Universitatea de vest ,,Vasile Goldiș” Facultatea de Științe Socio-Umane

Arad Educație Fizică și Sport

Lucrare la disciplina ,,Gândire critică” cu titlul

,,PLATON”

Coordonator:Lector univ. dr. Student:Guleș-Spătan

Oana Matei Nicolae
Anul III-Istorie

1
 A considera opera lui Platon doar o speculatie, doar o pura creatie ideatica, fara valoare
practica sau doar o forma a gandirii umane fara suport material, fara aplicatii practice, o simpla
incercare de teoretizare si atat, reprezinta o falsa cunoastere a acestei opere.
In cadrul istoriei psihologiei, momentul Platon este deosebit de important prin faptul ca
acest autor antic , redand conceptia mentorului sau spiritual, Socrate, pregatea de fapt opera
urmasului sau, elevului sau, Aristotel, cel care poate fi socotit pe drept cuvant ,,parintele
psihologiei’’, in contextul in care predecesorii sai erau inca tributarii unei gandiri mitice, el
ridicandu-se la un grad superior de intelegere si interpretare a vietii psihice, a lumii in general.
Fiind pasionata de foarte mult timp de conceptia despre dragoste a lui Platon, ilustrata in
celebrul dialog ,,Banchetul’’ si gasind preocupari la psihologi contemporani in aceasta directie,
am elaborat acest referat pentru a-mi lamuri mie si altora daca exista sau nu dragostea perfecta,
ilustrarea androginului antic.
Am gasit deasemenea numeroase intuitii de geniu ale marelui filosof, referitoare la
psihanaliza, ceea ce reconfirma, daca mai era cazul, faptul ca vechii greci aveau o gandire
foarte elevata pentru epoca in care traiau.
Opera lui Platon se cuvine a fi incadrata in istoria psihologiei si pentru modul in care
vechii ganditori ai Eladei explicau natura sufletului omenesc, intr-un mod original si poetic.
In cadrul filosofiei clasice grecesti, personalitatea lui Platon reprezinta un moment de
referinta, fiind considerat cel mai mare ganditor idealist al acestei perioade.Epoca in care a trait,
respectiv anii 427-347 i.Hr.,corespunde unei etape din istoria Greciei antice foarte framantate
cand,dupa regimul cel mai democrat al vremii, cel al strategului Pericle (443-429 i.Hr.), in
cetatea-polis Atena,in timpul razboiului peloponesiac, toate valorile recunoscute anterior se
modifica,tot asa cum si viata lui Platon insusi.
Provenind dintr-o familie de aristocrati, dupa mama coborator din legendarul rege
legiuitor Solon,conform traditiei ateniene Platon a studiat la varsta tineretii filosofia, acea
conceptie integratoare a tuturor cunostintelor epocii in care traia. Deoarece Socrate era cel mai
respectat filosof al vremii, pe care Platon se pare ca l-a cunoscut de copil, sau dupa altii la 20 de
ani, el si-a insusit intocmai ideile novatoare ale acestuia, idei care coborau filosofia din cerurile
zeilor pe pamant, printre oameni, propunandu-le sa se autocunoasca, sa caute adevarul in ei
insisi. Descoperirea lui se putea face prin metoda maieuticii, a ,,mositului’’, din aproape in
aproape. Aceasta metoda se spune ca i-a fost inspirata lui Socrate de mama sa ,care era moasa,

2
ceea ce ne face sa presupunem ca gandirea grecilor vechi era profund intuitiva, gandire de poeti
ce se mirau naivi in fata naturii, neavand suficiente cunostinte date de cercetarea rationala,
precum avem noi, cei de azi.
In educatia ateniana scopul final al acestei pregatiri era , pentru fiii celor bogati, mod de a
deveni buni oameni politici, buni oratori,capabili sa convinga auditoriul,de aceea retorica era la
mare cinste; aflata la inceputurile ei , filosofia era de multe ori doar o indeletnicire orala, astfel
ca maestrul lui Platon, Socrate, nu a lasat nimic scris; tot ce se stie despre opera lui se datoreaza
discipolilor, cel mai de seama fiind Platon.
Socrate a trait intre anii 469-399 i.Hr.,deci moartea i-a survenit la varsta senectutii, el
fiind o personalitate emblematica si datorita acestui aspect al longevitatii sale; si azi avem
tendinta fireasca sa ne respectam batranii intelepti, comparandu-i cu prea multii batrani
deprimati, bolnavi , rapusi de viata, debusolati, mult mai numerosi decat cei senini si cu adevarat
intelepti.In plus , Socrate venea sa repuna in drepturi legea pe care multi din contemporanii sai o
socoteau inutila; respectat, ascultat, Socrate sfarsea prin a fi condamnat tocmai de cei pe care
filosoful ii aparase, de conducatorii cetatii nemultumiti de popularitatea ganditorului care parea
ca indeamna la revolta impotriva lor, cei ce incalcau legile naturii umane, inchinandu-se unor zei
care uitau adevarata menire a omului: cea de a cauta binele si adevarul. Socotit instigator social,
Socrate era condamnat , iar discipolul sau cel mai devotat, aflat la varsta de 28 de ani, urma sa fie
marcat pentru toata viata de acest sacrilegiu, de aceasta incalcare flagranta a legilor tocmai de cei
care erau cei mai indreptatiti sa le respecte.
Studiind viata marelui filosof antic Platon ii putem intelege si mecanismele gandirii sale
care au dus la elaborarea unui sistem filosofic aparent rupt de realitate, un sistem in care lumea
are la baza Ideea. Aparea pentru prima data desprinderea de materie, de intelegere a unitatii lumii
printr-un element care sa ii dea unitate, lumea putand sa se nasca din ea insasi, din Ideea pura.Era
oare o incercare de delimitare a lumii reale de cea a ideilor ,o rupere a filosofului de viata reala ,
o lume plina de minciuna, imposibil de schimbat , sau era o detasare superioara, usor aroganta, a
inteleptului care atinsese esenta lumii , dar care devansa cu mult epoca in care traia?
Se pare ca de-a lungul existentei sale, Platon nu a fost un invins, el nu s-a izolat de
problemele cetatii. In toate peregrinarile sale in Egipt, in Megara , in Cirene, in Siracuza, el a
cautat sa influenteze benefic conducatorii, de multe ori tirani, de aceea si ideea din,,Republica’’,
opera sa cea mai cunoscuta , de a infaptui un stat in care filosoful sa ii fie regelui sfatuitor,

3
sfetnic, mentor spiritual. Si visul i- a fost implinit tocmai de elevul sau pe care l-a format in
celebra scoala de la Atena, Academia, acesta nefiind altul decat Aristotel, cel mai mare filosof
antic, profesorul celui mai mare rege al antichitatii, atat sub aspect politico-militar, cat mai ales
ca deschizator de noi orizonturi culturale, Alexandru Macedon.
In sudul Italiei, la Siracuza, Platon a intrat in contact cu filosofii pitagoreici,si ei tributari
unei conceptii abstracte, aproape idealiste asupra lumii, cea in care numarul este elementul
fundamental, ,,temelia ‘’pe care se sprijina intreg edificiul existentei, ,,El a imbinat doctrinele
lui. Heraclit, ale pitagoreicilor si ale lui Socrate. Cu privire la lucrurile sensibile, el este de
acord cu Heraclit, in doctrina realitatilor inteligibile cu Pitagora, iar in filosofia politica cu
Socrate. Drama vietii lui Platon, data de moartea nemeritata a mentorului sau, dar si propria sa
formatie intelectuala in mod sigur, gandirea sa mitica, i-au permis realizarea unei opere cu
pronuntate valente literare, ceea ce ii confera originalitate si maretie.
Cele mai cunoscute mituri se refera la dreptate si nedreptate- mitul lui Gyges, la adevar-
mitul pesterii, la dragoste- mitul androginului.Aceasta modalitate de scriere a filosofiei sub
forma miturilor, a pildelor am zice, cat si forma pe care o imbraca, cea a dialogurilor, face ca
opera lui Platon sa fie foarte apreciata in epoca si poate de aceea si bine pastrata peste timp.
Dialogul ca forma de exprimare a discursului filosofic se pare ca este creat pentru prima
data de Platon, cel care se numea in realitate Aristocles, ca si bunicul sau, Platon fiind un soi de
porecla ce simboliza,, inaltimea fruntii sale sau abundenta stilului sau.’’
Dialogul filosofic nu este un schimb de informatii, ci constructia unei idei din alta
idee,dialogul filosofic nu rezolva probleme ci problematizeaza,maestrul dintr-un dialog filosofic
nu stie raspunsurile ci conduce gandirea spre intrebari din ce in ce mai adanci.
In disputele filosofice partenerul de dialog nu este un inamic ,ci acela care are o alta
parere, crescuta din dialogul insusi, intr-un dialog filosofic toti invata ,nimeni nu este
atoatestiutor, toti se asculta si se respecta.
,,Dialogurile ‘’, capodopere ale prozei clasice grecesti, cuprind numeroase lucrari:
,,Apologia lui Socrate’’, ,,Criton’’, ,,Gorgias’’, ,,Fedon’’, ,,Banchetul’’,
,,Republica’’, ,,Sofistul’’, ,,Timaios’’. Din ele rezida ,in ciuda prezentei aproape continue a lui
Socrate, ideea de baza a filosofiei lui Platon , aceea ca adevarata realitate o constituie Ideile, cea
de frumos, de bine, de adevar, esente suprasensibile, imuabile, aflate intr-o lume in afara
timpului si spatiului, dominate de un principiu suprem, cel al unitatii in diversitate.

4
 Viata lui Platon, ca si a mentorului sau, nu a fost una scurta, ceea ce semnifica in mod
sigur faptul ca activitatea aceasta de ganditori, de mentori pentru cei tineri le asigura tuturor o
longevitate si o vivacitate peste medie.
Poate ca intr-un alt spirit mai putin elevat, drama de tinerete a lui Platon ar fi facut
adevarate ravagii, ajungand la patologic. La Platon s-a transformat intr-o conceptie atat de
armonioasa, de adanca impacare cu un destin aproape implacabil, destinul celui care crede in
principii, insa asa cum ne explica marele filosof, dezordinea intr-un stat are trei cauze: legile
rele, nerespectarea legilor si lipsa lor.Tot ce exista este rau, bun sau neutru.
Pentru Platon virtutea reprezinta cumintenie, dreptate , curaj, cumpatare.De aceea
conform acestor principii el si-a organizat continuu propria viata ,o viata in slujba Ideii.
Celebrele,, Dialoguri’’reprezinta aplicarea metodei dialectice de gandire, inteleasa in
sensul ei originar de ,,discutie’’din grecescul,,dialectiktike’’ , de aceea pare ca Platon se
contrazice pe sine sau pe interlocutorii sai, ori nu are clara o conceptie asupra lumii; este posibil
ca aceasta conceptie sa se fi schimbat in cursul vietii sale sub influenta nenumaratelor
evenimente in care a fost implicat, sub influenta celor pe care i-a cunoscut, dar este posibil de
asemenea ca aceste aparente contraziceri sa fie chiar gandirea sa in continua interogare, cautare,
negare si revalorizare.
Personajele ,,Dialogurilor ‘’sunt de cele mai multe ori reale, fie alti filosofi ai epocii, fie
aproape omniprezentul sau mentor,Socrate, fie unele imaginare. S-a spus ca ceea ce Platon pune
pe seama lui Socrate nu ar fi fost niciodata rostit de acesta, dar spiritul lui se simte continuu ,fostul
elev omagiindu-l prin opera sa.
Conceptia despre suflet a lui Platon era ca si la pitagoreici aceea ca sufletul e nemuritor, el
transmigrand in mai multe corpuri. Oare aceasta credinta mistico- religioasa in fapt nu o
imprumutasera grecii de la indieni, de la budisti? De ce sa fi fost imposibil ca aceste civilizatii sa
se fi aflat la un moment dat in contact?
Principiul sufletului este ,la Platon, numeric, pe cand cel al corpului este
geometric. ,,Sufletul este suflul vital, raspandit in toate directiile ,el se misca de la sine si e
tripartit: partea lui rationala isi are sediul in cap, cea a pasiunilor in inima, iar cea care produce
poftele in zona buricului si a ficatului’’.

5
 Partea rationala a sufletului este cauza reflectiei, a deliberarii,a intelegerii; partea senzuala
a sufletului este cauza poftei de a manca, a satisfactiei sexuale,iar partea pasionala este cauza
curajului ,a placerii a durerii ,a supararii.
,,Pornind de la centru, sufletul cuprinde corpul din toate partile ,in cerc, el e compus din
elemente si e impartit in intervale armonioase ,formeaza doua cercuri legate intre ele , dintre care
cel interior formeaza cele sapte cercuri, cercul interior este cel al identitatii, iar cel de-al doilea
este al alteritatii.’’
Din miscarea cercului alteritatii se naste opinia, iar din miscarea regulata a cercului
identitatii apare stiinta,ceea ce inseamna ca la baza tuturor lucrurilor sunt doua principii:
divinitatea si materia. Prima e ratiune si cauza, cea de-a doua nu are nici forma, nici limita, ea are
initial o miscare dezordonata, insa divinitatea , preferand ordinea dezordinii, a strans-o intr-un
singur loc.Astfel substanta, materia, a fost transformata in cele patru elemente prezente si la primii
filosofi ionieni, dar si in cultura chineza veche: apa, aerul, pamantul si focul. Din aceste elemente
s-a nascut lumea si tot ce exista in ea. Aceste elemente sunt in continua schimbare, cu exceptia
pamantului care,fiind constituit din figuri geometrice,subinscrise unui cub, nu se poate
schimba;celelalte au ca elemente definitorii astfel : focul o piramida, aerul un octagon, iar apa un
icosaedru.
Divinitatea este cauza intregii creatii , considera Platon, deoarece binele este facator de
bine, prin insasi natura sa ,universul este cel mai frumos lucru pentru ca seamana cu divinitatea.
Universul e o fiinta insufletita,creat dupa asemanarea fiintei inteligibile, dar ca sa fie perfect,a fost
creata si faptura celorlalte animale. Divinitatile sunt de natura focului ca si sufletul, ele nu au
corporalitate, iar vietuitoarele sunt , dupa mediul in care traiesc, zburatoare (aer), acvatice (apa),
terestre (pamant), inzestrate cu corporalitate si suflet in acelasi timp.
Ceea ce trebuie sa faca orice fiinta este sa se identifice cu divinitatea, pentru aceasta fiind
necesare virtutea, forta, sanatatea ,simturi bune, bogatia, neamul ales si buna reputatie.A fi bun
implica si a fi frumos, acel kalokagatos specific gandirii grecilor.
Universul este unic, creat perfect si perceptibil simturilor, nelimitat, sferic, ca si cel care l-a
creat, nepieritor ca si divinitatea.Universul contine totalitatea corpurilor care exista, puse intr-o
ordine perfecta, care ne da posibilitatea de a le cunoaste. Unicitatea,acel element fundamental al
pitagoreicilor ,se multiplica ; totodata el considera ca si Heraclit ca totul curge continuu,fiind deci
in schimbare. Nu poate sa admita insa ,trecerea unei idei in contrariul ei, tot asa cum nu poate

6
concepe ca doua propozitii contrarii pot fi adevarate in acelasi timp. Separarea lucrurilor sensibile,
vizibile de cea a ideilor, lumea inteligibila nu inseamna ca exista doua lumi, ci una
numita,,kosmos’’. Lumea ideala este modelul (paradeigma) acestei lumi unice, care e imaginea,
copia ei. Ideile nu sunt perceptibile sensorial, sunt incolore, intangibile, fara contur, dar au fiinta
autentica doar lucrurile sensibile nu sunt, exista fara sa fie.Ideile la Platon nu par a fi in suflet, in
ganduri cum le va aseza firesc Aristotel, ele exista formalist-idealist.
Maretia filosofiei lui Platon este data de faptul ca a reusit sa distinga fiinta de
existenta,limitele filosofiei sale constand in faptul ca le-a separat. Daca nu ar fi folosit miturile,
dialogul, spun unii ganditori, ar fi elaborat o logica mai complexa ,ca disciplina a cunoasterii,
decat cea aristotelica.Abia in zilele noastre stiintele au devenit capabile sa transforme efectiv
existenta naturala sa sociala, s-o faca pe masura intentiilor, ideilor umane. Dar inca nu s-a renuntat
la realitatea ideala morala, politica, estetica, perfectiunea fiind si azi, in sens mai mult sau mai
putin figurat un atribut al divinitatii.
Cel mai tulburator mit ramane cel al,, androginului’’ , insotind gandirea multor umanisti
preocupati in mod firesc sa defineasca iubirea.Mitul acesta apare in dialogul ,,Banchetul’’, relatand
o petrecere unde se discuta despre Eros, acea fiinta-idee creata de zei pentru a face lumea mai
buna, pentru a asigura legatura intre oameni si zei.Astfel Platon relateaza mitul fiintei perfecte,
barbat si femeie in acelasi timp, cu patru brate, patru picioare,cu doua capete; pe acea fiinta si zeii
o invidiau, de aceea au separate-o, facandu-i pe cei doi care au rezultat sa se caute continuu pana
se gasesc; aceasta fiinta se numea androgin.
Insa in urma discutiilor dintre personajele lui Platon se ajunge la idei contradictorii: pe de o
parte se glorifica aceasta iubire pura, in care se obtine cea mai inalta perfectiune, pe de alta parte se
neaga implicarea trupeasca, de unde expresia ,,iubire platonica’’ in sens de iubire ideala,
neimplinita fizic. Apare si o alta idee, chiar scandaloasa dupa unii, prezenta in ,,Republica’’, aceea
a stapanirii in comun a femeilor de catre cei bogati, alaturi de pamanturi, de sclavi; dar oare uitam
ca Platon ramanea tributar totusi timpului in care traia, mentalitatilor epocii?
. Corneliu Mircea, psihoterapeut roman, care isi subintitula o lucrare ,,Eseu de antropologie
psihologica’’, sintetizand conceptii ale unor mari psihologi ,conchide urmatoarele:,,Erosul este
puterea informanta cea mai pura si mai adanca a umanitatii ,redescoperita mereu si mereu
reactualizata de miscarea ,,devenirii nivelice’’( care dezvaluie taramuri limpezi si nestiute odata
cu si prin fiecare noua dimensiune nivelica)’’.

7
 Aceasta devenire nivelica este explicata de autor prin insusi modul de organizare a
psihicului uman, inteles dupa modelul lui Freud, acel aparat psihic compartimentat, format din
constient, inconstient si subconstient, ca si dupa modelul trebuintelor lui Abraham Maslow, cel al
piramidei care include pe treapta superioara realizarea treptei inferioare cu necesitate.Acest mod de
abordare a devenirii finite umane implica transformarea prin intermediul comunicarii, a cuvantului
rostit sau scris, dar si prin acele forme primare de comunicare, prima treapta fiind a
corporalitatii,comunicarea gestuala,cea mai primitive modalitate informationala, specifica si lumii
animale; de la acest prim nivel , al instinctualitatii, se trece apoi spre cel de-al doilea, al
afectivitatii,incluzandu-l armonios pe primul, apoi spre al treilea,al imaginarului ,spre cel de-al
patrulea ,al ratiunii si in final, incorporandu-le pe toate, la ultimul nivel, cel ,,al cunoasterii
paroxistice de sine’’.
Eul ia fiinta prin ,,sferele’’ psihice descrise, spune autorul amintit si fiinteaza devenind de
la un nivel psihologic la celalalt.Recunoastem aici,, sferele sufletului’’ lui Platon si trebuie sa
conchidem ca intuitia grecilor era foarte buna.,,Fiecare nivel se deschide spre celalalt,spre
adevarul mereu mai clar si mai expresiv sinelui.Instinctualitatea se deschide spre afectivitate si se
preschimba in afecctivitatea care ,,amplifica ‘'dimensiunea eului,inscaunand-o in inima
alteralitatii,la randul ei afectivitatea deschide imaginarul care o cuprinde si in care se
preschimba,luand acum infatisarea celuilalt,(..) imaginarul se deschide spre ratiune,care il
absoarbe si il transforma[…]iar gandirea adanceste in sine si se inalta(..)pana la momentul
cunoasterii extatice de sine’'.
Comunicarea inter-nivelica este satisfacuta prin realizarea unor motive de diferite
ranguri,sinele se oglindeste si se defineste astfel prin altul.Sinele se deschide spre altul ,,nivelic’’,
cautandu-si oglinda si definitia nivelica, iar fiinta celuilalt reflecta sau nu chipul sinelui
cautator.Cand oglinda celuilalt deformeaza sinele,,nivelic’’apare respingerea, cand reflectarea este
identica sinelui oglindit, apare atractia.In toate relatiile de intercomunicare ne cautam propriul sine,
oglindit in celalalt, retusati, remodelati prin tatonare continua; cand insa diferentele nivelice sunt
foarte mari, intervine repulsia, respingerea, indepartarea nivelica.
Cuplul interpersonal se naste si se sudeaza in timp, prin acomodare reciproca, prin
,,compensatia’’ nivelica a celuilalt cand deosebirile nu sunt fundamentale, in opozitie, sau cand
structurile caracteriale permit flexibilitatea, acomodarea. Firile ,,chei universale’’, acomodabile la

8
 orice tip de personalitate, isi gasesc mai rapid partenerul, in timp ce firile mai rigide,,,chei
singulare’’, mai anevoios.
,,Forma pura si absoluta a comunicarii , Erosul, nu admite decat celula arhaica a
cuplului dual . Eul isi oglindeste si isi implineste fiinta prin Altul care trebuie sa fie , in cele din
urma , un alt eu insumi.’’ 9
Totusi se ajunge destul de greu si de rar la ,,formula perfecta’’ a cuplului dual, in care
fiecare partener se recunoaste ,,integral ‘’ pe sine in si prin altul, cel mai adesea cuplurile sunt
imperfecte, eul pasind cu o parte a sa spre alte individualitati, spre alte persoane, in speranta
definirii si regasirii depline.Totusi Barbatul va cauta totdeauna Femeia, adica fiinta unica pentru o
alta fiinta unica.
Aceasta cautare pote sa fie sortita succesului ,dar tot atat de bine si esecului,cautand fara
incetare,eul se regaseste,,faramitat ‘’, fragmentat in altii. O viata cauta si chiar daca gaseste, de
multe ori e posibil sa nu poata mentine constanta aceasta ,,formula perfecta’’.
Astfel se considera ca intimitatea reprezinta apropierea dintre parteneri, sudura sufleteasca,
intelegerea reciproca, masura in care unul il valorizeaza pe celalalt, conteaza pe el; angajarea
reprezinta decizia de a ramane implicat in relatie; pasiunea reprezinta atractia fizica/ sexuala si
psihica dintre parteneri.
Dragostea simpatetica se manifesta sub forma apropierii, caldurii, dorintei de a ajuta,
preocuparii fata de bunastarea si fericirea partenerului si angajarea pe termen lung .Dragostea
,,oarba’’ , pasionala este un amestec de dorinte si atractie sexuala,exaltare si durere, anxietate si
destindere, altruism si gelozie,ea aparand repede si disparand la fel de repede, un foc de paie.Cel
de-al treilea tip de dragoste, cea rationala presupune angajare, decizie rationala,este un fel de
,,contract ‘’intre parteneri, stand la baza casatoriilor din interes.
Celelalte tipuri de dragoste, cea parteneriat, cea romantica sau cea prosteasca sunt
combinatii intre doua dimensiuni: intimidate= angajare duce la parteneriat, angajare + pasiune
duce la dragoste prosteasca , intimidate + pasiune duce la romantism. Ca sa reziste si sa fie
perfecta, e nevoie de imbinarea celor trei colturi ale triunghiului echilateral: intimitate, angajare si
pasiune.
Relatiile interpersonale care duc la dragoste perfecta sunt deci o imbinare a acestor tipuri
de dragoste, putand sa se mentina mai mult sau mai putin in timp ,in functie de inteligenta celor
doi parteneri de cuplu, in functie de cei din jurul lor si de rolul pe care cei doi il atribuie acestora,

9
in fond ei trebuind sa reconstituie continuu androginul platonician, cuplul primordial biblic, tinand
seama mereu de ideea de devenire in si prin propria fiinta , oglindita in fiinta celuilalt.
Daca in relatiile generale interumane intervin cooperarea, competitia si/ sau conflictul, in
relatiile care presupun actiunea mutuala apar etapele: cea a acomodarii, cand partenerii se
obisnuiesc, se ajusteaza unul cu altul ,cea a asimilarii ,cand se realizeaza un transfer reciproc de
gusturi si mentalitati , partenerii gandind si comportandu-se aproximativ identic, cea a
stratificarii, cand partenerii se ierarhizeaza in functie de statutele detinute de ei, cea a alienarii,
echivalenta cu fuga , indepartarea de celalalt, ruperea relatiilor. Pentru ca sa nu se ajunga la aceasta
alternativa, pentru ca sa se mentina prietenia sau chiar dragostea este nevoie de o continua
mentinere a acestor prime tipuri de relatii : cooperare, competitie constructiva, acomodare si
asimilare.

Bibliografie

1. Diogene Laertios, Despre vietile si doctrinele filosofilor, Iasi, Editura Polirom, 1997

2.Platon, Opere,vol .VI, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1999

3.Corneliu Mircea, ,, Inter-comunicarea’’,București, Editura Stiintifica si Enciclopedica,1979

4. ,, Psihologie’’,manual pentru clasa a X-a , coordonator Mielu Zlate,București, Editura Aramis,

2005

5.Vladimir Soloviov , ,,Drama vietii lui Platon’’, Timișoara, Editura Amarcord, , 1997

6.***Dictionar de filosofie, București, Editura Politica, 1978

10
11