C 107-7 - Normativ Privind Calculul Termotehnic Al Elementelor de Construcţie Ale Clădirilor

NORMATIV PRIVIND CALCULUL TERMOTEHNIC AL ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ALE CLĂDIRILOR 21.04.
2011, 11:12
Construct 8D Home Cuprins Cautã < Back
NORMATIV PRIVIND CALCULUL TERMOTEHNIC AL ELEMENTELOR DE

CONSTRUCŢIE ALE CLĂDIRILOR
Indicativ C107-2005
Cuprins
* Partea 1 NORMATIV PRIVIND CALCULUL COEFICIENŢILOR GLOBALI DE IZOLARE TERMICĂ LA

CLĂDIRILE DE LOCUIT C 107/1
* Partea a 2-a NORMATIV PRIVIND CALCULUL COEFICIENŢILOR GLOBALI DE IZOLARE TERMICĂ LA
CLĂDIRILE CU ALTĂ DESTINAŢIE DECÂT CEA DE LOCUIRE C 107/2
* Partea a 3-a NORMATIV PRIVIND CALCULUL PERFORMANŢELOR TERMOENERGETICE ALE
ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ALE CLĂDIRILOR C 107/3
* Partea a 4-a GHID PRIVIND CALCULUL PERFORMANTELOR TERMOTEHNICE ALE CLĂDIRILOR DE
LOCUIT C 107/4
* Partea a 5-a NORMATIV PRIVIND CALCULUL TERMOTEHNIC AL ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ÎN
CONTACT CU SOLUL C107/5
NORMATIV PRIVIND CALCULUL COEFICIENŢILOR GLOBALI DE IZOLARE

TERMICĂ LA CLĂDIRILE DE LOCUIT
Indicativ C 107/1-2005
Cuprins
* OBIECT ŞI DOMENIU DE APLICARE

* TERMENI, SIMBOLURI ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ
* DETERMINAREA COEFICIENTULUI GLOBAL DE IZOLARE TERMICĂ (G)
* DETERMINAREA COEFICIENTULUI GLOBAL NORMAT DE IZOLARE TERMICĂ (GN)
* VERIFICAREA NIVELULUI DE IZOLARE TERMICĂ GLOBALĂ
* RECOMANDĂRI PRIVIND UNELE POSIBLITĂŢI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A COMPORTĂRII TERMOTEHNICE ŞI
DE REDUCERE A VALORII COEFICIENTULUI GLOBAL DE IZOLARE TERMICĂ LA CLĂDIRILE DE LOCUIT
* METODĂ PENTRU DETERMINAREA NECESARULUI ANUAL DE CĂLDURĂ PENTRU ÎNCĂLZIRE PE BAZA
COEFICIENŢILOR GLOBALI DE IZOLARE TERMICĂ "G", LA CLĂDIRILE DE LOCUIT
* ANEXA 1: Numărul schimburilor de aer pe oră - n - (h -1 ) la clădiri de locuit
* ANEXA 2: Coeficienţi globali normaţi de izolare termică GN [W/(m 3 K)] la clădiri pe locuit
* ANEXA 3: Rezistenţe termice minime R' min ale elementelor de construcţie. pe ansamblul clădirii
* EXEMPLE DE CALCUL
1. OBIECT ŞI DOMENIU DE APLICARE
1.1. Prevederile prezentei reglementări tehnice stabileşte modul de calcul al coeficientului global de izolare termică
(G) care exprimă pierderile totale de căldură la clădirile de locuit. Reglementarea tehnică cuprinde, de asemenea,
valorile normate maxime ale coeficienţilor globali de izolare termică (GN), care se admit la clădirile de locuit.
1.2. Prezenta reglementare urmăreşte ca, atât prin concepţia complexă iniţială a clădirii (configuraţie, procent de
vitrare, etc), cât şi prin modul de alcătuire a elementelor de construcţie perimetrale şi a detaliilor, să se limiteze
pierderile de căldură în exploatare, în vederea reducerii consumului de energie pentru încălzirea clădirilor de locuit.
1.3. Prevederile prezentei reglementări se aplică la toate tipurile de clădiri de locuit şi anume:
- clădiri de locuit individuale (case unifamiliale, cuplate sau înşiruite, tip duplex, ş.a.);
- clădiri de locuit, cu mai multe apartamente;
- cămine şi internate;
- unităţi de cazare din hoteluri şi moteluri.
file:///Volumes/Construct8D/c107-2005.htm#p1t4 Page 1 of 243

NORMATIV PRIVIND CALCULUL TERMOTEHNIC AL ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ALE CLĂDIRILOR 21.04.2011, 11:12
Reglementarea se referă atât la clădirile noi, cât şi la clădirile existente care urmează a fi supuse lucrărilor de
reabilitare şi de modernizare.
Clădirile de locuit având magazine sau spaţii cu alte destinaţii la anumite niveluri, vor fi considerate exclusiv aceste
spaţii, având în vedere şi pierderile de căldură prin suprafeţele adiacente.
1.4. Coeficienţii globali de izolare termică - G - au în vedere:
- pierderile de căldură prin transfer termic, aferente tuturor suprafeţelor perimetrale, care delimitează volumul încălzit
al clădirii;
- pierderile de căldură aferente unor condiţii normale de reîmprospătare a aerului interior;
- pierderile de căldură suplimentare datorate infiltraţiei în exces a aerului exterior, prin rosturile tâmplăriei.
Coeficienţii globali nu ţin seama de aportul solar şi nici de aportul de căldură datorat ocupării locuinţelor.
1.5. Respectarea prevederilor prezentei reglementări, tehnice este o condiţie obligatorie atât pentru elaboratorii
proiectelor, pentru specialiştii verificatori şi experţi atestaţi, cât şi pentru investitori şi executanţi, conform prevederilor
legale în vigoare.
Verificarea proiectelor sub aspectul exigenţelor de izolaţie termică şi de economie de energie este obligatorie la
obţinerea autorizaţiei de construire.
1.6. Verificarea coeficientului global de izolare termică nu anulează obligativitatea efectuării tuturor celorlalte
verificări termotehnice cerute de legislaţia în vigoare.
1.7. Prezenta reglementare tehnică se va utiliza împreună cu următoarele acte normative:
[1] C107/3 Normativ privind calculul termotehnic al

elementelor de construcţie ale clădirilor.
[2] C107/5 Normativ privind calculul termotehnic ale

elementelor de construcţie în contact cu solul.
[3] C107/4 Ghid pentru calculul performanţelor

termotehnice ale clădirilor de locuit.
[4] SR 4839-1997 Instalaţii de încălzire. Numărul anual de grade-

zile.
1.8. Pentru utilizarea prezentei reglementări tehnice se pot consulta standardele europene în domeniu:
[5] EN ISO 13789 Thermal performance of buildings -

Transmission heat loss coeficient - Calculation
method.
[6] EN ISO 7345 Thermal insulation - Physical quantities and

definitions.
[top]
2. TERMENI, SIMBOLURI ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ

Simbolurile şi unităţile de măsură ale principalilor termeni utilizaţi în prezentele reglementări tehnice sunt date în
tabelul 1.
Se foloseşte sistemul internaţional de unităţi de măsuri (SI), în care:
1W = 0,860 kcal/h = 1J/s
1 m2 K/W = 1,163 m2 h °C/kcal
1W/(m 3 K) = 0,860 kcal/(m3 h°C)
1Wh = 3600 J = 0,860 kcal
Tabelul 1

SIMBOLURI ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ
RELAŢIA DE
SIMBOLUL TERMENUL UNITĂŢI DE MĂSURĂ
DEFINIRE
P Perimetrul clădirii. - m
Aria de transfer teimic.

A - m2
Aria anvelopei.
Ac Aria construită a - m2
clădirii.
Volumul interior încălzit

V
al clădirii.
- m3
N Numărul de niveluri. - -
Tu Temperatura spaţiilor
- °C
neîncălzite.
Te Temperatura exterioară
- °C
de calcul.
Ti Temperatura interioară
- °C
de calcul.
Diferenţa între
temperatura exterioară
DT şi cea interioară de
Ti - Te K
calcul.
Capacitatea calorică
ca masică la presiune - J/(kgK)
constantă, a aerului
Densitatea aparentă a
ra aerului
- kg/m 3
Rezistenţa termică
corectată, medie, a
R'm unui element de - m2 K/W
construcţie, pe
ansamblul clădirii.
Coeficientul de transfer
termic (transmitanţa
termică) corectat(ă),
U'm
mediu, al/(a) unui W/(m 2 K)
element de construcţie,
pe ansamblul clădirii.
Coeficientul de cuplaj
L termic. W/K
Flux termic
F W
Factorul de corecţie a
t temperaturilor -
exterioare
Viteza de ventilare
n (numărul de schimburi - h -1
de aer pe oră).

Coeficientul global de
G izolare termică a W/(m 3 K)
clădirii.
Coeficientul global
GN normat de izolare - W/(m 3 K)
termică a clădirii.
[top]
3. DETERMINAREA COEFICIENTULUI GLOBAL DE IZOLARE TERMICĂ (G)
3.1. Coeficientul global de izolare termică a unei clădiri (G), este un parametru termo - energetic al anvelopei clădirii
pe ansamblul acesteia şi are semnificaţia unei sume a fluxurilor termice disipate (pierderilor de căldură realizate prin
transmisie directă) prin suprafaţa anvelopei clădirii, pentru o diferenţă de temperatură între interior şi exterior de la
1K, raportată la volumul clădirii, la care se adaugă cele aferente reîmprospătării aerului interior, precum şi cele
datorate infiltraţiilor suplimentare de aer rece.
Coeficientul global de izolare termică se calculează cu relaţia:
(1)
în care: L coeficientul de cuplaj termic, calculat cu relaţia:
(2)
t factorul de corecţie a temperaturilor exterioare [-];
V volumul interior, încălzit, al clădirii [m 3 ];
R'm rezistenţa termică specifică corectată, medie, pe ansamblul

clădirii, a unui element de construcţie [m 2 K/W];
A aria elementului de construcţie [m 2 ], având rezistenţa termică

R'm;
n viteza de ventilare naturală a clădirii, respectiv numărul de

schimburi de aer pe oră [h- 1 ].
3.2. Clădirea - în concepţia prezentelor reglementări - reprezintă un ansamblu de apartamente, spaţii de circulaţie şi
alte spaţii comune, delimitat de o serie de suprafeţe care alcătuiesc anvelopa clădirii şi prin care au loc pierderile de
căldură.
Anvelopa clădirii separă volumul încălzit al clădirii de:
- aerul exterior;
- sol (la plăci în contact direct cu solul, amplasate fie peste cota terenului sistematizat, fie sub această cotă, precum
şi la pereţii în contact cu solul);
- încăperi anexă ale clădirii propriu-zise, neîncălzite sau mult mai puţin încălzite, separate de volumul clădirii prin
pereţi sau/şi planşee, termoizolate în mod corespunzător (exemplu: garaje, magazii, subsoluri tehnice sau cu boxe,
pivniţe, poduri, camere de pubele, verande, balcoane şi logii închise cu tâmplărie exterioară, ş.a.);
- spaţii care fac parte din volumul constructiv al clădirii, dar care au alte funcţiuni sau destinaţii (exemplu: spaţii
comerciale la parterul clădirilor de locuit, birouri, ş.a.);
- alte clădiri, având pereţii adiacenţi separaţi de clădirea considerată, prin rosturi.
Rosturile antiseismice, de dilataţie sau de tasare, atât cele deschise (care nu au prevăzute.măsuri de izolare faţă de
aerul exterior), cât şi cele închise (la care se prevăd măsuri speciale de etanşare şi izolare termică pe contur),
constituie - de regulă - limite ale volumului clădirii, iar suprafeţele pereţilor adiacenţi rosturilor fac parte din anvelopa
clădirii. Fac excepţie situaţiile la care rosturile sunt amplasate în interiorul unui volum unitar din punct de vedere
funcţional (de exemplu rosturi la cămine, internate sau, uneori, chiar la unele clădiri de locuit); în aceste cazuri

rosturile sunt de tip închis, volumul clădirii se calculează fără a ţine seama de existenţa rosturilor, iar suprafaţa
pereţilor adiacenţi rosturilor nu se includ în anvelopa clădirii.
La clădirile compuse din mai multe secţiuni (case de scară) fără rosturi între ele, volumul şi respectiv anvelopa
clădirii se calculează pentru ansamblul acestor secţiuni.
În mod similar, la clădirile de locuit individuale, cuplate sau înşiruite, fără rosturi, volumul şi anvelopa se determină
pentru ansamblul clădirii.
La clădirile fără rosturi, pereţii dintre secţiuni şi dintre locuinţele cuplate sau înşiruite, nu se consideră ca făcând
parte din anvelopa clădirilor.
3.3. Aria anvelopei clădirii - A - se calculează cu relaţia:
(3)
în care:
A aria anvelopei, reprezentând suma tuturor ariilor elementelor de construcţie perimetrale ale clădirii, prin care au
loc pierderile de căldură;
Aj ariile elementelor de construcţie care intră în alcătuirea anvelopei clădirii şi anume:
- suprafaţa opacă a pereţilor exteriori;
- suprafeţele adiacente rosturilor deschise şi/sau închise;
- suprafeţele ferestrelor şi uşilor exterioare, precum şi ale pereţilor exteriori vitraţi şi ale luminatoarelor;
- suprafaţa planşeelor de peste ultimul nivel, sub terase;
- suprafaţa planşeelor de peste ultimul nivel, sub poduri;
- suprafaţa planşeelor de peste pivniţe şi subsoluri neîncălzite;
- suprafaţa plăcilor în contact cu solul;
- suprafaţa pereţilor în contact cu solul;
- suprafaţa planşeelor care delimitează clădirea la partea inferioară, de exterior (la bowindouri, ganguri de trecere,
etc);
- suprafaţa pereţilor şi a planşeelor care separă volumul clădirii, de spaţii adiacente neîncălzite sau mult mai puţin
încălzite, precum şi de spaţii având alte destinaţii etc.
Ariile care alcătuiesc anvelope unei clădiri (Aj) se determină astfel:
- ariile pereţilor se calculează pe baza următoarelor dimensiuni:
pe orizontală, pe baza dimensiunilor interioare ale pereţilor exteriori sau ale celor de la rosturi (lungimile în
plan marcate cu linie groasă în fig.1);
pe verticală, între faţa superioară a pardoselii de la primul nivel încălzit, până la tavanul ultimului nivel încălzit
(înălţimea H = SH j în fig. 2).
- ariile tâmplariei exterioare se iau în calcul pe baza dimensiunilor nominale ale golurilor din pereţi (fig. 1 şi fig. 2);
- ariile orizontale (terase, planşee sub poduri, planşee peste subsoluri, plăci pe sol, ş.a.) se calculează pe baza
dimensiunilor conturului interior al pereţilor care alcătuiesc anvelopa clădirii (fig. 1);
- în cazul suprafeţelor înclinate, la determinarea suprafeţelor orizontale şi verticale se va ţine seama de această
înclinare.
Aşa cum rezultă din fig. 3, aria anvelopei se determină având în vedere exclusiv suprafeţele interioare ale
elementelor de construcţie perimetrale, ignorând existenţa - elementelor de construcţie interioare (pereţii interiori
structurali şi nestructurali, precum şi planşeele intermediare).
3.4. Volumul clădirii - V - reprezintă volumul delimitat pe contur de suprafeţele perimetrale care alcătuiesc anvelopa
clădirii, şi care sunt precizate la punctul 3.3.
Volumul clădirii - V - reprezintă volumul încălzit al clădirii, cuprinzând atât încăperile încălzite direct (cu elemente de
încălzire), cât şi încăperile încălzite indirect (fără elemente de încălzire), dar la care căldura pătrunde prin pereţii
adiacenţi, lipsiţi de o termoizolaţie semificativă. În acest sens se consideră ca făcând parte din volumul clădirii:
cămări, debarale, vestibuluri, holuri de intrare, casa scării, puţul liftului şi alte spaţii comune.

Mansardele, precum şi încăperile de la subsol, încălzite la temperaturi apropiate de temperatura predominantă a

clădirii, se includ în volumul clădirii.
Nu se includ în volumul clădirii:
- încăperile cu temperaturi mult mai mici decât temperatura predominantă a clădirii, de exemplu camerele de
pubele;
- verandele, precum şi balcoanele şi logiile, chiar în situaţia în care ele sunt închise cu tâmplărie exterioară.
La clădirile cu terasă, în cazul în care casa scării se ridică peste cota generală a planşeului terasei, pereţii exteriori
ai acesteia se consideră ca elemente ale anvelopei clădirii.
La clădirile cu acoperiş înclinat, în situaţiiile în care casa scării continuă peste cota generală a planşeului podului, ca
elemente delimitatoare, spre exterior, se consideră pereţii dintre casa scării şi pod şi planşeul sau acoperişul de
peste casa scării.
La casa scării de la parter, precum şi la holurile de intrare în clădire care au planşeul inferior denivelat,
determinarea volumului şi a suprafeţei anvelopei precum şi a suprafeţelor tuturor elementelor de construcţie care
separă aceste spaţii, de subsol şi de aerul exterior (pereţi, planşee, rampe, podeste), se face cu luarea în
consideraţie a acestei denivelări.
3.5. Rezistenţele termice corectate, medii pe ansamblul clădirii, ale elementelor de construcţie (R' m) se determină
pe baza prevederilor din [1], [2] şi [3], cu luarea în consideraţie a influenţei tuturor punţilor termice asupra
rezistenţelor termice unidirecţionale, în câmp curent (R).
3.5.1. Principale|e punţi termice care trebuie să fie avute în vedere la determinarea valorilor R'm sunt următoarele:
- la pereţi: stâlpi, grinzi, centuri, plăci de balcoane, logii şi bowindouri, buiandrugi, stâlpişori, colţuri şi conturul
tâmplăriei;
- la planşeele de la terase şi de la poduri: atice, cornişe, streaşini, coşuri şi ventilaţii;
- la planşeele de peste subsol, termoizolate la partea superioară: pereţii structurali şi nestructurali de la parter şi
zona de racordare cu soclul;
- la planşeele de peste subsol, termoizolate la partea inferioară: pereţii structurali şi nestructurali de la subsol,
grinzile (dacă nu sunt termoizolate) şi zona de racordare cu soclul;
- la plăcile în contact cu solul: zona de racordare cu soclul, precum şi toate suprafeţele cu termoizolaţia întreruptă;
- la planşeele care delimitează volumul clădirii la partea inferioară, de aerul exterior: grinzi (dacă nu sunt
termoizolate), centuri, precum şi zona de racordare cu pereţii adiacenţi.
3.5.2. Rezistenţele termice corectate, medii, ale suprafeţelor opace ale elementelor de construcţie, se determină pe
baza metodei coeficienţilor specifici liniari şi punctuali de transfer termic, în conformitate cu relaţiile de calcul - cap.
7 din [1]şi [2] şi a tabelelor 1 ... 73 din [1] şi 1 ... 18 din [2].
3.5.3. La fazele preliminare de proiectare, influenţa punţilor termice se poate evalua printr-o reducere globală a
rezistenţelor termice unidirecţionale (în câmp curent), astfel:
- la pereţi exteriori 20 ... 45%
- la terase şi planşee sub poduri 15 ... 25%
- la planşee peste subsoluri şi sub bowindouri 25 ... 35%
- la rosturi 10 ... 20%
3.5.4. La fazele preliminare şi intermediare de proiectare se admite utilizarea metodei simplificate din anexa H din
[1], care constă în determinarea mediei aritmetice a rezistenţelor termice calculate pe zone dispuse paralel pe fluxul
termic şi pe straturi dispuse perpendicular pe fluxul termic.
3.5.5. Rezistenţele termice ale tâmplăriei exterioare, luminatoarelor şi pereţilor exteriori vitraţi se vor considera
conform prevederilor din cap. 9 şi din anexa I din [1].
3.6. Pentru mărirea gradului de confort termic la clădirile de locuit, precum şi în vederea reducerii consumului de
energie în exploatare, rezistenţele termice R'm determinate conform pct. 3.5. trebuie să fie mai mari decât valorile
R'min din anexa 3.
3.7. Factorul de corecţie a temperaturilor exterioare se calculează cu relaţia:
(4)

în care:
Te temperature exterioară convenţională de calcul pentru perioada

rece a anului, care se consideră în conformitate cu harta de zonare
climatică a teritoriului României, pentru perioada de iarnă, din
anexa D din [1], astfel:
Zona Te = - 12°C
I
Zona Te = - 15°C
II
Zona Te = - 18°C
III
Zona Te = - 21°C
IV
Ti temperatura interioară convenţională de calcul pe timpul iernii, care

la clădirile de locuit se consideră temperatura predominantă a
încăperilor:
Ti = + 20°C
Tu temperatura în spaţiile neîncălzite din exteriorul anvelopei,

determinată pe baza unui calcul al bilanţului termic, efectuat în
conformitate cu prevederile din [1] şi [2].
Tj temperatura în mediul din exteriorul anvelopei care poate fi:
Tj = Te , sau
Tj = Tu
Pentru calcule în faze preliminare de proiectare, valorile t se pot considera:
t = 0,9 la rosturi deschise şi la poduri;
t = 0,5 la rosturi închise, la subsoluri neîncălzite şi la pivniţe, la

camere de pubele, precum şi la alte spaţii adiacente
neîncăizite sau având alte destinaţii;
t = 0,8 la verande, balcoane şi logii închise cu tâmplărie

exterioară;
t = 0,9 Ia tâmplăria exterioară prevăzută cu obloane la faţa

exterioară
t = 1,0. la elementele de construcţie care separă mediul interior Tj

de mediul exterior.
3.8. La pierderile de căldură prin transfer termic se adaugă pierderile aferente unor condiţii normale de
reîmprospătare a aerului interior, precum şi pierderile de căldură suplimentare, aferente infiltraţiei în exces a aerului
exterior, care poate pătrunde prin rosturile tâmplăriei.
Aceste pierderi, raportate la volumul clădirii V şi la diferenţa de temperatură DT = Tj -Te , au valoarea 0,34·n
[W/m 3 K], în care:

schimburi de aer pe ora [h-1 ]
0,34 reprezintă produsul dintre capacitatea calorică masică şi densitatea

aparentă a aerului:
c a = 1000 W . s/(kg . K)
ra = 1,23 kg/m 3

Valorile n se iau din anexa 1, cu următoarele precizări:
- Valoarea n = 0,5 [h-1 ] reprezintă numărul minim de schimburi de aer pe oră necesar pentru reîmprospătarea
aerului interior în vederea asigurării unor condiţii normale de microclimat.
Aceste schimburi normale se realizează:
- prin inerentele neetanşeităţi ale tâmplăriei;
- prin deschiderea ferestrelor şi uşilor exterioare;
- prin eventuale sisteme speciale de ventilare naturală (de exemplu clapete reglabile pentru priza de aer proaspăt şi
alte clapete sau canale verticale de ventilaţie pentru eliminarea aerului viciat).
Pierderile suplimentare de căldură datorate infiltraţiei în exces a aerului exterior sunt o consecinţă directă a modului
de realizare a etanşeităţii rosturilor dintre cercevelele şi tocurile tâmplăriei exterioare. Aceste pierderi sunt legate de
acţiunea vântului, precum şi de curenţii de aer interiori şi exteriori, şi sunt în funcţie de următorii factori:
- expunerea clădirii (simplă sau dublă) sub aspectul infiltraţiilor de aer, respectiv cu apartamente având ferestre pe
una sau pe două faţade;
- gradul de adăpostire a clădirii, prin existenţa unor obstacole în calea vântului şi a curenţilor de aer;
- gradul de permeabilitate a clădirii, în funcţie de modul de etanşate a tâmplăriei exterioare.
Valorile n din anexa 1 cuprind ambele componente ale naturii pierderilor de căldură, astfel încât numărul de
schimburi de aer variază de la valoarea minimă de 0,5 [h-1 ] (fără infiltraţii în exces) la valori de 1,0 ... 1,5 [h-1 ], în
cazul unor infiltraţii suplimentare mari. La clădiri având mai multe feluri de tâmplarii exterioare, valoarea n se
determină prin interpolare, în funcţie de ponderea ariilor diferitelor tipuri de tâmplării.
3.9. Primul termen al relaţiei de calcul (1) poate fi determinat cu:
(5)
în care:
(6)
3.10, Rezistenţa termică medie a anvelopei se poate calcula cu relaţia:
(7)
[top]
4. DETERMINAREA COEFICIENTULUI GLOBAL NORMAT DE IZOLARE TERMICĂ (GN)
Coeficientul global normat de izolare termică este stabilit funcţie de :
- numărul de niveluri (N)
- raportul dintre aria anvelopei şi volumul clădirii (A/V).
Valorile coeficienţilor globali normaţi - valabili pentru toate zonele climatice - sunt date în anexa 2.
La clădirile având suprafeţe construite diferite de Ia nivel la nivel (de ex. la clădirile cu retrageri gabaritice), precum
şi la cele cu spaţii având alte destinaţii decât aceea de locuinţe la unele niveluri sau porţiuni de niveluri, pentru
numărul de niveluri N se va calcula o valoare convenţională, cu relaţia:
(8)

în care:
Ac aria construită a clădirii, măsurată pe conturul exterior al pereţilor de faţadă

(exclusiv logiile şi balcoanele) la fiecare nivel al clădirii [m 2 ];
Ac max cea mai mare valoare Ac din clădire [m 2 ].
În acest caz valoarea N poate rezulta ca număr zecimal, încadrarea în anexa 2 urmând a se face prin interpolare.
[top]
5. VERIFICAREA NIVELULUI DE IZOLARE TERMICĂ GLOBALĂ
Nivelul de izolare termică globală este corespunzător, dacă se realizează condiţia:
G ≤ GN [W/m 3 K] (9)
Posibilităţile de realizare a acestei condiţii trebuie să fie atent analizate încă de la fazele preliminare ale proiectului,
atunci când se face concepţia complexă a clădirii, când încă se mai poate interveni asupra configuraţiei în plan şi pe
verticală a construcţiei, precum şi asupra parametrilor ei geometrici.
Principalii factori geometrici, care infuenţează asupra coeficientului global de izolare termică G, sunt următorii:
- Raportul P/Ac , în care:
P perimetrul clădirii, măsurat pe conturul exterior al pereţilor de faţadă;
Ac aria în plan a clădirii, limitată de perimetru (arie construită).
- Gradul de vitrare, exprimat prin raportul dintre aria tâmplăriei exterioare şi aria totală a pereţilor exteriori (partea
opacă + partea vitrată);
- Retragerile gabaritice, existenţa bowindourilor, precum şi alte variaţii ale suprafeţelor Ac de la nivel la nivel.
[top]
6. RECOMANDĂRI PRIVIND UNELE POSIBLITĂŢI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A COMPORTĂRII

TERMOTEHNICE ŞI DE REDUCERE A VALORII COEFICIENTULUI GLOBAL DE IZOLARE
TERMICĂ LA CLĂDIRILE DE LOCUIT
Pentru îmbunătăţirea comportării termotehnice a clădirilor de locuit şi pentru reducerea valorii coeficientului global
de izolare termică, se recomandă aplicarea următoarelor măsuri:
La alcătuirea generală a clădirii:
- la stabilirea poziţiilor şi dimensiunilor tâmplăriei exterioare se va avea în vedere atât orientarea cardinală, cât şi
orientarea faţă de direcţia vânturilor dominante, ţinând seama şi de existenţa clădirilor învecinate; deşi nu se
consideră în calcule, ferestrele orientate spre sud au un aport solar semnificativ;
- pentru reducerea pierderilor de căldură spre spaţiile de circulaţie comună, se vor prevedea windfanguri la intrările
în clădiri, aparate de închidere automată a uşilor de intrare în clădiri, termoizolaţii la uşile de intrare în apartamente,
încălzirea spaţiilor comune la temperaturi apropiate de temperatura din locuinţe ş.a.;
- la pereţii interiori ai cămărilor aerisite direct, se vor prevedea măsuri de termoizolare.
La alcătuirea elementelor de construcţie perimetrale:
- se vor utiliza soluţii cu rezistenţe termice specifice sporite, cu utilizarea materialelor termoizolante eficiente
(polistiren, vată minerală ş.a.);
- se vor utiliza soluţii îmbunătăţite de tâmplărie exterioară, cu cel puţin 3 rânduri de geamuri sau cu geamuri
termoizolante;
- se va urmări reducerea în cât mai mare măsură a punţilor termice de orice fel, în special în zonele de intersecţii a
elementelor de construcţie (colţuri, socluri, cornişe, atice), cât şi la balcoane, logii, bowindouri, în jurul golurilor de
ferestre şi uşi de balcon, ş.a;

- se interzice utilizarea tâmplăriilor cu tocuri şi cercevele din aluminiu fără întreruperea punţilor termice.
În vederea reducerii infiltraţiilor de aer rece
- la tâmplăria exterioară se vor lua măsuri de etanşare corespunzătoare a rosturilor dintre tocuri şi conturul golurilor
din pereţi;
- se va utiliza exclusiv tâmplărie de bună calitate şi prevăzută cu garnituri de etanşare;
- suprafeţele vitrate, luminatoarele şi tâmplăria fixă vor fi prevăzute cu soluţii de etanşare care să excludă orice
infiltraţii;
- la pereţii din panouri mari prefabricate, rosturile dintre panouri vor fi exclusiv de tip "închis" şi vor fi etanşate cu
chituri de calitate corespunzătoare, care să confere o siguranţă deplină, atât faţă de infiltraţiile de apă, cât şi faţă
infiltraţiile de aer;
- la elementele perimetrale opace nu se vor utiliza soluţii constructive caracterizate printr-o permeabilitate Ia aer
ridicată.
[top]
7. METODĂ PENTRU DETERMINAREA NECESARULUI ANUAL DE CĂLDURĂ PENTRU

ÎNCĂLZIRE PE BAZA COEFICIENŢILOR GLOBALI DE IZOLARE TERMICĂ "G", LA
CLĂDIRILE DE LOCUIT
7.1. Generalităţi
7.1.1. Necesarul anual de căldură utilizată pentru încălzirea, în perioada rece, a clădirilor, este un indicator
important care reflectă gradul de protecţie termică în ceea ce priveşte economia de energie şi reprezintă principala
caracteristică energetică a clădirilor.
Prevederile conţinute în acest capitol se aplică la toate tipurile de clădiri de locuit, inclusiv la cămine, internate, ş.a.
Prevederile acestui capitol sunt valabile atât la clădirile de locuit noi cât şi la clădirile de locuit existente pentru
situaţia de dinainte sau/şi de după modernizarea termotehnică.
7.1.2 Prevederile conţinute în acest capitol nu se aplică la următoarele categorii de clădiri de locuit:
- clădirile proiectate pentru un aport activ de căldură solară;
- clădirile prevăzute cu instalaţii de ventilare acţionate mecanic, cu sau fără recuperarea căldurii.
În acest capitol se tratează următoarele aspecte:
- Determinarea cu o metodă simplificată a necesarului anual de căldură pentru încălzire aferent unui m3 de volum
încălzit, în funcţie de coeficientul global de izolare termică a clădirii (G) determinat conform cap. 3.
Metoda de calcul (pct. 7.2 ... 7.6) ţine seama de condiţiile climatice ale amplasamentului, precum şi de aporturile de
căldură internă şi solară (pasivă) şi se poate folosi la determinarea prin calcul a necesarului anual de căldură atât
pentru clădirile noi, cât şi pentru cele existente (reabilitate sau nereabilitate).
- Idem ca mai sus, dar în condiţii climatice şi de exploatare a instalaţiei de încălzire - unificate, pentru calcule
comparative (pct.7.7).
- Valori normate pentru necesarul anual de căldură pentru încălzire (pct.7.8).
7.1.4 Prevederile din prezentul capitol nu se utilizează pentru dimensionarea instalaţiilor de încălzire ci numai pentru
evaluarea performanţei termo - energetice a anvelopei clădirilor în faze preliminare şi intermediare de proiectare.
7.2 Necesarul anual de căldură
Necesarul anual de căldură pentru încălzire aferent unui m3 de volum interior, se calculează cu relaţia:
(10)
în care:
Q necesarul anual de căldură pe metru cub de volum încălzit, [kWh/m 3 ·an];
G coeficientul global de izolare termică a clădirii, care se determină în conformitate

cu prevederile din capitolul 3, [W/(m3 K)];

C coeficient de corecţie, [-];
numărul anual de grade - zile de calcul, corespunzător localităţii unde este

amplasată clădirea, calculat pentru temperatura interioară medie în perioada de
încălzire ( q i) şi pentru temperatura exterioară medie zilnică care marchează
începerea şi oprirea încălzirii ( q i = + 12 ° C); se exprimă in [K.zile];
Qi aportul util de căldură rezultat din locuirea clădirii, aferent unui m3 de volum
încălzit [kWh/m 3 ·an];
Qs aportul util de căldură provenită din radiaţia solară, aferent unui m3 de volum
încălzit [kWh/m 3 ·an].
7.3 Numărul anual de grade - zile de calcul
Numărul anual de grade-zile de calcul se determină pe baza prevederilor din standardul SR 4839 - 1997, cu relaţia:
(11)
în care:
numărul anual de grade - zile de calcul, pentru q j=+20°C şi

pentru q eo =+12°C, [K·zile]
qi temperatura interioară medie a clădirii [°C]
D 12 durata convenţională a perioadei de încălzire, corespunzătoare

temperaturii exterioare care marchează începerea şi oprirea
încălzirii q eo =+12°C, [zile]
7.3.1 Temperatura interioară medie a clădirii se calculează cu relaţia:
(12)
în care:
Vuj volumul util al fiecăreia din încăperile direct încălzite

(prevăzute cu corpuri de încălzire) ale clădirii [m 3 ]
qi temperatura interioară de calcul a încăperilor direct

încălzite ale clădirii [°C]
Volumul util al încăperilor Vuj se determină prin înmulţirea ariei utile (Auj ) cu înălţimea liberă (h uj ) măsurată între
faţa superioară a pardoselii şi tavan. Dacă încăperile au aceiaşi înălţime liberă, se poate folosi relaţia:
(13)
în care:
Auj aria utilă a fiecăreia din încăperile direct încălzite ale clădirii [m 2 ].
7.3.2. Pentru o serie de localităţi, numărul anual de grade zile de calcul şi durata convenţională a perioadei de
încălzire D 12 se dau în tabelul 7.1.
7.3.3. Relaţiile (1) şi (2) precum şi valorile şi D 12 din tabelul 7.1 sunt valabile la clădirile la care temperatura
exterioară care marchează începerea şi oprirea încălzirii este q eo = +12°C. Pentru clădirile la care q eo ≠ +12°C, în

relaţiile (10) şi (11), valorile , şi D 12 se înlocuiesc cu valori , şi respectiv D q eo , care se

calculează pe baza prevederilor din standardul SR 4839-1997 [4].
7.3.4 Pentru localităţile care nu sunt cuprinse în tabelul 7.1, parametrii N şi D se pot determina fie prin comparaţie
cu valorile corespunzătoare ale unor localităţi învecinate, având condţii asemănătoare de temperatură exterioară şi
relief, fie printr-un calcul exact, în conformitate cu prevederile din SR 4839-1997.
Tabelul 7.1
NUMĂRUL ANUAL DE GRADE - ZILE DE CALCUL ŞI DURATA CONVENŢIONALĂ A PERIOADEI DE

ÎNCĂLZIRE
Nr.
qa D 12
Localitatea
crt.
°C K.zile zile
1. Adamclisi 10,8 3120 193
2. Alba Iulia 8,9 3460 210
3. Alexandria 10,7 3150 189
4. Arad 10,4 3020 192
5. Bacău 9,0 3630 209
6. Baia Mare 9,5 3350 201
7. Bârlad 9,6 3460 200
8. Bistriţa 7,9 3850 224
9. Blaj 8,9 3530 210
10. Botoşani 9,0 3630 209
11. Braşov 7,5 4030 227
12. Brăila 10,5 3170 190
13. Bucureşti 10,6 3170 190
14. Buzău 10,7 3150 189
15. Calafat 11,4 2980 181
16. Călăraşi 11,2 3010 185
17. Câmpina 8,9 3530 210
18. Câmpulung 6,5 4270 242

Moldovenesc
19. Câmpulung Muscel 7,9 3820 224
20. Caracal 10,9 3100 187
21. Caransebeş 10,1 3180 196
22. Cluj 8,3 3730 218
23. Constanţa 11,5 2840 186
24. Craiova 10,6 3170 190
25. Curtea de Argeş 8,8 3540 210

26. Deva 9,6 3300 200
27. Dorohoi 8,4 3850 217
28. Drăgăşani 10,4 3120 192
29. Făgăraş 7,7 3930 227
30. Focşani 9,9 3350 196
31. Galaţi 10,5 3190 190
32. Giurgiu 11,1 3030 185
33. Gura Honţ (Arad) 9,8 3290 198
34. Griviţa (Ialomiţa) 10,5 3190 190
35. Huşi 9,7 3420 199
36. Iaşi 9,4 3510 201
37. Joseni 4,9 4960 259
38. Lugoj 10,4 3100 192
39. Mangalia 11,4 2880 187
40. Medgidia 11,5 2960 187
41. Miercurea Ciuc 6,5 4250 242
42. Odorheiul Secuiesc 7,7 3940 227
43. Oradea 10,2 3150 195
44. Oraviţa 10,9 3000 187
45. Păltiniş - Sibiu 4,5 5170 266
46. Petroşani 7,6 3960 227
47. Piatra Neamţ 8,7 3560 198
48. Piteşti 9,7 3420 199
49. Ploieşti 10,1 3390 196
50. Poiana Stampei

4,0 5290 284
(Suceava)
51. Predeal 4,8 5090 259
52. Râmnicu Sărat 10,6 3170 190
53. Râmnicu Vâlcea 10,3 3120 194
54. Reşiţa 10,1 3130 196
55. Roman 8,8 3700 210
56. Satu Mare 9,4 3370 201
57. Sebeş 9,1 3470 208
58. Sfântu Gheorghe

7,0 4140 235
(Covasna)

59. Sibiu 8,5 3660 215
60. Sighişoara 8,3 3640 216
61. Sinaia (cota 1500) 3,6 5650 325
62. Slatna 10,6 3200 190
63. Slobozia 10,6 3150 190
64. Suceava 7,5 4080 230
65. Sulina 11,3 3000 190
66. Târgovişte 10,1 3390 196
67. Târgu Jiu 10,1 3390 196
68. Târgu Mureş 8,8 3540 210
69. Târgu Ocna 9,3 3410 205
70. Târgu Secuiesc 6,8 4370 237
71. Tecuci 9,8 3390 198
72. Timişoara 10,6 3180 190
73. Tulcea 11,0 3070 191
74. Turda 8,7 3560 198
75. Turnu Măgurele 11,2 3010 185
76. Turnu Severin 11,6 2810 181
77. Urziceni 10,6 3170 190
78. Vaslui 9,3 3570 205
79. Vatra Dornei 5,3 4580 257
80. Zalău 9,5 3300 201
qa temperatura medie anuală
numărul anual de grade zile de calcul, calculat pentru temperatura interioară medie a clădirii în perioada de
încălzire q i = + 20°C; i pentru temperatura exterioară medie zilnică care marcheaza momentul începerii şi
opririi încălzirii q eo = + 12°C
Dn durata convenţională a perioadei de încălzire, corespunzătoare unei temperaturi q eo = + 12°C
7.4 Coeficientul de corecţie
Coeficientul de corecţie (C) ţine seama de:
- reducerea temperaturii interioare pe durata nopţii;
- variaţia în timp a temperaturii exterioare;
- dotarea instalaţiei interioare de încălzire cu dispozitive de reglare termostatată a temperaturii interioare;
- regimul de exploatare a instalaţiei de încălzire.
Coeficientul de corecţie (C) se determină, în funcţie de numărul de grade - zile , din fig.7.1;
7.5 Aportul de căldura internă

7.5.1 Aportul util de căldură rezultată din locuirea clădirii (căldura internă) Q j, provine din:
- fluxul termic emis de persoanele care locuiesc, muncesc sau staţionează în încăperile clădirii;
- utilizarea apei calde pentru spălat, activităţi menajere, etc;
- prepararea hranei, în principal prin utilizarea combustibilului gazos;
- utilizarea energiei electrice pentru diferite activităţi casnice (radio, TV, frigider, aspirator, maşină de spălat, ş.a.);
- iluminatul general şi local;
- funcţionarea ventilatoarelor, a aparatelor de aer condiţionat, a calculatoarelor electronice, ş.a.
7.5.2 La clădirile de locuit aportul de căldură internă specific se va considera cu valoarea Q i = 7 kWh/(m3 ·an)
7.6 Aportul de căldură provenit din radiaţiile solare
7.6.1 Aportul de căldură al radiaţiei solare (Q s ) se consideră că se realizează numai prin suprafeţele vitrate (ferestre
şi uşi exterioare, prevăzute cu geamuri). Nu se ţine seama de aportul de căldură al radiaţiei solare prin suprafeţele
opace.
Aportul de căldură utilă specific al radiaţiei solare se calculează cu relaţia:
(14)
în care:
Qs cantitatea de căldură datorată radiaţiei solare, recepţionată de o clădire, pe durata sezonului

de încălzire, pe un m3 volum încălzit;
IGj radiaţia solară globală disponibilă corespunzătoare unei orientări cardinale "j" [kWh/m 2 . an];
gi gradul de penetrare a energiei prin geamurile "i" ale tâmplăriei exterioare;
AFij aria tâmplăriei exterioare prevăzută cu geamuri clare de tipul "i" şi dispusă după orientarea
cardinală "j" [m 2 ];
V volumul interior, încălzit - direct sau indirect - al clădirii, [m 3 ].
7.6.2 Radiaţia solară globală (directă şi difuză) disponbilă se determină cu relaţia:
(15)
în care:
D 12 durata convenţională a perioadei de încălzire, corespunzătoare temperaturii exterioare

care marchează începerea şi oprirea încălzirii q eo =+12° C [zile];
ITj intensitatea radiaţiei solare totale, cu valori în funcţie de orientarea cardinală "j" şi de
localitatea în care este amplasată clădirea [W/m 2 ].
Duratele convenţionale ale perioadei de încălzire D 12 se dau, pentru 80 localităţi din România, în tabelul 7.1.
În tabelul 7.2 se dau valorile medii ale intensităţii radiaţiei solare totale (ITj ), pe un plan vertical cu orientarea "j",
precum şi pe un plan orizontal, pentru 30 localităţi din România.
Pentru clădiri amplasate în localităţi care nu sunt cuprinse în tabelul 7.2, valorile intensităţilor radiaţiei solare totale
IGj se pot determina prin medierea valorilor corespunzătoare pentru cele mai apropiate 3 localităţi.
Suprafeţele având o înclinare faţă de orizontală, egală sau mai mare de 30° vor fi considerate suprafeţe verticale,
iar cele cu o înclinare mai mică de 30° - suprafeţe orizontale.
Orientarea "j" este definită de direcţia pe care o are o dreaptă perpendiculară pe suprafaţa geamului, în cadrul
sectoarelor care delimitează, cu o abatere de ± 22,5°, direcţiile cardinale N, NE, E, SE, S, SV, V şi NV. În poziţiile
limită dintre sectoare, se va considera valoarea cea mai mică dintre cele 2 valori ITj adiacente.

pentru faze preliminare de proiectare şi/sau pentru calcule aproximative sau comparative se pot avea în vedere
următoarele valori igj , considerate medii pentru teritoriul româniei (fig. 7.2):
- orientarea spre S IGS = 420 kWh/(m2 ·an)
- orientarea spre SE sau SV IG SE = IG SV = 340 kWh/(m2 ·an)
- orientarea spre E sau V IG E = IG V = 210 kWh/(m2 ·an)
- orientarea spre NE sau NV IG NE = IG NV = 120 kWh/(m2 ·an)
- orientarea spre N IG N = 100 kWh/(m2 ·an)
- suprafeţe orizontale IG O = 360 kWh/(m2 ·an)
Dacă suprafeţele vitrate sunt puternic umbrite (pe tot parcursul zilei sau în cea mai mare parte din zi), indiferent de
înclinarea faţă de orizontală şi de orientarea cardinală, se va consideră:
lGU = lGN =100 kWh/(m2 .an).
7.6.3 Gradul de penetrare a energiei solare (g i ) prin geamurile clare ale tâmplăriei exterioare se va considera astfel:
- geamuri duble (2 geamuri simple, sau un geam termoizolant dublu) .............g

= 0,75
- geamuri triple (3 geamuri simple, sau un geam simplu + un geam termoizolant dublu, sau .............g
un geam termoizolant triplu) = 0,65
- geam termoizolant dublu, având o suprafaţă tratată cu un strat reflectant al razelor .............g
infraroşii = 0,50
- geamuri triple (un geam simplu + un geam termoizolant dublu sau un geam termoizolant .............g
triplu), având o suprafaţă tratată cu un strat reflectant al razelor infraroşii = 0,45
- geam termoizolant triplu, având 2 suprafeţe tratate cu straturi reflectante ale razelor .............g
infraroşii = 0,40
Tabelul 7.2
Intensitatea radiaţiei solare totale (ITj )

- valori medii zilnice -
ITj (W/m2 )
LOCALITATEA VERTICAL
ORIZONTAL
SV V NV
S N
SE E NE
Alexandria 91,1 74,9 46,8 25,5 20,2 80,8
Bacău 83,9 70,4 46,0 26,2 20,5 83,2
Bârlad 86,3 71,8 46,0 25,5 19,9 81,7
Botoşani 84,8 71,0 46,0 25,8 20,0 82,8
Bucureşti 92,5 76,0 47,4 25,7 20,3 82,0
Calafat 91,3 74,5 45,7 24,4 19,4 77,4
Călăraşi 95,0 77,6 47,6 25,2 19,8 81,1
Câmpina 96,0 76,5 50,3 27,7 21,8 89,3
Caransebeş 85,4 70,7 44,9 25,0 19,9 78,8
Cluj Napoca 88,2 74,2 48,5 27,7 21,5 88,4
Constanţa 97,8 79,8 48,8 25,7 20,2 83,2

Craiova 92,5 76,0 47,4 25,7 20,3 81,7
Curtea de
96,5 80,0 50,6 27,8 21,8 89,6
Argeş
Dorohoi 83,0 69,8 45,7 26,3 20,6 83,4
Drăgăşani 97,8 80,1 49,3 26,1 20,5 84,8
Galaţi 92,1 75,6 46,8 25,0 19,6 80,6
Iaşi 82,1 68,4 44,0 24,7 19,4 78,6
Oradea 87,1 71,9 45,1 24,5 19,1 78,9
Predeal 92,4 78,0 52,1 32,4 26,8 98,8
Râmnicu Sărat 99,8 81,4 49,6 25,7 19,9 84,8
Roşiorii de
93,8 76,4 46,6 24,6 19,5 78,8
Vede
Satu Mare 86,0 71,5 45,4 24,9 19,3 80,5
Sibiu 86,7 72,9 47,8 27,4 21,6 84,9
Sighet 88,6 74,2 47,9 26,6 20,3 86,6
Târgu Jiu 91,5 75,6 47,6 26,0 20,5 83,3
Târgu Mureş 85,3 71,8 47,1 27,0 21,1 85,6
Târgu Secuiesc 94,9 79,9 52,5 30,6 24,4 96,8
Timişoara 85,2 70,3 44,2 24,3 19,3 76,9
Turnu 91,3 74,8 46,3 25,0 19,9 79,2

Măgurele
Turnu Severin 93,4 75,9 46,0 24,1 19,2 77,4
7.6.4 Aria tâmplăriei exterioare prevăzută cu geamuri clare se va calcula pe baza dimensiunilor nominale ale
golurilor din pereţi.
La tâmplăriile cu suprafeţele înclinate, în calcule se vor consideră ariile lor nominale, măsurate în planul lor.
La tâmplăriile exterioare la care aria liberă a geamurilor (Ag ) este mai mică decât 60 % din aria tâmplăriei
respective (AF), aria acesteia se va consideră în calcule:
AF = 1,5Ag
Dacă aria tâmplăriei exterioare (AFj) este mai mare decât dublul ariei părţii opace (APj) a respectivului perete, aria
tâmplăriei exterioare care se va considera în calcule, se va limita la valoarea:
(16)
7.6.5 Volumul interior, încălzit - direct sau indirect - al clădirii (V) se determină în conformitate cu prevederile de la
pct. 3.4.
7.7 NECESARUL ANUAL DE CĂLDURĂ ÎN CONDIŢII COMPARABILE
7.7.1 Pentru calcule comparative, precum şi pentru verificarea încadrării clădirilor de locuit în valorile normate, se
consideră următorii parametrii (climatici şi de exploatare a instalaţiei de încălzire) unificaţi la valori considerate medii
pe ţară:
- numărul de grade zile de calcul ..........

- radiaţia solară globală ........................ IGj = IGE = 210 kWh/(m2. an)
- coeficientul de corecţie ...................... C = 0,9
7.7.2 În aceste condiţii, relaţia de calcul (1) devine:
(17)
în care:
G coeficientul global de izolare termică a clădirii, [W/m 3 K];
V volumul interior, încălzit, al clădirii, [m 3 ];
gi gradul de penetrare a energiei prin geamurile "i" ale tâmplăriei

exterioare, determinat conform pct. 7.6.3;
AFi aria tâmplăriei exterioare prevăzută cu geamurile "i", determinată

conform pct. 7.6.4, [m 2 ].
7.8 Necesarul anual de căldură, pentru încălzire, normat
7.8.1 Pentru clădirile de locuit noi, proiectate după intrarea în vigoare a prezentului Ghid, se stabilesc valori normate
(QN) pentru necesarul anual de căldură pentru încălzire, determinat în condiţii comparabile, conform pct. 7.7.
Valorile normate ale necesarului de căldură pe m3 de volum încălzit (QN) se dau în tabelul 7.3 şi în fig.7.3 - în
funcţie de raportul A/V, în care:
A aria anvelopei clădirii de locuit, [m 2 ].
V volumul interior, încălzit, al clădirii, [m 3 ].
7.8.2 Se va respecta condiţia obligatorie ca necesarul anual de căldură, calculat cu relaţia (17) să fie mai mic decât
necesarul de căldură normat, astfel:
Q ≤ Q N1 pentru clădirile care se vor proiecta înainte de 01.01.2006;
Q ≤ Q N2 pentru clădirile care se vor proiecta după 01.01.2006.
Tabelul 7.3
A/V Q N1 Q N2 A/V Q N1 Q N2
m-1 kWh/(m3 an) m-1 kWh/(m3 an)
≤ 0,2 17,00 15,0 0,7 34,5 27,5
0,3 20,50 17,5 0,8 38,0 30,0
0,4 24,00 20,0 0,9 41,5 32,5
0,5 27,50 22,5 1,0 45,0 35,0
0,6 31,00 25,0 ≥ 1,1 48,5 37,5
7.8.3 Pentru valori A/V intermediare, valorile QN se pot determina fie prin interpolare, fie cu relaţiile:
(18)
(19)
cu limitele de valabilitate:

17,0 ≤ Q N1 ≤ 48,5
15,0 ≤ Q N2 ≤ 37,5
7.8.4 Prevederile de la punctele 7.8.1 ... 7.8.3, precum şi cele de la pct.1.3. al.2, nu se aplică la clădirile care se
modernizează şi se reabilitează din punct de vedere termotehnic. La aceste clădiri, prevederile de la pct. 7.8.1 ...
7.8.3 sunt orientative.
7.8.5 În cazul în care se doreşte ca necesarul anual de căldură să fie raportat la metru pătrat de arie utilă, se
folosesc relaţiile de calcul:
Vu = Au . h u = 0,8 . V [m 3 ] (20)
Au = 0,32 . V [m 2 ] (21)
V = 3,125 . Au [m 3 ] (22)
(23)
(24)
în care:
Au aria utilă totală a clădirii, egală cu suma ariilor utile ale tuturor apartamentelor, la
care se adaugă ariile tuturor spaţiilor şi circulaţiilor comune (casa scării, holuri
de intrare în clădire, spălătorii, uscătorii etc.), [m 2 ];
Vu volumul util al clădirii, [m 3 ];
hu înălţimea liberă a încăperilor, care se consideră cu valoarea unică,

convenţională: h u = 2,50 m;
necesarul anual de căldură aferent unui metru pătrat de arie utilă, [kWh/(m 2
an)];
necesarul anual de căldură, normat, aferent unui metru pătrat de arie utilă,
[kWh/(m 2 . an)].
Rezultă următoarele valori normate exprimate în kWh/(m2 an):
Tabelul 7.4
A/V Q N1 Q N2 A/V Q N1 Q N2
m-1 kWh/(m3 an) m-1 kWh/(m3 an)
≤ 0,2 53,12 46,88 0,7 107,81 85,94
0,3 64,06 54,69 0,8 118,75 93,75
0,4 75,00 62,50 0,9 129,69 101,56
0,5 85,94 70,13 1,0 140,63 109,38
0,6 96,88 78,12 ≥ 1,1 151,56 117,19
7.9 Necesarul anual de combustibil şi emisia anuală de bioxid de carbon
Pe baza necesarului anual de căldură, determinat conform pct. 7.2 ... 7.6 sau conform pct. 7.7, se pot calcula:
- necesarul anual de combustibil;
- emisiile anuale de CO 2 , SO2 , CO, NO 2 , şa.
În tabelul 7.5 se dau unele date utile pentru determinarea necesarului anual de combustibil şi pentru evaluarea
emisiei anuale de bioxid de carbon.

Tabelul 7.5
Consum Emisie de CO 2
specific
Combustibilul UM
UM/kWh kg/kWh
Combustibil lichid 1 0,10 0,29
Gaz natural m3 0,10 0,19
Termoficare Gcal 8,6 × 10 -4 0,24
Lemn m3 1 × 10 -3 0,36
Cărbune kg 0,20 0,33 ... 0,40
[top]
ANEXA 1
Numărul schimburilor de aer pe oră - n - (h -1 ) la clădiri de locuit
(conform INCERC - Bucureşti)
CATEGORIA CLĂDIRII CLASA DE CLASA DE PERMEABILITATE

ADĂPOSTIRE
ridicată medie scăzută
neadăpostite 1,5 0,8 0,5

Clădiri individuale (case
unifamiliale, cuplate sau moderat adăpostite 1,1 0,6 0,5
înşiruite ş.a)
adăpostite 0,7 0,5 0,5

dublă
moderat adăpostite 0,9 0,6 0,5
expunere
Clădiri cu mai
multe adăpostite 0,6 0,5 0,5
apartamente,
cămine, internate, neadăpostite 1,0 0,6 0,5
ş.a
simplă
moderat adăpostite 0,7 0,5 0,5
expunere
CLASA DE ADĂPOSTIRE:
neadăpostite: Clădiri foarte înalte, clădiri la periferia oraşelor şi în

pieţe.
moderat adăpostite: Clădiri în interiorul oraşelor, cu minimum 3 clădiri în

apropiere
adăpostite: Clădiri în centrul oraşelor, clădiri în păduri.
CLASA DE PERMEABILITATE:
ridicată Clădiri cu tâmplăric exterioară fără măsuri de etanşare.
medie Clădiri cu tâmplărie exterioară cu garnituri de etanşare.

scăzută Clădiri cu ventilare controlată şi cu tâmplărie exterioară prevăzută cu

măsuri speciale de etanşare.
[top]
ANEXA 2
Coeficienţi globali normaţi de izolare termică GN [W/(m 3 K)] la clădiri pe locuit
NUMĂRUL A/V GN NUMĂRUL A/V GN

DE DE
NIVELURI NIVELURI
N [m 2 /m 3 ] [W/m 3 K] N [m 2 /m 3 ] [W/m 3 K]
0,80 0,77 0,25 0,46
0,85 0,81 0,30 0,50
0,90 0,85 0,35 0,54
1 0,95 0,88 4 0,40 0,58
1,00 0,91 0,45 0,61
1,05 0,93 0,50 0,64
≥ 1,10 0,95 ≥ 0,55 0,65
0,45 0,57 0,20 0,43
0,50 0,61 0,25 0,47
0,55 0,66 0,30 0,51
2 0,60 0,70 5 0,35 0,55
0,65 0,72 0,40 0,59
0,70 0,74 0,45 0,61
≥ 0,75 0,75 ≥ 0,50 0,63
0,30 0,49 0,15 0,41
0,35 0,53 0,20 0,45
0,40 0,57 0,25 0,49
3 0,45 0,61 ≥ 10 0,30 0,53
0,50 0,65 0,35 0,56
0,55 0,67 0,40 0,58
≥ 0,60 0,68 ≥ 0,45 0,59
NOTĂ:
1 - Pentru alte valori A/V şi N, se interpolează liniar.
2 - La clădirile care se vor proiecta după 1.01.1998, valorile GN se reduc cu 10%.
3.- La clădirile existente care urmează a fi reabilitate şi modernizate, valorile din tabel au caracter de recomandare.
[top]

ANEXA 3
Rezistenţe termice minime R' min ale elementelor de construcţie. pe ansamblul clădirii
Nr. ELEMENTUL DE R'min [m 2 K/W]

crt. CONSTRUCŢIE
CLĂDIRI PROIECTATE
până la după
1.01.1998 1.01.1998
1 Pereţi exteriori (exclusiv

suprafeţele vitrate, inclusiv
1,20 1,40
pereţii adiacenţi rosturilor
deschise)
2 Tâmplărie exterioară 0,40 0,50
3 Planşee peste ultimul nivel,

2,00 3,00
sub terase sau poduri
4 Planşee peste subsoluri

1,10 1,65
neîncălzite şi pivniţe
5 Pereţi adiacenţi rosturilor

0,90 1,10
închise
6 Planşee care delimitează

clădirea la partea
inferioară, de exterior (la 3,00 4,50
bowindouri, ganguri de
trecere, ş.a)
7 Plăci pe sol (peste CTS) 3,00 4,50
8 Plăci la partea inferioară a

demisolurilor sau a
4,20 4,80
subsolurilor încălzite (sub
CTS)
9 Pereţi exteriori, sub CTS,

la demisolurile sau la 2,00 2,40
subsolurile încălzite
NOTĂ:
La clădirile existente care urmează a fi reabilitate şi modernizate, valorile din tabel au caracter de recomandare.
[top]
EXEMPLE DE CALCUL
Exemplul de calcul nr. 1
Să se verifice coeficientul global de izolare termică pentru o clădire de locuit individuală, cuplată, la o fază
preliminară de proiectare.
Clădirea are parter, alcătuită conform fig. I, şi este amplasată într-un cartier din Bucureşti, înălţimea liberă a
parterului - între faţa superioară a pardoselii şi tavan - este de 2,55 m. Clădirea se proiectează în cursul anului
1997.
a) Determinarea caracteristicilor geometrice ale clădirii:
Aria plăcii pe sol (A1 ) şi a planşeului sub pod (A2 ):

A1 = A2 = 17,80 - 11,80 - 2·1,20·11,00 = 183,64 m2
Perimetrul clădirii:
P = 2·(11,80 + 17,80 + 2·1,20) = 64,00 [m]
înălţimea parterului:
H = 2,55 m
Aria tâmplăriei exterioare:
A3 = 2·1,80·1,50 + 2·1,20·1,50 + 8·0,60·0,60 + 2·0,90·1,50 + 2·2,10·1,50 + 6·0,90·2,40 = 33,84 [m 2 ]
Aria pereţilor exteriori:
A4 = P·H - A3
A4 = 64,00·2,55 - 33,84 = 129,36 [m 2 ]
Aria anvelopei:
A = 2·183,64 + 33,84 + 129,36 = 530,48 [m 2 ]
Volumul clădirii:
V = A1 ·H = 183,64·2,55 = 468,282 [m 3 ]
b) Determinarea coeficientului G pe baza valorilor R'm ;n:
Se utilizează valorile minime R'm = R'min conform anexei 3, pentru clădiri proiectate până la 1.01.1998, şi anume:
pereţi exteriori R'm = 1,20 m2 K/W
tâmplărie exterioară R'm = 0,40 m2 K/W
planşeu pod R'm = 2,00 m2 K/W
placă pe sol R'm = 3,00 m2 K/W
Cu aceste valori, în tabelul I 1, se determină termenul:
TABELUL I 1
Nr. Elementul de A R'm t

crt. construcţie
m2 m2 K/W - W/K
1 Placă pe sol 183,64 3,00 - 61,213
2 Planşeu sub pod 183,64 2,00 0,9 82,638
3 Tâmplărie exterioară 33,84 0,40 - 84,600
4 Pereţi exteriori 129,36 1,20 - 107,800
TOTAL 530,48 - - 336,251
Pentru numărul orar de schimburi de aer pentru ventilare, n, se consideră:
clădire individuală;
moderat adăpostită (în interiorul unui oraş, cu minimum 3 clădiri în apropiere);
clasa de permeabilitate ridicată (tâmplărie exterioară fără măsuri de etanşare).

Conform anexei 1, se consideră: n = 1,1 [h-1 ]
Rezultă:
Se determină:
Conform anexei 2, pentru N = 1 şi A/V =1,13 > 1,10
GN=0,95W/(m 3 k)
Rezultă G > GN; în consecinţă, trebuie să se ia unele măsuri de reducere a pierderilor de căldură.
c) Determinarea coeficientului G ≤ GN:
Se acţionează numai asupra tâmplăriei exterioare, astfel:
ferestrele şi uşile de balcon de la camerele de zi şi de la dormitoare se prevăd a se realiza din tâmplărie

dublă, din lemn, cu un geam termoizolant şi un geam obişnuit (R' = 0,55 m2 K/W), cu garnituri de etanşare;
celelalte ferestre se prevăd a se executa din tâmplărie dublă din lemn, cu geamuri obişnuite (R' = 0,43
m2 K/W), fără garnituri de etanşare;
uşa de intrare este din lemn, opacă, având R' = 0,39 m2 K/W, fără garnituri de etanşare. în tabelul I 2 se
calculează rezistenţa termică medie a tâmplăriei:
TABELUL I 2
Nr. Tipul tâmplăriei A R' A/R'

crt.
[m 2 ] [m 2 K/W] [W/K]
1 Uşa de intrare 2,16 0,39 5,538
2 Tâmplărie dublă obişnuită 6,48 0,43 15,070
3 Tâmplărie dublă cu geam

25,20 0,55 45,818
termoizolant
TOTAL 33,84 0,509 66,426
Rezistenţa termică medie:
Se determină noua valoare :
Se determină din anexa 1, noua valoare n, prin interpolare între n=0,6 (clasa de permeabilitate medie) şi n=1,1
(clasa de permeabilitate ridicată), astfel:
n = 0,6 [h-1 ] A = 25,20 [m 2 ]
n = 1,1 [h-1 ] A = 8,64 [m 2 ]

Se recalculează valoarea G:
Rezultă: G < GN
În concluzie, în condiţiile realizării efective a valorilor R'm ≥ R'min la pereţii exteriori, la planşeul de sub pod precum
şi la placa de pe sol, se obţine un coeficient global de izolare termică, mai mic decât coeficientul corespunzător
normat.
d) Verificarea preliminară a elementelor de construcţie
d1) Pereţi exteriori
1) Zidărie din blocuri BCA - GBN50 cu rosturi

obişnuite
r = 825 kg/m 3 ......... l = 0,34 W/(mK)

2) Mortar de ciment
p = 1800 kg/m 3 ....... l = 0,93 W/(mK)
Reducere maximă posibilă:
Este necesară o tratare foarte atentă a punţilor termice astfel încât reducerea rezistenţei termice unidirecţionale să
nu depăşească 22%.
d2) Planşeu sub pod
1) Beton armat
r = 2500 kg/m 3 ....... l = 1,74 W/(mK)

2) Plăci rigide din fibre de bazalt tip PB 160
r = 160 kg/m 3 ......... l = 0,05 W/(mK)

3) Mortar de ciment
r = 1800 kg/m 3 ....... l = 0,93 W/(mK)
Reducere maximă posibilă:
d3) Placa pe sol
1)Mortar de ciment
r = 1800 kg/m 3 ..... l = 0,93 W/(mK)

r l
2) Polistiren celular
r = 20 kg/m 3 ........ l = 0,044 W/(mK)

3)Beton armat
r = 2500 kg/m 3 ..... l = 1,74 W/(mK)

4) Umplutură pietriş
r = 1800 kg/m 3 ..... l = 0,70 W/(mK)

5) Umplutură pământ.
l = 2,00 W/(mK)
Grosimea de calcul a stratului termoizolant, ţine seama de abaterea negativă admisă:
d = 48 mm - 3 mm = 45 mm.
Conform [2], rezistenţa termică specifică corectată R' se calculează cu relaţia:
în care:
T = + 20°C
Te = - 15°C (zona II climatică)
Tp =+10°C (zona II climatică)
d p1 = 3,00 m
d p2 = 4,00 m
lp1 = 2,00W/(mK)
lp2 = 3,90 W/(mK)
ai = 6W/(m 2 K)
d şi l = grosimile şi conductivităţile termice ale tuturor straturilor între cota ±0,00 şi CTS.
P = 64,00 m (pct. a)
A1 = 183,64 m2 (pct. a)
Rezultă:
0,3333=0,0692+0,3485 y
Rezultă valoarea maximă admisă pentru coeficientul liniar de transfer termic:

În consecinţă, trebuie realizat un detaliu al soclului care să conducă la această valoare maximă.
În cele de mai sus s-a neglijat efectul, relativ redus, al întreruperii continuităţii stratului orizontal termoizolant în
dreptul pereţilor interiori, structurali şi nestructurali.
Pentru a ţine seama şi de acest efect, se va adopta un detaliu de soclu având:
Exemplul de calcul nr. 2
Să se verifice coeficientul global de izolare termică pentru o clădire de locuit cu P + 2E şi subsol tehnic general,
amplasată în centrul oraşului Piteşti.
Clădirea are 6 apartamente şi este alcătuită conform fig. II.1 şi fig. II.2.
Tâmplăria exterioară este dublă, din lemn, iar uşa de intrare în clădire, precum şi cea de acces în subsol - simplă,
metalică; tâmplăria nu este prevăzută cu garnituri de etanşare.
Temperatura în subsol, determinată pe bază de bilanţ termic, este Tu = + 5 °C.
Verificarea se face la faza finală de proiectare, care se elaborează în cursul anului 1997.
a) Determinarea caracteristicilor geometrice ale clădirii:
Se aplică prevederile cap. 6 din [1] şi ale pct. 3.3. şi 3.4. din prezentul normativ:
Aria pereţilor exteriori (partea opacă + tâmplăria)
P = (21,05 + 11,75)·2 = 65,60 m
H = 2,55 + 2·2,80 = 8,15 m
La produsul P·H se adaugă aria pereţilor exteriori din zona denivelată de la intrare:
A1 + A2 = 65,60·8,15 + 1,05(3,05 + 2·0,60)
A1 + A2 = 539,10 m2
Aria tâmplăriei duble, din lemn
A2,1 = 4,05·6 + 2,16·9 + 2,97·6 + 1,44·8 + 0,36·12
A2,1 = 77,40 m2
Aria tâmplăriei simple, metalice (uşa de intrare în clădire)
A22 = 1,80·2,10 = 3,78 m2
Aria totală a tâmplăriei exterioare (A2 )
A2 = 77,40 + 3,78 = 81,18 m2
Aria părţii opace a pereţilor exteriori (A1 )
A1 = 539,10 - 81,18 = 457,92 m2
Aria planşeului terasă (A3 )
A3 = 9,35·21,05 + 0,60·2·10,85 + 2·3,05·0,60
A3 = 213,50 m2
Aria planşeului peste subsol (A4 )
la aria terasei se adaugă diferenţa rezultată ca urmare a înclinării rampelor dintre cotele -1,05 şi + 1,375 (fig. II.3)

A4 = 213,50 + (2,24·1,20 + 1,40·1,85)·(1/0,85 -1)
A4 = 214,43 m2
Din această arie totală, aria notată cu A42 în fig. II.3 nu este prevăzută cu strat termoizolant.
A4 .2 = 3,75·3,05 + (214,43 - 213,50) = 12,37 m2
A4.1 = 214,43 -12,37 = 202,06 m2
Aria pereţilor interiori dintre volumul încălzit şi subsol (A5 )
Această arie se calculează în cadrul figurii II.3
A5 = 12,39 m2
În acestă arie se include şi uşa de acces în subsol (1,60 m2 ), care se asimilează cu o zonă de perete interior.
Aria totală a anvelopei
A = A1 + A2 + A3 + A4 + A5
A = 457,92 + 81,18 + 213,50 + 214,43 + 12,39
A = 979,42 m2
Volumul interior, încălzit, al clădirii (V)
V = A3 ·H + Ac ·3,05 (vezi fig. II.3)
V = 213,50·8,15 + 2,70·3,05
V = 1748,26 m3
b) Determinarea rezistenţelor termice specifice unidirecţionale (R)
Caracteristicile termotehnice ale materialelor se iau din anexa A din [1].
1) Pereţi exteriori
1) Zidărie din cărămizi cu găuri verticale, tip GVP

(poziţia 64)
r = 1380 kg/m 3 ...... l = 0,60 W/(mK)

2) Polistiren celular (poziţia 72)
r = 20 kg/m 3 ......... l = 0,044 W/(mK)

3) Mortar de ciment (poziţia 15)
r = 1800 kg/m 3 ...... l = 0,93 W/(mK)
Pentru stratul de polistiren celular se consideră în calcul grosimea minimă posibilă, având în vedere abaterea
admisă (±5 mm) faţă de grosimea nominală de 85 mm.
d = 85 - 5 = 80 mm
2) Tâmplăria exterioară
Tâmplărie dublă, din lemn R = 0,43 m2 K/W

Tâmplărie simplă, metalică R = 0,17 m2 K/W
3) Planşeu terasă
1) Beton armat (poziţia 6)

r = 2500 kg/m 3 ............ l = 1,74 W/(mK)

r = 20 kg/m 3 .............. l = 0,044 W/(mK)

3)Mortar de ciment (poziţia 15)
r = 1800 kg/m 3 ............ l = 0,93 W/(mK)

4) Beton simplu (poziţia 6)
r = 2400 kg/m 3 ............ l = 1,62 W/(mK)

5) Hidroizolaţie bituminoasă (poziţiile 5 şi 76)
r = 1100 kg/m 3 ............ l = 0,17 W/(mK)

6) Pietriş (poziţia 35)
r = 1800 kg/m 3 ............ l = 0,70 W/(mK)
Pentru stratul de polistiren celular se consideră în calcul grosimea:
d = 15 - 0,5 = 14,5 cm
4) Planseu peste subsol
4.1 Planşeu cu strat termoizolant
1) Beton armat (poziţia 6)
r = 2500 kg/m 3 .............. l = 1,74 W/(mK)

r = 20 kg/m 3 ................ l = 0,044 W/(mK)

3) Mortar de ciment (poziţia 15)
r = 1800 kg/m 3 ............ l = 0,93 W/(mK)
Pentru stratul de polistiren celular, în calcul, se consideră grosimea:
d = 6 - 0,5 = 5,5 cm
Se neglijează covorul din PVC.
4.2 Planşeu fără strat termoizolant
5. pereţi interiori (fig. II.3)
Suprafaţa Aa (2,04 m2 )
Zidărie de cărămizi GVP (24 cm) + mortar (2 x 2 cm)

Suprafaţele Ab şi Ac (3,28 m2 )
Beton armat (30 cm) + mortar (2 cm)
Suprafeţele Ad şi Ae (5,47 m2 )
Zidărie din cărămizi GVP (11,5 cm) + mortar (2 x 2 cm)
Tâmplărie uşă (1,60 m2 )
R = 0,17 m2 K/W
c) Determinarea rezistenţelor termice specifice corectate ( R')
Se utilizează metoda coeficienţilor specifici liniari şi punctuali de transfer termic; calculul se face pentru elementele
de construcţie cu punţi termice : pereţi exteriori, planşeu terasă şi planşcu peste subsol.
Detaliile constructive caracteristice clădirii analizate sunt prezentate în fig. II.1 şi fig. II.2 şi sunt notate astfel:
1 ... 6 - secţiuni orizontale (fig II.1)
7 ... 28 - secţiuni verticale (fig. II.2)
Coeficienţii y se extrag din tabelele conţinute în [1], direct sau prin interpolare.
Pentru coeficienţii 6, 7 şi 26 ... 28, care au o pondere redusă, valorile y se stabilesc prin comparaţie cu alţi
coeficienţi similari, dar la un nivel acoperitor.
Lungimile 1 aferente coeficienţilor y s-au determinat astfel:

coeficienţii nr. 1 ... 4 - considerând înălţimea H = 8,15 m;
coeficienţii nr. 5, 6, 12 ... 16 şi 21 ... 28, aferente tâmplăriei exterioare - considerând dimensiunile nominale
ale ferestrelor şi uşilor;
coeficienţii nr. 10 şi 11 - considerând lungimea efectivă a pereţilor interiori respectivi, exclusiv golurile de uşi;
restul coeficienţilor - considerând lungimile desfăşurate din cadrul ariei A1 .
Valorile y şi lungimile l aferente se dau în tabelul II.1, tabel în cadrul căruia se calculează şi valorile y· l şi E(y· l).
Coeficientul punctual de transfer termic, aferent agrafelor ø6 s-a preluat din tabelul 71 şi are valoarea:
c = 0,0039 W/K.
Numărul de agrafe s-a determinat considerând 4 buc/m 2 :
4·A 1 = 4·457,92 = 1832 buc
Se aplică relaţia (7) din [1]:
Pe baza valorilor A, R, şi determinate mai sus, în tabelul II.2 se determină rezistenţele termice
corectate R'.
Tabelul II.1
Determinarea valorilor pe ansamblul clădirii
Tip Tabel
ELEMENTUL coef. din
y l y. l

coef. din
DE
CONSTRUCŢIE
y [1] W/mK m W/K
1 2 0,01 32,60 0,326
2 4 0,09 199,80 17,982
3 15 -0,15 65,20 -9,780
4 15 -0,11 67,30 -7,403
5 52 0,15 104,00 15,600
6 - 0,43 4,20 1,806
7 - 0,48 2,45 1,176
9 41 0,16 57,75 9,420
12 53 0,13 50,40 6,552
13 55 0,40 31,20 12,480
14 55 0,17 31,20 5,304

PEREŢI
15 55 0,36 1,80 0,648
EXTERIORI
16 55 0,18 1,80 0,324
17 31 0,24 46,40 11,136
19 23 0,19 89,20 16,948
20 23 0,29 89,20 25,868
21 56 0,34 7,20 2,448
22 56 0,40 7,20 2,880
23 54 0,10 1,80 0,180
25 32 0,39 19,20 7,488
27 - 0,45 1,80 0,180
28 - 0,30 1,80 0,540
TOTAL 122,553
18 31 0,34 46,40 15,776

PLANŞEU
24 32 0,29 19,20 5,568
TERASĂ
TOTAL 21,344
8 41 0,20 57,75 11,550
10 46 0,10 61,48 6,148

PLANŞEU
PESTE 11 46 0,20 92,50 18,500
SUBSOL
26 - 0,25 3,60 0,900
TOTAL 37,098
TABELUL II.2

Determinarea rezistenţelor termice corectate R'
Nr. ELEMENTUL A R R'

crt DE
CONSTRUCŢIE
m2 m2 K/W W/K W/K m2 K/W
1 Pereţi exteriori 457,92 2,630 122,553 7,145 1,51
2 Planşeu terasă 213,50 3,746 21,344 - 2,72
3 Planşeu peste
subsol (zona 202,06 1,634 37,098 - 1,257
termoizolantă)
d) Determinarea rezistentelor termice medii (R' m ):
Rezistenţele termice corectate obţinute pentru pereţi exteriori şi pentru planşeul terasă reprezintă rezistenţele medii
pe clădire (R' = R'm).
La planşeul de peste subsol, valoarea R' = 1,257 m2 K/W se foloseşte în continuare în tabelul II3, în care se
calculează rezistenţa termică corectată medie (R'm ),a întregului planşeu (zona cu strat termoizolant + zona fără
strat termoizolant, folosind relaţia (10) din [1]:
TABELUL II.3
Determinarea rezistenţei termice R' m la planseul peste subsol
A R A/R
SUPRAFAŢA
m2 m2 K/W W/K
Cu strat termoizolant 202,06 1,257 160,748
Fără strat termoizolant 12,37 0,384 32,213
TOTAL 214,43 1,11 192,961
Rezistenţele termice medii la tâmplăria exterioară şi la pereţii interiori adiacenţi subsolului se calculează în cadrul
tabelelor II.4 şi II.5.
Tabelul II.4
Determinarea rezistenţei termice R' m la tâmplăria exterioară
A R A/R
FELUL TÂMPLĂRIEI
m2 m2 K/W W/K
Dublă din lemn 77,40 0,43 180,00
Simplă, metalică 3,78 0,17 22,235
TOTAL 81,18 0,40 202,235
TABELUL II.5
Determinarea rezistenţei termice R' m la pereţii interiori adiacenţi subsolului
A R A/R
SUPRAFAŢA
m2 m2 K/W W/K

Aa 2,04 0,651 3,134
Ab + Ac 3,28 0,402 8,159
Ac + Ae 5,47 0,443 12,348
Uşa 1,60 0,170 9,411
TOTAL 81,18 0,40 202,235
e) Determinarea coeficientului global de izolare termică (G)
Se utilizează relaţia (1) din prezentul normativ:
Factorul de corecţie a temperaturilor exterioare se calculează cu relaţia (4) din prezentul normativ:
Valoarea se calculează în tabelul II.6
Viteza de ventilare n se determină pe baza anexei 1 din prezentul normativ având în vedere următoarele
caracteristici:
clădire adăpostită (în centrul oraşului);

clădire cu mai multe apartamente, cu dublă orientare;
clasa de permeabilitate - ridicată (tâmplărie fără măsuri de etanşare).
Tabelul II.6
A R'm t A·t/R' m
nr. ELEMENTUL DE
crt CONSTRUCŢIE
m2 m2 K/W - W/K
1 Pereţi exteriori 457,92 1,51 - 303,26
2 Tâmplărie exterioară 81,18 0,40 - 202,95
3 Planşeu terasă 213,50 2,72 - 78,49
4 Planşeu peste subsol 214,43 1,11 0,43 83,07
5 Pereţi interiori
12,39 0,37 0,43 14,40
adiacenţi subsolului
TOTAL 979,42 - - 682,17
Rezultă:
n = 0,6 h -1
f) Comparaţie cu valorile normate GN şi R'min
Coeficientul global normat de izolare termică (GN) se extrage din anexa 2 a prezentului normativ, în funcţie de:
numărul de niveluri :N = 3;
raportul:

anul elaborării proiectului: 1997.
Rezultă:
GN = 0,67 W/m3 K
Se respectă condiţia (6) din prezentul normativ, deoarece:
G < GN
În tabelul II.7 se prezintă comparativ valorile R'm realizate şi valorile R'min prevăzute în anexa 3 a prezentului
normativ, pentru clădiri de locuit proiectate până la 1. 01. 1998.
Tabelul II.7
Rezistenţele termice R' m şi R' min
R'm R'min
Nr. crt ELEMENTUL DE CONSTRUCŢIE
m2 K/W
1 Pereţi exteriori 1,51 1,20
3 Planşeu terasă 2,72 2,00
4 Planşeu peste subsol 1,11 1,10
5 Pereţi interiori adiacenţi subsolului 0,37 *)
*) Nu se normează
Rezultă că la toate elementele de construcţie se respectă condiţia (29) din [1], prescrisă şi la pct. 3.6 din prezentul
normativ:
R'm ≥ R'min
g) Rezistenta termică medie a anvelopei R'm
Rezistenţa termică medie a anvelopei se determinăcu relaţia (7)
[top]
NORMATIV PRIVIND CALCULUL COEFICIENŢILOR GLOBALI DE IZOLARE

TERMICĂ LA CLĂDIRILE CU ALTĂ DESTINAŢIE DECÂT CEA DE LOCUIRE
Cuprins

* CALCULUL COEFICIENTUL GLOBAL DE IZOLARE TERMICĂ EFECTIV, G1
* CALCULUL COEFICIENTUL GLOBAL Gl DE REFERINŢĂ
* ANEXA A: REGLEMENTĂRI TEHNICE CONEXE

* ANEXA B: CLASA DE INERŢIE TERMICĂ

* ANEXA C: INDICELE SOLAR
* ANEXA D: EXEMPLU DE CALCUL AL COEFICIENTULUI G 1ref
1.1. Obiect
Prezentul normativ are ca obiect stabilirea metodei de calcul a caracteristicii de performanţă termoenergetică globală
a clădirilor cu altă destinaţie decât cea de locuire, a căror regim de înălţime nu depăşeşte P+10 etaje.
Această caracteristică este denumită «COEFICIENT GLOBAL DE IZOLARE TERMICĂ», este notată cu simbolul G1
şi are unitatea de măsură W/(m 3 K).
Verificarea criteriului de satisfacere a exigenţei de performanţă termoenergetică globală a unei clădiri cu altă
destinaţie decât locuirea, sau a unei părţi de clădire, se face pe baza relaţiei:
G 1 ≤ G 1ref [W/(m3 K)] (1)
Coeficientul G1 este un indicator convenţional al nivelului de preformanţă teimoenergetică «de iarnă», al unei clădiri
în ansamblul ei, sau a unei părţi de clădire, distinctă din punct de vedere funcţional.
Prin calculul coeficientului global de referinţă G1ref se stabilesc performanţele termoenergetice ale clădirii conform
proiectului de arhitectură, performanţe ce trebuie asigurate prin proiectul de execuţie şi menţinute pe toată durata de
viaţă a clădirii.
Coeficientul global de izolare termică G1 al unei clădiri sau al unei părţi de clădire reprezintă pierderile orare de
căldură prin transmisie prin elementele de închidere ale acesteia, pentru o diferenţă de temperatură de un grad
între interior şi exterior, raportate la volumul încălzit al acesteia.
Pe lângă performanţa termoenergetică globală, clădirea în ansamblu şi elementele de închidere trebuie să răspundă
şi celorlalte criterii de performanţă privind confortul interior din punct de vedere termotehnic şi transferul de căldură
şi masă prin elementele de închidere conform legislaţiei în vigoare.
De asemenea, permeabilitatea la aer a elementelor de închidere ale unei clădiri trebuie să fie astfel încăt rata de
ventilare suplimentară în raport cu rata de ventilare specifică să nu fie mai mare, în medie, de 0,2 schimburi pe oră,
în sezonul de încălzire.
Pentru calculul de permeabilitate la aer a elementelor de închidere ale unei clădiri se pot utiliza metodele prevăzute
în STAS 6472/7 şi «Normativ privind igiena compoziţiei aerului în spaţii cu diverse destinaţii, în funcţie de activităţile
desfăşurate, în regim de vară - iarnă».
Prevederile prezentului normativ se aplică la proiectarea, verificarea şi expertizarea proiectelor noi de clădiri cu altă
destinaţie decât cea de locuire şi are caracter de recomandare pentru amenajări sau modernizări ale clădirilor
existente.
Prezentul normativ cuprinde:
metoda de calcul a coeficientului global G1 efectiv, pe baza proiectului de clădire, pentru stabilirea
performanţei termoenergetice globale reale ale acesteia;
metoda de calcul a coeficientului global de referinţă, G1ref, pe baza coeficienţilor de control ai elementelor
de închidere, stabiliţi prin prezentul normativ în funcţie de tipul de clădire şi zona climatică, precum şi pe
baza suprafeţelor aferente acestor elemente .
1.2. CONVENŢII
1.2.1. Volum încălzit
Prin convenţie, pe lângă spaţiile încălzite direct, sunt considerate "încălzite" şi holurile, camerele de depozitare,
dulapurile din pereţi, spaţiile de circulaţie comună, scările, ascensoarele, dacă sunt în comunicare cu spaţiile
încălzite sau sunt situate la un nivel unde majoritatea spaţiilor sunt încălzite, chiar dacă ele nu sunt prevăzute cu
elemente de încălzire.
Volumul ocupat de o vitrină face parte din volumul încălzit chiar dacă este despărţit de acesta printr-un geam şi, în
acest caz, se consideră că peretele exterior al volumului încălzit este geamul exterior al vitrinei.
1.2.2. Volum neîncălzit
Spaţiile reprezentând pivniţe, garaje, subsoluri tehnice, ganguri (durhiuri), poduri, etc, care nu sunt prevăzute cu
elemente de încălzire şi nici nu îndeplinesc condiţiile de la pct. 1.2.1 sunt considerate ca "neîncălzite". Volumul
ocupat de un windfang sau sas nu este considerat ca făcând parte din volumul încălzit.
1.3. Clasificarea clădirilor cu altă destinaţie decât cea de locuire

Clădirile la care se aplică prevederile prezentului normativ se împart în două categorii:
clădiri de categoria 1, în care intră clădirile cu "ocupare continuă" şi clădirile cu "ocupare discontinuă" de
clasă de inerţie mare (definită conform anexei B);
clădiri de categoria 2, în care intră clădirile cu "ocupare discontinuă", cu excepţia celor din clasa de inerţie
mare.
Clădirile cu "ocupare continuă" sunt acele clădiri a căror funcţionalitate impune ca temperatura mediului interior să
nu scadă (în intervalul "ora 0 - ora 7") cu mai mult de 7°C sub valoarea normală de exploatare. Din această
categorie fac parte: creşele, internatele, spitalele, etc.
Clădirile cu "ocupare discontinuă" sunt acele clădiri a căror funcţionalitate permite ca abaterea de la temperatura
normală de exploatare să fie mai mare de 7°C pe o perioadă de 10 ore pe zi, din care cel puţin 5 ore în intervalul
"ora 0 - ora 7". Din această categorie fac parte: şcolile, amfiteatrele, sălile de spectacole, clădirile administrative,
restaurantele, clădirile industriale cu unul sau două schimburi, etc, de clasă de inerţie medie şi mică (definite
conform anexei B).
[top]
2. CALCULUL COEFICIENTUL GLOBAL DE IZOLARE TERMICĂ EFECTIV, G1
Coeficientul global efectiv G1 al unei clădiri sau al unei părţi dintr-o clădire se calculează cu relaţia:
(2)
în care:
V - volumul încălzit al clădirii sau părţii de clădire, calculat conform Normativelor C107/3
şi C107/1, exprimat în m3 ;
Aj - aria elementului de construcţie j, prin care se produce schimb de căldură, calculată

conform Normativelor CI07/1, CI07/3 şi C 107/5, exprimată în m2 ;
tj - factor de corecţie a diferenţei de temperatură între mediile separate de elementul de

construcţie j, calculat conform Normativelor C107/I, C107/3 şi C 107/5;
R mj - rezistenţa termică specifică corectată medie, a elementului de construcţie j, calculată

conform Normativelor C107/3 şi C 107/5, exprimată în m2 K/W;
[top]
3. CALCULUL COEFICIENTUL GLOBAL G1 DE REFERINŢĂ
3.1. Relaţia generală de calcul
Valoarea limită a coeficientului global G1, denumită coeficient global de referinţă, G1ref, se calculează cu relaţia:
(3)
în care:
A1 - aria suprafaţelor componentelor opace ale pereţilor verticali care fac cu planul orizontal un unghi mai mare de
60°, aflaţi în contact cu exteriorul sau cu un spaţiu neîncălzit, exprimată în m2 , calculată luând în considerare
dimensiunile interax;
A2 - aria suprafaţelor planşeelor de la ultimul nivel (orizontale sau care fac cu planul orizontal un unghi mai mic de
60°), aflate în contact cu exteriorul sau cu un spaţiu neîncălzit, calculată luând în considerare dimensiunile interax,
exprimată în m2 ;
A3 - aria suprafaţelor planşeelor inferioare aflate în contact cu exteriorul sau cu un spaţiu neîncălzit, calculată luând
în considerare dimensiunile interax, exprimată în m2 ;
P - perimetrul exterior al spaţiului încălzit aferent clădirii, aflat în contact cu solul sau îngropat, exprimat în m;

A4 - aria suprafaţelor pereţilor transparenţi sau translucizi aflaţi în contact cu exteriorul sau cu un spaţiu neîncălzit,
calculată luând în considerare dimensiunile nominale ale golului din perete, exprimată în m2 ;
NOTĂ: Un perete este considerat transparent sau translucid dacă factorul de transmisie a luminii corespunzător
acestui element este cel puţin 0,15. în caz contrar el este considerai opac.
V - volumul încălzit, calculat pe baza dimensiunilor interioare ale clădirii, exprimat în m3 ;
a,b,c,d,e - coeficienţi de control pentru elementele de construcţie menţionate mai sus, ale căror valori sunt date în
tabelele 1 şi 2, în funcţie de:
- categoria de clădire: categoria 1 sau de categoria 2;
- tipul de clădire;
- zona climatică: definită conform Normativului C107/3.
3.2. Valorile coeficienţilor de control a, b, c, d, e
Tabelul 1
Valorile coeficienţilor a, b, c, d, e pentru clădiri de categoria 1
Tipul de Zona a b c d e
clădire climatică
[m 2 K/W] [m 2 K/W] [m 2 K/W] [W/mK] [m 2 K/W]
Spitale, I 1,30 2,30 1,50 1,30 0,39

creşe şi
policlinici II 1,40 2,50 1,60 1,30 0,39
III 1,50 2,70 1,70 1,30 0,43
Clădiri de I 0,90 2,30 0,90 1,30 0,39

învăţământ
şi pentru II 1,00 2,50 1,00 1,30 0,39
sport
III 1,10 2,70 1,10 1,30 0,43
Birouri, I 0,80 2,10 0,90 1,30 0,30

clădiri
comerciale II 0,90 2,30 1,00 1,30 0,30
şi hoteluri
*)
III 1,00 2,50 1,10 1,30 0,30
Alte clădiri I 0,65 1,80 0,90 1,30 0,25

(industriale
cu regim II 0,70 2,00 1,00 1,30 0,25
normal de
exploatare) III 0,75 2,20 1,10 1,30 0,25
*) Pentru partea de cazare se aplică prevederile din normativ C 107/1.
Tabelul 2
Valorile coeficienţilor a, b, c, d, e pentru clădiri de categoria 2
Tipul de Zona a b c d e
clădire climatică
[m 2 K/W] [m 2 K/W] [m 2 K/W] [W/mK] [m 2 K/W]
Policlinici I 1,05 2,45 1,30 1,40 0,39

dispensare,
creşe II 1,15 2,70 1,40 1,40 0,39
III 1,25 2,95 1,50 1,40 0,43
Clădiri de I 0,75 2,00 0,90 1,40 0,39

învăţământ
şi pentru II 0,80 2,25 1,00 1,40 0,39
sport
III 0,85 2,45 1,10 1,40 0,43
Birouri, I 0,75 2,00 0,90 1,40 0,30

clădiri
comerciale II 0,80 2,25 1,00 1,40 0,30
şi hoteluri
*)
III 0,85 2,45 1,10 1,40 0,30
Alte clădiri I 0,55 1,40 0,85 1,40 0,25

(industriale
cu regim II 0,60 1,50 0,90 1,40 0,25
normal de
exploatare) III 0,65 1,60 0,95 1,40 0,25
*) Pentru partea de cazare se aplică prevederile din normativ C 107/1.
3.3 Aporturile solare
Pentru clădirile la care suprafaţa pereţilor transparenţi sau translucizi reprezintă cel puţin 50 % din suprafaţa
elementelor verticale de închidere, coeficientul global de referinţă G1ref poate fi mărit cu o cantitate, DGlref, a cărei
valoare este dată în tabelul nr. 3, în funcţie de categoria clădirii, de indicele solar, Is , determinat conform anexei C
şi eventual de inerţia termică a clădirii (determinată conform anexei B).
Tabelul nr. 3
Valorile AG1ref, în W/(m3 K)
Indicele solar, Is [m -1 ]
Categoria Inerţia
Tipul clădirii până de la 0,020
clădirii termică
la 0,010 la şi mai
0,009 0,019 mult
Clădiri de Clădiri Oarecare 0 0,06 0,12

categoria 1 pentru sport
Alte clădiri Mică 0 0,03 0,06
Medie 0 0,05 0,10
Mare 0 0,06 0,12
Clădiri de Clădiri Oarecare 0 0,03 0,06

categoria 2 pentru sport
şi şcoli
Alte clădiri Oarecare 0 0,04 0,08
[top]
ANEXA A
REGLEMENTĂRI TEHNICE CONEXE
1. STAS 7109 "Termotehnica construcţiilor. Terminologie, simboluri şi unităţi de măsură"
2. STAS 6472/7 "Fizica construcţiilor. Termotehnica. Calculul permeabilităţii la aer a

elementelor şi materialelor de construcţii"
3. *) "Normativ privind igiena compoziţiei aerului"
4. STAS 4908 "Arii şi volume convenţionale"
5. C 107/1 "Normativ privind calculul coeficienţilor globali de izolare termică la clădirile

de locuit"

6. C107/3 "Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale

clădirilor "
7. C107/5 "Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie în

contact cu solul"
8. *) Calculul transferului de masă (umiditate) prin elemente de construcţie
[top]
ANEXA B
CLASA DE INERŢIE TERMICĂ
B.1 CALCULUL CLASEI DE INERŢIE TERMICĂ
Stabilirea clasei de inerţie termică a clădirilor cu altă destinaţie decât locuirea este necesară pentru determinarea
încadrării în categoria 1 sau 2.
La determinarea clasei de inerţie calculul se face astfel:
- pe întreaga clădire, dacă aria desfăşurată a spaţiului încălzit corespunzător clădirii analizate este mai mică sau
egală cu 200 m2 ;
- în caz contrar, pe o porţiune mai restrânsă, considerată reprezentativă pentru acea clădire sau parte de clădire.
B.1.1 Modul de stabilire a clasei de inerţie termică
Clasa de inerţie termică a unei clădiri sau părţi de clădire se stabileşte conform tabelului B.1 de mai jos, în funcţie
de valoarea raportului:
(B.1)
în care:
mj - masa unitară a fiecărui element de construcţie component j, care intervine în inerţia

termică a acestuia, calculată conform B.1. 2 (vezi fig. B.1.1, fig. B.1.2, fig. B.1.3, fig. B.1.4,
fig. B.1.5, fig. B.1.6, fig. B.1.7, fig. B.1.8, fig. B.1.9, fig. B.1.10, fig. B.1.11, fig. B.1.12), în
kg/m 2 ;
Aj - aria utilă a fiecărui element de construcţie j, determinată pe baza dimensiunilor interioare

a acestuia, în m2 ;
Ad - aria desfăşurată a clădirii sau părţii de clădire analizate, în m2 . Pentru calcul se poate
utiliza şi standardul STAS 4908.
Tabelul B.1
Clasa de inerţie
Raportul kg/m 2 Inerţia termică
Până la 149 mică
De la 150 la 399 medie
400 şi mai mult mare
B.1.2 Modul de evaluare a masei unitare, m j
Modul în care se calculează masa unitară a elementelor de construcţie este prezentat schematic în fig. B.1.1, fig.
B.1.2, fig. B.1.3, fig. B.1.4, fig. B.1.5, fig. B.1.6, fig. B.1.7, fig. B.1.8, fig. B.1.9, fig. B.1.10, fig. B.1.11, fig. B.1.12.

În aceste figuri:
- schema reprezintă un element de construcţie fără izolaţie sau cu izolaţie distribuită;
- schema reprezintă un element de construcţie cu un strat izolant distinct (interior .exterior sau
median);
- linia marchează porţiunea de element de construcţie care intervine în inerţia termică.
NOTĂ: Un strat din structura unui element de construucfie se consideră strat izolant dacă este realizat dintr-un
material cu conductivitatea termică mai mică de 0,065 W/(mK) şi cu grosimea astfel încât rezistenţa specifică la
permeabilitatea termică a lui să fie mai mare de 0,5 (m 2 K)/W.
B.1.2.1 Element de construcţie exterior
Dacă elementul de construcţie nu are izolaţie termică sau are izolaţie termică distribuită (de exemplu: perete din
zidărie de cărămidă), se calculează jumătate din masa unitară a acestuia (m/2) (vezi fig. B.1.1a; fig. B.1.1c; fig.
B.1.2a; fig. B.1.3a).
Dacă elementul de construcţie conţine un strat izolant distinct, se calculează numai masa părţii de element situată
pînă la suprafaţa interioară a stratului izolant (mint) ( vezi fig. B.1.1b; fig. B.1.1d; fig. B.1.2b; fig. B.1.3b).
B.1.2.2 Element de construcţie în contact cu solul, spaţiu închis îngropat, subsol tehnic
Dacă elementul de construcţie nu are izolaţie termică (de exemplu un planşeu peste pământ fără izolaţie sau cu
izolaţie verticală de jur împrejur sau un planşeu peste subsol tehnic), se consideră masa unitară de 150 kg/m 2 ,
oricare ar fi structura elementului (vezi fig. B.1.4a; fig. B.1.5a; fig. B.1.6a).
Dacă elementul de construcţie conţine un strat izolant distinct ( de exemplu un planşeu direct peste pământ cu
izolaţie termică orizontală sau un planşeu cu izolaţie termică peste un subsol tehnic), se calculează numai masa
unitară a părţii de element situată până la suprafaţa interioară stratului izolant (m int) (vezi fig. B.1.4b; fig. B.1.5b;
fig. B.1.6b).
B.1.2.3 Element de construcţie în contact cu un spaţiu de aceeaşi natură sau cu un spaţiu închis neîngropat (casa
scării, spaţiu tehnic, depozit, etc.) - caz ce intervine atunci când calculul se face pentru o porţiune reprezentativă a
clădirii sau părţii de clădire analizate).
Dacă elementul de construcţie nu are izolaţie termică (cazul general al pereţilor şi planşeclor între spaţii de aceeaşi
natură) sau are izolaţie termică distribuită (de exemplu un perete din zidărie de cărămidă, se calculează jumătate
din masa lui (m/2) (vezi fig. B.1.7a; fig. B.1.8a; fig. B.1.9a; fig. B.1.10a).
Dacă elementul are un strat izolant distinct, se calculează numai masa părţii de element situată până la suprafaţa
interioară a stratului izolant, corespunzătoare spaţiului respectiv (m int) (vezi fig. B.1.7b; fig. B.1.8b; fig. B.1.9b; fig.
B.1.10b).
Aceste mase m/2 sau mint se limitează la 150 kg/m 2 .
B.1.2.4 Element de construcţie interior (caz ce intervine atunci când calculul se face pentru clădirea în ansamblu).
Se ia în considerare masa peretelui (m), limitându-se această masă la 300 kg/m 2 (vezi fig. B.1.11a; fig. B.1.11b; fig.
B.1.12a; fig. B.1.12b).
B.1.2.5 Element de construcţie interior sau exterior placat la interior cu un strat care împiedică contactul cu
aerul
Pentru elementele de construcţie interioare sau exterioare placate la interior cu un strat care împiedică contactul cu
aerul (ca de exemplu tavane suspendate, placări interioare, îmbrăcăminţi de pardoseli, etc.) masa ce se ia în
considerare la determinarea clasei de inerţie termică se calculează cu formula:
150/(1 + R st ) - pentru elementele interioare
300/(1 + R st ) - pentru elementele exterioare unde R st , este rezistenţa specifică la permeabilitatea termică a stratului
de placare.
B.2 EXEMPLU DE CALCUL AL INERŢIEI TERMICE POLICLINICĂ
Se consideră o clădire de policlinică, conform fig. B.2.1.
Cotele din figură se referă la dimensiunile interax dintre elementele de construcţie, atât pe orizontală cât şi pe
verticală. Aria desfăşurată a spaţiului încălzit al clădirii este:
2 × 29,30 × 10,70 = 627,02 m2 > 200 m2

În acest caz, calculul se va face pe o unitate funcţională reprezentativă, respectiv cabinetul de consultaţii.
Unitatea funcţională (cabinetul de consultaţii) este prezentat în fig. B.2.2.
Elementele de închidere al acestei unităţi funcţionale sunt:
- un perete exterior cu gol de fereastră, având următoarea strucură şi dimensiuni ( fig. B.2.2.a):
tencuială exterioară din mortar de ciment - var de 2 cm grosime;

zidărie de cărămidă plină de 36,5 cm grosime;
tencuială interioară din mortar de ciment - var de 1,5 cm grosime;
gol de fereastră 2,10 x 1,50 m, cu suprafaţa de 3,15 m2 ;
înălţime perete (lumină): 3,00 m;
lungime perete (lumină): 3,35 m;
suprafaţă utilă perete exterior: 3,00 × 3,35 - 2,10 × 1,50 = 6,90 m2
- doi pereţi interiori transversali plini, având următoarea structură şi dimensiuni (fig. B.2.2.b):

zidărie de cărămidă plină de 24 cm grosime;
suprafaţă utilă perete interior transversal: 3,00 × 4,20 = 12,60 m2
- un perete interior longitudinal cu gol de uşă, având următoarea structură şi dimensiuni (fig. B.2.2.b):

zidărie de cărămidă plină de 24 cm grosime;
gol de uşă 0,90 × 2,10 m, cu suprafaţa de 1,89 m2 ;
suprafaţă utilă perete interior longitudinal: 3,00 × 3,35 - 0,90 × 2,10 = 8,16 m2
- un planşeu inferior, având următoarea structură şi dimensiuni (fig. B.2.2.c):
pardoseală din mozaic de 3 cm grosime;

placă din beton simplu de 12 cm grosime;
lungime placă interioară (lumină): 4,20 m;
lăţime placă inferioară (lumină) : 3,35 m;
suprafaţă utilă placă inferioară: 4,20 × 3,35 = 14,07 m2
- un planşeu superior, având următoarea structură şi dimensiuni (fig. B.2.2.d):
pardoseală din mozaic de 3 cm grosime;

placă din beton armat de 12 cm grosime;
lungime placă superioară (lumină): 4,20 m;
lăţime placă superioară (lumină): 3,35 m;
suprafaţă utilă placă superioară: 4,20 × 3,35 = 14,07 m2
Aria desfăşurată a unităţii funcţionale este:
Ad = 3,60 × 4,45 = 16,02 m2
Din calculele prezentate în tabelul B.2 rezultă că:
raportul are valoarea de 730,14 > 400, deci unitatea funcţională analizată se încadrează în clasa de
interţie termică mare.
Tabelul B.2
Perete Pereţi Planşeu Planşeu Inerţia

exterior interiori inferior superior termică
(vezi fig. (vezi fig. (vezi fig. (vezi fig.
B.2.2a) B.2.2b) B.2.2c) B.2.2d)
0,02×1700 0,015×1700 0,03×1900 0,03×1900

= 34 = 25,5 = 57 = 57

0,24×1800 0,12×2400 0,12×2500

0,365×1800 =432 = 288 = 300
Masa
= 657 0,015×1700
unitară mj
=25,5
(kg/m 2 ) 0,015×1700
= 25,5
Total 716,5 Total 483 Total 345 Total 357
Masa
unitară
considerată 358,25 150 150 150
(kg/m 2 )
Suprafaţa
utilă a
elementelor 6,90 33,36 14,07 14,07
(m 2 )
m·A 2471,92 5004 2110,5 2110,5 730,14 mare
[top]
ANEXA C
INDICELE SOLAR
C.1 CALCULUL INDICELUI SOLAR
Indicele solar, Is , este mărimea ce caracterizează capacitatea unei clădiri sau a unei părţi de clădire de a capta
energia solară . El se calculează cu relaţia:
(C.1)
în care:
- suma produselor Aj ·Sj · s j calculate pentru fiecare

din pereţii transparenţi sau translucizi verticali sau
care fac un unghi mai mare de 60 ° în raport cu
planul orizontal;
Aj - suprafaţa peretelui transparent sau translucid,

măsurată prin proiecţie într-un plan paralel cu
elementul respectiv, în m2 ;
Sj - factorul solar al peretelui transparent sau translucid,

care este dat de raportul dintre energia solară
transmisă prin acest perete şi energia solară
incidenţă, determinat conform pct. C.1.1.
sj - coeficient ce caracterizează condiţia de receptare a

energiei solare pe o faţadă, determinat conform pct.
C.1.2;
V - volumul încălzit al clădirii sau părţii de clădire

considerată, în m3 , determinat conform pct. 3.1.
C.1.1. Valoarea factorului solar S
Factorul solar se stabileşte în funcţie de natura tâmplăriei, tipul elementului vitrat, tipul de tâmplărie, categoria de
clădire şi poziţia elementului vitrat în raport cu peretele, conform tabelului C.1. Valorile din tabel se referă la
elemente vitrate utilizate în mod curent, prevăzute cu geamuri din sticlă clară. Pentru elemente vitrate netradiţionale,
cu sticle speciale, valorile factorului solar vor fi luate din documentele de certificare a acestor produse.
În valorile factorului solar date este luată în considerare eventuala umbrire dată de buiandrugi şi de şpaleţii verticali.

Aceasta explică de ce factorul solar al unui element vitrat poziţionat la faţa exterioară a peretelui este mai mare
decât cel al elementului vitrat poziţionat la faţa interioară a peretelui. Elementele vitrate montate în pereţi subţiri (a
căror grosime este apropiată de grosimea elementului vitrat) sunt considerate ca montate la faţa exterioară a
peretelui.
Modul de poziţionare a elementului vitrat în raport cu peretele este prezentat în fig. C.1.
Tabelul nr. C.1
Clădiri cu ocupare
Clădiri cu ocupare continuă
discontinuă
Tipul
Natura Tipul Poziţia Poziţia
elementului
tâmplăriei tâmplăriei
vitrat
la faţa la faţa la faţa la faţa
interioară a exterioară a interioară a exterioară
peretelui peretelui peretelui a peretelui
simplă 0,51 0,56 0,53 0,59
Fereastră cuplată 0,44 0,48 0,46 0,51
dublă 0,44 0,44 0,46 0,46
Tâmplărie din simplă 0,53 0,59 0,56 0,62

lemn cu Uşă cu
deschidere geam fără cuplată 0,46 0,51 0,48 0,53
pe balamale tăblie
sau glisantă dublă 0,46 0,46 0,48 0,48
simplă 0,46 0,51 0,49 0,54

Uşă cu
geam cu cuplată 0,40 0,44 0,42 0,46
tăblie
dublă 0,40 0,40 0,42 0,42
simplă 0,58 0,64 0,60 0,67
Tâmplărie dublă 0,50 0,50 0,52 0,52

metalică
culisantă simplă 0,60 0,67 0,64 0,71
Uşă cu
geam fără cuplată 0,52 0,58 0,55 0,61
tăblie
dublă 0,52 0,52 0,55 0,55
simplă 0,54 0,60 0,57 0,63

Tâmplărie
dublă 0,47 0,47 0,49 0,49
metalică cu
deschidere
pe balamale simplă 0,56 0,62 0,59 0,65
Uşă cu
geam fără cuplată 0,48 0,53 0,51 0,56
tăblie
dublă 0,48 0,48 0,51 0,51
simplă - - 0,62 0,69

Tâmplărie metalică pentru
hale industriale
dublă - - 0,53 0,53
C.1.2 Determinarea coeficientului s
Coeficientul s pentru un element vitrat se determină în funcţie de orientarea lui şi înălţimea obstacolelor ce pot
umbri elementul. Pentru orientarea vest, coeficientul a depinde şi de modul de ocupare a clădirii, ţinându-se seama

de faptul că energia solară primită pe o faţadă este mai bine recuperată în spaţiile cu ocupare continuă decât în
cele cu ocupare discontinuă.
Valorile coeficientului s sunt date în tabelul nr. C.2 în funcţie de înălţimea obstacolelor, de orientarea elementului şi,
pentru orientarea vest, de modul de ocupare a clădirii.
Tabelul C.2
Orientarea elementului
Înălţimea
medie de la SV la NV
de la
ponderată a de la SV de la SE
NE la
obstacolelor la SE la NE ocupare ocupare NV
continuă discontinuă
până la 15° 1 0,6 0,6 0,4 0,3
de la 15 la
0,8 0,4 0,4 0,3 0,2
25°
25° şi mai
0 0 0 0 0
mult
Înălţimea medie ponderată a obstacolelor este suma înălţimilor medii din cele patru sectoare de azimut, notate
1,2,3, 4 specificate în fig. C.2, determinată conform exemplului de la pct. C.2.
Coeficienţii de ponderare a înălţimilor corespunzătoare celor patru zone de azimut sunt conform tabelul nr. C.3.
Tabelul C.3
Orientarea Sectorul de azimut

elementului
vitrat 1 2 3 4
de la SV la SE 0,10 0,40 0,40 0,10
de la SE la NE 0,05 0,20 0,45 0,30
de la SV la NV 0,30 0,45 0,20 0,05
de la NE la NV 0,20 0,30 0,30 0,20
Calculul se efectuează faţadă cu faţadă, prin amplasarea centrului geometric al fiecăreia. Totodată, dacă o parte a
faţadei are o umbrire net diferită de a restului faţadei, ea se tratează separat.
C.2 EXEMPLU DE CALCUL AL ÎNĂLŢIMII MEDII PONDERATE ŞI AL COEFICIENTULUI s

Considerăm porţiunea retrasă ABCD a clădirii reprezentate în fig. C.3, pentru care obstacolele sunt constituite din
clădirea aflată vis-à vis şi partea ieşită în afară a clădirii însăşi.
Pentru determinarea înălţimii medii ponderate şi a coeficientului s pentru porţiunea ABCD se procedează astfel:
- Se fixează poziţia centrului geometric al porţiunii considerate (în plan vertical şi orizontal).
- Se decupează câmpul vizual al centrului geometric în cele patru sectoare de azimut (vezi fig. C.3).
- Se măsoară înălţimile unghiulare ( a) ale obstacolelor corespunzătoare fiecărui sector de azimut, pe întreg sectorul
(conform fig. C.4), prin figurarea acestor înălţimi unghiulare într-o diagramă ce redă profilul obstacolelor văzute din
centrul geometric al faţadei respective, ca în fig. C.5
- Pentru fiecare din cele patru sectoare de azimut se determină din diagramă înălţimea medie unghiulară a
obstacolelor aferente.
- Se înmulţeşte înălţimea medie unghiulară a obstacolelor din fiecare sector de azimut cu coeficientul de ponderare
corespunzător, luat din tabelul C.3.
- Se determină înălţimea medie ponderată a obstacolelor aferente faţadei analizate ca sumă a înălţimilor medii
unghiulare ponderate din cele patru sectoare de azimut.

- Valoarea coeficientului s se extrage din tabelul C.2 în funcţie de înălţimea medie ponderată determinată ca mai
sus şi de orientarea faţadei.
Considerând că se discută o clădire cu ocupare continuă, calculul înălţimii medii ponderate şi a coeficientului s
corespunzător este prezentat în tabelul C.4.
Tabelul C.4
Sectorul de azimut
1 2 3 4
Înălţime medie 0 8,5 18 52
Coeficientul de ponderare 0,30 0,45 0,20 0,05
Produsul 0 3,8 3,6 2,6
Înălţimea medie ponderată 10
Valoarea lui s 0,6
[top]
ANEXA D
EXEMPLU DE CALCUL AL COEFICIENTULUI G 1ref
POLICLINICĂ
Se consideră aceeaşi clădire de policlinică, conform fig. B.2.1, pentru care s-a calculat în ANEXA B inerţia termică.
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ALE CLĂDIRII ( vezi fig. B.2.1)
Categoria ..........................................................................: I
Zona climatică ...................................................................: II
- suprafaţa pereţilor exteriori .............................: 381,15 m2
2×[2×8×(3,60×3,17-2,10×1,50)]+2×2×4,45×3,17+2×[2×(1,80×3,17-1,55 ×3,05)] = 381,15 m 2
- suprafaţa planşeului de acoperiş ....................: 313,51 m2
29,30×10,70 = 313,51 m2
- suprafaţa planşeului la nivelul parterului .........: 313,51 m2
29,30×10,70 = 313,51 m2
- suprafaţa vitrată...............................................: 119,11 m2
2×2×8×2,10×1,50+2×2×1,55×3,05 = 119,11 m2
- perimetrul exterior ...........................................: 82 m
2×[(29,30+0,50)+(10,70+0,50)] = 82 m
- volumul încălzit ...............................................: 2196,14 m3
2×[(29,30+0,50)×(10,70+0,50)×(3,17+0,12)] = 2196,14 m 3
În tabelul D.1 sunt prezentate rezultatele calculelor pentru determinarea coeficientului G 1ref al clădirii descrise mai
sus.
Tabelul D.1

Suprafaţa Coloanele Coloanele

Tipul de element (m 2 ) sau Coeficienţii 1:2 1x2
perimetrul de control
(m) (W/K) (W/K)
0 1 2 3 4
pereţi exteriori 381,15 a = 1,40 272,25
planşeu de
313,51 b = 2,50 125,40
acoperiş
planşeu la nivelul
313,51 c = 1,60 195,94
parterului
perimetrul exterior 82 d = 1,30 106,60
suprafaţa vitrată 119,11 e = 0,39 305,41
[top]
NORMATIV PRIVIND CALCULUL PERFORMANŢELOR TERMOENERGETICE

ALE ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ALE CLĂDIRILOR
Indicativ C107/3-2005
Cuprins

* PREZENTA REGLEMENTARE TEHNICĂ UTILIZEAZĂ PREVEDERI CUPRINSE ÎN URMĂTOARELE ACTE
NORMATIVE
* DEFINIŢII ŞI SIMBOLURI
* CARACTERISTICI TERMOTEHNICE
* TEMPERATURI DE CALCUL
* DIMENSIUNI DE CALCUL
* DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE SPECIFICE ALE ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE OPACE
* DETERMINAREA TEMPERATURILOR DINTR - UN SPAŢIU NEÎNCĂLZIT
* DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE ALE SUPRAFEŢELOR VITRATE
* DETERMINAREA TEMPERATURILOR PE SUPRAFAŢA INTERIOARĂ A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE
* COMPORTAREA ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE LA DIFUZIA VAPORILOR DE APĂ
* STABILITATEA TERMICĂ A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE
* REZISTENŢE TERMICE NORMATE
* TEMPERATURI SUPERFICIALE NORMATE
* ANEXA A: CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE MATERIALELOR DE CONSTRUCŢIE
* ANEXA B: TEMPERATURA PUNCTULUI DE ROUĂ ( qr ) PENTRU DIFERITE TEMPERATURI ŞI UMIDITĂŢI
RELATIVE ALE AERULUI INTERIOR
* ANEXA C: PRESIUNEA DE SATURAŢIE A VAPORILOR DE APĂ (p s ) PENTRU DIFERITE TEMPERATURI
ALE AERULUI
* ANEXA D: ZONAREA CLIMATICĂ A ROMÂNIEI PENTRU PERIOADA DE IARNĂ
* ANEXA E: CONSIDERAREA ÎN CALCULE A STRATURILOR DE AER VENTILATE
* ANEXA F: DETERMINAREA REZISTENŢEI TERMICE A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE AVÂND
STRATURI DE GROSIME VARIABILĂ
* ANEXA G: CLASIFICAREA PUNŢILOR TERMICE ŞI A COEFICIENŢILOR DE TRANSFER TERMIC
* ANEXA H: METODĂ SIMPLIFICATĂ DE CALCUL PENTRU DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE
SPECIFICE CORECTATE A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE NEOMOGENE
* ANEXA I: METODĂ SIMPLIFICATĂ DE CALCUL PENTRU DETERMINAREA COEFICIENŢILOR DE TRANSFER
TERMIC A TÂMPLĂRIEI EXTERIOARE
* ANEXA J: CALCULUL NUMERIC AUTOMAT
* TABELE

1.1. Prezentul normativ se referă la calculul termotehnic, pentru timpul iernii, al tuturor elementelor de construcţie ale
clădirilor, cu excepţia elementelor de construcţie în contact cu solul.
1.2. Prevederile prezentului normativ se aplică la elementele de construcţie care delimiteză spaţiile încălzite ale
clădirilor de locuit, social - culturale şi industriale.
Prevederile normativului se utilizează şi la elementele de construcţie care delimitează spaţiile neîncălzite, în scopul
determinării temperaturii interioare a acestor spaţii, pe baza unui calcul de bilanţ termic.
1.3. Prevederile prezentului normativ nu se aplică la elementele de construcţie aferente clădirilor şi încăperilor la
care se impun cerinţe speciale ale regimului de temperaturi şi de umiditate, cum sunt: spaţiile frigorifice, cele cu
mediu agresiv, ş. a.
1.4. Izolarea termică a elementelor de construcţie care delimiteză încăperile încălzite, se realizează în vederea
asigurării climatului interior impus de exigenţele igienico - sanitare şi de confort la clădirile de locuit şi social -
culturale, de condiţiile necesare desfăşurării muncii şi procesului tehnologic la clădirile industriale, precum şi pentru
reducerea, în cât mai mare măsură, a consumului de energie şi de combustibil în exploatare.
1.5. Prevederile prezentului normativ se utilizează atât de către proiectanţi, pentru determinarea şi pentru verificarea
caracteristicilor termotehnice ale elementelor de construcţie, cât şi de către factorii abilitaţi pentru verificarea
proiectelor de clădiri.
Prevederile normativului se utilizează deasemenea la determinarea necesarului de căldură de calcul, în scopul

dimensionării instalaţiei de încălzire.
Între modelul de calcul folosit pentru verificările termotehnice şi cel adoptat pentru calculul instalaţiilor, trebuie să
existe o riguroasă corespondenţă.
1.6. Prevederile prezentului normativ se aplică atât pentru elementele de construcţie perimetrale, cât şi pentru
elementele de construcţie interioare care despart spaţii între care există o diferenţă de temperatură mai mare de 5K.
1.7. Prevederile normativului se aplică la verificarea termotehnică, atât a clădirilor noi, cât şi a clădirilor existente
care urmează a fi supuse unor lucrări de reabilitare şi de modernizare.
1.8. Prevederile prezentului normativ se aplică, atât la clădirile având sisteme centrale de încălzire, cât şi la cele cu
încălzire locală (inclusiv cu sobe).
1.9. Alegerea modului de alcătuire a elementelor de construcţie, din punct de vedere termotehnic, se face astfel
încât să se realizeze, în principal, următoarele:
- rezistenţa termică minimă necesară pentru asigurarea climatului interior, pentru limitarea fluxului termic şi pentru
economisirea energiei în exploatarea clădirilor;
- evitarea condensării vaporilor de apă pe suprafaţa interioară a elementelor de construcţie;
- rezistenţa la permeabilitate la vapori, pentru limitarea sau pentru împiedicarea condensării vaporilor de apă în
interiorul elementelor de construcţie;
- stabilitatea termică necesară, atât pe timp de iarnă, cât şi pe timp de vară, pentru limitarea oscilaţiilor temperaturii
aerului interior şi pe suprafaţa interioară a elementelor de construcţie.
1.10. Pe baza prevederilor din prezentul normativ, se pot determina:
- Rezistenţele termice specifice corectate ale elementelor de construcţie, cu luarea în considerare a

influenţei punţilor termice, permiţând:
compararea acestor valori, calculate pentru flecare încăpere în parte, cu rezistenţele termice minime
necesare din considerente igienico - sanitare şi de confort;
compararea acestor valori, calculate pentru ansamblul clădirii, cu rezistentele termice minime, normate, în
scopul economisirii energiei în exploatare;
determinarea coeficientului global de izolare termică, în scopul stabilirii nivelului de performanţă termotehnică
de ansamblu a clădirii şi a comparării cu valoarea normată, stabilită în vederea limitării consumului de
energie pentru încălzirea clădirilor;
utilizarea rezistenţelor termice specifice corectate la calculul necesarului de căldură, în vederea proiectării
instalaţiilor de încălzire.
- Temperaturile pe suprafaţa interioară a elementelor de construcţie, permiţând:
verificarea riscului de condens superficial, prin compararea temperaturilor minime cu temperatura punctului
de rouă;
verficarea condiţiilor de confort interior, prin asigurarea indicilor globali de confort termic PMV şi PPD, în

funcţie de temperaturile medii de pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie perimetrale.
1.11. Calculul termotehnic al elementelor de construcţie în contact cu solul se face în conformitate cu [1].
Verificarea comportării elementelor de construcţie la difuzia vaporilor de apă, precum şi verificarea stabilităţii termice
a elementelor de construcţie perimetrale şi a încăperilor, nu este tratată în prezentul normativ, aceste verificări
făcând obiectul unor alte reglementări tehnice.
De asemenea sunt tratate în acte normative speciale - [12] şi [13] - aspectele referitoare la determinarea şi la
verificarea coeficientului global de izolare termică.
1.12. Normativul este întocmit în următoarele ipoteze generale:
- transferul termic se face în regim staţionar;
- toate caracteristicile termofizice ale materialelor sunt independente de temperatură;
- principalele calcule termotehnice se bazează pe calculul numeric automat al câmpurilor de temperaturi.
1.13. Calculele şi verificările termotehnice prevăzute în cadrul prezentului normativ, se referă la următoarele
elemente de construcţii perimetrale:
- partea opacă a pereţilor exteriori, inclusiv suprafaţa adiacentă rosturilor deschise;
- componentele transparente şi translucide ale pereţilor exteriori şi acoperişurilor (tâmplăria exterioară, pereţii vitraţi
şi luminatoarele);
- planşeele de peste ultimul nivel, de sub terase şi poduri;
- planşeele care delimitează clădirea la partea inferioară, faţă de mediul exterior (bowindouri, ganguri de trecere,
ş.a.);
- planşeele de peste pivniţe şi subsoluri neîncălzite;
- pereţii şi planşeele care separă volumul clădirii de spaţii adiacente neîncălzite sau mult mai puţin încălzite, precum
şi de spaţiul rosturilor închise.
1.14. Pentru cazuri speciale şi studii termotehnice, prin efectuarea unui calcul numeric automat al câmpului plan,
bidimensional, de temperaturi, pe baza prevederilor din prezentul normativ se pot determina şi reprezenta grafic:
- variaţia temperaturilor pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie;
- curbele izoterme din interiorul elementelor de construcţie.
[top]
2. PREZENTA REGLEMENTARE TEHNICĂ UTILIZEAZĂ PREVEDERI CUPRINSE ÎN URMĂTOARELE ACTE

NORMATIVE
[1] C107/5 - Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie în

contact cu solul.
[2] C107/4 - Ghid pentru calculul performanţelor termotehnice ale clădirilor de

locuit
[3] SR-1907-2 - Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul.

Temperaturi interioare de calcul.
[4] SR ISO 7345 - Izolaţie termică. Mărimi fizice şi definiţii.
[5] STAS 7109 - Termotehnica construcţiilor. Terminologie, simboluri şi unităţi de

măsură.
[6] STAS 737/10 - Sistemul internaţional de unităţi (SI). Unităţi ale mărimilor
caracteristice fenomenelor calorice.
[7] *) Calculul transferului de masă (umiditate) prin elementele de construcţie
[8] STAS 6472/6 - Fizica construcţiilor. Proiectarea termotehnică a elementelor

de construcţie cu punţi termice.
[9] STAS 6472/7 - Fizica construcţiilor. Termotehnică. Calculul permeabilităţii la

aer a elementelor şi materialelor de construcţie.

[10] STAS 13149 - Fizica construcţiilor. Ambianţe termice moderate. Determinarea

indicilor PMV şi PPD şi nivele de performanţă pentru ambianţe.
[11] *) Stabilitate termică a elementelor de închidere ale clădirilor.
[12] C 107/1 - Normativ privind calculul coeficienţilor globali de izolare termică la

clădirile de locuit
[13] C 107/2 - Normativ privind calculul coeficienţilor globali de izolare termică la

clădiri cu altă destinaţie decât cea de locuire.
Pentru utilizarea prezentei reglementări tehnice se pot consulta standardele europene în domeniu:
[14] EN ISO 6946 - Building components and building elements - Thermal

resistence and thermal transmittance - Calculation method.
[15] EN ISO 10077-1 - Thermal performance of windows, doors and shutters -

Calculation of thermal transmittance - Part 1: Simplified method.
[16] EN ISO 10077-2 - Thermal performance of windows, doors and shutters -

Calculation of thermal transmittance - Part 2: Numerical method for frames.
[17] EN ISO 13789 - Thermal performance of buildings - Transmission heat loss

coeficient - Calculation method.
[18] EN ISO 10211-1 - Thermal bridges in building construction - Heat flows and
surface temperatures - Part 1: General calculation methods.
[19] EN ISO 10211-2 - Thermal bridges in building construction - Calculation of

heat flows and surface temperatures - Part 2: Linear thermal bridges.
[20] EN ISO 14683 - Thermal bridges in building construction - linear thermal

transmittance - simplified methods and default values.
[top]
3. DEFINIŢII ŞI SIMBOLURI
3.1. Definiţii
Regim (termic) staţionar: Ipoteză convenţională de calcul termotehnic, în cadrul căreia se consideră
că temperaturile nu variază în timp.
Strat omogen: Strat de grosime constantă, având caracteristici termotehnice uniforme

sau care pot fi considerate uniforme.
Strat cvasiomogen: Strat alcătuit din două sau mai multe materiale, având conductivităţi
termice diferite, dar care poate fi considerat ca un strat omogen, cu o
conductivitate termică echivalentă.
Punte termică: Porţiune din anvelopa unei clădiri, în care rezistenţa termică, altfel
uniformă, este sensibil modificată ca urmare a faptului că izotermele nu
sunt paralele cu suprafeţele elementelor de construcţie.
Anvelopa clădirii: Totalitatea suprafeţelor elementelor de construcţie perimetrale, care

delimiteză volumul interior (încălzit) al unei clădiri, de mediul exterior sau
de spaţii neîcălzite din exteriorul clădirii.
Flux termic ( F ): Cantitatea de căldură transmisă la sau de la un sistem, raportată la timp.
Densitatea fluxului termic Fluxul termic raportat la suprafaţa prin care se face transferul căldurii.
(q):
Suprafaţă adiabatică: Suprafaţă prin care nu se produce nici un transfer termic.
Izoterme: Linii sau suprafeţe care unesc punctele având aceleaşi temperaturi,
determinate pe baza unui calcul al câmpului plan, bidimensional de
temperaturi.
Linii de flux: Linii perpendiculare pe izoterme reprezentând direcţia şi sensul fluxului

termic în elementele de construcţie.
Rezistenţă termică (R): Diferenţa de temperatură raportată la densitatea fluxului termic, în regim
staţionar.
Coeficient de transfer Fluxul termic în regim staţionar, raportat la suprafaţa şi la diferenţa de

termic/Transmitanţă temperatură dintre temperaturile mediilor situate de o parte şi de alta a
termică (U): unui sistem. Inversul rezistenţei termice.
Coeficient de cuplaj Fluxul termic în regim staţionar, raportat la diferenţa de temperatură între
termic (L): două medii care sunt legate între ele din punct de vedere termic, printr-un
element de construcţie.
Coeficient liniar de Termen de corecţie care ţine seama de influenţa unei punţi termice
transfer termic/ liniare, faţă de un calcul unidirecţional al coeficientului de transfer termic.
Transmitanţă termică
liniară ( y ):
Coeficient punctual de Termen de corecţie care ţine seama de influenţa unei punţi termice
transfer termic/ punctuale, faţă de un calcul unidirecţional al coeficientului de transfer
Transmitanţă termici termic.
punctuală ( c ):
Calcul unidirecţional Model de calcul termotehnic simplificat, în care se consideră că liniile de

(1D): flux sunt perpendiculare pe elementul de construcţie.
Calcul bidimensional Model de calcul termotehnic, în care se ţine seama de influenţa punţilor
(2D): termice liniare şi care se bazează pe un calcul plan, bidimensional, al
câmpului de temperaturi.
Calcul tridimensional Model de calcul termotehnic, în care se ţine seama de influenţa tuturor
(3D): punţilor termice - liniare şi punctuale - şi care se bazează pe un calcul
spaţial, tridimensional, al câmpului de temperaturi.
Coeficient de emisie (e): Fluxul radiant al unui corp în raport cu fluxul radiant al corpului negru în
aceleaşi condiţii de temperatură.
3.2 Simboluri ai unităţi de măsură
Simbolurile şi unităţile de măsură ale principalilor termeni utilizaţi în prezentul normativ sunt date în tabelul I.
Majoritatea simbolurilor folosite sunt precizate în SR ISO 7345 şi STAS 737/10; pentru unii termeni s-au menţinut
simbolurile prevăzute în STAS 7109.
Observaţii:
1) Temperaturile şi diferenţele de temperatură se pot nota şi cu simbolurile q şi respectiv Dq .

2) Se dă mai jos corespondenţa între simbolurile utilizate în cadrul prezentului normativ şi simbolurile folosite în
prescripţiile tehnice elaborate anterior:
q r = tr Y = k'
c = cp c = k''
s = sm R = R os R'nec = R o nec
A=S R' = R'os R'm = R om
n=N U=k R'min = R om min
e= e t=q
TABELUL I
RELAŢIA
SIMBOL TERMENUL DE U.M.
DEFINIRE

1 2 3 4
Te exterioară de calcul
Tj interioară de calcul
Tu în spaţii neîncălzite
Temperatura pe suprafaţa - °C
Tsi
interioară
Tse pe suprafaţa
exterioară
qr punctului de rouă
DT între Ti şi Te Ti - Te
Diferenţa de
DT i temperatură
între Ti şi Tsi Ti - Tsi K
DT e între Te şi Tse Te - Tse
RELAŢIA
DEFINIRE
1 2 3 4
Raportul ecartului de temperatură

z superficială
-
Factorul de corecţie a
t temperaturilor exterioare
R si Rezistenţa interioară 1/ai

termică m2 K/W
R se superficială exterioară 1/ae
ai Coeficientul de interior q/DTi

transfer termic W/(m 2 K)
ae superficial exterior q/DTe
Conductivitatea
l termică de calcul
W/(mK)
Capacitatea
c calorică masică la J/(kgK)
a unui
presiune constantă
material de -
construcţie
Densitatea
r aparentă kg/m 3
Coeficientul de
s
asimilare termică W/(m 2 K)
D Indicele inerţiei termice -
Umiditatea relativă a aerului

ji interior
- %

Viteza de ventilare naturală

(numărul schimburilor de aer pe
n
oră, rata schimburilor
- h -1
convenţionale de aer).
e Coeficientul de emisie - -
Grosimea unui element de

d construcţie, sau a unui strat al
elementului de construcţie
b Lăţimea clădirii, a unei zone, etc.
Lungimea încăperii, a clădirii, sau

l
a punţilor termice liniare - m
Înălţimea grinzilor, buiandrugilor,

h
etc.
Lăţimea considerată în calculul

B coeficientului liniar de transfer
termic
RELAŢIA
DEFINIRE
1 2 3 4
Înălţimea încăperii, nivelului sau a

H
clădirii
- m
P Perimetrul clădirii sau al încăperii
A Aria (de transfer termic) m2

-
V Volumul încăperii sau al clădirii m3
Q Cantitatea de căldură - J
F Fluxul termic (puterea termică) dQ/dt W
q Densitatea fluxului termic F/A W/m2
Coeficientul liniar de transfer

y termic
- W/(mK)
Coeficientul punctual de transfer

c termic
- W/K
Rs a unui strat omogen d/l
Ra a unui strat de aer

-
ventilat
unidirec- (T i - Tk )/q
R
ţională
Rezisten-
R' ţa termică corectată - m2 K/W
specifică a unui
element
R'm medie -
de
construc-
R'nec
ţie DT/
necesară
ai DTimax

R'min minimă -
U Coeficien- 1/R
unidirec-
tul de
transfer
ţional W/(m 2 K)
corectat a unui
U' 1/R'
termic element
de
Coeficien- construc-
tul de ţie
L
cuplaj
F/(Tj - Tk ) W/K
termic
Coeficientul global de izolare

G
termică a clădirii W/(m 3 K)
3.3 Indici
în prezentul normativ se utilizează, în principal, următorii indici:
i interior r rouă, condens
e exterior t timp
si suprafaţa interioară m mediu
se suprafaţa exterioară min minimum
u spaţiu neîncălzit max maximum
a aer nec necesar
w apă ech echivalent
3.4. Sistemul de unităţi de măsură
Se foloseşte sistemul internaţional de unităţi de măsură (SI). Pentru unele transformări se pot folosi şi relaţiile:
1W = 1 J/s = 0,860 kcal/h
1J = 1 W·s = 2,39·10 -4 kcal
1W·h = 3600J = 0,860 kcal
1kcal/h = 1,163 = 1,163 J/s

W
[top]
4. CARACTERISTICI TERMOTEHNICE
4.1. Caracteristicile termotehnice de calcul ale materialelor care se utilizează la alcătuirea elementelor de
construcţie, se vor considera în conformitate cu anexa A.
4.2. În anexa A se dau următoarele caracteristici termotehnice, în funcţie de felul materialului şi de densitatea
aparentă r (kg/m 3 ):
- conductivitatea termică de calcul l [W/(mK)];
- coeficientul de asimilare termică s [W/(m2 K)];
- capacitatea calorică masică la presiune constantă c [J/(kgK)].
4.3. Conductivităţile termice de calcul din anexa A sunt date în condiţiile unui regim normal de umiditate a
materialelor în timpul exploatării.
Alte materiale decât cele din anexa A pot fi utilizate în elemente de construcţie numai cu avizul unui institut de
specialitate, care va atesta şi conductivitatea termică de calcul a respectivului material.

4.4. Capacitatea calorică volumică se obţine prin multiplicarea capacităţii calorice masice cu densitatea aparentă a
materialului, în stare uscată:
r·c [J/(m3 K)]

4.5. Conductivităţile termice de calcul din anexa A includ influenţa următorilor factori, aferenţi condiţiilor de punere în
operă a materialelor termoizolante:
- existenţa rosturilor dintre plăcile termoizolante;
- micile deteriorări admise, la plăcile termoizolante friabile;
- creşterea densităţii aparente ca urmare a tasărilor din timpul execuţiei şi în decursul exploatării, la materialele
termoizolante tasabile.
4.6. Conductivităţile termice de calcul din anexa A corespund unui regim normal de umiditate a materialelor în timpul
exploatării; în cazul unei umidităţi sporite, conductivităţile termice trebuie majorate corespunzător.
4.7. Conductivităţile termice echivalente ale straturilor cvasiomogene se calculează în conformitate cu prevederile
din cap. 7.2.
4.8. Caracteristicile termotehnice de calcul ale straturilor de aer imobil, se pot considera astfel:
r = 1,23 kg/m 3 la o temperatură de + 10°C şi la o presiune de 100 kPa

c= 1000 J/(kgK) la o temperatură de + 10°C
l = 0,025 W/(mK)
4.9. Caracteristicile termotehnice de calcul ale apei sunt următoarele:
r = 1000 kg/m 3
c = 4180 J/(kgK) la o temperatură de + 10°C
l = 0,58 W/(mK)
4.10. Rezistenţele termice specifice ale straturilor omogene se calculează cu 3 zecimale.
[top]
5. TEMPERATURI DE CALCUL
5.1. Temperaturile exterioare (T e )
Temperaturile exterioare de calcul se consideră în conformitate cu harta de zonare climatică a teritoriului României,
pentru perioada de iarna, din anexa D.
Conform acestei hărţi, care înlocuieşte harta din STAS 6472/2-83, teritoriul României se împarte în 4 zone climatice,
astfel:
- zona l Te = - 12°C
- zonalI Te = - 15°C
- zona III Te = - 18°C
- zona IV Te = - 21°C
5.2. Temperaturile interioare ale încăperilor încălzite (T i)
Temperaturile interioare convenţionale de calcul ale încăperilor încălzite, se consideră aceleaşi cu temperaturile
utilizate la proiectarea instalaţiilor de încălzire şi se iau din [3].
Dacă încăperile au temperaturi de calcul diferite, dar există o temperatură predominantă, în calcule se consideră
această temperatură; de exempu, la clădirile de locuit se consideră Ti =+20°C.
Dacă nu există o temperatură predominantă, temperatura interioară convenţională de calcul se poate considera
temperatura medie ponderată a tuturor încăperilor încălzite, de la acelaşi nivel:

în care:
Aj aria încăperii j având temperatura interioară Tij.
5.3. Temperaturile interioare ale spaţiilor neîncălzite (T u)
Temperaturile interioare ale spaţiilor şi încăperilor neîncălzite se determină exclusiv pe bază de bilanţ termic. în
funcţie de temperaturile de calcul ale încăperilor adiacente, de ariile elementelor de construcţie care delimitează
spaţiul neîncălzit, precum şi de rezistenţele termice ale acestor elemente.
În calcule se va ţine seama în mod obligatoriu şi de viteza de ventilare a spaţiului neîncălzit. Determinarea
temperaturilor Tu ale spaţiilor şi încăperilor neîncălzite se face în conformitate cu prevederile cap. 8 din prezentul
normativ.
Tot pe bază de bilanţ termic se vor determina temperaturile Tu din rosturile închise, podurile şi etajele tehnice,
precum şi cele din balcoanele şi logiile închise cu tâmplărie exterioară.
[top]
6. DIMENSIUNI DE CALCUL
6.1. Ca principiu general, suprafeţele se delimitează prin axele geometrice ale elementelor de construcţie interioare
şi prin feţele interioare ale elementelor de construcţie perimetrale.
6.2. suprafeţele orizontale ale elementelor de construcţie exterioare (planşeul de la terasă sau de la pod, planşeul
de peste subsolul neîncălzit ş. a., se delimitează prin axele geometrice ale perefilor interiori structurali şi
nestructurali şi prin conturul interior al pereţilor exteriori (fig. 1). pe ansamblul clădirii, aria orizontală este delimitată
exclusiv prin conturul interior al pereţilor exteriori (fig. 3).
6.3. suprafeţele verticale exterioare (pereţii) se delimitează pe orizontală prin axele geometrice ale pereţilor interiori
structurali şi nestructurali, precum şi prin colţurile, intrânde sau ieşinde, ale feţei interioare a pereţilor exteriori (fig.
1).
pe verticală, suprafeţele se delimitează prin axele geometrice ale plăcii planşeelor intermediare, prin faţa inferioară a
plăcii ultimului planşeu, precum şi prin faţa superioară a pardoselii primului nivel încălzit (fig. 2).
Pe ansamblul clădirii aria verticală exterioară totală, inclusiv aria vitrată, este:
în care P este perimetrul clădirii, măsurat pe conturul interior al pereţilor de faţadă.
6.4. Suprafeţele înclinate se calculează pe baza dimensiunilor din planul lor.
6.5. ariile tâmplăriei exterioare se determină pe baza dimensiunilor nominale ale golurilor corespunzătoare din pereţi
(fig. 1 şi fig. 2).
6.6. Lungimile "l" ale punţilor termice liniare se stabilesc, în principiu, în funcţie de lungimile reale pe care se prevăd
detaliile respective, cu următoarele precizări:
- lungimile se măsoară în cadrul ariilor A determinate conform pct. 6.2 ... 6.4; în consecinţă ele sunt delimitate, la
extremităţi, de conturul suprafeţelor respective ;
- intersecţia punţilor orizontale cu cele verticale, se include atât în lungimea punţilor orizontale, cât şi în lungimea
punţilor verticale ;
- la planşeul de peste spaţii neîncălzite, în lungimile "l " ale punţilor termice create prin întreruperea stratului
termoizolant (amplasat peste planşeu) în dreptul pereţilor interiori structurali şi nestructurali, nu se includ lăţimile
golurilor de uşi.
6.7. Aria anvelopei clădirii se calculează ca suma tuturor ariilor elementelor de construcţie perimetrale ale clădirii prin
care au loc transferuri termice.
6.8. Volumul încăperilor se calculează pe baza ariilor orizontale determinate conform pct. 6.2. şi a înălţimilor H j

considerate ca în fig. 2:
Vj = Aj . H j
Volumul clădirii - V - reprezintă volumul delimitat, pe contur, de feţele interioare ale elementelor de construcţie
perimetrale, ale căror arii totale se calculează conform pct. 6.2 ... 6.4.
Volumul V include atât încăperile încălzite direct (cu elemente de încălzire), cât şi încăperile încălzite indirect (fără
elemente de încălzire), dar la care căldura pătrunde prin pereţii adiacenţi, lipsiţi de o termoizolaţie semnificativă. În
acest sens se consideră ca făcând parte din volumul clădirii: cămări, debarale, vestibuluri, holuri de intrare, casa
scării, puţul liftului, şi alte spaţii comune.
Nu se includ în volumul clădirii: camerele de pubele, verandele, precum şi balcoanele şi logiile, chiar în situaţia în
care ele sunt închise cu tâmplăric exterioară.
[top]
7. DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE SPECIFICE ALE ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE OPACE
7.1. Rezistenţa termică specifică a unui strat omogen
Rezistenţa termică specifică a unui strat omogen al elementului de construcţie se determină cu relaţia:
(1)
în care:
d grosimea de calcul a stratului;
l conductivitatea termică de calcul a materialului,

conform anexei A.
La straturile la care grosimea finală, după punerea în operă, este mai mică decât grosimea iniţială, în calcule se
consideră grosimea finală (după tasare).
În cazurile în care abaterea negativă admisă la grosimea straturilor este semnificativă, grosimea de calcul a stratului
se va considera egală cu grosimea minimă admisă. Rezistenţele termice ale straturilor omogene se calculează cu 3
zecimale.
7.2. Rezistenţa termici a unui strat cvasiomogen
7.2.1. Într-un model geometric este admisibil ca, în anumite condiţii, să se înlocuiască materiale cu conductivităţi
termice diferite cu un material având o conductivitate unică, echivalenţă.
Stratul respectiv este denumit "strat cvasiomogen".
Ca exemplu de straturi cvasiomogene se pot da zidăriile (alcătuite din cărămizi sau blocuri + mortar, precum şi
straturile termoizolante din cadrul elementelor de construcţie tristrat, prin care trec ancore din oţel inoxidabil de
diametre reduse, dispuse uniform pe suprafaţa elementului de construcţie.
7.2.2. Rezistenţa termică a unui strat cvasiomogen se calculează cu relaţia (1), în care, în locul conductivităţii
termice l, se introduce valoarea conductivităţii echivalente lech.
7.2.3. Conductivitatea termică echivalentă a straturilor cvasiomogene de tipul zidăriilor se poate calcula cu relaţia:
(2)
în care:
lj conductivităţile termice ale materialelor componente;
Aj ariile materialelor componente din cadrul stratului

cvasiomogen, măsurate în planul stratului (în elevaţie).

7.2.4. La straturile cvasiomogene alcătuite dintr-un strat termoizolant + ancore metalice de legătură, conductivitatea
termică echivalentă se poate determina cu relaţia:
(3)
în care:
l conductivitatea termică a materialului termoizolant

[W/(mK)];
d grosimea stratului termoizolant [m];
c coeficientul punctual de transfer termic, aferent unei

ancore din oţel inoxidabil, care se determină pe baza unui
calcul tridimensional al câmpului de temperaturi, conf.
cap. 7.6.3. [W/K];
n numărul de ancore metalice pe metru pătrat [m 2 ].
7.3. Rezistentele termice superficiale
7.3.1. Rezistenţele termice superficiale (Rsi şi R se) se consideră în calcule în conformitate cu tabelul II, în funcţie
de direcţia şi sensul fluxului termic.
La determinarea rezistentelor termice ale elementelor de construcţie interioare, pe ambele suprafeţe ale elementului
se consideră valori:
În spaţiile neîncălzite, la fluxul termic din interior spre exterior se consideră ai = 12 W/(m 2 K), indiferent de sensul
fluxului termic.
7.3.2. la calculul câmpului de temperaturi pentru verificarea temperaturilor superficiale conform cap. 10, valoarea
coeficientului de transfer termic superficial interior 04 , în colţurile interioare ieşinde (fig. 3), se consideră:
(4)
în care:
x distanţa, în metri, între colţul ieşind şi cel mai apropiat

colţ intrând, dar cel mult 0,25 m.
Între valoarea astfel determinată şi valoarea ai = 8 W/(m 2 K) se consideră o variaţie liniară, pe lungimea x, pe
suprafeţele verticale şi orizontale interioare ale încăperilor, aferente colţului ieşind.
7.3.3. Valorile din tabelul II aferente suprafeţelor verticale, sunt valabile şi pentru suprafeţele înclinate cu un unghi
de cel mult 30° faţă de verticală, iar cele aferente suprafeţelor orizontale sunt valabile şi pentru suprafeţele înclinate
cu un unghi de cel mult 30° faţă de orizontală.
7.3.4. Valorile rezistenţelor termice superficiale interioare din tabelul II sunt valabile pentru suprafeţele interioare
obişnuite, netratate (cu un coeficient de emisie e = 0,9); valorile din tabel au fost determinate pentru o temperatură
interioară evaluată la +20°C.
7.3.5. Valoarea rezistenţei termice superficiale exterioare din tabelul II corespunde următoarelor condiţii:
- suprafaţa exterioară netratată, cu un coeficient de emisie e=0,9;
- temperatura exterioară Te =0°C
- viteza vântului adiacent suprafeţei exterioare v = 4 m/s
În studii, pentru alte viteze ale vântului se poate considera orientativ:
v R se
[m/s] [m 2 K/W]

1 0,08
2 0,06
3 0,05
4 0,04
5 0,04
7 0,03
10 0,02
TABELUL II
COEFICIENŢI DE TRANSFER TERMIC SUPERFICIAL [W/(m 2 K)l ŞI REZISTENŢE TERMICE SUPERFICIALE

[m2 K/W]
Elemente de
construcţie în contact
cu spaţii ventilate
Elemente de
neîncălzite:
construcţie în contact
• subsoluri şi pivniţe
DIRECŢIA ŞI SENSUL FLUXULUI cu:
• poduri
TERMIC • exteriorul
• balcoane şi logii
• pasaje deschise
închise
(ganguri)
• rosturi închise
• alte încăperi
neîncălzite
ai/Rsi ae /Rse ai/Rsi ae /Rse
*)
*)
*)
*) Pentru condiţii de vară: ae = 12 W/(m 2 K), R se = 0,084 m2 K/W

7.4. Rezistenţele termice ale straturilor de aer
7.4.1. Rezistenţele termice ale straturilor de aer neventilate (Ra ) se iau din tabelul III, în funcţie de direcţia şi sensul
fluxului termic şi de grosimea stratului de aer.
7.4.2. Valorile din tabel, din coloana "flux termic orizontal" sunt valabile şi pentru fluxuri termice înclinate cu cel mult
30° faţă de verticală, iar cele din coloanele "flux termic vertical" sunt valabile şi pentru fluxuri înclinate cu cel mult
30° faţă de orizontală.
7.4.3. Valorile din tabelul III sunt valabile pentru toate elementele de construcţie, cu excepţia geamurilor, pentru care
se poate consulta anexa I.

7.4.4. Valorile din tabel sunt valabile în următoarele condiţii:
- stratul de aer este mărginit de suprafeţe paralele şi perpendiculare pe direcţia fluxului termic, toate suprafeţele fiind
suprafeţe obişnuite, netratate, cu un coeficient de emisie ridicat (e > 0,8);
- stratul de aer are grosimea (pe direcţia fluxului termic) de cel mult 10% din oricare din celelalte două dimensiuni, şi
nu mai mult de 0,3 m;
- nu are loc nici un schimb de aer, atât cu mediul interior, cât şi cu cel exterior.
7.4.5. Pentru modul în care se pot considera în calculele termotehnice straturile de aer în care există un oarecare
grad de ventilare al spaţiului de aer, deci o comunicare cu mediul exterior, se poate consulta anexa E.
TABELUL III
REZISTENŢELE TERMICE ALE STRATURILOR DE AER NEVENTILATE R a [m2 K/W]
Direcţia şi sensul fluxului termic

Grosimea
stratului de aer Vertical
(mm) Orizontal
ascendent descendent
0 0,00 0,00 0,00
5 0,11 0,11 0,11
7 0,13 0,13 0,13
10 0,15 0,05 0,15
15 0,17 0,16 0,17
25 0,18 0,16 0,19
50 0,18 0,16 0,21
100 0,18 0,16 0,22
300 0,18 0,16 0,23
OBSERVAŢIE:
Pentru valori intermediare se interpolează liniar.
7.5. Rezistenţa termică specifică unidirecţională
7.5.1. Rezistenţa termică, specifică unidirecţională a unui element de construcţie alcătuit din unul sau mai multe
straturi din materiale omogene, fără punţi termice, inclusiv din eventuale straturi de aer neventilat, dispuse
perpendicular pe direcţia fluxului termic, se calculează cu relaţia:
(5)
Relaţia (5) se utilizează şi pentru determinarea rezistenţei termice specifice în câmp curent, a elementelor de
construcţie neomogene (cu punţi termice).
În calculul unidirecţional, suprafeţele izoterme se consideră că sunt paralele cu suprafaţa elementului de construcţie.
7.5.2. La elementele de construcţie cu straturi de grosime variabilă (de ex. La planşeele de la terase), rezistenţele
termice se pot determina pe baza grosimilor medii ale acestor straturi, aferente suprafeţelor care se calculează.
În cazul în care conductivitatea termică a stratului cu grosime variabilă este redusă, pentru o mai mare exactitate se
recomandă utilizarea prevederilor din anexa F.
7.5.3. Coeficientul de transfer termic unidirecţional se determină cu relaţia:
(6)
7.5.4. La elementele de construcţie cu permeabilitate la aer ridicată, determinarea rezistenţei termice specifice

unidirecţionale se va putea lua în consideraţie prevederile STAS 6472/7.
7.5.5. Dacă valorile R şi U reprezintă rezultate finale ale calculelor termotehnice, ele pot fi rotunjite la 3 cifre
semnificative (2 zecimale).
7.6. Rezistenţa termică specifică corectată
7.6.1. Rezistenţa termică specifică corectată se determină la elementele de construcţie cu alcătuire neomogenă; ea
ţine seama de influenţa punţilor termice asupra valorii rezistenţei termice specifice determinate pe baza unui calcul
unidirecţional în câmp curent, respectiv în zona cu alcătuirea predominantă.
7.6.2. Rezistenta termică specifică corectată R' şi respectiv coeficientul de transfer termic corectat U' se calculează
cu relaţia generală:
(7)
în care:
R rezistenţa termică specifică unidirecţională aferentă ariei A;
l lungimea punţilor liniare de acelaşi fel, din cadrul suprafeţei

A.
Rezistenţa termică specifică corectată se mai poate exprima prin relaţia:
(8)
în care r reprezintă coeficientul de reducere a rezistenţei termice unidirecţionale:
7.6.3. Coeficienţii specifici liniari ( y ) si punctuali ( c ) de transfer termic aduc o corecţie a calcului unidirecţional,
ţinând seama atât de prezenţa punţilor termice constructive, cât şi de comportarea reală, bidimensională, respectiv
tridimensională, a fluxului termic, în zonele de neomogenitate a elementelor de construcţie.
Punţile termice punctuale rezultate la intersecţia unor punţi termice liniare, de regulă, se neglijează în calcule.
Coeficienţii y şi c nu diferă în funcţie de zonele climatice; ei se determină pe baza calculului numeric automat al
câmpurilor de temperaturi.
În cazurile în care aceşti coeficienţi nu pot fi extraşi din tabele, ei se pot determina pe baza indicaţiilor din anexa J.
Coeficienţii y şi c au valori pozitive sau negative şi ei se introduc în relaţiile (7) şi (9) cu semnele lor algebrice.
Semnul (+) reprezintă o reducere a rezistenţei termice corectate R' faţă de rezistenţa termică unidirecţională R;
semnul (-) are o frecvenţă mai redusă şi semnifică o mărire a valorii R' faţă de valoarea R.
7.6.4. În anexa G se prezintă o clasificare a punţilor termice liniare şi punctuale precum şi o clasificare a tipurilor de
coeficienţi liniari de transfer termic y.
7.6.5. În tabelele 1 ... 73 se dau coeficienţii y şi c pentru o serie de detalii curent utilizate. Coeficienţii liniari de
transfer termic aferenţi pereţilor exteriori din zona de intersecţie cu placa pe sol se iau din tabelele 1 ... 10 din [1].
7.6.6. Pentru calcule la faze preliminare de proiectare, rezistenţa termică specifică corectată a elementelor de
construcţie neomogene, poate fi determinată cu metoda aproximativă din anexa H.
7.6.7. După finalizarea calculelor termotehnice, valorile R' şi U' pot fi rotunjite la trei cifre semnificative (2 zecimale).
7.7. Rezistenta termică specifica medic
7.7.1. Rezistenţa termică specifică medie a unui element de construcţie se calculează cu relaţia:
(10)
în care:

U'j coeficienţii de transfer termic corectat [W/(m2 K)] aferenţi suprafeţelor Aj.
7.7.2. Rezistenţele termice medii R'm se pot calcula:
- pentru o încăpere având mai multe suprafeţe pentru un acelaşi element de construcţie, de exemplu o încăpere de
colţ;
- pentru un nivel al clădirii;
- pentru ansamblul unei clădiri.
În cazul rezistenţei termice medii pe un nivel sau pe ansamblul clădirii, valorile Aj şi U'j sunt aferente diferitelor
încăperi j.
Valorile R'm şi U'm pe ansamblul unui nivel sau al unei clădiri se pot determina şi direct, cu relaţiile (7), (8) şi (9), în
care valorile A şi l, precum şi numărul de punţi termice punctuale sunt cele corespunzătoare unui nivel sau unei
clădiri în întregime.
7.7.3. Relaţia (10) este valabilă şi pentru determinarea rezistenţelor termice specifice medii ale unor elemente de
construcţie alcătuite din două sau din mai multe zone cu alcătuire omogenă; în această situaţie în relaţia (10) în loc
de U'j se introduce coeficientul de transfer termic unidirecţional U j, obţinându-se rezistenţa termică specifică medie
R m = 1/U m .
7.7.4. La planşeele de terasă, cu straturi în pantă, rezistenţa termică medie pe ansamblul terasei se poate
determina:
- pe baza grosimii medii a betonului de pantă, în cazul în care betonul utilizat nu are caracteristici termoizolante;
- pe baza relaţiilor de calcul din anexa F, în cazul în care pantele se realizează din materiale cu conductivităţi
termice scăzute.
7.7.5. Rezistenţa termică specifică medie a mai multor sau a tuturor elementelor de construcţie aferente unei
încăperi, unui nivel sau întregii clădiri, se calculează cu relaţia (10) în care la numitor termenul se
înlocuieşte cu termenul , în care tj este factorul de corecţie a temperaturii exterioare,

corespunzătoare suprafeţei j.
Relaţia (10) astfel modificată este valabilă la calculul rezistenţei termice medii a unui singur element de construcţie
care separă mediul interior de două sau mai multe medii exterioare, având temperaturi Te şi Tu diferite.
7.8. Alte caracteristici termotehnice
7.8.1. Coeficientul de cuplaj termic (L) aferent unui element de construcţie se calculează cu relaţia generală:
(11)
în care indicele j se poate referi la o suprafaţă a elementului de construcţie, la o încăpere, la un nivel sau la
ansamblul clădirii.
Pentru ansamblul mai multor elemente de construcţie, valorile L se pot însuma.
7.8.2. Fluxul termic ( F ) aferent unui element de construcţie se calculează cu relaţia generală:
(12)
în care indicele j are aceeaşi semnificaţie ca la pet 7.8.1.
În cazul elementelor de construcţie care separă spaţiul interior încălzit de un spaţiu neîncălzit, în locul valorii DT =
Ti - Te se utilizează diferenţa de temperatură (T i - Tu ) în care Tu reprezintă temperatura din spaţiul neîncălzit,
determinată pe baza unui calcul de bilanţ termic, conform cap. 8.
Pentru ansamblul mai multor elemente de construcţie, valorile F se pot însuma.

7.8.3. Coeficientul global de izolare termică (G), aferent unei clădiri în ansamblu, se calculează cu relaţia generală:
(13)

în care:
Tj factorul de corecţie a temperaturii exterioare, aferent

suprafeţei j a elementului de construcţie sau încăperii j;
V volumul interior al clădirii [m 3 ];
n viteza de ventilare naturală a spaţiului interior al clădirii,

respectiv numărul mediu al schimburilor de aer pe oră
aferent tuturor încăperilor încălzite şi neîncălzite din cadrul
volumului interior [h-1 ].
Calcului coeficientului global de izolare termică este tratat în detaliu în normativele [1] şi [2].
[top]
8. DETERMINAREA TEMPERATURILOR DINTR - UN SPAŢIU NEÎNCĂLZIT.
8.1. Pentru determinarea temperaturii convenţionale de calcul dintr-un spaţiu neîncălzit, se face un calcul de bilanţ
termic, utilizându-se relaţia generală:
(14)
în care:
Lj coeficienţii de cuplaj termic aferenţi tuturor elementelor de

construcţie orizontale şi verticale care delimiteza spaţiul
neîncălzit de mediile adiacente: aer exterior sau încăperi
încălzite [W/K];
Tj temperaturile convenţionale de calcul ale mediilor adiacente:

Te sau Ti [°C];
V volumul interior al spaţiului neîncălzit [m 3 ];
n viteza de ventilare naturală a spaţiului neîncălzit, respectiv

numărul de schimburi de aer [h-1 ].
8.2. Pentru utilizarea corectă a relaţiei (14), se fac următoarele precizări:
- la determinarea valorilor L j aferente elementelor de construcţie interioare se pot utiliza rezistenţele termice
specifice unidirecţionale (R);
- dacă încăperea neîncălzită este prevăzută cu uşi, ferestre, luminatoare ş.a., în relaţia de calcul se introduc şi
aceste elemente de construcţie;
- temperaturile Tj se introduc în relaţia de calcul cu valorile lor algebrice.
8.3. Viteza de ventilare a spaţiului neîncălzit, respectiv rata schimburilor convenţionale de aer, se stabileşte în
funcţie de existenţa uşilor şi a ferestrelor, de existenţa unor eventuale goluri sau orificii de ventilare, precum şi în
funcţie de gradul de etanşeitate a elementelor de construcţie perimetrale.
Pentru numărul de schimburi de aer pe oră între spaţiul neîncălzit şi spaţiul încălzit, precum şi între spaţiul neîncălzit
şi mediul exterior, se pot utiliza valorile orientative din tabelul IV.
Valorile n se vor stabili şi în funcţie de necesităţile de aerisire a încăperii neîncălzite, în funcţie de destinaţia
acesteia (de exemplu cerinţe mai mari de ventilare la cămările de alimente de la locuinţe, etc).
TABELUL IV
RATA SCHIMBURILOR CONVENŢIONALE DE AER
Nr. crt. Tipul de etanşare la aer n (h -1 )
Între spaţiul neîncălzit (u) şi încălzit (i)
1 Pereţi şi planşee tară goluri, uşi sau ferestre 0

2 Ca la 1), dar cu uşi sau ferestre etanşe 0,2
3 Ca la 1), dar cu uşi sau ferestre obişnuite 0,5
Între spaţiul neîncălzit (u) şi exterior (e)
4 Elemente de construcţie fără goluri sau orificii de 0

ventilare
5 Elemente de construcţie cu goluri închise, dar 0,5

fără orificii de ventilare
6 Ca la 5), dar cu mici orificii de ventilare 1,0
7 Elemente de construcţie cu etanşeitate redusă 5,0
8 Elemente de construcţie evident neetanşe 10,0
8.4. Spaţiile neîncălzite pentru care se face calculul cu relaţia (14) pot fi:
- încăperi interioare de dimensiuni reduse şi înconjurate în mare parte de încăperi încălzite (cămări, debarale,
vestibuluri, windfanguri neîncălzite, degajamente ş.a.);
- spaţii de dimensiuni mai mari, interioare sau adiacente clădirii (casa scării neîncălzită, garaje, ş.a.);
- rosturi închise;
- poduri sau etaje tehnice neîncălzite.
Temperaturile în subsolurile neîncălzite se determină în conformitate cu prevederile din [1].
8.5. În situaţia în care două spaţii neîncălzite sunt adiacente, temperaturile Tn se pot determina, fie cu relaţia (14)
prin încercări succesive, fie pe baza unui calcul de bilanţ termic, rezolvând un sistem de două ecuaţii cu două
necunoscute.
[top]
9. DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE ALE SUPRAFEŢELOR VITRATE
9.1. Rezistenţa termică a tâmplâriei exterioare (ferestre şi uşi vitrate) din lemn, a luminatoarelor şi a pereţilor
exteriori vitraţi se consideră conform tabelului V.
9.2. Pentru alte tipuri de elemente de construcţie vitrate, necuprinse în tabelul V, rezistenţele termice specifice vor fi
determinate prin încercări de către un institut de specialitate.
9.3. Tâmplăriile exterioare cu tocuri şi cercevele din mase plastice sau din aluminiu, produse de firme din ţară sau
produse în ţară pe baza unor licenţe străine, sau importate, nu vor fi utilizate decât după atestarea caracteristicilor
lor termotehnice de către un institut de specialitate.
9.4. Nu se recomandă utilizarea tâmplăriilor din aluminiu la care nu se realizează ruperea punţilor termice pe o
adâncime de cel puţin 12 mm.
9.5. Pentru tâmplăriile metalice simple, realizate din profile din oţel se vor considera următoarele rezistenţe termice:
- cu o foaie de geam simplu R' = 0,17 m2 K/W
- cu un geam termoizolant R' = 0,28 m2 K/W
9.6. Pentru calcule în fazele preliminare de proiectare, rezistenţele termice ale tuturor tipurilor de tâmplarii se pot
determina pe baza prevederilor din anexa I.
9.7. Pentru uşile interioare, opace sau vitrate, rezistenţele termice pot fi determinate prin calcul, în funcţie de
materialele utilizate la tocuri şi foi, de alcătuirea şi de grosimea acestora şi de valorile R si şi R se, corespunzătoare
poziţiei uşilor. Calculele se vor efectua pe baza indicaţiilor din anexa I.
TABELULV
REZISTENŢE TERMICE SPECIFICE PENTRU ELEMENTE DE CONSTRUCŢIE VITRATE

ELEMENTUL DE CONSTRUCŢIE VITRAT R'

[m 2 K/W]
TAMPLĂRIE EXTERIOARĂ DIN LEMN
- simplă, cu o foaie de geam 0,19
- simplă, cu un geam termoizolant 0,33
- simplă, cu două foi de geam la distanţă de 2...4 cm 0,31
- simplă, cu o foaie de geam şi un geam termoizolant la

0,44
distanţă de 2 ... 4cm
- cuplată, cu două foi de geam la distantă de 2 ... 4 cm 0,39
- cuplată, cu o foaie de geam şi un geam termoizolant la

0,51
- dublă, cu două foi de geam la distanţă de 8... 12 cm 0,43
- dublă, cu o foaie de geam şi un geam termoizolant la

0,55
- triplă, cu trei foi de geam 0,57
- triplă, cu două foi de geam şi un geam termoizolant 0,69
LUMINATOARE
- cu o foaie de geam 0,18
- cu un geam termoizolant 0,29
- cu două foi de geam la distanţa de 1 ... 3 cm 0,27
- din plăci PAS
- simple 0,18
- duble 0,34
PEREŢI EXTERIORI VITRAŢI
- geam profilit tip U, montat simplu 0,17
- geam profilit tip U, montat dublu 0,27
- geam profilit tubular 0,30
- plăci PAS, montate simplu 0,18
- plăci presate din sticlă, tip S (Nevadă):
- pereţi simpli
0,22
- pereţi dubli
0,42
- cărămizi presate din sticlă cu goluri, de 80 mm grosime 0,31
- vitrine cu rame metalice, cu o foaie de geam 0,18
[top]

10. DETERMINAREA TEMPERATURILOR PE SUPRAFAŢA INTERIOARĂ A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE
10.1. Temperatura pe suprafaţa interioară a elementelor de construcţie fără punţi termice (sau în câmpul curent al
elementelor de construcţie cu punţi termice) se determină cu relaţia:
(15)
La elementele de construcţie adiacente spaţiilor neîncălzite în locul valorii DT = Ti - Te , în relaţia de calcul (15), se
introduce diferenţa de temperatură (T j - Tu ).
10.2. În zona punţilor termice, temperaturile Tsi se determină printr-un calcul automat al câmpului de temperaturi.
Calculul câmpurilor de temperaturi se face pe baza precizărilor din anexa J.
În mod curent, pentru determinarea temperaturilor minime Tsi min este suficient a se face calculul câmpului plan,
bidimensional, de temperaturi.
10.3. Pentru cazurile şi detaliile curente, temperaturile superficiale minime Tsi min, se dau în tabelele 1 ... 73.
Valorile din tabele sunt valabile pentru zona II climatică şi pentru o temperatură interioară Ti = +20°C.
Pentru alte condiţii de temperatură (T'e şi T' i), temperatura minimă (T'si min) se poate determina cu relaţia:
(16)
în care:
Ti = +20°C
Te = -15°C
Ti - Te = 35 K
10.4. La colţurile ieşinde de la intersecţia a doi pereţi exteriori cu un planşeu (la tavan sau la pardoseală),
temperatura minimă se poate determina numai pe baza unui calcul automat al câmpului spaţial, tridimensional, de
temperaturi.
În cazul în care nu se face un astfel de calcul, se poate considera valoarea:
(17)
în care:
Tsi min temperatura superficială minimă, determinată pe baza câmpului plan de temperaturi.
10.5. Temperatura superficială medie, aferentă unui element de construcţie, se poate determina cu relaţia:
(18)
în care:
R' rezistenţa termică specifică corectată, determinată

conform cap. 7, aferentă, după necesităţi, fie unei
încăperi, fie ansamblului clădirii.
10.6. Pe baza temperaturii superficiale minime Ts min se poate calcula valoarea maximă a raportului ecartului de
temperatură superficială, cu relaţia:
(19)
Pe baza temperaturii superfciale medii Tsi m , se poate determina valoarea medie a raportului ecartului de
temperatură superficială, folosind relaţia:

(20)
10.7. La elementele de construcţie adiacente spaţiilor neîncălzite, în locul valorii DT din relaţiile (18), (19), (20), se
introduce diferenţa de temperatură (T i - Tu ).
10.8. Prin efectuarea unui calcul numeric automat al câmpului plan de temperaturi (2D) conform indicaţiilor din
anexa J, se poate face o reprezentare grafică a variaţiei temperaturilor Tsi.
[top]
11. COMPORTAREA ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE LA DIFUZIA VAPORILOR DE APĂ
11.1. Se are în vedere verificarea comportării elementelor de construcţie la difuzia vaporilor de
11.2. Calculele se fac in ipoteza că elementul de construcţie este alcătuit din straturi omogene perpendiculare pe
fluxul termic.
În această ipoteză se pot determina următoarele temperaturi:
- pe suprafaţa interioară a elementului de construcţie, pe baza relaţiei (15);
- pe suprafaţa exterioară a elementului de construcţie:
(21)
- într-un plan n din interiorul elementului de construcţie, cu una din relaţiile:
(22)
sau
(23)
în care:
suma rezistenţelor termice ale straturilor amplasate între suprafaţa interioară -

relaţia (22), respectiv exterioară - relaţia (23), şi planul n.
11.3. Temperaturile din interiorul elementelor de construcţie neomogene se pot determina printr-un calcul numeric
automat al câmpului bidimensional de temperaturi.
Pe baza temperaturilor astfel determinate, se pot reprezenta grafic curbele izoterme din interiorul elementelor de
construcţie.
[top]
12. STABILITATEA TERMICĂ A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE
12.1. Se are în vedere determinarea stabilităţii termice a elementelor de construcţie perimetrale ale clădirilor.
12.2. Elementele de construcţie care se verifică la exigenţa de stabilitate termică sunt următoarele:
- partea opacă a pereţilor exteriori supraterani ai încăperilor încălzite;
- planşeele de peste ultimul nivel încălzit, de sub terase şi poduri.
12.3. Indicele inerţiei termice D a unui element de construcţie plan, alcătuit din mai multe straturi dispuse
perpendicular pe fluxul termic, se calculează cu relaţia:
(24)
în care:

s coeficientul de asimilare termică, pentru perioada

oscilaţiilor densităţii fluxului termic de 24 ore.
12.4. Coeficienţii de asimilare s se iau din anexa A. Pentru materiale necuprinse în anexa A, coeficientul de
asimilare termică se calculează cu relaţia:
(25)
în care:
c capacitatea calorică masică la presiune constantă

[J/(kgK)] conform anexei A;
r densitatea aparentă a materialului [kg/m3 ].
12.5. În cazul elementelor de construcţie neomogene, indicele inerţiei termice se calculează cu relaţia:
(26)
în care:
Aj ariile zonelor distincte de pe suprafaţa elementului de

construcţie [m 2 ];
Dj indicii inerţiei termice corespunzători zonelor cu arii Aj.
[top]
13. REZISTENŢE TERMICE NORMATE
13.1. Rezistenţa termică, necesară din considerente igienico-sanitare, se calculează cu relaţia:
(27)
în care:
DTi max diferenţa maximă de temperatură, admisă între

temperatura interioară şi temperatura medie a
suprafeţei interioare DTi max = Ti - Tsim
Valorile DTi max se dau în tabelul VI, în funcţie de destinaţia clădirii şi de tipul elementului de construcţie.
La elementele de construcţie care separă încăperea considerată de un spaţiu neîncălzit, în loc de valoarea DT = Ti
- Te , în relaţia (27) se introduce diferenţa de temperatură (T i - Tu ), în care Tu reprezintă temperatura în spaţiul
neîncălzit, determinată pe baza unui calcul de bilanţ termic. La elementele de construcţie care separă încăperea
considerată de un spaţiu mai puţin încălzit, în loc de valoarea DT, în relaţia (27) se introduce diferenţa dintre cele
două temperaturi interioare convenţionale de calcul, având valori conform [3]. Relaţia (27) nu se aplică la
suprafeţele vitrate.
13.2. Rezistenţele termice specifice corectate R' ale tuturor elementelor de construcţie ale clădirilor, calculate pentru
fiecare încăpere în parte, trebuie să fie mai mari decât rezistenţele termice necesare:
(28)
13.3. Condiţia (28) se aplică şi la elementele de construcţie adiacente rosturilor închise, izolate faţă de mediul
exterior, la verificarea termotehnică a elementelor de construcţie interioare, spre încăperile neîncălzite sau mai puţin
încălzite, precum şi la clădirile încălzite cu sobe.
13.4. La elementele de construcţie ale încăperilor în care staţionarea oamenilor este de scurtă durată (de exemplu
casa scării, holurile de intrare în clădirile de locuit, ş.a.) valorile DTi max din tabelul VI se măresc cu 1 K.

13.5. Pentru destinaţii şi funcţiuni specifice, valorile normate Ti şi DTimax , pot şi trebuie să fie stabilite de
proiectant, chiar dacă ele diferă de valorile T; din [3] şi de valorile DTi max din tabelul VI.
13.6. Pentru încăperile clădirilor de producţie cu degajări importante de căldură, valoarea DTi max nu se normează,
dacă este îndeplinită una din următoarele condiţii:
- degajările de căldură depăşesc cu cel puţin 50 % necesarul de căldură de calcul;
- densitatea fluxului termic degajat este de cel puţin 23 W/m2 de element de construcţie;
- suprafaţa interioară a elementului de construcţie este supusă unui flux radiant permanent sau este spălată de aer
uscat şi cald.
13.7. Rezistenţele termice specifice ale elementelor de construcţie vitrate trebuie să fie mai mari decât valorile R'nec
din tabelul VII.
13.8. Pentru elementele de construcţie uşoare - cu excepţia suprafeţelor vitrate - sunt valabile valorile R'nec de mai
jos, prin care se urmăreşte a se compensa inerţia (exprimată prin greutate) redusă, prin rezistenţe termice specifice
sporite:
pentru 20 kg/m 2 R'nec = 2,50 m2 K/W
13.9. În scopul reducerii consumului de energie în exploatare, rezistenţa termică corectată, medie pe clădire, a
fiecărui element de construcţie, poate fi comparată cu rezistentele termice minime prescrise de actele normative în
vigoare. Trebuie să fie îndeplinită condiţia:
(29)
TABELUL IV
VALORI NORMATE DTi max
Grupa Destinaţia clădirii ji DTi max [K]

clădirii (%)
Pereţi Tavane Pardoseli
I • Clădiri de locuit,
cămine, internate
• Spitale, policlinici, ş.
60 4,0 3,0 2,0
a.
• Creşe, grădinţe
• Şcoli, licee, ş.a.
II • Alte clădiri social -

culturale, cu regim 50 4,5 3,5 2,5
normal de umiditate
III • Clădiri sociale cu

regim ridicat de
umiditate
60 6,0 4,5 3,0
• Clădiri de producţie
cu regim normal de
umiditate
Grupa Destinaţia clădirii ji DTi max [K]

clădirii (%)
Pereţi Tavane Pardoseli
IV • Clădiri de producţie
cu regim ridicat de ≤ 75 DT r 0,8· DTr 3,5

DT r DT r
umiditate *)
*) DT r = T i - q r
TABELUL VII
REZISTENŢE TERMICE SPECIFICE NECESARE PENTRU ELEMENTELE DE CONSTRUCŢIE VITRATE
R'nec [m 2 K/W]
Grupa clădirii
Tâmplărie Pereţi exteriori
Luminatoare
exterioară vitraţi
I 0,39 0,32 0,32
II 0,32 0,29 0,29
III 0,29 0,26 0,26
IV 0,26 0,23 0,23
OBSERVAŢII:
1) La casa scării şi la alte spaţii de circulaţie, indiferent de grupa clădirii, se admite R'nec = 0,26 m2 K/W
2) La vitrine se admite R'nec = 0,22 m2 K/W
[top]
14. TEMPERATURI SUPERFICIALE NORMATE
14.1. Temperaturile de pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie, atât în câmp curent, cât şi în dreptul
tuturor punţilor termice, trebuie să fie mai mari decât temperatura punctului de rouă q r :
(30)
14.2. Temperatura punctului de rouă se poate determina din anexa B, în funcţie de temperatura interioară
convenţională de calcul Tj şi de umiditatea relativă a aerului interior ji, considerată conform tabelului VI.
Pentru destinaţii şi funcţiuni specifice, valorile ji pot şi trebuie să fie stabilite de proiectant, chiar dacă ele diferă de
valorile ji din tabelul VI.
14.3. Pentru alte valori Ti şi ji decât cele din anexa B, temperatura punctului de rouă poate fi determinată,
aproximativ, prin interpolare liniară. Mai exact, temperatura punctului de rouă se calculează astfel:
- se determină presiunea parţială a vaporilor de apă la interior, cu relaţia:
(30)
în care:
ps presiunea de saturaţie corespunzătoare temperaturii

aerului interior, conform anexei C - în pascali;
tpi umiditatea relativă a aerului umed interior, în procente.
- din anexa C se determină temperatura pentru care presiunea parţială a vaporilor de apă, calculată cu relaţia (31),
devine presiune de saturaţie; această valoare a temperaturii este temperatura punctului de rouă q r .
14.4. Cu ajutorul temperaturilor superficiale medii determinate cu relaţia (18) se pot calcula şi verifica indicii globali
de confort termic PMV şi PPD, precum şi indicatorii specifici disconfortului local: temperatura suprafeţei pardoselii,

variaţia pe verticală a temperaturii aerului şi asimetria temperaturii radiante, în conformitate cu [10].
[top]
ANEXA A
CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE MATERIALELOR DE CONSTRUCŢIE
Coeficientul
Conductivitatea de Factorul
Densitatea rezistenţei la
Nr. Denumirea termică de asimilare
aparentă permeabilitate
crt. materialului calcul termică
r [kg/m3 ] l [W/(mK)] s Ia vapori
1/KD
[W/(m2 K)]
0 1 2 3 4 5
I Produse pe bază de azbest

Capacitate calorică masică c=840 J/(kgK)
Plăci şi foi de
1 1900 0,35 6,35 24,3
azbociment
500 0,13 1,99 1,6

Plăci termoizolante de
2
azbest
300 0,09 1,28 1,6
II Materiale asfaltice şi bituminoase

Capacitate calorică masică c = 840 J/(kgK)
3 Mortar asfaltic 1800 0,75 9,05 85,0
4 Beton asfaltic 2100 1,04 11,51 85,0
5 Bitum 1100 0,17 3,37 *)
III Betoane
2600 2,03 17,90 24,3
6 Beton armat 2500 1,74 16,25 21,3
2400 1,62 15,36 21,3
2400 1,62 15,36 21,3
2200 1,39 13,62 14,9
2000 1,16 11,86 12,1

Beton simplu cu
agregate naturale de 1800 0,93 10,08 8,5
7 natură sedimentară
sau amorfă (pietriş, tuf 1600 0,75 8,53 7,1
calcaros, diatomit)
1400 0,58 7,02 4,7
1200 0,46 5,79 4,3
1000 0,37 4,74 3,9
1800 0,87 9,75 8,5
1600 0,75 8,53 7,7

Beton cu zgură de

Beton cu zgură de
8 1400 0,64 7,37 7,1
cazan
1200 0,52 6,15 6,1
1000 0,41 4,99 4,7
1800 0,64 8,36 7,7
1600 0,58 7,50 7,1

Beton cu zgură
9
granulată
1400 0,52 6,65 6,6
1200 0,46 5,79 6,1
1600 0,58 7,50 7,1

Beton cu zgură
10 1400 0,46 6,25 6,5
expandată
1200 0,41 5,46 6,0
1200 0,41 5,46 4,3
1000 0,33 4,47 3,4

11 Beton cu perlit
800 0,26 3,55 2,4
600 0,17 2,49 2,1
1800 0,81 9,41 7,1
1700 0,76 8,85 7,0
1600 0,70 8,24 6,9
1500 0,64 7,63 6,8
1400 0,58 7,02 6,5

12 Beton cu granulit
1200 0,46 5,79 6,1
1000 0,35 4,61 4,7
800 0,29 3,75 3,4
600 0,23 2,89 2,4
400 0,17 2,03 1,9
Beton celular
autoclavizat
(gazbeton): 700 0,28 3,57 4,2
- tip GBC - 50
13
- tip GBN - 50 700 0,27 3,39 4,2
- tip GBN - 35
- tip GBN - T; 600 0,24 2,96 3,7
GBC - T
550 0,22 2,71 3,5
Produse rigide
spumate din cenuşă 500 0,20 2,46 3,1
14
de termocentrală liată
cu ciment 400 0,16 1,97 2,6
IV Mortare
15 Mortar de ciment 1800 0,93 10,08 7,1

Mortar de ciment şi
16 1700 0,87 9,47 8,5
var
17 Mortar de var 1600 0,70 8,24 5,3
1400 0,64 7,37 5,7

Mortar de zgură cu
18
ciment
1200 0,52 6,15 4,7
0 1 2 3 4 5
V Vată minerală şi produse din vată minerală

Capacitate calorică masică c = 750J/(kgK)
Vată minerală: 60 0,042 0,37 1,1

19 - tip 60
- tip 70 70 0,045 0,41 1,1
Saltele din vată

minerală
20 - tip SCI 60, SCO 60, 100 .. 130 0,040 0,50 1,3
SPS 60
- TIP SPS 70 120 .. 150 0,045 0,59 1,3
Pâslă minerală:
- tip P 40 40 0,043 0,31 1,1

21
- tip P 60 60 0,040 0,36 1,6
- tip P 90 90 0,040 0,44 2,0
Plăci de vată
minerală:
- tip G 100 100 0,048 0,51 2,1

22
- tip G 140 140 0,040 0,55 2,4
- tip AP 140 120 .. 140 0,044 0,56 2,4
Plăci rigide din fibre

23 160 0,050 0,66 2,5
de bazalt tip PB 160
VI Sticlă şi produse pe bază de sticlă

24 Sticlă 2500 0,75 10,67 ∞
400 0,14 1,84 28,3
25 Sticlă spongioasă 300 0,12 1,48 28,3
140 0,075 0,80 28,3
Vată de sticlă:
26 - cal. I 80 0,036 0,42 1,1
- cal. II 100 0,041 0,50 1,2
VII Produse pe bază de ipsos, perlit, diatomit

1100 0,41 5,23 6,1

27 Plăci de ipsos

1000 0,37 4,47 6,5
Plăci de ipsos cu
28 700 0,23 3,13 3,4
umplutură organică
29 Ipsos celular 500 0,18 2,34 1,7
30 Şapă de ipsos 1600 1,03 10,00 11,2
600 0,22 2,83 -

Produse termoizolante
31
din diatomit
500 0,19 2,40 -
Plăci termoizolante
32 din perlit liate cu 270 0,16 162 1,9
ciment
VIII Pământuri şi umpluturi

Pământ vegetal în
33 1800 1,16 11,28 -
stare umedă
34 Umplutură din nisip 1600 0,58 7,50 3,9
35 Umplutură din pietriş 1800 0,70 8,74 2,4
IX Lemn şi produse din lemn

Pin şi brad
- perpendicular pe
36 550 0,17 4,12 10,4
fibre
- în lungul fibrelor 550 0,35 5,91 2,0
Stejar şi fag
- perpendicular pe
37 800 0,23 5,78 11,3
fibre
- în lungul fibrelor 800 0,41 7,71 2,1
38 Placaj încleiat 600 0,17 4,30 28,3
39 Rumeguş 250 0,09 2,02 2,4
Plăci termoizolante 400 0,14 3,19 2,4

40 din talaş, tip
STABILIT 300 0,13 2,66 2,1
Beton cu agregate 800 0,21 5,52 5,3

41 vegetale (talaş,
rumeguş, puzderie) 600 0,16 4,17 5,0
Plăci termoizolante
din coajă de
răşinoase 750 0,216 5,42 5,3
42
- tip PACOSIB 350 0,125 2,82 2,4
- tip IZOTER 270 0,116 2,38 2,1
Plăci din fibre de

lemn, tip PFL (plăci
moi)
43

- plăci S 220 .. 350 0,084 2,08 2,7
- plăci B şi BA 230 .. 400 0,094 2,32 3,7
Plăci aglomerate
44 fibrolemnoase, tip 300 0,084 2,14 2,7
PAF
Plăci din aşchii de

lemn, tip PAL:
- termoizolante 350 0,101 2,53 2,8
650 0,204 1,90 7,1

- stratificate
550 0,180 4,24 4,3
45
700 0,264 5,79 8,5
- omogene pline 600 0,216 4,85 7,1
500 0,168 3,90 3,4
- omogene cu goluri 450 0,156 3,57 2,8
X Produse termoizolante fibroasă de natură organică

300 0,101 1,91 3,5

Plăci aglomerate din
46
puzderie, tip PAP
200 0,086 1,44 3,0
Stufit
47 - presat manual 250 0,09 1,65 1,3
- presat cu maşina 400 0,14 2,60 1,4
250 0,14 2,05 1,4

48 Plăci din paie
120 0,05 0,85 1,3
Saltele din deşeuri

49 textile sintetice, tip 100 0,045 0,74 1,1
vată de tapiţerie
XI Umpluturi termoizolante
1000 0,35 4,61 3,3

50 Zgură de cazan
700 0,26 3,32 2,9
1100 0,36 4,90 3,4

Zgură granulată,
51 900 0,31 4,11 3,1
zgură expandată
500 0,19 2,40 2,7
Cenuşă şi zgură de
52 650 0,29 3,38 3,0
termocentrală
900 0,49 5,17 3,0
53 Granulit 500 0,25 2,75 2,1
300 0,18 1,81 1,7

200 0,088 1,03 1,7

54 Perlit
100 0,083 0,71 0,9
700 0,25 3,26 -

55 Diatomit
500 0,20 2,46 -
XII Pietre naturale şi zidărie din piatră naturală

56 Scorie bazaltică 1000 0,26 4,16 -
Marmură, granit,
57 2800 3,48 25,45 56,7
bazalt
58 Gresie şi cuarţite 2400 2,03 17,99 17,0
2000 1,16 12,42 10,6

59 Pietre calcaroase
1700 0,93 10,25 8,5
60 Tuf calcaros 1300 0,52 6,70 4,3
Zidărie din pietre de

formă regulată, cu
densitate aparentă a
pietrei de:
61 - 2800 kg/m 3 2680 3,19 23,89 30,4
- 2000 kg/m 3 1960 1,13 12,13 9,9
- 1200 kg/m 3 1260 0,51 6,54 4,9
Zidărie din pietre de

formă neregulată, cu
densitatea aparentă a
pietrei de:
62 - 2800 kg/m 3 2420 2,55 20,30 15,5
- 2000 kg/m 3 1900 1,06 11,57 8,7
- 1200 kg/m 3 1380 0,60 7,42 5,3
XIII Zidărie din cărămizi, blocuri mici şi produse din beton celular autoclavizat
Zidărie din cărămizi

63 1800 0,80 9,51 6,1
pline

cu găuri verticale, tip
GVP, cu densitatea
aparentă a cărămizilor
de:
- 1675 kg/m 3 1700 0,75 8,95 5,3
64 - 1475 kg/m 3 1550 0,70 8,26 5,0
- 1325 kg/m 3 1450 0,64 7,64 4,7
- 1200 kg/m 3 1350 0,58 7,02 4,5
- 1075 kg/m 3 1250 0,55 6,57 4,3

- 950 kg/m 3 1150 0,46 5,77 4,1

de diatomit cu
65 densitatea aparentă a 1200 0,52 6,26 3,4
cărămizilor de 1000
kg/m 3
Zidărie din blocuri

mici pline din beton
cu agregate uşoare,
cu densitatea
aparentă a blocurilor
66 de:
- 2000 kg/m 3 1980 1,16 12,02 10,6
- 1800 kg/m 3 1800 0,93 10,26 8,5
- 1600 kg/m 3 1620 0,75 8,72 7,1
- 1400 kg/m 3 1440 0,61 7,43 4,7

66
- 1200 kg/m 3 1260 0,50 6,29 4,3
- 1000 kg/m 3 1080 0,42 5,34 3,9
Zidărie din blorcuri de

beton celular
autoclavizat:
- cu rosturi subţiri
- tip GBN 35 675 0,27 3,38 3,8

67
- tip GBN 30 775 0,30 3,82 4,3
- cu rosturi obişnuite
- tip GBN 35 725 0,30 3,70 3,9
-tip GBN 50 825 0,34 4,20 4,4
Fâşii armate din beton

celular autoclavizat
68
- tip GBN 35 625 0,25 3,13 3,7
- tip GBN 50 725 0,28 3,57 4,2
XIV Metale
69 Oţel de construcţii 7850 58 125,11 ∞
70 Fontă 7200 50 111,7 ∞
71 Aluminiu 2600 220 140,8 ∞
XV Materiale în suluri
Covor PVC
- fără suport textil 1800 0,38 8,49 425

75 1600 0,33 7,46 425
- cu suport textil 1600 0,29 7,00 425
1400 0,23 5,83 425
Pânză bitumată,
76
carton bitumat, etc.
600 0,17 3,28 *)
*) Valoarea este conform STAS 6472/4 – 89
OBSERVAŢII:
1. Conductivităţile termice de calcul din anexa A sunt date la condiţiile unui regim normal de umiditate a materialelor
în timpul exploatării, conform prevederilor din STAS 6472/4-89-
2. Alte materiale decât cele din anexa A pot fi utilizate în elemente de construcţie numai cu avizul unui institut de
specialitate.
3. Pentru materialele care nu sunt cuprinse în anexa A, conductivitatea termică se poate determina experimental,
conform STAS 5912-89 (pentru materialul în stare uscată), conductivitatea fiind raportată la temperatura medie de
0°C.
Conductivităţile termice de calcul l se obţin prin majoritatea valorilor determinate experimental l0 după cum
urmează:
- betoane uşoare având:
l0 ≤ 0,16 W/(mK) 60%
l0 = 0,17 ... 0,23 W/(mK) 35%
l0 = 0,24 ... 0,30 W/(mK) 30%
l0 =0,31 ... 0,46 W/(mK) 25%
l0 =0,47 ... 0,58 W/(mK) 20%
- produse din vată minerală 10%
- produse din lemn 20%
- produse fibroase de natură organică 20%
- masă ceramică 20%
- polimeri şi spume din polimeri
- cu pori închişi 10%
- cu pori deschişi 20%
4. Densitatea aparentă dată în anexa A, se referă la materialele în stare uscată până la masă constantă.
5. Pentru materiale cuprinse în anexa A, dar având alte densităţi aparente, conductivitatea termică de calcul se
poate determina prin interpolare.
6. Pentru materialele şi densităţile aparente necuprinse în anexa A, coeficientul de asimilare termică s se calculează
conform pct. 12.4 din prezentul normativ.
7. Pentru materialele care nu au valori 1/K D în anexa A, precum şi pentru alte materiale necuprinse în anexa A,
factorul rezistenţei la permeabilitate la vapori se va determina pe cale experimentală de către un institut de
specialitate.
8. Pentru materiale sub formă de vopsele, pelicule sau folii, valorile 1/KD se dau în STAS 6472/4-89.
[top]

ANEXA B
TEMPERATURA PUNCTULUI DE ROUĂ ( qr ) PENTRU DIFERITE TEMPERATURI ŞI UMIDITĂŢI RELATIVE ALE

AERULUI INTERIOR
- °C -
Umiditatea relativă Temperatura aerului interior, Ti în °C

a aerului ji %
12 14 16 18 20 22
100 +12,0 +14,0 +16,0 +18,0 +20,0 +22,0
95 +11,2 +13,2 +15,2 +17,2 +19,2 +21,2
90 +10,4 +12,4 +14,3 +16,3 +18,3 +20,3
85 + 9,6 +11,5 +13,5 +15,4 +17,4 +19,4
80 + 8,7 +10,6 +12,5 +14,5 +16,5 +18,4
75 + 7,7 + 9,7 +11,6 +13,5 +15,4 +17,4
70 + 6,7 + 8,6 +10,5 +12,4 +14,4 +16,3
65 + 5,7 + 7,5 + 9,4 +11,3 +13,2 +15,1
60 + 4,5 + 6,4 + 8,2 +10,1 +12,0 +13,9
55 + 3,2 + 5,1 + 7,0 + 8,8 +10,7 +12,5
50 + 1,9 + 3,7 + 5,6 + 7,4 + 9,3 +11,1
45 + 0,4 + 2,3 + 4,1 + 5,9 + 7,7 + 9,5
40 - 1,0 + 0,6 + 2,4 + 4,2 + 6,0 + 7,8
35 - 2,6 - 1,1 + 0,5 + 2,3 + 4,1 + 5,9
30 - 4,5 - 2,9 - 1,3 + 0,2 + 1,9 + 3,6
25 - 6,6 - 5,0 - 3,5 - 2,0 - 0,5 + 1,1

[top]
ANEXA C
PRESIUNEA DE SATURAŢIE A VAPORILOR DE APĂ (p s ) PENTRU DIFERITE TEMPERATURI ALE AERULUI
- Pa -
Tempera- Fracţiuni de grade Celsius:

tura
aerului T 0,0 0,1 0,2 00,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9
(°C)
Presiunea de saturaţie a vaporilor de apă, p a , în Pa
I Pentru domeniul de temperatură de la 30 până la 0°C
30 4244 4260 4291 4310 4344 4300 4304 4419 4445 4469
29 4006 4030 4053 4077 4101 4124 4148 4172 4196 4219
28 3781 3803 3826 3848 3871 3894 3916 3939 3961 3984
27 3566 3588 3609 3631 3652 3671 3695 3717 3793 3769

26 3362 3382 3403 3423 3443 3463 3484 3504 3525 3544
25 3169 3188 3208 3227 3246 3266 3284 3304 3324 3343
24 2985 3003 3021 3040 3059 3077 3095 3114 3132 3151
23 2810 2827 2845 2863 2880 2807 2015 2932 2050 2968
22 2645 2661 2678 2695 2711 2727 2744 2761 2777 2794
21 2487 2504 2518 2535 2551 2566 2582 2598 2613 2629
20 2340 2354 2369 2384 2399 2413 2428 2443 2457 2473
19 2197 2213 2227 2241 2254 2268 2283 2297 2310 2324
18 2006 2079 2091 2105 2119 2132 2145 2158 2172 2185
17 1937 1950 1963 1976 1988 2001 2014 2027 2030 2052
16 1818 1830 1841 1854 1866 1878 1889 1901 1914 1926
15 1706 1717 1729 1739 1750 1762 1773 1781 1795 1806
14 1599 1610 1621 1631 1642 1653 1663 1674 1684 1695
13 1498 1508 1518 1528 1538 1548 1559 1569 1578 1588
12 1403 1413 1422 1431 1441 1451 1460 1470 1479 1488
11 1312 1321 1330 1340 1349 1358 1367 1375 1385 1394
10 1228 1237 1245 1254 1262 1370 1279 1287 1295 1304
9 1148 1156 1163 1171 1179 1187 1195 1203 1211 1218
8 1073 1081 1088 1096 1103 1119 1117 1125 1133 1140
7 1002 1008 1016 1023 1039 1038 1046 1052 1059 1066
6 935 942 949 955 961 968 975 982 988 995
5 872 878 884 890 896 902 907 913 919 925
4 813 819 825 831 837 843 849 854 864 866
3 759 765 770 776 781 787 793 798 803 808
2 705 710 716 721 727 732 737 743 746 753
1 657 662 667 672 677 682 687 691 696 700
0 611 616 631 626 630 635 640 645 646 659
II Pentru domeniul de temperatură de la 0 până la -20°C
0 611 605 600 595 592 587 582 577 572 507
-1 562 557 547 543 536 538 534 531 527 522
-2 517 514 509 505 501 496 492 489 484 480
-3 476 472 468 464 461 456 452 448 444 440
-4 437 433 430 426 423 419 415 413 408 405
-5 401 398 395 391 388 385 382 379 375 372

-6 368 365 362 359 356 353 350 347 343 340
-7 337 336 333 330 327 324 321 318 315 312
-8 310 306 304 301 298 296 294 291 288 286
-9 284 281 279 276 274 272 269 267 264 262
-10 260 258 255 252 251 249 246 244 243 239
-11 237 235 233 231 229 228 226 224 221 219
-12 217 215 213 211 209 208 206 204 202 200
-13 198 197 196 193 191 190 188 186 184 182
-14 181 180 178 177 175 173 172 170 168 167
-15 165 164 162 161 159 158 157 155 153 152
-16 150 149 148 146 145 144 142 142 139 138
-17 137 136 135 133 132 131 129 128 127 126
-18 125 124 123 122 121 120 118 117 116 115
-19 114 113 112 111 110 109 107 106 105 104
-20 103 102 101 100 99 98 97 96 95 94
[top]
ANEXA D
ZONAREA CLIMATICĂ A ROMÂNIEI PENTRU PERIOADA DE IARNĂ

LEGENDĂ:
zona I: Te = -12°C
zona II: Te = -15°C
zona III: Te = -18°C
zona IV: Te = -21°C
[top]
ANEXA E
CONSIDERAREA ÎN CALCULE A STRATURILOR DE AER VENTILATE
Prezenta anexă utilizează prevederi din EN ISO 6946 [14].
1. Strat de aer foarte slab ventilat
În această categorie intră straturile de aer care au legătură cu mediul exterior prin intermediul unor găuri de
dimensiuni reduse şi anume:
- pentru straturi verticale max. 500 mm2 /metru liniar
- pentru straturi orizontale max.500 mm2 /metru pătrat
Trebuie să se respecte de asemenea următoarele condiţii:
- între stratul de aer şi mediul exterior să nu existe nici un strat termoizolant;
- găurile prevăzute să fie astfel dispuse încât să nu se poată naşte un curent de aer prin stratul de aer considerat.

În aceste condiţii, stratul de aer se poate considera în calcule ca un strat de aer neventilat.
2. Strat de aer slab ventilat
În această categorie intră straturile de aer care au legătură cu mediul exterior prin intermediul unor găuri având
următoarele dimensiuni:
- pentru straturi verticale între 500 şi 1500 mm2 /metru liniar
- pentru straturi orizontale între 500 şi 1500 mm2 /metru pătrat
Trebuie să se respecte deasemenea condiţia ca găurile să nu fie dispuse astfel încât să favorizeze un curent de aer
prin stratul de aer considerat.
În aceste condiţii, rezistenţa termică a stratului de aer slab ventilat se consideră în calcule cu jumătate din valorile
prevăzute în tabelul III.
Dacă rezistenţa termică a straturilor amplasate între stratul de aer şi mediul exterior depăşeşte 0,15 m2 K/W,
rezistenţa termică a acestor straturi, care se consideră în calcule, se limitează la valoarea de 0,15 m2 K/W.
3. Strat de aer bine ventilat
Din această categorie fac parte straturile de aer care au legătură cu mediul exterior prin intermediul unor găuri care
depăşesc:
- pentru straturi verticale 1500 mm2 /metru liniar
- pentru straturi orizontale 1500 mm2 /metru pătrat
În aceste condiţii rezistenţa termică se calculează atât fără aportul stratului de aer, cât şi fără cel al straturilor
amplasate între stratul de aer şi mediul exterior.
În această situaţie, pentru rezistenţa termică superficială R se se adoptă o valoare egală cu rezistenţa termică
superficială R Si , corespunzătoare.
[top]
ANEXA F
DETERMINAREA REZISTENŢEI TERMICE A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE AVÂND STRATURI DE

GROSIME VARIABILĂ
prezenta anexă se referă la elementele de construcţie în alcătuirea cărora intră un strat de grosime variabilă, de
exemplu planşeul terasă (fig. F1).
În această situaţie rezistenţa termică este diferită de la zonă la zonă; de asemenea, rezistenţa termică specifică
medie pe ansamblul elementului de construcţie, este în funcţie de rezistenţele termice aferente acestor zone.
Relaţiile de calcul de mai jos sunt valabile în cazurile în care pantele nu depăşesc 5 %.
se definesc 3 tipuri de zone (fig. F2):
1) Suprafeţe dreptunghiulare.
2) Suprafeţe triunghiulare cu vârful mai înalt.
3) Suprafeţe triunghiulare cu vârful mai puţin înalt.
Coeficienţii de transfer termic U, corespunzători celor 3 tipuri de suprafeţe, se calculează cu relaţiile:

în care:
l conductivitatea termică de calcul a stratului cu grosime variabilă

(având grosimea egală cu zero la o margine);
R0 rezistenţa termică a celorlalte straturi, inclusiv ambele rezistenţe

termice superficiale (Rsi şi R se)
d1 grosimea maximă a straturilor cu grosime variabilă;
ln logaritmi naturali (In x = 2,3026 log x).
Calcul se conduce astfel:
1) Se calculează R 0 ca o rezistenţă termică totală a tuturor straturilor, cu excepţia stratului de grosime variabilă.
2) Se subîmparte aria totală în arii de tipurile 1), 2) şi 3), ca exemplul din fig. F1.
3) Se calculează valorile U j aferente fiecărei arii Aj.
4) Se calculează coeficientul de transfer termic total, cu relaţia:
5) Se calculează rezistenţa termică specifică pentru ansamblul elementului de construcţie cu relaţia:
Observaţii:
Relaţiile din această anexă permit să se determine, cu un grad sporit de exactitate, rezistenţa termică aferentă
întregului element de construcţie. Cu un grad mai mic de exactitate, relaţiile din această anexă permit a se calcula
şi rezistenţele termice corespunzătoare unor încăperi sau unui ansamblu de două sau mai multe încăperi.
În situaţia în care straturile cu grosime constantă conţin punţi termice, în loc de rezistenţa termică unidirecţională R 0
, în relaţiile de calcul se introduce rezistenţa termică specifică corectată R'0 .
[top]
ANEXA G
CLASIFICAREA PUNŢILOR TERMICE ŞI A COEFICIENŢILOR DE TRANSFER TERMIC
1. Puntea termică reprezintă o zonă a anvelopei unei clădiri, în care fluxul termic – altfel unidirecţional - este
sensibil modificat prin:
- penetrarea parţială sau totală a elementelor de construcţie perimetrale, cu materiale având o conductivitate diferită;
- o schimbare a grosimii elementului de construcţie şi/sau
- o diferenţă între ariile suprafeţelor interioare şi exterioare, aşa cum se întâmplă la colţurile dintre pereţi, precum şi
la cele dintre pereţi şi planşee (fig. G1).
2. din punctul de vedere al lungimii lor, punţile termice se clasifică (fig. G1) în:
- punţi termice cu incluziuni liniare şi
- punţi termice cu incluziuni punctuale
Punţile termice punctuale pot fi independente (agrafe sau ploturi de legătură) sau provenind din intersecţia unor
punţi termice liniare.
3. Din punctul de vedere al alcătuirii lor, punţile termice se clasifică astfel:

- punţi termice constructive, realizate prin incluziuni locale din materiale având o conductivitate diferită;
- punţi termice geometrice, realizate ca urmare a unor forme geometrice specifice (colţuri, schimbări ale grosimilor,
ş.a.);
- punţi termice mixte, având ambele caracteristici de mai sus.
Punţile termice constructive se pot clasifică în:
- punţi termice totale şi
- punţi termice parţiale
4. În comparaţie cu elementele de construcţie fără punţi termice, acestea din urmă au consecinţe în următoarele
direcţii:
- se modifică cuantumul fluxului termic;
- se modifică alura suprafeţelor izoterme şi a liniilor de flux termic;
- se modifică temperaturile superficiale interioare.
În figura G2 se prezintă câteva tipuri caracteristice de coeficienţi liniari de transfer termic, astfel:
a) un singur coeficient aferent unei punţi termice amplasate într-o unică încăpere;
b) doi coeficienţi simetrici (la detaliile cu un ax de simetrie);
c) doi coeficienţi inegali, de exemplu la unele colţuri şi la secţiunile verticale;
d) coeficienţi care cumulează efectul a două sau a mai multor punţi termice, de exemplu la un gol de fereastră
amplasat lângă o intersecţie de pereţi;
e) coeficienţi aferenţi la două spaţii din exteriorul elementului de construcţie, de exemplu un spaţiu exterior şi un
spaţiu interior, neîncălzit.
[top]
ANEXA H
METODĂ SIMPLIFICATĂ DE CALCUL PENTRU DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE SPECIFICE

CORECTATE A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE NEOMOGENE
Metoda simplificată de mai jos se poate utiliza la fazele preliminare şi intermediare de proiectare pentru
determinarea rezistenţelor termice specifice corectate aferente clementelor de construcţie alcătuite din straturi
neomogene.
1. Se împarte elementul de construcţie în straturi paralele cu suprafaţa elementului şi în zone perpendiculare pe

suprafaţa acestuia, aşa cum se arată în figura H1.
Straturile se denumesc "j" (j = 1, 2, 3) iar zonele se denumesc"m" (m = a, b, c, d).
Straturile au grosimi "dj ", iar zonele au arii "A m ".
Se calculează ariile zonelor "A m" (Aa Ab , Ac Ad ) şi ponderea acestora "f m" faţă de aria totală :
fa + fb + fc + fd = 1;
În acest fel, elementul de construcţie a fost împărţit în fragmente "mj ", care sunt omogene din punct de vedere
termic.
Fiecare fragment "m j " (de ex a 1 , a 2 , a 3 , b 1 , b 2 ....) are o conductivitate termică "lmj, o grosime "dj ", o pondere "f m "
şi o rezistenţă termică "R mj".
2. Se determină valoarea maximă a rezistenţei termice (Rmax), folosind relaţia de calcul:

în care: R a , R b , R c şi R d reprezintă rezistenţele termice R, calculate cu relaţia (5).
3. Se determină apoi rezistenţele termice echivalente (Rj ) ale fiecărui strat neomogen în parte:
în care:
în care:
l’j conductivitatea termică echivalentă a stratului “j”, care se calculează cu relaţia:
În această variantă de calcul, straturile de aer neventilat trebuie să fie înlocuite cu straturi de aceleaşi dimensiuni,
realizate dintr-un material având o conductivitate termică echivalentă:
în care:
R a rezistenţa termică a stratului de aer.
4. Valoarea minimă a rezistenţei termice (Rmin) se calculează cu relaţia:
5. Rezistenţa termică specifică corectată se calculează ca medie aritmetică a valorilor R max şi R min:
6. Eroarea relativă maximă posibilă, în procente, este:
De exemplu, pentru un raport R max/Rmin = 1,5 , eroarea maximă este de 20%, pentru un raport R max/Rmin = 1,25 ,
eroarea maximă este de 11%, iar pentru R max = 2Rmin, eroarea maximă este de 33%.
[top]
ANEXA I
METODĂ SIMPLIFICATĂ DE CALCUL PENTRU DETERMINAREA COEFICIENŢILOR DE TRANSFER TERMIC A

TÂMPLĂRIEI EXTERIOARE
Prezenta anexă utilizează prevederi din EN ISO 10077-1 [15]şi EN ISO 10077-2 [16]. Relaţiile de calcul din
prezenta anexă permit determinarea aproximativă a coeficienţilor de transfer termic pentru tâmplăria exterioară.
Valorile obţinute pot fi utilizate la calculele termotehnice din primele faze de proiectare.
Pentru ultima fază de proiectare se vor utiliza valori atestate ale coeficienţilor de transfer termic, în conformitate cu

actele normative în vigoare.
1. Notaţii:
fereastră F
uşă U
tâmplărie exterioară – fereastră sau uşă T
toc – partea fixă a tâmplăriei t
cercevele – părţile mobile ale tâmplăriei c
toc + cercevele f
geamuri g
panouri (opace) p
2. Dimensiuni
Aria geamului (Ag ) - cea mai mică dintre ariile vizibile

dinspre cele două feţe ale tâmplâriei;
Aria panoului (Ap ) - idem ca Ag ;
Aria tocului + cercevelelor (Af ) - cea mai mare dintre ariile (proiectate
pe un plan paralel cu geamurile)
vizibile dinspre cele două feţe ale
tâmplăriei;
Aria ferestrei (Ap ) şi a uşii - suma Af + Ag + Ap

(Au )
Perimetrul geamului (lg) - cea mai mare dintre sumele

perimetrelor panourilor de geam
termoizolant, vizibile dinspre cele două
feţe ale tâmplăriei;
Perimetrul panoului (l p ) - idem ca lg
3. Caracteristici termotehnice
3.1. Conductivitatea termică a geamurilor se consideră l = 1,0 W/(mK).

3.2. Conductivităţile termice ale tocurilor şi cercevelelor din lemn (cu o umiditate de 12 %) se consideră astfel:
- lemn de esenţă moale (brad) r = 600 kg/m 3 l = 0,19 W/(mK)

- lemn de esenţă tare r = 900 kg/m 3 l = 0,25 W/(mK)
3.3. Rezistenţele termice superficiale, atât pentru toc şi cercevele, cât şi pentru geamuri, se consideră astfel:
Valorile de mai sus sunt valabile pentru tâmplării exterioare verticale sau înclinate cu cel mult 30° faţă de verticală.

4. Relaţii de calcul
4.1. ferestre (fig. I.1)
4.1.1 Ferestre simple:
(1)
în care:
y g coeficientul liniar de transfer termic care reflectă în principal influenţa negativă a distanţierilor metalici de pe
conturul geamurilor termoizolante; la geamurile obişnuite (simple) se consideră y g = 0.
În cazul în care pe lângă geamuri se prevăd şi panouri opace, se utilizează relaţia:
(2)
în care:
y p coeficientul liniar de transfer termic care reflectă în principal influenţa negativă a reducerii rezistenţei termice
opace pe contur.
4.1.2. Ferestre duble
(3)
în care:
R a rezistenţa termică a stratului de aer dintre cercevele (tabelul 12);
R F1 rezistenţa termică a tâmplăriei interioare, calculată cu relaţia (1);
R F2 idem R F1, dar a tâmplăriei exterioare.
4.1.3. Ferestre cuplate
Calculul se face cu relaţia (1), în care U g se determină cu relaţia:
(4)
în care:
U g1 coeficientul de transfer termic a geamului interior, calculat cu relaţia (5) sau (6);
U g2 idem U g1 , dar a geamului exterior.
4.2. Geamuri
4.2.1. Geamuri obişnuite (simple):
(5)
în care:
d j grosimea panoului de geam sau a stratului de material j, în m;
lj conductivitatea termică a geamului sau a stratului de material j, în W/(mK).

4.2.2. Geamuri termoizolante duble sau triple

Coeficientul de transfer termic se poate lua din tabelul I 3. în cazul în cară spaţiul dintre foile de geam este umplut
cu aer, se poate folosi relaţia:
(6)
în care:
d j şi lj ca în relaţia (5)
R aj rezistenţa termică a stratului de aer, j, dintre foile de geamuri, care se ia din tabelul I 2, în m2 K/W.
4.3. uşi(fig. I.1)
4.3.1. Uşi complet vitrate
(7)
în care y g are aceeaşi semnificaţie ca în relaţia (1).

4.3.2. Uşi cu geamuri şi cu panouri opace
(8)
în care y p are aceeaşi semnificaţie ca în relaţia (2).

5. Rezistenţele termice ale straturilor de aer neventilate pentru ferestre cuplate şi duble (Ra ) se dau în tabelul I 2.
Valorile din tabel sunt valabile în următoarele condiţii:
- ferestrele sunt verticale sau înclinate cu cel mult 30° faţă de verticală;
- între cele două geamuri obişnuite este aer;
- temperatura medie a geamurilor în perioada rece a anului este de + 10°C;
- diferenţa de temperatură între feţele exterioare ale geamurilor este de 15 K.
Tabelul I 2
REZISTENŢELE TERMICE ALE STRATURILOR DE AER NEVENTILATE PENTRU FERESTRE CUPLATE ŞI

DUBLE (Ra ) - [m2 K/W]
O SUPRAFAŢĂ TRATATĂ
Grosimea
AMBELE
stratului
Coeficient de emisie (e) SUPRAFEŢE
de aer
NETRATATE
(mm)
0,1 0,2 0,4 0,8
6 0,211 0,190 0,163 0,132 0,127
9 0,298 0,259 0,211 0,162 0,154
12 0,376 0,316 0,247 0,182 0,173
15 0,446 0,363 0,276 0,197 0,186
50 0,406 0,335 0,260 0,189 0,179
100 0,376 0,315 0,247 0,182 0,173
300 0,333 0,284 0,228 0,171 0,163
6. Coeficienţii de transfer termic pentru geamuri duble si triple (Ug ), umplute cu aer sau cu diferite gaze (argon sau

cripton), se dau în tabelul I 3.
Valorile din tabel sunt valabile pentru gaze cu o concentraţie mai mare de 90 %.
7. Coeficienţii de transfer termic aferenţi tocului si cercevelelor (Ur) se pot determina printr - un calcul numeric
automat al câmpului plan, bidimensional, de temperaturi, sau prin măsurători în laborator.
În lipsa acestor posibilităţi se pot folosi datele din tabelele şi graficele care se dau în această anexă.
Tabelul I 3
COEFICIENŢI DE TRANSFER TERMIC PENTRU GEAMURI DUBLE ŞI TRIPLE (Ug) [W/(m 2 K)]
COEF. TIPUL GAZULUI

DIMENS.
TIPUL GEAMURI DE AER
(mm)
EMISIE ARGON CRIPTON
4-6-4 3,3 3,0 2,8
4-9-4 3,0 2,8 2,6

GEAM
NORMAL 0,89 4-12-4 2,9 2,7 2,6
NETRATAT
4-15-4 2,7 2,6 2,6
4-20-4 2,7 2,6 2,6
4-6-4 2,9 2,6 2,2
4-9-4 2,6 2,3 2,0
£ 0,40 4-12-4 2,4 2,1 2,0
4-15-4 2,2 2,0 2,0
4-20-4 2,2 2,0 2,0
4-6-4 2,7 2,3 1,9
4-9-4 2,3 2,0 1,6

GEAMURI
£ 0,20 4-12-4 1,9 1,7 1,5
DUBLE
4-15-4 1,8 1,6 1,6
O
4-20-4 1,8 1,7 1,6
SUPRAFA-
ŢĂ
TRATATĂ 4-6-4 2,6 2,2 1,7
4-9-4 2,1 1,7 1,3
£ 0,10 4-12-4 1,8 1,5 1,3
4-15-4 1,6 1,4 1,3
4-20-4 1,6 1,4 1,3
4-6-4 2,5 2,1 1,5
4-9-4 2,0 1,6 1,3
£ 0,05 4-12-4 1,7 1,3 1,1
4-15-4 1,5 1,2 1,1
4-20-4 1,5 1,2 1,2
4-6-4-6-
2,3 2,1 1,8

2,3 2,1 1,8

4
GEAM
4-9-4-9-
NORMAL 0,89 2,0 1,9 1,7
4
NETRATAT
4-12-4-
1,9 1,8 1,6
12-4
4-6-4-6-
2,0 1,7 1,4
4
4-9-4-9-
£ 0,40 1,7 1,5 1,2
4
4-12-4-
1,5 1,3 1,1
12-4
4-6-4-6-
1,8 1,5 1,1
4
GEAMURI 4-9-4-9-
£ 0,20 1,4 1,2 0,9
TRIPLE 4
4-12-4-
O 1,2 1,0 0,8
12-4
SUPRAFA-
ŢĂ
TRATATĂ 4-6-4-6-
1,7 1,3 1,0
4
4-9-4-9-
£ 0,10 1,3 1,0 0,8
4
4-12-4-
1,1 0,9 0,6
12-4
4-6-4-6-
1,6 1,3 0,9
4
4-9-4-9-
£ 0,05 1,2 0,9 0,7
4
4-12-4-
1,0 0,8 0,5
12-4
7.1. Tocuri si cercevele din lemn
Se utilizează graficul din fig. I 4, obţinându-se valori U f în funcţie de grosimea convenţională a tocului d f , grosime
definită prin schemele şi relaţiile de calcul din cadrul aceleiaşi figuri.
7.2. Tocuri şi cercevele din mase plastice
Se utilizează valorile U f din tabelul I 5, în funcţie de materialul din care sunt realizate tocul şi cercevele (poliuretan
sau PVC).
Toate tocurile şi cercevelele sunt prevăzute cu profile metalice de ranforsare; tocurile din PVC pot fi prevăzute cu 2
sau 3 camere (goluri umplute cu aer).
Valorile din tabelul I 5 sunt valabile în condiţiile în care distanţele (luminile) dintre feţele interioare ale camerelor sunt
de cel puţin 5 mm.
Tabelul I 5
VALORILE U f PENTRU TOCURI ŞI CERCEVELE DIN MASE PLASTICE CU RANFORSĂRI METALICE
Uf
MATERIALUL TIPUL TOCULUI
[W/(m2 K)]
POLIURETAN - cu miez metalic, grosimea PUR ≥ 5 mm 2,8

2,2
- două camere interior

PVC
(profile cu goluri)
2,0
- trei camere interior
7.3. Tocuri si cercevele metalice
coeficienţii de transfer termic aferenţi tocurilor şi cercevelelor metalice, realizate din profile de aluminiu, cu
întreruperea punţilor termice, sunt influenţate, în principal, de următoarele caracteristici constructive (fig. I 6):
- distanţa "d" dintre profilele din aluminiu;
- lăţimea "bj" a tampoanelor termoizolante;
- conductivitatea termică a tampoanelor termoizolante;
- raportul dintre lăţimea tampoanelor termoizolante şi lăţimea totală a tocului şi a cercevelei (b j /bf ).
În figura I 6 sunt arătate două tipuri de secţiuni caracteristice:
- tip 1 - Conductivitatea termică a tampoanelor termoizolante este cuprinsă între 0,2 şi 0,3 W/(mK), iar raportul b j /bf
£ 0,2;
- tip 2 - Conductivitatea termică a tampoanelor tennoizolante este cuprinsă între 0,1 şi 0,2 W/(mK), iar raportul b j /bf
£ 0,3.
în figura I 7 se dau valorile U f - maxime si minime - în funcţie de distanţele minime dintre profilele de aluminiu,
opuse.
În cazul când nu există date obţinute prin calcul sau prin încercări de laborator, se pot adopta valorile maxime din
fig. I 7.
Valorile U f din grafic sunt valabile numai dacă se respectă condiţiile prevăzute în fig. I 6 referitoare Ia
conductivitatea termică şi la lăţimea tampoanelor termoizolante.
Pentru tocurile şi cercevelele din aluminiu fără măsuri de întrerupere a punţilor termice, se consideră:
U f = 5,9 W/(m 2 K).
8. Interacţiunea termica între cercevele si geamurile termoizolante
Coeficientul de transfer termic aferent geamului (Ug ) este aplicabil suprafeţei centrale a acestuia şi nu include
efectul distanţierilor de pe conturul geamurilor termoizolante.
Pe de altă parte coeficientul de transfer termic al tocului şi a cercevelelor (Uf) este valabil în condiţiile absenţei
geamului.
Coeficientul liniar de transfer termic y reprezintă transferul termic suplimentar datorat interacţiunii între cercevea,
geamul termoizolant şi distanţierii de pe conturul acestuia.
Coficienţii y g sunt în funcţie, în special, de conductivitatea termică a materialului din care sunt realizaţi distanţierii.
În tabelul I8 se dau câteva valori y valabile în cazul distanţierilor metalici.

Tabelul I 8
COEFICIENŢI LINIARI DE TRANSFER TERMIC y PENTRU GEAMURI TERMOIZOLANTE CU DISTANŢIERI

METALICI [W/(mK)]
- Geamuri duble şi - Geamuri duble cu

triple o suprafaţă trată
FELUL TÂMPLĂRIEI - Geamuri netratate - Geamuri triple cu

2 suprafeţe tratate
- Aerşi gaz - Aer şi gaz
DIN LEMN ŞI DIN PVC 0,04 0,06
- cu întreruperea punţilor
0,06 0,08
termice
DIN
METAL
- fără întreruperea punţilor
0 0,02
termice
[top]
ANEXA J
CALCULUL NUMERIC AUTOMAT
1. Generalităţi
Metodele de calcul numeric automat pot fi utilizate pentru determinarea rezistenţelor termice specifice corectate ale
elementelor de construcţie, fie pe baza metodei de calcul dată în capitolul 7.6, fie ca o metodă alternativă, astfel:
a) Metoda utilizată în cap. 7.6., care furnizează coeficienţi liniari sau punctuali de transfer termic, pe baza unui:
1 - calcul plan, bidimensional (2D) al câmpului de temperaturi, care permite determinarea coeficienţilor liniari de
transfer termic ( y );
2 - calcul spaţial, tridimensional (3D) al câmpului de temperaturi, care permite determinarea coeficienţilor punctuali
de transfer termic (%).
b) Metoda alternativă, care permite determinarea directă a rezistenţei termice aferente unei zone din elementul de
construcţie, pe baza unui:
1 - calculul plan, bidimensional (2D) al câmpului de temperaturi;
2 - calcul spaţial, tridimensional (3D) al câmpului de temperaturi.
Indicaţiile cuprinse mai jos, în această anexă, se refera exclusiv la metoda a) de mai sus. Calculul numeric automat
este indispensabil pentru determinarea temperaturilor minime Tsi min pe suprafeţele interioare ale elementelor de
construcţie.
2. Modelul geometric
pentru obţinerea unor rezultate corecte, este necesar ca la stabilirea modelului geometric pentru calculul câmpului
plan de temperaturi, să se adopte următoarele dimensiuni minime (fig. J1, fig. J2 şi fig. J3):
- distanţele b, măsurate de la colţurile suprafeţelor interioare, în toate direcţiile - minimum 1,2m;
- distanţele f, măsurate de la conturul exterior al tâmplăriei - minimum 0,8 m (fig. J 2.2);
- distanţele u, măsurate de la suprafeţele pardoselilor de peste spaţiile neîncălzite - minimum 1,0 m (fig. J 2.3).
La calculul câmpului spaţial de temperaturi, necesar determinării coeficienţilor c aferenţi ancorelor metalice şi
ploturilor din beton armat, latura pătratului aferent unui element va fi de minimum 1,2 m.
Agrafele, precum şi ploturile circulare pot fi considerate în calcul fie de forma unui pătrat circumscris, fie, mai exact,
de forma unei suprafeţe cu conturul în trepte exterioare cercului.
La tâmplăriile exterioare, se admit următoarele simplificări:
- tocul + cercevelele pot fi stilizate sub forma unuia sau mai multor dreptunghiuri ;
- ansamblul geamurilor şi al straturilor de aer dintre ele, pot fi considerate ca un singur strat având grosimea egală
cu distanţa dintre feţele exterioare ale geamurilor extreme sau cu lăţimea stilizată a tocului şi cercevelelor.
3. Subdiviziunile modelului geometric
Modelul geometric, cuprins între planurile de decupaj - orizontale şi verticale - se subîmparte cu planuri auxiliare,
formând reţeaua de calcul a câmpului de temperaturi.
În mod normal, distanţele dintre planurile auxiliare vor avea o creştere gradată spre planurile de decupaj; la câmpul
plan de temperaturi aceste distanţe nu trebuie să depăşească:

- 25 mm - în interiorul elementului de construcţie;
- 50 mm - primele 6 distanţe de la feţele interioare şi exterioare

ale elementelor de construcţie;
- 100 mm - următoarele 3 distanţe;
- 200 mm - restul distanţelor.
La calculul câmpului spaţial de temperaturi, agrafele vor fi împărţite în 4 sau 6 paşi iar ploturile -în minimum 8 paşi;
se vor respecta şi următoarele distanţe maxime:
- 25 mm - primele 6 distanţe de la conturul plotului sau agrafei;
- 50 mm - restul distanţelor.
Se vor dispune întotdeauna planuri auxiliare în planurile care separă straturi din materiale diferite, precum şi în axul
geometric al punţilor termice liniare sau punctuale. Fiecare strat alcătuit dintr-un material se va împărţi în cel puţin
două distanţe.
La calculul câmpurilor de lemperaturi utilizate pentru determinarea rezistenţelor termice ale tocurilor şi cercevelelor
tâmplăriilor exterioare, distanţele dintre planurile auxiliare vor fi mult mai mici, inclusiv de ordinul milimetrilor.
4. Temperaturile de calcul
Calculul câmpului de temperaturi se va face pe baza temperaturilor din cap.5, cu următoarele precizări:
- planurile orizontale şi verticale de decupaj sunt adiabatice;
- temperatura în interiorul spaţiilor neîncălzite va fi egală cu temperatura Tu rezultată dintr-un calcul de bilanţ termic;
Pentru calcule uzuale, la determinarea coeficienţilor liniari şi punctuali de transfer termic se pot considera
următoarele temperaturi convenţionale:
Ti = + 20°C
Te = - 15°C la pereţi exteriori, terase şi tâmplarii

exterioare
Tu = - 12°C la planşee de pod;
Tu = + 3°C la planşee peste subsoluri neîncălzite.
5. Caracteristicile termotehnice de calcul
Conductivităţile termice de calcul ale materialelor de construcţie se vor lua, de regulă, conform cap. 4 şi anexei A
din prezentul normativ, cu următoarele precizări:
- straturile de aer neventilate înglobate în elementele de construcţie, vor fi introduse în calculul câmpurilor de
temperaturi cu grosimea lor reală şi cu o conductivitate termică echivalentă la :
în care:
da grosimea stratului de aer,în metri
Ra rezistenţa termică a stratului de aer, conform cap.7.4 şi

anexei E
- Ia tâmplăriile exterioare, în locul ansamblului de geamuri şi straturi de aer se va introduce în calculul câmpului de
temperaturi o conductivitate termică echivalentă lg :

în care:
Ug coeficientul de transfer termic al ansamblului de

geamuri şi de straturi de aer, care se poate determina
conform anexei I;
d distanţa între feţele exterioare ale geamurilor extreme

(sau orice altă lăţime considerată în modelul
geometric).
Rezistenţele termice superficiale se vor considera, de regulă, în conformitate cu cap. 7.3 şi cu tabelul II din
prezentul normativ.
Pentru determinarea fluxurilor termice, câmpurile de temperaturi se pot calcula considerând valoarea R si constantă.
La calculul câmpurilor de temperaturi în scopul determinării temperaturilor superficiale Tsi , se va considera variaţia
valorilor R si la colţurile ieşinde.
Pentru verificarea, cu un grad sporit de siguranţă, a exigenţei referitoare la absenţa fenomenului de condens
superficial, se pot calcula câmpuri de temperaturi considerând următoarele valori ai , constante:
- în jumătatea superioară a încăperilor încălzite:
ai = 4 W/(m 2 K)
- înjumătăţea inferioară a încăperilor încălzite:
ai = 3 W/(m 2 K)
6. Programele de calcul automat
Se vor folosi exclusiv programe de calcul atestate, care dispun de următoarele facilităţi:
- permit alcătuirea unei reţele de calcul cu un număr mare de paşi pe ambele direcţii, de regulă peste 200 paşi;
- pot furniza temperaturile Tsi pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie, în condiţiile considerării la
colţurile interioare ieşinde, a unei variaţii a rezistenţei termice superficiale;
- pot furniza fluxurile termice F, aferente oricăror porţiuni din suprafeţele interioare;
- permit considerarea a 3 medii cu temperaturi diferite.
Pentru a verifica corectitudinea datelor de intrare, se recomandă ca una din verificări să fie compararea
temperaturilor Tsi şi Tse în dreptul planurilor de decupaj, rezultate din calculul automat, cu cele rezultate dintr-un
calcul unidirecţional (1D).
Coeficientul specific liniar de transfer termic y se calculează cu relaţia:
în care:
DT şi R au semnificaţiile din tabelul I;
F fluxul termic rezultat din calculul automat (2D), aferent unei suprafeţe
având lăţimea B şi lungimea 1 m [W/m].
Fluxurile termice F şi lăţimile B se consideră conform fig. J1, fig. J2 şi fig. J3.
În cazul coeficienţilor op aferenţi elementelor de construcţie care separă mediul interior încălzit de un mediu
neîncălzit, în locul termenului DT=(Ti - Te ) se introduce diferenţa de temperatură (T i - Tu ).
Fluxurile termice F sunt determinate prin calculul automat (2D), pe baza relaţiei:

în care l şi ai reprezintă lungimile şi respectiv coeficienţii de transfer termic superficial interior, aferenţi fiecărui punct
din reţeaua de calcul.
Coeficientul specific punctual de transfer termic c pentru agrafe si ploturi, se calculează cu relaţia:
în care:
A aria adoptată pentru calculul automat al câmpului de

temperaturi [m 2 ];
F fluxul termic rezultat din calculul automat (3D), aferent

suprafeţei A [W];
R rezistenţa termică unidirecţională [m 2 K/W].
Fluxurile termice F sunt determinate prin calculul automat (3D), pe baza relaţiei:
în care Aj sunt ariile aferente fiecărui punct din reţeaua de calcul.
Coeficientul specific punctual de transfer termic y aferent unei interesecţii de punţi termice liniare se calculează cu
relaţia:
în care:
A, F şi R au semnificaţiile de mai sus;
L j şi yj reprezintă lungimea şi respectiv coeficientul de

transfer termic al punţilor de tip j din cadrul ariei
A.
[top]
TABELE
- COEFICIENŢI LINIARI ( Y) ŞI PUNCTUALI ( c ) DE TRANSFER TERMIC
- TEMPERATURI SUPERFICIALE MINIME (T si min)
1. Intersecţie pereţi
2. Intersecţie pereţi - cu termoizolaţie
3. Colţ pereţi
4. Colţ pereţi - cu termoizolaţie
5. Colţ pereţi B.C.A.
6. Colţ pereţi B.C.A. + pereţi B.A.
7. Colţ pereţi B.C.A. + perete B.A. cu bulb

10. Colţ pereţi B.C.A. + stâlp B.A.
11. Colţ pereţi B.C.A. + stâlp B.A.
12. Colţ pereţi B.C.A. + stâlp B.A
13. Colţ intrând pereţi (fără stâlpişor)
14. Colţ intrând pereţi (cu stâlpişor)
15. Colţ intrând pereţi cu termoizolaţie
21. Centură în ziduri (fără termoizolaţie)
22. Centură în ziduri (cu termoizolaţie)
23. Centură în pereţi cu termoizolaţie
24. Grindă B.A. + pereţi B.C.A. (consolă sus)
27. Grindă B.A. + pereţi B.C.A. (consolă jos)
31. Atic terasă
32. Atic terasă (în dreptul tâmplăriei exterioare)
33. Cornişă terasă
34. Intersecţie terasă - perete exterior (var I)
35. Intersecţie terasă - perete exterior (var II)
36. Atic terasă (pereţi B.C.A.)
37. Intersecţie terasă - perete B.C.A. (var I)
38. Intersecţie terasă - perete B.C.A. (var II)
41. Soclu subsol (zidărie din cărămizi, cu termoizolaţie)
42. Soclu subsol (zidărie din blocuri B.C.A.)
43. Soclu subsol (zidărie din blocuri B..C.A.)
44. Soclu subsol (zidărie din blocuri B;C. A.)
45. Soclu subsol (zidărie din blocuri B.C.A.)
46. Perete interior pe placa peste subsol
51. Tâmplărie dublă (fără urechi)
52. Tâmplărie dublă (cu urechi)
53. Solbanc tâmplărie dublă
54. Buiandrug - tâmplărie dublă

55. Buiandrug - tâmplărie dublă (fereastră)
56. Buiandrug - tâmplărie dublă (uşă balcon)
57. Buiandrug - tâmplărie dublă (pereţi B.C.A.)
61. Tâmplârie cuplată
62. Tâmplărie cuplată (fereastră în perete B.C.A.)
63. Tâmplărie cuplată (uşă balcon în perete B.C.A.)
71. Agrafe metalice în pereţi structurali din zidărie cu

termoizolaţie
72. Agrafe metalice în pereţi nestructurali din zidărie cu

termoizolaţie
73. Agrafe metalice în pereţi structurali din B.A. monolit cu

termoizolaţie
LEGENDĂ
1 Beton armat
2 Beton armat prefabricat
3 Beton armat simplu
4 Mortar
5 Zidărie din cărămizi
6 Zidărie din blocuri B.C A
7 Termoizolaţie l = 0,05W/(mK)
8 Hidroizolaţie
9 Tâmplărie exterioară, dublă, din lemn
10 Tâmplărie exterioară, cuplată, din lemn
11 Agrafă metalică
12 Perete sau grindă din beton armat (eventual)






















































[top]
GHID PRIVIND CALCULUL PERFORMANTELOR TERMOTEHNICE ALE

CLĂDIRILOR DE LOCUIT

Indicativ C107/4-2005
Cuprins
* GENERALITĂŢI
* ACTE NORMATIVE CONEXE
* DETERMINAREA REZISTENTELOR TERMICE
* DETERMINAREA TEMPERATURILOR SUPERFICIALE
* COMPORTAREA ELEMENTELOR DE CONSTRUŢIE LA DIFUZIA VAPORILOR DE APĂ
* STABILITATEA TERMICĂ A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ŞI A ÎNCĂPERILOR
* REZISTENŢELE TERMICE ŞI TEMPERATURI SUPERFICIALE NORMATE
* DETERMINAREA ŞI VERIFICAREA COEFICIENTULUI GLOBAL DE IZOLARE TERMICĂ
* Fişa a: Rezistenţe termice specifice
* Fişa b: Temperaturi superficiale
* Fişa c: Stabilitate termică
* Fişa d: Coeficientul global de izolare termică
1. GENERALITĂŢI
1.1. Prezentul ghid se referă la determinarea şi la verificarea performantelor termotehnice ale clădirilor de locuit
1.2. Pe lângă clădirile de locuit individuale (case unifamiliale, cuplate, înşiruite, duplex, ş.a.) şi cele cu mai multe
apartamente, ghidul se utilizează şi la cămine şi internate, piecum şi la unităţile de cazare din hoteluri şi moteluri.
1.3. Ghidul este destinat a fi utilizat în principal la proiectarea clădirilor de locuit noi, dar poate fi utilizat şi la
proiectarea lucrărilor de reabilitare şi de modernizare a clădirilor de locuit existente.
1.4. Prezentul ghid este destinat în principal proiectanţilor (arhitecţi, ingineri de construcţii şi de instalaţii) şi
specialiştilor verificatori şi experţi atestaţi (exigenta E).
1.5. Pe lângă verificările cu caracter termotehnic, pe baza prevederilor din prezentul ghid se calculează toate datele
necesare determinării necesarului de căldura de calcul, în vederea proiectării instalaţiilor de încălzire din clădirile de
locuit
1.6. Prevederile prezentului ghid sunt corelate cu normativele [1], [2] şi [7].
1.7. Concepţia şi proiectarea elementelor de construcţie din punct de vedere termotehnic şi termoenergetic, are ca
obiective satisfacerea următoarelor exigenţe de performanţă:
a) verificarea rezistenţelor termice specifice realizate, în raport cu valorile normate;
b) verificarea absenţei pericolului de condensare a vaporilor de apă pe suprafaţa interioară a elementelor de

construcţie;
c) verificarea lipsei acumulării de apă de la an la an în structura interioara a elementelor de construcţie şi eliminarea

posibilităţii umezirii excesive a materialelor termoizolante;
d) verificarea stabilităţii termice a elementelor de construcţie şi a încăperilor;
e) verificarea cuantumului coeficientului global de izolare termica a clădirii, în raport cu valoarea normată.
Cu excepţia exigentei de la pct d) de mai sus, care se referă şi la perioada de vară, toate celelalte exigenţe se
referă exclusiv la perioada de iarnă.
Cu execepţia exigenţei de la pct d) de mai sus, care presupune calcule în regim termic nestaţionar, toate celelalte
exigenţe se verifică în condiţiile unui regim staţionar.
Verificarea tcrmotehnică a clădirilor de locuit, pe baza prevederilor din prezentul ghid, se face la trei niveluri:
- pe ansamblul clădirii, prin verificarea rezistenţelor termice specifice medii ale tuturor elementelor de construcţie
cate alcătuiesc anvelopa clădirii şi prin verificarea cuantumului coeficientului global de izolare termică, ambele pe
considerente tennoenergetice.
- pe fiecare încăpere, prin verificarea rezistenţelor termice specifice corectate, pe considerente de confort, precum
şi pentru obţinerea datelor necesare proiectării instalaţiei de încălzire.

- verificări generale, pentru satisfacerea exigenţelor b), c) şi d) de la pct 1.7. de mai sus.
[top]
2. ACTE NORMATIVE CONEXE
Prezenta reglementare tehnică utilizează prevederi cuprinse în următoarele acte normative:
[1] C107/3 Normativ privind calculul termotehnic al

elementelor de construcţie ale clădirilor.
[2] C107/5 Normativ privind calculul termotehnic ale

elementelor de construcţie in contact cu solul.
[3] SR 1907-2 Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură

de calcul. Temperaturi interioare convenţionale de
calcul.
[4] *) Calculul transferului de masă (umiditate) prin

elementele de construcţie
[5] STAS 13149 - Fizica construcţiilor Ambianţe termice

moderate. Determinarea indicilor PMV şi PPD şi nivele
de performanţă pentru ambianţe.
[6] *) Stabilitate termică a elementelor de închidere ale

clădirilor.
[7] C 107/1 - Normativ privind calculul coeficienţilor globali

de izolare termică la clădirile de locuit.
[8] STAS 6472/2 "Fizica construcţiilor. Higrotermica.

Parametri climatici exteriori"
[top]
3.1. Definiţiile, termenii şi simbolurile utilizate în prezentul ghid, sunt date în [1], [2], şi [7].
3.2. Majoritatea simbolurilor folosite sunt în conformitate cu SR ISO 7345 şi cu STAS 737/10; pentru unii termeni s-
au menţinut simbolurile prevăzute in STAS 7109
3.3. Ca tendinţă generală s-a urmărit adoptarea în cea mai mare măsură a simbolurilor utilizate în standardele şi
normativele ISO şi EN.
3.4. Se prezintă mai jos câteva din principalele simboluri adoptate:
T temperatură (în variantă q)
DT diferenţa de temperaturi
A Arie
V volum
Ri rezistenţa termică superficială interioară (1/ ai)
R se rezistenţa termica superficială exterioară (1/ ae )
l conductivitate termică
r densitate aparentă
ji umiditate relativă a aerului interior
n viteza de ventilare naturală

qp temperatura punctului de rouă
t factor de corecţie a temperaturilor exterioare
D indicele inerţiei termice
F flux termic
R rezistenta termică unidirecţională
R’ rezistenta termică corectată
U coeficient de transfer termic unidirecţional
U’ coeficient de transfer termic corectat
L coeficient de cuplaj termic
y coeficient liniar de transfer termic
c coeficient punctual de transfer termic
G Coeficient global de izolare termică
3.5. Se dau mai jos simbolurile corespondente utilizate în prescripţiile tehnice elaborate anterior:
A(S) R(R os) y (k’) F(Q)
q r ( tr ) R’(R’os) c (k’’) R’ nec(Ronec)
n(N) U(k) t( q ) R’ m (Ron )
3.6. Atât in prezentul ghid, cat şi in normativele [1], [2] şi [7], se utilizează, în principal, următorii indici:
i interior (încălzit) w apă
e exterior r rouă
u spaţiu neîncălzit m mediu
p pământ min minimum
si suprafaţa interioară max maximum
se suprafaţa exterioară nec necesar
a aer ech echivalent
v vapori, apă evaporată adm admisibil
3.7. Se foloseşte sistemul internaţional de măsură (SI), cu următoarele precizări:
- pentru temperaturi, se utilizează exclusiv grade Celsius (°C), iar pentru diferenţe de temperaturi - Kelvini (K);
- pentru timp, se utilizează pe lângă secundă (s) şi ora (h);
- pentru putere, se utilizează atât W, cât şi J/s.
[top]
4.1. Principalele caracteristici termotehnice ale materialelor care intră în alcătuirea elementelor de construcţie sunt
următoarele:
- densitatea aparentă r [kg/m3 ]

- conductivitatea termică l [W/(mK)]

- capacitatea calorică masică c [J/(kgK)]
- coeficientul de asimilare termică s [W/(m2 K)]
4.2. Toate aceste caracteristici termotehnice sunt date în anexa A din [1].
4.3. Conductivitatea termică este cea mai importantă caracteristică termotehnică şi este utilizată atât la determinarea
rezistenţelor termice specifice ale straturilor (Rs =d/ l), cât şi la determinarea indicelui inerţiei termice (D = R s s).
4.4. Caracteristicile termotehnice ale solurilor sunt date în [2]. În mod curent, conductivitatea termică a pământului
se consideră lp =2,0 W/(mK) pe adâncimea de 3 m de la suprafaţa terenului sistematizat şi lp =4,0W/(mK) sub
această adâncime.
4.5. Coeficientul de asimilare termică se utilizează la determinarea inerţiei termice şi a stabilităţii elementelor de
construcţie; el se determină în funcţie de principalele caracteristici ale materialelor:
4.6. Conductivităţile termice echivalente ale straturilor cvasiomogene se determină pe baza relaţiilor de calcul din [l],
cap. 7.2.
[top]
5.1. Temperaturile exterioare convenţionale de calcul (T e ), pentru perioada de iarnă, în funcţie de cele 4 zone
climatice ale României (I, II, III, IV), se iau din [1], anexa D.
5.2. Temperaturile exterioare convenţionale de calcul pentru perioada de vară, se iau din STAS 6472/2-83 "Fizica
construcţiilor. Higrotermica. Parametri climatici exteriori."
5.3. Temperaturile interioare convenţionale de calcul pentru încăperile încălzite din cadrul clădirilor de locuit, pentru
perioada de iarnă (T i), se iau din [3]. Temperatura interioară predominantă la clădirile de locuit se consideră pentru
perioada de iarnă. T = +20°C.
5.4. Temperatura aerului interior, pentru perioada de vară se consideră în calcule de +25°C.
5.5. Temperaturile spaţiilor şi încăperilor neîncălzite (T u ), din interiorul sau din exteriorul anvelopei, se determină pe
baza unui calcul al bilanţului termic.
Acest calcul este obligatoriu la ultima fază de proiectare.
La calculul bilanţului termic se ţine seama, obligatoriu, de viteza de ventilare naturală a încăperilor.
5.6. Relaţiile de calcul a temperaturilor Tu se dau în [1], iar pentru temperatura subsolului neîncălzit, în [2].
5.7. La fazele preliminare de proiectare se admite utilizarea temperaturilor Tu din exteriorul anvelopei, date în
tabelul I.
5.8. Factorul de corecţie a temperaturilor exterioare (t) se stabileşte pentru a putea aduna coeficienţii de cuplaj L,
aferenţi diferitelor elemente de construcţie ale unei clădiri, elemente care separă volumul interior al clădirii, de
diverse medii exterioare, caracterizate prin temperaturi diferite.
5.9. Factorul de corecţie a temperaturilor exterioare t, se calculează cu relaţia:
(2)
Temperatura mediului din exteriorul anvelopei Tj poate fi egală cu temperatura exterioară (T e ), cu temperatura unor
spaţii neîncălzite (T u ) sau chiar cu temperatura unor spaţii mai puţin încălzite.
Pentru valorile Tj din tabelul I, in acelaşi tabel se dau şi valorile factorului de corecţie t.
5.10. Temperaturile în sol (T p ) la adâncimea de 7 m de la suprafaţa terenului sistematizat se consideră constante în

tot cursul anului şi sunt egale cu valorile din tabelul I.
Între aceste temperaturi şi temperaturile exterioare, se consideră că temperaturile în sol au o variaţie biliniară.

TABELUL I
TEMPERATURI CONVENŢIONALE DE CALCUL LA CLĂDIRI DE LOCUIT [°C]
ZONA CLIMATICĂ
Tj SPAŢIUL t
I II III IV
Te Mediul exterior -12 -15 -18 -21 1.0
Rosturi deschise
-9 -12 -15 -18 0.9
Poduri
Rosturi închise
Tu
Subsoluri neîncălzite şi
pivniţe
+5 +3 +1 -1 0,5
Spaţii adiacente
neîncălzite, spaţii având
alte destinaţii
Pământ, la adâncimea
Tp de 7 m de la cota +11 +10 +9 +8 -
terenului sistematizat
[top]
6.1. Ca principiu general, suprafeţele elementelor de construcţie perimetrale care alcătuiesc împreună anvelopa
clădirii, se delimitează de mediile exterioare prin feţele interioare ale elementelor de construcţie.
6.2. în cazul calculelor care se fac pe ansamblul clădirii (verificarea rezistenţelor termice medii r'm şi a coeficientului
global de izolare termică g), este necesar a se determina numai ariile care fac parte din anvelopa clădirii, ignorând
existenţa elementelor interioare de construcţie: pereţii interiori structurali şi nestructurali, precum şi planşeele
intermediare (fig. 3).
6.3. În cazul calculelor care se fac pe încăperi (determinarea rezistenţelor termice specifice corectate R'), aria
anvelopei se împarte prin planuri orizontale şi verticale, care trec prin axele geometrice ale plăcilor planşeelor
intermediare şi respectiv ale ale pereţilor interiori structurali şi nestructurali (fig. 1 şi 2).
6.4. Lungimile înălţimile si ariile, pe ansamblul clădirii, se determină şi se verifică cu relaţiile:
6.5. Lungimile punţilor termice liniare se măsoară în cadrul ariilor determinate mai sus; în consecinţă ele sunt
delimitate la extremităţi de conturul suprafeţelor respective.
în cazul suprafeţelor înclinate, ariile lor se vor măsura în planul acestor suprafeţe (fig 3b).
6.6. Ariile tâmplăriei exterioare se consideră în calcule, pe baza dimensiunilor nominale ale golurilor din pereţi (fig.1
şi 2).
6.7. Volumele încăpărilor se calculează pe baza ariilor şi a înălţimilor determinate conform pct. 6.3 şi fig. 1 şi 2.
6.8. volumul clădirii - v - reprezintă volumul interior, încălzit, al clădirii (fig 3b) şi este delimitat de aria anvelopei;
este egal cu suma volumelor tuturor încăperilor din clădire: .
[top]
7. DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE
7.1. Rezistenţele termice ale elementelor de construcţie se definesc cu relaţia generală:

în care:
F fluxul termic care străbate aria A;
A aria de transfer termic;
Tj , Tk temperaturile de o parte şi de alta a elementului de construcţie
7.2. Toate rezistenţele termice determinate în cadrul prezentului ghid, ca şi în cadrul normativelor [1] şi [2], sunt
raportate la DT = Ti - Te cu excepţia acelor elemente de construcţie care separă spaţiul interior de un spaţiu
adiacent neîncălzit, la care rezistenţele termice sunt raportate la diferenţa de temperatură (T i - Te ). Rezistenţele
termice ale tuturor elementelor de construcţie aflate în contact cu solul, sunt raportate la diferenţa de temperatură
DT = T i - T e .
7.3. Rezistenţele termice specifice ale elementelor de construcţie omogene sau cvasiomogene, precum şi
rezistenţele termice în câmp curent ale elementelor de construcţie neomogene, se calculează în ipoteza unui calcul
unidirecţional, cu relaţia generală:
în care:
R rezistenţa termică unidirecţională;
R si, R se rezistenţele termice superficiale, conform [1] şi [2];
Rs rezistenţele termice ale straturilor omogene sau

cvasiomogene, componente
Ra rezistenţele termice ale straturilor de aer neventilat

sau foarte slab ventilat (anexa E din [1])
7.4. În tabelul II, se prezintă valorile rezistenţelor termice unidirecţionale R, ale unor elemente de construcţie, şi
anume a pereţilor structurali şi nestructurali din tabelele 1 ... 73 din [1].
7.5. Rezistenţele termice speeifice corectate ale elementelor de construcţie neomogene se pot determina cu un grad
ridicat de exactitate, pe baza unui calcul bidimensional (2D) sau tridimesional (3D) al câmpurilor de temperaturi.
Practic şi concret, se utilizează metoda coeficienţilor liniari ( y ) şi punctuali ( c ) de transfer termic.
Se utilizează relaţia generală de calcul:
(5)
în care:
A aria de transfer termic (m 2 );
l lungimea punţilor termice liniare (m);
y coeficienţii liniari de transfer termic [W/(mK)]
c coeficienţii punctuali de transfer termic [W/K].
Tabelul II
CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE UNOR PEREŢI STRUCTURALI ŞI NESTRUCTURALI
CARACTERISTICI
R Tu ji max
Grosime -
ALCĂTUIRE d
l

cm W/(mK) m2 K/W °C %
0,80 0,520 11,6 58
0,70 0,563 12,2 61

25
0,60 0,620 12,9 63
0,50 0,700 13,7 67
0,80 0,583 12,5 62
0,70 0,635 13,1 65

30
0,60 0,704 13,8 67
0,50 0,800 14,5 70
0,80 0,677 13,5 60
0,70 0,742 14,1 69

ZIDĂRIE DIN
37,5
CĂRĂMIZI
0,60 0,829 14,7 71
0,50 0,950 15,4 75
0,80 0,770 14,3 70
0,70 0,849 14,8 72

45
0,60 0,954 15,4 75
0,50 1,100 16,0 78
0,80 0,833 14,7 71
0,70 0,920 15,2 74

50
0,60 1,037 15,8 77
0,50 1,200 16,4 80
0,35 0,935 15,3 75

25
0,25 1,220 16,4 80
0,35 1,077 15,9 77

30
0,25 1,420 16,9 82
0,35 1,220 16,4 80

35
0,25 1,620 17,3 85
ZIDĂRIE DIN
BLOCURI B.C.A.
0,35 1,363 16,8 82
40
0,25 1,820 17,6 86
0,35 1,506 17,1 83

45
0,25 2,020 17,8 87
0,35 1,649 17,3 85

50
0,25 2,220 18,0 88
0,80 1,364 16,8 82

40
0,60 1,512 17,1 83
0,80 1,864 17,6 86

42,5
0,60 2,012 17,8 87
ZIDĂRIE DIN
CĂRĂMIZI
0,80 2,364 18,1 89
(24+11,5 cm +
45
TERMOIZOLAŢIE
LA PEREŢI 0,60 2,512 18,2 89
STRUCTURALI)
0,80 2,864 18,4 90
47,5
0,60 3,012 18,5 91
0,80 3,364 18,7 92

50
0,60 3,512 18,8 93
0,80 1,208 16,4 80

27,5
0,60 1,304 16,6 81
0,80 1,708 17,4 85

30
0,60 1,804 17,6 86
ZIDĂRIE DIN
CĂRĂMIZI
0,80 2,208 18,0 88
(11,5+11,5 cm +
32,5
TERMOIZOLAŢIE
LA PEREŢI 0,60 2,304 18,1 89
NESTRUCTURALI)
0,80 2,708 18,4 90
35
0,60 2,804 18,5 91
0,80 3,208 18,6 91

37,5
0,60 3,304 18,7 92
jmax = umiditatea relativă a aerului interior până la care nu apare fenomenul de condens
OBSERVAŢII:
- Valorile R s-au calculat pe baza dimensiunilor efective ale tuturor straturilor (inclusiv tencuielile), conform
desenelor din tabelele 1 ... 73 din [1]. Pentru tencuieli s-a considerat grosimea totală de 5 cm şi l = 0,93 W/(mK).
- La zidăriile din cărămizi, grosimea "d" reprezintă grosimea nominală, modulată a pereţilor. Grosimea efectivă este
mai mică cu 1 cm.
- Pentru stratul termoizolant s-au considerat grosimile: 3,5; 6,0; 8,5; 12,0 şi 13,5 cm şi l = 0,05W/(mK),
7.6. Ca urmare a imposibilităţii de a elimina din elementele de construcţie a tuturor punţilor termice, rezultă că toate
elementele de construcţie, chiar şi cele aparent omogene, sunt, în realitate elemente neomogene (există colţuri,
centuri, buiandrugi, ş.a., toate inevitabile).
7.7. De regulă, coeficienţii punctuali de transfer termic aferenţi intersecţiilor dintre punţile termice liniare, se pot
neglija, astfel încât în calcule se introduc, de regulă, doar coeficienţii c aferenţi legăturilor punctuale, uniform
distribuite, dintre straturi (ancore din oţel inoxidabil sau ploturi din beton armat).
7.8. În tabelele 1 ... 73 din [1], se dau valorile unor coeficienţi y şi c pentru o serie de detalii uzuale, utilizate la
elementele de construcţie supraterane.
Coeficienţii se introduc în relaţiile de calcul cu semnul lor algebric. Coeficienţii pozitivi conduc la micşorarea
rezistenţelor termice, iar cei negativi, la majorarea lor, în comparaţie cu rezistenţele termice unidirecţionale.
Pentru valori intermediare, coeficienţii se determină prin interpolare sau extrapolare. Coeficienţii nu sunt în funcţie de
zona climatică.
În detaliu, calculele cu metoda coeficienţilor specifici de transfer termic, se fac pe baza precizărilor din [1], cap.7.

7.9. Pentru elementele de construcţie în contact cu solul, coeficienţii y se dau în tabelele 1 ... 18 din [2]. Pentru
pereţii în contact cu solul, în locul coeficienţilor de transfer termic, tabelele conţin direct valorile rezistenţelor termice
corectate R'. În detaliu, calculul elementelor de construcţie în contact cu solul, se face pe baza precizărilor din [2],
cap. 7.
7.10. Pentru faze preliminare şi intermediare de proiectare, determinarea rezistenţei termice corectate se poate face
cu metoda simplificată dată în anexa H din [1].
7.11. Rezistenţele termice ale elementelor de construcţie vitrate se iau direct din tabelele din [1], sau se calculează
conform precizărilor din anexa I, din [1].
7.12. În cazurile în care în tabelele din [1] şi [2] nu se găsesc coeficienţii y aferenţi unor anumite detalii de alcătuire
a elementelor de construcţie, valoarea acestora se determină pe baza calculului numeric automat al câmpurilor de
temperaturi, conform indicaţiilor din anexa J din [1] şi din anexa C din [2].
7.13. Pentru determinarea oricărei rezistenţe termice specifice medii (pe anumite zone sau pe întreaga clădire), se
foloseşte relaţia generală:
(6)
7.14. În fişa [a], se prezintă succesiunea calculelor care trebuie să fie efectuate pentru determinarea rezistenţelor
termice specifice corectate.
[top]
8. DETERMINAREA TEMPERATURILOR SUPERFICIALE
8.1. Temperaturile superficiale, pe faţa interioară a elementelor de construcţie perimetrale, se determină:
a) în câmp curent, în ipoteza unui flux şi a unui calcul unidirecţional, folosind relaţia:
(7)
în care:
R rezistenţa termică specifică unidirecţională [m 2 K/W].
b) în dreptul punţilor termice de orice fel, exclusiv pe baza unui calcul automat al câmpului, plan sau spaţial, de
temperaturi.
8.2. În cazul unui element de construcţie adiacent unui spaţiu neîncălzit, având temperatura Tu determinată pe baza
unui calcul de bilanţ termic, în relaţia de mai sus, în locul termenului (T i - Te ), se introduce diferenţa de temperatură
(T i - Tu )
8.3. În tabelul II, pe lângă valorile R menţionate la pct. 7.4., pentru pereţii structurali şi nestructurali din tabelele 1 ...
73 din [1], s-au calculat următoarele caracteristici - în câmp curent:
- temperaturile Tsi;
- umiditatea relativă interioară până la care nu apare fenomenul de condens ( ji max ).
8.4. În tabelele 1 ... 73 din cadrul normativului [1], precum şi în tabelele 1 ... 18 din normativul [2], se dau valorile
temperaturilor minime Tsi mim rezultate din calculul câmpurilor de temperaturi. Valorile din tabele sunt valabile pentru
zona II climatică şi pentru o temperatură interioară Ti =+20°C.
Pentru alte condiţii de temperatură (T’i şi T’e ), temperatura minimă (T’si min) se poate determina cu relaţia:
(8)
în care:
Ti = + 20°C

Te = - 15°C
8.5. Temperatura superficială medie, aferentă suprafeţei interioare a unui element de construcţie având o rezistenţă
termică specifică corectată R', se poate determina cu relaţia:
(9)
8.6. Pentru un grad mai mare de asigurare faţă de riscul de apariţie a condensului superficial la calculul automat al
câmpului de temperaturi se pot considera următoarele valori ale coeficientului de transfer termic superficial ai:
ai = 4 W/(m 2 K) - în jumătatea superioară a încăperilor;
ai = 3 W/(m 2 K) - în jumătatea inferioară a încăperilor

8.7. În fişa [b] se prezintă succesiunea calculelor care trebuie să fie efectuate pentru determinarea şi pentru
verificarea temperaturilor superficiale Tsi , pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie perimetrele.
[top]
9. COMPORTAREA ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE LA DIFUZIA VAPORILOR DE APĂ
9.1. Comportarea elementelor de construcţie la difuzia vaporilor de apa, se stabileşte prin calculul transferului de
masă (umiditate) prin elementele de construcţie.
9.2. Astfel, comportarea unui element de construcţie la difuzia vaporilor de apă este corespunzătoare dacă:
a) cantitatea de apă provenită din condensarea vaporilor în masa elementului de construcţie în perioada rece a
anului (m w) este mai mică decât cantitatea de apa care s-ar putea evapora în perioada caldă a anului (m v ):
mw < mv [kg/m2 ] (10)
b) creşterea umidităţii relative masice ( DW), la sfârşitul perioadei de condens interior, nu depăşeşte valoarea
maximă admisibilă:
DW = 100m w < DW adm [%] (11)

în care:
r densitatea aparentă a materialului care s-a umezit prin

condensare [kg/m3 ];
dw grosimea stratului de material în care se produce

acumulare de apă [m].
9.3. Valorile maxime DW adm - sunt cuprinse în reglementările tehnice specifice.

9.4. În calcule se consideră următoarele temperaturi exterioare medii anuale:
zona I climatică Tem = + 10,5°C
zona II climatică Tem = + 9,5°C
zona III climatică Tem = + 7,5°C
zona IV climatică Tem = + 6,5 °C
9.5. Umiditatea relativă a aerului exterior se consideră:
- media anuală je = 80%
- în perioada rece a anului je = 85%
9.6. Verificările se fac fie pe baza calcului numeric automat, utilizând programul de calcul CONDL, care dă direct
valorile mw , mv , DW şi DW adm , fie manual, pe baza relaţiilor de calcul din reglementările specifice în vigoare.

9.7. Pentru pereţii exteriori ai clădirilor de locuit, realizaţi dintr-un singur strat omogen sau cvasiomogen, cu
eventuale tencuieli, nu este necesară verificarea prin calcul a comportării la difuzia vaporilor de apă; fac excepţie
pereţii exteriori ai încăperilor cu umidităţi relative ale aerului interior de peste 60%. (sauna, uscătorii, spălătorii, ş.a.).
9.8. Determinarea rezistenţei la permeabilitate la vapori (Rv ) a elementelor de construcţie, se face pe baza
coeficienţilor şi a factorilor din [1], anexa A.
9.9. În tabelul III se prezintă rezultatele calculelor efectuate privind comportarea la condens interior a pereţilor
structurali din zidărie de cărămidă + strat termoizolant, utilizaţi în cadrul tabelelor 1 ... 73 din [1].
TABELUL III
VERIFICAREA COMPORTĂRII PEREŢILOR STRUCTURALI DIN ZIDĂRIE DE CĂRĂMIDĂ + STRAT

TERMOIZOLANT, LA DIFUZIA VAPORILOR DE APĂ
GROSIME ZONA I ZONA II ZONA III
TERMOIZOLAŢIE barieră DW adm

termo-
perete contra mw mv DW mw mv DW mw mv DW
izolaţie
vaporilor
cm mm kg/m 2 % kg/m 2 % kg/m 2 % %
40,0 3,5 0,2 0,063 2,197 8,96 0,020 2,168 2,83 0,041 1,861 5,84
42,5 6,0 0,056 2,878 4,67 0,097 2,631 8,12 0,161 2,238 13,44
POLISTIREN
45,0 8,5 0,049 1,560 2,87 0,083 2,547 4,86 0,136 2,164 8,00
CELULAR
- 15
47,5 11,0 0,038 2,486 1,71 0,070 2,503 3,16 0,113 2,128 5,15
50,0 13,5 0,034 1,213 1,27 0,058 2,389 2,13 0,095 2,064 3,50
40,0 3,5 0,0060 2,294 0,16 0,0170 2,163 0,49 0,038 1,914 1,08
42,5 6,0 0,0002 0,565 0,00 0,0001 0,537 0,00 0,000 0,000 0,00
VATĂ MINERALĂ
45,0 8,5 0,2 0,0002 0,590 0,00 0,0009 0,564 0,01 0,000 0,000 0,00 3
G100
47,5 11,0 0,0014 2,536 0,01 0,0040 2,329 0,04 0,011 0,529 0,10
50,0 13,5 0,0025 2,453 0,02 0,0070 2,297 0,05 0,0152 2,006 0,11
OBSERVAŢII
1) Calculele au fost făcute pentru zidărie din cărămizi cu l =0,80 W/(mK), cu tencuială exterioară de 3 cm grosime şi
tencuială interioară de 2 cm grosime.
2) Bariera contra vaporilor se realizează din folie de polietilenă si se amplasează între termoizolaţie şi stratul interior
din zidărie de cărămidă, de 24 cm grosime.
[top]
10 STABILITATEA TERMICĂ A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ŞI A ÎNCĂPERILOR
10.1. Criteriile de performanţă ale stabilităţii termice sunt:
- Pentru elemente de construcţii:
- coeficientul de amortizare uT pentru iarnă şi vară
- coeficientul de defazaj e pentru vară
- coeficientul de stabilitate Fi pentru iarnă
- Pentru încăperi:

- amplitudinea de oscilaţie a temperaturii aerului interior ATi (pentru iarnă şi vară).
10.2. Calculele se efectuează în conformitate cu fişa [c] alăturată, cu ajutorul programului de calcul automat
RENESTL şi al relaţiilor de calcul din reglementările specifice în vigoare.
10.3. În tabelele IV şi V se dau:
- valorile minime D şi R pentru care nu este necesară verificarea la stabilitate termică la clădirile de locuit (tabelul
IV);
- valorile normate pentru aprecierea stabilităţii termice la clădirile de locuit (tabelul V):
1. stabilitatea termică a elementelor de construcţie;

2. stabilitatea termică a încăperilor.
10.4. Pentru proiectarea şi pentru verificarea stabilităţii termice, pentru condiţii de vară şi de iarnă, a elementelor de
construcţie perimetrele şi a încăperilor clădirilor de locuit, se vor putea utiliza prevederile reglementările tehnice
referitoare la proiectarea la stabilitate termică a elementelor de închidere ale clădirilor.
TABELUL IV
VALORI MINIME D Şl R PENTRU CARE NU ESTE NECESARĂ VERIFICAREA LA STABILITATE TERMICĂ LA

CLĂDIRILE DE LOCUIT
VALORI MINIME
ELEMENTUL DE CONSTRUCŢIE D R
- m2 K/W
Zona opacă a pereţilor exteriori 3,0 1,875
- sub terase 3,5 3,125

Planşeul peste
ultimul nivel
- sub poduri 2,5 1,250
TABELUL V
VALORI NORMATE PENTRU APRECIEREA STABILITĂŢII TERMICE LA CLĂDIRILE DE LOCUIT
1. STABILITATEA TERMICĂ A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE
VALORI MINIME
ELEMENTUL DE CONSTRUCŢIE uT e Fi
- ore -
Zona opacă a pereţilor exteriori 15 8 5
1 - sub terase 25 10 6
Planşeul peste ultimul
nivel (partea opacă)
1 - sub poduri 10 8 3
2. STABILITATEA TERMICĂ A ÎNCĂPERILOR
Amplitudinea de oscilaţie a iarna max 1,0°C

temperaturii interioare ATi
vara min 5,0°C
[top]
11. REZISTENŢE TERMICE ŞI TEMPERATURI SUPERFICIALE NORMATE
11.1. Rezistenţele termice şi temperaturile superficiale determinate pe baza prevederilor din capitolele 7 şi 8 din
prezentul ghid, trebuie să fie comparate cu valorile corespunzătoare normate.

11.2. Rezistenţele termice specifice sunt normate astfel:
- pe considerente igienico - sanitare şi de confort, în mod indirect, prin limitarea diferenţelor de temperaturi între
temperatura aerului interior şi temperatura superficială interioară, medie, aferentă fiecărei încăperi în parte şi fiecărui
tip de element de construcţie:
(12)
- pe considerente termoenergetice, în mod direct, prin stabilirea unor valori minime R'min ale rezistenţelor termice
specifice corectate, medii pe clădire, pentru fiecare tip de element de construcţie.
11.3. Valorile DTimax pe baza cărora se calculează valorile rezistenţelor termice specifice necesare R'nec se dau în
[1], iar pentru elementele de construcţie în contact cu solul, în [2]. Rezistenţa termică specifică necesară se
calculează cu relaţia:
(13)
În cazul unui element de construcţie adiacent unui spaţiu neincălzit având temperatura Tu în loc de DT=T i - Te , în
relaţia (13) se introduce diferenţa de temperatură (T i - Tu ).
11.4. Valorile R'min se dau în tabelul VI din prezentul ghid, cu precizarea ca valorile sunt diferite, în funcţie de
perioada când se proiectează clădirile, astfel:
- clădiri proiectate până la 1.01.1998;
- clădiri proiectate după 1.01.1998
La clădirile existente care urmează a fi reabilitate şi modernizate, valorile din tabelul VI au caracter de
recomandare.
TABELUL VI
REZISTENŢE TERMICE MINIME R' min ALE ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE, PE ANSAMBLUL CLĂDIRII
R'min [m 2 K/W]
Nr. CLĂDIRI
ELEMENTUL DE CONSTRUCŢIE PROIECTATE
crt.
până la după
1.01.1998 1.01.1998
Pereţi exteriori (exclusiv suprafeţele

1 vitrate, inclusiv pereţii adiacenţi 1,20 1,40
rosturilor deschise)
Planşee peste ultimul nivel, sub

3 2,00 3,00
terase sau poduri
Planşee peste subsoluri neîncălzite

4 1,10 1,65
şi pivniţe
5 Pereţi adiacenţi rosturilor închise 0,90 1,10
Planşee care delimitează clădirea la

6 partea inferioară, de exterior (la 3,00 4,50
bowindouri, ganguri de trecere, ş.a.)
7 Plăci pe sol (peste CTS) 3,00 4,50
Plăci la partea inferioară a

8 demisolurilor sau a subsolurilor 4,20 4,80
încălzite (sub CTS)
Pereţi exteriori, sub CTS, la

9 2,00 2,40

9 2,00 2,40
demisoluri sau la subsoluri încălzite
Temperaturile superficiale se limitează inferior astfel încât să nu apară fenomenul de condens pe suprafaţa
interioară a elementelor de construcţie:
(14)
în care q r , este temperatura punctului de rouă.

Pentru clădiri de locuit, în condiţiile unei temperaturi interioare de calcul Ti = +20 °C şi a unei umidităţi relative a
aerului umed interior ( j = 60%, temperatura punctului de rouă este q r = 12°C.
11.6. Valorile temperaturilor superficiale medii pe încăpere (T si mjn) se limitează indirect prin normarea indicatorilor
globali de confort termic PMV şi PPD, precum şi a indicatorilor specifici disconfortului local:
- temperatura suprafeţei pardoselii;
- variaţia pe verticală a temperaturii aerului;
- asimetria temperaturii radiante.
[top]
12. DETERMINAREA ŞI VERIFICAREA COEFICIENTULUI GLOBAL DE IZOLARE TERMICĂ
12.1. Determinarea şi verificarea coeficientului global de izolare termică se face pe baza prevederilor din normativul
[7].
12.2. Coeficientul global de izolare termică se calculează cu relaţia:
(15)
în care:
L coeficientul de cuplaj termic, calculat cu relaţia:
(16)
t factorul de corecţie a temperaturilor exterioare [-];
V volumul interior, încălzit, al clădirii [m 3 ];
R'm rezistenţa termică specifică corectată, medie, pe

ansamblul clădirii, a unui element de construcţie [m 2 K/W];
A aria elementului de construcţie [m 2 ], având rezistenţa

termică R'm;

schimburi de aer pe oră [h-1 ].
12.3. Ariile elementelor de construcţie pe ansamblul clădirii, precum şi aria anvelopei, se măsoară pe conturul feţe
lor interioare ale elementelor de construcţie perimetrale (fig.1 şi 2). Aşa cum rezultă din fig.3, dimensiunile de calcul
pe ansamblul clădirii se stabilesc prin ignorarea elementelor de construcţie interioare. Volumul interior, încălzit, al
clădirii, se calculează ca volumul delimitat de anvelopa clădirii.
12.4. Factorul de corecţie a temperaturilor exterioare se calculează cu relaţia (2), pe baza prevederilor de la pct. 5.5
... 5.8 din prezentul ghid.Pentru calcule în faze preliminare de proiectare, se pot utiliza valorile t din tabelul I din
prezentul ghid şi de la pct.3.7. din [7].
12.5. Rezistenţele termice corectate medii R'm se determină în conformitate cu prevederile din capitolul 7 din
prezentul ghid, precum şi din [1] şi [2]. Pentru primele faze de proiectare, se poate utiliza metoda de calcul din [1],
anexa H.

Pentru ultima faza de proiectare, valorile R'm se vor determina cu un grad mai ridicat de precizie, prin utilizarea
coeficienţilor liniari ( y ) şi punctuali ( c ) de transfer termic, care se dau în tabelele din [1] şi din [2].
12.6. Rezistenţele termice ale suprafeţelor vitrate se vor considera conform prevederilor din [1], inclusiv din anexa I.
12.7. Viteza de ventilare, respectiv numărul de schimburi de aer pe ora n, se va lua din tabelul VII.
12.8. Coeficientul global normat de izolare tehnică GN, se ia din tabelul VIII, în funcţie de numărul de niveluri N
şi de raportul dintre aria anvelopei A şi volumul clădirii V.
TABELUL VII
NUMĂRUL SCHIMBURILOR DE AER PE ORĂ - n - (h -1 ) LA CLĂDIRI DE LOCUIT
(conform INCERC)
CLASA DE
CLASA DE PERMEABILITATE
CATEGORIA CLĂDIRII
APĂPOSTIRE
ridicată medie scăzută

Clădiri individuale (case
moderat
unifamiliale, cuplate sau 1,1 0,6 0,5
adăpostite
înşiruite, ş.a.)
dublă moderat
0,9 0,6 0,5
expunere adăpostite
Clădiri cu
mai multe
apartamente,
cămine,
internate, neadăpostite 1,0 0,6 0,5
ş.a.
simplă moderat
0,7 0,5 0,5
expunere adăpostite
CLASA DE ADĂPOSTIRE:
neadăpostite: Clădiri foarte înalte, clădiri la periferia oraşelor şi

în pieţe
moderat adăpostite: Clădiri în interiorul oraşelor, cu minimum 3

clădiri în apropiere
adăpostite: Clădiri în centrul oraşelor, clădiri în păduri.
CLASA DE PERMEABILITATE
ridicată Clădiri cu tâmplarie exterioara fără măsuri de etanşare.
medie Clădiri cu tâmplarie exterioara cu garnituri de etanşare.
scăzută Clădiri cu ventilare controlată şi cu tâmplărie exterioară

prevăzută cu măsuri speciale de etanşare.
TABELUL VIII
COEFICIENŢI GLOBALI NORMAŢI DE IZOLARE TERMICĂ GN, [W/(m 3 K)] LA CLĂDIRI DE LOCUIT
NUMĂRUL
A/V GN A/V GN
NUMĂRUL DE DE

NIVELURI N NIVELURI
N
m2 /m 3 W/(m 3 K) m2 /m 3 W/(m 3 K)
0,80 0,77 0,25 0,46
0,85 0,81 0,30 0,50
0,90 0,85 0,35 0,54
1 0,95 0,88 4 0,40 0,58
1,00 0,91 0,45 0,61
1,05 0,93 0,50 0,64
> 1,10 0,95 > 0,55 0,65
0,45 0,57 0,20 0,43
0,50 0,62 0,25 0,47
0,55 0,66 0,30 0,51
2 0,60 0,70 -5 0,35 0,55
0,65 0,72 0,40 0,59
0,70 0,74 0,45 0,61
20,75 0,75 > 0,50 0,63
0,30 0,49 0,15 0,41
0,35 0,53 0,20 0,45
0,40 0,57 0,25 0,49
3 0,45 0,61 ≥ 10 0,30 0,53
0,50 0,65 0,35 0,56
0,55 0,67 0,40 0,58
> 0,60 0,68 > 0,45 0,59
NOTĂ
1 - Pentru alte valori A/V şi N, se interpolează liniar.
2 - La clădirile care se vor proiecta după 1.01.1998, valorile GN se reduc cu 10%.
3 - La clădirile existente care urmează a fi reabilitate şi modernizate, valorile din tabel au caracter de recomandare.
12.9. Nivelul de izolare termică globală este corespunzător dacă se realizează condiţia:
(17)
12.10. Principalii factori geometrici care influenţează asupra coeficientului global G sunt următorii:
- raportul P/Ac , în care:
P perimetrul clădirii, măsurat pe conturul exterior al

pereţilor de faţadă;
Ac aria în plan a clădirii, limitată de perimetru (aria

construită).
- gradul de vitrare, exprimat prin raportul:
în care:
Af aria tâmplăriei exterioare şi a altor suprafeţe vitrate;
Ap aria zonelor opace ale pereţilor exteriori.
12.11. La prima faza de proiectare se recomandă a se face un prim calcul considerând valorile R'm conform
tabelului VI. În funcţie de valoarea G obţinută, se acţionează asupra planurilor de arhitectură, a gradului de vitrare,

etc.
12.12. Succesiunea calculelor se recomandă a se efectua pe baza fişei [d].
[top]
REZISTENŢE TERMICE SPECIFICE fişa a
Determinarea rezistenţelor termice specifice = cea mai importantă şi mai dificilă problemă termotehnică.
Aceasta, ca urmare a numeroaselor tipuri de punţi existente în elementele de construcţie şi a influenţei lor
semnificative asupra rezistenţei termice.
Metodele de calcul folosite sunt în funcţie de informaţiile disponibile şi de precizia necesară, corelate cu
fazele de proiectare.
METODELE DE CALCUL FOLOSITE DEPIND DE: ÎN CONSECINŢĂ
METODĂ APROXIMATIVĂ
Aproximativ Reduse
LA FAZE PRELIMINARE
PRECIZIA INFORMAŢIILE
FAZE PRELIM.
NECESARĂ DISPONIBILE
METODĂ SIMPLIFICATĂ LA
FAZE INTERMEDIARE
FAZE INTERM.
METODE EXACTE
Exact FAZA FINALĂ Complete
LA FAZA FINALĂ
METODE DE CALCUL A REZISTENŢELOR TERMICE SPECIFICE CORECTATE (R1 ):
1. METODĂ APROXIMATIVĂ Reducerea globală a rezistenţelor termice unidirecţionale R din câmp

curent - pct. 3.5.3 din [7].
2. METODĂ SIMPLIFICATĂ Media aritmetică a rezistenţelor termice determinate pe zone dispuse

paralel cu fluxul termic şi pe straturi dispuse perpendicular pe fluxul
termic - anexa H din [1].
3. METODE EXACTE Metoda coeficienţilor specifici liniari ( y ) şi punctuali ( c ) de transfer

termic, pe baza relaţiilor de calcul din cap. 7 [1] şi [2] şi atabelelor 1
... 73 din [1] şi 1 ... 18 din [2]. Metoda câmpurilor plane (2D) de
temperaturi pe baza calculului numeric automat din anexa J din [1] şi
din anexa C din [2].
VERIFICĂRI NECESARE :
1. Compararea cu rezistenţele termice necesare R'nec determinate în funcţie de valorile DT i max (verificare la
fiecare încăpere).
2. Compararea rezistenţelor termice medii R'm cu valorile R'min stabilite pe considerente de economie de energie
(verificare pe ansamblul clădirii).
3. Compararea coeficienţilor globali de izolare termică G cu valorile normate GN (verificare pe ansamblul clădirii).
[top]
TEMPERATURI SUPERFICIALE fişa b
DETERMINĂRI VERIFICĂRI
1) Temperaturi Tsi în câmp curent Se pot aprecia următoarele performanţe:
(şi acoperitor în alte zone cu lăţimi relativ mari, de exemplu j

imax
în dreptul stâlpişorilor, grinzilor, ş.a.)
Te min până la care:

Te min până la care:
Timin Tsi ≥ qr
Adiacent spaţiilor neîncălzite, DT se înlocuieşte cu (T i - Tu )
2) Temperaturi Tsi min în dreptul punţilor
- Tabele 1 ... 73 din [1]
1 ... 18 din [2]
pentru detalii uzuale:
- direct din tabele pentru Ti = 20°C şi Te = - 15°C
- din tabele + relaţia (8) pentru alte temperaturi Ti şi Te

Se verifică exigenţa:
- Calculul numeric automat 2D (plan), pentru detalii ale
punţilor termice liniare care nu se găsesc în tabele şi/sau T
si min ≥ q r
pentru alte condiţii speciale: - direct, pentru orice valori Ti şi
Te - direct, pentru un grad mai mare de asigurare,
în care:
considerând:
q r - din anexa B din [1], în funcţie de Ti
ai = 4 W/(m 2 K), înjumătăţea superioară şi
şi ji
a i = 3 W/(m 2 K), înjumătăţea inferioară a încăperilor

- prin calcul, din anexa C din [1]
- Calculul numeric automat 3D (spaţial), pentru punţi

termice punctuale care nu se găsesc în tabele şi/sau pentru
alte condiţii speciale:
- exact, pentru colţuri formate la intersecţia a 3 planuri (2

pereţi + tavan sau 2 pereţi + pardoseală), pentru intersecţia
a două punţi termice liniare sau pentru ancore metalice sau
ploturi de b.a. care nu se găsesc în tabele;
- aproximativ, cu relaţia (17) din [1], pentru colţuri formate la

intersecţia a 3 planuri.
3) Temperatura Tsi min aferentă unei încăperi Se verifică exigenţele:
- indicii globali de confort termic PMV

şi PPD.
- indicatorii disconfortului local:

Adiacent spaţiilor neîncălzite, DT se înlocuieşte cu (T i -Tu )
temperatura pardoselii;
variaţia pe verticală a temperaturii
aerului;
asimetria temperaturii radiante.
[top]
STABILITATEA TERMICĂ fişa c

[top]
COEFICIENTUL GLOBAL DE IZOLARE TERMICĂ fişa d

SUCCESIUNEA CALCULELOR
1. Stabilirea planurilor şi secţiunilor verticale caracteristice ale clădirii, cu precizarea conturului spaţiilor încălzite.
2. Calculul ariilor tuturor elementelor de construcţie perimetrale (Aj ).
3. calculul ariei anvelopei ( ) şi a volumului clădirii (V).
4. Determinarea temperaturilor Tu (prin bilanţ termic).
5. Determinarea factorilor de corecţie tj.
6. Determinarea rezistenţelor termice corectate medii R'mj .
7. Stabilirea numărului de schimburi de aer pe oră n (tabelul VII).
8. Calculul în cadrul unui tabel a expresiei:
9. Se calculează:
10. Se calculează: şi apoi GN (tabel VIII).
11. Se compară G cu GN.
12. Se calculează R'm pe ansamblul anvelopei cu relaţia (7) din [7].
Nr.
ELEMENTUL DE
CONSTRUCŢIE
A R'm t At/R' m
crt
1 Pereţi exteriori m2 m2 K/W - W/K
peste
2
subsol
3 terasă
Planşee
4 pod
sub
5
bowindouri
6 deschis
Pereţi rost
7 închis
8 curentă
Tâmplărie
exterioară cu
9 obloane
exterioare
exteriori
10
peste CTS
Pereţi exteriori
11
subsol sub CTS
încălzit
interiori (la
12 subsol

parţial)
13 pe sol
Placa inferioară
14 (subsol
încălzit)
TOTAL - -
[top]
NORMATIV PRIVIND CALCULUL TERMOTEHNIC AL ELEMENTELOR DE

CONSTRUCŢIE ÎN CONTACT CU SOLUL
Cuprins

* ACTE NORMATIVE CONEXE
* DETERMINAREA CARACTERISTICILOR TERMOTEHNICE ALE ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ÎN
CONTACT CU SOLUL
* EFECTUL APEI SUBTERANE
* DETERMINAREA TEMPERATURILOR PE SUPRAFAŢA INTERIOARĂ A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE
ÎN CONTACT CU SOLUL
* VALORI NORMATE
* ANEXA A: CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE PĂMÂNTURILOR
* ANEXA B: CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE MATERIALELOR DE CONSTRUCŢIE UTILIZATE ÎN
CADRUL NORMATIVULUI
* ANEXA C: CALCULUL NUMERIC AUTOMAT
* ANEXA D: DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE CORECTATE
* ANEXA E: VENTILAREA SUBSOLULUI NEÎNCĂLZIT
* ANEXA F: INFLUENŢA STRATULUI MOBIL DE APĂ FREATICĂ
* TABELE
1.1. Prezentul normativ se referă la calculul termotehnic, pentru timpul iernii, al elementelor de construcţie în contact
termic cu solul.
1.2. Prevederile normativului se aplică la elementele de construcţie care delimitează, faţă de sol, spaţiile încălzite şi
neîncălzite ale clădirilor de locuit, social culturale şi industriale, în condiţii de exploatare normală.
1.3. Prevederile prezentului normativ nu se aplică la elementele de construcţie aferente clădirilor şi încăperilor la
care se impun cerinţe speciale ale regimului de temperatură şi de umiditate, cum sunt: spaţiile frigorifice, cu mediu
agresiv, ş.a.
1.4. Izolarea termică a elementelor de construcţie în contact cu solul, care delimitează încăperile încălzite, se
realizează în vederea asigurării climatului interior impus de cerinţele igienico - sanitare la clădirile de locuit şi social
- culturale, de condiţiile necesare desfăşurării muncii şi procesului tehnologic la clădirile industriale, precum şi
pentru reducerea, în cât mai mare măsură, a consumului de energie şi combustibil în exploatare.
1.5. La încăperile neîncălzite delimitate de elementele de construcţie în contact cu solul, aplicarea prevederilor
prezentului normativ permite determinarea temperaturii interioare a acestor spaţii, pe baza unui calcul de bilanţ
termic.
1.6. Elementele de construcţie în contact cu solul, care fac obiectul prezentului normativ sunt următoarele:
- plăcile pe sol, amplasate la nivelul terenului sistematizat sau peste acest nivel, pe umplutură;
- plăcile de la partea inferioară a subsolurilor şi a altor spaţii subterane;

- pereţii de pe conturul exterior al subsolurilor parţial îngropate în pământ şi al demisolurilor;
- pereţii de pe conturul exterior al subsolurilor şi al altor spaţii subterane, complet îngropate;
- plăcile de la partea superioară a spaţiilor subterane acoperite cu pământ;
- pereţii de pe conturul interior al subsolurilor parţiale.
1.7. Prevederile prezentului normativ se aplică tuturor elementelor de construcţie, sau unor părţi din acestea,
amplasate sub un plan orizontal care trece prin pereţii de pe conturul clădirii, situat:
- pentru plăcile pe sol - la nivelul superior al pardoselii de la parter;
- pentru pereţii de pe conturul interior al subsolurilor parţiale - la nivelul planşeului de peste subsol;
- pentru celelalte elemente - la nivelul terenului sistematizat din exteriorul clădirii.
1.8. Normativul este întocmit în următoarele ipoteze generale:
- transferul termic se face în regim staţionar;
- toate caracteristicile termofizice sunt independente de temperatură;
- toate calculele termotehnice se bazează pe calculul numeric automat al câmpului plan, bidimensional, de
temperaturi.
1.9. Pe baza prevederilor din prezentul normativ se pot determina:
- Rezistentele termice specifice corectate ale elementelor de construcţie în contact cu solul, cu luarea în
considerare a influenţei punţilor termice şi a aportului pământului, permiţând:
compararea acestor valori, calculate pentru fiecare încăpere în parte, cu rezistenţele termice minime
necesare din considerente igienico - sanitare;
compararea acestor valori, calculate pentru ansamblul clădirii, cu rezistenţele termice minime normate, în
scopul economisirii energiei în exploatare;
determinarea coeficientului global de izolare termică, în scopul stabilirii nivelului de performanţă termotehnică
de ansamblu a clădirii şi a comparării cu valoarea normată, stabilită în vederea limitării consumului de
energie pentru încălzirea clădirilor;
utilizarea rezistenţelor termice specifice corectate şi a coeficienţilor liniari de transfer termic la calculul
necesarului de căldură, în vederea proiectării instalaţiilor de încălzire.
- Temperaturile pe suprafaţa interioară a elementelor de construcţie în contact cu solul, permiţând:
verificarea riscului de condens superficial, prin compararea temperaturilor minime cu temperatura punctului
de rouă;
verificarea condiţiilor de confort interior, prin asigurarea indicilor globali de confort termic PMV şi PPD, în
funcţie de temperaturile medii de pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie perimetrale.
1.10. Pentru cazuri speciale şi studii termotehnice, prin efectuarea unui calcul numeric automat al câmpului plan,
bidimensional, de temperaturi, pe baza prevederilor din prezentul normativ, se pot determina şi reprezenta grafic:
variaţia temperaturilor pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie în contact cu solul;

curbele izoterme în sol (geoizotermele).
[top]
2. ACTE NORMATIVE CONEXE
Prezentul normativ se va utiliza împreună cu următoarele reglementări tehnice:
[1] C107/3 Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de

construcţie ale clădirilor.
[2] CI07/4 Ghid pentru calculul performanţelor termotehnice ale clădirilor

de locuit.
[3] *) Calculul necesarului anual de căldură al clădirilor de locuit.
[4] SR ISO 7345 - Izolaţie termică. Mărimi fizice şi definiţii.
[5] STAS 7109 - Termotehnica construcţiilor. Terminologie, simboluri şi

unităţi de măsură.

[6] STAS 737/10 - Sistemul internaţional de unităţi (SI). Unităţi ale

mărimilor caracteristice fenomenelor calorice.
[7] *) Calculul transferului de masă (umiditate) prin elementele de

construcţie
[8] STAS 6472/6 - Fizica construcţiilor. Proiectarea termotehnică a

elementelor de construcţie cu punţi termice.
[9] STAS 13149 - Fizica construcţiilor. Ambianţe termice

moderate.Determinarea indicilor PMV şi PPD şi nivele de performanţă
pentru ambianţe.
[10] C 107/1 - Normativ privind calculul coeficienţilor globali de izolare

termică la clădirile de locuit.
[11] C 107/2 - Normativ privind calculul coeficienţilor globali de izolare

termică la clădiri cu altă destinaţie decât cea de locuire.
Pentru utilizarea prezentei reglementări tehnice se pot consulta standardele europene în

domeniu:
[12] EN ISO 13370 - Thermal performance of buildings - Heat transfer via

the ground -Calculation method.
[13] EN ISO 6946 - Building components and building elements - Thermal

resistence and thermal transmittance - Calculation method.
[14] EN ISO 10211-1 Thermal bridges in building construction - Heat flows

and surface temperatures - Part 1: General calculation methods.
[15] EN ISO 10211-2 Thermal bridges in building construction - Calculation

of heat flows and surface temperatures - Part 2: Linear thermal
bridges.
[16] EN ISO 14683 - Thermal bridges in building construction - Linear

thermal transmittance - simplified methods and default values.
[17] EN ISO 13789 Thermal performance of buildings - Transmission heat

loss coeficient. Calculation method.
[top]
3.1. Definiţii
Pentru necesităţile prezentului normativ, se dau următoarele definiţii specifice:
- Cota terenului sistematizat (CTS): Nivelul pământului în exteriorul clădirii, după executarea sistematizării pe
verticală.
- Cota stratului invariabil (CSI): Nivelul la care temperatura în pământ este constantă tot timpul anului (nivelul
până la care se resimt oscilaţiile anuale ale temperaturii exterioare).
- Nivelul hidrostatic maxim (NHM): cota superioară maximă la care poate ajunge stratul acvifer subteran.
- Placă pe sol: Placă de beton slab armat rezemată direct pe sol, la nivelul CTS sau peste acest nivel, pe o
umplutură din pământ.
- Subsol: Spaţiu accesibil şi utilizabil, dispus total sau parţial sub CTS. Subsolurile pot fi încălzite (în cazul când
sunt prevăzute cu o instalaţie de încălzire) sau neîncălzite. Subsolurile pot fi generale sau parţiale.
- Flux termic: Cantitatea de căldură transmisă la, sau de la un sistem, raportată la timp.
- Densitatea fluxului termic: Fluxul termic raportat la suprafaţa prin care se face transferul căldurii.
- Rezistenţă termică: Diferenţa de temperatură raportată la densitatea fluxului termic, în regim staţionar.
- Coeficient de transfer termic (transmitanţă termică): Fluxul termic in regim staţionar, raportat la aria de transfer
termic şi la diferenţa de temperatură dintre mediile situate de o parte şi de alta a unui sistem. Inversul rezistenţei
termice.

- Coeficient de cuplaj termic: Fluxul termic în regim staţionar, raportat la diferenţa de temperatură între două medii
care sunt legate între ele din punct de vedere termic, printr-un element de construcţie.
- Coeficient liniar de transfer termic (transmitanţă termică liniară): Termen de corecţie care ţine seama de
influenţa unei punţi termice liniare, faţă de un calcul unidirecţional al coeficientului de transfer termic.
- Geoizoterme: Linii care unesc punctele având aceleaşi temperaturi în sol, determinate pe baza unui calcul al
câmpului plan, bidimensional, de temperaturi.
- Linii de flux: Curbe perpendiculare pe geoizoterme reprezentând direcţia şi sensul fluxului termic în sol.
- Suprafaţă adiabatică: Suprafaţă prin care nu se produce nici un transfer termic.
- Regim (termic) staţionar: Ipoteză convenţională de calcul termotehnic, în cadrul căreia se consideră că
temperaturile nu variază în timp.
- Calcul unidirecţional (1D): Model de calcul termotehnic simplificat, în care se consideră că liniile de flux sunt
perpendiculare pe elementul de construcţie.
- Calcul bidimensional (2D): Model de calcul termotehnic, în care se ţine seama de influenţa punţilor termice
liniare şi care se bazează pe un calcul plan, bidimensional, al câmpului de temperaturi.
- Calcul tridimensional (3D): Model de calcul termotehnic, în care se ţine seama de influenţa tuturor punţilor
termice - liniare şi punctuale - şi care se bazează pe un calcul spaţial, tridimensional, al câmpului de temperaturi.
3.2 Simboluri şi unităţi de măsuri
Simbolurile şi unităţile de măsură ale principalilor termeni utilizaţi în prezentul normativ sunt daţi în Tabelul I.
Majoritatea simbolurilor folosite sunt cele prevăzute în: SR ISO 7345 şi STAS 737/10; pentru unii termeni s-au
menţinut simbolurile prevăzute în STAS 7109-86.
Observaţii:
1. Temperaturile şi diferenţele de temperatură se pot nota şi cu simbolurile q şi respectiv Dq.
2. Se dă mai jos corespondenţa între simbolurile utilizate în cadrul prezentului normativ şi simbolurile folosite în
prescripţiile tehnice elaborate anterior:
q r = tr y = k’
c = cp R’ nec = R onec
s = sm R = R os R’ m = R om
A=S R’ = R’ os R’ min = R om
min
n=N U=k
3.3. Indici
În prezentul normativ se utilizează în princincipal, următorii indici:
i interior
e exterior
si suprafaţa interioară
se suprafaţa exterioară
u spaţiu neîncâlzit
P pământ
w apă
r rouă, condens
t timp
m mediu
min minimum
max maximum
nec necesar
3.4. Sistemul de unităţi de măsură

Se foloseşte sistemul internaţional de unităţi de măsură (SI). Pentru unele transformări se pot folosi şi relaţiile:
1W = 1 J/s = 0,860 kcal/h
1J = 1 W·s = 2,39·10 -4 kcal
1 Wh = 3600 J = 0,860 kcal
1 kcal/h = 1,163 W = 1,163 J/s
TABELUL I
RELAŢIA DE
SIMBOL TERMENUL U.M.
DEFINIRE
1 2 3 4 5
Te exterioară de
calcul
Ti interioară de
calcul
Tu în spaţiile
neîncălzite
Tp Temperatura pământului la CSI - °C
Tsi pe suprafaţa
interioară
Tse pe suprafaţa
exterioară
qr punctului de rouă
Raportul ecartului de temperatură

z superficială
-
R si Rezistenţă interioară 1/ai

termică m2 K/W
R se superficială exterioară 1/ae
ai Coficientul de interior q/DTi

transfer termic W/(m 2 K)
ae superficial exterior q/DTe
Conductivitatea
l termică de - W/(mK)
calcul
Capacitatea
calorică masică
c - J/(kgK)
la presiune a unui material
constantă de construcţie
Densitatea
r aparentă
- kg/m 3
Coeficientul de
s asimilare - W/(m 2 K)
termică
Indicele inerţiei termice a unui
D -
element de construcţie
Umiditatea relativă a aerului
ji interior
- %
Viteza de ventilare a spaţiilor

n neîncălzite (numărul de schimburi - h -1
de aer pe oră)
unui element de
construcţie sau a
d unui strat al

elementului de
construcţie
totală a straturilor
Grosimea - m
plăcii pe sol sau
f a plăcilor
inferioare ale
subsolurilor
totală a pereţilor
g
subsolului
clădirii,
b
subsolului, ş.a.
Lăţimea considerată în
calculul câmpului
B
plan de
temperaturi
-încăperii, clădirii,
ş.a.
l Lungimea
-punţilor termice
liniare
- m
de la faţa
z superioară a
pardoselii, la CTS
de la faţa
superioară a
h Înălţimea plăcii din beton
armat, la CTS.
H subsolului încălzit
Hu subsolului
neîncălzit
Perimetrul (încăperii, subsolului,
P - m
ş.a.)
A Aria (de transfer termic) - m2
V Volumul (încăperii, subsolului) - m3
Q Cantitatea de căldură - J
F Fluxul termic (puterea termică) dQ/dt W
q Densitatea fluxului termic F/A W/m2

Coeficientul liniar de transfer
y termic (transmitanţa termică - W/(mK)
liniară)
R unidirecţională
R’ corectată -
Rezistenţa
termică medie
R’ m -
(specifică) a m2 K/W
unui element
de construcţie necesară
R’ nec
minimă
R’ min -
Coeficientul de
U transfer termic Unidirecţional(ă)
(transmitanţa
termică) al/(a) W/(m 2 K)
unui element
U’ de construcţie Corectat(ă)
Coeficientul de cuplaj termic al

L W/K

L W/K
unui element de construcţie
DT între Ti şi Te Ti - Te
DT p Diferenţa de
între Ti şi Tp Ti - Tp
K
temperatură
DT i între Ti şi Tsi Ti - Tsi
DT e între Ti şi Tse Tse - Te
[top]
4.1. Caracteristicile tcrmotehnice ale pământului
Caracteristicile termotehnice ale pământului depind de o serie de factori, şi în primul rând de natura minerală şi de
mărimea particulelor, de porozitatea şi de densitatea aparentă, de umiditatea şi de gradul de saturaţie, precum şi de
starea pământului în raport cu fenomenul de îngheţ.
Caracteristicile termotehnice ale pământului variază în limite foarte mari, în funcţie de loc (amplasamentul şi
adâncimea faţă de CTS) şi de timp (conţinutul de umiditate şi starea faţă de fenomenul de îngheţ).
Având în vedere cele de mai sus, precum şi dificultăţile de determinare a caracteristicilor termotehnice reale ale
solului pentru fiecare situaţie în parte, calculele termotehnice se vor face considerând următoarele valori,
acoperitoare pentru majoritatea situaţiilor:
- Conductivitatea termică de calcul:
până la adâncimea de 3,0 m de la CTS lp = 2,0 W/(mK)
sub adâncimea de 3,0 m de la CTS lp = 4,0 W/(mK)
- Capacitatea calorică masică c p = 1110 J/(kgK)
- Densitatea aparentă în stare uscată r = 1800 kg/m 3
- Capacitatea calorică volumică r·cp = 2,0·106 Ws/(m 3 K)
Se precizează că tabelele 1 ... 18 au fost întocmite pe baza conductivităţilor termice arătate mai sus.
În anexa A se dau unele date informative referitoare la caracteristicile termotehnice ale pământurilor.
4.2. Caracteristicile termotehnice ale materialelor de construcţie
Caracteristicile termotehnice de calcul ale materialelor de construcţie care se utilizează la alcătuirea elementelor de
construcţie în contact cu solul, se vor considera în conformitate cu anexa A din [1].
Pentru materialele utilizate la elementele de construcţie în contact cu solul, neprotejate sau insuficient protejate
hidrofug, valorile conductivităţilor termice de calcul se vor majora, în funcţie de umiditatea previzibilă a acestor
materiale.
În anexa B sunt precizate caracteristicile termotehnice ale materialelor utilizate în cadrul prezentului normativ, pentru
determinarea valorilor din tabelele 1 ... 18, precum şi în exemplele de calcul.
4.3. Rezistenţele termice superficiale
La calculele termotehnice ale elementelor de construcţie în contact cu solul se vor utiliza următoarele rezistenţe
termice superficiale:
- Suprafeţe exterioare orizontale (la nivelul CTS) sau verticale:
- Suprafeţe verticale, în spaţii încălzite:

- Suprafeţe orizontale, în spaţii încălzite, la fluxul termic de sus în jos:
- Idem, la fluxul termic de jos în sus:
- Suprafeţe orizontale sau verticale, în spaţii neîncălzite, ventilate:
- Suprafeţe verticale, în contact cu pământul sau suprafaţă orizontală în pământ, la CSI:
R si = R se = 0
La colţurile ieşinde ale clădirilor, pe o lungime de 25 cm, se consideră o variaţie liniară a coeficientului de transfer
termic superficial interior, de la ai = 8 W/(m 2 K) în câmp, la ai = 6 W/(m 2 K) la colţ.
[top]
5.1. Temperaturile exterioare (T e )
Se consideră temperaturile exterioare convenţionale de calcul conform [1], în funcţie de zonele climatice.
5.2. Temperaturile în pământ (T p)
La cota stratului invariabil (CSI), considerată la adâncimea de 7,0 m de la CTS, temperatura este constantă tot
timpul anului şi are valorile din tabelul II, în funcţie de zona climatică.
în fig.1 se prezintă variaţia convenţională a temperaturilor în sol, rezultată din calcul unidirecţional, pe baza
temperaturilor Te şi Tp din tabelul II şi a conductivităţilor termice precizate la pct. 4.1.
Se precizează caracterul convenţional şi acoperitor al variaţiei temperaturilor în sol, între valorile temperaturilor de
calcul Te (la CTS) şi Tp (la CSI).
TABELUL II
TEMPERATURI CONVENŢIONALE DE CALCUL
zona climatică
Caracteristica U.M.
I II III IV
Temperatura exterioară Te -12 -15 -18 -21
Temperatura pământului °C
la CSI (la adâncimea de Tp +11 +10 +9 +8
7 m de la CTS)
Adâncimea (măsurată
de la CTS) la care T = m 2,56 2,96 3,60 4,19
0°C
Temperatura la - - -
- -17,6
rezultată CTS 11,6 14,6 20,5
(Rp = 2,54
°C
m2 K/W) la 3 m
de la - +2,0 +0,2 -1,6 -3,4

CTS
5.3. Temperaturile interioare ale încăperilor încălzite (T i)
Se consideră aceleaşi temperaturi interioare convenţionale de calcul utilizate şi la proiectarea instalaţiilor de

încălzire.
Dacă încăperile au temperaturi de calcul diferite, dar există o temperatură predominantă, în calcule se consideră
această temperatură; de exemplu, la clădirile de locuit se consideră Tj = + 20°C.
Dacă nu există o temperatură predominantă, temperatura interioară de calcul se consideră temperatura medie
ponderată a tuturor încăperilor de la acelaşi nivel:
Aj = aria incăperii "j", având temperatura interioară Tij.
5.4. Temperaturile interioare ale spaţiilor neîncălzite (T u)
Temperaturile interioare ale spaţiilor neîncălzite (încăperi supraterane sau subsoluri) se determină pe bază de bilanţ
termic, în funcţie de temperaturile de calcul ale încăperilor şi spaţiilor adiacente.
În calcule se va ţine seama în mod obligatoriu şi de viteza de ventilare a spaţiului neîncălzit.
Pentru subsolurile neîncălzite, temperaturile interioare se vor determina pe baza relaţiilor de calcul de la pct. 7.5.3 şi
din anexa E, precum şi a valorilor din tabelele 14, 16 şi 17.
[top]
6.1. Ca principiu general, suprafeţele se delimitează prin axele geometrice ale elementelor de construcţie interioare
şi prin feţele interioare ale elementelor de construcţie perimetrale.
6.2. suprafeţele orizontale (placa pe sol, plăcile inferioare şi superioare ale subsolurilor încălzite şi neîncălzite,
precum şi ale spaţiilor subterane complet îngropate) se delimitează prin axele geometrice ale pereţilor interiori
structurali şi nestructurali şi prin conturul interior al pereţilor exteriori (fig. 2).
Pe ansamblul nivelului, suprafaţa orizontală este delimitată exclusiv prin conturul interior al pereţilor exteriori.
6.3. suprafeţele verticale exterioare (pereţii exteriori ai subsolurilor şi ai spaţiilor subterane complet îngropate) se
delimitează pe orizontală prin axele geometrice ale pereţilor interiori structurali şi nestructurali, precum şi prin
colţurile, intrânde sau ieşinde, ale feţelor interioare ale pereţilor exteriori (fig. 2).
Pe verticală, suprafeţele suprafeţele verticale exterioare se delimitează conform fig. 3 (cota H la încăperi încălzite şi
cota H u la spaţii neîncălzite).
6.4. Partea subterană a pereţilor subsolurilor - care face obiectul prezentului normativ – este delimitată pe verticală
prin faţa superioară a pardoselii subsolului şi prin cota terenului sistematizat CTS (cota z din fig. 3 - cazurile 2, 3, 5).
Pe ansamblu, suprafaţa verticală subterană este:
6.5. Lungimile "l" ale punţilor termice liniare se stabilesc, în principiu, în funcţie de lungimile reale pe care se prevăd
detaliile respective, cu următoarele precizări:
- lungimile se măsoară în cadrul ariilor A determinate conform pct. 6.2 şi 6.3; în consecinţă ele sunt delimitate la
extremităţi de conturul suprafeţelor respective;
- intersecţiile punţilor termice orizontale cu cele verticale se includ atât în lungimile punţilor orizontale, cât şi în cele
ale punţilor verticale.
6.6. Volumele încăperilor şi ale spaţiilor încălzite şi neîncălzite se calculează pe baza ariilor orizontale determinate
conform pct. 6.2 şi a înălţimilor H, respectiv H u .

[top]
7. DETERMINAREA CARACTERISTICILOR TERMOTEHNICE ALE ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ÎN

CONTACT CU SOLUL
În acest capitol se dau relaţii de calcul pentru determinarea rezistenţelor termice specifice corectate (R') si a
coeficienţilor de transfer termic (transmitanţelor termice) (U' = 1/R') ale elementelor de construcţie în contact cu
solul.
Rezistenţele termice specifice corectate (R') se caracterizează prin următoarele:
- sunt raportate la diferenţa de temperatură între mediul interior încălzit sau neîncălzit şi mediul exterior (T i - Te ),
respectiv (T u - Te );
- se bazează pe un calcul bidimensional (2D), ţinând deci seama de efectul punţilor termice;
- includ aportul pământului.
În Tabelul III se prezintă o sistematizare a cazurilor curente care apar în proiectare, precum şi o sinteză a relaţiilor
de calcul care se utilizează, iar în fig. 3 sunt reprezentate principalele cinci cazuri caracteristice.
Relaţiile de calcul pentru determinarea rezistenţelor termice specifice corectate (R') sunt date în funcţie de
coeficienţii liniari de transfer termic ( y ) care ţin seama de toate efectele bidimensionale (colţuri, punţi termice ş.a.),
precum şi de efectul specific al transferului termic prin pământ.
Pentru situaţiile curente şi uzuale, coeficienţii y sunt daţi în tabelele 1 ... 18 , cu menţiunea că pentru pereţii
subsolurilor parţial îngropate (tabelele 11 şi 14), precum şi pentru pereţii subsolurilor parţiale (tabelele 15 şi 16), în
loc de coeficienţi y se dau direct valorile rezistenţelor termice R'.
Coeficienţii y au valori pozitive sau negative şi ei se introduc în relaţiile de calcul cu semnele lor; coeficienţii cu
valori pozitive conduc la micşorarea rezistenţelor termice R', în timp ce coeficienţii cu valori negative conduc la
creşterea acestora.
Referitor la relaţiile de calcul şi la tabelele care se dau în acest capitol, se fac următoarele precizări:
- Temperaturile T şi coeficienţii liniari de transfer termic y se introduc în relaţiile de calcul cu semnele lor algebrice.
- Având în vedere valorile apropiate ale conductivităţilor termice ale pământurilor şi ale betonului, dimensiunile
fundaţiilor nu influenţează asupra valorilor y şi R' din tabele.
- Tabelele 14, 16 şi 17, care se referă la subsoluri neîncălzite, pot fi utilizate şi în cazul unor subsoluri încălzite
având temperaturi interioare convenţionale de calcul Ti = 10 ... 12°C, prin extrapolarea valorilor din tabele.
- Valorile din tabelele 1 ... 18 s-au determinat pe baza unor calcule numerice efectuate pentru zona II climatică şi
pentru o temperatură interioară a încăperilor încălzite Ti = + 20°C, dar ele sunt valabile şi pentru alte zone climatice
precum şi pentru temperaturi interioare de calcul Ti = +18°C ... + 22°C
În cazul unor detalii care diferă substanţial de detaliile aferente tabelelor 1 ... 18, coeficienţii y şi rezistenţele
termice R' se vor determina pe baza unui calcul automat al câmpului plan, bidimensional (2D), de temperaturi,
conform indicaţiilor din anexa C.
x x
Pe baza rezistenţelor termice specifice corectate R' şi a coeficienţilor de transfer termic (transmitanţelor termice) U',
se pot calcula coeficienţii de cuplai termic (L) şi fluxurile termice ( F ), cu relaţiile:
TABELUL III
SINTEZA CAZURILOR SI RELAŢIILOR DE CALCUL

PLACĂ PERETE
NR CAZUL CAPITOL TABELE
R R' R R' R'm
1 PLACĂ PE SOL 2 1 - - - 7.1 1...10,18
SUBSOL
PARŢIAL
2 ÎNGROPAT 5 4 3 Tabel 6 7.2 11,18
(SAU
DEMISOL)
SUBSOL 1
PARŢIAL
ÎNGROPAT - - 3 8 6 12
A (SAU
3 C DEMISOL) 7.3.
SUBSOL 2
COMPLET 5 4 3 7 - 12,18
ÎNGROPAT
SPAŢIU
SUBTERAN,
4 3 7 - 7.4. 12,13,18
COMPLET
ÎNGROPAT*)
SUBSOL
NEÎNCĂLZIT,
5 13 12 - Tabel - 7.5. 14
PARŢIAL
ÎNGROPAT
SUBSOL
5 4 3 Tabel - 7.6.1. 15,18
ÎNCĂLZIT
6 B
SUBSOL
13 12 - Tabel 7.6.2. 16
NEÎNCĂLZIT
SUBSOL ÎNCĂLZIT
7 + SUBSOL - - - 7.7. 17,18
NEÎNCĂLZIT **)
LEGENDĂ:
R rezistenţa termică specifică unidirecţională
R’ rezistenţa termică specifică corectată
R’ m rezistenţa termică specifică corectată medie a pereţilor în întregime

(partea subterană + partea supraterană).
A SUBSOLURI ÎNCĂLZITE
B SUBSOLURI PARŢIALE
C DOUĂ SUBSOLURI SUPRAPUSE
*) La numărător placa superioară, la numitor placa inferioară
**) La numărător subsol încălzit, la numitor subsol neîncălzit
7.1. Placa pe sol
7.1.1. Placa pe sol este un planşeu cu o alcătuire constructivă specifică, care reazemă direct pe pământ, la nivelul
CTS sau peste acest nivel.
În alcătuirea plăcii pe sol intră toate straturile cuprinse între cota superioară a pardoselii (±0,00) şi cota superioară a
pământului natural sau a pământului de umplutură ( pe grosimea f). Placa pe sol include o placă de beton armat,
straturile pardoselii, straturile termoizolante dispuse peste sau sub placă, hidroizolaţia orizontală şi eventualul strat
de pietriş de sub placă.
7.1.2. Relaţiile de calcul de mai jos, precum şi tabelele aferente sunt valabile pentru încăperile încălzite amplasate
peste CTS, având 0,20 £ z £ 1,50 m.

7.1.3. Rezistenţa termică specifică corectată a plăcii pe sol R’1 şi respectiv coeficientul de transfer termic U’ 1 =
1/R’ 1 , se determină cu relaţia:
(1)
în care:
A aria încăperii sau a întregului parter (m 2 );
l lungimea conturului exterior al clădirii, aferent suprafeţei cu aria A

(m);
R1 rezistenţa termică specifică unidirecţională a tuturor straturilor

cuprinse între cota ± 0,00 şi cota stratului invariabil CSI, (m 2 K/W);
y1 coeficientul liniar de transfer termic aferent conturului exterior al

clădirii (W/mK).
7.1.4. Rezistenţa termică specifică unidirecţională a plăcii pe sol R’1 se calculează cu relaţia:
în care:
d p1 , d p2 , lp1 , lp2 – conform fig. 1
7.1.5. Valorile R’ 1 şi respectiv U’1 se pot calcula atât pentru fiecare încăpere, cât şi pentru întreaga suprafaţă a
parterului.
Pentru încăperile care nu au laturi adiacente conturului exterior al clădirii, termenul al doilea al relaţiei (1) este nul.
Dacă detaliul de alcătuire a soclului este acelaşi pe tot conturul exterior al clădirii, la calculul valorilor R’ 1 şi U’ 1
pentru ansamblul clădirii, în locul termenului , se consideră termenul , în care P este perimetrul
clădirii.
7.1.6. Coeficienţii lineari de transfer termic y 1 se determină, de regulă, pentru situaţiile curente şi uzuale, din
tabelele 1 ... 10, cu următoarele precizări:
a) Se consideră coeficienţii y 1 , aferenţi plăcii pe sol, coeficienţii y 0 din tabele urmând a fi avuţi în vedere la calculul
termotehnic al pereţilor exteriori de la parter; se admite ca pentru simplificarea calculelor aferente pereţilor,
coeficienţii y 1 să fie majoraţi cu valorile corespunzătoare y 0 .

b) Valorile y 1 se obţin prin dubla interpolare sau extrapolare a valorilor din tabele, în funcţie de înălţimea h şi de
rezistenţa termică R t;
c) Dacă înălţimea z a soclului are valori diferite pe conturul clădirii (de ex. în cazul unui teren sistematizat în pantă
sau în cazul unor denivelări interioare), se vor considera în calcule valori y 1 corespunzătoare.
d) Valorile y 1 din tabele sunt calculate pentru cazul unei plăci de 10 cm grosime, dar ele pot fi utilizate şi în cazul
în care grosimea plăcii are alte valori - între 7 şi 15 cm.
e) Înălţimile h şi z nu includ şi straturile trotuarului din jurul clădirii.
f) Dacă terenul sistematizat are pante pe direcţia perpendiculară pe soclu, înălţimile h şi z se măsoară la o distanţă
de cca. 3,0 m de la faţa exterioară a soclului.
7.1.7. Influenţa punţilor termice interioare, create prin întreruperea continuităţii termoizolaţiei în dreptul pereţilor
interiori structurali sau nestructurali, se poate neglija sau se poate avea în vedere la calculul valorilor R’ 1 ,
introducând în relaţia (1) coeficienţii y 9 din tabelul 18, multiplicaţi cu lungimile aferente.
Coeficienţii y 9 se obţin prin interpolare în funcţie de rezistenţa termică R 9 şi de înălţimea h.

7.1.8. Pentru 0,00 m ≤ z ≤ 0,60 m, rezistenţa termică specifică corectată R’1 se poate determina şi pe baza
prevederilor din anexa D 1 .
7.1.9. În cazul prevederii pe conturul exterior al clădirii a unor fâşii termoizolante dispuse orizontal sau vertical,
coeficienţii lineari de transfer termic y 1 se vor micşora cu valoarea Dy , care se determină conform anexei D 2 .
7.2. Subsol încălzit, parţial îngropat
7.2.1. În alcătuirea peretelui şi plăcii subsolului încălzit se cuprind toate straturile cuprinse în grosimile g şi respectiv
f.
7.2.2. Relaţiile de mai jos sunt valabile pentru spaţiile încălzite amplasate parţial sub CTS :
- demisoluri având z > 0,20 m
- subsoluri având z ≤ 2,50 m
7.2.3. Rezistenţa termică specifică corectată a pereţilor subsolului R'3 , calculată în cadrul acestui capitol, se referă
exclusiv la porţiunea subterană a acestora, pe înălţimea z, între CTS şi cota superioară a pardoselii de la subsol;
pentru zonele de pereţi exteriori ai subsolului de peste CTS, se aplică relaţiile de calcul folosite la pereţii exteriori
curenţi [1].
7.2.4. Pentru situaţiile curente, rezistenţa termică specifică corectată R'3 se determină prin dubla interpolare sau
extrapolare a valorilor din tabelul 11, în funcţie de înălţimea h şi de rezistenţele termice specifice unidirecţionale R 2
şi R 3 .

Sunt valabile precizările de la pct. 7.1.6.b ... 7.1.6.f.
7.2.5. Rezistenţa termică specifică unidirecţională a pereţilor R 3 se calculează cu relaţia:
(3)
7.2.6. Rezistenţa termică specifică corectată a plăcii subsolului R'2 se determină cu relaţia:
(4)
în care:
A aria încăperii sau a întregului subsol încălzit [m 2 ];
l lungimea conturului exterior al subsolului, aferent

suprafeţei cu aria A [m];
R2 rezistenţa termică specifică unidirecţională a tuturor

straturilor cuprinse între cota pardoselii de la subsol şi
cota stratului invariabil, CSI [m 2 K/W];
y2 coeficientul liniar de transfer termic aferent conturului

exterior al subsolului [W/(mK)]
7.2.7. Rezistenţa termică specifică unidirecţională R 2 se calculează cu relaţia:
(5)
în care:
7.2.8. Coeficienţii lineari de transfer termic y 2 se determină, de regulă, pentru situaţiile curente şi uzuale, din tabelul
11, prin dubla interpolare sau extrapolare în funcţie de înălţimea h şi de rezistenţele termice R 2 şi R 3 . Sunt valabile
precizările de principiu de la pct. 7.1.6.c ... 7.1.6.f.
7.2.9. Valorile U'2 şi respectiv R'2 se pot calcula atât pentru fiecare încăpere, cât şi pentru întreaga suprafaţă a
subsolului încălzit.
Pentru încăperile care nu au laturi adiacente conturului exterior al subsolului, termenul al doilea al relaţiei (4) este
nul.
Dacă detaliile de alcătuire a pereţilor şi plăcii subsolului sunt aceleaşi pe tot conturul exterior al subsolului, la
calculul valorilor U'2 şi R'2 pentru ansamblul clădirii, în locul termenului , se consideră termenul , în
care P este perimetrul subsolului.
7.2.10. Influenţa punţilor termice interioare, create prin întreruperea continuităţii termoizolaţiei în dreptul pereţilor
interiori structurali sau nestructurali, se poate neglija sau se poate avea în vedere la calculul valorii R'2 , introducând
în relaţia (4) coeficienţii y 9 din tabelul 18, multiplicaţi cu lungimile aferente.
Coeficienţii y 9 se obţin prin interpolare, în funcţie de rezistenţa termică R9 şi de înălţimea h.

7.2.11. Pentru determinarea rezistenţei termice specifice corectate R'm aferente pereţilor exteriori ai subsolurilor în
întregime (partea subterană + partea supraterană) se utilizează relaţia:

(6)
în care indicele 0 se referă la zona supraterană iar indicele 3 - la zona subterană a pereţilor subsolului.
7.3. Două subsoluri încălzite, suprapuse
7.3.1. În acest capitol se dau relaţii de calcul ale rezistenţelor termice specifice corectate pentru :
- porţiunea subterană (sub CTS) a peretelui demisolului sau subsolului 1, pe înălţimea z 4 (indici 4);
- peretele subsolului 2, pe înălţimea z 3 (indici 3) ;
- placa inferioară a subsolului 2 (indici 2).
7.3.2. Relaţiile de calcul de mai jos sunt valabile pentru spaţiile încălzite amplasate sub CTS, având înălţimile z 3 şi
z 4 astfel încât:
z ≤ 6,0 m
z 4 ≥ 0,0m
7.3.3. Pentru rezistenţa termică specifică corectată aferentă zonei de peste CTS a pereţilor subsolului, se aplică
relaţiile de calcul folosite la pereţii exteriori curenţi [1].
7.3.4. Pentru situaţiile curente, rezistenţele termice specifice corectate (R' 3 şi R'4 ) ale pereţilor subsolurilor pe
înălţimile z 3 şi z 4 , se determină cu ajutorul valorilor , care se dau în tabelul 12.
Valorile se determină prin interpolarea valorilor corespunzătoare din tabel, în funcţie de înălţimea z, de
rezistenţa termică specifică a peretelui (R3 = R 4 ) calculată pe baza relaţiei (3) şi de rezistenţa termică specifică a
plăcii inferioare a subsolului 2 - R 2 . Sunt valabile precizările de principiu de la pct. 7.1.6c ... 7.1.6f.
7.3.5. Rezistenţele termice specifice corectate R'3 şi R'4 se calculează cu relaţiile:

(7)
(8)
7.3.6. Pentru determinarea rezistenţei termice specifice corectate a plăcii subsolului R'2 sunt valabile relaţiile (4) şi
(5) precum şi prevederile de la pct. 7.2.9 şi 7.2.10.
Coeficienţii y 2 se determină, de regulă, din tabelul 12, prin interpolare sau extrapolare în funcţie de înălţimea z şi
de rezistenţele termice R 2 şi R 3 .
Sunt valabile precizările de principiu de la pct. 7.1.6.c ... 7.1.6.f.
7.3.7. Pentru determinarea rezistenţei termice specifice corectate R’m aferente pereţilor exteriori ai subsolului 1 în
întregime (partea subterană + partea supraterană) se utilizează relaţia (6), în care produsul A3 U'3 se înlocuieşte cu
produsul A4 U’ 4 .
7.4. Spaţiu subteran încălzit, complet îngropat
7.4.1. În acest capitol se dau relaţii de calcul ale rezistenţelor termice specifice corectate pentru:
placa inferioară a spaţiului subteran (indici 2);
peretele spaţiului subteran (indici 3);
placa superioară a spaţiului subteran (indici 5).
7.4.2. Relaţiile de calcul de mai jos sunt valabile pentru spaţiile încălzite amplasate sub CTS, având înălţimea astfel
încât:
z ≤ 6,0 m
z' ≥ 0.8 m
z 3 ≤ 5,2 m
7.4.3. Pentru situaţiile curente, rezistenţa termică specifică corectată R'3 , aferentă peretelui, pe înălţimea z 3 , se
determină cu ajutorul valorilor .Valorile coeficienţilor specifici lineari de transfer termic se

determină prin interpolarea valorilor corespunzătoare din tabele, în funcţie de rezistenţa termică specifică
unidirecţională a peretelui R 3 , calculată pe baza relaţiei (3) şi de rezistenţele termice specifice unidirecţionale ale
plăcilor, R 2 şi respectiv R 5 . De regulă, se va considera un număr aproximativ egal de coeficienţi din cele 2
tabele astfel:
- pentru jumătatea inferioară a înălţimii libere z 3 - tabelul 12;
- pentru jumătatea superioară a înălţimii libere z 3 - tabelul 13.
Numărul de coeficienţi care se iau din cele 2 tabele pot fi diferiţi, urmărind să se obţină o variaţie continuă a
valorilor pe verticală, pe înălţimea z 3 , cu precizarea că în zonele adiacente colţurilor, pe înălţimi de cel puţin 80 cm,
trebuie să se utilizeze valori din tabelele aferente.
Pe zona mijlocie se pot adopta valori intermediare, între valorile corespunzătoare din cele două tabele.
Racordarea coeficienţilor R’ 3 în zona mijlocie a înălţimii z 3 se recomandă a se verifica pe cale grafică.
Rezistenţa termică specifică corectată R'3 se calculează cu relaţia (7).
7.4.4. Pentru determinarea rezistenţei termice specifice corectate a plăcii inferioare R'2 sunt valabile relaţiile (4) şi
(5), precum şi prevederile de la pct. 7.2.9 şi 7.2.10.
Coeficienţii lineari de transfer termic y 2 se iau din tabelul 12, prin interpolare sau extrapolare, în funcţie de înălţimea
z şi de rezistenţele termice specifice R 2 şi R 3 .

7.4.5 Rezistenţa termică specifică corectată a plăcii superioare R'5 se determină cu relaţia:
(9)
în care:
R5 rezistenţa termică specifică unidirecţională a tuturor

straturilor cuprinse între tavan şi CTS [m 2 K/W];
A aria încăperii sau a întregului spaţiu subteran [m];
l lungimea conturului exterior al încăperii, aferent

suprafeţei A [m]
Coeficienţii liniari de transfer termic y 5 se iau din tabelul 13, prin interpolare sau extrapolare în funcţie de înălţimea
z' şi de rezistenţele termice R 3 şi R 5 .
7.4.6. Rezistenţa termică specifică unidirecţională R 5 se calculează cu relaţia:
(10)
în care:

lp1 – conf. fig.1

7.5. Subsol neîncălzit, parţial îngropat
7.5.1. În acest capitol se dau relaţii de calcul ale rezistenţelor termice specifice corectate pentru:
- placa inferioară a subsolului neîncălzit;
- peretele subsolului neîncălzit pe înălţimea z. Se dau deasemenea şi relaţii de calcul pentru determinarea
temperaturii Tu în subsolul neîncălzit.
7.5.2. Se folosesc următoarele notaţii:
Tu temperatura aerului în subsolul neîncălzit (°C);
Uo coeficientul de transfer termic unidirecţional al peretelui

exterior al subsolului peste CTS, de suprafaţă A0
[W/(m2 K)];
U'1 coeficientul de transfer termic corectat, aferent

planşeului de peste subsol, de arie A1 [W/(m2 K];
U'6 coeficientul de transfer termic corectat, aferent plăcii

inferioare a subsolului, de arie A6 [W/(m2 K)];
U'7 coeficientul de transfer termic corectat, aferent peretelui

exterior al subsolului sub CTS [W/(m2 K)].
Coeficienţii de transfer termic U 0 , U’ 6 şi U’7 sunt raportaţi la diferenţa de temperatură (T u – Te ), în timp ce

coeficientul U’ 1 este raportat la diferenţa de temperatură (T i - Tu ).
7.5.3. Temperatura aerului în subsolul neîncălzit se determină pe baza bilanţului termic, cu relaţia:
(11)
în care:
A0 = h·P [m 2 ]

A7 = z·P [m 2 ]
V = A6 ·Hu [m 3 ]
P perimetrul subsolului neîncălzit [m];
V volumul interior al subsolului neîncălzit [m 3 ];
n viteza de ventilare a subsolului neîncălzit, respectiv

numărul de schimburi de aer pe oră, aferent
ventilării naturale a subsolului neîncălzit [h-1 ].
7.5.4. Coeficientul de transfer termic corectat U’ 6 se determină cu relaţia:
(12)
Coeficienţii y 6 se iau din tabelul 14, prin interpolare în funcţie de înălţimea z.

Coeficientul de transfer termic corectat U’ 6 se introduce în relaţia (11) cu semnul algebric rezultat din calculul cu
formula (12).
7.5.5. Rezistenţa termică specifică unidirecţională R 6 , se determină cu relaţia:
(13)
în care:
7.5.6. Coeficientul de transfer termic specific corectat aferent pereţilor subterani ai subsolului, U’ 7 = 1/R’ 7 , se
determină pe baza valorilor R’ 7 din tabelul 14, prin interpolare în funcţie de z.
7.5.7. Coeficientul de transfer termic specific unidirecţional aferent pereţilor supraterani ai subsolului, U 0 , se
calculează cu relaţia:
(14)
în care:
7.5.8. Rezistenţa termică specifică corectată R'1 şi respectiv coeficientul de transfer termic U’ 1 = 1/R’ 1 , aferente
planşeului de peste subsolul neîncălzit se determină pe baza relaţiilor de calcul şi a coeficienţilor y din [1]; la
calculul rezistenţei termice unidirecţionale R 1 se consideră:
R si + R se = 0,250 m2 K/W
7.5.9. În absenţa unor cerinţe speciale, viteza de ventilare naturală n a subsolului neîncălzit, respectiv numărul de
schimburi de aer pe oră, se va alege în funcţie de destinaţia subsolului şi de alte considerente:
0,4 h -1 ≤ n ≤ 0,8 h -1
Determinarea vitezei de ventilare naturală a subsolului neîncălzit, în funcţie de aria golurilor prevăzute în pereţii
exteriori supraterani ai subsolului şi de viteza de calcul a vântului, se va face conform anexei E.
7.5.10. Deoarece valorile y 6 şi R’7 din tabelul 14 sunt în funcţie de temperatura aerului din subsol, determinarea
acesteia, precum şi a rezistenţelor termice specifice corectate R’6 şi R’7 se va face prin încercări succesive.
7.6. Subsoluri parţiale

7.6.1. Subsol încălzit
În această situaţie, subsolul încălzit se realizează numai pe o parte din suprafaţa clădirii, pe restul suprafeţei
încăperile de la parter având la partea inferioară o placă pe sol (cazul 1 combinat cu cazul 2 din tabelul III).
Cele două zone se calculează separat, cu următoarele precizări:
- La subsolul încălzit se consideră şi fluxul termic care se transmite prin pereţii interiori care delimitează subsolul de
sol; rezistenţa termică specifică corectată R'3 a acestor pereţi se determină din tabelul 15, prin interpolare, în
funcţie de înălţimea H a subsolului, de rezistenţa termică unidirecţionala R 3 a peretelui, care se calculează cu
relaţia (3) şi de rezistenţa termică unidirecţională a plăcii inferioare a subsolului R 2 , calculată cu relaţia (5).
- La determinarea rezistenţei termice specifice corectate R'2 a plăcii inferioare a subsolului, în relaţia de calcul (4)
se introduce şi produsul y 2 ·l, în care I este lungimea pereţilor interiori de pe conturul subsolului, iar y 2 - coeficientul
linear de transfer termic, a cărui valoare se ia din tabelul 15, prin interpolare, în funcţie de înălţimea H şi de
rezistenţele termice R 2 şi R 3 , care se calculează cu relaţia (5) şi respectiv (3).
- Pe o lungime de 2,0 m de la intersecţia pereţilor interiori de pe conturul subsolului, cu pereţii exteriori, valorile U’ 3
= 1/R’ 3 şi y 2 , determinate conform tabelului 15, se vor dubla.
- Pentru a evita comportarea defavorabilă din punct de vedere termotehnic a zonei de colţ de la intersecţia pereţilor
exteriori ai subsolului cu pereţii interiori de pe conturul subsolului, este necesar ca termoizolaţia verticală a pereţilor
exteriori ai subsolului să fie prevăzută şi în continuare, pe faţa exterioară a soclului adiacent plăcii pe sol, pe o
lungime de cel puţin 60 cm şi pe întreaga înălţime a subsolului; se va urmări, în măsură cât mai mare, să nu se
întrerupă continuitatea straturilor termoizolante.
- La determinarea rezistenţelor termice specifice corectate ale plăcii pe sol şi ale planşeului de peste subsol, în
calcule se neglijează coeficienţii liniari de transfer termic y din zona intersecţiei acestora cu pereţii subsolului.
- Stratul termoizolant aferent plăcii pe sol de la cota ±0,00 va depăşi zona intersecţiei cu pereţii subsolului cu cel
puţin 30 cm.
7.6.2 Subsol neîncălzit
În această situaţie, subsolul neîncălzit se realizează numai pe o parte din suprafaţa clădirii, pe restul suprafeţei
încăperile de la parter având la partea inferioară o placă pe sol (cazul 1 combinat cu cazul 5 din tabelul III).
Cele două zone se calculează separat, cu următoarele precizări:
- La determinarea temperaturii Tu din subsolul neîncălzit cu relaţia (11), se va ţine seama şi de fluxul termic care se
transmite prin pereţii interiori care delimitează subsolul de sol; în relaţia (11) produsul A7 ·U’ 7 , aferent acestor pereţi,

se introduce, atât la numărător cât şi la numitor, cu semnul minus. Rezistenţa termică specifică corectată R’7 a
acestor pereţi se determină din tabelul 16.
- La determinarea rezistenţei termice specifice corectate R’6 a plăcii inferioare a subsolului, în relaţia de calcul (12)
se introduce şi produsul y 6 ·l, în care I este lungimea pereţilor interiori de pe conturul subsolului, iar y 2 - coeficientul
linear de transfer termic, a cărui valoare se ia din tabelul 16.
- La determinarea rezistenţei termice specifice corectate R’1 a plăcii pe sol de la cota ±0,00 , în relaţia de calcul (1)
se introduce şi produsul y 1 ·l în care I este lungimea pereţilor interiori de pe conturul subsolului, iar y 1 - coeficientul
liniar de transfer termic, conform tabelului 16.
- Valorile R'7 , y 1 şi y 6 se obţin din tabelul 16, prin dublă interpolare, în funcţie de înălţimea H u şi de rezistenţa
termică a stratului termoizolant de la planşeul de peste subsol (Rt = d 1 /l1 ).
- Având în vedere că valorile y 1 , y 6 şi R’7 , din tabelul 16 diferă în funcţie de temperatura Tu , determinarea
acesteia, precum şi a rezistenţelor termice specifice corectate R’1 , R’ 6 şi R’ 7 , se va face prin încercări succesive.
- Pe o lungime de 2,0 m de la intersecţia pereţilor interiori de pe conturul subsolului cu pereţii exteriori, valorile y1,
y 6 şi U’ 7 , determinate conform tabelului 16, se vor dubla.
- La determinarea rezistenţei termice specifice corectate a planşeului de peste subsolul neîncălzit, se neglijează
coeficienţii liniari de transfer termic y din zona de intersecţie cu pereţii subsolului.
7.7. Subsol încălzit + subsol neîncălzit
7.7.1. Acest capitol se referă la situaţia în care numai o parte din suprafaţa subsolului este încălzită, restul
subsolului fiind un spaţiu neîncălzit, ventilat (cazul 2 combinat cu cazul 5 din tabelul III).
7.7.2. Rezistenţele termice specifice corectate aferente planşeelor de peste cele două tipuri de subsoluri, precum şi
cele aferente pereţilor dintre subsoluri, se determină conform prevederilor din [1].
La determinarea rezistenţei termice specifice corectate aferente pereţilor dintre subsoluri, R’ 8 , coeficienţii liniari de
transfer termic y de la baza pereţilor, se consideră egali cu zero, valorile corespunzătoare fiind incluse, pentru
simplificarea calculelor, în coeficienţii y 2 şi y 6 aferenţi plăcilor de la partea inferioară a subsolurilor.
7.7.3. La determinarea temperaturilor Tu din subsolul neîncălzit se va ţine seama şi de fluxul termic care se
transmite prin pereţii interiori care separă zona încălzită de zona neîncălzită, introducând în relaţia (11) la numărător
termenul A8 ·U8 ·T i iar la numitor termenul A8 ·U8 .

7.7.4. La determinarea rezistenţei termice specifice corectate a plăcii de la partea inferioară a subsolului încălzit R’2 ,
în relaţia (4) se va introduce şi produsul y 2 ·l în care I este lungimea peretelui dintre cele două subsoluri.
7.7.5. La determinarea rezistenţei termice specifice corectate a plăcii de la partea inferioară a subsolului neîncălzit
R’6 , în relaţia (12) se introduce şi produsul y 6 ·l în care I are aceiaşi specificaţie ca mai sus.
7.7.6. Coeficienţii liniari de transfer termic y 2 şi y 6 se iau din tabelul 17, prin dublă interpolare, în funcţie de
rezistenţele termice specifice unidirecţionale R 2 şi R 8 .
7.7.7. Având în vedere că valorile y 2 şi y 6 din tabelul 17 diferă în funcţie de temperatura Tu , determinarea
acesteia, precum şi a rezistenţelor termice specifice corectate R’2 şi R’ 6 se va face prin încercări succesive.
7.7.8. Înălţimile de calcul ale subsolurilor se vor considera:
H pentru subsolul încălzit;
Hu pentru subsolul neîncălzit.
7.7.9. Pentru a evita comportarea defavorabilă din punct de vedere termotehnic a zonei de colţ de la intersecţia
pereţilor exteriori ai subsolului încălzit cu pereţii interiori care separă cele două zone ale subsolului, este necesar ca
termoizolaţia verticală a pereţilor exteriori ai subsolului încălzit să fie prevăzută şi în continuare pe peretele exterior
al subsolului neîncălzit, pe o lungime de cel puţin 60 cm. Se va urmări, în măsură cât mai mare, să nu se întrerupă
continuitatea straturilor termoizolante.
Stratul termoizolant aferent planşeului de peste subsolul neîncălzit va depăşi zona intersecţiei cu peretele dintre cele
două subsoluri, cu cel puţin 30 cm.
7.7.10. Prevederile din acest capitol, inclusiv valorile din tabelul 17, se pot utiliza şi în situaţiile în care cele două
spaţii alăturate sunt amplasate la nivelul terenului sistematizat sau chiar peste CTS; valorile din tabelul 17 sunt, în
aceste cazuri, acoperitoare.
7.8. Pereţi interiori pe sol
7.8.1. Acest capitol se referă la influenţa negativă pe care o determină întreruperea continuităţii straturilor
termoizolante orizontale asupra rezistenţelor termice specifice corectate:
R’ 1 la plăcile pe sol;
R’ 2 la plăcile inferioare ale subsolurilor şi ale spaţiilor

subterane încălzite.

7.8.2. Prin luarea în consideraţie a coeficienţilor liniari de transfer termic y 9 , se reduc într-o oarecare măsură,
valorile rezistenţelor termice specifice corectate, calculate cu relaţiile:
(1) - în cazul plăcilor pe sol: cap. 7.1;
(4) - în cazul plăcilor inferioare ale subsolurilor şi ale spaţiilor subterane încălzite: cap. 7.2,7.3 (subsolul 2), 7.4,
7.6.1 şi 7.7 (subsolul încălzit).
7.8.3. În cazul în care distanţele dintre pereţii interioîi (structurali şi nestructurali) sunt relativ mari şi/sau grosimea
acestora este mică, influenţa întreruperii continuităţii stratului termoizolant orizontal este redusă şi se poate neglija
în calcul.
7.8.4. Luarea în consideraţie, în calcul, a influenţei prezenţei pereţilor interiori, se face prin introducerea în relaţiile
(1) şi (4) a produsului y 9 ·l, în care:
- coeficienţii y 9 depind de alcătuirea şi de grosimea pereţilor interiori şi se iau din tabelul 18, prin interpolare, în
funcţie de adâncimea h şi de rezistenţa termică unidirecţională R 9 ;
- lungimile l reprezintă lungimile pereţilor interiori din cadrul ariilor A ale încăperilor sau ale întregului spaţiu încălzit;
lungimile golurilor de uşi se scad din lungimile pereţilor interiori.
Se atrage atenţia asupra faptului că valorile y 9 din tabelul 18 corespund unei jumătăţi din grosimea peretelui (d/2),
astfel încât, în situaţia în care calculul se face pentru ansamblul spaţiului încălzit, lungimile l trebuie să fie dublate.
Rezistenţa termică specifică unidirecţională R 9 a tuturor straturilor cuprinse între cota superioară a pardoselii şi cota
stratului invariabil CSI se calculează cu relaţiile:
(2) - la placa pe sol (R9 = R 1 )
(5) - la placa inferioară a subsolurilor încălzite (R9 = R 2 )
7.8.5. Valorile y 9 din tabelul 18 sunt date pentru două situaţii extreme şi anume :
- cazul 1 (tabelul III) - placă pe sol, h = 120 cm peste CTS;
- cazul 2 (tabelul III) - subsol încălzit, h = 240 cm sub CTS.
Pentru situaţii intermediare, interpolarea se face între valorile extreme y 9 date în tabel, corespunzătoare unei
diferenţe de înălţime de 120 + 240 = 360 cm.
7.8.6. La pereţii interiori amplasaţi în cadrul unei fâşii de 2,0 m lăţime de-a lungul pereţilor exteriori, valorile
coeficienţilor y 9 se vor dubla.
[top]
8. EFECTUL APEI SUBTERANE

De regulă, stratul acvifer are o influenţa redusă asupra cuantumului fluxului termic prin sol.
În ceea ce priveşte modul de considerare în calcul a prezenţei apei subterane în sol, se disting 3 cazuri:
a) Stratul de apă subterană este imobil iar nivelul hidrostatic maxim este la o adâncime mai mare de 5,0 m de la
CTS.
În acest caz, nu se ţine seama în calcul de existenţa stratului de apă subterană.
b) Stratul de apă subterană este imobil iar nivelul hidrostatic maxim este la o adâncime mai mică de 5,0 m de la
CTS. în acest caz, în calcul se operează următoarele modificări:
- temperaturile Tp din tabelul II se consideră nu la adâncimea CSI (7,0 m de la CTS), ci la nivelul hidrostatic maxim,
cu precizarea că NHM va fi amplasat mai jos decât faţa inferioară a plăcii eventualelor subsoluri;
- rezistenţele termice specifice unidirecţionale R 1 , R 2 şi R 6 se vor calcula considerând toate straturile cuprinse între
cota superioară a pardoselii şi NHM (în loc de CSI), iar conductivitatea termică a pământului se va considera cu
valoarea unică lp = 2,0 W/(mK) pe întrega adâncime între CTS şi NHM.
Valorile coeficienţilor liniari de transfer termic y şi ale rezistenţelor termice R’3 şi R’7 din tabelele 1 ... 18 rămân
valabile.
c) Stratul de apă subterană este mobil iar viteza de curgere a curentului subteran este semnificativă.
În această situaţie se produce un flux termic suplimentar, care este cu atât mai mare cu cât viteza este mai mare,
cu cât adâncimea la care se găseşte nivelul superior al stratului acvifer este mai mică şi cu cât termoizolaţia plăcii
de pe sol (sau a plăcii inferioare a subsolului) este mai redusă.
Dacă se cunosc viteza şi adâncimea apei subterane, se poate calcula un factor de multiplicare supraunitar G w care
majorează coeficienţii de transfer termic U’ micşorând corespunzător rezistenţele termice specifice corectate R’ ale
tuturor elementelor de construcţie în contact cu solul.
Factorul de multiplicare G w se determină conform anexei F.
Concomitent se aplică - dacă este cazul - modificările referitoare la calcul, precizate la cazul b).
[top]
9. DETERMINAREA TEMPERATURILOR PE SUPRAFAŢA INTERIOARĂ A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE

ÎN CONTACT CU SOLUL
9.1. Temperatura pe suprafaţa pardoselii la plăcile pe sol ale încăperilor încălzite, în câmp curent, se determină cu
relaţia:
(15)
în care:
ai = 6 W/(m 2 K)
R1 rezistenţa termică unidirecţională a plăcii, inclusiv

aportul pământului, calculată cu relaţia (2).
Temperatura pe suprafaţa pardoselii la plăcile inferioare ale subsolurilor şi ale altor spaţii subterane încălzite, în
câmp curent, se determină cu relaţia (15) în care în loc de R 1 se introduce rezistenţa termică unidirecţională R 2 ,
calculată cu relaţia (5).
9.2. Temperatura pe suprafaţa tavanului la spaţiile subterane încălzite, complet îngropate (cazul 4 din tabelul III), în
câmp curent, se determină cu relaţia:
(16)
în care:
ai = 8 W/(m 2 K)

R5 rezistenţa termică unidirecţională a plăcii superioare,

inclusiv aportul pământului, calculată cu relaţia (10)
9.3. Temperaturile minime de pe suprafaţa interioară (T si min) a elementelor de construcţii în contact cu solul,
rezultate din calculul câmpului plan de temperaturi, se iau din tablelele 1 ... 11, 15, 17 şi 18, prin interpolare.
Valorile din tabele sunt valabile pentru zona II climatică şi pentru o temperatură interioară Ti = + 20°C Pentru alte
condiţii de temperatură (T’c şi T’i ), temperatura minima (T’ si min) se poate determina cu relaţia:
(17)
în care:
Ti = + 20°C
Te = - 15°C
Ti - Te = 35 K
9.4. Temperatura superficială medie, aferentă unui element de construcţii în contact cu solul, se poate determina cu
relaţia:
în care:
ai = 6 sau 8 W/(m 2 K) conform pct. 4.3.
R’ rezistenţa termică specifică corectată, calculată

conform cap. 7.
9.5. Pe baza temperaturii superficiale medii Tsi m se poate calcula raportul ecartului de temperatură superficială
medie, cu relaţia:
(19)
în care R' este rezistenţa termică specifică corectată, cu luarea în consideraţie a influenţei punţilor termice şi a
aportului pământului.
9.6. La colţurile ieşinde (în plan) ale clădirilor, temperaturile Tsi c olţ de la intersecţia pardoselii cu suprafeţele
verticale interioare ale pereţilor adiacenţi, se pot determina - dacă nu se iau măsuri de izolare suplimentară a
acestor zone - cu relaţia:
(20)
în care Tsi min este temperatura minimă de la intersecţia pardoselii cu pereţii adiacenţi, determinată conform pct. 9.3.
Aceeaşi relaţie de calcul se utilizează şi pentru determinarea temperaturii de la intersecţia tavanului cu suprafeţele
verticale interioare ale pereţilor adiacenţi (la cazul 4).
9.7. Pentru alte detalii şi situaţii decât cele din tabelele 1 ... 11, 15, 17 şi 18, precum şi pentru determinarea curbei
de variaţie a temperaturilor superficiale, se va efectua un calcul numeric automat al câmpului plan, bidimensional,
de temperaturi, pe baza prevederilor din anexa C. În fig. 4 se prezintă un exemplu de reprezentare grafică a
temperaturilor superficiale pe peretele şi pe placa inferioară a unui subsol încălzit.
9.8. Pentru determinarea mai exactă a temperaturii Tsi colţ , este necesar a se face un calcul numeric automat al
câmpului spaţial de temperaturi (3D).
9.9. Prin efectuarea unui calcul numeric automat al câmpului plan de temperaturi (2D), se pot reprezenta grafic
curbele izoterme atât în sol (geoizotermele) cât şi în elementele de construcţie. În fig. 5, fig. 6, fig. 7, şi fig. 8 se
prezintă - exemplificativ - alura geoizotermelor şi a liniilor de flux termic, pentru cazurile 1,2 şi 4 din tabelul III, în
ipoteza convenţională că Te = -15 °C.
[top]

10. VALORI NORMATE
10.1. Rezistenţa termică minimă, necesară din considerente igienico-sanitare se calculează cu relaţia:
(21)
în care DTi max este diferenţa maximă de temperatură, admisă între temperatura interioară şi temperatura medie a
suprafeţei interioare: DTimax =(Ti – Tsi m )
Valorile DTi max se dau în tabelul IV, în funcţie de destinaţia clădirilor şi de tipul elementului de construcţie.
10.2. Rezistenţele termice specifice corectate R’ ale tuturor elementelor de construcţie în contact cu solul, calculate
pentru fiecare încăpere în parte, trebuie să fie mai mari decât rezistenţele termice minime necesare:
(22)
La pereţii subsolurilor parţial îngropate condiţia (22) trebuie verificată separat pentru cele 2 zone: sub şi peste CTS.
10.3. În scopul reducerii consumului de energie în exploatare, rezistenţa termică corectată, medie pe clădire, a
fiecărui element de construcţie în contact cu solul, trebuie să fie mai mare decât rezistenţa termică minimă prescrisă
în actele normative în vigoare. Trebuie să fie îndeplinită condiţia:
(23)
10.4. Temperaturile de pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie în contact cu solul, atât în câmp
curent şi în dreptul punţilor termice, cât şi la intersecţii şi colţuri trebuie să fie mai mari decât temperatura punctului
de rouă q r :
(24)
Temperatura punctului de rouă se determină din anexa B din [1], în fiincţie de temperatura interioară de calcul Ti şi
de umiditatea relativă a aerului interior ji, considerată conform tabelului IV.
10.5. Cu ajutorul temperaturilor superficiale medii, aferente elementelor de construcţie în contact cu solul,
determinate conform pct. 9.4., se pot calcula şi verifica indicii globali de confort termic PMV şi PPD, precum şi
indicatorii specifici disconfortului local: temperatura suprafeţei pardoselii, variaţia pe verticală a temperaturii aerului şi
asimetria temperaturii radiante.
TABELUL IV
VALORI NORMATE DTi max
DTi max [K]
Grupa Destinaţia ji Pardoseală

Pereţi
clădirii clădirilor pe:
% Tavan
sub peste
A B C
CTS CTS
- Clădiri de locuit,
cămine,internate
- Spitale,
I policlinici, ş.a. 60 3,5 4,0 3,0 2,5 2,0 1,5
- Creşe, grădiniţe
- Şcoli, licee, ş.a.

- Alte clădiri
social-culturale cu
II 50 4,0 4,5 3,5 3,0 2,5 2,0
regim normal de
umiditate
- Clădiri sociale
cu regim ridicat

de umiditate
III 60 5,0 6,0 4,5 3,5 3,0 2,5
- Clădiri de
producţie cu
regim normal de
umiditate
- Clădiri de
producţie cu 0.8
IV ≤75 0.9DTr DTr 4,0 3,5 3,0
regim ridicat de DTr
umiditate *)
A PLACA PE SOL
B PLANŞEU PESTE SUBSOL NEÎNCĂLZIT
C PLACA INFERIOARĂ A SUBSOLULUI ÎNCĂLZIT
*) DT r = T i - q r
[top]
ANEXA A
CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE PĂMÂNTURILOR
1. Conductivitatea termică
1.1. Conductivitatea termică a pământurilor variază în limite foarte largi, între 0,4 şi 4,5 W/(mK), dar mai frecvent
între 0,6 şi 3,5 W/(mK).
Factorii care influenţează semnificativ asupra conductivităţii termice lp a pământurilor sunt următorii:
- Densitatea aparentă a pământului uscat, care este în funcţie de porozitate, adică de raportul dintre volumul porilor
şi volumul total, exprimat în procente; conductivităţile termice sunt cu atât mai mari cu cât porozitatea este mai mică
şi densitatea mai mare. În cazul unor pori de dimensiuni mari şi care comunică între ei, apar şi fenomene
convective, care conduc la mărirea conductivitaţilor termice. Umiditatea pământului, adică raportul dintre masa apei
conţinută în pori şi masa particulelor solide, exprimată în procente; pe măsură ce umiditatea creşte, creşte şi
conductivitatea termică.
- Natura minerală şi dimensiunile particulelor care intră în alcătuirea pământului; pământurile nisipoase au, în
general conductivităţi mai mari decât pământurile argiloase şi mai mici decât cele stâncoase.
Starea pământului în raport cu fenomenul de îngheţ; în general, solurile îngheţate au conductivităţi termice mai mari
decât cele neîngheţate. La unele roci îngheţate, conductivitatea termică depinde şi de natura, amorfă sau cristalină a
rocii, precum şi de direcţia de propagare a căldurii în raport cu planurile de clivaj.
1.2. Densitatea aparentă a pământului în stare uscată, în funcţie de porozitatea acestuia, se poate determina cu
relaţia:
în care:
r densitatea aparentă a pământului în stare uscată - în t/m 3
rr densitatea aparentă a particulelor de pământ - în t/m 3 , cu

următoarele valori:
- pământuri argiloase rr = 2,8 t/m 3
- pământuri nisipoase rr = 2,6 t/m 3
n porozitatea pământului

Orientativ, se pot considera următoarele valori:
- pământuri argiloase
- loessuri n = 40 - 60 %
- argile moi n = 50 - 70%
- argile consistente şi vârtoase n = 20 - 30 %
- argile tari n = 30 - 50 %
- pământuri nisipoase n = 20 - 50 %
Pentru valorile extreme ale porozităţilor se obţin următoarele densităţi aparente:
Argile r = 0,8 ... 2,2 t/m 3 în medie 1,5 t/m 3
Nisipuri r = 1,3 ... 2,1 t/m 3 în medie 1,7 t/m 3
1.3. Umiditatea pământului, adică raportul dintre masa apei conţinută în pori şi masa particulelor solide, se poate
determina cu relaţia:
în care:
mw masa apei în pori (t/m 3 )
Umiditatea maximă (pământ saturat) se calculează cu relaţia:
Cu valorile de mai sus, rezultă următoarele umidităţi maxime (de saturaţie):
- pământuri argiloase w max = 10 .... 90%
- pământuri nisipoase w max = 10 ... 40%
În mod uzual, pământurile pot avea următoarele umidităţi:
- pământuri argiloase w max = 10 .... 40%
- pământuri nisipoase w max = 5 ... 20%
- pământuri stâncoase w ≤ 3 % (cu excepţia rocilor

poroase)
1.4. În fig. A1 şi fig. A2 se dau grafice care permit determinarea conductivitaţilor termice ale pământurilor
neîngheţate, argiloase şi nisipoase, în funcţie de densitatea aparentă şi de umiditatea pământului. Graficele sunt
construite pe baza relaţiilor lui Kersten.
1.5. Pentru straturile de pământ vegetal şi pentru umpluturi se pot considera următoarele conductivităţi de calcul:
- cu umiditate naturală r = 1,8 t/m 3 lp = 1,2 - 1,5 W/(mK)
- în stare îngheţată r = 2,0 t/m 3 lp = 1,5 -1,8 W/(mK)
1.6. Pentru pământurile stâncoase (roci omogene) se pot considera următoarele conductivităţi de calcul, în funcţie
de densitatea aparentă:

r = 2,0 t/m 3 lp = 2,5 W/(mK)
r = 2,5 t/m 3 lp = 3,5 W/(mK)
r = 3,0 t/m 3 lp = 4,5 W/(mK)
1.7. Dacă plăcile pe sol se amplasează pe un strat de umplutură realizat din materiale cu proprietăţi termoizolante
(nisipuri uscate, pietriş, zgură, granulit, ş.a.), caracteristicile termotehnice se iau din anexa A din [1].
2. Capacitatea calorică
2.1. Capacitatea calorică masică a pământurilor la presiune constantă (cp ) se poate determina cu relaţia:
în care:
cs capacitatea calorică a particulelor de pământ, în J/(kg.K):
c s = 1000 J/(kgK) - pentru argile şi nisipuri
c s = 800 J/(kgK) - pentru roci omogene
cw capacitatea calorică a apei, în J/(kgK);
c w = 4180 J/(kgK), la 10°C
w umiditatea pământului, în % din masa pământului uscat;
Cu valorile c s şi c w de mai sus şi cu valorile uzuale w de la pct. 1.3, rezultă:
- pământuri argiloase c p = 1400 ... 2600 J/(kgK)
- pământuri nisipoase c p = 1200 ... 1800 J/(kgK)
- pământuri stâncoase c p = 800 J/(kgK)
2.2. Capacitatea calorică volumică se obţine prin multiplicarea capacităţii calorice masice cu densitatea aparentă a
pământului în stare uscată ( r ); uzual, se pot considera următoarele valori:
- pământuri argiloase r = 800 ... 2200 kg/m 3 - în medie

1500 kg/m 3
- pământuri nisipoase r = 1300 ...2100 kg/m 3 - in medie

1700 kg/m 3
- pământuri stâncoase r = 2000 ...3000 kg/m 3 - in medie

2500 kg/m 3
Rezultă următoarele valori medii pentru capacitatea calorică raportată la unitatea de volum:
- pământuri argiloase r·cp = 3,0 x 10 6 J/(m 3 K)

- pământuri nisipoase r·cp = 2,5 x 10 6 J/(m 3 K)
- pământuri stâncoase r·cp = 2,0 x 10 6 J/(m 3 K)
Considerentele din această anexă permit efectuarea calculelor termotehnice pe baza unor caracteristici
termotehnice ale pământurilor, mai apropiate de condiţiile specifice reale.
În acest sens, există următoarele posibilităţi:
a) în toate cazurile în care este posibil, şi în funcţie de importanţa clădirii, se pot determina caracteristicile

termotehnice ale pământului pe baza încercărilor efectuate în laboratoare a probelor luate din amplasament.
Probele se vor lua din zona viitoarei clădiri şi din imediata ei vecinătate (4 - 5 m în jurul cădirii), pe o adâncime de 6
- 7 m de la CTS.
Se va ţine seama de condiţiile specifice locale privind umiditatea pământului, ascensiunea capilară a apei din stratul
de apă freatică, adâncimea de îngheţ şi alte fenomene care pot varia în timp.
b) Dacă varianta a) de mai sus nu este posibilă, dar există un studiu geotehnic corespunzător, caracteristicile
termotehnice ale pământului se pot evalua pe baza indicaţiilor cuprinse în cap. 1 şi 2 din prezenta anexă. Este
indicat ca, faţa de umiditatea naturală constatată, să se aibe în vedere o oarecare majorare, care să ţină seama de
posibilitatea creşterii umidităţii pământului în timp.
Se va avea în vedere - ca şi în varianta a) - că pe o înălţime de 1,0 ... 1,5 m de la CTS, iarna, adică în perioada
pentru care se fac calculele termotehnice, straturile de pământ sunt îngheţate, având deci conductivităţi mai mari, cu
până la 60 %, decât aceleaşi pământuri în stare neîngheţată.
c) Dacă nu exista aviz geotehnic, dar se cunosc totuşi unele date privind natura pământului, la calculele
termotehnice se pot avea în vedere caracteristicile termotehnice din tabelul A3 .
Tabelul A 3
Capacitatea
Conductivitatea
calorică
termică lp
Categoria Descrierea r·cp
W/(mK) J/(m 3 K)
Pământuri argiloase cu
1
umiditate redusă
1,5 3,0 x 10 6
- Pământuri argiloase cu
umiditate ridicată
2 2,0 2,5 x 10 6
- Nisipuri şi pietrişuri cu
umiditate redusă
Nisipuri şi pietrişuri cu
3
umiditate ridicată
2,5 2,5 x 10 6
4 Roci omogene 3,5 2,0 x 10 6
[top]
ANEXA B
CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE MATERIALELOR DE CONSTRUCŢIE UTILIZATE ÎN CADRUL

NORMATIVULUI
Conducti- Coeficientul
Densitatea vitatea de
Nr. crt. aparentă termică asimilare
din de calcul termică
ANEXA Denumirea materialului
A din r l s
[1]
kg/m 3 W/(mK) W/(m 2 K)
5 BITUM 1100 0,17 3,37
6 BETON ARMAT 2500 1,74 16,25
7 BETON SIMPLU 2200 1,39 13,62
15 MORTAR DE CIMENT 1800 0,93 10,08
PLĂCI DE VATĂ
22 100 0,048 0,51

22 100 0,048 0,51

MINERALĂ TIP G 100
PLĂCI RIGIDE DIN

23 FIBRE DE BAZALT TIP 160 0,050 0,66
PB 160
UMPLUTURA DE
35 1800 0,70 8,74
PIETRIŞ
ZIDĂRIE DIN
63 1800 0,80 9,51
CĂRĂMIZI PLINE
1700 0,75 8,95
ZIDĂRIE DIN 1550 0,70 8,26

64 CĂRĂMIZI CU GĂURI
VERTICALE, TIP GVP 1450 0,64 7,64
1350 0,30 3,70
ZIDĂRIE DIN TIP

BLOCURI DE GBN 725 0,30 3,70
BETON 35
67 CELULAR
AUTOCLAVIZAT TIP
CU ROSTURI GBN 825 0.34 4,20
OBIŞNUITE 50
TIP
GBN 625 0,25 3,13
FÂŞII ARMATE
35
DIN BETON
68
CELULAR
AUTOCLAVIZAT TIP
GBN 725 0,28 3,57
50
72 POLISTIREN CELULAR 20 0,044 0,30
COVOR PVC FĂRĂ

75 1800 0,38 8,49
SUPORT TEXTIL
PÂNZĂ BITUMATĂ,
76 600 0,17 3,28
CARTON BITUMAT
[top]
ANEXA C
CALCULUL NUMERIC AUTOMAT
1. Generalităţi
Metodele de calcul numeric automat pot fi utilizate pentru determinarea caracteristicilor termotehnice ale elementelor
de construcţie în contact cu solul, în combinaţie cu metoda de calcul dată în cap.7 (şi în completarea acesteia) sau
ca o metoda alternativă, astfel:
a) Metoda utilizată în cap.7 care furnizează coeficienţi lineari sau punctuali de transfer termic:
1 - calcul plan, bidimensional (2D) al câmpului de temperaturi, care permite determinarea coeficienţilor liniari de
transfer termic ( y )
2 - calcul spaţial, tridimensional (3D) al câmpului de temperaturi, care permite determinarea coeficienţilor punctuali
de transfer termic ( c ).
b) Metoda alternativă, care dă direct rezultatele pentru o anumită clădire:
1 - calcul plan, bidimensional (2D) al câmpului de temperaturi;
2 - calcul spaţial, tridimensional (3D) al câmpului de temperaturi.

Indicaţiile cuprinse, mai jos, în prezenta anexă, se referă exclusiv la utilizarea calculului plan (2D) al câmpului de
temperaturi, care oferă un grad de precizie suficient pentru situaţiile şi calculele curente.
Câmpul spaţial de temperaturi este recomandabil a fi utilizat pentru determinarea temperaturilor superficiale Tsi colţ
la colţurile ieşinde ale clădirilor.
Se precizează că indicaţiile din prezenta anexă sunt date în condiţiile utilizării programelor de calcul automat
existente actualmente în ţară
2. Modelul geometric
Spre deosebire de calculul câmpului de temperaturi aferente intersecţiilor şi altor punţi termice de la suprastructura
clădirilor, la calculele numerice efectuate pentru elementele de construcţie în contact cu solul, modelul geometric
trebuie să aibe dimensiuni mult mai mari.
pentru calculul cu metoda a 1 , se vor adopta următoarele dimensiuni ale modelului geometric plan (fig. C1):
- în interiorul clădirii Bi = 10,0 m
- în exteriorul clădirii Be = 10,0 m
- peste cota ± 0,00 la placa pe sol (cazul 1) Bo ≥ 1,2 m

(fig. C1, fig. C2)
- peste cota plăcii la cazul 7 b ≥ 1,2 m (fig.

C6)
- peste CTS la cazurile 2, 3 şi 5 B ≥ 1,0 m

(fig. C3, fig. C4)
- peste cota pardoselii, la pereţii interiori pe sol B ≥ 1,0 m

(cap. 7,8) (fig. C7)
- sub CTS, în toate situaţiile Bp = 7,0 m
Pentru calculul cu metoda b 1 , poziţiile planurilor de decupaj, care separă modelul de restul clădirii, sunt aceleaşi ca
mai sus, cu următoarele diferenţe:
- modelul cuprinde întreaga lăţime convenţională (B’) a clădirii, cu distanţe Be pe ambele laturi;
- lăţimea convenţională a clădirii este egală cu aria clădirii (A) împărţită la jumătate din perimetru (P):
- poziţia planului vertical de decupaj din exteriorul clădirii este determinată de distanţa:
Lăţimea convenţională B’ reprezintă "dimensiunea caracteristică" a clădirii.
3. Subdiviziunile modelului geometric
Modelul geometric, cuprins între planurile verticale şi orizontale de decupaj se subîmparte cu planuri auxiliare,
formând reţeaua de calcul a câmpului plan de temperaturi.
În mod normal, distanţele dintre planurile auxiliare vor avea o creştere gradată spre planurile de decupaj şi nu
trebuie să depăşească:
- 25 mm - în interiorul elementului de construcţie;
- 50 mm - primele 6 distanţe de la feţele interioare şi

exterioare ale elementelor de construcţie;
- 500 mm - următorii paşi până la distanţa de 3,0 m de la

feţele elementelor de construcţie;

- 1000 mm - până la max. 10,0 m de la feţele elementelor de

construcţie;
- 2000 mm - în rest.
4. Temperaturile de calcul
Calculul câmpului de temperaturi se va face pe baza temperaturilor din cap. 5 din normativ, cu următoarele
precizări:
- planurile verticale de decupaj, precum şi planul orizontal de decupaj de la partea superioară a modelului
geometric sunt adiabatice;
- planul orizontal de decupaj de la partea inferioară a modelului geometric, amplasat la adâncimea de 7,0 m de la
CTS, are o temperatura impusă, constantă (T p );
- temperatura în interiorul spaţiilor neîncălzite va fi egală cu temperatura Tu rezultată dintr-un calcul de bilanţ termic.
5. Caracteristicile termotehnice de calcul
Conductivitaţile termice de calcul ale materialelor de construcţie şi ale pământului, precum şi rezistenţele termice
superficiale se vor lua, de regulă, conform cap. 4 din normativ, cu următoarele precizări:
- pentru calculul cu metoda b 1 , dacă există date certe privind caracteristicile termotehnice ale pământului din
amplasament şi din imediata vecinătate a clădirii, se pot utiliza şi alte valori pentru conductivitatea termică a
pământului, în conformitate cu indicaţiile din anexa A;
- în condiţiile în care fundaţiile sunt înglobate într-un sol cu lp = 2,0 W/(mK), pentru simplificare, se poate considera
că betonul din fundaţii are aceeaşi conductivitate cu cea a pământului, astfel încât fundaţiile pot fi eliminate din
modelul geometric de calcul al câmpului de temperaturi;
- straturile de aer neventilat înglobate în elementele de construcţie vor fi introduse în calculul câmpurilor de
temperaturi cu o conductivitate termică echivalentă la :
în care:
d a = grosimea stratului de aer, in metri;
R a = rezistenţa termică a stratului de aer, conform [1].
6. Programele de calcul automat
Se vor folosi exclusiv programe de calcul atestate.care dispun de următoarele facilităţi:
- permit alcătuirea unei reţele de calcul cu un număr mare de paşi (cel puţin 200 x 200 paşi);
- pot furniza temperaturile Tsi pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie, în condiţiile considerării la
colţurile interioare ieşinde, a unei variaţii a rezistenţei termice superficiale;
- permit considerarea a 3 medii cu temperaturi diferite;
- pot furniza fluxurile termice F, aferente oricăror porţiuni din suprafeţele interioare, valoriile F fiind determinate pe
baza relaţiei:
sau
în care I reprezintă lungimile aferente fiecărui punct din reţeaua de calcul.
Pentru a verifica corectitudinea datelor de intrare, se recomandă ca una din verificări să fie compararea
temperaturilor Tsi şi Tse de la toate marginile modelului geometric, rezultate din calculul automat, cu cele rezultate
dintr-un calcul unidirecţional (1D).

Se dau mai jos relaţiile de calcul pe baza cărora s-au calculat valorile y şi R’ din tabelele 1 ... 18 şi care se pot
folosi în cazuri similare, pe baza unui calcul automat (2D) al câmpului de temperaturi.
Placa pe sol (tabelele 1 ... 10)
în care:
F1 fluxul termic pe lăţimea Bi , rezultat dintr-un calcul

automat (2D) [W/m] - fig. C2;
R1 rezistenţa termică unidirecţională [m 2 K/W], relaţia (2).
Placa inferioară a subsolului încălzit (tabelele 11, 12, 15)
în care:
F2 fluxul termic pe lăţimea Bi , rezultat dintr-un calcul

Placa superioară a spaţiului subteran complet îngropat (tabelul 13)
în care:
F5 fluxul termic pe lăţimea Bi, rezultat dintr-un calcul

automat (2D) [W/m]
Placa inferioară a subsolului neîncălzit (tabelele 14, 16)
în care:
F6 fluxul termic pe lăţimea Bi, rezultat dintr-un calcul

fluxul F6 se consideră în calcul cu semnul +
Peretele exterior peste placa pe sol (tabelele 1 ... 10)
în care:
F0 fluxul termic pe lăţimea B0 [W/m] - fig. C2;

R0 rezistenţa termică unidirecţională (1D) aferentă peretelui

exterior de peste cota ±0,00, pe înălţimea B0 [m 2 K/W]
Peretele subsolului încălzit, parţial îngropat (tabelul 11)
în care:
F3 fluxul termic (2D) [W/m] pe înălţimea B3 = z + B - fig.

C3;
R rezistenţa termică unidirecţională (1D) a zonei de perete

de peste CTS, pe înălţimea B [m 2 K/W],
Pereţii subsolurilor încălzite suprapuse şi ale spaţiilor subterane încălzite complet îngropate (tabelele 12 şi
13)
în care:
Fj fluxul termic (2D) [W/m] aferent zonei j (j = 1 … 15) de

0,4 m înălţime.
Peretele subsolului neîncălzit, parţial îngropat (tabelul 14)
în care:
F7 fluxul termic (2D) [W/m] pe înălţimea B7 = z + B - fig.

C4;
R rezistenţa termică unidirecţională (1D) a zonei de peste

CTS, pe înălţimea B [m 2 K/W],
Peretele interior al subsolului parţial,încălzit (tabelul 15)
în care:
F3 fluxul termic (2D) [W/m] pe înălţimea liberă a subsolului.
Peretele interior al subsolului parţial, neîncălzit (tabelul 16)
în care:
F7 fluxul termic (2D) [W/m] pe înălţimea liberă H u a

subsolului – fig. C5
Placa pe sol adiacentă subsolului parţial, neîncălzit (tabelul 16)

în care fluxurile termice Fi şi F sunt figurate în figura C5.

Placa inferioară a subsolului încălzit + neîncălzit (tabelul 17)
în care fluxurile termice F2 , F6 , F şi F8 sunt figurate în figura C6.

Pereţi interiori pe sol (tabelul 18)
în care fluxurile termice F9 şi F sunt figurate în figura C7.
x x
În general, coeficientul linear de transfer termic y se determină cu relaţia:
în care:
coeficientul de cuplaj termic obţinut pe baza unui calcul

(2D) al câmpului de temperaturi pe suprafaţa "j", de
lăţime "l j " şi un metru lungime [W/(mK.]
Uj coeficientul de transfer termic al suprafeţei "j" obţinut

printr-un calcul unidirecţional [W/(m2 K)]
Lj lăţimea adoptată la calculul (2D) al coeficientului de

cuplaj termic [m]
Relaţia de mai sus este valabilă în condiţiile în care valorile L j şi U j sunt raportate la aceeaşi diferenţă de
temperatură.
[top]
ANEXA D
DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE CORECTATE

- VARIANTĂ DE CALCUL -
Prezenta anexă a fost întocmită utilizând prevederi din [12] EN ISO 13370 - Thermal performance of buildings -
Heat transfer via the ground - Calculation method.
D1. Placa pe sol
Relaţiile de mai jos sunt valabile în următoarele cazuri:
- fără termoizolaţie orizontală sau cu termoizolaţie orizontală generală, peste sau sub placă;
- fără termoizolaţie verticală; - fără punţi termice semnificative între placă şi soclu;

- diferenţa de nivel între cota superioară a pardoselii şi CTS, cel mult 60 cm.
Se calculează grosimea echivalentă:
Se calculează lăţimea caracteristică, convenţională, a clădirii sau a încăperii:
în care A este aria şi P este perimetrul clădirii sau al încăperii.
a) d f < B’ – plăci neizolate sau moderat izolate
b) d f ≥ B’ – plăci foarte bine izolate
Observaţie
Se utilizează logaritmi naturali; între logaritmii naturali (In) şi logaritmii zecimali (log) există relaţia:
In A =2,3026·log A
Exemple de calcul
1) Se consideră o placă din beton armat de 15 cm grosime şi o şapă din mortar de ciment de 5 cm grosime.
Dimensiunile clădirii sunt 25 x 8 m. Soclul are 40 cm grosime, iar conductivitatea termică a pământului este 2
W/(m/K). Să se calculeze R’ 1 .

2) Idem ca mai sus, dar cu un strat termoizolant din polistiren celular de 15 cm grosime.
2. Izolaţii perimetrele la placa pe sol
În acest capitol se dau relaţii de calcul a coeficienţilor lineari de transfer termic aferenţi unor fâşii de termoizolaţie,
orizontale sau verticale, dispuse pe conturul exterior al unor plăci pe sol amplasate la nivelul CTS, sau la cel mult
60 cm peste CTS.
Coeficienţii Dy au valori negative şi conduc la rezistenţe termice specifice corectate mai mari.
Coeficienţii sunt valabili atât în cazul unor plăci neizolate cât şi în cazul unor plăci având o termoizolaţie de grosime
constantă dispusă pe toată suprafaţa plăcii.
Coeficienţii sunt valabili numai în cazul în care lăţimea fâşiei termoizolante suplimentare este mică în raport cu
lăţimea clădirii.
Coeficienţii sunt valabili în cazul absenţei unei punţi termice între placă şi soclu, dar pot fi utilizaţi şi în cazul
existenţei unor punţi termice de dimensiuni reduse (sub 10 cm).
Dacă se prevăd atât fâşii verticale cât şi orizontale, se consideră coeficienţii Dy cu valorile absolute cele mai mari.
Se determină:
Rt rezistenţa termică a stratului termoizolant suplimentar,

vertical sau orizontal:
în care d, este grosimea fâşiei termoizolante, în metri.
DR rezistenţa termică suplimentară:
în care:
l este conductivitatea termică a materialului înlocuit, faţa de situaţia

din câmp curent şi anume:
- pământ sau pietriş, dacă fâşia suplimentară este dispusă sub

placă;
- mortar sau nisip, dacă fâşia suplimentară este dispusă peste

placă.

d’ grosimea suplimentară echivalentă
df grosimea echivalentă generală
a) Izolaţii perimetrele orizontale
Stratul suplimentar poate fi dispus sub sau peste placă; stratul termoizolant general poate de asemenea fi dispus
sub sau peste placă.
în care D este lăţimea fâşiei termoizolante, în metri.
b) Izolaţii perimetrele verticale
Stratul suplimentar poate fi dispus în interiorul sau în exteriorul peretelui.
x x

Coeficienţii Dy se utilizează astfel:

1) Dacă coeficienţii de transfer termic U’ 1 s-au determinat conform cap.1 din prezenta anexă, rezistenţa termică
corectată se determină cu relaţia:
în care: U’ 1 este coeficientul de transfer termic corectat al plăcii pe sol fără influenţa fâşiei termoizolante
perimetrale.
2) Dacă coeficienţii liniari de transfer termic y 1 s-au determinat pe baza tabelelor 1 ... 10 din Normativ, valorile Dy
se adună algebric cu valorile y1.
Exemple de calcul
1) Să se calculeze valorile Dy pentru fâşii termoizolante perimetrale orizontale/verticale de 1,0 m lăţime şi 10 cm

grosime având l = 0,05 W/(m·K).
Placa de beton armat are 15 cm grosime, iar pardosela este realizată din mortar de ciment în grosime de 5 cm.
Se consideră:
lp = 2,0 W/(m·K).
D = 1,00 m
d t =0,10m
lt = 0,05 W/(m·K)
g = 0,40 m
Se calculează:
- Termoizolaţie orizontală:
2) Să se calculeze influenţa unor fâşii termoizolante perimetrale orizontale asupra rezistenţei termice specifice
corectate a plăcii pe sol, pentru o clădire de dimensiuni în plan 25 x 8 m, cu alcătuirea conform schiţei alăturate,
amplasată în zona climatică II, în cazul determinării coeficienţilor y 1 conform prevederilor din Normativ.
Conform Normativ, cap.7.1:

Conform tabelului 1, pentru :
h = 40cm
d = 36,5 cm
l = 0,8 W/(mK)
rezultă:
y 1 = 1,50W/(mK)
Conform exemplului de calcul (1):
Dy = - 0,29 W/(mK)
Noul coeficient y, cu influenţa izolaţiei orizontale suplimentare:
Se calculează suprafaţa şi perimetrul:
A = 200 m2
P = 66m
Rezistenţa termică corectată în varianta fără fâşii perimetrale:
Rezistenţa termică corectată în varianta cu fâşii perimetrale:
sau:
[top]
ANEXA E
VENTILAREA SUBSOLULUI NEÎNCĂLZIT

Viteza de ventilare naturală, respectiv numărul de schimburi de aer pe oră, aferent ventilării naturale a subsolului
neîncălzit, se determină cu relaţia:
în care:
n numărul de schimburi de aer pe oră aferent ventilării

naturale a subsolului neîncălzit [h -1 ]
V volumul interior al subsolului neîncălzit [m 3 ]
Ag aria golurilor de ventilare naturală din pereţii subsolului,

distribuite pe conturul acestuia [m 2 ]
v viteza de calcul a vântului, în apropierea solului în

funcţie de zona eoliana şi de clasa de adăpostire [m/s],
conform tabelului E1 .
Tabelul E1
Viteze de calcul ale vântului (m/s)
Zona eoliană
Clasa de apăpostire
I II III IV
1 Clădiri neadăpostite 1,00 0,80 0,60 0,40
2 Clădiri moderat adăpostite 0,50 0,40 0,30 0,20
3 Clădiri adăpostite 0,25 0,20 0,15 0,10
Încadrarea localităţilor în zone eoliene se face conform hărţii din fig. E2, în funcţie de viteza convenţională, medie, în
extravilan, a vântului la înălţimea de 10 m de la CTS, considerată astfel:
- zona I 10 m/s
- zona II 8 m/s
- zona III 6 m/s
- zona IV 4 m/s
Clasa de adăpostire se consideră astfel:
- Neadăpostite - clădiri în mediul rural sau la periferia

oraşelor,
- Moderat adăpostite clădiri în interiorul oraşelor cu minimum 3

clădiri în apropiere;
- Adăpostite - clădiri în centrul oraşului sau în păduri.
[top]
ANEXA F
INFLUENŢA STRATULUI MOBIL DE APĂ FREATICĂ

Efectul unui strat mobil de apă freatică se consideră în calcul prin multiplicarea coeficienţilor de transfer termic U'
ale tuturor elementelor de construcţie în contact cu solul cu un factor supraunitar G w .
Valorile factorului G w sunt în funcţie de următorii parametri:
- adâncimea z w - adâncimea măsurată de la CTS, a nivelului superior al stratului acvifer [m];
- viteza v w - viteza medic (aparentă) de curgere a curentului subteran [m/s];
- conductivitatea lp - conductivitatea termica a pământului [W/(mK)];
- rezistenţa termică R f - rezistenţa termică unidirecţională a plăcii pe sol sau a plăcii inferioare a subsolului,
incluzând toate straturile existente între suprafaţa pardoselii şi pământ precum şi rezistenţele termice superficiale
[m 2 K/W]
Factorul G w se determină pe ansamblul clădirii şi el este cu atât mai mare cu cât viteza v w este mai mare şi cu cât
adâncimea z w, conductivitatea lp şi rezistenţa R f au valori mai mici.
Valorile G w se iau din tabelul F2, în funcţie de rapoartele z w /B', d f /B' şi lW /B', în care:
- B' lăţimea caracteristică, convenţională, a plăcii (m):
în care:
A aria plăcii (m 2 )
P perimetrul plăcii (m)
Lăţimea caracteristică variază între B' = 1/2 ( la un pătrat cu latura 1) şi B' = 1 (la un dreptunghi cu lăţimea 1 şi
lungimea infinită).
- d f grosimea echivalentă a plăcii (m)
în care:
g grosimea totală a peretelui exterior, cuprinzând toate

straturile (m)
Pentru lp = 2 W/(m K) şi R si + R se = 0,21 m2 K/W rezultă:
- lw lungimea convenţională care stabileşte o relaţie între fluxul termic prin conducţie, şi fluxul termic determinat de
existenţa stratului mobil de apă freatică [m]
în care:
cw capacitatea calorică masică a apei la presiune

constantă (4180 J/kg·K.)
rw densitatea apei ( 1000 kg/m 3 )

Pentru lp = 2 W/(mK), rezultă:
Viteza medie de curgere a curentului subteran de apă freatică v w se poate determina aplicând legea lui Darcy:
în care:
k coeficientul de permeabilitate Darcy [m/s];
i panta hidraulică a stratului acvifer [‰]
Coeficientul de permeabilitate Darcy se determină fie experimental în laborator, fie prin măsurători directe pe teren,
efectuând probe de pompare în mai multe foraje de studiu. Orientativ, în tabelul F1 se dau câteva valori ale
coeficienţilor k, în funcţie de natura pământurilor.
Tabelul F1
Coeficienţi de permeabilitate k
Natura pământurilor k
m/zi cm/s
Nisipuri argiloase 1-5 0,001 - 0,006
Nisipuri fine 5 - 10 0,006 - 0,012
Nisipuri cu granule mijlocii 15 - 25 0,017 - 0,029
Nisipuri cu pietriş 50 - 150 0,058 - 0,174
Pietriş cu nisip 75 - 150 0,087 - 0,174
Pietriş cu granule mari 100 - 200 0,116 - 0,231
Bolovăniş cu pietriş 300 0,347
Panta hidraulică se stabileşte cu ajutorul nivelurilor de apă măsurate simultan în reţeaua de foraje de studiu; în
general, panta hidraulică a stratului acvifer nu depăşeşte 10‰ (i < 0,01)
Tabelul F2
Factori de multiplicare G w
z w/B' = 0,00 z w/B' = 0,50 z w/B' = 1,00

lw/B’ d f /B d f /B’ d f /B’
0,1 0,5 1,0 0,1 0,5 1,0 0,1 0,5 1,0
0,00 2,00 1,74 1,39 1,20 1,12 1,08 1,05 1,04 1,02
0,02 1,78 1,50 1,28 1.11 1,08 1,05 1,04 1,03 1,02
0,10 1,33 1,20 1,13 1,06 1,04 1,02 1,03 1,03 1,01
0,20 1,16 1,11 1,07 1,05 1,03 1,01 1,02 1,02 1,01
1,00 1,01 1,01 1,01 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00
Exemplu de calcul
Se consideră o clădire cu următoarele caracteristici:

Dimensiunile clădirii 30 x 10 m
Conductivitatea termică a pământului lp =2,0 W/(mK)
Grosimea totală a peretelui exterior g = 0,55 m
Adâncimea, măsurată de la CTS, a nivelului z w = 4,5 m

stratului mobil de apă freatică
Alcătuirea plăcii pe sol:
- pardoseală din mortar de ciment 5cm
- polistiren celular 10 cm
- placă beton armat 15 cm
- pietriş 10 cm
Panta hidraulică a stratului acvifer i = 0,005
Coeficientul de permeabilitate Darcy k = 0,001 m/s
Se cere să se determine coeficientul de multiplicare G w
Rezultă următoarele rapoarte:
Pentru aceste rapoarte, conform tabelului F2, prin interpolare, rezultă: G w = 1,065
[top]
TABELE

- COEFICINŢI LINIARI DE TRANSFER TERMIC ( Y)
- TEMPERATURI SUPERFICIALE MINIME (T si min )
1. Placă pe sol - fără termoizolaţie
2. Placă pe sol - fără termoizolaţie
3. Placă pe şol-cu termoizolaţie orizontală
4. Placă pe sol - cit termoizolaţie orizontală
5. Placă pe sol - fără termoizolaţie orizontală, cu soclul termoizolat la exterior
6. Placă pe sol - fără termoizolaţie orizontală, cu soclul termoizolat la exterior
7. Placă pe sol - cu termoizolaţie orizontală, cu soclul termoizolat la exterior
8. Placă pe sol - cu termoizolaţie orizontală, cu soclul termoizolat la exterior
9. Placă pe sol - cu termoizolaţie orizontală, cu soclul termoizolat la interior
10. Placă pe sol - cu termoizolaţie orizontală, cu soclul termoizolat la interior
11. Subsol încălzit, parţial îngropat
12. Două subsoluri încălzite, suprapuse
13. Spaţiu subteran încălzit, complet îngropat
14. Subsol neîncălzit, parţial îngropat
15. Subsoluri parţiale - subsol încălzit
16. Subsoluri parţiale - subsol neîncălzit
17. Subsol încălzit + subsol neîncălzit
18. Pereţi interiori pe sol
LEGENDĂ
a Beton armat
b Zidărie din cărămizi
c Zidărie din blocuri B.C.A.
e Termoizolaţie l = 0,0.5 W/(mK)

f Pământ
g Mortar
i Fundaţie sau grindă (eventual)


























[top]

C 107-7 - Normativ Privind Calculul Termotehnic Al Elementelor de Construcţie Ale Clădirilor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

C 107-7 - Normativ Privind Calculul Termotehnic Al Elementelor de Construcţie Ale Clădirilor

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

NORMATIV PRIVIND CALCULUL TERMOTEHNIC AL ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ALE CLĂDIRILOR 21.04.

Construct 8D Home Cuprins Cautã < Back

NORMATIV PRIVIND CALCULUL TERMOTEHNIC AL ELEMENTELOR DE

* Partea 1 NORMATIV PRIVIND CALCULUL COEFICIENŢILOR GLOBALI DE IZOLARE TERMICĂ LA

NORMATIV PRIVIND CALCULUL COEFICIENŢILOR GLOBALI DE IZOLARE

* OBIECT ŞI DOMENIU DE APLICARE

1. OBIECT ŞI DOMENIU DE APLICARE

- clădiri de locuit, cu mai multe apartamente;

- unităţi de cazare din hoteluri şi moteluri.

file:///Volumes/Construct8D/c107-2005.htm#p1t4 Page 1 of 243

1.4. Coeficienţii globali de izolare termică - G - au în vedere:

- pierderile de căldură aferente unor condiţii normale de reîmprospătare a aerului interior;

1.7. Prezenta reglementare tehnică se va utiliza împreună cu următoarele acte normative:

[1] C107/3 Normativ privind calculul termotehnic al

[2] C107/5 Normativ privind calculul termotehnic ale

[3] C107/4 Ghid pentru calculul performanţelor

[4] SR 4839-1997 Instalaţii de încălzire. Numărul anual de grade-

[5] EN ISO 13789 Thermal performance of buildings -

[6] EN ISO 7345 Thermal insulation - Physical quantities and

2. TERMENI, SIMBOLURI ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ

Se foloseşte sistemul internaţional de unităţi de măsuri (SI), în care:

1W = 0,860 kcal/h = 1J/s

1 m2 K/W = 1,163 m2 h °C/kcal

1W/(m 3 K) = 0,860 kcal/(m3 h°C)

1Wh = 3600 J = 0,860 kcal

file:///Volumes/Construct8D/c107-2005.htm#p1t4 Page 2 of 243

SIMBOLURI ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ

Aria de transfer teimic.

Volumul interior încălzit

file:///Volumes/Construct8D/c107-2005.htm#p1t4 Page 3 of 243

3. DETERMINAREA COEFICIENTULUI GLOBAL DE IZOLARE TERMICĂ (G)

Coeficientul global de izolare termică se calculează cu relaţia:

în care: L coeficientul de cuplaj termic, calculat cu relaţia:

t factorul de corecţie a temperaturilor exterioare [-];

V volumul interior, încălzit, al clădirii [m 3 ];

R'm rezistenţa termică specifică corectată, medie, pe ansamblul

A aria elementului de construcţie [m 2 ], având rezistenţa termică

n viteza de ventilare naturală a clădirii, respectiv numărul de

Anvelopa clădirii separă volumul încălzit al clădirii de:

file:///Volumes/Construct8D/c107-2005.htm#p1t4 Page 4 of 243

3.3. Aria anvelopei clădirii - A - se calculează cu relaţia:

Aj ariile elementelor de construcţie care intră în alcătuirea anvelopei clădirii şi anume:

- suprafaţa opacă a pereţilor exteriori;

- suprafeţele adiacente rosturilor deschise şi/sau închise;

- suprafaţa planşeelor de peste ultimul nivel, sub terase;

- suprafaţa planşeelor de peste ultimul nivel, sub poduri;

- suprafaţa planşeelor de peste pivniţe şi subsoluri neîncălzite;

- suprafaţa plăcilor în contact cu solul;

- suprafaţa pereţilor în contact cu solul;

Ariile care alcătuiesc anvelope unei clădiri (Aj) se determină astfel:

- ariile pereţilor se calculează pe baza următoarelor dimensiuni:

file:///Volumes/Construct8D/c107-2005.htm#p1t4 Page 5 of 243

Mansardele, precum şi încăperile de la subsol, încălzite la temperaturi apropiate de temperatura predominantă a

Nu se includ în volumul clădirii:

- la planşeele de la terase şi de la poduri: atice, cornişe, streaşini, coşuri şi ventilaţii;

- la pereţi exteriori 20 ... 45%

- la terase şi planşee sub poduri 15 ... 25%

- la planşee peste subsoluri şi sub bowindouri 25 ... 35%

- la rosturi 10 ... 20%

3.7. Factorul de corecţie a temperaturilor exterioare se calculează cu relaţia:

file:///Volumes/Construct8D/c107-2005.htm#p1t4 Page 6 of 243

Te temperature exterioară convenţională de calcul pentru perioada