Sunteți pe pagina 1din 3

Complexul Oedip

Complexul Oedip este un concept teoretic central în psihanaliză. Sigmund Freud (1856-
1939) a descris această noțiune, referindu-se la o legendă a Greciei antice, în care Oedip, fiul
regelui din Teba, fără să știe, își ucide propriul tată, Laios, și se căsătorește cu mama lui,
Iocasta. În psihanaliză, complexul Oedip simbolizează legătura erotică inconștientă cu
părintele de sex opus și rivalitatea față de părintele de același sex, care se dezvoltă încă din
copilărie și provoacă sentimente de vinovăție și teamă în cadrul unei stări nevrotice.

Elaborarea "complexului Oedip"

Oedip şi Sfinxul. Pictură de Ingres

În primele sale lucrări, Freud folosește expresiile "complex nuclear" sau "complex matern",
termenul de "complex Oedip" (Ödipuskomplex) apare pentru prima dată în lucrarea "Zur
Psychologie des Sexuallebens" ("Psihologia vieții sexuale", 1910). După Freud, elaborarea
unui "complex Oedip" constituie o etapă normală în dezvoltarea copiilor de sex masculin,
mama fiind percepută din primul stadiu de dezvoltare drept aceea care îi oferă sânul pentru a
se nutri, fapt care declanșează o primă senzație elementară de plăcere ("faza orală" a vieții
sexuale). Acest impuls inițial de tandrețe este la originea complexului Oedip, care apoi
evoluează în trei faze:

• Faza falică. Copilul de sex masculin începe să aibă intuiția compotamentului sexual
al părinților, între care ar exista o complicitate din care el este exclus. Sentimentul de
frustrație îi provoacă reacții tipice, încercând să se interpună între tată și mamă (de
ex. intră în camera părinților fără să bată la ușă). Dezvoltă o rivalitate față de tată și
își exhibează penisul în prezența mamei.

1
• Teama de castrare. Tatăl capătă în reprezentarea fiului statura unei figuri autoritare
susceptibilă să-l pedepsească. Fiul își imaginează castrarea fie ca o sancțiune din
partea tatălui, în situația de rivalitate (complex Oedip "pozitiv"), fie ca o identificare
cu mama, în dorința inversă de a-și seduce tatăl (complex Oedip "inversat", care
demonstrează ambivalența și bisexualitatea umană potențială). Impulsurile sexuale
sunt în această fază refulate și pot genera traume psihice și stări nevrotice.

• Faza rezolutivă sau de identificare. Refularea impulsurilor sexuale durează până la


adolescență, vârstă la care fiul se eliberează treptat de complexul Oedip și își caută
parteneri sexuali în afara părinților, construindu-și propria personalitate cu elemente
ce provin atât de la mamă, cât și de la tată.

Considerații critice
Freud susținea universalitatea complexului Oedip. El a încercat să demonstreze că cea mai
mare parte a tulburărilor nevrotice ale bărbaților la vârstă adultă ar proveni dintr-un complex
Oedip oprit în evoluție, înainte de faza rezolutivă sau de identificare. Acest punct de vedere a
fost amplu criticat din diferite direcții. Karl Popper critică teoriile lui Freud, ca nefiind
fundamentate științific, ele s-ar baza doar pe convingerea autorului psihanalizei, care - fără
date experimentale sau observații verificabile - modifică realitatea. Astfel o persoană care
neagă existența unor înclinații incestuoase este considerată drept exemplu de refulare, fără a i
se recunoaște posibilitatea unei structuri psihice normale. Mult mai sever este Hans Eysenck,
care consideră că Freud a împins psihiatria cu o sută de ani înapoi, stigmatizându-și pacienții
cu diagnostice false prin redare frauduloasă a istoriilor clinice, pentru că "ceea ce este
adevărat la Freud nu e ceva nou, iar ceea ce este nou nu este adevărat".

Din cadrul școlii psihanalitice

Freud era el însuși conștient de dificultățile adaptării complexului Oedip în cazul copiilor de
sex feminin. Există astfel o asimetrie, care a condus - recurgându-se din nou la legendele
Greciei antice - la noțiunea de "complex Electra" (Electra, fiica lui Agamemnon și a
Clitemnestrei, îl determină pe fratele ei Oreste să-și ucidă mama și pe amantul acesteia,
Aegist, pentru a răzbuna uciderea tatălui lor, Agamemnon). Un curent "dizident" a apărut
chiar în cadrul școlii psihanalitice, în special prin lucrările lui Carl Gustav Jung. După Jung,
viața psihică depinde nu numai de impulsurile individuale inconștiente (cum gândea Freud),
dar și, în egală măsură, la un nivel inconștient colectiv. Jung nu a împărtășit niciodată ideea
unei dorințe "sexuale" a copilului pentru părintele de sex opus, fără a nega totuși importanța
primordială a dorinței incestuoase în viața psihică a persoanelor adulte. Pentru el această
dorință ar reprezenta mai degrabă tendința de întoarcere la starea dinaintea nașterii (pentru a
renaște), decât o dorință sexuală (impuls către anihilare prin moarte).

Alfred Adler consideră că ideea represiunii culpabilității sexuale ar trebui înlocuită cu


tendința de apărare a "eu"-lui din starea de inferioritate, care duce la o supracompensare a
protestului masculin. Complexul Oedip ar fi prin urmare lipsit de semnificație.

În lucrările lui Jacques Lacan formularea freudiană a complexului Oedip este în mod
fundamental reconstruită. Lacan accentuează faptul că, în realitate, conflictul lui Oedip este
doar un mit, o ficțiune verbală. Conflictul are loc nu la nivel real, ci doar în sens simbolic.

2
Tatăl nu este neapărat o persoană reală, ci o "funcție", care poate fi îndeplinită de
reprezentanți diferiți.

Și Erich Fromm interpretează mitul lui Oedip ca simbol al revoltei fiului față de autoritatea
tatălui, într-o societate patriarhală, și nu ca rivalitate sexuală în competiție cu atașamentul
matern.

Din puncte de vedere etnologice

Critici serioase au fost aduse pe baza constatărilor etnologice (Claude Lévi-Strauss). Noțiunea
de "complex Oedip" este inseparabilă de o formă familială precisă, denumită "nucleară", în
care tatăl, mama și copiii trăiesc împreună și tatăl biologic exercită autoritatea părintească
asupra copiilor. Ori acest tip de familie nu este universal, în foarte multe forme culturale nu
tatăl este acela care întruchipează autoritatea asupra familiei. Dacă între tatăl biologic
(complice cu mama până la provocarea unui sentiment de gelozie din partea fiului) și figura
paternă autoritară, care se interpune între fiu și mamă, nu există o identitate, rolurile fiind
disociate, nu sunt realizate condițiile pentru declanșarea unui complex Oedip.

Critică constructivistă recentă

În cartea "Folies à Plusieurs", apărută în anul 2002, istoricul psihanalizei Mikkel Borch-
Jacobsen subliniază faptul că Freud afirmă universalitatea complexului Oedip într-o manieră
absolut arbitrară, în lipsa oricărui material clinic, în scopul găsirii unei explicații ad hoc
pentru presupusele înclinații incestuoase ale unor persoane analizate. Aceste înclinații nu s-ar
datora unui complex Oedip real, ci ar fi fost mai degrabă sugerate persoanelor analizate de
însuși Freud, în tendința lui de a fundamenta etiologia sexuală a nevrozelor.

Bibliografie
• Melanie Klein: Le complexe d'Oedip. Payot-Poche, Paris 2006
• Rudolf Heinz: Oedipuscomplex. Zur Genealogie von Gedächtnis. Passagen, Viena
1991
• Erich Fromm: Sigmund Freuds Psychoanalyse. Größe und Grenzen. DVA, Stuttgart
1979
• B. Simon & R.B. Blass: The development and vicissitudes of Freud's ideas on the
Oedipus complex. Cambridge Univ. Press 1991
• Karl Popper: Conjectures and Refutations. The Growth of Scientific Knowledge. C.A.
Mace, Cambridge 1964
• Hans Eysenck: Decline and Fall of the Freudian Empire. Pelikan, Harmondsworth
1986