Universitatea Babeș-Bolyai

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

Pedagogia Adutilor
Profesor coordnator: Răduț-Taciu Ramona
Student/a: Pop Andra

Tema 3

3. Realizați un eseu, răspunzând la întrebarea: Cine sunt eu, adultul?, din perspectiva unor ipostaze
specifice ale învățării.

O temă filosofică, importantă si de valoare pentru noi, stundenții secției de Științe ale
educației, întru-cât întrebarea ”cine sunt eu?” pune probleme și celor mai mari gânditori și chiar
și psihologiei ca știință. Atunci când auzim prima dată această întrebare, primul gând este acela
că ne va fi ușor să răspundem, ulterior însă, când trebuie să punem răspunsurile pe hârtie, situația
devine dificilă. Un alt motiv care face această întrebare să fie interesantă este acela că una din
replicile cele mai des întâlnite la copii este ”Abia aștept să fiu mare!”, într-o formă sau alta. Este
important ca noi, viitoarele cadre didactice, să știm ce este adultul, mai important, să știm cine
suntem noi ca adulți, pentru a putea să ghidăm viitoarele generații pe drumul spre maturitate,
spre perioada adultă. Propun să începem aceast eseu cu o definiție a adultului.
Adultul – Persoană care a depășit vârsta adolescenței și a ajuns la starea de dezvoltare
deplină, respectiv la stadiul de maturitate. Adultul este caracterizat printr-o mare armonizare a
dimensiunilor personalității, stabilizare si maturizare a diverselor comportamente, prin
intensificarea procesului socializării, prin rafinarea specializării profesionale și prin angajarea
activă și proactivă în viața socială. Vârsta adultă este cea mai întinsă (aprox. 40 de ani), fapt
pentru care este foarte dificil de conturat un profil psihocomportamental pentru omul adult,
indiferent de locul unde s-ar plasa pe acest interval. Adultul este perceput la nivel social ca fiind
persoana care are o familie întemeiată, o ocupație (o profesie) și care are o contribuție
consistentă la cerințele vieții sociale și la asigurarea progresului social. Statutul de adult este
preluat după vârsta de 25 de ani și este menținut până la debutul vârstei de regresie, respectiv
etapele de după 65 de ani. Din perspectivă ontogenetică, adultul reprezintă punctul de vârf al
evoluției și dezvoltării, după care urmează perioada de involuție (E. Noveanu, D. Potolea, 2007).
Din perspectivă educațională, adultul încă mai poate fi supus unor procese de educație si
formare, rezultând un interes din ce în ce mai crescut pentru educația adulților, proces care
asigură adaptarea si readapatarea permanentă la noile provocări din societatea modernă, pentru
care adulții nu au fost pregătiți în copilărie sau adolescență (Definiție preluată din ”Dicționarul
praxiologic de pedagogie”, vol 1).
Conform multor spuse și surse, precum și prin actele care dovedesc, pot fi considerată adultă
după vârsta de 18 ani în comunitatea în care ne aflăm; cu toate că în multe surse atât științifice
cât și studii făcute la facultăți precum Oxford putem regăsii opinii care indentifică vârsta de 25
de ani că fiind cea de la care începe viața de adult. Deși nu mă aflu la acea vârstă, în societate mă
regăsesc că un adult fiindcă am atins punctul maxim de dezvoltare fizică, nu și psihică și
emoțională țin să menționez. Mulți oameni tind să evite acest aspect extrem de important care
diferențează persoanele mature și stabile din punct de vedere emoțional și psihic în urma
experiențelor prin care au trecut. Tocmai aceste experiențe oferă persoanelor mai înaintate în
vârstă avantajul competitor pentru a se numi adult. Posibilitatea de a fi integrat în societate încă
de la vârsta de 18 ani, consider eu, este una foarte bună fiindcă astfel avem posibilitatea de a
avea propriile responsabilități și de a înțelege că orice acțiune a nostra contează, iar orice acțiune
are o reacțiune. De asemenea, vreau să punctez și faptul că, comparativ cu Statele Unite ale
Americii unde vârsta la care eșți considerat adult este de 21 de ani, deși din unele puncte de
vedere este un sistem mai sigur și gândit bine, în multe societăți vârsta tânărului adult de 18 ani îi
poate aduce avantaje precum o recunoaștere diferită de către oameni, drepturi și responsabilități
care ne pot face să conștientizăm din timp lucrurile legate de viață. Fără acest timp de cunoaștere
oferit mai rapid (la vârstă de 18 ani) ,: “Suntem periculoși atunci când nu înțelegem
responsabilitatea pe care o avem pentru cum acționăm, simțim și gândim” (Marshall B.
Rosenberg)

Să revenim la definiția cu care am deschis lucrarea, ”Adultul este caracterizat printr-o mare
armonizare a dimensiunilor personalității, stabilizare si maturizare a diverselor comportamente”.
Din această perspectivă pot spune că sunt pe drumul cel bun. Întotdeauna am avut o fire mai
impulsivă, capitolul „răbdare” fiind unul dificil pentru mine, cu toate astea, am lucrat cu mine și,
cu trecerea timpului, mi-am cizelat comportamentul, astfel că îmi controlez reacțiile și încerc să
am răbdare cu tot si toate. Nu consider că am ajuns la un echilibru ideal al lumii mele interioare,
dar știu cât de bine mă cunosc și știu că sunt aproape de acel echilibru. Nu aș putea spune dacă
asta mă califica pentru statutul de adult, dar știu că sunt o persoană conștientă de sine, echilibrată
în comportamente, care își poate controla izbucnirile și modul de reacție. Se pune un mare accent
în definiția utilizată pe procesul de socializare, oare aici este secretul maturității? Ei bine, nu cred
că este un secret faptul că prin socializare învățăm, astfel că pot fi de acord cu ideea că
socializarea ne formează ca oameni. În primul rând, prin socializare ne expunem la diferite
experiențe emoționale, maturitatea emoțională fiind una dintre cele mai importante caracteristici
ale unui adult. Să luăm drept exemplu un adolescent de liceu (în această perioadă adolescentul
are cele mai multe contacte sociale și, după cum se spune în societate, în această perioadă
adolescentul cunoaște prima dragoste), din cauza schimbărilor hormonale, a creșterii cerințelor
societății (se apropie bacalaureatul, trebuie să înceapă prefigurarea unui drum în viață) alăturate
cerințelor grupului de prieteni și a celor de o vârstă cu ei (dorința de a fi în pas cu moda, dorința
de a avea aceleasi bunuri ca și ceilalți) pun tânărul sub o presiune constantă. Ce înseamnă mai
exact acest lucru? Că nu vorbim despre o tensiune mare, ci despre o tensiune cu o intensitate
redusă, întinsă pe o perioadă lungă de timp. Adolescentul trebuie să se bucure de această
perioadă și de experiențele oferite, în funcție de modul în care acesta reușește să gestioneze
presiunile externe si interne, poate dobândi o formă de maturitate emoțională apropiată de cea a
adultului. În al doilea rând, socializarea este o formă de de învățare informală, ajutându-ne fie să
aprofundăm ceea ce am învățat in mediul instituționalizat, fie să învățăm lucruri noi, despre care
nu se discută în scoală. Pentru adultul deja format, socializarea înseamnă atât o formă de învățare
cât și o provocare continuă. Am stabilit deja faptul că prin socializare se transmit cunoștințe, iar
prin provocare mă refeream la necesitatea răbdării și a controlului comportamentelor în
socializare (adultul trebuie să aibă răbdare cu cei din jurul lui, să îi respecte atât pe ei cât și
opiniile acestora în procesul de socializare). Ca o concluzie a tot ce am spus până acum, a tot ce
reiese din definiția inițială putem spune că adultul reprezintă organismul a ajuns la maturitate în
dezvoltare, care își poate controla comportamentele, dispune de inteligență emoțională și socială.
Cine sunt eu, adultul? Pot răspunde în acest moment că sunt o persoană care a ajuns la maturitate
din punct de vedere fizic, care dispune de inteligență emoțională și socială.
o altă emoție pe care am reușit să o indentific că și tânăr adult și pe care am reușit să o învăț să
stăpânesc prin ipostaze specifice este furia. “Să menții furia este ca a ține un cărbune încins în
mână cu intenția de a - l arunca către altcineva. Noi suntem cei care ne vom arde.”(Buddha). Nu
este ușor să fii o persoană calmă și pacifistă în orice situație. Că și învățătoare am realizat prin ce
situații dificile au trecut și învățătorii și profesorii mei: „Atunci când conștientizarea este adusă
asupra unei emoții, puterea este adusă în viața ta.” (Tara Meyer Robson) , și prin aducerea
aminte și conștientizarea a caracterului lor împotriva furiei care se acumulează în interiorul
nostru, am reușit să descopăr metode de a mă putea autocorecta. Experiențele de viață și
inteligență emoțională creată în urmă ultimelor luni de predare au fost un adevărat punct forte de
a-mi ajusta temperamentul și de a crea un „adult” mai calm și mai stăpânit de sine. Totuși, ce
este această inteligență emoțională, Dr. K Cooper o definește ca: „abilitatea de a intui, înțelege,
și de a aplica eficient puterea emoțiilor că sursă de energie umană, informație, conexiuni și
influență.“. Astfel, consider eu că o dată cu inteligența emoțională dobândită de-a lungul
timpului orice persoană se poate regăsii pe sine, se poate controla și poate devenii un adult mai
bun. Această este principala diferență dintre gândirea și sentimentul purtat de un adult și cel al
unui copil sau adolescent. “Tăria de caracter și inteligența emoțională în fața eșecurilor, pentru a
învăța din ele, sunt miezul succesului”(Robert Kiyosaki) . Acest citat definește din punctul meu
de vedere, adevărata calitate a mea că proaspăt adult, că să pot zice așa, și anume aceea că
împreună cu toate responsabilitățile, problemele și obligațiile cu care vine viața de adult, aceasta
aduce și puterea de a conștientiza, de a gândii diferit, este o metodă unică de învățare prin
metoda greșește și repară; învățătură pusă în practică.
În psihologie se spune despre individ că ar fi format de suma experiențelor sociale, bagajul
ereditar si educația primită. Am vorbit deja despre latura socială care m-a format, iar despre
genetică nu cred că este necesar să discutăm, dar voi trece scurt și peste această categorie. De-a
lungul timpului am observat că am diferite trăsături asemănătoare cu cele ale părinților mei sau
ale altor rude, nu este vorba aici despre comportamente imitabile neapărat, cât despre reacții sau
răspunsuri reflex (asta plus acele clasice asemănări ale oamenilor ”semeni cu tatăl tău, ai nasul
mamei tale, ești la fel de motivat ca unchiul tău„ etc). Îmi respect familia și o voi respecta mereu,
sunt mulți membrii ai familiei mele pe care îi admir, dar nu cred că simplul fapt al nașterii mele
în această familie mă definește atât de mult ca persoană. Mai mult cred că mă definește faptul că
aleg (a se citi pe o notă gravă acest cuvânt) să îi admir, să învăț de la ei, decât simplul fapt că m-
am născut cu ceva gata primit.
 Rămâne astfel o ultimă perspectivă a formării mele ca adult, cea mai importantă pentru
lucrarea de față, respectiv latura educațională. Din perspectiva stadiilor lui Piaget, pot spune că
am achiziționat tot ceea ce era de achiziționat în urma trecerii mele prin sistemul de învățământ,
atingând structura și modul de gândire adultă, recunoscător fiind pentru prelucrarea și lucrul cu
conceptele abstracte. Viața în sine este un subiect de meditație, de aceea mă bucur că am învățat
cum să analizez diferite aspecte, cum să îmi pun întrebări și cum să caut răspunsuri. Tot în cadrul
școlii am învățat bazele utilizării noilor tehnologii, desigur, nu se fac lecții foarte aprofundate în
școală, tehnologia fiind foarte puțin utilizată atunci când eram eu elev, dar voi da acest credit
școlii pentru deschiderea unor oarecare interese pentru anumite laturi ale tehnologiei (de
exemplu lucrul in excel nu prezenta interes pentru mine în afara școlii, dar am învățat să lucrez în
această aplicație datorită școlii, chiar dacă aprofundarea ulterioară mi se datorează).
Școala nu formează individul numai din perspectiva cunoștințelor acumulate și a
comportamentelor formate, în ceea ce mă privește, școala m-a făcut să descopăr un oarecare
talent și o mare plăcere în a scrie, a compune poezii și diferite lucrări. Nu am găsit apoi un sprijin
real sau oportunitatea de a evolua prin intermediul școlar în acest domeniu, dar datorită școlii am
ajuns la această pasiune care și astăzi orientează drumul meu ca adult. Mă pot raporta și la
modelul dezvoltării propus de Erik Erikson și pot confirma faptul că în urma parcurgerii
sistemului educațional. Trecând prin provocările acestuia, am înteles concepte precum inițiativă,
competență, comparare socială, dezvoltare a identității, etc. În urma parcursului meu școlar am
învățat multe lucruri, inclusiv socializarea și inteligența emoțională despre care vorbeam mai sus,
cât și informații teoretice/abilități practice menite să ne ajute în viitoarea carieră. Din perspectiva
educațională, adultul care sunt astăzi nu s-a oprit din învățat și nu cred că se va opri vreodată,
fiind într-un domeniu în care se fac noi descoperiri, noi cercetări și noi recomandări, dar
domeniul nu este singurul care mă motivează să continui învățarea, continui să o fac pentru că
asta îmi doresc, să învăț tot ce pot și să folosesc aceste cunoștințe pentru a deveni o persoană mai
bună. Prin simpla structură a sistemulu de învățământ (graduală, pe trepte de dificultate)
întelegem că mereu există o treaptă superioară și că nu trebuie să ne oprim niciodată din învățat,
mai ales acum, când noile tehnologii ne oferă atâtea oportunități de învățare. Un alt lucru pentru
care dau credit sistemului de învățământ este acela că încearcă să învețe elevii să verifice
informația în vederea stabilirii a ce este valabil pe internet si ce este ”fake news/fake info”
(incapacitatea de a le diferenția este o problemă reală în rândul adulților din societatea actuală).
Din perspectivă educațională, eu ca adult reprezint suma informațiilor si a abilităților practice pe
care le-am acumulat în cadrul educatiei formale și a celei nonformale, dar și comportamentele și
comportamentele și modurile de reacție pe care mi le-am însușit. Țin minte și astăzi cum în urma
unei dispute cu un cadru didactic, doamna director a liceului în care învățam a fost chemată la
noi în clasă pentru a se lua unele măsuri disciplinare, moment în care, domna director, o femeie
foarte calmă de altfel, ne-a explicat că, indiferent ce probleme avem, putem să le rezolvăm cu
calm, prin discuții civilizate. Nu pare o lecție foarte ”complicată„ sau nouă pentru cineva, cred că
știm cu toții că în majoritatea cazurilor vorba bună functionează mai eficient decât cearta, dar
pentru niște adolescenți agitați a contat cum o autoritate ne-a explicat, ne-a vorbit de la egal la
egal și nu ne-a îndemnat să renunțăm la opiniile noastre, ci ne-a îndemnat să le expunem cu
calm. Am avut câteva modele de urmat în etapele școlare pe care le-am urmat, unele modele de
profesionalism didactic, alte modele de personalitate umană. Sunt recunoscător pentru toate, azi
ca adult. De asemenea, ca adult, apreciez modul în care unele cadre didactice din facultate ni se
adresează, în facultate am învățat importanța reală a feedback-ului, a încurajării în exprimare (am
fost aproape șocat când am auzit că în facultate trebuie sa vorbim, să ne spunem părerea chiar
dacă greșim, în liceu nu ni se spunea asta). Desigur, eu nici în postura adolescentului nu am avut
probleme în a mă exprima deschis și liber, dar descoperirea acestor informații in facultate este de
valoare și pentru că îmi susține părerea legată de faptul că învățarea nu se oprește niciodată.
Astfel, întrebarea „cine sunt eu, adultul?” devine răspunsul - sunt o persoană care aplică
învățăturile aflate din experiențe anterioare, fiindcă viața în sine „este o ocazie să cunoașteți ca
experiență ceea ce deja cunoașteți sub formă de concept” (Neale Donald Walsch).  Înconjurată
de atâtea situații, persoane și obstacole de la care pot învăța vreau să închei acest eseu prin a reda
un gând de viitor, minunat expus de Maya Angelou, o minunată scriitoare de culoare care nu s-a
oprit din a învață nici în ultimele clipe ale vieții: „Scopul meu în viață nu este doar să
supraviețuiesc ci să înfloresc; să fac asta cu pasiune, ceva compasiune, ceva umor, și ceva stil.”

Ce mă definește cel mai mult ca adult din perspectiva cunoștințelor? Este faptul că sunt conștient
de faptul că știu câte ceva, că am o bază de cunoștințe, dar sunt conștient și de faptul că nu știu
tot, deci nu pot avea mereu dreptate, existând posibilitatea de a face greșeli pe care numai cu
maturitate și conștientizare/recunoaștere adultă le pot accepta, înțelege, repara și, în cele din
urmă, depăși. A fi adult înseamnă de multe ori să ai o responsabilitate față de alții egală cu cea
față de propria persoană, de aceea sunt astăzi aici, pentru a mă forma și a ajuta ulterior la
propagarea ideii de egalitate, o idee pe care nu am învățat-o de mic în școli, dar care ar trebui să
se predea, pentru că suntem prea mulți pe această planetă pentru a nu avea responsabilități unii
față de ceilalți. Adultul care sunt atăzi este gata să se pregătească pentru responsabilitatea
educării si formării generațiilor de mâine, iar asta cred că mă definește destul de mult.