UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

JOCUL ŞI ÎNVĂŢAREA LA COPILUL

PREŞCOLAR

COORDONATOR: STUDENT:
Lect. univ. dr. Călin Tudor-Ginel
Camelia Brîncoveanu

București
2021

1
 Activitatea predominantă la vârsta preşcolară este jocul. Prin joc copilul se familiarizează
cu activităţile de învăţare necesare trecerii în învăţământul primar.
Prin urmare, jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţii care paralel cu
destinderea, buna dispoziţie şi bucuria, urmăreşte obiectivele de pregătire intelectuală, tehnică,
morală şi fizică a copilului.
Jocul este cel mai natural proces de învățare prin care copiii descoperă lumea, dezvoltă o
serie de abilități și formează relații. Copiii au înclinația naturală de a explora, de a mânui, de a
crea, de a-și testa ideile și a învăța noi lucruri pe baza a ceea ce știu deja. Educarium 1 trimitere
în pagină pentru explicarea termenului încurajează, atât jocul liber, cât și jocul ghidat de
către educatori, considerând toți copiii ca fiind competenți, curioși, capabili de gândire complexă
și cu un potențial bogat.
Exemple concrete: Încurajăm jocul și dezvoltarea motricității fine, nu întrerupem
activitățile în care copiii sunt antrenați, încurajăm mintea de inginer care desface jucării pentru a
le construi ulterior, pentru a vedea din ce sunt făcute; folosim „stop” doar când jocul pune în
pericol siguranța copilului sau a colegilor săi și explicăm exact „de ce”.
În anul 1990, Asociaţia internaţională pentru dreptul copilului   de a se juca a prezentat
importanţa jocului în procesul de educaţie. Participanţii din 15 ţări au afirmat de comun acord că:
jocul este important pe întregul parcurs al procesului de educaţie; jocul spontan este important
pentru dezvoltarea copilului; climatul natural, cultural şi interpersonal trebuie să fie îmbunătăţit
şi extins pentru a încuraja jocul; interacţiunile copil-adult în activităţi corespunzătoare de joc ale
copilului sunt o componentă importantă a procesului învăţării. Cercetătorii au descoperit că
experienţa jocului se află în strânsă legătură cu numeroase funcţii şi operaţii psihologice precum:
● gândirea creativă; rezolvarea problemelor;
● abilitatea de a face faţă tensiunilor şi anxietăţilor;
● achiziţionarea de noi perspective, semnificaţii ale lucrurilor;
● abilitatea de a utiliza instrumente;
● dezvoltarea limbajului (Christie & Johnson, 1983, p......). nu apare în bibliografie
Conform lui Howard Gardner2, jocul reprezintă o experienţă care stimulează dezvoltarea
tuturor celor nouă tipuri de inteligenţe: un proces universal interdisciplinar, o activitate
de exprimare a sinelui prin imaginaţie, un drept fundamental al copilului, un mod de înţelegere a
realităţii, eliberat de eşecuri, diferit la variate vârste, necesită diferite obiecte şi activităţi pentru
fiecare vârstă.

Anii copilăriei mici, în special până la 3 ani, sunt deosebit de importanţi pentru

dezvoltarea creierului, întrucât experienţele trăite în cadrul jocului determină dezvoltarea unui

1 Educarium…………………….
2

2
număr din ce în ce mai mare de sinapse care construiesc şi modelează creierul aflat în creştere.
Jocul, în contextul ataşamentului securizant al adulţilor, oferă copiilor stimularea şi activitatea
fizică de care au nevoie pentru a-şi dezvolta creierul, proces necesar viitoarei învăţări.

TIPURI DE JOCURI

Dintre tipurile de jocuri amintim:

1. Jocul paralel - copilului îi place să se joace singur cu jucăriile pe care el şi le alege şi nu
pare deloc interesat de ce se joacă ceilalţi copii;
2. Jocul asociativ - copilul se joacă cu ceilalţi, se implică în unele activităţi. Au tendinţa de
a îi exclude pe alţii, limitând numărul celor cu care se joacă, la doi sau trei parteneri.
Jocul cunoaşte evoluţii numai cu acordul fiecăruia implicat cu oarecare sau fără
negociere;
3. Jocul cooperativ - copiii îşi organizează singuri jocul, îşi desemnează rolurile, îşi împart
responsabilităţile şi negociază regulile. Deseori, unul sau doi copii domină jocul. Jocul
se constituie ca activitate fundamentală în perioada timpurie. Diversificarea jocului
manifestată prin apariţia unor noi forme de joc. Modificarea structurii jocului în sensul
apariţiei unor noi elemente, subiecte, rolul, regulile. Trecerea de la reflectarea externă a
acţiunii indivizilor, fără o semnificaţie socială la nivelul posibil de înţelegerea copilului
preşcolar. Trecerea de la atitudinea de identificare a planurilor real-imaginar la disocierea
până la opunerea lor. Apariţia conştiinţei situaţiei de joc (este de-adevăratelea sau
ne jucăm).;
4. Jocuri practice (specifice sugarilor) - copilul pipăie, explorează jucăriile şi obiectele pe
care le are la îndemână (specifice vârstei lui), le scutură pentru a auzi anumite zgomote,
loveşte cu ele, trage de anumite obiecte pentru a vedea ce se întâmplă;
5. Jocurile manipulative (specifice celor de 1-2 ani) - copilul manipulează obiectele,
jucăriile specifice vârstei lui (piese de Lego, forme, figuri mari, puzzle-uri mari etc.), le
mişcă, le transportă, le adună/le împrăştie, le încarcă/le descarcă din cutii, le desface;
6. Jocuri simbolice (specifice preşcolarilor: 3-6 ani) - jocuri în care copilul utilizează
mediul pentru a pune în scenă realitatea aşa cum o percepe el, jocurile în care ei pretind
că sunt diferite personaje din lumea reală sau imaginară; 
7. Jocurile cu reguli (specifice şcolarilor mici: 6-10 ani) - jocuri care au regulile lor,
precum sunt jocurile de echipă, jocurile sportive. Sunt, în general, jocuri ale căror reguli
stabilesc prin ce modalitate câştigi.
Exemple: „De-a v-aţi ascunselea”. Regulile sunt ale jocului, nu sunt reguli ale cadrului
didactic. Copiii inventează astfel de jocuri şi, îndeosebi, regulile lor. Unele jocuri didactice sunt

3
şi jocuri cu reguli. De exemplu, jocul „Eu spun una, tu spui multe” — măr/mere, maşină/maşini
etc., este un joc didactic cu unele reguli.
Jocul nu constituie doar o distracţie, ci o ocupaţie de timp liber care deţine un rol
important în formarea omului. Edurade Claparede spunea despre copil că: domeniul jocului este
paradisul lui, ca şi cum ar fi în realitate ( H. Barbu, 1993 , p.77) .
Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu
şi mai atrăgător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie, de veselie şi de bucurie, de
destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei, plictiselii şi a oboselii.
Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care educatoarea/educatorul
consolidează, precizează şi chiar verifică cunoştinţele copiilor, le îmbogăţeşte sfera de
cunoştinţe, pune în valoare şi antrenează capacităţile creatoare ale acestora.
Eficienţa jocului didactic depinde de cele mai multe ori de felul în care educatoarea poate
să asigure o concordanţă între tema jocului şi materialul didactic existent, de felul în care ştie să
folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare a elevilor prin întrebări, indicaţii, explicaţii,
aprecieri.
Prin jocul didactic copilul contribuie la soluţionarea unor taine, deci lucrează efectiv şi în
acelaşi timp gândeşte în mod original, creator. Jocul didactic constituie o motivaţie pentru
sarcinile didactice pe care le are de rezolvat copilul având dorinţa, puterea şi curiozitatea de a
cunoaşte, de a afla.
Efortul intens intelectual al copiilor este posibil în cadrul jocului didactic , numai cu
condiţia de a menţine trează atenţia lor. În general, acţiunea de joc, prin caracterul ei distractiv,
favorizează apariţia şi menţinerea atenţiei în mod spontan. Faptul acesta are o deosebită
importanţă întrucât prin participarea atenţiei involuntare, energia nervoasă economisită
foloseşte în activizarea gândirii. ( Verzari et all, 1968, p.135).
În grădiniţă predominant este jocul. Trecerea la activitatea de învăţare, ca activitate
predominantă este indicat a nu se face brusc. Programele clasei I recomandă desfăşurarea unei
activităţi instructive sub formă de joc. Eduarde Claparede spunea: ,,a introduce în şcoală
atmosfera jocului este, de altfel, singura posibilitate de a o pune la adăpost de învinuirea ce i se
aduce şi care altminteri, ar fi pentru ea o condamnare fără apel” ( H. Barbu, 1993, p.10) .

ÎNVĂȚAREA

Alături de joc, la vârsta preşcolarităţii, o altă formă de activitate care contribuie la

dezvoltarea psihică a copilului fie prin ea însăşi, fie combinată cu jocul, este învăţarea. Bazată
pe asimilarea şi sedimentarea cunoştinţelor, învăţarea conduce la elaborarea unor comportamente
noi care satisfac mai bine necesităţile adaptative ale copilului. La această vârstă sunt întâlnite
două tipuri de învăţare şi anume:

4
 ▪ învăţarea socială, realizată ca urmare a contactelor interpersonale ale copiilor cu adulţii
sau cu cei de-o seamă cu ei în contexte situaţionale de viaţă;
▪ învăţarea didactică, ce presupune organizarea, conducerea şi dirijarea ei sistematică de
către personalul social pregătit în acest scop, desfăşurarea în cadrul instituţionalizat al
grădiniţei de copii.
Învăţarea socială reprezintă un proces social şi are următoarele caracteristici:
● acumularea de către elev (individ ) a unei experienţe sociale (se învaţă prin efort
individual, prin experienţa proprie, din experienţa altora, fixată în modele;
● un cadru social concret (şcoala – ca instituţie, organizarea în clase după anumite criterii,
respectiv grup psihosocial educaţional, cu toate implicaţiile ce le integrează);
● finalitaţile, respectiv scopurile şi obiectivele, funcţiile derivă din nevoile sociale concrete;
● transmiterea şi fixarea experienţei se realizează prin actul comunicării, cu ajutorul
limbajului, sub forma sistemelor conceptuale, a priceperilor şi deprinderilor;
● contexte culturale şi modele educaţionale;
● elevul (individul ) se integrează într-un colectiv, participă ca factor activ la dezvoltarea
socială ( Joiţa et all, 2003, p.129).
Multe dintre jocurile copiilor presupun cooperarea lor. Ori, pentru ca aceste jocuri să
poată fi desfăşurate, este nevoie ca preşcolarul să înveţe a coopera cu alţii, adică să stabilească
uşor contacte interpersonale, acomodându-se uşor la noile situaţii, aducându-şi contribuţia la
desfăşurarea activităţii (aport de informare, opinii, aprecieri). Este nevoie astfel, de a-i respecta
pe ceilalţi, de a ţine cont de părerea lor.
Învăţarea didactică, presupune după Pantelimon Golu ( Pantelimon Golu, Psihologia
învățării și dezvoltării……) următoarele caracteristici:
▪ se realizează în cadru instituţional, implică norme, legi, regulamente;
▪ este un proces dirijat din exterior;
▪ este o activitate conştientă;
▪ are un caracter secvenţial;
▪ deţine un caracter gradual;
▪ este un proces social de relaţionare pe verticală, în special şi pe orizontală.

RELAȚIA JOC-ÎNVĂȚARE

Toate informaţiile transmise se realizează la această vârstă sub forma jocului iar datorită
explicaţiilor educatoarei/educatorului îl obligă pe copil să fie atent, să reţină şi apoi să
reactualizeze, să înţeleagă, fapt care impulsionează dezvoltarea capacităţii sale amnezice,
raţionale, verbale. Jocul prin natura sa stimulează activitatea de învăţare şi atenuează efectele
efortului fizic şi intelectual pe care îl presupune activitatea organizată de învăţare.

5
 Printre jocurile pe care le desfăşurăm cu copiii pentru a-I ajuta să-şi însuşească
deprinderile de a despărţi cuvintele în silabe voi descrie jocul: „Panglicuţele”.
În jocul didactic „Panglicuţele” am urmărit consolidarea deprinderii de a separa silabele
din cuvinte formate din 2-3 silabe directe sau inverse. Sarcina didactică a constat în
reprezentarea simbolică a cuvântului despărţit în silabe cu ajutorul unor pamblicuţe de diferite
lungimi. Regula de joc cerea copiilor să denumească imaginea, să reprezinte cuvântul care era
redat simbolic, să stabilească numărul de silabe, locul lor şi apoi să reconstituie cuvântul.
Aşa am procedat şi în jocul didactic De-a şcolarii! în care copiii au avut ca sarcină să
descompună cuvintele date în silabe şi să redea schema grafică la tablă şi pe caiete. În varianta de
joc am cerut copiilor să ghicească silaba care a fost ştearsă din schema grafică de la tablă şi să-i
stabilească locul.
Jocul didactic Spune la ce m-am gândit! a urmărit găsirea cuvintelor care să înceapă cu
silaba dată în scopul perfecţionării capacităţii de analiză şi sinteză fonetică, a capacităţii de a
efectua rapid asociaţii verbale. Acţiunea de joc a pus copiii în situaţia de a completa silaba dată
în scopul obţinerii unui cuvânt: ma – (să), ca – (nă), va – (ră) şi să găsească cuvinte care încep cu
aceeaşi silabă.
În lucrarea Didactica activităţilor instructiv-educative pentru învăţământul preprimar 3
autorii consideră că: „pentru buna desfăşurare a jocurilor didactice organizate la grupă, este
necesar să se asigure un cadru stimulativ, în scopul participării, antrenării şi stabilirii unor relaţii
între educatoare/educator-copil, copil-copii, copil-grupă. Atât în cadrul desfăşurării jocurilor, cât
şi după parcurgerea unui grup de jocuri didactice, se va analiza gradul de realizare a obiectivelor
propuse, nivelul de însuşire a conţinutului, de formare a deprinderilor de exprimare orală a
preşcolarilor. Unde sunt ghilimelele?
Prin acţiunea sa, jocul are următoarele rezultate: dezvoltarea spiritului de observaţie,
interesul pentru cunoaştere, capacităţile de analiză, sinteză şi calităţile atenţiei, îndemânarea,
formarea capacităţii de percepere corectă şi diferenţiată a limbajului, articularea corectă a
cuvintelor. Există o mare importanţă a acestor două preocupări a preşcolarilor, ambele trebuie
utilizate şi folosite împreună deoarece numai aşa se poate face continuitatea dezvoltării copilului
şi continuitatea procesului muncii educative.
Jean Château spunea despre copil (Copilul și jocul): ,,despre un copil nu se poate spune
că el creşte şi atât; trebuie să spunem că el se dezvoltă prin joc”( H. Barbu, 1993, p.44).
Ca educatoare/educator nu trebuie să-i forţăm pe copii să facă anumite lucruri fără o
explicaţie. Trebuie să combinăm elementele de joc cu cele de învăţare pentru ca acestea să fie
plăcute şi atrăgătoare. Éduarde Claparède (Psihologia copilului) spunea: ,,fără îndoială, la
grădiniţa de copii se ţine seama de necesitatea jocului, fiindcă ar fi cu totul imposibil să facem
altfel... În timpul primilor 5 sau 6 ani de viaţă, evoluţia naturală este, deci, relativ bine respectată.
Dar pe urmă! În loc de a continua să se urmeze calea naturii, şcoala deviază brusc şi, fără

3 Dumitru Gherghina, Cornel Novac, Didactica activităţilor instructiv-educative pentru învăţământul preprimar,
Editura Didactica Nova, Craiova, 2005, p……

6
tranziţie, transplantează copilul, din domeniul jocului celui mai naiv, în acela al muncii cele mai
respingătoare, în domeniul muncii forţate” (H. Barbu, 1993, p.45).
Noi trebuie să ajutăm copilul atunci când este nevoie deoarece copilul este prea mic şi
neajutorat spre a pune în aplicare ceea ce vrea şi ceea ce ar vrea să facă singur. Lăsat liber, fără
sprijin şi fără îndrumare atentă, el n-ar putea duce la bun sfârşit ceea ce şi-a dorit, iar jocul îşi
pierde mult din farmec şi din frumuseţea sa. Copilul nu trebuie să acţioneze într-o lume aleasă
subiectiv şi la întâmplare pentru că se pierde cel mai preţios mod de a influenţa, de a direcţiona
dezvoltarea să pe plan psihic, moral şi chiar fizic. Prin activităţile organizate la grădiniţă,
educatoarea urmăreşte să determine într-un sens pozitiv comportamentul copiilor, gândirea lor.
Jocul, din punctul de vedere al copilului nu se înfăţişează ca o activitate, de plăcere”, dar din cel
al educatoarei este o preocupare instructiv - educativă de mare răspundere, şi cu mari valenţe
formative.

BIBLIOGRAFIE:
7
 1. Barbu Hristu, Activităţi de joc şi recreativ distractive, Editura Didactică şi Pedagogică
R.A, București, 1993;
2. Joiţa E.; Ilie V.; Vlad M.; Frăsineanu E., Psihopedagogie pentru examenele de
definitivare şi grade didactice, Editura Arves, Craiova, 2003;
3. Gherghina D.; Novac C.; Mitrache A.; Ilie V., Didactica activităţilor instructiv-
educative pentru învăţământul preprimar, Editura Didactica Nova, Craiova, 2005;
4. E.Verzari; M.Taiban; V. Manasia; E. Gheorghian, Cunoaşterea mediului înconjurător şi
dezvoltarea vorbirii-metodică, Editura Didactică şi Pedagogică, București, 1968.

Ghidul cadrelor didactice pentru educația timpurie și învățământul preșcolar,

Ministerul Educației și Tineretului al Republicii Moldova, Asociația “Ajută-l
să crească mare”, UNICEF (2015) NU

Atenție la tehnoredactare (ghilimele, înșiruirile, numerotarea paginilor

etc.).
Așa trebuie să arate materialul.
Alegeți de la început modalitatea de trimitere în pagină.
La bibliografie aveți nevoie de mai multe lucrări (10).
Așa se realizează bibliografia – nu folosiți materiale din Moldova.
Se putea mai bine (exemple), dar puteți oferi materialul colegilor.
Mulțumesc.