Argumente pro si contra transplant de organe

Transplantul a devenit o practica medicala curenta in spitalele din toata lumea, datorita
descoperirilor ştiinţifice şi dezvoltării instrumentelor tehnice necesare.
Principalele dileme în contextul donării de organe pornesc de la numărul foarte mic de
organe care pot fi transplantate în raport cu nevoia existentă, de unde și importanța corectitudinii
distribuirii acestor resurse. Există de asemenea o discrepanță între credințele oamenilor și
realitatea propriu-zisă cu privire la donarea de organe, ceea ce poate influența major (în sens
pozitiv sau negativ) disponibilitatea donării de organe.
Consider ca orice persoana este datoare macar sa ia in calcul posibilitataea de a dona
organe. Nu vorbesc insa despre situatiile in care se doneaza un organ pe timpul vietii, de obicei
unei rude bolnave, cand pana si cei impotriva ajung sa-si schimbe parerea, ci despre prelevarea
de organe dupa moarte. Din punct de vedere uman, personal, primul si cel mai puternic argument
ar fi acela ca organele oricum nu mai folosesc donatorului, insa pot fi o sansa la viata pentru
multi, de la bolnavi de inima care asteapta ani la rand sa gaseasca un donator compatibil, iar in
Romania nu au nici cea mai mica sansa, si pana la oameni care au nevoie de rinichi, ficat,
plamani chiar, si asa mai departe.
La o privire de ansamblu, lipsa organelor disponibile pentru transplant este o problema
majora in toata lumea, iar listele de asteptare in tari mai avansate din acest punct de vedere, SUA
fiind cel mai bun exemplu, sunt interminabile. Tocmai din acest motiv s-a format o adevarata
piata neagra in care organele fara de care un om sanatos poate trai, donate voluntar sau chiar
involuntar, sunt vandute pe bani grei, zeci sau chiar sute de mii de euro. O viata n-ar trebui sa
aiba un asemenea pret, din contra, este nepretuita, iar faptul ca dupa deces o persoana devine
donator de organe este cea mai buna rezolvare. Cu atat mai mult cu cat nimeni nu este 100%
scutit pe lumea asta de la boli pentru care singura solutie este transplantul, iar in fata unei
necesitati proprii, toate argumentele anterioare impotriva dispar in totalitate, iar in loc se
instaleaza furia ca nu sunt destui donatori si ca o viata se iroseste din dorinta altora de a avea un
corp intact dupa moarte.
Intr-un registru mai putin morbid, orice organ sanatos al unei persoane care nu mai este
poate face diferenta pentru cineva care chiar are nevoie. Cat de mult ar pretui un nevazator o
pereche de ochi sanatosi,ar vedea cu totul altfel lucrurile si lumea din jur. Sau pielea, cel mai
mare organ al omului, pentru cineva care a suferit arsuri in urma unui accident.
Multe persoane refuza donarea pentru ca traiesc cu speranta ca pacientul conectat la
aparate ar putea sa-si revina la un moment dat. Este important de stiut ca moartea cerebrala nu
coincide cu o coma profunda. Daca din coma, pacientul s-ar putea trezi chiar si dupa o perioada
indelungata, moartea cerebrala echivaleaza cu incetarea ireversibila a activitatii creierului. Asta
inseamna ca, din acel moment, persoana este deja moarta, organele fiindu-i mentinute in
functiune doar de catre aparate.
Odata ce pacientul, de regula tanar, ajunge in moarte cerebrala in spital, iar medicul
observa pe cardul sau de sanatate acordul ca isi doneaza organele, eforturile depuse pentru a-l
salva nu ar mai putea fi tocmai eroice. Deci, medicul nu l-ar mai putea privi ca un pacient, ci mai
degraba ca pe o sursa de organe, care ar putea salva multe alte vieti. Iar de aici, discutia "o viata
vs. mai multe vieti" isca multe controverse.
Sunt de parere ca a oferi cuiva viata este cel mai de pret dar pe care il poate face un om.
Biserica Catolica si Biserica Ortodoxa este de acord cu donarea, pe care o considera un gest
crestinesc si chiar o incurajeaza. Pe de alta parte, multi refuza donarea de organe, considerand ca
omul trebuie sa ramana intreg si dupa moarte si invoca in acest sens tot religia.
Romania se afla pe al patrulea loc in lume in clasamentul tarilor care furnizeaza organe,
dupa India, Bangladesh, Republica Moldova. Odata ce acordul pentru recoltarea organelor nu
mai depinde de familie, va fi greu de monitorizat ce se intampla cu organele decedatului si unde
se vor duce acestea. Piata neagra s-ar putea dezvolta rapid, mult mai mult decat pana acum, cat
timp multe dintre organe nu ar mai ramane in tara, ci ar zbura, pe mult mai multi bani in
principalii "importatori" de organe din lume - SUA, Turcia, Israel.
Nu in cele din urma, sursele de organe sunt cel mai adesea pacienti tineri ajunsi la spital
in moarte cerebrala ca urmare a unui accident rutier. Dupa recoltarea organelor, socul rudelor
decedatului poate fi amplificat de modul in care arata victima. Cat timp incinerarea nu a prins
prea mult teren, iar slujba de inmormantare pune in centrul evenimentului trupul neinsufletit al
victimei, donarea de organe poate pune serioase probleme familiei.
Din textele tuturor documentelor internaţionale referitoare la drepturile omului se
desprind câteva idei călăuzitoare, cum ar fi: corpul omenesc este sacru, intangibil, trebuie
respectat, atât în timpul vieţii, cât şi după moarte şi nu poate să facă obiectul nici unui comerţ.
Pentru a evita orice fel de atingeri ale drepturilor omului, în dreptul internaţional, prin
intermediul unor organisme de specialitate s-au adoptat norme care stabilesc principiile generale
în conformitate cu care donarea de organe trebuie realizată, printre care cele mai importante sunt:
principiul respectării demnităţii umane, al interzicerii oricăror atingeri aduse acesteia, principiul
anonimatului donatorilor, al gratuităţii etc. Orice act prin care se efectuează prelevarea unor
organe din corpul uman viu, ducând o grava atingere a vieţii şi integrităţii corporale omului, este
sancţionat de Codul penal. Pentru a se evita aceste consecinţe, transplantul de organe trebuie
conceput şi realizat ca un gest suprem de dăruire a omului către om, un act al unui om care, deşi
cu drepturi inalienabile asupra corpului său, este un membru al societarii şi, prin aceasta, poate
aduce un serviciu semenului său, dar în condiţiile unei generozităţi sănătoase şi rezonabile.
In concluzie, moartea este o certitudine, ca si viata, din momentul in care ne nastem si
nu avem control asupra niciuneia dintre ele. Avem insa control asupra actiunilor noastre, iar
consimtamantul de a ne dona organele in cazul nefericit in care corpul nu ne mai poate sustine in
viata poate fi unul dintre cele mai generoase gesturi pe care putem avea ocazia sa le facem.