Proprietăți fizice[modificare 

| modificare sursă]
Magneziul este un metal foarte rezistent, de culoare alb-argintie, foarte ușor (cu o treime mai ușor decât aluminiul) și care devine ușor mat în contact
cu aerul. În soluție, formează ioni de Mg++. Este ușor de aprins când este sub formă de fâșii subțiri. Odată aprins, arde cu o flacără albă, foarte
luminoasă și este greu de stins, fiind capabil să ardă la interacțiunea cu azotul și dioxidul de carbon.

Proprietăți chimice[modificare | modificare sursă]

Compuși[modificare | modificare sursă]
Formează compuși intermetalici cu cuprul, nichelul.

Răspândire[modificare | modificare sursă]
Verdețurile, ca de exemplu spanacul, furnizează magneziu pentru că molecula de clorofilă conține acest metal. Nucile, semințele și unele cereale sunt
o bună sursă de magneziu. Deși magneziul este prezent în multe alimente, se întâlnește în general în cantități mici. Conform părerii multor nutriționiști,
necesarul zilnic de magneziu nu poate fi asimilat dintr-un singur fel de mâncare. Mâncând o mare varietate de mâncăruri, incluzând cinci feluri de
fructe și legume zilnic și multe cereale, se poate asigura doza adecvată de magneziu.

Cantitatea de magneziu conținută în alimentele prelucrate este în general mică. Apa poate fi o sursă de magneziu, dar cantitatea diferă în funcție
de calitatea apei. Iată câteva aliente și cantitatea de magneziu aferentă:

 spanac (1/2 cana)= 80 mg

 unt de arahide (2 lingurițe) = 50 mg
 lapte degresat (1 cana) = 40 mg

Producere[modificare | modificare sursă]
Preparare în laborator[modificare | modificare sursă]
Producere la scară industrială[modificare | modificare sursă]
Deși magneziul se găsește în peste 60 de minerale, numai dolomitul, magnezitul, brucitul, carnalitul, talcul și olivina au importanță economică.
În Statele Unite, acest metal se obține în principal prin electroliza clorurii de magneziu din apa de mare și lacuri sărate.

catod: Mg2+ + 2e- → Mg