Reprezentarea presupune atât mecanisme senzoriale, cât și altele mai complexe,

aparținând gândirii. De aceea, ea face legătura între senzorial și logic.

Reprezentarea apare mai târziu decât percepțiile în viața psihică. Ea își are începutul în
percepție, dar se extinde până la nivel de concept abstract.
Sub raportul conținutului, reprezentarea se apropie de percepție, adică redă însușiri
concrete ale obiectelor.
Multă vreme, reprezentările au fost considerate a fi un dat nemijlocit al conștiinței (o
creație pur subiectivă). Dar ele sunt determinate de realitate. Dacă percepția reflectă însușiri
exterioare, accidentale ale obiectelor, reprezentarea reflectă tot însușiri concrete, dar cele mai
importante pentru obiect sau clasa din care face parte. Tocmai acest lucru face trecerea spre
esențial, ca apanaj al gândirii.
Prin nivelul de organizare, reprezentarea depășește percepția. Ea se află pe un nivel
superior în cadrul izomorfismului dintre sursă și nivelul informațional.
Prin mecanismele operaționale, se apropie de gândire, adică implică un anumit grad de
generalitate.
Reprezentarea este cea mai înaltă imagine senzorială în comparație cu percepția.
Absența actuală a obiectului face ca imaginea mentală să cuprindă o succesiune de
aproximări, dar să se realizeze mai larg generalitatea.
Reprezentările nu mai reproduc în tabloul mental toate însușirile obiectului (cum are
loc în percepții), ci pe cele mai importante. Din acest punct de vedere, reprezentările se
bazează pe percepții, le au ca fundament, dar în forma lor finală ajung să depășească
percepțiile. Ele presupun o prelucrare a informațiilor oferite de obiecte, o selectare a
informațiilor, o integrare a lor în structuri și sisteme stabilite în imagini. Putem spune că ea nu
este doar o percepție trecută, prelucrată, reelaborată și, în final, reprodusă.

Din punct de vedere al discursului, reprezentarea este inferioară discursivității logice.

Ea nu dispune de departajare secvențială. Nu dispune nici de integrare a secvențelor în flux.
Cu cât sunt mai implicați mai mulți analizatori în percepția obiectului, cu cât obiectul a
fost mai implicat în experiența anterioară și cu cât a fost mai implicat în acțiuni și nu a fost
contemplat pasiv, cu atât reprezentările sunt ai clare. Dar acestea nu trebuie înțelese ca o
sinteză perceptivă, ci și printr-un grad de operativitate. Reprezentările dau posibilitatea
simultaneizării succesivului și transformarea simultaneității într-o succesiune coerentă.
Acest lucru se poate realiza doar în prezența operațiilor intelectuale și a limbajului.
Deci ele sunt mecanisme psihice integratoare (integraează datele obiecive cu cele subiective,
pe cele reproductive cu cele productive) și integrate (se subordonează proceselor logice pe
care le servesc.
Psihologul Meyerson considera reprezentarea ca fiind ”regina și cenușăraesa gândirii”.
Reprezentările au o natură contradictorie pentru că deși sunt mecanisme cognitiv
senzoriale, ele se află între senzorial și logic. Ele au fost denumite ”stații intermediare”.
În structura lor întâlnim caracteristici ale proceselor senzoriale de cunoaștere, dar și o
serie de caracteristici care deși nu aparțin proceselor logice, le anticipează și le prefigurează.
Reprezentarea reproduce însușiri concrete, imaginea are caracter intuitiv, deci este un
proces senzorial. Lucrul că reproduce însușirile pline de substanță și faptul că imaginea are un
caracter generalizat semnalizează unele trăsături ale proceselor logice.
Dacă percepțiile au rol informațional și reglator, reprezentările au rol de adaptare la
realitate și reprezintă materie primă printre gândire.
Reprezentările joacă un rol important în cunoaștere. Ele sunt denumite ”Puncte de
plecare”, ”puncte de sprijin”, ”material concret” pentru majoritatea mecanismelor psihice.
Completează percepțiile, fiind fundamentul pentru gândire și operațiile acesteia. Fără
reprezentări, procesele psihice ar fi lipsite de substanță, desprinse de realitatea concretă.
Acestea pregătesc și susțin abstractizările din gândire, au rol în elaborarea sensului
noțional al cuvintelor. Dicționarele redau nu numai noțiunea (cuvântul) ci și imaginea
corespunzătoare lui, ”Împingând” cunoașterea spre forme tot mai evoluate.

Reprezentările sunt suportul care-i dau omului posibilitatea de a-și contura propriul
mediu interior.
Se poate spune că sunt instrumente de planificare și reglare a conduitei umane. Sunt
integrate în jocuri, în activități de învățare, de rezolvare de probleme, de gestionare de situații,
de muncă, fiindu-ne suport pentru finalizarea performantă a lor. De exemplu, în cazul
pictorului, acesta n-ar putea să contureze aspecte din lume, independent de ceea ce știe despre
ea.
 ”Hărțile mintale” constituie un tip caracteristic de cunoaștere, stocate în memorie sub
forma reprezentărilor spațiale.
Reprezentările apar în procesele de cunoaștere, nu doar ca un nivel, ca o etapă, ci și ca
o consecință, efect al cunoașterii care depozitează achizițiile, dar care și pregătesc calea spre
cunoaștere logică, rațională.
Percepțiile și reprezentările, alături de celelalte mecanisme psihice primare constituie
”poarta cunoașterii”. Cu cât această poartă va fi mai larg deschisă, cu atât cunoașterea va fi
mai amplă, mai adecvată și mai utilă.
Dincolo de această poartă se prefigurează o nouă categorie de mecanisme psihice
printre care cele logice.