NATURA LUMINII

Lumina sau lumina vizibilă este radiația electromagnetică din porțiunea spectrului electromagnetic care poate

fi percepută de ochiul uman. Lumina vizibilă este de obicei definită ca având lungimi de undă cuprinse între 400-
700 nanometri.

Sursele de lumina:

1. Surse naturale:
Pentru Terra, principala sursă de lumină naturală este Soarele. Stelele mai îndepărtate radiază suficient pentru
a fi vizibile, dar nu suficient pentru a lumina. Luna reflectă suficientă lumină solară pentru a permite scotopia
(adaptarea ochiului la întuneric) fără percepția culorilor.
2. Surse artificiale:
O altă sursă de lumină, utilizată pe scară largă în electronică și acasă, este LED-ul - o diodă semiconductoare
care emite lumină la polarizarea directă a joncțiunii p-n. LED-ul conține una sau mai multe cristale emițătoare de
lumină situate într-o carcasă cu un obiectiv care creează un flux luminos.
Cele mai puternice și mai strălucitoare surse de lumină de astăzi sunt laserele. Sunt surse de lumină
monocromatică, coerentă, dirijată. Laserul emite un fascicul bine direcționat, subțire, coerent, cu o lungime de
undă constantă (aceeași culoare) și de înaltă luminozitate, spre deosebire de surse incoerente, cum ar fi
becurile, care emit unde în aproape întreg spectrul electromagnetic și în toate direcțiile.

Refracție și reflexie

Refracția și reflexia luminii sunt două fenomene caracteristice tuturor tipurilor de unde. Reflexia luminii este
fenomenul de întoarcere a luminii în mediul din care a provenit, atunci când întâlnește suprafața de separare
dintre două medii. Dacă suprafața este netedă, reflexia luminii este speculară (asemănătoare unei oglinzi). Pe o
suprafață neuniformă, razele de lumină sunt împrăștiate în multe direcții diferite, reflexia luminii fiind difuză iar
imaginea produsă nefiind clară. De fapt, reflectarea luminii poate apărea ori de câte ori lumina se deplasează
dintr-un mediu al unui indice de refracție dat într-un mediu cu un indice de refracție diferit. În cel mai general caz,
o anumită fracțiune a luminii este reflectată din suprafață, iar restul este refractat.

Refracția este curbarea razelor de lumină când trec printr-o suprafață între un material transparent și altul. Este
descrisă de Legea lui Snell

Propagare și difracție

Una dintre proprietățile luminii care este cea mai evidentă cu ochiul liber este că se deplasează în linie
dreaptă. Umbrele iau naștere din propagarea luminii și întâlnirea ei cu obiecte. Dacă interpunem un corp opac în
calea luminii și apoi un ecran, vom obține pe ecran umbra corpului. Dacă sursa luminii sau a focalizării este
departe de corp, astfel încât este relativ mai mică decât corpul, se va produce o umbră definită. Dacă focalizarea
este apropiată de corp, va apărea o umbră în care se pot distinge o regiune mai deschisă numită penumbra și o
regiune mai întunecată numită umbra.

Lumina in arta
Tratamentul luminii în artă este unul dintre cele mai importante teme ale tehnicilor artistice ale fiecărei arte.
Leonardo da Vinci descrie în detaliu semnificația luminii și a umbreu. „Umbra este o lipsă de lumină și doar
rezistența corpurilor opace care împiedică razele de lumină. Prin natura sa, umbra aparține întunericului, în timp
ce lumina, prin natura sa, aparține luminozității. Una se ascunde, cealaltă dezvăluie.”

Lumina are o mare valoare estetică, deoarece combinația sa cu umbra și cu anumite efecte de lumină și culoare
poate determina compoziția operei și imaginea pe care artistul dorește să o proiecteze. Reprezentarea tehnică a
luminii a evoluat de-a lungul istoriei picturii și au fost create de-a lungul timpului diverse tehnici, cum ar fi:
umbrirea, clarobscurul, estomparea sau tenebrismul.