„Cele mai multe certuri provin din faptul că oamenii nu-şi exprimă bine propriile gânduri şi le

interpretează greşit pe ale altora.” Pornind de la acest citat, pot rezuma ideea principală a
întregului studiu pe care Spinoza l-a realizat de-a lungul vieții sale.

Baruch Spinoza a fost un filozof olandez, de origine sefardă, al secolului XVII, care a încercat să
reinterpreteze religia. Ideea principală despre divinitate era aceea că Dumnezeu se regăsește în
natură, fiind într-o comuniune directă cu omul.

Benedito de Espinosa s-a născut în Olanda în anul 1632, având ca origine o familie sefardă, care
a părăsit Peninsula Iberică în anul 1492. A fost un copil cu o adâncă educație spirituală, studiind
limba ebraică, Scriptura și filozofia iudaică. Și-a pierdut întreaga familie începând cu mama sa,
care a murit pe când acesta avea doar șase ani. La vârsta de douăzeci și doi de ani se stinge din
viață și tatăl său, iar Spinoza, împreună cu fratele său, de altfel singurul rămas în viață, fondează
o companie comercială. A fost crescut după vechile tradiții iudaice și pregătit pentru o viață de
comerciant, luând în considerare și matematica, fizica și astronomia de-a lungul copilăriei și a
adolescenței sale. Acestea din urmă l-au ajutat inclusiv în a-și forma o idee despre spiritualitate,
de a crea paralele între cuvintele Talmudului și ceea ce e real, ce se poate vedea și ce se poate
studia rațional. Studiază foarte mult condiția omului după moarte, fiind influențat, poate, de
pierderea timpurie a familiei sale.

Știind Biblia în amănunt, Spinoza crede că Dumnezeu nu este o persoană, crede că Dumnezeu
este una cu natura. El crede despre Biblie că a fost scrisă de oameni oarecare, că Dumnezeu nu
face miracole sau dă pedepse, crede că omul nu este asemănarea lui și că Dumnezeu nu ne poate
vedea binele și răul. El crede că nu eistă nimic dincolo de moarte și că odată cu venirea acesteia,
omul părăsește această viață, nu numai trupește, ci și sufletește. Cu toate că Spinoza neagă într-o
oarecare măsură ideile principale ale Iudaismului și Creștinismului, acesta nu se declară ateu. El
crede în divinitate, însă consideră că toți evreii care făceau parte din comunitate erau fanatici,
crezând fără să cerceteze ceea ce au fost învățați de-a lungul copilăriei și adolescenței, atât prin
tradiție, cât și prin cultură și educație.

Pune accent pe modul în care oamenii se roagă lui Dumnezeu. El spune că omul se roagă de cele
mai multe ori ca divinitatea să schimbe mersul Universului înspre binele propriu, fără a știi să
accepte lucrurile exact așa cum sunt. El consideră un gest de egoism și narcisism ideea că omul
crede că, odată ce el iubește divinitatea, aceasta va fi obligată să îl iubească înapoi, schimbând
totul pentru binele său. Crede că omul ar trebui să învețe să accepte totul exact așa cum este și să
învețe să trăiască cu tot ceea ce îi aduce Universul.