Curs 1.

Bazele fizice ale electroterapiei: clasificarea curenţilor electrici, terapeutici, efecte

generale şi locale. Bazele fiziologice ale electroterapiei.

1.Bazele fizice ale electroterapiei

Electroterapia reprezintă un capitol al terapiei care utilizează factorii fizicali pentru a

menţine sau redobândi starea de sănătate, precum şi recuperarea restantului funcţional.
Ţinând cont de calităţile structurale şi funcţionale ale ţesuturilor neuromusculare, orice
agent electric poate fi considerat un stimul care poate determina apariţia unei reacţii de răspuns
tisular. Există stimuli naturali, adecvaţi (schimburile ce au loc la nivelul sinapselor, terminaţiilor
nervoase, receptorilor), care pot declanşa impulsuri nervoase, dar şi stimuli arfificiali,
neadecvaţi, aşa cum sunt cei electrici şi care pot atinge direct potenţialul membranei celulare,
determinând reacţii similare celor obţinute prin excitanţi specifici.
Proprietăţile celulelor vii sunt:
 Iritabilitatea – reacţia primară celulară la un stimul, cu apariţia unui răspuns local
 Excitabilitatea – reacţia secundară la un stimul, determinând transmiterea acestuia de
catre celule şi fibre nervoase.
Reacţiile specifice care au loc pot fi : secreţia glandulară sau contracţia musculară.
Pentru a declanşa o excitaţie urmată de o reacţie la nivelul ţesutului ţintă, stimulul aplicat
trebuie să aibă o intensitate minimă, numită intensitate de prag, şi să acţioneze un interval de
timp, numit timp minim necesar. Există şi alte două situaţii:
 Dacă stimulul are valoare sub prag- acţiunea este limitată la locul de excitare
 Dacă stimulul are valoare peste prag- are loc o reacţie care se propagă ca o undă de
excitaţie şi care poate fi măsurată la o anumită distanţă de locul de excitare.
Pentru structurile nervoase se aplică legea,, totul sau nimic”, deci creşterea intensităţii
peste valoarea de prag nu va însemna creşterea răspunsului
Celula nervoasă se caracterizează prin echilibrul proceselor fizice şi chimice la nivelul
membranei celulare, de o parte şi de alta a acesteia. Prin aplicarea unui stimul se modifică
această stare de repaus şi sunt determinate procese fizice şi chimice.
În stare de repaus, celula nervoasă înregistrează un potenţial de repaus, determinat de
polarizarea electrică a membranei (pozitiv la exterior şi negativ la interior).
Odată cu aplicarea stimulului se modifică potenţialul transmembranar de repaus şi are loc
inversarea polarităţii de o parte şi de alta a membranei celulare. Se produce depolarizarea
membranară şi declanşarea potenţialului de acţiune.
Intensitatea minimă necesară pentru declanşarea excitaţiei este pragul pentru curentul
continuu sau reobaza. În timp apar procese care restabilesc potenţialul de repaus, constituind
faza de repolarizare.
Pe toată durata depolarizării, celula nervoasă este în perioadă refractară şi nu poate
răspunde la alţi stimuli aplicaţi. Stimularea electrică se produce la variaţii de intensitate ale
curentului pentru o perioadă scurtă de timp.
Pe lângă intensitatea curentului electric şi viteza de creştere a intensităţii în momentul
aplicării, un rol important îl are intensitatea curentului raportată la unitatea de suprafaţă sau
densitatea curentului.
Ca urmare a procesului de excitaţie, pentru stimularea celulelor nervoase şi obţinerea

1
unui răspuns adecvat sunt importante:
 Densitatea curentului
 Viteza de creştere
 Durata scurgerii excitaţiei prin ţesut
Un curent de stimulare pentru a produce depolarizarea membranei, trebuie să aibă o
anumită intensitate, să fie instalat brusc, să acţioneze un interval de timp, fiind necesară o
anumită cantitate de electricitate pe unitatea de suprafaţă (densitatea), necesară declanşării
fluxului de ioni transmembranar.
În timpul procesului de excitare se produc modificări ale proprietăţilor fizice şi
fiziologice ale ţesuturilor, determinate de sensul de scurgere al curentului electric, cunoscute sub
numele de electrotonus.
La polul negativ (catod) modificările se numesc catelectrotonus, iar cele de la nivelul
polului pozitiv (anod) se numesc anelectrotonus. Pragul de excitabilitate este mai scăzut la
nivelul catodului, deoarece el acţionează prin depolarizarea membranei şi facilitează influxul de
ioni cu apariţia excitaţiei.
La anod excitabilitatea tisulară scade chiar până la apariţia unui blocaj anodic de
hiperpolarizare.
Pentru aplicaţiile de curent continuu şi de joasă frecvenţă, excitaţiile au loc la unul din
poli. Dacă stimularea are loc la nivelul polului negativ, apare o excitaţie care se numeşte secusă
de contracţie catodică.
Parametrii electronofiziologici care caracterizează excitabilitatea unui nerv sunt:
 Reobaza –intensitatea minimă de curent care poate produce o excitaţie în timp nedefinit
 Timpul util- timpul minim necesar transportului unei cantităţi de energie necesară
modificării potenţialului de repaus la nivelul membranei celulare excitabile. Acest timp
minim, la un curent dreptunghiular, cu o intensitate egală cu valoarea reobazei şi care
poate produce excitaţia de închidere a curentului, se numeste timp util. Cu cât
intensitatea este mai mare, cu atât timpul util este mai mic.
 Cronaxia –timpul util minim necesar pentru a produce o excitaţie minimă cu un curent a
cărui intensitate este egală cu dublul reobazei. Cronaxia este invers proporţională cu
excitabilitatea nervului, deci cronaxie scurtă→excitabilitatea crescută. Cronaxia este mai
scurtă la muşchii fazici, rapizi, la musculatura flexoare, proximală a membrelor, la
nivelul punctelor motorii proximale ale unui muşchi. Cronaxia creşte în leziunile
neurologice de tip central sau periferic.
Contracţia musculară se produce datorită trecerii influxului nervos din nervul motor în
fibra musculară ( zona plăcii motorii), la nivelul sinapsei neuromusculare. Unitatea motorie cu
caracter funcţional este formată din muşchi şi nerv. Acest ansamblu cuprinde neuronul motor
situat în cornul anterior al măduvei spinării, axonul şi colateralele sale, dar şi din fibrele
musculare aferente, cu sinapsele corespunzătoare. Ionii de calciu au rol în transmisia excitaţiei la
nivelul sinapsei neuromusculare şi în iniţierea contracţiei la nivelul miofibrilei. Un deficit de
calciu va duce la creşterea excitabilităţii neuromusculare, uneori muşchiul prezentând contracţii
spontane.
Programul de electroterapie este precedat de un diagnostic clinic, paraclinic, funcţional.
Se evaluează şi substratul de tratat prin cronaximetrie (faza de excitaţie), electromiografie (faza
de contracţie musculară), stimulo-detecţie (faza de sinteză a procesului de excitaţie-contracţie),
joncţiunea neuro-musculară (raportul cronaxia nervului/cronaxia muşchiului).

2
 2.Bazele fiziologice ale electroterapiei

 În repaus, membrana celulară prezintă un potenţial electric între (-70) şi (-90) mV. Acest
potenţial electric este generat de asimetria distribuţiei ionilor, determinată prin transport ionic
transmembranar pasiv (prin potenţial electrochimic, conform legii lui Nernst) şi activ (prin pompaj,
alimentat de energia metabolică stocată în ATP).
 Negativitatea în interiorul celulei este datorată anionilor organici care rămân permanent
intracelular. Potenţialul de repaus se caracterizează printr-o concentraţie mare de ioni de potasiu (K+)
în interiorul celulei, şi o concentraţie mare de ioni de sodiu (Na+) la exteriorul celulei. Această
repartiţie este datorată unei permeabilităţi inegale în repaus pentru ionii de potasiu şi sodiu, respectiv
proporţia este K/Na de 1/0,04 (sau la 100 ioni K, penetrează membrana celulară doar 4 ioni Na).
 În urma unei excitaţii, dacă stimulul depaşeşte, ca intensitate şi durată, “valoarea prag”, se
declanşează depolarizarea care are două faze:
- faza a: intrarea ionilor Na+,
- faza b: intrarea exploziva a ionilor Na+ şi ieşirea ionilor K+. În urma acestui proces,
concentraţia ionilor de Na depăşeşte concentraţia ionilor de K, iar încărcarea electrică interioară
atinge (+30)mV.
- Deci se atinge un potenţial de acţiune, care creşte de la (-90) la (+30)mV: practice în
valoare absolută, potenţialul de acţiune va fi (90 + 30) de 120 mV.
- Între 0 – (+30) mV apare aşa-numitul “vârf” (overshoot).
- Atingerea valorii de (+30)mV declanşează repolarizarea, care, prin acţiunea pompei Na-K
(proces activ) face să iasă ionii Na+ şi să intre ionii K+, astfel refăcând potenţialul de repaus.
 Deci, curentul electric care reprezintă o excitaţie la nivelul membranei celulare, determină
modificarea proprietăţilor membranei celulare, deci depolarizarea membranei, cu inversarea
potenţialului de membrană. Potenţialul de repaus variază atingând potenţialul critic şi astfel,
declanşează excitaţia.
 Se impun două observaţii:
1. mecanismul fundamental este reprezentat de transportul activ al ionilor de Na+ în
interiorul celulei,
2. depolarizarea este progresivă, din aproape în aproape, conform teoriei lui Hermann.
 Excesul de sarcini pozitive trebuie să iasă pentru a reface potenţialul de repaus. Astfel apare
repolarizarea care implică două mecanisme:
 inactivarea pompei de Na+,
 creşterea permeabilităţii membranei celulare pentru K+.
În concluzie, electroterapia foloseste curentul electric pentru a obţine efecte fiziologice şi
terapeutice asupra organismului uman.

Organismul uman, ca şi celelalte organisme vii, reprezintă un conductor de clasa a II-a, la

nivelul căruia purtătorii de sarcină electrică sunt ionii. Curentul electric este caracterizat de o anumită
intensitate şi o anumită tensiune: el va strabate organismul, care la rândul sau va opune o anumită
rezistenţă la trecerea curentului.
Curentul electric reprezintă la nivel celular un stimul, care dacă depăşeşte ca durata şi
intensitate pragul de excitabilitate al membranei celulare va declanşa depolarizarea membranei şi va
determina apariţia unui răspuns la nivel de substrat, în funcţie de tipul de celulă excitat: contracţie,
impuls nervos, variaţia de debit circulator, secreţie, etc.
Curentul electric este de două tipuri: curent electric continuu şi curent electric alternativ.
Curentul electric alternativ se caracterizează prin frecvenţă. Frecvenţa reprezintă numarul de

3
cicli (stimuli) realizaţi pe unitatea de timp – dacă exprimarea se face pe secundă (număr de
cicli/secundă) unitatea de masură este Hertz-ul (Hz).
Perioada reprezintă durata în timp a unui ciclu, deci este inversul frecvenţei.
Relaţiile matematice între cei doi parametri sunt următoarele:
F (frecvenţa) = număr de cicli / secundă,
T(perioada) = 1 / F(frecvenţa).

În funcţie de frecvenţă, curenţii electrici folosiţi în electroterapie se împart în trei mari

domenii:
- joasă frecvenţă = între 1-1000 Hz,
- medie frecvenţă = între 1000-100000 Hz,
- înaltă frecvenţă = peste 100000 Hz.
Aplicarea energiei electrice se poate face direct – prin curent continuu sau alternativ şi
derivatele lor, fie indirect – transformat în alte forme de energie: radianta, calorică, luminoasă etc.

Indicaţiile generale de aplicare a procedurilor de electroterapie

Electroterapia, prin dversele sale forme de aplicaţie este utilă în toate tipurile de patologie:
- bolile reumatismale cronice – inflamatorii sau degenerative ,
- bolile degenerative ale coloanei vertebrale şi sindroamele asociate – inclusiv lombosciatica,
- bolile articulare degenerative şi/sau posttraumatice ale centurilor şi membrelor;
- bolile reumatismale abarticulare (muşchi, tendoane, fascii, sinovie, etc.);
- bolile nervilor periferici (nevralgii, nevrite, polinevrite, leziuni traumatice şi sechelele lor);
- leziuni de neuron motor central – hemiplegii, paraplegii;
Procedurile electrice adaptate pot fi foarte utile ca terapie asociată în tratamentul
complicaţiilor unor boli cronice ale aparatelor şi sistemelor: cardiovascular, respirator, digestiv,
urinar (hipertensiune arterială, insuficienţă veno-limfatică, insuficienţa respiratorie,
bronhopneumopatii cronice, astm bronşic, litiaze, colecistopatii cronice, colite cronice, etc.); în
aceste conditii, procedurile electrice sunt utile atât în tratamentul de bază al acestor suferinţe, cât şi
atunci când aceste suferinţe însoţesc alte afectări ale aparatului locomotor indicate recuperarii fizical-
kinetice.

Curentul galvanic. Proprietăţi fizice. Efectele fiziologice ale curentului galvanic. Modalităţi de
aplicare ale galvanizărilor. Indicaţiile şi contraindicaţiile galvanoterapiei

Proprietăţi fizice
Curentul electric este caracterizat prin deplasarea de sarcini electrice(electroni) de-a lungul
unui conductor. Conductorul electric este corpul prin care trece curentul electric continuu. Dacă
sensul de deplasare al electronilor este acelaşi la o intensitate constantă, curentul continuu este
constant. Intensitatea curentului variază în sens crescător sau descrescător. Dacă aceste creşteri sau
descreşteri au loc ritmic, curentul se numeste variabil.
Aplicarea terapeutica a curentului de tip continuu se numeşte galvanizare. Producerea
curentului continuu se realizează prin metode chimice, mecanice sau termoelectrice.
Acţiunile biologice

4
 Din punct de vedere electrochimic şi al conductibilităţii, organismul uman se comportă ca un
conductor de gradul II, deci poate fi asemănat cu un electrolit. În structura sa, apa reprezintă 70% din
greutatea corpului, restul fiind substanţă solidă reprezentată în mare măsură de săruri.
Astfel, organismul nu poate fi străbătut uniform de curent electric. Există o clasificare
conform căreia, din punctul de vedere al conductibilităţii electrice structurile organismului pot fi
împărţite în 4 grupe :
o Gradul I : structuri anatomice foarte bune conductoare electrice (sânge, limfa, LCR, corp
vitros),
o Gradul II : structuri anatomice bune conductoare electrice (glande sudoripare, muşchi,
ţesut subcutanat, organe interne),
o Gradul III : structuri anatomice rău conductoare electrice (ţesut nervos, ţesut adipos,
glande sebacee, ţesut osos),
o Gradul IV : structuri anatomice foarte rău conductoare electrice (părul, epiderma).
Aplicarea curentului galvanic asupra organismului va determina o serie de efecte diferenţiate
în două mari grupe :
o efectele polare - se produc la nivelul electrozilor aplicaţi,
o efectele interpolare - se produc în interiorul organismului, în regiunile cuprinse între cei
doi electrozi.
Efectele polare şi interpolare sunt concomitente, iar efectul total al curentului presupune
“însumarea” celor două categorii de efecte.
1. Efectele polare
 Efectele polare sunt datorate modificărilor care apar la locul de contact dintre tegument şi
electrozii de aplicat. În cea mai mare parte, efectele polare sunt consecinţa procesului de
electroliză. Astfel, la anod se produce acid , iar la catod se produce baza
 Efectele polare sunt determinate deci, de modificările chimice apărute; aceste modificări
depind de mai mulţi parametrii :
- calitatea electrodului (forma, dimensiune, compoziţie chimică);
- calităţile curentului galvanic (intensitate, direcţie, sens, durată);
- anumite proprietăţi ale organismului (starea tegumentului, rezistenţa electrică, capacitatea,
conductibilitatea diverselor ţesuturi, reactivitatea generală a individului).
2.Efectele interpolare
Efectele interpolare sunt cele importante si au la bază procese de :
 bioelectroliză(mişcarea anionilor şi cationilor în câmpul electric),
 ionoforeza,
 electroosmoza,
 electroforeza,
 modificarea potenţialului de membrană,
 efecte termice,
 modificări în compoziţia chimică a ţesuturilor care implică :
Aplicarea curentului continuu determină scăderea rezistivităţii cutanate. Aceasta depinde
de:
 Oscilaţiile de temperatură ale corpului
 Odihna
 Stress
 Ritmul biologic noapte-zi
 Echilibrul sistemului endocrin
 Momentul de ingestie al alimentelor

5
  Lungimea segmentului străbătut de curentul electric
 Diametrul segmentului străbătut de acest curent.

Efectele fiziologice şi terapeutice ale aplicaţiilor curentului galvanic

Aplicarea curentului galvanic cu pantă (introducerea este lină), cum se întâmpla în
terapeutică, dă naştere unor efecte net diferite faţă de curentul galvanic intrat brusc, folosit de regulă
în scop diagnostic. Această excitaţie bruscă prin curent galvanic va determina o reacţie care la
nivelul fibrei musculare este motorie, determinând contracţie, iar la nivelul fibrei senzitive determină
durere.
Actiunea curentului galvanic asupra fibrelor nervoase senzitive
La trecerea curentului galvanic, receptorii senzitivi din tegument înregistrează o senzatţie de
furnicătură, care creşte proporţional cu intensitatea curentului. Dacă intensitatea curentului
depaşeşte nivelul senzaţiei de furnicătură, următoarea senzaţie dezvoltată va fi de înţepături fine iar
dacă se insistă cu creşterea intensităţii, va apare senzaţia de arsură, în final ajungându-se la senzaţia
de durere.
Curentul galvanic dezvoltă o acţiune analgetică (prin creşterea pragului sensibilităţii pentru
durere), acest efect apărând în primul rând la polul pozitiv (+).Astfel, la polul pozitiv (+), membrana
celulară se hiperpolarizează şi astfel scade excitabilitatea (creşte pragul excitabilităţii, deci substratul
va reacţiona la stimuli mai intenşi, inclusiv dureroşi), şi astfel spunem că se dezvoltă
anelectrotonusul.
La polul negativ (-), depolarizarea domină şi astfel creşte excitabilitatea (scade pragul
excitabilităţii, substratul va reacţiona la stimuli mai puţin intenşi, va fi mai excitabil), deci se
dezvoltă catelectrotonusul. Cele două forme de electrotonus se produc simultan, la cei doi electrozi,
la trecerea curentului galvanic.
Electrotonusul variază în funcţie de intensitatea curentului galvanic aplicat. S-a constatat că:
 la intensităţi mici domină catelectrotonusul,
 la intensităţi mari domină anelectrotonusul,
 la intensităţi medii există un echilibru între efecte
Kowarschick a studiat foarte atent mecanismul analgeziei si a constatat că această acţiune a
curentului galvanic, dezvoltată la trecerea curentului prin substrat, este datorată modificărilor care
apar între electrozi datorită deplasării ionilor, şi că la acţiunea analgetică contribuie şi efectul
galvanizării asupra SNC, precum şi asupra sistemului circulator.

Acţiunea curentului galvanic asupra fibrelor nervoase motori

La polul negativ (-), atunci când acesta este folosit ca electrod activ, se produce scăderea
pragului excitabilităţii pentru fibrele motorii, deci creşte excitabilitatea lor şi va fi posibilă
stimularea fibrelor motorii cu apariţia contracţiei

Acţiunea curentului galvanic asupra SNC

􀀀 ___􀀀__ ___􀀀________􀀀_ ______􀀀__

Koeppen a arătat ca aplicaţiile descendente de curent galvanic (mai ales în cazul aplicaţiilor
sub forma băilor galvanice) determină scăderea reflectivităţii osteotendinoase a individului, în vreme
ce aplicaţiile ascendente cresc excitabilitatea. În concluzie, Koeppen consideră că tonusul SNC este
diminuat, în general, în aplicaţiile descendente.
Diverse studii legate de reacţiile senzoriale determinate de trecerea curentului electric au
arătat că pot apare :
 reacţii vizuale luminoase de tip fosfene (în cazul în care subiectul stă cu ochii închişi),
percepute sub formă de puncte, bastonaşe, cercuri colorate (galben sau alte culori);

6
  reacţii auditive de tip acufene (pocnituri/zgomote în urechi);
 reacţii labirintice de tip vertij : senzaţia de ameţeală percepută de subiect conform căreia,
capul deviază la dreapta dacă subiectul nu are afectări care să compromită echilibrul, sau de
partea bolnavă dacă are o suferinţă cunoscută la nivelul urechii interne;
 reacţii gustative : la polul negativ (–) se constată apariţia gustului metalic, astringent, iar la
polul pozitiv (+) apariţia gustului acru.

Actiunea curentului galvanic asupra fibrelor vegetative vasomotorii

Curentul galvanic determina o activare vasculara importanta, exprimata clinic prin
hiperemie locala.
Vasodilatatia locala este importanta, atât la nivelul vaselor superficiale cutanate, cât si la
nivelul vaselor profunde, în primul rând a vaselor musculare.
Cresterea vascularizatiei locale la trecerea curentului galvanic determina cresterea irigatiei
zonei respective si efecte biotrofice, prin aceasta creste gradul de nutritie a teritoriului, si consecutiv,
creste resorbtia exudatelor si a edemelor locale. Datorita acestor efecte asupra vascularizatiei
periferice, cutanata si musculara, aplicatiile curentului galvanic au ca si indicatii:
 acrocianoze,
 angioneuropatii (suferinte care au la baza tulburari functionale la nivelul vaselor nervilor, mai
ales filetele vegetative),
 crioparestezii functionale nocturne, mai ales ale membrelor inferioare (exprimate clinic prin
amorteli, furnicaturi cu senzatia de rece, alterari vasculare periferice),
 arteriopatii periferice (afectari de trunchiuri principale vasculare, mai ales în stadiile
incipiente, fara alterari organice importante ale peretelui vascular, cu scaderea elasticitatii
acestuia si deci, a raspunsului vasodilatator),
 distrofii simpatice reflexe (vechile “algoneurodistrofii”) ale membrelor, care apar printr-un
mecanism de hipersimpaticotonie, declansat de cele mai multe ori posttraumatic.

Actiunea curentului galvanic asupra SNV in general

Aceasta actiune a curentului galvanic este inconstanta si individualizata. Reactia vegetativa la
trecerea curentului galvanic depinde de :
 dominanta tonusului simpatic sau parasimpatic, specifica individului asupra caruia se face
aplicatia,
 locul de aplicare a curentului galvanic,
 polaritatea.
􀀀

Actiunea sistemului circulator asupra sistemului circulator

Galvanizarile descendente cresc afluxul sanguin din mica circulatie catre cord, deci:
- creste circulatia de întoarcere a sângelui venos din plamâni si din membrul superior,
- creste transportul de sânge arterial catre sistemul port.
Daca aplicatia este ascendenta :
- creste circulatia venoasa de la nivelul membrelor inferioare si organelor portale catre cord,
- creste circulatia arteriala spre plamâni si membrele superioare,
- creste viteza sângelui venos de la inima spre plamâni.
Exista însa o reactivitate individuala de care trebuie sa tinem seama în cursul acestor aplicatii
la care se adauga caracteristicile tipului de aplicatie.

Aplicatiile curentului galvanic prin actiunile fiziologice vor determina principalele efecte
terapeutice:

7
  analgetic, antialgic datorita scaderii excitabilitatii nervoase la nivelul polului pozitiv
 stimularea neuromusculara la nivelul electrodului negativ
 decontracturant prin reglarea modificarilor de excitabilitate a SNC
 modulator neurovegetativ – prin reglarea sistemului neurovegetativ
 vasodilatator datorita hiperemiei la nivel tegumentar superficial si muscular profund
 biotrofic prin imbunatatirea circulatiei locale si
 resorbtiv prin facilitarea drenarii edemelor

Principalele domenii clinice de aplicatie ale procedurilor de electroterapie bazate pe

curent galvanic

Aplicatiile curentului galvanic se utilizeaza în urmatoarele stari patologice.

 Stari posttraumatice - prin efectele: analgetic, decontracturant, resorbtiv, decongestiv,
vasomotor.
 Inflamatii abarticulare – inflamatiile structurilor moi periarticulare ( capsula, ligamente,
tendoane, muschi ) - pentru efectele: antiinflamator, decongestiv, resorbtiv, decontracturant.
 Afectiuni nevralgice - nevralgii, nevrite, pareze paralizii, sindroame de suprasolicitare-
(inclusiv radiculitele – suferinte ale ramurilor nervilor spinali si lombosciatica).
 Tulburari circulatorii: aplicatiile curentului galvanic actioneaza foarte bine (datorita
efectului vasodilatator cunoscut), inclusiv în tromboflebitele acute (datorita efectului asupra
trombusului).
 Afectiuni degenerative de tip artrozic: Aplicatiile galvanice, actionând direct asupra
tulburarilor circulatorii, în principal de tip ischemic, întrerup ciclul fiziopatologic al
degradarii structurilor articulare, deci pot întârzia evolutia artrozelor si aparitia complicatiilor
acestora.
Galvanizarea se poate aplica in stadiile acute, dar si in cele cronice.
Principalele contraindicatii în aplicarea procedurilor bazate pe curent galvanic, ca si în
cazul celorlalte proceduri de electroterapie, sunt afectiunile tegumentare de tip: supurativ, alergic,
tuberculoza cutanata, neoplaziile, inclusiv cele cutanate, stent-uri, tije metalice, placi de
osteosinteză, sarcina.

Principalele formele metodologice de aplicare ale curentului galvanic

Pentru aplicatiile de curent galvanic se va tine seama de urmatoarele:

- curentul galvanic circulând într-un singur sens are polaritate,
- rezistenta electrica cutanata scade la trecerea curentului galvanic,
- rezistenta electrica a tesuturilor profunde scade (poate chiar mai mult decât cea cutanata)
ducând la efecte de tip decontracturant, vasoactiv, analgetic
Aplicatiile se pot face folosind electrozi racordati la un circuit electric prin care trece curent
galvanic (galvanizari), prin intermediul apei (bai galvanice), dar si sub forma de ionoforeza
(ionogalvanizare)cu ajutorul careia se introduc trans-tegumentar anumite substante medicamentoase.
Electrozii se aplica pe suprafata de tratat, dupa o prealabila împachetare într-un material textil
umezit. Grosimea materialului textil utilizat este de cca. 1-1,5 cm. Electrodul mai mic este cel activ
iar polaritatea este aleasa in functie de scopul urmarit : analgetic(anod), excitant(catod).
Aplicatia cu electrozi (galvanizarea simpla) depinde de directia si sensul de trecere a
curentului galvanic. Astfel:

8
 - aplicatia transversala presupune ca fluxul galvanic strabate un segment/zona anatomica de
pe fata anterioara spre fata posterioara, sau de pe cea interioara spre cea exterioara, sau de o parte si
de alta;
- aplicatia longitudinala presupune ca fluxul galvanic sa strabata segmentul/zona anatomica
de la un capat la celalalt;
Intensitatea curentului aplicat depinde de:
 scopul urmarit,
 sensibilitatea si toleranta pacientului,
 stadiul evolutiv al afectiunii,
 durata aplicatiei.
Astfel:
 pentru efect antialgic intensitatea se dozeaza la nivelul pragului calculat pentru 0,1mA/m².
 Pentru nevralgii acute sau hiperestezii(lombosciatica)-intensitatea este dozata sub pragul de
sensibilitate.
 Pentru efectele vasodilatatoare se utilizeaza intensitatea peste prag, durata mare de tratament
si aplicatie longitudinala.
Durata de aplicare a galvanizarii depinde de:
 intensitatea la aplicarea curentului electric
 marimea electrozilor
 si este invers proportionala cu densitatea curentului.
Electrozii mici dezvolta densitati mari pe suprafata tegumentului pe care sunt
aplicati, deci
durata de aplicare trebuie sa fie scazuta.Situatia este invers la electrozii cu dimensiuni mari:
densitatea mica implica timp crescut de aplicare.
Pentru a fi eficient, tratamentul trebuie sa aiba durata de 20-30 minute.
Pentru afectiunile acute sedintele sunt zilnice si in numar de 8-10-12, iar pentru
afectiunile
cronice se poate ajunge la 20 de sedinte efectuate zilnic sau la 2 zile.
Pacientul va avea o pozitie relaxata, antalgica, confortabila.Pozitia poate fi DV cu o
perna
sub abdomen pentru a evita hiperlordoza sau DD relaxat. I se va explica procedura si
senzatiile ce pot apare, pacientul fiind rugat sa anunte orice senzatie pe care o percepe.
Nu se aplica electrozi pe zone paroase, pe tegumente cu afectiuni sau pe care s-au
aplicat
diferite unguente, creme, etc..

Aplicatie sub forma de bai ( bai galvanice ) se recomanda in situatia in care se trateaza o
zona mai extinsa.Mediul de legatura intre substart(tegument) si electrozi este apa, curentul electric
fiind distribuit pe suprafata mare, densitatea fiind scazuta, si astfel scade si riscul de producere a
arsurilor. Sunt instalatii care sunt compuse din 4 incinte (vane sau cuve) din faianta sau plastic,
racordate la un panou de comanda. De obicei, apa trebuie sa aiba temperatura cuprinsa între 34 -
37C. De regula, nu se depaseste temperatura de 37 - 38C.
Posibilitatile de aplicatie sunt multiple : aplicatii 4 celulare, descendente

Ionogalvanizarea

9
 Ionogalvanizarea este o procedura de electroterapie prin care se foloseste ca vector curentul
galvanic, si se introduc substante farmacologic active sub forma ionizata, in interiorul organismului,
prin intermediul tegumentului si mucoaselor.
Principiul de actiune:
 Disocierea electrolitica a substantelor medicamentoase adaugate la nivelul polului activ
 Deplasarea anionilor si cationilor formati spre electrozii de semn contrar incarcarii lor
electrice
 Substanta ce urmeaza a fi introdusa se aplica sub forma de solutie la nivelul stratului hidrofil
la nivelul electrodului activ.
 Doar electrolitii solubili in alte lichide decat apa pot traversa bariera tegumentara si mucoasa.

Avantajele principale ale ionogalvanizarii sunt:

1. se introduc doze mari de substanta activa cu cantitati relativ mici de solutie a acelei
substante,
2. penetratia în corion este mai mica, fie traversând straturile, fie trecând chiar direct, prin
foliculii
pilosi si canalele glandelor sudoripare.
3. are loc o repartitie uniforma a substantei active ionizate pe toata suprafata electrodului
4. procedura este foarte bine dozata –
5. prin ionogalvanizare, se introduc substante ionizate, deosebit de active farmacologic
6. ionogalvanizarea este o metoda perfect sterila.
Ionogalvanizarea prezinta si unele dezavantaje, dintre care cel mai important dezavantaj îl
constituie penetratie superficiala: procedura face ca ionii substantei active sa ajunga în tegument, dar
acestia nu pot depasi zona corionului. Procedura dezvolta reactii la nivelul receptorilor cutanati
declansând mecanisme reflexe metamerice cu punct de plecare la nivelul tegumentului si cu efect la
mare distanta, deci ionogalvanizarea poate fi considerata si folosita ca terapie reflexa.
Principalele aplicatiile ale ionogalvanizarii sunt urmatoarele:
 farmacologia bolilor de piele;
 anestezia pielii, prin folosirea unor anestezice locale (de ex. procaina) asociate cu un
vasoconstrictor local (adrenalina), astfel încât combinatia sa asigure o anestezie mai intensa
si mai
îndelungata;
 ca terapie reflexa :
 se utilizeaza pentru unele substante simpaticotone – pentru testarea efectelor alergice
cutanate, sau pentru testarea efectelor medicatiei vegetotrope.
Galvanoionizarea se aplica in:
 Dermatologie(acnee, cicatrici cheloide, eczeme, furunculoze, ulcere atone, seboree0
 Oftalmologie(conjunctivite, iridociclite)
 Afectiuni vasculare(limfangita, arterita obliteranta, tromboflebita)
 Reumatologie(artrite, bursite, epicondilite, artroze, tenosinovite, nevralgii)
Exista ca si aplicatie galvanoionizari transorbitale sau transcerebrale cu indicatie in
insomnii,
spasmofilie, simdroame migrenoase, nevralgii, afectiuni dentare
Principalele substante active folosite în ionogalvanizare
 Ca 2+
 Mg2+
 Acetilcolina

10
 Histamina

11