VITORUL UNIUNI EUROPENE

Dacă fiecare ţară în parte îşi pune întrebări despre cum va evolua în anul 2018 nu este
mai puţin adevărat că o anumită îngrijorare există şi în ceea ce priveşte Uniunea
Europeană. Încep negocierile dintre Marea Britanie şi UE, nu doar pe principii şi
respectarea unor acorduri internaţionale, ci şi pe bani. Cineva trebuie să suporte costul
BREXIT-ului. Englezii contribuiau la bugetul Uniunii cu aproximativ 12 miliarde de euro.
Au preferat să părăsească proiectul european considerând că pierd mai mult decât
câştigă.
Nu se simt deloc confortabil în UE nici ţările din est. Fostelor ţări socialiste le-a dispărut
în mare parte entuziasmul iniţial. S-a vorbit despre o Europă cu două viteze. Evident
una pentru ţările dezvoltate, altă viteză pentru ultimii sosiţi. Începe să se încetăţenească
sentimentul colonial. Ţările de la periferie au descoperit că nu sunt decât pieţe de
desfacere pentru produsele mărcilor globale.
Privatizarea utilităţilor, a băncilor, impusă prin contractul de aderare, au condus la un
transfer de capital nemaiîntâlnit în istorie. Unele ţări, precum Ungaria şi Polonia, s-au
revoltat şi au demarat o campanie de recâştigare a independenţei economice. Alte ţări,
printre care se numără şi România, au primit fără să comenteze orice măsură cerută de
Bruxelles.
În ultima perioadă s-au intensificat criticile Bruxell-ului privind independendenţa Justiţiei
şi statul de drept. Polonia riscă să fie sancţionată pentru că modul în care parlamentul
naţional a adoptat legile justiţiei. Bulgaria şi România continuă să fie considerate cele
mai corupte ţări din UE şi sunt ţinute în frâu prin MCV. Ambasadele străine fac presiuni
asupra lor. Şi nu privind încălcarea drepturilor omului, ci ale justiţiei independente.
Ambasadele mai fac şi puţin trafic de influenţă în favoarea firmelor din ţările lor.
Desigur, tot în numele statului de drept.
Datorită acestor diferenţe de tratamente începe să crească numărul euroscepticilor. Tot
mai mulţi cetăţeni nu mai cred în bunele intenţii ale Bruxelles-ului. UE riscă să fie
receptată ca o nouă formă de „imperialism”. Unul al cărei armă nu mai este secretă,
numindu-se simplu democraţie.  Dornice de prosperitate, ţările din est s-au lăsat
cucerite de capitalul multinaţional în numele democraţiei.
Valorile rămân, toată lumea vrea să trăiască într-un stat de drept, toţi vor o justiţie
independentă, dar atunci de unde vine insatisfacţia? Probabil din diferenţa de tratament.
Muncitorii din fostele ţări socialiste care lucrează în ţările dezvoltate pentru aceeaşi
muncă nu sunt plătiţi la fel cu cetăţenii acelei ţări. Dar câştigând mai bine decât în ţările
de origine, nu au de ales.
În numele UE s-au depopulat ţările estice. România a pierdut patru milioane de locuitori
din rândul populaţiei active. Are cumva UE un program privind reîntoarcerea mâinii de
lucru în ţara de origine? În numele liberei circulaţii a forţei de muncă, unele ţări se
îmbogăţesc, altele sărăcesc.
Diferenţele de tratament tot mai pregnante facilitează apariţia unor partide politice
radicale, xenofobe. Armonia visată de părinţii fondatori ai Uniunii Europene este departe
de a se fi instalat peste tot. Vechii occidentali îşi simt ameniniţat stilul de viaţă, în vreme
ce emigranţii se simt dispreţuiţi.
Cu toate acestea UE rămâne un vis frumos.
Discursul anual privind Starea Uniunii Europene pe care președintele Comisiei Europene, Jean-Claude
Juncker, l-a susținut ieri în Plenul Parlamentului de la Strasbourg a atins mai multe teme sensibile pe care
România trebuie să le aibă în vedere pentru a-și consolida rolul și poziția în Uniunea celor 27.

Președintele Juncker și-a început discursul cu prezentarea unui mare adevăr, dar pe care, în ultima
perioadă, mulți politicieni îl ignoră: sunt 70 de ani de când s-au creat primele instituții care astăzi
alcătuiesc Uniunea Europeană (UE) și tot 70 de ani de când în Europa este pace. Datorită UE, Bătrânul
Continent își trăiește cea mai lungă perioadă fără războaie, dar cu o dezvoltare și o prosperitate continuă
și neegalată în istoria lui zbuciumată. Oamenii călătoresc liber în Europa, locuiesc, trăiesc și muncesc
oriunde doresc. Un adevăr dureros spus tot ieri de președintele Juncker este că niciodată, în istoria
recentă a Uniunii, nu au mai existat atâtea poziții divergente între statele membre, divergențe care au
culminat cu votul cetățenilor din Marea Britanie pentru părăsirea UE. În acest context tulbure, marcat și
de criza refugiaților, și de creșterea popularității partidelor extremiste în unele țări din Europa, ce propune
președintele Juncker pentru depășirea provocărilor ? Cu unele dintre soluțiile propuse România poate să
fie de acord, cu altele nu, dar aceste provocări există și au nevoie de soluții, iar România trebuie să fie
parte a tuturor acestor soluții dacă își dorește un rol important în viitorul Uniunii. E de la sine înțeles că
românii vor avea de câștigat dacă țara noastră va fi o voce credibilă la nivel european în anii care
urmează.

Prioritățile UE trebuie să fie mai aproape de prioritățile oamenilor

Cetățenii europeni trebuie  să simtă că sunt luați mai mult în seamă de către instituțiile comunitare care
lucrează în slujba lor. Instituțiile europene trebuie să facă ceea ce așteaptă de la ele cetățenii din statele
membre UE toate statele membre. Oamenii așteaptă siguranță și locuri de muncă. Uniunea Europeană
trebuie să se concentreze pe ceea ce este cu adevărat important.

Capcana „noi și ei” sau cum combatem populismul eurosceptic

Cele două crize care ne-au lovit în ultimii ani, cea economică și criza refugiaților, au creat o falsă
percepție în rândul cetățenilor UE că unele state membre beneficiază mai mult de pe urma Uniunii decât
alte state. Iar de această falsă percepție au profitat partidele populiste eurosceptice care au câștigat teren
în ultimii ani – multe dintre aceste partide beneficiind și de finanțare din afara Uniunii, exact de la acele
entități statele sau non-statale care ar avea de câștigat de pe urma unei Uniuni Europene slabe economic
și politic. În țările din Vest, partidele populiste au prezentat o Uniune în care lucrătorii din estul și centrul
continentului vin și le fură locurile de muncă, fără să se spună nimic despre faptul că tocmai noi am
contribuit la creșterea economică din țări care astăzi sunt mari economii ale Europei, Germania, Marea
Britanie sau Italia. De cealaltă parte, în Est, partidele populiste au propagat tema unei Uniuni Europene
colonizatoare, care ia decizii peste capul autorităților naționale, care cumpără tot, de la fabrici la terenuri,
fără a prezenta realitatea, că fără fondurile europene structurale și de investiții, bani gratuiți primiți din
bugetul UE, deci de la celelalte țări membre contributoare, țara noastră nu ar fi avut posibilitatea de a
prospera economic așa cum a făcut-o. În plus, în lipsa liberei circulații a bunurilor, serviciilor și a forței de
muncă, niciuna dintre țările din Europa nu ar fi prosperat la nivelul la care se află astăzi. Se vorbește
nepermis de puțin în statele din estul și centrul Uniunii despre politica de coeziune prin care statele din
Vest contribuie cu miliarde de euro în fiecare an pentru ca statele din Est să se dezvolte. Dacă luăm doar
exemplul României, putem vedea că, datorită fondurilor europene, salariul mediu net al românilor este
astăzi cu 25% mai mare decât ar fi fost fără aceste investiții și că fondurile europene au creat peste
300.000 de noi locuri de muncă în țara noastră.

De la politica de coeziune la o politică de investiții strategice

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-a anunțat în discursul său de ieri președintele Juncker
este intenția de a prelungi Fondul European pentru Investiții Strategice (FEIS) până în 2022 și de a dubla
valoarea investițiilor generate prin acest fond de la 315 miliarde de euro, la 630 de miliarde de euro.
Denumit, generic, Planul „Juncker”, FEIS este un instrument lansat în iunie 2015 de Comisia Europeană
care finanțează proiecte de investiții private cu nivel de risc ridicat în domenii strategice precum
infrastructura de transport și telecomunicații, cercetare, educație și inovare, și care, totodată, oferă
împrumuturi pentru întreprinderi mici și mijlocii și companii cu mai puțin de 3.000 de angajați.  Acest fond
a generat deja, în primul an de la lansare, investiții totale la nivelul UE de peste 100 de miliarde de euro.
Mai mult, există deja un curent de opinii la nivelul UE ca acest sistem de garantare a investițiilor să
primească mai mulți bani din bugetul european, în detrimentul alocărilor către politica de coeziune. Sunt,
însă, două probleme pe care trebuie să le discutăm aici. Prima problemă este de unde va lua Comisia
Europeană banii necesari pentru a prelungi proiectul. FEIS a fost finanțat, inițial, cu 8 miliarde de euro din
bugetul Uniunii Europene, la care s-au adăugat alte 5 miliarde de la Banca Europeană de Investiții (BEI).
Aceste 8 miliarde au fost obținute cu greu, tăind de la alte programe europene. De aceea, trebuie să
vedem de unde propune Comisia obținerea fondurilor necesare pentru dublarea perioadei de funcționare
a fondului, în condițiile în care Consiliul de Miniștri al UE propune tăieri în bugetul Uniunii, în special de la
cercetare, infrastructură și agricultură. Vrem în continuare FEIS, dar nu vom fi de acord ca pe termen lung
să fie afectate ajutoarele nerambursabile de la politica de coeziune sau de la politica agricolă comună. A
doua problemă vizează în mod particular România. La 15 luni de la lansarea fondului, țara noastră a
reușit să obțină garanții prin FEIS pentru o singură linie de finanțare care va genera investiții de 54 de
milioane de euro. Asta înseamnă doar 0,05% din valoarea totală estimată a fi generată de contractele
semnate până acum prin FEIS la nivelul întregii Uniuni. Cauzele eșecului sunt mai multe: incompetența
vechiului Guvern de a realiza o listă de proiecte strategice care să fie finanțate prin FEIS, lipsa unei bănci
promoționale, care are un rol crucial în atragerea de investiții din acest fond, lipsa de experiență cu
proiecte desfășurate în parteneriat public-privat și slaba dezvoltare a instrumentelor financiare din
România, sprijinul de logistică insuficient oferit de Comisia Europeană și de Banca Europeană de
Investiții autorităților locale. Prelungirea fondului pentru încă 3 ani este un mare semnal de alarmă că, la
nivelul Comisiei Europene, se dorește o eficientizare a cheltuirii banilor europeni prin garantarea de
proiecte de finanțare în detrimentul acordării de granturi. Astfel, dacă la fondurile europene, de bine, de
rău, am atins o absorbție de 70%, la fondurile de garantare trebuie să venim cu proiecte viabile dacă
vrem să atragem investiții. Nu mai este timp de pierdut și este cât se poate de clar că România, dacă
vrea să fie mai competitivă la nivel european, trebuie să își dezvolte capacitate de generare a investițiilor
prin acest instrument de garantare.

O temă spinoasă – securitatea UE

Astăzi trăim cu toții mai bine în Europa datorită deschiderii spre alte piețe, spre alte continente. În secolul
21, în care produsele și serviciile sunt mai mobile ca niciodată, izolarea nu poate fi o soluție. Dar asta nu
înseamnă că nu trebuie să avem în vedere și riscurile deschiderii. Trebuie să fim conștienți care sunt
vecinii noștri: Federația Rusă, care își folosește toate resursele pentru a destabiliza Europa, Turcia, care
nu mai prezintă garanțiile unui stat de drept și care este condusă de un lider autocrat în care astăzi UE nu
mai poate avea încredere, țările din Africa de Nord și Orientul Mijlociu de unde sunt originari mare parte a
imigranților care se îndreaptă spre Europa. Suntem un continent înconjurat din aproape toate părțile de
regiuni instabile. Anexarea Crimeii de către Federația Rusă, criza refugiaților și înmulțirea atacurilor
teroriste din ultimii ani ne fac să spunem: vrem o Europă mai sigură.

De aceea, nu este de mirare că președintele Juncker a vorbit în discursul de ieri și despre tema creșterii
capacităților de apărare a Uniunii Europene. Trebuie să înțelegem, însă, că această creștere a capacității
nu este absolut deloc în contradicție cu prevederile Tratatului Nord-Atlantic. Din contră, NATO și Statele
Unite ale Americii sunt garantul securității noastre; însă trebuie să fim și noi, europenii, aliați mai puternici,
mai ales acum, când Orientul Mijlociu fierbe, când Rusia lucrează intens la destabilizarea flancului de est
și când Turcia, a treia cea mai mare forță militară a NATO, nu mai este același partener de încredere ca
acum un an. Uniunea Europeană nu poate în prezent și nu va putea nici în următorii 20 de ani să se
apere fără sprijinul Statelor Unite. Așa că orice discuție despre intențiile ascunse ale liderilor europeni de
a marginaliza NATO este cel puțin exagerată. Eu susțin modernizarea armatei și creșterea investițiilor în
cercetarea și inovarea din domeniul militar. La acest capitol, statele membre UE au rămas mult în urma
partenerilor noștri americani și situația actuală globală ne obligă să fim mai competitivi. De asemenea,
este nevoie de o cooperare mai bună a capacităților militare europene pentru că s-a întâmplat de prea
multe ori ca în operațiuni comune să existe două sau mai multe centre de comandă diferite. Mai exact, se
dorește o mai bună cooperare între statele europene, dar în interiorul NATO.
În concluzie, dezbaterea inițiată ieri de discursul președintelui Juncker privind Starea Uniunii este un bun
prilej pentru a analiza unde ne aflăm și în ce direcție trebuie să mergem. Nu a fost un an ușor pentru
Uniunea Europeană, dar, dacă luăm deciziile înțelepte, putem ieși mai puternici de pe urma crizelor pe
care le-am parcurs în acest an. Ca acest lucru să se întâmple trebuie ca liderii europeni, atât cei ai
instituțiilor europene, cât și ai statele membre, să înceapă să coopereze din nou cu aceeași implicare ca
înainte de criza economică și de cea a refugiaților. Iar de la președintele Juncker aștept să asculte mai
mult care sunt îngrijorările cetățenilor din Europa de Est.

Europa trece prin momente dificile, însă a fost întotdeauna capabilă să se

adapteze. Și de această dată trebuie să reacționăm mai eficient la noile
realități și să transforme provocările în oportunități.
Printre problemele cu care ne confruntăm se numără:
Noile tehnologii:

 consecințele utilizării sporite a tehnologiei și a automatizării pe piața

muncii și în industrie 

Schimbările climatice:

 nevoia de a introduce pe piață soluții ecologice inovatoare, atât în

Europa, cât și în străinătate

Migrația:

 necesitatea de a ne proteja frontierele, menținând, în același timp,

dreptul la libera circulație în Europa

Amenințările la adresa securității cu care ne confruntăm la

frontierele Europei și în interiorul acesteia:

 mobilizarea de trupe la frontierele noastre estice, războaiele și

terorismul din Orientul Mijlociu și Africa

Schimbarea locului ocupat de Europa într-o lume în evoluție:

 populația se reduce și puterea economică scade

Consecințele crizei economice:

 șomaj pe termen lung, în special în rândul tinerilor și o datorie publică și

privată mare
Îmbătrânirea populației:

 nevoia de a ne moderniza sistemele de protecție socială 

Ascensiunea populismului și a retoricii naționaliste:

 necesitatea de a restabili încrederea cetățenilor, de a obține rezultate

care să se ridice la nivelul așteptărilor și de a construi un consens între
statele membre

Realitățile sociale de astăzi

Înainte de a prezenta provocările şi posibilele opţiuni de politică, este oportună analizarea situaţiei
actuale din cele 27 de ţări, la nivel naţional şi în ansamblu. În Europa, realităţile sociale diferă foarte
mult, în funcţie de mediul în care trăim şi muncim. În pofida numeroaselor aspecte comune, Europa se
caracterizează printr-o varietate de tradiţii, de experienţe şi de situaţii. Educaţia şi sănătatea, modelele
de ocupare a forţei de muncă, salariile, veniturile şi sistemele de protecţie socială diferă în continuare
foarte mult.

DEȘI EUROPA SE REDRESEAZĂ DUPĂ CRIZĂ, PERSISTĂ

DIFERENŢE ÎNTRE ŢĂRI ȘI REGIUNI.
Europa a însemnat întotdeauna convergenţa către nivelurile de trai mai ridicate. În trecut, această
convergenţă s-a realizat aproape automat, prin intermediul pieţei interne şi a sprijinului acordat din
fondurile UE, într-o asemenea măsură încât Banca Mondială a denumit UE „maşina de convergenţă”. Cu
toate acestea, în ultimii ani, ritmul convergenţei a încetinit considerabil, dacă nu cumva a ajuns într-un
impas, întrucât statele cu cele mai bune rezultate fac progrese mai rapid. De ce s-a întâmplat acest lucru
şi de ce constituie o problemă? Avantajele convergenţei sunt multiple. Aceasta sporeşte coeziunea şi
stabilitatea societăţilor şi ale Uniunii noastre. Atunci când condiţiile de trai şi de muncă sunt
convergente, decizia cetăţenilor de a se muta în altă ţară este rezultatul unei alegeri pozitive, mai
degrabă decât al unei necesităţi economice. În cazul în care convergenţa performanţelor economice în
timp este însoţită de convergenţa condiţiilor sociale, se diminuează temerile legate de „dumpingul
social” şi creşte sprijinul pentru piaţa unică. Este însă necesar ca procesul de convergenţă să se
desfăşoare pe o perioadă de timp rezonabilă, astfel încât ţările, cetăţenii şi întreprinderile să se poată
adapta. Indicatorii economici ai nivelului de trai evidenţiază diversitatea situaţiilor existente în Europa.
Cu toate acestea, mediile naţionale nu oferă o imagine completă, deoarece maschează disparităţi chiar
mai accentuate pe teritoriul statelor membre, cu zone de relativă bogăţie în ţări mai puţin prospere şi
invers. În general, capitalele sunt semnificativ mai prospere decât alte zone. De exemplu, în prezent
Bratislava şi Praga se situează pe locul al cincilea şi, respectiv, al şaselea în clasamentul celor mai bogate
regiuni din UE din punctul de vedere al produsului intern brut (PIB) pe cap de locuitor. În perioada 2008-
2014, cea mai rapidă creştere economică din UE s-a înregistrat în regiunea Mazowieckie din Polonia, în
care este situată şi capitala Varşovia. În 2008, PIB-ul pe cap de locuitor din regiunea Mazowieckie era cu
17,1 % sub media UE, dar în 2014 a ajuns să fie cu 8,4 % mai mare decât media UE-28. Datorită
sprijinului acordat din fondurile agricole, s-a îmbunătăţit în mod semnificativ şi dezvoltarea zonelor
rurale, care reprezintă trei sferturi din teritoriul Europei. Cu toate acestea, progresele nu sunt resimţite
în mod uniform în toate regiunile sau în toate segmentele societăţii. De exemplu, deşi delocalizarea
parţială sau totală a producţiei nu a avut efecte generale negative pentru unele ţări şi se numără printre
posibilităţile oferite întreprinderilor prin intermediul pieţei unice, aceasta a cauzat dificultăţi şi pierderi
însemnate pentru multe regiuni. Ratele şomajului variază de la mai puţin de 5 % în Republica Cehă,
Germania şi Ungaria la 18 % în Spania şi 23 % în Grecia.

PREGĂTIREA PENTRU VIITOR

Printre factorii care vor influenţa tot mai mult viitorul economiilor şi al societăţilor noastre se numără
educaţia şi competenţele. În Europa există unele dintre cele mai inovatoare sisteme educaţionale şi
unele dintre cele mai avansate sisteme de formare profesională din lume. Prin urmare, este îngrijorător
faptul că, în întreaga Europă, aproximativ un sfert din populaţia adultă are probleme cu citirea, scrierea
sau calculul şi un număr aproape dublu nu are competenţe digitale corespunzătoare. Mai grav, în rândul
tinerilor se înregistrează rezultate tot mai slabe în ceea ce priveşte competenţele de bază. Rezultatele
celui mai recent studiu al Programului privind evaluarea internaţională a elevilor (PISA) sunt, din păcate,
clare: deşi unele state membre ating standarde ridicate în materie de excelenţă la nivel global şi de
echitate a rezultatelor şcolare, majoritatea statelor membre nu au realizat suficiente progrese în ceea ce
priveşte reducerea procentului de elevi cu rezultate slabe la citire, ştiinţe şi matematică. Pentru unele
segmente ale populaţiei, situaţia este chiar mai îngrijorătoare deoarece, în medie şi după luarea în
considerare a statutului lor socioeconomic, în rândul elevilor imigranţi probabilitatea de a obţine
rezultate sub nivelul de competenţă de bază în domeniul ştiinţelor este de două ori mai mare decât în
rândul colegilor lor.

Factorii schimbării în 2025

Ţesutul social al Europei s-a schimbat semnificativ în ultimul deceniu, iar factorii mondiali au un impact
profund asupra modului în care trăim şi muncim. Aceste tendinţe sunt, în linii mari, ireversibile şi se vor
accelera probabil în următorii ani în toate cele 27 de ţări ale Uniunii. Ele vor fi însoţite de numeroase
provocări pentru toată lumea, dar şi de noi oportunităţi.

POPULAŢIA EUROPEI CUNOAȘTE SCHIMBĂRI RAPIDE

 Vestea bună este că europenii trăiesc mai sănătos şi mai mult. Graţie zecilor de ani de pace, asigurărilor
de sănătate, progreselor medicale şi condiţiilor mai bune de trai şi muncă, oamenii se bucură acum în
număr mai mare de o pensie mai lungă şi mai activă. Speranţa de viaţă a crescut extraordinar. În cazul
bărbaţilor, se preconizează că speranţa medie de viaţă, care în anii 1900 era de 43 de ani, va ajunge la 82
în 2050. În cazul femeilor, se preconizează că speranţa de viaţă, care era de 46 de ani, va creşte la 87 de
ani în 2050. Cei mai mulţi dintre copiii care se vor naşte în Europa de acum până în 2025 vor trăi 100 de
ani. În acelaşi timp, speranţa de viaţă sănătoasă şi accesul la serviciile de sănătate continuă să varieze
considerabil de la un grup de venituri la altul şi de la o regiune la alta.

De asemenea, europenii au tot mai puţini copii. Dacă în anii ’60 era ceva obişnuit ca fiecare femeie să
nască peste 2 copii, astăzi rata de fertilitate medie este de 1,58 în UE. De exemplu, ratele de fertilitate
din Irlanda şi Portugalia erau mai mari de 3, iar în prezent se situează sub 2.

Combinaţia dintre creşterea speranţei de viaţă şi scăderea ratelor de fertilitate are ca rezultat
îmbătrânirea pronunţată a societăţii noastre. În UE trăiesc deja mai multe persoane cu vârste de peste
65 de ani decât copii mai mici de 14 ani. În 2050 aproape unul din trei europeni va avea cel puţin 65 de
ani, faţă de unul din cinci, cum este cazul în prezent. Europa va fi cea mai „bătrână” regiune din lume, cu
o vârstă mediană de 45 de ani în 2030. Chiar dacă numărul de ani de viaţă a crescut, nu este vorba
întotdeauna de ani de viaţă sănătoşi: aproape 50 de milioane de oameni din UE-27 suferă de boli cronice
şi aproape o jumătate de milion de oameni în vârstă de muncă mor prematur din această cauză în
fiecare an. Aceste decese pot fi preîntâmpinate prin aplicarea unor politici de sănătate publică şi de
prevenţie mai eficace sau prin acordarea unor îngrijiri de sănătate mai prompte şi mai eficace.
Longevitatea va avea un impact profund asupra politicilor publice şi a serviciilor sociale, dincolo de
sectorul sănătăţii şi al îngrijirii, pornind de la sistemul de învăţământ şi ajungând până la nevoia unor
locuinţe şi a unor servicii de mobilitate adaptate la persoanele în vârstă. Îmbătrânirea populaţiei poate fi
un izvor de noi locuri de muncă, având ca rezultat dezvoltarea rapidă a sectorului economiei sociale,
indiferent dacă este vorba de recreere sau de îngrijiri. Ea creează însă şi noi cerinţe care trebuie
satisfăcute. În zilele noastre observăm deja că aproape una din trei persoane de peste 65 de ani trăieşte
singură şi că nu mai puţin de două din trei persoane de peste 75 de ani depind de îngrijiri informale,
oferite în general de rudele cele mai apropiate. Una din şase persoane în vârstă trăieşte în sărăcie, cele
care sunt deosebit de expuse la riscul unor pensii scăzute fiind femeile vârstnice care nu au acumulat un
număr suficient de ani de muncă. Europa Asia Nivel mondial Oceania Africa America Latină și zona
Caraibilor America de Nord 15 Toate acestea se vor repercuta asupra sustenabilităţii financiare a
sistemelor noastre de protecţie socială şi, implicit, asupra bugetelor ţărilor noastre. În UE-27, cheltuielile
aferente ar putea creşte până în 2030 la 12,4 % din PIB în cazul pensiilor, la 7,7 % din PIB în cazul
sănătăţii şi până la 2,4 % din PIB în cazul îngrijirii pe termen lung. Pentru fiecare persoană vârstnică vor
exista numai două persoane în vârstă de muncă în 2060, faţă de patru în 2008. Impactul acestei situaţii
va fi atenuat de recentele reforme ale pensiilor, prin care se vizează adaptarea vârstei de pensionare la
speranţa de viaţă, dar trebuie luată în calcul apariţia unor noi cheltuieli semnificative cu sănătatea.
Faptul că forţa de muncă se diminuează ne-ar putea ameninţa, de asemenea, capacitatea de a ne păstra
nivelul de creştere economică. Numărul celor care sunt dispuşi să lucreze şi să rămână încadraţi în
muncă este mai mare în fiecare generaţie, însă s-ar putea ca acest lucru să nu contrabalanseze scăderea
demografică generală. Migraţia legală poate constitui pentru UE sursa de competenţe de care are nevoie
pentru a face faţă lipsurilor de pe piaţa forţei de muncă şi poate contribui la sustenabilitatea sistemelor
noastre de protecţie socială. Îmbătrânirea populaţiei va afecta, de asemenea, ponderea relativă a
Europei pe plan mondial, dat fiind că, în alte părţi ale lumii, populaţia creşte într-un ritm mai rapid. În
2060, Europa va reprezenta numai 5 % din populaţia Globului. Niciunul dintre statele noastre membre
nu va constitui mai mult de 1 % din populaţia mondială la acel moment. Situaţia este deosebit de critică
în Lituania, unde, în ipotezele actuale, se preconizează că populaţia va scădea cu peste o treime până în
2080. Conform prognozelor, populaţia se va reduce cu aproximativ 30 % în Slovacia, Grecia, Portugalia şi
Bulgaria.

SE PREFIGUREAZĂ O NOUĂ LUME A MUNCII

Viaţa profesională cunoaşte transformări radicale prin efectul combinat al progresului tehnologic, al
globalizării şi al creşterii sectorului de servicii. Sectoare întregi ale economiei sunt remodelate prin
economia colaborativă şi platformele online. Forţa de muncă trebuie să facă faţă unui ritm accelerat de
schimbare pentru a dobândi noi competenţe sau pentru a se adapta la noi modele de afaceri sau la
evoluţia preferinţelor consumatorilor. Pentru unii, aceste transformări reprezintă oportunităţi fără
precedent şi forme de muncă mai flexibile, graţie utilizării instrumentelor digitale şi importanţei
crescânde a muncii cu program flexibil şi a muncii la distanţă. Pentru alţii, ele sunt o sursă de
nesiguranţă. Tiparele de muncă şi carieră vor fi chiar mai variate în 2025 decât în prezent. În decurs de o
generaţie sau două, este posibil ca lucrătorul european obişnuit să treacă de la un loc de muncă pe viaţă
la chiar zece locuri de muncă de-a lungul carierei. Va fi mai uşor şi mai răspândit ca oamenii să lucreze
de la distanţă sau în regim de mobilitate, ceea ce reflectă tendinţa spre flexibilitatea lucrătorilor pe o
piaţă mai diversificată a forţei de muncă. Munca se va axa într-o măsură tot mai mare pe rezultate şi
realizări, nu neapărat pe prezenţa fizică într-un loc anume, oamenii având astfel mai multe posibilităţi de
a desfăşura activităţi independente şi de a îmbina mai multe locuri de muncă în acelaşi timp. Multe
dintre aceste schimbări se prefigurează deja; modul în care vom răspunde la transformări şi în care le
vom genera va determina configuraţia viitorului univers al muncii. Aceste noi realităţi simbolizează
forme şi condiţii de lucru tot mai diversificate şi mai atipice, care pun capăt perspectivei unei cariere
tradiţionale. Locul acestui tip de carieră este luat de noi forme de contracte, de o mai mare mobilitate
geografică şi de mai multe schimbări de locuri de muncă şi regimuri de lucru. Este adevărat că noile
tipuri de contracte pot constitui poarta spre universul muncii, dar la fel de adevărat este şi că piaţa forţei
de muncă riscă tot mai mult să se polarizeze, existând semne că inegalităţile salariale se adâncesc şi că
persoanele slab calificate rămân prinse în slujbe de calitate slabă, cu perspective reduse de avansare.

Scenariul 1: Continuând pe același drum UNIUNEA EUROPEANĂ SE

AXEAZĂ PE REALIZAREA AGENDEI SALE DE REFORME POZITIVE.
De ce și cum?

În acest scenariu în care UE-27 își menține parcursul, Uniunea se axează pe punerea în aplicare și pe
actualizarea agendei sale existente de reformă. Toate acestea se realizează în spiritul orientărilor
intitulate Un nou început pentru Europa prezentate de Comisie în 2014 și al Declarației de la Bratislava,
convenită de toate cele 27 de state membre în 2016. Prioritățile sunt actualizate cu regularitate,
problemele sunt soluționate pe măsură ce apar și noua legislație este pusă în aplicare în mod
corespunzător. Ca urmare, cele 27 de state membre și instituțiile europene urmăresc o agendă comună
de acțiune. Rapiditatea procesului decizional depinde de depășirea diferențelor de opinie în vederea
îndeplinirii priorităților colective pe termen lung. Legislația UE este verificată cu regularitate pentru a se
vedea dacă răspunde scopului vizat. Actele legislative depășite sunt retrase.

Ce înseamnă aceasta până în 2025?

UE-27 continuă să se concentreze asupra locurilor de muncă, a creșterii economice și a investițiilor, prin
consolidarea pieței unice și prin intensificarea investițiilor în infrastructura digitală, energetică și de
transport. Se realizează progrese treptate privind îmbunătățirea modului de funcționare a monedei
unice cu scopul de a stimula creșterea economică și de a preveni șocurile care se declanșează la nivel
intern sau în străinătate. Se iau măsuri suplimentare pentru a consolida supravegherea financiară,
pentru a asigura sustenabilitatea finanțelor publice și pentru a dezvolta piețele de capital în vederea
finanțării economiei reale. Reformarea de către Comisie a legislației privind ajutoarele de stat
garantează că 90 % din toate măsurile sub formă de ajutor de stat sunt de competența autorităților
naționale, regionale și locale. Combaterea terorismului este intensificată în concordanță cu
disponibilitatea autorităților naționale de a face schimb de informații. Cooperarea în domeniul apărării
devine mai profundă în ceea ce privește aspectele legate de cercetare, industrie și achizițiile comune.
Statele membre decid să pună în comun unele capacități militare și să sporească solidaritatea financiară
pentru misiunile UE în străinătate. În ceea ce privește politica externă, se înregistrează progrese printr-o
comuniune a punctelor de vedere. UE-27 continuă în mod activ să încheie acorduri comerciale cu
parteneri din întreaga lume, la fel cum o face și în prezent. Gestionarea frontierelor externe este
responsabilitatea principală a statelor membre la nivel individual, însă cooperarea este consolidată
grație sprijinului operațional acordat de poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european. Pentru
a ține pasul cu noile provocări este necesară îmbunătățirea continuă a gestionării frontierelor. În lipsa
aplicării acestor măsuri, unele țări pot dori să mențină anumite controale interne. UE-27 reușește să
modeleze pozitiv agenda globală în mai multe domenii, cum ar fi schimbările climatice, stabilitatea
financiară și dezvoltarea durabilă.
Avantaje și dezavantaje
Agenda pozitivă de acțiune continuă să producă rezultate concrete, bazate pe un sentiment comun al
scopului urmărit. Drepturile cetățenești derivate din legislația UE sunt păstrate. Unitatea UE-27 este
menținută, dar poate fi încă pusă la încercare în cazul unor dispute majore. Numai o hotărâre comună
fermă de a obține rezultate în ceea ce privește chestiunile importante ne va ajuta să eliminăm decalajul
dintre promisiunile asumate pe hârtie și așteptările cetățenilor.

Instantanee cu rol ilustrativ

• Se oferă stimulente gospodăriilor și întreprinderilor astfel încât acestea să își reducă consumul de
energie și să producă propria energie nepoluantă. Acestea pot să schimbe cu ușurință furnizorii. În
medie, facturile de plată vor fi mai mici, însă jumătate din cuantumul facturii este în continuare plătit
unor furnizori din afara UE.

• Europenii pot folosi automobile conectate, dar încă se pot confrunta cu unele probleme juridice și
tehnice atunci când trec frontierele.

• Banda de internet largă de înaltă calitate și de mare viteză poate fi accesată în centrele orașelor și în
zonele rurale din Europa. Comerțul electronic se intensifică, însă costurile de livrare a produselor din alt
stat membru sunt în continuare disproporționat de mari.

• În general, europenii pot să călătorească peste granițe fără a trebui să se oprească pentru controale.
Ca urmare a întăririi controalelor de securitate trebuie să se ajungă la aeroport și la gară cu destul de
mult timp înainte de plecare.

• UE încheie acorduri comerciale progresiste și bine definite cu parteneri care urmăresc aceleași
obiective, precum Japonia, Australia, Noua Zeelandă, America Latină etc. Procesul de ratificare este
îndelungat și este adesea întârziat de discuții și dezacorduri din unele parlamente naționale și regionale.