Drept Comercial. Întreprinderea de Geany Morandi

DREPT COMERCIAL.
ÎNTREPRINDEREA
de Geany Morandi
Pagina 1
Anul III, semestrul I 07.10.2020
Drept comercial. Întreprinderea (prof. A.S. Stănescu) Curs 1
DEFINIȚIA ȘI IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL
Secțiunea 1. Definiția dreptului comercial
Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice care reglementează 2 aspecte principale-
primul aspect reglementează regimul juridic al persoanelor care desfășoară activități economice
cu scop lucrativ, iar al doilea aspect reglementează regimul juridic al obligațiilor pe care aceste
persoane și le asumă.
Secțiunea 2. Subiectele dreptului comercial
a) Subiectele dreptului comercial
Subiectele dreptului comercial sunt persoanele care desfășoară activități economice cu scop
lucrativ. Astfel, în această categorie putem întâlni 2 situații:
1. Situații în care aceste persoane să aibă calitatea de profesionist.
2. Situații în care aceste persoane să nu aibă și calitatea/statutul de profesionist
b) Condițiile pentru ca o persoană să fie considerată profesionist
Art. 3 din Codul civil stabilește mai multe condiții pentru ca o persoană să fie considerată
profesionist:
(i) Persoana să desfășoare activități economice cu scop lucrativ
(ii) Această desfășurare trebuie să se facă în mod sistematic și (iii) în mod organizat
Așadar, există situații în care unele persoane care desfășoară activități cu scop lucrativ nu
dobândesc calitatea de profesionist pentru că nu îndeplinesc celelalte două condiții (ii și iii). Din
perspectivă doctrinară, dacă ne uităm la terminologia folosită pentru cei care au dobândit statutul
de profesionist, observăm și folosirea termenului de comerciant.
Deci, persoana care desfășoară activități economice cu scop lucrativ care a dobândit statutul de
profesionist (adică îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 din Codul civil) este denumită
doctrinar comerciant.
Pagina 2
Termenul comerciant este un termen care a fost preluat din vechea reglementare și vechea doctrină;
aceștia erau cei pe care îi studia dreptul comercial pe vremea când principalul izvor de drept era
Codul comercial.
Secțiunea 3. Izvoarele dreptului comercial
Ca orice ramură de drept, dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice, iar aceste norme
juridice le regăsim în izvoarele dreptului comercial.
În prezent, izvoarele dreptului comercial sunt comune cu izvoarele dreptului civil. Înainte de noul
Cod civil exista un izvor care era specific materiei dreptului comercial și care nu interesa dreptul
civil, respectiv Codul comercial (Codul civil aplicându-se în completare acolo unde era necesar).
Acest lucru nu se mai întâmplă în prezent, întrucât avem un set de izvoare comune pentru cele
două ramuri de drept.
Conform art. 1 alin. 1 din Codul civil, “Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanțele și
principiile generale ale dreptului.”- izvoarele dreptului comercial sunt menționate expres în cadrul
acestui aliniat. Însă, dacă ne uităm și la alin. 2 („ În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele,
iar în lipsa acestora, dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare...”) mai descoperim un
izvor, dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare- sintagmă ce a fost denumită la nivel
doctrinar analogie și a fost considerată unul dintre izvoarele dreptului comercial.
Ordinea în care sunt aceste enumerate în textul de lege ne indică și ordinea în care acestea ar trebui
aplicate.
Dacă realizăm o coroborare cu alte acte normative, vom observa că în aceste alte acte normative
găsim (uneori) prevederi care ne apropie niște instrumente juridice de izvoarele de drept, nu putem
spune că sunt izvoare de drept propriu-zise, dar aceste instrumente juridice/acte juridice conțin
norme care sunt obligatorii întocmai cu cele prevăzute în actele normative. (aici ne referim la
hotărârile judecătorești)
Niște exemple ar putea fi hotărârile pronunțate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, deciziile
Curții de Justiție a Uniunii Europene sau hotărârile Curții Constituționale- acestea trebuie
respectate, iar interpretările din acestea au un regim juridic similar cu normele juridice prevăzute
în actele normative.
1° Actul normativ (Legea)

În privința art. 1 din Codul civil, interpretarea termenului „lege” este în sensul de act normativ
(interpretare extensivă). Reținem că, anterior noului Cod civil, principalul izvor de drept al
dreptului comercial a fost Codul comercial, însă în prezent acest cod comercial este în mare parte
abrogat, rămânând în vigoare doar prevederile referitoare la aspectele de drept maritim. De aceea
acesta și-a pierdut relevanța pe care o avea în trecut; este în continuare izvor de drept comercial,
dar nu mai reprezintă principalul izvor de drept comercial.
Pagina 3
În prezent, dacă ne uităm la izvoarele de drept constitute din acte normative, în materie comercială,
legea generală o constituie Codul civil, dar avem și foarte multe reglementări speciale.
a) Reglementări speciale
• O.U.G. nr. 44/2008 care se referă la formele de organizare fără personalitate juridică (PFA,
întreprindere individuală, întreprindere familială)
• Legea nr. 31/1990 „Legea societăților” (reglementează regimul juridic al celor 5 forme de
societate: (i) SCN- societate în nume colectiv, (ii) SCS- societate în comandită simplă, (iii)
SCA societate în comandită pe acțiuni, (iv) SA- societate pe acțiuni, (v) SRL- societate cu
răspundere limitată)
• Legea nr. 26/1990 care reglementează regimul juridic al Registrului Comerțului se află într-o
strânsă legătură cu cele două legi menționate mai sus
Registrul Comerțului este un registru/catalog al comercianților în care aceștia trebuie să

înregistreze formele de organizare pentru a se putea înființa, iar pe parcursul desfășurării
activității trebuie înregistrate diverse acte juridice care au legătură cu formele de organizare
sau sunt emise de aceste forme de organizare.
• Legea 85/2014 care reglementează regimul juridic al insolvenței
Insolvența este o situație economică a profesioniștilor cu scop lucrativ care poate să ducă fie
la desființarea profesionistului, fie la reorganizarea acestuia. Profesioniștii care se află în stare
de insolvență au probleme financiare, nu-și mai pot acoperi datoriile pe care le au (datoriile
certe, lichide și exigibile) cu sumele de bani de care dispun și în această situație, atunci când
se ajunge la un cuantum mare al datoriilor pe care nu le pot acoperi, trebuie să intervină statul
printr-un mecanism (care conduce fie la desființarea profesionistului, fie la reorganizarea
acestuia).
b) Acte normative cu relevanță în materie comercială care au fost adoptate anterior noului Cod
civil
Înainte de noul Cod civil, cuvântul comerciant și societăți comerciale erau foarte des folosite
datorită faptului că aceste aveau consacrare legală și existau în nenumărate acte normative care
făceau referire la ele.
În noul Cod civil s-a încercat să se elimine aceste concepte din interiorul actelor normative și
legiuitorul a încercat să nu le mai folosească în actele normative adoptate ulterior intrării în vigoare
a noului Cod civil. Însă, acestea au rămas în continuare actele normative pe care legiuitorul le
adoptase deja și în cuprinsul acestora se făcea referire, spre exemplu, la termenul de comerciant.
Pagina 4
Problematica acestor acte normative a condus către o întrebare cu două scenarii diferite. Ce se va
întâmpla cu aceste acte normative, vor fi abrogate și nu vor mai fi aplicate după intrarea noului
Cod civil sau ar trebui să considerăm că acestea se vor aplica profesioniștilor, întrucât conceptul
de profesionist părea să fi înlocuit noțiunea de comerciant?
Soluția pentru această întrebare poate fi găsită în art. 6 din Legea nr. 71/2011. Astfel, dacă
descoperim un act normativ adoptat și intrat în vigoare înainte de noul Cod civil și înăuntrul
acestuia găsim referire/termenul de comerciant trebuie să vedem ce semnificație are acest termen
de comerciant. Așadar, putem identifica trei situații:
• Prima situație este cea în care termenul comerciant are un înțeles special pe care legiuitorul l-
a dat chiar în cuprinsul actului normativ respectiv (definiție).
Spre exemplu, în Legea 321/2009 putem să observăm că definiția termenului comerciant ne
trimite cu gândul la faptul că prin comerciant înțelegem doar vânzător- sens total distinct de
sensul termenului comerciant din vremea Codului comercial.
• A doua situație este cea în care nu identificăm o definiție a termenului. În acest caz, sensul este
cel folosit de Codul comercial de altădată (sensul general). În această situație, art. 6 din Legea
71/2011 ne indică înlocuirea termenului comerciant din actul normativ cu sintagma persoană
fizică sau juridică supusă înregistrării în Registrul Comerțului.
• A treia situație este cea în care nu ne interesează dacă este vorba despre sensul general sau
sensul special, ci ne interesează obiectul de reglementare al actului normativ. În această
situație, în cazul în care obiectul de reglementare este protecția consumatorului, atunci,
potrivit aceluiași art. 6, vom înlocui cu termenul profesionist.
2° Uzanțele
Uzanțele sunt consacrate prin noul Cod civil ca izvor de drept atât pentru dreptul civil, cât și
pentru dreptul comercial. Este vorba inclusiv despre uzurile profesionale, adică ceea ce fac
profesioniștii între ei capătă valoare normativă.
Trebuie observat faptul că în privința dreptului comercial această dispoziție și caracterul de izvor
de drept al uzanțelor nu este o noutate (așa cum este pentru dreptul civil). Acestea erau izvoare de
drept pentru dreptul comercial și înainte de noul Cod civil. Un exemplu în acest sens îl reprezintă
Legea 11/1991 care reglementa aspectele referitoare la concurența neloială; aceasta menționa că
respectivele persoane despre care vorbim (comercianții) aveau obligația să respecte uzanțele
cinstit.
În materie comercială putem să obținem documente care să ateste uzanțele de la Camera de Comerț
județeană care poate elibera un certificat de uzanță. Acest certificat de uzanță, în temeiul art. 1
alin. 5 din Codul civil, constituie o prezumție în privința existenței uzanței descrise în certificat.
Pagina 5
PROFESIONISTUL CU SCOP LUCRATIV
Secțiunea 1. Concepția Codului civil privind profesionistul
Conceptul general de profesionist este reglementat în art. 3 din Codul civil, adică este definit atât
profesionistul cu scop lucrativ, cât și profesionistul fără scop lucrativ.
 Art. 3 din Codul civil:

(1) Dispozițiile prezentului cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor
dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil.
(2) Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere.
(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una ori mai multe
persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea sau înstrăinarea de
bunuri ori în prestarea de servicii, indiferent dacă are ori nu un scop lucrativ.
a) Definiție
Profesionistul cu scop lucrativ este persoana care exploatează o întreprindere, adică exercită
sistematic singur sau împreună cu mai multe persoane o activitate ce constă în producerea,
administrarea sau înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii cu scop lucrativ. Profesionistul
cu scop lucrativ este denumit, la nivel doctrinar, comerciant, iar întreprinderea sa este denumită
întreprindere comercială.
Înainte de noul Cod civil, raporturile juridice comerciale erau guvernate de Codul comercial. În
acest Cod era reglementat, nu într-un mod foarte dezvoltat, conceptul de comerciant, iar în
disciplina „Drept comercial” se lucra cu conceptul de comerciant persoană fizică, respectiv
comerciant persoană juridică. După intrarea în vigoare a Codului civil, conceptul de comerciant a
fost abrogat pentru că acesta intra în partea care nu mai este în vigoare în acest moment. De
asemenea, în unele acte normative în care găsim termenul de comerciant trebuie să facem o
înlocuire potrivit noului Cod civil cu persoană fizică/juridică ce are obligația să se înregistreze în
Registrul Comerțului.
Pagina 6
Cu alte cuvinte, prin noul Cod civil s-a încercat să se elimine la nivel legislativ sintagma societate
comercială, cuvântul comerciant ș.a.m.d. . Însă, la nivel doctrinar vom reține acest cuvânt pentru
că în practică a rămas foarte bine înrădăcinat.
Secțiunea 2. Trăsăturile profesionistului cu scop lucrativ
Dacă recitim definiția constatăm că pentru a vedea dacă o persoană este profesionist cu scop
lucrativ trebuie făcută o dublă verificare: (i) dacă se exploatează o întreprinderi cu scop lucrativ și
(ii) dacă persoana (pe care dorim să o calificăm drept comerciant) este titularul întreprinderii.
1° Prima verificare: Exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ

Din analiza art. 3 alin. 3 din Codul civil pot fi extrase mai multe condiții care pot fi și ele analizate
la rândul lor. Astfel, conform acestuia, „Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea
sistematică, de către una ori mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în
producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri ori în prestarea de servicii, indiferent dacă
are ori nu un scop lucrativ.
a) Condiții:
1. Desfășurarea unei activități economice
Codul civil nu se referă explicit la activitatea economică, dar, privind redactarea textului art. 3 din
punct de vedere practic, se ajunge la aplicarea codului CAEN întrucât din acest act normativ pot
fi alese activitățile ce se pot desfășura în economia națională. În codul CAEN (generic) toate aceste
activități sunt denumite prin sintagma activitate economică.
Codul CAEN este un act normativ, iar în H.G. nr. 656/1997 avem menționate toate activitățile ce
se pot desfășura în economia națională. Fiecare activitate are repartizat un cod de 4 cifre în care
găsim tot ce se întâmplă în economia națională.
În codul CAEN se găsesc activități indiferent dacă acestea se desfășoară cu scopul de a obține
profit sau nu. Câteva activități care se desfășoară fără scopul de a obține profit sunt activitățile
specifice administrației publice, activități de apărare națională etc. - acestea sunt trecute în
codul CAEN deoarece sunt activități ce se desfășoară în economia națională.
Alte activități se pot desfășura cu scop lucrativ sau nu în funcție de opțiunea celui care le
desfășoară. Spre exemplu, activitatea de transporturi rutiere se poate desfășura ca o activitate
aducătoare de profit sau ca o activitate cu titlu gratuit atunci când este vorba despre, să zicem, o
asociație/fundație care desfășoară o activitate de transport pentru elevii din satele izolate ca aceștia
să ajungă la școală.
Pagina 7
- Exemplu:
Un profesionist (Z) închiriază o tonetă pe care o amenajează pentru a putea vinde înghețată. Acesta
o echipează cu un aparat pentru producerea înghețatei, prafuri pentru înghețată, arome, fructe și
bomboane pentru amenajarea acesteia și cupe de înghețată. Un vânzător (V) se ocupă de prepararea
și de vânzarea acesteia operând cu o casă de marcat.
- Întrebare:
Ce lucruri ar trebui identificate în spațiul deținut de profesionist pentru a ști dacă acolo se
desfășoară activitatea economică desemnată de codul CAEN nr. 5610?
- Posibile răspunsuri:
1. Certificatul de înregistrare în Registrul Comerțului
2. Produsul (înghețata)
3. Instrumente pentru a produce înghețata (toneta/aparatul de înghețată)
4. Ingrediente pentru înghețată (prafuri de înghețată)
5. Salariatul (vânzătorul)
6. Oferirea produsului către terțe persoane (cumpărători)
- Răspunsuri:
1. Greșit
Puteți fi tentați să credeți că acesta ar fi primul semn, însă trebuie avută în calcul posibilitatea
înființării unei societăți sau a unei forme de organizare fără personalitate juridică care să aibă un
astfel de certificat dar aceasta să nu desfășoare (în concret) activitate economică din varii motive,
precum simpla voință sau necesitatea îndeplinirii și altor condiții necesare. Nici simpla existență a
certificatului nu demonstrează desfășurarea unei activități economice.
2. Corect
3. Corect
4. Corect
5. Corect
6. Corect
Din punct de vedere juridic se poate observa că, pentru a se desfășura activitatea economică,
trebuie să se realizeze acte materiale și/sau juridice care formează conținutul constitutiv al unei
activități economice. Acest lucru trebuie făcut înaintea verificării existenței oricărui certificat de
la Registrul comerțului sau avize de la anumite autorități.
În exemplul dat, reprezintă acte juridice cumpărarea prafului de înghețată, cumpărarea aparatului
de înghețată, închirierea tonetei. Acte materiale sunt reunirea tuturor ingredientelor într-un bol,
supravegherea procesului de preparare a înghețatei, oferirea spre vânzare, existența unui preț.
Pagina 8
- Exemplu:
B trece pe lângă facultatea sa și observă faptul că un fost magazin de haine a fost renovat și
transformat într-un magazin care vinde înghețată. Acesta observă și că a fost amenajat cu aparat
de înghețată, mese, scaune și prafuri înghețată. În acea zi observă și faptul că cineva a preparat o
înghețată oferindu-i-o unui terț ce se afla în incinta magazinului. În zilele următoare însă, B nu a
mai observat pe nimeni cumpărând de acolo.
- Întrebare:
S-a realizat o activitate economică, adică s-a exercitat o activitate de producere de bunuri așa cum
spune Codul?
- Răspuns:
În cazul în care este observată cumpărarea de către cineva a unui produs dintr-un anumit loc o
singură dată sau chiar persoana în cauză a cumpărat un produs din acel loc o singură dată, nu poate
exista certitudinea faptului că acolo este desfășurată o activitate economică întrucât aceasta trebuie
să aibă un caracter repetitiv.
Pentru a desfășura o activitate economică, prima condiție care trebuie observată sunt actele
materiale și/sau juridice care configurează conținutul constitutiv al activității și a doua condiție
este realizarea acestora cu caracter repetitiv. În final, a treia condiție constă în oferirea produsului
finit (rezultatelor activității) către terțe persoane.
Așadar, este desfășurată o activitate economică atunci când cineva realizează, încheie acte juridice
și acte materiale specifice unei anumite activități care poate fi găsită în CAEN, acest lucru este
făcut cu caracter repetitiv și rezultatele sunt pentru terți.
2. Exercitarea sistematică
În Codul civil nu există o definiție a cuvântului sistematic, așa că ne putem raporta la sensul
obișnuit al termenului. Așadar, sensul care va fi reținut va fi cel de repetabilitate (a desfășurării
acțiunii).
Delimitarea dintre prima și a doua condiție:

- Persoana nu repetă actele materiale și/sau juridice și le face o singură dată → nu este respectată
nici măcar prima condiție. (0)
- Persoana repetă actele materiale și/sau juridice specifice activității alese dar nu le repetă în mod
regulat, ci doar ocazional → este respectată doar prima condiție. (1)
- Persoana ajunge să facă tot ceea ce presupune desfășurarea unei activități economice dar cu
caracter de continuitate arătând faptul că face acest lucru în mod regulat → este respectată și a
doua condiție. (1+2)
Pagina 9
- Exemplu:
B, elev în clasa I, și M, mama sa, se află pe drum spre școală pentru deschiderea noului an școlar.
Pe drum, M constată că nu au un buchet de flori pentru doamna învățătoare. Totuși, M își amintește
că lângă școală se află o persoană care vinde flori.
- Întrebarea lui M:
M se întreabă dacă să meargă lângă școală să ia flori sau să se orienteze către un alt punct unde se
vând flori care se găsește mai departe.
- Cazurile în funcție de răspunsurile lui M:

(i) În cazul în care M hotărăște să cumpere flori de lângă școală pentru că ea este absolut sigură că
persoana care vinde flori se va afla acolo (întrucât, în mod obișnuit, respectiva persoană se află
acolo), atunci ambele condiții sunt respectate.
(ii) În cazul în care M hotărăște să meargă în altă parte pentru că, deși lângă școală se vând flori,
respectiva persoană uneori este, uneori nu este, atunci doar prima condiție este respectată.
3. Activitate organizată
Interpretări cu privire la această condiție:
1. Această condiție se referă la forma de organizare (înregistrarea în Registrul Comerțului) greșit
- Exemplu:
B a încheiat un contract cu A și trebuie să îi plătească lui A o sumă de bani. B nu o plătește la
termen și, în măsura în care acesta este profesionist, dobânda legală pe care o va avea de plătit
pentru neachitarea la termen este mai mare decât dacă acesta nu ar fi fost profesionist.
- Răspuns:
Greșit, dacă această condiție ar face referire la forma de organizare ar fi adevărată s-ar ajunge la
situații absurde → ex: protejarea (prin asimilarea particularilor) persoanei care nesocotește
obligația de a-și înființa o formă de organizare înainte de începerea desfășurării unei activități.
2. Această condiție se referă la caracterul complex al activității (existența, felul, combinarea)

corect
Delimitarea dintre prima și a treia condiție:
- Persoana desfășoară o activitate economică și folosește minimul de resurse → este respectată
doar prima condiție. (1)
- Persoana desfășoară o activitate economică și folosește mai mult de minimul de resurse → este
respectată și a treia condiție (1+3)
Pagina 10
Trecerea de la prima condiție la a treia poate fi observată în următoarele cazuri:
În cazul în care sunt folosite resurse necesare înseamnă că prima condiție a fost respectată. Spre
exemplu, în exercițiul cu toneta de înghețată aceste resurse necesare erau reprezentate de prafurile
pentru înghețată, vânzător, casă de marcat etc.
Pentru a trece la condiția a treia trebuie depășită sfera minimului de resurse necesare. Spre
exemplu, Z dorește să participe la un târg de înghețată, iar pentru asta se apucă să inventeze o
aromă nouă de înghețată. Participarea la târg, activitatea ce creare a unei noi arome de înghețată
sau publicitatea pe care și-o creează nu intră în sfera resurselor necesare chiar dacă îi aduc un câștig
și astfel sfera minimului este depășită.
În cazul în care afacerea pe care o are o persoană nu se încadrează în sfera acestuia de specialitate,
salariatul nu este expresia complexității activității, ci expresia minimului necesar.
4. Necesitatea de a avea un scop lucrativ (obținerea de profit)

Scop lucrativ înseamnă intenția de a obține un excedent de venituri peste cheltuieli și posibilitatea
de distribuire a acestuia mai departe către cei care au o formă de organizare fără personalitate
juridică sau către asociații din formele de organizare cu personalitate juridică.
În cazul asociațiilor sau fundațiilor (precum ELSA/ASD), chiar dacă sunt asociații non-profit,
acestea încasează bani, iar în cazul unui excedent de venituri peste cheltuieli, excedentul nu poate
fi însușit, ci trebuie refolosit tot în cadrul organizației.
2° A doua verificare: Persoana în cauză este sau nu titularul întreprinderii

- Exemplu:
Vânzătorul (V) de la toneta de înghețată îi pregătește lui L înghețata dorită amestecând toate
ingredientele necesare.
- Întrebare:
Sigur este vânzătorul cel care și-a propus să facă profit?
- Răspuns:
Nu, ar putea fi doar un angajat. Trebuie văzut cine își asumă riscul acelor acțiuni și nu neapărat
cine face actele materiale sau cine încheie actele juridice întrucât și un angajat poate, spre exemplu,
să cumpere ingredientele necesare. Așa că trebuie identificat cine și-a asumat riscul pentru această
afacere, adică cel căruia, în cazul în care afacerea nu merge bine, îi este afectat patrimoniul. La
formele de organizare cu personalitate juridică profesionistul este forma de organizare pentru că
patrimoniul acesteia va fi executat, la formele de organizare fără personalitate juridică
profesionistul este persoana fizică sau persoanele fizice care au înființat forma de organizare care
poate fi individuală (PFA, întreprinderea individuală) sau cu caracter asociativ (societățile simple,
întreprinderile familiale).
Pagina 11
Secțiunea 3. Proba calității de profesionist
Calitatea de profesionist poate fi pierdută, dar poate fi și redobândită. În instanță se probează prin
orice mijloc de probă pentru că este vorba despre niște aspecte care au natura unor fapte juridice.
a) Efecte juridice ale calității de profesionist

1. Pe planul încheierii contractelor
„Contractul de comision este mandatul care are ca obiect achiziționarea sau vânzarea de bunuri ori
prestarea de servicii pe seama comitentului și în numele comisionarului, care acționează cu titlu
profesional, în schimbul unei remunerații numită comision.”
Așadar, din articol reiese faptul că pentru a fi asumată o astfel de obligație și pentru a fi în prezența
unui contract de comision, comisionarul trebuie să fie profesionist.
2. Pe planul neexecutării contractelor

„Solidaritatea se prezumă între debitorii unei obligații contractate în exercițiul activității unei
întreprinderi, dacă prin lege nu se prevede altfel.„
Așadar, din articol reiese faptul că în cazul în care este vorba despre debitorii unei obligații
contractate în exercițiul activității unei întreprinderi (debitori profesioniști), între aceștia
solidaritatea se prezumă. Acesta instituie o prezumție de solidaritate relativă.
3. Pe planul executării unei obligații

(2) De asemenea, debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege,
precum și atunci când:
d) nu a fost executată obligația de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei
întreprinderi;
Așadar, din articol reiese faptul că debitorul profesionist care și-a asumat obligația de a plăti o
sumă de bani, în măsura în care nu execută obligația la scadență, se află de drept în întârziere.
Pagina 12
4. Pe planul criteriilor aprecierii vinovăției
„Pentru aprecierea vinovăției se va ține seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul,
străine de persoana autorului faptei, precum și, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat
de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi.”
Așadar, din articol reiese faptul că trebuie ținută seama atunci când un profesionist produce un
prejudiciu în exploatarea unei întreprinderi.
5. Pe planul consecințelor neexecutării obligațiilor bănești

O.G. nr. 13/2011 și Legea nr. 72/2013- În aceste 2 acte normative poate fi observat că în
raporturile în care sunt implicați profesioniști dobânda legală penalizatoare este mult mai mare
față de raporturile în care nu sunt implicați profesioniști.
 Art. 3 din O.G. nr. 13/2011:

(1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii
Naţionale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a
Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.
(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4
puncte procentuale.
(3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în
sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale
se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.
(4) Nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României va fi publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, prin grija Băncii Naţionale a României, ori de câte ori nivelul ratei
dobânzii de politică monetară se va modifica.
 Art. 4 din Legea nr. 72/2013:

„Dacă părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica dobânda legală
penalizatoare, calculată potrivit art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda
legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor
măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012 . Rata de referință a
dobânzii legale în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică pe întregul semestru.”
Pagina 13
6. Pe planul insolvenței
Conform Legii nr. 85/2014 (Legea insolvenței), dacă o persoană are calitatea de profesionist și
îndeplinește și celelalte condiții din legea în discuție poate fi supusă acesteia beneficiază de o
eventuală reorganizare în situația în care aspectele economice sunt dificile (insuficiența
lichidităților pentru a acoperi datoriile certe, lichide și exigibile).
• Relații:
- Persoana care desfășoară activități economice - profesionistul cu scop lucrativ (întreg la parte)
- Profesionist - profesionistul cu scop lucrativ/profesionistul fără scop lucrativ (întreg la parte)
- Profesionist cu scop lucrativ – forme de organizare cu scop lucrativ → dacă persoana în cauză
respectă toate condițiile prevăzute de art. 3 din Codul civil, ea va deveni profesionist chiar dacă nu
și-a înregistrat o formă de organizare.
- Profesionist cu scop lucrativ – comerciant
Art. 6 din Legea nr. 71/2011 nu are ca scop definirea noțiunii de comerciant, ci ce trebuie făcut
atunci când este întâlnit în legislație acest cuvânt. Poate fi observat faptul că atunci când termenul
comerciant se referă la sensul general din Codul comercial va fi înlocuit cu „persoană supusă
înregistrării în Registrul Comerțului”. Aceasta este definiția care ajută la identificare semnificației
termenului comerciant de altădată. Este important de reținut că în legătură cu comerciantul de
altădată ca și cu profesionistul de astăzi, calitatea de comerciant/profesionist se
dobândea/dobândește pornind de la modul în care este desfășurată activitatea și nu ca efect al
înregistrării în Registrul Comerțului.
În Codul comercial exista un text de lege în care era menționat că persoana care are organizată o
întreprindere este comerciant. Comparativ cu Codul civil poate fi constatat că profesionistul cu
scop lucrativ seamănă foarte bine cu comerciantul care avea organizată o întreprindere. În afara
acestei semnificații a noțiunii de comerciant mai exista încă una în Codul comercial.
În afară de titularul unei întreprinderi, mai dobândeau calitatea de comerciant cei care săvârșeau
(încheiau) anumite acte juridice cu acte repetitiv. Exista o listă de acte juridice care dacă erau
încheiate cu caracter repetitiv de către o persoană, aceasta dobândea calitatea de comerciant chiar
dacă nu organiza o întreprindere. Această semnificație seamănă mai mult, dacă este făcută
raportarea la conceptele prezente, cu ceea ce este denumit persoană care desfășoară o activitate
economică. Adică, un astfel de act care dacă ar fi fost încheiat în mod repetat ar fi condus către
dobândirea calității de comerciant era cumpărarea de produse cu scopul de a vinde. În cazul în care
o persoană cumpăra produse cu intenția de a le vinde mai departe, chiar dacă nu avea o activitate
complexă, dobândea calitatea de comerciant. Este ceea ce este numit astăzi persoană care
desfășoară o activitate economică, dar care nu a ajuns să îndeplinească și celelalte condiții pentru
a fi calificată profesionist. Așadar, noțiunea de profesionist cu scop lucrativ se suprapune pe una
dintre părțile noțiunii de comerciant de altădată, respectiv pe acea parte care viza persoana titulară
a unei întreprinderi.
Pagina 14
Secțiunea 4. Semnificații particulare ale termenilor studiați
Într-o tehnică legislativă care să fie conformă cu actul normativ referitor la acest aspect, ar fi trebuit
ca în întreaga legislație termenii să fie folosiți cu aceeași semnificație. Însă, acest lucru nu se
întâmplă.
În cazul termenului profesionist în teoria generală semnificația decurge din art. 3 din Codul civil,
însă în alte acte normative acesta apare cu alte semnificații, deși actele normative respective sunt
adoptate după intrarea în vigoare a noului Codului civil. → problemă de tehnică legislativă.
1. Termenul profesionist:
• În Legea nr. 72/2013 termenul profesionist înseamnă „profesionist cu scop lucrativ”, adică se
suprapune conceptul de profesionist doar pe o parte din sensul Codului civil.
• În Legea nr. 193/2000 termenul profesionist înseamnă orice persoană fizică sau juridică
autorizată, care acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie,
artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau
pe seama acesteia. → în această definiție nu este cerută existența unei întreprinderi.
2. Termenul întreprindere:
• În Legea nr. 346/2004 (se referă la simularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și
mijlocii) termenul întreprindere înseamnă orice formă de organizare a unei activități
economice, autorizată potrivit legilor în vigoare să facă activități de producție, comerț sau
prestări de servicii, în scopul obținerii de venituri, în condiții de concurență, respectiv: societăți
reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, societăți cooperative, persoane fizice autorizate, întreprinzători titulari ai unei
întreprinderi individuale și întreprinderile familiale, autorizate potrivit dispozițiilor legale în
vigoare, care desfășoară activități economice. → în această definiție conceptul întreprindere
este definit în relație directă cu o formă de organizare; așadar, întreprinderea este doar o formă
de organizare dintre cele menționate de legiuitor.
• În O.U.G. nr. 44/2008 (care este special destinată pentru cei care doresc să desfășoare activități
economice cu scop lucrativ în forme de organizare fără personalitate juridică) este definită
întreprinderea economică drept activitatea economică desfășurată în mod organizat, permanent
și sistematic, combinând resurse financiare, forță de muncă, materii prime, mijloace logistice
și informație, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege. →
adăugarea cuvântului „economică” are legătură cu faptul că în același act normativ se definește
cu caracter special sintagma activitate economică- aceasta fiind (în contextul acestei
ordonanțe) activitate cu scop lucrativ constând în producerea, administrarea ori înstrăinarea de
bunuri sau în prestarea de servicii.
Pagina 15
PATRIMONIUL DE AFECTAȚIUNE AL PROFESIONISTULUI CU SCOP

LUCRATIV
Secțiunea 1. Concepția Codului civil
Conform art. 2 lit. j din O.U.G. nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfășurarea activităților
economice de către persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile
familiale este definită o specie de patrimoniu de afectațiune ca fiind o „masă patrimonială în cadrul
patrimoniului întreprinzătorului, reprezentând totalitatea drepturilor și obligațiilor afectate, prin
declarație scrisă, ori, după caz, prin acordul de constituire sau printr-un act adițional la acesta,
exercitării unei activități economice”. În acest caz patrimoniul de afectațiune este o masă
patrimonială rezultată din divizarea patrimoniului persoanei expres menționate în text.
Nu trebuie să se confunde noțiunea de întreprinzător, în sensul specific acestei reglementări, cu

noțiunea de persoană care desfășoară o activitate autorizată de lege, folosită în art. 31 alin. 3, art.
33 și art. 2324 alin. 4 Cod civil. În primul caz, patrimoniul de afectațiune al întreprinzătorului nu
este supus restricției prevăzute în art. 2434 alin. 4 Cod civil, astfel încât rămâne incidentă regula
prevăzută de alin. 3 din același articol. În subsidiar, urmărirea poate continua și asupra bunurilor
din cealaltă masă patrimonială.
Secțiunea 2. Sediul materiei
În cadrul cursului de drept comercial vor fi abordate lucruri legate de patrimoniul de afectațiune
al celor care desfășoară activități economice cu scop lucrativ. Reglementarea acestuia este O.U.G.
nr. 44/2008 în conexiune cu formele de organizare reglementate tot de această ordonanță.
În privința patrimoniul de afectațiune există foarte puține dispoziții cu caracter general (dispoziții
care să ghideze orice patrimoniu de afectațiune), existând mai multe dispoziții cu caracter special
care vizează anumite patrimonii de afectațiune.
a) Dispoziții cu caracter general

În art. 31 se vorbește despre patrimoniu, mase patrimoniale și patrimoniu de afectațiune în general,
nu cu referire la un anumit tip de patrimoniu de afectațiune. Conform acestuia, în alin. 1 este
menționat faptul că orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care
include toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și aparțin acesteia.
Pagina 16
Ceea ce interesează în legătură cu acest articol este faptul că patrimoniul poate face obiectul unei
diviziuni (afectațiuni) numai în cazurile și condițiile prevăzute de lege. Cu alte cuvinte, un
particular sau o persoană care desfășoară o activitate pe persoană fizică sau juridică poate constitui
un patrimoniu de afectațiune doar dacă găsește într-un act normativ un temei juridic din care să
rezulte existența acestui drept, simpla voință nefiind îndeajuns.
Afectarea unor bunuri pentru desfășurarea unei activități economice → noțiunea mai largă
Afectarea unor bunuri pentru desfășurarea unei activități economice presupune alocarea unor
bunuri pentru a le folosi în vederea desfășurării unei activități economice, spre exemplu,
desfășurarea activității de transport presupune utilizarea unor automobile, instrumente pentru a le
repara, instrumente pentru a le igienizare. Însă acestea nu formează neapărat patrimoniu de
afectațiune, ci doar atunci când într-un act normativ există o prevedere care îi permite celui care
desfășoară activitatea să-și constituie un patrimoniu de afectațiune. Trebuie verificată și existența
voinței persoanei în cauză de a-și constitui un patrimoniu de afectațiune. Există și cazul în care
patrimoniul de afectațiune se constituie de drept, însă aceea este doar o situație particulară.
Așadar, ideea de afectare a unor bunuri pentru desfășurarea unei activități economice trebuie
confundată cu ideea de constituire a unui patrimoniu de afectațiune.
Uneori, din rândul celor care au afectat bunuri pentru desfășurarea activității economice se
individualizează anumite persoane care au grupat bunurile afectate pentru desfășurarea activității
economice într-un patrimoniu de afectațiune.
 Art. 31 din Codul civil

(1) Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate
drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și aparțin acesteia.
(2) Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectațiuni numai în cazurile și condițiile
prevăzute de lege.
(3) Patrimoniile de afectațiune sunt masele patrimoniale fiduciare, constituite potrivit
dispozițiilor titlului IV al cărții a III-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum și
alte patrimonii determinate potrivit legii.

(1) În caz de diviziune sau afectațiune, transferul drepturilor și obligațiilor dintr-o masă
patrimonială în alta, în cadrul aceluiași patrimoniu, se face cu respectarea condițiilor prevăzute de
lege și fără a prejudicia drepturile creditorilor asupra fiecărei mase patrimoniale.
(2) În toate cazurile prevăzute la alin. (1), transferul drepturilor și obligațiilor dintr-o masă
patrimonială în alta nu constituie o înstrăinare.
→ Viziunea civilistă asupra transferului drepturilor dintr-o masă patrimonială în alta este diferită
de viziunea celor care se ocupă de drept fiscal, deoarece, potrivit Codului fiscal, va putea fi
constatat faptul că, uneori, în contabilitate acest transfer se poate reflecta ca un venit sau ca o
cheltuială.
Pagina 17
b) Dispoziții cu caracter special
(1) Constituirea masei patrimoniale afectate exercitării în mod individual a unei profesii autorizate
se stabilește prin actul încheiat de titular, cu respectarea condițiilor de formă și de publicitate
prevăzute de lege.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul măririi sau micșorării
patrimoniului profesional individual.
(3) Lichidarea patrimoniului profesional individual se face în conformitate cu dispozițiile art. 1941
-1948, dacă prin lege nu se dispune altfel.
→ La fel ca în cadrul disciplinei drept civil, la drept comercial art. 33 va fi studiat în corelație cu
art. 2324 alin. 4.

Fiducia este operaţiunea juridică prin care unul sau mai mulţi constituitori transferă drepturi reale,
drepturi de creanţă, garanţii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi,
prezente ori viitoare, către unul sau mai mulţi fiduciari care le exercită cu un scop determinat, în
folosul unuia sau mai multor beneficiari. Aceste drepturi alcătuiesc o masă patrimonială autonomă,
distinctă de celelalte drepturi şi obligaţii din patrimoniile fiduciarilor.
→ Reglementarea masei patrimoniale fiduciare este pusă în contextul fiduciei începând cu art. 773
din Codul civil.
 O.U.G. nr. 44/2008 reglementează patrimoniul de afectațiune
Secțiunea 3. Analiza patrimoniului de afectațiune reglementat prin O.U.G. nr. 44/2008
a) Definiție
 Art. 2 din O.U.G. nr. 44/2008
j) patrimoniul de afectațiune - masă patrimonială în cadrul patrimoniului întreprinzătorului,
reprezentând totalitatea drepturilor și obligațiilor afectate, prin declarație scrisă ori, după caz, prin
acordul de constituire sau printr-un un act adițional la acesta, exercitării unei activități economice;
b) Titularii patrimoniului de afectațiune

Din definiție rezultă că, generic, titularul patrimoniului de afectațiune este întreprinzătorul, însă în
privința O.U.G. nr. 44/2008 acest lucru nu este îndeajuns pentru că acest concept general de
Pagina 18
întreprinzător are câte o denumire specială pentru fiecare dintre cele trei forme de organizare pe
care le reglementează.
Întreprinzător = titularul patrimoniului de afectațiune
1. PFA
Forma de organizare se numește persoană fizică autorizată, iar întreprinzătorul se numește tot
persoană fizică autorizată.
2. Întreprinderea individuală
Forma de organizare se numește întreprindere individuală, iar întreprinzătorul se numește
întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale.
3. Întreprinderea familială
Forma de organizare (care are caracter asociativ) se numește întreprinderea familială, iar
întreprinzătorii se numesc membrii întreprinderii familiale - în patrimoniul fiecărui membru se
constituie un patrimoniu de afectațiune.
Important de menționat este faptul că în O.U.G. nr. 44/2008 sunt reglementate forme de organizare
fără personalitate juridică. Astfel, titularul patrimoniului nu poate fi forma de organizare, ci doar
întreprinzătorul.
Secțiunea 4. Constituirea patrimoniului de afectațiune
a) Principiu guvernant
Pentru a determina care este principiul, trebuie analizat dacă este obligatorie formarea unui astfel
de patrimoniu sau există varianta opțiunii. Așadar, va fi necesară raportarea la întreprinderea
familială. Acest lucru se datorează faptului că legiuitorul a menționat explicit în art. 30 alin. 2 din
O.U.G. nr. 44/2008 că prin acordul de constituire a întreprinderii familiale, fiecare membru al
acesteia poate stipula constituirea, în cadrul patrimoniului său, a unui patrimoniu de afectațiune,
pentru exercitarea activității economice a întreprinderii familiale. De aici se poate trage concluzia
că principiul guvernant al constituirii patrimoniului de afectațiune este principiul libertății de
voință.
Către aceeași concluzie conduce și art. 72 alin. 4 din Ordinul ministrului justiției nr. 2594/2008
conform căruia dacă odată cu cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a
funcţionării se declară şi patrimoniu de afectaţiune, vor fi depuse declaraţia dată anume în acest
sens şi documentele care să ateste efectuarea vărsămintelor sau calitatea de proprietar, după caz,
în copii certificate de parte privind conformitatea cu originalul. În cazul întreprinderii familiale,
patrimoniul de afectaţiune este declarat prin acordul de constituire.
Pagina 19
b) Temeiul juridic al constituirii
Pe baza articolelor analizate anterior poate fi constatat faptul că la baza constituirii unui patrimoniu
de afectațiune există un act juridic. Adică, pentru a se constitui un patrimoniu de afectațiune este
nevoie de un act juridic unilateral, bilateral sau multilateral.
Pentru a avea un patrimoniu de afectațiune persoana fizică autorizată sau întreprinzătorul titular al
unei întreprinderi individuale este nevoie de un act juridic unilateral. Pentru patrimoniul de
afectațiune în contextul întreprinderii familiale este nevoie de un act juridic bilateral sau
multilateral, întrucât în acest caz este vorba despre o formă de organizare asociativă care presupune
voința mai multor persoane.
c) Încheierea actului juridic ce stă la baza constituirii patrimoniului de afectațiune

La momentul încheierii actului juridic trebuie să fie respectate condițiile de fond și de formă pentru
încheierea valabilă, precum și condițiile de opozabilitate față de terți.
1. Condițiile de fond
Important de reținut în privința condițiilor de fond este faptul că trebuie respectate condițiile
generale studiate la drept civil, condiții care sunt comune și pentru actele juridice unilaterale și
pentru actele juridice bilaterale/multilaterale. Totuși, în cadrul disciplinei drept comercial, trebuie
verificat dacă prin O.U.G. nr. 44/2008 nu a fost introdusă o condiție specială.
 Art. 29 din O.U.G. nr 44/2008

(1) Întreprinderea familială se constituie printr-un acord de constituire, încheiat de membrii
familiei în formă scrisă, ca o condiţie de validitate. Acordul de constituire va stipula numele şi
prenumele membrilor, reprezentantul, data întocmirii, participarea fiecărui membru la
întreprindere, condiţiile participării, cotele procentuale în care vor împărţi veniturile nete ale
întreprinderii, raporturile dintre membrii întreprinderii familiale şi condiţiile de retragere, sub
sancţiunea nulităţii absolute.
(2) Reprezentantul desemnat prin acordul de constituire va gestiona interesele întreprinderii
familiale în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub semnătură privată. Procura
specială se semnează de către toţi membrii întreprinderii care au capacitate de exerciţiu şi
reprezentanţii legali ai celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
→ Din analiza alin. poate fi observat că în privința procurii speciale aceasta nu este semnată de
către persoanele care fac parte din întreprinderea familială și au capacitate de exercițiu restrânsă,
ci este semnată numai de reprezentanții legali. Așadar, persoanele cu capacitate de exercițiu
restrânsă sunt reprezentate în privința procurii speciale având oarecum regimul învățat la drept
civil pentru persoanele care sunt lipsite de capacitate de exercițiu.
Pagina 20
În urma analizei ajungem la concluzia că norma specială referitoare la reprezentare vizează numai
procura specială, nu și acordul de constituire, întrucât în cazul acordului de constituire se va aplica
regula generală din Codul civil, adică încheierea de către persoana cu capacitate de exercițiu
restrânsă, bineînțeles, în urma obținerii încuviințărilor, potrivit dreptului comun. Rațiunea din
spatele acestei afirmații constă în faptul că acordul de constituire dă naștere unei forme de
organizare care implică participarea activă a membrilor în desfășurarea activității fiind necesar ca
aceștia să își exprime și ei voința în mod direct de a desfășura activitatea respectivă, acest lucru
neputând fi asigurat cu certitudine maximă dacă acordul de constituire ar fi semnat pentru aceștia
de către reprezentanții legali.
2. Condițiile de formă
În privința condiției de formă este necesară forma scrisă ad validitatem, lucru ce poate fi observat
chiar din art. 29 conform căruia întreprinderea familială se constituie printr-un acord de constituire,
încheiat de membrii familiei în formă scrisă, ca o condiţie de validitate.
Aceeași sancțiune și condiție de validitate (forma scrisă ad validitatem) se va reține și pentru actele
juridice care stau la baza constituirii patrimoniu de afectațiune pentru persoana fizică autorizată și
pentru întreprinderea individuală.
Potrivit O.U.G. nr. 44/2008 și OMJ nr. 2594/2008 se stabilesc denumiri pentru actele juridice ce
stau la baza constituirii patrimoniului de afectațiune. Astfel, în privința formelor de organizare
individuale (PFA și întreprindere individuală) se numește declarație de constituire a patrimoniului
de afectațiune, iar în privința întreprinderea familială se numește acord de constituire sau, în cazul
în care patrimoniul de afectațiune se va constitui la un moment ulterior înființării întreprinderii
familiale, act adițional la acordul de constituire.
3. Condițiile de opozabilitate față de terți

Actul juridic de înființare trebuie înregistrat în Registrul Comerțului, lucru exprimat în mod direct
chiar în art. 72 din OMJ nr. 2594/2008 pentru momentul constituirii patrimoniului de afectațiune
concomitent cu forma de organizare. Pentru constituirea patrimoniului de afectațiune la un moment
ulterior înființării formei de organizare temeiul juridic se află tot în OMJ nr. 2594/2008 în art.
110 alin. 4 conform căruia dacă patrimoniul de afectaţiune este declarat după înregistrarea în
registrul comerţului a persoanei fizice autorizate, a întreprinderii individuale sau familiale,
dispoziţiile art. 72 alin. 4 se aplică în mod corespunzător.
De reținut în acest context în care vorbim despre înregistrarea în Registrul Comerțului este faptul
că această înregistrare este făcută pentru opozabilitatea față de terți, aceasta fiind regula
înregistrării în Registrul Comerțului, iar excepția fiind înregistrarea în Registrul Comerțului în alte
scopuri, spre exemplu, pentru nașterea unui alt drept.
Pagina 21
Regula înregistrării în Registrul Comerțului = art. 5 alin. 1 din Legea nr. 26/1990 conform căruia
înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în registrul comerţului
ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau în altă publicaţie, acolo
unde legea dispune astfel.
d) Efecte juridice ale constituirii patrimoniului de afectațiune

Efectul principal pe care îl produce constituirea unui patrimoniu de afectațiune are legătură cu
modul în care se pot îndestula creditorii. Deci, odată ce apare în patrimoniul unei persoane o astfel
de masă patrimonială numită patrimoniu de afectațiune, creditorii ei sunt împărțiți în două
categorii:
(i) creditori care au creanțe născute în legătură cu masa patrimonială respectivă
(ii) creditori care nu au astfel de legături (creditori personali)
La fel cum a fost predat la drept civil se va întâmpla și în privința patrimoniului de afectațiune
reglementat de O.U.G. nr. 44/2008 → ca urmare a constituirii, creditorii persoanei care își
constituie patrimoniul de afectațiune se împart tot în două categorii cu două denumiri.
Astfel, creditorii care au creanțe născute în legătură cu activitatea desfășurată se vor numi
creditorii afacerii, iar creditorii care au creanțe ce nu au legătură cu activitatea desfășurată se vor
numi creditori personali. De asemenea, și patrimoniul va avea două de numiri:
(i) patrimoniul afectat desfășurării activității economice și care îmbracă natura juridică a unui
patrimoniu de afectațiune se va numi patrimoniul de afectațiune/patrimoniul afacerii.
(ii) celălalt, rămas din patrimoniul persoanei fizice, se va numi patrimoniu personal
!!! Acestea sunt doar niște convenții de limbaj pentru ușurarea discuțiilor.
Art. 2324, cel aplicabil profesiilor liberale, stabilește foarte clar regimul creditorilor profesiilor
liberale și regimul creditorilor personali. În cazul în care debitorul nu își execută de bunăvoie
obligațiile, Codul civil prevede pentru profesiile autorizate la art. 2324 alin. 4 că creditorii profesiei
autorizate se pot îndestula din bunurile care fac parte din patrimoniul de afectațiune, dar nu și din
cele ce fac parte din patrimoniul personal.

(4) Bunurile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exercițiului unei profesii
autorizate de lege pot fi urmărite numai de creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu
profesia respectivă. Acești creditori nu vor putea urmări celelalte bunuri ale debitorului”.
→ creditorii personali nu pot să intre în masa patrimonială specifică patrimoniului de afectațiune

al profesiei liberale.
Pagina 22
→ creditorii profesiei liberale pot să urmărească numai bunurile care fac parte din patrimoniul de
afectațiune.
În consecință, poate fi observat că, în privința profesiilor liberale, patrimoniul profesiei liberale și
patrimoniul personal sunt separate cu totul, iar creditorii nu se amestecă între ei întrucât fiecare
urmărește alte bunuri.
 Art. 2324 Codul civil

(3) Creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului,
autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase
patrimoniale. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanțelor, pot fi urmărite și
celelalte bunuri ale debitorului.
→ textul instituie o ordine de preferință în ceea ce privește urmărirea bunurilor.

→ textul reglementează regimul creditorilor diviziunii autorizată de lege.
- Exemplu:
A își divizează patrimoniul în baza unui text de lege care îi permite acest lucru, însă A are și
creditori personali care îi urmăresc bunurile. Ce bunuri vor urmări creditorii personali ai lui A?
- Răspuns:
Trebuie aplicată norma generală de la art. 2324 alin. 1 („cel care este obligat personal răspunde cu
toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare. Ele servesc drept garanție comună a
creditorilor săi”), normă ce oferă acces creditorilor personali la toate bunurile- atât bunurile din
patrimoniul personal, cât și bunurile din patrimoniul diviziunii.
Atât creditorii personali, cât și creditorii diviziunii au acces la toate bunurile, însă în cazul
creditorilor diviziunii există o ordine de preferință instituită de art. 2324 alin. 3 din Codul civil
care îi obligă pe aceștia să urmărească mai întâi bunurile din diviziune și în completare bunurile
din patrimoniul personal.
Ordinea de preferință nu poate fi aplicată creditorilor personali întrucât s-ar ajunge la o analogie a
regimului juridic al creditorilor diviziunii, acest lucru nefiind permis de către art. 10 din Codul
civil conform căruia nu pot fi aplicate prin analogie normele care restrâng drepturile creditorilor.
Pagina 23
Întrebare:
Există o altă variantă care ar putea conduce către aplicarea regimului creditorilor diviziunii
creditorilor personali?
Răspuns:
Art. 31 alin. 2 din Codul civil menționează faptul că poate fi constituită o diviziune patrimonială
atunci când există un act normativ care reglementează această posibilitate. Așadar, atunci când un
act normativ menționează că pentru desfășurarea unei activități persoana care desfășoară
activitatea își poate constitui o diviziune poate fi considerat că persoana în cauză face două
diviziuni, pe de-o parte cea afectată desfășurării activității și pe de altă parte patrimoniul personal?
Nu, pentru că din punct de vedere juridic masa patrimonială cu bunurile personale nu reprezintă o
diviziune care să aibă regim juridic diferit. Mai exact, nu există un text de lege care să califice
juridic masa de bunuri în cauză ca fiind o diviziune, art. 31 alin. 2 interzicând calificarea acesteia
drept diviziune, aceasta fiind doar o masă de bunuri în sensul comun al termenului.
e) Consecințele juridice ale constituirii patrimoniului de afectațiune
a. Titularul PFA
 Art. 20 din O.U.G. nr. 44/2008
(1) Titularul PFA răspunde pentru obligațiile asumate în exploatarea întreprinderii economice cu
bunurile din patrimoniul de afectațiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea
creanțelor, pot fi urmărite și celelalte bunuri ale debitorului. Dispozițiile art. 31, 32 și ale art.
2.324 alin. (3) din Codul civil sunt aplicabile.
Întrebare:
Având în vedere articolul de mai sus, ce poate urmări un creditor al afacerii?
Răspuns:
Situația creditorilor afacerii reiese explicit din text → trebuie respectată ordinea de preferință.
În cazul creditorilor personali, aceștia vor putea urmări atât bunurile din patrimoniul personal, cât
și bunurile din patrimoniul afacerii, neavând o ordine de preferință.
Ceea ce a fost observat în cazul PFA va putea fi observat și în cazul celorlalte forme de organizare-
întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale și membrii întreprinderii familiale.
Pagina 24
2. Întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale
 Art. 26 din O.U.G. nr. 44/2008:
Persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligațiile asumate în
exploatarea întreprinderii economice cu bunurile din patrimoniul de afectațiune. Dacă acestea nu
sunt suficiente pentru satisfacerea creanțelor, pot fi urmărite și celelalte bunuri ale debitorului.
Dispozițiile art. 31, 32 și ale art. 2.324 alin. (3) din Codul civil sunt aplicabile.
3. Membrii întreprinderii familiale

 Art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008
Membrii întreprinderii familiale răspund solidar și indivizibil pentru datoriile contractate de
reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectațiune și, în completare, cu întreg
patrimoniul acestora, corespunzător cotelor de participare prevăzute la art. 29 alin. (1).
→ reprezentantul este cel care încheie acte juridice, de aceea este menționat în articol faptul că
membrii răspund solidar și indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant.
f) Corelarea O.U.G. nr. 44/2008 cu Codul de procedură civilă
Există norme referitoare la executarea silită a bunurilor și într-un alt act normativ. Este vorba
despre Codul de procedură civilă întrucât în acesta există un text referitor la bunurile ce pot fi
executate. Deoarece normele respective se referă și la situația în care există un patrimoniu de
afectațiune, dar și la situația în care nu există un patrimoniu de afectațiune, la prima vedere cele
două texte, cel din Codul de procedură civilă și cel din O.U.G. nr. 44/2008, pot părea dificil de
corelat.
 Art. 728 din Codul de procedură civilă

(1) Bunurile mobile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exercițiului unei
profesii autorizate nu pot fi urmărite decât de către creditorii ale căror creanțe s-au născut în
legătură cu exercitarea profesiei respective. Dacă bunurile nu sunt afectate unui patrimoniu
profesional individual, însă servesc la exercitarea ocupației sau profesiei debitorului persoană
fizică, pot fi supuse urmăririi silite numai dacă nu există alte bunuri urmăribile și numai pentru
obligații de întreținere sau alte creanțe privilegiate asupra mobilelor.
Teza a doua a art. 728 alin. 1 din Codul de procedură civilă stabilește o limitare pentru bunurile
mobile pentru creditorii personali. Astfel, creditorii personali, în măsura în care conduc o executare
silită, au o restricție în privința bunurilor mobile care ca regulă nu pot fi executate, dar prin excepție
ar putea fi executate în situația neexistenței altor bunuri și necesitatea îndestulării unei obligații de
întreținere sau altor creanțe privilegiate asupra mobilelor.
Pagina 25
- Exemplu:
A se ocupă cu servicii de curățenie, iar în cadrul bunurilor afectate exercitării activității de
curățenie are un aspirator profesional și un televizor în spațiul amenajat pentru clienți de la sediul
firmei. A, PFA care desfășoară activități de curățenie, are și un creditor personal.
- Întrebare:
Ar putea creditorul personal să execute televizorul? Dar aspiratorul?
- Răspuns:
Din dispozițiile art. 728 alin. 1 teza I din Codul de procedură civilă rezultă că bunurile mobile care
fac obiectul unei diviziuni afectate exercițiului unei profesii autorizate nu pot fi urmărite decât de
creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu exercitarea profesiei. Chiar dacă se referă
numai la bunurile mobile, nu și la cele imobile, Codul de procedură civilă nu face nicio distincție
între comercianți (care exercită și ei o profesie autorizată, fiind supuși înregistrării în registrul
comerțului conform O.U.G. nr. 44/2008) și ceilalți titulari ai unor profesii autorizate. În cazul în
care astfel de bunuri mobile doar ar servi exercițiului ocupației sau profesiei debitorului (persoană
fizică), fără să fie incluse într-o diviziune patrimonială afectată acestui exercițiu, ele vor putea fi
urmărite, așa cum rezultă din art. 728 alin 1. teza a II-a din Codul de procedură civilă, și de
creditorii personali ai debitorului, dar numai dacă nu ar exista alte bunuri din patrimoniul personal
al debitorului, urmăribile, și numai dacă ar fi vorba de obligații de întreținere și de alte creanțe
privilegiate asupra imobilelor.
Așadar, în cazul existenței unei astfel de situații trebuie făcută o diferență între bunurile în discuție
având în vedere existența unei limitări cu privire la bunurile din patrimoniul afacerii. În urma
acestor lucruri, se poate ajunge la concluzia că trebuie identificate care sunt bunurile care servesc
la exercitarea ocupației.
Pentru a identifica dacă un bun este folosit pentru exercitarea ocupației trebuie verificat dacă din
punct de vedere material bunul are legătură cu activitatea. Mai apoi trebuie verificat dacă din punct
de vedere juridic este alocat activității, spre exemplu verificarea în funcție de modul în care a fost
achiziționat acel bun.
Concret, deși nu are personalitate juridică, PFA-ul se înregistrează în Registrul Comerțului

dobândind un cod de identificare care se folosește și pe plan fiscal, urmând ca atunci când se
realizează cumpărături și se încheie un contract de vânzare să fie trecut acest cod dacă se dorește
ca bunurile să facă parte din categoria bunurilor alocate desfășurării activității economice. Mai
departe, când se începe activitatea economică, dacă persoana respectivă își constituie un
patrimoniu de afectațiune, aceasta va da o declarație în care va menționa care sunt bunurile inițial
destinate desfășurării activității economice, bunurile care sunt dobândite pe parcurs putând fi
asociate și ele cu activitatea economică pe baza documentelor de achiziționare.
Pagina 26
Totuși, este considerat că acest lucru este și o chestiune de fapt întrucât în cazul anumitor bunuri
poate fi dovedit faptul că acestea sunt destinate folosirii în cadrul activității economice chiar dacă
nu există un document care să ateste că ele au fost cumpărate în calitate de PFA.
Ca atare, dacă persoana își constituie patrimoniu de afectațiune bunurile cu care pornește în cadrul
afacerii sunt menționate în acea declarație, iar dacă persoana nu are un patrimoniu de afectațiune
este o chestiune de fapt în a arăta care sunt bunurile care inițial făceau parte din patrimoniul
personal iar la momentul constituirii PFA-ului au fost alocate desfășurării activității.
Bunurile cumpărate în calitate de PFA fac parte din bunurile destinate desfășurării activității
economice, ele vor fi parte a patrimoniului de afectațiune dacă acesta a fost constituit sau doar
parte a masei de bunuri ce este folosită în cadrul activității economice dacă nu a fost constituit un
patrimoniu de afectațiune.
Astfel, practic, bunul constând într-un aspirator este un bun absolut necesar pentru desfășurarea
activității de curățenie, adică el este cel pe care îl folosește PFA pentru a realiza activitatea
economică efectiv și acesta nu ar putea fi executat de către creditorul personal. Chiar dacă bunul
constând într-un televizor este și el folosit pentru desfășurarea activității, acesta nu este folosit în
mod direct neavând legătură directă cu desfășurarea ocupației și va putea fi executat de către
creditor.
- Întrebare:
Se poate face proba contrară cu privire la această situație în care deși există un bun înscris în
declarație el nu este folosit propriu-zis în desfășurarea activității economice?
- Răspuns:
Nu, din punct de vedere fiscal nu se poate deoarece, odată ce bunul este alocat desfășurării
activității economice, pentru ca acesta să iasă din această categorie trebuie să existe niște
documente care să ateste trecerea în categoria de bunuri personale.
g) Relația dintre patrimoniul de afectațiune și patrimoniul afacerii

Potrivit normelor metodologice ale Codului fiscal patrimoniul afacerii cuprinde totalitatea
bunurilor, drepturilor și obligațiilor aferente desfășurării activității economice. Diferența dintre
patrimoniul de afectațiune și patrimoniul afacerii se realizează la nivelul constituirii. Astfel, atunci
când este constituită o formă de organizare, din punct de vedere fiscal, se naște conceptul de
patrimoniu al afacerii fiindcă orice PFA, întreprindere individuală sau întreprindere familială are
un patrimoniu al afacerii din rațiuni fiscale legate de venituri și cheltuieli deductibile. Dacă la
momentul constituirii persoana în cauză constituie și un patrimoniu de afectațiune realizând
formalitățile necesare, patrimoniul afacerii din Codul fiscal devine și un patrimoniu de afectațiune
pe planul dreptului civil.
Pagina 27
h) Masa patrimonială fiduciară

Fiducia este operațiunea juridică prin care unul sau mai mulți constituitori transferă drepturi reale,
drepturi de creanță, garanții ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi,
prezente ori viitoare, către unul sau mai mulți fiduciari care le exercită cu un scop determinat, în
folosul unuia sau mai multor beneficiari. Aceste drepturi alcătuiesc o masă patrimonială autonomă,
distinctă de celelalte drepturi și obligații din patrimoniile fiduciarilor.
Practic, masa patrimonială fiduciară este o masă patrimonială care rezultă ca urmare a operațiunii
de fiducie, aceasta apare în patrimoniul fiduciarului. Natura juridică a masei patrimoniale fiduciare
este aceea a unui patrimoniu de afectațiune.

(1) Orice persoană fizică sau juridică poate fi constituitor în contractul de fiducie.
(2) Pot avea calitatea de fiduciari în acest contract numai instituțiile de credit, societățile de
investiții și de administrare a investițiilor, societățile de servicii de investiții financiare, societățile
de asigurare și de reasigurare legal înființate.
(3) De asemenea, pot avea calitatea de fiduciari notarii publici și avocații, indiferent de forma de
exercitare a profesiei.
Dacă se face o abstractizare, poate fi observat faptul că la alin. 2 este vorba despre persoane
juridice, iar la alin. 3 este vorba despre forme de organizare fără personalitate juridică.

(1) Fiducia este stabilită prin lege sau prin contract încheiat în formă autentică. Ea trebuie să fie
expresă.
(2) Legea în temeiul căreia este stabilită fiducia se completează cu dispozițiile prezentului titlu, în
măsura în care nu cuprinde dispoziții contrare.

(1) Sub sancțiunea nulității absolute, contractul de fiducie și modificările sale trebuie să fie
înregistrate la cererea fiduciarului, în termen de o lună de la data încheierii acestora, la organul
fiscal competent să administreze sumele datorate de fiduciar bugetului general consolidat al
statului.
Pagina 28
Contractul de fiducie trebuie să menționeze, sub sancțiunea nulității absolute:
a) drepturile reale, drepturile de creanță, garanțiile și orice alte drepturi patrimoniale transferate;
b) durata transferului, care nu poate depăși 33 de ani începând de la data încheierii sale;
c) identitatea constituitorului sau a constituitorilor;
d) identitatea fiduciarului sau a fiduciarilor;
e) identitatea beneficiarului sau a beneficiarilor ori cel puțin regulile care permit determinarea
acestora;
f) scopul fiduciei și întinderea puterilor de administrare și de dispoziție ale fiduciarului ori ale
fiduciarilor.

1) Fiducia este opozabilă terților de la data menționării sale în Arhiva Electronică de Garanții Reale
Mobiliare.
(2) Înscrierea drepturilor reale imobiliare, inclusiv a garanțiilor reale imobiliare, care fac obiectul
contractului de fiducie se face și în cartea funciară, pentru fiecare drept în parte.
1. Art. 774 din Codul civil reglementează o condiție de validitate legată de formă, respectiv forma
autentică.
2. Art. 779 din Codul civil reglementează o condiție de validitate cu privire la existența anumitor
clauze, respectiv clauza referitoare la conținutul masei patrimoniale.
3. Art. 780 din Codul civil reglementează o condiție de validitate specială legată de înregistrare,
respectiv înregistrarea fiscală.
4. Art. 781 din Codul civil reglementează o condiție de validitate legată de opozabilitate, respectiv
opozabilitatea față de terți.
i) Efectele constituirii masei patrimoniale fiduciare

În acest caz vor apărea trei categorii de creditori cu un regim juridic special:
1. Creditorii masei patrimoniale fiduciare
(1) Bunurile din masa patrimonială fiduciară pot fi urmărite, în condițiile legii, de titularii de
creanțe născute în legătură cu aceste bunuri sau de acei creditori ai constituitorului care au o
garanție reală asupra bunurilor acestuia și a cărei opozabilitate este dobândită, potrivit legii,
anterior stabilirii fiduciei. Dreptul de urmărire poate fi exercitat și de ceilalți creditori ai
constituitorului, însă numai în temeiul hotărârii judecătorești definitive de admitere a acțiunii prin
care a fost desființat sau a devenit inopozabil, în orice mod, cu efect retroactiv, contractul de
fiducie.
Pagina 29
→ poate fi observată o regulă și anume, creditorii masei patrimoniale fiduciare pot urmări bunurile
din masa patrimonială fiduciară.
2. Creditorii personali ai fiduciarului

Deschiderea procedurii insolvenței împotriva fiduciarului nu afectează masa patrimonială
fiduciară.
→ prin interpretarea acestui text reiese faptul că deschiderea procedurii insolvenței se face de către
creditorii personali ai fiduciarului, adică acei creditori care au creanțe năcute din activitatea
fiduciarului, în măsura în care acești creditori deschid procedura se vor îndestula din bunurile
fiduciarului, nu din bunurile masei patrimoniale fiduciară.
3. Creditorii personali ai constituitorului

Regula este că aceștia urmăresc din bunurile aflate în patrimoniul constituitorului existând două
situații în care aceștia pot urmări bunuri care sunt incluse în masa patrimonială fiduciară care se
regăsesc în art. 786 la alin. 1 teza a II-a.
→ creditorii personali ai constituitorului pot să urmărească bunuri care fac parte din masa
patrimonială fiduciară dacă înainte de constituirea masei patrimoniale fiduciară și-au înregistrat o
garanție asupra unui bun care a ajuns în masa patrimonial fiduciară.
→ situația din teza a II-a alin. 1 în care creditorii constituitorului pot urmări aceste bunuri aflate
în masa patrimonială fiduciară este aceea în care masa patrimonială fiduciară nici măcar nu a
existat, deci este o excepție aparentă.
Pagina 30
FONDUL DE COMERȚ
În prezent nu există un act normativ care să reglementeze cu caracter general noțiunea de fond de
comerț, acest lucru însă a fost în acest fel dintotdeauna. Totuși, există texte de lege care fac referire
la fondul de comerț care se găsesc fie în legea generală, fie în acte normative speciale. Cu alte
cuvinte, dintotdeauna, în sistemul românesc de drept, a existat situația în care acte normative
generale sau speciale au dat de înțeles faptul că este necesar să fie făcut ceva în legătură cu fondul
de comerț.
a) Texte în care se face referire la noțiunea de fond de comerț

În lipsă de stipulație contrară, uzufructuarul unui fond de comerț nu poate să dispună de bunurile
ce îl compun. În situația în care dispune de aceste bunuri are obligația de a le înlocui cu altele
similare și de valoare egală.

Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț:
c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți, dacă nu sunt elemente ale unui fond de
comerț care face parte din comunitatea de bunuri;
 Art. 21 din Legea nr. 26/1990

În registrul comerțului se vor înregistra mențiuni referitoare la:
a) donația, vânzarea, locațiunea sau gajul fondului de comerț, precum și orice alt act prin care se
aduc modificări înmatriculărilor sau mențiunilor sau care face să înceteze firma ori fondul de
comerț;
Pagina 31
(1) Dobânditorul cu orice titlu al unui fond de comerț va putea să continue activitatea sub firma
anterioară, care cuprinde numele unui comerciant, persoană fizică, sau al unui asociat, cu acordul
expres al titularului precedent sau al succesorilor săi în drepturi și cu obligația de menționare în
cuprinsul acelei firme a calității de succesor.
(2) Păstrarea firmei precedente este permisă societății pe acțiuni, în comandită pe acțiuni sau
societății cu răspundere limitată, fără cerința menționării raportului de succesiune.
(3) În cazul în care firma unei societăți cu răspundere limitată cuprinde numele unuia sau mai
multor asociați, dispozițiile alin. (1) rămân aplicabile.
Pentru a defini noțiunea de fond de comerț se folosea o definiție care se regăsea în Legea nr.
11/1991 privind combaterea concurenței neloiale. Aceasta cuprindea o definiție a fondului de
comerț precizându-se explicit în textul actului normativ că definiția respectivă este pentru uzul
Legii nr. 11/1991.
Între timp însă reglementarea a fost modificată iar definiția fondului de comerț a fost abrogată din
Legea nr. 11/1991 și introdusă în Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței
și de insolvență.

c) constituie fond de comerţ ansamblul bunurilor mobile şi imobile, corporale şi necorporale
(mărci, firme, embleme, brevete de invenţii, vad comercial), utilizate de un comerciant în vederea
desfăşurării activităţii sale.
↓
73. fondul de comerț reprezintă ansamblul bunurilor mobile și imobile, corporale și necorporale -
mărci, firme, embleme, brevete de invenții, vad comercial -, utilizate de un operator economic în
vederea desfășurării activității sale;
Problema întâlnită sub imperiul definiției Legii nr. 11/1991 există, în egală măsură, și sub imperiul
Legii nr. 85/2014 – adică definiția există, dar în cazul ambelor legi este spus clar că aceasta este
pentru uzul actului normativ în care este integrată. Chiar dacă potrivit prevederilor exprese ale
acestei legi definiția vizează scopurile Legii nr. 85/2014, doctrina consideră că trebuie a fi de
generală aplicare, adică textul trebuie interpretat extensiv, cu principalul argument că noțiunea
trebuie să aibă aceeași denumire și același conținut atât înainte, cât și după aplicarea procedurii
insolvenței. În completare ar putea fi utilizat și argumentul conform căruia actuala definiție este
practic identică cu fosta definiție pe care o regăseam în Legea nr. 11/1991, fosta definiție având
aceeași problemă și fiind considerată până la urmă a fi de generală aplicare.
Pagina 32
Așadar, definiția fondului de comerț este: ansamblul bunurilor mobile și imobile, corporale și
necorporale - mărci, firme, embleme, brevete de invenții, vad comercial -, utilizate de un operator
economic în vederea desfășurării activității sale.
Secțiunea 2. Titularii fondului de comerț
Pentru a vedea care sunt titularii, trebuie verificată definiția. Astfel, poate fi observat faptul că
definiția fondului de comerț face referire la „operatorul economic”. Pentru a vedea ce înseamnă
operator economic, prima cercetare care trebuie făcută este în Legea nr. 85/2014. Legea nu are
însă o astfel de definiție, așadar trebuie analizat domeniul de aplicare a legii, iar prin domeniul de
aplicare se face referire la persoanele cu privire la care această lege se aplică.
Mai exact, pentru a vedea care sunt operatorii economici trebuie să reținut faptul că definiția se
aplică în privința persoanelor la care este incidentă procedura insolvenței, iar în această categorie
intră categoria profesioniștilor. Fiind la drept comercial, ceea ce interesează este profesionistul cu
scop lucrativ.
În concluzie, fondul de comerț caracterizează profesioniștii cu scop lucrativ alături de alte persoane
la care se aplică Legea insolvenței, dar fiind la drept comercial, se va face referire la fondul de
comerț al profesionistului cu scop lucrativ.
Secțiunea 3. Elementele fondului de comerț
În fondul de comerț intră 2 categorii de bunuri:

(i) bunuri corporale utilizate în vederea desfășurării activității economice
(ii) bunuri necorporale utilizate în vederea desfășurării activității economice
În categoria (ii) intră bunurile necorporale expres menționate în Legea nr. 85/2014 (mărci, firme,
embleme, brevete de invenții, vad comercial) și bunuri necorporale adăugate ca urmare a
interpretării extensive. În literatura de specialitate pot fi găsite mai multe idei, cea reținută va fi
însă cea care se referă la faptul că textul poate fi interpretat extensiv, dar nu într-atât încât să fie
inclus orice bun necorporal, ci vor fi incluse și alte drepturi de proprietate intelectuală.
Aceste drepturi de proprietate intelectuală vor fi incluse pentru că în textul de lege este menționat
explicit faptul că acele elemente au natura juridică a drepturilor de proprietate intelectuală și atunci
se va merge cu interpretarea extensivă la a include și alte drepturi de proprietate intelectuală care
nu sunt expres menționate (spre exemplu, drepturile de autor- un profesionist care are o
televiziune/un ziar/o editură sau care lucrează în presă, cazuri în care în categoria bunurilor
necorporale drepturile de autor sunt prezente și preponderente în categoria bunurilor utilizate în
vederea desfășurării activității economice.
Pagina 33
Exemple de drepturi necorporale care nu sunt incluse în fondul de comerț (pornind de la ideea că
din categoria bunurilor necorporale includem în fondul de comerț drepturile de proprietate
intelectuală):
- Drepturile de creanță
Una dintre problemele abordate de către doctrină, pornind de la definiție, a fost dacă se includ în
sfera fondului de comerț și drepturile de creanță. Răspunsul majorității doctrinei a fost în sensul
că regula este că nu, adică se va interpreta extensiv acea enumerare, va fi extinsă până la sfera
drepturilor de proprietate intelectuală, dar nu va fi acoperită sfera drepturilor de creanță în general.
De la această regulă există o excepție care se referă la acele bunuri care sunt drepturi de creanță și
care sunt atât de strâns legate de fondul de comerț încât, dacă am transmite fondul de comerț fără
ele, am transmite practic o masă de bunuri fără sens.
Exemplu:
A, un agent economic/profesionist, desfășoară o activitate industrială. Acesta deține o hală
industrială în care are mai multe utilaje cu care lucrează angajații acestuia. În urma interacțiunii
dintre oameni și utilaje și în urma utilizării materiilor prime rezultă niște produse finite.
Întrebare:
1. Ce ar intra în fondul de comerț?
2. În situația în care este transferat fondul de comerț către o altă persoană, va putea aceasta să îl
valorifice la adevăratul său potențial imediat?
Răspuns:
1. În fondul de comerț ar intra, pe de-o parte, bunurile corporale (utilajele folosite, materiile prime,
produsele finite) și, pe de altă parte, bunurile necorporale, în cazul în care acestea există (brevete
de invenții etc.).
2. Trebuie avută în vedere ideea că, transferând fondul de comerț, trebuie să fie transferat un bun
apt pentru că el este văzut ca o universalitate funcțională, mai exact să fie transferat ceva care să
poată fi folosit de către dobânditor. În cazul în care fondul de comerț ar fi transferat fără forța de
muncă (fără lucrători), s-ar ajunge în situația în care dobânditorul nu s-ar putea folosi de fondul de
comerț de o manieră similară cu a vânzătorului de la care l-a dobândit. Așadar, deși după definiție
drepturile de creanță rezultate din contractele de muncă nu ar trebui să facă parte din fondul de
comerț, s-a ajuns la excepția conform căreia acestea sunt incluse în fondul de comerț deoarece sunt
absolut necesare pentru că dau utilitate acestuia. Pe lângă contractele de muncă, ar mai trebui
incluse, chiar dacă din definiție nu rezultă, tot pe cale de excepție, și datoriile rezultate din
contractele încheiate de titular care sunt strict necesare pentru buna funcționalitate a fondului de
comerț.
Pagina 34
Secțiunea 4. Analiza unor elemente ale fondului de comerț
a) Firma
Aspecte referitoare la firmă se regăsesc în Legea nr. 26/1990, mai exact este vorba despre art. 30
și următoarele. În aplicarea acestor articole există și niște norme metodologice, respectiv Ordinul
ministrului justiției nr. 2594/2008 din care, în ceea ce privește firma, interesează art. 28 și
următoarele.
Definiția firmei se regăsește în art. 30 alin. 1 din Legea nr. 26/1990 conform căruia „ Firma este
numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care
semnează”. Așa cum se poate intui, rolul firmei este acela de a identifica și individualiza o persoană
supusă obligației de înregistrare în Registrul Comerțului de o alta, dar și de a individualiza un
profesionist cu scop lucrativ în sfera largă a profesioniștilor.
Exemplu:
A are un magazin în care se vând murături de tot felul și are deasupra ușii de la intrare un panou
luminos pe care scrie „Gogoșarul S.R.L.”.
Întrebare:
Care este firma?
Răspuns:
Panoul este un bun corporal care face parte din fondul de comerț pentru că ajută la desfășurarea
activității, respectiv comunică tuturor persoanelor interesate care este firma lui A, adică
„Gogoșarul S.R.L.”.
Practic, firma este un drept pe care îl are titularul de a fi cel care folosește în mod exclusiv
denumirea aleasă pentru a se individualiza; practic, firma este un drept exclusiv de folosință pentru
ceea ce a ales titularul, deci nu trebuie să se confunde firma cu bunurile pe care aceasta este notată.
Pentru a realiza acest rol, titularul are un drept exclusiv de folosință asupra numelui sau denumirii
alese, drept dobândit de la momentul înregistrării în Registrul Comerțului. Trebuie observat faptul
că, față de regula care este cunoscută despre înregistrările în Registrul Comerțului, în acest caz
există o excepție. În art. 30 alin. 4 se menționează că „Dreptul de folosinţă exclusivă asupra firmei
şi emblemei se dobândeşte prin înscrierea acestora în registrul comerţului”, situație ce este diferită
de cea a patrimoniului de afectațiune care trebuie înregistrat în registrul comerțului pentru
opozabiliatea față de terți pentru că înregistrarea în registrul comerțului a firmei se face pentru
constituirea dreptului exclusiv de folosință asupra numelui sau denumirii alese.
Pagina 35
Tot în legătură cu rolul, mai trebuie reținut faptul că firma trebuie menționată pe toate documentele
pe care le întrebuințează titularul și are caracter obligatoriu, caracter ce rezultă din art. 28 alin. 1
din OMJ nr. 2594/2008 („Firma constituie un element obligatoriu de identificare şi
individualizare a comercianţilor”).
Procedura de înregistrare în registrul comerțului presupune 2 etape:
1. Rezervarea firmei
Spre exemplu, o persoană care vrea să înființeze un PFA trebuie să meargă direct la registrul
comerțului și trebuie să completeze o cerere de înregistrare în registrul comerțului, cerere pe care
va trebui trecută firma. Pentru a trece firma în cerere, trebuie cunoscut faptul că pentru firma aleasă
trebuie parcursă procedura de rezervare, procedură care trebuie parcursă pentru a verifica dacă,
într-adevăr, persoana respectivă poate să fie titularul firmei la care aceasta s-a gândit. După
parcurgerea acestei proceduri de rezervare, va fi posibil ca persoana să meargă și să înregistreze
PFA-ul trecând în documente firma rezervată de aceasta.
În privința societăților, pentru ca o persoană să poată să le constituiască trebuie să încheie un

contract de societate, iar pentru încheierea unui contract de societate trebuie trecută în contract și
firma viitoarei societăți. Pentru a putea trece firma în contractul pe care îl va încheia, persoana
trebuie să știe dacă va putea fi titularul firmei la care s-a gândit și pentru a face această verificare
trebuie să parcurgă procedura de rezervare.
Prima etapă presupune mai multe faze:

I - Faza depunerii cererii
- depunerea cererii de verificare a disponibilității și/sau de rezervare a firmei însoțită de
documentele anexe; această cerere va cuprinde firma pe care o dorim, în 3 variante, pentru ca
personalul de la registrul comerțului să poată verifica, în ordinea preferinței, disponibilitatea
acestora;
- cererea se depune la Oficiul Registrului Comerțului teritorial, unde se va înregistra entitatea
titulară;
- se soluționează de către personalul oficiului registrului comerțului teritorial, iar pentru
soluționare, verificările se fac la nivel național.
În fiecare județ există un Oficiu al Registrului Comerțului teritorial, așadar, dacă o persoană vrea
să-și înființeze o societate sau un PFA în București, aceasta va trebui să meargă la Oficiul
Registrului Comerțului București.
Foarte important de observat este că, indiferent de județul în care va fi înființată firma și indiferent
de Oficiul Registrului Comerțului care va face verificările, verificările se vor face la nivel național.
Temeiul de drept al verificărilor care se fac la nivel național este art. 30 din OMJ nr. 2594/2008.
Pagina 36
II - Faza de verificare
La nivel de principiu vor fi 3 lucruri de verificat: niște chestiuni de legalitate, niște chestiuni ținând
de disponibilitatea firmei și niște chestiuni legate de caracterul ei distinctiv.
• Verificări de legalitate
Așadar, după depunerea cererii se vor face verificări, respectiv mai întâi niște verificări de
legalitate, mai întâi chestiunile generale de legalitate și mai apoi chestiunile speciale de legalitate.
Verificările generale de legalitate presupun verificarea în privința firmei dacă aceasta respectă
structura generică a unei firme. Rezultă din reglementări faptul că în cuprinsul firmei faptul că pot
fi incluse cuvinte și simboluri; temeiul de drept este art. 29 alin. 4 din OMJ nr. 2594/2008.
 Art. 29 din OMJ nr. 2594/2008

(4) Nu reprezintă elemente de distinctivitate:
a) articularea cuvintelor;
b) inversarea ordinii cuvintelor care au intrat în componenţa unei firme înregistrate sau rezervate;
c) dublarea uneia sau mai multora dintre literele ori cifrele care au intrat în componenţa unei firme
înregistrate sau rezervate;
d) adăugarea sau eliminarea adverbelor, prepoziţiilor, conjuncţiilor, numerelor, semnelor de
punctuaţie şi a altor particularităţi similare, având o semnificaţie vagă, precum şi a abrevierilor
care nu sunt de natură să schimbe înţelesul denumirii;
e) utilizarea unor cuvinte diferite din punct de vedere semantic, dar identice fonetic;
f) folosirea unor prescurtări ale cuvintelor care intră în componenţa unei firme înregistrate sau
rezervate;
g) utilizarea simbolurilor echivalente literelor şi cuvintelor, de exemplu, @, #, n, % etc.;
h) utilizarea/neutilizarea diacriticelor;
i) adăugarea, eliminarea sau înlocuirea unei părţi din denumirea înregistrată sau rezervată, dacă
adăugarea, eliminarea sau înlocuirea nu schimbă înţelesul firmei sau utilizarea cuvintelor
„grup”,”holding”, „company”, „trust”, „corn”, „trans” ori altele asemenea;
j) adăugarea cuvântului „România” indiferent de limba în care este redat.
Concluzia în privința acestui articol este aceea că, dacă reglementează că anumite simboluri nu
reprezintă elemente de distinctivitate, se acceptă ideea că în firmă pot fi inserate nu numai cuvinte,
ci și simboluri. Așadar, atunci când o persoană merge cu propunerea de firmă se va verifica dacă
aceasta este alcătuită din cuvinte și/sau simboluri. Nici în privința cuvintelor nu există o libertate
absolută. Ca regulă pot fi folosite orice cuvinte, dar există și excepții, anumite cuvinte nefiind
permise deloc în structura unei firme, iar altele sunt permise condițional.
Pagina 37
Pentru a vedea câteva exemple de cuvinte care nu sunt permise, atenția trebuie îndreptată către art.
39 din Legea nr. 26/1990 conform căruia Oficiul Registrului Comerțului va refuza înscrierea unei
firme atunci când cuprinde cuvinte precum științific, academia, academic, universitate, universitar,
școală, școlar sau derivatele acestora.
Tot la acest articol sunt menționate niște exemple de cuvinte care pot fi incluse într-o firmă, dar
cu acordul prealabil al unor instituții- la alin. 3 sunt menționate cuvinte care pot fi folosite numai
cu acordul Secretariatului General al Guvernului: național, român, institut sau derivatele acestora
ori sintagme caracteristice autorităților și instituțiilor publice centrale. Alin. 4 al aceluiași articol
menționează posibilitatea de a include în firme anumite cuvinte sau sintagme caracteristice
autorităților și instituțiilor publice locale, de data aceasta fiind necesar acordul prefectului.
O altă cerință de legalitate generală este legată de limba în care este înscrisă firma, astfel firma
trebuie înscrisă potrivit art. 28 din Ordinul ministrului justiției nr. 2594/2008, în primul rând în
limba română și cu caractere latine.
Încă o cerință generală de legalitate ar fi cea conform căreia firma nu trebuie să fie în discordanță
cu activitatea ce urmează să fie desfășurată de către titular sau cu situația acestuia. În privința
acestei cerințe de legalitate trebuie observat faptul că este reglementată în art. 31 alin. 2 din Legea
nr. 26/1990 și că se referă la comerciantul persoană fizică, adică la formele de organizare
reglementate de O.U.G. nr. 44/2008. În articol este menționat faptul că „nicio mențiune care ar
putea induce în eroare asupra naturii sau întinderii comerțului ori situației comerciantului nu poate
fi adăugată firmei”. Pentru identitate de rațiune se va considera că această cerință vizează și
celelalte forme de organizare, nu numai formele prevăzute de O.U.G. nr. 44/2008.
Tot la cerințele de legalitate va fi verificată dacă se respectă structura particulară a firmelor. În

privința structurii particulare o să poată fi observat faptul că în funcție de formă de organizare
trebuie să fie respectată o astfel de structură (cerințe speciale de legalitate). Aceste structuri sunt
reglementate atât de Legea nr. 26/1990, cât și OMJ nr. 2594/2008.
(1) Firma unui comerciant, persoană fizică, se compune din numele comerciantului scris în
întregime sau din numele și inițiala prenumelui acestuia.
(11) Firma unei asociații familiale trebuie să cuprindă numele membrului de familie la inițiativa
căruia se înființează asociația familială, cu mențiunea «asociație familială», scrisă în întregime.
21/04/2003 – alineatul a fost introdus prin Lege 161/2003.
Pagina 38
Deși textul se referă la firma unei asociații familiale este important de reținut faptul că aceasta este
denumirea mai veche pentru întreprinderile familiale de astăzi. În O.U.G. nr. 44/2008 există un
text care spune că ori de câte ori în reglementările anterioare se întâlnește sintagma „asociație
familială”, aceasta se va înlocui cu întreprindere familială.
(2) Nici o mențiune care ar putea induce în eroare asupra naturii sau întinderii comerțului ori
situației comerciantului nu poate fi adăugată firmei. Se vor putea face mențiuni care să arate mai
precis persoana comerciantului sau felul comerțului său.
 Art. 32
Firma unei societăți în nume colectiv trebuie să cuprindă numele a cel puțin unuia dintre asociați,
cu mențiunea „societate în nume colectiv”, scrisă în întregime.
În cazul unei firme a unei societăți în nume colectiv poate fi observat faptul că trebuie să se includă
numele a cel puțin unuia dintre asociați pentru că, spre deosebire de societatea în comandită, toți
asociații răspund cu patrimoniul personal pentru datoriile societății, dar și faptul că mențiunea
„societate în nume colectiv” trebuie scrisă în întregime.
 Art. 33
Firma unei societăți în comandită simplă trebuie să cuprindă numele a cel puțin unuia dintre
asociații comanditați, cu mențiunea „societate în comandită”, scrisă în întregime.
În cazul societăților în comandită simplă nu se poate face o abreviere și se poate observa și faptul
că aceasta trebuie să conțină numele a cel puțin unuia dintre asociații comanditați cu mențiunea
societate în comandită scrisă în întregime. Mai poate fi observat, pe de-o parte, faptul că nu este
necesar să fie scris societate în comandită simplă pentru că se poate ști că este vorba despre
societatea în comandită simplă pentru că nu este scris în comandită pe acțiuni, iar, pe de altă parte,
mai poate fi observat faptul că spre deosebire de societatea pe acțiuni sau societatea cu răspundere
limitată unde se poate alege o denumire, în cazul societății în comandită simplă este necesar să
cuprindă numele a cel puțin unuia dintre asociații.
Explicația constă în faptul că în societățile în comandită există două tipuri de asociați, asociații
comanditați și asociații comanditari. Diferența dintre asociați este aceea că asociații comanditați
răspund cu patrimoniul personal pentru datoriile societății și tocmai de aceea este și prezent numele
lor în firmă, pentru ca terții cu care intră societatea în contact care ar putea fi debitorul lor în cazul
în care societatea nu își execută obligațiile.
Pagina 39
Întrebare:
În cazul societăților în comandită se exclude posibilitatea includerii unei denumiri?
Răspuns:
Legea nu menționează faptul că nu este permis a pune altceva, însă se poate ajunge la această
concluzie dacă se face o comparație cu ceea ce este reglementat în materia societăților cu
răspundere limitată, unde se spune că firma se compune dintr-o denumire proprie la care se poate
adăuga numele unuia sau mai multor asociați. Deci făcând comparația dintre cele două, concluzia
la care s-ar putea ajunge ar fi că este interzisă includerii unei denumiri proprii.
 Art. 34
Dacă numele unei persoane străine de societate figurează, cu consimțământul său, în firma unei
societăți în nume colectiv ori în comandită simplă, aceasta devine răspunzătoare nelimitat și solidar
de toate obligațiile societății. Aceeași regulă este aplicabilă și comanditarului al cărui nume
figurează în firma unei societăți în comandită.
 Art. 35
Firma unei societăți pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni se compune dintr-o denumire proprie,
de natură a o deosebi de firma altor societăți, și va fi însoțită de mențiunea scrisă în întregime
„societate pe acțiuni” sau „S.A.” ori, după caz, „societate în comandită pe acțiuni”.
Se poate observa faptul că în privința societății în comandită pe acțiuni nu este permisă abrevierea,
chiar dacă în literatura de specialitate ori în discuții se mai folosește abrevierea „S.C.A.” pentru
societate în comandită pe acțiuni, trebuie reținut faptul că din perspectivă legală nu se poate abrevia
forma de organizare.
 Art. 36 – 09/02/2011 – Derogare prin Ordonanţă de urgenţă 6/2011.

Firma unei societăți cu răspundere limitată se compune dintr-o denumire proprie, la care se poate
adăuga numele unuia sau al mai multor asociați, și va fi însoțită de mențiunea scrisă în întregime
„societate cu răspundere limitată” sau „S.R.L.”
Întrebare:
De ce mai există societățile în comandită?
Răspuns:
Ele au apărut din diverse nevoi, iar rațiunea pentru care există societățile în comandită este legată
de participarea la capitalul social. Pentru ca o persoană să poată participa în calitate de asociat
trebuie să contribuie cu ceva la viitorul patrimoniu al societății. Așa că există varianta în care, cel
puțin la nivel teoretic, o persoană are o idee foarte bună de afaceri, dar nu are posibilitatea de a
participa cu bunuri la capitalul social.
Pagina 40
Așadar, cei care au o idee de afaceri și nu au posibilitatea sau nu doresc să folosească fonduri
pentru a contribui la capitalul social ar putea alege varianta acestei societăți unde își pot pune la
dispoziție cunoștințele, munca, deci să contribuie cu altceva și nu bunuri, situație în care vor deveni
asociați comanditați și, alături de alții care vor contribui cu bunuri, vor ajunge să fie asociați și să
poată să obțină rezultatele financiare ale muncii și ideii lor.
• Verificări de disponibilitate
A verifica dacă firma este disponibilă înseamnă a vedea dacă firma poate să fie însușită sau este
susceptibilă de apropiere. Ca regulă, firmele sunt susceptibile de așa ceva (pot fi însușite), dar
există și unele excepții, adică anumite firme nu pot să fie însușite din cauza anumitor impedimente.
Unul dintre impedimentele ar putea fi acela că firmele sunt deja înregistrate pe numele altui titular.
De asemenea, mai sunt indisponibilie firmele care fără a fi înregistrate deja pe numele unui titular
sunt rezervate. După parcurgerea procedurii de rezervare, se eliberează un certificat de rezervare
a firmei, urmând ca timp de 3 luni firma rezervată să nu mai poată fi însușită de altcineva. Evident,
această perioadă de 3 luni poate fi prelungită conform art. 56 din OMJ nr. 2594/2008, prelungirea
putând fi o prelungire succesivă de un număr nelimitat de ori și fiind necesară o cerere de
prelungire înainte de expirarea termenului de 3 luni.
Conform art. 54 din OMJ nr. 2594/2008, firmele radiate sunt indisponibile pe o perioadă limitată,
respectiv 2 ani de la data radierii. Există mai multe excepții, însă cea ce va fi reținută va fi cea care
se referă la fostul titular. Această excepție este reglementată tot de art. 54 și se referă la faptul că,
deși firma este indisponibilă pentru alte persoane, pentru fostul titular firma este disponibilă încă
de la momentul la care a fost radiată; deci cei doi ani de indisponibilizare nu vizează persoana
fostului titular.
• Verificări de distinctivitate
Reglementările din Legea nr. 26/1990 și din OMJ nr. 2594/2008 menționează că firma trebuie să
aibă caracter distinctiv, astfel rezultă 2 lucruri:
- firma trebuie să aibă vocația de a individualiza
Conform art. 29 alin. 3 din OMJ nr. 2594/2008, „O firmă este distinctivă atunci când constă într-
o denumire care nu este necesară, generică sau uzuală şi atunci când nu este identică sau similară
cu alte firme înregistrate anterior în registrul comerţului. Distinctivitatea firmei se apreciază atât
din punctul de vedere al grafiei, cât şi al topicii cuvintelor care formează denumirea”. Deducem
din articol faptul că, dacă este aleasă o denumire generică necesară sau uzuală, denumirea aceea,
deși respectă condiția de legalitate privind alcătuirea firmei și nu este nici rezervată sau înregistrată
pe numele altcuiva, nu poate să fie firmă pentru că nu are caracter distinct. Un exemplu de o astfel
denumire generică, necesară sau uzuală ar fi „Cofetăria” întrucât este vorba despre un cuvânt care
a ajuns să identifice practic obiectul de activitate și astfel nu mai are caracter distinctiv.
Pagina 41
- firma aleasă se deosebește de firmele indisponibile la data solicitării
Practic, dacă a fost aleasă o denumire trebuie să fie verificat dacă aceasta este diferită prin raportare
la firmele deja înregistrate, prin raportare la firmele înregistrate de altcineva și prin raportare la
firmele radiate dacă se află în termenul de 2 ani.
 Art. 29 din OMJ nr. 2594/2008

(4) Nu reprezintă elemente de distinctivitate:
a) articularea cuvintelor;
b) inversarea ordinii cuvintelor care au intrat în componenţa unei firme înregistrate sau rezervate;
c) dublarea uneia sau mai multora dintre literele ori cifrele care au intrat în componenţa unei firme
înregistrate sau rezervate;
d) adăugarea sau eliminarea adverbelor, prepoziţiilor, conjuncţiilor, numerelor, semnelor de
punctuaţie şi a altor particularităţi similare, având o semnificaţie vagă, precum şi a abrevierilor
care nu sunt de natură să schimbe înţelesul denumirii;
e) utilizarea unor cuvinte diferite din punct de vedere semantic, dar identice fonetic;
f) folosirea unor prescurtări ale cuvintelor care intră în componenţa unei firme înregistrate sau
rezervate;
g) utilizarea simbolurilor echivalente literelor şi cuvintelor, de exemplu, @, #, n, % etc.;
h) utilizarea/neutilizarea diacriticelor;
i) adăugarea, eliminarea sau înlocuirea unei părţi din denumirea înregistrată sau rezervată, dacă
adăugarea, eliminarea sau înlocuirea nu schimbă înţelesul firmei sau utilizarea cuvintelor
„grup”,”holding”, „company”, „trust”, „corn”, „trans” ori altele asemenea;
j) adăugarea cuvântului „România” indiferent de limba în care este redat.
Textul acestui articol spune care sunt deosebirile care nu reprezintă elemente de distinctivitate.
Deși, strict formal există o deosebire, legea nu le califică drept deosebiri. Funcționarul de la
registrul comerțului are putere de interpretare a acestei reglementări, dar există și posibilitatea
formulării unei căi de atac împotriva deciziei emise de acesta, întrucât natura deciziei este una
administrativă. Mai departe, firma refuzată de către funcționar poate fi propusă către directorul
Oficiului Registrului Comerțului. În cazul în care rezultatul nu este cel dorit nici de data asta, se
va merge la instanță.
În situația în care se constată că lipsește caracterul distinctiv există niște reglementări care
remediază pentru anumite situații particulare ceea ce trebuie făcut, iar aceste situații particulare
vizează problema persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor
familiale, dată fiind structura specifică a firmei acestora (includerea numelui unei persoane).
Pagina 42
Din perspectiva posibilității existenței unor persoane cu același nume, legiuitorul a prevăzut în art.
31 din Legea nr. 26/1990 niște remedii pentru situația în care se constată faptul că firma unui PFA
ar putea fi identică cu firma altuia. La alin. 2 este menționat că „Nici o menţiune care ar putea
induce în eroare asupra naturii sau întinderii comerţului ori situaţiei comerciantului nu poate fi
adăugată firmei. Se vor putea face menţiuni care să arate mai precis persoana comerciantului sau
felul comerţului său”.
Există și un remediu general aplicabil pentru orice firmă care se regăsește în art. 38 alin. 2 conform
căruia „Când o firmă nouă este asemănătoare cu o alta, trebuie să se adauge o menţiune care să o
deosebească de aceasta, fie prin desemnarea mai precisă a persoanei, fie prin indicarea felului de
comerţ exercitat sau în orice alt mod”.
III – Faza de rezervare

Rezervarea firmei este efectul admiterii cererii solicitantului, cererea este admisă și firma este
rezervată, iar ca urmare a admiterii, firma este înregistrată în catalogul firmelor. Pentru a avea o
dovadă cu privire la aceste aspecte, solicitantul primește o dovadă a rezervării firmei care este
valabilă pentru 3 luni și care se poate prelungi.
După rezervarea firmei trebuie realizate și alte documente (de ex. Contractul de societate), iar apoi
trebuie ca aceasta să fie înregistrată și în registrul comerțului.
2. Înregistrarea propriu-zisă în registrul comerțului

Aceasta este etapa în care persoana solicită ca firma respectivă să fie a acesteia, acest lucru putând
fi făcut odată cu înființarea formei de organizare (PFA/societățile reglementate de Legea nr.
31/1990) sau la un moment ulterior, care se face în cazul în care se modifică firma pe parcursul
desfășurării activității. Procedura prin care se modifică firma este procedura de înregistrare de
mențiune, în privința căreia sunt incidente articolele de la 118 și următoarele din OMJ nr.
2594/2008.
Înregistrarea este realizată pe baza rezoluției directorului Oficiului Registrului Comerțului de la

sediul entității titulare. Astfel, dacă o persoană se duce să își înființeze o societate în Timișoara,
aceasta va trebui să facă procedura de rezervare a firmei la Oficiul Registrului Comerțului
teritorial, adică la Oficiul Registrului Comerțului Timiș, după (acolo) se va face procedura de
rezervare cu un funcționar administrativ, iar apoi va avea loc (tot acolo) înregistrarea firmei și
înregistrarea societății sau formei de organizare aleasă de către solicitant.
Pagina 43
b) Emblema
În privința emblemei folosim aceeași schemă ca și în privința firmei, motiv pentru care avem două
etape principale de urmat:
1. Rezervarea emblemei
În privința rezervării emblemei există mai multe faze:
I - Faza depunerii cererii
Cererea se depune la Oficiul Registrului Comerțului teritorial, anume cel din județul în care este
înregistrată entitatea titulară sau județul unde va fi înregistrată entitatea titulară, în cazul în care
este vorba despre o entitate care încă nu este înregistrată în registrul comerțului. Mai apoi, cererea
se soluționează de personalul împuternicit de la registrul comerțului și se face o verificare cu
caracter teritorial.
!!! În privința firmei, verificarea se face la nivel național, însă în privința emblemei, verificarea
se face la nivel teritorial, acest lucru fiind foarte important din perspectiva analizării unor aspecte
legate de concurență.
Conform art. 61 alin. 1 din OMJ nr. 2594/2008, „În vederea rezervării, emblema va fi supusă
verificării” și conform alin. 2, „Verificarea este operaţiunea prin care se determină dacă elementele
componente ale emblemei sunt distinctive faţă de emblemele înregistrate sau rezervate în vederea
înregistrării în registrul comerţului, pe teritoriul județului unde se află sau se va afla sediul social
al firmei”.
→ Acest articol consacră faptul că se face o verificare teritorială cu privire la emblemă și că acesta
trebuie completat cu un alt text din Legea registrului comerțului când va veni vorba despre
distinctivitate.
II - Faza de verificare
• Verificări de legalitate
În privința legalității, de data aceasta, există o structură generică formată din: cuvinte, reprezentări
grafice sau combinații (cuvinte și reprezentări grafice). Ca și în privința firmei, aceeași este și
regula în privința emblemei. Adică, se pot folosi orice cuvinte, orice reprezentări grafice sau orice
combinații, dar există și unele excepții. În privința structurii emblemei, textul care ajută este art.
58 din OMJ nr. 2594/2008 din care reiese din ce se poate alcătui o emblemă. Există și excepții,
adică anumite cuvinte sau anumite reprezentări grafice care nu pot fi folosite sau trebuie să fie
folosite condiționat. În acest sens, vom analiza art. 62 din OMJ nr. 2594/2008.
Pagina 44
 Art. 62 din OMJ nr. 2594/2008
(1) Nu constituie elemente de distinctivitate:
a) utilizarea unor culori diferite, dacă elementele grafice sunt identice sau asemănătoare;
b) folosirea unui chenar de formă diferită faţă de a celui utilizat de altă emblemă similară
înregistrată în registrul comerţului sau rezervată în vederea înregistrării;
c) adăugarea sau eliminarea unor elemente, dacă nu sunt de natură să conducă la diferenţierea certă
a emblemelor supuse comparaţiei;
d) folosirea unor prescurtări ale cuvintelor care intră în componenţa unei embleme înregistrate sau
rezervate, în cazul în care componenta grafică rămâne neschimbată.
(2) Nu se poate deroga de la respectarea dispoziţiilor alin. (1) nici prin acordul scris dat de
profesionistul persoană fizică sau persoană juridică având emblema înregistrată în registrul
comerţului, pentru utilizarea unei embleme identice de către un terţ.
(3) Nu pot fi înregistrate ca embleme, fără autorizarea organelor competente, denumiri şi

reprezentări figurative care cuprind reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, embleme de stat,
sigilii oficiale, blazoane ori altele asemenea.
În cazul referirii la condiția legalității, în afară de structura emblemei, există și o condiție cu privire
la limba în care este scrisă emblema, fiind aceeși regulă ca și la firmă, regulă rezultând din art. 30
alin. 3 din Legea nr. 26/1990 conform căruia „ ...emblemele vor fi scrise în primul rând în limba
română”.
• Verificări de disponibilitate
Disponibilitatea este posibilitatea unei persoane de a-și însuși emblemă, adică de verificare dacă
emblema este susceptibilă de apropiere, de însușire; totuși, există și excepții, anume
sunt indisponibile:
- Emblemele care sunt înregistrate deja la momentul la care se face verificarea; ca principiu acestea
sunt indisponibile pe termen nelimitat pentru că se presupune că înregistrarea a fost făcută pe
termen nelimitat;
- Emblemele rezervate; art. 65 din OMJ nr. 2594/2008 din care rezultă că emblema este rezervată
pentru o perioadă de 3 luni, perioadă care poate fi prelungită în mod succesiv prin formularea unei
cereri în acest sens;
- Emblemele care sunt radiate; în acest sens, Legea nr. 26/1990 se referă la emblemele care sunt
radiate în art. 39 alin. 9 conform căruia „...emblemele radiate din registrul comerţului sunt
indisponibile pentru o perioadă de 2 ani de la data radierii...”.
Pagina 45
• Verificări de distinctivitate
În cazul acestei verificări trebuie analizate 2 elemente:
- pentru a avea caracter distinctiv, emblema (ca și firma) trebuie să aibă vocația de a individualiza
Se consideră că nu au o astfel de vocație de a individualiza emblemele generice, uzuale sau
necesare. Temeiul de drept este art. 61 alin. 3 coroborat cu art. 29 alin. 3 și 4 din OMJ nr.
2594/2008. Chiar dacă art. 29 se referă explicit la firmă, prin coroborarea menționată poate fi
folosit și pentru emblemă.
- pentru a fi distinctivă, emblema trebuie să fie diferită de emblemele indisponibile
Exemplu:
Undeva în Timișoare, A depune la Oficiul Registrului Comerțului o cerere de înregistrare a unei
embleme. Emblema pentru care A solicită înregistrarea este o emblemă care constă într-o casă;
solicitarea acestuia este pentru un anumit domeniu de activitate. La Oficiul Registrului Comerțului
se face verificare și se constată că toate condițiile sunt îndeplinite și astfel înregistrează emblema.
După ceva timp se constată că aceeași emblemă constând într-o casă pe care A a ales-o la
Timișoara, la București era înregistrată în registrul comerțului pentru același domeniu de activitate.
Întrebare:
A existat vreo eroare sau vreo greșeală la momentul la care s-a eliberat certificatul de înregistrare
în registrul comerțului cu privire la emblema de la Timișoara, presupunând că cea de la București
era anterior înregistrată?
Răspuns:
Nu a existat nicio eroare pentru că art. 61 alin. 2 menționează faptul că verificare se face „pe
teritoriul județului unde se află sau se va afla sediul social al firmei”, prin urmare nu exista un
temei pentru a verifica dacă există embleme similare sau identice în alte unități administrativ-
teritoriale.
Întrebare:
Dacă la registrul comerțului s-a procedat în mod corespunzător, există totuși o problemă în situația
descrisă?
Răspuns:
Conform art. 43 alin. 1 din Legea nr. 26/1990, „Orice emblemă va trebui să se deosebească de
emblemele înscrise în acelaşi registru al comerţului, pentru acelaşi fel de comerţ, precum şi de
emblemele altor comercianţi de pe piaţa unde comerciantul îşi desfăşoară activitatea”. Așadar,
ceea ce interesează pe cel ce dorește să aleagă o emblemă este dacă este diferită nu numai față de
emblemele înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului din județul în care acesta activează, ci
trebuie să fie diferită de emblemele celorlalți participanți pe piața unde își desfășoară acesta
activitatea.
Pagina 46
Întrebare:
Până la urmă, cine a greșit în exemplu dat?
Răspuns:
Legiuitorul a optat pentru o verificare teritorială cu privire la emblemă, spre deosebire de
verificarea națională pe care a prevăzut-o pentru firmă (de ce a făcut legiuitorul asta? NIMENI NU
ȘTIE). Oricum, în mod cert, dacă este analizat cadrul legislativ, se poate observa că Oficiul
Registrului Comerțului nu are obligația de a face o verificare națională. De aceea nu se poate reține
culpa lui; dacă se va reține culpa cuiva, va fi cea a persoanei care a solicitat înregistrarea emblemei
pentru că ea avea obligația reglementată de art. 43 teza finală de a cunoaște emblemele celorlalți
comercianți de pe piața unde își desfășoară activitatea.
Trebuie observat faptul că, dacă este vorba despre cine a săvârșit fapta ilicită, atunci este clar că a
săvârșit fapta ilicită comerciantul. Totuși, de aici și până la a se angaja răspunderea mai sunt niște
pași. Așa cum știm cu toții, pentru a angaja răspunderea există condiții.
Așadar, va intra în discuție condiția referitoare la prejudicii; mai exact, faptul că, dacă ar exista
situația în care în două județe să fie înregistrată aceeași emblemă, situația nu ar fi suficientă pentru
a da naștere unei acțiuni în răspundere, întrucât o acțiune în atragerea răspunderii ar interveni dacă
s-ar dovedi și producerea unui prejudiciu. Probabil că legiuitorul s-a gândit că, în măsura în care
s-ar putea dovedi un prejudiciu, s-ar discuta despre niște embleme care să fie cu adevărat cunoscute
pe piața pe care activează noul profesionist (comerciantul care vrea să-și înregistreze emblema).
!!! La OSIM se pot afla informații despre marcă, dar nu se pot afla informații despre emblemă. Se
poate face totuși o verificare dacă cineva care și-a înregistrat o emblemă și-a înregistrat fix aceeași
reprezentare grafică și ca marcă.
Atunci când emblemele sunt foarte asemănătoare există niște remedii; acestea sunt cele despre
care se vorbea și în cazul firmelor pentru că art. 29 alin. 4 din OMJ nr. 2594/2008 este de asemenea
aplicabil, așa cum s-a menționat mai sus.
III - Faza de rezervare

În măsura în care au fost parcurse celelalte faze și s-a constatat că totul este în regulă, ultima fază
este faza rezervării emblemei, care se soldează cu înregistrarea în catalogul emblemelor și
eliberarea unui certificat de înregistrare în acest catalog.
Pagina 47
2. Înregistrarea propriu-zisă în registrul comerțului
Dacă s-a finalizat etapa rezervării emblemei, se poate trece la etapa înregistrării în registrul
comerțului. Odată cu înregistrarea în registrul comerțului, emblema va deveni o emblemă cu
privire la care persoana care a înregistrat-o are un drept exclusiv de folosință care există pe termen
nelimitat.
Înregistrarea în registrul comerțului poate să fie făcută odată cu forma de organizare, dacă
respectiva dorește să aibă emblemă încă de la început, sau la un moment ulterior, ocazie cu care
se va parcurge procedura de înregistrare de mențiune.
!!! Rațiunea legiuitorului de a interzice folosirea în firme a unor denumiri generice a fost tocmai
pentru a nu se ajunge la interzicerea folosirea lor de către toți cei care sunt implicați într-un anumit
domeniu. Spre exemplu, cuvântul cofetărie intră în categoria denumirilor generice și nu ar trebui
regăsit ca atare în firmă sau în emblemă. Așadar, nu ar putea fi înregistrat ca emblemă cofetărie
sau ca firmă „Cofetăria S.A.” pentru că, dacă respectiva persoană ar avea această înregistrare,
atunci alții nu ar mai putea exploata în niciun fel cuvântul cofetărie, punându-l, spre exemplu, pe
un panou publicitar.
c) Vadul comercial
Vadul comercial este un element care este menționat în acea paranteză a legiuitorului la elemente
bunuri necorporale ale fondului de comerț. Legiuitorul însă nu a definit acest concept al vadului
comercial. Doar la nivel doctrinar a fost analizată această noțiune, ideea de la nivel doctrinar este
aceea că vadul comercial reprezintă capacitatea fondului de comerț de a atrage clienți. Această
capacitate poate oferi, de cele mai multe ori, poziționarea geografică; de aici și tendința de a se
confunda vadul comercial cu locația/locul unde își desfășoară activitatea comerciantul.
Trebuie acordată atenție totuși pentru că cele două noțiuni nu trebuie confundate, anume vadul
comercial nu trebuie să fie confundat cu locurile în care se desfășoară activitatea, ci trebuie să fie
pus în relație cu capacitatea de a atrage clienți. Această capacitate poate să fie dată de locul unde
se desfășoară activitatea, dar poate să fie dată și de alte aspecte, precum modul de adresare al
salariaților, calitatea produselor etc.
Tot în acest fel, vadul comercial a fost pus în legătură cu un concept contabil numit „fond
comercial”. Fondul comercial este un concept care ține evidența unui spor de valoare pe care îl are
fondul de comerț peste valoarea însumată a elementelor componente. Spre exemplu, într-un fond
de comerț A folosește următoarele bunuri: terenuri în valoare de 100 de lei, utilaje în valoare de
50 de lei și materii prime care valorează 100 de lei. În total, fondul de comerț ar valora 250 de lei.
Pagina 48
În măsura în care A ar dori să vândă acest fond de comerț, acesta s-ar putea găsi în mai multe
situații în care să găsească:
- comercianți care să plătească 200 de lei;
- comercianți care să plătească 250 de lei;
- comercianți care să plătească 300 de lei.
Comercianții care vor să plătească chiar 250 de lei nu văd în fondul de comerț respectiv mai mult
decât o adunătură de bunuri (utilaje, materii prime și terenuri).
Comercianții care vor să plătească 300 de lei pentru fondul de comerț văd mai mult în acest fond
de comerț decât o adunătură de bunuri, adică vede și posibilitatea ca această sumă de bunuri, odată
ce funcționează împreună, poate aduce pe viitor un spor de valoare; aici se face legătura cu ideea
că prin îmbinarea bunurilor (la care se face referire) apar clienți care pot să aducă un venit
suplimentar, un spor de valoare peste suma elementelor componente.
Comercianții care vor să plătească 200 de lei înseamnă că nu pun niciun preț pe ceea ce este acolo
și văd că lucrurile vor sta din ce în ce mai rău în ceea ce privește îmbinarea și activitatea respectivă.
„O mașină valorează mai mult decât componentele sale” – cam aceasta este și comparația cea mai
pertinentă pentru ceea ce analizăm.
Atunci când A reușește să vândă fondul de comerț cu mai mult decât valorează elementele sale
componente, acea diferență între suma elementelor componente și suma cu care A vinde fondul de
comerț se numește fond comercial. Acesta poate să fie fond comercial pozitiv sau fond comercial
negativ; atunci când este vorba despre fond comercial pozitiv, acesta se apropie foarte mult de
noțiunea de vad comercial pentru că practic de aici vine și ideea că valorează mai mult decât suma
elementelor componente.
Așadar, fondul comercial își găsește expresie în limbajul de drept comercial în vadul comercial.
d) Marca
Conform art. 2 din Legea nr. 84/1998, marca reprezintă un semn susceptibil de reprezentare
grafică: (exemple) cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative,
forme tridimensionale și, în special, forma produsului sau a ambalajului, culori, combinații de
culori, holograme, semnale sonore, precum și orice combinație ale acestora cu condiția ca semnele
respective să permită să se distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altei
întreprinderi. Ceea ce interesează în privința mărcii este faptul că aceasta are ca scop (rolul)
identificare și individualizarea produselor sau serviciilor unei întreprinderi.
Pagina 49
De asemenea, la fel cum a putut fi observat la firmă și emblemă, pentru a-și realiza acest scop și
cu privire la marfă există pentru titular un drept exclusiv de folosință pe care, de data aceasta, îl
dobândește prin înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM).
În art. 21 lit. c din Legea nr. 26/1990 este menționată și obligația de a înregistra mărcile la
registrul comerțului, dar efectul constitutiv nu este același ca în cazul firmelor sau emblemelor,
adică înregistrarea în registrul comerțului, ci este înregistrarea la OSIM.
După regulile generale, înregistrarea la registrul comerțului va asigura, să zicem, opozabilitate față
de terți. Oricum, opozabilitatea este dobândită prin înregistrarea la OSIM pentru că odată cu efectul
constitutiv se realizează și opozabilitatea față de terți. Mai curând, dacă se face referire la marcă,
Oficiul Registrului Comerțului are ca scop un scop informativ, atunci când înregistrează marca.
!!! 1. FIRMA are ca scop să individualizeze comerciantul.

2. EMBLEMA are ca scop să individualizeze comerțul pe care îl desfășoară un comerciant
(obiectul/obiectele de activitate).
3. MARCA are ca scop să individualizeze produsele sau serviciile comerciantului.
Secțiunea 5. Relația dintre fondul de comerț și patrimoniul de afectațiune (afacerii)
Fondul de comerț este un ansamblu de bunuri, iar pentru că este un ansamblu de bunuri înseamnă
că este o parte a activului patrimonial din patrimoniul de afectațiune (dacă are) sau din patrimoniul
afacerii (dacă este privit din punct de vedere fiscal).
Secțiunea 6. Actele juridice asupra fondului de comerț și asupra elementelor sale

componente
La drept civil s-a învățat că natura juridică a fondului de comerț este aceea de universalitate de fapt
și invitațiile juridice ale acestei calificări sunt în ceea ce privește înstrăinarea; acesta poate să fie
înstrăinat în totalitate ca un element de sine stătător sau pot fi înstrăinate elementele sale
componente.
În privința înstrăinării fondului de comerț în ansamblul său trebuie reamintit art. 21 lit. a din
Legea nr. 26/1990 potrivit căruia dacă constituie obiect al unor acte juridice precum donaţia,
vânzarea, locaţiunea sau garanţia reală mobiliară, actul juridic trebuie înregistrat în registrul
comerțului. Apoi, au fost văzute unele elemente componente ce pot fi înstrăinate separat; practic,
este vorba despre toate elementele componente, mai puțin firma. Există și un text din care rezultă
că firma nu poate fi înstrăinată separat de fondul de comerț, ea trebuie să urmeze acestuia; este
vorba despre art. 42 din Legea nr. 26/1990.
Pagina 50
În măsura în care celelalte elemente sunt înstrăinate, trebuie avută grijă că, dacă despre un anumit
element a fost făcută o înregistrare în registrul comerțului, în măsura în care este înstrăinat acel
element sau el face obiectul unui alt act juridic translativ de proprietate trebuie parcursă o
procedură de înregistrare în registrul comerțului care să vizeze schimbarea titularului (elementului
în cauză).
Pagina 51
REGIMUL JURIDIC AL CONTRACTULUI DE SOCIETATE
Secțiunea 1. Noțiuni generale
Așa cum s-a putut observa, formele de organizare presupun de obicei structuri asociative, așa că
se va începe studiul contractului pe baza căruia se constituie aceste forme de organizare. Contractul
poartă denumirea de contract de societate și poate fi găsit la baza formelor de organizare cu caracter
asociativ.
Pentru teoria generală a acestui contract, orientarea se face către Codul civil, unde se va găsi o
reglementare destul de cuprinzătoare a regimului său juridic. Mai întâi, ca la orice contract, după
descoperirea definiției legale se vor analiza celelalte elemente.
Secțiunea 2. Definiția contractului
Conform art. 1881 alin. 1 din Codul civil, „Prin contractul de societate două sau mai multe
persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfășurarea unei activități și să contribuie la
aceasta prin aporturi bănești, în bunuri, în cunoștințe specifice sau prestații, cu scopul de a împărți
beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta”.
Secțiunea 3. Încheierea contractului
La momentul încheierii contractului trebuie să fie îndeplinite condițiile de validitate de fond și de

formă și, de asemenea, trebuie să fie respectate condițiile ținând de opozabilitatea față de terți.
• Condițiile de validitate de formă

Aici, discuția se va opri asupra acelor condiții care beneficiază de o reglementare specială în art.
1881 și următoarele din Codul civil. Primul aspect observat este legat de capacitatea de folosință.
În privința capacității de folosință o să fie constatat faptul că au această capacitate toate persoanele
sau orice persoană fizică sau juridică ar putea să încheie un contract de societate; aceasta este
regula și, de altfel, este regula generală în materie de capacitate de a contracta, însă în acest caz se
regăsește și cu caracter special. Se deduce capacitatea de folosință generală din art. 1882 alin. 1.
Pagina 52
Din cele două articole se mai observă faptul că persoanele care încheie contractul de societate
poartă o denumire generică, respectiv denumirea de „asociat”. Important de observat este și că
primii asociați ai unei societăți poartă denumirea de „fondatori”. Aceștia sunt termenii generici
care sunt oferiți și întrebuințați în privința persoanelor care încheie un contract de societate.
Temeiul de drept al termenului de „fondator” poate fi regăsit în art. 1886 din Codul civil.
• Condițiile de validitate de fond

În privința condițiilor de validitate de fond se abordează obiectul contractului, iar în cadrul
obiectului contractului trebuie acordată o atenție ceva mai mare pentru că obiectul contractului de
societate este ușor atipic prin raportare la alte contracte.
Din definiția citită la art. 1881 poate fi observat faptul că acordul de voință al părților trebuie să
fie dat cu privire la două aspecte principale: mai întâi, (i) trebuie să rezulte că din acest acord de
voință, părțile își exprimă intenția de a colabora pentru desfășurarea unei activități economice iar,
pe de altă parte, (ii) trebuie să existe și intenția de a contribui cu ceva - acest ceva, potrivit textului
de lege al art. 1881, ar putea fi bani, bunuri sau cunoștințe specifice ori prestații; acestea ar fi cele
trei variante de contribuții pe care le-ar putea aduce asociații, cei care doresc să încheie contractul
de societate.
De asemenea, poate fi observată ca o condiție de validitate special reglementată faptul că în

privința cauzei contractului aceasta este reprezentată de participarea la rezultatele activității
desfășurate, rezultatele putând fi atât beneficiile, cât și pierderile pe care le poate genera
desfășurarea activității economice. În consecință acestea sunt elementele care sunt reglementate
cu caracter special în Codul civil ca elemente reprezentând condiții de validitate. În privința cauzei
contractului pot fi notate art. 1881 și art. 1902 din Codul civil.
• Condițiile de validitate de formă

Regula este că nu există astfel de condiții, însă, prin excepție, este cerută forma autentică ad
validitatem dacă este vorba despre bunuri imobile sau alte drepturi reale imobiliare printre aporturi.
Această excepție rezultă din art. 1883 alin. 2 din Codul civil.
• Condițiile referitoare la proba contractului

Este spus clar în art. 1884 din Codul civil faptul că contractul de societate se încheie în formă
scrisă dacă nu se prevede altfel în lege, așa cum s-a prevăzut la 1883 alin. 2; dacă nu se prevede
altfel, forma scrisă este necesară numai pentru dovada contractului.
Pagina 53
• Condițiile de opozabilitate față de terți
Nu există o reglementare cu caracter general referitoare la opozabilitatea față de terți. Există la art.
1883 cerințe referitoare la opozabilitatea drepturilor asupra bunurilor cu care s-a contribuit la
capitalul social, dar nu există reglementări generale referitoare la opozabilitatea contractului de
societate.
Secțiunea 4. Obiectul contractului
În privința obiectului contractului a putut fi observat că există 2 ramuri, 2 variante de manifestare

care trebuie să existe simultan:
- intenția de a colabora pentru desfășurarea unei activități economice
Activitatea economică aleasă va fi obiectul de activitate al societății care se înființează. Pentru că
se poate observa faptul că se vorbește, pe de-o parte, despre obiectul contractului de societate, iar
pe de altă parte, de obiectul de activitate al societății înființate, este important de menționat că
acestea nu trebuie confundate.
!!! Obiectul contractului de societate este reprezentat de intenția de a colabora și de a contribui,

pe când obiectul de activitate al societății este reprezentat de activitatea sau activitățile economice
alese.
În privința precizării activității economice în contract se poate observa că la art. 1882 alin. 2 se
menționează că orice societate trebuie să aibă un obiect determinat și licit în acord cu ordinea
publică și bunele moravuri. Deci, obiectul de activitate trebuie să fie determinat, licit și în acord
cu ordinea publică și bunele moravuri.
- intenția de a contribui cu bani, bunuri sau cunoștințe specifice ori prestații

Intenția de a contribui are o anumită denumire; dacă este citită doctrina se poate observa că trebuie
făcută o diferență între intenția de a contribui și executarea obligației de a contribui. Astfel,
intenția de a contribui reprezintă asumarea obligației de a contribui și poartă denumirea de
subscriere. Atunci când asociații își asumă obligația de a contribui cu ceva, ei își exprimă intenția
de a contribui cu ceva, adică subscriu (la capitalul social). Aceasta este condiția care configurează
obiectul contractului, iar pentru a fi considerat obiectul contractului de o manieră valabilă, asociații
trebuie să își asume obligația, să subscrie. Evident că obligația trebuie și ea executată, iar
executarea obligației de a contribui poartă denumirea de vărsare. Aceasta ține însă, nu de
încheierea valabilă a contractului, ci de executarea contractului - vărsarea contribuțiilor, adică
realizarea obligațiilor pe care și le-au asumat părțile.
Pagina 54
Secțiunea 5. Contribuții
Contribuțiile se împart în 2 categorii:

(i) contribuțiile în bani și bunuri; acestea sunt denumite aporturi;
(ii) contribuțiile cunoștințe specifice sau prestații; acestea sunt denumite contribuții cu titlu de
aport.
!!! Totuși, nu trebuie închipuit faptul că legiuitorul a fost atât de riguros cu terminologia, pentru
că acesta nu a fost. Se poate găsi uneori în reglementare folosit termenul de „aport” și în legătură
cu contribuțiile constând în cunoștințe sau prestații; importat este să fie cunoscută diferența dintre
cele două.
1. Contribuțiile în bani
Asumarea obligației de a contribui cu sume de bani presupune asumarea obligației de a avea o
sumă de bani.
2. Contribuțiile în bunuri
În acest caz trebuie făcută o distincție pentru că o persoană se poate afla în prezența obligației de
a contribui cu bunuri corporale sau asumarea obligației de a contribui cu bunuri necorporale.
Obligația de a contribui cu bunuri corporale înseamnă asumarea obligația de a transmite sau de a

constitui un drept asupra unui bun corporal și de a remite acel bun corporal. Atenție, ceea ce face
să fie spus că obligația este de a contribui cu bunuri corporale este faptul că, drepturile care sunt
transmise sau care sunt constituite, sunt transmite/constituite în legătură cu un bun corporal.
Obligația de a contribui cu bunuri necorporale presupune asumarea obligației de a transmite un

drept de creanță având ca obiect o sumă de bani.
!!! Dacă o persoană este obligată să transmită un drept de creanță având ca obiect o sumă de bani,
atunci contribuția contribuția persoanei constă în o contribuție în bunuri necorporale. Dacă o
persoană va transmite sau va constitui un drept de creanță care are ca obiect un bun corporal, spre
exemplu, un drept de folosință asupra unui bun, atunci contribuția persoanei este o contribuție în
bunuri corporale.
Asociatul care transmite sau constituie aceste drepturi are o libertate de alegere; adică în momentul
în care acesta decide să facă parte dintr-o societate se va gândi ce dorește să facă cu bunul în
legătură cu care va constitui sau transmite un drept de creanță – dorește să îl păstreze în proprietatea
sa sau dorește să îl transmită către societate sau către ceilalți asociați (devenind co-titular alături
de ceilalți asociați).
Pagina 55
Practic, nu există constrângeri legislative - există regula libertății de voință a asociatului - însă
există o reglementare în privința situației în care nu se precizează expres care este regimul dreptului
constituit sau transmis și art. 1883 alin. 1 din Codul civil menționează că „În cazul unei societăți
cu personalitate juridică, aporturile intră în patrimoniul societății, iar în cazul unei societăți fără
personalitate juridică, aporturile devin coproprietatea asociaților, afară de cazul în care au
convenit, în mod expres, că vor trece în folosința lor comună”. Așadar, în absența unor convenții
exprese în contractul de societate, regula este că se transmite dreptul de proprietate, iar cu privire
la aceste drepturi transmise sau constituite asociații devin co-titulari. Situația este aceeași și în
cazul bunurilor necorporale când se vorbește despre drepturile de creanță având ca obiect o sumă
de bani, asociații devin co-titulari cu privire la acestea.
Asumarea obligației de a contribui prestații sau cu cunoștințe specifice înseamnă asumarea

obligației de a desfășura anumite activități concrete menționate în contractul de societate și/sau de
a pune la dispoziția societății anumite informații necesare pentru realizarea obiectului de activitate.
Astfel de informații referitoare la ce înseamnă contribuțiile în prestații în art. 1889 din Codul civil.

(1) Aportul în prestații sau cunoștințe specifice este datorat în mod continuu, atât timp cât asociatul
care s-a obligat la acesta este membru al societății, iar asociatul este ținut față de societate pentru
toate câștigurile realizate din activitățile care fac obiectul aportului.
(2) Aporturile în prestații sau cunoștințe specifice se efectuează prin desfășurarea de către asociatul
care s-a obligat a unor activități concrete și prin punerea la dispoziția societății a unor informații,
pentru realizarea obiectului acesteia, în modalitățile și condițiile stabilite prin contractul de
societate.
(3) Transferul drepturilor asupra bunurilor aportate este supus formelor de publicitate prevăzute
de lege. Dacă înscrierea dreptului în registrele de publicitate a fost făcută înainte de data
înmatriculării societății, transferul drepturilor este, în toate cazurile, afectat de condiția dobândirii
personalității juridice.
Totalitatea aporturilor constituie capitalul unei societăți – atenție, totalitatea aporturilor, nu a

contribuțiilor. Această delimitare este realizată tocmai pentru a se observa că ultima categorie de
contribuții, acelea care se referă la cunoștințele specifice sau la prestații (deși sunt evaluate din
punct de vedere economic), nu intră în capitalul unei societăți.
În capitalul unei societăți intră contravaloarea aporturilor propriu-zise, adică totalitatea banilor și
bunurilor cu care asociații au contribuit. În privința banilor este clar care este valoarea acestora,
iar în privința contribuției în bunuri (corporale/incorporale) se va face o evaluare a acestora și ele
sunt exprimate valoric – astfel, dacă sunt însumate se va afla expresia capitalului unei societăți.
Pagina 56
Secțiunea 6. Relația Capital Subscris – Capital Vărsat
Aceste două concepte, cel de capital subscris și cel de capital vărsat, au legătură cu asumarea
obligației de a contribui și executarea obligației de a contribui. Prin asumarea obligației de a
contribui se realizează subscrierea, iar prin executarea obligației de a contribui se realizează
vărsarea. Așa și în cazul capitalurilor:
- dacă sunt adunate aporturile așa cum apar ele la categoria obligații asumate, totalitatea aporturilor
la care se referă obligațiile asumate formează capitalul social subscris.
- dacă sunt adunate câte aporturi au fost executate se va obține capitalul social vărsat.
1. Capital social subscris = totalitatea subscrierilor

2. Capital social vărsat = totalitatea vărsămintelor
La momentul înființării societăților o persoană se poate găsi în diverse situații:

- atunci când există reglementări care impun un capital mai mic, de-obicei capitalul este integral
vărsat, existând o egalitate între capitalul social subscris și capitalul social vărsat.
- atunci când sumele care trebuie aduse sau valorile care trebuie aduse pentru a se constitui
capitalul social, adică varianta în care capitalul social subscris este cel prevăzut de lege, dar
capitalul social vărsat este mai mic, fiind executată doar o parte dintre obligațiile asumate.
!!! Societățile fără personalitate juridică nu au patrimoniu propriu și atunci, nu se poate vorbi
despre societate fără personalitate juridică în calitate de titular al drepturilor și apoi al obligațiilor,
de aceea se spune că devin co-titulari asociații.
Secțiunea 7. Relația între Capital Social și părțile de interes
Atunci când o persoană ia decizia să constituiască o societate fiecare dintre asociați trebuie să
contribuie cu ceva - bani, bunuri, cunoștințe specifice sau prestații, urmând ca toate acestea să se
evalueze, iar în privința aporturilor, aceste se adună și se formează capitalul social. Fiecare asociat
care a contribuit cu ceva trebuie să fie primească și ceva din partea „societății”. Altfel spus, dacă
este consultat Codul civil, va putea fi observat faptul că fiecare dintre asociați pentru contribuția
constând în aporturi va primi părți de interes.
La momentul la care se încheie contractul de societate, asociații vor stabili care este valoarea unei
părți de interes. După stabilirea valorii acesteia, capitalul social subscris va ajunge să aibă drept
corespondent un număr de părți de interes. Adică, spre exemplu, A, B, C și D sunt 4 asociați și
fiecare dintre ei a contribuit cu 25 de lei – pentru unii dintre ei înseamnă bani, iar pentru alții
înseamnă bunuri evaluate la 25 de lei. În total, aceștia au subscris un capital social în valoare de
100 de lei. Dacă în actul constitutiv, cei 4 au precizat că valoarea unei părți de interes este de 1
leu, înseamnă că pentru capitalul social de 100 de lei se vor emite 100 de părți de interes.
Pagina 57
Aceste părți de interes vor fi distribuite asociaților care au contribuit cu aporturi. În exemplu dat,
pentru că fiecare asociat a contribuit cu 25 de lei și pentru că fiecare parte de interes este
reprezentată de 1 leu, fiecare va primi 25 de părți de interes.
!!! Important de reținut este că pentru societățile din Legea nr. 31/1990 vor fi și valori impuse de
lege ca valori minime.
Secțiunea 8. Asociații care au contribuții constând în cunoștințe specifice sau prestații
Asociații care au contribuții constând în cunoștințe specifice sau prestații nu au fost luați în calcul
nici la capitalul social și nici la distribuirea părților de interes pentru că ei nu vor primi părți de
interes echivalent al contravalorii prestațiilor sau cunoștințelor specifice. De aici mai rezultă o
consecință și anume să nu fie confundați asociații cu titularii părților de interes, întrucât titularii
părților de interes sunt o parte dintre asociați, respectiv aceia care contribuind cu aporturi au primit
una sau mai multe părți de interes.
Contravaloarea prestației acestora interesează pentru că în măsura în care se discută despre
rezultatele activității, fie că sunt ele rezultate pozitive (profit) sau rezultate negative (pierderi), ca
regulă, și acești asociați care au contribuții în muncă sau prestații vor participa la rezultatele
activității.
Exemplu:
A, B, C și D sunt asociați și fiecare își asumă obligația de a contribui cu 25 de lei (3 dintre aceștia
contribuie cu 25 de lei bani sau bunuri, iar celălalt contribuie cu 25 de lei contravaloarea
prestațiilor).
Întrebare:
În măsura în care fiecare dintre asociați a vărsat jumătate din contribuții, la momentul la care s-a
încheiat contractul care este contravaloarea capitalului social vărsat?
Răspuns:
Capitalul social subscris este în valoarea de 75 de lei. Iar dacă acești varsă jumătate, capitalul social
vărsat va fi în valoare de 37,5 lei.
Întrebare:
Dacă o parte de interes are valoarea de 1 leu, câte părți primesc asociații?
Răspuns:
Părțile de interes nu se raportează la capitalul vărsat, ci se raportează la capitalul subscris. Faptul
că nu a fost vărsat, nu are drept consecință neprimirea de părți de interes. Alta va fi consecința sa,
adică sunt suspendarea drepturilor aferente părților de interes neachitate. Așadar, fiecare asociat
va primi 25 părți de interes.
Pagina 58
!!! Părțile de interes au natura juridică a unor bunuri și pot să fie transmise către o altă persoană.
Dacă se transmit către alți asociați nu sunt necesare proceduri speciale, însă dacă se transmit către
persoane terțe de asociați, atunci va trebui acordul tuturor asociaților în sensul înstrăinării. În
măsura în care va exista înstrăinarea fără acest acord, se pot răscumpăra părțile de interes de către
asociați.
Secțiunea 8. Condițiile referitoare la cauza contractului de societate
Prin cauză se înțelege participarea la rezultatele activității. Acest lucru înseamnă împărțirea
beneficiilor sau folosirea împreună a unei economii ce ar rezulta. Pe de altă parte, în afară de a
împărții beneficiile, înseamnă participarea la pierderi.
Reguli (care configurează modalitatea în care se împart beneficiile și se participă la pierderi):
1. Orice asociat trebuie să participe atât la beneficii, cât și la pierderi.
Există o excepție referitoare la asociații care au contribuții constând în prestații sau cunoștințe
specifice. Aceste persoane pot să fie scutite, dar în măsura contribuției despre care este vorba, de
participarea la pierderi. Pentru aceasta trebuie să existe o clauză expres precizată în contractul de
societate.
De altfel, regula care rezultă din art. 1881 și 1902 din Codul civil este participarea atât la profit,
cât și la pierderi.
2. Participarea la profit și pierderi este proporțională cu aportul la capitalul social.

Altfel spus, dacă o persoană a contribuit cu 10% din capitalul social, aceasta va suporta 10% din
pierderi sau se va bucura de 10% din câștiguri.
3. În măsura în care se întâmplă să nu existe o evaluare a contribuției asociaților constând în

prestații și cunoștințe specifice, aceștia vor fi considerați a avea o contribuție egală cu cel mai mic
dintre aporturile făcute de către ceilalți asociați.
Se poate întâmpla ca evaluarea să nu aibă loc încă de la început pentru că aceste cunoștințe sau
prestații, nefăcând parte din capitalul social, nu implică neapărat o evaluare. Este bine ca ele să fie
evaluate, dar dacă nu sunt art. 1902 din Codul civil precizează în teza 2 a alin. 2 că „Partea la
profituri şi pierderi a asociatului al cărui raport constă în prestaţii sau cunoştinţe specifice este
egală cu cea a asociatului care a contribuit cu aportul cel mai mic, dacă nu s-a convenit altfel”.
4. Participarea egală - atât la beneficii, cât și la pierderi.

Este o regulă ce rezultă din cea anterioară. Dacă se participă proporțional cu aportul, în mod firesc,
se ajunge la o participare egală atât la beneficii, cât și la pierderi.
Pagina 59
Totuși, dacă este analizat art. 1902 din Codul civil se poate observa faptul că asociaților li se
permite să participe diferit la beneficii și pierderi, adică se poate deroga de la regula
proporționalității (proporționalitatea aportului) și de la regula egalității (egalitatea participării).
Atunci când este menționat faptul că un asociat participă în cote diferite la beneficii și pierderi
trebuie acordată atenție pentru că este stabilit conform legii că participarea diferită trebuie să fie
cu o diferență rezonabilă. Adică, nu ar trebui să se ajungă la o participare, spre exemplu, de 90%
la profit și de 10% la pierderi pentru unul dintre asociați. În măsura în care se ajunge la o situație
de genul acesta în care diferențele nu sunt rezonabile, clauza respectivă va fi denumită clauză
leonină și va fi sancționată fiind considerată ca nescrisă, va fi înlocuită cu reglementările legale,
anume regula proporționalității cu aportul și egalitatea participării.
Secțiunea 9. Efectele contractului de societate
Efectele contractului de societate trebuie încadrate în 3 categorii:

I. Constituirea unei forme de organizare
Atunci când se încheie contractul de societate, practic, asociații înființează o formă de organizare
care se denumește societate simplă.
II. Drepturile și obligațiile asociațiilor caracterizând relațiile lor reciproce

Principalele drepturi și obligații care derivă din contractul de societate în relațiile dintre asociați:
a) Obligații:
1. Obligația de a vărsa aporturile la care s-au obligat asociații
Vărsarea aporturilor în bani înseamnă plata lor efectivă și există și un text din Codul civil referitor
la acest aspect, respectiv art. 1898 care reglementează și ce se întâmplă în caz de neexecutare a
obligației, respectiv asociatul va fi obligat să plătească suma la care s-a obligat, la aceasta
adăugându-se dobânda legală și chiar, în anumite situații, obligația de a acoperi și alte daune care
s-ar putea produce.
În privința bunurilor corporale se reține faptul că executarea obligației înseamnă transferul sau
constituirea dreptului, prin respectarea formalităților necesare în acest sens pentru publicitate, și
predarea efectivă a bunurilor.
Potrivit art. 1896 din Codul civil, în caz de neexecutare pentru răspundere se aplică regulile
învățate de la contractul de vânzare sau de la contractul de locațiune. Pentru a-ți da seama care
dintre reguli sunt aplicabile, trebuie văzut, în ceea ce privește aceste aporturi, dacă este vorba
despre constituirea unui drept de folosință și atunci asupra bunurilor se vor aplica regulile de la
locațiune sau dacă este vorba despre transmiterea dreptului de proprietate sau constituirea unui alt
drept (al unui dezmembrământ) se vor aplica regulile de la vânzare.
Pagina 60
În privința bunurilor necorporale, art. 1897 din Codul civil arată faptul că executarea acestei
obligații constă în plata făcută de către debitorul cedat. În caz de neexecutare, art. 1897 spune că
răspunderea va fi chiar a asociatului care a adus aportul și care va fi obligat să plătească suma de
bani și dobânda legală aferentă acestuia; în măsura în care se dovedește faptul că ar rezulta și alte
daune din neefectuarea plății de către debitorul cedat, atunci asociatul care a contribuit cu aportul
din creanțe va acoperi și aceste daune.
În privința aporturilor în prestații și cunoștințe specifice, vărsarea constă în executarea în mod

exclusiv pentru societate a activităților la care s-a obligat asociatul sau punerea la dispoziție în
favoarea societății a informațiilor ce reprezintă aport. Există și o sancțiune reglementată pentru
neexecutarea acestei obligații, aceasta este reglementată la art. 1899 din Codul civil. Conform
acestui articol, în caz de neexecutare se poate ajunge la excluderea asociatului și la obligarea
acestuia la plata de daune interese.
2. Obligația de neconcurență
Din art. 1903 din Codul civil rezultă faptul că această obligație constă într-o serie de interdicții.
Mai întâi, asociații au obligația de a nu executa pe cont propriu sau pe contul unui terț a unor
activități corespunzătoare obiectului de activitate al societății. Apoi, tot în contextul obligației de
neconcurență, mai există o interdicție pentru asociați, anume că aceștia au obligația de a nu executa
pe cont propriu sau pe contul unui terț operațiuni păgubitoare pentru societate. Și, în final, ultima
obligație ce configurează obligația de neconcurență este reprezentată de obligația de a nu lua parte
pe cont propriu sau pe contul unui terț la activități care ar conduce la privarea societății de bunurile,
prestațiile sau cunoștințele specifice la care asociații s-au obligat.
Există și o sancțiune reglementată pentru încălcarea acestei obligații care se regăsește tot în art.
1903 din Codul civil și care constă în plata către societate a beneficiilor pe care asociatul le-a
obținut ca urmare a încălcării obligației de neconcurență, iar, în măsura în care se pot dovedi și
alte daune, vor fi acoperite și acestea.
3. Obligația de a folosi bunurile și fondurile sociale în interesul societății

Aceasta este reglementată în art. 1904 din Codul civil și poate fi observat faptul că regula o
reprezintă faptul că bunurile și conturile sociale sunt folosite exclusiv în interesul societății. Textul
permite și o excepție care trebuie însă configurată prin contractul de societate.
Astfel, pe baza unei stipulații exprese în contractul de societate este permisă și folosirea bunurilor
și fondurilor în interesul particular al asociaților.
Pagina 61
4. Obligația de rambursare a cheltuielilor făcute în interesul societății
Art. 1907 din Codul civil este cel care interesează de data aceasta, iar ceea ce poate fi observat
din textul acestuia este că, în măsura în care un asociat a făcut cheltuieli pentru societate, acestea
trebuie să îi fie rambursate efectiv. La alin. 2 se poate observa că nu sunt permise compensații în
legătură cu aceste cheltuieli.
5. Obligația de a indemniza un asociat pentru pierderile suferite atunci când acționează cu bună-
credință în interesul societății (art. 1907)
Se reține în privința aceste obligații, ca și în privința celei de rambursare a cheltuielilor, faptul că
indemnizarea trebuie să fie făcută efectiv.
b) Drepturi:
1. Dreptul de a participa la beneficii cu corelativul său obligația de a participa la pierderi
În cazul acestuia se vor prelua lucrurile discutate la cauza contractului de societate.
2. Dreptul la informare
În privința dreptului la informare se pot afla date din alin. 2 și 3 ale art. 1918 din Codul civil.
Dreptul de informare oferă posibilitatea de a consulta documentele societății și de a se comunica
asociaților raportul anual cu privire la mersul societății. În legătură cu acest act, asociații pot
solicita dezbaterea lor.
3. Dreptul de a participa la luarea deciziilor privind societatea
4. Dreptul de a administra societatea
5. Dreptul de a reprezenta societatea
III. Drepturile și obligațiile asociațiilor în relațiile cu terții

Pornind de la art. 1920 din Codul civil, creditorii societății și creditorii personali ai asociaților vor
avea următorul regim:
a) Creditorii societății
Aceștia pot urmări bunurile comune ale asociaților și în completare bunurile proprii. În cazul
bunurilor proprii trebuie reținut că la art. 1920 este menționat faptul că urmărirea se va face
proporțional cu cota de participare la capitalul social (patrimoniul societății).
b) Creditorii personali
În privința acestor creditori este important de menționat faptul că aceștia pot urmări bunurile
proprii ale asociaților, iar, dacă aceste sunt insuficiente, art. 1920 prevede 2 modalități de a
acționa, respectiv (i) aceștia pot cere înapoierea în patrimoniul personal a bunurilor date în
folosința societății și (ii) identificarea și atribuirea către asociatul debitor a părții care i se cuvine
acestuia din bunurile comune ale asociaților.
Pagina 62
FORMELE DE ORGANIZARE FĂRĂ PERSONALITATE JURIDICĂ

(PFA, întreprindere individuală, întreprindere familială)
Secțiunea 1. Alegerea formei de organizare
Primul pas pe care trebuie să-l facă o persoană pentru alegerea unei forme de organizare este să
verifice dacă activitatea pe care o dorește să o desfășoare este compatibilă cu forma de organizare
respectivă deoarece, uneori, există restricții în privința formelor de organizare în raport cu
activitatea dorită.
După aceasta, trebuie verificat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru respectiva
organizare; adică, dacă persoana, în funcție de trăsăturile sale particulare, poate sau nu să ajungă
la forma de organizare dorită.
Într-un final, aceasta va selecta forma de organizare, observând faptul că fiecare este liber să-și
aleagă forma de organizare în funcție de interesele pe care le are. Aceste interese rezultă din modul
în care este configurată forma de organizare. Astfel, dacă se dorește o formă de organizare mai
simplă, orientarea se va face către o formă individuală de organizare, iar dacă se dorește o formă
de organizare mai complexă, orientarea se va face către o formă asociativă.
a) Compatibilitatea dintre formele de organizare și activitățile economice alese

În O.U.G. nr. 44/2008 poate fi observat faptul că aceasta lucrează cu o regulă și cu niște excepții.
Mai precis, ca regulă, orice activitate economică se poate desfășura în formele de organizare
prevăzute de O.U.G. nr. 44/2008. La o privire mai atentă poate fi observat faptul că prin chiar
textul Ordonanței se instituie o excepție, iar acea excepție este reglementată încă de la început
spunând că prezenta ordonanță reglementează accesul la activitățile de economia națională așa
cum sunt reglementate în codul CAEN, iar apoi, la alin. 2 al art. 1, prezenta ordonanță de urgență
nu se aplică profesiilor liberale, precum și acelor activități economice a căror desfășurare este
organizată și reglementată prin legi speciale. Deci practic, o persoană poate desfășura orice, mai
puțin profesii liberale, mai puțin excepțiile din legile speciale.
Pagina 63
b) Problematica existenței unor activități pentru care există reglementări cerând anumite forme
de organizare
Activitățile bancare, de asigurare și reasigurare, de transport pe căile ferate, de pază sunt câteva
exemple de activități pe care dacă o persoană ar dori să le desfășoare nu s-ar putea orienta către
formele de organizare din O.U.G. nr. 44/2008. Ordonanța nu le prevede explicit, însă este
menționat că nu se pot desfășura pe baza formelor sale de organizare activitățile pentru care legea
specială cere o altă formă de organizare.
Aceeași verificare va fi făcută și în privința societății simple, mai exact, trebuie văzut dacă în
legătură cu aceasta există sau nu vreo problemă. Dacă este consultat Codul civil se va constata că
în acesta nu se găsește nicio referire cu privire la problema care trebuie analizată. Adică, dacă
O.U.G. nr. 44/2008 a menționat că regula este că se poate desfășura orice activitate economică,
dar că trebuie acordată atenție întrucât există excepții, menționând profesiile liberale explicit, în
Codul civil nu se găsește nimic cu privire la problema analizată. Totuși, de aici nu poate fi trasă
concluzia că prin Codul civil se prevede faptul că s-ar putea desfășura în cadrul societății simple
orice fel de activitate, ci se interpretează tăcerea legii în sensul în care este necesară coroborarea
cu alte acte normative. Și atunci, excepțiile identificate în O.U.G. nr. 44/2008 vin și se regăsesc
și în privința societății simple. Nici în calitate de asociați într-o societate simplă nu ar fi posibilă
desfășurarea unei activități de creditare, de reasigurare, de transport pe căile ferate etc.
c) Îndeplinirea condițiilor stabilite de legiuitor pentru forma de organizare care interesează

În cadrul O.U.G. nr. 44/2008 se va putea observa că se lucrează cu 2 categorii de condiții:
I. Condiții care vizează trăsăturile persoanei care urmează să desfășoare activitatea
Din art. 8 din O.U.G. nr. 44/2008 rezultă că în privința caracteristicilor persoanei vor trebui
îndeplinite condiții privind cetățenia, vârsta, capacitatea de exercițiu, reputația, calificarea și, strict
în privința întreprinderii familiale, trebuie identificată existența unor anumite relații de rudenie
între cei care se vor asocia.
- Cetățenia
În ceea ce privește cetățenia, art. 3 din O.U.G. nr. 44/2008 menționează că în temeiul dreptului
la liberă inițiativă, al dreptului la liberă asociere și al dreptului de stabilire, orice persoană fizică
cetățean român sau cetățean al unui al stat membru al Uniunii Europene ori spațiului economic
european poate desfășura activități economice pe teritoriul României, în condițiile prevăzute de
lege. Deși textul art. 3 pare a avea un caracter restrictiv, dacă se merge mai departe cu cercetarea
se va ajunge la concluzia că această concluzie nu este adevărată pentru că există alte acte
normative, fie adoptate la nivel intern, fie adoptate la nivel internațional (acordurile de cooperare
internațională în domeniul economic), în care se menționează faptul că și cetățeni care au cetățenia
unui stat ce nu este membru al spațiului economic european, în anumite situații particulare, pot
folosi formele de organizare din O.U.G. nr. 44/2008.
Pagina 64
Exemplu poate fi un act normativ care reglementează regimul refugiaților; în acesta, cu privire la
anumite categorii de persoane care se încadrează în sfera de reglementare a actului normativ, altfel
spus persoane care ajung în România într-un regim lato sensu de protecție, vor putea să folosească
pe baza unei dispoziții exprese din acel act normativ formele de organizare din O.U.G. nr. 44/2008.
La fel, mai poate fi luat ca exemplu reglementarea referitoare la vize în care se regăsește faptul că
și cetățeni din alte state care vin, spre exemplu, pentru reîntregirea familiei în România vor putea
desfășura activități economice în formele de organizare reglementate de O.U.G. nr. 44/2008.
Așadar, prevederea referitoare la cetățenie se poate reține ca fiind inclusă în O.U.G. nr. 44/2008 și
ca un fel de regulă, dar trebuie ținut minte că prin acte normative speciale în anumite situații
particulare și cetățeni care au cetățenia altor state se vor putea folosi de formele de organizare
reglementate de O.U.G. nr. 44/2008.
- Vârsta
În privința condițiilor referitoare la vârstă, acestea rezultă din art. 8 din O.U.G. nr. 44/2008, iar
dacă este verificată lit. a este menționat despre membrii întreprinderii familiale care nu au calitatea
de reprezentant, trebuie să aibă vârsta de cel puțin 16 ani. Deci, trebuie ținută minte această
condiție de vârstă reglementată explicit în O.U.G. nr. 44/2008.
- Capacitatea de exercițiu
În privința capacității de exercițiu, același art. 8 menționează tot la lit. a că persoanele ce doresc să
desfășoare activități în aceste forme de organizare trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu,
singura excepție admisă fiind cea referitoare la membrii întreprinderii familiale unde vârsta de 16
ani trimite cu gândul la capacitatea de exercițiu restrânsă.
- Reputație
În privința condiției referitoare la reputație, art. 8 lit. b menționează că pot desfășura activități
economice persoanele care nu au săvârșit fapte sancționate de legile fiscale, contabile, vamale și
cele care privesc disciplina financiar-fiscală. În privința condițiilor referitoare la reputație,
orientarea trebuie realizată și în funcție de alte acte normative, anume în Codul penal este posibil
să se regăsească dispoziții care sa intereseze. Spre exemplu, ca o măsură de siguranță în anumite
situații se poate lua decizia interzicerii ocupării unor funcții sau exercitării unei profesii, dacă
această profesie ar putea să însemne înființarea unei forme de organizare din O.U.G. nr 44/2008
atunci dispoziția din Codul penal ar fi un alt temei de drept reglementând cerințe referitoare la
reputație. De asemenea, în contextul săvârșirii de fapte sancționate de reglementările despre care
vorbește art. 8, trebuie făcută tot o coroborare cu dispozițiile din materie penală, anume, în legătură
cu săvârșirea faptelor prevăzute de legea penală, la un moment dat intervine reabilitarea. Și atunci
când intervine această instituție a dreptului penal, chiar dacă la un moment anterior cineva a
săvârșit faptele respective, după reabilitare persoana va fi considerată ca îndeplinind condițiile
referitoare la reputație.
Pagina 65
Tot în contextul reputației mai există anumite aspecte de observat și anume dispoziții din diverse
acte normative care menționează că persoanele car desfășoară o anumită activitate sau au p anumită
profesie sunt incompatibile cu altceva. Spre exemplu, magistrații sunt incompatibili cu
desfășurarea de activități economice în formele de organizare prevăzute de O.U.G. nr. 44/2008.
Exemplu:
M, magistrat, dorește să își înființeze un PFA și uitându-se în reglementare, adică în O.U.G. nr.
44/2008, nu vede nimic scris legat de incompatibilități. Așa că merge la Oficiul Registrului
Comerțului.
Întrebare:
Ce se va întâmpla acolo? Ce va face directorul Oficiului Registrului Comerțului sesizat cu această
cerere?
Răspuns:
Se va putea înregistra PFA-ul pentru că, fiind o problemă de incompatibilitate, sancțiunea nu vine
de la Oficiul Registrului Comerțului, ci vine de la profesia ale cărei reguli sunt încălcate.
Dacă în privința regulilor prezente în art. 8, Oficiul Registrului Comerțului face o analiză și verifică
aspectele legate de reputație, însă în privința incompatibilităților acesta nu face nicio verificare,
fiecare dintre noi este obligat să își cunoască incompatibilitățile specifice profesiei și să le respecte.
În cazul nerespectării, sancțiunea va veni pe planul profesiei desfășurate și pe ale căror reguli sunt
încălcate.
- Calificare
Aici, O.U.G. nr. 44/2008 nu prevede ceva în mod special, nu detaliază. Menționează la art. 8 alin.
3 că în cazul în care, potrivit unor prevederi legale speciale, pentru anumite activități este necesară
îndeplinirea unor condiții de pregătire profesională, atunci persoanele care solicită acel obiect de
activitate vor trebui să facă dovada că au calificarea solicitată.
- Calitatea de membru de familie

O.U.G. nr. 44/2008 prevede o definiție pentru familie, respectiv la art. 2 lit. d se menționează că
familia este alcătuită din soț, soție, copiii acestora care au împlinit vârsta de 16 ani la data
autorizării întreprinderii familiale, rudele și afinii până la gradul al patrulea inclusiv. Deci atunci
când se pune problema înființări unei întreprinderi familiale, în afara condițiilor mai sus
menționate, trebuie să se ateste și faptul că asociații fac parte din familie.
Pagina 66
2. Condiții care reglementează modul în care persoana dorește să desfășoare activitatea
O.U.G. nr. 44/2008 nu își propune să detalieze condițiile în discuție, aceasta menționează doar în
linii generale care sunt acestea. Se poate observa la art. 8 lit. d faptul că trebuie îndeplinite
condițiile prevăzute de legislația din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, al protecției mediului sau
al protecției muncii.
Pe site-ul Oficiului Registrului Comerțului sunt postate niște liste care cuprind actele normative
specifice fiecărui domeniu. Din actele normative respective rezultă condițiile pe care trebuie să le
îndeplinească persoana care dorește să desfășoare activități economice, dar Oficiul Registrului
comerțului nu verifică de fiecare dată dacă sunt îndeplinite aceste condiții. Mai precis, acesta nu
verifică niciodată pentru că, de regulă, în legătură cu îndeplinirea acestei condiții se dă o declarație
pe proprie răspundere că asociații sau întreprinzătorii ce urmează să-și înființeze un PFA sau o
întreprindere individuală le îndeplinesc. Ca excepție pentru activitățile care ar putea avea un
impact semnificativ asupra mediului nu mai este posibilă declarația pe proprie răspundere că sunt
îndeplinite condițiile, ci este necesară obținerea unei autorizații că sunt îndeplinite condițiile
specifice pentru desfășurarea acestor activități, dar nu Oficiul Registrului Comerțului face
verificările, ci organele abilitate în materie de protecție a mediului.
Ideea este că pentru a desfășura activități economice în formele de organizare reglementate de

O.U.G. nr. 44/2008 trebuie respectate aceste condiții de funcționare.
Până acum au fost expuse ce condiții instituie O.U.G. nr. 44/2008, dacă se merge mai departe la
verificare situației societății simple se va observa faptul că în Codul civil nu sunt atâtea amănunte
referitoare la problema analizată. Există un articol din care rezultă ca orice persoană fizică sau
juridică poate să încheie un contract de societate, dar mai mult de atât nu se găsește. Mai precis,
este vorba despre art. 1882 conform căruia poate fi asociat orice persoană fizică sau persoană
juridică, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. Deci, se prevede regula și se face trimitere
la alte acte normative din care să rezulte, eventual, aspecte contrare. Se poate observa faptul că
nici condiții referitoare la desfășurarea activității nu sunt reglementate cu caracter special în Codul
civil, motiv pentru care și în cazul acesta a fost lăsat sub imperiul reglementărilor speciale. Este
evident că și lucrurile menționate în privința O.U.G. nr. 44/2008 în privința normelor sanitare,
sanitar-veterinare etc., evident că și acestea trebuie să fie respectate, doar că în Codul civil nu sunt
reglementări referitoare la aceste aspecte.
Secțiunea 2. Constituirea formelor de organizare
a) În privința PFA, întreprindere individuală, întreprindere familială există o procedură de

constituire care presupune înregistrarea în registrul comerțului. Față de procedura societății simple,
acestea presupun o procedură mai complicată.
Pagina 67
1. Luarea deciziei de constituire
În privința formelor individuale, PFA și întreprindere individuală, este suficient pentru această
etapă să se ia decizia în forul interior.
În privința întreprinderii familiale, pentru a parcurge această etapă trebuie să se încheie și un act
juridic, respectiv acordul de constituire. Acest acord de constituire este reglementat de către
O.U.G. nr. 44/2008 la art. 29.
În afară de acordul de constituire, tot la momentul la care se ia decizia de a înființa o întreprindere

familială se mai realizează un document care se numește procură specială. Ambele documente,
acordul de constituire și procura, sunt realizate la momentul la care se ia decizia de constituire,
tocmai pentru a se formaliza decizia respectivă și de a oferi puterea de reprezentare pentru unul
dintre membrii întreprinderii familiale.
În legătură cu alte condiții nu există reglementări speciale, deci se aplică cele din Codul civil
(generale). La art. 29 poate fi observat faptul că pentru acordul de constituire sunt reglementate
cu caracter special condiții de formă. Mai exact, alin. 1 menționează că este necesară forma scrisă
ca o condiție de validitate. În schimb, se poate observa că tot ca o condiție de validitate, pentru că
este prevăzut cu sancțiunea nulității, sunt văzute și anumite informații, anumite clauze. În teza a
doua a alin. 1 este menționat faptul că sunt necesare informații despre membrii întreprinderii
familiale și reprezentantul acestora, despre condițiile participării, despre cota procentuală a fiecărui
membru la beneficii și pierderi, despre membrii în raporturile dintre ei, despre condițiile de
retragere și despre data întocmirii acestui acord. În concluzie, se reține forma scrisă care nu este
neapărat o formă autentică și prezența anumitor clauze, ambele fiind condiții speciale de fond.
În privința procurii denumite procură specială, la alin. 2 este menționat că aceasta este semnată de
către membrii întreprinderii familiale cu capacitate de exercițiu deplină, iar în privința celor care
nu ar avea capacitate de exercițiu deplină este menționat că este semnat de reprezentanții lor legali.
În art. 29 se poate observa faptul că regimul juridic al celor cu capacitate de exercițiu restrânsă nu
este cel general știut din Codul civil, ci este un special pentru că pentru ei voința este exprimată de
către reprezentanții legali.
În privința condițiilor de formă, cerința de a exista un înscris sub semnătură privată nu este
calificată de data aceasta drept o condiție de formă și atunci pe baza regulilor din materia
mandatului va fi considerată ca o cerință care ține de probă și nu de validitatea procurii.
Procura poartă denumirea de procură specială, dar pe baza ei se conferă unuia dintre membrii
întreprinderii familiale, respectiv reprezentantului, un mandat general. Adică, pe baza acesteia se
vor gestiona interesele întreprinderii familiale, deci mandatul pe care îl primește reprezentantul
este unul general.
Pagina 68
II. Înregistrarea în registrul comerțului
1. Depunerea cererilor
2. Depunerea declarației pe propria răspundere cu privire la îndeplinirea condițiilor de funcționare
3. Depunerea cererii de înregistrare fiscală
Acestea se depun la Oficiul Registrului Comerțului teritorial și vor fi însoțite de documente care
să justifice cuprinsul lor. Cererile și declarația pe propria răspundere sunt documente tipizate care
se regăsesc reglementate la rândul lor prin ordine ale ministrului justiției.
În privința întreprinderii familiale unde există un contract încheiat (acordul de constituire), există
niște reglementări speciale legate de termenul în care trebuie să fie depus acest document la Oficiul
Registrului Comerțului.
Aceste termene sunt reglementate prin art. 7 alin. 3 din O.U.G. nr. 44/2008 conform căruia în
termen de 20 de zile de la încheierea acordului de constituire trebuie să fie solicitată înregistrarea
în registrul comerțului a formei de organizare. În cazul în care nu este respectat acest termen de 20
de zile este va fi necesară încheiere unui nou acord de constituire. În interiorul acestui termen de
20 de zile, mai există un termen intermediar de 15 zile pe care îl reglementează art. 7 alin. 2 și
care se referă la persoana care poate solicita înregistrarea în registrul comerțului.
Mai precis, inițial, obligația de a solicita înregistrarea în registrul comerțului aparține

reprezentantului întreprinderii familiale, așa cum rezultă din teza I a art. 7 alin. 2, iar apoi, dacă
în termen de la 15 zile de încheierea acordului de constituire reprezentantul nu a solicitat
înregistrarea, orice membru al întreprinderii familiale cu capacitate de exercițiu deplină poate să
solicite acest lucru. Această posibilitate s-a oferit pentru a se evita ca la finalul celor 20 de zile de
la încheierea acordului de constituire să intervină încetarea efectelor actului constitutiv al
întreprinderii familiale.
Toate aceste cereri trebuie să fie soluționate, așa cum prevede pct. b: mai întâi, este soluționată
cererea de înregistrare în registrul comerțului și dacă este admisă, directorul Oficiului Registrului
Comerțului va dispune înregistrarea formei de organizare în registrul comerțului și, totodată, va
dispune și autorizarea funcționării. După ce se dispune acest lucru, pentru că cererea a fost admisă,
se va trimite pe cale electronică cererea de înregistrare fiscală spre Ministerul Finanțelor; acest
lucru se face pentru a se obține și înregistrarea fiscală, adică pentru a dispune Ministerul Finanțelor
în privința celei de a treia cereri depuse.
Procedura aceasta prin care se transmit informațiile de la Oficiul Registrului Comerțului către
Ministerul Finanțelor în scopul obținerii înregistrării fiscale nu este reglementată de O.U.G. nr.
44/2008, ci este reglementată de alte acte normative, mai precis de art. 10-14 din Legea nr.
359/2004 și Legea nr. 26/1990.
Pagina 69
În măsura în care Ministerul Finanțelor consideră că este admisibilă cererea de înregistrare fiscală,
acesta va emite pentru forma de organizare dorită codul unic de înregistrare (CUI).
După soluționarea cererii de înregistrare fiscală, trebuie mers înapoi la Oficiul registrului
Comerțului unde va avea loc înregistrarea propriu-zisă în registru, adică înscrierea în registrul
comerțului a unor date, inclusiv a CUI-ului. Datele respective sunt datele referitoare la formele de
organizare (PFA, întreprindere individuală și întreprindere familială) și pot fi găsite în Ordinul
ministrului justiției nr. 2594/2008 în art. 5. După aceste înscrieri în registrul comerțului, forma de
organizare înființată primește un număr de ordine în registrul comerțului (poziția în registrul
comerțului) - acest număr este cunoscut sub denumirea de „J” - și primește data în care a fost
înregistrată forma de organizare – data în care a fost completată lista din art. 5.
După înregistrarea în registrul comerțului, solicitantului i se eliberează o serie de documente

(certificatul de înregistrare în registrul comerțului, certificat constatator în legătură cu declarația
pe propria răspundere privind autorizarea funcționării și rezoluția directorului oficiului registrului
Comerțului privind admiterea cererii de înregistrare).
b) Societatea simplă
În prima etapă se ia decizia de constituire și se formalizează această decizie prin încheierea
contractului de societate. Și în cazul societății simple se ajunge la organele fiscale, dar nu ca o
etapă a constituirii societății simple, ci este o procedură care trebuie parcursă pentru a obține codul
de înregistrare fiscală (CIF) – parcurgerea acestei proceduri are rațiuni fiscale, adică persoana
obține venituri din desfășurarea de activități în mod independent și trebuie supusă impozitului pe
venit.
La drept fiscal s-a predat faptul că persoanele care desfășoară activități economice în formele de
organizare fără personalitate juridică sunt persoane despre care se spune că desfășoară activități
economice în mod independent, adică acestea desfășoară activitatea economică fără a fi angajate
undeva și obțin venituri din activități independente pentru care se plătește impozit pe venit.
Secțiunea 3. Funcționarea societăților fără personalitate juridică
a) Cine ia decizia și cine încheie actele juridice

- În privința PFA-ului sau întreprinderii individuale nu sunt prea multe de dezbătut pentru că fiind
forme de organizare individuale, persoana fizică autorizată sau întreprinzătorul titular al
întreprinderii individuale este cel care decide, iar pe baza acestora încheie chiar el actele juridice.
În privința întreprinderii familiale, textele din O.U.G. nr. 44/2008 introduc o distincție, anume o
distincție între deciziile care țin de gestiunea curentă și deciziile care exced această chestiune.
Pagina 70
Se observă că distincția este introdusă de art. 32 din OUG nr. 44/2008 și că deciziile care țin de
gestiunea curentă sunt luate de către reprezentant, adică de către unul dintre membrii întreprinderii
familiale desemnat în această calitate prin acordul de constituire și împuternicit să încheie acte
juridice prin procura specială. Deci, deciziile sunt luate de către reprezentant potrivit art. 32 alin.
1 dacă sunt decizii care țin de gestiunea curentă, adică de exercitare efectivă a activității
economice.
Deciziile care exced gestiunii curente sunt decizii care sunt mai mult decât simpla administrare.
Aici, în temeiul art. 32 alin. 2, se poate observa că se iau de către toți membrii întreprinderii
familiale împreună.
Conform art. 32 alin. 2, actele de dispoziție asupra bunurilor afectate activității întreprinderii
familiale se vor lua cu acceptul majorității simple a membrilor întreprinderii cu condiția ca această
majoritate să includă și acordul proprietarului bunului care va face obiectul actului. Deci în măsura
în care se ajunge la concluzia că ar fi nevoie de fonduri și ar trebui să fie vândute niște bunuri care
au fost afectate întreprinderii familiale, această decizie de a vinde bunuri afectate întreprinderii
familiale nu poate fi luată direct de către reprezentant, trebuie să existe o întrunire a membrilor
întreprinderii familiale, întrunire la care majoritatea simplă să spun că se dorește să se vândă acel
bun și trebuie să existe și acordul proprietarului bunului ceva face obiectul actului juridic respectiv.
Conform art. 32 alin. 3, actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii
familiale se încheie de către reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor dacă valoare
bunului cu privire la care se încheie actul nu depășește 50% din valoarea bunurilor care au fost
afectate exercitării activității economice a întreprinderii și a sumelor de bani aflate la dispoziția
întreprinderii familiale la data actului. De aici se poate observa că decizia de a dobândi bunuri
pentru activitate, dacă vizează bunuri care au o valoare foarte mare, nu poate fi luată direct de către
reprezentant, ci trebuie să fie convocați membrii întreprinderii familiale. În această situație pentru
cumpărarea de bunuri cu valoare mare decizia va fi decizia unanimității membrilor.
Așadar, s-a putut observa din articolele menționate mai sus și din art. 29 alin. 2 că întotdeauna
încheierea efectivă a actelor juridice se face de către reprezentant. Acesta acționează în temeiul
mandatului general dat de procură.
- În privința societății simple se vorbește despre administratori, anume administratorii sunt cei
care pot lua decizii referitoare la administrarea societății, adică într-un fel aceste decizii sunt
corespondentele deciziilor ținând de gestiunea curentă.
Pagina 71
În privința administratorilor, în absența unor reguli speciale în contractul de societate, au dreptul
să administreze toți asociații. Deci, dacă este observat faptul că sunt administratori mai mulți dintre
asociați în contractul de societate, aceia vor fi administratorii care iau deciziile; dacă nu, potrivit
art. 1913 alin. 3, dacă prin contract nu se dispune altfel, societate va fi administrată de către
asociați.
În privința deciziilor care exced administrarea, deciziile vor fi luate de către asociați. Pentru faptul
că administratorii vor lua deciziile referitoare la administrarea societății, temeiul de drept este art.
1914 alin. 1 conform căruia administratorul poate face orice act de administrare în interesul
societății.
Iar în privința deciziilor care exced administrarea temeiul de drept este art. 1910 conform căruia
hotărârile cu privire la societate se iau cu majoritatea voturilor asociaților; din acest articol se poate
deduce faptul că în afară de hotărârile privind administrarea, există și hotărâri privind societatea,
adică niște hotărâri care au o importanță mai mare decât cele care vizează gestiunea curentă și
acestea ar fi hotărâri ce se iau de către adunarea asociaților, de către toți asociații.
Exemple de astfel de hotărâri se regăsesc la art. 1918, spre exemplu acte de dispoziție asupra unor
bunuri ale societății sau modificare contractului de societate, decizie despre care vorbește art. 1910
și pe care o pune tot în competența tuturor asociaților. O altă astfel de decizie mai poate fi întâlnită
la art. 1914 în măsura în care asociații nu sunt de acord cu privire la anumite acte juridice pe care
dorește să le încheie administratorul, împreună pot lua decizia de a interzice administratorului să
încheie actele juridice respective, deci să formuleze o opoziție cu privire la actele juridice. În afară
de aceste 3 exemple, doctrina a mai adăugat niște idei.
Spre exemplu, dacă s-ar dori atragerea răspunderii unui administrator, această problemă ar fi de
competența adunării asociaților, fiind o problemă ce excede adunare propriu-zisă. Tot așa, dacă ar
trebui stabilită o strategie economică a societății sau bugetul de venituri și cheltuieli, fiind chestiuni
care vizează ansamblul societății, adică viziunea de ansamblu asupra acesteia, sunt decizii care
necesită hotărârea asociaților.
Încheierea actelor juridice se face de către administratori care acționează în temeiul mandatului
general conferit de actul de numire, este vorba despre contractul de societate în care figurează
administratorii sau în temeiul legii, dacă în contractul de societate nu s-a prevăzut nimic, legea
spune că toți asociații au drept de reprezentare. Toți asociații au drept de reprezentare în societate,
iar temeiul de drept este art. 1919.
!!! În privința deciziilor din adunarea asociaților, regula este prevăzută în art. 1910 alin. 2 conform
căruia hotărârile din asociație se iau cu majoritatea voturilor, iar prin excepție, hotărârile cu privire
la modificarea contractului de societate sau numirea unui administrator unic se iau cu
consimțământul tuturor asociaților.
Pagina 72
Secțiunea 4. Regimul actelor juridice și al actelor neexecutate
a) În privința persoanei fizice autorizate și întreprinzătorului titular al întreprinderii individuale

dacă aceștia încheie acte juridice, drepturile ce rezultă din actele juridice, la fel ca și obligațiile vor
fi ale lor, pentru că formele de organizare nu au personalitate juridică.
În privința membrilor întreprinderii familiale, pentru că nici întreprinderea familială nu are

personalitate juridică, membrii vor deveni co-titulari în privința bunurilor dobândite ca urmare a
exercitării activității și încheierii de acte juridice; evident, ei vor deveni co-titulari în cotele de
participare stabilite în acordul de constituire.
În privința răspunderii pentru nerespectarea datoriilor asumate există două variante de abordare,
care au fost abordate atunci când s-a discutat despre patrimoniul de afectațiune.
1. Dacă există constituit un patrimoniu de afectațiune:

- pentru PFA și întreprinderea individuală, creditorii afacerii pot să execute mai întâi patrimoniul
de afectațiune și în continuare patrimoniul personal.
- la fel și în cazul membrilor întreprinderii familiale, dar este important de ținut minte că în privința
întreprinderii familiale există și solidaritatea membrilor.
2. Dacă nu există patrimoniu de afectațiune

- se merge după regimul art. 2324 alin. 1, adică nu se mai fac acele distincții în privința executării,
aceștia răspund cu toate bunurile pe care le au.
b) Pentru societatea simplă, dacă se încheie acte juridice, asociații devin co-titulari la drepturi și
obligații. În măsura în care nu se execută aceste obligații, art. 1920 menționează faptul că fiecare
asociat răspunde cu bunurile sale proprii, proporțional cu aportul la patrimoniul social, numai în
cazul în care creditorul social nu a putut fi îndestulat din bunurile comune ale asociaților.
c) Conform art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008, membrii întreprinderii familiale răspund solidar și
indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul
de afectațiune și în completare cu întreg patrimoniul acestora corespunzător cotelor de participare.
Pagina 73
SOCIETĂȚILE REGLEMENTATE DE LEGEA NR. 31/1990
Sediul materiei este format din Legea nr. 31/1990 și din alte acte normative. În privința Legii nr.
31/1990, aceasta este legea care reglementează formele de societate, iar celelalte legi sunt
reglementări care ajută în special în privința înregistrării în registrul comerțului - Legea nr.
26/1990 este legea care reglementează procedura de înregistrare în registrul comerțului, Legea nr.
359/2004, aceasta interesează tot în contextul înregistrării în registrul comerțului (obținerea CUI),
Ordinul ministrului justiției nr. 2594/2008 care detaliază ceea ce se întâmplă la registrul
comerțului.
Secțiunea 2. Formele de societate în discuție
1. Societatea în nume colectiv (SNC) - este cea mai simplă formă de organizare
2. Societatea în comandită simplă (SCS)
3. Societatea în comandită pe acțiuni (SCA)
4. Societatea pe acțiuni (SA)
5. Societatea cu răspundere limitată (SRL)
Doar prescurtările SA și SRL sunt permise de lege, restul sunt folosite pentru o notare mai ușoară.
Secțiunea 3. Personalitatea juridică a societăților
În acest context se poate observa faptul că aceasta este prima deosebire importantă prin raportare
la societatea simplă și la întreprinderea familială. Adică, celelalte două forme societare studiate,
față de acestea, nu au personalitate juridică.
Secțiunea 4. Consecințe ale personalității juridice
De asemenea, poate fi observat că există niște consecințe ale existenței personalității juridice. Chiar
dacă sunt mai multe consecințe, doctrina se oprește, îndeosebi, asupra următoarelor două:
1. Capacitatea persoanei juridice
Vorbind de un subiect de drept, adică de o persoană juridică, trebuie observat faptul că aceasta are
capacitate, atât de folosință, cât și de exercițiu.
Pagina 74
a) Capacitatea de folosință
La drept comercial, ca și la drept civil, vom defini capacitatea de folosință ca aptitudinea de a avea
drepturi și obligații. După intrarea în vigoare a noului Cod civil în privința persoanelor juridice nu
mai există principiul specializării capacității de folosință, acestea își pot asuma orice drepturi și
obligații, limitarea rămânând în vigoare doar cu privire la persoanele fără scop lucrativ care-și pot
asuma obligații doar potrivite scopului respectiv (art. 206 din Codul civil). Așadar, în conținutul
capacității de folosință se vor reține orice drepturi și obligații, cu excepția celor care pot aparține
în exlclusivitate doar persoanelor fizice.
Deși potrivit art. 206 se pot avea orice drepturi și obligații, dacă se coroborează cu momentul în
care se naște capacitatea de folosință, parcă tot intervine o ușoară specializare. Mai exact, potrivit
art. 205 din Codul civil, primul moment în care se naște capacitatea de folosință este momentul
de la data actului de înființare și astfel, transpunând pentru societățile analizate, capacitatea de
folosință începe la momentul la care se încheie contractul de societate, acesta fiind actul de
înființare al societăților reglementate de Legea nr. 31/1990. Deci, capacitatea de folosință se naște
la momentul încheierii contractului de societate, dar nu este capacitatea de folosință deplină, este
o capacitate de folosință anticipată și specială. Este anticipată pentru că se naște înainte de nașterea
persoanei juridice, care se naște în momentul înregistrării în registrul comerțului, și este specială
pentru că este restrânsă la acele drepturi și obligații strict necesare în vederea înființării. Cel de-al
doilea moment în care se dobândește capacitatea de folosință deplină este cel în care se
înregistrează forma de organizare în registrul comerțului și are loc și nașterea persoanei juridice.
Așadar, capacitatea de folosință generală sau deplină se naște la momentul înregistrării în registrul
comerțului.
b) Capacitatea de exercițiu
Capacitatea de exercițiu este, practic, posibilitatea de a ne exercita drepturi și de a ne asuma
obligații prin încheierea de acte juridice. În legătură cu capacitatea de exercițiu, aceasta înseamnă
aptitudinea de a încheia acte juridice, dar această aptitudine nu este întotdeauna deplină, uneori
fiind necesară încuviințarea părinților, tutorilor sau chiar a instanței. Dar pentru scopurile studiului
despre societăți trebuie reținut doar că este aptitudinea de a încheia acte juridice.
În privința conținutului acesteia, adică ce drepturi și ce obligații își pot asuma prin încheierea
actelor juridice, trebuie să existe o corelație între conținutul capacității de folosință și conținutul
capacității de exercițiu. Cu alte cuvinte, câtă vreme capacitatea de folosință este anticipată și
specială, capacitatea de exercițiu va presupune aptitudinea de a încheia acte juridice prin care se
exercită dreptul sau se asumă obligații în vederea constituirii persoanei juridice. După depășirea
momentului și ajungerea în etapa capacității de folosință generală sau deplină, situația va fi cea în
care capacitatea de exercițiu va însemna aptitudinea de a încheia acte juridice exercitând orice
drepturi și asumându-și orice obligații.
Pagina 75
Momentul dobândirii capacității de exercițiu este cel al dobândirii capacității de folosință. Practic,
va avea capacitate de exercițiu anticipată și specială atunci când are o capacitate de folosință
anticipată și specială, iar apoi o capacitate de exercițiu generală și o capacitate de folosință generală
după momentul înregistrării în registrul comerțului.
Persoanele prin care se realizează conținutul capacității de exercițiu sunt (regula) organele de
administrare și (excepția) fondatorii sau alte persoane desemnate în ipoteza în care nu au fost
deocamdată desemnate organele de administrare.
2. Patrimoniul persoanei juridice

Existența unei persoane juridice are drept consecință existența unui patrimoniu care aparține
acesteia. La societățile analizate anterior a putut fi observat faptul că și acolo exista un fond comun,
existau bunuri, bani pe care asociații le puneau în comun și pe care le foloseau pentru desfășurarea
activității, dar acestea rămâneau în proprietatea asociaților. Fie că era o proprietate comună sau că
bunurile rămâneau în proprietatea individuală a fiecărui asociat, ideea este că chiar dacă bunurile
erau folosite în activitate, acestea nu deveneau proprietatea formei de organizare pentru că acele
forme de organizare nu aveau personalitate juridică. Formele despre care se va discuta acum vor
avea personalitate juridică, iar patrimoniul va fi al acestora.
Întrucât au capacitate și patrimoniu, se poate observa faptul că există o mențiune referitoare la

posibilitatea de a participa la raporturile juridice în nume propriu riscându-și propriul patrimoniu.
Tot în contextul personalității juridice va fi văzut faptul că există posibilitatea ca o societate să își
creeze sedii secundare, adică niște dezmembrăminte ale societății care nu au personalitate juridică.
Acestea poartă diverse denumiri: sucursale, agenții, puncte de lucru, dar toate sunt niște structuri
fără personalitate juridică.
Toți cei care doresc să se asocieze petnru a desfășura o activitate economică au obligația să
contribuie cu ceva. Acest ceva cu care contribuie asociații, în privința societăților reglementate de
Legea nr. 31/1990, devine un „ceva” al societății pentru că societatea are personalitate juridică.
Altfel spus, dacă un asociat contribuie la desfășurarea activității cu dreptul de proprietate asupra
unei mașini, în urma constituirii societății în discuție dreptul de proprietate asupra mașinii nu va
mai fi al asociatului, ci va fi al societății. Dacă un alt asociat contribuie cu dreptul de folosință
asupra unui spațiu comercial, dreptul de folosință respectiv va fi drept de folosință al societății;
toate acestea pentru că societatea este o persoană juridică. Din art. 31, studiat și în contextul
patrimoniului de afectațiune, rezultă că orice persoană juridică este titularul unui patrimoniu.
În legătură cu patrimoniul social, trebuie avută grijă să nu se confunde patrimoniul social cu

capitalul social. Diferența dintre acestea două constă în faptul că patrimoniul cuprinde latura activă
și latura pasivă, iar capitalul social vine să alimenteze la momentul de început al societății latura
activă a patrimoniului.
Pagina 76
La momentul constituirii societății, practic, capitalul social reprezintă activul patrimonial, dar pe
măsură ce societatea urmează să funcționeze, această egalitate se va pierde și, într-o situație în care
societatea are succes pe piață, activul patrimonial urmează să fie mult mai mare decât capitalul
social.
Exemplu:
A, unul dintre asociați, contribuie cu un teren, B contribuie cu un aparat de făcut sucuri de fructe,
C, contribuie cu dreptul de folosință asupra unui spațiu comercial și D contribuie cu o tonă de
mere.
Întrebare:
Ce se va întâmpla cu tona de mere? Va fi folosită sau va fi păstrată? Doctrina: capitalul social este
intangibil - Ce înseamnă?
Răspuns:
Ceea ce trebuie înțeles din sintagma găsită în doctrină este că în activul patrimonial, în cazul în
care este vorba despre un capital social de 20 de milioane de lei, trebuie găsite valori economice
de 20 de milioane de lei. Dar nu se vor mai găsi merele pentru că ar fi absurdă interpretarea
conform căreia nu te poți atinge de mere. Așadar, merele nu se vor mai găsi, fiind chiar indicat din
moment ce sunt un bun perisabil, dar se va găsi sucul care înglobează valoarea merelor și mai apoi
se vor regăsi banii din vânzarea sucului. Așa trebuie interpretată ideea capitalului social intangibil.
Pentru că au capacitate și pentru că au un patrimoniu, societățile reglementate de Legea nr. 31/1990

au posibilitatea să participe la raporturi juridice în nume propriu și riscându-și propriul patrimoniu.
Acest lucru înseamnă că societățile analizate, atunci când încheie un act juridic prin intermediul
administratorilor, își văd îmbogățit patrimoniul cu niște drepturi, dar în egală măsură și în pasivul
patrimonial apar niște obligații. În măsura în care aceste obligații nu se vor executa, față de
creditori societățile vor răspunde cu propriul patrimoniu.
Exemplu:
O societate care fabrică înghețată dorește să își extindă activitatea și prin intermediul
administratorilor cumpără un utilaj industrial. Societatea are 3 asociați, iar utilajul costă 1000 de
lei.
Întrebare:
Cine va fi proprietarul utilajului industrial și cine va avea obligația de a plăti cei 1000 de lei?
Pagina 77
Răspuns:
Ceea ce contează este că este o persoană juridică la momentul la care se încheie acte juridice în
numele ei, nu neapărat din banii cui este plătit utilajul industrial, ci este important în numele cui
acționează reprezentanții. Când administratorii au încheiat contractul de vânzare cu privire la
utilajul industrial, aceștia au exprimat voința societății. Exprimând voința societății înseamnă că
actul juridic încheiat, respectiv contractul de vânzare, produce efecte cu privire la societate pentru
că ea este parte în acel contract. Adică, înseamnă că drepturile și obligațiile decurgând din acel act
juridic au ca titular societatea. Societatea va fi cea care va figura drept proprietar cu privire la
utilajul industrial efectiv și tot societate va figura în calitate de debitor pentru obligația de plată a
prețului. Aceasta este regula, așa se întâmplă de obicei când administratorii acționează în numele
unei societăți reglementate de Legea nr. 31/1990 și încheie acte juridice, efectele actelor juridice
vor avea ca titular societatea.
- Excepții:
Prima dintre excepții poate fi văzută în art. 3 din Legea nr. 31/1990.

(1) Obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social.
(2) Asociații în societatea în nume colectiv și asociații comanditați în societatea în comandită
simplă sau în comandită pe acțiuni răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale. Creditorii
societății se vor îndrepta mai întâi împotriva acesteia pentru obligațiile ei și, numai dacă societatea
nu le plătește în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere, se vor putea îndrepta
împotriva acestor asociați.
(3) Acționarii, asociații comanditari, precum și asociații în societatea cu răspundere limitată
răspund numai până la concurența capitalului social subscris.
Analiza alin. (2) → Dacă societatea nu plătește, atunci creditorii se pot îndrepta împotriva
asociaților.
Exemplu:
O societate în nume colectiv a cumpărat un utilaj industrial care a costat 9000 de lei.
Întrebare:
Ce vor face creditorii?
Răspuns:
În societatea în nume colectiv, asociații răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale.
Aceasta înseamnă că un creditor al societății în nume colectiv dacă nu poate să își obțină executarea
creanței de la societatea în nume colectiv mai are o șansă. Această șansă constă în posibilitatea de
a obține îndestularea creanței de la asociați.
Pagina 78
În societatea în nume colectiv, toți asociații răspund nelimitat și solidar, aceasta înseamnă că un
creditor care nu a obținut de la societate executarea creanței, poate să obțină de la oricare dintre
asociați această executare. Acesta se poate îndrepta, la alegere, împotriva oricărui asociat. Iar în
măsura în care unul dintre aceștia va plăti, acesta se va putea întoarce împotriva celorlalți. În
această situație solidaritatea dispare și datoria devine divizibilă (conform art. 1456).
Analiza alin. (3) →

Exemplu:
A și B sunt asociați într-o societate în comandită simplă. A (comanditar) are o contribuție de 500
de lei și B (comanditat) are o contribuție de 1000 de lei. Aceștia au și o datorie de 9000 de lei și
societatea nu plătește la timp.
Întrebare:
Cum se va întâmpla?
Răspuns:
Între formularea din acest articol și cea întâlnită la patrimoniul de afectațiune este o diferență. În
cazul patrimoniului de afectațiune, creditorii care au creanțe conexe patrimoniului de afectațiune
pot executa acel patrimoniu și în completare patrimoniul personal. Din acea formulare se poate
deduce că se poate ajunge la patrimoniul personal abia după ce am epuizat patrimoniul afacerii. În
art. 3 din Legea nr. 31/1990 se spune că creditorii societății se vor îndrepta împotriva acesteia, dar
nu spune că doar dacă ce are societatea este insuficient se pot îndrepta împotriva asociaților.
Aceștia se pot îndrepta împotriva asociaților atunci când societatea nu plătește în cel mult 15 zile
de la data punerii în întârziere. Așadar, interesează doar momentul punerii în întârziere.
Întrebare:
După termenul de 15 zile împotriva câtor debitori se vor putea îndrepta creditorii?
Răspuns:
În măsura în care creditorul societății dorește să se îndrepte împotriva asociaților, îl poate urmări
pe COMANDITATUL și comanditatul B va putea să fie obligat la plata întregii sume. Cei 9000
de lei vor trebui plătiți din patrimoniul personal al acestuia.
Concluzia doctrinei în privința interpretării este în sensul că A, comanditarul, în general nu
răspunde pentru datoriile sociale. Adică, în niciun caz comanditarul A nu ar putea fi executat
pentru datoriile sociale. Creditorul având o creanță de 9000 de lei nu ar putea să se îndrepte
împotriva patrimoniului personal al comanditarului. În privința comanditarilor, textul vrea să
spună că un asociat comanditar riscă prin participarea la societate să piardă cel mult contribuția sa
la capitalul social. Adică, dacă acesta a contribuit cu aportul la formarea capitalului social, la
momentul la care societatea s-ar desființa s-ar putea găsi în mai multe situații.
Pagina 79
Una dintre acestea ar putea fi aceea în care la momentul la care societatea s-ar desființa, activul
patrimonial ar permite să se acopere datoriile tuturor creditorilor. În situația în care ar mai rămâne
bani în patrimoniul societății, aceștia s-ar distribui către asociați și A li-ar căpăta înapoi cei 500 de
lei. Însă, în situația în care patrimoniul societății nu este suficient pentru a acoperi datoriile
creditorilor, atunci comanditarul A nu va mai primi nimic și practic, fără să mai primească nimic
a „pierdut” cei 500 de lei.
- Punerea în întârziere
Punerea în întârziere se poate face printr-o notificare trimisă de creditor sau se poate face de drept.
Situație în care are loc punerea de drept în întârziere care să aibă legătură cu dreptul comercial:
Pentru a avea punerea de drept în întârziere de la art. 1523 alin. 2 lit. b din Codul civil trebuie
observat faptul că debitorul, coroborând cu art. 3 din Legea nr. 31/1990, trebuie să fie un
profesionist. Apoi, mai trebuie observat faptul că obligația asumată în cursul executării activității
constă în plata unei sume de bani.
Secțiunea 5. Joc nejuridic
„Toată lumea știe că acționarii nu răspund pentru datoriile sociale” – acționar rimează cu
comanditar (deci răspunde precum acționarul)
„Toată lumea știe că asociații din societatea în nume colectiv răspund pentru datoriile societății” -
asociații rimează cu comanditați (deci răspund precum asociații)
!!! Tot asociat se numește și cel din SRL, dar aceștia nu răspund pentru datoriile sociale.
Secțiunea 6. Sediile secundare și filiala

(1) Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților și se înregistrează,
înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa.
(2) Dacă sucursala este deschisă într-o localitate din același județ sau în aceeași localitate cu
societatea, ea se va înregistra în același registru al comerțului, însă distinct, ca înregistrare separată.
(3) Celelalte sedii secundare - agenții, puncte de lucru sau alte asemenea sedii - sunt
dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților și se menționează numai în cadrul
înmatriculării societății în registrul comerțului de la sediul principal.
(4) Nu se pot înființa sedii secundare sub denumirea de filială.
Pagina 80
Toate acestea sunt dezmembrăminte ale societății și nu au personalitate juridică. Dacă se încheie
un contract prin intermediul acestora, drepturile și obligațiile care se nasc sunt ale societății. În
cazul în care cineva din cadrul sucursalei are putere de reprezentare a societății, atunci societatea
va fi cea care va fi creditor sau debitor sau ambele din actele juridice încheiate.
În afară de aceste sedii secundare, o societate poate să devină asociat la o altă societate. Altfel
spus, dacă un asociat are un SRL, acesta poate deveni asociat la un alt SRL. Pentru a se întâmpla
acest lucru, asociatul trebuie să subscrie și să facă vărsăminte la capitalul social al unui alt SRL,
iar pentru a deveni asociat al unui SA va fi necesar același lucru; poate să înființeze orice societate
din listă, condiția fiind cea de a contribui la capitalul social.
Filiala este o altă societate la care societatea de bază deține majoritatea capitalului social. Cu alte
cuvinte, este o societate nou înființată, o persoană juridică distinctă de societatea care o înființează.
De aici poate fi văzută diferența între dezmembrăminte sau sedii secundare și filială. În cadrul
sediilor secundare, societatea de bază își extinde activitatea fără a înființa alte societăți, rămânând
aceeași persoană juridică având sedii secundare mai multe, acționând în mai multe locuri. Așadar,
pentru că filialele au personalitate juridică se va reține art. 42 din Legea nr. 31/1990.
Art. 42 din Legea nr. 31/1990

Filialele sunt societăți cu personalitate juridică și se înființează în una dintre formele de societate
enumerate la art. 2 și în condițiile prevăzute pentru acea formă. Ele vor avea regimul juridic al
formei de societate în care s-au constituit.
Secțiunea 7. Răspunderea asociaților pentru datoriile sociale
Privitor la persoanele care răspund pentru datoriile sociale s-a stabilit anterior că aceste persoane
sunt asociații din SNC și asociații comanditați, conform art. 3 din Legea nr. 31/1990 privind
societățile comerciale.
Există și alte situații în care asociații unei societăți cu personalitate juridică răspund pentru datoriile
sociale. O astfel de situație este reglementată de alin. 1 al art. 89 din Legea nr. 31/1990 privind
societățile comerciale, conform căruia „Comanditarul poate încheia operațiuni în contul societății
numai pe baza unei procuri speciale pentru operațiuni determinate, dată de reprezentanții societății
și înscrisă în registrul comerțului. În caz contrar, comanditarul devine răspunzător față de terți
nelimitat și solidar, pentru toate obligațiunile societății contractate de la data operațiunii încheiate
de el.
Administrația societății în comandită simplă se încredințează unuia sau mai multor asociați
comanditați, adică acelora care își riscă tot patrimoniul, conform art. 88 din Legea nr. 31/1990
privind societățile comerciale. Deoarece acești asociați riscă inclusiv averea personală, este normal
ca administrația societății să fie încredințată lor, pentru a avea grijă atât de societate, cât și de
Pagina 81
patrimoniul lor personal. Nu le este interzis ca pentru anumite operațiuni să îi împuternicească pe
asociații comanditari, însă așa cum prevede art. 89, este vorba despre o împuternicire specială
pentru o operațiune determinată. În măsura în care comanditarii acționează ca administratori fără
să aibă o astfel de procură, înseamnă că potrivit art. 89 aceștia doresc să se manifeste ca niște
comanditați, devenind și ei răspunzători pentru datoriile sociale nelimitat și solidar, asemenea
comanditaților. Se observă însă că este vorba despre obligațiuni, adică pentru datoriile societății
contractate de la data operațiunii încheiate de ei.
O altă situație incidentă în caz de dizolvare a societăților este cea reglementată de Legea nr.
31/1990 privind societățile comerciale este cea de la art. 2371, conform căruia „Atunci când un
asociat răspunde nelimitat pentru obligațiile societății pe durata funcționării acesteia, răspunderea
sa pentru aceste obligații va fi nelimitată și în faza dizolvării și, dacă este cazul, a lichidării
societății.”. Este de reținut faptul că în faza în care societatea este în dizolvare sau lichidare, pot
ajunge să răspundă pentru datoriile sociale și asociați care pe parcursul duratei normale a societății
nu răspund pentru datoriile sociale. În acest caz este vorba despre acționarii de la societatea pe
acțiuni, de comanditarii de la societățile în comandită și de asociații de la societatea cu răspundere
limitată. Însă, așa cum menționează art. 2371, asociatul care, în frauda creditorilor, abuzează de
caracterul limitat al răspunderii sale și de personalitatea juridică distinctă a societății răspunde
nelimitat pentru obligațiile neachitate ale societății dizolvate, respectiv lichidate. Același articol
menționează la alin. 4 exemple concrete de abuz de caracterul limitat al răspunderii asociaților și
de personalitatea juridică a societății: când acesta dispune de bunurile societății ca și cum ar fi
bunurile sale proprii sau dacă diminuează activul societății în beneficiul personal ori al unor terți,
cunoscând sau trebuind să cunoască faptul că în acest mod societatea nu va mai fi în măsură să își
execute obligațiile.
Secțiunea 8. Constituirea societăților reglementate de Legea nr. 31/1990 privind

societățile comerciale
În privința constituirii societăților reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societățile

comerciale, din actul normativ rezultă faptul că există două modalități de constituire:
1. constituire prin subscripție integrală și simultană
2. constituire prin subscripție publică
Există două etape aplicabile ambelor modalități de constituire, și anume:

1. etapa încheierii actului constitutiv
2. etapa înregistrării în registrul comerțului
Aceste două etape împreună formează constituirea prin subscripție integrală și simultană, iar aceste
două etape împreună cu o fază premergătoare formează constituirea prin subscripție publică.
Pagina 82
Atunci când o persoană dorește să își înceapă o afacere, este posibil ca această persoană să dispună
de anumite valori economice (bani sau bunuri) pentru a demara afacerea sau este posibil ca
respectiva persoană să nu dispună de aceste valori economice. În ipoteza în care persoana are
suficiente resurse și dorește să le folosească, varianta pe care o alege este constituirea prin
subscripție integrală și simultană.
Adică, în cazul constituirii prin subscripție integrală și simultană, cei care au inițiativa pornirii unei
afaceri reușesc să subscrie integral capitalul social. Dacă asociații X și Y doresc să desfășoare o
activitate de transport și pot face rost de cei 200 de lei care reprezintă capitalul social al unei
societăți cu răspundere limitată, acești asociați vor subscrie integral cei 200 de lei, asumându-și
fiecare obligația de a contribui cu câte 100 de lei și vor și vărsa ambii cei 100 de lei.
Practic ei au inițiativa afacerii și întreg capitalul social este rezultatul contribuției lor. De aceea
această modalitate poartă numele de subscripție integrală, iar denumirea de „simultană” rezultă
din faptul că subscrierea întregului capital social are loc la momentul contractului de societate.
În cazul constituirii prin subscripție publică este vorba despre cazul în care asociații nu reușesc să
acopere întregul capital social. În acest caz este vorba despre un capital social mai mare pentru că
prin subscripție publică se pot înființa doar societățile pe acțiuni, fiind nevoie de un capital social
în număr de 90.000 de lei.
Astfel, cei care au inițiativa unei afaceri, dar nu pot acoperi cei 90.000 de lei, anunță practic ideea
de afacere către cei interesați. Cu acest salt începe etapa premergătoare care împreună cu etapa
actului constitutiv și etapa înregistrării în registrul comerțului formează constituirea prin
subscripție publică.
În etapa premergătoare, prin intermediu prospectului de emisiune, cei care au inițiativa pornirii
unei afaceri își prezintă ideea de afacere și îi invită pe toți cei interesați să subscrie la capitalul
social. Practic, cei care sunt interesați de ideea respectivă vin în locul indicat prin prospectul de
emisiune, de obicei la o bancă, și subscriu un număr de acțiuni.
Această posibilitate de a subscrie se menține o perioadă de timp, iar la finalul acestei perioade toți
cei care au subscris acțiuni se vor întâlni la o adunare a celor care au subscris acțiuni și vor vedea
dacă împreună au reușit să strângă capitalul social.
În situația în care au reușit să subscrie capitalul social sau să îl și depășească, vor trece mai departe
și vor încheia actul constitutiv și vor înregistra în registrul comerțului societatea, adică vor urma
cele două etape comune ambelor metode de constituire a societăților.
Pagina 83
Secțiunea 9. Constituirea societăților prin subscripție integrală și simultană
I. Încheierea actului constitutiv

Art. 7 și art. 8 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale se menționează cuprinsul
unui act constitutiv al unei societăți. În art. 7 se regăsește cuprinsul actului constitutiv pentru
societățile în nume colectiv, în comandită simplă și cu răspundere limitată, iar în art. 8 se regăsește
conținutul actului constitutiv pentru societățile pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni. Prezența
anumitor clauze reprezintă condiții de validitate pentru actul constitutiv, iar absența altora
reprezintă o cauză de respingere a înregistrării în registrul comerțului.
Art. 5 menționează că „(1) Societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie prin
contract de societate, iar societatea pe acțiuni, în comandită pe acțiuni sau cu răspundere limitată
se constituie prin contract de societate și statut. (2) Societatea cu răspundere limitată se poate
constitui și prin actul de voință al unei singure persoane. În acest caz se întocmește numai statutul.
(3) Contractul de societate și statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act
constitutiv. (4) Când se încheie numai contract de societate sau numai statut, acestea pot fi
denumite, de asemenea, act constitutiv. În cuprinsul prezentei legi, denumirea act constitutiv
desemnează atât înscrisul unic, cât și contractul de societate și/sau statutul societății.”
Generic, terminologia pentru actul juridic care stă la baza înființării unei societăți poartă denumirea
de act constitutiv și se prezintă ca un instrument unic.
La formele de organizare mai simplă cum sunt societatea în nume colectiv, societatea în comandită
simplă sau societate cu răspundere limitată pot exista: pentru cele două care au mai mulți asociați,
fie un înscris unic numit contract de societate, fie un înscris unic numit act constitutiv; pentru SRL-
ul cu asociat unic pot exista fie un înscris unic numit statut, fie un înscris unic numit act constitutiv.
De reținut este faptul că în interiorul actului juridic sunt regăsite aceleași lucruri.
Variația există la celelalte societăți, adică la societatea pe acțiuni, societatea în comandită pe

acțiuni sau societatea cu răspundere limitată cu mai muți asociați. Aici pot exista două variante:
varianta în care viitorii asociați aleg să întocmească două înscrisuri, caz în care din punct de vedere
formal va exista un înscris care se numește contract de societate și un alt înscris care se numește
statut, sau o altă variantă în care aleg să aibă un singur instrument, adică un înscris denumit act
constitutiv. În varianta cu două înscrisuri este de reținut faptul că ele nu vor avea același conținut.
În contractul de societate vor fi trecute clauzele regăsite în art. 7 sau art. 8, iar în statut vor fi
detaliate lucrurile în privința funcționării (modul în care se iau deciziile în societate, modul în care
se pun în aplicare aceste decizii, mecanisme de control). Dacă se optează pentru un singur înscris,
și anume actul constitutiv, toate aceste informații vor fi regăsite în cuprinsul său. Art. 5 alin. 5
menționează că „În cazurile în care contractul de societate și statutul constituie acte distincte,
acesta din urmă va cuprinde datele de identificare a asociaților și clauze reglementând organizarea,
funcționarea și desfășurarea activității societății.”.
Pagina 84
2. Încheierea actului constitutiv- natură juridică
Regula o reprezintă constituirea prin contract, actul constitutiv are natura unui contract de
societate. Pentru contractul de societate există reglementări speciale în Legea nr. 31/1990 privind
societățile comerciale și reglementări generale în Codul Civil.
Excepția o reprezintă actul juridic unilateral, aplicabil în cazul SRL-ului cu asociat unic, denumit
și SRL unipersonal, căruia i se aplică regulile Legii societăților comerciale și cele referitoare la
contractul de societate reglementate de dreptul civil (art. 1325 C.Civ).
3. Condițiile de validitate ale actului constitutiv- condiții de fond
În privința contractului de societate se vor reține condițiile speciale reglementate de Legea nr.
31/1990.
a) Consimțământul- trebuie să provină de la un număr minim de 2 persoane care să încheie actul

constitutiv, iar prin excepție poate exista și o singură persoană care să încheie actul constitutiv în
cazul societăților cu răspundere limitată. Este vorba despre SRL-ul unipersonal. În privința
societății cu răspundere limitată există o reglementare legată de numărul maxim de persoane, și
anume 50, conform art. 12. Art. 56 reglementează sancțiunile ce intervin pentru nerespectarea
condițiilor ce țin de consimțământ. La lit. h) se prevede sancțiunea nulității societății, dacă nu este
respectat numărul minim de asociați.
În art. 6 alin. 1 se vorbește despre fondatori, conform căruia „Semnatarii actului constitutiv,
precum și persoanele care au un rol determinant în constituirea societății sunt considerați
fondatori.”. Persoanele care au un rol determinant în constituirea societății ar putea fi persoane
care nu au calitatea de asociați, dar au fost considerate de către asociați ca având un rol dterminant
în constituirea societății și primii asociați.
b) Capacitatea de folosință- se observă că regula existenței capacității este reținută și de Legea

societăților comerciale, art. 1 menționând „În vederea desfășurării de activități cu scop lucrativ,
persoanele fizice și persoanele juridice se pot asocia și pot constitui societăți cu personalitate
juridică, cu respectarea dispozițiilor prezentei legi.”. De la această regulă sunt reglementate și
excepții, O primă situație de persoane care nu pot deveni asociați este categoria ce rezultă din art.
6 alin. 2 conform căruia „Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori
cărora li s-a interzis prin hotărâre judecătorească definitivă dreptul de a exercita calitatea de
fondator ca pedeapsă complementară a condamnării pentru infracțiuni contra patrimoniului prin
nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune
fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării
banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării
Pagina 85
terorismului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau pentru infracțiunile
prevăzute de prezenta lege.”. Sancțiunea de la art. 56 care intervine este nulitatea societății, atunci
când toți fondatorii ar fi fost incapabili la data constituirii societății. Dacă unul singur era incapabil,
atunci intervine doar nulitatea în ceea ce privește asociatul incapabil. Un alt exemplu există și în
cazul unui srl cu asociat unic, adică o persoană care și-a constituit un srl cu asociat unic, nu își
mai poate constitui altul și nici nu poate fi asociat la un alt srl cu asociat unic. În cazul acestei
situații se poate cere dizolvarea societății la registrul comerțului.
c) Obiectul de activitate al societăților- acesta nu trebuie confundat cu obiectul contractului de

societate, care mai cuprinde și intenția de a contribui cu un aport sau cu niște contribuții cu titlu de
aport la constituirea unui fond comun și trebuie să fie licit și conform ordinii publice, sancțiunea
aplicabilă pentru nerespectare fiind nulitatea societății.
Aceste contribuții sunt reglementate de art. 16 din Legea nr. 31/1990. Aporturile în numerar
reglementate de art. 16 sunt similare cu cele reglementate de Codul Civil. Acestea sunt obligatorii
la constituirea oricărei forme de organizație. Aporturile în natură sunt reglementate de același
articol; comparând cu aporturile din Codul Civil, se observă faptul că în Codul Civil se vorbește
despre aporturile în bunuri corporale și aporturile în bune incorporale, iar aporturile în natură
reglementate de Legea societăților sunt similare cu cele în bunuri corporale menționate de Codul
Civil. Aporturile constând în prestații de muncă sau servicii reglementate în Legea nr. 31/1990
sunt similare cu aporturile constând în prestații sau cunoștințe specifice, reglementate de Codul
Civil.
În privința aporturilor în numerar, art. 16 alin. 1 specifică faptul că sunt obligatorii; aporturile în
natură sunt posibile la orice formă de societate, iar aporturile în creanțe nu sunt admise la
societățile pe acțiuni care se constituie prin subscripție publică, și de asemenea, nu sunt admise la
societățile în comandită pe acțiuni și societățile cu răspundere limitată.
În privința prestațiilor în muncă sau servicii, se constată din textul legii că nu pot constitui la
formarea ori majorarea capitalului social; sunt mai degrabă contribuții- asociații în societatea în
nume colectiv și asociații comanditari se pot obliga la prestații în muncă cu titlu de aport social.
Totalitatea aporturilor constituie capitalul social al unei societăți, care este de două feluri: subscris
și vărsat. Pentru anumite forme de societate există o valoare minimă a capitalului social. Capitalul
social al unei societăți cu răspundere limitată este 200 de lei conform art. 11 din Legea nr. 31/1990
privind societățile comerciale, iar capitalul social pentru societatea pe acțiuni și în comandită pe
acțiuni este 90.000 de lei. Nerespectarea capitalului social este o cauză de nulitate a societății.
Pagina 86
Art. 91 menționează faptul că „Societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă și
societatea cu răspundere limitată sunt obligate să verse integral la data constituirii capitalul social
subscris.”.
Art. 9 alin. 2 menționează faptul că „În cazul unei subscrieri integrale și simultane a capitalului
social de către toți semnatarii actului constitutiv, capitalul social vărsat la constituire nu va putea
fi mai mic de 30% din cel subscris. Diferența de capital social subscris va fi vărsată: a) pentru
acțiunile emise pentru un aport în numerar, în termen de 12 luni de la data înmatriculării societății;
b) pentru acțiunile emise pentru un aport în natură, în termen de cel mult 2 ani de la data
înmatriculării.”. Acest procent se raportează în funcție de capitalul social al societății, și nu
individual, în funcție de fiecare asociat în parte.
Este de menționat faptul că valoarea minimă pentru o parte socială este de 10 lei, iar pentru o
acțiune este de 0,1 lei.
d) cauza actului constitutiv- art. 67 din Legea societăților comerciale reglementează conceptul de
dividend ca reprezentând cota-parte din profit ce se plătește fiecărui asociat constituie dividend și
se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat.
31. Condițiile de validitate ale actului constitutiv- condiții de formă
Regula în acest caz o reprezintă necesitatea formei scrise, mai exact forma înscrisului sub
semnătură privată, împreună cu prezența anumitor clauze.
Art. 5 alin. 6 din Legea societăților comerciale stabilește următoarele: „Actul constitutiv se încheie
sub semnătură privată, se semnează de toți asociații sau, în caz de subscripție publică, de fondatori.
Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când: a) printre bunurile subscrise ca
aport la capitalul social se află un imobil; b) se constituie o societate în nume colectiv sau în
comandită simplă; c) societatea pe acțiuni se constituie prin subscripție publică.”. Acest articol se
coroborează cu art. 56 care menționează că este un caz de nulitate al societății lipsa actului
constitutiv sau neîncheierea lui în formă autentică în situațiile prevăzute la art. 5 alin. 6. Clauze de
nulitate se regăsesc și la art. 56 lit. f), conform căruia „actul constitutiv nu prevede denumirea
societății, obiectul său de activitate, aporturile asociaților sau capitalul social subscris;”.
Sancțiunea nerespectării clauzelor referitoare la formă se regăsește în art. 46, conform căruia
„Când actul constitutiv nu cuprinde mențiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin care se
încalcă o dispoziție imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerință legală pentru constituirea
societății, judecătorul delegat, din oficiu sau la cererea oricăror persoane care formulează o cerere
de intervenție, va respinge, prin încheiere, motivat, cererea de înmatriculare, în afară de cazul în
care asociații înlătură asemenea neregularități. Judecătorul delegat va lua act în încheiere de
regularizările efectuate.”.
Pagina 87
Foarte important de reținut este faptul că noțiunea de „judecător delegat” a fost abrogată, iar în
prezent, asupra cererii de înmatriculare în registrul comerțului se pronunță directorul oficiului
registrului comerțului sau persoana delegată de către aceasta.
Atât forma scrisă cât și forma autentică sunt condiții de formă ad validitatem pentru situațiile de
excepție.
II. Înregistrarea în registrul comerțului
a) depunerea cererii de înregistrare la registrul comerțului
La registrul comerțului se solicită înregistrarea/înmatricularea societăților, autorizarea funcționării

și înregistrarea fiscală. Se depun o serie de înscrisuri tipizate a căror formă este reglementată legal:
cererea de înmatriculare, declarația tip pe proprie răspundere referitoare la îndeplinirea condițiilor
de funcționare și cererea de înregistrare fiscală. Toate acestea, împreună cu dovezile care atestă
îndeplinirea lucrurilor completate se depun la oficiul registrului comerțului teritorial. Locul în sine
la care se depun aceste înscrisuri poartă denumirea de birou unic.
În privința depunerii, există un termen reglementat de lege în care să se solicite înregistrarea,

termen reglementat de art. 36 și 47 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care
stabilesc mai multe detalii după cum urmează:
Art. 36- (1) În termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii, primii
administratori sau, dacă este cazul, primii membri ai directoratului și ai consiliului de supraveghere
ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea societății în registrul comerțului în a cărui
rază teritorială își va avea sediul societatea. Ei răspund în mod solidar pentru orice prejudiciu pe
care îl cauzează prin neîndeplinirea acestei obligații. (2) Cererea va fi însoțită de: a) actul
constitutiv al societății; b) dovada efectuării vărsămintelor în condițiile actului constitutiv, cu
excepția societăților cu răspundere limitată; c) dovada sediului declarat și a disponibilității firmei;
d) în cazul aporturilor în natură subscrise și vărsate la constituire, actele privind proprietatea, iar
în cazul în care printre ele figurează și imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt
grevate; e) actele constatatoare ale operațiunilor încheiate în contul societății și aprobate de
asociați; f) declarația pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori și, după caz,
a primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului și ai consiliului de supraveghere
și, dacă este cazul, a primilor cenzori, că îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege; g) alte
acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea constituirii.
Pagina 88
Art. 47- (1) În cazul în care fondatorii sau reprezentanții societății nu au cerut înmatricularea ei în
termen legal, oricare asociat poate cere oficiului registrului comerțului efectuarea înmatriculării,
după ce, prin notificare sau scrisoare recomandată, i-a pus în întârziere, iar ei nu s-au conformat în
cel mult 8 zile de la primire. (2) Dacă, totuși, înmatricularea nu s-a efectuat în termenele prevăzute
de alineatul precedent, asociații sunt eliberați de obligațiile ce decurg din subscripțiile lor, după
trecerea a 3 luni de la data autentificării actului constitutiv, în afară de cazul în care acesta prevede
altfel. (3) Dacă un asociat a cerut îndeplinirea formalităților de înmatriculare, nu se va mai putea
pretinde de niciunul dintre ei eliberarea de obligațiile ce decurg din subscripție.
b) soluționarea cereii
Aceasta se face de către directorul oficiului registrului comerțului. În urma admiterii cererii, se
dispune înmatricularea societății și autorizarea funcționării, obținându-se apoi codul unic de
înregistrare din partea Ministerului Finanțelor, trecându-se mai departe la înmatricularea societății
în registrul comerțului.
c) înmatricularea societății în registrul comerțului
În urma înmatriculării se obține un număr de ordine în registrul comerțului și o dată a

înmatriculării. La finalul acestor proceduri, cel care dorește să înființeze societatea dobândește un
certificat de înregistrare pe care este trecut CUI-ul, eliberat de Ministerul Finanțelor, este trecut de
asemenea și J-ul și alte informații relevante, de exemplu sediul societății. Se obține și rezoluția
directorului oficiului registrului comerțului prin care acesta a dispus înregistrarea societății,
precum și certificatul constatator aferent declarațiilor pe propria răspundere privind îndeplinirea
condițiilor de funcționare. La data înregistrării societății în registrul comerțului, aceasta
dobândește personalitate juridică.
Secțiunea 10. Constituirea societăților prin subscripție publică
Pot fi constituite prin acest mod doar societățile pe acțiuni, conform Legii nr. 31/1990 privind
Din analiza art. 187 din Legea 31/1990 se constată că „Dispozițiile prezentului capitol se
completează cu normele privind societățile pe acțiuni, cu excepția celor referitoare la sistemul
dualist de administrare.”. Astfel, a apărut ideea că aceasta metodă de constituire s-ar putea aplica
și societăților în comandită pe acțiuni. Nu poate fi însă aplicată deoarece acest articol vizează
funcționarea societăților, și nu înființarea lor.
Pagina 89
Acest tip de constituire conține anumite faze premergătoare. Prima dintre acestea este prospectul
de emisiune, pe care am amintit-o anterior. Fondatorii semnează prospectul de emisiune și trebuie
să fie atenți ca acesta să fie încheiat în formă autentică și să cuprindă clauzele specificate de lege,
fiind condiții de formă. În cuprinsul prospectului de emisiune trebuie să se menționeze până la ce
dată se încheie subscrierea.
Faza a doua este etapa subscrierii de acțiuni. Aceasta presupune asumarea obligației de a contribui
cu o parte din viitorul capital social al societății. Din punct de vedere formal, subscrierea presupune
înscrierea unor mențiuni pe prospectul de emisiune.
Următoarea fază este validarea subscripției și aprobarea actului constitutiv, lucru care se face în
cadrul adunării constitutive, convocată de fondatori într-un termen de maxim 2 luni de la
încheierea subscripției și deciziile se iau în această adunare cu majoritatea simplă, adică a celor
care au subscris la capitalul social. Important de reținut este faptul că fiecare persoană care a
subscris la capitalul social dispune de un singur vot.
Scopul adunării constitutive este reglementat în art. 28 din Legea societăților, având ca scop
general discutarea și aprobarea actului constitutiv și numirea primilor administratori și cenzori.
Ultima etapă este încheierea actului constitutiv, în formă autentică.
Secțiunea 11. Aspecte generale privind funcționarea societăților comerciale
Când este vorba despre funcționarea societăților, interesează 3 aspecte.

Primul dintre acestea este de a ști cine ia deciziile în cadrul societăților, lucru care variază în
funcție de tipul de decizie care trebuie luată: Adunarea Generală a Asociaților sau administratorii.
De obicei, administratorii au atribuții de luare a deciziilor care țin de punerea în executare a
hotărârilor pe care le adoptă Adunarea Generală a Asociaților.
Al doilea aspect care interesează este implementarea deciziilor. După ce s-a luat decizia, de
exemplu deschiderea unui sediu secundar, înființarea altei societăți, cumpărarea de materii prime
de la un anumit producător, se trece la încheierea actelor juridice corespunzătoare deciziilor luate
de societate. Adică: dacă s-a luat decizia schimbării furnizorului, trebuie încheiat un contract cu
noul furnizor; dacă s-a luat decizia deschiderii unui sediu secundar la Timișoara, trebuie cumpărat
sau închiriat un spațiu comercial, trebuie să se facă formalitățile la Registrul Comerțului etc. Cele
mai multe decizii presupun și încheierea de acte juridice, nu numai operațiuni materiale. La
încheierea de acte juridice în executarea deciziilor luate intervin administratorii care au putere de
reprezentare. Este de precizat faptul că nu toți administratorii dispun de putere de reprezentare,
adică nu toți pot semna sau negocia actele juridice în numele și pe seama persoanei juridice
reglementată de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Al treilea aspect este cel legat de control, de care se ocupă cenzorii sau auditorii financiari.
Pagina 90
Secțiunea 12. Tipuri de adunări generale
În funcție de tipul de acțiuni deținute, adunările generale sunt de două feluri:

1. adunări generale ale asociaților/acționarilor
2. adunări speciale
În privința adunărilor generale ale asociaților/acționarilor, participă toți acționarii, fără a se ține
cont de tipul de acțiune pe care îl dețin, și anume ordinară sau obișnuită.
În privința adunărilor speciale, acestea pot fi mai multe în cadrul unei societăți pe acțiuni în funcție
de tipurile particulare de acțiuni pe care le-a emis. Legea nr. 31/1990 menționează o categorie
specială de acțiuni, și anume acțiuni cu dividend prioritar și fără drept de vot. Prin prisma
acestor acțiuni particulare cei care sunt titulari de acțiuni primesc cu prioritate dividend, adică
înaintea efectuării anumitor rețineri din venit, dar în acest scop renunță la dreptul de vot. Astfel,
acești acționari pot participa la adunarea generală pe care am enunțat-o, însă au și adunări speciale,
și anume adunarea specială a titularilor de acțiuni cu dividend prioritar și fără drept de vot. Dacă
societatea emite și alte tipuri speciale de acțiuni, pentru fiecare tip de acțiune se poate organiza
câte un tip de adunare.
În funcție de competență, adunările generale ale acționarilor sunt împărțite în două categorii:
1. adunări generale ordinare (AGAO)
2. adunări generale extraordinare (AGAE)
În cadrul SRL-urilor, legiuitorul nu a făcut nicio distincție, existând decât adunarea generală a
asociaților. Însă, această adunare are competențe similare cu cele SA-ului atât în cazul adunării
generale ordinare, cât și în cazul adunării generale extraordinare. În completare, când au fost
reglementate majoritățile cu care se iau deciziile, legiuitorul a făcut o distincție între majoritățile
necesare în funcție de problema cu privire la care se votează.
De reținut este faptul că în ceea ce privește adunarea generală, la nivelul actului constitutiv,
practica și doctrina au fost de acord ca prin voința părților, inclusiv în cadrul SRL-ului, să pot fi
configurate două adunări după modelul de la societatea pe acțiuni.
Secțiunea 13. Competențele adunărilor generale
În privința adunărilor generale ordinare trebuie avut în vedere în primul rând art. 111 din Legea
nr. 31/1990 privind societățile comerciale. La alin. 2 se menționează că „în afara de dezbaterea
altor probleme înscrise pe ordinea de zi, adunarea aenerală este obligată să..”. Din această
formulare a apărut regula competenței generale a adunării generale ordinare, adică regula
conformă căreia adunarea generală ordinară poate adopta hotărâri în orice materie.
Pagina 91
Există și o excepție de la această regulă, excepția reprezentând-o acele atribuții care sunt date în
competența altor adunări. De exemplu, art. 113 stabilește competențele adunării generale
extraordinare, ce nu vor putea face obiectul unei convocări a adunării generale ordinare. O excepție
este întâlnită și la art. 116 care face referire la adunările speciale, acele adunări în care se adoptă
hotărâri în legătură cu anumite acțiuni speciale.
În cazul adunării generale ordinare, printre competențe se numără și problema situațiilor financiare
anuale ce reprezintă acele acte contabile din care rezultă situația economică a unei societăți la
finalul unui an financiar. Tot în legătură cu situația economică a societății se stabilește și bugetul
de venituri și cheltuieli, programul de activitate pentru anul următor și dividendul, adică acea parte
din profit ce urmează a fi repartizată acționarilor.
Tot în cazul adunării generale ordinare trebuie subliniat faptul că în această adunare sunt aleși și
revocați membrii consiliului de administrație. Aceștia se întâlnesc în sistemul de administrare
unitar. În cazul celui dualist activează consiliul de supraveghere. De asemenea, cenzorii sunt aleși
și numiți tot în cadrul adunării generale ordinare.
De reținut este faptul că membrii consiliului de administrație sunt numiți în actul constitutiv. După
ce mandatul acestora încetează sau dacă sunt revocați, revocarea și numirea noilor membri ai
consiliului de administrație este de competența adunării generale ordinare, dar modificarea actului
constitutiv este de competența adunării generale extraordinare. Aici apare un caz special, în care
modificarea actului constitutiv intră în competența adunării generale ordinare.
În cazul adunării generale extraordinare, art. 113 enumeră competențele acesteia. Astfel, conform
acestui articol „Adunarea generală extraordinară se întrunește ori de câte ori este necesar a se lua
o hotărâre pentru: a) schimbarea formei juridice a societății; b) mutarea sediului societății; c)
schimbarea obiectului de activitate al societății; d) înființarea sau desființarea unor sedii secundare:
sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică, dacă prin
actul constitutiv nu se prevede altfel; e) prelungirea duratei societății; f) majorarea capitalului
social; g) reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acțiuni; h) fuziunea
cu alte societăți sau divizarea societății; i) dizolvarea anticipată a societății; i1) j) conversia
acțiunilor dintr-o categorie în cealaltă; k) conversia unei categorii de obligațiuni în altă categorie
sau în acțiuni; l) emisiunea de obligațiuni; m) oricare altă modificare a actului constitutiv sau
oricare altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare.”.
Din redactarea lit. m) a articolului reiese că regula în cazul adunărilor generale extraordinare este
aceea că ele adoptă hotărâri prin care se modifică actul constitutiv.
Există și în cazul acestei adunări excepții, și anume modificări ale actului constitutiv date de lege
în competența altor adunări, și anume cea în care modificarea actului constitutiv intră în
competența adunării generale ordinare.
Pagina 92
O altă excepție se observă din analiza art. 150, respectiv 15322, și anume faptul că tot în
competența adunării generale extraordinare sunt puse niște materii care nu reprezintă modificări
ale actului constitutiv. Art.150 vorbește despre încheierea unor acte juridice între administratori
în nume propriu și societate; dacă un astfel de act juridic se dorește a fi încheiat, trebuie să se
încheie după obținerea aprobării adunării generale. Art. 15322 menționează încheierea unor acte
juridice între societate și terți, acte juridice de o valoare care să depășească jumătate din valoarea
contabilă a activelor societății; dacă administratorii doresc să încheie astfel de act juridic, trebuie
să ceară în prealabil acordul acționarilor dat în cadrul unei adunări generale extraordinare.
În plus, art. 116 menționează că „Hotărârea unei adunări generale de a modifica drepturile sau
obligațiile referitoare la o categorie de acțiuni nu produce efecte decât în urma aprobării acestei
hotărâri de către adunarea specială a deținătorilor de acțiuni din acea categorie.”.
Este necesară următoarea analiză: art. 113 menționează faptul că este de competența adunării
generale extraordinare înființarea sau desființarea unor sedii secundare: sucursale, agenții,
reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică, iar art. 111 menționează faptul
că este de competența adunării generale ordinare să hotărască gajarea, închirierea sau desființarea
uneia sau a mai multor unități ale societății. Aceste „unități” reprezintă structuri din cadrul
unităților fără personalitate juridică de la art. 113 sau din cadrul sediului principal. În cadrul unei
societăți există mai multe secții, ca elemente de organizare internă a unui sediu sau la nivelul unei
sucursale.
Secțiunea 14. Convocarea adunărilor generale
În privința adunărilor generale, sunt necesare îndeplinirea unor formalități înainte ca acestea să
aibă loc, formalități ce poartă denumirea generică de „convocare”.
În cadrul societăților pe acțiuni, există anumite reguli comune de convocare, neexistând diferențe
legate de tipul de adunare. Aceste reguli sunt consacrate legal începând cu art. 117 din Legea nr.
31/1990.
În primul rând, se pune întrebarea de a ști cine convocacă adunările generale. Conform art. 117,
adunarea generală este convocată de către Consiliul de administrație sau de către directorat.
Consiliul de administrație este organul care administrează societatea în sistemul unitar de
administrare, iar directoratul este organul care administrează societatea în sistemul dualist de
administrare. Există deci două sisteme de administrare, dualist și unitar, fiecare cu organe specifice
de administrare. În cadrul sistemului unitar de administrație există deci consiliul de administrație,
în anumite situații putând exista și directori, iar în cadrul sistemului dualist există directoratul (a
nu se confunda cu directorii din cadrul sistemului unitar) și consiliul de supraveghere.
Pagina 93
Legea societăților comerciale reglementează însă și excepții de la regulă, de exemplu la art. 119
se menționează convocarea adunării generale de către acționari. Astfel, acționarii ce dețin cel puțin
5% din capitalul social pot solicita consiliului de administrație sau directoratului convocarea
adunării generale pentru o anumită problemă corespunzătoare adunării pe care o solicită. În cazul
în care consiliul de administrație sau directoratului nu dau curs solicitării acționarilor, aceștia vor
putea cere instanței autorizarea convocării generale.
În al doilea rând, se pune întrebarea de a ști când anume se convoacă adunarea generală. Astfel,
aceasta se convoacă atunci când cei care sunt abilitați ca regulă să convoace aceste adunări
consideră că este necesar. Dacă, de exemplu, administratorii consideră că ar fi bine să înființeze
un nou punct de lucru deoarece societatea este în plină ascensiune, atunci în baza deciziei lor luată
la nivelul consiliului de administrație, se stabilește convocarea unei adunări generale extraordinare
în care acționarii să decidă dacă doresc înființarea unui sediu secundar. Dacă, de exemplu, la
nivelul administratorilor se observă faptul că este nevoie de un utilaj performant care ajunge la
niște valori foarte mari, adică dacă se depășește jumătate din valoarea elementelor de activ, este
nevoie de solicitarea acordului adunării generale extraordinare, convocată de către administratori.
Legea societăților mai reglementează anumite situații, și anume situația în care chiar actul
normativ consideră că este necesară convocarea unei adunări. Din art. 111 se observă faptul că
adunarea generală ordinară se întrunește cel puțin o dată pe an, în cel mult 5 luni de la încheierea
exercițiului financiar, indiferent dacă administratorii consideră că este necesar sau nu (obligația
de convocare).
Mai departe, trebuie observat cum se convoacă adunările generale. Acest aspect este foarte
important deoarece de convocare depinde într-o mare măsură validitatea hotărârii. Dacă actul de
convocare nu respectă regulile prevăzute de Legea 31/1990, acesta este lovit de nulitate, lovind
practic de nulitate și hotărârea care se va adopta.
Regula în cazul convocării este că adunările generale se convoacă prin convocator, care este un
act în care se menționează locul în care va avea loc adunarea generală, data la care va avea loc
adunarea, trebuie menționate explicit toate problemele care vor face obiectul dezbaterii și, în
anumite situații, trebuie furnizate anumite informații suplimentare pentru anumite puncte de pe
ordinea de zi.
Art. 117 alin. 6 stabilește cuprinsul convocatorului: „Convocarea va cuprinde locul și data ținerii
adunării, precum și ordinea de zi, cu menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face
obiectul dezbaterilor adunării. În cazul în care pe ordinea de zi figurează numirea administratorilor
sau a membrilor consiliului de supraveghere, în convocare se va menționa că lista cuprinzând
informații cu privire la numele, localitatea de domiciliu și calificarea profesională ale persoanelor
propuse pentru funcția de administrator se află la dispoziția acționarilor, putând fi consultată și
Pagina 94
completată de aceștia.”. Acest convocator trebuie publicat în Monitorul Oficial, partea a IV-a și
în unul dintre ziarele de largă circulație din localitatea în care se află sediul societății sau cea mai
apropiată localitate. În plus, trebuie respectat și un termen pentru fixarea adunării generale sau
speciale care se convoacă.
Conform alin. 2 al art. 117 „Termenul de întrunire nu poate fi mai mic de 30 de zile de la
publicarea convocării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.”. Art. 1171 menționează
că acționarii care au cel puțin 5% din capitalul social al societății au și posibilitatea introducerii
unor noi puncte pe ordinea de zi.
Se poate ține în mod valabil o adunare generală și fără respectarea formalităților de convocare,
atunci când sunt prezenți acționari care acoperă întreg capitalul social și niciunul dintre aceștia nu
se opune, conform art. 121 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Convocarea adunării se poate face și prin scrisoare recomandată, conform art. 117 alin. 4, care
menționează că dacă toate acțiunile societățile sunt nominative, convocarea se poate face și numai
prin scrisoare recomandată. În urma modificării legii societăților toate acțiunile sunt nominative,
deci această metodă de convocare este practic disponibilă pentru toate societățile.
Legea 31/1990 reglementează și o excepție conform art. 117 alin. 4, conform căruia „Convocarea
poate fi făcută și numai prin scrisoare recomandată sau, dacă actul constitutiv permite, prin
scrisoare transmisă pe cale electronică”.
În cadrul societăților cu răspundere limitată, dispozițiile din lege sunt mai puțin elaborate. Pentru
a afla, de asemenea, cine convoacă adunările, se verifică art. 195 din Legea societăților
comerciale, conform căruia adunările generale se convoacă de către administratori. Se vorbește
și în acest caz despre faptul că asociații care reprezintă cel puțin o pătrime din capitalul social vor
putea cere convocarea adunării generale, însă nu se menționează expres cine va convoca adunarea
în cazul în care consiliul de administrare nu o convoacă.
Adunările generale se convoacă atunci când administratorii consideră că este necesar sau atunci
când există obligație de convocare, conform art. 195 din Legea societăților, care statuează că
„Administratorii sunt obligați să convoace adunarea asociaților la sediul social, cel puțin odată pe
an sau de câte ori este necesar.”.
Pentru a ști și cum se convoacă aceste adunări, art. 195 alin. 3 stabilește că „Convocarea adunării
se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziții speciale, prin scrisoare
recomandată, cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea acesteia, arătându-se ordinea
de zi.”.
Pagina 95
Secțiunea 15. Desfășurarea adunărilor generale
Din punct de vedere organizatoric, art. 129 configurează modul în care se desfășoară o adunare
generală, conformă căruia în ziua și la ora arătate în convocare, ședința adunării se va deschide de
către președintele consiliului de administrație, respectiv al directoratului, sau de către acela care îi
ține locul, se alege un secretariat și se întocmește un proces verbal.
Mai important de reținut este de a ști cine participă la adunările generale. Unele persoane au
posibilitatea de a participa la aceste adunări, iar alte persoane au obligația de a face acest lucru. În
privința acționarilor, aceștia au posibilitatea de a participa la adunările generale și atunci când
participă au opțiunea de a participa personal sau prin reprezentant. Reprezentarea acționarilor la
nivelul adunărilor generale se găsește reglementată în art. 125 din Legea societăților comerciale.
Se observă că pentru a fi reprezentați asociații, se depune la societate o procură în original cu 48
de ore înainte de adunare, sancțiunea nedepunerii fiind pierderea exercițiului dreptului de vot.
Alin. 5 din același articol instituie niște limitări în legătură cu persoana reprezentantului, astfel:
„Membrii consiliului de administrație, directorii, respectiv membrii directoratului și ai consiliului
de supraveghere, ori funcționarii societății nu îi pot reprezenta pe acționari, sub sancțiunea nulității
hotărârii, dacă, fără votul acestora, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută.”. Deci sancțiunea nulității
nu intervine întotdeauna, această lipsă a posibilității de a reprezenta este una relativă. În consecință,
atunci când un acționar este reprezentat de membru al consiliului de administrație, de un director,
de un membru al directoratului sau de un membru al consiliului de supraveghere acesta va fi
considerat că are drept de vot în adunarea generală, fiind luat în considerare la calcului cvorumului,
de exemplu, și doar în anumite situații, atunci când după ce s-a votat în adunarea generală se
constată că acest vot a fost al acestor asociați acționari reprezentați de către administratori, doar
atunci se constată faptul că hotărârea este lovită de nulitate.
În privința membrilor consiliului de administrație, directorilor, membrilor directoratului sau

membrilor consiliului de supraveghere, art. 15323 instituie o obligație de a participa, iar art. 29
vorbește despre posibilitatea de a invita la adunarea generală un notar public care să autentifice
hotărârea adunării generale, în măsura în care este necesar acest lucru. În cadrul obligației
consacrate de art. 15323 s-a ridicat problema de a ști ce se întâmplă dacă membrii consiliului
administrației, directorii, membrii directoratului sau membrii consiliului de supraveghere
nesocotesc această obligație și absentează.
O propunere a fost aceea de a considera că este o cauză a hotărârii ce se va adopta deoarece nu

sunt prezenți toți cei care sunt obligați să participe la acea adunare. O astfel de interpretare ar duce
însă la situații absurde de genul celei care pe ordinea de zi este atragerea răspunderii unui
administrator. Evident că pentru a se salva de la această tragere la răspundere, acesta ar absenta de
la adunarea generală ce îl vizează. Astfel, sancțiunea care intervine nu este nulitatea hotărârii, ci
înlocuirea acestuia pe motiv de nemulțumire legată de activitatea sa, prin revocare.
Pagina 96
În cazul societății cu răspundere limitată, în cadrul adunărilor generale participă asociații, legea
nedetaliind foarte mult în această privință.
Referitor la cine votează în cadrul adunărilor, se constată că o fac acționarii. Trebuie clarificate
mai multe aspecte. În primul rând, trebuie stabilit care sunt acționarii care participă la o anumită
adunare generală. În cadrul SA-urilor, acțiunile pot fi înstrăinate fără acordul celorlalți acționari;
acestea se pot înstrăina și pot ajunge la mai multe persoane pe parcursul unui an.
Exemplu:
A a fost acționar tot anul 2019 și în anul 2020 în primele 5 luni se convoacă adunarea generală
ordinară a acționarilor care să sisteze dividendul și să stabilească dacă se distribuie către acționari.
Între timp, în anul 2020 A își înstrăinează acțiunile. La momentul ținerii adunării, această persoană
nu mai este acționar la societate, dar hotărârea și dividendul vizează o perioadă în care acesta a
fost acționar.
Întrebare: Cui se distribuie dividendul? Celui care a fost acționar în perioada 2019, perioadă de
referință pentru obținerea dividendelor, sau celui care este acționar la momentul la care are loc
adunarea generală?
Răspuns: Data de referință este o dată calendaristică dictată de consiliul de administrație și

reglementată de art. 123 din Legea nr. 31/1990. Atunci când are loc ședința consiliului de
administrație prin care se stabilește faptul că urmează să aibă loc o adunare generală, printre
lucrurile pe care le stabilesc acționarii este și data de referință pentru ședința adunării generale care
se stabilește și se înscrie în convocator, în scrisoarea recomandată sau în scrisoarea electronică.
Alin. 2 al art. 123 din Legea societăților stabilește că „Consiliul de administrație, respectiv
directoratul, va stabili o dată de referință pentru acționarii îndreptățiți să fie înștiințați și să voteze
în cadrul adunării generale, dată ce va rămâne valabilă și în cazul în care adunarea generală este
convocată din nou din cauza neîntrunirii cvorumului. Data de referință astfel stabilită va fi
ulterioară publicării convocatorului și nu va depăși 60 de zile înainte de data la care adunarea
generală este convocată pentru prima oară.”. Practic, această dată de referință stabilește concret
cine este îndreptățit să încaseze dividende, să participe la adunările generale etc., iar această dată
este fixată într-un mod independent.
În situația în care se publică convocatorul la un anumit moment și peste 30 de zile este fixată
adunarea generală, data de referință poate să fie fixată în oricare dintre aceste 30 de zile.
În situația în care se publică convocatorul la un anumit moment și peste 90 de zile este fixată
adunarea generală, ultima zi în care poate fi fixată data de referință cu 60 de zile înainte de ziua în
care este adunarea generală.
Pagina 97
Pentru a stabili cine are în concret drept de vot, se impun anumite precizări. O acțiune plătită dă
dreptul la un vot, regulă ce rezultă din art. 101 din Legea nr. 31/1990 privind societățile
comerciale. Acțiunile cu privire la care vărsămintele nu au fost efectuate nu conferă drept de vot.
Este posibil ca uneori acțiunile plătite să nu ofere drept de vot deoarece sunt fără drept de vot sau
au dreptul de vot suspendat. Drept exemplu, se impune excepția acțiunilor fără drept de vot. Există
acțiuni care nu au drept de vot niciodată sau acțiuni care nu au drept de vot în situații particulare.
La acțiunile fără drept de vot în situații particulare exemplul clasic sunt acțiunile cu dividend
prioritar fără drept de vot, reglementate de art. 95 din Legea societăților comerciale. Există și
acțiuni care au drept de vot, dar deoarece titularul lor se găsește într-o anumită situație, ajung să
nu aibă drept de vot.
Conform art. 126 care are următorul cuprins „Acționarii care au calitatea de membri ai consiliului
de administrație, directoratului sau consiliului de supraveghere nu pot vota, în baza acțiunilor pe
care le posedă, nici personal, nici prin mandatar, descărcarea gestiunii lor sau o problemă în care
persoana sau administrația lor ar fi în discuție.”, se observă că acțiunile pe care le au acționarii nu
sunt într-o situație particulară, ele au drept de vor, dar deoarece titularii lor sunt în același timp și
membrii consiliului de administrație directoratului sau consiliului de supraveghere acestea sunt
lipsite de drept de vot, dar doar pentru anumite acțiuni precum descărcarea gestiunii lor sau o
problemă în care persoana sau administrația lor ar fi în discuție.
Alin. 2 al aceluiași articol menționează că „Persoanele respective pot vota însă situația financiară
anuală, dacă nu se poate forma majoritatea prevăzută de lege sau de actul constitutiv.”. Astfel,
dacă pe ordinea de zi a unei adunări generale figurează dezbaterea și adoptarea sau respingerea
situațiilor financiare anuale, deoarece abia după ce se votează se va putea vedea care este situația,
pornind de la premisa că acționarii administratori au drept de vot, voturile lor se vor lua în calcul
drept voturi posibile ce contează pentru cvorum, dacă fără voturile lor nu se formează majoritatea
prevăzută de lege, li se dă posibilitatea de a vota.
Exercițiul dreptului de vot este suspendat pentru acționarii care nu sunt la curent cu vărsămintele
ajunse la scadență. Dacă un acționar a subscris o anumită sumă la capitalul social, în baza
subscrierii a primit 10 acțiuni dintre care sunt achitate integral 5 acțiuni, vărsând 50% din capitalul
subscris și revenindu-i 5 acțiuni, celelalte 5 acțiuni nefiind vărsate, deci care reprezintă acțiuni în
legătură cu care s-a făcut subscrierea, dar nu au fost efectuate vărsămintele. Pentru cele 5 acțiuni
cu privire la care nu s-au făcut vărsămintele, exercițiul dreptului de vot a fost suspendat.
În cazul SRL-urilor, se observă faptul că votează asociații care au drept de vot, deci cei care au
plătit părțile sociale, existând și în acest caz situații particulare în care asociații nu au drept de vot,
situații reglementate de art. 193 alin. 2 conform căruia „Un asociat nu poate exercita dreptul său
de vot în deliberările adunărilor asociaților referitoare la aporturile sale în natură sau la actele
juridice încheiate între ele și societate.”.
Pagina 98
Pentru a verifica cum se votează, se observă aceeași idee, adică o acțiune plătită conferă un vot.
În principiu se votează pe baza propriilor convingeri formate individual, dar există un text legal
care vorbește despre convențiile între asociați cu privire la dreptul de vot. Art. 128 din Legea nr.
31/1990 privind societățile comerciale stabilește că dreptul de vot nu poate fi cedat și că orice
convenție prin care acționarul se obligă a exercita dreptul de vot în conformitate cu instrucțiunile
date sau propunerile formulate de societate sau de persoanele cu atribuții de reprezentare este nulă.
Pentru a identifica cum se votează în cadrul adunărilor generale, se analizează art. 130 din Legea
nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care consacră faptul că regula este votul deschis și
excepția este votul secret. Conform alin. 2, „votul secret este obligatoriu pentru numirea sau
revocarea membrilor consiliului de administrație, respectiv a membrilor consiliului de
supraveghere, pentru numirea, revocarea ori demiterea cenzorilor sau auditorilor financiari și
pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea membrilor organelor de administrare, de
conducere și de control ale societății.”
În cadrul SRL-urilor o parte socială reprezintă un vot.
Secțiunea 16. Numărul total de drepturi de vot din cadrul societăților pe acțiuni
În privința cvorumului, rațiunea din care acesta există este cea de a exista reprezentativitate în
anumite adunări, respectiv adunările asociaților și adunările acționarilor.
În Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în privința cvorumului sunt făcute anumite
distincții între adunările generale ordinare și adunările generale extraordinare, distincții care apar
la cea de-a doua convocare. Astfel, în ceea ce privește adunarea generală ordinară, cvorumul pentru
prima convocare este o pătrime din numărul total de drepturi de vot, același cvorum fiind
aplicabil și pentru adunarea generală extraordinară, tot în cazul primei convocări. Este foarte
important să se stabilească în mod corect care este numărul total de drepturi de vot. Totuși, de
cele mai multe ori, o persoană poate fi indusă în eroare și anume de a crede că numărul total de
drepturi de vot este identic cu numărul total de acțiuni. Să presupunem că într-o societate s-a emis
numărul de 100 de acțiuni și că toate au teoretic drept de vot, în felul acesta foarte mulți oameni
ar putea fi tentați să creadă că numărul de drepturi de vot este tot 100.
Deși câteodată această presupunere este corectă, asta nu înseamnă că este un lucru general valabil,
existând și situații particulare. Un exemplu de caz particular ar putea fi următorul: o acțiune
susceptibilă de a da drept de vot titularului nu este încă achitată; fiind neachitată, acea acțiune nu
îi va putea conferi titularului drept de vot câtă vreme ea rămâne la acest stadiu, de acțiune
neachitată.
Pagina 99
Alteori, din art. 101 din Legea nr. 31/1990 ce are următorul cuprins „(1) Orice acțiune plătită dă
dreptul la un vot în adunarea generală, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel. (2) Actul
constitutiv poate limita numărul voturilor aparținând acționarilor care posedă mai mult de o
acțiune. (3) Exercițiul dreptului de vot este suspendat pentru acționarii care nu sunt la curent cu
vărsămintele ajunse la scadență.” putem deduce faptul că dacă o persoană deține un număr de
acțiuni, de exemplu 3, dintre care două sunt în întregime achitate și una încă nu este achitată, și
mai mult decât atât este în întârziere cu vărsămintele aferente acestei ultime acțiuni, respectiva
persoană ajunge să nu mai aibă vot nici pentru celelalte două care erau achitate în întregime. În
situația acționarilor care au și alte calități, de exemplu sunt administratori, în anumite situații nu
pot vota legat de ceea ce se găsește pe ordinea de zi, chiar dacă acțiunile lor sunt acțiuni care pot
da drept de vot titularului. Dacă, de exemplu, se pune problema angajării răspunderii
administratorului, atunci administratorul care este și acționar nu va avea drept de vot. Dacă, însă,
se pune problema deschiderii unui punct de lucru (sediu secundar), respectivul acționar
administrator va avea drept de vot.
Secțiunea 17. Reglementarea cvorumului în cazul celei de-a doua convocări
Pentru convocarea a doua, există un cvorum diferit la pentru cele două adunări. În cazul Adunării
Generale Ordinare, în conformitate cu regulile precizate de Legea nr. 31/1990, se constată că nu
există condiții de cvorum. În schimb, în cazul Adunării Generale Extraordinare, există la
convocarea a doua condiții de cvorum, și anume o cincime din numărul total de drepturi de vot.
Rațiunea pentru care nu sunt reglementate dispoziții legate de cvorum pentru Adunarea Generală
Ordinară este aceea că legiuitorul a dorit să nu se ajungă în situația de a nu se lua decizii în societate
din cauza nemobilizării acționarilor. Cum Adunarea Generală Ordinară reprezintă regula în
materie de adunări, aceasta trebuie să se poată întruni. Ca atare, în absența unor situații speciale,
nu există condiții de cvorum pentru Adunarea Generală Ordinară.
Articolul care reglementează acest aspect este art. 112 din Legea nr. 31/1990 privind societățile
comerciale, care stabilește atât cvorumul, cât și sancțiunea nerespectării lui, reglementând
următoarele: „(1) Pentru validitatea deliberărilor adunării generale ordinare este necesară prezența
acționarilor care să dețină cel puțin o pătrime din numărul total de drepturi de vot. Hotărârile
adunării generale ordinare se iau cu majoritatea voturilor exprimate. Actul constitutiv poate
prevedea cerințe mai ridicate de cvorum și majoritate. (2) Dacă adunarea generală ordinară nu
poate lucra din cauza neîndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1), adunarea ce se va întruni la o
a doua convocare poate să delibereze asupra punctelor de pe ordinea de zi a celei dintâi adunări,
indiferent de cvorumul întrunit, luând hotărâri cu majoritatea voturilor exprimate. Pentru adunarea
generală întrunită la a doua convocare, actul constitutiv nu poate prevedea un cvorum minim sau
o majoritate mai ridicată.”
Pagina 100
În consecință, dacă se ține totuși o adunare generală fără a fi respectate cerințele de cvorum,
hotărârea adoptată va fi lovită de o cauză de nulitate.
Analizând teza finală a alin. 1 din art. 112, se poate deduce faptul că atunci când există situații
speciale legate de cvorum (mențiuni, clauze) vor trebui respectate acestea din urmă, cu mențiunea
ca ele să fie cerințe mai ridicate de cvorum.
În privința Adunării Generale Extraordinare, articolul care se referă la cvorum este art. 115 din
Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale și are următorul cuprins: „(1) Pentru validitatea
deliberărilor adunării generale extraordinare este necesară la prima convocare prezența acționarilor
deținând cel puțin o pătrime din numărul total de drepturi de vot, iar la convocările următoare,
prezența acționarilor reprezentând cel puțin o cincime din numărul total de drepturi de vot. (2)
Hotărârile sunt luate cu majoritatea voturilor deținute de acționarii prezenți sau reprezentați.
Decizia de modificare a obiectului principal de activitate al societății, de reducere sau majorare a
capitalului social, de schimbare a formei juridice, de fuziune, divizare sau de dizolvare a societății
se ia cu o majoritate de cel puțin două treimi din drepturile de vot deținute de acționarii prezenți
sau reprezentați. (3) În actul constitutiv se pot stipula cerințe de cvorum și de majoritate mai mari.”.
Secțiunea 18. Reglementarea cvorumului în cadrul societăților cu răspundere limitată
Din analiza atentă a art. 192 și a art. 193 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale,
acestea reglementează în principiu majoritatea de luare a deciziei, adică votul necesar adoptării
unei decizii propuse pe ordinea de zi.
Din art. 193 alin. 3 din Legea societăților comerciale conform căruia „Dacă adunarea legal
constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorității cerute, adunarea
convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociați și partea din
capitalul social reprezentată de asociații prezenți.” se poate observa faptul că pentru a doua
convocare legiuitorul nu a mai gândit existența unor condiții de cvorum.
Potrivit concluziilor doctrinare, există condiții de cvorum diferite în funcție de ceea ce se regăsește
pe ordinea de zi. Pentru modificarea actului constitutiv, condiția de cvorum la ambele convocări
este unanimitatea, iar în situația în care pe ordinea de zi se regăsește altceva, condiția de cvorum
este la prima convocare majoritatea absolută dublă, adică majoritatea asociaților și majoritatea
părților sociale. În privința convocării a doua, pentru alte probleme în afară de modificarea actului
constitutiv, există o lipsă de cvorum, lucru evocat anterior.
Configurarea condițiilor de cvorum pentru celelalte situații a pornit de la majoritatea decizională.

Practic, deoarece legiuitorul nu a specificat nimic despre cvorum, cei care au dorit să analizeze
problema au făcut un raționament conform căruia: dacă este necesară o anumită majoritate
decizională, ar fi fost normal ca la adunarea generală respectivă să fi fost prezenți cei necesari
pentru a se adopta hotărârea.
Pagina 101
Astfel, s-a pornit de la modul în care ar trebui să fie aprobate modificările actelor constitutive. Dat
fiind faptul că modificarea actului constitutiv necesită consimțământul tuturor asociaților,
concluzia a fost ca în sala în care se ține adunarea să fie prezenți toți asociații pentru a avea vocația
de a lua decizia corespunzătoare de modificare a actului constitutiv.
Pentru alte probleme legate de societate, dar care nu reprezentau o modificare a actului constitutiv,
majoritatea cu care se lua decizia la prima convocare era dubla majoritate, majoritatea absolută a
asociaților și părților sociale, s-a luat decizia ca în sală să existe cel puțin această dublă majoritate
pentru a exista vocația să se obțină majoritatea necesară pentru decizie.
Textul care menționează aceste majorități este art. 192 din Legea nr. 31/1991 conform căruia „(1)
Adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților
sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel. (2) Pentru hotărârile având ca
obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților, în afară de cazul când
legea sau actul constitutiv prevede altfel.”
Secțiunea 19. Majoritatea decizională
Majoritatea decizională reprezintă numărul voturilor „pentru” ca o hotărâre să fie adoptată.

Prin ordinea de zi se propune asociaților adoptarea uneia sau mai multor decizii în legătură cu
anumite aspecte, reglementate în convocatorul care conține ordinea de zi. În urma dezbaterilor,
acționarii (SA) sau asociații (SRL) își vor spune punctul de vedere, votând pro sau contra. Pentru
a afla dacă hotărârea a fost adoptată sau nu, este necesar un calcul. În cazul Adunării Generale
Ordinare, indiferent de convocare, majoritatea voturilor exprimate (jumătate plus 1) trebuie să fie
pro în sensul aprobării convocate prin convocator. În cazul Adunării Generale Extraordinare există
o altă formulare, și anume majoritatea voturilor deținute.
Textul legal care reglementează aceste lucruri sunt art. 112, pentru Adunările Generale Ordinare
și art. 115 pentru Adunările Generale Extraordinare, articole menționate anterior.
Deși expresia „majoritatea voturilor deținute” este destul de clară, reprezentând voturile pe care le
dețin cei care participă la Adunarea Generală, expresia „majoritatea voturilor exprimate” ridică
unele dificultăți. În legătură cu acest concept, în literatură s-au exprimat tot felul de puncte de
vedere, în principiu dezbaterea fiind în legătură cu situația abținerilor. Concluzia s-a îndreptat
către faptul ca abținerilor să nu fie incluse în voturile exprimate în cazul Adunării Generale
Ordinare, însă în cazul Adunării Generale Extraordinare se iau în calcul atunci când se calculează
majoritatea voturilor exprimate.
Pagina 102
Secțiunea 20. Regimul juridic al hotărârilor adunărilor generale
La finalul Adunărilor Generale se face un proces verbal în care se includ și hotărârile adoptate de
Adunarea Generale. Acestea sunt trecute și în registrul Adunărilor Generale, iar reglementarea
vorbește și despre paginile de internet. Important de reținut este faptul că aceste hotărâri au
caracter obligatoriu, care se referă la faptul că aceste hotărâri trebuie respectate atât de către cei
care au fost de acord cu adoptarea hotărârii, cât și de cei care au votat contra.
Conex caracterului obligatoriu trebuie aflat momentul de la care trebuie respectate, aspect ce se
referă la caracterul executoriu. Caracterul executoriu există de la momentul adoptării. Hotărârile
adunărilor acționarilor sunt publicate pentru opozabilitate față de terți în registrul comerțului. La
un moment dat a fost ridicată o problemă, și anume dacă nu cumva ar trebui ca acest caracter
executoriu să se lege de publicarea în registrul comerțului. Concluzia la care s-a ajuns este că
hotărârile sunt executorii de la adoptare și că publicarea în registrul comerțului se face pentru
opozabilitate față de terți, iar argumentul pentru aceste concluzii consta într-o analiză istorică a
reglementării. Cu alte cuvinte, anterior modificării articolului la care ne referim, publicarea în
registrul comerțului era legată de dobândirea caracterului executoriu. Observându-se că în urma
modificării nu s-a mai vorbit despre amânarea caracterului executoriu până la momentul la care se
publica hotărârea în registrul comerțului, s-a considerat că scopul legiuitorului a fost acela de a-i
imprima caracter executoriu încă de la momentul adoptării hotărârii.
Art. 131 din Legea nr. 31/1990 menționează la alin. 4 că „Pentru a fi opozabile terților, hotărârile
adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerțului, spre a fi
menționate în registru și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.”.
Dacă există probleme legate de validitate, atunci și hotărârile adunărilor generale sunt considerate
hotărâri lovite de nulitate absolută sau relativă. Art. 132 din aceeași lege menționează faptul că
în măsura în care este vorba despre o nulitate absolută, ea poate fi invocată de către orice persoană
și este imprescriptibilă, iar dacă este vorba despre o nulitatea relativă, câteva precizări se impun:
acțiunea poate fi formulată de acționarii care au lipsit de la adunare sau de către acționarii care au
votat împotriva adoptării hotărârii, fiind necesar și ca cel ce a votat contra să fi solicitat expres ca
acest vot să fie menționat în procesul verbal.
Art. 132 alin. 2 din Legea 31/1990 menționează că „Hotărârile adunării generale contrare legii
sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în
Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la
adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al
ședinței.”. S-a concluzionat faptul că nu este necesar să se aștepte publicarea în Monitorul Oficial
pentru a se putea ataca hotărârea, această acțiune fiind posibilă chiar și înainte de publicare.
Pagina 103
Trebuie observat și aspectul legat de administratori, reglementat de art. 132 alin. 4 din Legea
societăților comerciale, conform căruia „Membrii consiliului de administrație, respectiv ai
consiliului de supraveghere, nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor
din funcție.”. Un aspect important de reținut aici este cel din alin. 5, adică faptul că cererea se va
soluționa în contradictoriu cu societatea reprezentată prin Consiliul de administrație, respectiv prin
directorat. Acest alineat a ridicat în literatura de specialitate diverse probleme. Ideea de la care a
pornit doctrina a fost de a stabili care este regimul juridic al hotărârilor adunărilor generale, adică
dacă sunt acte ale societății sau ale acționarilor. Răspunsurile la această întrebare au fost diverse:
Gh. Piperea – consideră că acestea sunt acte ale asociaților, iar rolul alin. 5 este acela de a face
hotărârea opozabilă societății; A. Stănescu - consideră că acestea sunt acte ale societății.
Conform art. 133 din Legea societăților conform căruia „O dată cu intentarea acțiunii în anulare,
reclamantul poate cere instanței, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea executării
Conform art. 133 din Legea societăților comerciale conform căruia „Odată cu intentarea acțiunii
în anulare, reclamantul poate cere instanței, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea
executării hotărârii atacate.”, se conturează ideea că fiind o hotărâre executorie, atunci când există
o cauză de nulitate, se poate solicita instanței anularea hotărârii și suspendarea acesteia.
În cazul societăților cu răspundere limitată legiuitorul nu stabilește foarte multe detalii specifice.
În principiu, se folosește regimul de la societățile pe acțiuni referitor la atacarea hotărârilor, cu
precizarea că termenul de 15 zile începe să curgă de la data la care asociatul a luat cunoștință de
hotărârea Adunării Generale pe care o atacă, conform art. 196 din Legea nr. 31/1990 privind
Secțiunea 21. Situații practice
a) Situația 1
Există o societate pe acțiuni cu distribuirea acțiunilor după cum urmează:

• A- 10 acțiuni
• B- 20 acțiuni
• C- 10 acțiuni
• D- 60 acțiuni
Fiecare acționar a achitat 50% din subscrieri, adică practic, din cele 10 acțiuni pe care le are A, el
a plătit integral 5, B a plătit integral 10, C a plătit integral 5 și D a plătit integral 30. Restul
acțiunilor urmează să fie plătite la un termen ulterior. Deoarece nu este conturat în speță
termenul scadent, se consideră că acționarii nu sunt în situația de a fi scadente obligațiile lor față
de societate și neachitate.
Pagina 104
Se cunoaște și faptul că alături de alte persoane administratori, B și D au de asemenea calitatea
de administratori, fiind în același timp și acționari ai societății. În legătură cu această societate s-
a convocat o Adunare Generală Ordinară care are pe ordinea de zi următoarele aspecte: (i)
desemnarea unui cenzor, (ii) angajarea răspunderii administratorilor (coautori) și (iii) problema
situațiilor financiare.
La Adunarea Generală au fost prezenți 3 acționari și au votat în diverse feluri, după cum urmează
(structura votului):
(i) pentru desemnarea unui cenzor:
• A- da, 5 voturi
• B- nu, 10 voturi
• C- da, 5 voturi
sau
• A- abținere, 5 voturi
• B- da, 10 voturi
• C- nu, 5 voturi
(ii) pentru angajarea răspunderii administratorilor:

• A- nu, 5 voturi
• C- da, 5 voturi
sau
• A- abținere, 5 voturi
• C- da, 5 voturi
(iii) situațiile financiare:

• A- da, 5 voturi
• B- nu votează, fiind administrator
• C- nu, 5 voturi
Cerințe:
1) Să se facă verificările referitoare la cvorum.
• Se pornește de la formula cvorumului, respectiv o pătrime din numărul total de drepturi de
vot. Pentru a calcula totalul drepturilor de vot, trebuie observat că nu toate acțiunile subscrise
dau drept de vot, nefiind integral achitate.
Pagina 105
Calcul cvorum: 1/4*(5+10+5+30)= 1/4*50= 12.5
• Pasul următor este să se verifice dacă acest cvorum este îndeplinit. Cvorumul determină câte
drepturi de vot să fie în sală pentru ca adunarea să fie valabilă, prin urmare se verifică câte
drepturi de vot sunt efectiv prezente la adunarea generală.
Calcul prezență: 5 (A) +10 (B) +5 (C) = 20 de voturi prezente

• Pasul 3 este verificarea îndeplinirii condițiilor referitoare la cvorum. Acest lucru se află
comparând dacă numărul prezenților, în cazul din speță 20, este mai mare sau egal cu
cvorumul.
Cum 20 > 12,5 => este întrunit cvorumul pentru Adunarea Generală.
Cvorumul trebuie calculat pentru fiecare punct de pe ordinea de zi.

În cazul primului punct de pe ordinea de zi, și anume desemnarea cenzorului, calculul făcut
anterior se menține.
În cazul celui de-al doilea punct, și anume angajarea răspunderii administratorului, trebuie constat
că acționarii administratori nu pot vota probleme în care persoana sau administrația lor este în
discuție, conform art. 126 din Legea 31/1990 privind societățile comerciale. Astfel, primul pas
este calculul cvorumului, astfel: 1/4*(5+5)= 2,5, B ieșind din calculul cvorumului, fiind și
administrator. În continuare, se face prezența și se constată că cei prezenți au în total 10 drepturi
de vot (A+C). Pasul următor este verificarea îndeplinirii condițiilor referitoare la cvorum. Acest
lucru se află comparând dacă numărul prezenților, în cazul din 10, este mai mare sau egal cu
cvorumul.
Cum 10 > 2,5=> cvorumul este întrunit.
În cazul celui de-al treilea punct de pe ordinea de zi, și anume situațiile financiare, cvorumul se va
calcula în funcție de toți acționarii, inclusiv ale administratorului, rezultatul fiind același ca și în
primul punct, și anume 12,5. Se verifică în continuare câte drepturi de vot sunt efectiv prezente la
adunarea generală și se aplică același raționament precum la punctul privind desemnarea unui
cenzor.
2) Au fost sau nu aprobate propunerile de pe ordinea de zi?
Pentru a verifica dacă au fost aprobate propunerile de pe ordinea de zi, trebuie verificat dacă
majoritatea decizională a fost întrunită sau nu.
Pagina 106
Fiind vorba despre o Adunare Generală Ordinară, soluția pleacă de la formula din art. 112 din
Legea societăților comerciale, și anume majoritatea voturilor exprimate, adică jumătate plus 1
din voturile exprimate.
Cele două variante pentru punctul 1 de pe ordinea de zi:

Astfel, pentru prima situație în cazul desemnării unui cenzor există 20 de voturi exprimate (10
voturi- da și 10 voturi- nu), prin urmare majoritatea simplă este de 11 voturi. Întrucât voturile
favorabile sunt în număr de 10, iar majoritatea necesară adoptării propunerii este 11, rezultă că
propunerea nu a fost aprobată.
Pentru a doua situație, în care există și voturi de abținere, raționamentul pornește de la calcularea
majorității necesare, și anume 1/2* (10+5) + 1= 8,5.
În continuare se calculează voturile favorabile, și anume 10, iar apoi se compară voturile favorabile
cu voturile necesare. Cum 10 > 8,5 => propunerea este aprobată.

Pentru prima situație se verifică mai întâi majoritatea voturilor exprimate. La un calcul simplu se
deduce că acestea sunt în număr de 10. Apoi se calculează majoritatea necesară, adică 1/2* (5+5)
+ 1 = 6. Voturile favorabile sunt în număr de 5 iar concluzia este că propunerea nu este adoptată,
5 < 6.
Pentru a doua situație se calculează mai întâi voturile exprimate care sunt în număr de 5 deoarece
A s-a abținut. Apoi se calculează majoritatea necesară, și anume 1/2*5+1= 3,5. În continuare se
verifică numărul voturilor favorabile care sunt în număr de 5 și se constată că hotărârea se adoptă,
5 > 3,5.
Varianta pentru punctul 3 de pe ordinea de zi:

În această situație se merge pe același raționament, și anume: se calculează voturile exprimate, și
anume 10 la număr; pentru majoritatea necesară se calculează 1/2*10+1=6; voturile favorabile
sunt în număr de 5. Folosind raționamentul precedent, la comparare s-ar constata că nu se
întrunește majoritatea și propunerea nu poate fi adoptată, însă, fiind vorba despre situațiile
financiare, art. 126 alin.2 permite o excepție, și anume când acționarii administratori pot interveni
și vota dacă nu se poate forma majoritatea prevăzută de lege. Deci, votul administratorului este
singurul care poate duce la obținerea unui rezultat în sensul adoptării sau respingerii situațiilor
financiare.
b) Situația 2
Într-o societate situația este următoarea:
Pagina 107
• A- 30 acțiuni
• B- 30 acțiuni
• C- 20 acțiuni
• D- 10 acțiuni
• E- 10 acțiuni
Este de precizat faptul că toate aporturile au fost în numerar, fiind integral vărsate și că
administratorii societății sunt A, B și C, fiind în același timp și acționari ai societății. În legătură
cu această societate s-a convocat o Adunare Generală Ordinară care are pe ordinea de zi
următoarele aspecte: (i) situațiile financiare; (ii) desființarea unei secții de producție de sucuri din
cadrul unei sucursale a societății (iii) numirea unui nou administrator, fiind propus S.
Structura votului:
(i) situațiile financiare:
• A- pentru
• B- pentru
• C- pentru
• D- pentru
• E- împotrivă
(ii) desființarea unei secții de producție de sucuri din cadrul unei sucursale a societății:
• A- pentru
• B- pentru
• C- pentru
• D- pentru
• E- împotrivă
sau
• A- pentru
• B- împotrivă
Pagina 108
• C- abținere
• D- pentru
• E- împotrivă
(iii) numirea unui nou administrator, fiind propus S:
• A- pentru
• B- pentru
• C- pentru
• D- pentru
• E- pentru
Cerințe:
1) Să se facă verificările referitoare la cvorum.
Cvorumul trebuie calculat pentru fiecare punct de pe ordinea de zi.

• Astfel, analiza cvorumului pornește de la aflarea cvorumului pentru punctul (i) de pe ordinea de zi
și se stabilește dacă în sală sunt prezente suficiente voturi care să fie cel puțin egale cu cvorumul.
Pentru că administratorii au dreptul să intervină atunci când există paritate de voturi, aceștia nu
pot fi considerați la momentul în care se calculează cvorumul persoane lipsite de drept de vot. De
aceea, nefiind persoane lipsite total de drept de vot, vor fi luate în considerare la numărul total de
voturi. Deoarece cvorumul reprezintă o pătrime din numărul total de voturi, trebuie calculat
numărul total de drepturi de vot, adică voturile care ar putea să fie exercitabile într-o anumită
ședință pentru un anumit punct de pe ordinea de zi. Astfel:
Calcul cvorum: 1/4*(30+30+20+10+10)=1/4*100=25
• Pasul următor este să se verifice dacă acest cvorum este îndeplinit. Cvorumul determină câte
drepturi de vot să fie în sală pentru ca adunarea să fie valabilă, prin urmare se verifică câte drepturi
de vot sunt efectiv prezente la adunarea generală. Se constată că toți acționarii sunt prezenți,
însumând un număr de 100 de voturi.
• Pasul 3 este verificarea îndeplinirii condițiilor referitoare la cvorum. Acest lucru se află comparând
dacă numărul prezenților, în cazul din speță 100, este mai mare sau egal cu cvorumul.
Cum 100 > 25 => este întrunit cvorumul pentru Adunarea Generală.
Pagina 109
În cazul celui de-al doilea punct de pe ordinea de zi, și anume (ii) desființarea unei secții de
producție de sucuri din cadrul unei sucursale a societății, se constată că situația este identică ca și
la punctul (i).
În cazul celui de-al treilea punct de pe ordinea de zi, și anume (iii) numirea unui nou administrator,
fiind propus S, problema administratorilor de la art. 126, și anume „Acționarii care au calitatea de
membri ai consiliului de administrație, directoratului sau consiliului de supraveghere nu pot vota,
în baza acțiunilor pe care le posedă, nici personal, nici prin mandatar, descărcarea gestiunii lor sau
o problemă în care persoana sau administrația lor ar fi în discuție.” nu intervine în speța de față,
deoarece situația de numire a unui nou administrator nu conduce la pierderea votului de către
administratorii acționari. Astfel, se constată că situația este identică cvorumului este identică cu
situațiile de la punctele (i) și (ii).
Astfel, se trage concluzia că există cvorum valabil pentru toate punctele de pe ordinea de zi.
2) Au fost sau nu aprobate propunerile de pe ordinea de zi?
Pentru a verifica dacă au fost aprobate propunerile de pe ordinea de zi, trebuie verificat dacă
majoritatea decizională a fost întrunită sau nu.
Având în vedere situația financiară de la punctul (i), deoarece acționarii care nu sunt administratori
au votat în sens opus, s-a dat drept de vot tuturor acționarilor, inclusiv administratorilor.
Fiind vorba despre o Adunare Generală Ordinară, soluția pleacă de la formula din art. 112 din
Legea societăților comerciale, și anume majoritatea voturilor exprimate, adică jumătate plus 1
din voturile exprimate.

Majoritatea voturilor exprimate este de 100/2 + 1= 51. Întrucât voturile favorabile sunt în număr
de 90, iar majoritatea necesară adoptării propunerii este 51, rezultă că propunerea a fost aprobată.

Pentru prima situație se verifică mai întâi majoritatea voturilor exprimate. Se constată că acestea
sunt în număr de 100. Apoi se calculează majoritatea necesară, adică jumătate plus 1 din voturile
exprimate, și reiese că acestea sunt în număr de 51. Voturile favorabile sunt în număr de 90 iar
concluzia este că propunerea se adoptă, comparând 90 cu 51, desființându-se astfel secția de
producție de sucuri.
Pentru a doua situație se verifică mai întâi majoritatea voturilor exprimate, care în urma analizei
sunt în număr de 80, deoarece abținerile nu se iau în calculul numărului total de voturi exprimate.
Astfel, majoritatea necesară este 41. Voturile favorabile sunt în număr 40. Se constată că 40 < 41,
astfel, în acest caz, hotărârea nu poate fi adoptată.
Pagina 110
Se verifică mai întâi majoritatea voturilor exprimate. Se constată că acestea sunt în număr de 100.
Apoi se calculează majoritatea necesară, adică jumătate plus 1 din voturile exprimate, și reiese că
acestea sunt în număr de 51. Voturile favorabile sunt în număr de 100 iar concluzia este că
propunerea se adoptă, S devenind administratorul societății.
3) Există probleme de legalitate din perspectiva Legii nr. 31/1990?
Dacă s-ar fi dorit desființarea unei sucursale, această acțiune ar fi fost de competența Adunării
Generale Extraordinare. În cazul din speță se dorește desființarea unui punct de lucru dintr-un
sediu secundar, lucru ce ține în continuare de competența Adunării Generale Ordinare. De aceea,
situația din speță nu ridică probleme de legalitate pe această chestiune.
Trebuie subliniat faptul că deși numirea unui administrator reprezintă o modificare a actului
constitutiv, totuși, această numire ține tot de competența Adunării Generale Ordinare, conform
art. 111 alin.2 lit. b din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care are următorul
cuprins: „În afară de dezbaterea altor probleme înscrise la ordinea de zi, adunarea generală este
obligată: să aleagă și să revoce membrii consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de
supraveghere, și cenzorii;”.
Deși speța nu face referire la acest lucru, este de reținut faptul că „Candidații pentru posturile de
administrator sunt nominalizați de către membrii actuali ai consiliului de administrație sau de
către acționari.”, conform art. 1371 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.
Problema din speță este legată de derogarea de la art. 137 alin. 1 din Legea societăților, conform
căruia
„Societatea pe acțiuni este administrată de unul sau mai mulți administratori, numărul acestora
fiind totdeauna impar. Când sunt mai mulți administratori, ei constituie un consiliu de
administrație.”. Astfel, consiliul de administrație încalcă prevederile legii, deoarece în urma
alegerii administratorului S în funcție, numărul administratorului asociației este de 4, fiind un
număr par. Astfel, această hotărâre nu poate fi considerată ca fiind valabilă.
c) Situația 3
Într-o societate situația este următoarea:
• A- 20 acțiuni
• B- 20 acțiuni
• C- 10 acțiuni
• D- 10 acțiuni
Pagina 111
• E- 40 acțiuni
Este de precizat faptul că toate aporturile au fost în numerar, fiind integral vărsate și că
administratorii societății sunt A, B și X.
La data de 25.02.2020 E a înstrăinat acțiunile către F, fiind îndeplinite toate formalitățile pentru
transmiterea acțiunilor în această zi. Plata prețului acțiunilor a fost amânată pentru data de
15.04.2020. La data de 15.05.2020 F nu achitase prețul acțiunilor.
Adunarea Generală Ordinară a fost convocată pentru data de 15.05.2020. A fost publicat
convocatorul în Monitorul Oficial și într-un ziar de largă circulație din orașul în care are sediul
societatea pe data de 15.01.2020.
Pe ordinea de zi se află în discuție (i) situațiile financiare și dividendul.

La verificarea cvorumului s-a reținut astfel:
• Cvorum: 60 de voturi
• Prezența: 60 de voturi => Cvorum îndeplinit.
Structura votului:
(i) situațiile financiare și dividendul:

• A- pentru
• B- pentru
• C- pentru
• D- împotrivă
• F- vot suspendat ce nu poate fi luat în considerare
Astfel, evenimentele se desfășoară în această ordine: pe data de 15.01.2020 a fost publicat

convocatorul în Monitorul Oficial și într-un ziar de largă circulație din orașul în care are sediul
societatea; la data de 25.02.2020 E a înstrăinat acțiunile către F; plata prețului acțiunilor a fost
amânată pentru data de 15.04.2020 care coincide cu data de referință stabilită în convocator;
Adunarea Generală Ordinară a fost convocată pentru data de 15.05.2020.
Cerințe:
1. Analizați cvorumul din perspectiva Legii nr. 31/1990.

Analiza începe de la calculul cvorumului, adică să se stabilească câte drepturi de vot există. Mai
întâi trebuie stabilit ce se întâmplă cu numărul total de acțiuni pe care le deținea E, și anume 40,
acțiuni pe care le-a înstrăinat către F, deoarece prețul din contractul de vânzare nu a fost plătit la
scadență.
Pagina 112
În art. 101 din Legea societăților comerciale se precizează „(1) Orice acțiune plătită dă dreptul la
un vot în adunarea generală, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel. (2) Actul constitutiv
poate limita numărul voturilor aparținând acționarilor care posedă mai mult de o acțiune. (3)
Exercițiul dreptului de vot este suspendat pentru acționarii care nu sunt la curent cu vărsămintele
ajunse la scadență.”.
De aici se deduce faptul că prețul neplătit nu reprezintă contravaloarea subscrierilor, deoarece

speța menționează că toate aporturile au fost integral vărsate, iar neachitarea prețului contractului
de vânzare nu are nicio relevanță asupra dreptului de vot al acționarilor.
În consecință, cvorumul se calculează astfel: 1/4*100=25.
În continuare, se face prezența și se constată că există 100 de drepturi de vot ale celor prezenți.
Astfel, sunt îndeplinite condițiile de cvorum.
Pentru a stabili majoritatea de decizie, trebuie luat în calcul și votul lui F, deoarece, cum am stabilit
anterior, plata prețului din contractul de vânzare nu influențează raporturile cu societatea. O altă
observație se impune în legătură cu votul acționarilor administratori. Inițial, ar fi trebuit să voteze
C, D și F. Deoarece C și D dispun de un număr egal de voturi, și anume câte 10, pentru ca hotărârea
să fie adoptată, ambii trebuiau să voteze pro, iar pentru ca aceasta să fie respinsă, ambii trebuiau
să voteze contra. Ar fi putut exista și situația de paritate, în cazul căreia, observând că nu se putea
întruni majoritatea cerută de lege, s-ar fi activat voturile administratorilor.
Deci, dacă F s-ar abține și C și D votează diferit, se activează drepturile de vot ale administratorilor
și se va vota așa cum este menționat în speță. Pentru a decide dacă hotărârea este sau nu adoptată,
se constată că numărul de voturi pentru este de 50, și numărul de voturi împotrivă este de 10.
Astfel, numărul de voturi exprimate este de 60, iar majoritatea pentru ca hotărârea să fie adoptată
este de jumătate plus 1, respectiv 31. Deoarece voturile pozitive sunt în număr de 50, hotărârea
este adoptată deoarece 50 > 31, situațiile financiare și dividendele fiind aprobate.
Întrebare suplimentară:
Cine ar trebui să primească dividendele?
Răspuns:
Conform art. 67 alin. 2, deducem că dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de
participare la capitalul social vărsat, deci trebuie verificat dacă titularii de acțiuni au făcut
vărsămintele la care s-au obligat. Dacă au făcut vărsămintele, atunci vor primi și dividende, altfel,
nu vor primi dividende, ci doar acțiuni, care se distribuie în funcție de subscrieri. În speță se
observă că toate aporturile au fost integral vărsate, în numerar.
Pagina 113
Trebuie analizat cine va primi dividendele dintre E și F. Astfel, trebuie să se analizeze două
categorii de raporturi: dintre societate și acționari și cel dintre cumpărătorul de acțiuni și vânzător.
Mai întâi, se analizează către cine plătește societatea dividendele și se constată că le plătește către
cei care sunt acționari la data de referință stabilită pentru Adunarea Generală în care se analizează
problema distribuirii dividendelor. Dintre E și F, la data de referință acționar era F, deoarece
înstrăinarea acțiunilor s-a făcut anterior.
În continuare, trebuie stabilit cine are dreptul să păstreze această sumă de bani în raporturile dintre
vânzător și cumpărător. Se observă că la data încheierii contractului vânzătorul E era conștient de
faptul că la data împărțirii dividendelor el nu va putea primi dividendele, de aceea se analizează
clauzele contractului de vânzare încheiat între cei doi.
Primul mecanism pe care îl are la îndemână E pentru a-i reveni dividendele este includerea în
contractul de vânzare a unei clauze prin care F să-și asume obligația să îi predea acestuia suma de
bani obținută cu titlu de dividende de la societate.
Un alt mecanism prin care E și-ar putea asigura obținerea unei sume de bani, nu neapărat identică
cu dividendele, ar fi vânzarea acțiunilor nu la valoarea lor nominală, ci la o valoare mai mare, iar
diferența pe care o obține de la cumpărător ar trebui să acopere acea sumă pe care E estimează că
o va primi cu titlu de dividende.
În situația în care E nu ar fi fost diligent și nu ar fi apelat la niciun mecanism dintre cele menționate,
se pune problema de a ști cui revin dividendele. Textul aplicabil acestei probleme este art.67 alin.6
din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale care statuează că „Dividendele care se cuvin
după data transmiterii acțiunilor aparțin cesionarului, în afară de cazul în care părțile au convenit
altfel.”. Astfel, dividendele i-ar fi revenit cesionarului, adică lui F.
În măsura în care s-ar fi produs înstrăinarea la data de 25.05.2020, dividendele i-ar fi revenit lui E
și tot el ar fi participat la Adunarea Generală.
Secțiunea 22. Insolvența societăților reglementate de Legea nr. 31/1990
1. Situația premisă
Legea nr. 85/2014 se aplică societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, dacă au calitatea de
profesionist potrivit art. 3 din Codul civil, în măsura în care se află în insolvență și au datorii mai
mari decât valoarea-prag.
Pagina 114
Starea de insolvență este definită de Legea nr. 85/2014 ca fiind acea stare a patrimoniului
debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata
datoriilor certe, lichide și exigibile.
Valoarea-prag este definită de Legea nr. 85/2014 ca reprezentând cuantumul minim al creanței,
pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvență. Ca regulă, valoarea-
prag este de 40.000 lei atât pentru creditori, cât și pentru debitori.
2. Obligațiile și posibilitățile generate de îndeplinirea situației premisă

Dacă sunt îndeplinite condițiile menționate în situația premisă,
a) debitorul (societatea care le îndeplinește) are obligația de a solicita deschiderea procedurii
insolvenței. Nerespectarea obligației legale constituie infracțiunea de bancrută simplă sub
incidența căreia cad reprezentații legali ai debitorului. Debitorul va demonstra cu documente
contabile îndeplinirea condițiilor
b) creditorii debitorului au posibilitatea de a solicita deschiderea procedurii insolvenței. Aceștia
vor demonstra îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege prin intermediul prezumției reglementate
în favoarea lor de către Legea nr. 31/1990.
Insolvența debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit
datoria sa față de creditor; prezumția este relativă. Cuantumul creanței va dovedi și îndeplinirea
valorii prag.
3. Scopul procedurii insolvenței

Scopul Legii nr. 85/2014 este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului
debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a șansei de redresare a activității acestuia.
4. Deschiderea procedurii insolvenței

Cererea de deschidere a procedurii insolvenței se adresează tribunalului și se soluționează de către
judecătorul sindic. În cazul admiterii cererii se deschide procedura insolvenței cu privire la debitor.
Procedura insolvenței are 2 forme principale:
a) Procedura generală (care are la rândul ei 2 variante: reorganizare judiciară și faliment) și
b) Procedura simplificată.
Procedura simplificată este deschisă dacă sunt dovedite încă de la început condițiile limitativ
prevăzute în art. 38 din Legea nr. 85/2014. Procedura simplificată este o procedură de faliment
accelerată. Procedura generală este deschisă în toate cazurile în care nu poate fi certă, încă de la
început, îndeplinirea condițiilor din art. 38/2014.
Procedura generală se deschide cu o perioadă de observație pe parcursul căreia se va clarifica tipul

de procedură ce urmează a se aplica debitorului: procedura simplificată (dacă se constată că
Pagina 115
debitorul îndeplinește condițiile art. 38 din Legea nr. 85/2014), reorganizarea judiciară (dacă se
observă posibilitatea de redresare economică) sau faliment (dacă debitorul nu are posibilitatea de
a se redresa economic).
5. Efectele deschiderii procedurii insolvenței

Odată cu deschiderea procedurii insolvenței se produc o serie de consecințe juridice. Printre
acestea se remarcă:
a) Desemnarea unui administrator judiciar (în caz de procedura generală) sau a unui lichidator
judiciar (în caz de procedură simplificată). Dacă procedura generală se va desfășura ca o procedură
de reorganizare va fi adoptat un plan de reorganizare care va ghida desfășurarea activității
debitorului. Administratorul judiciar va rămâne să gestioneze reorganizare. Dacă procedura
generală se va desfășura ca o procedură de faliment, administratorul judiciar va fi înlocuit de un
lichidator, care va gestiona operațiunile de lichidare a patrimoniului societății.
b) Creditorii având creanțe anterioare deschiderii procedurii insolvenței, dacă doresc să își
satisfacă aceste creanțe, vor depune cereri de înscriere a creanțelor la masa credală. Cererile vor fi
analizate de către administratorul judiciar/ lichidator și vor fi incluse în tabelele de creanțe.
Creditorii care nu își înscriu creanțele vor fi decăzuți din dreptul de a-și valorifica creanțele. Pe
parcursul procedurii creditorii își vor exercita o serie de drepturi printr-un organism colectiv
denumit adunarea creditorilor. În anumite situații se constituie și un comitet al creditorilor alcătuit
din creditorii cu cele mai mari creanțe.
c) Acțiunile judiciare și extrajudiciare asupra debitorului se suspendă
d) Curgerea prescripției privind acțiunile pentru realizarea creanțelor împotriva debitorului se
suspendă
e) Curgerea dobânzilor pentru creanțele născute anterior deschiderii procedurii împotriva
debitorului se suspendă
f) Anumite acte juridice configurate de Legea nr. 85/2014 sunt considerate frauduloase și pot fi
anulate după o procedură specială
g) Anumite acte juridice cu executare succesivă configurate de Legea nr. 85/2014 pot fi denunțate
după o procedură specială
h) Poate fi atrasă răspunderea persoanelor responsabile de apariția stării de insolvență în vederea
întregirii patrimoniului debitorului.
6. Închiderea procedurii insolvenței și efectele acesteia

În cazurile prevăzute de Legea nr. 85/2014 (ex. art. 174 și urm.: achitarea creditorilor, insuficiența
fondurilor, neînscrierea de creditori la masa credală) procedura se închide. Principalul efect al
închiderii procedurii insolvenței este regula descărcării debitorului de obligațiile anterioare
aplicării procedurii.
Pagina 116
Secțiunea 23. Modificarea societăților reglementate de Legea nr. 31/1990
Aspecte introductive
1. Sediul materiei
Legea 31/90 art 204 si urm., Legea nr. 26/90 si Ordinul ministrului justiției nr. 2594/2008
2. Definiție
Modificarea societatilor reprezintă modificarea actului constitutiv.
Legea 31/90 exemplifica la art 113 din materia SA modificari ale actului constitutiv.
3. Procedura de modificare
Procedura de modificare implica mai multe etape:
a) Adoptarea actului modificator
b) Inregistrarea in registrul comertului a actului modificator
c) Publicarea in Monitorul Oficial partea a IV-a a actului modificator
d) Opozitia la actul modificator
a) Adoptarea actului modificator:

• Tipuri – potrivit art 204 – ca regula, modificarea actului constitutiv se realizeaza prin hotarare a
AG a asociatilor. Prin exceptie, se poate realiza si prin hotarare a consiliului de administratie,
respectiv directorat, sau prin hotararea instantei judecatoresti. Aceasta din urma este reglementata
pentru societatile in nume colectiv, in comandita simpla si srl, pentru situatia excluderii sau
retragerii asociatilor. Temeiuri de drept suplimentare: 224, 226, 223
• Forma – potrivit arr 204 alin 2, actul modificator trebuie sa imbrace forma autentica ad
validitatem atunci cand modificarea are ca obiect urmatoarele: majorarea capitalului social se
realizeaza prin subscrierea in natura a unui bun imobil; a fost modificata forma de societate, fiind
aleasa societatea in nume colectiv sau societatea in comandita simpla; a fost aleasa majorarea
capitalului social prin metoda subscriptiei publice.
b) Inregistrarea in registrul comertului: potrivit art 204, se depun la registrul comertului actul
modificator si actul constitutiv actualizat. Prin exceptie, inregistrarea in registrul comertului se va
face doar in temeiul hotararii judecatoresti in cazul excluderii sau retragerii asociatilor.
c) Publicarea in Monitorul Oficial: ca regulă, se publică în Monitolrul Oficial actul modificator si

o notificare cu privire la depunerea la registrul comertului a actului constitutiv actualizat. Prin
exceptie, nu este obligatorie aceasta etapa pentru modificarea societatiilor in nume colectiv sau in
comandita simpla.
Pagina 117
d) Opozitia la actul modificator: potrivit art 61, orice persoana prejudiciata prin hotararea de
modificare a actului constitutiv poate sa formuleze o cerere de opozitie prin care sa solicite
instantei sa repare prejudiciile cauzate de hotararea avand ca scop modificarea unei societati. Legea
face referire la creditorii sociali, iar uneori si la creditori particulari ai asociatilor (creditori care au
creante anterioare actului modificator, iar scopul lor este sa obtina garantii de la societate pentru
ca urmeaza sa se modifice si creantele lor nu sunt scadente)
1. Reducerea capitalului social

1.1 Necesitatea reducerii capitalului social
- se constată pierderi ale activului net (art 69, art 153)
- se consideră că nu mai este necesar un capital social la valoarea celui inițial stabilit.
1.2 Procedee de reducere a capitalului social

- micșorarea numărului de acțiuni,
- diminuarea valorii nominale a actiunilor,
- dobandirea actiunilor de catre societate si anularea lor sau
- atunci cand reducerea capitalului nu e motivata de pierderi, diminuarea capitalului se poate face
prin scutirea totala sau partiala a asociatilor de varsamintele datorate sau prin restituirea catre
asociati a unei cote parti din aporturi.
1.3 Aspecte procedurale speciale

- potrivit art. 208, acesta trebuie sa arate motivele ce generează reducerea și procedeul de reducere
ales. Reducerea va putea sa fie realizată după trecerea a doua luni din ziua în care hotărârea a fost
publicată în Monitorul Oficial.
2. Majorarea capitalului social

2.1 Necesitatea majorării capitalului social
- necesitatea de fonduri pentru dezvoltarea activității
- prevederi legale care impun majorarea capitalului social
2.2 Procedee de majorare a capitalului social

- art. 210 L 31/1990 reglementează 2 procedee:
a) prin emisiunea de acțiuni noi sau
b) prin majorarea valorii nominale a acțiunilor existente.
Pagina 118
În cazul emisiunii de acțiuni noi, Legea nr. 31/1990 reglementează existența unui drept de
preferință al acționarilor existenți cu privire la acțiunile emise pentru majorarea capitalului social.
Dreptul de preferință se exercită proporțional cu numărul acțiunilor pe care acționarii le au.
Exercitarea dreptului de preferință se va putea realiza într-un termen hotărât de adunarea generală
extraordinară sau de consiliul de administrație / directorat. După expirarea termenului, acțiunile
neachiziționate de acționarii existenți vor putea fi oferite spre subscriere publicului.
Nerespectarea dreptului de preferință al acționarilor constituie o cauză de nulitate a majorării

capitalului social. Prin hotărâre a adunării generale a acționarilor sau a consiliului de administrație
/ directoratului (dacă a fost împuternicit în acest sens), dreptul de preferință poate fi restrâns sau
ridicat.
2.3 Surse de finanțare

- art. 210 L 31/1990 reglementează 2 categorii de surse de finanțare:
a) surse externe fondurilor societății - sunt permise doar două categorii de aporturi, respectiv
aporturile în numerar și aporturile în natură
b) surse interne (fonduri ale societății) – intră în această categorie rezervele statutare și facultative,
beneficiile și primele de emisiune. Tot în categoria finanțare din surse interne intră și situația în
care majorarea de capital social se realizează prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile
asupra societății cu acțiuni ale acesteia
Cu privire la aporturile în numerar și în natură:

Potrivit art. 220 L 31/1990 - acțiunile emise în schimbul aporturilor în numerar sau în natură vor
trebui plătite,
- la data subscrierii, în proporție de cel puțin 30% din valoarea lor nominală și,
- integral, în termen de cel mult 3 ani de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea
a IV-a, a hotărârii adunării generale.
Potrivit art. 215 L 31/1990 - dacă majorarea capitalului social se face prin aporturi în natură,
adunarea generală care a hotărât aceasta va propune directorului ORC numirea unuia sau mai
multor experți pentru evaluarea acestor aporturi.
Cu privire la rezerve:
Este permisă folosirea rezervelor, mai puțin a rezervelor legale. În consecință este permisă
folosirea rezervelor statutare și facultative. Acestea sunt sume prelevate din profit potrivit
dispozițiilor actului constitutiv (rezervele statutare) sau hotărârii adunării generale (rezervele
facultative).
Cu privire la profit:
Pagina 119
Se permite folosirea sumelor ce ar fi putut fi distribuite ca dividende pentru a fi acoperită
contravaloarea majorării de capital.
Cu privire la primele de emisiune:

Acestea sunt sumele de bani obținute prin vânzarea de acțiuni la o valoare mai mare decât valoarea
nominală.
Cu privire la compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale acesteia:
Mecanismul presupune ca societatea să nu mai plătească sume de bani către creditori, iar creditorii
să primească pentru stingerea datoriei societății, acțiuni la aceasta.
2.4 Aspecte procedurale speciale

Cu privire la actul modificator, acesta poate fi:
a) hotărâre a adunării generale a acționarilor (Regula)
b) hotărâre a consiliului de administrație/directoratului (excepția). Pentru a fi în prezența excepției
consiliul de administrație trebuie să fie împuternicit în acest sens de adunarea generală
extraordinară a acționarilor sau de către actul constitutiv. Potrivit art. 220 din L 31/1990 consiliul
de administrație, respectiv directoratul, poate fi autorizat ca, într-o anumită perioadă, ce nu poate
depăși 5 ani de la data înmatriculării societății, să majoreze capitalul social subscris până la o
valoare nominală determinată (capital autorizat), prin emiterea de noi acțiuni în schimbul
aporturilor. Dacă autorizarea este dată de adunarea generală a acționarilor, perioada nu poate
depăși 5 ani de la data înregistrării modificării în Registrul comerțului.
Cu privire la majoritatea de decizie:

- hotărârea trebuie luată în unanimitate dacă majorarea capitalului social se realizează prin
majorarea valorii nominale a acțiunilor (210 L 31/1990).
3. Fuziunea și divizarea
3.1 Necesitatea fuziunii sau divizării
- Rezultă din nevoia de redimensionare a activității pentru o mai adecvată integrare pe piață.
3.2 Noțiunea și formele fuziunii și divizării

- Fuziunea este o operațiune care îmbracă 2 forme:
a) una sau mai multe societăți sunt dizolvate fără a intra în lichidare și transferă totalitatea
patrimoniului lor unei alte societăți în schimbul repartizării către acționarii societății sau
societăților absorbite de acțiuni la societatea absorbantă și, eventual, al unei plăți în numerar de
maximum 10% din valoarea nominală a acțiunilor astfel repartizate; sau
Pagina 120
b) mai multe societăți sunt dizolvate fără a intra în lichidare și transferă totalitatea patrimoniului
lor unei societăți pe care o constituie, în schimbul repartizării către acționarii lor de acțiuni la
societatea nou-constituită și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10% din valoarea
nominală a acțiunilor astfel repartizate.
- Divizarea este o operațiune care îmbracă 2 forme:

a) o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă mai multor societăți
totalitatea patrimoniului său, în schimbul repartizării către acționarii societății divizate de acțiuni
la societățile beneficiare și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10% din valoarea
nominală a acțiunilor astfel repartizate;
b) o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă totalitatea patrimoniului său
mai multor societăți nou-constituite, în schimbul repartizării către acționarii societății divizate de
acțiuni la societățile nou constituite și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10% din
valoarea nominală a acțiunilor astfel repartizate.
3.3 Procedura de fuziune și divizare

- Procedura de fuziune sau divizare presupune parcurgerea mai multor etape:
1) Hotărârea de principiu cu privire la operațiunea de fuziune sau divizare
 Este luată de adunarea generală a asociaților din fiecare societate participantă (cvorum și
majoritate specifice adunării generale extraordinară)
 Rol: împuternicirea administratorilor / membrilor directoratului să negocieze proiectul de
fuziune / divizare
2) Proiectul de fuziune sau divizare

2.1) Elaborarea proiectului
 Este elaborat de administratorii / membrii directoratului din fiecare societate participantă
 Rol: configurează participanții, condițiile și efectele fuziunii sau divizării (241 L 31/90)
2.2) Publicitatea proiectului de fuziune sau divizare

 Proiectul de fuziune sau de divizare se depune la oficiul registrului comerțului unde este
înmatriculată fiecare societate participantă1(242 L 31/1990)
 Publicarea proiectului de fuziune / divizare:
1
Însoțit:
- de o declarație a societății care încetează a exista în urma fuziunii sau divizării despre modul cum a hotărât să stingă
pasivul său, precum și
- de o declarație privitoare la modalitatea de publicare a proiectului de fuziune sau de divizare.
Pagina 121
a) în Monitorul Oficial al României partea a IV- a (integral sau în extras, conform hotărârii
directorului Oficiului registrului comerțului) cu cel puțin 30 de zile înainte de data ședinței în care
adunările generale extraordinare vor hotărî cu privire la fuziune / divizare sau
b) pe pagina web a unei societăți participante la fuziune / divizare și pe pagina web a oficiului
registrului comerțului unde este înmatriculată societatea pe o perioadă continuă de cel puțin o lună
înainte de data ședinței în care adunările generale extraordinare vor hotărî cu privire la fuziune /
divizare
 Informarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală de către ONRC în 3 zile de la depunerea

proiectului de fuziune / divizare
2.3) Opoziția asupra proiectului de fuziune / dizolvare

 Calitate procesuală activă: Creditorii societăților care iau parte la fuziune sau la divizare care
dețin o creanță certă, lichidă și anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare,
nescadentă la data publicării, a cărei satisfacere este pusă în pericol prin realizarea
fuziunii/divizării
 Calitate procesuală pasivă: societatea debitoare și societatea succesoare în drepturile și
obligațiile societății debitoare
 Obiect: constituirea de garanții sau de privilegii adecvate pentru satisfacerea creanței sau
obligarea societății debitoare sau a societății succesoare la plata creanței
 Hotărârea instanței: dacă se admite opoziția (adică în cursul procesului nu sunt constituite
garanțiile / privilegiile adecvate) – instanța obligă societatea debitoare sau, după caz, societatea
succesoare în drepturile și obligațiile societății debitoare la plata creanței de îndată ori într-un
anumit termen stabilit în funcție de valoarea creanței și de pasivul societății debitoare sau, după
caz, al societății succesoare în drepturile și obligațiile societății debitoare.
2.4) Informarea asociaților asupra fuziunii / divizării

 Se realizează prin punerea la dispoziția asociaților din cadrul societăților participante cu cel
puțin o lună înainte de data adunării generale extraordinare care urmează să se pronunțe asupra
proiectului de fuziune sau de divizare a documentelor menționate în art. 244 din Legea nr. 31/1990.
Printre acestea se remarcă:

 Raportul administratorilor / membrilor directoratului – realizează o analiză juridică și
economică a proiectului, în special cu privire la rata de schimb a acțiunilor
 Raportul experților desemnați de directorul oficiului registrului comerțului să acționeze pe
seama fiecăreia dintre societățile participante la fuziune / divizare – analizează dacă rata de schimb
a acțiunilor este corectă și rezonabilă, arătând metoda folosită pentru determinarea ratei de schimb
a acțiunilor
3) Hotărârea adunării generale asupra fuziunii sau divizării
Pagina 122
3.1) Adoptarea hotărârii
 Este luată de adunarea generală a asociaților din fiecare societate participantă (cvorum specific
adunării generale extraordinare, majoritatea regulă = 2/3 din acționarii prezenți sau reprezentați 2).
Dacă în cazul în care acțiunile uneia dintre societățile participante la fuziune/divizare sunt de mai
multe categorii, hotărârea asupra fuziunii sau divizării este subordonată rezultatului votului pe
categorii.
 Rol: aprobarea proiectului de fuziune / divizare, actului modificator al actului constitutiv al
societății absorbante / beneficiare și a actului constitutiv al noii societății
 Hotărârea asupra fuziunii sau divizării trebuie adoptată în termen de maxim 3 luni de la data
publicării proiectului de fuziune sau divizare.
3.2) Publicitatea hotărârii

 Actul modificator al actului constitutiv al societății absorbante / beneficiare
→ se înregistrează în registrul comerțului în circumscripția căruia își are sediul societatea
absorbantă
→ se publică în Monitorul Oficial al României
 În ceea ce privește hotărârea asupra fuziunii / divizării și actul constitutiv al societății /
societăților nou constituite, acestea constituie temei pentru urmarea procedurilor de radiere a
societăților absorbite/ divizate, respectiv de constituire a unei noi / noilor societăți.
3.4 Efectele fuziunii / divizării

- Principalele efecte ale fuziunii / divizării (art. 250 L 31/1990):
1) înființarea unei noi societăți (atunci când a fost prevăzut în proiectul de fuziune / divizare)
2) transferul tuturor activelor și pasivelor societății absorbite/divizate către societatea absorbantă
sau fiecare dintre societățile beneficiare, în conformitate cu proiectul de fuziune/divizare3
2
Prin derogare de la prevederile art. 115, atunci când fuziunea sau divizarea are ca efect mărirea obligațiilor asociaților
uneia dintre societățile participante, hotărârea se ia cu unanimitate de voturi.
3
Art. 2411.
(1) Dacă un element de activ nu este repartizat în proiectul de divizare și dacă interpretarea proiectului nu permite
luarea unei decizii privind repartizarea sa, elementul de activ în cauză sau contravaloarea acestuia se repartizează
între toate societățile beneficiare, proporțional cu cota din activul net alocat societăților în cauză, în conformitate cu
proiectul de divizare.
(2) Dacă un element de pasiv nu este repartizat în proiectul de divizare și dacă interpretarea proiectului nu permite
luarea unei decizii privind repartizarea sa, societățile beneficiare răspund solidar pentru elementul de pasiv în cauză.
(3) Dacă un creditor nu a obținut realizarea creanței sale de la societatea căreia îi este repartizată creanța prin
divizare, toate societățile participante la divizare răspund pentru obligația în cauză, până la concurența valorii
activelor nete care le-au fost repartizate prin divizare, cu excepția societății căreia i-a fost repartizată obligația
respectivă, care răspunde nelimitat.
Pagina 123
 transferul privește atât raportul dintre societatea absorbită sau divizată și societatea
absorbantă/societățile beneficiare, cât și în raporturile cu terții
3) acționarii sau asociații societății absorbite sau divizate devin acționari, respectiv asociați ai
societății absorbante, respectiv ai societăților beneficiare, în conformitate cu regulile de repartizare
stabilite în proiectul de fuziune/divizare
4) societatea absorbită sau divizată încetează să existe.
- Data de la care se produc efectele fuziunii / divizării este diferită, în funcție de efectul avut în
vedere, respectiv:
1) data înmatriculării în registrul comerțului a noii societăți sau a ultimei dintre ele - în cazul
constituirii uneia sau mai multor societăți noi
2) data înregistrării hotărârii ultimei adunări generale care a aprobat operațiunea, cu excepția
cazului în care, prin acordul părților, se stipulează că operațiunea va avea efect la o altă dată 4 - în
alte cazuri
3.5 Nulitatea fuziunii / divizării

- Cazurile de nulitate:
• absența unui controlului judiciar în conformitate cu prevederile art. 37 sau
• dacă hotărârea uneia dintre adunările generale care au votat proiectul fuziunii sau al divizării este
nulă ori anulabilă
- Calitate procesuală activă:

• Orice persoană interesată (e.g. asociații societăților implicate)
- Termenul
• procedurile de anulare și de declarare a nulității fuziunii sau divizării nu pot fi inițiate după
expirarea unui termen de 6 luni de la data la care fuziunea sau divizarea a devenit efectivă, în
temeiul art. 249
- Soluționarea
• dacă neregularitatea poate fi remediată, instanța acordă un termen pentru rectificarea
neregularităților
4
Data nu poate fi însă ulterioară încheierii exercițiului financiar curent al societății absorbante sau societăților
beneficiare, nici anterioară încheierii ultimului exercițiu financiar încheiat al societății sau societăților ce își transferă
patrimoniul.
Pagina 124
• hotărârea prin care este anulată fuziunea/divizarea este înaintată din oficiu de către instanță către
oficiile registrelor comerțului de la sediile societăților implicate în fuziune/divizare
- Efectele nulității
 Societățile participante la fuziune / divizare revin la situația anterioară
 nu se aduce atingere valabilității obligațiilor născute în sarcina sau în beneficiul societății
absorbante ori societăților beneficiare, angajate după ce fuziunea sau divizarea au devenit efective,
în temeiul art. 249, și înainte ca hotărârea de declarare a nulității să fie publicată.
→ în cazul declarării nulității unei fuziuni, societățile participante la fuziunea respectivă răspund
solidar pentru obligațiile societății absorbante, angajate în perioada menționată mai sus
→ în cazul declarării nulității unei divizări, fiecare dintre societățile beneficiare răspunde pentru
propriile obligații, angajate în perioada prevăzută la alin. (6). Societatea divizată răspunde, de
asemenea, pentru aceste obligații, în limita cotei de active nete transferate societății beneficiare în
contul căreia au luat naștere obligațiile respective. Data nu poate fi însă ulterioară încheierii
exercițiului financiar curent al societății absorbante sau societăților beneficiare, nici anterioară
încheierii ultimului exercițiu financiar încheiat al societății sau societăților ce își transferă
patrimoniul.
Secțiunea 24. Administrarea societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990
308. Cea mai complexă reglementare a administrării societăţilor reglementate de Legea nr.
31/1990 caracterizează societăţile pe acţiuni. Pornind de la aceste texte de lege, regimul juridic al
administrării societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990 se configurează prin:
a) Organele prin intermediul cărora se realizează administrarea societăţilor reglementate de Legea
nr. 31/1990;
b) Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea participa la administrarea
unei societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990;
c) Desemnarea persoanelor care participă la administrarea unei societăţi reglementate de Legea nr.
31/1990;
d) Revocarea persoanelor care participă la administrarea unei societăţi reglementate de Legea nr.
31/1990;
e) Atribuţiile organelor prin intermediul cărora se realizează administrarea societăţilor
reglementate de Legea nr. 31/1990;
f) Desfăşurarea activităţii organelor prin intermediul cărora se realizează administrarea societăţilor
reglementate de Legea nr. 31/1990;
g) Răspunderea administratorilor.
Pagina 125
* Organele prin intermediul cărora se realizează administrarea societăţilor reglementate de Legea
nr. 31/1990 *
I. Societăţile pe acţiuni
309. Societăţile pe acţiuni (în continuare S.A.) pot fi administrate potrivit sistemului unitar sau
potrivit sistemului dualist.
310.1. Identificarea organelor prin care se realizează administrarea în cadrul sistemului de

administrare unitar
Potrivit sistemului unitar, administrarea S.A. este încredinţată administratorilor sau

administratorilor şi directorilor. Astfel, sistemul unitar cunoaşte două modalităţi de manifestare:
a) administrarea fără delegare de atribuţii şi
b) administrarea cu delegare de atribuţii.
a. Administrarea fără delegare de atribuţii se caracterizează prin aceea că S.A. este efectiv condusă
de către administratori, care au plenitudinea atribuţiilor ce configurează funcţia de administrare a
unei societăţi.
Administrarea fără delegare de atribuţii se poate realiza:
– printru-un singur administrator, denumit de lege administrator unic [137 alin. (1) din Legea nr.
31/1990] sau
– prin mai mulţi administratori, organizaţi într-un consiliu de administraţie. Unul dintre
administratori deţine funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie [art. 137 alin. (1) din
Legea nr. 31/1990 şi art. 1401 din Legea nr. 31/1990].
b. Administrarea cu delegare de atribuţii se caracterizează prin aceea că S.A. este efectiv condusă
de către „delegaţii” administratorilor, denumiţi „directori”. Potrivit art. 142 şi art. 143 din Legea
nr. 31/1990, directorii conduc efectiv societatea, administratorilor rămânându-le atribuţiile de
supraveghere şi control ale directorilor, precum cele de trasare a liniilor directoare în materia
evoluţiei societăţii.
Administrarea cu delegare de atribuţii se poate realiza prin organele de administrare specifice

sistemului unitar fără delegare de atribuţii, respectiv:
– printru-un singur administrator, denumit de lege administrator unic5 [137 alin. (1) din Legea nr.
31/1990] sau
5
Art. 143 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 se referă, în mod expres, la delegarea de atribuţii de către consiliul de
administraţie, nu şi de către administratorul unic. Textul de lege poate ridica probleme de interpretare ca urmare a
coroborării cu art. 137 alin. (3). Potrivit acestuia, dispoziţiile prezentei legi cu privire la consiliul de administraţie şi
Pagina 126
– prin mai mulţi administratori, organizaţi într-un consiliu de administraţie, unul dintre aceştia
deţinând funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie [art. 137 alin. (1) din Legea nr.
31/1990 şi art. 1401 din Legea 31/1990].
La care se adaugă:
– un director, denumit, denumit de lege director-general [art. 143 alin. (1) din Legea nr. 31/1990]
sau
– mai mulţi directori – cu privire la directori, legea nu reglementează o anumită organizare,
trimiţând la actul constitutiv sau la deciziile celuilalt for de administrare. Unul dintre directori
deţine funcţia de director general [art. 143 alin. (1) din Legea nr. 31/1990].
În privinţa sistemului unitar de administrare cu delegare de atribuţiie trebuie observat faptul că

este permis cumulul dintre calitatea de administrator şi aceea de director [art. 143 alin. (2) din
Legea nr. 31/1990]. Totuşi, potrivit art. 143 alin. (3) din Legea nr. 31/1990: cumulul dintre funcţia
de preşedinte al consiliului de administraţie şi aceea de director general este permisă doar dacă a
fost stipulată prin actul constitutiv sau a fost aprobată prin hotărâre a adunării generale a
acţionarilor. În caz de cumul, administratorul care este şi director poartă denumirea de
administrator executiv. Ceilalţi administratori sunt numiţi de lege administratori neexecutivi şi
trebuie să deţină majoritatea în cadrul consiliului de administraţie6
311.2. Identificarea organelor prin care se realizează administrarea în cadrul sistemului de

administrare dualist
Potrivit sistemului dualist, administrarea S.A. este încredinţată consiliului de supraveghere şi
directoratului. Sistemul dualist nu cunoaşte mai multe forme de manifestare. Potrivit art. 1531 şi
art. 1539 din Legea nr. 31/1990, membrii directoratului conduc efectiv societatea, iar membrilor
consiliului de supraveghere le rămân atribuţiile de supraveghere şi control ale activităţii
directoratului.
– consiliul de supraveghere este alcătuit, potrivit legii, din mai multe persoane, denumite membri
ai consiliului de supraveghere.
care nu privesc sau nu presupun pluralitatea administratorilor se aplică administratorului unic în mod corespunzător.
Astfel, s-ar putea formula două opinii – pe de o parte, opinia potrivit căreia delegarea de atribuţii poate fi făcută
exclusiv de către consiliul de administraţie, – pe de altă parte, opinia potrivit căreia delegarea de atribuţii poate fi
făcută atât de către consiliul de administraţie, cât şi de către administratorul unic.
6
Art. 1381 din Legea nr. 31/1990: „(1) În cazul în care într-o societate pe acţiuni are loc delegarea atribuţiilor de
conducere către directori, conform art. 143, majoritatea membrilor consiliului de administraţie va fi formată din
administratori neexecutivi. (2) În înţelesul prezentei legi, membri neexecutivi ai consiliului de administraţie sunt
cei care nu au fost numiţi directori, în conformitate cu art. 143”.
Pagina 127
Unul dintre membrii consiliului de supraveghere deţine funcţia de preşedinte al consiliului de
supraveghere – art. 1536 din Legea nr. 31/1990.
 directoratul, alcătuit, potrivit legii:
– dintr-o singură persoană, denumită de lege, director-general unic (art. 1531 din Legea nr.
31/1990) sau
– din mai multe persoane, denumite de lege membri ai directoratului. Unul dintre membrii
directoratului deţine funcţia de preşedinte al directoratului (art. 1532 L 31/1990).
În privinţa sistemului dualist de administrare trebuie observat faptul că potrivit art. 1532 alin. (3)
coroborat cu art. 1538 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 se interzice cumulul7 dintre calitatea de
membru al directoratului şi cea de membru al consiliului de supraveghere. Nu este reglementată
sancţiunea încălcării acestei interdicţii.
3. Principii care guvernează alegerea sistemului de administrare a unei societăţi pe acţiuni

312. Legea nr. 31/1990, prin art. 153 alin. (2), permite conturarea a două principii ce guvernează
alegerea sistemului de administrare al S.A. (unul dintre principii cunoaşte existenţa unei excepţii):
1. principiul libertăţii de alegere între sistemul unitar de administrare şi sistemul dualist de
administrare. Astfel, persoanele care doresc să constituie o societate pe acţiuni pot opta pentru
oricare dintre cele două sisteme de administrare. Nu este însă permisă combinarea de elemente
specifice sistemului unitar cu elemente specifice ale sistemului dualist. Opţiunea se exprimă la
momentul constituirii societăţii, dar ea nu are caracter definitiv, sistemul de administrare putând fi
modificat pe parcursul funcţionării societăţii.
2. principiul libertăţii de alegere între administrarea fără delegare de atribuţii şi administrarea cu
delegare de atribuţii (în cadrul administrării potrivit sistemului unitar). Având în vedere faptul că
delegarea de atribuţii se realizează, aşa cum rezultă din art. 143 alin. (1) din Legea nr. 31/1990,
prin decizie a consiliului de administraţie, alegerea între administrarea cu sau fără delegare de
atribuţii se realizează, ca regulă, pe parcursul funcţionării societăţii. Totuşi, Legea nr. 31/1990 nu
interzice asociaţilor să decidă, încă de la momentul constituirii societăţii, faptul că societatea va fi
administrată în sistem unitar cu delegare de atribuţii. Astfel, potrivit art. 8 lit. g1) din Legea nr.
31/1990, actul constitutiv va cuprinde puterile conferite administratorilor şi, după caz, directorilor
(…).
Potrivit art. 143 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, de la acest principiu al libertăţii de alegere între
administrarea fără delegare de atribuţii şi administrarea cu delegare de atribuţii este consacrată o
excepţie, respectiv este obligatorie delegarea de atribuţii în cazul S.A. ale 3 Art. 1532 alin. (3)
coroborat cu art. 1538 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Art. 1532 alin. (3) „Membrii directoratului
7
Art. 1532 alin. (3) coroborat cu art. 1538 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Art. 153 2 alin. (3) „Membrii directoratului
nu pot fi concomitent membri ai consiliului de supraveghere” Art. 153 8 alin. (1) „Membrii consiliului de supraveghere
nu pot fi concomitent membri ai directoratului. De asemenea, ei nu pot cumula calitatea de membru în consiliul de
supraveghere cu cea de salariat al societăţii”
Pagina 128
nu pot fi concomitent membri ai consiliului de supraveghere” Art. 1538 alin. (1) „Membrii
consiliului de supraveghere nu pot fi concomitent membri ai directoratului. De asemenea, ei nu
pot cumula calitatea de membru în consiliul de supraveghere cu cea de salariat al societăţii”. căror
situaţii financiare anuale fac obiectul obligaţiei legale de auditare financiară, dacă acestea sunt
administrate potrivit sistemului unitar.
II. Societăţile cu răspundere limitată

313. În privinţa societăţilor cu răspundere limitată, potrivit art. 197 din Legea nr. 31/1990,
administrarea societăţii se realizează de către unul sau mai mulţi administratori. Nu este
reglementat vreun organ colectiv de administrare.
Se prevede expres inaplicabilitatea prevederilor legale referitoare la administrarea societăţilor pe
acţiuni cu privire la societatea cu răspundere limitată [art. 197 alin. (4) din Legea nr. 31/1990]. Se
face trimitere expresă la norme juridice din materia administrării societăţii în nume colectiv [art.
197 alin. (3) din Legea nr. 31/1990].
11.5.2.2. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea participa la

administrarea unei societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990 I. Societăţile pe acţiuni 317.
Având în vedere dispoziţiile din Legea nr. 31/1990 pentru ca o persoană să poată participa la
administrarea unei societăţi pe acţiuni trebuie să îndeplinească o serie de condiţii referitoare la:
1. calitatea de persoană fizică sau juridică;
2. calitatea de asociat al societăţii la a cărei administrare urmează să participe;
3. capacitatea de exerciţiu;
4. moralitatea persoanei;
5.numărul de mandate exercitate concomitent;
6. tipurile de activităţi exercitate concomitent.
Cu privire la încălcarea unora dintre condiţiile menţionate sunt reglementate sancţiuni speciale.
318. Referitor la condiţia privind calitatea de persoană fizică sau juridică, trebuie operată o
distincţie în funcţie de organul de administrare în care persoana interesată va activa:
a) potrivit art. 1371 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 calitatea de administrator (în sistemul unitar cu
sau fără delegare de atribuţii) sau pe aceea de membru al consiliului de supraveghere (în sistemul
dualist) poate fi deţinută atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice (persoana juridică
are obligaţia de a desemna un reprezentant permanent, persoană fizică);
b) potrivit art. 143 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 calitatea de director (în sistemul unitar cu
delegare de atribuţii) şi membru al directoratului (în sistemul dualist) poate fi deţinută exclusiv de
persoane fizice.
Pagina 129
319. Referitor la condiţia privind calitatea de acţionar al societăţii la a cărei administrare urmează
să participe, trebuie analizate pe de o parte prevederile Legii nr. 31/1990, iar pe de altă parte actul
constitutiv.
320. În ceea ce priveşte Legea nr. 31/1990, aceasta permite administrarea atât de către acţionari,
cât şi de persoane care nu au această calitate. Astfel, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea nr.
31/1990, „Acţionarii care au calitatea de membri ai consiliului de administraţie, directoratului sau
consiliului de supraveghere nu pot vota, în baza acţiunilor pe care le posedă, nici personal, nici
prin mandatar, descărcarea gestiunii lor sau o problemă în care persoana sau administraţia lor ar fi
în discuţie”. Rezultă deci că este permis cumulul între calitatea de acţionar şi cea de membru al
consiliului de administraţie, directoratului sau consiliului de supraveghere. Deşi nu se face referire
expresă la directori, în privinţa acestora concluzia nu poate fi decât aceea că pot fi sau nu acţionari.
Aceasta întrucât, potrivit art. 143 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, directorii sunt numiţi dintre
administratori, fără a se face vreo distincţie după cum administratorii sunt sau nu acţionari.
321. În ceea ce priveşte actul constitutiv, potrivit prevederilor exprese ale Legii nr. 31/1990, acesta
poate include o serie de limitări în privinţa administrării de către acţionari. Astfel, potrivit art. 1382
acţionarii pot decide că unul sau mai mulţi membri ai consiliului de administraţie trebuie să fie
administratori independenţi. În conformitate cu art. 1382 lit. d), nu sunt independenţi acţionarii
semnificativi ai societăţii.
322. Referitor la condiţia privind capacitatea de exerciţiu, potrivit art. 5313 alin. (2) coroborat cu
art. 6 şi art. 731 din Legea nr. 31/1990, pentru a putea să fie desemnate ca
administrator/director/membru al consiliului de supraveghere/membru al directoratului sau ca
reprezentant permanent al persoanei juridice având calitatea de administrator/director/membru al
consiliului de supraveghere/membru al directoratului, persoanele fizice trebuie să nu fie
incapabile.
323. Referitor la condiţia privind moralitatea persoanei, potrivit art. art. 15313 alin. (2) coroborat
cu art. 6 şi art. 731 din Legea nr. 31/1990, pentru a putea să fie desemnate ca
administrator/director/membru al consiliului de supraveghere/membru al directoratului sau ca
reprezentant permanent al persoanei juridice având calitatea de administrator/director/membru al
consiliului de supraveghere/membru al directoratului persoanele fizice să nu fi fost condamnate
pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie,
delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr.
656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor
măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, republicată, ori pentru
infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990.
324. Referitor la condiţia privind numărul de mandate exercitate concomitent, ca regulă, persoana
fizică având calitatea de administrator/membru al consiliului de supraveghere sau reprezentant
Pagina 130
permanent al persoanei juridice având calitatea de administrator/membru al consiliului de
supraveghere trebuie să nu cumuleze mai multe mandate decât numărul maxim prevăzut de lege
(conform art. 15316 din Legea nr. 31/1990, numărul maxim de mandate este de 5)8. Prin excepţie,
în condiţiile art. 15316 din Legea nr. 31/1990, numărul de 5 mandate poate fi depăşit9.
325. Referitor la condiţia privind tipurile de activităţi exercitate concomitent, ca regulă, directorii
şi membrii directoratului nu vor putea fi directori, administratori, membri ai directoratului ori ai
consiliului de supraveghere, cenzori sau, după caz, auditori interni ori acţionari cu răspundere
nelimitată, în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate, nici nu pot exercita
acelaşi comerţ sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane. Prin excepţie, în condiţiile
art. 15315 din Legea nr. 31/1990, aceste activităţi pot fi exercitate10.
326. Referitor la sancţiunile speciale pentru încălcarea unora dintre condiţiile menţionate:
Sancţiunea desemnării unei persoane fizice cu nerespectarea condiţiilor referitoare la capacitatea
de exerciţiu şi moralitate menţionate mai sus este decăderea din drepturile conferite de funcţia de
administrator/director/membru al consiliului de supraveghere/membru al directoratului sau de
calitatea de reprezentant permanent al persoanei juridice administrator/membru al consiliului de
supraveghere (art. 731 din Legea nr. 31/1990).
Sancţiunea nerespectării condiţiei referitoare la numărul de mandate exercitate concomitent de

către o persoană fizică având calitatea de administrator/membru al consiliului de supraveghere sau
reprezentant permanent al persoanei juridice este încetarea de drept a mandatului obţinut prin
depăşirea acestui număr, în ordinea cronologică a numirilor. Această încetare intervine la expirarea
unui termen de 1 lună de la data apariţiei situaţiei de incompatibilitate. Deliberările şi deciziile la
care el a luat parte în exercitarea mandatului respectiv rămân valabile, dar persoana va avea
obligaţia de restituire a remuneraţiei şi a alor beneficii primite (art. 15316 din Legea nr. 31/1990).
8
Art. 15316 (1) „O persoană fizică poate exercita concomitent cel mult 5 mandate de administrator şi/sau de membru
al consiliului de supraveghere în societăţi pe acţiuni al căror sediu se află pe teritoriul României. Această prevedere
se aplică în aceeaşi măsură persoanei fizice administrator sau membru al consiliului de supraveghere, cât şi
persoanei fizice reprezentant permanent al unei persoane juridice administrator ori membru al consiliului de
supraveghere. (2) Interdicţia prevăzută la alin. (1) nu se referă la cazurile când cel ales în consiliul de administraţie
sau în consiliul de supraveghere este proprietar a cel puţin o pătrime din totalul acţiunilor societăţii sau este membru
în consiliul de administraţie ori în consiliul de supraveghere al unei societăţi pe acţiuni ce deţine pătrimea arătată”
9
Interdicţia prevăzută nu se referă la cazurile când cel ales în consiliul de administraţie sau în consiliul de
supraveghere este proprietar a cel puţin o pătrime din totalul acţiunilor societăţii sau este membru în consiliul de
administraţie ori în consiliul de supraveghere al unei societăţi pe acţiuni ce deţine pătrimea arătată.
10
În măsura în care există autorizarea celuilalt for de administrare (consiliul de administraţie, respectiv consiliul de
supraveghere).
Pagina 131
Sancţiunea nerespectării condiţiei referitoare la tipul de activităţi exercitate concomitent de către
o persoană fizică având calitatea de director/membru al directoratului este posibilitatea revocării
din funcţie a acestuia, cu obligarea la plata de daune-interese (art. 15315 din Legea nr. 31/1990).

327. Având în vedere dispoziţiile din Legea nr. 31/1990 pentru ca o persoană să poată participa la
administrarea unei societăţi cu răspundere limitată trebuie să îndeplinească o serie de condiţii
referitoare la:
1. calitatea de asociat al societăţii la a cărei administrare urmează să participe;
2. capacitatea de exerciţiu;
3. moralitatea persoanei;
4. tipurile de activităţi exercitate concomitent.
Cu privire la încălcarea unora dintre condiţiile menţionate sunt reglementate sancţiuni speciale.
328. Cu privire la condiţia referitoare la capacitatea de exerciţiu sunt incidente aceleaşi norme ca
şi în cazul societăţii pe acţiuni, respectiv art. 731 din Legea nr. 31/1990.
329. Cu privire la condiţia de moralitate sunt incidente aceleaşi norme ca şi în cazul societăţii pe
acţiuni, respectiv art. 731 din Legea nr. 31/1990.
330. Cu privire la condiţia referitoare la calitatea de asociat al societăţii la a cărei administrare

urmează să participe, potrivit art. 197 alin. (1) societatea este administrată de administratori,
asociaţi sau neasociaţi.
331. Cu privire la condiţia referitoare la tipurile de activităţi exercitate concomitent, potrivit art.
197 alin. (2), ca regulă, administratorii nu pot fi administratori în alte societăţi concurente sau
având acelaşi obiect de activitate, nici să facă acelaşi fel de comerţ ori altul concurent pe cont
propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice. Prin excepţie, în condiţiile 197 alin. (2) din
Legea nr. 31/1990, aceste activităţi pot fi exercitate11.
332. Referitor la sancţiunile speciale pentru încălcarea unora dintre condiţiile menţionate:
Cu privire la sancţiunea nerespectării condiţiilor referitoare la capacitatea de exerciţiu şi moralitate
sunt incidente aceleaşi reglementări ca şi în cazul societăţilor pe acţiuni (art. 731).
Sancţiunea nerespectării condiţiei referitoare la tipul de activităţi exercitate concomitent de către

o persoană fizică având calitatea de administrator este posibilitatea revocării din funcţie a acestuia,
cu obligarea la plata de daune-interese [art. 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990].
11
În măsura în care există autorizarea adunării asociaţilor.
Pagina 132
11.5.2.3. Desemnarea persoanelor care participă la administrarea unei societăţi reglementate de
Legea nr. 31/1990
340. Pornind de la prevederile Legii nr. 31/1990 trebuie analizate următoarele:
1. desemnarea administratorilor/membrilor consiliului de supraveghere;
2. desemnarea directorilor/membrilor directoratului;
3. dobândirea calităţiide administrator/director/membru al consiliului de
supraveghere/membru al directoratului;
4. cumulul calităţii de administrator şi salariat al societăţii administrate.
341.1. Desemnarea administratorilor/membrilor consiliului de supraveghere

Potrivit art. 1371 coroborat cu art. 111 alin. (2) lit. b), respectiv art. 1536 alin. (1) coroborat cu art.
111 alin. (2) lit. b), din Legea nr. 31/1990, administratorii şi membrii consiliului de supraveghere
sunt numiţi prin actul constitutiv (primii administratori) sau prin hotărâre a adunării generale
ordinare a acţionarilor. În caz de pluralitate de administratori, consiliul de administraţie va alege
preşedintele consiliului de administraţie (art. 1401 din Legea nr. 31/1990). Similar, membrii
consiliului de supraveghere aleg preşedintele consiliului de supraveghere (art. 1536 din Legea nr.
31/1990).
342.2. Desemnarea directorilor/membrilor directoratului

Potrivit art. 143 alin. (1), respectiv art. 1532 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, directorii şi membrii
directoratului (inclusiv directorul-general, respectiv preşedintele directoratului) sunt numiţi de
către celălalt for administrativ.
343.3. Dobândirea calităţii de administrator/director/membru al consiliului de

supraveghere/membru al directoratului
Potrivit Legii nr. 31/1990, dobândirea calităţii de administrator/membru al consiliului de
supraveghere sau a celei de membru al directoratului presupune acceptarea expresă din partea
persoanei desemnate să ocupe una dintre funcţiile menţionate. Legea nu reglementează această
condiţie şi pentru dobândirea calităţii de director. [art. 15312 alin. (3) din Legea nr. 31/1990].
Administratorii/directorii/membrii consiliului de supraveghere/membrii directoratului încheie cu

societatea un contract de administraţie, având natura juridică a unui mandat. [art. 144 1 alin. (6)
coroborat cu art. 152 alin. (1), art. 1532 alin. (6) şi art. 1538 alin. (3), din Legea nr. 31/1990; art.
72 coroborat cu art. 1532 alin. (6) şi art. 1538 alin. (3), din Legea nr. 31/1990]. Din punct de vedere
fiscal şi al asigurărilor sociale (pensii şi alte drepturi de asigurări sociale/şomaj/asigurări de
sănătate), doar remuneraţia directorilor este asimilată salariului (art. 152 din Legea nr. 31/1990).
Pagina 133
Durata mandatului este cea prevăzută de actul constitutiv, libertatea părţilor fiind limitată: pentru
primii administratori/membri ai consiliului de supraveghere, durata mandatului poate fi de maxim
2 ani, pentru cei subsecvenţi, durata de maxim 4 ani. În privinţa directorilor, Legea nr. 31/1990 nu
reglementează, iar pentru membrii directoratului nu se distinge între primii membri şi cei
subsecvenţi, stabilindu-se limita maximă de 4 ani. (art. 15312 din Legea nr. 31/1990). Posibilitatea
de realegere există, în absenţa unei clauze contrare în actul constitutiv. În privinţa directorilor,
Legea nr. 31/1990 nu reglementează.
344.4. Cumulul calităţii de administrator şi salariat al societăţii administrate

Administratorii/directorii/membrii consiliului de supraveghere/membrii directoratului nu pot
încheia cu societatea la care deţin aceste funcţii un contract de muncă. În măsura în care acesta
exista, de la data dobândirii calităţii de administrator/director/membru al consiliului de
supraveghere/membru al directoratului, contractul de muncă se suspendă. [art. 1371 alin. (3)
coroborat cu art. 152 alin. (1), art. 1532 alin. (6) din Legea nr. 31/1990; în privinţa membrilor
consiliului de supraveghere se menţionează doar interdicţia cumulului cu contractul de muncă, fără
a se prevedea efectul dobândirii calităţii de membru al consiliului de supraveghere asupra
contractului de muncă – art. 1538 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 pentru identitate de raţiune se
impune suspendarea, ca şi în cazul celorlalte persoane care participă la administrarea societăţii].
Suspendarea vizează exclusiv contractele de muncă având un obiect diferit de îndeplinirea

mandatului de administrator. Aceasta întrucât, de la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr.
82/200712, contractele de muncă încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director
încetează13 de drept.

345.1. Desemnarea administratorilor
Administratorii sunt desemnaţi prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale (art. 197
C. civ.). Potrivit art. 194 adunarea generală este competentă să desemneze administratorii şi, ca
atribuţie separată, să modifice actul constitutiv. Situaţia poate fi interpretată în sensul că
modificarea administratorilor nu este calificată drept o modificare a actului constitutiv. În
consecinţă, pentru desemnarea acestora este necesară întrunirea dublei majorităţi absolute – a
12
O.U.G. nr. 82/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte
normative incidente, publicată în M. Of. nr. 446 din 29 iunie 2007, cu ultima modificare adusă prin Legea nr. 88/2009,
publicată în M. Of. nr. 246 din 14 aprilie 2009.
13
Art. V din O.U.G. nr. 82/2007. Art. V „Prin derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii,
cu modificările şi completările ulterioare, contractele de muncă ale administratorilor/directorilor, încheiate pentru
îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă,
încetează de drept la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă sau, în cazul în care mandatul a fost acceptat
ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, de la data acceptării mandatului”.
Pagina 134
asociaţilor şi părţilor sociale (art. 192 coroborat cu art. 194 din Legea nr. 31/1990)14. Cu aceeaşi
majoritate se decide şi durata mandatului administratorilor. (art. 192 coroborat cu art. 197 alin. (3)
şi cu art. 77 alin. (1) din Legea nr. 31/1990).
346.2. Dobândirea calităţii de administrator

Nu este reglementată necesitatea acceptării exprese din partea persoanei desemnate în vederea
dobândirii calităţii de administrator.
De asemenea, nu este reglementată încheierea unui contract în temeiul căruia administratorul îşi
desfăşoară activitatea. Articolul 72 din Legea nr. 31/1990 stabileşte însă, cu caracter general, faptul
că obligaţiile administratorului sunt guvernate de dispoziţiile referitoare la mandat şi la Legea nr.
31/1990.
Referitor la posibilitatea cumulului calităţii de administrator cu aceea de salariat, potrivit art. 1961
din Legea nr. 31/1990, asociatul unic poate avea calitatea de salariat al societăţii cu răspundere
limitată al cărei asociat unic este.
11.5.2.4. Revocarea persoanelor care participă la administrarea unei societăţi reglementate de

Legea nr. 31/1990
I. Societăţile pe acţiuni 350. Pornind de la prevederile Legii nr. 31/1990 trebuie operată o distincţie
între:
1. revocarea administratorilor/membrilor consiliului de supraveghere;
2. revocarea directorilor/membrilor directoratului.
351.a. Revocarea administratorilor/membrilor consiliului de supraveghere

Potrivit art. 1371 alin. (4) coroborat cu art. 111 alin. (2) lit. b), respectiv art. 1536 alin. (4) coroborat
cu art. 111 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990, administratorii şi membrii consiliului de
supraveghere sunt revocaţi prin hotărâre a adunării generale ordinare a acţionarilor.
Aceasta poate interveni oricând, în caz de revocare fără justă cauză existând posibilitatea obligării
societăţii la plata de daune-interese (această posibilitate nu este expres consacrată pentru membrii
consiliului de supraveghere)
14
Atenţie că art. 197 trimite la art. 77 alin. (1) care face referire la majoritatea capitalului social. Art. 197 „(1)
Societatea este administrată de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi, numiţi prin actul constitutiv
sau de adunarea generală. (2) Administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării asociaţilor, mandatul de
administrator în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate, nici să facă acelaşi fel de comerţ ori
altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sancţiunea revocării şi răspunderii
pentru daune. (3) Dispoziţiile art. 75, 76, 77 alin. (1) şi 79 se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată. (4)
Dispoziţiile privitoare la administrarea societăţilor pe acţiuni nu sunt aplicabile societăţilor cu răspundere limitată,
indiferent dacă sunt sau nu supuse obligaţiei de auditare”. Art. 77 alin. (1) „Asociaţii care reprezintă majoritatea
absolută a capitalului social pot alege unul sau mai mulţi administratori dintre ei, fixându-le puterile, durata
însărcinării şi eventuala lor remuneraţie, afară numai dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel”.
Pagina 135
352.b. Revocarea directorilor/membrilor directoratului
Potrivit art. 1431 alin. (4), respectiv art. 1532 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, directorii şi membrii
directoratului sunt revocaţi de către celălalt for administrativ (excepţie – membrii directoratului
pot fi revocaţi şi prin hotărâre a adunării generale ordinare a acţionarilor, dacă se prevede prin
actul constitutiv). Aceasta poate interveni oricând, în caz de revocare fără justă cauză existând
posibilitatea obligării societăţii la plata de daune-interese.
353.c. Pierderea calităţii de administrator/director/membru al consiliului de supraveghere/membru

al directoratului
Revocarea administratorilor/directorilor/membrilor consiliului de supraveghere/membrilor
directoratului se produce la data adoptării deciziei de revocare. Înregistrarea în registrul comerţului
are ca efect opozabilitatea faţă de terţi.

354. Potrivit art. 194 din Legea nr. 31/1990 revocarea administratorilor este o operaţiune simetrică
desemnării. Competenţa aparţine adunării generale, care decide cu dubla majoritate absolută a
părţilor sociale şi asociaţilor.
11.5.2.5. Atribuţiile organelor prin intermediul cărora se realizează administrarea societăţilor

reglementate de Legea nr. 31/1990
358. Pornind de la prevederile Legii nr. 31/1990, pentru a stabili atribuţiile persoanelor care
participă la administrarea unei societăţi pe acţiuni trebuie să se distingă în funcţie de sistemul de
administrare, astfel:
1. Atribuţiile organelor prin intermediul cărora se realizează administrarea societăţilor pe acţiuni
în care a fost ales sistemul unitar fără delegare de atribuţii;
în care a fost ales sistemul unitar cu delegare de atribuţii;
în care a fost ales sistemul dualist.
359.1. Atribuţiile organelor prin intermediul cărora se realizează administrarea societăţilor pe

acţiuni în care a fost ales sistemul unitar fără delegare de atribuţii
Administratorul unic/consiliul de administraţie este însărcinat cu îndeplinirea tuturor operaţiunilor
şi încheierea tuturor actelor juridice necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al
societăţii [art. 142 alin. (1) coroborat cu art. 137 alin. (3) şi cu art. 70 alin. (1) din Legea nr.
31/1990].
Pagina 136
În privinţa acestor acte juridice Legea nr. 31/1990 reglementează o derogare de la condiţiile de
formă. Astfel, actele de dispoziţie asupra bunurilor societăţii reglementate de Legea nr. 31/1990
pot fi încheiate de reprezentanţii legali ai societăţii în temeiul puterilor conferite acestora fără a fi
necesară o procură specială şi autentică în acest scop, chiar dacă actele de dispoziţie trebuie
încheiate în formă autentică (art. 701 din Legea nr. 31/1990).
Legea nr. 31/1990 exclude din sfera de competenţă a administratorului unic/consiliului de
administraţie:
a. actele juridice al căror obiect exced unei anumite valori sau care sunt încheiate în anumite
circumstanţe. Exemplificativ pot fi enumerate:
1. actele juridice prin care administratorul înstrăinează sau dobândeşte bunuri către sau de la
societate având o valoare de peste 10% din valoarea activelor nete ale societăţii, precum şi celelalte
acte juridice la care se referă art. 150 din Legea nr. 31/199015;
2. actele juridice prin care se cumpără bunuri pentru societate ori prin care se înstrăinează,
închiriază, schimbă bunuri ori se constituie garanţii asupra bunurilor din patrimoniul societăţii,
dacă valoarea bunurilor ce formează obiectul contractului reprezintă mai mult decât jumătate din
valoarea contabilă a activelor societăţii la data încheierii actului juridic (art. 15322 din Legea nr.
31/1990)16;
b. atribuţiile ce configurează competenţa exclusivă a adunărilor generale ale acţionarilor – art. 111
alin. (2) coroborat cu art. 1431 alin. (1) reglementează competenţa exclusivă a adunării generale
ordinare, iar art. 113 coroborat cu art. 114 şi cu art. 1431 alin. (1) configurează competenţa
exclusivă a adunării generale extraordinare.
Precizare: deşi, ca regulă, atribuţiile de mutare a sediului societăţii, de modificare a obiectului de

activitate (mai puţin domeniul şi activitatea principală) şi de majorare a capitalului social aparţin
15
Art. 150 „(1) Dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel şi sub rezerva dispoziţiilor art. 441, sub sancţiunea
nulităţii, administratorul va putea, în nume propriu, să înstrăineze, respectiv să dobândească, bunuri către sau de la
societate, având o valoare de peste 10% din valoarea activelor nete ale societăţii, numai după obţinerea aprobării
adunării generale extraordinare, în condiţiile prevăzute la art. 115. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi operaţiunilor
de închiriere sau leasing. (3) Valoarea prevăzută la alin. (1) se va calcula prin raportare la situaţia financiară aprobată
pentru anul financiar precedent celui în care are loc operaţiunea ori, după caz, la valoarea capitalului social subscris,
dacă o asemenea situaţie financiară nu a fost încă prezentată şi aprobată. (4) Prevederile prezentului articol sunt
aplicabile şi operaţiunilor în care una dintre părţi este soţul administratorului ori rudă sau afin, până la gradul al
patrulea inclusiv, al acestuia; de asemenea, dacă operaţiunea este încheiată cu o societate la care una dintre persoanele
anterior menţionate este administrator sau director ori deţine, singură sau împreună, o cotă de cel puţin 20% din
valoarea capitalului social subscris, cu excepţia cazului în care una dintre societăţile respective este filiala celeilalte”.
16
Art. 15322 „Consiliul de administraţie, respectiv directoratul, va putea să încheie acte juridice în numele şi în contul
societăţii, prin care să dobândească bunuri pentru aceasta sau să înstrăineze, să închirieze, să schimbe ori să constituie
în garanţie bunuri aflate în patrimoniul societăţii, a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor
societăţii la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale a acţionarilor, dată în condiţiile art.
115”.
Pagina 137
adunării generale a acţionarilor, prin excepţie, acestea pot fi delegate consiliului de administraţie
(prin hotărâre a adunării generale extraordinare a acţionarilor sau prin actul constitutiv).
Conex îndeplinirii atribuţiilor administratorului unic/consiliului de administraţie trebuie analizată

reprezentarea societăţii în raporturile cu terţii şi în justiţie. Potrivit art. 1432 din Legea nr. 31/1990,
în absenţa unor prevederi în actul constitutiv, dreptul de a reprezenta societatea în raporturile cu
terţii şi în justiţie aparţine administratorului unic sau preşedintelui consiliului de administraţie.
Prin actul constitutiv, acţionarii pot să prevadă faptul că dreptul de a reprezenta societatea aparţine
preşedintelui consiliului de administraţie şi unuia sau mai multor administratori, precizând dacă
aceştia îşi exercită dreptul acţionând împreună sau separat. Dacă se prevede faptul că acţionează
împreună, administratorii pot, prin acordul unanim, să împuternicească pe unul dintre ei să încheie
anumite operaţiuni sau tipuri de operaţiuni.

acţiuni în care a fost ales sistemul unitar cu delegare de atribuţii
Administratorul unic/consiliul de administraţie este însărcinat cu realizarea competenţelor sale de
bază şi a atribuţiilor primite, prin delegare, de la adunarea generală extraordinară a acţionarilor.
Potrivit art. 142 (2) din Legea nr. 31/1990, competenţe de bază sunt:
a) stabilirea principalelor direcţii de activitate şi dezvoltare ale societăţii;
b) stabilirea politicilor contabile, a sistemului de control financiar, aprobarea planificării
financiare;
c) numirea/revocarea, stabilirea remuneraţiei şi supravegherea directorilor;
d) introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenţei;
e) organizarea adunărilor generale ale acţionarilor şi implementarea hotărârilor acestora;
f) pregătirea raportului anual.
Potrivit art. 142 (2) coroborat cu art. 114 alin. (1) şi art. 113 din Legea nr. 31/1990, competenţe
delegate consiliului de administraţie de către adunarea generală a acţionarilor pot fi:
a) mutarea sediului societăţii;
b) modificarea obiectului de activitate (mai puţin domeniul şi activitatea principală);
c) majorarea capitalului social.
Directorul/directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societăţii,

potrivit obiectului ei de activitate [art. 1431 alin. (1) din Legea nr. 31/1990].
formă. Astfel, actele de dispoziţie asupra bunurilor societăţii, reglementate de Legea nr. 31/1990,
Pagina 138
Legea nr. 31/1990 exclude din sfera de competenţă a directorilor:

a. atribuţiile excluse in sfera de competenţă a administratorilor (în sistemul unitar fără delegare de
atribuţii);
b. atribuţiile constituind competenţele exclusive ale administratorului unic/consiliului de
administraţie în sistemul unitar cu delegare de atribuţii.
În strânsă legătură cu îndeplinirea atribuţiilor administratorului unic/consiliului de

administraţie/directorului/directorilor trebuie analizată reprezentarea societăţii în raporturile cu
terţii şi în justiţie. De asemenea, trebuie analizată reprezentarea societăţii în raporturile cu
directorii. Potrivit art. 1432 din Legea nr. 31/1990, în absenţa unor prevederi în actul constitutiv,
dreptul de a reprezenta societatea în raporturile cu terţii şi în justiţie aparţine directorului general
(ca unic director sau, în caz de pluralitate de directori, ca organ de conducere al acestora).
Prin actul constitutiv, acţionarii pot să prevadă faptul că dreptul de a reprezenta societatea aparţine
directorului-general şi unuia sau mai multor directori, precizând dacă aceştia îşi exercită dreptul
acţionând împreună sau separat. Dacă se prevede faptul că acţionează împreună, directorii pot, prin
acordul unanim, să împuternicească pe unul dintre ei să încheie anumite operaţiuni sau tipuri de
operaţiuni.
Reprezentarea societăţii în raporturile cu directorii aparţine administratorului unic/consiliului de

administraţie.

acţiuni în care a fost ales sistemul dualist
Potrivit art. 1539 din Legea nr. 31/1990, consiliul de supraveghere are următoarele atribuţii
principale:
a) exercită controlul asupra directoratului (verifică operaţiunile de conducere sub aspectul
conformităţii cu legea, actul constitutiv şi hotărârile adunării generale);
b) raportează adunării generale a acţionarilor cu privire la activitatea de supraveghere efectuată
(cel puţin o dată pe an);
c) numeşte şi revocă membrii directoratului;
d) convoacă adunarea generală a acţionarilor (în cazuri excepţionale).
Potrivit art. 1531 din Legea nr. 31/1990, directoratul este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor
necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii.
Pagina 139
formă. Astfel, actele de dispoziţie asupra bunurilor societăţii reglementate de Legea nr. 31/1990
Legea nr. 31/1990 exclude din sfera de competenţă a directoratului:

a. actele juridice al căror obiect exced unei anumite valori sau care sunt încheiate în anumite
circumstanţe. Exemplificativ pot fi enumerate:
1. actele juridice prin care administratorul înstrăinează sau dobândeşte bunuri către sau de la
societate având o valoare de peste 10% din valoarea activelor nete ale societăţii, precum şi alte
celelalte acte juridice la care se referă art. 150 din Legea nr. 31/199017;
2. actele juridice prin care se cumpără bunuri pentru societate ori prin care se înstrăinează,
închiriază, schimbă bunuri ori se constituie garanţii asupra bunurilor din patrimoniul societăţii,
dacă valoarea bunurilor ce formează obiectul contractului reprezintă mai mult decât jumătate din
valoarea contabilă a activelor societăţii la data încheierii actului juridic (art. 15322 din Legea nr.
31/1990)18;
b. atribuţiile ce configurează competenţa exclusivă a adunărilor generale ale acţionarilor – art. 111
alin. (2) coroborat cu art. 1431 alin. (1) reglementează competenţa exclusivă a adunării generale
ordinare, iar art. 113 coroborat cu art. 114 şi cu art. 1431 alin. (1) configurează competenţa
exclusivă a adunării generale extraordinare.
362. Precizare: deşi, ca regulă, atribuţiile de mutare a sediului societăţii, de modificare a

obiectului de activitate (mai puţin domeniul şi activitatea principală) şi de majorare a capitalului
17
Art. 150 „(1) Dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel şi sub rezerva dispoziţiilor art. 441, sub sancţiunea
nulităţii, administratorul va putea, în nume propriu, să înstrăineze, respectiv să dobândească, bunuri către sau de la
societate, având o valoare de peste 10% din valoarea activelor nete ale societăţii, numai după obţinerea aprobării
adunării generale extraordinare, în condiţiile prevăzute la art. 115. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi operaţiunilor
de închiriere sau leasing. (3) Valoarea prevăzută la alin. (1) se va calcula prin raportare la situaţia financiară
aprobată pentru anul financiar precedent celui în care are loc operaţiunea ori, după caz, la valoarea capitalului social
subscris, dacă o asemenea situaţie financiară nu a fost încă prezentată şi aprobată. (4) Prevederile prezentului
articol sunt aplicabile şi operaţiunilor în care una dintre părţi este soţul administratorului ori rudă sau afin, până la
gradul al patrulea inclusiv, al acestuia; de asemenea, dacă operaţiunea este încheiată cu o societate la care una dintre
persoanele anterior menţionate este administrator sau director ori deţine, singură sau împreună, o cotă de cel puţin
20% din valoarea capitalului social subscris, cu excepţia cazului în care una dintre societăţile respective este filiala
celeilalte”.
18
Art. 15322 „Consiliul de administraţie, respectiv directoratul, va putea să încheie acte juridice în numele şi în
contul societăţii, prin care să dobândească bunuri pentru aceasta sau să înstrăineze, să închirieze, să schimbe ori să
constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul societăţii, a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea
contabilă a activelor societăţii la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale a acţionarilor,
dată în condiţiile art. 115”.
Pagina 140
social aparţin adunării generale a acţionarilor, prin excepţie, acestea pot fi delegate consiliului de
administraţie (prin hotărâre a adunării generale extraordinare a acţionarilor sau prin actul
constitutiv).
Atribuţiile constituind competenţele exclusive ale consiliului de supraveghere

Conex îndeplinirii atribuţiilor consiliului de supraveghere/directoratului trebuie analizată
reprezentarea societăţii comerciale în raporturile cu terţii şi în justiţie. De asemenea, trebuie
analizată şi reprezentarea societăţii în raporturile cu membrii directoratului.
Potrivit art. 1533 din Legea nr. 31/1990, în absenţa unor prevederi în actul constitutiv, dreptul de
a reprezenta societatea în raporturile cu terţii şi în justiţie aparţine membrilor directoratului,
acţionând împreună. În această situaţie, membrii directoratului pot prin acordul unanim, să
împuternicească pe unul dintre ei să încheie anumite operaţiuni sau tipuri de operaţiuni. Legea nr.
31/1990 permite acţionarilor să insereze stipulaţii contrare în actul constitutiv, fără a detalia, aşa
cum se întâmplă în legătură cu sistemul unitar.
Reprezentarea societăţii în raporturile cu membrii directoratului aparţine consiliului de
supraveghere.
363. Cu privire la atribuţiile administratorilor este incident art. 70 din Legea nr. 31/1990, conform
căruia administratorii pot face toate operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului
de activitate al societăţii, afară de restricţiile arătate în actul constitutiv. Cu titlu particular, art. 195
din Legea nr. 31/1990 face referire la obligaţia de a convoca adunarea asociaţilor, iar art. 198 de a
ţine un registru al asociaţilor. De asemenea, este incident art. 701, conform căruia actele de
dispoziţie asupra bunurilor unei societăţi pot fi încheiate în temeiul puterilor conferite
reprezentanţilor legali ai societăţii, nefiind necesară o procură specială şi în formă autentică în
acest scop, chiar dacă actele de dispoziţie trebuie încheiate în formă autentică. Referitor la dreptul
de a reprezenta societatea, potrivit art. 90 este aplicabil regimul societăţilor în nume colectiv.
Astfel, art. 90 face trimitere la art. 75 din materia societăţilor în nume colectiv.
III. Alte tipuri de societăţi

364. În privinţa societăţilor în nume colectiv, cu privire la atribuţiile administratorilor, este incident
art. 70 din Legea nr. 31/1990, conform căruia administratorii pot face toate operaţiunile cerute
pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii, afară de restricţiile arătate în
actul constitutiv. De asemenea, este incident art. 701. conform căruia actele de dispoziţie asupra
bunurilor unei societăţi pot fi încheiate în temeiul puterilor conferite reprezentanţilor legali ai
societăţii, nefiind necesară o procură specială şi în formă autentică în acest scop, chiar dacă actele
de dispoziţie trebuie încheiate în formă autentică. Referitor la dreptul de a reprezenta societatea,
potrivit art. 75 din Legea nr. 31/1990, acesta aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţie
contrară în actul constitutiv.
Pagina 141
365. În privinţa societăţii în comandită simplă, cu privire la atribuţiile administratorilor este
incident art. 70 din Legea nr. 31/1990, conform căruia administratorii pot face toate operaţiunile
cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii, afară de restricţiile
arătate în actul constitutiv. De asemenea, este incident art. 701, conform căruia actele de dispoziţie
asupra bunurilor unei societăţi pot fi încheiate în temeiul puterilor conferite reprezentanţilor legali
ai societăţii, nefiind necesară o procură specială şi în formă autentică în acest scop, chiar dacă
actele de dispoziţie trebuie încheiate în formă autentică. Referitor la dreptul de a reprezenta
societatea, potrivit art. 90 este aplicabil regimul societăţilor în nume colectiv. Astfel, art. 90 face
trimitere la art. 75 din materia societăţilor în nume colectiv.
366. În privinţa societăţilor în comandită pe acţiuni, cu privire la atribuţiile administratorilor, în

temeiul art. 187 din Legea nr. 31/1990 este incident regimul specific societăţilor pe acţiuni.
11.5.2.6 Desfăşurarea activităţii organelor prin intermediul cărora se realizează administrarea

societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990
367. Din perspectiva modului de organizare a persoanelor care participă la administrarea unei
societăţi pe acţiuni, trebuie făcută distincţia între sistemul unitar şi sistemul dualist.
1. Desfăşurarea activităţii organelor prin intermediul cărora se realizează administrarea societăţilor
pe acţiuni în care a fost ales sistemul unitar
a. Desfăşurarea activităţii administratorului unic/consiliului de administraţie
Administrarea unei societăţi pe acţiuni poate să fie încredinţată unui administrator unic sau mai
multor administratori, organizaţi într-un consiliul de administraţie. Potrivit art. 137 alin. (3) din
Legea nr. 31/1990, reglementările privind consiliul de administraţie sunt aplicabile şi
administratorului unic, mai puţin cele care presupun pluralitatea administratorilor.
Desfăşurarea activităţii consiliului de administraţie face obiectul art. 141 şi art. 15320 din Legea
nr. 31/1990. Potrivit acestora, întrunirile consiliului de administraţie trebuie să aibă loc cel puţin o
dată la 3 luni. Convocarea şi stabilirea ordinii de zi sunt realizate de către preşedintele consiliului
de administraţie (care acţionează din proprie iniţiativă sau la solicitarea persoanelor stabilite expres
în Legea nr. 31/1990). Cvorumul este de jumătate din numărul membrilor consiliului de
administraţie (legea permite expres posibilitatea stabilirii unui cvorum mai mare, prin actul
constitutiv). Luarea deciziilor se realizează, ca regulă, cu majoritatea membrilor prezenţi. Prin
excepţie, este necesară o altă majoritate.
b. Desfăşurarea activităţii directorilor
Pagina 142
Potrivit art. 1431, modul de organizare a directorilor este stabilit prin actul constitutiv sau prin
decizie a consiliului de administraţie.
368. Desfăşurarea activităţii organelor prin intermediul cărora se realizează administrarea

societăţilor pe acţiuni în care a fost ales sistemul dualist
a. Desfăşurarea activităţii consiliului de supraveghere
Organizarea consiliului de supraveghere este similară celei a consiliului de administraţie (art. 15320
coroborat cu art. 15311).
b. Desfăşurarea activităţii directoratului
De asemenea, organizarea directoratului este similară celei a consiliului de administraţie, cu
precizarea că Legea nr. 31/1990 nu reţine obligaţia întrunirii la un interval de cel puţin 3 luni şi
nici aplicabilitatea regulilor referitoare la directoratul pluripersonal şi în legătură cu directorul-
general unic.

369. Cu privire la modul de lucru al administratorilor este aplicabil parţial regimul juridic al
societăţii în nume colectiv. Astfel, art. 90 trimite la art. 76. Acesta prevede regula ca administratorii
să lucreze separat şi excepţia potrivit căreia dacă în actul constitutiv se prevede ca administratorii
să lucreze împreună. În această situaţie, trebuie făcută o distincţie între următoarele categorii de
acte:
a) actele obişnuite – decizia trebuie luată în unanimitate; în caz de divergenţă între administratori,
vor decide asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social;
b) actele urgente a căror neîndeplinire ar cauza o pagubă mare societăţii – poate decide un singur
administrator în lipsa celorlalţi, care se găsesc în imposibilitate, chiar momentană, de a lua parte
la administraţie.
11.5.2.7 Răspunderea persoanelor care participă la administrarea unei societăţi reglementate de

Legea nr. 31/1990
373. Articolul 72 din Legea nr. 31/1990 reglementează două aspecte generale cu privire la
răspunderea administratorilor19, respectiv fundamentul răspunderii şi titularii acţiunii în
răspundere20.
19
Cu privire la răspunderea administratorilor faţă de societate, a se vedea S.V. BODU, Răspunderea administratorului
faţă de societate, în R.R.D.A. nr. 4/2015.
20
Afirmarea răspunderii administratorilor – art. 1442 alin. (1) – trimite la art. 72 şi 73
Art. 1442 alin. (1) „Membrii consiliului de administraţie îşi vor exercita mandatul cu prudenţa şi diligenţa unui bun
administrator”.
Pagina 143
Art. 72 „Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele
special prevăzute în această lege”.
Art. 73
(1) „Administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi;
b) existenţa reală a dividendelor plătite; c) existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere; d) exacta îndeplinire
a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.
(2) Acţiunea în răspundere împotriva administratorilor aparţine şi creditorilor societăţii, care o vor putea exercita
numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare
şi a falimentului, republicată”.
Notă. Legea nr. 64/1995 a fost abrogată prin Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei (M. Of. nr. 359 din 21
aprilie 2006), care a fost, la rândul ei, abrogată prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei
şi de insolvenţă (M. Of. nr. 466 din 25 iunie 2014). Potrivit art. 340 din Legea nr. 85/2014, în prezent trimiterea se
consideră a fi făcută la această lege. În tot cuprinsul Legii nr. 31/1990, acolo unde este cazul, trebuie avută în vedere
această dispoziţie.
Afirmarea răspunderii directorilor – art. 152
Art. 152 „ (1) Directorii sunt răspunzători pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor. Prevederile art. 137 1 alin. (3), ale art.
1441, 1443, 1444, 150 şi ale art. 15312 alin. (4) se aplică directorilor în aceleaşi condiţii ca şi administratorilor.
(2) Remuneraţia directorilor, obţinută în temeiul contractului de mandat, este asimilată din punct de vedere fiscal
veniturilor din salarii şi se impozitează potrivit legislaţiei în materie.
(3) Prin derogare de la art. 5 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale, cu modificările şi completările ulterioare, remuneraţia directorilor obţinută în temeiul contractului de mandat
este asimilată salariului, din punctul de vedere al obligaţiilor decurgând pentru director şi societatea comercială din
legislaţia privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, inclusiv dreptul de asigurare pentru
accidente de muncă şi boli profesionale, legislaţia privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării
forţei de muncă, precum şi din legislaţia privind asigurările de sănătate”.
Afirmarea răspunderii membrilor directoratului – 1532 coroborat cu 1442 – trimite la art. 72 şi 73
Art. 1532 „ (1) Desemnarea membrilor directoratului revine consiliului de supraveghere, care atribuie totodată unuia
dintre ei funcţia de preşedinte al directoratului.
(2) Actul constitutiv determină durata mandatului directoratului, în limitele prevăzute la art. 153 12.
(3) Membrii directoratului nu pot fi concomitent membri ai consiliului de supraveghere.
(4) Membrii directoratului pot fi revocaţi oricând de către consiliul de supraveghere. Actul constitutiv poate prevedea
că ei pot fi revocaţi şi de către adunarea generală ordinară a acţionarilor. Dacă revocarea lor survine fără justă cauză,
membrii directoratului sunt îndreptăţiţi la plata unor daune- interese.
(5) În caz de vacanţă a unui post de membru al directoratului, consiliul de supraveghere va proceda fără întârziere la
desemnarea unui nou membru, pe durata rămasă până la expirarea mandatului directoratului”.
Art. 1442 alin. (1) „Membrii consiliului de administraţie îşi vor exercita mandatul cu prudenţa şi diligenta unui bun
administrator”.
Art. 73 (1) „Administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de
asociaţi; b) existenţa reală a dividendelor plătite; c) existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere; d) exacta
îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le
impun.
Pagina 144
Afirmarea răspunderii membrilor consiliului de supraveghere – 153 coroborat cu 1442 – trimite la art. 72 şi 73
Art. 153 „(1) Prin actul constitutiv se poate stipula că societatea pe acţiuni este administrată de un directorat şi de un
consiliu de supraveghere, în conformitate cu prevederile prezentei subsecţiuni.
(2) Actul constitutiv poate fi modificat în cursul existenţei societăţii prin hotărâre a adunării generale extraordinare a
acţionarilor, în vederea introducerii sau a eliminării unei astfel de prevederi.
(3) Prevederile prezentei legi privitoare la cenzori nu sunt aplicabile societăţilor care optează pentru sistemul dualist
de administrare”.
Art. 1442 alin. (1) „Membrii consiliului de administraţie îşi vor exercita mandatul cu prudenţa şi diligenţa unui bun
administrator”.
Art. 73 „(1) Administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de
asociaţi; b) existenţa reală a dividendelor plătite; c) existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere; d) exacta
îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le
impun.
Acţiunea în răspundere – art. 155, 130
Art. 155 „(1) Acţiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor
directoratului şi consiliului de supraveghere, precum şi a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune cauzate
societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de societate, aparţine adunării generale, care va decide cu
majoritatea prevăzută la art. 112.
(2) Adunarea generală desemnează cu aceeaşi majoritate persoana însărcinată să exercite acţiunea în justiţie.
(3) Când adunarea generală decide cu privire la situaţia financiară anuală, poate lua o hotărâre referitoare la
răspunderea administratorilor sau directorilor, respectiv a membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere,
chiar dacă această problemă nu figurează pe ordinea de zi.
(4) Dacă adunarea generală decide să pornească acţiune în răspundere contra administratorilor, respectiv a membrilor
directoratului, mandatul acestora încetează de drept de la data adoptării hotărârii şi adunarea generală, respectiv
consiliul de supraveghere, va proceda la înlocuirea lor.
(5) Dacă acţiunea se porneşte împotriva directorilor, aceştia sunt suspendaţi de drept din funcţie până la rămânerea
definitivă a hotărârii.
(6) Dacă adunarea generală decide să pornească acţiune în răspundere contra membrilor consiliului de supraveghere
cu majoritatea prevăzută la art. 115 alin. (1), mandatul membrilor respectivi ai consiliului de supraveghere încetează
de drept. Adunarea generală va proceda la înlocuirea lor.
(7) Acţiunea în răspundere împotriva membrilor directoratului poate fi exercitată şi de către consiliul de supraveghere,
în urma unei decizii a consiliului însuşi. Dacă decizia este luată cu o majoritate de două treimi din numărul total de
Pagina 145
374. Cu privire la fundamentul răspunderii, trebuie observat faptul că art. 72 menţionează că
răspunderea administratorilor este reglementată de dispoziţiile referitoare la mandat şi cele
rezultând din Legea nr. 31/1990. În consecinţă, răspunderea poate avea fundament contractual –
fiind astfel o răspundere contractuală sau fundament legal – fiind astfel o răspundere
extracontractuală (delictuală). Atunci când răspunderea este extracontractuală, aceasta poate avea
natură civilă sau penală. În plus, trebuie observat faptul că răspunderea administratorilor poate fi
reglementată şi de dispoziţiile altor acte normative. Astfel, chiar art. 73 alin. (2) din Legea nr.
31/1990 face referire la răspunderea întemeiată pe Legea nr. 85/201421.
375. Cu privire la titularii acţiunii în răspundere potrivit art. 73 din Legea nr. 31/1990, acţiunea în
atragerea răspunderii poate să aparţină societăţii sau creditorilor. Titularul acţiunii în răspundere
sunt creditorii în cazul în care este angajată răspunderea administratorilor în temeiul Legii nr.
85/2014. Fapta ilicită săvârşită este cauzarea stării de insolvenţă a societăţii. Titularul acţiunii în
răspundere este societatea în cazul în care este angajată răspunderea administratorilor în temeiul
contractului încheiat cu societatea sau în temeiul Legii nr. 31/1990. Generic, fapta ilicită poate fi
încălcarea unor obligaţii ţinând de constituirea sau funcţionarea societăţii
I. Societatea pe acţiuni
1. Fundamentul răspunderii
376. Cu privire la administratori, membrii directoratului şi membrii consiliului de supraveghere se

menţionează expres aplicabilitatea art. 72 şi art. 73 din Legea nr. 31/1990[art. 1442 alin. (1), art.
1532 şi art. 1538]. Rezultă deci că răspunderea acestora poate fi contractuală sau delictuală, în
funcţie de obligaţia încălcată.
377. Cu privire la directori, art. 152 afirmă faptul că şi aceştia sunt răspunzători pentru
neîndeplinirea îndatoririlor lor, nefăcându-se trimitere la art. 72 şi art. 73. Având în vedere faptul
că directorii încheie un contract de mandat şi că Legea nr. 31/1990 prevede obligaţii în sarcina
acestora, răspunderea directorilor poate avea natură contractuală sau delictuală
membri ai consiliului de supraveghere, mandatul membrilor respectivi ai directoratului încetează de drept, consiliul
de supraveghere procedând la înlocuirea lor”.
Art. 130 „(1) Hotărârile adunărilor generale se iau prin vot deschis.
(2) Votul secret este obligatoriu pentru numirea sau revocarea membrilor consiliului de administraţie, respectiv a
membrilor consiliului de supraveghere, pentru numirea, revocarea ori demiterea cenzorilor sau auditorilor financiari
şi pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea membrilor organelor de administrare, de conducere şi de control
ale societăţii”.
21
Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în M. Of. nr. 466 din 25
iunie 2014, cu ultima modificare adusă prin Legea nr. 312/2015, publicată în M. Of. nr. 920 din 11 decembrie 2015.
Pagina 146
2. Condiţiile răspunderii
378. Fapta ilicită – ca regulă, persoanele care participă la administrarea societăţii răspund pentru
fapta proprie. Astfel, orice încălcare a obligaţiilor contractuale sau legale care incumbă persoanelor
care participă la administrarea societăţii constituie o faptă ilicită. Prin excepţie, administratorii
răspund şi pentru faptele altor persoane. Astfel, potrivit art. 1442 alin. (2) din Legea nr. 31/1990,
administratorii răspund faţă de societate pentru prejudiciile cauzate prin actele îndeplinite de
directori sau de personalul încadrat, când dauna nu s-ar fi produs dacă ei ar fi exercitat
supravegherea impusă de îndatoririle funcţiei lor. În plus, potrivit art. 1442 alin. (4) din Legea nr.
31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători cu predecesorii lor imediaţi dacă, având
cunoştinţă de neregulile săvârşite de aceştia, nu le comunică cenzorilor sau, după caz, auditorilor
interni şi auditorului financiar.
379. Vinovăţia – potrivit art. 1441 alin. (1) coroborat cu art. 152, art. 1532, art. 1538 din Legea nr.
31/1990, persoanele care participă la administrarea societăţii îşi vor exercita mandatul cu prudenţa
şi diligenţa unui bun administrator. Potrivit art. 1441 alin. (2) şi (3), persoanele care participă la
administrarea societăţii acţionează cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrator dacă atunci când
iau măsuri privind administrarea societăţii (denumite de Legea nr. 31/1990 decizii de afaceri) sunt
în mod rezonabil îndreptăţite să considere că acţionează în interesul societăţii şi pe baza unor
informaţii adecvate.
380. Exonerarea de răspundere este reglementată de art. 1442 alin. (5), art. 1532, art. 1538. Astfel,
administratorii, membrii directoratului şi membrii consiliului de supraveghere sunt exoneraţi de
răspundere dacă au făcut să se consemneze în registrul deciziilor organului de administrare
împotrivirea lor şi au încunoştinţat despre aceasta, în scris, pe cenzori sau auditorii interni şi
auditorul financiar. Cauza de exonerare de răspundere nu este expres reglementată şi pentru
directori.
3. Acţiunea în răspunderea persoanelor care participă la administrarea societăţii

A. Societatea pe acţiuni
381. Decizia cu privire la introducerea acţiunii în răspundere împotriva administratorilor,

directorilor, membrilor consiliului de supraveghere, directoratului aparţine adunării generale,
consiliului de supraveghere sau chiar acţionarilor, în condiţiile art. 155 şi art. 1551 din Legea nr.
31/1990.
Ca regulă, adoptarea acestei decizii produce consecinţe diferite, în funcţie de calitatea persoanei la
care se referă, respectiv:
a. dacă adunarea generală decide să pornească acţiune în răspundere contra administratorilor,
respectiv a membrilor directoratului, mandatul acestora încetează de drept de la data adoptării
Pagina 147
hotărârii şi adunarea generală, respectiv consiliul de supraveghere, va proceda la înlocuirea lor.
[art. 155 alin. (4) din Legea nr. 31/1990];
b. dacă acţiunea se porneşte împotriva directorilor, aceştia sunt suspendaţi de drept din funcţie
până la rămânerea definitivă a hotărârii. [art. 155 alin. (5) din Legea nr. 31/1990];
c. dacă acţiunea se porneşte împotriva membrilor consiliului de supraveghere, mandatul
acestora încetează de drept. Adunarea generală va proceda la înlocuirea lor. [art. 155 alin. (6) din
Legea nr. 31/1990].
Prin excepţie, în cazul în care acţiunea este pornită la iniţiativa acţionarilor, după rămânerea
definitivă a hotărârii instanţei de admitere a acţiunii, adunarea generală a acţionarilor, respectiv
consiliul de supraveghere va putea decide încetarea mandatului administratorilor, directorilor şi
membrilor consiliului de supraveghere, respectiv al membrilor directoratului, şi înlocuirea
acestora.
II. Societatea cu răspundere limitată
382. În ceea ce priveşte societatea cu răspundere limitată sunt aplicabile dispoziţiile generale ale
art. 72 şi art. 73 din Legea nr. 31/1990. Nu sunt reglementate aspecte particulare referitoare la
răspunderea administratorilor.
Secțiunea 25. Controlul gestiunii societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990
386. Legea nr. 31/1990 reglementează controlul gestiunii societăţii, ca activitate desfăşurată de
organe statutare specializate, cu privire la societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni
şi societatea cu răspundere limitată. În ceea ce priveşte societatea în nume colectiv şi societatea în
comandită simplă, la nivel doctrinar22 s-a arătat faptul că activitatea de control al gestiunii societăţii
se realizează de către asociaţi, neexistând deci organe statutare specializate. Concluzia se bazează
pe textul art. 199 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, referitor la societăţile cu răspundere limitată.
Potrivit acestuia, „în lipsă de cenzori sau, după caz, de auditor financiar, fiecare dintre asociaţi,
care nu este administrator al societăţii, va exercita dreptul de control pe care asociaţii îl au în
societăţile în nume colectiv”. Deşi se referă la dreptul de control al asociaţilor numai în societatea
în nume colectiv şi în societatea cu răspundere limitată, articolul menţionat a fost considerat a
enunţa un principiu potrivit căruia atunci când nu există un organ statutar specializat cu controlul
gestiunii, acesta se realizează de către asociaţi. Astfel, cum nici în societatea în comandită simplă
nu sunt reglementate organe statutare de control al gestiunii, şi în această societate asociaţii vor fi
consideraţi a avea atribuţiile de control al gestiunii.
22
St. D. Cărpenaru ST.D. CĂRPENARU, Tratat de drept comercial român. Procedurile de prevenire a insolvenţei şi
de insolvenţă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 235; S. POPA, Drept comercial, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2008, p. 175.
Pagina 148
387. Pornind de la textele de lege care reglementează organe statutare de control al gestiunii,
regimul juridic al controlului gestiunii societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990 se
configurează prin:
a) Organele prin intermediul cărora se realizează controlul gestiunii societăţilor reglementate de
Legea nr. 31/1990;
b) Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea participa la activitatea
de control al gestiunii societăţii;
c) Desemnarea persoanelor care participă la activitatea de control al gestiunii;
d) Revocarea persoanelor care participă la activitatea de control al gestiunii;
e) Atribuţiile organelor de control al gestiunii societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990;
f) Desfăşurarea activităţii organelor de control al gestiunii societăţilor reglementate de Legea nr.
31/1990;
g) Răspunderea persoanelor care participă la activitatea de control al gestiunii.
11.5.4. Organele prin intermediul cărora se realizează controlul gestiunii societăţilor reglementate
de Legea nr. 31/1990
388. Potrivit art. 159 şi urm. din Legea nr. 31/1990, controlul gestiunii societăţii se poate realiza
prin cenzori sau auditori financiari.
389. Potrivit art. 160 din Legea nr. 31/1990, controlul gestiunii societăţii se realizează, în mod
obligatoriu, prin intermediul auditorilor financiari:
a) în cazul în care situaţiile financiare ale societăţii sunt supuse obligaţiei de auditare potrivit legii;
b) în cazul în care situaţiile financiare ale societăţii sunt supuse auditării ca urmare a opţiunii
societăţii;
c) în cazul în care s-a optat pentru sistemul dualist de administrare. În privinţa auditorilor financiari
nu se reglementează numărul acestora.
390. Cu privire la societăţile pe acţiuni care nu au obligaţia desemnării auditorilor financiari,

acestea vor realiza controlul gestiunii prin intermediul cenzorilor. În privinţa acestora, potrivit
Legii nr. 31/1990 se prevede faptul că societatea trebuie să aibă cel puţin 3 cenzori şi un supleant,
fără a se reglementa un organ colegial de control. Prin actul constitutiv se poate deroga în senul
creşterii numărului de cenzori, cu condiţia ca numărul să fie întotdeauna impar (art. 159 din Legea
nr. 31/1990).
Pagina 149
391. Potrivit art. 199 şi urm. din Legea nr. 31/1990, controlul gestiunii societăţii se poate realiza
prin cenzori sau auditori financiari.
Potrivit art. 199 din Legea nr. 31/1990, controlul gestiunii se realizează, în mod obligatoriu, prin
intermediul auditorilor financiari:
a) în cazul în care situaţiile financiare ale societăţii sunt supuse obligaţiei de auditare potrivit legii;
b) în cazul în care situaţiile financiare ale societăţii sunt supuse auditării ca urmare a opţiunii
societăţii.
392. În privinţa societăţilor care nu se încadrează în ipoteza obligaţiei de a realiza controlul

gestiunii prin intermediul auditorilor financiari, acestea se pot găsi în una dintre următoarele
situaţii:
a) să aibă obligaţia de a organiza controlul special al gestiunii societăţii – această situaţie intervine
atunci când societatea are mai mult de 15 asociaţi. Textul art. 199 alin. (3) din Legea nr. 31/1990
care menţionează obligaţia de a fi desemnaţi cenzori. Totuşi, articolul menţionat trebuie să fie
coroborat cu art. 199 alin. (2) potrivit căruia, atunci când situaţiile financiare ale societăţii nu sunt
supuse obligaţiei legale de auditare, adunarea asociaţilor poate numi unul sau mai mulţi cenzori
ori un auditor financiar. Ca urmare a coroborării rezultă că, în măsura în care societatea are mai
mult de 15 asociaţi, aceasta are obligaţia de a organiza controlul gestiunii prin organe statutare
specializate, acestea putând fi cenzorii sau auditorii financiari;
b) să nu aibă obligaţia de a organiza controlul special al gestiunii societăţii – această situaţie
intervine atunci când societatea are cel mult 15 asociaţi. În ipoteza menţionată se poate face
aplicarea art. 199 alin. (2), respectiv art. 199 alin. (5) din Legea nr. 31/1990. Potrivit art. 199 alin.
(2) din Legea nr. 31/1990, deşi societatea nu are obligaţia de a organiza controlul specializat al
gestiunii societăţii, totuşi aceasta optează pentru o astfel de formă de control, alegând între cenzori
sau auditori. Potrivit art. 199 alin. (5) societatea nu optează pentru o formă specializată de control,
această operaţiune urmând a fi desfăşurată de asociaţi.
393. Cu privire la numărul cenzorilor/auditorilor financiari, societatea va avea unul sau mai mulţi
cenzori sau un auditor financiar [art. 199 alin. (2) din Legea nr. 31/1990].
11.5.5. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea participa la

activitatea de control al gestiunii societăţii I. Societatea pe acţiuni
397. În privinţa cenzorilor, Legea nr. 31/1990 reglementează condiţiile pe care aceştia trebuie să
le îndeplinească Condiţiile sunt menţionate în art. 161 şi art. 166 din Legea nr. 31/1990 şi se referă
la:
a) calitatea de asociat acţionar la societatea a cărei gestiune va fi controlată;
Pagina 150
b) gradul de rudenie;
c) capacitatea de exerciţiu;
d) moralitatea;
e) numărul de mandate exercitate concomitent;
f) alte activităţi desfăşurate concomitent. În legătură cu încălcarea acestor condiţii este
reglementată şi o sancţiune specială.
398. Cu privire la cerinţa referitoare la calitatea de acţionar la societatea a cărei gestiune va fi

controlată, potrivit art. 161 alin. (1) permite cumulul cenzor-asociat acţionar. Poate fi terţ de
societate cenzorul expert contabil.
399. Cu privire la cerinţa gradului de rudenie, potrivit art. 161 alin. (2) lit. a), nu pot fi cenzori
rudele sau afinii până la al patrulea grad inclusiv sau soţii administratorilor.
400. Referitor la condiţia privind capacitatea de exerciţiu, potrivit art. 161 coroborat cu art. 6 şi
art. 731 din Legea nr. 31/1990, pentru a putea fi desemnate în calitate de cenzori persoanele fizice
trebuie să nu fie incapabile.
401. Referitor la condiţia privind moralitatea persoanei, potrivit art. 161 coroborat cu art. 6 şi art.
731 din Legea nr. 31/1990, pentru a putea fi desemnate în calitate de cenzori persoanele fizice
trebuie să nu fi fost condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii,
infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni
prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi
pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism,
republicată, ori pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990.
402. Referitor la condiţia privind alte activităţi desfăşurate concomitent, potrivit art. 161 alin. (2)
lit. b) din Legea nr. 31/1990, nu pot fi desemnate în calitate de cenzori persoanele care primesc
sub orice formă, pentru alte funcţii decât aceea de cenzor, un salariu sau o remuneraţie de la
administratori sau de la societate sau ai căror angajatori sunt în raporturi contractuale sau se află
în concurenţă cu aceasta;
403. Referitor la condiţia privind numărul de mandate exercitate concomitent, potrivit art. 166 din
Legea nr. 31/1990, ca regulă, persoana fizică având calitatea de cenzor trebuie să nu cumuleze mai
multe mandate decât numărul maxim prevăzut de lege (conform art. 15316 din Legea nr. 31/1990,
Pagina 151
numărul maxim de mandate este de 5)23. Prin excepţie, în condiţiile art. 15316 din Legea nr.
31/1990, numărul de 5 mandate poate fi depăşit24.
404. Referitor la sancţiunea specială reglementată pentru încălcarea condiţiilor reglementate prin
art. 161 din Legea nr. 31/1990, aceasta este decăderea din drepturile conferite de mandatul acordat
prin numirea lor [art. 161 alin. (2) din Legea nr. 31/1990]. În privinţa auditorilor financiari, Legea
nr. 31/1990 nu reglementează, în mod direct, condiţii pe care trebuie să le îndeplinească. Pentru
dobândirea calităţii de auditor financiar o persoană trebuie să respecte prevederile O.U.G. nr.
75/199925 privind activitatea de audit financiar.
Sancţiunea nerespectării condiţiei referitoare la numărul de mandate exercitate concomitent de

către o persoană fizică având calitatea de cenzor este încetarea de drept a mandatului obţinut prin
depăşirea acestui număr, în ordinea cronologică a numirilor. Această încetare intervine la expirarea
unui termen de 1 lună de la data apariţiei situaţiei de incompatibilitate. Deliberările şi deciziile la
care ea a luat parte în exercitarea mandatului respectiv rămân valabile, dar persoana va avea
obligaţia de restituire a remuneraţiei şi a alor beneficii primite (art. 166 coroborat cu art. 15316 din
Legea nr. 31/1990).
405. Potrivit art. 199 alin. (4) dispoziţiile prevăzute pentru cenzorii societăţilor pe acţiuni se aplică
şi cenzorilor din societăţile cu răspundere limitată. În consecinţă, toate condiţiile enumerate în art.
161 şi sancţiunea incidentă în caz de nerespectare a lor sunt incidente cu privire la societatea cu
răspundere limitată.
11.5.6. Desemnarea persoanelor care participă la activitatea de control al gestiunii
23
Art. 15316 „(1) O persoană fizică poate exercita concomitent cel mult 5 mandate de administrator şi/sau de membru
al consiliului de supraveghere în societăţi pe acţiuni al căror sediu se află pe teritoriul României. Această prevedere
se aplică în aceeaşi măsură persoanei fizice administrator sau membru al consiliului de supraveghere, cât şi persoanei
fizice reprezentant permanent al unei persoane juridice administrator ori membru al consiliului de supraveghere. (2)
Interdicţia prevăzută la alin. (1) nu se referă la cazurile când cel ales în consiliul de administraţie sau în consiliul de
administraţie ori în consiliul de supraveghere al unei societăţi pe acţiuni ce deţine pătrimea arătată”.
24
Interdicţia prevăzută nu se referă la cazurile când cel ales în consiliul de administraţie sau în consiliul de
administraţie ori în consiliul de supraveghere al unei societăţi pe acţiuni ce deţine pătrimea arătată.
25
O.U.G. nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată în M. Of. nr. 598 din 22 august 2003, cu ultima
modificare adusă prin Legea nr. 149/2013, publicată în M. Of. nr. 257 din 9 mai 2013.
Pagina 152
409. Potrivit art. 160 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, adunarea generală ordinară a acţionarilor va
hotărî contractarea auditului financiar sau numirea cenzorilor. Nu există reglementări cu privire la
exprimarea acordului în legătură cu desemnarea în calitate de cenzor sau auditor financiar.
410. În plus, potrivit art. 1601 din Legea nr. 31/1990, consiliul de administraţie, respectiv
directoratul, înregistrează la registrul comerţului orice schimbare a cenzorilor, respectiv auditorilor
financiari.
şi cenzorilor din societăţile cu răspundere limitată. Aspecte particulare sunt reglementate privind
desemnarea cenzorilor. Astfel, potrivit art. 199 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, cenzorii sunt
desemnaţi de adunarea asociaţilor. De asemenea, contractarea auditului financiar, atunci când
acesta nu este obligatoriu, este decisă tot prin hotărâre a adunării asociaţilor. Majoritatea de decizie
nu este expres prevăzută de lege. Totuşi, având în vedere faptul că desemnarea cenzorilor este
menţionată în art. 194 din Legea nr. 31/1990 ca o atribuţie distinctă de aceea a modificării actului
constitutiv, rezultă că este incidentă dubla majoritate absolută, a asociaţilor şi părţilor sociale. Nu
există reglementări cu privire la exprimarea acordului în legătură cu desemnarea în calitate de
cenzor sau auditor financiar.
11.5.7. Revocarea persoanelor care participă la activitatea de control al gestiunii
415. În toate tipurile de societăţi în care se reglementează în materie de cenzori, revocarea

cenzorilor este o operaţiune simetrică prin raportare la numirea acestora. Trebuie remarcată totuşi
o neconcordanţă legislativă. Astfel, potrivit art. 111 revocarea cenzorilor este de competenţa
adunării generale ordinare, în timp ce, potrivit art. 166, aceasta este de competenţa adunărilor
generale extraordinare.
11.5.8. Atribuţiile organelor de control al gestiunii societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990
416. Principalele atribuţii ale cenzorilor sunt reglementate prin art. 163 din Legea nr. 31/1990.
Astfel, cenzorii sunt obligaţi:
a) să supravegheze gestiunea societăţii;
b) să verifice dacă situaţiile financiare sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele;
c) să verifice dacă registrele sunt ţinute regulat;
d) să verifice dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform regulilor stabilite pentru
înt cmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.
Pagina 153
417. Principalele atribuţii ale auditorilor financiari sunt:
a) să realizeze auditarea situaţiilor financiare, adică să exprime o opinie cu privire la situaţiile
financiare (art. 2 din O.U.G. nr. 75/1999)
b) să realizeze auditul intern potrivit art. 160 alin. (2) din Legea nr. 31/199026, adică să examineze
ansamblul activităţii economice în scopul evaluării riscului, controlului şi proceselor de conducere
care au loc în cadrul entităţii auditate (art. 21 din O.U.G. nr. 75/1999).
şi cenzorilor din societăţile cu răspundere limitată27.
11.5.9. Desfăşurarea activităţii organelor de control al gestiunii societăţilor reglementate de Legea

nr. 31/1990
422. Legea nr. 31/1990 reglementează reguli cu privire la:

a) sesizarea cenzorilor sau auditorilor;
b) modul de lucru al cenzorilor.
Referitor la sesizarea cenzorilor sau auditorilor, Legea nr. 31/1990 face referire expresă la
sesizarea de către acţionari în art. 1641.
Referitor la modul de lucru al cenzorilor, ca regulă, potrivit art. 165 din Legea nr. 31/1990, cenzorii
lucrează separat.
423. Prin excepţie, pentru exprimarea opiniei cu privire la situaţiile financiare şi repartizarea
profitului, cenzorii lucrează împreună în vederea depunerii unui raport pe baza căruia să se poată
lua o decizie în adunarea generală. Totuşi, în caz de divergenţă, Legea nr. 31/1990 reglementează
posibilitatea de a depune rapoarte separate care vor fi avute în vedere în adunarea generală.
424. Potrivit art. 165 (3) din Legea nr. 31/1990, cenzorii vor trece într-un registru special
deliberările lor, precum şi constatările făcute în exerciţiul mandatului lor.
26
Art. 160 alin. (2) „Societăţile ale căror situaţii financiare anuale sunt supuse auditului financiar, potrivit legii sau
hotărârii acţionarilor, vor organiza auditul intern potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din
România”.
27
A se vedea D. CĂLIN, Societatea cu răspundere limitată. Dreptul de informare al asociaţilor exercitat prin
posibilitatea consultării şi verificării documentelor contabile ale societăţii, în R.R.D.A. nr. 12/2014, p. 117-122.
Pagina 154
şi cenzorilor din societăţile cu răspundere limitată.
11.5.10. Răspunderea persoanelor care participă la activitatea de control al gestiunii I. Societăţile

pe acţiuni
429. Potrivit art. 166 din Legea nr. 31/1990 întinderea şi efectele răspunderii cenzorilor sunt
determinate de regulile mandatului. Textul de lege face referire la art. 73 care reglementează
persoanele care pot angaja răspunderea cenzorilor, respectiv:
a) societatea, în temeiul contractului şi Legii nr. 31/1990
b) creditorii, în temeiul Legii nr. 85/2014. În privinţa acţiunii în atragerea răspunderii sunt
incidente articolele 155 şi 1551, referitoare şi la acţiunea în atragerea răspunderii administratorilor.
Secțiunea 26. Încetarea societăților reglementate de Legea nr. 31/1990 1
Sediul materiei
Încetarea societăților este reglementată, cu titlul principal, prin art. 227 și urm. din Legea nr.
31/1990.
2. Definiție
Încetarea societăților reglementate de Legea nr. 31/1990 reprezintă procesul prin care se
desființează o astfel de societate, presupunând lichidarea patrimoniului acesteia și încetarea
personalității juridice.
3. Etapele încetării societăților

Ca regulă, încetarea societăților presupune parcurgerea a două etape distincte, respectiv: dizolvarea
și lichidare societăților (art. 233 alin. (1) din L 31/1990).
Dizolvarea societăților este etapa în care ia naștere cauza de încetare a societății.
Lichidarea societăților este etapa în care se valorifică activul societății și se plătește pasivul
acesteia.
De la regula menționată pot fi identificate 2 excepții:
Pagina 155
a) încetarea societăților prin contopirea celor două etape, dizolvarea și lichidarea fiind realizate
simultan (ex. potrivit art. 235 din L 31/1990, în anumit forme de societate, respectiv societatea în
nume colectiv, societatea în comandită simplă și societatea cu răspundere limitată, asociații pot
hotărî odată cu dizolvarea și modul de lichidare a patrimoniului)
b) încetarea societăților prin dizolvare neurmată de lichidare (ex. potrivit art. 233 alin. (1) din L
31/1990 dizolvarea are loc fără lichidare în cazul fuziunii sau divizării totale).
4. Dizolvarea societăților
4.1 Cauzele de dizolvare a societăților
Având în vedere prevederile Legii nr. 31/1990, pot fi identificate 2 categorii de cauze de dizolvare
a societăților:
a) cauze generale și
b) cauze speciale. Cauzele generale sunt cauzele care pot interveni la oricare formă de societate.
Principalele cauze generale sunt reglementate, cu titlu exemplificativ, în art. 227 și art. 237 din
Legea nr. 31/1990: 1. trecerea timpului stabilit pentru durata societății;
2. imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății sau realizarea acestuia;
3. declararea nulității societății;
4. hotărârea adunării generale;
5. hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum
neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății;
6. falimentul societății;
7. societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
8. acționarii/asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut ori reședința cunoscută;
9. nu mai sunt îndeplinite condițiile referitoare la sediul social, inclusiv ca urmare a expirării
duratei actului care atestă dreptul de folosință asupra spațiului cu destinație de sediu social ori
transferului dreptului de folosință sau proprietate asupra spațiului cu destinație de sediu social;
10. a încetat activitatea societății sau nu a fost reluată activitatea după perioada de inactivitate
temporară, anunțată organelor fiscale și înscrisă în registrul comerțului, perioadă care nu poate
depăși 3 ani de la data înscrierii în registrul comerțului; 15/02/2013 - litera a fost introdusă prin
Lege 76/2012.
11. societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii;
12. societatea nu și-a depus situațiile financiare anuale și, după caz, situațiile financiare anuale
consolidate, precum și raportările contabile la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor
Publice, în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depășește 60 de zile lucrătoare;
Pagina 156
13. societatea nu și-a depus la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în termenul
prevăzut de lege, declarația că nu a desfășurat activitate de la constituire, dacă perioada de
întârziere depășește 60 de zile lucrătoare.
Caracterul exemplificativ al enumerării este justificat prin aceea că art. 227 permite instituirea prin
actul constitutiv al societății a altor cauze de încetare a societății. De asemenea, se admite expres
posibilitatea reglementării unor cauze de încetare a societăților prin alte texte de lege.
Cauzele speciale sunt cauzele care pot interveni doar la anumite forme de societate. Astfel:
a) cu privire la societatea pe acțiuni, art. 228 alin. (1) din L 31/1990 reglementează două cauze de
dizolvare, respectiv:
1. diminuarea activului net (determinat, pe baza situațiilor financiare anuale, ca diferență între
totalul activelor și totalul datoriilor societății) la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului
social subscris sau din valoarea stabilită prin actul constitutiv (art. 228 trimite la cazul și condițiile
prevăzute de art. 15324 din Legea nr. 31/1990)
2. reducerea numărului de acționari sub limita prevăzută de lege, respectiv societatea are mai puțin
de 2 acționari pentru o perioadă mai lungă de 9 luni (art. 228 trimite la cazul și condițiile prevăzute
de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 31/1990).
b) cu privire la societatea cu răspundere limitată, cauze speciale sunt reglementate prin art. 228
(2), art. 229 o alta și 14 din L 31/1990 astfel:
1. diminuarea activului net (determinat, pe baza situațiilor financiare anuale, ca diferență între
totalul activelor și totalul datoriilor societății) la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului
social subscris sau din valoarea stabilită prin actul constitutiv (art. 228 trimite la cazul și condițiile
prevăzute de art. 15324 din Legea nr. 31/1990)
2. reducerea numărului de acționari sub limita prevăzută de lege, respectiv sub 1 asociat Potrivit
art. 229 societatea cu răspundere limitată se dizolvă prin falimentul, incapacitatea, excluderea,
retragerea sau decesul unuia dintre asociați, când, datorită acestor cauze, numărul asociaților s-a
redus la unul singur28.
3. aceeași persoană este asociat unic în mai multe societăți cu răspundere limitată sau o societate
cu răspundere limitată unipersonală este asociat unic al altei societăți cu răspundere limitată
unipersonală (art. 14).
4.2 Tipurile de dizolvare
28
Potrivit art. 229 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 se exceptează cazul când în actul constitutiv există clauză de
continuare cu moștenitorii sau când asociatul rămas hotărăște continuarea existenței societății sub forma societății cu
răspundere limitată cu asociat unic.
Pagina 157
Având în vedere cauzele generale și speciale de dizolvare a societății, la nivel doctrinar au fost
identificate 3 tipuri de dizolvare:
a)Dizolvarea de drept
b)Dizolvarea prin voința asociaților
c)Dizolvarea judiciară.
Dizolvarea de drept se produce la momentul la care se îndeplinește ipoteza legii, fără îndeplinirea
vreunei formalități. Cu titlu de exemplu, dizolvarea de drept intervine în cazul în care trecut timpul
stabilit pentru durata societății (art. 227 alin. (2) din Legea nr. 31/1990).
Dizolvarea prin voința asociaților se produce la momentul la care este adoptată hotărârea adunării
generale extraordinare prin care se hotărăște dizolvarea. (art. 115 lit. i din Legea nr. 31/1990).
Hotărârea de dizolvare a societăților trebuie să fie înscrisă în registrul comerțului și publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. 1
Dizolvarea judiciară se produce la momentul la care hotărârea judecătoreasă a rămas definitivă

(art. 237 alin. (7) și urm din Legea nr. 31/1990). Hotărârea judecătorească trebuie să fie înscrisă în
registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
4.3 Efectele dizolvării Principalele efecte ale dizolvării societăților rezultând din Legea nr.
31/1990 sunt:
a) Intrarea în lichidare
b) Interdicția inițierii unor operațiuni noi.
Trebuie observat faptul că din momentul în care societatea intră în dizolvare personalitatea sa
juridică nu se pierde, dar este circumscrisă operațiunilor de lichidare.
5. Lichidarea societăților
5.1 Efectele deschiderii procedurii lichidării Principalele efecte ale deschiderii procedurii lichidării
rezultând din Legea nr. 31/1990 sunt:
a) Numirea lichidatorilor
b) Predarea gestiunii societății de către administratori lichidatorilor.
Numirea lichidatorilor este făcută de către asociați, prin hotărâre a adunării generale. În cazul în
care o astfel de hotărâre nu se poate adopta, numirea lichidatorilor se va face de către instanță. Art.
264 din Legea nr. 31/1990 prevede condițiile de adoptare a hotărârii de numire a lichidatorilor
pentru SA, iar art. 262, cele pentru SRL. Actul de numire a lichidatorilor se depune, prin grija
acestora la oficiul registrului comerțului pentru a fi înscris în acest registru și publicat în Monitorul
Oficial al României, partea a IV-a. De la momentul îndeplinirii formalităților de publicitate,
Pagina 158
lichidatorii își vor putea exercita funcția. Principalele atribuții ale lichidatorilor sunt menționate în
art. 255 din Legea nr. 31/1990.
Referitor la predarea gestiunii de către administratori lichidatorilor, potrivit art. 253 din Legea nr.
31/1990, lichidatorii sunt obligați ca, de îndată de își pot exercita funcția să facă un inventar și să
încheie un bilanț din care să rezulte situația exactă a activului și pasivului societății. De asemenea
sunt obligați să preia de la administratori patrimoniul societății. De la momentul preluării funcției,
lichidatorii vor deveni reprezentanții societății, înlocuindu-i pe administratori/directori/membrii
directoratului (art. 255 coroborat cu art. 253).
5.2 Lichidarea patrimoniului societății Lichidarea patrimoniului societății presupune 2 operațiuni:

a) lichidarea activului și
b) lichidarea pasivului.
Lichidarea activului presupune transformarea bunurilor societății în bani și încasarea creanțelor pe

care societatea le are față de terți.
Lichidarea pasivului presupune plata datoriilor societății către creditori. Dacă fondurile de care
dispune societatea nu sunt suficiente pentru a fi acoperit pasivul, lichidatorii pot solicita sumele
necesare asociaților care răspund nelimitat sau celor care nu au efectuat integral vărsămintele
societății. De asemenea, poate fi angajată răspunderea asociaților care nu au o răspundere
nelimitată, dar care au abuzat de personalitatea juridică a societății (art. 257 și art. 2371 din Legea
nr. 31/1990).
5.3 Închiderea lichidării societății.
După terminarea operațiunilor de lichidare a patrimoniului societății, lichidatorii au 3 obligații

principale:
a) să întocmească raportul final de lichidare și situația financiară de lichidare prin care se prezintă
situația patrimoniului societății și se propune repartizarea activului rămas către asociați (art. 260
din Legea nr. 31/1990).
b) să depună spre păstrare registrele societății potrivit art. 261 din Legea nr 31/1990
c) să depună la registrul comerțului cererea de radiere a societății. Odată cu radierea din registrul
comerțului personalitatea juridică a societății încetează.
Potrivit art. 260 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 lichidarea societății trebuie terminată în termen de
cel mult 1 an de la data înregistrării în registrul comerțului a mențiunii de dizolvare. Termenul
poate fi prelungit cu încă 1 an dar nu mai mult de 2 ori.
Pagina 159
SPEȚE CURS
Speța nr. 1
Prin sentința comercială nr. 3297 din 23.03.2019 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-
a comercială, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul P.C., în contradictoriu cu pârâta
SC T. CFR SA
PC a solicitat instanței:
a) Anularea hotărârii nr. 24 din 17.11.2018 a AGA SC T. CFR SA București
b) Constatarea faptului că el (P.C.) este administrator al societății, revocare nemaiproducând efecte
juridice.
Prin hotărârea nr. 24 din 17.11.2018 a AGA SC T. CFR SA București, P.C. a fost revocat din
funcția de Președinte al Consiliului de Administrație începând cu 17.11.2018, reținându-se faptul
că revocarea intervine întrucât în ultimele 6 luni PC a fost în mod repetat în concediu medical.
Pagina 160
Cerințe:
a) Stabiliți dacă există motive pentru a formula o cale de atac.
Tribunalul București a procedat corect, ca urmare nu există motive pentru a formula o cale de atac.
b) Stabiliți ce ar fi putut solicita administratorul societății.

Administratorul societății ar fi putut solicita o acțiune în despăgubiri, conform art. 1371 din Legea
nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Conform art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, „Obligaţiile şi răspunderea
administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute
în această lege”. Astfel, se constată, pe de o parte, faptul că administratorul încheie un contract de
mandat cu societatea, mandant fiind societatea, iar mandatar- administratorul.
Conform art. 1441 alin. 6 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, „Conţinutul şi
durata obligaţiilor prevăzute la alin. (5) sunt stipulate în contractul de administraţie.”. Este vorba
în această situație despre contractul încheiat între membrii Consiliului de Administrație și
societate.
Deci, acest contract de administrație este încheiat între administratori, în calitate de mandatari, și
societate în calitate de mandant, având natura juridică a contractului de mandat studiat la dreptul
civil, dar, în egală măsură, acolo unde există, îi sunt aplicate dispozițiile speciale reglementate de
Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Se mai poate observa că administratorii pot fi revocați de Adunarea Generală, iar această revocare
a Adunării Generale poate interveni atunci când există niște probleme, atunci când i se poate
imputa ceva administratorului sau atunci când nu există vreo justă cauză care să motiveze
revocarea. Însă, în ambele cazuri, contractul de mandat va înceta deoarece se consideră că relațiile
dintre părți au fost deteriorate, nu mai există încrederea specifică unui contract de mandat. Astfel,
indiferent că există sau nu o justă cauză, mandatul va înceta.
Atunci când nu există justă cauză, administratorul (mandatarul revocat) are posibilitatea obținerii
unor daune-interese, conform art. 1371 alin. 4, “Administratorii pot fi revocaţi oricând de către
adunarea generală ordinară a acţionarilor. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză,
administratorul este îndreptăţit la plata unor daune-interese.”. În măsura în care ar exista o justă
cauză, adică dacă administratorului i se poate imputa ceva ce a făcut greșit în administrarea
societății, poate fi atrasă răspunderea acestuia, conform art. 1442 și a art. 155 din Legea nr. 31/1990
privind societățile comerciale.
Din coroborarea celor 2 articole putem admite că Adunarea Generală Ordinară va hotarî faptul
că este cazul să se atragă răspunderea administratorilor, conform alin. 4, „Dacă adunarea generală
decide să pornească acţiune în răspundere contra administratorilor, respectiv a membrilor
Pagina 161
directoratului, mandatul acestora încetează de drept de la data adoptării hotărârii şi adunarea
generală, respectiv consiliul de supraveghere, va proceda la înlocuirea lor.”.
Ca atare, raporturile dintre administratori și societate nu mai pot continua din 2 motive: (i) nu mai
pot continua deoarece s-a pierdut încrederea sau (ii) nu mai pot continua deoarece pe lângă lipsa
încrederii, s-au cauzat și prejudicii societății de către administrator. În prima situație, are loc
revocarea administratorului și decizia aparține Adunării Generale a Acționarilor (Adunarea
Ordinară), iar în cazul celei de-a doua situații, când s-au cauzat și prejudicii societății, va exista o
hotărâre a Adunării Generale Ordinare prin care se stabilește că se va porni o acțiune în răspundere
contra administratorilor, iar urmarea imediată este încetarea de drept a mandatului
administratorilor.
În speța de față avem o situație de pierderii încrederii, în sensul că societatea nu se poate baza pe
serviciile acestui administrator, însă nu exista prejudicii produse de către acesta din urma. Ca
urmare, în speță există o revocare fără just temei, care îi va da administratorului posibilitatea de a
solicita daune-interese.
În situația ipotetică în care administratorul unei societăți nu ar participa în mod repetat la ședințele
societății, ar fi vorba despre o revocare, neînsoțită de o acțiune în atragerea răspunderii, deoarece
ar putea fi identificată doar fapta ilicită, nu și prejudicii pe care le-a suferit societatea în urma
inacțiunii administratorului. Dacă apare un prejudiciu în urma lipsei administratorului de la
ședințe, societatea poate, pe lângă revocare, să atragă răspunderea administratorului pentru
prejudiciile pe care le-a produs și pe care societatea le poate dovedi.
Conform art. 132 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, „Membrii consiliului
de administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca hotărârea adunării generale
privitoare la revocarea lor din funcţie.” Deci textul legii nu permite administratorilor revocați să
introducă o acțiune în fața instanței prin care să solicite anularea hotărârii generale referitoare la
revocarea lor din funcție. Dacă administratorii consideră că revocarea a intervenit fără just temei,
aceștia ar putea să solicite instanței daune-interese conform art. 1371 din Legea nr. 31/1990 privind
societățile comerciale. Așadar, administratorii odată revocați nu pot fi repuși în funcție.
Speța nr. 2
La data de 11.01.2020 a avut loc ședința Consiliului de administrație al societății S SA. Societatea
este administrată în sistem unitar cu delegații de atribuții. Pe ordinea de zi au fost incluse și
următoarele proleme:
a) Schimbarea obiectului se activitate al societății, în conformitate cu Hotărârea Adunării Generale
Extraordinare prin care a fost delegată această atribuție către consiliul de administrație. Hotărârea
Adunării Generale Extraordinare a fost luată cu respectarea Legii nr. 31/90, fără a se deroga de la
Pagina 162
regimul juridic al delegării de atribuții al Adunării Generale Extraordinare la Consiliul de
administrație
b) Majorarea capitalului social al societății în conformitate cu Hotărârea Adunării Generale
Extraordinare prin care a fost delegată această atribuție către Consiliul de administrație. Hotărârea
Adunării Generale Extraordinare a fost luată cu respectarea Legii nr. 31/90, fără a se deroga de la
regimul juridic al delegării de atribuții de al Adunării Generale Extraordinare la Consiliul de
administrație
c) Delegarea atribuției de a decide principalele direcții de dezvoltare a societății către directori.
Cu privire la primul punct- Consiliul de administrație a decis în unanimitate schimbarea obiectului
principal de activitate
Cu privire la al doilea punct - Consiliul de administrație a decis în unanimitate să majoreze

capitalul social cu suma de 100.000, noile acțiuni urmând a fi direct oferite terților spre subscriere
Cu privire la al treilea punct - a fost aprobat în unanimitate delegarea către directori.
Cerință:
Analizați deciziile consiliului de administrație din perspectiva validității acestora.
a) Conform art. 114 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, anumite atribuții care
țin de Adunarea Generală Extraordinară ar putea fi delegate Consiliului de administrație sau către
directorat- (1) „Exerciţiul atribuţiilor prevăzute la art. 113 lit. b), c) şi f) va putea fi delegat
consiliului de administraţie, respectiv directoratului, prin actul constitutiv sau prin hotărâre a
adunării generale extraordinare a acţionarilor. Delegarea atribuţiilor prevăzute la art. 113 lit. c) nu
poate privi domeniul şi activitatea principală a societăţii.”
Conform art. 113, următoarele atribuții care țin de Adunarea Generală Extraordinară pot fi delegate
Consiliului de administrație sau către directorat: b) mutarea sediului societăţii; c) schimbarea
obiectului de activitate al societăţii; f) majorarea capitalului social;
În speță, hotărârea Adunării Generale prin care s-a delegat a fost o hotărâre legală, însă punând în
aplicare această hotărâre, Consiliul de administrație în unanimitate a decis că va schimba obiectul
principal de activitate. De aceea, această decizie a Consiliului de administrație nu este conformă
cu împuternicirea/delegarea de atribuții dată de Adunarea Generală, fiind nelegală.
Art. 132 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale stabilește că hotărârile luate de
adunarea generală care sunt nelegale sau sunt contrare actului constitutiv pot fi lovite de o cauză
de nulitate absolută sau de o cauza de nulitate relativă. Dacă ceea ce s-a încălcat reprezintă un
motiv de nulitate absolută, atunci orice persoană interesată poate introduce o acțiune prin care să
solicite instanței să se constate nulitatea hotărârii respective, iar termenul în care se poate solicita
acest lucru este orice termen, fiind o acțiune imprescriptibilă. În caz de nulitate relativă, sfera
Pagina 163
persoanelor care pot introduce acțiunea se restrânge, adică este vorba, pe de o parte, de acționarii
care nu au luat parte la adunarea generală sau, pe de altă parte, de acționarii care au votat contra și
au solicitat să se insereze în procesul verbal al ședinței votul lor contra, în termen de 15 zile de la
data publicării în Monitorul Oficial a hotărârilor adunării generale contrare legii sau actului
constitutiv.
Trebuie verificat dacă art. 132 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale face referire
la toate hotărârile Consiliului de administrație sau doar la unele dintre ele. Se observă că art. 114
menționează ca Adunarea Generală Extraordinară poate delega Consiliului de administrație 3
atribuții, cele de la literele b, c si f ale art. 113, iar apoi, deciziile Consiliului de administrație luate
pe problemele pe care a intervenit delegarea pot fi atacate direct la instanță în temeiul art. 132,
adică pentru motive de nulitate absolută sau relativă. Anterior, art. 114 nu făcea referire și la lit. f
din art. 113, adică la majorarea capitalului social. Dacă intervenea delegarea de către Adunarea
Generală Extraordinară către Consiliul de administrație, iar Consiliul de administrație adopta o
hotărâre care era lovită de o cauză de nulitate absolută, nu mai exista un text care să trimită în mod
direct la instanță. În acest scop, s-a pronunțat o decizie a Curții Constituționale (Decizia 382/2018)
în urma căreia și pentru situația de delegare de la litera f se urmează același regim, adică se merge
direct la instanță.
În speță, hotărârea Consiliului de administrație este lovită de nulitate absolută, cu posibilitatea de

a solicita direct instanței de judecată constatarea acestei nulități. Același regim ar trebui să se aplice
și cu privire la schimbarea sediului și la majorarea capitalului social.
b) Art. 216 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale se referă la majorarea capitalului
social. Majorarea capitalului social este una dintre situațiile în care are loc modificarea societății,
adică modificarea actului constitutiv al societății, iar capitalul social este una dintre prevederile
actului constitutiv ale societății. Astfel, atunci când are loc o majorare de capital social, această
majorare conduce la emiterea de noi acțiuni, iar conform textului legii, acest surplus de acțiuni,
care va aduce și un surplus de capital social, trebuie să fie oferit mai întâi către acționarii existenți.
De exemplu, dacă o persoană deține 75% din capitalul social al unei societăți și capitalul social se
mărește, aceasta va putea prelua 75% din numărul de acțiuni pe care le emite societatea după
majorarea capitalului, conform art. 216 din Legea nr. 31/1990, acest lucru exprimând un drept de
preferință asupra acțiunilor noi emise, însă acest drept de preferintă este circumscris la proporția
pe care un acționar o deține din vechiul capital social.
Deci, dacă nu este respectat dreptul de preferință al acționarilor, orice majorare a capitalului social
efectuată cu încălcarea prezentului articol este anulabilă. Conform art. 217 din Legea 31/1990
privind societățile comerciale, „Dreptul de preferinţă al acţionarilor poate fi limitat sau ridicat
numai prin hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor.”. Este nevoie de o
împuternicire expresă a Consiliului de administrație pentru a putea decide restrângerea sau
Pagina 164
ridicarea dreptului de preferinţă, conform art. art. 2201 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 privind
În concluzie, Hotărârea Adunării Generale nu a menționat nimic legat de restrângerea sau

suprimarea dreptului de preferință, iar decizia Consiliului de administrație prin care s-a menționat
ca acțiunile vor fi oferite direct terților, practic suprimând dreptul de preferință al acționarilor
existenți, fără a fi împuternicit în acest sens, fiind un motiv de nulitate a hotărârii Consiliului de
administrație ce poate fi cerut instanței de judecată.
c) Atunci când este vorba de delegarea de atribuții de conducere, adică delegarea de la art. 142 din
Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care are loc de această dată între Consiliul de
administrație și directori, există o serie de atribuții care țin de conducerea societății, dar care nu
pot fi delegate către directori. În această categorie se includ toate atribuțiile primite de la Adunarea
Generală a Acționarilor, adică cele discutate în contextul punctelor a) și b), împreună cu celelalte
atribuții de la litera a la litera f menționate în articolul 142 alin.2. Aceste atribuții ale Consiliului
de administrație nu pot ajunge la directori.
Acestea rămân în sistemul unitar cu delegare de atribuții, atribuții ale Consiliului de administrație.
Dacă Consiliul de administrație încalcă art. 142, decizia este lovită de o cauză de nulitate. Deci,
Decizia Consiliului de administrație este nulă. Întrucât pentru deciziile Consiliului de administrație
date cu privire la probleme care țin de competențele sale, competențe primite de la Adunarea
Generală Extraordinară, nu există un text de lege care să stabilească ce se întâmplă dacă acestea
sunt lovite de nulitate, la nivel doctrinar și la nivelul practicii și în conformitate cu art. 111 lit. d,
conform căruia Adunarea Generală este obligată să se pronunţe asupra gestiunii consiliului de
administraţie, respectiv a directoratului, s-a conturat faptul că hotărârile menționate anterior
trebuie să fie atacate la Adunarea Generală Ordinară și mai apoi, dacă prin hotărârea Adunării
Generale Ordinare se menține cauza de nelegalitate, aceasta poate fi mai departe atacată la instanță.
Speța nr. 3
Prin sentința nr. 163 din 17 februarie 2019, Tribunalul Bihor, secția comercială, a admis cererea
formulată de reclamantul G.S.C., domiciliat în Oradea, jud.Bihor, în contradictoriu cu pârâta SC
D.V. SA cu sediul în Oradea, jud. Bihor, înregistrată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor sub
nr. J/05/996/2001, Cui/Ro nr. 14370054, reprezentată în baza Hotărârii Consiliului de
Administrație din 15 mai 2006 prin dl. F.M.H. și, în consecintă, a anulat Hotărârea Consiliului de
Administrație din 03 noiembrie 2018 a SC D.V. SA, prin care s-a decis suspendarea temporară a
contactului de mandat și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 2.020,3 lei
cheltuieli judiciare.
Cerințe:
Pagina 165
Stabiliți dacă există motive pentru a formula o cale de atac.
În rezolvarea speței, putem porni de la configurarea cadrului procesual. În speță există o cerere
adresată direct instanței de judecată care are ca obiect anularea unei hotărâri a Consiliului de
administrație, hotărâre care nu are ca obiect nici schimbarea sediului, nici obiectul de activitate și
nici cu majorarea capitalului social, ci are ca obiect derularea contractului de mandat, adică o
situație care excede competențelor primite de la Adunarea Generală Extraordinară. Tribunalul a
constat că o astfel de cerere este de competența sa se soluționare, însă, în urma celor analizate la
spețele anterioare, am ajuns la concluzia că o astfel de cerere nu trebuie să fie adresată direct
instanței, deoarece nu există un text în Legea nr. 31/1990 care să ofere această posibilitate, iar
Legea nr. 31/1990 a fost interpretată în sensul că astfel de hotărâri trebuie atacate mai întâi la
Adunarea Generală Ordinară, și apoi, dacă se menține cauza de nulitate, să se ajungă la tribunal
pentru soluționare. Prin urmare, dacă ar trebui formulată calea de atac, ar avea probleme legate de
nerespectarea acestui aspect legat de competența de a soluționa astfel de cereri.
Ca urmare, hotărârea Consiliului de administrație a fost atacată direct la instanță, iar aceasta s-a
considerat competentă să o soluționeze, lucru eronat având în vedere cele menționate anterior, iar
apoi, analizând în sine hotărârea Consiliului de administrație, trebuia observat faptul că între
atribuțiile Consiliului de administrație nu ar fi putut fi integrată și suspendarea contractului de
mandat deoarece atât încheierea cât și finalizarea acestuia sunt de competența Adunării Generale
Ordinare.
Speța nr. 4
Societățile A SA și B SA au încheiat un contract de prestări servicii, respectiv contractul de prestări

servicii nr. 10/30.04.2016, având ca obiect prestarea de consultanță agricolă, și lucrări agricole
mecanizate (cultivare, pregătire teren, întreținere cultură, etc., cu personal propriu). Termenul
contractului a fost stabilit de părți la 3 ani, începând cu 1.04.2016, iar prețul a fost stabilit la 7.500
euro lunar + TVA pentru serviciile de consultanță, și de 65 euro/hectar pentru lucrările agricole
mecanizate. Ulterior, prin actul adițional nr. 1/1.05.2017, prețul serviciilor de consultanță agricolă
a fost majorat la 8.400 euro + TVA lunar.
Societatea A SA a fost reprezentată la încheierea contractului de administratorul unic, persoana

fizică X, iar societatea B SA, de președintele consiliului de administrație, Y.
Y și X au fost căsătoriți până în anul 2015, iar X a deținut în perioada 2014-2018 calitatea de
administrator la societatea B SA.
X are calitatea de acționar la societatea B SA, fiind unul dintre acționarii fondatori.
Cerință:
Pagina 166
Stabiliți dacă situația de fapt justifică introducerea unei acțiuni în atragerea răspunderii
administratorului X.
În speță este vorba despre un contract încheiat între două societăți în care par să existe niște relații
între asociații administratori la aceste societăți. Societatea A, la data încheierii contractului, este
administrată de persoana fizică X, care este și acționar la respectiva societate, iar președintele
Consiliului de administrație al societății B este Y. X și Y au fost căsătoriți, dar înainte de momentul
încheierii contractului, iar la momentul încheierii contractului X era administrator și la societatea
A și la societatea B, doar că la B, președintele Consiliului de administrație era Y, fostul soț/fosta
soție.
Situația de fapt ar putea ridica un semnal de alarmă, însă simpla descriere a situației din speță nu
conferă un temei pentru vreo acțiune în răspundere împotriva administratorului X. Faptul că X este
administratorul ambelor societăți nu constituie o ilegalitate.
Astfel, art. 150 alin. 4 din Legea 91/1990 privind societățile comerciale - „Prevederile prezentului
articol sunt aplicabile şi operaţiunilor în care una dintre părţi este soţul administratorului ori rudă
sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, al acestuia; de asemenea, dacă operaţiunea este
încheiată cu o societate la care una dintre persoanele anterior menţionate este administrator sau
director ori deţine, singură sau împreună, o cotă de cel puţin 20 % din valoarea capitalului social
subscris, cu excepţia cazului în care una dintre societăţile respective este filiala celeilalte” nu este
aplicabil, deoarece se referă la acte încheiate de administrator în nume propriu, iar în speță
administratorul acționează în numele societății. Este legal și faptul că X poate fi în același timp și
acționar și administrator al unei societăți, deci dacă privim speța din perspectiva informațiilor
oferite, aceste relații dintre cele două societăți nu constituie ele însele temei pentru angajarea
răspunderii.
Astfel, simpla situație de fapt nu este suficientă pentru a fi angajată răspunderea administratorului
X.
Pagina 167
SPEȚE CURS
Speța nr. 1
La data de 13.06.2020 reclamantul MI, în contradictoriu cu pârâta S.C E SRL, a solicitat anularea
parțială a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților din data de 26.05.2020.
În motivare s-a arătat că la data de 26.05.2020, a avut loc adunarea generală a asociaților, cu
următoarea ordine de zi: aprobarea bilanțului pe anul 2019, modificarea statutului și diverse.
Cerințe:
a) Stabiliți ce va decide instanța.
Pentru a stabili ce va decide instanța, trebuie analizate mai multe aspecte după cum urmează.
În primul rând este nevoie să se stabilească cine poate introduce o acțiune prin care se dorește
lipsirea de efecte juridice a unei hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor. Persoanele care au
calitate procesuală activă, care pot introduce acțiunea diferă în funcție de tipul nulității. În cazul
nulității absolute, acțiunea poate fi introdusă de către orice persoană interesată, iar în cazul nulității
relative, pot introduce acțiunea două categorii de persoane: cei care au lipsit de la ședința Adunării
Generale a Acționarilor și cei care au votat împotriva hotărârii adoptate de AGA, cu mențiunea ca
Pagina 168
aceștia să fi solicitat în mod expres ca acest lucru să se consemneze în procesul verbal, indiferent
dacă votul a fost secret sau deschis.
Pentru a stabili dacă MI are calitate procesuală activă, trebuie verificat ce fel de nulitate operează
în speță, iar acest lucru se poate stabili din textul solicitării, în care se cere anularea parțială a
Hotărârii, rezultând astfel o nulitate relativă.
Problema sesizată de MI este aceea că ordinea de zi nu este configurată potrivit legii. În art. 117
alin. 6 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale se poate observa faptul că în ordinea
de zi trebuie menționate explicit toate problemele care vor face obiectul dezbaterilor adunării.
Astfel, formularea din ordinea de zi din speță nu corespunde acestei cerințe a legii, cuvântul
„diverse” fiind total ambiguu, iar formularea „modificarea statutului” nu este suficient de explicită,
prin această sintagmă putând interveni modificări oricărui text, articol din cadrul acelui statut.
Astfel, este necesară și propunerea de modificare a statutului, adică în ce sens se dorește

modificarea statutului, pentru a cunoaște toți acționarii scopul pentru care se convoacă Adunarea
Generală. Astfel, buna configurare a ordinii de zi trece de interesul particular al oricărui acționar,
modificarea afectându-i pe toți deopotrivă, așa încât în speță este vorba de o cauză de nulitate
absolută, și nu o cauză de nulitate relativă.
În consecință, instanța va pronunța din oficiu nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale.
Întrebare propusă (1):

Este posibil ca vreodată în Adunarea Generală să fie luate decizii fără ca ele să nu fi fost în prealabil
trecute în convocator?
Răspuns (1):
Art. 121 din Legea nr. 31/1990 cu următorul text „Acţionarii reprezentând întreg capitalul social
vor putea, dacă nici unul dintre ei nu se opune, să ţină o adunare generală şi să ia orice hotărâre de
competenţa adunării, fără respectarea formalităţilor cerute pentru convocarea ei.” conturează
situația în care sunt prezenți toți acționarii, adică tot capitalul social este prezent la Adunarea
Generală, iar dacă niciun acționar nu se opune, ar putea fi introduse puncte pe ordinea de zi chiar
în timpul Adunării Generale. După mecanismul acesta, prezența tuturor acționarilor și faptul că
niciunul dintre ei nu se opune, ar putea fi ținută o Adunare Generală fără a fi respectată niciuna
dintre formalitățile de convocare. În plus, acționarii care au cel puțin 5% din capitalul social pot
introduce puncte pe ordinea de zi cu respectarea unei anumite proceduri.

Există posibilitatea de a pune în ordinea de zi o problemă legată de administratori?
Răspuns:
Pagina 169
Pentru a răspunde la a doua întrebare, art. 155 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 cu următorul cuprins
„Când adunarea generală decide cu privire la situaţia financiară anuală, poate lua o hotărâre
referitoare la răspunderea administratorilor sau directorilor, respectiv a membrilor directoratului
şi consiliului de supraveghere, chiar dacă această problemă nu figurează pe ordinea de zi.”
stabilește că există posibilitatea abordării și atragerii răspunderii administratorilor sau directorilor,
respectiv a membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere în măsura în care pe ordinea de
zi se află dezbaterea situațiilor financiare.

Care este majoritatea cu care se decide modificarea actelor constitutive în cazul SRL-urilor și a
SA-urilor?
Răspuns (3):
În cazul SRL-urilor, regula pentru modificarea actelor constitutive o reprezintă unanimitatea, iar
în cazul SA-urilor regula generală pentru modificarea actelor constitutive o reprezintă majoritatea
voturilor deținute, însă există și majorități speciale, iar art. 115 alin. 2 stabilește care sunt aceste
majorități: „Hotărârile sunt luate cu majoritatea voturilor deţinute de acţionarii prezenţi sau
reprezentaţi. Decizia de modificare a obiectului principal de activitate al societăţii, de reducere sau
majorare a capitalului social, de schimbare a formei juridice, de fuziune, divizare sau de dizolvare
a societăţii se ia cu o majoritate de cel puţin două treimi din drepturile de vot deţinute de acţionarii
prezenţi sau reprezentaţi.”.

Dacă în Adunarea Generală a Acționarilor se pune problema conversiei obligațiunilor în acțiuni,
este posibil acest lucru?
Răspuns (4):
Societatea emite niște titluri cu scopul de a obține de la cei interesați de cumpărarea acestora o
sumă de bani. La scadență, societatea va da înapoi respectivilor banii, împreună cu o dobândă
stabilită anterior. Natura juridică a obligațiunilor este o modalitate de finanțare a societății, ca un
fel de credit al societății. Conform art. 113 lit. k) din Legea nr. 31/1990 privind societățile
comerciale rezultă că „Adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este necesar a
se lua o hotărâre pentru conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în acţiuni.”.
Majoritatea cu care se ia o astfel de decizie, de conversie a obligațiunilor în acțiuni, majorându-se
capitalul social, se ia cu o majoritate specială de cel puţin două treimi din drepturile de vot deţinute
de acţionari.
Pagina 170
Care este majoritatea necesară pentru a a renunța la administratorii desemnați prin actul constitutiv,
revocarea acestora și alegerea altor administratori, în cazul SA-urilor? Dar în cazul SRL-urilor?
Răspuns (5):
În contextul societății pe acțiuni, în actul constitutiv sunt trecuți administratorii. În perioada în care
mandatul lor este în desfășurare, ar putea fi luată decizia de a renunța la administratorii desemnați
prin actul constitutiv, revocarea acestora și alegerea altor administratori. Se pune întrebarea de a
ști care este majoritatea necesară pentru a lua o astfel de decizie, fiind vorba despre o modificare
a actului constitutiv.
Pentru a afla răspunsul acestei întrebări, fiind de competența Adunării Generale Ordinare, trebuie
analizat art. 111 alin. 2 lit. b din Legea nr. 31/1990, care menționează faptul că Adunarea Generală
Ordinară este obligată să „aleagă şi să revoce membrii consiliului de administraţie, respectiv ai
consiliului de supraveghere, şi cenzorii”, iar pentru a stabili majoritatea cu care trebuie luată
decizia, se analizează art. 112 alin. 1 conform căruia „Pentru validitatea deliberărilor adunării
generale ordinare este necesară prezenţa acţionarilor care să deţină cel puţin o pătrime din numărul
total de drepturi de vot. Hotărârile adunării generale ordinare se iau cu majoritatea voturilor
exprimate. Actul constitutiv poate prevedea cerinţe mai ridicate de cvorum şi majoritate.”.
În cazul SRL-urilor, modificarea administratorilor va fi abordată ca o chestiune distinctă de
modificarea actului constitutiv. Atât la SA, cât și la SRL, deși în concret se realizează o modificare
a actului constitutiv atunci când sunt schimbați administratorii, totuși, din punct de vedere juridic,
ea nu este astfel tratată, deci nu îi va fi aplicată regula unanimității. Astfel, la SA-uri va fi nevoie
de majoritatea voturilor exprimate, iar în cazul SRL-urilor, va fi nevoie de dubla majoritate a
asociaților și a părților sociale.
În cazul SRL-urilor există o singură adunare reglementată legal, și analizând art. 194 din Legea
nr. 31/1990 se constată faptul că există anumite atribuții principale ale Adunării Generale a
asociaților și atribuția de la d), anume „modificarea actului constitutiv”, iar distinct de această
atribuție este desemnarea/revocarea administratorilor. Deci, pentru administratori, deși reprezintă
în concret o modificare a actului constitutiv, legea societăților nu o tratează și din punct de vedere
juridic în același fel, iar o consecință este legată de majoritatea necesară pentru a realiza acest lucru
și o altă consecință este necesitatea de a trimite la Registrul Comerțului atât a actului modificator,
cât și a actului constitutiv într-o formă actualizată, conform art. 204 din Legea societăților
comerciale. Nu este totuși nevoie aducerea la Registru a textului actualizat al actului constitutiv de
fiecare dată când este revocat din funcție un administrator și numit unul nou.

Poate fi revocată din funcție o persoană care este administrator și deține jumătate din capitalul
social al unui SRL?
Răspuns (6):
Pagina 171
Deoarece în practică există în multe situații constituirea SRL-urilor de către două persoane care
are fiecare câte 50% din capitalul social și una dintre ele este administrator, se pune întrebarea de
a ști dacă este posibil ca aceasta din urmă să fie revocată din funcție. Pentru a răspunde la întrebare,
se pleacă de la regula revocării administratorului, și anume prin hotărârea Adunării Asociaților cu
dublă majoritate absolută. În cazul unui SRL cu doi asociați în care fiecare deține 50% din
capitalul social deciziile se iau în unanimitate, iar problema subzistă chiar și atunci când există
diferențe din cota de capital social (80%-20%) dacă asociații nu prevăd altceva în actul constitutiv.
Se observă că atunci când există doi asociați, practic toate deciziile se iau cu unanimitate, indiferent
dacă vizează sau nu modificarea actului constitutiv. Când vizează modificarea actului constitutiv
trebuie înregistrat la Registrul Comerțului și actul modificator și actul constitutiv actualizat, pentru
celelalte decizii neexistând această consecință.
Dacă cei doi asociați nu se înțeleg, un asociat poate cere instanței judecătorești ca celălalt asociat
administrator să fie exclus, conform art. 222 „Excluderea se pronunţă prin hotărâre
judecătorească la cererea societăţii sau a oricărui asociat.”.
Dacă între cei doi asociați intervin neînțelegeri și nu reușesc să le rezolve și să ia decizii în
societate, iar niciunul dintre ei nu este asociat administrator, se va ajunge la dizolvarea societății,
conform art. 227 alin. 1 lit. e), care menționează că societatea se dizolvă prin „hotărârea
tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave
dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii”.
b) Stabiliți dacă s-ar modifica soluția instanței în cazul în care se depune la dosar procesul-
verbal elaborat la finalul AGA și din acesta reiese că reclamantul a fost prezent în cadrul
adunării asociaților și-a exprimat punctul de vedere cu privire la modificarea propusă în
concret, așa cum a fost aprobată (reclamantul a votat împotriva modificării propuse).
Ceea ce trebuie cercetat în concret este dacă reclamantul a votat pentru sau împotriva introducerii
pe ordinea de zi a modificării, deci trebuie făcută o distincție între acest lucru și modul în care a
votat reclamantul. Ca atare, în concret trebuie analizat din procesul verbal cine a participat la
Adunarea Generală, iar dacă se observă că au participat toți asociații, trebuie verificat dacă s-a pus
problema introducerii pe ordinea de zi a modificării statutului și s-a propus modificarea respectivă.
Dacă toți asociații au fost de acord pentru dezbaterea acelor modificări, trebuie analizat dacă putem
aplica prin asemănare regulile de la SA la SRL, adică dacă la o adunare generală la care sunt
prezenți toți asociații se poate adăuga ceva pe ordinea de zi în mod valabil sau se poate corecta o
imprecizie a convocatorului. Aceste lucruri, expres menționate la SA, prin analogie sunt aplicabile
și la SRL.
Pagina 172
Ipoteze posibile: Astfel, (i) în ipoteza în care un asociat s-a opus la dezbatere, dar dezbaterile au
avut totuși loc și acesta a votat împotriva hotărârii, cauza de nulitate se menține, pentru că opoziția
lui nu acoperă imperfecțiunea convocatorului; el poate ataca acea hotărâre, care va fi lovită de
nulitate absolută. (ii) Dacă a votat pentru introducerea pe ordinea de zi a unei modificări, urmând
ca mai apoi să atace hotărârea, se ridică problema interesului, putând apărea probleme legate de
lipsa de interes dacă acesta atacă hotărârea, în sensul că inițial a fost de acord cu respectiva
propunere, iar interesul de a anula hotărârea nu există.
Speța nr. 2
La data de 26.03.2018, a avut loc adunarea generală a asociaților la societatea E SRL și a fost
decisă majorarea capitalului social, menționându-se că se majorează capitalul social de la 200 lei
la 1000 lei, iar părțile sociale urmând a fi oferite spre subscriere în primul rând terților.
Asociatul MI care a votat împotrivă a introdus o acțiune în contradictoriu cu societatea E SRL.
Cerințe:
Stabiliți ce va decide instanța?
Pentru a stabili corect ce va decide instanța, este nevoie de analiza corectă a câtorva aspecte, după
cum urmează. Mai întâi trebuie văzut dacă este posibil ca într-o societate, în anumite condiții
speciale, hotărârile cu privire la modificarea actului constitutiv să fie considerate adoptate chiar
dacă un asociat votează împotrivă. Așadar, dacă există ca premisă o hotărâre de modificare a
capitalului social considerată ca adoptată, această situație duce cu gândul la necesitatea analizării
actului constitutiv. Într-adevăr, legea menționează că deciziile modificării actului constitutiv se
iau cu unanimitate, însă foarte multe texte legale permit derogări, adică permit asociațiilor ca prin
actul constitutiv să abordeze lucrurile diferit. Ca atare, fiind vorba în speță despre un asociat care
a votat împotrivă și despre o hotărâre de majorare a capitalului social considerată ca adoptată, duce
cu gândul la faptul că acel act constitutiv conține dispoziții speciale care ar fi permis să se întâmple
asta.
În continuare trebuie văzut dacă se poate aplica prin analogie dreptul de preferință și societăților
cu răspundere limitată. Pe de o parte, rațiunea este aceeași, respectiv faptul că scopul reglementării
este menținerea numărului de voturi, dar pe de altă parte, atunci când se compară societățile, se
observă că dreptul de preferință a fost reglementat în cazul SA-urilor, care nu sunt niște societăți
intuitu personae, nefiind relevant cine este acționar, deținătorul de acțiuni putând să le înstrăineze
la simpla voință, fără a cere acordul acționarilor existenți pentru a face acest lucru.
Din analiza art. 202 alin. 1 și 2 conform cărora (1) ” Părțile sociale pot fi transmise între asociați.”
și (2) „Dacă actul constitutiv nu prevede altfel, transmiterea către persoane din afara societății este
permisă numai dacă a fost aprobată de asociați reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul
social.”, se observă faptul că legăturile dintre asociați sunt mult mai personale la societățile cu
Pagina 173
răspundere limitată decât la SA-uri, fiind un argument în plus pentru a putea considera că dreptul
de preferință este aplicabil și în cazul societăților cu răspundere limitată.
În consecință, dreptul de preferință, în majoritatea opiniilor, este un drept care caracterizează și

asociații SRL-ului, însă acest drept poate fi modificat prin statut, de aceea instanța va respinge
acțiunea.
Speța nr. 3
Prin sentința comercială nr. 874 din 5 noiembrie 2010 a Camerei de consiliu pronunțată în dosarul
nr. 2344/1285/2010 al Tribunalului Comercial Cluj s-a admis acțiunea precizată formulată de
reclamanta SC I.T.P.C. SRL, împotriva pârâtei SC F.C.U. Cluj SA și în consecință s-a dispus
anularea hotărârii nr. 1212 din 9 iunie 2010 a AGEA a societății pârâte, radierea acestei hotărâri
din Registrul Comerțului Cluj și obligarea pârâtei la plata sumei de 1.539,3 lei cheltuieli de
judecată către reclamantă, fiind respinsă cererea acestei părți pentru obligarea pârâtei la plata
cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța aceasta soluție tribunalul a reținut în esență că prin hotărârea contestată acționarii
pârâtei au decis majorarea capitalului social prin conversia unei creanțe în cuantum de 3.000.000
lei, deținută împotriva societății de acționarul F.W., toate acțiunile fiind atribuite acestuia.
Cerință:
Stabiliți dacă împotriva hotărârii pronunțate ar trebui introdusă o cale de atac.
Pentru a răspunde corect cerinței, este nevoie de câteva precizări.

În primul rând, în speță nu poate fi vorba despre o conversie a obligațiunilor în acțiuni,
obligațiunile neexistând, ci există doar o creanță deținută de o persoană împotriva societății.
Conform art. 210 alin. 2 care statuează că „De asemenea, acțiunile noi sunt liberate prin
încorporarea rezervelor, cu excepția rezervelor legale, precum și a beneficiilor sau a primelor de
emisiune, ori prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale
acesteia. „ se poate trage concluzia că se pot converti în acțiuni creanțe ale societății. Se pune
problema de a ști dacă în situația în care majorarea capitalului social presupune o relație directă cu
un terț este incident dreptul de preferință sau nu. Instanța de judecată a ajuns la concluzia că dreptul
de preferință nu este incident în această situație.
Ca atare, întrucât mecanismul este unul permis de lege și în speță nu poate fi vorba despre un drept
de preferință care să fi fost încălcat, nu există motive pentru introducerea unei căi de atac. În cazul
conversiei obligațiunilor trebuie luat în calcul art. 2161 conform căruia „Acționarii au un drept de
preferință și atunci când societatea emite obligațiuni convertibile în acțiuni.”, care are în vedere
Pagina 174
situația în care societatea emite încă de la început obligațiuni convertibile în acțiuni, oferite întâi
acționarilor și ulterior terților, pentru ca acționarii să-și păstreze prin acest mecanism ponderea în
capitalul social. Dacă se emit însă obligațiuni simple, iar apoi printr-o decizie a Adunării Generale
sunt convertite în acțiuni, atunci mecanismul aplicabil este cel menționat anterior, nemaiputând să
fie ridicată problema unui drept de preferință.
Speța nr. 4
Prin cererea depusă la data de 02.10.2017 la Oficiul registrului comerțului Galați, P.V. și S.R.D.,
în calitate de acționari ai societății D SA, au solicitat actualizarea valorii aportului adus la
constituirea și, respectiv, majorarea capitalului social de la 90.000 lei, la suma la care se ajunge ca
urmare a aplicării dobânzii legale de la momentul înființării societății și până la momentul
repartizării surplusului de activ către acționari.
În motivarea cererii, au arătat, în esență, că au calitatea de asociați ai societății debitoare, deținând

fiecare câte 50% din capitalul social. Conform actului adițional din 28.11.2014, valoarea aportului
adus la constituirea capitalului social a fost în cuantum de 90.000 lei.
În privința societății D SA a fost luată decizia de dizolvare voluntară ca urmare a realizării
obiectului de activitate. Situația economică a societății permite achitarea creditorilor, activul
societății fiind excedentar pasivului.
Cerință:
Stabiliți ce va decide judecătorul sindic.
Practic, problema de drept din speță este dacă aportul la capitalul social este sau nu purtător de
dobânzi. Adică, de exemplu, dacă o persoană contribuie cu 10 lei la capitalul social al unei
societăți, acei 10 lei ar trebui permanent actualizați cu o rată a dobânzii sau cu o rată a inflației (în
cazul în care ar fi inflație) sau rămân tot 10 lei?
Dat fiind faptul că societatea nu este un debitor al asociatului și oricum capitalul social este al
societății până la momentul la care se va hotărî că în urma lichidării se va distribui capitalul către
asociați care abia atunci devin creditori ai societății, se poate susține că această contribuție nu este
purtătoare de dobânzi.
Speța nr. 5
Societatea X SRL a avut în anul 2019 o evoluție economică negativă. Astfel la finalul anului 2019
a acumulat datorii la mai mulți furnizori, situația datoriilor fiind următoarea neachitate de mai mult
de 6 luni (prin raportare la finalul anului 2019):
Pagina 175
- 2.000 lei neachitați creditorului A
- 10.000 lei neachitați creditorului B
- 20.000 lei neachitați creditorului C
- 20.000 lei neachitați creditorului D.
Cerințe:
1) Stabiliți dacă societatea X SRL avea obligația de a solicita deschiderea procedurii
insolvenței.
2) Stabiliți dacă creditorii societății X SRL au obligația de a solicita deschiderea procedurii
insolvenței.
În cazul insolvenței nu se face comparație între activ și pasiv, ci insolvența are legătură cu banii
pe care îi deține o societate și datoriile certe și exigibile ale acesteia. Trebuie analizat dacă aceste
datorii pe care le are societatea pot fi acoperite cu banii de care dispune. Dacă diferența dintre cele
două este în prezent de cel puțin 50.000 de lei, adică valoarea prag prevăzută de lege, societatea
are obligația de a solicita deschiderea procedurii insolvenței. Această valoare a pragului se schimbă
constant, astfel că trebuie verificat de fiecare dată când ne aflăm în situația rezolvării unei astfel
de spețe.
În consecință, dacă societatea se află în stare de insolvență, adică banii nu sunt suficienți pentru
plata datoriilor certe lichide și exigibile și se îndeplinește și valoarea prag, adică societatea nu își
permite plata sumei de 50.000 de lei, atunci aceasta are obligația solicitării deschiderii insolvenței.
Pe de altă parte, creditorii au posibilitatea de a solicita procedura deschiderii insolvenței în cazul
în care au creanțe împotriva societății de minim 45.000 de lei și sunt neachitate de către societate.
Cei 45.000 de lei pot fi obținuți din creanța unui creditor sau din creanța mai multor creditori, care
introduc cererea împreună, sau unul dintre ei introduce cererea la tribunal în speranța că vor veni
și alți creditori pentru a introduce cererea de deschidere a procedurii insolvenței, serviciul
registratură având obligația ca la fiecare cerere de acest gen introdusă împotriva unei persoane să
verifice dacă există și altele împotriva aceleiași persoane. Dacă sunt mai multe, judecătorul sindic
are obligația să verifice în legătură cu fiecare creditor dacă are o creanță certă, lichidă și exigibilă,
dacă exigibilitatea este de cel puțin 90 de zile, iar valoarea prag va fi verificată în legătură cu toate
creanțele creditorilor.
În concluzie, fiind îndeplinite toate aspectele enunțate, creditorii au posibilitatea de a solicita

deschiderea procedurii insolvenței și cel mai probabil și obligația de a solicita deschiderea
procedurii insolvenței de către societatea X SRL.
Pagina 176

Drept Comercial. Întreprinderea de Geany Morandi

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Comercial. Întreprinderea de Geany Morandi

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DREPT COMERCIAL.

DEFINIȚIA ȘI IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL

Secțiunea 1. Definiția dreptului comercial

Secțiunea 2. Subiectele dreptului comercial

a) Subiectele dreptului comercial

b) Condițiile pentru ca o persoană să fie considerată profesionist

Secțiunea 3. Izvoarele dreptului comercial

1° Actul normativ (Legea)

Registrul Comerțului este un registru/catalog al comercianților în care aceștia trebuie să

• Legea 85/2014 care reglementează regimul juridic al insolvenței

PROFESIONISTUL CU SCOP LUCRATIV

Secțiunea 1. Concepția Codului civil privind profesionistul

 Art. 3 din Codul civil:

Secțiunea 2. Trăsăturile profesionistului cu scop lucrativ

1° Prima verificare: Exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ

Delimitarea dintre prima și a doua condiție:

- Cazurile în funcție de răspunsurile lui M:

2. Această condiție se referă la caracterul complex al activității (existența, felul, combinarea)

4. Necesitatea de a avea un scop lucrativ (obținerea de profit)

2° A doua verificare: Persoana în cauză este sau nu titularul întreprinderii

a) Efecte juridice ale calității de profesionist

2. Pe planul neexecutării contractelor

3. Pe planul executării unei obligații

5. Pe planul consecințelor neexecutării obligațiilor bănești

 Art. 3 din O.G. nr. 13/2011:

 Art. 4 din Legea nr. 72/2013:

PATRIMONIUL DE AFECTAȚIUNE AL PROFESIONISTULUI CU SCOP

Secțiunea 1. Concepția Codului civil

Nu trebuie să se confunde noțiunea de întreprinzător, în sensul specific acestei reglementări, cu

Secțiunea 2. Sediul materiei

a) Dispoziții cu caracter general

 Art. 31 din Codul civil

 Art. 32 din Codul civil

 Art. 773 din Codul civil

 O.U.G. nr. 44/2008 reglementează patrimoniul de afectațiune

Secțiunea 3. Analiza patrimoniului de afectațiune reglementat prin O.U.G. nr. 44/2008

b) Titularii patrimoniului de afectațiune

Întreprinzător = titularul patrimoniului de afectațiune

Secțiunea 4. Constituirea patrimoniului de afectațiune

c) Încheierea actului juridic ce stă la baza constituirii patrimoniului de afectațiune

 Art. 29 din O.U.G. nr 44/2008

3. Condițiile de opozabilitate față de terți

d) Efecte juridice ale constituirii patrimoniului de afectațiune

 Art. 2324 din Codul civil

→ creditorii personali nu pot să intre în masa patrimonială specifică patrimoniului de afectațiune

 Art. 2324 Codul civil

→ textul instituie o ordine de preferință în ceea ce privește urmărirea bunurilor.

e) Consecințele juridice ale constituirii patrimoniului de afectațiune

3. Membrii întreprinderii familiale

f) Corelarea O.U.G. nr. 44/2008 cu Codul de procedură civilă

 Art. 728 din Codul de procedură civilă

Concret, deși nu are personalitate juridică, PFA-ul se înregistrează în Registrul Comerțului

g) Relația dintre patrimoniul de afectațiune și patrimoniul afacerii

 Art. 773 din Codul civil

 Art. 776 din Codul civil

 Art. 774 din Codul civil

 Art. 780 din Codul civil

 Art. 781 din Codul civil

i) Efectele constituirii masei patrimoniale fiduciare

2. Creditorii personali ai fiduciarului

3. Creditorii personali ai constituitorului

Secțiunea 1. Sediul materiei

a) Texte în care se face referire la noțiunea de fond de comerț