Potrivit legendei vehiculate încă din epocă, Cezar s-a născut la Roma,

într-o familie de patricieni aparţinând gintei Iulia, despre care se spunea

că descindea din Iulius, fiul prinţului troian Eneas, fiul zeiţei Venus.
Politician din tabăra „popularilor” (rivală „optimaţilor” conduşi de Sylla) şi
comandant militar carismatic, înzestrat cu remarcabile calităţi de lider,
Cezar a avut un rol determinant în transformarea Romei din republică în
imperiu. Personalitate proeminentă a Romei antice, Cezar a deţinut
succesiv funcţii şi titluri din ce în ce mai importante în ierarhia romană:
chestor, pontifex maximus, consul, tribun şi apoi dictator pe viaţă,
imperator, părinte al patriei, formând în 60 î.Hr. un triumvirat alături de
Marcus Crassus şi Pompeius Magnus.

După ce a fost guvernator al Hispaniei (61 î.Hr.), Cezar a condus

campania de cucerire şi pacificare a Galiei, încheiată cu asediul victorios
al Alesiei şi capturarea lui Vercingetorix (51 î.Hr.), pentru a întreprinde
apoi prima invazie romană a Britaniei (Dumitrescu, 2009, Personaje şi
personalităţi ale istoriei, Editura didactică şi pedagogică, pp. 147-148).
După moartea triumvirului Crassus, Cezar l-a învins pe rivalul Pompei,
punând capăt războiului civil. Cezar s-a implicat activ în luptele interne
din dinastia egipteană a Ptolemeilor, luând partea reginei Cleopatra cu
care a avut apoi un băiat, Cezarion.

Numeroşi istorici şi analişti contemporani îl plasează pe Cezar pe lista

celor mai influente personalităţi ale istoriei, numele său – „Cezar” -
devenind un titlu şi totodată un atribut al conducătorilor ce dispun
deopotrivă de putere şi strălucire publică. „Cezarism” este un termen ce
caracterizează începând din secolul al XIX-lea un anumit stil de
conducere autoritar (s-a scris de exemplu despre cezarismul lui A.I.Cuza
sau cel al lui Carol al II-lea). Virtuozitatea lui Cezar s-a manifestat nu
numai în conducerea militară, ci şi în numeroasele sale reforme ale
statului roman şi nu în ultimul rând în materie de propagandă pentru
cucerirea maselor de soldaţi sau de cetăţeni.

Modelul lui Cezar de promovare intensă a imaginii personale în scop

politic, dar şi de manipulare a maselor conform formulei „pâine şi circ”, a
fost folosit ulterior de numeroşi dictatori ai lumii. Aflat la concurenţă cu
oratori celebri precum Cicero, Cezar a ştiut să convingă atât prin
cuvântul rostit în public (a transformat discursul funerar pentru soţia sa
Cornelia în propagandă politică), cât şi prin cel scris (lucrările sale având
mereu obiective politice).

Vitalitatea sa deosebită, alături de calităţile sale remarcabile au făcut ca

Iulius Cezar „să schimbe cursul istoriei la capătul vestic al Lumii Vechi.
Lichidând conducerea scandaloasă şi falimentară a nobilimii romane, a
dat statului roman şi civilizaţiei greco-romane o păsuire, care a durat
peste 600 de ani în Orient, şi peste 400 de ani în Occidentul rămas
relativ în urmă” (Câmpeanu Ilieş, Enciclopedia Universală
Britannica, vol. 3, 2010, p. 139). Păstrându-se, la fel ca şi Alexandru
Macedon, deosebit de viu în conştiinţa populară occidentală şi chiar
orientală, Iulius Cezar a fost nu numai un model de conducător, dar şi
subiectul a numeroase lucrări literare, cinematografice care i-au evocat
personalitatea intrată în legendă.

https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/biografii-comentate-ix-iulius-gaius-
cezar-sau-arhetipul-despotului-luminat-10764001

Cezar nu a fost și nu este iubit. Generozitatea sa față de oponenții

învinși, deși măreață a fost, nu le-a câștigat afecțiunea. El a câștigat
devoțiunea soldaților săi prin victoriile pe care le-a adus
capacitatea sa intelectuală , aplicată războiului. Cu toate acestea, deși
nu este adorabil, Cezar a fost și este atractiv, într-adevăr
fascinant. Realizarea sa politică a necesitat abilități, de fapt echivalente
cu geniul, în mai multe domenii diferite, inclusiv în administrație și
generalitate, în afară de artele minore ale tragerii sârmei și
ale propagandei .
În toate acestea, Cezar a fost un virtuoz suprem. Dar dacă el nu ar fi fost și el ceva mai
mult decât acesta, el nu ar fi fost omul suprem de mare, fără îndoială.
Cezar a fost mare dincolo de - și chiar în conflict cu - cerințele ambiției sale politice. El a
arătat o măreție spirituală umană în generozitatea sa față de adversarii învinși, care a
fost parțial responsabilă pentru asasinarea sa. ( Sila nemiloasă a abdicat și a murit în
patul său.)
Un alt domeniu în care geniul lui Cezar a depășit cu mult cerințele
ambiției sale politice au fost scrierile sale. Dintre acestea, discursurile,
scrisorile și broșurile sale sunt pierdute. Numai relatările sale (atât
incomplete, cât și completate de alte mâini) despre războiul galic și
războiul civil supraviețuiesc. Caesar s-a clasat ca vorbitor public
magistral într-o epocă în care a fost în competiție mai întâi cu Hortensius
și apoi cu Cicero.

Toate discursurile și scrierile lui Cezar, pierdute și existente , au servit

aparent scopurilor politice. El și-a îndreptat rugăciunile funerare pentru
soția sa și pentru ca mătușa să dea socoteală, pentru propagandă
politică. Relatările sale despre războaiele sale sunt subtil concepute
pentru a-l face pe cititorul nebănuit să vadă faptele lui Cezar în lumina
pe care Cezar o alege. Conturile sunt scrise sub formă de rapoarte
concise, seci, factuale care arată impersonal și obiectiv, totuși fiecare
fapt înregistrat a fost atent selectat și prezentat. Cât despre cei
pierduțiAnticato , un răspuns la elogiul lui Cicero despre adversarul mort
al lui CezarMarcus Porcius Cato , este o mărturie a înțelegerii politice a
lui Cezar că și-a făcut timp să o scrie, în ciuda exigențelor militare,
administrative și legislative copleșitoare care i-au fost aduse. Și-a dat
seama că Cato, dându-și viața pentru cauza sa (46 î.Hr. ), s-a
transformat postum într-o forță politică mult mai puternică decât fusese
vreodată în viața sa. Caesar a avut dreptate, din punctul său de vedere,
să încerce să pună sare pe coada lui Cato. Totuși, nu a reușit. Pentru
următorii 150 de ani, Cato cel martirul a continuat să fie o pacoste,
uneori , o amenințare, pentru succesorii lui Cezar.

Semnul geniului Cezarului în scrierile sale este că, deși au fost scrise
pentru propagandă, totuși au un merit literar remarcabil. Un cititor care a
văzut prin scopul lor prozaic poate să-l ignore și să-i aprecieze ca
splendide opere de artă.
Cea mai uimitoare caracteristică a lui Cezar este energia sa, intelectuală
și fizică. El a pregătit șapte volume privind războiul galic pentru publicare
în 51 Î.Hr. , când a avut încă revolte serioase în Galia pe mâinile sale, și
a scris cărțile sale despre războiul civil și a lui Anticato în anii agitate
între 49 și 44 ien . Energia sa fizică era de aceeași ordine. De exemplu,
în iarna lui 57-56 Î.Hr. a găsit timp pentru a vizita a treia provincie , Iliria ,
precum și Cisalpine Galia ; și în intervalul dintre campaniile sale de 55 și
54 î.e.n.a tranzacționat afaceri publice în Galia Cisalpină și a plecat în
Iliria pentru a stabili conturi cu Pirustae, un trib turbulent în ceea ce este
acum Albania . În 49 î.e.n. el a mărșăluit, într-un singur sezon de
campanie, de la Rubicon la Brundisium și de la Brundisium la
Spania. La Alexandria , probabil în vârstă de 53 de ani, s-a salvat de
moartea subită prin priceperea sa de înotător.

Vitalitatea fizică a lui Cezar explică probabil parțial promiscuitatea sa

sexuală, care era ieșită din comun, chiar și conform standardelor
contemporane grecești și romane. Se zvonea că în timpul primei sale
vizite în Est ar fi avut relații homosexuale cu regele Nicomedes
al Bitiniei . Zvonul este credibil, deși nu a fost dovedit, și a fost repetat
de-a lungul vieții lui Cezar. Nu există nicio îndoială despre afacerile
heterosexuale ale lui Cezar, multe dintre ele cu femei
căsătorite. Probabil Cezar le privea ca pe recreații banale. Cu toate
acestea, s-a implicat cel puțin de două ori în escapade care i-ar fi putut
distruge cariera. Dacă avea de fapt o aventură cu soția lui Pompeu,
Mucia, își risca acordul cu Pompei. O relație mai notorie , deși nu chiar
atât de periculoasă, a fost legătura luicu Cleopatra . Măgăind cu ea la
Alexandria, risca să piardă ceea ce tocmai câștigase
la Pharsalus . Permițându-i să-l viziteze la Roma în 46 î.Hr. , el a respins
sentimentul public și a adăugat la lista actelor lipsite de tact care,
cumulativ, i-au învins pe bătrâni tovarăși și amnistiau inamicii să-l
asasineze.

Acest om de geniu capricios, cu o venă neregulată de exuberanță

sexuală, a schimbat, fără îndoială, cursul istoriei la capătul vestic al
Lumii Vechi. Prin lichidarea stăpânirii scandaloase și falimentare a
nobilimii romane, el a dat statului roman - și odată cu acesta civilizația
greco-romană - o amânare care a durat mai bine de 600 de ani în Est și
mai bine de 400 de ani în Occidentul relativ înapoiat. . Cezar a
înlocuit oligarhia romană cu o autocrație care nu a mai putut fi abolită
ulterior. Dacă nu ar fi făcut acest lucru când a făcut-o, Roma și lumea
greco-romană ar fi cedat , înainte de începutul erei creștine, invadatorilor
barbari din Occident și ai Imperiului Partian.În est. Prelungirea vieții
civilizației greco-romane a avut efecte istorice importante. Sub Imperiul
Roman, Orientul Apropiat a fost impregnat cuElenismul încă șase-șapte
secole. Însă, pentru aceasta, elementul elen nu ar fi putut fi prezent cu o
putere suficientă pentru a-și produce impactul decisiv
asupra creștinismului și islamului . De asemenea, Galia s-ar fi scufundat
mai mult în barbarie atunci când francii l-au depășit, dacă nu ar fi fost
asociat cu lumea civilizată mediteraneană de mai bine de 500 de ani, ca
urmare a cuceririi lui Cezar .

Realizarea politică a lui Cezar a fost limitată. Efectele sale s-au limitat la

capătul vestic al Lumii Vechi și au fost comparativ de scurtă durată
conform standardelor chinezești sau egiptene antice. Statul chinez
fondat deShih-huang-ti în secolul al III-lea î.e.n. încă mai există, iar
viitorul său poate fi încă mai mare decât trecutul său. Cu toate acestea,
chiar dacă Cezar s-ar dovedi a fi de o statură mai mică decât acest colos
chinez, el ar rămâne totuși un gigant în comparație cu cursa comună a
ființelor umane
https://delphipages.live/ro/istoria-lumii/lideri-militari/personality-and-reputation