Religia Egiptului Antic

Introducere

Religia vechilor egipteni era politeistă, iar numărul zeităților de ordinul sutelor.

Religia egipteanǎ a fost o succesiune de credințe ale poporului egiptean începând din perioada
predinastică până la apariția creștinismului și islamismului în perioada greco-romană. Ritualurile
se făceau sub conducerea preoților sau vracilor (folosirea magiei fiind pusă însă la îndoială).
Toate animalele infățișate și venerate în artă, scrierile și religiile Egiptului Antic (pentru peste
3000 de ani)sunt originare din Africa. Templele erau centrul așezărilor egiptene, servind ca
centre administrative, școli, biblioteci și folosite și în scopuri religioase.
Credințele în zei și în viața de apoi s-au înrădăcinat în civilizația Egiptului antic de la
începuturile sale, regulile faraonilor fiind bazate pe dreptul divin al acestora . Panteonul egiptean
a fost populat de zei care au avut puteri supranaturale și erau convocați în ajutor sau pentru
protecție. Cu toate acestea, zeii nu au fost întotdeauna priviți ca binevoitori. Și Egiptenii credeau
cǎ furia acestora trebuia să fie atenuată cu ofrande și rugăciuni. Structura acestui panteon s-a
schimbat în continuu , adǎugând noi zeitǎți ce au fost promovate în ierarhie, dar preoții nu a făcut
nici un efort pentru a organiza miturile și poveștile contradictorii într-un sistem coerent. Aceste
concepții diferite ale divinității nu au fost considerate de ei ca fiind contradictorii, ci mai degrabă
privite ca perspective din mai multe fațete ale realității.1
Zeii erau venerați în templele de cult administrate de preoți care acționau în numele
regelui. În centrul templului se afla statuia de cult al zeului într-un altar. Templele nu erau locuri
de cult publice și numai în anumite zile de sărbătoare statuia zeului era scoasǎ din altar pentru
venerare publică. Altarul zeului era izolat de lumea exterioară și accesibilă numai funcționarilor
templului. Cetățenii se puteau închina statuilor din casele lor și amuletelor ce ofereau protecție
împotriva forțelor rele. După Regatul Nou, rolul Faraonului ca un intermediar spiritual a fost tot
mai ignorat, trecându-se la venerarea directă a zeilor. Ca rezultat, preoți au dezvoltat un sistem
de oracole pentru a comunica voința zeilor direct prin oameni.

Izvoarele religiei vechilor egipteni

a) Monumentele arheologice: cele mai numeroase din istoria religioasa a intregi
iumanitati; temple celebre care s`au pastrat pana astazi (Denderah…etc) – prezinta prin
inscriptiile existente acolo marturii care au ramas celebre din istoria vechiului egipt.
b) Materialul literar: Poezia liturgico-magica care era utilizata in ceremoniile funerare;
textele din piramide – pe peretii interiori ai piramidelor; textele de pe sarcofage;
c) Cartea mortilor egipteni – publicata prima data de Richard Lepsius in 1842 – 192
capitole; dimensiunile unei carti de rugaciuni – manual pt sufletul celui decedat, se aseza in
1
Arthur Weigall, ,,Istoria Egiptului antic”, ed. Artemis, 2011
sarcofac pe pieptul ori se introducea intr`o statuieta facuta din metal sau din argila care se punea
alaturi de mumie pentru ca se credea ca daca mumia nu rezista si intra in putrefactie atunci il
reprezinta mai departe statuieta care avea chipul celui mumificat. Sufletul are 4 subdiviziuni.
d) Carti ajutatoare pentru raposat in calatoria mortii: Cartea despre cele doua drumuri si
Cartea despre ceea ce este in lumea subpamanteana. Egiptenii credeau ca acest drum este foarte
periculos. Sufletul era pandit de monstri. Aceasta carte cuprindea harti, drumuri, usi pe care sa le
urmeze sufletul.
e) Lucrari teologice elaborate de marele temple din vremea aceea: TEOLOGIA
MEMPHITICA – apare mult mai tarziu, in timpul Faraonului Sabaka in 700 iHr.
f) Materialul mitologic – vechii egipteni nu au elaborate o colectie de texte sacre in
genul colectiei Acadiene. Singurul mit foarte coerent este cel predat de catre Istoricul grec Pluta:
Despre Isis si Osiris.
g) Literatura sapiensiana – cel putin sapte colectii de acest gen – manuale pentru viitorii
principi, functionari, preoti. In aceasta categorie intra lucrari prin care faraonul ofera sfaturi
urmasului sau, copilului sau, care va urca pe tronul egiptului, aratandu`I ce trebuie sa evite, ce
trebuie sa faca. “Invataturi catre regele Melikar”.

Religia egiptenilor antici

Religia egiptenilor din perioada antică a fost o religie politeistă prin excelență. Zeii
egiptenilor antici au fost numeroși, numărul exact n-a fost încă determinat. Mulți dintre zei erau
proslăviți doar  într-o anumită zonă sau într-un anumit oraș.
Conform credinței, zeii fuseseră creați de către Demiurg, primul zeu. Paradoxal, se
credea că fiecare zeu a fost plăsmuit după chipul omului. Mitologia egipteană a conceput o teorie
complexă a componenței ființelor, fie că sunt ele oameni sau zei. Există trei elemente care îi
compun: ankh, ka și ba. Ankh-ul este forța divină, spiritul lui Ra, expresia deplină a luminii. La
origine numai zeii puteau să aibă ankh-ul, însă, ulterior, și muritorii puteau să o
dobândească. Ka-ul este născut din răsuflarea creatorului și reprezintă caracterul, personalitatea
individului, chiar un alter-ego al acestuia. Într-un fel, acesta reprezintă rezervorul forțelor sale
vitale. Ka-ul nu dispare în momentul morții, având o existență independentă de trup. El
supraviețuiește mereu într-un suport terestru precum o statuie, o pictură sau cadavrul mumificat.
Un alt principiu spiritual este ba care semnifică energia deplasării, o forță invizibilă ce trăiește
independent în corp și poate călători în alte lumi. Datorită ba-ului, morții își îndeplinesc
transformarea în lumea de dincolo. 2

Zeii Egiptului Antic

2
Barbara Watterson, ,, The Egyptians”, Wiley, 1998
 Unele zeități se bucurau totuși de o înaltă considerație în întreg Egiptul: Ptah, zeul
creator, Ra, zeul Soarelui, Shu, zeul aerului,Nut, zeița cerului, Geb, zeul Pământului, Hathor,
zeița iubirii și a muzicii, Min, zeul fertilității, Isis, soția și mama care se îngrijește cu credință,
Montu, zeul victoriei, Thot, zeul științei și al înțelepciunii, Horus, stăpânul cerului și zeu al
monarhiei, Amon-Ra, zeul originar, sau Osiris, stăpânul imperiului subpământean. Amon-Ra
este cea mai renumită zeitate din pleiada de zei a Egiptului. La început zeu al aerului, al vântului
și al luntrașilor, Amon devine zeu de stat la Teba și este asimilat cu Ra, zeul Soarelui
laHeliopolis. Amon este zeul local al Tebei, considerat divinitate a aerului sau a fecundității.
Egal cu zeul Amon-Ra, este zeul Osiris. Odată cu trecerea timpului, Osiris devine
mult mai iubit și mai venerat de către supușii egipteni, punându-l într-un con de umbră pe Amon-
Ra. Osiris este zeul lumii de apoi, al tărâmului morților, dar este și zeul vegetației. 3 Mai presus
de toate acestea, Osiris este zeul egiptean suprem, zeul zeilor, cel care impune toate obiceiurile și
legile de pe pământ, dar și în lumea de apoi. Îi are ca părinți pe zeița Nut(Cerul) și pe zeul Geb
(Pământul), iar ca frați pe Isis, Neftis și Seth.
Toți acești zei apăreau în diferite ipostaze: de om, de animal sau ca o plăsmuire cu
trup de om și cap de animal, ei erau recunoscuți și în ființele și obiectele acestei lumi.
Astfel,Amon se înfățișa și sub forma unui berbec sau a unei gâște, Horus ca șoim, Thot ca ibis,
Montu ca taur, Hathor ca vacă sau ca pom, Nut ca boltă cerească sau Ra ca soare. Animalele care
îi reprezentau pe zei deveneau și ele divine, într-un anume fel. De aceea erau și acestea venerate,
mumificate și îngropate în cimitirele pentru animale, cu tot ceremonialul. Adorarea animalelor
sacre a sporit tot mai mult în decursul vremii.
Apis reprezintă unul dintre numeroasele animale venerate în Egiptul Antic. Apis este
taurul sacru al egiptenilor. Este zeul forței și al fecundității și apare sub forma unui taur căruia i
se acordă onoruri divine.
Și pisicile erau considerate animale sacre de către egipteni. Zeița cu cap de pisică a
egiptenilor era Bastet. Mai era supranumită și ochiul lui Ra, fiind considerată zeița muncii, a
bucuriei, stăpâna căminului și protectoarea nașterilor. Zeița întruchipează feminitatea,
manifestând blândețe, seninătate, dar, ca orice pisică, aceasta poate să fie și vicleană și
combativă, transformându-se într-o adevărată leoaică în fața dușmanilor săi.
Egiptenii antici venerau deci o mulțime de zeități, dar și un zeu atotputernic, unic.
Zeii mai puțin importanți erau reprezentați și venerați în tot Egiptul, dar zeul unic era invocat în
mod special în rugăciunile lor.

Perioada monoteista

Un scurt interval de monoteism a avut loc în timpul domniei lui Akhenaten, concentrat

pe cultul zeului egiptean Aton. Akhenaton a scos în afara legii venerarea oricărui alt zeu și a
construit o nouă capitală (Amarna) cu temple închinate lui Aton. Schimbarea religioasă a
supraviețuit doar până la moartea lui Akhenaton, iar vechea religie și-a reintrat în drepturi în
timpul lui Tutankhamon, probabil fiul lui Akhenaton. Interesant este că Tutankhamon și alți
faraoni de după restorație au fost excluși din listele viitorilor regi, la fel ca
ereticii Akhenaten și Smenkhare.

3
Rebecca Rubinstein, ,, Miturile Egiptului Antic”, ed. Arc, 2008
 Deși mulți istorici văd această perioadă drept monoteistă, câțiva cercetători nu ne
dezvăluie atenismul chiar așa. Ele specifică că oamenii nu îl venerau pe Aten, ci pe membrii
familiei regale, ce au format un panteon de zei care au primit puterea divină de laAten. Acest
punct de vedere nu este împărtășit și de comunitatea istorică. Câțiva cercetători merg atât de
departe încât să afirme că Akhenaten sau unul din adepții lui era Moise din Biblie.
Comunitatea egiptologică consideră aceste afirmații neștiințifice, deoarece nici una din teorii nu
se bazează pe dovezi solide și venerarea lui Aten nu are nimic în comun cu religia lui Moise.
Conform lui John Tuthill, profesor la Universitatea din Guam, motivele lui Akhenaten
pentru reforma sa religioasă, au fost în primul rând politice. În timpul domniei lui Akhenaten,
zeul Amon s-a înălțat la un statut atât de ridicat încât preoții lui erau mai bogați și mai puternici
chiar decât înșiși faraonii.
După căderea dinastiei de la Amarna, panteonul egiptean original a supraviețuit mai
mult sau mai puțin ca o religie dominantă, până la răspândirea creștinismului coptic și
a islamului. Mitologia egipteană a depus surprinzător de puțină rezistență în fața creștinismului,
în secolul al IV-lea aflându-se deja în plin declin.

Cultul egiptenilor din Antichitate

S-a pus problema introducerii cultului unei singure divinitati. De aici au pornit discutii legate
de faptul ca daca intradevar reforma aceasta a fost una religioasa, si avem de a face cu un
monotheism atonian, atunci acest monotheism este mai vechi decat cel ebraic. S-a speculat de
catre unii cercetatori ca evreii au preluat de la egipteni monoteismul. Sau e vorba de o reforma
politica a faraonilor.

Egiptul a purtat foarte multe razboaie de extindere. A reusit sa cucereasca Libia, Nubia,
Siria, Palestina, Fenicia pana in Iracul de astazi. In urma acestor razboaie s-au acumulat bunuri
serioase, care erau dirijate de catre Faraon spre templele consacrate lui Amon Ra. Acestea fiind
atat de multe au condus la cresterea puterii economice si a influentei politice a preotilor, a
sacerdotiului, dar in special a marelui preot, care era conducatorul intregii sacerdotii. Puterea
economica dar si cea politica a marelui preot a crescut atat de mult incat a existat pericolul
teocratizarii Egiptului. Faraonii Memhotem (Amenofis al III-lea) si Amenhotep al IV-lea au
intuit ca marele preot trebuie deposedat. Au introdus o forma de monoteism, cinstirea lui Aton.
Au desfiintat vechea capitala, Teba, si au construit o alta capitala, cu alt nume(Aketaton-
actualmente Tel el Amarna), mai la nord, palate, temple, toate consacrate unui singur zeu.
Numele reprezenta o parte a fiintei lui. In nume se aflau aptitudinile, forta, talentele, virtutile lui.
Schimband numele schimbam personalitatea, fiinta proprie, identitatea. 4

4
Mircea Eliade, ,, Tratat de istorie a religiilor. Editia a V-a”, ed. Humanitas, 2013
 H. Ludin Jensen si H. Breasted sustineau ca e prima forma de monoteism din istorie.5

Mircea Eliade si J. Wilson arata ca a fost o reforma politica, pornind de la imnul lui
Akenaton se vorbeste de un singur creator a toate si al tuturor, arata ca nu doar Aton era cinstit
de popor ca zeu, ci mai exista Faraonul, care avea statut de divinitate, deci era politeism. 6

Eshatologia şi cultul morţilor

- erau oameni optimişti, pentru că viaţa de după moarte era doar o continuare, aşa că cei vii trăiau
lg Nil, iar ceilalţi locuiau undeva mai departe; de aceea erau aşezate în sarcofag împreună cu
ustensilele ce le foloseau şi în viaţa de acum; ankh – fie că se refereau la viaţa de aici sau de
dincolo.
-credinţa despre suflet: sufletul era conceput nu ca o entitate de sine, unică, ci o sumă de
componente:
Ba (Bai)- sufletul propriu-zis ce după moarte se înălţa la cer sub formă de lăcustă;
puterea trupului, forţa de viaţă

Ka- dublul al omului, componenta spirituală ce nu părăseşte complet trupul, ce stă

în trup până ce acesta putrezeşte; de aceea ei puneau lg trup o statuie din argilă ce avea chipul
mortului ( ushebti - „cei care vin când îi chemi”); aceasta îl ajută la muncile agricole, etc; nu
este nemuritor, ci mai mult el poate muri de foame şi sete dacă în timpul funeraliilor, defunctul
nu va fi aprovizionat cu toate cele necesare;

Ran – numele celui decedat, ce nu trebuia şters pt că era o crima şi se pedepsea cu

moartea

Akh – inima despre care credeau că este sediul faptelor bune sau rele; la judecata
lui Osiris, inima era aşezată pe o balanţă;

Destinul sufletului după moarte:

- perioada preistorică : morţii erau aşezaţi în poziţia chircită, pt că ei credeau în

reincarnare, cu capul aşezat spre apus pentru că locul morţilor era în apus; mormântul era loc de
depozitare a obiectelor, a proviziilor alimentare;
- perioada târzie: versiunea cu barca (simbol al cunoaşterii) a zeului Ra, iar apo
versiunea eshatologică- versiunea osiriană: fiecare suflet, părăsind trupul se îndreaptă spre
Împărăţia Morţilor, a lui Osiris, în faţa celor 42 de judecători; dacă nu era păcătos se îndrepta
5
James Henry Breasted, ,, Ancient Records of Egypt: Historical Documents from the Earliest Times to
the Persian Conquest”, University of Illinois Press, 2001

6
John Albert Wilson, ,, The Culture of Ancient Egypt”, 1956
spre Câmpiile lui Iaru sau Imentet; dacă sufletul să nu poată justifica faptele , ajungea în infern
unde era devorat de monstrul Ons – jumătate crocodil, jumătate hipopotam;
- riturile de înmormântare: chircită; decapitaţi ( împiedică sufletul să se mai
întoarcă in lume şi să facă rău);în timpul Regatului vechi: mumificarea, ce a devenit o artă,
pentru a evita o degradare a trupului si a-l păstra pe Ka în mormânt : prin extragerea creierului şi
viscerelor, ce impregnate cu parfumuri erau plasate în 4 urne sau canope ( ficat, plămâni,
intestine, inimă); se aşeza un scarabeu de argilă, ca simbol al învierii; corpul umplut cu produse
răşinoase si parfumate: smirna, scorţişoară, tămâie; se recondiţiona forma trupului introducându-
se tampoane de stofă sau chiar paie; timp de 70 de zile era ţinut într-o soluţie de carbonat de
sodiu Na2CO3, spălată, iar apoi înfăşurată în pânză de in; toate aceste pânze erau înmuiate intr-
un ului aromat; pe piept, sau sub braţ se aşeza cartea morţilor;
- mormintele: mormântul era mai important decât locul unde trăia, de aceea
faraonii au dat o importanţa piramidelor ; perioada preistorică, mormintele erau simple ( o
groapa acoperita cu o piatra);
 mastaba - primele morminte mai evoluate ( jos in mormânt era mormântul , deasupra se
face o capela cu pereţii oblici, si din capela se face un coridor (serdan – iese şi intră sufletul) pe
unde se introduc si alimente);
 piramide – în trepte (Sakkara), piramide in trepte se mai găsesc la maiaşi, la asiro –
babilonieini, numite zikurate – ce folosesc şi ca observator astronomic – magii din vârful
zikuratelor au observat steaua de la Răsărit; au văzut că acea stea era deosebită decât celelalte pe
care le-au văzut; celebrele piramide: lui Kheops (137 m), Khefren ( 136 m), Mykerinos( 62 m) la
El Gizeh, la marginea oraşului Cairo; Herodot ne spune că piramida lui Kheops s-au lucrat 30 de
ani, la care au lucrat peste 100.000 de oameni, fără întrerupere;
 hypogeele (ghis – în greacă – sub pământ) – morminte sub pământ,
pentru a le putea ascunde de hoţi, cele mai multe le găsim în Valea Regilor; Tutankamon a fost
înmormântat într-un hypogeu. 7

Teogoniile si cosmogoniile egiptene

Exista mai multe variante de teoretizari ale credintei antice in functie de marele centre
religioase ale Egiptului. Nu avem o teogonie (felul cum au aparut zeii, nasterea lor) sau o singura
cosmogonie (creatia Universului). Fiecare templu avea varianta proprie. Prima varianta este cea
Heliopolitana – cetatea soarelui, conform acestia sunt doua lucruri: unul – zeii au aparut prin
procreere, autoreproducere, si in acest sens la Heliopolis se credea ca au aparut mai multe
perechi de zei, unele dupa altele, si s-a vorbit despre marea eneada; altul – zeii la randul lor au
creat lumea. Lumea a fost creata o singura data, atunci la inceput. Creatia este un eveniment
istoric.

7
Sergio Donadoni, ,, The Egyptians”, University of Chicago Press, 1997
 A doua varianta: Memphitica – opera unui Faraon nubian, Sabaha; Eliade spune ca e cea
mai interesanta, cea mai filosofica; autorul creatiei este zeul Thath, despre care se spune ca el a
creat lumea si pe zei prin cuvantul sau.

A treia varianta Hemopolitana. Zeul Thath – creatorul celor 8 zei. Avem de a face cu cea
mai importanta morala a popoarelor din antichitate. Pentru vechii egipteni important nu era
individul in sine ci comunitatea din care el facea parte. Aceasta conceptie o gasim si la Homer in
Grecia.

Faraonul era regele, cel care reprezenta propriul popor in fata zeilor. Era responsabil de
bunastarea sau de neajunsurile intregului popor. Egiptenii apar in calitate de supusi, robi ai
zeilor. Zeii confera oamenilor destinul, lungimea vietii. In ce priveste relatia cu semenii, avem
in principal trei surse de izvoare din care ne putem documenta despre aceasta relatie.

1. textele biografice – de pe morminte, statui – unde vedem nobletea, moralitatea

deosebita a unor formulari: “Am spus adevarul si am implinit dreptatea. Niciodata nu am facut
niciun rau. Am inmormantat pe cei batrani. Am dat paine celor flamanzi si haine celor goi. L-
am ocrotit pe cel neputincios impotriva celui puternic.”
2. literatura sapiensiala – norme de viata; unele au un caracter utilitarist; prescrii fapta
dar si rezultatul, utilitatea. Morala utilitarista – presupune contabilitatea faptelor. Gasim reguli de
comportament de tip cazuistic – fapte in functie de situatie. Intalnim reguli de comportament si
sfaturi pe care parintele le da copiilor sai: “Linisteste pe cel care plange,… fereste-te sa
pedepsesti pe nedrept”. Cel mai inalt ideal pentru un vechi egiptean era tacerea, stapanirea de
sine; porneau de la ideea ca razbunarea este apanajul zeilor; omul aprig se agita, se revolta,
devine agresiv. Dincolo de toate aceste virtuti un egiptean nu avea constiinta impacata; 8
3. textele funerare – acele texte care se refera la moarte si la viata de dincolo de moarte;
cap. 125 din cartea mortilor egipteni in care cel raposat apare in fata tribunalului lui Osiris unde
face un fel de marturisire zisa negativa (nu afirma, numai neaga); “Niciodata contra omului n-
am pacatuit; nici parintii sau rudele n-am batjocorit; n-am inlocuit adevaru prin strambatate;
cu oamenii rai n-am avut de a face; in viata mea n-am facut crime; n-am silit pe altii sa
munceasca pentru mine…” aceste principii morale au fost admirate de foarte multi: Herodot a
ramas impresionat : “La egipteni regele respecta pe zei; oamenii liberi respecta pe rege;…” – se
refera la spartani, spre deosebire de atenieni, respectau pe batrani. Teodosie Cilianul spune ca
nu se tinea cont de clasa sociala din care proveneau; isi pedepseau toate infractiunile; furtul,
violul;
Sclavii aveau un statut ca nicaieri; puteau sa poarte nume egiptene sau sa-si adauge
un nume egiptean; puteau sa se casatoreasca cu egiptenii; puteau sa aiba exploatari agricole; sa
aiba mosteniri; sa ocupe functii publice, reguli care nu le intalnim la alte popoare. IN ce priveste
casatoria se incheia de catre tineri prin alegerea libera a sotului sau a sotiei. Exista divortul atat
din partea sotului cat si a sotiei; se judeca si doar cu temeiuri pe masa era posibil. Dupa moartea
sotului, sotia devenea stapana casei.9

8
Giorgio Agnese, Maurizio Re, ,, Ancient Egypt: art and archaeology of the land of the pharaohs”,
Barnes & Noble Books, 2004
 Morala egiptenilor antici

În perioada preistorică, locașurile de cult erau simple îngrădituri cu un gard de nuiele

ce înconjura un perimetru; mai apoi se făceau de piatră, formă pătrată, cu două uşi pe unde intra
şi ieşea preotul. În perioada nouă – s-au remarcat prin construirea de temple măreţe: templul de
la Karnak, in timpul lui Ramses al II-lea avea 80.000 de slujitori, închinat lui Amon-Re; templul
de pe Insula Phile, templul de la Dendera (zeiţei Hathor)
Exista un drum spre templu drumul zeului, ce avea de ambele părţi anumite sfincşi ( ex
langa Cairo, cele trei piramide). La intrarea in Marea Curte, exista o poartă, unde se aflau 2
obelixuri (în marile capitale ale lumii: Roma, Paris, Londra, Constantinopol, pe fundul mărilor)
străjuită de un gard de cărămidă, marea clădire unde se desfăşurau actele de cult, iar în spate
este o încăpere întunecată unde avea acces doar preotul, pt că aici era aşezată statuia zeului.
Lângă se afla un templu mai mic Casa naşterii sau Mammisi (aici se năştea fiul zeului
respectiv).

În ceea ce privește sacerdoţiul, preoţii se împărţeau in doua categorii: preoţi mireni

– nu erau preoţi de profesie, ci doar o lună pe an săvârşeau actele cultului, în rest erau oameni
obişnuiţi. Li se pretindeau să fie curaţi din punct de vedere ritualic, prin nişte îmbăieri; să nu aibă
defecte fizice, să aibă cunoştinţe despre rânduieli- și preoţii funcţionali – trebuiau: să prezinte un
certificat de confirmare a sexului (azi, la creştinii copţi); să umble tunşi, raşi şi depilaţi; să poarte
doar îmbrăcăminte din pânză de in; îmbăieri de 2 ori pe noapte şi 2 ori pe zi; să se abţină de la
anumite alimente (peşte); să nu călătorească pe mare.
Categorii ce intră între aceşti preoţi funcţionali: servitorii Zeului; părinţi divini ( un fel
de profeţi); cei curaţi (Wabu); lectori ; deasupra acestora se afla Marele Preot ( al doilea după
faraon; pt a fi trebuia să fie de neam regesc) .
Existau şi preotesele, subordonate unei Mari Preotese, ce a jucat un rol important mai
ales în timpul decăderilor; se considera că era soţia marelui Zeu; prezente ca şi cântăreţe,
dansatoare.
Cultul: a) zilnic: 3 etape: ritualul de dimineaţă, preoţii veneau la templu, intra
singur, aprindea focul, punea tămâia, deschidea încăperea unde era zeul, se prosterna în faţa
zeului, urma un ritual simplu, era spălată statuia, dezbrăcată, parfumată; când ieşea de acolo
mergeau cu spatele, şi apoi ştergeau ieşirea; ritualul de amiază și ritualul de seară …. In aceste
doua ritualuri, preoţii nu mai intrau în camera zeului. Aceasta se întâmpla doar dimineaţa.
B) festiv: ritualurile erau mai complexe, tot poporul participa la Sărbătoare; una
dintre acestea ce a fost puternic înrădăcinată, păstrată şi până astăzi : 1. Sărbătoarea legată de
revărsările anuale ale Nilului. Egiptul, în proporţii de 90 % este numai deşert! Numai lângă Nil
se află pământ roditor, cu excepţia oazelor; Islamul nu a reuşit să scoată din concepţia egiptenilor
2. Sărbătoarea recoltei în cinstea zeului Min, statuia zeului era purtată în procesiune,
binecuvântarea recoltei; prilej pentru reconsolidarea autorităţii regelui: patru păsări erau lăsate să
zboare în patru zări pentru a vesti lumea această sărbătoare. 3. Vizita zeiţei Hathor la Edfu: erau
trase săgeţi în zările cerului în credinţa că astfel sunt nimiciţi adversarii zeului; 4. Sed :

9
Peter A. Clayton, ,, Chronicle of the Pharaohs: The Reign-by-Reign Record of the Rulers and Dynasties
of Ancient Egypt”, Thames & Hudson, Limited, 2006
organizată de faraon, cu prilejul a 30 de ani de domnie; unificarea celor două Egipturi; faraonul
stătea aşezat pe două tronuri ca un semn al unificării şi constituirii marelui imperiu; 5.Misterele
osiriene: 26 aprilie şi 19 sept, primele se desfăşurau sub cerul liber (misterele publice) iar cele
din sept aveau un caracter privat ( doar cei 24 de preoţi ce jucau într-o dramă sacră în cele 24 de
scene care simbolizau istoria reînvierii zeului Osiris, după ce acesta a fost tăiat; se vroiau a fi o
reînviere a lui Osiris într-un cadru sacru)

Mantica şi magia: (ghicitoria şi magia), cei ce făceau acestea erau consultaţi întotdeauna
de către Faraon:; un faraon nu declanşa un război până nu consulta un ghicitor, precum şi
oracolele. Cel mai cunoscut oracol:
Oracolul din oaza de la Siuah- peste 100 de preoţi se credea că prin ei vorbeau zeii; era
consultat de toţi; consultat de Alexandru Macedon, înainte de a pleca în expediţiile în Orientul
Îndepărtat, iar oracolul i-a prezis că v-a cuceri toată lumea.
Magia: vechii egipteni nu făceau o delimitare clară între magie şi religie, folosind aceeaşi
denumire hike; se considera că ei ştiau numele duşmanilor; sau formule magice prin care te poţi
transforma în zeu , având astfel şi puterile lui; făceau o legătură strânsă între mit şi magie, între
povestirea mitică şi actul magic: ex. mijloc de protecţie împotriva bolii, foloseau imagini ale lui
Horus stând triumfător pe un crocodil; practicau şi magia analogică: confecţionate din ceară
figurine şi aşezate în casa inamicului pentru a paraliza mâna inamicului; sau scrisă numele unui
popor pe o oală şi oala trântită la pământ

Concluzii

De-a lungul întregului Nil se înalţă şi astăzi templele pe care vechii egipteni le-au
construit pentru a-şi cinsti zeii, dovada ca religia lor era un edificata pe o baza solida, adanc
inradacinata in sufletele si cultura lor. Piramidele, unde odihnesc mumiile faraonilor, construite
in zeci de ani si cu un mare efort arata, inca o data, pretuirea pe care acest popor o avea pentru
cei raposati si pentru dimensiunea spiritual a existentei lor. Fundamentata pe o credinta
politeista la inceput, transformata apoi intr-una monoteista, religia Egiptului antic ramane un
element de o deosebita importanta pentru fiintarea acestuia in timp si spatiu , deci pentru
prezenta lui fruntasa in istoria lumii.

Bibliografie

1. Arthur Weigall, ,,Istoria Egiptului antic”, ed. Artemis, 2011

2. Barbara Watterson, ,, The Egyptians”, Wiley, 1998
3. Rebecca Rubinstein, ,, Miturile Egiptului Antic”, ed. Arc, 2008
4. Mircea Eliade, ,, Tratat de istorie a religiilor. Editia a V-a”, ed. Humanitas, 2013
5. James Henry Breasted, ,, Ancient Records of Egypt: Historical Documents from
the Earliest Times to the Persian Conquest”, University of Illinois Press, 2001
6. John Albert Wilson, ,, The Culture of Ancient Egypt”, 1956
7. Sergio Donadoni, ,, The Egyptians”, University of Chicago Press, 1997
8. Giorgio Agnese, Maurizio Re, ,, Ancient Egypt: art and archaeology of the land of
the pharaohs”, Barnes & Noble Books, 2004
9. Peter A. Clayton, ,, Chronicle of the Pharaohs: The Reign-by-Reign Record of the
Rulers and Dynasties of Ancient Egypt”, Thames & Hudson, Limited, 2006