TRADURRE IN ITALIANO:

Se îndepărtă apoi șchiopătând si ieși prin aceeași ușă care dădea în salon. Privii din nou caietul. Era
îngrozitor să-l las tocmai acum, când îl găsisem și să mă întorc peste trei zile. Aproape fără să-mi dau seama l-am
luat și l-am ascuns tremurând sub haină. Am întârziat apoi câteva minute ca să-mi domolesc respirația agitată, am
pus la loc celelalte caiete și am ieșit în vârful picioarelor ca să nu întâlnesc pe cineva care să-mi ghicească
gândurile și vina.
(Mircea Eliade)

În seara aceea nu s-a coborât la masă. Feciorul mi-a spus că doamna nu se simte bine. N-am vrut să întreb
mai mult și m-am silit să mănânc în liniște, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. După masă am trecut în biroul
meu, neștiind ce trebuie să fac. De altfel, în zilele acelea mă purtam cu totul la întâmplare. Nu știam, cu câteva
clipe înainte de a lua o hotărâre, ce hotărâre voi alege. Nervii și frazele pe care apucam să le încep -neștiind
niciodată cum am să termin- mă conduceau după voia lor, fără ca eu să pot interveni într-un fel sau altul. Lucrurile
acestea nu se mai întâmplaseră niciodată cu mine; cel puțin într-o asemenea măsură. Dar în acea zi eram cu
desăvârșire năuc, și nu rămăseseră vii în sufletul meu decât resentimentele.
(Mircea Eliade - Nuntă în cer)

N-aș fi dat poate nici o atenție acestei întâmplări dacă nu mi-aș fi amintit din nou, a doua zi întâlnirea
din tren. Trecuseră de atunci vreo 7-8 ani, și multe episoade, foarte mulți oameni cunoscuți în Moldova începuseră
să mi se șteargă din minte. E curios totuși cât de bine îmi aminteam amănuntele acelei întâlniri. Capul acela de
copilă, parfumul părului ei, coperta romanului pe care-l citea, accentul său franțuzesc atât de corect, toate acestea
se păstraseră intacte și îmi năvăleau acum din nou cu precizie în minte. Nu pot spune că mă atrăgea prea mult fata
pe care o întâlnisem în casa prietenei mele. Era foarte frumoasă, dar avea una din acele frumuseți pe care le
descoperi de-abia în urmă; ceea ce te izbea în chip deosebit în Lena era distincția trăsăturilor sale, puritatea
privirilor.
(Mircea Eliade - Nuntă în cer)

Din ultima dumitale scrisoare am să te rog să-mi îngădui să citez aceste rânduri: “Mi-a plăcut întotdeauna
să compar pe filozof cu acel om care, pus în fața unui cățel, să se joace, îl ține inert pe genunchi, întrebând-se:
prin ce minune, oare, am ajuns eu față în față cu acest cățel? Oare simțurile nu mă înșală? Și chiar dacă simțurile
nu m-ar înșela, tare aș vrea să știu descendența acestui cățel, aș vrea să știu dacă și el are suflet ca mine, dacă e
rău sau blând, dacă are crize de conștiință, dacă cunoaște liberul arbitru. Prins deodată în această fascinantă
problematică, omul lasă cățelul jos și începe să mediteze. Mai înainte, nu știu. Poate cățelul a ajuns câine, și a
plecat de lângă el fără ca omul meu să bage de seamă...”. S-a întâmplat ca, chiar în ziua când am citit această
scrisoare a d-tale, să mă întâlnesc pe stradă cu unul dintre prietenii mei, filozof. I-am spus așa, într-o doară:
Gânditorii s-au trudit până acum să înțeleagă lumea dintr-un alt punct de vedere decât cel al cunoașterii imediate.
(Mircea Eliade - Oceanografie)

Când portarul mi-a dat plicul, am avut o tresărire ciudată. Îți recunoscusem scrisul, și am așteptat cu
bucurie ceasul când aveam să citesc această scrisoare grea, chinuită, tristă fără motiv. Mesajele dumitale nu sunt
hrană de toate zilele. Ai un fel brutal de a cere răspunsul, parcă de el ar atârna voința dumitale de supraviețuire.
Când întrebi, parcă ai cere ajutor, parcă te-ai înăbuși. Nu știu cum mai poate dormi un ins după ce scrie asemenea
scrisori. Pentru că nu am mai auzit nimic de d-ta de atâția ani, credeam că ai depășit ceea ce eu numeam (nu fără
oarecare ironie) sentimentul catastrofic al vieții. Credeam că ţi-ai găsit, hai să spunem, axa existenței; și că poți
porni la drum cu mai puțină înfrigurare și fără așteptarea aceea obsedantă a unei catastrofe care să schimbe legea
lumii și plasma vieții d-tale interioare.
(Mircea Eliade - Profetism românesc)