Zuleiha deschide ochii

Autor: Guzel Iahina

Romanul «Zuleiha deschide ochii» este un debut

excepțional. Are calitatea esențială a literaturii
adevărate: îți merge direct la inimă. Povestea despre
destinul personajului principal, o țărancă tătară din
vremurile deschiaburirii, respiră originalitate,
autenticitate și farmec, pe care nu de multe ori le-am
întâlnit în ultimele decenii în șuvoiul imens al prozei
contemporane.”

Guzel Șamilievna Iahina s-a născut în Kazan. Mama

ei este medic, iar tatăl ei este inginer. Acasă, ea a
vorbit limba tătară și a învățat limba rusă doar după
ce a început să meargă la grădiniță.
A studiat la Facultatea de Limbi Străine
în Institutului Pedagogic de Stat din Kazan. În 1999,
s-a mutat la Moscova. În 2015, a absolvit Școala de
Film de la Moscova, cu diplomă în scenaristică.
Iahina lucrat în relații publice și publicitate. Și-a
început cariera de scriitoare cu publicații în
reviste Neva și Oktyabr. Secțiuni din romanul ei de
debut, Zuleiha deschide ochii, au apărut în
jurnalul Siberian Fires.

Cuprinsul
1)Titlul Si Autorul Nuvelei
2)Biografia Autorului
3)Rezumatul Operei
4)Concluziile
5)Bibliografia
6)Anexa
 Rezumatul Operei
Zuleiha, o tânără gravidă dintr-un sat de tătari, e deportată în
Siberia după uciderea soțului ei de către un ofițer din Armata
Roșie. Face o călătorie lungă și chinuitoare, alături de țărani
deschiaburiți și intelectuali leningrădeni, deținuți de drept
comun, musulmani și creștini, credincioși și atei, ruși, tătari,
nemți și ciuvași, ajungând într-un loc pustiu, cu o natură
neîndurătoare. Iar comandantul coloniei de muncă înființate aici
este chiar ucigașul soțului ei. Cu o tensiune crescândă, redată
magistral de autoare, între Zuleiha și comandant se înfiripă o
iubire stranie, reținută, dar de o intensitate covârșitoare.
Personajele se transformă, rolurile se inversează, adevărurile
devin incerte. Singura certitudine a eroinei rămâne dragostea
față de fiul ei, Iusuf, pentru salvarea căruia este hotărâtă să
plătească orice preț. Un roman impresionant prin amploare,
suflu epic, forța de evocare și umanism.   Cea mai bună carte pe
care am citit-o în ultima vreme. O carte foarte puternică, care
aduce un suflu nou în literatura rusă. - Evgheni Vodolazkin
Traducere și note de Luana Schidu   Fragment din romanul
"Zuleiha deschide ochii" de Guzel Iahina "— Doamne, ce frig e!
Au mierlit-o toți aici, sau ce? — Încălzește soba aia! Murim
dracului. Bocănit de cizme cu ținte pe scândurile înghețate.
Podeaua scârțâie puternic, sfâșietor. Geme ușița de la sobă.
Sfârâie un chibrit și miroase acru a sulf. Focul se aprinde
trosnind în sobă. — Unde-or fi stăpânii? — Îi găsim, n-avea
grijă. Deocamdată uită-te pe-aici. Fitilul lămpii clipește, se
aprinde - pe pereți dansează umbre întunecate – și, iată ca o
lumină blândă, caldă umple izbă. Deasupra Zuleihai se apleacă o
fată cu pomeții lați, ciupiți de vărsat. E președintele sovietului
sătesc, Manșurka-Scaiete. Ține lampa cu gaz aproape de față, și
de aceea ciupiturile rotunde par adânci, scobite cu lingura. Se
uită preocupat la Zuleiha. Își mută privirea spre chipul tras al lui
Murtază, cercetează surprins pata neagră, închegată, de pe
pieptul lui și fluiera nedumerit. — Noi, Zuleiha, am venit la
bărbatul  tău... Pe buzele lui Manșurka apare un firișor de gheață
încrețit. Vorbește rusește cu accent puternic, dar fluent, corect.
Mai bine decât Zuleiha. E bun de gură, și-a dat drumul la limba
de când flecărește cu solda din hoardele roșii. Ridică-te, avem
de vorbit! Zuleiha nu știe dacă e vis sau e aievea. Dacă e vis, de
ce lumină îi înțeapă atât de dureros ochii? Dacă-i aievea, de ce
sunetele și mirosurile vin de departe, parcă de sub podea? —
Zuleiha! Președintele o scutură apucând-o de umăr, mai întâi
ușurel, apoi mai tare. Ridică-te, femeie! strigă el cu răutate în
tătară. Corpul ei răspunde la auzul cuvintelor cunoscute, ca un
cal la lovitura hățurilor. Își coboară încet picioarele pe podea și
rămâne așezată pe laviță. — Așa, zice satisfăcut Manșurka și
trece din nou la rusă. Tovarășe delegat, e-n regulă! În mijlocul
izbei, cu mâinile înfipte în centură și cizmele depărtate, stă
Ignatov. Fără să se uite la Zuleiha, scoate dintr-o mapă tare de
piele o foaie de hârtie mototolită și un creion. Se uită intrigat în
jur. — Dar cum așa? Ce casă-i asta, nici masa, nici lavițe... Cum
să scriu procesul-verbal? Președintele bate grăbit cu palma în
capacul cufărului de lângă fereastră, cocoțat deasupra celorlalte
cufere: — Uitați, aici ar fi un loc. Ignatov se așază cum poate pe
cufere, kaplaul de în se strânge sub trupul lui mare, cade pe jos.
Își încălzește mâinile suflând în ele, uda cu salivă vârful
creionului și-l înfige în hârtie. — N-au deprins încă modul de
viață socialist, bolborosește Manșurka pe un ton de scuză, ținând
de cuferele nărăvașe, care se mișcă în toate părțile. Păgâni, ce să
le faci! "