Îmbunătățirea densității motrice la orele de educație fizică realizate în

spații mici

Prof. Claudiu Conțiu, Liceul Teoretic ”Pavel Dan” Câmpia Turzii

O mare parte a școlilor se confrunta cu problema spațiului unde se realizează lecția de

educație fizică, în perioadele de timp nefavorabile. Unele școli nu au sala de sport, lecțiile
desfășurându-se in sala de clasă sau în cazul mai fericit într-o sală de clasă transformată în
sală de sport. În alte școlii sala de sport este folosită în același timp de două sau trei clase.

Fiecare profesor parcurge niște etape de studiu teoretic, apoi empirice pentru a îmbunătăți
densitatea motrică, timpul efectiv de lucru al elevilor, in special la clasele cu efectiv mare de
elevi.

Până la urmă cea mai atractivă parte a lecției sunt momentele în care se realizează concursuri
de tip ștafetă și jocuri dinamice. Intr-un spațiu mic poate să scadă densitatea motrică a lecției
dacă nu alegem sistemele de acționare potrivite.

Exemplele prezentate mai departe nu sunt exhaustive, nu sunt nici idei originale, ci eventual
adaptări la specificul claselor de elevi cu care lucrez.

Astfel pentru consolidarea deprinderilor de aruncare și prindere a mingii, pentru dezvoltarea

rezistenței, atenția distributivă, putem complica puțin jocul ”rațele și vânătorii”, folosind 2 sau
4 mingi de spumă, ajungând astfel la ”dodgeball” cu reguli spimplificate:
Pentru dezvoltarea capacităților coordonative, a cooperării, ”volei cu
cearceaful”:

Concursuri folosind cercuri de gimnastică:

Forță:

Capacități coordinative:
Revenire, capacități coordinative:
 Viteză de reacție, schema corporală, revenire:

Cooperare, miriapodul:

Ca și profesioniști avem datoria să încercam realizarea unor lecții cu o densitate

motrică crescută, indiferent de condițiile existente în școală. Idealul in ceea ce privește o bază
sportivă este posibil să nu se realizeze foarte repede și în majoritatea cazurilor să nu depindă
de profesorul de educație fizică. Până la acel moment la care școala va reuși să obțină
finanțare pentru construcția unui complex polisportiv, putem folosi bibliografia clasică și
digitală, ideile interesante ale altor colegi și nu în ultimul rând imaginația.

Nota de prezentare a programei școlare pentru educație fizică la clasa pregatitoare,

precizează că se urmăreşte „realizarea unui demers didactic personalizat, care să asigure
formarea competenţelor prevăzute de programă în contextul specific al fiecărei clase şi al
fiecărui elev. Includerea clasei pregătitoare în învăţământul general şi obligatoriu implică o
perspectivă nuanţată a curriculumului la acest nivel de vârstă. Este necesară o abordare
specifică educaţiei timpurii, bazată în esenţă pe stimularea învăţării prin joc, care să ofere în
acelaşi timp o plajă largă de diferenţiere a demersului didactic, în funcţie de nivelul de
achiziţii variate ale elevilor”.
Elevii din ciclul primar au anumite particularităţi care impun folosirea unor mijloace
specifice, care să fie eficiente în lecţia de educaţie fizică. Astfel, stapânirea de sine, disciplina,
voinţa, capacitatea de efort, sunt slab dezvoltate la această vârstă. Elevii întâmpină dificultăţi
în stapânirea stărilor emoţionale, în controlul gesturilor şi acţiunilor, în încadrarea în viaţa
colectivului. Numărul de elevi existenţi în clasele primare la foarte multe școli, este mare,
apropiindu-se de 30 de copii. 30 de elevi cu dificultăţi în stapânirea starilor emoţionale, a
controlului gesturilor şi a acţiunilor pot transforma sala de sport sau terenul de sport într-un
„stup de albine”. Având în vedere că la această vârstă jocul ocupă un rol şi un loc important în
viaţa copilului, profesorul trebuie să sa ocupe de utilizarea acestuia ca mijloc de bază al
educaţiei fizice.
Practic vorbind profesorul incearcă să respecte programa școlară într-un context de
”supraviețuire”. Sunt în asentimentul unui bloger care își pune intrebarea ”ce-i acela un
profesor bun? - Un profesor bun e acela care urmează la oră programa după care vor fi
evaluați elevii lui la examene sau concursuri de care depinde viitorul lor școlar sau
profesional. Se cheamă responsabilitate.
Un profesor bun e acela care face programa digerabilă și agreabilă, chiar și atunci când nu e
de acord cu ea. Pentru un profesor, Creangă e calea grea. Nu ai simpatia și disponibilitatea
elevilor asigurate din start. Trebuie să muncești pentru ele. Trebuie să concepi acasă activități,
dacă cele din manual nu-ți plac. Se cheamă măiestrie.
Un profesor bun e acela care reușește, eventual, să facă și alceva pe lângă programă. Se
cheamă pasiune”.
Chiar dacă disciplina educație fizică nu are o ”importanță” așa de mare, incît să se
impună o parcurgere a programei cât mai riguroasă, totuși soluția ”plasării” mingii elevilor nu
este de dorit, mai ales copiilor din clasa pregătitoare.
Varsta elevilor din clasa pregatitoare: 6,7 ani, este de fapt varsta prescolarilor de acum
câțiva ani. Aceștia elevi nu sunt obișnuiți cu cerințele școlii, cu cerințele programei școlare, cu
cerințele profesorului de educație fizică și sport.
Bibliografia de specialitate cuprinde o multitudine de mijloace de acționare, de jocuri
potrivite elevilor din învățământul primar. Dar specificul claselor pregătitoare face ca
majoritatea să fie greu de folosit. Cel mai greu este sa reusesti sa captezi atentia tuturor
elevilor. Daca 50% dintre elevi sunt atenti la explicatii, restul „zboara” prin sala.
O formatie de adunare completă este un vis, tot timpul mai exista câțiva elevi care părăsesc
zona.
Dacă ne raportăm la verigile lecției de educație fizică, fiecare profesor până la urmă, își
formează niște ”rutine” care funcționează la o anumită clasă de elevi:
 Pentru veriga ”organizarea colectivului de elevi”, după obișnuirea cu adunarea pe una
sau două linii se poate folosi jocul de atenție în care fiecare act motric care trebuie
realizat primește un număr: 1-”vă aliniați”, 2- ”drepți”, 3-”la dreapta”, 4-”ghemuit”
etc. Elevii vor fi foarte încăntați daca vor participa și ei la stabilirea pozițiilor de
executat.
 Același joc poate fi folosit și în veriga ”pregătirea organismului pentru efort”
folosindu-se în timpul deplasării in coloana cate unul sau doi: 1- alergare cu pași mici
(joc de glezne), 2- ”pasul uriașului”(pas fandat) 3- alergare cu genunchii sus, 4-mers
pe varfuri cu brațele sus etc.
 Un joc îndrăgit de copii, ”statuile”, poate fi folosit în aceeași verigă: elevii se
deplasează în jurul terenului sub forma indicată de profesor: ”mers pe varfuri cu
brațele sus”, ”alergare ușoară” etc. la comanda ”stop” copii ”ingheață” intr-o poziție
preferată. Elevul care se mișcă la verificarea profesorului poate executa 10
genoflexiuni și reintră în joc. În același joc pot fi incluse și exerciții din veriga
”influiențarea selectivă a aparatului locomotor”
 În verigile tematice, pentru învățarea deprinderilor motrice specifice ramurilor
sportive și pentru dezvoltarea calităților motice, pot fi folosite trasee și parcursuri
aplicative cu condiția ca numărul grupelor să fie mare, altfel copii se plictisesc și au
alte preocupări, scăzând astfel și densitatea motrică.
 Pentru educare vitezei și a rezistenței, în funcție de timpul alocat jocului:
”Ebola”- unul dintre elevi are ”virusul ebola” și aleargă după ceilalți colegi
pentru răspândirea virusului. Elevii atinși continuă să ”răspândească virusul”. Pentru a
deosebi elevii care au” luat virusul” aceștia vor ține palma stîngă pe creștetul capului
sau pe piept etc.
”Întoarce jalonul”- clasa este împărțită în două echipe. Fiecare echipă încearcă
să întoarcă jaloanele conform poziției stabilite la începutul jocului: o echipă le întoarce
cu baza mare in jos, cealaltă invers. Câștigă echipa care are mai multe jaloane aflate în
poziția proprie. Ca reguli: nu se păzesc jaloane, nu se ating colegii.
”Pasăre! găseșteți cuibul”- elevii sunt așezați în linie cu spatele la profesor,
acesta așează pe sol la distanțe diferite, jaloane care sunt cu unul mai puține decât
elevii. La comanda: ”Pasăre! găseșteți cuibul”, elevii se întorc repede și încearcă să ia
un jalon. Unul dintre elevi va rămâne fără ”cuib” și va ieși din joc. Se continuă până
câștigă un elev. Este de preferat să se joace pe un teren cu suprafață mai puțin dură și
in colectiv să nu fie elevi care au tendința să își ”împingă colegii”
”Șarpele”- unul dintre elevi este ”capul șarpelui”. Acesta aleargă după colegi
incercând ”să-i prindă”. Elevul ”prins” devine ”coada șarpelui”. Ținându-se de mână,
elevii fug după alți colegi pentru a mări ”șarpele”
 Pentru învățarea, consolidarea săriturilor:
”Ferește-te de coardă” – elevii sunt așezați în cerc în jurul profesorului, care învârte o
coardă lungă, sub nivelul genunchilor copiilor. Elevii trebuie să sară peste coardă
pentru a nu fi atinși. Elevul care nu a reușit să sară iese din joc. Când rămân în joc
elevii mai abili, se poate ridica nivelul la care se învârte coarda.
 Pentru deprinderile de aruncare, prindere a mingii:
”Rațele și vânătorii în cerc”- în această variantă crește densitatea motrică
pentru că mai mulți elevi aruncă mingea, ”vânătorii” fiind așezați în cerc iar rațele în
interiorul acestuia. Pentru creșterea dificultății pot fi folosite două mingi.
”5 vânători și rațele”- elevii se deplasează liber pe teren. Fiecare vânător are
câte o minge ușoară. Elevii atinși ies din joc, sau execută 10 genoflexiuni și reintră.
 ”Dodgeball” – varianta americană a ”rațelor și vânătorilor”, este foarte potrivit
pentru școliile cu spațiu sportiv redus și în același timp foarte îndrăgit de elevi. Pentru
evitarea accidentărilor se folosesc mingi de burete. Având în vedere vârsta elevilor, se
folosesc reguli simplificate: la atingere se părăsește terenul, dacă mingea este prinsă se
rămâne in joc, contează doar lovitura directă.
”Mingea la căpitan”- elevii sunt așezați în cerc, cu un ”căpitan” în mijlocul
acestuia. ”Căpitanul” în timp ce aruncă o minge în sus, strigă numele unui coleg și se
retrage. Elevul strigat trebuie să prindă mingea devenind astfel el ”căpitanul”
 După eforturi mai ”intense”, in momentele de revenire sau în veriga ”revenirea
organismului după efort” sunt îndragite jocurile:
”Curentul electric”- profesorul ține de mâini două rânduri egale de elevi și este
declanșatorul curentului electric. Elevii țin ochii închiși iar când sunt strânși de mână,
declanșeză în lanț ”curentul electric”. Ultimii din rând, când sunt ”curentați” aleargă
până la un reper și înapoi.
”Cine ia jalonul mai repede”- elevii stau așezați față în față în grupe de doi trei
sau patru elevi, cu un jalon mic între ei. Profesorul numește segmente al corpului:
frunte, genunchi, mușchii abdominali etc, elevii punând ambele palme pe segmentul
respectiv, la comanda ”jalon”, care e mai rapid și atent dintre elevi ia jalonul.
”Cine are mingea”- elevii stau așezați într-o linie, un elev aflându-se în fața lor,
cu spatele la colegii lui. La comanda ”start” cei din linie încep să paseze între ei o
minge, la comanda ”stop”, elevul din față trebuie să ghicească cine are mingea.
Ultimele două jocuri pot fi folosite și în sala de clasă daca școala nu dispune de sală
de sport, iar următorul joc în sala de clasă pentru că este necesară o tablă, sau cu o
tăbliță mobilă și în sala de sport:
”Portocalele”- fiecare copil primește un mumăr care este notat pe tablă.
Profesorul începe jocul cu formularea ”aș mânca x portocale” elevul cu numărul
respectiv continuă ”de ce x portocale și nu y”. Elevii neatenți care nu continuă jocul
într-un timp limitat (ex: 3 secunde) sau care nu spun corect propoziția, ies din joc, iar
numărul lor este șters de pe tablă. În final rămân doi elevi care câștigă jocul.
Ca și concluzie se poate afirma că o lecție de sport reușită este atunci când sunt
implicați majoritatea elevilor, în condiții de siguranță și fără ”supărări majore”. Ce nu se poate
realiza cu elevii din clasa pregătitoare este o oră în liniște. Mai ales în timpul jocurilor
dinamice. Și poate până la urmă, aceasta este dovada unei ore reușite.

Bibliografie :

Programa școlară pentru educație fizică, clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, București
2013
J.Ignacio Manzano (coord.). 215 juegos para educacion fisica en primaria, Biblioteca Ciencias
de la Educacion, Fondo Editorial de la Fundacion San Pablo Andalucia- C.E.U, Tomares
1996.
https://diacritica.wordpress.com ”Ce-i acela un profesor bun”