SEMINAR 6

CALCULUL DE REZISTENŢĂ
AL ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT CONSOLIDATE
CU MATERIALE DE TIP PAF

Generalităţi

Determinarea momentului încovoietor şi a forţei tăietoare capabilă se bazează pe metoda

coeficienţilor parţiali de siguranţă cunoscută şi sub denumirea de metoda stărilor limită.
Stările limită ale elementelor din beton armat sunt grupate în două categorii:

 stări limită ultime, ce corespund epuizării capacităţii portante sau a unei alte pierderi
ireversibile a calităţilor necesare exploatării construcţiei:

- pierderea echilibrului parţial sau total al structurii fără depăşirea rezistenţei

materialului;
- cedarea prin rupere a elementelor structurale;
- deformaţii mari ale elementelor sau ale stratului de fundare;
- distrugeri datorate oboselii materialelor.

 stări limită de exploatare, ce corespund întreruperii capacităţii de asigurare a unei

exploatări normale a construcţiei:

- deformaţii sau deplasări ce pot afecta utilizarea structurii;

- vibraţii care cauzează disconfort oamenilor;
- distrugerea stucturii în anumite zone sau limitarea funcţionării nommale;
- degradări majore ale betonului datorate coroziunii mediului înconjurător sau
apariţia de fisuri ce pot afecta durabilitatea acesteia.

Pentru dimensionarea structurilor de beton de obicei se efectuează un calcul detaliat

pentru starea limită cea mai periculoasă, iar pentru celelalte se recurge la diferite verificări prin
calcule.
Scopul de bază al calculului elementelor de construcţie este obţinerea unei asigurări
raţionale, ţinând seama de importanţa funcţională a acestora şi de durabilitatea necesară. În
general asigurarea unei construcţii se diferenţiază în funcţie de consecinţele depăşirii diferitelor
stări limită, măsura în care apariţia stărilor limită se poate produce fără avertisment prealabil, dar
şi costurile unei asigurări cât mai eficiente.
Metoda stărilor limită se poate considera ca o metodă semiprobabilistică, în cadrul căreia
coeficienţii parţiali de siguranţă utilizaţi sunt determinaţi pe de-o parte pe baza riscului
acceptabil, iar pe de altă parte pe baza experienţelor acumulate.
Principiul metodei constă în a demostra că starea limită ultimă nu va fi depăşită în cazul
utilizării valorilor de calcul, atât la acţiuni, la rezistenţele materialelor cât şi la caracteristicile
geometrice ale acestora.
Valorile de calcul pentru solicitări sau rezistenţe, se obţin prin înmulţirea /împărţirea
valorilor de bază cu coeficienţi γf, γm ,supraunitari.
  de regulă faţă de valorile normate, se consideră valori sporite pentru intensitatea
acţiunilor şi valori reduse pentru rezistenţe.

Conform SR EN 1990, condiţiile generale de verificare la starea ultimă sunt:

a)pentru stabilitate (EQU) Ed,dst ≤ Ed,stb

 unde : Ed,dst este valoarea de calcul a efectului acţiunilor destabilizatoare;

Ed,stb este valoarea de calcul a efectului acţiunilor stabilizatoare.

b)pentru rezistenţă (STR) E d ≤ Rd

 unde : Ed este valoarea de calcul al efortului secţional;

Rd este valoarea de calcul al rezistenţei.

Relaţiile după care se obţin sunt următoarele:

Ed = γsdE(γf,i,Frep,i,ad)
1 X
R ( K ,i ,
Rd = γ Rd γ m , i a ), unde i ≥ 1
d

 unde: Frep este valoarea reprezentativă a acţiunii;

XK este valoarea caracteristică a rezistenţei materialului;
γ sd , γ Rd reprezintă coeficienţi paţiali de siguranţă care ţin cont de
incertitudinile ce apar la modelarea acţiunilor şi modelelor de
calcul ale solicitărilor sau ale capacităţilor portante ;
γ f , γ m reprezintă coeficienţi paţiali de siguranţă care ţin seama de
posibilitatea unor abateri nefavorabile a rezistenţei
materialului de la valoarea caracteristică;
ad reprezintă valoarea de calcul a caracteristicilor geometrice.

Calculul la starea limită de rezistenţă în secţiuni înclinate se face la acţiunea forţei

tăietoare şi a momentului încovoietor care pot acţiona cu sau fără forţă axială sau moment de
torsiune. În cazul grinzilor calculul în secţiuni înclinate se face atât la moment încovoietor cât şi
la forţă tăietoare.
Acţiunea momentului încovoietor şi a forţei tăietoare asupra grinzilor de beton armat
creează o stare complexă de solicitări în interiorul acestora. Sub acţiunea acestora se produce
ruperea elementelor, iar acest lucru este condiţionat de mărimea şi relaţia dintre ele, natura,
calitatea şi cantitatea materialelor folosite.
În cazul grinzilor din beton armat putem prezenta trei moduri de cedare, ce pot să apară
sub acţiunea momentului încovoietor şi a forţei tăietoare:

 cedare prin intrarea în curgere a armăturii longitudinale de la partea inferioară şi

zdrobirea betonului comprimat, rupere denumită forfecare-întindere, acest tip de cedare
 fiind caracteristic elementelor din beton armat cu procente obişnuite de armare;

 cedare prin zdrobirea betonului comprimat, rupere denumită forfecare-compresiune, acest

tip de cedare fiind caracteristic elementelor puternic armate sau cu o lăţime redusă;

 cedare grinzilor în urma desprinderii armăturilor longitudinale sau transversale din beton
ca urmare a unei slabe aderenţe sau a ancorării necorespunzăoare.

Ruperea elementelor de acest gen mai poate fi influenţată de poziţia forţei sau a forţelor
în cazul în care încercarea se realizează cu două forţe concentrate. Distanţa de la punctul de
aplicaţie al forţei până la reazem este importantă, deoarece acest lucru poate influenţa
comportarea elementului. Un alt factor care poate influenţa comportarea grinzilor sub acţiunea
momentului încovoietor şi a forţei tăietoare este reprezentat de raportul dintre înălţimea grinzii
notată cu h şi lăţimea acesteia notată cu b. Ipotezele de calcul la încovoiere fără forţă axială
sunt următoarele:

 secţiunile rămân plane şi după deformare;

 deformaţia specifică a armăturii aderente, la întindere sau la compresiune este aceeaşi, cu

a betonului înconjurător;

 rezistenţa la întindere a betonului se neglijează;

 eforturile din betonul comprimat se deduc cu diagrama de efort deformaţie cunoscută, σ-
ε;

 deformaţia specifică a betonului supus la eforturi de compresiune centrică se limiteză la

2
2‰ pentru betoane cu rezistenţa mai mică de 50 N /mm

Distribuţia eforturilor unitare pe înălţimea zonei comprimate rezultă de formă parabolică

dreptunghiulară utilizând diagrama de efort deformaţie σ-ε, dar din cauza mecanismului laborios
de calcul se va admite aproximarea acesteia cu una dreptunghiulară, pentru distribuţia eforturilor
unitare de compresiune, conform figurii 3.1.
Factorul λ defineşte înălţimea efectivă de calcul Xc a zonei comprimate de beton şi se va
stabilii după relaţiile următoare:
λ = 0.8 pentru fck ≤ 50 MPa;
f ck −50
λ = 0.8- 400 pentru 50 < fck ≤ 90 MPa;
iar coeficientul η de reducere a rezistenţei betonului ce ţine cont de efectele de lungă
durată rezultat din modul de aplicare a încărcărilor[12]:

η = 1.0 pentru fck ≤ 50 MPa;

f ck −50
η = 1.0 - 200 pentru 50 < fck ≤ 90 MPa;

Calculul momentului încovoietor capabil conform SR EN 1992-1:

 Determinarea momentului încovoietor capabil se face utilizând cele două ecuaţii de
echilibru static, ecuaţiile de momente şi ecuaţiile de proiecţie, precum şi relaţiile dintre
deformaţiile specifice, relaţii ce rezultă din ipoteza secţiunilor plane.
În continuare, în figura 3.1, sunt prezentate schemele şi relaţiile de calcul generale pentru
secţiunile de formă dreptunghiulară solicitate la încovoiere fără forţă axială.

Fig.1.Schema generală de calcul pentru moment încovoietor capabil

Relaţiile de calcul în funcţie de solicitare:

a. Încovoiere cu forţă axială x < ds ;

±NEd = -ληfcdξbds - As2σs2 + As1σs1

MEds = MEd ± ys1 NEd
σs1 = εs1Es
σs2 = εs2Es

b. Încovoiere fără forţă axială x = xlim ;

MEds = μlimbd2fcd + As2σs2(ds- ds’)

μlim=ληξlim(1-0.5λξlim)
f yd
εyd= Es

c. Forţă axială x > h ;

NEd = ηfcdbh + (As2 + As1) fyd

 unde: ±NEd este valoarea de calcul a forţei axiale;

MEds este valoarea de calcul a momentului încovoietor;
σs1 , σs2 sunt eforturile unitare pentru secţiunile 1 şi 2;
λ defineşte înălţimea efectivă de calcul Xc a zonei
comprimate şi este egal cu 0.8;
η este un coeficient de reducere a rezistenţei betonului;
fcd reprezintă valoarea de calcul a rezistenţei la compresiune a
betonului;
ξ , ξlim sunt date de înălţimea relativă a axei neutre;
 b şi h caracteristicile secţiunii de beton;
d este distanţa de la marginea superioară la centrul armăturii
inferioare As1;
’
d este stratul de acoperire cu beton pentru fibra comprimată;
As1,As2 reprezintă ariile de armătură;
εyd, εs1, εs2 deformaţiile specifice pentru armături;
ys1 reprezintă distanţa dintre armătura inferioară As2 şi centrul
de greutate al secţiunii transversale de beton.

Aplicatie 1
Calculul momentului încovoietor capabil, conform SR EN 1992, aplicat
pentru grinda de tip G1 de mai jos.

Diagrama de eforturi şi deformaţii, după care vom scrie ecuaţiile, este prezentată în
continuare, figura 2:
 Fig.2.Diagrama de eforturi şi deformaţii pentru grinda din beton armat simplă, G1.

Unde: h = 200 mm; b = 150 mm;

d = 175 mm; d2 = 25mm.

 Caracteristicile armăturii:

As1= 101 mm 2;
As2 = 57 mm 2 ;
ft= 355 N/ mm 2 (rezintenţanormată, la limita de curgere, Ø8mm, PC 52);
Es = 20 · 104 N/ mm 2.

Deoareceestevorba de un calculteoreticpentru a obţinerezultatecâtmaiapropiate cu

celeobtinute in laboratorde incercare ,nu vomfolosicoeficienţi de
siguranţăpentrureducereavalorilornormate.

 Caracteristicile Betonului C16/20:

fcd = 16 N/ mm 2(rezintenţanormată);
Ecm= 29 GPa= 2.9 · 104 N/ mm 2 .

 Calculul rezultantelor Fs1, Fs2 şi Fc :

Fs1 = As1·ft= 101 · 510 = 3.58 · 104 N

x−25
Fs2 =As2 · Es · εs2 = 57 · 20 · 104· 0.0035 · x N
Fc = Ac· ηfcd= λx · b · ηfcd = 0.8 x· 150 · 1· 16 = 1920 x N/mm

Scriem suma rezultantelor pe direcţia orizontală şi obţinem:

∑x=0 =>Fs2 + Fc = Fs1
x−25
57 · 20 · 104 · 0.0035 · x + 0.8 x· 150 · 16 = 3.58 · 104 1920x +
x−25
39900 x = 35855
1920x2 + 4045x – 997500 = 0

x = 21.76 mm

- deoarece λx ≤ d2 vom calcula momentul capabil în centrul de greutate al armăturii

comprimate pentru a evita calculul efortului unitar în aceasta armătură.

 Calculul momentului capabil în punctul As2 :

Mcap = Fs1 · hs1 – Fc · hc

Mcap = 35855 · (d – d2) – 41779.2 · (0.4x – d2)
Mcap = 35855·(150) – 41779.2 · (– 16.29)

Mcap = 6.06 ·10 6 Nmm.

Până în anul 2007 la noi în ţară existau câteva reglementări tehnice privind lucrările de
intervenţie la elementele structurale din beton armat, cu materiale compozite:
 C 149-87, Instrucţiuni tehnice privind procedee de remediere a defectelor pentru elementele
din beton şi beton armat;
Normativul C 149-87 prezintă metode de remediere cu materiale existente la noi în ţară,
în anul 1987, respectiv ţesături din fibre de sticlă aplicate pe elementele de beton, prin lipire cu
răşini.
 GP 033-98, Ghid de proiectare şi execuţie pentru realizarea intervenţiilor cu betoane
polimerice armate la elemente din beton armat degradate prin coroziune.

Consolidarea cu materiale be bază de fibre a structurilor din beton armat

reprezintă o variantă modernă şi eficientă a sistemelor de consolidare. Toate studiile şi
cercetările efectuate atât în ţată cât şi în străinătate au demonstrat avantajele utilizării acestor
sisteme. Apariţia la noi în ţară a unui normativ privind consolidarea cu fibre a elementelor
structurale din beton a reprezentat un mare avantaj în utilizarea acestei categorii de produse
moderne: materiale compozite alcătuite din fibre de carbon, sticlă sau polimerice în combinaţie
cu diferite răşini sintetice.

 Normativul privind consolidarea cu fibre a elementelor srtucturale de beton, apărut în anul

2004( cu ordinul nr.1177 din 22.06.2004), fiind elaborat de INSTITUTUL NAŢIONAL DE
CERCETARE – DEZVOLTARE ÎN CONSTRUCŢII ( INCERC)- BUCUREŞTI si
Universitatea tehnica de constructii Bucuresti
 Acest normativ stabileşte principiile şi regulile de proiectare şi executare a lucrărilor de
consolidare cu materiale compozite de tip PAF, a elementelor din beton.
Cele 8 capitole şi 4 anexe ce alcătuiesc normativul sunt:
1 Generalităţi;
2 Tipuri de materiale. Caracteristici;
3 Bazale proiectării şi conceptul de siguranţă;
4 Consolidareaelementelorîncovoiate;
5 Consolidarea la forţătăietoare;
6 Consolidareaprin confinare a stâlpilor;
7 Prevedericonstructive;
8 Executareaşicontrolullucrărilor de consolidare cumaterialecompozite de tip PAF;
Anexa 1 Aspecteprivindmaterialelecompozitearmatecufibre;
Anexa 2 Controlul de calitate al lucrărilor de consolidare cu PAF;
Anexa 3 Aspecte privind efectele mediului şi durabilitatea sistemului
PAF;
Anexa 4 Proprietăţi ale unor produse compozite .

Capitolul 3 din normativ, Bazale proiectării şi conceptul de siguranţă, reflectă faptul că

la proiectarea consolidărilor cu ajutorul materialelor de tip PAF, trebuie luate în considerare
toate situaţiile de proiectare şi combinaţiile de încărcări, verificând şi toate stările limită
relevante (SLS, SLU). Proiectarea cu materiale PAF trebuie să refelecte efectul armăturii
suplimentare adăugate secţunii elementului din beton dar şi capacitatea de a transmite eforturile
către materialele PAF.

Verificările privin stările limită de exploatare, SLS cuprind:

 verificarea (limitarea) eforturilor unitare;
 verificarea (limitarea) deformaţiilor;
 verificarea la fisurare.
În cadrul acestor verificări se consideră combinaţiile de încărcări prezentate în
standardele din seria STAS 10101, iar factorii parţiali de siguranţă pentru materiale γM se vor
considera 1, cu excepţia cazurilor specificate.

Verificările privin stările limită de rezistenţă, SLU trebuie să ţină cont de toate modurile
de cedare ce pot să apară. Se vor considera combinaţiile de încărcări şi factorii parţiali de
siguranţă pentru încărcări conform prevederilor din seria STAS 10101 şi factorii parţiali de
siguranţă pentru materiale prevăzuţi în STAS 10107/0-90, iar factorii parţiali de siguranţă
pentru armătura PAF, γf , se găsesc în normativ în cadrul capitolului 3.
În capitolul 4, Consolidarea elementelor încovoiate, sunt prezentate:
A. Principalele moduri de cedare ale unui element consolidat la încovoiere cu materiale de
tip PAF lipite pe suprafaţa elementului de beton. Acestea fiind clasificate astfel:
a) cele în care conlucrarea dintre beton şi armătura PAFse menţine până ce betonul
comprimat atinge deformaţia ultimă (curgerea armăturii din oţel urmată de
zdrobirea betonului, curgerea oţelului urmată de ruperea PAF, zdrobirea
betonului);
b) cele în care conlucrarea se pierde înaintea atingerii deformaţiei ultime a
betonului comprimat (desprinderea materialelor PAF cu antrenarea betonului,
 desprinderea în interiorul adezivului, desprinderea dintre elementul de beton şi
materialul PAF, cedarea materialului PAF).

Calculul elementelor încovoiate la starea limită de rezistenţă, SLU

Calculul momentului capabil secţiunii consolidate se determină urmărind principiile

calculului secţiunilor de beton armat. Se determină poziţia axei neutre, x, pe baza
compatibilităţii deformaţiilor şi a echilibrului de forţe pe direcţia axei elementului, iar momentul
fiind determinat cu ajutorul ecuaţiilor de echilibru de moment. Pentru o secţiune
dreptunghiulară consolidată la partea inferioară cu lamele din materiale de tip PAF diagrama
utilizată şi modul de calcul sunt următoarele:

Fig.3. Diagrama de eforturi şi deformaţii pentru grinda din beton armat

consolidată la partea inferioarăculamele PAF.
Fc= ψ· fcd · b· x Fs2 = As2· Es ·εs2
Ff= Af·Efu·εf Fs1 = As1·fyd

Determinarea momentului de proiectare se va face cu următoarele relaţii:

ψ·fcd · b· x + As2· Es ·εs2 = As1· fyd + Af · Efu ·εf cu ψ = 0.8

x−d 2 h−x
undeεs2 =εcu x şiεf =εcu x - ε0

Astfel ecuaţia de moment devine[3]:

Mrd = As1· fyd(d – δG·x) + Af · Ef ·εf(h – δG·x)+ As2· Es ·εs2(δG·x – d2)

Unde δG= 0.4

Ecuaţia de mai sus este valabilă dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:
d−x f yd
εs1 =εcu x ≥ Es

Efectul defavorabil al concentrărilor de eforturi în materialul de tip PAF în dreptul

fisurilor normale şi înclinate se consideră limitând deformaţia maximă în PAF : εf,max = min
{4εyd; 0.5εfu}
 Deoarece desprinderea materialelor, în special a lamelelor, de tip PAF reprezintă o
problemă care poate duce la cedarea elementelor structurale de beton aflate sub încărcări mari, se
recomandă în prealabil o verificare a conlucrării dintre cele două materiale, beton şi lamela PAF.

Verificarea ancorării la capăt a PAF se poate face folosind elaţiile următoare: Nfa,max

=c1· kc ·kb·kT·bf· √ Ef⋅t f⋅f ctm (N)

Lungimea de ancoraj necesară pentru dezvoltarea forţei Nfa,max în materialul de tip

PAF este:
E f⋅t f
lb,max =c2·
 unde :
√ f ctm (mm)

kc este un coefcient care ţine seama de compatibilitatea betonului în

zona comprimată;
kb este un coeficientgeometric;
kT este un coeficientcaretineseama de temperatura mediuluiîncare
se voraflaelementelestructuraleconsolidatecusisteme PAF;
c1, c2 constante caredepind de tipul PAF folosit;

Încadrulacestuicapitolsuntdetaliateşibazelecalcululuipentruverificarea la SLS,
limitareaeforturilorşi a deformaţiilor, verificareadeschideriifisurilor dar şi a fisurilor aflate la
interfaţadintrebetonşimaterialul de tip PAF.
Aplicatie 2
Calculul momentului încovoietor capabil, aplicat pentru grinda G1 consolidata la
partea inferioara cu o lamela PAFC, notata G2.

 Caracteristicile armăturii de rezistenţă:

As1= 101 mm 2;
As2 = 57 mm 2;
f t = 355 N/ mm 2 (rezintenţa normată, la limita de curgere, Ø8mm, PC 52);
Es2 = 20 · 104 N/ mm 2;
 x−d 2 x−25
εs2 =εcu · x = 0.0035 · x .
 Caracteristicile Betonului C16/20:

fcd = 16 N/ mm 2(rezintenţanormată);
Ecm= 29 GPa= 2.9 · 104 N/ mm 2 .

 CaracteristicilelamelelorpolimericePAFC, folositeîncalculsunt:

Lamele Sika CarboDur, de tip S512,[anexa4] cu o lăţime de 50 mm şi grosime de 1.20

mm, aria sectiunii transversale 60 mm 2.

f f ≥ 3100 N/ mm 2 , (rezintenţa normată);

Ef= 16.5· 104 N/ mm 2;

h−x 200−x
− −
εf=εcu · x ε0 = 0.0035 · x 0.00025;

ε0 = deformaţia iniţială a betonului de clasă C16/20 egală cu 0,00025;

εf= 1.70 %(deformaţia la rupere, valoareaminimă);
εf= 0.85 %(deformaţia la rupere, valoarerecomandată de calcul);
densitatealamelei carbonice fiindegalăcu 1.60 g/ cm 3.

Diagrama de eforturi şi deformaţii este prezentată în figura 6:

Fig.6. Diagrama de eforturi şi deformaţii pentru grindaG2

consolidată la partea inferioarăculamele PAF.

Unde: h = 200 mm; b = 150 mm; bf = 50mm;

d = 175 mm; d2 = 25mm; tf = 1.2mm.

Calculul rezultantelor Fs1, Fs2, Fc şi Ff

Fs1 = As1·ft= 101 · 355 = 3.58 · 104 N

 x−25
Fs2 =As2 · Es · εs2 = 57 · 20 · 104· 0.0035 · x N
Fc = Ac· ηfcd= λx · b · ηfcd = 0.8 x· 150 · 1· 16 = 1920xN/mm
200−x
−0 .00025
Ff = Af · Ef · εf = (50·1.2) · 16.5 · 104 · (0.0035 · x )N

Scriem suma rezultantelor pe direcţia orizontală şi obţinem:

∑x=0;
Fs2 + F c = Fs1 + Ff
As2 · Es · εs2 + Ac· ηfcd= As1·ft+ Af· Ef· εf
x−25
57·20·104·0.0035· x + 0.8x· 150·1·16=3.58·104 +(50·1.2)·16.5·104 ·
200−x
−0 .00025
(0.0035· x )
1920 x2 + 41170x – 7927500 = 0

Soluţiaecuaţiei de mai sus este x = 54.42 mm → Xc = 54.42 mm

Calculul momentului capabil în punctul As2:

Mcap= As1 · ft (d – d2) + Af· Ef· εf (h – d2) + Ac· ηfcd(0.4x – d2)

Mcap = 101· 355· (175 – 25) + 60· 104· 16.5 · 0.00911( 200 – 25)
+ 0.8 x· 150 · 1· 16 · (0.4 x – 25)

Mcap= 20.08· 106Nmm.

Analizândrezultatulobţinut anterior pentrugrinda G1consolidataşicomparându-l cu

celobţinutpentrugrinda de tip G1, fărălamelă,observăm cu uşurinţă o diferenţă mare
întreceledouăvalori.
McapG1 = 6.06 · 106 Nmm (teoretic)
McapG2 = 20.08 · 106 Nmm (teoretic)

Determinarea capacităţii la forţă tăietoare a elementelor consolidate cu

materiale de tip PAF.

Calculul capacităţii la forţă tăietoarea structurilor de beton, consolidate cu materiale de tip

PAF, este bazat pe modelul clasic de armare, cu bare independente dispuse superior şi inferior şi
etrieri pentru preluarea eforturilor transversale, ţinând cont şi de contribuţiaarmăturilor
transversale de tip PAF la preluarea forţei tăietoare. Se ţine cont şi de
comportarea ortropică a ţesăturii din material compozit (PAFC), proprietatea materialului de a
avea elasticităţi diferite în planuri diferite.
Consolidarea la forţă tăietoare se poate face cu ţesături sau cu lamelede tip PAF,
înfăşurate complet în jurul secţiunii de beton armat sau lipite pe diferite feţe ale elementului
structural consolidat. Forţa tăietoare totală a elementului consolidat (VRd), va fi suma dintre
contribuţia la preluarea forţei tăietoare a betonului (Vcd), a etrierilor şi a armăturilor înclinate
(Vwd,s) şi contribuţia armăturilor transversale de tip PAFC, (Vwd,f).

Formula de bază este:

VRd = Vcd + Vwd,s+ Vwd,f
 unde :
VRd forţa tăietoare totală a elementului consolidat;
Vcd contribuţia betonului la preluarea forţei tăietoare;
Vwd,s contribuţia etrierilor şi a armăturilor înclinate la preluarea forţei
tăietoare;
Vwd,fcontribuţia armăturilor transversale PAFC la preluarea forţei
tăietoare;

Ipotezele de calcul sunt următoarele:

 ipoteza secţiunilor plane (ipoteza lui Bernoulli) care admite că secţiunile plane şi normale
pe axa barei înainte de deformare, rămân plane şi normale pe axa barei şi după
deformare;
 se consideră că materialele, betonul şi armătura (PAFC), se comportă asemeni unui tot
unitar;
 betonul prezintă fisuri puternice înainte de cedare, care apar după direcţia de orientare a
eforturilor iar armătura prezintă o comportare liniar elastică până în momentul cedării.

Fig.7. Grindă,consolidată cu ţesături din fibre

Ecuaţia recomandată pentru calcul Vwd,feste următoarea:

Vwd,f=εfd,e· Efu·ρf·bw·sinα·si,cr

 unde :
εfd,evaloarea de calcul a deformaţiei specifică pentru materialul PAFC;
Efu modulul de elasticitate al materialului PAFC;
ρf coeficientul volumetric de armare cu PAF;
2⋅t f⋅sin α
pentru ţesături ρf = bw
2⋅t f⋅bf
pentru lamele ρf = b w⋅s f
bf lăţimea lamelei PAF folosită la consolidare;
sf distanţa între lamelele de tip PAF ;
bw lăţimea minimă a secţiunii de beton;
α unghiul de înclinare al fibrelor faţă de axa elementului consolidat;
si,cr lungimea proiecţiei fisurii înclinate pentru care suma termenilor din
membrul drept al ecuaţiei 3.73 este minim;

Determinarea capacităţii la forţă tăietoare a grinzii de tip G1 consolidată

la partea inferioară cu o lamelă de tip PAFC, notata G2

Fig.8. Grindă ,consolidată cu ţesături din fibre polimerice

Lamelaaplicată la parteainferioară a grinzii de beton, G2, nu influenţeazăcapacitatea de

preluare a forţeităietoare a acesteia. Datorităfaptuluicălamela (fibrele din compoziţiaacesteia)
esteorientatăînlungulgrinzii, paralel cu axulacesteia, unghiul de înclinare al fibrelor faţă de axa
elementului consolidat este egal cu zero (α = 0). Concluzionămastfelcăaplicarealamelei la
parteainferioară a grinzii nu ajută la preluareaeforturilor din forţătăietoare.

Aplicatie 3
Determinareacapacităţii la forţătăietoare a grinzii de tip G1 consolidată
cu ţesături de tip PAFC dispuse sub formă de Ula 90º, notata G3

Fig.9. Grinda de beton tip-G3 consolidata cu PAFC

 Capacitatea portantă la forţă tăietoare a grinzii este dată de contribuţia betonului, a
armăturii transversale din oţel şi a ţesăturilor de tip PAFC aplicate sub formă de U, la 90º cum se
poate observa în figura 9. Formula de calculeste:

VRd = Vcd + Vwd,s+ Vwd,f

 unde :
VRd forţa tăietoare totală a elementului consolidat;
Vcd contribuţia betonului la preluarea forţei tăietoare;
Vwd,s contribuţia etrierilor la preluarea forţei tăietoare;
Vwd,fcontribuţia armăturilor transversale PAFC la preluarea forţei
tăietoare;

VRd = Vcd +Vwd,s + Vwd,f= 47.76 + Vwd,f (kN)

Vwd,f=εfd,e· Efu·ρf·bw·sinα ·si,cr

 unde :
εfd,e=0.0035,estevaloarea de calcul a deformaţiei specifică pentru
materialul PAFC;

Efu =23 · 104 N/mm2, reprezintă modulul de elasticitate al ţesăturii

PAFC;

ρf este coeficientul volumetric de armare cu PAF care pentru

consolidarea cu ţesături se calculează cu formula următoare:
2⋅t f⋅bf 2⋅0 .131⋅150
ρf= b w⋅s f = 150⋅100 = 0.0026
sf =100 mm,distanţa între ţesăturile PAFC folosite la consolidare;
tf =0.131 mm,grosimea ţesăturii PAFC folosită la consolidare;
bf =150 mm,lăţimea ţesăturii PAFC folosită la consolidare;
bw = 150 mm,lăţimea minimă a secţiunii de beton;
α =90º, unghiul de înclinare al fibrelor faţă de axa elementului
consolidat;
si,cr = 200 mm, lungimea proiecţiei fisurii înclinate pentru un unghi de
înclinare al fisurii egal cu 45º;

Vwd,f=εfd,e · Efu · ρf· bw · sinα · si,cr= 0.00325 · 23 · 104 · 0.0026 ·150·1·200

VRd, G3 = 47.76+ 58.30 =106.06 (kN)