Sunteți pe pagina 1din 25

Administrarea medicației de urgență

(căi de administrare, clasificare, indicații, doze, precauții, complicații) abord venos periferic și
central (avantaje, dezavantaje, tipuri de catetere), tehnica montării unei perfuzii /transfuzii,
utilizarea pompelor de perfuzie, utilizarea injectomatelor, soluții perfuzabile, administrare
endotraheală, intraosoasă, medicație utilizată în resuscitare etc.

Abordul venos periferic


Abordul venos periferic poate sa aiba doua scopuri:
 recoltarea de sânge;
 administrarea de medicamente sau solutii perfuzabile.
Când este necesar un abord venos de scurta durata (recoltarea de sânge), acesta se
poate realiza cu ajutorul unui ac dupa care acul este retras.
Daca este necesar un abord venos mai îndelungat acesta se va realiza prin montarea
unui cateter venos periferic (CVP): canula de plastic cu mandren metalic care va fi retras dupa
patrunderea în vena, ramânând pe loc doar canula de plastic, canula care poate fi mentinuta chiar
si 2-3 zile în anumite conditii (în functie de calitatea canulei: PVC, teflon, poliuretan)
CVP pot fi de diferite dimensiuni existând un cod de culoare în functie de grosimea cateterului.
Dimensiunea canulei care urmeaza a fi montata va fi corespunzatoare calibrului venei.
Cel mai frecvent abord este la nivelul membrelor superioare. Abordul la nivelul
membrelor inferioare este utilizat în special la copil si mai rar la adult datorita riscului de
tromboflebita.
Un abord deloc de neglijat si extrem de util în urgenta când nu se reuseste canularea venelor de
la nivelul membrelor este cel de la nivelul venei jugulare externe. Pozitia Trendelenburg
crescând presiunea venoasa în teritoriul cav superior permite o mai buna vizualizare a venelor
jugulare externe (jugularele devin turgescente).
La nou-nascut abordul venos periferic se poate face usor la nivelul venelor epicraniene. De
asemenea în urgenta abordul intraosos la nivelul
tibiei poate fi folosit pentru resuscitare volemica pâna la montarea unui CVP.

1
Materiale necesare pentru punctia venoasa periferica:
 tampoane sterile cu alcool sanitar;
 garou;
 ac de punctie sau CVP, sterile;
 benzi adezive pentru fixarea canulei;
 ser heparinat pentru spalarea cateterului (10-20 ui heparina/ml ser fiziologic).

Tehnica punctiei venoase periferice


- pacientul va fi pozitionat în decubit dorsal;
- membrul ce urmeaza a fi punctionat va fi pozitionat decliv (gravitatia va accentua staza
venoasa);
- se aplica garoul aproape de locul punctiei. Plasarea garoului la distanta face ca patul venos în
care se aduna sângele sa fie mai mare si implicit venele care urmeaza a fi punctionate vor fi mai
putin umplute. Garoul va fi strâns în asa fel încât va fi întrerupta doar circulatia venoasa nu si cea
arteriala (oprirea circulatiei arteriale va face dificila umplerea venoasa).
- dupa plasarea garoului pacientul este rugat sa închida si sa deschida pumnul de mai multe ori
ceea ce va duce la cresterea fluxului sanguin în membrul respectiv cu o mai buna vizualizare a
venelor;
- se identifica vena ce urmeaza a fi punctionata;
- se dezinfecteaza zona pe o suprafata larga cu alcool;
- se fixeaza pielea sub nivelul locului de punctie cu policele mâinii stângi;
- se ia acul sau CVP în mâna dreapta fara a atinge cu mâna sau cu obiectele din jur zona care
urmeaza a fi introdusa în vena. Se patrunde prin piele la un unghi de 10o-15o pâna în vena dupa
care înaintam cu acul sau CVP de-a lungul venei

2
- în cazul în care montam un CVP pentru a evita strapungerea vasului dupa ce vârful CVP a
ajuns intravascular, fapt marcat de aparitia unei picaturi de sânge la capatul transparent al
mandrenului, acesta va fi mentinut pe loc împingându-se în continuare în vena doar canula de
plastic prin culisare pe mandren. Dupa ce canula de plastic a fost introdusa în totalitate
intravenos se desface garoul, mandrenul metalic va fi retras cu o mâna, în timp ce mâna cealalta
va comprima vena pe canula pentru a evita extravazarea de sânge. Se spala canula cu ser
heparinat dupa care se ataseaza capacelul, trusa de perfuzie sau seringa cu medicatia care trebuie
administrata. Fixarea CVP se va face cu benzi adezive de leucoplast pe care se va nota data
si ora la care a fost montata canula

Întretinerea unui cateter venos periferic


- zona în care este montat cateterul va fi frecvent inspectata pentru a observa eventual aparitia
inflamatiei (flebita) care necesita extragerea imediata a cateterului;
- dupa terminarea administrarii medicatiei sau solutiilor perfuzabile pe cateter acesta
va fi spalat cu ser heparinat si închis;
- un cateter nefolosit se va spala cel putin de doua ori pe zi cu ser heparinat;
- murdarirea leucoplastului cu sânge sau udarea lui cu solutii perfuzabile face obligatorie
schimbarea lui.
Montarea unei truse de perfuzie
-se face în conditii de maxima sterilitate;
- se desface trusa de perfuzie sterila;
- se închide dispozitivul de reglare a vitezei de picurare;
- se introduce în dopul flaconului sau în punga de perfuzie trocarul camerei de picurare.
- se umple jumatate din camera de picurare prin exercitarea unei presiuni asupra acesteia;
-se deschide dispozitivul de reglare a vitezei de picurare si se umple trusa de perfuzie cu solutia
perfuzabila având grija sa se elimine tot aerul de pe tub. Se închide dispozitivul de reglare a

3
picaturilor, se conecteaza la cateter dupa care se deschide dispozitivul de reglare a picaturilor la
ritmul dorit;
-camera de picurare are incorporat un filtru care împiedica particulele de cauciuc care se pot
desprinde din dopul flaconului la introducerea trocarului trusei sa ajunga intravascular. Trusele
prin care se administreaza solutii cristaloide sau coloide (trusele de perfuzie) sunt diferite de
trusele prin care se administreaza sânge sau produsi de sânge (truse de transfuzie), diferenta
consta în filtrele specializate pentru administrarea de sânge si produsi de sânge.
Cateterizarea unei vene centrale

Spre deosebire de cateterizarea unei vene periferice, pentru realizarea acestei manopere este
necesar personal specializat. Cele mai comune aborduri sunt:
• vena jugulara interna,
• vena subclavie si
• vena femurala.

Indicații
-Cateterul venos central permite monitorizarea presiunii venoase centrale (care indica volumul
sangvin),recoltarea analiyelor de laborator , făra a mai fi nevoie de puncționare.
-Cateterul venos central permite administrarea unor cantități crescute de fluide în urgențe
sau când scăderea circulației venoase periferice face imposibil accesul la venele periferice.
-Cateterul venos central este folosit la pacienții care necesita tratament intravenos îndelungat și
la pacienții care necesită  nutritie parenterala
Terapia venoasa centrala are și dezavantaje prin faptul ca are un risc crescut de complicații
(pneumotorax, sepsis, formarea de trombi, perforarea de organe si vase), scade gradul de

4
mobilizare al pacientului, este dificil de efectuat, este mai costisitoare decât terapia venoasa
periferica.
Cateterul venos central este inserat de către medic, ajutat de asistenta medicală.
Materiale necesare
Pentru inserția cateterului venos central:
· manuși sterile, halate, măști, câmpuri sterile
· paduri alcoolizate
· perfuzoare
· solutii normal saline
· unguent cu antibiotic daca este necesar
· seringi de diverse dimensiuni
· xilina 1%
· fire de sutură
· 2 catetere venoase centrale
· foarfeca sterilă
· comprese sterile
· fixator transparent și semipermeabil
· soluție diluată de heparină
· leucoplast și etichete
. Pentru verificarea și spalarea cateterului:
· soluție normal salină sau soluție diluată de
heparină
· paduri alcoolizate
· alcool 70%
Pentru îndepărtarea cateterului venos central:
· manuși
· pensa sterilă
· bisturiu
· paduri alcoolizate
· comprese serile
· pansament transparent și semipermebil

5
· unguent cu betadină
· foarfecă sterilă și recipient pentru cultura vârfului cateterului, dacă este necesar
Tehnica și rolul asistentului medical
 · se confirmă identitatea pacientului
- se informeaza pacientul despre manopera ce urmeaza a fi efectuata;
· se face anamneza referitoare la istoricul alergenic al pacientului la iod, latex, xilină
- se obține consimțământul pacientului sau familiei
- se monitorizeaza ECG + pulsoximetrie;
- se administreaza oxigen pe masca faciala;
- se pozitioneaza pacientul în decubit dorsal, cu membrele superioare întinse pe lânga corp, în
pozitie Trendelenburg cu un sul sub umeri cu capul în hiperextensie si foarte usor rotat în
partea opusa locului de punctie 
-se va așeza o aleza rulata pe lungime intre umerii pacientului atunci când se va insera cateterul
- prin subclavie si sub umărul opus pentru a tine gatul in extensie si a avea o buna vizibilitate a
zonei atunci când se inserează prin jugulara
- se așază o aleza desfăcuta sub capul si gatul pacientului pentru a împiedica murdărirea patului
- se poziționează capul pacientului in partea opusa intervenției pentru a preveni posibila
contaminare cu agenți aerieni patogeni si pentru a face zona mai accesibila
 - se pregătește zona de intervenție (sa nu aibă par; se va rade pacientul cu o seara înainte daca
este necesar pentru a nu se interveni pe pielea iritata ceea ce ar creste riscul de infecție)
 - se pune un câmp steril pe măsuța de lucru pe care se așază materialele
·- medicul își vaspala mainile, pune masca, mânuși sterile si halat
- se dezinfectează locul zonei de inserție cu mișcări viguroase
- medicul va acoperi capul si gatul pacientului cu un câmp steril decupat in mijloc, lăsând
deschizătura câmpului peste zona de intervenție
- se oferă medicului seringa cu xilina pentru a efectua anestezia locala
- se deschide si se oferă medicului in mod steril cutia cu cateterul venos central
- in timpul cat medicul introduce cateterul venos central, asistenta va pregăti soluția de perfuzat
pentru a fi atașata imediat la cateter
- după ce medicul introduce cateterul si ii atașează soluția perfuzabilă pregătită, se va regla rata
de administrare a perfuziei pentru a menține permeabilitatea cateterului daca este necesar, sau se

6
heparinizează, se clampează si pune dopul. Cateterul venos central poate avea o cale, doua sau
trei, in funcție de ceea ce se dorește
 -medicul va coase urechile cateterului la piele pentru a-l fixa

- se poate confirma radiologic amplasarea corecta a cateterului daca se dorește


- se acoperă cateterul venos central cu un fixator transparent si semipermeabil, după ce se
dezinfectează si se curăță zona, si se lasă sa se usuce. In primele 24 de ore poate apărea o
secreție sero-sanguinolenta normal · se va eticheta data efectuării inserției cateterului,
pansamentului
- se aseaza pacientul intr-o pozitie confortabila si se reevalueaza starea sa generala
 - pentru a mentine permeabilitatea si buna functionare a cateterului pe care se adminstreaza
intermitent medicatie, acesta trebuie spalat in mod regulat pe toate caile sale cu solutie diluata
de heaprina (se recomanda dilutii de 10 pana la 100 unitati pe ml) sau cu solutie normal salina
 -pentru a spala caile cateterului, se va dezinfecta cu alcool 70% capacul si se va indeparta, apoi
prin tehnica sterila se va atasa seringa si se va injecta solutia indicata dupa ce se aspira initial
pentru confirmarea pozitionarii corecte a cateterului cat si a permeabilitatii sale

Îndepartarea cateterului
 - se explica procedura pacientului
- este nevoie de inca o asistenta in eventualitatea in care apare sangerare masiva deoarece este
dificil de facut compresie pe subclavie, de exemplu
- se aseaza pacientul lungit cu fata in sus pentru a preveni embolismul

7
-se spala mainile si se pun manusi si masca
-se intrerupe orice perfuyie
- se indeparteaza si se arunca pansamentul vechi
 -se pun manusi sterile
- se inspecteaza zona pentru a vedea daca apar semne de drenaj si inflamatie
- se taie firele de sutura cu o pensa sterila si un bisturiu
- se scoate cateterul venos central printr-o miscare inceata si uniforma
 - se aplica unguent cu betadina la locul insertiei pentru a-l acoperi si a preveni contaminarea
- se acopera apoi cu o compresa si apoi se aplica un fixator transparent si semipermeabil peste
compresa
- se eticheteaza fixatorul cu data si ora indepartarii cateterului si efectuarea pansamentului
-se va tine pansamentul pana cand apare epitelizarea
 -se inspecteaza cateterul indepartat pentru a vedea daca nu s-a sectionat vreo parte si a intrat in
circulatia sangvina a pacientului. Daca se suspecteaza acest lucru se va anunta medicul imediat
si se va monitoriza cu atentie pacientul
 -daca se suspecteaza infectie, se va taia cu o foarfeca sterila varful cateterului si se va duce la
laborator intr-un recipient specific, steril, pentru analizare
- materialele folosite si cele indepartate se vor descarca in recipientele de colectare a deseurilor
specifice fiecaruia in parte
Cateterizarea venei femurale
Pozitionarea pacientului va fi în pozitie anti-Trendelenburg.
Pregatirea pacientului si tehnica Seldinger este similara cu cea descrisa anterior.
Punctia venoasa se face medial de artera femurala la 1-2 cm sub arcada crurala dupa anestezie
locala prealabila. Se patrunde la 45o prin tegument cu acul directionat anteroposterior, de jos în
sus si din lateral spre median pâna la aparitia de sânge în seringa la aspiratie, dupa care montarea
cateterului se va face conform tehnicii Seldinger descrise deja.

-pana cand se va confirma radiologic plasarea corecta a cateterului se poate porni perfuzia cu
glucoza 5% sau solutie normal salina, sau se va spala cateterul cu solutie diluata de heparina
-pacientul va trebui monitorizat cu atentie pentru a observa precoce semnele de embolism
(paloare apoi cianoza,dispnee, tuse, tahicardie pana lasincopa si soc). Daca apar aceste semne

8
pacientul va fi pus in pozitia Trendelenburg, intors pe partea stanga si se va anunta medicul
imediat
-dupa insertie se va monitoriza pacientul pentru a depista precoce semnele de pneumotorax
(respiratii scurte, miscari inegale ale pieptului, tahicardie, durere in piept). Daca apar aceste
semne va fi chemat medicul imediat
-pentru a preveni embolia se vor clapa intotdeauna caile cateterului sau pacientul va fi invatat sa
faca manevra Valsalva (cresterea presiunii intratoracice reduce riscul emboliei in
timpul insertiei sau indepartarii cateterului.
Astfel se cere pacientului sa inspire adanc, sa tina aerul 10 secunde apoi sa expire si apoi sa
respire linistit, normal.
Aceasta manevra, Valsalva, creste presiunea intratoracica, de la un nivel normal de 3-4 mm Hg
la 60 mmHg sau mai mult, scade pulsul si intoarcerea sangelui la inima si creste presiunea
venoasa)
-se schimba pansamentul din comprese la fiecare 48 ore iar fixatorul transparent la 3 pana la 7
zile sau ori de cate ori devine ineficient , murdar sau ud.
-se schimba perfuzorul la fiecare 72 ore si solutiile perfuzbile de lunga durata la fiecare 24 ore.
- toate aceste manevre se fac folosind tehnici sterile.
-se verifica periodic locul de insertie pentru a observa din timp semele de inflamare,
deconectare, roseata, drenaj, etc
Complicații
 Infectii
 Pneumotorax
 Embolie
 Tromboza
(pot fi prevenite prin efectuarea corecta a tehnicilor strict sterile de insertie, indepartare si
manevrare a cateterului venos central)
SOLUTII PERFUZABILE
Tipurile de solutii utilizate pentru reumplerea volemica:
Solutii cristaloide:

9
- Izotone (ser fiziologic, Ringer, Ringer lactat): reprezinta solutiile de prima intentie în cazul
pierderilor lichidiene acute; înlocuiesc si deficitul interstitial, realizeaza o reechilibrare rapida
intra- si extravasculara; se administreaza 3:1 fata de volumul de sânge pierdut;
- Hipertone: solutie hipertona de NaCl ce ofera avantajul unui volum redus de perfuzie pentru o
refacere volemica satisfacatoare, are efect inotrop pozitiv si vasodilatator periferic; prezinta
pericol de hipernatremie si deshidratare cerebrala extrema (Na > 170 mEq/1);
Solutiile cristaloide se evidentiaza prin accesibilitate economica.
Solutii coloidale:
- Au o remanenta intravasculara mare, se pot folosi volume mici pentru resuscitarea volemica
adecvata, mentin presiunea coloidosmotica intravasculara, sunt utile în insuficienta cardiaca si
renala;
Sunt reprezentate de albumina, Haemacel, Voluven, Gelofusin, plasma;
Acestea au însa pret mai crescut, pot determina reactii anafilactice, efect antiplachetar si de
trucare a rezultatului compatibilitatii directe, blocarea sistemului histiocitar si transmiterea
infectiilor (plasma).
Sânge si derivate de sânge:
Sunt singurele capabile sa realizeze cresterea capacitatii de transport a O2;
Se utilizeaza sânge izogrup, izoRh, integral, masa eritrocitara, eritrocite spalate;
Sânge grup 0 Rh negativ - daca este necesar imediat, în mai putin de 15 min. mai ales în
prespital;
Masurarea presiunii venos centrale (PVC)

10
PVC reprezinta presiunea intravasculara in vasele mari toracice la jonctiunea dintre vena cava
superioara si atriul drept, masurata relativ la presiunea atmosferica si estimeaza presiunea in
atriul drept. PVC este utilizata pentru evaluarea  statusului volemic al pacientului. Este mai
importanta inregistrarea repatata in timp, in paralel cu modificarile de volum, o singura
determinare oferind o informatie limitata. PVC este o masuratoare dinamica inregistrata inainte,
in timpul si dupa administrarea de fluide. Lichidele se administreaza in prize de 100-250 ml.
Daca PVC nu creste dupa aceasta administrare rapida inseamna ca pacientul este hipovolemic.
Daca este o crestere importanta de PVC, pacientul are o relativa incarcare lichidiana (mai
probabil prin contractilitate miocardica scazuta). Daca cresterea este temporara si PVC revine la
valoarea initiala, pacientul este izovolemic.
Masurarea se face cu pacientul asezat in decubit dorsal cu patul asezat in pozitie orizontala.
Principiul consta in masurarea inaltimii coloanei de lichid (ser fiziologic) intr-un tub care este
atasat la cateterul venos central (CVC), dupa ce s-a realizat un echilibru intre presiunea cav
superioara si inaltimea coloanei de lichid (aflata la presiune atmosferica). Nivelul de la care se
face masuratoarea este linia axilara medie, considerata ca fiind la nivelul atriului drept.
Valoarea medie a PVC este masurata cu pacientul in expir. Valori normale 0-10 cmH2O.
In respiratie spontana la un individ sanatos isovolemic pot fi vazute valori negative in inspir.

La ora actuala se folosesc traductoare de presiune ce masoara PVC in mmHg (1 mmHg =


1,3 cmH2O) afisind pe monitor alaturi de valoarea PVC si curba de PVC. Traductorul de

11
presiune conectat la portul cateterului central va transforma energia mecanica detectata in impuls
electric, care va fi transmis si afisat pe ecranul monitorului atat sub forma grafica (curba) cat si
cifric (valoarea PVC in mmHg).
Inainte de masurarea PVC este absolut necesar sa ne asiguram ca CVC-ul este corect pozitionat
in vena cava superioara si permeabil.
Daca masurarea PVC nu se face corect putem avea valori eronate: (pozitionare incorecta a
pacientului, pozitionare incorecta a cateterului, ocluzia portului cateterului, infuzia rapida de
lichide pe un alt port al cateterului, hipovolemia poate produce o pliere a vasului pe canula
venoasa cu rezultate fals pozitive).
Deasemenea exista o serie de factori care pot modifica valoarea PVC: o pot creste sau o pot
scadea

12
Administrarea medicamentelor prin abordare intraosoasă

Când perfuzarea venoasă rapidă este imposibilă, alternativa de administrare intraosoasă


presupune intrarea lichidelor, medicamentelor şi transfuziilor direct în cavitatea medulară a
osului, cu o reţea vasculară bogată.
Calea intraosoasă de abord este folosită în urgenţe majore (stop cardio-respirator, colaps,
traumatisme, etc.) sau la copii.
Pe calea intraosoasă pot fi administrate orice
medicamente şi lichide, fiind de multe ori, o alternativă
salvatoare.
Locuri de puncţie:
- tibie proximal/distal;
- femur distal.
Materiale necesare:
– ac special pentru puncţie osoasă (la copii se poate folosi unul pentru puncţie lombară) la care
să se poată adapta seringă sau perfuzor, transfuzor
– paduri cu betadină sau iod
– comprese
– mănuşi sterile
– câmp steril
– soluţie de heparină
– medicaţia de administrat şi seringă sau perfuzor, în funcţie de ce se doreşte
– xilină 1%
Pregătirea echipamentului:
– se pregăteşte soluţia de perfuzat, astfel încât să poată fi imediat ataşată
– se etichetează soluţiile care se administrează
Pregătire: - pacient: poziţionare:
femur distal/tibie proximal – câmp rulat sub articulaţie genunchi;

13
tibie distal – rotaţie externă a gambei şi piciorului (1)
Administrare:
– se confirmă identitatea pacientului
– dacă pacientul este conştient şi nu este copil, se explică procedura pacientului şi locul de
puncţionare
– se va obţine consimţământul pacientului sau a familiei pentru efectuarea manevrei
– se întreabă pacientul dacă este alergic la lidocaină (xilină) sau se testează dacă nu a mai folosit,
dacă nu ştie, sau dacă este copil
– se spală mâinile
– se poate administra un sedativ, dacă medicul indică
– se poziţionează pacientul în funcţie de locul ales pentru puncţie
– se oferă medicului mănuşile sterile şi padurile cu betadină sau iod. Acesta, în mod steril, va
dezinfecta locul puncţiei şi va lăsa să se usuce, apoi va acoperi cu un câmp steril cu o
deschizătură la locul de puncţionare
– se oferă medicului seringa, cu doza indicată de lidocaină pentru efectuarea anesteziei locale
– după efectuarea anesteziei se va oferi medicului, în mod steril, acul de puncţionare
– după ce introduce acul, se va verifica corectitudinea manevrei, cu ajutorul unei seringi ataşate,
prin aspirare de măduvă, apoi se va spăla cu o seringă cu heparină
– după permeabilizare, se va ataşa perfuzorul
– asistenta îşi va pune mănuşi sterile şi va curăţa locul puncţionării, va securiza şi va fixa acul cu
fixatoare sau comprese, va regla ritmul perfuziei, conform indicaţiilor şi va supraveghea locul de
puncţionare, pentru a observa eventualele semne de sângerare sau extravazare.
Consideraţii speciale:
– perfuzia intraosoasă trebuie sistată cât mai curând posibil, imediat ce se poate obţine abord
venos (preferabil să nu dureze mai mult de 2-4 ore) deoarece creşte riscul de infecţie
– după ce se scoate acul intraosos, se va menţine presiune fermă timp de 5 minute şi se va pansa
steril
Complicaţii:
– cele mai comune complicaţii sunt extravazarea lichidelor în ţesutul subcutanat sau subperiostal,
datorită unei greşite amplasări a acului
– alte complicaţii pot fi abcesele subcutanate, osteomielitele

14
Administrare de
medicamente intravenoase pe injectomat

Reguli generale de pregătire şi administrare


Verificarea instrumentelor
- se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, tubulaturii conectoare, robineţilor şi
data de expirare a sterilităţii;
- se controlează funcţionalitatea injectomatului şi se alege tipul de seringă compatibil cu
injectomatul.
Utilizarea de materiale sterile: tampoane de vată, tifon, mănuşi de protecţie.
Verificarea medicamentelor de injectat:
- se controlează eticheta şi nu se va folosi medicamentul al cărui ambalaj nu are etichetă sau are
termenul de valabilitate expirat;
- soluţiile injectabile trebuie să fie clare, transparente, fără precipitate;
- substanţele precipitate nu trebuie confundate cu emulsiile injectabile; acestea din urmă trebuie
să fie bine agitate înainte de utilizare;
- fiolele de sticlă, odată deschise, nu mai pot fi păstrate; acest lucru nu este valabil şi pentru
flacoanele închise cu dop de cauciuc.
Încărcarea seringilor:
- exteriorul fiolei se dezinfectează cu alcool;

15
- fiola se rupe la nivelul punctului sau gulerului (este bine cavârful fiolei să fie rupt cu ajutorul
unui tampon de vată pentru a evita rănirea degetelor); dacă pătrund cioburi în interior, fiola se
aruncă;
- scoaterea seringii din ambalaj trebuie făcută în aşa fel încât să se păstreze integritatea amboului,
apoi se scoate acul acoperit de teaca de protecţie şi se ataşează la amboul seringii
- se scoate teaca de pe ac, se introduce acul în fiolă şi se aspirăsoluţia din seringă având grijă ca
vârful acului să fie sub nivelul lichidului pentru a nu aspira aer; pentru a nu atinge cu acul fundul
fiolei, fiola se va înclina progresiv cu vârful în jos
pe măsură ce se goleşte; soluţiile uleioase, care se încarcă cu greu în seringă, pot fi uşor încălzite
în apă caldă pentru a le fluidifica;
- flacoanele închise cu dop de cauciuc se dezinfectează cu alcool; după ce soluţia dezinfectantă s-
a uscat la suprafaţa dopului, se încarcă seringa cu o cantitate de aer egala cu aceea a lichidului pe
care vrem să îl scoatem din flacon (sau cu o cantitate de solvent - NaCl 0,9% sau Glucoza 5%
- dacă în flacon se găseşte pulbere; se introduce solventul în flacon, se aspiră din flacon o
cantitate de aer egală cu cea a solventului şi se agită flaconul până la dizolvarea pulberii); acul se
introduce prin dopul de cauciuc până sub nivelul dopului (nu mai profund) şi se introduce aerul
în flacon; se răstoarnă
flaconul ţinând acul sub nivelul lichidului şi se aspiră; dacă se
folosesc mai multe flacoane se foloseşte câte un ac pentru fiecare flacon;
- nu se recomandă încărcarea seringilor fără ac, prin introducerea directa a amboului în fiolă,
deoarece sterilitatea este deficitară;
Conectarea seringii la canulă/cateter
a) tubulatura conectoare:
- se deschide ambalajul tubului conector (se preferă tuburile cu dimetru redus/capacitate redusă);
- acul seringii încărcate se scoate cu o pensă sterilă (nu se recapişonează pentru a fi apoi
îndepărtat cu mâna);
- se ataşează tubul conector la amboul seringii şi cu seringa orientată cu amboul în sus (pentru
îndepărtarea aerului) se injectează până când soluţia ajunge la capătul liber al tubului conector;
b) robinetul se scoate din ambalaj; aerul se va scoate prin injectare de NaCl 0,9% pe una din
ramuri până ce se exteriorizează lichid pe celelalte două ramuri; apoi comutatorul se pune în

16
poziţie intermediară (toate ramurile închise) pentru a evita ieşirea lichidului şi pătrunderea
aerului;
c) "vehiculul":
- deoarece ritmul de administrare cu seringa automată este redus, existând riscul colmatării
canulei/cateterului, se recomandă folosirea unei soluţii cu ritm mai rapid de administrare care să
vehiculeze medicamentul în circulaţia sanguină; "vehiculul" trebuie să fie compatibil cu
medicamentul;
d) administrarea medicamentului cu seringa automată:
- se ataşează trusa de perfuzie a "vehiculului" la robinet;
- se ataşează robinetul la capătul liber al tubului conector;
- se ataşează robinetul la canulă/cateter;
- se pune comutatorul robinetului în poziţia care permite comunicarea
"vehiculului" cu sângele pacientului, tubul conector fiind blocat, şi se porneşte perfuzarea
"vehiculului";
- se aşează seringa încărcată în injectomat şi se setează la injectomat (în funcţie de complexitatea
acestuia): tipul de seringă, volumul seringii, denumirea medicamentului, ritmul de injectare;
- se porneşte injectomatul şi se deschide ramura robinetului corespunzătoare tubului conector
(braţele comutatorului vor fi orientate spre canulă/cateter, trusă de perfuzie, tub conector);
- la terminarea conţinutului seringii se recomandă folosirea unui nou set seringă+tub conector
pentru continuarea tratamentului.
Complicaţii locale
1) Injectarea paravenoasă produce tumefiere locală, durere care se
intensifică dacă se continuă administrarea, reducerea ritmului de perfuzie a
"vehiculului", creşterea presiunii la injectare, imposibilitatea de a aspira
sânge de pe canula; dacă se injectează substanţe iritante apar dureri foarte
accentuate iar reacţia locală poate merge până la necroze extinse; din acest motiv substanţele
iritante şi cele vasoconstrictoare se administrează pe
cateter central.
Tratament: oprirea administrării şi îndepărtarea canulei; în cazul soluţiilor iritante se recomanda
infiltrarea regiunii cu NaCl 0,9% pentru diluarea
substanţei iritante, aplicare de comprese sterile, administrare de analgetice

17
2) Hematomul (prezenţa de infiltrat sanguin la nivelul locului de puncţie) se produce de regulă
în momentul abordului vascular; Tratament: îndepărtarea canulei şi compresiune locală cu
pansament
steril;
3) Tromboflebita produce tumefacţie locală, roşeaţă (uneori se poate observa un cordon dur,
roşietic, ce corespunde traiectului venos), căldură, durere, reducerea ritmului de perfuzie, cianoza
extremităţii. Tratament: îndepărtarea canulei, aplicarea de heparină local (Lioton® sau
Hepatrombin®), comprese reci, analgetice. Dacă tromboflebita este profundă se administrează
heparinoterapie intravenos.
4) Infecţia locală produce local roşeaţă, tumefacţie, durere, exsudat
purulent. Tratament: îndepărtarea canulei, antiseptic local, antibiotic sistemic
dacă este necesar.
5) Spasmul vascular (contracţia involuntară a venei) este cauzat de
injectarea prea rapidă a unei substanţe iritante; local se constată reducerea
ratei de infuzie şi durere. Tratament: administrarea de Xilină pe canulă.
6) Lărgirea orificiului de puncţie cu exteriorizarea lichidului
injectat, apare după câteva zile de la montarea canulei (de regulă în plica
cotului) la pacienţi agitaţi cu obstrucţie venoasă (contracţie musculară,
decubit, tromboflebită). Prevenire: schimbarea canulei la 2-3 zile, evitarea montării canulei în
plicile de flexiune. Tratament: îndepărtarea canulei şi aplicarea de pansament steril.
Complicatii sistemice
1) Infecţia de cateter cu bacteriemie se manifestă clinic prin febră,
alterarea stării generale, polipnee, tahicardie. Tratament: local + antibioterapie sistemica;
suprimarea cateterului venos.
2) Embolia gazoasă: injectarea intravenoasă de cantităţi mici de aer nu produce tulburări clinic
manifeste; cantităţi mai mari de aer pot produce alterarea bruscă a stării generale, dispnee,
cianoza, wheezing, tuse, palpitaţii, tahicardie, distensia venelor jugulare, anxietate, ameţeli,
cefalee, confuzie, convulsii, comă.
Tratament: poziţia Trendelenburg, oxigenoterapie; în cazurile severe intubaţie orotraheală,
ventilaţie mecanică, tratament inotrop.

18
3) Embolizarea cateterului (desprinderea unei bucăţi din canulă / cateter şi embolizarea în
circulaţia pulmonară). Simptomele şi tratamentul sunt asemănătoare trombembolismului
pulmonar.
4) Anafilaxia: se produce prin injectarea intravenoasă a unei substanţe
alergizante. Clinic se manifestă prin alterarea stării generale, anxietate, palpitaţii,
hipotensiune, tahicardie, rash cutanat, bronhospasm. Tratament: reechilibrare volemică,
adrenalină, corticosteroizi, oxigenoterapie.
Administrarea neadecvata a medicamentelor cu injectomatul
- malfuncţia injectomatului;
- prepararea incorectă a concentraţiei soluţiilor;
- manipularea nesterilă a soluţiilor şi instrumentelor;
- setarea incorectă a tipului/volumului seringii, a ritmului de injectare;
- poziţionarea incorectă a robinetului:
- închis spre canulă: soluţiile injectate pătrund în trusa de perfuzie a “vehiculului”;
- închis spre seringă; creşterea presiunii la injectare, oprirea seringii şi declanşarea alarmei.
Administrarea medicamentelor
I. Inotrope şi vasopresoare: dopamina ,dobutamina, adrenalina,
noradrenalina
II. Vasodilatatoare: nitroglicerina
III. Antiaritmice: amiodarona
IV. Heparina
V. Insulina
VI. Analgetice şi sedative
VII. Alte medicamente: curare, antibiotice, inhibitori ai pompei protonice, sandostatin,
administrare peridurală de anestezice locale şi opioizi.

19
PUNCȚIA ARTERIALĂ

Puncția arterială reprezintă crearea unei căi de acces într-o arteră prin intermediul unui ac de
puncție(M)
Punctia arteriala poate avea ca scop recoltarea unei probe de sânge arterial pentru determinarea
gazelor sanguine sau montarea unui cateter arterial care sa
permita atât recoltarea repetata a gazometriei cât si
monitorizarea invaziva (sângerânda) a tensiunii arteriale (TA) prin
conectarea cateterului arterial la un traductor de presiune.
Comparativ cu monitorizarea TA neinvaziv (pe manseta)
monitorizarea sângerânda a TA este continua, pe monitor vom avea afisat în orice moment curba
de presiune arteriala si valoarea TA medii în mmHg.
Indicații
-arteriopatii, cu scop de diagnostic și tratament
Contradindicații
-tendință crescută la hemoragii, infecții.
Loc de elecție 
• artera femurală
• artera brahială
• artera radială (cea mai frecvent
utilizată)
• artera cubitală
Înaintea efectuării puncţiei radiale, se efectuează testul Allen.
Testul Allen: 
Este utilizat pentru evaluarea fluxului arterial la nivelul mâinii. Vascularizatia mâinii este
asigurata atât de artera radiala cât si de cea ulnara care împreuna formeaza la nivelul mâinii
arcada palmara. În situatia în care apare tromboza arterei radiale cateterizate (complicatie rara
dar posibila) vascularizatia mâinii se va realiza de catre artera ulnara prin intermediul arcadei
palmare. Testul Allen consta în exanghinarea mâinii prin închiderea pumnului urmata de
comprimarea simultana a arterelor radiala si ulnara. O circulatie buna se evidentiaza prin

20
recolorarea policelui în mai putin de 5 secunde de la decomprimarea arterei ulnare (artera radiala
mentinându-se comprimata)
Prin acest procedeu, menţinerea palorii după decomprimarea uneia dintre artere indică ocluzia la
nivelul acesteia.
Materiale necesare: 
- seringă de 2ml sau 5ml 
- fiolă de heparină 
- mănuşi
- paduri alcoolizate 
- comprese tifon 
- pungă gheaţă (buiotă) 
- etichete 
- formular cerere analize 
- bandaj adeziv
Pregătirea materialelor:
-se heparinizează seringa (se deschide fiola de heparină şi se trage până când se umple seringa ,
apoi se va goli încet toată seringa, permiţând heparinei să “spele” toată suprafaţa sa).
-Heparinizarea seringii previne coagularea sângelui în seringă.
Totodată, excesul de heparină în seringă poate altera valorile pH-ului
şi PaO2 sanguin.
Recoltarea:
-confirmarea identităţii pacientului (pentru a se evita confuzia şi a nu
se lua analize altui pacient)
se comunică pacientului procedura şi va fi informat în ce constă, pentru a-i reduce anxietatea şi a
ne asigura de cooperarea sa
-se spală mâinile şi se pun mănuşile
-se aşează un prosop rulat sub încheietura mâinii pacientului pentru
susţinerea acesteia
-se localizează artera şi se palpează pulsul
-se dezinfectează locul puncţiei
-se aşteaptă să se usuce locul dezinfectat

21
-se palpează artera cu indexul şi degetul mijlociu al unei mâini în timp ce seringa este ţinută în
cealaltă mână deasupra locului ales pentru puncţie
-pentru puncţia arterei radiale, acul se orientează în unghi de 30-45 grade
-dacă se puncţionează artera brahiala se va orienta în unghi de 60 grade
-se puncţionează pielea şi peretele arterial printr-o singură mişcare
seringa se va umple automat cu sânge
-după recoltare se presează ferm cu comprese până când se opreşte sângerarea (cel puţin 5 min).
Dacă pacientul este sub tratament cu anticoagulante sau are tulburări de coagulare se va menţine
compresia 10-15 min. Se va evita să se ceară pacientului să menţină compresia singur la locul
puncţionării. Dacă nu reuşeşte să aplice compresie fermă, se va forma un hematom dureros.
-se va verifica seringa să nu aibe bule de aer (dacă are, se vor scoate cu grijă)
-se va ataşa la proba de sânge cererea de analize completată corect şi va fi trimisă la laborator
într-un recipient cu gheaţă
-se va ataşa un bandaj adeziv după oprirea sângerării
-se vor monitoriza semnele vitale ale pacientului pentru a depista eventualele tulburări de
circulaţie ca: paloare, durere, toropeală, furnicături, hematom, sângerare la locul puncţionării.
Îngrijirea pacientului
• pacientul rămâne 1-6 ore la pat, în funcție de artera puncționată;
• se supraveghează locul puncției și aspectul pansamentului (hemoragie, hematom)
• se măsoară P,TA,R  și se apreciază culoarea  și temperatura  tegumentelor.
Complicații
in timpul punctiei
• puncționarea altor formațiuni (vase, nervi, țesuturi)
• hemoragie
• injectare periarterială
dupa punctie
• hemoragii
• hematoame cu compresiunea tesuturilor
• obstructive vasculara din cauza spasmelor,tombozelortromboze

22
Calea endotraheala.
În administrarea pe cale traheala, concentratiile plasmatice ale drogurilor sunt greu
predictibile, iar doza optima de administrat pe aceasta caleeste necunoscuta pentru majoritatea
drogurilor. Conform noilor recomandari ale ERC, calea de administrareendotraheala nu mai este
recomandata pentru administrarea de droguri datorita concentratiilor plasmatice nepredictibile
atinse la administrarea endotraheala, precum si disponibilitatii crescute a dispozitivelor IO
adecvate.

Adrenalina
se va administra la pacientul cu FV/TV fara puls la fiecare 3-5 minute. Ea se administreaza
intravenos direct în doza de 1 mg.
Administrarea adrenalinei se efectueaza dupa cel de-al treilea soc electric în cazul FV/TV fara
puls, fara a se opri manevrele de resuscitare.
Rolul adrenalinei în resuscitare este legat de efectul pe receptorii adrenergici, în primul rând
pe receptorii alfa care determina vasoconstrictie si cresterea presiunii de perfuzie la nivel
cerebral si miocardic, dar si pe receptorii beta de la nivelul miocardului crescând forta de
contractie a cordului. Folosirea oricarui alt vasopresor în stopul cardiorespirator nu s-a dovedit ca
ar creste sansele de supravietuire la externare, de aceea singurul recomandat înca ramâne
adrenalina.
Dilutia:
• 1 : 10.000 (10 ml din aceasta dilutie contine 1 mg de adrenalina)
• 1 : 1.000 (1 ml din aceasta dilutie contine 1 mg de adrenalina)
În cursul resuscitarii cardiopulmonare nu exista doze maxime de adrenalina, cu toate ca
aceasta creste consumul de oxigen la nivelul miocardului).
Dozele mici de adrenalina (50-100 μg) dupa revenirea circulatiei spontane, pot induce tahicardie,
ischemie miocardica, tahicardie ventriculara si fibrilatie ventriculara.
Daca este nevoie de adrenalina în situatiile de hipotensiune postresuscitare, dupa revenirea
circulatiei spontane, doza recomandata este de 50μg sau 1-10 μg /min.
Se recomanda atentie la administrarea continua de adrenalina la pacientii aflati în stop
cardiorespirator asociat cu intoxicatia cu cocaina sau medicamente simpatomimetice .

23
Noradrenalina precum si alte medicamente vasopresoare, precum vasopresina au fost folosite ca
o alternativa la adrenalina în tratamentul stopului cardiac, dar nu exista suficiente dovezi care sa
sustina includerea lor în actualele ghiduri de resuscitare.
Antiaritmice.
Nici un antiaritmic nu si-a dovedit clar beneficiul clinic în situatia de FV/TV fara puls prin
îmbunatatirea ratei de supravietuire.
Totusi amiodarona este o indicatie de clasa IIb care în anumite studii s-a aratat benefica în
tratamentul FV/TV fara puls.
Ea se administreza dupa al treilea soc în cazul fibrilatiei ventriculare/tahicardiei ventriculare
fara puls.
Doza de amiodarona este de 300 mg i.v. direct în bolus diluata în 20 ml solutie de glucoza 5
%. Primul bolus poate fi urmat de un al doilea de 150 mg amiodarona si apoi de o perfuzie cu
900 mg în 24 h.Administrarea de amiodarona nu trebuie sa întârzie nici un moment efectuarea
defibrilarii la fiecare 2 minute, deoarece acesta este de fapt tratamentul etiopatogenic al FV/TV
fara puls.
Xilina
Un alt antiaritmic care poate fi utilizat este xilina(indicatie de clasa nedeterminata datorita
efectelor sale adverse), care se administreaza în bolus de 1mg/kgc, care se poate repeta dupa 3-5
minute, urmat apoi de o perfuzie cu 1-2 mg/min pâna la doza maxima cumulata în 24 h de 3
mg/kgc.
Xilina nu se va administra niciodata împreuna sau dupa amiodarona, indicatia fiind de
administrare a unui singur antiaritmic (se va administra daca nu este disponibila amiodarona).
Procainamida
Se mai poate utiliza procainamida în doza de 30 mg/min i.v., pâna la doza maxima
totala de 17 mg/kgc.
Magneziul
Magneziul nu este recomandat în stopul cardiac, înafara suspiciunii de „torsada vârfurilor
(torsade des pointes)”. Doza care se administreaza este de 8 mmol i.v., adica 4 ml din solutia de
50 % sau 2 g i.v.

24
Agentii alcalinizanti, respectiv bicarbonatul de sodiu este indicat a se administra daca
stopul cardio-respirator are drept cauza hiperpotasemia sau intoxicatia cu antidepresive
triciclice.
Doza de bicarbonat este de 50 mmol din solutia de 8,4%.
Un efect secundar al administrarii de bicarbonat este generarea de CO2, care poate agrava
acidoza intracelulara.
De aceea se recomanda cresterea parametrilor de ventilatie pentru îmbunatatirea oxigenarii si
eliminarea CO2 în exces.
Fluidele
- sunt indicate în cazul stopului cu AEP determinat de hipovolemie;
- se administreaza de obicei solutii cristaloide izotone (ser fiziologic, Ringer);
- nu exista studii concludente asupra beneficiilor substantelor coloidale versus cristaloide;
- nu este indicata utilizarea solutiilor de glucoza care nu realizeaza umplere volemica
si prezinta riscul hiperglicemiei postresuscitare;
- este absolut necesara mentinerea unei linii venoase în timpul resuscitarii pentru administrarea
de medicamente.
Agentii trombolitici
Agentii trombolitici par a fi indicati în stopul cardiorespirator datorat infarctului miocardic acut
si emboliei pulmonare, dar pentru faptul ca în momentul aparitiei stopului cardiorespirator aceste
diagnostice sunt numai o supozitie neexistând posibilitatea diagnosticului de certitudine (ecg 12
derivatii, criterii enzimatice, ecocardiografie) în cursul resuscitarii, problema administrarii lor
ramâne controversata, dar extrem de interesanta.
Datele acumulate pâna în prezent ne îndreptatesc sa afirmam ca administrarea de trombolitice în
timpul resuscitarii cardiopulmonare avansate creste rata de succes a resuscitarii, permite salvarea
unor vieti si ofera o recuperare neurologica postresuscitare buna la un procent mai mare de
supravietuitori cu cresterea consecutiva a calitatii vietii..Daca se opteaza pentru fibrinoliza, RCP
trebuie efectuata pentru cel putin 60-90 minute dupa administrarea de trombolitic daca nu exista
puls, înainte de a lua decizia de oprire a eforturilor de resuscitare.

25

S-ar putea să vă placă și