Sunteți pe pagina 1din 11

„Dezvoltarea personală – disciplina

care formează educația pentru


societate”
Hannes Schaad, lector la Universitatea din Zurich,
Elveția

Hannes Schaad, lector universitar la Universitatea Pedagogică din Zurich, Elveția


Interdependență
Rădăcinile: Abilități personale;
Coroana: Abilități sociale
Competențe specifice disciplinei

 1. Exprimarea identităţii personale prin explorarea sinelui şi


resurselor sociale pentru relaţionarea constructivă cu familia şi
ceilalţi; Nota Bene!
Formarea de
 2. Demonstrarea libertăţii de acţiune şi autonomiei personale, în competențe în
realizarea unui comportament orientat spre valorificarea optimă şi mod integrativ,
asigurarea dezvoltării resurselor personale şi a mediului de viaţă; dinspre planul
emoțional spre
 3. Aplicarea unor acţiuni comportamentale de menţinere a sănătăţii cel cognitiv
proprii şi a celor din jur, demonstrând interes şi iniţiativă;
 4. Demonstrarea unui comportament axat pe autonomie personală,
în determinarea traseului şcolar şi/sau profesional, din perspectiva
valorificării potenţialului personal şi oportunităţilor pieţei muncii;
 5. Adoptarea comportamentului activ privind securitatea personală
şi a celor din jur, demonstrând responsabilitate.
Didactica formării de competențe

3.
Cunoștințe=cunoaștere;

1. Abilități=deprindere
2. Atitudini=nevoi, dorinţă, de a aplica, accesa;
interese;

Competență – rezultat al învățării, ansamblu de cunoștințe, deprinderi și valori, ca bază a educației


permanente (Stoica, A., Mihail, Roxana, Evaluarea educaţională. Inovaţii şi perspective, Editura Humanitas,
Bucureşti, 2006, pp. 22-25).
Metoda „Bețișoarele Chinezești”
Cerințele metodei:
1. Se formează grupuri a câte 10
participanți;
2. În format zigzag, încercați să vă
mișcați cu toți membrii grupului,
până la un punct stabilit, ținând
în ambele degete arătătoare
bețișoarele/creioanele;
3. În cazul în care unul dintre
membrii grupului a scăpat
bețișorul, tot grupul revine la
punctul inițial, pentru a relua
exercițiul;
4. Se formulează concluziile.
RĂSPUNDEŢI LA ÎNTREBĂRI!

 1. Care componentă a competenţei a fost dezvoltată prin acest


exerciţiu?
 2. Ce legătura are acest exerciţiu în definirea principiilor DP/cu
conceptele din curriculum?
 3. Ce tipuri de 1, 2, 3 dezvoltă un astfel de exerciţiu?
Specificul disciplinei

 Principalele documente şi studii: curriculumul, ghidul de implementare şi reperele


metodologice;(studii aprobate doar de MECC);
 Curriculum spiralic, în baza principiului concentric(„orice subiect poate fi predat în
mod eficient, într-o formă corectă din punct de vedere intelectual, oricărui copil, la
orice etapă a dezvoltării” Jerome Bruner în „Teoria învățării cognitive”);
 Formarea de abilități cognitive, sociale, de autoconștientizare și de reglare
emoțională;
 Principiul predării integrative a modulelor;
 Principiul „gândiți – lucrați în perechi – comunicați” trebuie să se regăsească în mai
multe sarcini, contribuind la dezvoltarea abilităților sociale și de cooperare;
Specificul disciplinei
 Cadrele didactice monitorizează și evaluează continuu procesele de învățare ale
elevilor, nu doar rezultatele acestora;
 Necesitatea unui portofoliu al elevului, cât și al clasei;
 Teme pentru acasă cu extensiune socială, fără a fi notate în catalog: discuții,
analize, sinteze;
 Gestionarea cât mai precisă a TIMPULUI, cu utilizarea unui dozator;
 Învăţarea activ - participativă: învăţarea în bază de sarcini, învăţarea prin
cooperare;
 Implicarea cât mai activă a elevului în procesul învăţării: max. 10 min activitatea
profesorului + 35 minute activitatea elevului = ora de DP;
 Aplicarea a 1, 2 metode pe întreg parcursul orei, care să-şi atingă finalităţile prin
organizarea cât mai consecventă a materialului de predare-învăţare-evaluare.
Încurajarea elevilor

 Nu te justifica pentru o nereuşită!


 E bine să spui:
q Lecţia pe care am învăţat-o eu astăzi este...
q Din această experienţă am realizat că...
q Speranţa mea este să...
Secvenţă de lecţie - model
Gândeşte!
q Amintiţi-vă de o emoţie pozitivă şi negativă puternic trăită din viaţa dvs.
Discutaţi în perechi!
q Prezentaţi partenerului de discuţii aceste experienţe.
Împărtăşeşte!
q Prezentaţi-le celor prezenţi. Cât de mult au influenţat ele dezvoltarea dvs personală?
Secvenţă de lecţie-model

Depăşirea emoţiilor negative – Metoda Constelaţiei


1. Notaţi o tehnică prin care v-a reuşit depăşirea unei emoţii
negative.
2. Împărtăşiţi-vă experienţa.
3. Ce tehnici au prevalat în mare măsură.
4. Preluaţi o experienţă, care v-ar motiva.

S-ar putea să vă placă și