Fiziologia durerii

Durerea = experienţă emoţională şi senzorială neplăcută, apărută ca urmare a acţiunii unui stimul ce
lezează ţesuturile proprii sau ameninţă cu lezarea lor (Asociaţia Internaţională de Studiu a Durerii).
Este un simptom, o senzatie dezagreabila traita cerebral ce apare la stimularea unei structuri vii.
Durerea este un mecanism de protecţie pentru organism ce determină persoana în cauză să reacţioneze
pentru a înlătura stimulul dureros (functie de alarma).
Durerea se însoţeşte de reacţii psihice şi vegetative:
- reacţii psihice:
 stare de nelinişte, teamă, disconfort
 se manifestă prin plâns, mişcări involuntare, strigăte etc.
 se explică prin legăturile căilor spinotalamice cu anumite zone cerebrale
 reprezintă modul universal de exprimare a durerii, prezent atât la om cât şi la
animale
- reacţii vegetative: fac posibilă obiectivizarea şi cuantificarea durerii
 modificarea ritmului respirator şi cardiac
 modificarea presiunii arteriale
 intensificarea peristaltismului intestinal şi motilităţii vezicii urinare
 dilatarea pupilelor
 transpiraţii
Stimulii care pot acţiona asupra receptorilor durerii pot fi:
 exogeni
 fizici: - mecanici (presiuni mecanice mari, vibraţii, înţepături, distensie,
tracţiune)

- termici (arsuri sau degerături)

- electrici

 chimici: acizi, baze, solvenţi organici, soluţii hiper şi hipotone

 endogeni:
 chimici (din metabolism): amine biogene (histamina, serotonina, bradikinina, substanţa P),
prostaglandine (PGE şi PGF), ioni (H+, K+, unii ioni metalici), hipoxia (ischemia
locală), ATP (in legatura cu fibrele nervoase de tip C).
− cea mai “dureroasă” substanţă chimică este bradikinina.
− intensitatea durerii resimtite creste odata cu cu cresterea concentratiei locale de K+ sau cu
creşterea locală a enzimelor proteolitice; ele atacă direct terminaţiile nervoase şi determină
durere prin creşterea permeabilităţii membranei pentru ioni.
1
  prostaglandinele şi substanţa P cresc sensibilitatea terminaţiilor nervoase, chiar dacă nu le excită
direct. Substanta P este eliberata de fibrele amielinice de tip C sau mielinice de tip a delta;
antreneaza eliberarea de HIS si declanseaza VD si edemul. Inhibitia eliberarii substantei P sta la
baza diminuarii durerii data de opiacee.
Receptorii pentru durere (nociceptori, algoreceptori)

 sunt terminaţii nervoase libere ataşate fie fibrelor A delta, fie fibrelor nervoase de tip C, prezente
atât în piele cât şi în alte ţesuturi (mucoase, periost, articulaţii, pereţii vaselor, meninge, muşchi,
timpan, cornee, pulpa dentară);
 sunt slab reprezentaţi numeric în majoritatea celorlalte ţesuturi, dar distrugerile masive se sumează şi
pot determina, şi în aceste zone, apariţia durerii lente, cronice; lipsesc în parenchimul organelor
viscerale (ficat, plămâni, rinichi şi creier)
 se adaptează puţin sau chiar deloc
 uneori, excitarea fibrelor nervoase devine progresiv mai mare, pe măsură ce stimulul continuă să
acţioneze. Această creştere a sensibilităţii receptorilor dureroşi se numeşte hiperalgezie.
- intensitatea durerii este direct proporţională cu gradul de afectare al ţesuturilor, precum şi cu
gradul de afectare provenit din cumularea unor stimuli diferiţi (căldură, infecţie bacteriană,
ischemie tisulară, contuzie tisulară).
- o importanta speciala o au stimulii durerosi chimici ce apar in timpul leziunii tisulare –
bradikinina (dupa unii autori), ionii de potasiu sau enzimele proteolitice ce stimuleaza R durerosi
si cresc permeabilitatea membranelor pentru ioni.
 Ischemia tisulară
− când fluxul de sânge spre un ţesut este blocat, ţesutul devine adesea foarte dureros, în câteva
minute.
− cu cât e mai mare rata metabolismului în ţesutul respectiv cu atât durerea apare mai rapid;
mecanism: acumularea de cantităţi crescute de acid lactic în ţesut, ca o consecinţă a
metabolismului anaerob şi acumularea altor agenţi chimici, cum ar fi bradikinina şi enzimele
proteolitice.
 Spasmul muscular determină durere prin: stimularea directă a mecanoreceptorilor, sau, indirect,
prin compresia realizată pe vasele de sânge, determinând ischemie. In plus, spasmul creste rata
metabolismului in tesutul muscular si amplifica ischemia care duce la eliberarea substantelor
chimice inductoare de durere.

Căile de conducere ale durerii

2
 - desi R sunt terminatii nervoase libere exista doua cai care transmit semnale dureroase in SNC. Cele
doua cai corespund celor doua tipuri de durere – durere rapida (acuta) si durere lenta (cronica).
Stimulii pentru durerea rapida se transmit pe calea neospinotalamica (A delta) si cei pentru durerea
lenta pe calea paleospinotalamica. (fibre C)
 semnalele dureroase - conduse de fibrele superficiale ale fasciculului spinotalamic lateral spre
nucleul ventro-postero-lateral şi ventro-postero-median din talamus şi de aici se proiectează în ariile
somestezice corticale (aria S2 si mai putin in aria S1).
 75% dintre semnalele dureroase ajung în formaţiunea reticulară a trunchiului cerebral şi în nucleii
intralaminari talamici

Clasificarea durerii

In functie de localizarea R vorbim despre durere somatica ce poate fi cutanata si profunda si durere
viscerala. Durerea cutanata este imediata si tardiva.
1. Durerea somatica cutanata
a. rapidă, imediată (acuta sau electrica)
 este ascuţită, bine localizată, întepătoare si dureaza atata timp cat persista stimularea.
 este resimţită în special la lezarea tegumentelor si mucoaselor si apare în 0,1 s de la aplicarea
stimulului dureros;
 este determinată de stimuli mecanici şi termici;
 informează rapid despre existenta unui pericol
 este rezultatul stimulării receptorilor atasati fibrelor A delta, ce vor transmite informatia spre
măduva spinării cu o viteză de 6-30 m/s, pe calea durerii rapide, calea neospinotalamică;
 informatiile pătrund în măduva spinării prin rădăcina posterioară, fac sinapsă cu neuronii din cornul
posterior, urmând apoi calea fasciculului spinotalamic lateral, până la nucleii ventrolaterali talamici.
Din talamus, informatiile sunt transmise la cortex, în girusul postcentral din lobul parietal, aria
somestezică I;
 permite localizarea cu exactitate a stimulului ce produce durerea datorită: receptorilor cu câmp redus
de culegere a informatiilor; transmiterii informatiei pe calea rapidă, neospinotalamică si reprezentarii
corticale în aria somestezică I.
 glutamatul este neurotransmitătorul excitator eliberat în fibrele A delta responsabile de transmiterea
durerii imediate. Are o perioadă de actiune de doar câteva milisecunde.
 fibrele ce transmit durerea imediata au un metabolism aerob de aceea ele pot fi inhibate de hipoxie.

b. lentă, întârziată (durere cronica)

3
  este slab localizată, difuză, ca o arsura;
 in general este asociată cu lezarea ţesuturilor profunde ale corpului dar poate apare şi la nivelul pielii;
începe numai după 1 s sau mai mult de la aplicarea stimulului dureros şi creşte încet în intensitate în
secunde sau chiar minute;
 poate fi determinată în primul rând de stimuli chimici, dar si de stimuli persistenti mecanici sau
termici;
 este persistentă, devine tot mai mare cu trecerea timpului, amintind permanent de existenta
pericolului
 insotita de greată, transpiratii profuze, scăderea presiunii arteriale si scăderea tonusului muscular
 este rezultatul stimulării receptorilor atasati fibrelor C, care vor transmite informatia spre măduva
spinării cu o viteză de 0,5-2 m/s, pe calea calea durerii lente, calea spino-reticulo-talamică; este o
cale multisinaptică, mai veche, cu numeroase statii atât în substanta gelatinoasă medulară, cât si în
numeroase formatiuni subcorticale, cum ar fi: 1. nucleii din substanta reticulată din măduvă, punte,
mezencefal; 2. aria tectală din mezencefal; 3. zona din jurul apeductului lui Sylvius. Informatiile sunt
conduse spre nucleii intralaminari si ventrolaterali ai talamusului si în anumite regiuni ale
hipotalamusului; colateralele ce trec prin substanta reticulată sunt responsabile de producerea stărilor
emotionale profund neplăcute ce însotesc durerea lenta.
 fibrele de tip C elibereaza atat glutamatul cat si substanta P; glutamatul actioneaza instantaneu si
dureaza doar cateva milisecunde pe cand substanta P se elibereaza mai lent si creste in concentratie
in secunde sau minute.
 nu permite localizarea cu exactitate a sursei durerii datorită multitudinii de sinapse din calea de
transmitere a durerii lente.
 substanta reticulată si nucleii talamici intralaminari, zone unde ajung informatiile dureroase, sunt
importanti pentru mentinerea stării de alertă, de “trezire corticală”, pentru constientizarea durerii.
 un stimul dureros poate determina aparitia unei senzatii dureroase în “2 timpi”: o durere rapidă,
transmisă prin fibre A delta (mediator glutamatul), urmată de o durere lentă, transmisă prin fibre
nervoase de tip C (mediator substanta P). Durerea rapida informeaza persoana asupra pericolului pe
cand durerea lenta devine mai mare in timp.

Intreruperea chirurgicala a cailor durerii (in cancere avansate – mezotelioame) se face prin sectionarea
cailor durerii. Daca durerea este localizata in partea inferioara a corpului se face cordotomie in regiunea
toracica a MS - durerea dispare cateva saptamini sau luni (MS este partial sectionata in cadranul lateral, din
partea opusa durerii).

4
Mincarimea sau pruritul – este in strinsa relatie cu durerea cutanata, este considerat o submodalitate a
durerii;
- se produce prin stimularea mecanică cu frecvenţă redusă a unor terminaţii nervoase libere de tip C
- prezent la nivelul pielii, mucoaselor – lipseste in viscere si in tesuturile profunde
- determină reflexul de grataj si nu refelexul de evitare, flexiune
- declanşat de stimuli mecanici şi chimici (BK, subst P, PGE, SER, HIS)
- dispare la secţionarea fasciculului spinotalamic şi după grataj – datorita golirii depozitelor de kinine,
indepartarii agentului cauzator sau poate declansa durere ce determina inlocuirea semnalelor de
mincarime
Gîdilarea - apare prin stimularea simultana a R algici şi tactili; este o senzatie agreabila spre deosebire de
prurit care este suparator si de durere care este neplacuta

2. Durerea somatica profunda

- are origine musculară, ligamentară, periostică, articulară
- vag localizată; R sunt terminatii nervoase libere
- este insotita de greaţă, transpiraţii, hipotensiune arterială, bradicardie + contracţia reflexă a
musculaturii scheletice din vecinătate (= spasm muscular reflex)
- durerea musculara din timpul crampelor musculare – se produce prin comprimarea vaselor de singe
de catre muschiul contractat si ischemie consecutiva cu formarea de cataboliti locali (HIS, BK).
- daca muschiul este in activitate durerea devine atroce, violenta si se linisteste cind muschiul este in
repaus datorita spalarii catabolitilor locali (ocluzia arteriala, durerea coronariana).
3. Durerea viscerala
- viscerele propriu-zise insensibile la durere, chirurgul poate sectiona parenchimul hepatic sau alveolele
pulmonare fara sa declanseze durere; foarte sensibila la durere sunt capsula hepatica, ductele biliare iar
in plamani bronhiile si pleura parietala.
- R – terminaţii nervoase libere din mezouri, seroase, submucoase, pe traiectul arterelor
- stimularea prin: 1. cataboliţi, BK, enzime proteolitice produse in conditii de ischemie 2. datorita
extravazarii unor substante din tractul gastrointestinal in cavitatea peritoneala (sucul gastric acid poate
porduce digestia peritoneului visceral) 3. prin contractia vezicii biliare, ductului biliar, ureterului si
stimularea mecanica a terminatiilor nervoase 4. prin supradistensia viscerelor tubulare ce colabeaza
vasele sanguine din perete; 5. prin reducerea fluxului sanguin in muschi in paralel cu cresterea nevoilor
metabolice pentru nutrienti; 6. tractiunea exercitata pe mezouri.
- mecanismul este similar cu durerea din crampa musculara: compresiunea vaselor in timpul spasmelor
si acumularea de cataboliti
- durerea este difuză, neplăcută, + greaţă, transpiraţii, hipotensiune
- durerea este colicativă datorita activitatii ritmice a musculaturii netede viscerale
5
 - căi de conducere – fb S de la viscerele abdominale şi toracice şi fb. PS de la bazin, faringe, esofag,
trahee
- este adesea localizată pe linia mediană, deoarece inervatia vegetativă a organelor viscerale este
bilaterală
- localizarea durerii corespunde cu cea a dermatomului in care viscerul respectiv s-a dezvoltat in
perioada embriologica nu neaparat acolo unde viscerul se gaseste acum.

Durerea parietală
 este ascutită si bine localizată fiind determinată de iritarea directă a peritoneului, pleurei si
pericardului de catre viscerul afectat;
 informaţiile parietale peritoneale sunt conduse prin fibre rapide A delta, determinând aparitia unei
dureri similare cu cea provenită de la piele sau muschi;
 deoarece inervatia parietală este unilaterală, apare lateralizarea durerii.

Durere viscerală raportată

- reprezinta durerea viscerala ce se proiectează pe o suprafaţă cutanată, de regula la distanta de locul
actiunii stimulului dureros (ex. durerea din angina pectorala se proiecteaza in umarul si membrul
superior sting; durerea din colica biliara se proiecteaza dorsal si umarul drept). Are importanta in
diagnosticul clinic al afectiunilor viscerale.
- teorii:
 convergenţei – pe acelasi deutoneuron din coarnele posterioare medulare se proiecteaza atat
aferente viscerale cat si cele cutanate; cind stimulii viscerali sunt puternici durerea este raportata la
metamerul cutanat corespunzator
 facilitării – impulsurile viscerale produc un fenomen de facilitare adica scad pragul de
excitabilitate al deutoneuronului caii cutanate si aferente cutanate neinsemnate se transmit spre creier
Un singur organ abdominal afectat poate produce toate cele 3 tipuri de durere.
De exemplu, în caz de colecistită acută, putem diferenţia următoarele tipuri de durere:
 durere viscerală: durerea e initial localizată în epigastru;
 durere parietală: inflamatia extinsă la peritoneu e resimtită în cadranul superior drept;
 durere raportată: durerea e resimtită în umărul drept.

4. Durerea psihogenă (psihalgia)

 trebuie diferenţiată de durerea somatică care are substrat organic – criterii:
 durată şi periodicitate variabilă
 caracter acut (câteva săptămâni)

6
  anturajul nu poate discrimina dacă şi când subiectul suferă
 existenţa unei pauze între debutul alterării fizice şi apariţia durerii
 relaxarea creşte intensitatea durerii
 nu respectă limitele dermatoamelor, este variabilă în timp şi poate fi influenţată prin sugestie
de către examinator
 manifestări:
 durere somatiformă - preocuparea pentru durere indiferent de localizare
 tulburarea de somatizare – dureri şi acuze somatice variate, variabile in timp: voma, greaţa,
balonarea, diareea, intoleranţa alimentară, palpitaţii, ameţeli, pierderea vocii, surditate
 simularea - simptomele sunt produse intenţionat pentru a obţine un avantaj (morfină)
 tulburări depresive
 cenestopatiile - percepţii false, inclusiv dureroase, cu localizare variabilă, difuze, fără
modificări organice decelabile

Anomalii ale durerii

1. Durerea excesiva = hiperalgezie

- se datoreaza: sensibilitatii excesive a R durerosi (hiperalgezie primara) si facilitarea transmiterii

senzatiei dureroase (hiperalgezie secundara in leziunile MS sau talamusului).

2. Zona zoster – virsului herpetic infecteaza ggl de pe radacina dorsala a MS si determina o durere severa in
dermatomul corespunzator ggl respectivi.

3. Ticul dureros sau nevralgia trigeminala – durere puternica, lancinanta resimtita la nivelul fetei in
teritoriul de distributie a nervului V. Este declansata de iritarea excesiva a ariei trigeminale a fetei, la
nivelul cavitatii bucale sau faringelui prin stimularea mecanoreceptorilor si nu prin stimularea R durerosi.
Aceasta durere poate fi blocata prin indepartarea chirurgicala a nervului periferic din zona
hipersensibila.

4. Sindromul Brown-Sequard – transsectiunea completa a maduvei spinarii sau a unei parti a acesteia,
frecvent posttraunamatic. Toate functiile motorii sunt blocate distal de sectiune pe partea cu transectiunea,
senzatiile de durere, caldura si frig conduse de fasciculul spinotalamic dispar pe partea opusa cu sectiunea,
distal de aceasta. Senzatiile transmise de fasc Gool si Burdach (kinestezice, vibratiile, sensibilitatea tactile
fina) dispar de partea cu sectiunea distal de sectiune cu pastrarea sensbilitatii tactile grosiere datorita
transmiterii prin fasciculul spinotalamic.

5. Cefaleea sau cefalalgia = durere ce apare la suprafata capului si provine din structurile profunde (interiorul
craniului sau extracranian).

7
 a. Cefalalgia cu origine intracraniana – creierul insusi este aproape in intregime insensibil la durere.
Sectionarea sau stimularea electrica a ariilor senzoriale ale cortexului cerebral doar ocazional
determina durere. Tractiunea sinusurilor venoase ale creierului, lezarea tentoriumului, intinderea
vaselor sanguine ale meningelui sau intinderea durei de la baza creierului determina durere. O atentie
speciala trebuie acordata structurilor sensitive ale arterei meningee medii care trebuie anesteziata
cand se fac interventii chirurgicale pe creier in anestezie locala. Stimularea receptorilor durerosi
deasupra tentoriumului initiaza impulsuri dureroase in jumatatea fruntii deservita de nervul V.
Impulsurile din portiunea subtentoriala determina durere occipital.

Tipuri de cefalee intracraniana

Durerea meningeala - este data de inflamatiea meningelui inclusiv in ariile sensitive ale durei si cele din
jurul sinusurilor venoase; intereseaza tot capul si este foarte intensa.

Cefaleea determinata de scaderea presiunii LCR-ului Daca se indeparteaza 20 ml de LCR, mai ales daca
persoana ramane in pozitie verticala, apare cefalee intensa datorita diminiuarii posibilitatii de plutire a
creierului in LCR (se intind si se distorsioneaza diferite suprafete durale datorita greutatii creierului).

Migrena – este un tip special de durere al carui mechanism exact nu se cunoaste. Incepe cu 30 minute – 1
ora cu anumite simptome prodromale cum sunt greata, pierderea vederii intr-o anumita parte a campului
vizual, aura vizuala, si diferite tipuri de halucinatii. Ipoteza: o emotie sau o stare de tensiune determina
vasospasm reflex la nivelul unor artere din creier, apare ischemie, se produce epuizarea musculaturii netede
din peretele vascular ceea ce face ca vasele sanguine sa fie flasce si incapabile sa mentina tonusul
vascular normal pentru 24 - 48 ore. Ca urmare ele se dilata si pulseaza sub actiunea presiunii sanguine. Alte
teorii explica durerea din migrena prin anomalii psihologice, depresia corticala difuza, si vasospasmul
cauzat de excesul de potasiu in LCR. Exista o predispozitie genetica (65-90% din cazuri).

Cefaleea alcoolica - apare dupa consum excesiv de alcool, toxic pe tesuturi ce irita direct meningele si
determina durere intracraniana. La aceasta se adauga si deshidratarea ce urmeaza consumului de alcool.

b. Cefaleea de origine extracraniana

Durerea din spasmul muscular - tensiunea emotionala determina adesea ca muschii capului si regiunii
cervicale sa devina spastici si aceasta situatie poate duce la cefalee.

Cefaleea din iritatia nasului si sinusurilor - mucoasa nazala si a sinusurilor are o anumita sensibilitate la
durere. Infectiile sau alte procese iritative ale cavitatilor nazale amplifica aceasta sensibilitate si determina
cefalee retroorbitara; in cazul sinusurilor frontale durerea se resimte la nivelul fruntii si scalpului iar in cazul
celor maxilare la nivelul fetei.

Cefaleea din afectiuni ale ochilor - dificultatile in focusarea vederii determina contractie excesiva a
muschilor oculari cu durere retroorbitara. Un alt tip de durere cu origine oculara apare cand ochii sunt expusi

8
la iradiere excesiva in special la lumina ultravioleta. Uitatul la soare sau la un arc de sudura chiar si cateva
secunde poate determina durere ce dureaza 24-48 ore. Aceasta durere se datoreaza iritatiei actinice a
conjunctivelor sau chiar a retinei si durerea se resimte la nivelul fruntii sau retroorbitar.

Modularea durerii sau inhibitia durerii (analgezia)

 la nivelul măduvei spinării

 la nivelul etajelor supraspinale

 la nivelul măduvei spinării (teoria « gate control »)

 fibrele algoconducătoare ale protoneuronului fac sinapsă cu deutoneuronul căii spinotalamice
direct sau prin neuroni intercalari în substanţa gelatinoasă Rolando din cornul posterior
 aici emit colaterale fibre din fasciculele Goll şi Burdach ce inhibă direct sau prin neuroni
intercalari transmiterea impulsurilor dureroase pe deutoneuronul căii spinotalamice (inhibă
eliberarea substanţei P la nivelul sinapsei deutoneuronului = inhibiţie presinaptică)

Particularităti de organizare ale cornului posterior

• in cornul posterior există neuroni pe care converg impulsul provenit de la fibre cu diametru mare,
colaterale din cordoanele posterioare, sicel venit prin fibre cu diametru scăzut, Aδ si C

• în substanta gelatinoasă Rolando există numerosi neuroni intercalari cu actiune modulatoare atat
pentru fibrele cu diametru mare cat si pentru fibrele cu diametru mic

• exista căi descendente venite din sistemul nervos superior ce fac sinapsă în cornul posterior medular

• in absenta semnalului dureros prin fibrele C – interneuronii inhibitori sunt tonic activi si inhiba
transmisia durerii.

• cand fibrele C sunt activate de un stimul dureros se blochează inhibitia tonică a interneuronilor
inhibitori si are loc transmisia durerii.

• cand sunt transmise simultan alte informatii nedureroase prin fibre Aβ, poate fi redusă informatia
dureroasă transmisă prin fibrele C. Fibrele Aβ fac sinapsă pe aceeasi neuroni inhibitori, cărora le
creste activitatea inhibitorie.

 la nivelul etajelor supraspinale

 dovezi - stimularea electrică a nucleului posterior al rafeului, a zonei periapeductale şi
periventriculare din trunchiul cerebral inhibă transmiterea durerii
 zone cu rol in inhibitia supraspinala a durerii
9
  nucleul dorsal al rafeului şi nucleul magnus al rafelui primesc impulsuri din lobul
insulei, sistemul limbic, hipotalamus şi din substanţa cenuşie periapeductală şi
periventriculară; prin fibre descendente serotoninergice reticulo-spinale acţionează
asupra neuronilor din substanţa gelatinoasă Rolando
 din locus ceruleus (punte) pleacă o cale noradrenergică descendentă cu acţiune
inhibitoare asupra neuronilor din substanţa gelatinoasă Rolando
 la nivelul talamusului se realizează modularea, filtrarea şi controlul aferenţelor
nociceptive (nucleii nespecifici ai liniei mediane)
 din cortexul temporal stimulii nociceptivi ajung în lobii frontali unde se realizează
percepţia dureroasă complex integrată în personalitatea subiectului; această integrare
necesită conexiuni cu sistemul limbic, hipotalamusul, talamusul şi substanţa
reticulată a trunchiului cerebral
 schematic – 5 nivele fundamentale de integrare
 măduva spinării - cornul posterior
 trunchiul cerebral - formaţiunea reticulată este sediul reacţiilor de orientare în
legătură cu durerea
 etajul talamo-hipotalamic - reacţia de fugă sau atac şi reacţiile vegetative
vasomotorii şi secretorii
 sistemul limbic - reacţiile emoţional-afective şi motivaţionale legate de durere
 neocortexul - generarea reacţiilor adaptative temporo-spaţiale
In realizarea analgeziei sunt implicati mediatorii encefalina si serotonina si receptorii opiacei.
Receptorii opiacei
 sînt receptori cu afinitate pentru morfină
 sînt localizaţi în nucleul dorsal al rafeului, în porţiunea mediană a talamusului, în substanţa
gelatinoasă din coarnele posterioare medulare, pe traiectul căii spino-talamice, în nucleul caudat
şi amigdalian
 prin interacţiunea cu receptorii opiacei substanţele opiacee, inclusiv morfina, produc analgezie
 în organism - două grupe de substanţe opiacee endogene:
 endorfinele -  şi  endorfina
 enkefalinele – metenkefalina (intră în structura endorfinelor), leuenkefalina, dinorfina
 enkefalinele produc inhibiţie presinaptică (mecanism: blocarea canalelor de Ca++ din membrana
terminaţiei protoneuronului căii spinotalamice cu inhibitia eliberarii substanţei P in sinapsa cu
deutoneuronul)
 toate substanţele opioide derivă din trei propeptide: proenkefalina, proopiomelanocortina şi
prodinorfina

10
  cele doua enkefaline se gasesc in zonele din creier si maduva spinarii implicate in analgezie in timp
ce betaendorfina este prezenta in hipotalamus si hipofiza. Dinorfina este prezenta in aceleasi arii ca si
enkefalinele dar in cantitati mai mici.
 există cinci tipuri de receptori pentru opiaceele endogene: delta, kapa, sigma, epsilon şi miu ;
receptorii miu - responsabili de blocarea centrală a durerii (asupra lor acţionează β-endorfina, sînt
blocaţi de Naloxon)

Inhibitia transmiterii durerii prin semnale senzoriale tactile simultane

- stimularea fibrelor senzoriale de tip A beta din receptorii tactili periferici pot reduce transmiterea
semnalelor dureroase din aceeasi zona a corpului. Explicatia: inhibitia laterala locala in MS. Asa se
explica de ce frecatul pielii in vecinatatea unei zone dureroase este adesea eficienta in indepartarea
durerii. Acest mecanism si excitarea simultana psihogena reprezinta baza disparitiei durerii prin
acupunctura.

11