Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ca urmare a acestor schimbări din economie şi din structura socială, încep să apară statele
naţionale moderne, care corespund cel mai bine cerinţelor de dezvoltare a relaţiilor
capitaliste şi a noii clase burgheze. Statele moderne cu interesele lor naţionale se
substituie pe arena europeană celor două mari entităţi cu vocaţie universală – Biserica
catolică şi Imperiul – a căror rivalitate pentru hegemonie dispare.
Acestor transformări social-economice şi politice profunde le-a corespuns un avânt fără
precedent şi în domeniul culturii, o perioadă de înflorire a artei, literaturii, ştiinţei,
gândirii social-politice şi filozofice. Purtătorii noii culturi şi ideologii, ei, umaniştii, au
considerat epoca lor o epocă de „renaştere” spirituală, întemeiată pe reînvierea culturii
antice greco-romane, după o lungă perioadă de întuneric şi de decădere. Umaniştii au
creat o cultură nouă, profană, în centrul căreia se afla omul, opusă culturii impregnate
de dogmele și învăţăturile ecleziastice ale societăţii medievale. Ascetismului şi
pesimismului medieval, Renaşterea i-a opus o concepţie nouă, optimistă, despre lume,
pătrunsă de încrederea în om şi în natură, de idealul unei fericiri terestre. Învăţaţii
Renaşterii au făcut elogiul culturii, al studiilor umaniste ca mijloc de înnobilare şi de
desăvârşire a omului, au formulat idealul unei dezvoltări multilaterale a personalităţii, a
omului universal, întruchipat în figura unor titani ai creaţiei şi ai acţiunii, ca Leonardo da
Vinci, Michelangelo sau Dürer.
Renaşterea a promovat spiritul critic, aşezând raţiunea mai presus de credinţă şi de
tradiţie. Ea a pus bazele ştiinţelor moderne ale naturii, a iniţiat istoriografia modernă,
întemeiată pe o concepţie laică şi pe studiul critic al izvoarelor, a asigurat triumful
limbilor „vulgare” în literatură. Ştiinţele naturii au cunoscut în epoca Renaşterii un
puternic avânt. Din această epocă datează începuturile ştiinţelor moderne ale naturii,
întemeiate pe experiment şi pe aplicarea matematicii. Ramurile ştiinţei care se dezvoltă
cu precădere sunt:mecanica cerească şi terestră şi, în strânsă legătură cu ele, disciplinele
matematice. Cea mai mare realizare ştiinţifică a epocii o constituie crearea sistemului
heliocentric de cătreCopernic, care a dat o lovitură decisivă viziunii tradiţionale, care
plasa Pământul în centrul Universului. Galileipune bazele cinematicii,
iar Keplerdescoperă legile mişcării planetelor. În matematică se dezvoltă mai cu seamă
algebra şi geometria (Tartaglia, Ferrari, Cardano). În domeniul medicinii, A.
Vesaliuspune bazele anatomiei moderne, iar M. Servetodescoperă circulaţia mică a
sângelui. Un progres considerabil au înregistrat cunoştinţele tehnice;se răspândesc armele
de foc, se dezvoltă considerabil industria textilă, mineritul, metalurgia, fabricarea hârtiei,
construcţiile de corăbii (în legătură cu exploatările geografice). Tot din această perioadă
datează invenţia tiparului în Europa (sfârşitul sec. 15), a telescopului (sfârşitul sec. 16 şi
începutul sec. 17).
În Spania, literatura Renaşterii este ilustrată îndeosebi prin romanul picaresc, ai cărei
reprezentanţi au fost Mateo Alemán y de Enero, Quevedo y Villegas Francisco Gómez
ş.a Filonul realist-satiric al literaturii spaniole renascentiste este strălucit valorificat
de Cervantesîn „Don Quijote”, primul roman al literaturii moderne. Epopeea
„Luisiadele” a portughezului Luis de Camoëscuprinde, alături de idei cu caracter
renascentist, aluzii polemice ale vremii. În Anglia, Renaşterea este dominată de
personalitatea lui Shakespeare, a cărui operă oglindeşte dramatic atât crepusculul
societăţii medievale cât şi tensiunile embrionare ale societăţii moderne. În Germania,
datorită unor condiții specifice, umanismul Renaşterii (Ulrich von Hutten, Hans
Sachsş.a.) s-a dezvoltat şi sub haina reformei religioase în luptă cu Biserica catolică,
impunându-se prin spiritul său pronunţat popular şi prin ideea unităţii naţionale. Cărţile
populare care au circulat în sec. 15-16 („Burghezii din Schilda”, „Doctor Faust” şi „Till
Eulenspiegel”) au contribuit la răspândirea în mase a spiritului Renaşterii.
În Spania, influenţa artei italiene s-a manifestat direct, prin import de opere de artă, sau
prin formarea unor artişti locali (Juan de Juanes, Alejo Fernández etc.).
În muzică, Renaşterea începe în sec. 14, prelungindu-se până spre sfârşitul sec. 16.
Influenţa Renaşterii se manifestă pentru prima oară în Italia, în „Ars nova florentina”, în
care stilul polifonic devine caracteristic şi pentru lucrările laice, iar muzica,
emancipându-se de comandamentele ecleziastice, devine expresia sentimentelor laice.
Poezia lirică a lui Dante şi Petrarca e tălmăcită în muzică de Fr. Landino, Ghirardello, G.
da Cascia etc. Forma muzicală predominantă este madrigalul. În Franţa, P. de Cruce, G.
de Machault, Cl. Janequin, Cl. de Jeune, G. Costeley sunt reprezentanţii cei mai de seamă
ai spiritului Renaşterii. În şcoala franco-flamandă, în special compozitorii de origine
franceză sunt exponenţii idealului estetic al Renaşterii, întruchipat în chansonul francez.
O pregnantă notă individuală caracterizează influenţa Renaşterii în lucrările maeştrilor
stilului cromatic (L. Marenzio, G. di Venosa şi C. de Rore). În muzica şcolii veneţiene
(Andrea şi Giovanni Gabrielli şi A. Willaert) se observă diminuarea rolului polifoniei în
favoarea armoniei. Palestrina şi O. di Lasso (care a activat şi în Germania, alături de H.L.
Hassler), reprezentând culmea polifoniei vocale, exprimă atât în lucrările laice, cât şi în
cele liturgice, în modul cel mai cuprinzător, umanismul Renaşterii. În epoca Renaşterii
apar primele suite şi sonate instrumentale. Renaşterea târzie cunoaşte apariţia genului
inovator al operei, iar în domeniul muzici corale de ample proporţii, cantata şi oratoriul.
În Ţările Române, Renaşterea s-a manifestat prin umanismul transilvănean (sec. 15-16),
iar mai târziu în Moldova şi în Țara Românească, prin marii cărturari din sec. 17 şi
începutul sec. 18, umanismul românesc având trăsături specifice, generate de caracterul
său mediat şi tardiv. Prin mijlocirea înaltului cler şi a marii nobilimi, aflate în strânse
relaţii cu Roma, Renaşterea a influenţat puternic arhitectura transilvăneană. Caracteristic
stilului Renaşterii este capela Lazoi a catedralei Sf. Mihail din Alba Iulia. În acelaşi stil
au fost transformate, în sec. 16, şi castele nobiliare. S-au construit pe plan dreptunghiular,
cu curte interioară, castelele din Vinţu de Jos, Criş şi Sânmiclăuş, cel din urmă având
două loggia suprapuse, formate din arcade în semicerc. Casele burgheze din oraşe au
adoptat formele noi în special în decoraţia porţilor şi a ferestrelor (casa Göllner din Sibiu,
casa Halphard din Cluj ş.a.).