Test de evaluare iniţială

Clasa a XII-a

SUBIECTUL I (70 de puncte)

Citește, cu atenție, următorul fragment:

— Dacă ai fi acum copil, ne-am juca împreună Minecraft și poate că ți-aș împrumuta și iPadul. N-ai vrea să-
mi povestești ceva de când aveai nouă ani?
— În 1984, în luna mai… da, scotocesc, e greu să găsesc o întâmplare… Încă nu împlinisem zece ani. Aveam,
ca de obicei, o mie de treburi pe cap… Merg vreo doi kilometri până la școală – aflată undeva Între Uliți, adică în
mica zonă de blocuri cu patru etaje plantată în oraș – și tot atâtea îndărăt către casă. Poate de aceea sunt bună la
sport, fac podul în fața învățătoarei direct pe asfalt, mă țin bine de tot la alergat, trag șuturi ca lumea la poartă. Îmi
doresc mult de tot o bicicletă, poate și fiindcă verișoara mea, cu părinți gestionari, mi-a împrumutat o dată Pegasul
ei. […]
A, aș putea să-ți zic ce am pățit odată cu niște bani…, de fapt, cu niște pâine. Venisem de la școală și trebuia
să dau fuga să cumpăr patru franzele și jumătate. Pe-atunci nu era deloc simplu să faci rost de mâncare. Pentru o
biată pâine puteai să aștepți în fața magazinului câteva ceasuri și să pleci cu mâinile goale, așa cum i se întâmplase
mamei în acea dimineață. Iar mama tocmai îmi pune bancnota mototolită în palmă. E de cincizeci de lei, verde și
murdară la colțuri. N-am avut niciodată una a mea. Fiindcă noi, cei cinci frați care mergem deja la școală, nu
primim bani de buzunar. De câteva ori, unchiul, care-i maistru constructor, mi-a dat o monedă de trei lei. Dacă
trăgeam de ea, puteam să-mi cumpăr o japoneză și două cornuri fără umplutură. Dacă mă pripeam, cum am și făcut,
alegeam biscuiții cu miere și, gata, averea mea dispărea. Iar foamea, de care îmi amintesc bine, începea să
tropotească încă din prima pauză. Pentru că în copilărie nu am avut niciodată un pachețel în ghiozdan – dar nu era
mare lucru, că doar cei mai mulți copii nu aveau. Când îmi puneam toamna un măr în buzunar era destul de bine.
Dacă fusese însă un an fără mere – o vară din două pomii noștri fructiferi nu dădeau roade – puteam lua nuci, și tot
ce era. Doar că asta nu se întâmpla decât foarte rar. De obicei mă uitam pe furiș la cele câteva fete care apăreau cu
felii de pâine cu dulceață. Cât despre banii de buzunar, îi puteai număra pe degete pe cei care aveau. Nu ne rămânea
decât să învățăm, să facem careuri în recreații și, după ore, dacă aveam cizme de cauciuc, să nu ocolim nicio baltă.
Uitam, așa, câte puțin, de foame.
— Vrei să spui că nu se găsea mâncare în supermarket?! Păi ce puneau pe rafturi?
— Nu existau supermarketuri, adică magazine mari, cu de toate, ca azi. Pâinea se vindea la Pâine, fructele și
legumele la Aprozar, carnea la Măcelărie, iar celelalte – zahăr, conserve, ulei –, la Alimentară. Din păcate, mai toate
erau veșnic goale… Uneori, în pauza mică, dădeam fuga la prăvălie, adică într-o cameră a unei case vechi, cu
pridvor, la vreo cincizeci de metri de școală. Înăuntru mirosea a umed și a marmeladă. Vânzătoarea se mișca după o
platformă de lemn care se voia a fi o tejghea. „Tu ce vrei?”, întreba. Corn proaspăt, fiindcă, de fapt, doar asta avea.
Că doar n-o să cer vreun borcan cu gem de porumbele sau o conservă din cele înșirate pe rafturi! Prin clasa întâi se
mai găseau eugenii. Răzuiam crema – o bunătate –, apoi spărgeam și restul între dinți. Acum sufla vântul, în afară de
cornuri și biscuiți nu mai rămăsese nimic.
(Ioana Nicolaie, Pe vremea când nu existau computere, în vol. Cui i-e frică de computer?)

A. Pornind de la textul citat, scrie răspunsuri pentru fiecare dintre următoarele cerințe:
1. Indică sensul din text al secvenței începea să tropotească.
8 puncte
2. Menționează ce se putea cumpăra de la Alimentară, așa cum reiese din textul dat.
8 puncte
3. Precizează motivul pentru care autoarea putea doar uneori să-și ia câte un măr la școală, justificându-ți răspunsul cu
o secvență relevantă din textul dat.
8 puncte
4. Explică atitudinea manifestată de Ioana Nicolaie față de vânzătoarea de la prăvălie, valorificând textul dat.

8 puncte
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, cum se raportează autoarea la senzația de foame din copilărie, așa cum reiese din
textul dat.
8 puncte

B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă este importantă cunoașterea stilului
de viață al generațiilor trecute, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din textul Pe vremea când
nu existau computere de Ioana Nicolaie, cât și la experiența personală sau culturală.
 30 de puncte
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
- formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea și dezvoltarea corespunzătoare a două
argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente;
20 de puncte
- utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de exprimare, de
ortografie și de punctuație), așezarea în pagină, lizibilitatea.
10 puncte
Notă: În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150 de cuvinte și să
dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al II-lea (20 puncte)

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile titlului textului următor, evidențiind relația acestuia cu mesajul
poetic.

Pansele negre, catifelate, În haine negre, întunecate,

Pe marmora albă s-au veștejit, Eu plâng în parcul de mult părăsit…
Și-n tainice note s-au irosit Și-a mea serenadă s-a rătăcit
Parfume triste, îndoliate. În note grele, și blestemate…

Eu singur, cu umbra, iar am venit,

O, statui triste și dărâmate, –
Pansele negre, catifelate,
Vise, ah, vise, aici, au murit.
(George Bacovia, Ecou de serenadă)

Notă: Pentru conținut, vei primi 12 puncte, iar pentru redactare, vei primi 8 puncte (utilizarea limbii literare – 2
puncte; logica înlănțuirii ideilor – 2 puncte; ortografie – 2 puncte; punctuație – 2 puncte).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte și să dezvolte
subiectul propus.

Se acordă 10 puncte din oficiu.

 Barem de corectare
I. – A.
1. Secvența „începea să tropotească” face referire la senzația de foame care îi cuprindea pe copii încă din prima
pauză, fiind nevoiți să trăiască această senzație din cauza faptului că nu aveau nici bani, nici pachețel la școală.
Începutul senzației de foame este prezentat ca fiind „un tropotit”, fiind o stare deranjantă pentru copii, cu care însă
reușeau ușor să se obișnuiască.
2. De la Alimentară se putea cumpăra zahăr, conserve și ulei.
3. Motivul pentru care autoarea reușea doar uneori să-și ia câte un măr la școală este acela că pomii fructiferi dădeau
roade doar într-un an din doi, astfel existând ani în care aceștia nu rodeau: „o vară din două pomii noștri fructiferi nu
dădeau roade”.
4. Ioana Nicolaie are o atitudine ironică față de vânzătoarea de la prăvălie, deoarece, chiar dacă vindea doar cornuri
proaspete, ea o întreba ce dorește să cumpere, fiind exclus ca un copil să-și fi dorit să ceară „vreun borcan cu gem de
porumbele sau o conservă din cele înșirate pe rafturi”.
5. În copilăria autoarei, foamea era mereu prezentă, fiind senzația de care aceasta își amintește cel mai bine. Astfel, la
școală, senzația de foame apărea încă din prima pauză: „foamea, de care îmi amintesc bine, începea să tropotească
încă din prima pauză”. La fel ca cei mai mulți dintre colegii săi, autoarea nu a avut niciodată pachețel cu mâncare la
școală, iar în anii în care pomii fructiferi rodeau, i se permitea să ia câte un măr sau câte o nucă: „Dacă fusese însă un
an fără mere – o vară din două pomii noștri fructiferi nu dădeau roade – puteam lua nuci, și tot ce era. Doar că asta nu
se întâmpla decât foarte rar”.

I. – B.
În opinia mea, este foarte importantă cunoașterea stilului de viață al generațiilor trecute, deoarece am putea să
preluăm părțile bune din acesta, faptele și obiceiurile înaintașilor putând constitui de cele mai multe ori bune exemple.
De asemenea, cunoscând modul de viețuire al generațiilor trecute, vom reuși să apreciem mai mult ceea ce avem în
prezent.
În primul rând, generațiile trecute demonstrează mereu că aveau un stil de viață diferit de cel al generațiilor
actuale, de cele mai multe ori cunoașterea acestuia fiind foarte importantă, deoarece obiceiurile bune și sănătoase ar
trebui să fie preluate. De exemplu, călătorind în mediul rural, se poate observa că foarte mulți oameni aflați la o vârstă
înaintată sunt încă foarte activi. Această trăsătură a lor provine din faptul că în permanență au avut activități fizice care
s-au transformat într-un stil de viață ce îi reprezintă, rămânând activi chiar și în perioada bătrâneții. De asemenea,
înțelepciunea celor bătrâni trebuie avută în vedere și atunci când vine vorba despre modalitatea de a se hrăni sau de a
vindeca unele boli.
În al doilea rând, cunoașterea stilului de viață al înaintașilor noștri ajută la înțelegerea și la acceptarea lumii în
care trăim. Astfel, în textul dat, autoarea îi explică fiului ei cum era copilăria în perioada regimului comunist. Aceasta
vorbește despre permanenta senzație de foame, despre cozile interminabile și despre magazinele veșnic goale,
determinându-l astfel pe copil să înțeleagă că lumea în care trăiește el este una mult mai bună decât cea în care ea a
copilărit.
În concluzie, cunoașterea stilului de viață al generațiilor trecute este foarte importantă, pentru că noi ajungem
astfel să apreciem mai mult ceea ce avem, dar și să îmbunătățim stilul pe care deja l-am adoptat.

II.
Titlul poeziei Ecou de serenadă, de George Bacovia, este un element sugestiv, ce oferă cititorului o
cale de a pătrunde în lumea operei. Astfel, la nivel structural, titlul este alcătuit din substantivul nearticulat „ecou”,
care sugerează existența unor reminiscențe cu privire la o anumită stare sau la anumite sentimente. Ecoul reprezintă,
așadar, golul sufletesc al eului poetic, răsunarea în van a unor sentimente puternic interiorizate, ce au dispărut,
rămânând din ele doar urma unei existențe primare: „Eu singur, cu umbra, iar am venit,/ O, statui triste și dărâmate”.
Așa cum umbra reprezintă dublul fizic al eului poetic, rămas astfel fără însușiri și fără identitate, ecoul din interiorul
său sugerează dublul interior al eului, căpătând aceleași însușiri ca cele ale umbrei. Substantivul comun „serenadă”
ilustrează prezența sentimentului de iubire, o iubire pierdută însă, rămasă doar la stadiul de ecou distructiv în interiorul
eului poetic; moartea iubirii îmbracă în haine de doliu întregul univers: „În haine negre, întunecate,/ Eu plâng în parcul
de mult părăsit…” Astfel, titlul poeziei se află în strânsă consonanță cu mesajul acesteia, indicând faptul că odată
pierdut sentimentul iubirii, chiar și speranța s-a pierdut: „Vise, ah, vise, aici, au murit”. De asemenea, ecoul serenadei,
un ton idilic al cântecului de dragoste, se preschimbă într-un marș funebru: „Și-a mea serenadă s-a rătăcit/ În note
grele, și blestemate…”.