Poluarea aerului

Este procesul de modificare a caracteristicilor naturale ale atmosferei ca urmare a

acţiunii unor agenţi de natură chimică, fizică sau biologică care manifestă efect nociv asupra
mediului.
În funcţie de concentraţie şi durata acţiunii poluarea aerului poate provoca:
• tulburări ale sănătăţii omului;
• disconfort pentru populaţia dintr-o anumită zonă;
• alterarea mediului de viaţă;
• repercusiuni asupra ecosistemului.
Poluarea poate fi de natură:
• fizică - poluarea termică - deversare abur, apă caldă, apă fierbinte; poluare sonoră;
• chimică - deversare substanţe poluante (peste 20.000);
• biologică - agenţi patogeni din dejecţii animaliere şi din reziduuri din industria alimentară;
• radioactivă - izotopi radioactive
Poluarea poate fi :
• simplă, cauzată de un singur poluant ;
• complexă, întâlnită în zonele industriale şi în cele urbane cu circulaţie intensă de
autovehicule
Sursele de poluare a aerului pot fi clasificate în funcţie de origine în:
a) surse naturale
b) surse artificial
Sursele naturale de poluare - provoacă poluări importante ale atmosferei numai în cazuri
excepţionale.
Erupţiile vulcanice determină eliminarea în atmosferă a unor produşi toxici în stare g, l sau s
cu efecte negative asupra mediului. Cenuşile vulcanice, vaporii de apă şi gazele emanate, sub
formă de compuşi cu S, oxizi de N şi de C, formează în atmosferă nori groşi care, purtaţi de
curenţii de aer se pot deplasa la distanţe mari de locul în care a avut loc erupţia.
Remanenţa acestor suspensii în atmosferă este mare, influenţând dispersia energiei radiate de
Pământ şi contribuind la accentuarea fenomenului denumit „efect de seră”.
Efect de seră - procesul de încălzire al unei planete datorat reflectării spre suprafaţa acesteia a
radiaţiei emise, din cauza prezenţei în atmosferă a unor gaze cu efect de seră (vapori de apă,
dioxid de carbon, metan). În ultima jumătate de secol cantităţile mari de gaze cu efect de seră
emise în atmosferă au diminuat permeabilitatea atmosferei pentru radiaţiile calorice reflectate
de Pământ spre spaţiul interplanetar conducând la aşa-numitul fenomen de încălzire globală.
Furtunile de praf şi de nisip - important factor în poluarea aerului. În perioade lipsite de
precipitaţii solul pierde partea aeriană a vegetaţiei rămânând expus acţiunii vântului. De pe
sol se ridică o parte din particulele componente care se transformă în suspensii aeriene
reţinute în atmosferă perioade lungi de timp.
Depunerea suspensiilor prin sedimentare sau ca urmare a efectului de spălare realizat de ploi
se poate produce la distanţe mari în raport cu locul în care au fost produse. Cercetările
efectuate în această privinţă au arătat că deşertul Sahara înaintează în fiecare an cu 1,5 - 10
Km. La noi în ţară furtunile de praf sunt caracteristice lunii aprilie care este o lună vântoasă
(23 aprilie 1960, 18 aprilie 1965 şi 24 aprilie 1973 când, primele două au purtat un praf
galben din loessuri asiatice iar ultima praf şi nisip de culoare roşie de origine nord-africană)
Incendiile naturale se produc, în general, în anii deosebit de secetoşi când umiditatea scade
natural sub pragul critic. Incendiile maselor vegetale prin cantităţile mari de fum şi cenuşă pe
care le eliberează, prin oxizii de S, N, C rezultaţi şi prin distrugerea vegetaţiei determină:
inhibarea dezvoltării plantelor;
reducerea vizibilităţii;
apariţia de probleme ale aparatului respirator
apariţia de alunecări de teren
Alte sursele naturale de poluare:
omul şi animalele - prin procesele fiziologice evacuează în mediu dioxid de carbon, viruşi
etc.;
•plantele - eliberează în mediu fungi, polen, substanţe organice şi anorganice;
• solul - eliberează în mediu viruşi, pulberi ca urmare a fenomenului de eroziune;
• apa - prin aerosoli încărcaţi cu săruri cum ar fi sulfaţi sau cloruri;
• descompunerea substanţelor organice - eliberează CH4 , H2S, NH3 etc.;
• radioactivitatea terestră implicată prin radionuclizi emişi de roci, precum şi radioactivitatea
cosmică;
• descărcările electrice - produc ozon în troposferă.
Surse artificiale (antropice)
• arderea combustibililor fosili – eliminare CO2 , CO, SO2 , NO2 , N2O, compuşi organici
volatili etc.;
• traficul - eliberarea în atmosferă a CO, NO2 , N2O, pulberi, Pb, SO2 ;
• industria petrochimică - eliberează CO, NO2 , SO2 ;
• metalurgia feroasă primară - eliberează pulberi cu conţinut de Fe, NO2 , SO2
• metalurgia neferoasă – eliberează pulberi de metale grele cum ar fi Pb, Cd, As, Zn, NO2 ,
SO2 ;
• industria materialelor de construcţii - elimină în atmosferă pulberi, CO2 , CO, SO2 , NO2 ,
F2 ;
• agricultura este responsabilă de eliberarea de NH3 , NO2 , CH4 , pesticide;
• industriile producătoare şi utilizatoare de substanţe care reduc stratul de ozon cum sunt
hidrocarburile fluoroclorurate şi/sau bromurate
• accidente tehnologice declanşate de om.
Un poluant al aerului se defineşte ca fiind o substanţă ce este prezentă în atmosferă la o
concentraţie suficient de mare pentru a afecta oamenii, animalele, vegetaţia sau materialele.
Poluanţii primari ai aerului sunt:
- monoxidul de C – CO
- dioxidul de sulf - SO2
- oxizii de N - Nox
- compuşii organici volatili (volatile organic compounds – VOC), în special hidrocarburi
(HC)
- particulele în suspensie
Poluanţii secundari sunt compuşii ce apar prin reacţiile poluanţilor primari cu alţi constituenţi
ai atmosferei. Poluanţii secundari ai aerului sunt: - acidul sulfuric
- acidul azotic HNO3 şi azotaţii (NO3 - )
- ozonul O3 şi alţii oxidanţi