Sunteți pe pagina 1din 2

Pentru o carieră de succes în educație se completează cunoștințele academice cu cele care țin de emoții.

Se
acordă mai multă importanță propriilor emoții și se adaptează reacțiile la emoțiile colegilor astfel încât să se
obțină un efect pozitiv asupra activității profesionale. După anii 1990, a început să se vorbească tot mai des
despre inteligența emoțională (EI) și rolul acesteia în crearea relațiilor de comunicare. Inteligența emoțională este
definită ca fiind capacitatea de a înțelege și gestiona atât propriile emoții, cât și ale celor din jurul nostru, fiind
esențială în procesele de autoevaluare, empatizare și motivare. Deși unii consideră că ar fi o abilitate înnăscută,
cele mai recente studii au demonstrat că inteligența emoțională poate fi dobândită în timp, cu răbdare, procese de
introspecție și exerciții conștiente de identificare a emoțiilor proprii și ale celor cu care interacționăm.
În viața școlară actuală, în care este nevoie de cadre didactice cu abilități de comunicare extrem de bine
dezvoltate, empatici, cu viziune, care să își motiveze elevii și partenerii educaționali, inteligența emoțională
joacă un rol din ce în ce mai important. Ea este unul dintre factorii care contribuie la realizarea unei activități de
calitate, o comunicare pe orizontală, eficientă, care să reușească să inspire și motiveze ceilalți colaboratori. Nu
există relații de muncă fără comunicare, autocontrol și autoevaluare. Conștientizarea propriilor emoții este un pas
important în dezvoltarea comunicării, pentru că ne ajută să recunoaștem reacțiile emoționale ale celor cu care
interacționăm și să le gestionăm în mod corespunzător, construind astfel situații de comunicare productive.
Cele mai multe conflicte apărute la locul de muncă nu au un fundament rațional, care să privească niște probleme
concrete, ci iau naștere din orgolii, prejudecăți și așteptări înșelate, deci factori de natură emoțională. În situații
în care încărcătura emoțională este prea puternică, trebuie să avem grijă să nu ne lăsăm copleșiți.
Inteligența emoțională poate fi dezvoltată, dacă i se acordă o atenție în mod constant. Conștientizarea propriilor
emoții înseamnă să știi cum reacționezi în anumite situații și de ce, care îți sunt slăbiciunile, limitele, ce te
motivează și ce te face să reacționezi impulsiv. Specialiștii în domeniu recomandă păstrarea unui jurnal, ca
tehnică utilă în procesul de conștientizare a propriilor emoții. Un jurnal sincer nu ne ajută doar să ne exprimăm
emoțiile fără a-i influența pe cei din jur, dar și să aflăm cauza apariției acestora. Un prieten imaginar care tace și
ascultă ajută să analizăm la rece reacțiile de peste zi, să identificăm ce elemente ne-au făcut să reacționăm într-un
anumit fel și să identificăm anumite tipare în comportamentul nostru. Odată cu atingerea chiar și parțială a
obiectivului, scriem care sunt rezultatele pe care le-am dobândit și încercăm să vedem care au fost lucrurile care
ne-au împiedicat sau care ne-au motivat în atingerea scopului. De la caz la caz, exprimarea liberă a emoțiilor ne
poate aduce doar beneficii sau poate afecta în mod negativ procesele de luare a deciziilor și calitatea
interacțiunilor de la locul de muncă. De altfel, gesturile, mimica și alte elemente de comunicare nonverbală –
care sunt, de fapt, tot reprezentări ale unor emoții – ne pot trăda când ne este lumea mai dragă. Din aceste
motive, gestionarea emoțiilor este o componentă foarte importantă a activității unui cadru didactic. Cadrele
didactice trebuie să fie buni comunicatori. Dascălii cu o inteligență emoțională superioară știu să recunoască
emoțiile celor din jur, știu ce să spună pentru a-i calma, încuraja sau motiva. Prin dezvoltarea și menținerea de
relații eficiente, ei reușesc să câștige încrederea celor din jur, să se facă ascultați și respectați.
Cel mai bun exercițiu pentru dezvoltarea abilităților de comunicare este exersarea empatiei. Capacitatea de a te
pune în situația celuilalt este vitală atât în comunicarea interpersonală, deoarece acționând empatic, dobândim o
perspectivă distinctă asupra situației și retrăim o parte din emoțiile interlocutorului. Empatia nu ajută doar la
îmbunătățirea feedbackului pe care îl oferim celor din jur, ci poate influența anumite decizii pe care trebuie să le
luăm sau momentul comunicării acestora. Zilnic în ziare, la televizor şi la radio aflăm despre numeroase
infracţiuni comise de la copii până la persoane în vârstă. Motivele sunt diverse: lipsa banilor, invidie, gelozie,
etc. Aceste ştiri doar reflectă la scară mai mare acel sentiment cutremurător că emoţiile au fost scăpate de sub
control atât în propria noastră viaţă, cât şi în a celor din jur. Nimeni nu este ferit de acest val imprevizibil de
ieşiri necontrolate şi regrete; el pătrunde în viaţa noastră într-un fel sau altul.Este limpede că dezvoltarea
principalelor talente ale inteligenţei emoţionale are perioadele ei critice, care se întind pe mai mulţi ani în
copilărie. Fiecare perioadă reprezintă o oportunitate pentru a ajuta copilul să dobândească obiceiuri emoţionale
benefice, dacă nu se reuşeşte acest lucru efortul va fi mult mai mare pentru a oferi lecţiile corective ulterioare în
viaţă. Pentru că viaţa de familie nu mai oferă un sprijin sigur pentru tot mai mulţi copii, grădiniţa sau şcoala
rămâne singurul loc în care comunitatea poate rezolva deficienţele competenţelor emoţionale şi sociale ale
copiilor. Alfabetizarea emoţională implică un mandat lărgit pentru unităţile de învăţământ, care trebuie să
recupereze ceea ce familiile n-au reuşit în privinţa adaptării la societate a copiilor lor. Această misiune presupune
două schimbări majore: cadrele didactice trebuie să meargă dincolo de îndatorirea lor tradiţională, iar membrii
comunităţii să se implice mai mult în viaţa unităţilor de învăţământ. Dacă există sau nu în mod explicit ore
dedicate alfabetizării emoţionale contează mai puţin decât felul în care sunt predate lecţiile. Poate că în nici un
alt caz nu este mai importantă calitatea cadrului didactic, având în vedere că felul în care el îşi desfăşoară
activitatea este în sine un model, o lecţie de facto în domeniul competenţei emoţionale – sau în lipsa ei. De câte
ori reacţionăm faţă de un copil, alţi 20 sau 30 învaţă o lecţie.
Comunicarea încrezătoare este compusă din patru elemente si anume: poziția corpului, privirea, limbajul și tonul
vocii. Antrenând potrivit acest gen de comunicare, copilul va câștiga încredere în el, îi va crește stima de sine și
îi va spori șansele să fie înțeles și respectat de ceilalți. Sporirea și integrarea educației bazate pe inteligența
emoționala va aduce multe plusuri în viața școlară și nu numai. Așa vom reuși să restabilim și să păstrăm pacea
și armonia în clasă. Folosindu-ne și de inteligenta emoțională în fiecare activitate din cadrul vieții noastre, vom
putea ajunge să experimentăm pacea și liniștea interioară, vom putea să ignorăm lucrurile negative din jur, și
vom trece cu mai multă ușurință peste problemele vieții înțelegând că orice lucru se întâmplă cu un scop.
Dacă reușim să ne creștem copiii în acest spirit, vor avea o viață frumoasă și fericită, înțelegând că nu toate
lucrurile care li se întâmplă au legatură cu ei, că nu pot detine controlul asupra orice și că de fapt nu există noroc
sau ghinion.Pentru a avea şanse de succes în educaţia copiilor trebuie să urmăm o regulă simplă: dacă învăţarea
este asociată unei emoţii percepute pozitiv, se va facilita succesul, la fel cum o percepţie negativă a emoţiilor
ataşate învăţării implică eşecul şi slabe rezultate. Această regulă se poate traduce mai ales prin necesitatea
stabilirii unui climat propice, plăcut şi motivat pentru învăţare- participativ, deschis, creativ, democratic, flexibil.
În locul predării unui şir de date despre un anumit subiect, putem să implicăm crearea de imagini, de
povestioare, care să implice afectiv elevii în activitate şi să transforme informaţia în fapte de viaţă, în cunoştinţe
care se regăsesc în experienţa lor. Activităţile practice în clasă nu reprezintă o soluţie pentru implicarea copiilor
în ceea ce învaţă, atâta timp cât aceste activităţi nu sunt corelate cu emoţiile şi imaginaţia copiilor, atât timp cât
nu fascinează.