Tema și viziune în romanul Ion de Liviu Rebreanu

„Ion”, primul roman publicat de Liviu Rebreanu, este un roman realist de tip obiectiv, cu tematica
rurală, o capodopera a literaturii române interbelice. Considerat de Eugen Lovinescu „cea mai
puternică creație obiectivă a literaturii române ”, romanul prezintă drama țăranului ardelean integrat
într-o societate pentru care pământul este, mai mult decât un mijloc de subzistență, un criteriu al
valorii individuale.
Realismul este curentul literar apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, al cărui principiu
fundamental este redarea în manieră credibilă, veridică a realității, pe un ton impersonal, neutru.
O primă trăsătură a realismului regăsită în romanul „Ion” este verosimilitatea, scriitorul
construind un univers ficțional ce reușește să creeze iluzia vieții, prezentând în mod veridic realitatea,
prin viața țăranilor din Pripas. În realizarea tabloului satului transilvănean, un rol important îl joacă
creionarea ierarhiilor sociale după locul unde stau și relațiile care se leagă între săteni. Astfel,
primarul stă cu bătrânii fruntași, bărbații își scot pălăriile la apropierea preotului Belciug și a familiei
Herdelea, intelectualii satului. De asemenea datinile , tradițiile ardelene specifice, legate de horă,
nuntă sau înmormântare, conferă operei verosimilitate și îi evidențează caracterul monografic, de
frescă.
Două caracteristici ale textului narativ, semnificative pentru tema și viziunea despre lume în
romanul „Ion” sunt reprezentate de simetria incipit-final și conflictele romanului.
În primul rând, „Ion” este un roman circular, în care incipitul este simetric cu finalul, prin
descrierea drumului. Incipitul romanului se concentrează asupra imaginii drumului care intră în
Pripas, drumul fiind un simbol al destinului care își urmează cursul firesc. Descrierea detaliată a
caselor creează imaginea vizuală a satului tradițional, trădând situația financiară a localnicilor.
Descrierea crucii strâmbe de la marginea satului, cu un Hristos de tinichea ruginit lângă ea ne
introduce într-o lume care nu mai are nimic sfânt, lipsită de valori morale. Detaliile topografice,
Râpele-Dracului, Cișmeaua Mortului au rol de a anticipa destinul tragic al protagonistului. Finalul reia
descrierea drumului, în sens invers, dinspre Pripas spre șoseaua cea mare, ilustrându-se astfel liniștea
care se instaurase în sat după soluționarea conflictelor.
În al doilea rând, o altă caracteristică a textului narativ este conflictul. Conflictul romanului se
află în strânsă legătură cu tema și îl au ca motiv central pe protagonist. Conflictul interior este
reprezentat de zbuciumul lăuntric al lui Ion, care duce o luptă frenetică între dragoste și avere, într-
un sat în care posesia averii aduce cu sine un anumit rang între localnici, înclusiv respectul
comunității. Drama lui Ion este drama tânărului sărac, care nu își acceptă condiția socială și este pus
în situația de a alege între iubirea pentru Florica și averea Anei.
Conflictul exterior se conturează între Ion al Glanetașului și Vasile Baciu și este dublat de
conflictul interior, între „glasul pământului” și „glasul iubirii”. Acest conflict a avut ca și catalizator
obsesia lui Ion pentru posesiuni și pentru mâna fetei lui Vasile Baciu. De asemenea, se poate vorbi și
de conflictele secundare, între Ion și George Bulbuc, mai întâi pentru Ana, apoi pentru Florica, între
Ion și Simion Lungu pentru brazdele de pământ.
Tema și viziunea despre lume în romanul „Ion” este susținută prin numeroase scene
reprezentative.
O prima secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume în romanul „Ion” este cea în
care, într-o dimineața mohorâtă, Ion iese cu plugul să are o porumbiște , pe care Glanetașul o
vânduse odinioară lui Dumitru Moarcăș, de unde apoi a revenit lui Simion Lungu. Pregătindu-se de
muncă, Ion nu-și putea lua ochii de la jumătatea de porumbiște, care cândva era a lor. A hotărât să
intre cu plugul dincolo de delimitarea dintre cele două jumătăți și să își recupereze o parte din
pământul înstrăinat. Gestul personajului se naște din dorința arzătoare de a recupera pământul pe
care tatăl său „l-a mâncat și l-a băut”. Bucuria pe care o resimte Ion în final: „inima îi tremura de
bucurie că și-a mărit averea” surprinde faptul că fiul Glanetașului nu percepe gestul său ca pe o
dovadă a imoralității ci mai degrabă ca pe un prilej de a-și atinge scopul.
O a doua secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume în romanul „Ion” este cea
în care, imediat după ce intră în posesia pământului de la Vasile Baciu, așa cum își dorise, Ion
așteaptă sosirea primăverii pentru a se putea bucura de imaginea pământului pe care îl stăpânește.
Astfel că, într-o zi de luni, îmbrăcat în haine de sărbătoare, merge pentru a-și vedea locul, care „s-a
dezbrăcat de zăpadă ca o fată frumoasă care și-ar fi lepădat cămașa arătându-și trupul gol, ispititor”.
Pământul este asemănat cu o ibovnică iar gestul sărutării sale se naște involuntar, dintr-o exaltare
paroxistică, demonstrând intensitatea trăirilor sale. În aceste fel se reliefează relația strânsă dintre
Ion și pământ, relație ce surprinde importanța pământului pentru oamenii din acea vreme.
În concluzie, tema și viziunea despre lume și creație în romanul „Ion” scris de Liviu Rebreanu
constă în evidențierea lumii ardelenești, punându-l în prim plan pe țăranul obișnuit, dornic de a avea
pământ și posesiuni. De asemenea, se conturează importanța statutului social în satul de la începutul
sec XX-lea, averile jucând un rol definitoriu în diferențierea oamenilor.