Sunteți pe pagina 1din 52

CAPITOLUL 6.

MANAGEMENTUL DE EURI

6.1. Consumul i mediul înconjur"tor

Dezvoltarea economic nu poate fi separat de consecin ele activit ii umane


asupra mediului.
Efectele consumului i utiliz rii resurselor, asupra mediului sunt în cre tere. O
problem de însemn tate decisiv este aceea a nivelului i a ritmului dezvolt rii
economico-sociale.
Ca urmare a cre terii economice generale, a progreselor ob inute în toate
domeniile vie ii economice i sociale, omenirea dispune ast zi de mijloace tehnice
atat de perfec ionate, încât consum cantit i imense de resurse naturale
regenerabile i neregenerabile, exploatând tot mai intens factorii de mediu i
modificând natura in ritm rapid. F r a impune un control adecvat i con tient
asupra ac iunilor sale, omul las cale liber dezl n uirii unor dezechilibre
economice, cu efecte negative atât asupra calit ii vie ii sale cât i asupra evolu iei
biosferei.
Devine tot mai evident faptul c , în condi iile unui mediu puternic degradat i
poluat, un standard de via material fie el i foarte ridicat î i pierde orice sens,
nemai inând seama de influen a negativ a acestui mediu asupra evolu iei în
perspectiv a fenomenelor naturale i biologice, asupra cre terii economice înse i.
Din aceste considerente, s-a format treptat convingerea c , in condi iile
civiliza iei contemporane, activitatea economic presupune nu doar preocuparea de
a spori volumul i calitatea bunurilor materiale i a serviciilor prin asigurarea în mod
curent a unei eficien e economice ridicate, ci i o grij crescând de a proteja mediul
înconjurator, aceasta constituind condi ia material de baz a cre terii economice.
Consum m tot mai mult din resursele naturale i punem în pericol sistemele de
mediu (apa, solul i aerul). Aceasta nu poate continua la nesfâr it, cu atât mai mult
cu cât popula ia lumii continu s creasc .
Protejarea factorilor naturali se impune astfel ca o cerint fundamental a
continuit ii vie ii economice i sociale.
In acest context, se impune elaborarea i adoptarea unei politici economice de
larg perspectiv , în care s - i g seasc locul o strategie ecologic concretizat în
ac iuni speciale de protejare a mediului înconjurator, integrate în programe de
dezvoltare economic , crearea unor mecanisme economico-sociale de realizare a
acestor programe, implementarea unui cadru legislativ i institu ional adecvat.
Activitatea de protejare a mediului ridic nivelul calit ii acestuia,. dar
prevenirea degrad rii mediului este mai pu in costisitoare decât cea de reparare a
daunelor.
Ca urmare a celor ar tate, apare necesar ca desfa urarea produc iei s aib
loc în a a fel incât materia sa fie utilizat , dac este posibil, pân când se epuizeaz
c ile de introducere, în circuitul economic cu respectarea regulilor ecologice a
oric rui de eu sau efluent, restul final urmând dac nu poate fi evitat s fie redus la
minimum. Printr-un consum responsabil putem face loc p durilor în locul p unilor
pentru animale care încep s ocupe o suprafa tot mai mare, putem încuraja
biodiversitatea i protejarea speciilor pe cale de dispari ie, putem mic ora efectul de
ser i ceilal i factori poluan i, pe scurt, ne putem oferi o via calitativ mai bun .
Consumatorul nu risipe te numai resursele limitate dar contribuie i la agravarea
problemelor mediului.

82
6.2 Resursele materiale i de eurile

Activitatea de produc ie este caracterizat ca fiind un proces în care are loc


schimbul permanent intre om i natur , desprinderea resurselor din natur pentru
prelucrarea lor în produse folositoare i restituirea în mediul natural a materialelor
sub forma final de de euri. În general, utilizarea resurselor i generarea de de euri
continu s creasc , intrucât dezvoltarea economic se bazeaz inc foarte mult
pe resursele naturale. Consumul ridicat de resurse creeaz presiuni asupra
mediului, care includ epuizarea resurselor neregenerabile, utilizarea intensiv a
resurselor regenerabile, transporturile, emisii mari în ap , aer i sol provenite din
activit i miniere, precum i produc ia, consumul i producerea de de euri. Dup
unele estim ri, aproximativ o treime din resursele utilizate sunt transformate în
de euri i emisii. De eurile reprezint o pierdere de resurse naturale (cum ar fi metalele
sau alte materiale reciclabile pe care le con in sau poten ialul acestora ca surs de
energie). Dup un anumit timp, cu o intârziere mai mic sau mai mare, o parte din
de euri sunt integrate în circuitul biologic, iar alt parte, in circuitul economic. Prima
form de integrare se nume te reciclarea natural care are loc mai cu seam cu
ajutorul agen ilor biologici, iar cea de-a doua reciclarea artificial , care se face de
c tre om. Problema este de a p stra la propor ii cât mai reduse cantit ile de
reziduuri evacuate în natur , i anume în limita poten ialului de care dispune mediul
natural de a le recicla f r urm ri defavorabile de tipul dezechilibrelor ecologice.
Aceasta se poate realiza, pe de o parte, prin desprinderea din natur a unor cantit i
rezonabile de resurse i prelucrarea eficient a acestora, f r s rezulte cantit i
mari de de euri, iar pe de alt parte, de a capta i colecta în propor ii crescânde
aceste de euri, incepând de la ins i sursa lor de producere, i a le supune
prelucr rii in procesele de productie.
Prin urmare, buna gestionare a de eurilor poate proteja s n tatea public i
calitatea mediului, în acela i timp sus inând conservarea resurselor naturale. O
scurt prezentare a datelor i informa iilor referitoare la acest domeniu, aferente
anului 2010 arat astfel: cantitatea de de euri municipale generat este de
aproximativ 157966,044 tone, iar cantitatea eliminat prin depozitare este de
aproximativ 154812,1tone.
Centralizarea informa iilor transmise de autorit"-ile administra-iei publice
locale privind monitorizarea sistemelor de colectare selectiv a de eurilor de
ambalaje generate de popula ie în anul 2010, prezint urm toarea situa ie:
• cantit i de de euri de ambalaje colectate i predate spre valorificare,
(tone): hârtie-carton – 875,961; mase plastice – 629,886, sticl –
852,997; metal – 168,1; lemn – 627
num rul de locuitori aronda i serviciului de colectare selectiv : 298482
persoane

Raportând cantitatea valorificat la cea generat , rezult un coeficient de


valorificare de numai 2%, fa de minim 15% cerut prin Legea 167 din 14 iulie 2010
cu referire la Fondul pentru mediu. Dac se ia în considerare popula ia jude ului
rezult c fiecare cet ean arunc în medie 310 de kg de de euri menajere pe an i
aceast cifr este estimat a cre te, conform cu Planul Jude ean de Gestionare a
De eurilor (PJGD) Maramure . Având in vedere cele de mai sus, consider m c se
impune îmbun t irea eficien ei resurselor în vederea reducerii utiliz rii în ansamblu
a resurselor naturale neregenerabile i a impacturilor aferente utiliz rii de materii
prime asupra mediului, precum si utilizarea resurselor naturale regenerabile la o

83
rat care s nu dep easc capacitatea de regenerare a acestora. La aceast dat
se recunoa te insuficienta studiere a rela iilor i a cerin elor de ordin economic
pentru prevenirea sau redresarea unor factori de mediu, a unor efecte negative
precum i lipsa unui sistem de evalu ri economice ale resurselor naturale suficient
inchegat, de cuprinzator, de eficient i fundamentat teoretic, sistem care s fie pus
în slujba economisirii resurselor naturale i a conserv rii factorilor de mediu. Cea
mai eficient cale de ac iune este prevenirea form rii de eurilor, deoarece în lipsa
acestora se elimin i amenin rile la adresa mediului. De i prevenirea are cel mai
mare poten ial pentru reducerea presiunilor asupra mediului, politicile de reducere a
gener rii de de euri au fost rare i, adesea, nu foarte eficiente.Valorificarea
de eurilor presupune prelucrarea unui de eu, c reia dorim s -i cre tem durata de
via în circuitul economic. Pe de alt parte trebuie remarcat faptul c valorificarea
de eurilor necesit consum de energie, polueaz mediul, implic costuri de
colectare selectiv , transport, prelucrare (recuperare), pe când evitarea form rii
de eurilor nu introduce astfel de costuri, fiind din acest motiv calea preferat .

6.3 Gestionarea de eurilor

Strategia modern a managementului de eurilor a pus bazele unei ierarhiz ri a


ac iunilor i anume:
Prevenirea apari iei de eurilor
Tratarea de eurilor la sursa de generare
Promovarea conceptului de reciclare, refolosire, producere de compost
Optimizarea metodelor de eliminare final (depozitare în rampe de de euri,
incinerare, co-incinerare) pentru tipurile de de euri pentru care nu exist
tehnologii de valorificare.
Recuperarea de eurilor prin colectare selectiv , sortare i reintroducerea în
circuitul productiv (reciclare) este o activitate economic ce este luat în considerare
din mai multe considerente :
recuperarea unor materiale care se produc greu prin procese de fabrica ie
costisitoare i de multe ori poluante;
reducerea volumului mare al activit ilor de neutralizare prin depozitare sau
incinerare i implicit reducerea suprafe elor de teren afectate de depozitarea
de eurilor;
epuizarea resurselor naturale;
reciclarea de eurilor elimin m surile de siguran i protec ie care trebuie
luate în timpul depozit rii acestora, reducându-se astfel pericolul contamin rii
factorilor de mediu cu substan e poluante con inute de de euri;

Principiile Managementului Integrat al De eurilor constituie baza politicii i


legisla iei europene în domeniul gestiunii de eurilor. Directivele europene, asa cum
sunt reflectate în legisla ia din România, se concentreaz pe asigurarea
disponibilit ii unei re ele integrate de mijloace de tratare i depozitare a de eurilor,
promovând reducerea volumului de de euri, refolosirea, reciclarea i recuperarea
lor, precum i reducerea treptat a volumului de eurilor biodegradabile depozitate.
Ierarhia Gestiunii De eurilor se afl la baza politicii europene de gestiune a
de eurilor i indic prioritatea diferitelor op iuni de management al de eurilor

84
Fig. 6.3.1. Principiile Managementului Integrat al De eurilor

Reducere -prin evitarea sau reducerea la minim a de eurilor


Refolosire – folosirea obiectelor pentru a întârzia intrarea în fluxul de eurilor
Reciclare – reprocesarea materialelor în noi materiale i produse brute
Recuperare – recuperarea energiei din de euri
Depozitare – la un înalt standard de performan în domeniul protec iei
mediului

Protec ia mediului, în contextul dezvolt rii durabile, se concentrez pe


combaterea fenomenelor de poluare inerente unor activit i umane, prevenirea
deterior rilor posibile, asimilarea, adaptarea i aplicarea cerin elor de mediu,
realizarea unor proiecte interna ionale comune pentru protejarea biodiversit ii i a
zonelor umede, monitorizarea calit ii apelor i a st rii p durilor, a efectelor
fenomenelor ecologice de anvergur global , solu ionarea unor probleme acute,
cum sunt cele ale diminu rii i valorific rii de eurilor i ecologiz rii agriculturii,
promovarea tehnologiilor curate, transformarea a ez rilor umane în localit i
durabile.
Dezvoltarea durabil include protec ia mediului, iar protec ia mediului
condi ioneaz dezvoltarea durabil . Managementul de eurilor ocup un rol
important în cadrul conceptului de dezvoltare durabil , de eurile constituind i o
important surs de materii prime secundare nu doar o poten ial surs de poluare.
În baza prevederilor Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European i a
Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind de eurile i a altor reglement ri
comunitare, urm toarele defini ii prezint interes:
„de euri” înseamn orice substan sau obiect pe care de in torul le arunc
sau are inten ia sau obliga ia s le arunce;
prin „produc"tor de de euri” se în elege orice persoan ale c rei activit i
genereaz de euri (produc tor ini ial de de euri) sau orice persoan care
efectueaz opera iuni de pretratare, amestecare sau de alt tip, care duc la
modificarea naturii sau a compozi iei acestor de euri;
„de in"tor de de euri” înseamn produc torul de eurilor sau persoana fizic
sau juridic care se afl în posesia acestora;
„comerciant” înseamn orice întreprindere care ac ioneaz în nume propriu
pentru cump rarea i pentru vânzarea ulterioar a de eurilor, inclusiv acei
comercian i care nu intr fizic în posesia de eurilor;

85
„broker” înseamn orice întreprindere care se ocup de valorificarea sau
eliminarea de eurilor în numele altor persoane, inclusiv brokerii care nu intr
fizic în posesia de eurilor;
„gestionarea de eurilor” înseamn colectarea, transportul, valorificarea i
eliminarea de eurilor, inclusiv supervizarea acestor opera iuni i între inerea
ulterioar a amplasamentelor de eliminare, inclusiv ac iunile întreprinse de un
comerciant sau un broker;
„colectare” înseamn strângerea de eurilor, inclusiv sortarea i stocarea
preliminar a de eurilor, în vederea transport rii la o instala ie de tratare
„reutilizare” înseamn orice opera iune prin care produsele sau
componentele care nu au devenit de euri sunt utilizate din nou în acela i
scop pentru care au fost concepute;
„tratare” înseamn opera iunile de valorificare sau eliminare, inclusiv
preg tirea prealabil valorific rii sau elimin rii;
„valorificare” înseamn orice opera iune care are drept rezultat principal
faptul c de eurile servesc unui scop util prin înlocuirea altor materiale care
ar fi fost utilizate într-un anumit scop, sau faptul c de eurile sunt preg tite
pentru a putea servi scopului respectiv, în întreprinderi sau în economie în
general.
„reciclare” înseamn orice opera iune de valorificare prin care de eurile sunt
transformate în produse, materiale sau substan e pentru a- i îndeplini func ia
lor ini ial sau pentru alte scopuri. Aceasta include retratarea materialelor
organice, dar nu include valorificarea energetic i conversia în vederea
folosirii materialelor drept combustibil sau pentru opera iunile de umplere;

Planurile de gestionare a de eurilor cuprind o analiz a situa iei actuale a


gestion rii de eurilor pe teritoriul geografic în cauz , precum i m surile care trebuie
luate pentru îmbun t irea condi iilor de mediu în cazul preg tirii pentru reutilizare,
reciclare, valorificare sau eliminarea de eurilor precum i o evaluare a modului în
care planul va ajuta la punerea în aplicare a obiectivelor i dispozi iilor directivei.
Planurile de gestionare a de eurilor con in informa ii referitoare la:
(a) tipul, cantitatea i sursa de eurilor generate pe teritoriu, de eurile care
ar putea fi expediate de pe sau pe teritoriul na ional, precum i o evaluare a
evolu iei viitoare a fluxurilor de de euri;
(b) schemele existente pentru colectarea de eurilor, principalele instala ii
de valorificare i eliminare, orice aranjamente speciale pentru uleiurile uzate,
de eurile periculoase sau fluxurile de de euri abordate de legisla ia comunitar
specific ;
(c) o evaluare a necesarului de noi scheme de colectare, închiderea
instala iilor de de euri existente, infrastructura suplimentar pentru instala iile
de de euri i, dac este cazul, investi iile legate de acestea;
(d) informa ii cu privire la criteriile de identificare a amplasamentului i la
capacitatea viitoare de eliminare sau de operare a instala iilor majore de
valorificare, dac este cazul;
(e) politici generale de gestionare a de eurilor, inclusiv tehnologii i
metode planificate de gestionare a de eurilor sau politici privind de eurile care
ridic probleme specifice de gestionare.

86
Civiliza ia uman se bazeaz pe produc ie i consum, respectiv generare de
de euri, rezultate fie din procesele de produc ie, fie la încheierea ciclului de via al
fiec rui produs, când acesta devine impropriu scopului c ruia i-a fost destinat.
Cantitatea de de euri va continua sa creasc odat cu cre terea nivelului de via .
Lipsa educa iei i implicarea într-o mic m sur a celor responsabili cu privire la o
gestionare corect a de eurilor, face ca de eurile care ar putea fi reutilizate,
reciclate sau valorificate energetic i material prin co-procesare în fabricile de
ciment, s fie aruncate la întâmplare sau eliminate prin depozitare la depozitele de
de euri. Comunicarea eficient cu to i factorii de interes în vederea cre terii nivelului
de educa ie i con tientizare asupra problemei na ionale de gestionare a de eurilor,
modalit ile de realizare a acesteia i mai ales care sunt beneficiile aduse societ ii
prin aplicarea acestor modalit i trebuie mediatizate prin campanii de comunicare
eficiente.
Reducerea cantit ilor de de euri municipale depozitate reprezint o mare
provocare pentru România, având în vedere c obliga iile asumate sunt destul de
îndr zne e. Prin Tratatul de Aderare la Uniunea European , România i-a asumat o
serie de obliga ii în ceea ce prive te gestionarea de- eurilor, între acestea
reg sindu-se i cele referitoare la:
• Atingerea intelor de colectare, reciclare i valorificare pentru de eurile de
ambalaje, de 55 % în anul 2011 i respectiv 60% din cantitatea total de
ambalaje introdus pe pia a na ional ,pân în anul2013;
• Colectarea a minimum 4 kg de de euri de echipamente electrice i
electronice/locuitor/an;
• Reducerea cantit ii de de euri biodegradabile municipale depozitate, pân
în 2016, la 35% din cantitatea total produs în anul 1995;
• Reducerea cantit ilor de de euri provenite din construc ii i demol ri.
De eurile men ionate se reg sesc în de eurile municipale, care sunt gestionate prin
serviciul public de salubritate i pentru care autoritatea public local are
responsibilitatea exclusiv potrivit Legii serviciului public de salubrizarea localit ilor.
Prin modific rile aduse OUG nr. 196/ 2005 privind Administra ia Fondului pentru
Mediu, începând cu data de 1 iulie 2010 a fost introdus contribu ia de 100 lei/ton
datorat de unit ile administrativ teritoriale în cazul neîndeplinirii obiectivului anual
de diminuare cu 15% a cantit ilor de de euri municipale i asimilabile, colectate i
trimise spre depozitare. Plata se face pentru diferen a dintre cantitatea
corespunz toare obiectivului anual de diminuare i cantitatea corespunz toare
obiectivului efectiv realizat prin activit i specifice de colectare selectiv i
valorificare. Aceast plat a fost gândit ca o m sur de constrângere în vederea
diminu rii cantit ilor de de euri municipale depozitate i nu ca o m sur fiscal prin
care Administra ia Fondului pentru Mediu s realizeze venituri.
Rolul acesteia este de a determina pe cei responsabili s reduc anual cantit ile de
de euri municipale colectate i depozitate cu 15% prin valorificarea acestora. În
cazul în care acest obiectiv anual de 15% nu este realizat, cei responsabili sunt
penaliza i cu suma de 100 lei/tona de deseuri municipale.
Aceasta se pl te te anual, numai în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de
diminuare cu 15% a cantit ilor de de euri municipale i asimilabile trimise spre
depozitare, raportat la cantitatea total de de euri municipale i asimilabile
colectat .

87
6.4 Impactul activit"-ilor de gestionare a de eurilor asupra mediului

Toate elementele unui sistem de gestionare a de eurilor pot avea un impact


poten ial asupra mediului. Un sistem modern de management al de eurilor elimin
sau reduce considerabil posibilitatea apari iei acestora pân la un nivel acceptabil
din punct de vedere al mediului i social. Depozitarea în spa ii neadecvate a
de eurilor, mai ales în mediul rural, a determinat apari ia de depozit ri necontrolate
pe str zi sau la marginea a ez rii rurale. Pe lâng aspectul inestetic, exist un
impact economic reprezentat de o slab dezvoltare în domeniul turismului.
Depozitarea necorespunz toare a de eurilor poate cauza înfundarea sistemelor de
drenare i apari ia inunda iilor.
În depozitele de de euri, de eurile biodegradabile se descompun, producând
gaze i levigat. Dac nu sunt captate, gazele generate de depozitele de de euri
contribuie în mod semnificativ la efectul de ser , deoarece acestea constau în
principal din metan, care este de 23 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon în
ceea ce prive te efectul asupra schimb rilor climatice în perspectiva orizontului de
100 de ani luat în considerare de Grupul interguvernamental privind schimb rile
climatice (IPCC). Înainte de adoptarea Directivei privind depozitele de de euri,
emisiile de metan generate de depozitele de de euri reprezentau 30% din emisiile
antropice globale de metan în atmosfer . În ipoteza c toate rile ar respecta
dispozi iile Directivei privind depozitele de de euri, chiar dac va avea loc o cre tere
a cantit ii de DSM, se estimeaz c , în 2020, emisiile de metan exprimate în
echivalent CO2 vor fi cu 10 Mt mai mici decât în 2000. Dac nu este colectat în
conformitate cu dispozi iile Directivei privind depozitele de de euri, levigatul poate
contamina apele subterane i solul. De asemenea, depozitele de de euri pot avea
un impact negativ asupra zonelor învecinate, deoarece acestea genereaz
bioaerosoli, mirosuri i afecteaz negativ aspectul zonei din imediata apropiere. Un
alt efect negativ al depozit rii de eurilor este acela c aria de teren utilizat este mai
mare decât cea necesar altor metode de gestionare a de eurilor. Depozitarea
de eurilor biodegradabile nu prezint aproape niciun avantaj, cu posibila excep ie a
capacit ii de „stocare” a carbonului sechestrat în de eurile pretratate i a unei
cantit i foarte reduse de energie generat de gazele provenind de la depozitele de
de euri, dac respectivele depozite de de euri sunt gestionate în mod
corespunz tor. Implementarea dispozi iilor Directivei UE privind depozitele de
de euri va duce la reducerea principalelor efecte negative ale depozit rii de eurilor,
îns acestea nu vor fi complet eliminate. De asemenea, depozitarea de eurilor
echivaleaz cu pierderi irecuperabile de resurse i de teren. Pe termen mediu i
lung, aceasta nu este considerat ca fiind o solu ie sustenabil de gestionare a
de eurilor i, drept urmare, nu este recomandat .
Între inerea necorespunz toare a vehiculelor de colectare a de eurilor duce la
emanarea unor nivele ridicate de gaze de e apament, fiind eliberate de asemenea,
lichide i odoruri. Transportul de eurilor în mijloace auto f r s fie acoperite
permite pierderea unei cantit i din de euri.
Levigatul format în depozitele de de euri menajere influen eaz negativ apele
de suprafa i cele subterane. Solurile din vecin tatea depozitelor pot fi
contaminate cu metale grele i al i poluan i toxici.
Emisiile necontrolate de biogaz contribuie la formarea gazelor cu efect de ser .
Reziduurile depozitate pe rampele de de euri menajere pot constitui vectori
importan i în r spândirea infec iilor. Reziduurile provenite din diferite surse con in o
gam diversificat de microorganisme printre care i agen i patogeni. În condi ii

88
prielnice, agen ii patogeni pot tr i în reziduuri timp îndelungat (zile, s pt mâni, luni)
de unde pot p trunde în sol, ap de suprafa , pânz freatic , putând provoca astfel
infec ii i prin contact direct. Reziduurile pot asigura crearea unor condi ii favorabile
pentru înmul irea insectelor i roz toarelor, ele fiind cunoscute ca purt toare de boli
infec ioase.
Reziduurile necorespunz tor tratate cât i produsele lor de descompunere, fiind
sp late de ape de precipita ii, se împr tie i p trund în sol. Se poate polua astfel
suprafa a solului pe întinderi mari, dup care particulele de sol contaminate i de
materii poluante, prin apele din precipita ii, p trund în apele freatice sau în apele de
suprafa din apropiere.
Reziduurile provenite din procesele de cur are i sp lare din gospod riile
individuale, dar mai ales reziduurile proceselor industriale pot ajunge în mediul
înconjur tor i prin circula ia schimbului de materii. Depozitarea i tratarea
necorespunz toare a de eurilor solide menajere pot conduce la poluarea atmosferei.
Descompunerea reziduurilor cu con inut de substan e organice este înso it de
degajarea unor gaze urât mirositoare (metan, amoniac, hidrogen sulfurat) Vântul i
mi c rile de aer antreneaz praful din gr mezile de reziduuri, poluând atmosfera.
Produsele de ardere (fum, funingine, cenu ) ap rute în urma autoaprinderii
incomplete a reziduurilor la locurile de depozitare polueaz mediul înconjur tor pe
întinderi foarte mari. Aspectul deprecierii estetice a cadrului natural este un alt factor
de impact al depozitelor de de euri.
Depozitele de de euri menajere existente în jude nu dispun de amenaj ri i
dot ri precum: folie geosintetic de etan are, folie de etan are din polietilen cu
densitate mare, sisteme de captare i monitorizare a levigatului, sistem de captare i
pompare a biogazului.
Iazurile de decantare, haldele de steril minier, haldele de zgur i cenu
afecteaz mediul înconjur tor sub diferite aspecte:
• scoaterea unor mari suprafe e de teren din activitatea sectorului agro-silvic
• distrugerea solului vegetal, a florei i faunei de pe suprafe ele ocupate
• pericol posibil de alunecare i pierderea stabilit ii haldelor, pericol de a
provoca alunec ri de teren
• distrugerea suprafe elor scufundate, inclusiv a construc iilor i lucr rilor de
art
• pulberile i praful acoper i în bu vegeta ia având urm ri nefavorabile
datorate compozi iei lor chimice sau reac iilor la care dau na tere in contact cu
umezeala i atmosfera; degradeaz aspectul natural al regiunii i murd resc
cl dirile, influen eaz negativ posibilit ile de recreere i turismul.
Datorit grosimii mari a haldelor i a depozitelor din iazuri nu mai este posibil o
regenerare natural , terenurile ocupate de aceste materiale sunt i r mân pustiuri
artificiale.
Reziduurile minerale i substan ele toxice din acestea, depuse pe sol, sunt
foarte greu i foarte pu in degradabile de microorganisme sau prin dizolvare, deci
solul spre deosebire de ape i atmosfer , nu are putere de dispersare, iar
degradarea lui se produce imediat i ireversibil.
Exfiltra iile de la iazurile de decantare distrug sau modific nefavorabil flora
bacterian i fauna solului.
Sterilele rezultate în urma prelucr rii minereurilor în uzinele de preparare sunt
transportate prin intermediul sistemelor de hidrotransport i depozitate în iazuri de
decantare, care realizeaz o epurare mecanic i în unele cazuri, în amestec cu
apele de min i o epurare chimic .

89
În ceea ce prive te bateriile i acumulatorii, din cauza substan elor pe care le
con in (metale grele cum ar fi mercurul, plumbul, nichelul, litiul i cadmiul), bateriile
reprezint un pericol pentru mediu i pentru s n tatea noastr . Ajunse la groapa de
gunoi, bateriile portabile se oxideaz i elibereaz metalele grele care ajung în sol,
intr în pânza freatic i ajung apoi în apa de la robinet sau de la fântân .
Incinerate, bateriile portabile degaj în fum aceste substan e toxice i polueaz
aerul. Mercurul con inut într-o baterie tip pastil , dintre cele folosite la ceasuri sau la
calculatoarele portabile, poate polua cinci sute de litri de ap sau un metru p trat de
sol pe o perioad de cincizeci de ani.
Bateriile auto se degradeaz într-o perioad lung de timp, iar substan ele
eliberate prin degradare polueaz solul, apele i aerul. Ele con in plumb sub form
de ioni solubili. Expunerea la plumb poate duce la intoxica ii grave.
Bateriile auto con in acid sulfuric, substan care produce arsuri dac este
v rsat accidental. Schimbarea bateriilor auto este o activitate periculoas , care
necesit personal autorizat i competent. Depozitarea bateriilor auto uzate trebuie
f cut în containere speciale, rezistente la coroziune.
În cayul vehiculelor scoase don uz, uleiul de motor ars con ine: funingini, r ini, acizi
organici proveni i din oxidarea par ial a uleiului, clor, compu i aromatici, fenoli i
alte substan e chimice periculoase. Uleiurile uzate sunt pu in degradabile i reu esc
s distrug flora i fauna dac sunt deversate f r discern mânt. Ars în spa iu
deschis, uleiul de motor degaj hidrocarburi extrem de poluante pentru aer i cu
impact cancerigen asupra oamenilor. Ars în aer liber, uleiul de motor uzat poate
elibera gaz clorhidric, extrem de poluant pentru atmosfer . Folosit la vopsirea
gardurilor din lemn este periculos pentru s n tatea oamenilor. Dup ploaie,
substan ele con inute de ulei ajung în sol i contamineaz pânza freatic .

6.5 Presiuni

Depozitele de de euri menajere existente în jude nu dispun de amenaj ri i


dot ri precum: folie geosintetic de etan are, folie de etan are din polietilen cu
densitate mare, sisteme de captare i monitorizare a levigatului, sistem de captare i
pompare a biogazului.
Iazurile de decantare, haldele de steril minier, haldele de zgur i cenu
afecteaz mediul înconjur tor sub diferite aspecte:
• scoaterea unor mari suprafe e de teren din activitatea sectorului agro-silvic
• distrugerea solului vegetal, a florei i faunei de pe suprafe ele ocupate
• pericol posibil de alunecare i pierderea stabilit ii haldelor, pericol de a
provoca alunec ri de teren
• distrugerea suprafe elor scufundate, inclusiv a construc iilor i lucr rilor de
art
• pulberile i praful acoper i în bu vegeta ia având urm ri nefavorabile
datorate compozi iei lor chimice sau reac iilor la care dau na tere in contact cu
umezeala i atmosfera; degradeaz aspectul natural al regiunii i murd resc
cl dirile, influen eaz negativ posibilit ile de recreere i turismul.
Datorit grosimii mari a haldelor i a depozitelor din iazuri nu mai este posibil o
regenerare natural , terenurile ocupate de aceste materiale sunt i r mân pustiuri
artificiale.

90
Reziduurile minerale i substan ele toxice din acestea, depuse pe sol, sunt
foarte greu i foarte pu in degradabile de microorganisme sau prin dizolvare, deci
solul spre deosebire de ape i atmosfer , nu are putere de dispersare, iar
degradarea lui se produce imediat i ireversibil.
Exfiltra iile de la iazurile de decantare distrug sau modific nefavorabil flora
bacterian i fauna solului.
Sterilele rezultate în urma prelucr rii minereurilor în uzinele de preparare sunt
transportate prin intermediul sistemelor de hidrotransport i depozitate în iazuri de
decantare, care realizeaz o epurare mecanic i în unele cazuri, în amestec cu
apele de min i o epurare chimic .

6.6 Tipuri de de euri

6.6.1 De euri municipale

• Cantit"-i i compozi-ie

Literatura de specialitate define te de eurile urbane ca fiind constituite din:


de euri menajere – provenite din sectorul casnic sau din sectoare asimilabile cu
acesta, (inclusiv de eurile periculoase pe care le con in), care pot fi preluate cu
sistemele de precolectare sau colectare utilizate în localit i)
de euri asimilabile cu de eurile menajere – de euri provenite din industrie, din
comer , din sectorul public sau administrativ, care prezint compozi ie i
propriet i similare cu de eurile menajere i care sunt colectate, transportate
prelucrate i depozitate împreun cu acestea
de euri din servicii municipale – provenite din gr dini, parcuri, pie e, spa ii verzi,
de euri specifice c ilor de circula ie public , din depunerea de substan e solide
din atmosfer (de eurile stradale sunt constituite din p mânt, praf, nisip,
frunze,crengi, hârtii, de euri rezultate în urma cur irii gurilor de canal i alte
resturi provenite din activitatea de cur enie c i publice).

Cantit ile de de euri colectate i raportate de operatorii serviciilor publice de


salubritate în jude ul Maramure , în perioada 2002 – 2009 sunt prezentate în tabelul
6.6.1

91
Tabelul6.6.1.1
Tipuri principale de
2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
de euri
De euri menajere i
asimilabile, Total din 127545 129023 154672 199030 269123 158360 194794 154272,04
care:

De euri menajere i

127545 127516 152296 195850 266568 157040 160718 142456


asimilabile colectate
în amestec, de la
popula ie, din comer ,
industrie, institu ii, etc
De euri menajere
0 247 404 610 2480 1240 18239 1003,54
colectate selectiv
92

De euri voluminoase
0 1260 1972 2570 75 80 15837 10822,5
colectate separat
De euri din servicii
51217 50858 48507 65711 78246 30430 22681 19465,39
municipale, Total
De euri din gr dini,
3390 533 747 1710 5512 5380 10955 6353,04
parcuri, spa ii verzi
De euri din pie e 6800 6284 6267 8991 1428 1060 1846 2778,35
De euri stradale 41027 44041 41493 55010 71306 23990 9880 10334
TOTAL de euri
178762 179881 203179 268191 351128 193280 217475 173737,43
municipale
Fig. 6.6.1.1. Evolu ia cantit ilor de de euri menajere i asimilabile
în perioada 2002-2009

300000

250000
Cantitate de euri, tone

200000

150000

100000

50000

0
2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

deseuri menajere si asimilabile Din servicii municipale

Fig. 6.6.1.2. Evolu ia cantit ilor de de euri menajere i asimilabile i a de eurilor


din servicii municipale în perioada 2002-2009

Tabel 6.6.1.2 - Repartizarea tipurilor de de euri colectate selectiv (%)

De euri Hârtie De euri


Sticl Metale Plastic Lemn
voluminoase carton Inerte
10145,5 458,55 63,75 10,65 387,59 83 677
(85,78%) (3,877 %) (0,539 %) (0,09 %) (3,27 %) (0,701 %) (5,72 %)

93
Fig. 6.6.1.3 - Repartizarea tipurilor de de euri colectate selectiv (%)

• De euri biodegradabile

Conform prevederilor Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European si a


Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind de eurile i de abrogare a anumitor
directive, „bio-de eurile” sunt de euri biodegradabile provenite din gr dini i parcuri,
de eurile alimentare sau cele provenite din buc t riile gospod riilor private,
restaurantelor, firmelor de catering sau din magazine de vânzare cu am nuntul i
compatibile cu de eurile provenite din uzinele de prelucrare a produselor alimentare;
În România, materia biodegradabil din de eurile municipale reprezint o
component major . în aceast categorie fiind cuprinse: de euri biodegradabile
rezultate în gospod rii i unit i de alimenta ie public , de euri vegetale din parcuri,
gr dini, de euri biodegradabile din pie e, componenta biodegradabil din de eurile
stradale, n mol de la epurarea apelor uzate or ene ti, hârtia. Din punctul de
vedere al Planului Na ional de Gestionare a De eurilor, hârtia face parte din
materialele reciclabile si nu va fi inclus în categoria biodegradabilelor, excep ie
f când hârtia de cea mai slab calitate, ce nu poate fi reciclat .

Pentru de eurile biodegradabile, HG nr. 349/2005 privind depozitarea


de eurilor, care transpune Directiva 99/31/CE privind depozitarea de eurilor,
prevede necesitatea sc derii cantit ii de de euri biodegradabile depozitate, astfel:
• reducerea cantit ii de de euri biodegradabile municipale depozitate la
75% din cantitatea total , exprimat gravimetric, produs în anul 1995,
pân în anul 2006;
• reducerea cantit ii de deseuri biodegradabile municipale depozitate la
50% din cantitatea total , exprimat gravimetric, produs în anul 1995,
pân în anul 2009;
• reducerea cantit ii de de euri biodegradabile municipale depozitate la
35% din cantitatea total , exprimat gravimetric, produs în anul 1995,
pân în anul 2016.
Solu iile de recuperare/reciclare si de reducere a materiilor biodegradabile trimise
spre depozitare final , disponibile la acest moment, sunt:
• compostarea (degradare aerob ) – cu producere de compost utilizabil;

94
• degradare anaerob cu producere de gaz utilizabil;
• tratare mecano-biologic (degradare aerob ) – cu producere de de euri
stabilizate, depozitabile.
Pentru a se utiliza în mod eficient procesul de compostare, este necesar o
colectare separat a de eurilor biodegradabile. Trebuie evitat compostarea
de eurilor municipale colectate în amestec, datorit con inutului lor ridicat în metale
grele (Cd, Pb, Cu, Zn).
Colectarea separat a materiei biodegradabile poate fi realizat în toate
regiunile în care popula ia locuieste în „zone verzi”, gospod rii cu gr dini. Un volum
însemnat de de euri biodegradabile se genereaz în mediul rural, în aceste zone
fiind recomandabil s se realizeze compostarea individual (reutilizarea materiilor
biodegradabile în propriile gospod rii).
In condi iile situa iei existente, în România este recomandat introducerea
colect rii separate a materiei biodegradabile în mediul urban mai pu in dens, în
zonele verzi ale marilor ora e i în unele zone rurale, acestea reprezentând 25–
35% din popula ie.
Conform Raportului Agen iei Europene de Mediu „Managementul de eurilor
biodegradabile municipale”, în mediul urban ponderea este de 69% iar în cel rural
60%.
În prezent, în jude ul Maramure nu se realizeaz o colectare separat , la
surs a frac iei de de euri biodegradabile din cele menajere. Nu exist instala ii de
compostare.
Implementarea proiectului „Sistemul de Management Integrat al De eurilor în
jude ul Maramure ” m sura ISPA 2003/RO/16/P/PA/013-06 prevede:
• construirea a 2 Centre de Management Integrat al De eurilor (extravilan-
comuna Recea i extravilan - comuna Rozavlea)
• construirea a 2 Sta ii de transfer a de eurilor în Sighetu Marma iei i Tg L pu
• 7 centre de colectare a de eurilor voluminoase amplasate în ora ele Baia Mare,
Tg L pu , Momcuta Mare, Sighetu Marma iei, Seini, Bor a, Vi eu de Sus
• Construirea a 2 Sta ii de compostare (în comuna Recea, cu o capacitate de
compostare -15000tone/an, iar în comuna Rozavlea, capacitate de
compostare - 7000t/an.
,
• Gestionarea ambalajelor i a de eurilor de ambalaje

Prin HG nr. 349/2002, act normativ subsecvent OUG nr. 78/2000 privind
de eurile, au fost preluate prevederile Directivei 94/62/CE privind ambalajele i
de eurile de ambalaje, ale Deciziei 97/138/CE privind sistemul de raportare i
Deciziei 97/129/CE privind sistemul de identificare a materialelor pentru ambalaje.
În vederea transpunerii în totalitate a prevederilor Directivei, HG nr. 349/2002 a
fost completat i modificat prin HG nr. 621/2005, respectiv HG nr.1872/2007.
Aceste acte legislative se refer la toate tipurile de ambalaje introduse pe pia ,
precum i la de eurile de ambalaje generate în activit ile economice,
administrative, în sectorul serviciilor, în gospod rii. Implementarea acestor prevederi
legislative impune o serie de responsabilit i agen ilor economici, administra iei
publice locale, consumatorilor.
Monitorizarea gradului de îndeplinire a obiectivelor na ionale privind
valorificarea i reciclarea de eurilor de ambalaje, stabilite în legisla ia specific , se
realizeaz prin analiza statistic anual . privind modul de gestiune a ambalajelor i
de eurilor de ambalaje de c tre produc tori/importatori de ambalaje,

95
importatori/produc tori de produse ambalate, consilii locale, agen i economici
autoriza i s desf oare activit i de colectare/valorificare a de eurilor de ambalaje,
în conformitate cu O.M. nr. 927/2005 privind procedura de raportare a datelor
referitoare la ambalaje i de euri de ambalaje.
Centralizarea informa iilor transmise de autorit"-ile administra-iei publice
locale privind monitorizarea sistemelor de colectare selectiv a de eurilor de
ambalaje generate de popula ie în anul 2010, prezint urm toarea situa ie
• cantit i de de euri de ambalaje (tone): hârtie-carton – 875,961; mase plastice –
629,886, sticl – 852,997; metal – 168,1; lemn – 627
num rul de locuitori aronda i serviciului de colectare selectiv : 298482 persoane

La nivelul jude ului Maramure exist un num r de 13 operatori economici care


de in autoriza ie de mediu pentru activitatea de colectare, direct de la generatori
persoane juridice i/sau persoane fizice, a de eurilor de ambalaje, i anume: SC
Herodot Grup SRL, SC Remat Maramure SA, SC Coreserv SRL SC, SC Ecovira
SRL, SC Metcolia Grup SRL, SC Drusal SA, SC Calex SRL, SC Romsalserv SRL,
SC Cesare Construct SRL, SC Remat Satu Mare SA – punct de lucru Seini, SC
Amantea PET SRL, SC Nav 79 Impex SRL; SC Silnef MG SRL Brasov, punct de
lucru Baia Mare.
Cantit ile de de euri de ambalaje colectate i predate spre valorificare pe
parcursul anului 2010, în func ie de materialul utilizat, sunt prezentate în tabelul
6.6.1.3

Tabelul 6.6.1.3 Cantit ile de de euri de ambalaje colectate i valorificate


De euri de ambalaje din Cantitate preluat" Cantitate valorificat"
Sticl 2124,73 2021,61
Plastic 3942,143 3810,905
4552,326 4081,89

Hârtie i carton

Aluminiu 18,627 20,27


O el 1109,2 1103,85
Lemn 1923,79 1802,6
(Sursa: Inventarul anual privind ambalajele – 2010)

96
Fig. 6.6.1.4. Colectarea de eurilor de hârtie-carton la SC Remat Maramure

Fig. 6.6.1.5. Instalatie de m cinare / ambalare a de eurilor de mase plastice


la SC Calex SRL Baia Mare

97
Fig. 6.6.1.6. Colectare, presare i balotare de euri PET la
SC Drusal SA Baia Mare

Tratarea i valorificarea de eurilor municipale

Depozitele de de euri municipale aflate în operare în jude nu dispun de


instala ii de compostare a de eurilor; de asemenea, nu exist în prezent sta ii de
transfer, sta ii de tratare mecano-biologic . Jude ul Maramure nu dispune de
instala ii de tratare termic a de eurilor municipale, respectiv nu se realizeaz
eliminarea de eurilor municipale în instala ii de incinerare.
Implementarea proiectului „Sistemul de Management Integrat al
De eurilor în jude-ul Maramure ” m"sura ISPA 2003/RO/16/P/PA/013-06
prevede urm"toarele obiective:
• construirea a 2 Centre de Management Integrat al De eurilor
(extravilan- comuna Recea i extravilan - comuna Rozavlea). CMID-
Recea compus din 3 celule cu o suprafata totala de depozitare de
8,16 ha si statie de sortare cu o capacitate de procesare de 15000t/an
CMDI- Rozavlea compus din 3 celule cu o suprafata totala de
depozitare de 5,45 ha si statie de sortare cu o capacitate de
procesare de 10000t/an
• construirea a 2 Sta-ii de transfer a de eurilor în ora ele Sighetu
Marma-iei i Tg L"pu . Acestea vor fi dotate fiecare cu un num"r de
6 containere, cu dimensiunile: 7x2.5x2.5 i o capacitate de stocare
de 32 mc
• 7 centre de colectare a de eurilor voluminoase, DEEE, de euri
periculoase din de euri menajere amplasate în ora ele Baia Mare, Tg
L"pu , omcuta Mare, Sighetu Marma-iei, Seini, Bor a, Vi eu de
Sus. Fiecare amplasament va avea suprafata de 1000mp, dotat cu
câte un container pentru colectarea de eurilor periculoase provenite
din de euri menajere i alte 4 containere de câte 10 mc fiecare.

98
• Construirea a 2 Sta-ii de compostare ( în comuna Recea, având o
capacitate de compostare de 15000t/an
respectiv în comuna Rozavlea, sta-ia de compostare având o
capacitate de 7000t/an.

Tabel 6.6.1.4 Capacit i de reciclare func ionale în jude în anul 2010


Denumirea instala iei Facilit i Capacitate De in tor
Instala ie de
prelucrare a plasticului
m cinat i de ob inere Instalatie pentru tratarea SC Calex
a granulelor de plastic termic a de eurilor de SRL Baia
tip EREMA plastic 0,25 t/ora Mare
1: presa de balotat de euri
de plastic tip PP 120 1 :0,8 t/ora
2: presa de balotat de euri
de plastic tip PP-H-40 2: 0,8 t/ora
3: presa de balotat de euri SC Cesare
Sta ie de sortare i de hartie/carton tip - KNL 3: 1,2 t/ora Construct
recuperare a 100 SRL Vi eu de
de eurilor reciclabile 4: toc tor de sticl - CFS 4: 0,6 t/ora Sus
presa de balotat de euri de
Instala ie de sortare a plastic tip - PP 1208 SC Drusal SA
de eurilor reciclabile STRAUTMAN 0,15 t/ora Baia Mare
SC Remat
Instala ie de sortare a pres de balotat de euri de Maramures
de eurilor reciclabile hârtie tip- PRESONA 8 t/ora SA Baia Mare
Turn torie i sec ie de Prelucrare de euri metalice 1000 t/an SC
fabricare confec ii Cozmircom
metalice SA Baia Mare

Eliminarea de eurilor municipale

Criteriile de acceptare i procedurile preliminare de acceptare a de eurilor la


depozitare, pe baza listei na ionale de de euri acceptate în fiecare clas de depozit
de de euri sunt stabilite de Ordinul MMGA nr. 95/2005.
Din cele 8 depozite de de euri municipale din jude , 7 au fost cuprinse în HG
nr. 349/2005 privind depozitarea de eurilor, calendarul de închidere stabilit pentru
aceste loca ii fiind redat în tabelul 6.6.1.5

Tabel 6.6.1.5. Calendarul de închidere a depozitelor de de euri municipale


Nr.crt. Nume depozit / Localitate An sistare depozitare
1 Valea Tisei - Cavnic 2009
2 Seini 2010
3 Rohia – Târgu L pu 2012
4 Arinie – Bor a 2013
5 Vi eu de Sus 2014
6 Tepli a - Sighetu Marma iei 2017
7 Satu Nou de Jos - Baia Mare 2017

99
Pentru depozitele de de euri municipale Vi eu de Sus, Tepli a – Sighetu
Marma iei, Rohia – Târgu L pu , Satu Nou de Jos – Gro i, au fost emise noi
autoriza ii de mediu având în vedere c a actele de reglementare emise anterior au
avut termen de valabilitate 31.12.2009. .
Consiliul Jude ean Maramure prin adresele nr.119/19.02.2010,
nr.4914/13.09.2010 a notificat APM Maramures cu urm toarele informa ii:
1. în SF „Sistem de Management Integrat al De eurilor Menajere în jude ul
Maramure " - Asistent Tehnic pentru Preg tirea de Proiecte în Domeniul
De eurilor România, M sura ISPA nr. 2003 RO 16P PA 013-06, depozitul Seini va fi
relocat pe un alt depozit neconform care urmeaz sa fie închis în perioada
urm toare;
2. ARPM Cluj Napoca va emite un singur act de reglementare (Acord de
mediu), obliga iile de mediu la închiderea depozitelor i monitorizarea post închidere
fiind obiect al actului de reglementare.(informa ii furnizate Institu iei Prefectului
Jude ul Maramure în documentul comun nr. 2134/10004/10.11.2010 întocmit de
GNM-CJ Maramure i APM Maramure )
Pentru depozitul de la Cavnic a fost emis Aviz de închidere la încetarea
activit ii, pe acest amplasament fiind sistat depozitarea de eurilor înc din anul
2006, autoritatea teritorial pentru protec ia mediului luând decizia parcurgerii
procedurii simplificate de avizare. În acest sens a fost emis NOTIFICAREA de tip
B pentru proiectul „Închidere depozit de de euri nepericuloase – Valea Tisei.
Ulterior închiderii tuturor spa iilor de depozitare din mediul rural, prim riile au
încheiat contracte cu firme licen iate/depozite autorizate de de euri, pentru
asigurarea serviciului de colectare transport i depozitare a de eurilor menajere.
Teritoriul administrativ al jude ului cuprinde 13 ora e i 63 de comune, de eurile
colectate de la popula ie i agen i economici, institu ii publice fiind eliminate prin
depozitare pe urm toarele amplasamente:
o Satu Nou de Jos – 6 ora e ; 25 de comune;
o Tepli a – Sighetu Marma iei – 2 ora e; 31 de comune
o Rohia – Tg.L pu – 1 oras; 1 comun
o Arinie – Bor a – 2 ora e;
o Vi eu de Sus – 1 ora ;
o Depozitul din Cehu Silvaniei (jud. S laj) – 1 ora ; 6 comune

Tabel 6.6.1.6 Depozite de de euri municipale – date generale


Proprietar Prim ria Prim ria Prim ria
Comunei Gro i Sighetu Marma iei Vi eu de Sus
Operator depozit SC Drusal SA SC Herodot Grup SRL SC Herodot Grup
SRL
Localizare Satu Nou de Jos Tepli-a Vi eu de Sus
depozit
Zona deservita Baia Mare, Coa Sighetu Marma iei Vi eu de Sus,
Baia Sprie, Colt u Moisei, Vi eu de Jos,
Mi e ti, Cavnic, Recea, S li tea de Sus,
T u ii M gher u , T u ii Leordina, S cel,
de Sus, Momcuta Mare, Rozavlea, Strâmtura,
Remetea Chioarului, Poienile Izei, Petrova,
Cicârl u, S c l eni, Bistra, Ieud, Repedea,
Satulung, Ardusat, Ruscova, Poienile de
Cerne ti, Dumbr vi a, Sub Munte,Giule ti,
Mieu,Bîrsana, Dese ti,

100
Bogdan Vod , Botiza,
Once ti, Vadu Izei
Ocna Mugatag,
C line ti, Bude ti,
Saras u, Cîmpulung
la Tisa, Reme i,
S pân a, Rona de
Sus, Rona de Jos,
Bocicoiu Mare
Distan a fa de 700 / 1000 1500 / 500 150-200 / 200
ape de suprafa
/ zona locuit ,m
Tip depozit / Clasa „b” / Canal de Clasa „b” / Canal de Clasa „b” / Canal de
Amenajari gard , foraje de gard , foraje de gard , foraje de
monitorizare a apelor monitorizare a apelor monitorizare a
subterane subterane, drenaj apelor subterane,
levigat, împrejmuire drenaj levigat,
împrejmuire,
An deschidere/ 1962 / 2017 1970 / 2017 1973 / 2014
inchidere
Suprafa a 15 5,1 Cca 2
ocupat la
31.12.2009 (ha)
Capacitate ini ial 2.200.000 2.000.000 140.000
,m3
Capacitate 1.846.891 1.390.000 109.850
ocupat la
31.12.2009 ,m3
Cantitate total 1292824 973000 76895
de de euri
depozitate, tone
Proprietar Prim ria Bor a Prim ria Prim ria Seini
Tg.L pu
Operator depozit Prim ria Bor a Prim ria Tg. L pus Serviciul Public
Serviciul Dezvoltare Seini
Public Local
Localizare Bor a - Arinie Rohia Seini, Nord-Vest
depozit Stadion
Zona deservita Bor a, Baia Bor a, Târgu L pus Seini, Viile Apei,
Dragomire ti D m cu eni, Rogoz, S bi a
Rohia, R zoare
Distan a fa de 250 / 3000 750 / 2000 --- / 200
ape/ fa de zona
locuit , m
Tip / Amenajari Clasa „b” / foraje de Clasa „b” / Canal de Clasa „b” /
monitorizare a apelor gard , foraje de neamenajat
subterane monitorizare a apelor
subterane,
împrejmuire
An deschidere/ 1982 / 2013 1977 / 2012 1992 / 2010
inchidere
Suprafa a 1,3 1,3 1,0
ocupat la
31.12.2009 (ha)

101
Capacitate ini ial 750.000 140.000 50.000
,m3
Capacitate 165.352 125.357 31.514
ocupat la
31.12.2009 ,m3
Cantitate total 115746 87750 22060
de de euri
depozitate, tone
(Sursa: Anuarul MEDIUS 2009 – chestionare GD – TRAT)

Tabel 6.6.1.7 - Evolu ia cantit ii de de euri depozitate în intervalul 2003 – 2009


Denumire depozit Cantitatea de de euri depozitat în intervalul 2002 – 2008,
mii tone
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Baia Mare – 110,0 135,7 126,3 122,5 100,27 91,229 102,824
Satu Nou de Jos
Vi eu de Sus 3,45 11,41 13,803 45,5 34,313 12,672 12,672
Borsa - Arinies 7,32 2,36 8,81 11,55 20 22,5 20,800
Cavnic-ValeaTisei 2,702 1,20 2,08 *****
Seini-Nord Stadion 2,59 2,62 4,81 4,26 4,36 1,921 2,059
Sighet-Teplita 23,96 30,05 30,58 32,72 34,567 33,00 48,400
Tg. Lapus-Rohia 4,33 4,86 7,46 5,71 5,713 5,026 3,750
Baia Sprie - Mires *****
Total 154,7 188,2 193,84 222,24 199,22 166,348 190,505
(Sursa: Anuarul MEDIUS 2009 – chestionare GD – TRAT)

*** din anul 2003, activitatea de depozitare a fost sistat pe depozitul de de euri, ca
urmare a contractului de concesionare încheiat între Prim ria Baia Sprie i SC
Drusal SA Baia Mare, de eurile colectate fiind depozitate la rampa Satu Nou de Jos
***** din anul 2006, activitatea de depozitare a fost sistat pe depozitul de de euri,
ca urmare a contractului de concesionare încheiat între Prim ria Cavnic i SC
Romsalserv SRL Baia Mare, de eurile fiind depozitate la rampa Satu Nou de Jos
Tabel 6.6.1.8. Popula ia deservit de serviciile publice de salubritate
2002 2003 2005 2007 2008 2009
Total popula ie, la 531253 519057 515642 513903 512560 511093
1 ianuarie
mediul urban 284964 274841 304042 302400 301615 300702
mediul rural 246289 244216 211600 211503 210945 210391
Total popula ie 224987 198538 303224 248638 318616 416363
deservit de
serviciile de
salubritate din care
mediul urban 224987 197538 256174 157161 200310 255082

mediul rural - 1000 47050 91477 118306 206281


o Rata de acoperire cu servicii de salubritate în mediu urban din jude - 84,82
o Rata de acoperire cu servicii de salubritate in mediu rural din jude - 96,17

102
o Rata de acoperire cu servicii de salubritate total din jude - 90,26

Tabel 6.6.1.9. Frecven a de colectare a de eurilor


Agentul de salubritate Frecven a de colectare
SC Drusal SA Baia Mare Popula ie -4 ori / s pt. (recipien i de 4 mc) --
zilnic (recipien i de 1.1 mc) - s pt mânal
(case de locuit), Agen i economici - comand
SC Romsalserv SA Baia Mare Popula ie -4 ori / s pt. (recipien i de 4 mc) --
zilnic (recipien i de 1,1 mc) - s pt mânal
(case de locuit),Agen i economici - comand
Prim ria Tg. L pu Autocompactorul: 1-2 / s pt mân , (anotimp)
Serviciul Dezvoltare Public Local Autocontainer: 1-3/ s pt mân
Prim ria Seini - Serviciul Public Agen i economici - s pt mânal
Popula ie - de 2 ori / s pt mân
Prim ria Bor a Agen i economici - de 2 ori / s pt mân
Popula ie - de 2 ori / s pt mân
SC Herodot Grup SRL - punct de Agen i economici – 1 – 2 zile
lucru Sighetu Marma iei Popula ie - de 2 ori / s pt mân
SC Herodot Grup SRL - punct de Popula ie - de 2 ori / s pt mân
lucru Vi eu de Sus Agen i economici – la solicitare
Prim ria Momcuta Mare Agen i economici - s pt mânal
Popula ie - de 2 ori / s pt mân
Prim ria Gro i, Cerne ti, Copalnic Popula ie – 1 dat / s pt mân
M n tur, Coroieni, Gârdani,
Prim ria Ora Ulmeni Agen i economici - s pt mânal
Popula ie - de 2 ori / s pt mân
SC Glod Sal SRL Popula ie – 1 dat / s pt mân

Implementarea unui sistem fezabil i eficient prin lan uri de colectare


diferen iat i deci posibilitatea de valorificare a de eurilor reciclabile, este realizat
doar pe anumite loca ii în aria de colectare a de eurilor menajere. Cu toate eforturile
financiare întreprinse de operatorii serviciilor publice de salubritate pentru
implementarea unui sistem de colectare diferen iat a de eurilor de hârtie, carton,
mase plastice, sticl i PET-uri, înc ajung la depozitele de de euri municipale
cantit i însemnate de astfel de de euri. Centre de colectare i/sau valorificare de
de euri reciclabile (hârtie/carton, mase plastice, PET, baterii i acumulatori auto,
de euri metalice feroase/neferoase), func ioneaz în Baia Mare, Sighetu Marma iei,
Seini, Baia Sprie, Vi eu de Sus, Bor a, Tg. L pu .
Administra ia public local are stabilite prin lege responsabilit i în ceea ce
prive te salubrizarea localit ilor, amenajarea de puncte pentru colectarea selectiv
a de eurilor de ambalaje, la nivelul fiec rui consiliu local fiind emis Hot râre a
Consiliului Local privind modul de colectare, transport i depozitare a de eurilor
menajere.
Colectarea i transportul de eurilor la depozitele de de euri menajere se
realizeaz cu utilaje specifice cum ar fi: autogunoiere compactoare,
autotransportoare cu containere, tractoare cu remorc , autobasculante.

103
Gestionarea de eurilor periculoase din de eurile municipale

În prezent nu se realizeaz o colectare selectiv a de eurilor periculoase din


de eurile municipale, chiar dac aceast prevedere este men ionat i în Planul
Regional de Gestionare a De eurilor.
Implementarea proiectului „Sistemul de Management Integrat al De eurilor în
jude ul Maramure ” m sura ISPA 2003/RO/16/P/PA/013-06 prevede:
• construirea a 2 Centre de Management Integrat al De eurilor (extravilan-
comuna Recea – L pu el i extravilan - comuna Rozavlea)
• construirea a 2 Sta ii de transfer a de eurilor în ora ele Sighetu Marma iei
i Tg L pu
• 7 centre de colectare a de eurilor voluminoase, DEEE, de euri
periculoase din de euri menajere, în ora e cu peste 10.000 locuitori,
respectiv în ora ele Baia Mare, Tg L pu , Momcuta Mare, Sighetu
Marma iei, Seini, Bor a, Vi eu de Sus. Centrele de colectare vor avea
suprafa a de 1000mp fiecare, vor fi dotate cu câte un container pentru
de eurile periculoase din de euri menajere si alte 4 containere de 10 mc
fiecare.

Gestionarea de eurilor din construc-ii i desfiin-"ri

Tipurile de de euri din construc ii i demol ri care fac obiectul raportului sunt
urm toarele:

Tabel 6.6.1.10 Tipuri de de euri din construc ii i demol ri


Cod de eu
Tip de eu
(conf. HG 856/2002)
17 01 01 Beton
17 01 02 C r mizi
17 01 03 Qigle i materiale ceramice
17 01 06* Amestecuri sau frac ii separate de beton, c r mizi, igle,
sau materiale ceramice altele decât cele specificate la 17
01 07
17 02 01 Lemn
17 02 02 Sticl
17 02 03 Materiale plastice
17 02 04* Sticl , materiale plastice sau lemn cu con inut de/sau
contaminate cu substan e periculoase
17 04 01 Cupru, bronz, alam
17 04 02 Aluminiu
17 04 03 Plumb
17 04 04 Zinc
17 04 05 Fier i o el
17 04 06 Staniu
17 04 07 Amestecuri metalice
17 04 09* De euri metalice contaminate cu substan e periculoase
17 04 10* Cabluri cu con inut de ulei, gudron sau alte substan e
periculoase
17 04 11 Cabluri, altele decât cele specificate la 17 04 10*

104
Informa iile furnizate de operatorii serviciilor de salubritate privind cantitatea de
de euri din construc ii i demol ri generat la nivelul jude ului nu reprezint decât în
parte valorile reale de generare. Prin urmare, este necesar proiectarea i
gestionarea unei baze de date pentru de eurile din construc ii i demol ri.
Conform datelor statistice la nivel european, indicatorii de generare a
de eurilor din construc ii i demol ri sunt de ordinul sutelor de kilograme/loc./an.
Principalele m suri care se pot întreprinde pentru gestionarea corect a
acestor tipuri de de euri sunt:
Colectarea separat de la locul de generare, pe tip de material i pe
categorii: periculoase i nepericuloase;
Promovarea recicl rii i reutiliz rii de eurilor din construc ii i demol ri;
Asigurarea de capacit i de tratare/sortare a acestora;
Asigurarea depozit rii controlate a de eurilor ce nu pot fi valorificate,
conform reglement rilor în vigoare.
Exist inventariate urm toarele cantit i de de euri din materiale de construc ii
i de euri de la demol ri pentru intervalul 2005-2009, prezentate în tabelul 6.6.1.11.

Tabel 6.6.1.11
Tipul de de euri 2005 2006 2007 2008 2009
De euri din materiale 3450 3684 3170 16304 12965,78
de construc ii i
demol ri, tone/an
(Sursa: Anuarul MEDIUS 2009 – chestionare GD – MUN)

În schema de mai jos se prezint principalele moduri de gestionare a


de eurilor (în special moloz) rezultate de la demol ri.

Moloz de la demolari

Statii de tratare/sortare
Reziduuri

Materiale de
constructii
reciclate

Eliminare Reutilizarea:

Valorificare • Direct la locul de producere (de exemplu la


• In constructii civile; renovari sau reabilitari);
• In constructii de • La constructia depozitelor;
drumuri; • Depozitare in subteran;
• altele • Altele

Fig. 6.6.1.7. Moduri de gestionare a de eurilor de la demol ri

105
6.6.2 De euri industriale

6.6.2.1. De euri de produc-ie periculoase

Pentru definirea de eurile periculoase, cele mai multe ri au reglement ri


na ionale, dar aceasta se poate face i pe baza prevederilor Conven iei de la Basel,
privind controlul transportului peste frontiere al de eurilor periculoase i al elimin rii
acestora care, la Anexa I, con ine cele 45 de categorii de de euri periculoase ce fac
obiectul acestor reglement ri.
Prin Legea nr. 6/1991 România a aderat la aceast Conven ie, iar prin Legea
nr. 265/2002 a acceptat amendamentele la Conven ie.
Tipurile de de euri periculoase generate din activit ile economico-sociale sunt
cuprinse în Lista privind de eurile, inclusiv de eurile periculoase, aprobat prin HG
nr. 856/2002.
Prin natura lor, de eurile periculoase au cel mai mare poten ial impact asupra
mediului înconjur tor i s n t ii popula iei. Qinând cont de propriet ile lor specifice
(ex. inflamabilitate, corozivitate, toxicitate), este necesar ca activit ile de gestionare
a acestor de euri s fie abordate într-un mod riguros.
Din activit ile industriale i de prest ri servicii desf urate în jude ul
Maramure , rezult o gam larg de de euri, care se încadreaz atât în categoria
de eurilor valorificabile (de euri de metale feroase i neferoase, baterii uzate, sticl ,
hârtie etc.), cât i din categoria de eurilor depozitabile (nisipuri de turn torie, lamuri
minerale sau organice, n moluri de galvanizare, gudroane, resturi de vopsele i
uleiuri).
Tipurile i cantit ile de de euri periculoase generate i gestionate în anul
2009, conform datelor raportate de operatorii economici, în cadrul aplica iei
MEDIUS - 2009 sunt prezentate în tabelul 6.6.2.1

Tabelul 6.6.2.1 Tipurile i cantit ile de de euri periculoase generate, tone


Denumire de eu Cod de eu Cantitate, tone
generat valorificat eliminat
De euri lichide apoase cu 08 04 15* 0,57 0,57
con inut de adezivi i cleiuri
i solven i organici sau alte
substan e periculoase
Zguri de la topirea primar i 10 04 01* 28613.156 23726,989
secundar
De euri solide de la 10 04 06* 1067,5 1067,5
epurarea gazelor
De euri de la sm l uire cu 10 12 11* 1,84 1,84
con inut de metale grele
Acizi de decapare 11 01 05* 28 28
N moluri i turte de filtrare 11 01 09* 10,7 10,7
cu con inut de substan e
periculoase
Lichide apoase de cl tire cu 11 01 11* 27,93 27,93
con inut de substan e
periculoase
Uleiuri minerale hidraulice 13 01 10* 1,843 1,843
neclorinate

106
Alte uleiuri hidraulice 13 01 13* 0,46 0,46
Uleiuri minerale neclorurate 13 02 05* 8,903 8,903
de motor, de transmisie i de
ungere
Uleiuri sintetice de motor, de 13 02 06* 7,412 7,412
transmisie i de ungere
Alte uleiuri de motor, de 13 02 08* 0,635 0,635
transmisie i de ungere
Al i solven i i amestecuri de 14 06 03* 0,026 0,026
solven i
Filtre de ulei 16 01 07*- 0,703 0,703
Echipamente casate cu 16 02 13*- 3,185 3,185
con inut de componente
periculoase
Baterii cu plumb 16 06 01* 3,607 3,607
Ambalaje care con in 15 01 10 * 1,414 1,414
reziduuri sau sunt
contaminate cu substan e
periculoase
Tuburi fluorescente 20 01 21 * 3,607 3,607

Operatorii economici din jude care de ineau autoriza ie de mediu pentru


transportul de eurilor industriale periculoase, la finele anului 2010, erau urm torii:
SC Maravet SRL Baia Mare, SC Rotmit SRL Baia Mare, SC Epicentrum SRL Baia
Mare, SC Rongo Impex SRL Baia Mare, SC Bio Pack SRL Baia Mare, SC
Cozmircom SA Baia Mare.

6.6.2.2. De euri de produc-ie nepericuloase

Activit ile economice de baz la nivelul jude ului Maramure sunt metalurgia
neferoas prelucr toare, industria alimentar (prelucrarea laptelui, prelucrarea
c rnii, fabricarea b uturilor) prelucrarea lemnului, industria u oar (piel rie, textile,
înc l minte), construc ii, electronic i electrotehnic , fabricarea produselor
ceramice. Extrac ia i prepararea minereurilor, ramur economic ce a de inut o
pondere deosebit la nivelul jude ului, în anul 2007 a fost complet sistat ,
realizându-se doar activitate de închidere, ecologizare i monitorizare a iazurilor de
decantare i a perimetrelor miniere.
În urma procesului de restructurare a activit ii miniere, bazat pe epuizarea
rezervelor de resurse minerale, exploatare nerentabil din punct de vedere
economic, începând cu anul 1998, în conformitate cu mai multe acte legislative, în
jude ul Maramure a început procesul de închidere a unor perimetre miniere care au
apar inut Companiei Na ionale a Metalelor Pre ioase i Neferoase REMIN SA Baia
Mare i SC Cuar SA Baia Mare, respectiv Companiei Na ionale a Uraniului
Bucure ti i SC Transgex SA Oradea.
Fondurile pentru execu ia lucr rilor de închidere a perimetrelor miniere au fost
asigurate de la bugetul de stat sau prin împrumuturi de la Banca Mondial (zona
Bor a) precum i printr-un proiect olandez (lucr ri de ecologizare la iazul de
decantare M l ini – Cavnic).
Specificul activit ilor socio-economice desf urate în jude a determinat
generarea unor de euri tipice acestora (sterile de la exploatarea minereurilor

107
metalifere, sterile de flota ie, de euri de la exploatarea i prelucrarea lemnului,
de euri de construc ii i demol ri, de euri urbane). Cantit ile de de euri solide
produse i calitatea acestora, metodele de eliminare i tratare în vederea depozit rii
difer în func ie de activitatea generatoare.
Tipurile de de euri industriale nepericuloase generate i gestionate în anul
2009 la nivelul jude ului Maramure sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Tabelul 6.6.2.2 Tipurile de de euri industriale nepericuloase generate i


gestionate
Cantitate, tone
Denumire de eu Cod de eu
generat valorificat eliminat
De euri de la t ierea i 01 04 13 1370 1370
lefuirea pietrei
De euri de esuturi animale 02 01 02 12,75 12,75
Dejec ii animaliere 02 01 06 1708,5 1708,5
De euri de esuturi animale 02 02 02 296,7 296,7
Materii care nu se preteaz 02 02 03 507,638 50,62 457,018
consumului sau proces rii
N moluri de la epurarea 02 02 04 41,2 41,2
efluen ilor proprii
De euri de la distilarea 02 07 02 469,16 469,16
b uturilor alcoolice
Rumegu , tala , a chii, resturi 03 01 05 67142,7 64819,4 1886,99
de scândur i furnir
Alte de euri nespecificate 03 01 99 6,49 6,49
De euri de la materiale 04 02 09 2,002 1,5 0,502
compozite
De euri de la fibre textile 04 02 22 62,353 3,77 58,583
procesate
N moluri apoase cu con inut 08 01 16 28,113 4,799 23,314
de vopsele i lacuri
De euri de la îndep rtarea 08 01 18 13,387 13,387
vopselelor i lacurilor
Cenu de vatr , zgur i praf 10 01 01 52,381 27,518 24,863
de cazan
Zgur de topitorie 10 09 03 15 15
Miezuri i forme de turnare 10 09 08 370 370
N moluri de la epurarea 10 12 13 4,1 4,1
efluen ilor proprii
De euri de la prepararea 10 12 01 32,04 32,04
amestecurilor anterior
proces rii termice
Forme i mulaje uzate 10 12 06 50,2 45,9
De euri ceramice, de 10 12 08 41,4 41,4
c r mizi, tigle sau materiale
de construc ie
N moluri i turte de filtrare, 11 01 10 1,44 1,44
altele decât 11 0109
Lichide apoase de cl tire, 11 01 12 2950 2950

108
altele decât 11 01 11
Zinc dur 11 05 01 58,6 48,99
Cenu de zinc 11 05 02 57,25 55,57
De euri de ambalaje (hârtie i 15 01 01 509,443 509,443
carton, materiale plastice,
lemn, metalice, amestecate)
Ambalaje de materiale 15 01 02 85,806 85,806
plastice
Ambalaje de lemn 15 01 03 37,05 37,05
Ambalaje metalice 15 01 04 5,874 5,874
Ambalaje amestecate 15 01 06 25,878 25,878
Anvelope scoase din uz 16 01 03 5,484 5,484
Metale feroase 16 01 17 388,492 388,492
Metale neferoase 16 01 18 94,888 94,888
Materiale plastice 16 01 19 42,925 42,925
Sticl 16 01 20 0,614 0,614
Cupru, bronz, alam 17 04 01 0,01 0,01
Aluminiu 17 04 02 0,027 0,027
Fier i o el 17 04 05 76,981 76,981
Medicamente, altele decât 18 01 09 0,431 0,431
cele specificate la 18 01 08
N moluri de la tratarea fizico- 19 02 06 396 396
chimic , altele decât cele
specificate la 19 02 05
De euri biodegradabile de la 20 01 08 18,8 18,8
buc t rii i cantine
(Sursa: Anuarul MEDIUS 2009 – chestionare GD – PRODES)

Activitatea de prelucrare primar a materialului lemnos în instala ii de


capacitate redus a generat de-a lungul anilor apari ia a zeci de depozite
necontrolate de rumegu pe malurile cursurilor de ape, constituind o poten ial
surs de afectare a calit ii apelor de suprafa , a florei i faunei acvatice. Exist în
jude instala ii de brichetare a rumegu ului, firme care utilizeaz rumegu ca
material combustibil, în centrale termice. Valorificarea de eurilor rezultate de la
procesarea lemnului s-a realizat i prin vânzare c tre popula ie, ob inere de toc tur
care se livreaz la societ i produc toare de PAL .

109
Fig. 6.6.2.2 Instala ie de brichetat SC Plimob SA Sighetu Marma iei

Prin amplasarea geografic a jude ului Maramure , agricultura i zootehnia


sunt mai pu in dezvoltate. În zonele de deal se practic viticultura i horticultura. Din
prelucrarea în sistem gospod resc a fructelor, rezult de euri lichide cu înc rcare
organic deosebit de mare, care par ial se valorific sub form de hran pentru
animale. În unele situa ii, borhotul rezultat este deversat direct în cursuri de ap de
munte, cu debit mic de dilu ie, cu un impact negativ asupra calit ii apei, florei i
faunei acvatice.
De eurile agricole rezultate din gospod riile individuale sunt gestionate de
c tre de in torii de animale, prin utilizarea lor la fertilizarea natural a terenurilor
agricole. Stocarea dejec iilor de animale în gospod riile individuale pân la
împr tierea acestora pe câmp, reprezint o poten ial surs de poluare a pânzei
de ap freatic , utilizat în multe cazuri ca singura surs de ap potabil . În
categoria de eurilor agricole sunt incluse:
o de euri de esuturi de natur animal ,
o de euri de esuturi de natur vegeta,
o dejec ii animaliere
o materiale care nu se preteaza consumului sau proces rii,
o de euri de la distilarea b uturilor alcoolice

O suprafa de peste 5 hectare de teren este utilizat pentru depozitarea de eurilor


rezultate de la fermele de cre tere a animalelor.

6.6.3. De euri generate din activit"-i medicale

Ordinul nr. 219/2002 al ministrului s n t ii i familiei modificat i completat


prin OM nr. 997/2004 respectiv OM nr. 1029/2004, stabile te Normele tehnice
privind gestionarea de eurilor rezultate din activit ile medicale pe baza
metodologiei de culegere a datelor privind de eurile rezultate din acest domeniu.
Desf urarea activit ii medicale (diagnostic, preven ie, tratament, monitorizare i
recuperarea st rii de s n tate) presupune utilizarea intrumentelor medicale, a

110
materialelor sanitare i a medicamentelor rezultând astfel o cantitate de de euri ce
trebuie gestionat corespunz tor pentru a nu duce la contaminarea mediului i
afectarea st rii de s n tate a popula iei.
De eurile rezultate se clasific în urm toarele tipuri:

de euri nepericuloase - de euri asimilabile celor menajere, rezultate din


activitatea serviciilor medicale, tehnico–medicale, administrative, de cazare, a
blocului alimentar i a oficiilor de distribu ie a hranei. Materialele care se
includ în categoria de eurilor nepericuloase sunt: ambalajele materialelor
sterile, flacoanele de perfuzie care nu au ajuns în contact cu sângele sau cu
alte lichide biologice, hârtia, resturile alimentare (cu excep ia celor provenite
de la sec ia de boli infec ioase) sacii i alte ambalaje din material plastic,
recipien i din sticl .

de euri periculoase constituite din:


De euri infec ioase – de euri care con in sau au venit în contact cu
sângele ori cu alte fluide biologice, precum i cu viru i, bacterii, parazi i,
toxinele microorganismelor, seringi, m nu i, sonde i alte materiale de
unic folosin , comprese, pansamente, materiale de laborator folosite,
recipiente care au con inut sânge sau alte lichide biologice;
De euri în ep toare-t ietoare, reprezentate de ace (ace spinale, ace
vacutainer, ace de la trusele de perfuzie), catetere, seringi cu ac,
microperfuzoare, pipete, sticl rie de laborator spart sau orice alt
sticl rie care a venit în contact cu material infec ios.

Colectarea de eurilor se realizeaz la locul de producere, acolo fiind sortate pe


categorii. Ambalajul utilizat pentru colectare, venind în contact direct cu de eurile
periculoase, este de unic folosin , fiind eliminat odat cu con inutul. Colectarea
de eurilor se face în dou tipuri de ambalaje:

Saci de culoare neagr – pentru de eurile nepericuloase asimilate celor


menajere
Saci de culoare galben , marca i cu pictograma „Pericol biologic” – pentru
de eurile periculoase infec ioase.

Fig. 6.6.3.1 Imagini reprezentând stocarea primar în camerele de tratament

111
Fig. 6.6.3.2 Imagini reprezentând stocarea intermediar

De eurile a c ror colectare i eliminare nu fac obiectul unor m suri speciale


privind prevenirea infec iilor (îmbr c minte, aparate gipsate, lenjerie, scutece,
îmbr c minte disponibil ), sunt depozitate în comun cu de eurile menajere pe
rampele de de euri municipale ce deservesc ora ele unde func ioneaz aceste
unit i spitalice ti. Resturile alimentare provenite din sec iile de boli infec iose se
colecteaz în saci autoclavabili facându-se autoclavare înainte de a fi preluate de
serviciul de salubritate.
Unit ile spitalice ti, cabinetele medicale de medicin general , cabinetele
stomatologice, laboratoarele de analize medicale, policlinicile, centrele de dializ au
încheiate contracte de prest ri servicii cu firmele SC Bio Pack SRL Baia Mare, IF
Dragos Stana Baia Mare, SC IF Tehnologii SRL Cluj Napoca, în vederea colect rii
i transportului de eurilor medicale. Eliminarea de eurilor medicale se realizeaz
prin incinerare la SC IF TEHNOLOGII SRL Cluj Napoca, SC PRO AIR CLEAN SA
Timi oara, respectiv sterilizare prin metoda aburului la SC ECO SERVTRANS SRL
Sibiu, IF Drago Stana SRL Baia Mare, Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare.

Fig. 6.6.3.3 Imagini preluarea de eurilor în vederea transportului

Cantitatea total de de euri spitalice ti generat în anul 2010 a fost de 106,99


tone, din care 57,92 tone reprezint de euri periculoase, corespunz toare codului
180103 din HG nr. 856/2002 privind eviden a gestiunii de eurilor.

112
Instala iile de ardere existente pentru eliminarea de eurilor periculoase
provenite din activit i medicale din jude au fost închise în intervalul 2005-2006, cu
respectarea prevederilor art. 5 din HG nr. 268/2005 pentru modificarea i
completarea HG nr. 128/2002 privind incinerarea de eurilor precum i a
Angajamentelor asumate de România în Tratatul de Aderare – Capitolul 22 Mediu
Lunar sunt raportate la ANPM informa iile rezultate din prelucrarea datelor privind
cantit ile de de euri raportate de unit ile medicale, respectiv de firmele din jude
autorizate pentru colectarea i transportul de eurilor specifice acestui sector.

6.6.4. Fluxuri de de euri

6.6.4.1 Gestionarea bifenililor policlorura-i i ale altor compu i similari

În vederea monitoriz rii stadiului de implementare a Planului Na ional de


eliminare a echipamentelor i materialelor cu con inut de PCB/PCT, s-a actualizat
inventarul echipamentelor care con in compu i desemna i în concentra ii de
minimum 50 ppm la un volum de peste 5 dm3 , au fost aprobate planurile de
eliminare a echipamentelor cu con inut de PCB-uri, depuse la autoritatea teritorial
pentru protec ia mediului. Au fost efectuate ac iuni pentru verificarea modului în care
respect agen ii economici prevederile legisla iei specifice, privind depozitarea,
etichetarea, modalitatea de eliminare a acestor echipamente, în vederea aprob rii
planurilor de eliminare.
Urmare a inventarierii echipamentelor cu con inut de PCB aferent anului
2010, situa ia în jude ul Maramure , la 31 decembrie 2010, se prezint astfel: total
echipamente - 867 buc i, din care:
• echipamente scoase din uz: 20 buc. Conform prevederilor legislative în
vigoare, echipamentele scoase din uz trebuiau eliminate pân la sfâr itul
anului 2010;
• echipamente în func iune: 847 buc.

Conform inventarului de inut de APM Maramure , urm torii agen i economici mai
sunt inventaria i ca de in tori de echipamente cu con inut de PCB: SC Electrica
Transilvania Nord SA, CNMPN Remin SA, SC Tehnomin SA, SC Ramira SA, SC
Plastunion Grup SRL, SC Acaterm SA, SC Cozmircom SA, SC Rinela SRL, SC
Agecom SA, SC Wekothatec SRL.

6.6.4.2 Gestionarea de eurilor de baterii i acumulatori

Urmare a apari iei Ordinului nr. 1399/2031/2009 pentru aprobarea Procedurii


privind modul de eviden a datelor referitoare la baterii i acumulatori i la de eurile
de astfel de echipamente, autoritatea teritorial pentru protec ia mediului a în tiin at
operatorii economici care de in autoriza ie de mediu pentru desf urarea activit ii
de colectare, tratare de euri de baterii i acumulatori, asupra obligativit ii raport rii
datelor privind gestiunea acestor de euri conform prevederilor cuprinse în legisla ia
men ionat , pân la data de 28.02.2011.
A fost întocmit baza de date cu agen ii economici autoriza i pentru
activitatea de colectare de euri de baterii i acumulatori auto uza i, prin
centralizarea datelor cu cantit ile colectate în anul 2010, tipurile de de euri de
baterii i acumulatori colectate (cu Pb, Li, Ni), modul de gestionare al acestora,
agentul autorizat s le trateze la care s-au predat.

113
Din informa iile de inute de APM Maramure , în jude nu exist agen i
economici produc tori sau tratatori de de euri de baterii i acumulatori auto. În
prezent 5 operatori economici de in autoriza ie de mediu pentru activitatea de
colectare a de eurilor de baterii si acumulatori auto i industriali i anume: SC
REMAT MARAMUREM SA Baia Mare, SC TENET SRL Baia Mare, SC RE CONF
MET SRL Baia Mare, SC CORESERV SRL Baia Mare, SC REMATINVEST SRL
Cluj-Napoca – punct de lucru Baia Mare, SC SACALUL AUTO SRL Baia Mare, SC
DIFLORA SRL Baia Mare, SC REMBIS CENTER GROUP SRL Târgu L pu , SC
TECOM MB SRL Baia Mare,SC EPITERRA SRL Baia Mare.
Cantitatea total de baterii i acumulatori colectat în anul 2010, din datele
furnizate de ace tia, este de 354,889 tone. De eurile colectate sunt livrate ulterior
societ ilor autorizate pentru tratarea i fabricarea bateriilor i acumulatorilor auto i
anume la SC ROMBAT SA Bistri a, SC NEFERAL SA Bucure ti i SC MONBAT
RECYCLING Bucure ti. Situa ia de eurilor de baterii i acumulatori colecta i
individual la nivelul anului 2010 se prezint în tabelul 6.6.4.2
Tabel 6.6.4.2 Situatia de eurilor de baterii i acumulatori
Agent economic Tipul de Stoc la Cantitate Cantitate Cantitate Cantitate Stoc la
Colector de euri de început colectat , trimis trimis trimis sfâr it de
baterii i de an, tone c tre alte c tre c tre an, tone
acumulatori* tone puncte de tratare, export,
colectare, tone tone
tone
SC CORESEV 3a 1,9 30,9 - 30 - 2,8
SRL Baia Mare
SC REMAT 3a 0,5 53,1 51,3 - - 2,3
MARAMURES
SA Baia Mare
SC TENET SRL 3a 3,7 26,75 - 27,95 - 2,5
Baia Mare
SC RE CONF 3a 4,66 5 7 - - 2,66
MET SRL Baia 3b 1 3 4 0
Mare
SC REMAT 3a 12,061 208,785 67,86 127,02 22,488 3,478
INVEST SRL
Punct de
lucru Baia Mare
SC NORD 3a 0 0,02 0,01 - - 0,01
DEZMEMBRARI
SRL
PRAKTIKER 3a 0,214 0,744 0,958 - - 0
ROMANIA SRL
SC SACALUL 3a 0 0,474 0,474 - - 0
AUTO SRL
SC DIFLORA 3a 5,742 24,79 24,162 - - 6,37
SRL Baia Mare
SC REMBIS 3a 1,37 0,901 2,171 - - 0,1
CENTER
GROUP SRL
TECOM MB SRL 3a 0 0,105 0,105 - - 0
Baia Mare
REAL 3a 0 0,32 0,32 - - 0
HYPERMARKET
SC EPITERRA 4a 0 114,17 98,54 - - 15,63
SRL Baia Mare
* 3a - pe baza de plumb si cadmiu, 3b - pe baza de litiu (Sursa: Inventarul anual - Baterii
2010 )

114
Fig. 6.6.4.2. Colectarea de eurilor de baterii si acumulatori auto în containere
antiacide, în vederea prevenirii scurgerii acidului.

Fig. 6.6.4.2 Colectare de euri de baterii i acumulatori uza i la SC TENET SA

6.6.4.3 N"moluri
N"moluri provenite de la epurarea apelor uzate or" ene ti

Sta iile de epurare re in sub form de n moluri o mare parte din poluan ii din
apele uzate. N molurile rezultate din epurarea apelor uzate or ene ti, industriale
sau din agrozootehnie, sunt alc tuite in general din:
o o frac iune organic , putrescibil
o o frac iune anorganic , mineral
P trunderea unor ape uzate insuficient epurate, con inând substan e organice,
în apele de suprafa , poate provoca sc derea con inutului de oxigen dizolvat,
necesar activit ii piscicole, deranjând întreg ecosistemul acvatic.

115
N molul depus în platformele naturale de deshidratare, poate afecta calitatea
aerului, datorit continu rii procesului de fermentare, cu producere de amoniac,
metan, hidrogen sulfurat. Aportul de ape uzate industriale poate influen a calitatea
n molurilor care pot avea un impact negativ asupra solului i apelor subterane, în
zona platformelor de deshidratare i a depozitelor finale.
Ordinul comun cu Ministerul Agriculturii, P durilor i Dezvolt rii Rurale
344/708/2004 pentru aprobarea Normelor Tehnice privind protec ia mediului i in
special a solurilor când se utilizeaza n moluri de epurare în agricultur , transpune în
legisla ia româneasc cerin ele Uniunii Europene, în acest sector de activitate.
Normele tehnice asigur suportul necesar valorific rii potentialului agrochimic
al n molurilor de epurare, prevenirea i reducerea efectelor nocive ale acestora
asupra solurilor, apelor, vegeta iei, animalelor i omului, astfel incât s se asigure
utilizarea corect a acestora.
A fost realizat inventarul celor mai importante sta ii de epurare care
func ioneaz pe teritoriul jude ului. Baza de date este constituit din 10 agen i
economici care de in sta ii de epurare or ene ti.
În scopul valorific rii poten ialului agrochimic al n molurilor de epurare, trebuie
efectuate analize chimice atât asupra n molurilor cât i asupra solurilor unde se
dore te aplicarea lor pentru fertilizare, având în vedere compozi ia complex din
punct de vedere chimic.
Tabel 6.6.4.3.1 Inventarul sta iilor de epurare MUNICIPALE
Cantitate
Denumirea Tipul Capacit. Capacit. Nr.
substan
sta iei de sta iei de proiectat , utilizat , locuitori Observa ii
uscat ,
epurare epurare mc/h mc/h deservi i
t/an
5 tone n mol
SC VITAL
cu 97 %
SA Sta ia de
mecano- umiditate,
epurare 92,29 43,85 2100 0,15
biologic stocat pe
Vi eu de
platforme de
Sus
uscare
28310 tone
n mol cu 97
SC VITAL
% umiditate,
SA - Sta ia mecano-
4860 1562 163300 849 este pompat
de epurare biologic
în Iazul de
Baia Mare
decantare
Bozânta
SC VITAL 286,3 tone
SA - Sta ia r mas în stoc
mecano-
de epurare 1080 306 28400 224,5 din
biologic
Sighetu 2008;umid. 66
Marma iei %
Sta ia de
mecano- Sta ia de epurare este în conservare pân la
epurare 87,5
biologic realizarea re elei de canalizare
Dragomire ti
Instala ie
automat de
Sta ia de
mecano- deshidratare
epurare 4,16 3,6 6000 0,3
biologic n mol în
Ulmeni
exces cu melc
isit special

116
SC VITAL În 2009 nu a fost generat
SA - Sta ia 28,8 1781 n mol
mecanic 62
de epurare
Cavnic
2,82 Aviz de gospod rire a apelor nr.134/2007 i accept
de evacuare lunar a apelor uzate direct în emisar
Sta ia de – râul L pu , în perioada de retehnologizare,
mecano-
epurare obiectiv de investi ii „extinderea re elei pluviale i
biologic
Târgu L pu menajere i realizarea unei sta ii de epurare a
apelor uzate”. (sta ia de epurare nu este
func ional )
Sta ia de
epurare STAQIE
mecano-
T maia - 44,61 12 4200 3,0 adipurdenipho
biologic
comuna sac 4200 ELS
F rca a
Sta ia de Deshidratare
mecano-
epurare 101,16 42,11 3455 0,09 pe platforme
biologic
Bor a de uscare
Sta ia de
Apele menajere uzate colectate prin sistemul de canalizare menajere al
epurare
ora ului Baia Sprie sunt transportate la sta ia de epurare a SC Vital SA Baia
Vitaspria
Mare, decantorul Inhoff fiind scos din func iune din luna decembrie 2007
Baia Sprie
Sta ia de
epurare
biologic 47 1 3300 16
S lsig -
Gârdani
(Sursa: Anuarul MEDIUS 2009 – chestionare GD – NTMOL)

N"moluri generate de apele uzate industriale

N molurile provenite din epurarea apelor uzate se clasific dup criteriul


compozi iei chimice în:
o n mol mineral, care con ine peste 50 % substan e minerale (exprimat
în substan uscat )
o n mol organic, care con ine peste 50 % substan e volatile (exprimat
în substan uscat ).
Dup modul de epurare a sta iei din care provin, n molurile se împart în:
o N mol primar, rezultat din sedimentarea materiilor în suspensie în
treapta de epurare mecanic
o N mol secundar, rezultat din sedimentarea materiilor în suspensie din
n molul activ format în bazinele de aerare sau din sedimentarea
materiilor în suspensie din pelicula format în filtrele biologice în
decantorul secundar
o N mol fermentat, rezultat din rezervoarele de fermentare.

Agen ii economici inventaria i pentru elaborarea raportului anual privind modul


de gestionare a n molurilor rezultate la sta ii de epurare ape uzate industriale sunt
cei care activeaz în domeniul industrie textil /piel rie, industrie alimentar ,
industria de hârtie. Receptorul apelor epurate rezultate din sta ia de epurare este o
ap de suprafa (râu/lac).

117
Tabel 6.6.4.3.2 Inventarul sta iilor de epurare INDUSTRIALE
Capacitate Cantitate
Loca ie Originea
Denumire agent Tipul sta iei proiectat / substan
sta ie de apei uzate,
economic de epurare utilizat , uscat ,
epurare % volum
mc/h t /an
SC Habitex Baia Mare mecano- 3/2 Ap uzat 0,7
România SRL biologic industria
Baia Mare textil
SC Siromex Sat Bu ag mecanic 1,2/1,2 ap uzat 800, n mol
Drinks SRL Baia industria primar
Mare alimentar
SC Seineana Seini mecano- 88 / 12 50 % ap 20, n mol
SRL Seini biologic uzat mixt
industrial +
2 % ape
pluviale+
48% ape
uzate
menajere
SC Metro Cash Baia Mare Mecano- 1,7 / 0,62 100 % ap 0,45, n mol
and Carry Baia biologic- uzat primar
Mare chimic menajer
(Sursa: Anuarul MEDIUS 2009 – chestionare GD - NTMOL)

6.6.4.4. De euri din echipamente electrice i electronice (DEEE)

Principalele cerin e legislative în domeniu prev d crearea de sisteme care s


permit de in torilor i distribuitorilor finali predarea de eurilor de echipamente
electrice i electronice gratuit c tre punctele de colectare, asigurarea colect rii de
c tre distribuitorii de echipamente electrice i electronice a acestui tip de de euri în
aceea i cantitate cu echipamentul/echipamentele furnizate, asigurarea unei rate a
colect rii selective de cel pu in 4 kg/locuitor/an în anul 2008 si cre terea ratei de
colectare pentru anul 2009 din gospod riile popula iei, asigurarea disponibilit ii i
accesibilit ii, pe întreg teritoriul rii, a punctelor de colectare necesare, inând cont
de densitatea popula iei;

In jude ul Maramure exist puncte de colectare a DEEE-urilor în toate ora ele cu


peste 20.000 de locuitori reglementate prin HCL-uri
o Prim"ria municipiului Sighetu Marma-iei, situat pe str Tepli a, CF
543, nr. top 3342 punct de colectare jude ean; înfiin at prin HCL
nr.62/2007; punct nou de colectare situat pe str.Pescarilor, nr.10
o SC ONEDIN SRL Baia Mare, str. M rgeanului, nr.2, punct de
colectare aferent ora elor cu peste 100000 de locuitori; înfiin at prin
HCL nr.554/2006;
o Primaria ora ului Bor a, Loc. Bor a, str. Lazuci, punct de colectare
aferent ora elor cu peste 20000 de locuitori; înfiin at prin HCL
nr.50/2006;
o SC REMAT MARAMURES SA ,Baia Mare,B-dul Bucure ti nr.51, punct
de colectare aferent ora elor cu peste 100000 de locuitori ; înfiin at prin
HCL nr.55/2007;

118
o SC AMI SA Baia Mare loc.Baia Mare, str Aleea Electrolizei, nr.1, punct
de colectare aferent ora elor cu peste 100000 de locuitori, înfiin at prin
HCL nr.554/2006;
o Primaria ora ului Cavnic a emis HCL nr. 10/03.03.2008 privind
infiin area unui punct de colectare a DEEE-urilor situat in loc Cavnic, str
22 Decembrie, nr.15.
o SC EPICENTRUM SRL, Baia Mare, str Hollo i Mimon, nr.51, punct de
lucru Baia Sprie, str George Co buc, nr.100, ( Putul 4)
o SC CESARE CONSTRUCT SRL, Viseu de Sus, str Alexandru Ioan
Cuza, nr.24, punct de lucru Viseu de Sus, str Garii, nr.10

În vederea implement rii legisla iei privind de eurile de echipamente electrice i


electronice (DEEE), împreun cu reprezentan i ai GNM – Comisariatul Jude ean
Maramure s-au întreprins ac iuni de verificare la agen ii economici care colecteaz
DEEE, la marii distribuitori de echipamente electrice i electronice, urm rindu-se
modul de predare a echipamentului vechi la magazin, în momentul achizi ion rii
unuia nou (take - back free system). S-au realizat ac iuni de mediatizare privind
importan a colect rii selective a DEEE-urilor, participare în teren în cadrul
Campaniilor na ionale de colectare a DEEE-urilor, organizate de Ministerul Mediului
i P durilor, în colaborare cu asocia iile produc torilor de EEE, prim rii, servicii de
salubritate, i agen ii autoriza i s colecteze acest tip de de euri. S-a participat la
ac iuni de verificare întreprinse la operatorii punctelor de colectare, urm rindu-se
modul de inventariere a cantit ilor de DEEE colectate, depozitarea acestora,
persoanele juridice/fizice de la care au fost preluate, respectarea altor condi ii
impuse de legisla ia specific .
Administra ia public local din mediul urban din jude a fost în tiin at prin adrese
transmise de APM Maramure despre disponibilitatea asocia iilor colective
(ENVIRON, RECOLAMP, ECOTIC, CECED) de a încheia protocoale de colaborare
i de a pune la dispozi ia acestora containere pentru colectarea selectiv a DEEE-
urilor.
Cantitatea total de DEEE colectat de pe raza jude ului în cursul anului 2010 este
de 93,11 tone, din care 45,99 tone în cadrul Campaniei Na-ionale.

199.796
200

150 130,749

93.11
tone

100 76.984
60.569
50

0
2006 2007 2008 2009 2010

Fig 6.6.4.4.1 Evolu ia cantit ilor de DEEE-uri colectate în perioada 2006-2010

119
Fig 6.6.4.4.2 Colectare DEEE în Baia Mare

Fig 6.6.4.4.3 Colectare DEEE Fig 6.6.4.4.4 Colectare DEEE


Baia Mare Sighetu Marma iei

În jude ul Maramure exist un singur agent economic, SC EPICENTRUM SRL


Baia Mare, care pe lâng autoriza ie de mediu pentru colectare de ine i autoriza ie
de mediu pentru dezmembrarea DEEE-urilor, având o instala ie de tratare a DEEE-
urilor la punctul de lucru din ora ul Baia Sprie. Firma colaboreaz cu Asocia ia
ENVIRON în vederea colect rii i pred rii ulterioare a de eurilor.
In anul 2010 societatea a colectat o cantitate total de 519,636 tone de euri
corespunz toare codului 20.01.35 din care a valorificat 450,616 tone, r mânând în
stoc 123,600 tone (54,58 tone stoc la 1 ianuarie 2009)
Tipurile de de euri provenite din dezmembrarea de eurilor colectate precum
i cantit ile rezultate sunt urm toarele:
Tabel 6.6.4.4
Tip de de euri Cantitate de de euri Cantitate de de euri Cantitate de de euri
provenite din provenit din valorificat , tone eliminat , tone
dezmembrarea dezmembr ri, tone
17.04.02 11,725 11,725 0
17.04.03 113,63 113,63 0
17.04.05 19,1 19,1 0
17.04.01 92,501 92,501 0
16.06.05 213,66 213,66 0
17.02.03 22,85 tone stoc la sfâr itul anului 2009
(Sursa: Anuarul MEDIUS 2009 – chestionare GD Colectare/Tratare)

120
Fig 6.6.4.4.5 Instalatie de dezmembrare si tratarea a DEEE-urilor

Fig 6.6.4.4.6 Instala ie de dezmembrare i tratare a DEEE-urilor

6.6.4.5 Vehicule scose din uz

Au fost întreprinse urm toarele m suri: inventarierea tuturor agen ilor


economici care colecteaz - dezmembreaz /colecteaz VSU, ac iuni de verificare
privind modul de respectare prevederilor legislative referitoare la modul de
depozitare, dezmembrare, eviden a VSU preluate (de la persoane fizice, juridice),
seria caroseriei, CIV (cartea de identitate a vehiculului), inventarul privind eviden a
VSU colectate, prin Programul Na ional de reînnoire a parcului na ional auto
(Programul Rabla), precum i cele colectate în afara programului.
Se actualizeaz lunar baza de date na ional privind situa ia agen ilor
economici autoriza i s colecteze/trateze VSU, situa ia de inerii i revizuirii actelor
de reglementare necesare (Aviz Poli ie, Autoriza ie RAR, autoriza ie de mediu). A
fost definitivat aplica ia de transpunere în format electronic a datelor în programul
RENVSTAT - VSU, cu informa ii referitoare la num rul de ma ini colectate/tratate în
anul 2010, date despre CIV, serie sasiu, num r certificat de distrugere, componente
lips , stocuri anterioare.
La finele anului 2010, în baza de date a jude ului Maramure erau inventaria i 6
agen i economici care de in autoriza ie de mediu pentru activitatea de colectare
VSU, (SC REMAT MARAMURES SA Baia Mare, SC CORESERV SRL Baia Mare,
SC REMATINVEST SRL punct de lucru Baia Mare, SC REMBIS GROUP SRLTârgu

121
L pu , SC IONIROX SRL Baia Sprie i SC NAV 79 SRL Sighetu Marma iei)
respectiv 3 operatori economici (SC REMAT MARAMURES SA Baia Mare, SC
CORESERV SRL Baia Mare i SC NAV 79 SRL Sighetu Marma iei) autoriza i
pentru activitatea de tratare a VSU, ace tia de inând toate autoriza iile (RAR,
Poli ie, Mediu).
Num rul total de VSU colectate în cursul anului 2010 este de 4257 buc, din
care 3938 buc au fost colectate în cadrul Programului Na ional de stimulare a
înnoirii Parcului Na ional Auto.

Fig 6.6.4.5.1 Colectare VSU - SC REMAT MARAMUREM SA Baia Mare

Tabel 6.6.4.5.1. Agen i economici autoriza i pentru colectare VSU


Denumire agent Vehicule colectate în anul Total VSU Agentul economic
economic colector 2010 colectate la care s-au
Prin În afara în 2010 predat VSU
programul programului pentru
Rabla Rabla dezmembrare
SC REMBIS CENTER 452 15 467 SC REDIVIVUS
GROUP SRL, SRL - Bistri a
Tg. L pu
SC REMATINVEST 948 75 1023 SC EMATINVEST
SRL Cluj Napoca, SRL - Cluj
punct de lucru Baia Napoca
Mare
SC REMAT 1248 67 1315 desf oar
MARAMURES SA activitate de
Baia Mare dezmembrare
SC CORESERV SRL 842 161 1003 desf oar
Baia Mare activitate de
dezmembrare
SC IONIROX SRL 448 1 449 SC EMATINVEST
Baia Sprie SRL - Cluj
Napoca
TOTAL 3938 319 4257

122
.

Fig. 6.6.4.5.2 Colectare VSU la SC REMATINVEST SRL

6.6.4.6 Uleiuri uzate

Incepând cu anul 2006, prin reorganizarea societ ii, sucursala SC PETROM


SA Maramure a fost desfiin at , ca urmare agen ii economici (generatori, service-
uri auto, sta ii de distribu ie carburan i) au încheiat contracte cu alte sucursale ale
societa ii PETROM sau cu al i agen i economici autoriza i s preia uleiurile uzate.
Uleiurile uzate colectate de distribuitorii de carburan i i cele de la service-urile
auto precum i cele rezultate de la agen i economici sunt predate fie sucursalelor
PETROM din alte jude e fie colectorilor autoriza i, ulterior ajungând la rafin rii spre
valorificare.
APM Maramure a realizat inventarele tuturor agen ilor economici
produc tori, generatori, importatori, service auto, sta ii de distribu ie carburan i i
uleiuri minerale, colectori uleiuri uzate, precum i a cantit ilor de uleiuri proaspete
importate, generate (uleiuri uzate), comercializate (din categoriile SIN, MIN i
SEMSIN) i a cantit ilor de uleiuri uzate colectate, urm rindu-se ca agen ii
economici generatori i service-urile auto s de in contract cu firme specializate în
preluarea acestor tipuri de uleiuri uzate, cât i a filtrelor uzate. De asemenea, s-a
urm rit existen a la sta iile de distribu ie carburan i a spa iilor special amenajate
pentru preluarea uleiurilor uzate de la persoanele fizice.
Astfel colectorii autorizati si generatorii de uleiuri uzate, precum si service-
urile auto au colectat o cantitate totala de 39,159 tone de uleiuri uzate.
În jude exist un singur importator direct de uleiuri minerale, sintetice sau
semisintetice, respectiv SC TENET SRL Baia Mare, care de ine autoriza ie de
mediu pentru un punct de colectare i pentru o sec ie de îmbuteliere ulei.

123
Fig. 6.6.4.6. Colectarea uleiului uzat in butoaie etanse in vederea prevenirii
scurgerilor

În municipiul Sighetu Marma ei se g se te un antrepozit autorizat s produc


i/sau s depoziteze produse accizabile apar inând societ ii SC GAZMAR IMPEX
SRL Sighetu Marma iei, având autoriza ie pentru îmbutelierea produselor minerale
i a GPL-ului.

6.6.5. Colectarea selectiv" i reciclarea de eurilor

Obliga ia de a evita formarea de eurilor este formulat în Legea 426/2001,


privind aprobarea i modificarea Ordonan ei de Urgen a Guvernului nr.
78/2000 privind regimul de eurilor: "nu trebuie s ne ocupam numai de o valorificare
responsabil i o înl turare a de eurilor, ci trebuie s lu m i m surile necesare
pentru a limita formarea de eurilor". Acest obiectiv poate fi atins prin "încurajarea
tehnologiilor curate i a produselor revalorificabile i reutifizabile".
Asigurarea posibilit ilor de vânzare a materialelor din de eurile valorificabile
trebuie luat în considerare, ca o alt tr s tur specific a politicii de eurilor.
Reintroducerea în circuitul economic si reutilizarea de eurilor ca materii prime este
un mediu care trebuie stimulat, fapt pentru care trebuie elaborate prescrip ii speciale
Principalul avantaj al recicl rii materialelor refolosibile îl constituie reducerea
consumului resurselor naturale (petrol, ap , energie), precum i a emisiilor nocive în
atmosfer . Câteva exemple:
Hârtia – materiile prime utilizate pentru fabricarea hârtiei sunt: lemnul,
celuloza, hârtia veche. Hârtia reciclat permite economisirea aproximativ a unui sfert
din consumul de electricitate în raport cu hârtia alb , 90% din cantitatea de ap
necesar pentru producerea a 1 kg. de hârtie alb (300 l apa).
Sticla – la fabricarea sticlei se utilizeaz ca materii prime nisipul de cuar ,
calcarul, soda (produs poluant) s.a.Reciclarea sticlei menajeaz mediul i
economise te în timp bog iile naturale, apa i electricitatea.
Ambalajele PET - polietilenul tereftalat este o combina ie a doi monomeri:
etilen glicol modificat i acid tereftalic purificat. Acest tip de ambalaj a cunoscut o
utilizare foarte r spândit în industria alimentar (îmbuteliere de b uturi r coritoare,
ap , produse lactate, ulei, o et alimentar, alcool i b uturi alcoolice) fiind ieftin, u or,
rezistent la ocuri, reciclabil. Ambalajele PET, ca dealtfel toate materialele plastice,
nu sunt biodegradabile.

124
Cre terea utiliz rii acestora, mai ales în ultimii 10 ani, a dus la sporirea
alarmant a num rului de astfel de ambalaje depozitate necorespunz tor în natur .
Prin colectarea i reciclarea acestora, se diminueaz impactul negativ asupra
mediului înconjur tor prin reducerea cantit ilor de de euri ce ajung s fie
depozitate pe depozitele de de euri, ponderea acestora crescând înfior tor în ultimii
ani, ajungând pâna la 30% din volumul total.
Polietilenului tereftalat reciclat (RPET) poate fi folosit pentru:
• fibre de poliester (75%) folosite la rândul lor ca materie prim pentru
covoare, tapiterii, juc rii, pâsle pentru industria textil , ca izola ie la
paltoane, saci de dormit, industria auto s.a.;
• folie industriala;
• chingi si benzi;
• noi ambalaje PET alimentare si nealimentare (ex.: cartoane pentru oua,
obiecte de uz casnic etc).

In general, exist pretutindeni tendin a ca ratele de recuperare a resturilor de


productie i a de eurilor s creasc substan ial, ceea ce apare ca un fapt pozitiv pe
linia cerin elor privind conservarea resurselor naturale i protec ia mediului
înconjur tor. Se men in, totu i însemnate obstacole în calea ridic rii acestor rate,
cum sunt: costuri de investi ii i cheltuieli de exploatare înc necompetitive fa de
cele asigurate prin procedeele de extrac ie primar , disponibilit i de fonduri de
investi ii inc restrânse în raport cu cererile, insuficien e în ce prive te rezultatele
oferite de tehnologiile existente pentru recuperarea de eurilor, etc. În vederea
economisirii resurselor i a recuper rii de eurilor pot fi g site numeroase solu ii atât
pe linia sporirii în aceast directie a contribu iei cercet rii i proiect rii, cât i pe linia
perfection rii sistemului de organizare, de cointeresare material (individual i
colectiv ), precum i de educa ie civic a popula iei in spiritul colect rii selective a
de eurilor, elimin rii acestora prin depunere în containere special, amplasate la
puncte de colectare special amenajate i dotate în acest sens.
In ultimii ani, în jude ul Maramure au fost finan ate proiecte privind gestiunea
de eurilor dup cum urmeaz :

• Prin programul PHARE RO 2005/017-553.04.01.04.01.54 – „ECO SISTEM –


Ulmeni” proiect accesat de Consiliul Local Ulmeni în parteneriat cu Consiliile
Locale ale comunelor Gârdani, Arini ,S lsig
• Prin program PHARE 2006/CES - schema de investi ii pentru sprijinirea
ini iativelor sectorului public în sectoarelor prioritare de mediu RO 2006/018-
147.04.01.04.01. - ECO SISTEM – Târgu L pu , proiect accesat de Consiliul
Local Târgu L pu în parteneriat cu Consiliul Local Coroieni.
• Prin programul Fondul de modernizare pentru dezvoltarea administra iei la
nivel local Schema de grant Phare 2005/01-553.01.03.05.01. - Eficientizarea
gestiunii de eurilor menajere în comuna Ruscova
De asemenea, se afl în curs de implementare M sura ISPA nr. 2003
RO/P/PA/013-6 „Asisten Tehnic pentru preg tirea proiectelor în domeniul
gestiunii de eurilor”, având ca obiectiv îmbun t irea infrastructurii existente,
inadecvate, privind de eurile solide, pentru conformarea cu prevederile directivelor
europene i a leisla iei specifice române ti. A fost aprobat Master Planul jude ean
pentru sectorul de de euri, care identific m surile necesare pentru dezvoltarea
unui sistem integrat de management al de eurilor în conformitate cu obliga iile
legale, pentru o perioad de 20 de ani, 2006-2026, fiind în curs de finalizare

125
Studiul de fezabilitate pentru sistemul de gestionare a de eurilor în jude
Cererile de finan are rambursabile, respectiv nerambursabile din Fondul de Mediu,
depuse de diferi i agen i economici i autorit i locale din jude i care au în marea
lor majoritate i o component practiv sau educativ privind gestionarea de eurilor,
reprezint pa i semnificativi în vederea reducerii impactului generat de de euri
asupra mediului.
Prin implementarea prevederilor legale în activitatea curent a agen ilor
economici si a administra iilor publice locale, se preconizeaz reducerea
semnificativ a impactului negativ al de eurilor asupra mediului i s n t ii umane.
Conform legisla iei în vigoare, obiectivul general al Strategiei Na ionale de
Gestionare a De eurilor i a Planului Na ional de Gestionare a De eurilor, este
dezvoltarea unui sistem integrat de gestionare a deseurilor, eficient din punct de
vedere economic, care s asigure protec ia s n t ii popula iei i a mediului.
Pentru îndeplinirea acestor obiective este necesar implicarea, practic, a
întregii societ i, reprezentat prin autorit i publice, generatori de de euri, asocia ii
profesionale, societatea civil .
Obiectivele specifice pentru gestionarea de eurilor sunt:
• asigurarea celor mai bune op iuni pentru colectarea i transportul de eurilor
municipale, în vederea unei valorific ri cât mai eficiente i reducerea
cantit ilor de deuri eliminate prin depozitare, pentru asigurarea unui
management ecologic ra ional;
• reutilizarea, reciclarea, tratarea în vederea recuper rii sau elimin rii
corespunz toare a de eurilor provenite din construc ii i demol ri;
• prevenirea elimin rii necontrolate pe soluri si în apele de suprafa a
n molurilor or ene ti provenite de la sta iile de epurare a apelor uzate;
• adoptarea i implementarea de m suri în vederea prevenirii gener rii
de eurilor de ambalaje, asigur rii valorific rii i recicl rii i minimizarea
riscului determinat de substan ele periculoase din ambalaje;
• punerea în practic a obiectivelor Planului Na ional/Regional de Gestionare a
De eurilor.
În vederea conform rii cu cerin ele legislative în domeniul gestion rii
de eurilor,programele de investi ii vor include activit i legate de ierarhia în ceea ce
prive te managementul de eurilor (prevenire, colectare i colectare selectiv ,
valorificare i reciclare, tratare i eliminare), în paralel cu închiderea tuturor
depozitelor de de euri neconforme. Prin implementarea sistemului de management
al de eurilor, întreaga popula ie a jude ului va beneficia de un sistem modern de
management al de eurilor care s contribuie la reducerea cantit ii de deseuri
depozitate, prin stabilirea unui sistem adecvat care s trateze fiecare tip de de eu în
parte, în vederea protej rii mediului.
Este necesar derularea în acela i timp a proiectelor de con tientizare a
popula iei, având în vedere faptul c realizarea sistemelor eficiente de gestionare
integrat a de eurilor presupune nu doar dezvoltarea infrastructurii, ci si implicarea
popula iei, dezvoltarea laturii educa ionale pentru un mediu s n tos i curat. A
contribui la conservarea i refolosirea resurselor existente este mai mult decât
dovada unei bune politici civice, este ceea ce trebuie s fac fiecare cet ean în
vederea protej rii mediului în care tr im. Fiecare cet ean trebuie s con tientizeze
faptul c , dac nu ac ioneaz în direc ia colect rii selective a unor de euri care se
genereaz zilnic (ambalaje de hârtie si carton, recipiente din plastic, sticl sau
metal, DEEE, baterii) i le arunc amestecat în pubele sau containere de gunoi,
acest lucru se va reflecta, foarte curând, nu doar în gradul ridicat de poluare care

126
afecteaz s n tatea uman i a mediului, ci i în pre ul pe care trebuie s -l
pl teasc pentru produsele noi din acela i material, pentru serviciul de salubritate
etc.
In perioada analizat , s-a înregistrat în jude un salt calitativ în domeniul
gestion rii de eurilor prin:
- implementarea unui sistem de colectare a de eurilor industriale reciclabile
- extinderea punctelor de colectare a de eurilor
- dezvoltarea infrastructurii de gestionare a de eurilor menajere
- crearea infrastructurii de gestionare a diferitelor fluxurii speciale de de euri
(DEEE, VSU, uleiuri uzate, PCB, de euri medicale,etc.)
- refolosirea de eurilor ca materii prime în diferite procese industriale

Prelucrarea datelor statistice privind cantit ile de de euri predate de agen i


economici i popula ie la operatorii economici ce de in autoriza ie de mediu pentru
activitatea de colectare i/sau valorificare a de eurilor industriale reciclabile, relev
urm toarea situa ie:

Tabel 6.6.5
Tipul de de eu Cod de de eu Colectat în Predat spre Stoc la 31
colectat conform 2009 valorificare decembrie
Anexei nr. 2 în 2009 2009
HG 856/2002
pilitur i pan feros 12.01.01 16,9 16,9
uleiuri sintetice de 13.02.06* 3,22 3,7
motor, de
transmisie i de
ungere
ambalaje de hârtie 15.01.01 2567,567 2642,617 100,334
i carton
ambalaje de 15.01.02 902,2 637,014 241,125
materiale plastice
ambalaje de lemn 15.01.03 780,96 747,16 43,21
ambalaje metalice 15.01.04 452,8 359,78 93,02
ambalaje de sticl 15.01.07 1300,92 1220 79,26
anvelope scoase 16.01.03 32,91 36,52
din uz
metale feroase 16.01.17 477 475 2
metale neferoase 16.01.18 8,64 8,63 0,01
baterii cu plumb 16.06.01* 300,971 278,39 31,43
alte baterii i 16.06.05 3172,007 3174,9 2
acumulatori
cupru, bronz, alam 17.04.01 495,799 478,877 26,991
aluminiu 17.04.02 252,783 243,463 36,479
plumb 17.04.03 68,433 62,1 7,395
zinc 17.04.04 6,805 6,805
17.04.05 45284,969 44980,681 1869,168

fier i o el

127
amestecuri metalice 17.04.07 27,292 34,668 241,2980
hârtie i carton 20.01.01 55 52,061 6,939

echipamente 20.01.35* 519,636 453,976 123,654


electrice i
electronice casate,
altele decat cele
specificate la 20 01
21 si 20 01 23 cu
continut de
componenti
materiale plastice 20.01.39 603,71 600,771 6,939
(Sursa: Anuarul MEDIUS 2009 – chestionare GD Colectare/Tratare)

În jude ul Maramure sunt autoriza i din punct de vedere al mediului peste 30


de operatori economici pentru activitatea de colectare i/sau valorificare de euri
industriale, de tipul hârtie-carton, mase plastice, PET-uri, de euri metalice, sticl ,
baterii i acumulatori auto, DEEE, dintre ace tia 13 agen i economici de in
autoriza ie de mediu pentru activitatea de colectare, direct de la generatori persoane
juridice i/sau persoane fizice, a de eurilor de ambalaje, i anume: SC Herodot
Grup SRL, SC Remat Maramure SA, SC Coreserv SRL SC, SC Ecovira SRL, SC
Metcolia Grup SRL, SC Drusal SA, SC Calex SRL, SC Romsalserv SRL, SC Cesare
Construct SRL, SC Remat Satu Mare SA – punct de lucru Seini, SC Amantea PET
SRL, SC Nav 79 Impex SRL; SC Silnef MG SRL Bra ov, punct de lucru Baia Mare.
Pe raza jude ului func ioneaz puncte de lucru autorizate în vederea
desf ur rii activit ii de colectare a de eurilor industriale reciclabile în localit ile:
Baia Mare, Sighetu Marma iei, Seini, Tg. L pu , Bor a, Vi eu de Sus, Baia Sprie.
Operatori ai serviciilor publice de salubritate precum i al i agen i economici
care de in autoriza ie de mediu pentru colectare de euri reciclabile, au promovat
ac iuni complexe de colectare selectiv , de la popula ie, a de eurilor de mase
plastice, PET, hârtie-carton, sticl , doze de aluminiu, prin amplasarea de containere
speciale. Astfel de ac iuni se deruleaz în ora ele Baia Mare, Târgu L pu , Sighetu
Marma iei, Seini, Vi eu de Sus, Ulmeni.

Fig. 6.6.5.1 Presare – balotare de euri PET la SC Herodot Grup SRL Baia Mare

128
Fig. 6.6.5.2 Sortare, presare – balotare de euri PET, hârtie-carton
SC Cesare Construct SRL Vi eu de Sus

O cantitate considerabil din de eurile lemnoase rezultate din activitatea de


exploatare i prelucrare a lemnului este valorificat prin utilizarea ca material
combustibil, în instala iile proprii sau prin vânzare c tre popula ie, ob inere de
toc tur care se livreaz la societ i produc toare de PAL. O parte din rumegu ul
rezultat este brichetat în instala ii de brichetare, fiind utilizat ulterior în centrale
termice.Cele mai importante firme care de in instala ii de brichetare a rumegu ului
sunt: SC PLIMOB SA Sighetu Marma iei, SC ALG ROMANIA SRL Vi eu de Sus, SC
LEIDEDREAM SRL Sighetu Marma iei, SC A.T. GALA PROD SRL Baia Mare, SC

129
BAMGARDEN SRL Momcuta Mare, SC SIGSTRAT SA Sighetu Marma iei, SC
AVIVA SRL Sighetu Marma iei, SC LIGHTRONIC PROD COM SRL Baia Mare.

Fig. 6.6.5.3 Toc tor de de euri lemnoase – SC Italsofa SA Baia Mare

6.7 Planificare - Directiva cadru privind de eurile

În anul 2008, la nivel european a fost adoptat o nou directiv privind


de eurile, respectiv Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European i a
Consiliului privind de eurile i de abrogare anumitor directive, cum ar fi
Directiva Consiliului privind eliminarea uleiurilor uzate 75/439/CEE, cu modific rile
aduse prin Directiva nr. 87/101/CEE, Directiva Consiliului din 12 decembrie 1991
privind de eurile periculoase nr. 91/689/CEE i Directiva nr. 2006/12/CE a
Parlamentului European i a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind de eurile.
Directiva 2008/98/CE privind de eurile are o importan deosebit pentru
România având în vedere dificult ile i costurile pe care le implic activitatea
acestui sector. Vechea Directiv Cadru privind De eurile a fost transpus în
legisla ia României prin OUG nr. 78/2000 privind regimul de eurilor aprobat prin
Legea nr. 426/ 2001, modificat i completat de OUG nr. 61/2006, aprobat prin
Legea nr. 27/2007. România, în calitate de Stat Membru al UE are obliga ia de
transpunere în legisla ia României a noii directive.
Obiectivul major al noii directive europene privind de eurile este acela de a
conduce la realizarea, în Uniunea European , a unei a a-numite „societ i a
recicl rii“, în cadrul c reia se dore te evitarea gener rii de de euri i utilizarea
de eurilor ca resurs .
Directiva urm re te i îndeplinirea m surilor cuprinse în cel de-al aselea
program comunitar de ac iune pentru mediu, m suri a c ror implementare s
asigure separarea la surs , colectarea i reciclarea fluxurilor de de euri prioritare.
În conformitate cu acest obiectiv i pentru cre terea poten ialului de valorificare a
de eurilor, acestea ar trebuie colectate separat, în m sura în care acest lucru este
posibil din punct de vedere tehnic, economic i al protec iei mediului înainte de a fi
supuse unor opera iuni de valorificare care s conduc la cele mai bune rezultate
din punct de vedere al protec iei mediului.
Directiva-cadru privind de eurile este fundamentat pe principiile consacrate privind
gestionarea ecologic a de eurilor i stabile te o ierarhie, în cinci etape, a

130
gestion rii de eurilor, promovând prevenirea gener rii de de euri, preg tirea
acestora pentru reutilizare, reciclarea i alte forme de valorificare. Eliminarea
de eurilor prin depozitare în depozite de de euri, care este în continuare una dintre
cele mai r spândite metode de eliminare a de eurilor municipale ,trebuie adoptat
numai ca solu ie de ultim instan . Politica UE privind de eurile î i propune s
ating nivelurile superioare ale acestei ierarhii privind gestionarea de eurilor i
introduce un nou concept, acela de abordare din perspectiva întregului ciclu de
via , pentru a garanta luarea m surilor care, în ansamblu, prezint avantaje în
compara ie cu celelalte op iuni.
Odat cu adoptarea unui nou act normativ privind de eurile vor ap rea o serie de
alte schimb ri, cum ar fi:
a) Clarificarea responsabilit ilor factorilor implica i în sistemul de gestionare a
de eurilor;
b) Aplicarea ierarhiei de eurilor în func ie de ordinea priorit ilor în cadrul legisla iei
i al politicii în materie de prevenire a gener rii i de gestionare a de eurilor;
c) Sprijinirea utiliz rii materialelor reciclate, în conformitate cu ierarhia de eurilor în
vederea cre rii unei societ i a recicl rii;
d) Introducerea no iunilor de încetare a statutului de de eu, prevenire i preg tire
pentru reutilizare;
e) Introducerea r spunderii extinse a produc torului pentru a consolida reutilizarea,
prevenirea, reciclarea i alte tipuri de valorificare a de eurilor;
f) Introducerea abord rii de ansamblu care s aib în vedere întregul ciclu de via
al produselor i al materialelor;
g) Obliga ia produc torilor de de euri de a realiza obiectivele de preg tire pentru
reutilizare, reciclare i alte opera iuni de valorificare a de eurilor, inclusiv opera iuni
de umplere care utilizeaz de euri pentru a înlocui alte materiale, a de eurilor
nepericuloase provenite din activit i de construc ie i demol ri;
h) Facilitarea colect rii separate i tratarea adecvat a biode eurilor în vederea
producerii de compost f r riscuri pentru mediu i a altor materiale bazate pe bio-
de euri;
i) Distinc ia între stocarea preliminar a de eurilor înaintea colect rii, colectarea
de eurilor i stocarea acestora înaintea trat rii lor;
j) M suri de stimulare a cre rii unor re ele de reutilizare i reparare prin sprijinirea
acestora, prin utilizarea unor instrumente economice;
k) Stabilirea programelor de prevenire a gener rii de eurilor pe baza indicatorilor
adopta i de c tre Comisia European ;
l) Cerin e noi privind elaborarea planurilor regionale i jude ene de gestionare a
de eurilor.
Obiectivul pe termen lung al UE este de a transforma Europa într-o societate care
pune accent pe reciclare, o societate care reduce generarea de de euri i utilizeaz
de eurile inevitabile ca pe o resurs ori de câte ori este posibil.

6.8 – Perspective Strategia Na-ional" privind De eurile

Strategia Na ional de Gestionare a De eurilor are ca scop crearea cadrului


necesar pentru dezvoltarea i implementarea unui sistem integrat de gestionare a
de eurilor, eficient din punct de vedere ecologic i economic. In anul 1999, Guvernul
a adoptat Strategia Na ional pentru Dezvoltare Durabil , iar în anul 2002 a fost
elaborat Strategia Protec iei Mediului.

131
Programul guvernamental stabile te principiile de baz ale politicii de mediu
a României, în conformitate cu prevederile europene i interna ionale, asigurând
protec ia i conservarea naturii, a diversit ii biologice i utilizarea durabil a
componentelor acesteia.
Acest document stabile te ca principii generale:
conservarea i îmbun t irea condi iilor de s n tate a oamenilor;
dezvoltarea durabil ;
evitarea polu rii prin m suri preventive;
conservarea diversit ii biologice i reconstruc ia ecologic a sistemelor
deteriorate;
conservarea mo tenirii valorilor culturale i istorice;
principiul “poluatorul pl te te”;
stimularea activit ii de redresare a mediului.

Op iunile de gestionare a de eurilor sunt in ordinea descresc toare a


priorit ilor: prevenirea apari iei/minimizare generare deseuri; reutilizare/reciclare;
valorificare material sau energetic ; tratare/ eliminare.
Responsabilitatea pentru activit ile de gestionare a de eurilor revine
generatorilor acestora în conformitate cu principiul “poluatorul pl te te” sau dup
caz, produc torilor în conformitate cu principiul “responsabilitatea produc torului”.
La nivel regional i jude ean au fost elaborate Planuri Regionale, respectiv
Planuri Jude ene de Gestionare a De eurilor.
Scopul planurilor regionale de gestionare a de eurilor este de a crea cadrul
necesar atingerii obiectivelor de gestionare a de eurilor, condi ie necesar pentru
asigurarea sprijinului financiar al Uniunii Europene.
Planul Jude ean de Gestionare a Deseurilor (PJGD) reprezint principalul
instrument de planificare strategic a gestiunii deseurilor la nivel jude ean.
Planul Jude ean de Gestionare a De eurilor pentru jude ul Maramure a fost
elaborat inând cont de prevederile legislative europene, na ionale si regionale, fiind
un instrument de planificare pe baza c ruia se poate ob ine asisten tehnic i
suport financiar din partea UE. Acesta a fost realizat în baza Metodologiei de
elaborare a planurilor regionale i jude ene de gestionare a de eurilor, aprobat prin
Ordinul ministrului mediului i gospod ririi apelor nr. 951/ 06.06.2007.
Planul jude ean (PJGD) Maramure realizeaz o diagnoz a actualului
sistem de gestiune a deseurilor, o prognoz a evolu iei sistemului în intervalul 2008
– 2013 i proiectarea unei viziuni strategice asupra reorganiz rii gestiunii de eurilor
menajere pentru perioada 2013-2026. Planul de gestiune a de eurilor include :
m suri necesare pentru îndeplinirea intelor;
capacit i necesare i loca ii potrivite pentru reciclarea, tratarea i
eliminarea deseurilor;
tehnologii, proceduri i sisteme potrivite de gestionare a de eurilor;
strategia de implementare i monitorizare în jude .

De eurile care fac obiectul PJGD sunt de eurile municipale nepericuloase i


periculoase (de eurile menajere i asimilabile din comer , industrie i institu ii), la
care se adaug alte câteva fluxuri speciale de de euri: de eurile de ambalaje,
de eurile din construc ii i demol ri, n moluri de la epurarea apelor uzate, vehicule
scoase din uz i de euri de echipamente electrice i electronice.
Obiectivele stabilite în cadrul PJGD îndeplinesc urm toarele criterii:

132
Urm resc principiile de fundamentare a politicilor de mediu: Principiul
Poluatorul Pl te te, Principiul Prevenirii, Principiul Proximit ii, Principiul
Eficien ei Economice, Principiul Subsidiarit ii, Principiul Aplicabilit ii,
Principiul BATNEEC etc.;
Se bazeaz pe urm toarele priorit i: prevenirea gener rii de eurilor la surs ,
reutilizarea i reciclarea acestora, utilizarea de eurilor ca surs de energie,
eliminarea final a de eurilor prin incinerare sau depozitare;
Urm resc transformarea problemelor identificate în teritoriu în obiective de
rezolvat;
Iau în considerare observa iile si comentariile relevante primite din partea
publicului i în special a segmentului care urmeaz s participe la realizarea
obiectivelor propuse (generatori de de euri, prestatori de servicii, investitori
poten iali, organe de control etc.);
Sunt în concordan cu obiectivele stabilite la nivel na ional în Strategia
Na ional de Gestionare a Deseurilor i cu legisla ia european i na ional .

Qintele exprim fiecare obiectiv stabilit într-o form cuantificabil (cantitate i


timp) i sunt egale cu intele stabilite la nivel na ional în Planul Na ional de Gestiune
a De eurilor, la nivel regional în Planul Regional de Gestionare a De eurilor i cu
legisla ia european i na ional ;
Prognoza privind generarea de eurilor municipale i asimilabile din comer ,
industrie i institu ii i de eurilor de ambalaje s-a realizat pentru întreaga perioad
de planificare.2006-2015. Pe baza prognozei de generare a de eurilor sunt
cuantificate intele privind de eurile biodegradabile municipale i de eurile de
ambalaje.
Planul jude ean de Gestionare a De eurilor reflect caracteristicile economiei
române ti, în special cre terii accelerate a cantit ilor de produse care p trund pe
pia a româneasc , a cre terii standardului de via , a cheltuielilor consumatorilor i
implicit a cantit ilor de de euri.

133

S-ar putea să vă placă și