Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Științe Economice

Departamentul Marketing și logistică

Lucru Individual

Tema: Probleme existente în implementarea funcției de planificare managerială

în întreprindere.

Elaborat:

Ratcovschi Daniela
Conducător Științific:

Verejan Nicolae

Chișinău 2021
 Cuprins
Introducere................................................................................................................3
1. Obiectul, caracteristica și misiunea planificării manageriale...................................4
2. Caracteristicile planificării eficiente.........................................................................7
3. Cauzele planificării ineficiente.................................................................................9
Concluzie................................................................................................................11
Bibliografie.............................................................................................................12

2
Introducere
Trăim într-o lume care se e dezvoltă cu pași mari și tinde spre mai mult. Pe piață încep a
apărea tot mai multe firme în diferite domenii de prestare de servicii sau de producerea și
comercializarea diferitor bunuri.

Orice organizație există pentru a atinge anumite scopuri. Planul este traseul de mișcare a
organizației spre obiectivele preconizate și cuprinde în sine schemele de repartizare a
resurselor, diverse grafice, sarcini intermediare. Deci planificarea este procesul de stabilire a
obiectivelor și a căilor de realizare a acestora.

Planificarea este un punct foarte important în promovarea și în dezvoltarea unei întreprinderi,

datorită acesteia se poate stabili o perioadă timp care va fi necesară pentru îndeplinirea unor
sarcini și modificări dacă sunt nevoie pentru a obține rezultatul pe care îl dorim., iar pentru
aceasta mai este nevoie și de un personal calificat și cu prezența a ideilor de schimbare și
tindere la ceva mai mult.

3
 1. Obiectul, caracteristica și misiunea planificării manageriale

Funcția de planificare presupune decizii referitor la obiectivele organizației și acțiunile ce

trebuie de întreprins pentru a atinge aceste scopuri.

Obiectivul este rezultatul viitor dorit de organizație. Orice organizație există pentru a atinge
anumite scopuri. Planul este traseul de mișcare a organizației spre obiectivele preconizate și
cuprinde în sine schemele de repartizare a resurselor, diverse grafice, sarcini intermediare.
Deci planificarea este procesul de stabilire a obiectivelor și a căilor de realizare a acestora.

A planifica înseamnă a concretiza în documente prevederile strategiei și tacticii adoptate

pentru o anumită perioadă sub formă de indicatori cantitativi și calitativi, termenele la care
acestea trebuiesc realizate, resursele care trebuiesc alocate pentru îndeplinirea lor, sarcinile
concrete care revin executanților la diferite nivele de conducere și pe compartimente
funcționale.

Procesul de planificare începe de la determinarea misiunii organizației. Misiunea este

obiectivul de bază, sau cauza majora pentru care organizația există.

Misiunea diferențiază o organizație de alta, determină statutul firmei, asigura direcția de

orientare în elaborarea planurilor strategice și tactice. La stabilirea misiunii de obicei sunt
descrise potențialele piețe și consumatori, produsul sau serviciul și sistemul tehnologic de
producție. Misiune este o adresare mai mult spre exterior. Ea argumentează necesitatea
existenței organizației.

Necesitatea planurilor şi obiectivelor reies din funcţiile pe care acestea le îndeplinesc :

1. Argumentare. Misiunea conţine informaţia referitor la sensul existenţei firmei.

2. Sursă de motivare şi ghid de acţiune – colaboratorii înţeleg la care rezultat tinde
compania şi ce acţiuni trebuie ei să întreprindă.
3. Bază de adoptare a deciziilor - cunoscând rezultatele finale( limitele în care se poate
de acţionat) este mai uşor de adoptat decizii operaţionale şi tactice.
4. Stabilesc standardele - obiectivele determină rezultatele scontate şi servesc ca
etaloane la evaluare.

Indiferent de nivel obiectivele trebuie să corespundă anumitor caracteristici:

4
 1. concrete şi măsurabile.
2. orientate în timp.
3. dificile dar accesibile – reale de realizat.
4. să cuprindă toarte aspectele majore ale activităţii.
5. legătura directă cu nivelul de recompensă.

Principiile planificării:

 Număr maxim de colaborator implicaţi în elaborare.

 Flexibilitate şi decentralizare.
 Continuitate.
 Coordonarea pe orizontală şi pe verticală
 Economicitatea
 Metode de elaborare a planurilor:
 Metode de balanţă
 Metode normative
 Metode matematice

Misi
una

Planurile srategice

Planurile tactice
Planurile operaționale
Tipologia planurilor

Planurile strategice determină acţiunile sau paşii pe care compania intenţionează să-i
întreprindă pentru realizarea obiectivelor strategice, care descriu situaţia (intenţiile)

5
organizaţiei în viitor. De regulă, planurile strategice presupun perioade îndelungate – de la 5
ani în sus.

Rezultatul planificarii strategice este planul strategic al firmei obtinut prin analiza mediului

organizatiei, formularea misiunii organizatiei, stabilirea obiectivelor strategice, si
formularea strategiilor, în vederea realizarii obiectivelor si misiunii propuse.

Procesul planificarii strategice este prezentat în figura urmatoare.

Planurile tactice sunt chemate pentru a contribui la realizarea în practică a planurilor

strategice. De regulă, presupun acţiuni pe o perioada scurtă – de obicei, un an. În organizaţie
planurile tactice prevăd acţiunile concrete ale subdiviziunilor îndreptate spre atingerea
scopurilor strategice. Elaborarea activităţilor tactice în concordanţă cu strategia corporativă,
de regulă, este în competenţa managerilor de nivel mijlociu.

Planurile operaţionale sunt nişte rezultate concrete care trebuie realizate de grupurile de
lucru, lucrători individuali. Ele sunt elaborate la nivelurile inferioare şi indică

6
consecutivitatea acţiunilor necesare pentru atingerea obiectivelor operaţionale ce contribuie la
realizarea planurilor tactice. Planificarea operaţională presupune elaborarea planurilor-grafic,
care determină limitele temporale pentru rezolvarea fiecărei sarcini operaţionale de lucru.

2. Caracteristicile planificării eficiente

Dacă în planificare se poate greși, este datoria managerilor nu numai să exercite corect
funcția de planificare, dar să și acționeze pentru eliminarea cauzelor care pot provoca eșecuri,
contribuind la succesul planificării.

Într-o epocă a schimbărilor sociale, economice, tehnologice și politice ca cea contemporană,

a intensificării concurenței pentru piețe de desfacere și pentru resurse, planificarea trebuie să
devină un obiectiv important și urgent al celor care au sarcini manageriale.

Pentru ca planificare să contribuie la asigurarea supraviețuirii organizației industriale în

aceste condiții, managerii au datoria să creeze un mediu intern propice acesteia.

Principalele caracteristici ale unui mediu intern favorabil planificării eficiente sunt:

1. Planificare nu trebuie lăsată pe seama șansei.

Fiecare manager ar trebui să înlăture obstacolele și să încerce să stabilească un climat în care

subordonații trebuie să planifice. Aceasta cere, ca la fiecare nivel managerial,să se stabilească
scopuri, să se stabilească și să se facă publice premisele planificării, revederea planurilor și
realizarea lor de către subordonați și asigurarea că oamenii au asistență din partea cadrelor de
conducere și informații adecvate. Toate acestea întăresc recunoașterea că planificare nu se
face de la sine și că facilitățile de a o întreprinde trebuie asigurate.

2. Planificarea trebuie să înceapă de la nivelul top-managementului.

În mod logic, scopurile de bază de la care se dezvoltă cele ce revin departamentelor trebuie să
fie aceleași pentru toată compania. De aceea, scopurile trebuie să fie stabilite la nivelul top-
managementului. De asemenea, când managerii de la nivelul strategic revăd cu rigurozitate
planurile subordonaților, interesul pentru planificare este stimulat în mod natural în întreaga
companie.

3. Planificarea trebuie să fie organizată.

7
O bună structură organizatorică prin gruparea potrivită a activităților și delegare clară a
autorității creează un mediu pentru performanță. În asemenea condiții, managerii au
responsabilitatea planificării în interiorul ariei lor de autoritate și nu se separă procesul de
planificare a activităților de realizarea lor efectivă.

4. Planificarea trebuie să fie clară și precisă.

Deși uneori planificare nu poate fi precisă în totalitate, ar trebuie ca planul să reprezinte mai
mult decât dorință. Planurile devin mai precise, dacă prevăd etape strategice pentru acțiuni și
necesarul de resurse umane, materiale și financiare pentru fiecare dintre ele. Cuantificarea
informațiilor planului prin evaluare poate, de asemenea, să pornească precizia planificării.

5. Premisele, obiectivele, strategiile și politicile trebuie comunicate clar.

Poate că cea mai importantă cauză a planificării necoordonate este lipsa managerilor de a
înțelege scopurile lor și premisele planificării care afectează aria lor de acțiune. De asemenea,
cauza principală a eșecurilor planificării este neînțelegere strategilor și politicilor companiei
în domeniul în care managerul adoptă decizii. Aceste deficiențe pot fi evitate printr-un sistem
și un proces de comunicare clare, capabile să asigure informații adecvate până la ultimul
nivel ierarhic.

6. Planificare trebuie să includă conștiința și acceptarea schimbării.

Schimbarea este totdeauna necesară pentru supraviețuirea organizației economice. Dar,

deoarece oamenii opun rezistență schimbării, un obiectiv al managerilor trebuie să fie
crearea conștiinței schimbării în organizația lor, a unei aptitudini generale de acceptare și
abilității de a o prevedea.

Direcțiile principale în care trebuie să acționeze managerii pentru realizarea acestor cerințe
se pot stabili pornind de la următoarele idei:

- Schimbarea este mai bine acceptată atunci când este înțeleasă decât atunci când nu
este înțeleasă;
- Schimbarea este mai mult acceptată când nu amenință siguranța;
- Schimbarea este acceptată când rezultă din aplicarea unor principii impersonale
stabilite mai înainte, și nu atunci când este dictată prin ordine personale;

8
 - Schimbarea este mai bine acceptată când urmează unei serii de schimbări care au
determinat succes decât când urmează unei serii de eșecuri;
- Schimbarea este mai bine acceptată când este introdusă după o altă importanță
care a fost asimilată decât când se suprapune unei confuzii provocată de alte
schimbări;
- Schimbarea este acceptată dacă a fost planificată și nu dacă este experimentată
direct;
- Schimbarea este mai ușor acceptată de către oamenii noi în funcție decât de cei
vechi;
- Schimbarea este mai ușor acceptată când cei afectați au fost ajutați să o creeze
decât când a fost impusă din afară;
- Schimbarea este mai mult acceptată dacă organizația a fost pregătită, în ansamblul
ei, să o accepte.
-

3. Cauzele planificării ineficiente

Nimeni nu contestă importanța unei funcții de planificări bune în orice fel de companie și în
fiecare departament al ei. Fără planificare nu este disponibil ca organizația economica să știe
încotro se îndreaptă, pentru simplul motiv că nimeni nu știe unde are intenția să meargă.

Dar, în ciuda importanței evidente a planificării ,aceasta poate fi cauza unor eșecuri
manageriale.

Nu faptul că planificarea cere ca angajarea să fie făcuta azi pentru un viitor nesigur și deseori
evenimentele nu se petrec așa cum ne-am așteptat este cauza principală. Sunt multe alte
motive pentru care oamenii nu reușesc în planificare.

Printre cele mai importante cauze ale planificării ineficiente se pot afla:

a. Lipsa angajării reale a tuturor managerilor la procesul de planificare;

b. Confundarea studiilor pentru planificare cu planurile;
c. Lipsa dezvoltării și implementării strategiilor corecte și utile - așa cum sa arătat,
strategiile sunt tipurile de planuri care nu stabilesc o linie precisă, concretă de
acțiune. De aceea, fără o strategie corectă, planurile ar putea fi elaborate într-o
direcție greșită. Mai mult chiar , dacă strategia nu este implementată prin planuri
de acțiuni, ea devine doar o expunere de dorințe și speranțe.

9
 d. Lipsa obiectivelor semnificative – planificarea nu poate fi eficienta dacă scopurile
nu sunt clare, posibil de obținut prin acțiuni previzibile;
e. Tendința de a subestima importanța premiselor planificării;
f. Greșeala de a nu vedea scopul planurilor – managerii au posibilitatea să dezvolte
tipuri diferite de planuri cu scopuri diferite: misiuni, obiective, strategii, politici,
reguli, proceduri, bugete și programe; dar toate trebuie să fie implementate pentru
ca un sistem de planificare sa fie complet;
g. Greșeala de a nu privi planificarea ca pe un proces rațional;
h. Sprijinirea excesivă pe experiență – deoarece ceea ce s-a întâmplat în trecut nu se
potrivește unei situații viitoare;
i. Lipsa sprijinului ce trebuie acordat planificării de către top-managementul
organizației;
j. Lipsa unei clare dereglări a autorității, deoarece aceasta provoacă necunoașterea
ariilor de acțiune și deciziilor pe care oamenii au competența să le adopte;
k. Lipsa informațiilor și a unor tehnici de control adecvate;
l. Rezistența la schimbare – planificarea implică totdeauna ceva nou și aceasta
înseamnă schimbare;

Dacă oamenii nu sunt informați, nu sunt pregătiți să accepte schimbarea, este normal ca
planificarea să producă eșecuri.

10
 Concluzie

John Preston spunea că ” Singurul lucru bun în lipsa de planificare este că eșecul vine ca o
adevărată surpriză și nu este precedat de o perioadă de anxietate”., deoarece, dacă există
funcția de planificare, poți identifica amenințările care planează asupra organizației și poți
pregăti firma pentru perioade grele.

În societatea modernã, organizaţiile economice în general, cele industriale în special, au

devenit unitãţi complexe. Aceastã caracteristicã este determinatã nu doar de dimensiunile şi
complexitatea activitãţilor industriale, dar şi de complicatele şi numeroasele interferenţe care
existã între componentele organizaţionale, de rolul social pe care comunitatea îl atribuie.
Deoarece complexitatea organizaţiei economice nu este o rezultantã doar a dimensiunilor ei
ci şi a multor altor factori, planificarea este necesarã nu numai pentru marile întreprinderi ci
şi pentru cele mici şi mijlocii.

În circumstanţe cum sunt cele ale societãţii moderne, planificarea - adicã gândirea care
precede acţiunea - devine cu atât mai necesarã. prin planificare, întreaga organizaţie
economicã, dar şi fiecare componentã a ei, devine capabilã sã-şi defineascã obiectivele şi
acţiunile precum şi condiţiile de realizare a acestora.

Ca o concluzie , ar fi aceea că o planificare corespunzătoare implică creșterea profitului, pe

când o planificarea neadecvată implică creșterea costurilor.

Dar sa nu uităm ca pentru un management calitativ trebuie să avem în vedere că funcția de

planificare trebuie completată de funcția de evaluare și control.

11
Bibliografie
1. http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/management/3.htm
2. https://www.scritub.com/management/Management-FUNCTIA-DE-
PLANIFIC321431216.php
3. http://www.lib.ase.md/wp-content/uploads/publicatii/Publicatii
%20Asem_2010/Serduni_Managment.pdf.pdf
4. https://conspecte.com/management/planificare-manageriala.html

12