Familie

concept social care unește mai multe persoane

 Familia este o formă socială de bază, realizată prin căsătorie sau concubinaj neformal,

care unește pe soți (părinți) și pe descendenții acestora (copiii necăsătoriți).

Funcțiile familiei
Familia are mai multe funcții sociale și biologice: Funcția biologică de reproducție
umană a familiei este controversată.
In prezent acest lucru nu mai este concludent deoarece o familie poate adopta copii.
Prin reproducție se înțelege capacitatea de a produce urmași pentru asigurarea
generației următoare. Astfel familia pregnează calitatea de reproducție a unei
societăți.
Sunt trei funcții sociale elementare a familiei:

 Funcția de socializare - formarea capacității de adaptare și motivare în conviețuirea socială.

 Funcția economică - asigurarea materială și protejarea copiilor față de lipsuri și boli.
 Funcția politică - asigură copiilor o poziție legitimă în societatea existentă, această funcție a
familiei poate duce la fetișism.
Din aceste trei funcții se pot distinge și:

 funcția religioasă a familiei, care de fapt joacă un rol în funcția de socializare a familiei, prin
transmiterea la generația următoare a tradițiilor religioase.
 funcția juridică a familiei, care este cuprinsă în constituție, și care are scopul protejării
familiei în societate (plătirea alocațiilor, întreținerea copiilor, stabilirea legilor de adoptare sau
moștenire etc.)
 funcția economică a familiei este întregită de funcția de timp liber și recreere a familiei

Modele
Modelul tradițional
Familia este o asociere, are un caracter privat, fiind alcătuită dintr-un bărbat, o femeie
și copiii lor naturali.

În această familie soțul își exercită rolul asupra soției și copiilor; este responsabil
pentru asigurarea mijloacelor economice necesare gospodăriei sale; reprezintă familia
la nivelul sferei publice. Mama / soția răspunde de organizarea vieții domestice,
conduce gospodăria, îngrijește și educă copiii.
Există o diviziune clară între domeniul privat al familiei, asociat naturii și sfera publică,
a vieții social-politice, reglementată în mod convențional prin contractul social. De
aici rezultă că legile reglementează sfera publică, iar reprezentantul gospodăriei în
sfera publică este bărbatul. Legislația tradițională privind căsătoria se întemeiază pe
diviziunea sexuală a muncii în gospodărie și societate.

Modelul contractualist
Punctul de pornire este individul autonom, stăpân pe sine și legat de ceilalți doar prin
acorduri. Căsătoria este un parteneriat încheiat conform voinței părților. Soții pot
decide între ei modul de administrare a relațiilor personale și financiare în timpul
căsătoriei și în eventualitatea unui divorț. Bazele căsătoriei, ale activității reproductive
și ale vieții de familie devin nediferențiate de acelea ale altor asocieri de tip civil sau
economic. Statul nu se amestecă în încheierea contractelor.

Susținătorii ordinii contractuale a vieții de familie argumentează că aceasta este

modalitatea prin care libertatea indivizilor este limitată doar de obligațiile
autoasumate. Avantaje ale contractelor: manifestarea pluralismului și a diversității în
viața de familie; contractul este privit ca o modalitate de detașare de stereotipurile de
gen.

Modelul comunitar
Familia este expresia relaționărilor personale și sociale mai ample decât cele
individuale, nu se sprijină în primul rând pe înțelegeri contractuale și acorduri.
Teoreticienii comunitarieni arată că nici o persoană nu devine autonomă fără a
parcurge mai întâi o perioadă îndelungată de dependență. Personalitățile individuale
sunt modelate de apartenența la anumite comunități etnice, regionale și religioase ale
căror valori pot fi diferite de cele ale societății predominante.

Modelul bazat pe drepturi

Abordarea bazată pe drepturi a legislației familiale permite sublinierea importanței
privatității familiei. Recunoaște natura politică și caracterul negociabil al normelor și
valorilor sociale. Deoarece se ocupă de indivizi angajați în diferite relații, drepturile
trebuie să țină cont de inegalitățile și dependențele existente în rândul membrilor
familiei.

Modelul bazat pe drepturi și responsabilități relaționale

Individul este o entitate distinct individuală, dar și o persoană puternic implicată în
relații de dependență, îngijire și responsabilitate.(De exemplu, o femeie care acceptă
să poarte o sarcină pentru altcineva trebuie percepută atât ca un agent responsabil,
cât și ca o persoană care, în timpul sarcinii sale, a stabilit anumite relații cu copilul).
 Forme de familie
Familia nucleară (numită si familie simplă) este acea familie compusă din soț, soție
împreună cu copiii minori care locuiesc și se gospodăresc împreună. Acesta
combinație este considerată unitatea minimală de organizare socială, ea reprezentand
nucleul tuturor celorlalte forme de structuri familiale.
Familia extinsă (numită și familie lărgită sau familie compusă) cuprinde pe lângă nucleul
familial și alte rude sau alte generații. Ea include suplimentar față de copii și părinții
acestora, bunicii copiilor (părinții celor doi părinți), unchii și mătușile copiilor (adică
fratii și surorile părinților împreună cu soții și soțiile lor), verii primari (fii și ficele
unchilor și mătușilor copiilor) dar uneori chiar și străbunicii copiilor (părinții bunicilor).
De regula, într-o familie extinsă traiesc și se gospodaresc împreună trei generații:
copiii, parintii, și bunicii.
Familie monoparentală
Familia monoparentală este acel tip de familie în care copiii locuiesc doar cu unul
dintre părinți. Acest lucru se poate întâmpla ca urmare a divorțului, a separării
părinților, a decesului unuia dintre părinți, a înfierii de către un adult a unui minor sau
ca urmare a deciziei unei femei de a da naștere unui copil fără a fi căsătorită sau fără a
locui cu un bărbat.