1

Alina Gioroceanu-Sintaxa limbii romane-Note de curs

Craiova, Editura Universitaria, 2011, ISBN 978-606-14- 0136-9.
(extras)

CUPRINS
Noţiuni introductive
Unităţile sintaxei
Relaţiile sintactice
Funcţiile sintactice. Predicatul.
Funcţiile sintactice specifice GV
Subiectul
Acordul dintre subiect şi predicat
Complemente specifice GV
Complementele (posesiv, prepoziţional,de agent, comparativ)
Funcţiile sintactice în GN. Atributul
Circumstanţialele
Circumstanţialele (sociativ,instrumental, opoziţional, cumulativ, de excepţie)
Bibliografie generală

1
 Noţiuni introductive

1. Evoluţia conceptului. Sintaxa ca organizare (gr. syntaxis s.f. „organizare, ordine,

construcţie, aşezare împreună; contingent”)
In antichitate, disciplina Sintaxă se dezvoltă paralel cu logica; Aristotel îşi
întemeiază teoria structurii frazei pe două noţiuni: subiectul şi predicatul şi pune astfel
bazele analizei sintactice. Termenii vor fi preluaţi de gramaticile următoare, începând cu
gramaticienii latini, va trece în gramatica medievală şi va ajunge gramticile moderne,
actuale, sintaxa fiind abordată ca parte a gramaticii.
În Gramatica medievală,sintaxa reprezintă un mod de construcţie, care se axează pe
regulile acordului şi pe regimul determinării.
În lucrările moderne, F.de Saussure, sintaxa studiază relaţiile sintagmatice. Unele
curente lingvistice (funcţionalismul francez, distribuţionalismul american, şcoala
glossematică daneză) îmbină componentele tradiţionale ale gramaticii, numind disciplina
morfosintaxă, având ca obiect de studiu formele (flexiune şi derivare) şi regulile de
combinare care conduc la construcţia sintagmelor şi a unităţilor superioare.
În gramaticile generativ-transformaţional, sintaxa reprezintă centrul de greutate al
disciplinei gramaticale. În fapt, gramatica este temeiul preocupărilor lingvistice, iar
sintaxa este cea care se ocupă cu studiul principiilor gramaticale, care organizează
structura şi funcţionarea unei limbi, cu studiul unităţilor şi al relaţiilor identificate în
cadrul unui enunţ. Celelalte componente ale gramaticii sunt lexiconul (setul de cuvinte şi
afixe) şi semantica (sensurile asociate cu lexiconul unei limbi, cu unităţile şi relaţiile din
structura frazei).
Este recunoscut rolul important pe care l-a avut în dezvoltarea teoriilor recente
Noam Chomsky şi colaboratorii săi, începând cu mijlocul secolului trecut. Gramatica
generativă, termen care integrează teoriile dezvoltate în secolul al XX-lea, consideră că
enunţurile iau naştere asemenea programelor de calculator, fiind generate de un sistem de
operare înnăscut. Această abilitate cognitivă ne este specifică, iar scopul teoriei sintactice
ar fi tocmai conştientizarea şi reprezentarea, modelarea, acestor „diagrame operaţionale”
ale minţii noastre.
Prin finalitatea propusă, sintaxa actuală se alătură altor ştiinţe (psihologia, filozofia, ştiinţa
computerelor), care îşi propun să descrie şi să explice modul în care omul gândeşte, în special modul în care
utilizează noţiuni abstracte. Aceste ştiinţe sunt grupate sub denumirea de ştiinţe cognitive.
În 1954, sub egida Academiei, apare prima ediţie a Gramaticii limbii române, iar în 1963, în cadrul
Institutului de Lingvistică al Academiei, sub conducerea lui Al. Graur, a fost elaborată Gramatica limbii
române, în două volume. Primul volum se ocupa de morfologia limbii române, cel de-al doilea volum,
dedicat sintaxei. Abordarea descriptivă a limbii române este realizată în termenii gramaticii tradiţionale.
Interesul pentru gramatică s-a manifestat tot mai pregnant, prin apariţia unor lucrări care propun o
viziune integrală asupra sistemului gramatical al limbii române; alte lucrări se ocupă fie de părţi ale
gramaticii limbii române, fie de diferite probleme gramaticale, privite prin grila diverselor teorii ale
domeniului. Unele lucrări preferă viziunea descriptivă, altele reţin aspectele normative. Voi aminti aici
câteva: Avram, Mioara (1997, 2001). Gramatica pentru toţi, Bucureşti: Humanitas, G. G. Neamţu (1986).
Predicatul în limba română, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,G. G. Neamţu (2008). Teoria şi
practica analizei gramaticale, Piteşti: Paralela 45, D.D. Draşoveanu (1997). Teze şi antiteze în sintaxa limbii
române, Cluj: Clusium, Irimia, Dumitru (2008). Gramatica limbii române, Iaşi: Polirom, Dimitriu, Corneliu
(2002). Tratat de gramatică a limbii române. Sintaxa, Iaşi: Institutul European, Pană- Dindelegan (1974).
Sintaxa transformaţională a grupului verbal în limba română, Bucureşti: Editura Academiei, Valeria Guţu-
 3

Romalo (2000). Corectitudine şi greşeală. Limba română de azi, Bucureşti: Humanitas, Pană-Dindelegan,
Gabriela
 (2003). Elemente de gramatică, Bucureşti: Humanitas Educaţional, Diaconescu, Ion
(1995). Sintaxa limbii române, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.
O abordare modernă asupra limbii este dezvoltată în Gramatica limbii române
(GALR), elaborată sub coordonarea Valeriei Guţu Romalo, de o comisie alcătuită de
cadre didactice de la Universitatea din Bucureşti şi Universitatea din Braşov şi editată
în două volume: vol. I, Cuvântul, vol. al II-lea, Enunţul (2005). În 2008 apare ediţia a
II-a, revizuită. Lucrarea este un adevărat tratat de gramatică (de aproximativ 2000 de
pagini), în care abordarea structurală este corelată cu abordările recente, semantico-
pragmatice.
În 2010, tot în cadrul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”,
coordonată de Gabriela Pană Dindelegan, este redactată Gramatica de bază a limbii
române (GBLR). Fără a fi o gramatică de uz şcolar, cartea este concepută ca versiune
redusă a GALR, deschisă uzului didactic. Sintetică şi însoţită de un Caiet de
exerciţii, lucrarea urmăreşte, în mare, linia propusă de Gramatica academică
anterioară. Există, totuşi, importante diferenţe faţă de aceasta; se renunţă, astfel, la
funcţia de atribut din gramatica tradiţională, se pune accentul pe structura grupului
sintactic, diferenţiind adjunctul de complement, se distinge propoziţia finită de cea
non-finită etc.
Unităţile sintaxei

Examinând o limbă dată, gramaticienii încearcă să determine modul în care se formează enunţurile,
cum sunt organizate acestea, care sunt unităţile sintactice care le structurează. Setul unităţilor inventariate
diferă de la cercetător la cercetător, de la un tip de gramatică la altul.
În tradiţia gramaticii româneşti, analitismul formal diferenţiază două, trei sau patru tipuri de unităţi
sintactice: 1. propoziţia şi fraza, 2. partea de propoziţie, propoziţia şi fraza, 3. partea de propoziţie, sintagma,
propoziţia sau fraza. Toate acestea se subordonează textului.
Fixând un reper funcţional şi privind studiul limbii ca parte integrantă a ştiinţelor comunicării, GALR
(2005) consideră enunţul drept „unitatea lingvistică”, „unitatea de bază a comunicării” (p.13). Acesta se poate
realiza sintactic prin cuvânt (Foc!), grup sintactic (Toamnă târzie..., Vino acum!), propoziţie (Pisica zgârie la
uşă.) sau frază.
GBLR, în linia gramaticilor generative, reţine ca unităţi ale sintaxei: a. cuvântul,b. grupul sintactic, c.
propoziţia.
În gramatica de tip tradiţional, partea de propoziţie este acea componentă a propoziţiei / cea mai mică
unitate sintactică purtătoare de funcţie sintactică. Aceasta se realizează printr-o parte de vorbire sau printr-o
parte de vorbire însoţită de un instrument gramatical.
Adesea, în variaţie liberă cu funcţie sintactică este utilizat şi termenul, mai nou, poziţie sintactică. Mai
bine delimitate terminologic apar utilizate şi explicate conceptele în GBLR. În timp ce poziţia sintactică este
„aşezare ierarhică a constituenţilor în raport cu centrul de grup” , „într-o poziţie sintactică putând fi atribuite
diverse funcţii sintactice” (p. 665), funcţia sintactică desemnează „relaţia sintactică şi sintactico- semantică
specifică faţă de un centru de grup” (p. 34/ 662), care capătă valori diferite în plan paradigmatic (clasă de
substituţie – v. infra realizările diferitelor funcţii sintactice) şi în plan sintagmatic (presupune un regent
specific şi o restricţie).
Tipologia părţilor de propoziţie:
1. după rolul jucat în interiorul unei propoziţii:
a. principale, când au rolul de subiectul şi predicatul, numele predicativ;
b. secundare, cu funcţia de atributul, complementele (obligatorii: El parcurge 10 km.
sau facultative: Vin la voi negreşit).
 rolul în relaţia de dependenţă:
 5

a. regent: Creionul meu

b. subordonat: creionul meu.
2. după structură (v. Căpăţînă 2007: 28-32)
a. simple: Adina vine la mine.
b. multiple: Adina şi Alex vin la mina.
c. dezvoltate neanalizabile: Tot Adina vine., Intră cu pălăria pe cap, Să vă aduceţi
aminte această clasificare. Între 2 şi 4 e închis.
d. dezvoltate analizabile: Fiindu-i foame, a venit acasă., N-are cine mă îngriji când
sunt bolnav. Devenit ministru, a uitat promisiunile., Drumul de la mare la munte
a fost obositor.

Partea de propoziţie: definire, structură.

a. Sintagma (v. Diaconescu 1995) este o unitate sintactică relaţională (compusă din
două părţi de propoziţie) născută în relaţia de dependenţă. Implică doi termeni
purtători de funcţie sintactică, un determinat (regent) şi un determinant (subordonat).
Tipologie:
i. după vecinătatea termenilor:
a. continue: în enunţul Merg vineri la dentist – merg vineri
b. discontinue: merg ... la dentist.
ii. în funcţie de calitatea de predicat al regentului:
a. primare: Tata vine luni la mine.: tata vine, vine luni, vine la mine
b. derivate: Studenta aceea este din Craiova.: studenta aceea.
iii. în funcţi de calitatea morfologica a regentului:
1. sintagma nominală: studenta aceea, copacul din faţa casei;
2. sintagma verbală: şi-a revenit, a revenit repede;
3. sintagma adjectivală: previzibil pentru toţi;
4. sintagmă adverbială: mereu sus, mult prea devreme
5. sintagmă interjecţională: vai de ei, hai azi.
iv. în funcţie de prezenţa/absenţa termenilor:
1. explicite (supra);
2. implicite (în dialog): - Cum vei ajunge acolo? – Cu trenul.

Sintagma: definire, criterii de clasificare.

a. Propoziţia:
În gramatică propoziţia este un concept larg utilizat şi, în aceeaşi măsură,
dezbătut, având diferite accepţiicea mai întâlnită fiind aceea de unitate de bază a sintaxei,
Definiţia şcolară a propoziţiei este „comunicare cu un singur predicat”. Este insuficientă însă, existând
comunicări (propoziţii!) în care este prezent doar grupul subiectului:
Toamnă…, Toamnă târzie…, ori în dialog: Cine vine? – Ionel.
Alte definiţii ale propoziţiei:
GA II 1963: 7, 17 „unitatea de baza a sintaxei este propoziţia. Cea mai mică
unitate a sintaxei care poate apărea de sine stătătoare şi care comunică prin
cuvinte cu indici de predicaţie, o judecată logică sau o idee cu caracter afectiv şi
voliţional”
 „cea mai mică unitate sintactică ce presupune întotdeauna un singur predicat”
(Şerban, Vasile, Sintaxa limbii române, Bucureşti, 1970)
Un grup de cuvinte organizate în jurul unui predicat (Sorin Stati, Elemente de
analiză sintactică, 1972, 19; Coteanu, Ion, Gramatica de bază a limbii române,
1982, 14)
Unitatea sintactică de bază care în principiu este alcătuită dintr-o îmbinare de
cuvinte prin care se transmite o judecată sau voinţa vorbitorului ori se cer
informaţii (Dimitriu, Corneliu, Gramatica limbii române explicată. Sintaxa, Iaşi,
1982, 13)
Ca unitate sintactică superioară sintagmei şi inferioară frazei, propoziţia se
defineşte, în primul rând prin predicaţie. Prin acest act se validează calitatea de
propoziţie, se conferă „unei secvenţe de semne puterea comunicativă”
(Diaconescu Ion, Sintaxa limbii române. I. Unităţile sintaxei, 1992, 100)
În plan logic, predicaţia reprezintă procedeul de atribuire a unor calităţi obiectelor ori de stabilire a unei relaţii
între obiecte sau indivizi. În procesul enunţării, acest procedeu este asociat cu mărcile sintactice ale
predicaţiei. Predicaţia, în acest context, este codificată de morfemele de mod şi timp (număr şi persoană),
specifice suportului verbal sau, în lipsa acestuia, de intonaţia specifică. În alte alte cuvinte, existenţa
propoziţie este condiţionată de prezenţa unui verb la mod personal (verb-predicat), ori de prezenţa unei
intonaţii predicative (Foc! La stânga!). Există situaţii când suportul verbal lipseşte, el putând fi recuperat
contextual:
Maria vine şi Dan nu. Ştiu că va ajunge, dar nu ştiu când sau unde.
La nivel sintactic, aşadar, existenţa propoziţiei depinde de existenţa predicatului. În tradiţia
gramaticală românească, poziţia predicatului este ocupată şi de modalizatori (adverbe şi locuţiuni adverbiale
predicative: posibil, probabil, poate, fireşte, cu siguranţă, negreşit) în cazul în care aceştia sunt urmaţi de
conjuncţiile că sau să. Un caz special este cel al predicatului exprimat prin interjecţii (prezentative - iată, uite
-, imperative – hai - ori onomatopeice). De asemenea, poziţia predicatului mai este ocupată în unele cazuri de
verbe la infinitiv ori supin: a nu se fuma! De refăcut tema!

Criterii de clasificare
Gramaticile clasifică propoziţiile în categorii şi subcategorii, în funcţie de anumite criterii: scopul
comunicării, afectivitate, conţinutul exprimat, aspect/formă, structură, înţeles.
1. după scopul comunicării, propoziţiile sunt enunţiative şi interogative. În
comunicare solicităm sau transmitem informaţii despre lume sau noi înşine. Transmitem
informaţii legate de o stare/acţiune din lumea reală cu ajutorul propoziţiilor asertive. Cu
ajutorul interogativelor, solicităm informaţii legate de situaţii care ne interesează.
Vin mâine. Ne afectează pe toţi încălzirea
globală. Când vii? Care este strategia ta?
Interogativele se deosebesc de enunţiative prin intonaţie, prezenţa cuvintelor
interogative, topică. În cadrul categoriei interogativelor se deosebesc mai multe tipuri. În
funcţie de autonomia sintactică, interogativele sunt directe, independente faţă de un
regent oarecare: când vii? şi interogative indirecte, subordonate ale unui regent cu sens de
informare: mă întreabă când vin, dacă vin, ce să fac. Nimeni nu ştie ce face.
După partea de propoziţie la care se referă întrebarea, interogativele pot fi totale
(atunci când întrebarea se referă la predicat şi se poate răspunde cu da sau nu) şi parţiale
(în celelalte cazuri, când întrebarea se referă la alţi constituenţi ai propoziţiei)
Revii? / Cine ţi-a dat cartea?
În funcţie de răspunsul aşteptat, interogativele sunt propriu-zise, atunci când se
 7

solicită o informaţie şi retorice, atunci când nu se urmăreşte un răspuns.

2. după afectivitate: în funcţie de acest criteriu, interogativele pot fi afective sau
exclamative şi neafective sau neexclamative. Cele afective exprimă starea de spirit a
vorbitorului, atitudinea de admiraţie, plăcere, surprindere, indignare, regret: Ce bine îmi
pare! E foarte drăguţ! Eşti foarte deştept! , iar în cazul interogativelor: Ai venit chiar
tu?! (nu se aşteaptă un răspuns, ci exprimă uimirea, indignarea, ironia). Cele
neexclamative nu conţin elemente care lasă să se vadă starea de spirit a vorbitorului: Mai
rămân cinci minute.
3. potrivit conţinutului exprimat, propoziţiile pot fi :
Reale exprimă o acţiune ori o stare considerată reală şi se construieşte cu
modul indicativ: Rămânem aici o oră. A fost o seară frumoasă. Stăm
mult?
Optative: exprimă o dorinţă şi se construiesc cu optativul: Aş mânca o
portocală./ Ai mânca o portocală? (sau cu conjunctivul (în urări: să
trăiţi bine!)
Potenţiale: exprimă posibilitatea unei acţiuni sau stări şi se construiesc cu
modul condiţional-optativ: N-aş crede asta./ Tu ai crede asta? sau cu
imperfectul indicativ: Preferam o carte. / Prefereai o carte? În
subordonatele cu conjunctivul, propoziţiile au tot o valoare potenţială. Tu
vrei să mergem./ Unde să mergem?
Dubitative exprimă o îndoială, o nesiguranţă şi se construiesc cu
prezumtivul (Va fi ştiind el ceva. / Va fi ştiind el ceva? sau conjunctivul
cu valoare dubitativă (Să fi fost curat?/ Să fi citit Dan ceva?), foarte rar
cu viitorul (Aşa o fi... / Aşa o fi?)
Imperative sunt doar cele enunţiative şi se construiesc cu 1. modul
imperativ: Treci aici! / Mănâncă tot!; 2. alte moduri echivalente: Să vii
imediat! (conj. cu val de imperativ); Îmi vei da ce vreau (ind. viitor); A
nu se fuma în spaţii publice! De reţinut! (infinitiv prezent sau supin).

4. potrivit aspectului (unii autori numesc acest criteriu formă sau calitate -
v. N. Felecan, Sintaxa limbii române. Formă. Sistem. Construcţie, 2002,
11), propoziţiile sunt pozitive (au verbul-predicat la forma afirmativă) şi
negative (au predicatul la formă negativă).

Atunci când adverbul de negaţie apare pe lângă alţi constituenţi ai propoziţiei, propoziţia este
afirmativă: Nu eu sunt vinovat. Nu azi trebuia să vii.
Adverbele negative (nici, deloc, defel), pronumele şi adjectivele negative, precum şi adverbele
negative formate cu nici- (niciunde, nicicând, nicicum, nicăieri) apar în propoziţiile negative, împreună cu
adverbul nu care precedă predicatul. Adverbul decât apare însoţit obligatoriu de adverbul nu: N-a venit decât
el.
5. Potrivit criteriului referitor la cuprinderea sau necuprinderea în structuri mai ample
propoziţiile sunt independente sau legate sintactic. Propoziţiile legate sintactic sunt
subcategorizate, potrivit relaţiei dintre propoziţii ca regente şi subordonate.
6. După înţeles, există două tipuri de propoziţii, principale şi secundare.
7. După structură, propoziţiile pot fi:
- neanalizabile: propoziţiile neanalizabile sunt mai puţine în limbă (ca număr şi
 ca frecvenţă). Un tip de propoziţii neanalizabile este cel constituit din adverbele de
afirmaţie şi negaţie da şi nu, combinate şi ca ba da, ba nu. Alte tipuri de propoziţii
neanalizabile sunt cele alcătuite din interjecţii, în situaţia în care aceste nu sunt integrate
în propoziţii (Hei!, nu mă vezi?; Mă doare, ah!, mâna). Vocativele pot constitui singure o
propoziţie: Copilule! Adina!
- analizabile: propoziţiile în care relaţiile sintactice sunt explicite, iar funcţiile
sintactice ale cuvintelor pot fi uşor identificate.

În cadrul categoriei analizabile, gramatica tradiţională, potrivit felului

părţilor de propoziţie constituente (principale şi secundare), deosebeşte propoziţiile
simple de propoziţiile dezvoltate. Propoziţiile simple sunt cele alcătuite din subiect şi
predicat: Nu ninge., Toamnă., Vine autobuzul? Propoziţiile dezvoltate sunt constituite şi
din părţi secundare de propoziţie (în grupul nominal sau verbal sunt prezenţi adjuncţii).
După numărul părţilor principale de propoziţie exprimate, propoziţiile
pot fi:
- Bimembre, atunci când ambele părţi principale ale propoziţiei sunt exprimate:
Tata mă ajută.
- Monomembre, atunci când apare doar o parte principală de propoziţie, subiect
sau predicat, exprimată, fără ca cealaltă parte să fie inclusă sau subînţeleasă: ninge la
munte, primăvară timpurie
Altă clasificare a propoziţiilor potrivit criteriului structură face diferenţa între
propoziţiile verbale şi nominale. În general, în gramatica tradiţională, după model
clasic, sunt considerate verbale propoziţiile cu un predicat în structura căruia intră
un verb (predicativ sau copulativ), iar nominale atunci când exprimă „fără
intervenţia niciunui verb, atribuirea unei calităţi (Vorba lungă sărăcia omului; El
savant?) sau existenţa (În casă, nimeni.; Peste tot tăcere.)” (Mioara Avram,
Gramatica pentru toţi, 317.)
Potrivit prezenţei tuturor componentelor unei construcţii explicite, propoziţiile
analizabile pot fi:
a. complete – conţin toate părţile de propoziţie necesare unei organizări interne a
comunicării: Azi ajung la 4.
b. incomplete (brahilogice) - reduse la părţi de propoziţie esenţiale pentru
receptarea mesajului. Acestea sunt de două tipuri:
- fragmentare: când se reconstituie uşor din context: Răspunde cineva la telefon?
– Mama.
- eliptice : mai greu de reconstituit, adesea prin aproximatre: Noi atunci – după el
(Ibidem)

Fraza
a. Fraza este unitatea sintactică alcătuită din două sau mai multe propoziţii. Dicţionarul
de ştiinţe ale limbii (2001) specifică, pentru frază, calitatea de enunţ alcătuit din mai
multe propoziţii.
Tipologie:
i. după structură:
a. fraze simple, alcătuite din două propoziţii principale sau dintr-o propoziţie
principală şi una subordonată.
b. complexe: formate din mai mult de două proppoziţii.
 9

ii. după tipul relaţiilor existente între propoziţii (v. infra Relaţiile sintactice):
1. fraze formate prin coordonare;
2. fraze formate prin subordonare;
3. fraze formate prin coordonare şi subordonare;
4. fraze incidente.

Enunţul
Enunţul este unitatea lingvistică a comunicării. Acesta se structurează în jurul unui predicat
al enunţării şi include noţiunile utilizate de gramatica tradiţională propoziţie şi frază (v. şi
GBLR: 660).
Tipologie (potrivit GALR, II):
A. după scopul comunicării:
asertive: E posibil să plouă.
a. în funcţie de tipul de modalizare, enunţurile asertive pot exprima:
1. certitudine (indicativ: Vine la 5);
2. probabilitatea (prezumtivul: O veni la 5. O fi venind la 5);
3. supoziţia (conjunctivul: Să fie 6);
4. neîncrederea (condiţionalul: S-ar părea că a câştigat); pe lângă modurile verbale,
există şi alţi marcatori modali, ca verbele modale (a trebui, a putea, a vrea) ori adverbele
modale (cert, sigur, probabil, negreşit).

b. în funcţie de implicarea sau non-implicarea autorului:

1. Obiective/non-afective: Acum voi pleca.
2. afective: Acum voi pleca!

Interogative:
a.directe şi indirecte (Când crezi că vine? / Mă întreabă când cred ca vine. );
b. totale, cele la care se aşteaptă un răspuns de tipul da sau nu, parţiale: Cine crezi că
vine? – Doru sau alternative Vine Doru sau Mircea?);
c. modalizate: a. cu ajutorul adverbelor specifice care indică incertitudinea: oare, nu
cumva (Oare mă cunoaşte?, Nu cumva se ascunde?) b. Cu ajutorul verbelor de
modalitate: Vrei să mănânci? Poţi să vii mâine?). c. Cu ajutorul modurilor verbale:
prezumtivul Să fi mâncat prăjitura? Condiţionalul : Ai mânca o prăjitură?;
d. afirmative sau negative: Cine vine? / Cine nu vine? (prezenţa negaţiei determină
modificarea răspunsului).

imperative:
a. directe: Vino! Trebuie să mergem să mâncăm!;
b. indirecte, care se deosebesc prin intonaţie de asertive sau interogative.: E bine să
vii cu mine. Vrei să pleci de aici?

exclamative, care exprimă fie admiraţie, mulţumire, fie nemulţumires au reproş:

Ce bine că nu trebuie să mergem la bibliotecă!

B. după structură:
1. realizate printr-o propoziţie sau simple: Vino. Plec mâine. Cine spune ceva? Ce frumos
 scrii!
2. realizate printr-o frază sau complexe: Spune ce gândeşti!

Grupul sintactic

În analiza structurală a enunţului, GALR II foloseşte frecvent o altă noţiune gramaticală, grup
sintactic. În organizarea ierarhică a enunţului, grupul sintactic reprezintă o structură de bază, este o
componentă a enunţului, o îmbinare de cuvinte organizată în jurul unui centru sintactic (cuvânt). Grupul
sintactic este de mai multe tipuri, clasificare determinată de clasa gramaticală a centrului de grup:
1. Grupul verbal reprezintă partea componentă a enunţului organizată în jurul unui
centru verbal şi alcătuită din verbul-centru şi constituenţii (actanţii sau/şi
adjuncţii acestuia) legaţi sintactic de verb. Valenţa verbului arată numărul
actanţilor cu care acesta funcţionează: El devine ministru/ce îşi doreşte.;
Începând meciul la trei, şi-a luat liber. Pe lângă actanţi, din grupul verbal pot face
parte şi componente facultative: Îmi trimite scrisoarea vineri. Două poziţii
sintactice există în grupul nominal: complementele (subiectul, complementul
direct, indirect, complementul prepoziţional, numele predicativ, complementul
predicativ al obiectului, complement secundar, complementul posesiv,
complementul de agent şi predicativul suplimentar) şi adjuncţii (diferite tipuri de
circumstanţiale).
2. Grupul nominal reprezintă partea componentă a enunţului organizată în jurul
unui centru nominal şi alcătuită din numele-centru şi elementele dependente:
această maşină, maşina dorită de tine etc. Constituenţii ocupă următoarele poziţii
sintactice: determinant (acest elev, un elev), cuantificator (douăzeci de pisici),
modificatorul (oameni importanţi), posesorul (pisica ei), complementul
(nerăbdarea copilei).
3. Grupul adverbial este partea componentă a enunţului organizată în jurul unui
centru adverbial şi alcătuită din adverbul-centru şi elementele dependente:
departe de casă, cât mai sus.
4. Grupul adjectival este o structură sintactică, parte componentă a enunţului
organizată în jurul unui centru adjectival şi alcătuită din adjectivul-centru şi
elementele dependente: bun la matematică, cuprinsă de flăcări etc.
Funcţia sintactică specifică grupurilor adverbial şi adjectival este complementul
comparativ: El e mai bun decât tine. / Merge mai reprede decât tine. Alte funcţii
sintactice întâlnite sunt: complementul indirect (favorabil studenţilor),
complementul prepoziţional (departe de mine), circumstanţial de relaţie (bun la
matematică).
5. Grupul interjecţional reprezintă partea componentă a enunţului organizată în
jurul unui centru interjecţional, alcătuită din interjecţia-centru şi elementele
dependente: hai acasă, hop şi eu, uite ce faci!. Funcţiile sintactice sunt
asemănătoare celor din grupul verbal.
6. Grupul prepoziţional este partea componentă a enunţului organizată în jurul unei
prepoziţii cu rol de centru de grup şi alcătuită din prepoziţia-centru şi elementele
dependente. Prepoziţia impune elementului succedent restricţii cazuale: contra
unei sume, în faţa mesei, contrar obiceiului etc..
 11

Relaţiile sintactice

În studiul sintactic al limbii se ţine seama de ordinea cuvintelor în enunţ şi de raportul (relaţia) dintre
acestea. Mai jos, în primul exemplu, se poate observa importanţa ordinii, a locului unui element în structura
unui enunţ, a modului în care poziţionarea unui element influenţează relaţia sintactică.

(1)Doar (numai) Maria poate să ne spună ce să facem

acum. Maria doar poate să ne spună ce să facem acum.
Maria poate doar să ne spună ce să facem acum.
Maria poate să ne spună doar ce să facem acum.
Maria poate să ne spună ce să facem doar acum.

Exemplul următor arată cum ordinea nu modifică raportul dintre cuvinte:

Eu mă duc la şcoală marţi.
Eu marţi mă duc la şcoală.
Eu mă duc marţi la şcoală.
Marţi mă duc eu la şcoală.
La şcoală, eu mă duc marţi.
La şcoală, marţi mă duc eu.

Cuvintele nu sunt înşirate în enunţ aleatoriu, ci între ele există marcate anumite relaţii din care
transpare structura enunţului. Atunci când nu mai există marcatori (acordul, prepoziţii, caz, conjunţii,
aderenţă) pentru o relaţie, ordinea cuvintelor indică relaţia sintactică. Aşadar, ordinea cuvintelor poate
influenţa (v. 1) sau nu (v. 2) relaţia sintactică şi, de aici, semnificaţia unui enunţ. Dar, cu toate că relaţiile
dintre cuvinte nu se modifică în (2), ordinea are rol emfatic, marchează importanţa unui cuvânt în comunicare.

Tipuri de relaţii sintactice

În gramatica tradiţională sunt recunoscute doar două tipuri de relaţii sintactice: coordonarea şi
subordonarea. Treptat, apoziţia iese din sfera relaţiilor de subordonare şi, potrivit caracteristicilor semantice,
sintactice şi pragmatice, va fi tratată de gramaticile moderne ca relaţie sintatică distinctă.
În GALR II, relaţiile sintactice sunt de trei tipuri:
1. de dependenţă,
2. de nondependenţă sau de coordonare,
3. de echivalenţă sau apozitivă.
Relaţia sintactică impune o poziţionare sintactică a termenilor implicaţi. Orice
cuvânt cu valoare sintactică poate intra în oricare din aceste tipuri de relaţii.
Ileana, fiica mea, şi Ami sunt prietene.
Ileana ocupă poziţia sintactică de complement (funcţia de subiect), în cadrul relaţiei de
dependenţă, termen coordonat (prim) copulativ în cadrul relaţiei de coordonare, bază în
cadrul relaţiei apozitive.
Relaţia de dependenţă:
1. Implică existenţa a doi termeni: unul neomisibil numit regent, celălalt
dependent (subordonat) care, de regulă, este omisibil: Văd bine., Floare
roşie. /Locuieşte cu bunicii.
2. Tipuri:
a) Dependenţa bilaterală sau interdependenţa reprezintă acea relaţie dintre doi
 termeni care se presupun reciproc. Acest tip de relaţie apare între subiectul şi
predicatul unei propoziţii şi formează nucleul unui enunţ structurat. Fiecare
termen îi impune celuilalt anumite restricţii: subiectul impune predicatului
numărul şi persoana, iar predicatul impune subiectului cazul nominativ.
E primăvară. Fluturii zboară. Ei aduc flori.
b) Dependenţa unilaterală reprezintă relaţie dintre doi termeni: un regent şi un
adjunct/dependent/subordonat. Se manifestă în structuri cu doi termeni: vine
repede, clasă liniştită, dar se identifică şi în structurile ternare în care este
implicat numele predicat, complementul predicativ al obiectului, predictivul
suplimentar, complementul secundar:
Casa este mare. El se numeşte
Ion. I se spune Ion. Este numit
director. El o crede supărată.
Îl învaţă poezia.
La nivelul frazei, dependenţa unilaterală se stabileşte între un cuvânt sau grup
sintactic din propoziţia regentă şi propoziţia subordonată.
Relaţia de nondependenţă sau de coordonare:
Se stabileşte între două sau mai multe unităţi sintactice. Unităţile sintactice aflate
în relaţie de coordonare sunt unităţi de acelaşi tip (El vine azi şi pleacă mâine –propoziţii
principale) sau diferite (El spune puţine lucruri şi ce crede/cum crede – unităţi sintactice
diferite: grup sintactic şi propoziţie, cu funcţii diferite).

Relaţia de coordonare se realizează prin:

1. juxtapunere (parataxă): El vine azi, pleacă mâine.
2. joncţiune exprimată prin clase de conectori care, morfologic, sunt
conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale coordonatoare.

Conectori coordonatori:
1. copulativi: conjuncţii şi nici (nici...nici), locuţiuni conjuncţionale: (atât) cât şi,
cum şi, precum şi;
2. disjunctivi: conjuncţii: sau, ori, fie;
3. adversativi: conjuncţii: dar, însă, ci, or; loc. conj.: numai cât, numai că, doar că;
4. conclusivi: conjuncţii: aşadar, deci, carevasăzică/vasăzică; loc. conj: ca urmare,
ca atare, în concluzie, în consecinţă, prin urmare, aşa că, de aceea.

Recunoaşteţi tipul de relaţii sintactice din următoarele exemple:

Nici rezultatele, nici dezvoltarea nu vor fi afectate.

Căutăm jocuri şi jucării sofisticate, precum şi produse pentru copii.
Eşti pe tocuri sau eşti misogin?
Până şi cei mai încăpăţânaţi moldoveni proromâni s-au îngreţoşat
urmărind posturile româneşti de televiziune în noaptea de revelion, numai
că n-au curaj să murmure de frica pierderii unui grant cu care încă mai
vor să se lase umiliţi şi înavuţiţi şi-n 2008.
One tv nu-şi respectă oamenii, ca atare ei pleacă.
 13

Relaţia de echivalenţă sau apozitivă se stabileşte între doi termeni, oricare dintre ei omisibili: Azi, 11
martie, e ziua mea. Unul este numit bază, celălalt apoziţie. Numărul termenilor implicaţi în relaţie poate fi
nelimitat, teoretic vorbind. Constantinopolul, Capitala Bizanţului, cel mai frumos oraş, ... a căzut sub
dominaţie otomană. De asemenea, termenii implicaţi în relaţia apozitivă pot fi, din punct de vedere structural,
diferiţi.
Sora mea, Ileana, vine mâine. (cuvânt)
În Craiova, oraşul în care s-a născut, n-a ajuns apoi niciodată.(grup nominal)
S-a terminat totul precum a început, ceea ce nu-şi va putea explica niciodată.(propoziţie-finită)
Funcţiile sintactice*
Predicatul

Termenul predicat are mai multe accepţii, în funcţie de disciplina care utilizează
noţiunea. Gramatica limbii române, vol. al II-lea, Enunţul (2005/2008) aminteşte
următoarele tipuri de predicat:
a) predicatul semantic: componentul propoziţiei care fie alătură unei entităţi o
proprietate, fie stabileşte o relaţie determinată între două sau trei entităţi (GALR
II, 238). El este comentator / este ignorant. Dimineaţa alerg până la serviciu. Este
vecin cu X. El îl ajută pe G.
b) predicatul sintactic: este centrul unui grup sintactic (supra) aşezat într-o poziţie
semantic predicativă. Acesta este centrul unui grup verbal (verbul), dar şi centrul
unui grup aflat în poziţie de nume predicativ, predicativ suplimentar sau apoziţie.
Aceste îşi atrag semantic argumente (sintactic - actanţi) cărora le impun restricţii
formale şi sintactice: X este invidios pe Y, X este aproape de Y.
c) predicatul enunţării, care se realizează ca predicat semantico-sintactic şi
prezintă, în acelaşi timp, trăsătura predicativităţii (trăsătură proprie enunţării).
Predicatul enunţării asigură autonomia enunţiativă şi se obţine prin adăugarea la
predictul semantico-sintactic a morfemelor predicativităţii (MP). Acestea sunt
mărcile deictice ale unui mod personal (mod, timp, persoană, număr) care
însoţesc realizarea gramaticală (forte) a predicativităţii.

GBLR reţine două tipuri de predicat dintre cele prezentate de GALR II: predicatul
semantico-sintactic şi predicatul enunţării, cel din urmă fiind cel care corespunde
termenului predicat utilizat de gramatica tradiţională şi analizat din punctul de vedere al
structurii şi tipologiei.

Verbul este partea de vorbire care, prin ataşarea MP, realizează predicatul
enunţării în următoarele moduri (potrivit schemelor propuse de GALR II):
1. MP se pot ataşa direct verbului, iar construcţia predicativă este redată
printr-un predicat simplu al enunţării: Eu ajung mai târziu.

*
În prezentarea funcţiilor sintactice, ţinând seama de finalitatea pregătirii presupusă de ciclul de
licenţă, am adoptat terminologia GALR.
 Un predicat simplu poate atrage mai multe elemente, ca atare schema expansiunii unui predicat canonic
simplu poate conţine:
(negaţie) (clitic reflexiv/personal ¤ semiadverb) + verb + MP
Nu se mai duce nimeni la
film. Nu o mai ia la fugă.
Predicatul simplu se mai exprimă prin
a. Interjecţie (predicat interjecţional): hai la masă, na-ţi cartea, iată o carte
etc.
b. Verb la mod nepersonal: infinitivul (A se fuma pe sală!)/ supinul (De
adus temele azi.)
c. Adverb (predicat adverbial): Probabil că vin peste două zile. Sigur că mănânc!

2. MP se pot ataşa unui component exterior verbului, unui operator (operator de

predicativitate) verbal care poate avea valoare aspectuală, modală, pasivă. Construcţia
sintactică rezultată a fost numită predicat complex al enunţării (v. exemplele GALR II: X
se apucă de îvăţat lecţia. Ion poate învăţa lecţia. El urmează să înveţe lecţia. Lecţia este
de învăţat. Dorinţa lui X este de a învăţa lecţia).
Schema de expansiune a predicatului complex conţine:
(negaţie) (clitic) (semiadverb) (operator modal3 (operator aspectual2
(operator copulativ/pasiv1 (suport semnatic)))
(Nu mai) Poate să înceapă să fie bun.

Tipuri de predicat complex:

A. după natura operatorului:
a) Mircea este bun. / Mircea devine medic / rămâne prost / se dă prost.
(operator copulativ) sau Mircea este pedepsit / rămâne pedepsit.
(operator pasiv)
b) Mircea începe / urmează / ajunge să fie pedepsit. (aspectual+ pasiv)
c) Mircea trebuie să înceapă să fie pedepsit. (modal+aspectual + pasiv)
d) Mircea trebuie să fie bun. (modal + copulativ)
e) Trebuie să poţi face asta. (modal+modal)
f) Încep a mă da la scris şi la făcut cădelniţa.
g) Mircea ajunge să fie înţelept (ajunge – valoare aspectuală şi copulativă)
h) Mircea pare să fi ajuns să fie bun. (modal + aspectual+ copulativ)

B. după natura morfologică a suportului semantic:

a) predicate complexe nonverbale: cu suport semantic exprimat prin
substantive sau alte tipuri de nume, adverbe, interjecţii:
E vai de el.
Este
albastru.
Se numeşte Matei.
c) predicate complexe verbale: cu suportul semantic exprimat prin verb la un
mod nepersonal: infinitiv, supin, conjunctiv:
Trebuie să
ajungă.
Poate că vine.
 15

Stă să plouă.
 3. MP nu se leagă de predicatul semantico-sintactic, ci se ataşează la alt
component al enunţului: Înainte de a pleca la film, a trecut pe la ei.

Predicatul neexprimat:
În unele situaţii, predicatul nu este exprimat, iar propoziţiile care funcţionează
fără predicat sunt numite propoziţii eliptice. Predicatului poate fi recuperat din context.
Recuperarea este integrală în cazul anaforei, în timp ce intenţia de păstrare a vagului
asupra procesului conduce la o recuperare parţială (v. ultimul exemplu).

Eu am nevoie de tine şi tu de
mine. Eu vin, tu nu.
Eu muncesc, tu...

Elementele predicative absente se recuperează şi deictic în exemplele de tipul:

Jos! Apă! Ce casă! Ce idee! Ploaie!
Funcţii sintactice specifice GV

În gramaticile actuale, orice cuvânt este reprezentat ca o matrice (un tipar /

datum), care concentrează informaţie fonologică, morfologică, sintactică, semantică şi
chiar pragmatică. Pentru ca noi să fim în stare să vorbim şi să înţelegem, trebuie să
înmagazinăm în mintea noastră nu doar cuvintele limbii noastre, ci şi structuri (grupuri,
propoziţii) şi mai apoi structuri de structuri posibile în limba noastră.
În reprezentarea sintactico-semantică a unui enunţ, verbul este imaginat ca un
nucleu in jurul căruia se ordonează alte elemente. Verbul, ca centru al structurii, impune
un tipar, o schemă care trebuie completată cu elemente ce conţin informaţie semantică şi
gramaticală, atât de necesară în procesul enunţării. Astfel, un verb ca a dormi reclamă
prezenţa unui substantiv sau pronume (Căţelul doarme. / El doarme.). Asemănător,
verbul a bate cere prezenţa a două elemente, un Agent şi un Destinatar/Temă: El bate
covorul. A da impune trei prezenţe : El dă o carte copilului. Termenii care „se aşază” pe
spaţiile impuse de verb poartă numele de actanţi sau argumente.

Numele predicativ

Definiţie:
Este un component neomisibil al grupului verbal care are ca centru un verb copulativ.
Funcţia sintactică de nume predicativ este cerută de un verb copulativ şi reprezintă, în
plan paradigmatic, o clasă de substituţie (echivalenţe funcţionale) care are ca termeni
prototipici adjectivul şi nominalul în nominativ. Relaţia sintactică specifică este ternară,
adică se relizează între trei unităţi: verbul copulativ, nominalul-subiect, numele
predicativ.

Exemple prototipice (canonice):

El este Matei/frumos.
 17

Grupe de verbe care cer poziţia nume predicativ.

1. a fi:
El este Matei / mare / de la munte, din Bucureşti /ce îşi doreşte.
2. a deveni, a ieşi, a ajunge, a se face,
Orice vis devine realitate. Cine iese câştigător? Hagi ajunge antrenorul Stelei. El se face
ce a visat.
3. a rămâne:
El rămâne acelaşi.
4. a părea, a face (pe), a se da (mare), a trece (drept/de), a se erija (în)
El pare interesant. De cele mai multe ori face pe prostul. El se dă drept altcineva / ce nu
este. Matei trece drept/de învăţat. Moscova se erijează în singurul arbitru.
5. a însemna:
Asta înseamnă mult. A reuşi înseamnă a te strădui.
6. a se chema, a se numi
El se cheamă/se numeşte Popescu.
7. a-i veni, a se ţine, a se prinde
Îi vine cumnat. Se ţin rude. Se prind prieteni.

Clasa de substituţie a numelui predicativ:

I. Nivel propoziţional:
1. adjective: Cei din mulţime sunt nemulţumiţi.
2. substantive în nominativ de diferite tipuri: proprii, comune
nearticulate sau articulate hotărât sau nehotărât: El este Matei./
Balena este mamifer./ Andrei ajunge cosmonaut./ El este
directorul./ El este un cetăţean model.
3. pronume: Ce înseamnă asta?/ Cine te crezi?/ Nu ştiu cine eşti./
Cel mai important lucru este acela căruia îi acorzi cea mai
mare atenţie./ A rămas el însuşi./ Ei sunt mulţi.
4. numerale: Ei sunt trei.
5. grupuri prepoziţionale: Ei sunt de-ai noştri./ Casa e de
cărămidă/. Se dă drept tine./ Părinţii sunt de la munte /din
Banat.
6. grup genitival: Cartea este a profesorului/a mea.
7. adverb: în construcţii personale (cum, aşa, altfel, astfel, cumva,
oicum, altcumva; cât, atât, oricât: Cum este el? Este aidoma
lor. Au rămas împreună.); în construcţii impersoanale (E bine
să ..., E curios că..., E important să...)
Probabil că ... (atunci când nu apare operatorul copulativ, adverbul ocupă poziţia de predicat simplu al
enunţării)
8. interjecţii: E vai de noi!
9. grup verbal cu centrul formă verbală nepersonală (participiu –
Mâncarea este arsă/stricată.; infinitiv A pleca înseamnă a
muri un pic.; supin- Calul este de furat./ Temele sunt de
rezolvat)
 II. Nivel frastic:
1. Subordonată predicativă conjuncţională, relaţionată cu regenta prin conjuncţiile
că, să, dacă sau prin locuţiunile conjuncţionale ca şi cum, ca şi când, de
parcă: Cel mai important acum e că nu s-a întâmplat nimic.
2. Subordonată predicativă relativă (interogativă sau neinterogativă):
Întrebarea noastră este cine şi unde apare. / El va deveni ce îşi doreşte.

Complement predicativ al obiectului (CPO)

Definiţie:
Este un component neomisibil al grupul verbal organizat de un verb atributiv.
Funcţia de complement predicativ al obiectului este detectabilă, aşadar, în cadrul grupul
verbal şi reprezintă o clasă de substituţie care are ca termen-tip nominalul neprepoziţional
cu formă de nominativ-acuzativ. Relaţia sintagmatică este ternară şi angajează
următoarele elemente: verbul atributiv (trivalent), subiectul, un complement (obiect direct
sau indirect) şi un complement predicativ al obiectului.

Grupe de verbe care cer poziţia complement predicativ al obiectului.

1. A boteza, a chema, a denumi, a intitula, a numi, a porecli, a(-i) spune/ zice:
L-au botezat Matei. /Îl cheamă Matei. /Îl denumesc complement. /Îşi intitulează
emisiunea aşa./ L-au numit Matei./ L-au poreclit Regele. / Îi spun/zic regele.
2. A alege, a angaja, a desemna, a unge:
L-au ales deputat/ce a dorit. / L-au angajat contabil. / L-au desemnat premier. / L-au uns
mitropolit.
3. A lua:
Obraznic e cine se ia pe sine drept altul.

Clasa de substituţie
1. Nivel propoziţional
a. Substantiv propriu : L-au numit / poreclit Fane.
b. Substantiv nearticulat: L-au angajat profesor /baci.
c. Grup prepoziţional: L-au uns ca mitropolit. / L-au angajat drept inspector. / L-au
luat de prost.
d. Adverb: Cum l-au denumit? /L-au chemat aşa.
e. Pronume: L-au angajat ceva.

2. Nivel frastic
a. subordonate relative introduse prin pronume sau adverbe relative
L-au denumit cum şi-a dorit. L-au ales ce şi-a dorit.

Predicativul suplimentar

Definiţie:
Reprezintă o funcţie sintactică facultativă (spre deosebire de numele predicativ sau complementul
predicativ al obiectului), realizată în structuri ternare derivate; predicativul suplimentar dezvoltă relaţii
sintactice de dependenţă atât cu un verb regent (sau cu o interjecţie predicativă), cât şi cu un nominal.
 19

Eterogenitatea structurală a construcţiilor cu predicativ suplimentar derivă din reorganizarea sintactică

diferită. Structurile iniţiale pot conţine elementul avansat ulterior ca predicativ suplimentar fie în poziţie
predicativă (1), fie în poziţia de nume predicativ (2):
(1) El merge şi cântă.....El merge cântâd.
(2) Îl ştiu pe Victor. Este mecanic.....Îl ştiu mecanic.
Elemente regente:
1. Verbul regent se poate găsi la diverse diateze, moduri sau timpuri:

Considerată cea mai importantă, fotografia prezentă a schimbat opţiunea

juriului. Analizând singură rezultatul ecografiei, a ajuns la concluzii dureroase.

GALR II (p. 297) înregistrează clasele de verbe care apar frecvent în structuri cu predicativ suplimentar:
a. verbe de percepţie: a auzi, a simţi, a vedea;
b. verbe ce desemnează procese cognitive: a-şi aminti, a cunoaşe, a
recunoaşte, a şti;
c. verbe ce desemnează procese voliţionale: a dori, a prefera, a vrea;
d. verbe de direcţionare: a expedia, a trimite
e. verbe de prezentare: a arăta, a expune, a prezenta;
f. verbe de observare: a observa, a remarca;
g. verbe de apreciere: a analiza, a aprecia, a caracteriza, a cataloga, a
considera, a estima, a interpreta;
h. verbe de acceptare: a accepta, a admite, a primi;
i. verbe cauzative: a face, a lăsa;
j. verbul a avea.
k. verbele copulative cu excepţia lui a fi.
2. nominalul poate avea diferite funcţii sintactice: subiect, nume predicativ,
complement direct, complement indirect, complement prepoziţional, complement
de agent, circumstanţiale.
În apropiere de casă se află, verde şi răcoroasă, o pădure de pini. (subiect)
L-am simţit laş şi mi-am păstrat cuvintele. (complement direct)
Îmi aduc aminte de tine fericit. (complement prepoziţional)
Clasa de substituţie:
I. Nivel propoziţional
1. substantiv: Se credea Ştefan cel Mare / Se ştia prieten cu Mircea./ S-a visat rege.
2. grup prepoziţional (prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale specifice: ca, drept, de,
în calitate de): L-am ascultat în calitate de inculpat. / Drept cine te crezi?/ Îl
bănuiam de-al lor.
3. pronume: S-a visat altul. / Am găsit-o aceeaşi. / Îl considera al său./ Cine se
crede?
4. adjective: Lucrurile considerate importante de alţii, .../ M-a găsit singură.
5. verbe la moduri nepersonale: Îl socoteau a fi fericit. (infinitiv), Îl vedeam privind
în altă parte. (gerunziu), Se simţea afectat de situaţie. (participiu), Băiatul era
considerat de însurat. / O înţelegeam de neacceptat. (supin)
6. numeral: Ei vin doi. / A ieşit prima pe ţară.
7. adverb: Cum te consideră? Îl ştiam aşa.
8. interjecţie: M-a lăsat paf.
 II. Nivel frastic:
1. Subordonate relative:
Te-am cunoscut ¹/ cine erai.²/
Te ştiu ¹/ ce fată serioasă
eşti²./ Ion a fost auzit ¹/ cum
ţipa.²/
2. Subordonate conjuncţionale:
Astăzi sunt aşteptate ¹/ să apară pe internet vocile care au rostit dialogul de mai
sus.²/ Te ştiu ¹/ că minţi.²/ (v. GALR II)
Subiectul

Definiţie:
Este un complement ( argument, respectiv actant) al verbului aflat în relaţie privilegiată cu acesta.
„Reprezintă, în relaţie cu verbul, o clasă de substituţie (adică de echivalente sintactice substituibile în acelaşi
context verbal), clasă având ca termen prototipic nominalul (substantiv, pronume, numeral cu natură
pronominală) în nominativ, iar ca relaţie sintagmatică specifică, relaţia de interdependenţă cu verbul şi acordul
pe care subiectul îl impune verbului-predicat.” (GALR II: 313)
În structurile monovalente, verbul-centru impune funcţia subiectului: Irina râde / plânge / merge /
tuşeşte. În structurile bivalente sau trivalente, aceasta este atribuită de grupul verb +
complement/complemente: Ion arde buruienile; I se face foame (ex. GALR). Pentru că verbul impune, în
gramatică s-a formulat teza dependenţei subiectului faţă de verb. Există însă verbe care nu admit poziţia
sintactică de subiect: verbele zerovalente (1), monovalente (2) sau bivalente (3):
1 tună, fulgeră, burniţează, se întunecă, se înnoptează etc.
2 mă plouă, mă ninge.
3 îmi pasă de tine, îi arde de tine, i s-a căşunat pe cineva.

Unele construcţii verbale fie admit, fie interzic prezenţa subiectului: Mă apasă la inimă./Mă apasă inima.; Mă
mănâncă pe spate./Mă mănâncă spatele.
În limba română, subiectul poate să fie neexprimat, modalitatea de exprimare a acestuia fiind
controlată tot de verb şi facilitată de flexiunea bogată a acestuia.

Tipologia subiectului:
I. în funcţie de modul realizării:
A. subiect exprimat (lexicalizat) prin
1. grup nominal al cărui centru este un substantiv în nominativ / deictice şi
anaforice în nominativ:
Ana şi studentele au organizat o excursie.
Fiecare/oricare/unii/câţiva/mulţi/doi dintre studenţi a/au organizat o
excursie. Tu eşti timid, aceştia din dreapta sunt neascultători.
„Sunt” e o serie de „am fost”, nu întotdeauna o promisiune de „voi fi”(cf.
GALR). La masă se bea apă şi vin.
2. forme verbale nepersonale:
a. infinitiv
 21

A te ocupa de îngeri devine un mod de a revizita întreaga cultură a lumii. (cf. GALR)
Poate ploua oricând.
b. gerunziu
Se aude tunând. Se simte venind o adiere de vânt.
c. participiu după verbe inerent impersonale
Trebuie spus întregul adevăr. Se cuvine făcut acest gest.
c. supin
Rămâne de
negociat. Este de
negociat.
Este important/util/uşor de negociat.
3. propoziţii subiective:
a. relative interogative: Ni se spune cine vine. / ce face. / unde merge. / cumîl
cheamă. / cât să vorbim. / încotro ne îndreptăm. / de ce ne prăbuşim economic.
b. relative propriu-zise: Mă sperie /ceea ce s-a întâmplat./ Rămâne /cine este
interesat.
c. relative infinitivale (o structură parţial fixă, arhaică, lipsită de marca infinitivului
a, întâlnită împreună cu verbul existenţial a fi şi cu verbul impersonal a avea):
nu-i ce mânca, nu-i cu cine pleca, nu-i cui cere./ n-are ce se întâmpla, n-are cine
veni.
d. propoziţii conjuncţionale în structuri de tipul: se adevereşte că..., se dovedeşte
că..., se inventeaază că, se bănuieşte că.../ se cuvine să..., trebuie să..., merită să,
se vrea să ..., îmi vine să.../ Mi se explică cum au procedat.. / Nu se ştie dacă
vom reuşi.

B. Subiect neexprimat (nelexicalizat)

1. Subiectul inclus: specific pentru persoanele 1, 2, 4, 5. În acest caz, informaţia se
recuperează contextual. Singura informaţie recuperată total este pentru persoana I (eu
vorbesc, mă cert, merg), pentru celelalte recuperarea se raportează la context.
2. Subiectul subînţeles este un subiect neexprimat, corespunzător unui predicat de
persoanele 3 şi 6. Spre deosebire de subiectul inclus care se recuperează deictic,
subiectul subînţeles se recuperează anaforic.

3. Subiectul nedeterminat: subiectul corespunzător persoanei a 3-a sau a a 6-a, a cărui

omisiune nu modifică restul proppoziţiei. Apare în construcţii active.
Scrie în ziare. / Spune în cărţi. / Au făcut solduri. / Cum îţi merge. / Merge. / Merge
bine./ Mă priveşte. / Dacă e, îşi dau un telefon după. /Bate, sună la uşă.

II. La nivel structural:

1. simplu: Soneria anunţă musafirii.
2. multiplu: Vine sau Ana, sau Oana./ Vin Ana şi Oana.
3. dublu exprimat: Vine ea Ana./ Mama e şi ea om./ Voinicul face el ce face./
Venim şi noi la petrecere./ Că este încăpăţânat, asta nu e o noutate pentru
mine. / Cel despre care v-am vorbit, acela vine.
Excepţii de la nominativ
1. Excepţii reale: în structuri cu relative neinterogative, fără antecedent, în care
relativul apare în poziţia de subiect sau aparţine unui grup nominal aşezat în
poziţia subiectului.
a. Dau cui/oricui cere.(dativ)
b. Cunosc pe cine a intrat. Mă gândesc la cine a intrat/la ce vom face. Mă ţine
la curent cu ce ar trebui să se întâmăple.(acuzativ)
c. Dorinţa oricui vine este să înţeleagă. Efectul a ceea ce s-a făcut este grav.
(genitiv)

2. Structuri cu subiect partitiv (subiecte substantivale şi pronominale precedate

de prepoziţiile de, dintre, din): Au câştigat ... de-ai noştri. / Au venit ... dintre
ei. / Au venit şi ... de ai noştri, şi ... din clasa vecină. Grupul prepoziţional
avansează în poziţia de subiect prin ştergerea componentului mulţi, câţiva,
unii; prepoziţia impune nominalului cazul acuzativ.

3. Structuri atipice (false):

a. Au căzut la mere! Au venit la oameni! Au fugit peste zece din unitate! (peste
şi la au valoare adverbială, nu prepoziţională, aşadar subiectul este exprimat
prin nominal în nominativ: mere, oameni, zece);
b. Cartea mea e nouă, a colegului s-a rupt.(a – pronume semiindependent,
subiect);
c. Au plecat douăzeci şi doi de elevi. (numeralul are valoare adjectivală şi
funcţie de atribut, prepoziţia de se grupează cu acesta);
d. Destul de puţini lipseau. (destul – adverb, compl. cantitativ, prepoziţia de se
grupează cu acesta);
e. O astfel de situaţie nu apare frecvent. Au venit fel de fel de oameni. (astfel –
adjectiv, fel de fel – locuţiune adjectivală cu funcţie de atribut adjectival;
prepoziţia de se grupează cu acestea).
Acordul dintre subiect şi predicat

Definiţie:
Acordul dintre subiect şi predicat reprezintă un tip de manifestare a relaţiei dintre
două unităţi sintactice, prin repetarea informaţiei gramaticale. În general, relaţia dintre
subiect şi predicat este orientată de la subiect spre predicat, în sensul că acesta preia şi
manifestă gramatical informaţia pentru persoană şi număr: Eu scriu. Voi veţi nota. Nu în
toate cazurile relaţia este marcată. În anumite situaţii este suficientă poziţia termenilor ori
contextul pentru a indica relaţia subiect-predicat şi a fi decodată ca atare:
Ajungând (eu) acasă, am văzut care este situaţia.

Exemple prototipice:
Eu scriu.
Maria se joacă.

Tipurile identificate de GALR II sunt:

I. Acordul tipic
 23

I.1. Acordul în număr

Priveşte forma predicatului combinat cu un subiect care se exprimă printr-un
nume: Doctorul vine mâine. Ei ajung mâine acasă. Nimeni nu stă cu bunica.
I.2. Acordul în persoană
Se identifică în cazul în care predicatul are ca subiect un pronume personal.
Atunci când subiectul este un substantiv de singular sau plural, acordul se realizează la
persoana a III-a, singular sau plural :
Eu mă joc cu pisica. Voi terminaţi tema
repede. Câinele aşteaptă mâncarea.
I.3. Acordul în gen
Se identifică în cazul numelor predicative exprimate adjectival sau în cazul
participiilor pasive:
Desenele sunt foarte importante pentru
copii. Copiii au fost lăudaţi de juriu.
Copiii, lăudaţi de juriu, s-au bucurat de premii.
În cazul substantivelor nume proprii, corelarea cu substantivele moţionale se poate
realiza cu abateri de la regula acordului:
Monica Macovei devine primul comisar european care ....
II. Abateri de la regula generală a acordului
Uzul limbii demonstrează că există situaţii în care normele generale ale stabilirii acordului gramatical
sunt încălcate. Aceste situaţii privesc:
II.1. Acordul prin atracţie
Acesta constă în preluarea de către verbul predicat a informaţiilor gramaticale
codificate de către un constituent al grupului nominal al subiectului. Adjuncţii intercalaţi
între subiectul gramatical şi predicat creează o situaţie favorailă încălcării acordului
gramatical: Oricare dintre elevi pot participa. Fiecare dintre cei douăzeci de participanţi
au câştigat.
II.2. Acordul după înţeles
Ţine cont de sensul numelui aşezat în poziţia de subiect. Normele limbii literare
permit ambele realizări (v. GALR II):
Majoritatea a votat împotrivă.
Majoritatea (dintre elevi) au fost trimişi acasă.
Acordul tipic şi acordul atipic în relaţia dintre subiect şi predicat.

III. Situaţii speciale ale acordului dintre subiect şi predicat

III.1. Subiectul este un substantiv colectiv
Există trei situaţii reprezentative pentru realizarea acordului în cazul substantivelor colective; acestea
ţin cont de tipul de substantive colective şi de poziţia acestora în grupul nominal care ocupă poziţia de subiect.
Ţinând seama de numărul substantivului colectiv, acordul se realizează, în general, la singular:
A sosit un grup de englezi în oraş.
Un stol de vrăbii a trecut rapid., dar şi Un stol de vrăbii au trecut rapid.
Forma de plural întâlnită adesea în cazul acordului rezultă din prezenţa adjunctului (de
vrăbii) cu formă de plural. Unele substantive devin colective în anumite contexte (o
căruţă de bani, o căciulă de mere, o poală de fructe, o găleată de nuci, o avalanşă de
aplauze) şi permit acordul după înţeles.

III.2. Subiectul este un substantiv de tipul fel, tip, specie, soi, rasă
Acestea funcţionează în prezenţa adjuncţilor la plural în acelaşi fel ca substantivele colective sau
contextual colective:
Un fel de soldaţi au invadat străzile.
Un tip de cetăţeni au votat diferit.
O categorie de telespectatori ne-au declarat ...
III.3. Subiectul este inclus într-o expresie partitivă
Expresia partitivă se identifică în prezenţa prepoziţiilor de, dintre, din, care relaţionează un substantiv
de tipul (o/două/mai multe) parte/părţi, o jumătate, un sfert, o pereche, o duzină, o multitudine, o cantitate sau
un cuantificator nedefinit (fiecare, vreunul, toţi, niciunul) cu alte substantive, colective (clasă, grup, armată)
sau masive (apă, vin, ulei). Acordul se realizează fie formal (gramatical), fie după înţeles, în cazul în care
adjunctul, la plural, este considerat mai adecvat statutului de subiect:
Exempe GALR II:
O parte dintre cursanţi va merge...
Fiecare dintre noi are un scop.
O parte dintre cei veniţi mi-au confirmat
Jumătate din bani s-au cheltuit.
Fiecare dintre copiii tăi vor pleca la casa lui.
În situaţia în care este prezent un adverb restrictiv, acordul formal este mai
potrivit (Doar o parte dintre elevi s-a prezentat.), dar se întâlneşte şi acordul după înţeles
(O mică parte dintre părţile manuscrisului au rămas necitite.).

III.4. Subiectul este un nume propriu:

În cazul antroponimelor care au formă de plural, dar înţeles de singular, acordul
se realizează la sigular: Poalelungi a veni mai devreme. Şaptedealuri ne-a ajutat mult.
Dacă înţelesul este de plural, acordul se realizează la plural: Popeştii ne-au ajutat mult.
În cazul toponimelor, acordul se realizează fie la singular, fie la plural, în cazul
substantivelor care permit articularea la plural fie la singular, fie la plural:
Bucureştiul / Hotare este....
Bucureştii / Iaşii /Humuleştii sunt ....
Aceeaşi observaţie este valabilă şi în cazul titlurilor:
„Lumi virtuale” a / au produs senzaţie. (GALR II)

III.5. Subiectul este pronume relativ

a. În cazul relativelor fără antecedent, se întâlnesc mai multe situaţii: cine va selecta
singularul, câte şi câţi pluralul, iar care fie singularul, fie pluralul: Nu ştiu cine
vin /câţi vin /care vin/ care vine.
b. În cazul relativelor cu antecedent, acordul e impus de forma de singular sau
plural a antecedentului:
Este o persoană care ştie ce
vrea. Sunt persoane care ştiu ce
vor.
Sunt (eu) unul dintre cei care mă opun. / Sunt unul dintre cei care se opun.

III.6. Subiectul este un pronume personal de politeţe

Diferenţa constă în acordul în gen şi număr, care se realizează potrivit înţelesului:
Domnia Sa este însoţită / însoţit de gardă.
Dumneavostră sunteţi
ajutat/ajutaţi/ajutată/ajutate.
 25

III.7. Subiectul este o propoziţie sau o formă verbală nepersonală

Acordul se realizează în acest caz la persoana a III-a singular:
E clar că doreşte să înţeleagă.
A nu-ţi ajuta aproapele e
grav. Se aude că tună. /
tunând.

III.8. Subiectul este un termen de metalimbaj

Acordul se realizează la persoana a III-a singular:
„Programul de apărare a prinţeselor” este un film Disney.

IV. Acordul impus de diferite tipuri de subiect

IV.1. Subiectul multiplu
Subiectul multiplu impune reguli nu foarte stricte în cazul acordului cu numele predicativ realizat
adjectival sau cu participiul pasiv.
I. Acordul se realizează în felul următor, în cazul termenilor coordonaţi copulativ:
a. dacă termenii subiectului multiplu sunt nume de fiinţe şi unul dintre aceştia este
de genul masculin, acordul se face la masculin: Andrei şi mama sunt îngrijoraţi.
b. Dacă termenii subiectului multiplu sunt nume de fiinţe şi nume de lucruri,
acordul se face cu numele de fiinţe: Cartea şi scriitorul au fost rememoraţi
astăzi.
c. Dacă termenii sunt nume de lucruri, există mai multe situaţii de acord:
c.1. Când termenii sunt de genul neutru şi feminin, acordul se face la forma comună de
feminin: Para şi mărul sunt coapte.
c.2. Când numele de lucruri sunt de genul masculin şi feminin, important este numărul
substantivului masculin: dacă acesta este la singular, nu sunt impuse constrângeri, iar
acordul se face la feminin plural (Roşia şi ardeiul sunt proaspete.), dacă este la plural,
forma de masculin plural este impusă doar dacă substantivul masculin este cel mai
apropiat de verb (Munţii şi valea sunt împădurite., dar Valea şi munţii sunt împăduriţi.).
c.3. Când numele de lucruri sunt de genul masculin şi neutru, numărul substantivului
masculin este, de asemenea hotărâtor: dacă este la singular, nu impune constrângeri, iar
acordul se realizează la feminin plural (Morcovul şi mărul sunt proaspete.), dacă este la
plural şi neutru la singular, acordul se face la masculin (Morcovii şi mărul sunt
proaspeţi!), iar dacă ambele sunt la plural, genul îl hotărăşte subtantivul cel mai apropiat
de verb (Morcovii şi merele sunt proaspete., dar Merele şi morcovii sunt proaspeţi.).

II. Excepţiile presupun situaţii în care subiectul, deşi multiplu, impune acordul la singular
a. Dacă termenii subiectului multiplu sunt coordonaţi negativ, se întâlneşte şi
acordul la singular: Nici Ana, nici Maria n-a venit/n-au venit.
b. Dacă termenii, la singular, se exclud şi relaţia este codificată prin coordonare
disjunctivă, acordul este la singular: El sau ea a greşit. dar Ea sau ei au greşit.
c. Subiectul postpus conduce la tolerarea acordului prin atracţie: Se aude ploaia sau
vântul. Mă doare capul şi mâinile.
d. Termenii la singular, nearticulat, permit acordul la singular : Carne şi pâine se
găseşte.
e. Comportamentul de bloc semantic a expresiei subiectului impun acordul la
singular: Praf şi pulbere se alege din asta.
 f. În cazul în care unul din termenii subiectului multiplu este subliniat prin adverbe
şi locuţiuni de tipul: îndeosebi, mai ales, mai cu seamă, în special, mai întâi, în
primul rând: Frumuseţea şi în special inteligenţa a contat.
g. În cazul predicatului impersonal, acordul este la singular, inferent de structura
subiectului: E greu de înţeles şi explicat.

IV.2. Subiectul inclus şi subiectul subînţeles

Se recuperează fie din informaţia de număr şi persoană a predicatului, fie
anaforic, din context: Eu scriu, citesc, mănânc., Victor merge joi la teatru şi se duce
vinerea la fotbal.

IV.3. Subiectul nedeterminat

Se întâlneşte şi în construcţii cu verbul la persoana a III-a, dar şi în construcţii cu
verbe la persoana I şi a II-a:
Bate la uşă.
Ai carte, ai parte.
 27

Complemente specifice GV
Complementul direct

Definiţie :
Funcţie sintactică/actanţială impusă de un verb obligatoriu tranzitiv şi realizată prototipic prin nume în
acuzativ. În cadrul relaţiei de dependenţă, complementul direct ocupă poziţia termenului determinant. (v.
GALR II, GBLR)

Exemple prototipice (canonice):

Spune ceva. Mănânc o portocală. O chem pe Andreea. Îl văd pe Andrei. Îl felicit.

Trăsături:
1. realizarea printr-o formă neaccentuată: Il felicit. Mănânc o portocală. – O
mănânc.
2. posibiliatea dublei exprimări: O chem pe Andreea. O văd pe Andreea.
3. schimbarea poziţiei sintactice cu subiectul în structuri pasivizate: Andrei a spus
ceva. / Ceva a fost spus de Andrei. Anrei l-a ajutat pe Mircea. / Mircea a fost
ajutat de Andrei.

Elemente regente:
1. Regentul obişnuit al unui complement direct este verbul tranzitiv care impune numelui
cazul acuzativ. Tipurile sintactice de verbe-regente sunt:
a. monovalente: Mă ninge, mă plouă.
b. bivalente (combinări ale verbului cu doi actanţi): El spune ceva. Eu mănânc o
portocală. El aduce un scaun. / Mă doare inima. / Mă doare în piept.
c. trivalente (combinări ale verbului cu trei actanţi): Monica imi trimite un cadou.
Un prieten îmi aduce veşti bune. El cere date biroului de presă.
Alte elemente regente:
2. verbe si locuţiuni verbale tranzitive, la moduri şi timpuri diferite:
În unele grupuri verbale, funcţia complement direct este obligatorie. Unele verbe
tranzitive impun complementul direct (a da, a oferi, a pune, a trimite, a aşeza, a face, a
spune, a zice, a afirma, a achita, a putea, a începe, a termina, a pune la îndoială, a
scoate/da la iveală, a da în vileag), altele nu: a învăţa, a studia, a lucra, a citi, a-şi aduce
aminte, a ţine minte.
Ţine minte întâmplarea de acum trei ani.
Îşi aduce aminte povestea. Dar şi Îşi aduce aminte de povestea aceea.

A constitui: Obiectul rentei viagere îl constituie terenurile cu destinaţie specială situate

în extravilan. (OG/2006)
A presupune : Voluntariatul presupune iniţiativă, implicare, dedicare.
A îmblânzi: Italia îşi îmblânzeşte legile antiimigraţie de teama UE. (Cotidianul)

De asemenea, matricial, unele verbe impun drept complement direct substantive animate,
respectiv neanimate:
Deschide uşa/fereastra.
Mângâie pisica/copilul vs. obrazul copilului.
 3. interjecţii cu regim tranzitiv:
Poftim fructele. Ia /Iată merele. Iată ce doreşti. Iată-l.
4. adjectivul dator:
Îmi e dator o carte/nişte bani/viaţa.

Clasa de substituţie:
Nivel propoziţional:
A. realizări nominale
a. substantive în cazul acuzativ_
- cu prepoziţia pe (considerată şi morfem al acuzativului) în cazul substantivelor care
exprimă o persoană:
A-l respecta pe aproapele nu înseamnă renunţarea la crezul şi tradiţiile proprii.
„Antropologia nu intenţionează să schimbe pe om” (Cioran, Antropologia filosofică, p.
34)
- fără prepoziţie:
Nu se poate trăi în acest context refuzând orice compromis, după cum nu se poate realiza
ceva fără un anumit oportunism, mai corect spus un anumit simţ al oportunităţii Al.
Paleologu, Despre lucruri…, p. 15
b. substituţi substantivali (pronume, numerale)
Efortul ei de a se găsi pe sine a trebuit să înceapă, evident, prin împingerea mea şi a
dragostei noastre într-un plan secundar, în umbră. (Cărtărescu, Jurnal)
Îl aştept pe al doilea/pe el/pe
acesta. Nu aştept pe nimeni.
Nu aştept nimic. Aştept ceva.
Pe toţi i-am trimis acasă.
b. Complementul direct este exprimat printr-o construcţie atunci când demonstrativele
semiindependente al şi cel sunt cuplate cu alte părţi de vorbire, după cum urmează:
1. al este urmat de un adjectiv posesiv sau de un substantiv, respectiv substitut în genitiv,
şi este dublat de un clitic:
Pe ai mei i-am văzut ieri.
Am luat cartea mea, dar pe a colegului tău am lăsat-
o. Lângă ea îi avea pe ai ei.
2. cel, urmat de un numeral sau de o construcţie prepoziţională dublată clitic:
Catrina îi adusese pe cei trei.
Pe cei din spate nu i-am
văzut.
B. realizări nonnominale:
c. adverbe în –eşte:
Vorbeşte româneşte/moldoveneşte/franţuzeşte.
d. verbe la moduri nepersonale:
- infinitiv: Începe a merge. Nu ştie a vorbi. Poate scrie.
- supin: Se apucă de fumat. Termină de scris. Are de învăţat.
-gerunziu: Văd fulgerând. Am auzit tunând.

Nivel frastic:
Completivele directe sunt relative şi conjuncţionale:
 29

1. completivele relative:
a. cu elemente de relaţie:pronume şi adjective pronominale relative (care, cine, ce, cât,
câtă, câţi, câte, al câtelea, a câta, ceea ce), pronume şi adjective nehotărâte compuse cu
(care, cine, ce, cât: oricare, fiecare, oarecine, oarece etc.), adverbe relative (unde, când,
cum, încotro):
Opreşte pe oricine îi iese în
cale. Vede încotro a plecat.
Nu înţelege cui i se adresează.
b.. Tipologie
Propoziţiile relative sunt de două tipuri:
a. completive relative propriu-zise: Face ce doreşte. Spune încotro merge.
b. completive relative interogative. Acestea au ca regenţi verbe de informare: a
spune, a întreba, a cerceta, a afirma etc. şi nu acceptă ca elemente de relaţie
pronumele nehotărâte şi pe ceea ce.

Remarcaţi, totuşi, utilizările:

Spune ceea ce simte.
Afirmă ceea ce
crede.

Un tip aparte de complement direct, introdus printr-un conector relativ şi aflat la graniţa dintre nivelul
propoziţional şi nivelul frastic, este construcţia infinitivală relativă: N-are ce face/cui vorbi/de ce se
supăra/când ajunge/pe unde trece/cum se îmbrăca.

2. completivele conjuncţionale:
a. cu elementele de relaţie: conjuncţiile că, să, dacă (cele mai frecvente) ca---să;
locuţiunile conjuncţionale cum că, precum că, cum de.
„Nu vreau să spun prin asta că România nu are istorie” (G. Liiceanu, Uşa interzisă)
„O vorbă din bătrâni spune că nu se caută la dinţi calul de dar. (Capital, nr. 7/2003, p.
4)
Poţi să ne ajuţi? Continuă să scrie. Se întreabă dacă
vine. Am decis ca cei mai buni să fie departajaţi.
Am auzit cum că România este a doua ţară în Europa privind şomajul tinerilor (Internet)
Simt precum că roata scapă.. (Internet) / Am mărturisit precum că toate sunt adevărate.
(GALR II)
Întreabă/Nu ştie cum de s-au întâmplat toate astea.

Atunci când completiva directă este antepusă verbului regent, aceasta este reluată printr-
un clitic în acuzativ, clitic cu valoare neutră (o) sau demonstrativ cu valoare neutră,
substantivul faptul:
Pe care i-am văzut, i-am trimis acasă.
Dacă am venit, am făcut-o din
respect.
Că nu mănânci, că fumezi mult, asta îţi reproşez./ Că nu mănânci, că fumezi mult, faptul
ăsta ţi-l reproşez.

Variaţii în realizarea complementului direct (realizări noncanonice):

 În exemplele
a. Cumpără la cărţi! Spune la minciuni!
La este considerat morfem cantitativ cu sensul „multe”.
b. A pus din cărţi pe raftul de spus. Face de toate.
c. Caută de lucru
Pri elipsa centrului o parte/multe/câteva, poziţia de complement direct este ocupată
de grupul prepoziţional în exemplu b. În c., elipsa este cea a nedeterminatului „ceva”.
d. Nu depinde de ce faci, ci de ce spui. Rezultatul constă în ce spuneţi azi.
Verbele prepoziţionale impun combinarea relatorului cu o prepoziţie pentru realizarea
funcţiei sintactice impuse de regentul din subordonată, de aceea, de ce este
complement direct.

Complementul secundar

Definire
Funcţie actanţială/sintactică în cadrul grupului verbal structurat ternar, în care apare
obligatoriu şi un complement direct.

Exemple prototipice (canonice):

M.a rugat ceva. M-a întrebat ceva.

Trăsături:
1. Conform definiţiei, prezenţa complementului direct în GV este obligatorie: El
anunţă ora plecării. vs. El mă anunţă ora plecării.
2. Spre deosebire de complementul direct, nu poate avea ca regent o interjecţie: *
Iată-mă ceva.
3. În timp ce poziţia complementului direct este caracterizată de un actant +Animat,
complementul secundar se realizează prin –Animat.
4. Complementul secundar nu acceptă înlocuirea cu un clitic în nominativ: Mă
sfătuieşte ceva: m-o sfătuieşte / Mă învaţă biologia. vs. *M-o învaţă.

Elemente regente:
verbe trivalente: a ruga, a învăţa, a întreba, a asculta, a examina, a
trece, a traversa, a sfătui, a povăţui, a informa, a anunţa (pe cineva,
ceva)
În româna actuală există tendinţa de înlocuire a complementului secundar cu
complementul prepoziţional: a învăţa pe cineva despre ceva.

Clasa de substituţie:
Nivel propoziţional:
1. substantiv inanimat în acuzativ: te învaţă lecţia, ne anunţă ora exactă, o trece
strada.
2. pronume în acuzativ: te învaţă ceva, îl roagă orice, nu îi anunţă nimic.
3. locuţiune pronominală nehotărâtă: Nu l-a întrebat cine ştie ce/ te miri ce /nu ştiu
ce.
4. verb la infinitiv: Te învaţă a vorbi. Îl convinge a spune.
 31

Nivel frastic:
1. propoziţie relativă: Te învaţă ce să faci / unde să te duci / cum să scrii/ încotro să
te uiţi / când să răspunzi.
2. propoziţie conjuncţională.
Elemente de relaţie: conjuncţiile că, să, dacă, ca...să, locuţiuni conjuncţionale cum că, foarte rar precum că:
Te sfătuieşte să nu
minţi. Te anunţă că
întârzie.
Mă întreabă dacă vin.
L-a anunţat ca la prânz să fie
gata. Te sfătuieşte cum că nu e
bine.
Complementul (obiectul) indirect:

Definiţie:
Funcţie sintactică/actanţială în grupul verbal, reprezentând beneficiarul/destinatarul
procesului codificat prin verb. În cadrul grupurilor interjecţionale, adjectivale sau
adverbiale, ocupă poziţia adjunctului (termenului subordonat).

Exemple canonice:
Îmi trimite cărţi. Trimite cărţi prietenilor. Îmi e frig.
Trăsături:
1. realizarea prototipică prin clitic sau/şi nume în dativ: v. exemplele de mai sus: Le
trimite cărţi prietenilor. Lor le trimite scrisori.;
2. are ca regenţi verbe, interjecţii, adjective sau adverbe;
3. este, de regulă, constituent obligatoriu în grupurile din care face parte: Lui Andrei
îi revine obligaţia asta. Îi e dor de tine. Ţi-e groază. Poate fi însă şi un
constituent facultativ: El îţi zâmbeşte. El îmi deschide uşa. E fidel obligaţiilor.
Vs. El zâmbeşte. Deschide uşa. E fidel.
Elemente regente:
A. În grupul verbal este admis de o clasă de verbe care impun nominalului implicat
în relaţie restricţii de formă, recte cazul D:
Nu-mi convine povestea ta. Îmi citeşte nota.

I.Verbele regente sunt:

1. monovalente: Îi plouă şi îi ninge.;
2. bivalente: Îmi prieşte clima., Mi se spune Mitică; I s-a urât cu binele; Îmi e
foame;
3. trivalente: Andrei ne trimite cărţi; I-am făcut un deserviciu. I-a ars două palme.
Mi se face teamă de el.
4. în unele scheme, este atras de verbul copulativ cu nume predicativ (exprimat prin
substantiv sau adjectiv): El îmi e/rămâne/devine prieten. Ele îmi
sunt/rămân/devin simpatice.
5. apare, de asemenea, în scheme tetravalente: Ei ni l-au propus director. (V + S+
OI+OD+PRS).

II. Locuţiunile verbale regente:

 A aduce aminte, a părea bine/rău, a da naştere:
Lotusul este floarea care a dat naştere lumii, potrivit indienilor.
Îmi pare bine dacă l-am fovorizat pe Gigi Becali.

B. în grupul interjecţional are ca regenţi interjecţii de diverse tipuri:

Na-vă mere! Bravo mie! Vai lumii!
El jap! o palmă copilului. Hârşti! un şut portarului.

C. În grupul adjectival este impus sau admis de unele adjective, precum (v. GALR
II): accesibil, adecvat, analog, anterior, apt, conform, contrar, egal, exterior,
fatal, favorabil, fidel, indispensabil, inerent, inferior, interior, loial, necesar,
ostil, propice, propriu, refractar, superior, tipic, util, binevoitor, dator, drag,
familiar, firesc, păgubitor, potrivnic, premergător, prielnic, recunoscător,
scump, străin, vecin, vrăjmaş:
Este un program conform înţelegerii. (femininul apare de cele mai multe ori cu
nominal cu regim de acuzativ: conformă cu)
Constat că o opinie contrară guvernanţilor este considerată de primul-ministru un
act de nesupunere.
Este util elevilor.
Bugetul este nefavorabil învăţământului.

D. În grupul adverbial, în care centru de grup este un adverb adesea provenit din
adjectiv: adecvat, aidoma, conform, potrivit. O caracteristică a acestuia este că nu
se dublează niciodată.
Vom fi obligaţi să răspundem adecvat fiecăruis pacient.
Aidoma zicalei, Clujul tace şi le face. (Gazeta
Sporturilor)
Rusia vrea să repare relaţiile cu NATO, potrivit oficialilor săi. (Internet)

Clasa de substituţie:
Nivel propoziţional
1. substantive în dativ, dublate de clitice în dativ:
Dispariţiile din Triunghiul Bermudelor se datorează unui
asteroid. Ungurii îi datorează apreciere şi gratitudine lui Cozma.
2. clitice personale sau reflexive:
„Când îi dai banii, nu-i ia din prima, îi mai lasă o vreme pe masă...” (Cristian Tudor
Popescu, Nobelul românesc)
„Dumneavoastră v-aţi ars carnetul PCR în noaptea de 21 decemnrie’98, Liviu Babeş
şi-a ars propriul trup.” (ibidem)
3. pronume nonclitice
Puternicul angajament al firmei Avira Soft privind standardele de calitate ii asigura
acesteia o poziţie privilegiată.
Nu aştepta prea mult pentru a-i spune cuiva ceea ce simţi.
4. numerale, adesea dublate de clitice:
Primei îi dau o rochie.
Ambelor le place
valsul.
5. numerale în construcţii cu demonstrativul semiindependent „cel”:
 33

Celor două li s-a spus să revină.

Celei de-a doua i s-aspus să
revină.
Realizări noncanonice:
1. prepoziţia la cu acuzativul:
Dă apă la animale. Îşi spune povestea la oricine.
2. prepoziţia la cu numerale.
La doi dintre ei li s-a făcut foame.
3. prepoziţia către cu nominale:
Zis-a el către Maria/mine/amândoi.

Nivel frastic
Funcţia de complement indirect se realizează prototipic la nivelul frazei prin subordonată
relativă. Subordonata completivă indirectă este introdusă printr-un conector (pronume şi
adjective relative sau nehotărâte) în cazul dativ, fără antecedent în regentă.

Cui nu-i place,/ nu-i trimit

nimic. Îi pot trimite/ oricui
doreşte.
Este potrivnic/ oricărei persoane îl contrazice.

De asemenea, poate fi introdusă prin conectori relativi însoţiţi de prepoziţiile la sau către:
Trimit/ la cine doresc/ scrisori.
A zis/ către cine era acolo.

Tipologia complementului indirect:

1. Simplu (v. situaţiile anterioare), atunci când e exprimat printr-o singură parte de
propoziţie, o propoziţie ori este însoţit de semiadverv:
Trimit şi mamei o scrisoare.
2. Multiplu, atunci când nominalele care îl compun sunt coordonate fie printr-o
conjuncţie coordonatoare copulativă, disjunctivă sau prin juxtapunere:
Nici lui Ion, nici Mariei nu i-a
convenit. Lui X şi Y nu le pasă.
Mie sau ţie trebuie să ne aducă ceva.
3. Gramatica Academiei consideră că în cele mai multe situaţii, complementul indirect
este dublu exprimat (reluat):
Le dă apă animalelor. (în propoziţie, atunci când este exprimat printr-un nominal şi
printr-un clitic, iar în frază, atunci când este exprimat printr-o propoziţie şi printr-un
clitic.)
Îi dau cartea Mariei şi oricui vine.

Variaţii în realizarea complementului indirect (construcţiile eliptice):

După substantive nearticulate, prin omiterea unui component de tip adjectiv participial, ori prin
omiterea centrului verbal:
Odă bucuriei (odă închinată bucuriei);
Salutări colegilor/tuturor (transmitem salutări colegilor/tuturor).
După infinitivele lungi, care păsterază caracteristicile verbale, substantivul este considerat atribut
substantival datival (GALR) sau complement în GN (GBLR):
Trimiterea de ajutoare străinilor.
Complementele (posesiv, prepoziţional, de agent şi comparativ)
 35

Complementul posesiv:

Definire:
Funcţie sintactică realizată în grupuri derivate, în care există obligatoriu un nominal
„obiect posedat”, cu care complementul în discuţie dezvoltă o relaţie de posesie prin
intermediul regentului. Se realizează, de regulă, în grupurile verbale cu structură ternară.

Exemple prototipice:
El îşi respectă părinţii.
Mâinile îmi sunt
îngheţate.

Trăsături:
1. prezenţa nominalului articulat cu semnificaţia „obiect posedat” cu care este
stabilită relaţia de posesie;
2. vecinătatea verbului (este aşezat, în general, înaintea verbului);
3. realizarea +Animat;
4. semnificaţia „posesor”/ codifică posesorul.

Se aseamănă cu alte două funcţii sintactice: complementul indirect şi atributul posesiv.

Deosebirile dintre acesta şi complementul indirect sunt de natură sintactico-semantică:
complementul indirect exprimă Beneficiarul, Destinatarul sau Experimentatorul, pe când
complementul posesiv exprimă posesorul.

Elemente regente:
1. verbe la moduri personale şi nepersonale:
a. Bivalente: Îi tremură vocea.;
b. Trivalente: Nu îi ştiu numele., Ne cunoaşte greşelile.;
2. interjecţii: Iată-vă omul! Uite-ţi paltonul!

Clasa de substituţie:
Nivel propoziţional:
1. clitice reflexive şi personale în dativ, echivalente ale unor adjective posesive: îşi
adună lucrurile (sale). (îşi adună lemne pentru iarnă?). îi admite răspunsul. Îşi
declină responsabilitatea.
2. pronume relative dublate de clitice în dativ: „un militar căruia nu i s-a deschis
paraşuta a murit căzând de la 2000 de metri” (jurnalulbtd.ro), „vând pui persan
căruia nu-i curg ochii” (roportal.ro/anunţuri). Exista o subsztanţă căreia nu-i ştiu
numele.
3. substantiv în dativ dublat de clitic (echivalent cu atributul substantival genitival):
Fratelui tău i-ai spălat hainele. Părinţilor tăi le-ai tocat banii. (ai spălat hainele
fratelui tău, ai tocat banii părinţilor tăi)

Nivel frastic:
Propoziţie relativă fără antecedent, dublată de un clitic pronominal în dativ:
Cui i-au dat Oscarul, îi vedem filmul.
 Îî dau lacrimile oricui înţelege sacrificiul.

Observaţii:
1. Este obligatorie dublarea complementului posesiv atunci când este exprimat prin
pronume relativ, substantiv sau propoziţie relativă!
2. cliticul cu funcţie de complement posesiv poate fi dublat de un adjectiv posesiv
sau de un pronume personal în genitiv (Judecătorii şi supleanţii, membrii
ministerului public şi avocaţii nu se pot face cesionari de drepturi litigioase, care
sunt de competenţa tribunalului judeţean în a cărui rază teritorială îşi exercită
functţunile lor, sub pedeapsa de nulitate, speze şi daune-interese. (Codul civil)/
Lor nu le încape numele în buletin. (click.ro)). În aceste situaţii, enunţul este
emfatic sau pleonastic.

Complementul prepoziţional Definiţie:

Este funcţie actanţială/sintactică realizată prototipic în grupul verbal prin prepoziţie cu nominal.
Exemple prototipice:
Mă gândesc la tine. Apelez la prieteni. Mă bazez pe prieteni.
Caracteristici:
1. realizarea prototipică prin grup prepoziţional.
2. este, ca şi complementul indirect, component al grupurilor verbale,
interjecţionale, adjectivale sau adverbiale.
Observaţii:
Asemănări cu complementul indirect:
- sunt componente ale aceloraşi grupuri,
- au ocurenţă obligatorie sau facultativă în grupurile din care fac parte: El se
pretează la orice/ Azi i-am vorbit profesorului (despre tine).
Ca deosebiri se remarcă regimul sintactic diferit: cazul dativ pentru complementul
indirect, în opoziţie cu cazul prepoziţional.
- complementul indirect se realizează şi clitic, situaţie exclusă în cazul
complementului prepoziţional.
- complementul prepoziţional se exprimă şi prin verbe la moduri nepersonale.
Termeni regenţi:
A. În grupul verbal, complementul prepoziţional are ca regenţi:
1. verbe bivalente : El se împrieteneşte cu tine. El abuzează de răbdarea ta. Vă
mulţumesc pentru tot. El subscrie la părerea ta.
2. verbe trivalente: El a dat cinstea pe ruşine. Nu deosebeşte binele de rău. Mi se
face dor/teamă/milă de ea.
El a devenit prieten/vecin/coleg cu tine.
Cele mai frecvente prepoziţii care determină apariţia complementului
prepoziţional sunt:
a. cu : a culmina cu, a echivala cu, a se identifica cu, a jongla cu +
„verbele simetrice”: a se asemăna cu (Maria se aseamănă cu Ana /Ana
se aseamănă cu Maria), a se alia cu, a se ciondăni cu, a coabita cu a
coincide cu., a se împrieteni cu, a se învecina cu , a rima cu, a rivaliza
cu, a rima cu, a semăna cu, a se socoti cu, a se solidariza cu.
Observaţii privind realizarea cu prepoziţia cu:
Ascult cu atenţie tot ce îmi spui. (aşa: circumstanţial de mod, suprimabil)
De obicei scriu cu stiloul. (circumstanţial instrumental)
 37

Vin la film cu sora mea. (circumstanţial sociativ)

A acordat audienţă păgubiţilor cu avocaţii lor ( ex.GALR II, predicativ suplimentar).

b. De: a beneficia de, a se crampona de, a se debarasa de, a depinde de, a se

desolidariza de, a se dezice, a se dispensa de, a se îndrăgosti de, a se
sinchisi de, a se prevala de, a se teme de: Personalul care beneficiază de
salariul de merit va fi stabilit o dată pe an. Procurorul s-a prevalat de
contractul întocmit.
c. La: a atenta la, a apela la, a îndemna la, a se limita la, a participa la, a
predispune la, a se raporta la, a recurge la, a renunţa la, a se rezuma la:
UE se rezumă la victorii mărunte. Leul este predispus la apreciere.
d. Asupra: a se năpusti, a prevala: Iarna s-a năpustit asupra judeţului./ Iarna
s-a năpustit într-acolo.
e. Din: a decurge din, areieşi din, a se retrage din, a rezulta din: Etica
creştină decurge din prietenia cu Cristos.
f. În: a se complace în, a onsta în, a excela în, a rezida în.
g. Pe: a se baza pe, a se bizui pe, a conta pe, a se întemeia pe, a miza pe.
h. Pentru: a milita pentr, a opta pentru, a mulţumi pentru: Adelina Elisei
optează pentru Armani în ziua nunţii.
2. locuţiuni verbale: a-i păsa, a-şi da seama.
B. în grupul interjecţional apare după puţine interjecţii: Vai de mine! Halal de noi!
Mersi pentru masă/Mulţumesc că rezistaţi!
C. în grupul adjectival are ca regenţi adjective propriu-zise, participiale sau derivate
postverbale:
a. străin, plin, capabil: O viaţă plină de lipsuri şi durere. Legea privind
educaţia tinerilor supradotaţi capabili de performanţă a fost adopatată
ieri de parlamentul României.
b. Încărcat, candidat, asociat, mântuit, despărţit, dispus, despărţit: Nico,
despărţită de soţul ei. Creativitatea, asociată cu problemele psihice, a
fost pusă în evidenţă de specialişti. Băsescu, dispus la un compromis
privind formarea noului Guvern. Cursurile, puse la dispoziţie pe bază de
comandă, beneficiază de reducere.
c. Purtător, dornic, dătător: Tradiţia dătătoare de înţelepciune, Cioroianu-
Morţun formează un duet politic dornic de imagine prin sport.
D. în grupul adverbial:
aproape, departe, conform, potrivit, aidoma, concomitent, simultan, corespunzător:
Iranul este foarte aproape de construirea armei
nucleare. Aidoma cu el, tânjeam spre cer. (Ştefan
Augustin Doinaş) Eşti salarizat corespunzător cu
experienţa ta?
Trăsăturile complementului prepoziţional.
Termenii regenţi ai complementului prepoziţional.

Clasa de substituţie:
Nivel propoziţional:
1. prepoziţie cu nominal în acuzativ:
Nu era vorba de motani.
 El va apela la mine. / Vă e teamă de ceilalţi? / De cine ascultă mafioţii?
Să nu spui despre nimeni că e fericit, până nu moare.
2. prepoziţie cu nominal în genitiv:
Vânzările de la Nintendo primează asupra vânzărilor de la
Sony. Bono a pledat împotriva drogurilor.
Călugării iau asupra lor o dramatică schimbare de orbită.

asupra mea (Nu accept să ridice mâna asupra mea. - mea este adj. posesiv în N-
Ac.)
asupră-şi, impotriva-mi: (-şi, -mi, clitice de dativ.)
S-a hotărât asupra a ceva/ asupra a doi vânători (în Ac.)

3. prepoziţie cu infinitiv:
Majoritatea se limitează la a copia referatele.
Eu cred că eficienţa demersului nu rezidă în a face publice problemele ministerului.”
(româniaculturală.ro)
4. prepoziţie cu supin:
E un exemplu demn de urmat.
Mutu, după ce s-a plictisit de jucat fotbal, nu mai poate fi o sursă de încredere.

1. structuri cu gerunziu
Deşi în GALR se consideră că gerunziul nu poate îndeplini funcţia de complement
prepoziţional, există opinii care afirmă contrariul. Astfel, Gramatica academică
atribuie gerunziului funcţia de predicativ suplimentar în structurile în care sunt
regente verbele a se plictisi, a se sătura (S-a săturat dansând. / Se plictiseşte
scriind.). Pentru că verbele impun anumite prepoziţii, unii autori (Căpăţînă, 2008)
consideră de acestea sunt complemente prepoziţionale: S-a săturat de dansat/de dans.
/ S-a plictisit de scris. Totuşi, în exemplele citate este urmată regula generală a
economiei de mijloace, astfel că gerunziul cumulează două funcţii: Dansând (În timp
ce dansa), s-a plictisit de dans. (< El dansa. El s-a plictisit de dansat). Lipsa
marcatorului prepoziţional conduce la soluţia adoptată de GALR.
2. structuri cu supin
Se întoarce/Revine de la scăldat (de la cules, de la arat). – sunt considerate
complemente prepoziţionale cu nuanţă locativă (Căpăţână, 2008)
3. confuzii cu predicativul suplimentar:
Din lebădă, s-a transformat în prinţesă. Enunţul presupune în structura de adâncime:
Ea era lebădă. Ea s-a transformat în prinţesă.; de aici, enunţul prim, în care din
lebădă este predicativ suplimentar.

Nivel frastic:
1. propoziţie relativă:
a.cel mai des este introdusă prin pronume relativ sau nehotărât cu prepoziţie, fără
antecedent în regentă:
O căsnicie nu se bazează pe cine conduce, dacă se merge pe acest principiu e sortită
pieirii.
Aceasta e povestea unei tinere care se îndrăgosteşte de cine nu
trebuie. Se potriveşte cu oricine îi trece pragul.
 39

b. introdusă prin pronume şi adverbe relative fără antecedent în regentă:

Românilor nu le pasă ce mănâncă/cum se îmbracă./unde merg în vacanţă/încotro
îndreaptă politicienii ţara.
Un fotbalist accidentat îşi dă seama cât de important e fiecare minut în
iarbă.(Internet)
2. propoziţie conjuncţională:
Bruce Willis se teme că îşi va petrece restul vieţii
singur. Andreea Marin se teme să nu fie recunoscută pe
stradă. Dacă Dorinel se simte apt să joace, atunci o
poate face.
Noi ne străduim ca informatiile pe care vi le prezentăm să fie cât mai clare şi
reale. El nu-şi dă seama dacă e adevărat sau nu/încotro a pornit.

Tipologie:
Simplu
Multiplu (elementele coordonate pot fi omise): Italia se confruntă cu ploi şi ninsori abundente.
Complex (elementele coordonate nu pot fi omise):
Aceştia s-au divizat în tracii de sud şi cei de nord. (*Aceştia s-au divizat în traci de sud.)
Adolescenţa pendulează între necesitate şi contingenţă.
Românii apelează mai degrabă la o agenţie străina decât la una românească.

Complementul de agent

Definiţie:
Funcţie actanţială actualizată în construcţii pasive; corespunde, din punct de vedere semantic
subiectului din construcţia activă tranzitivă echivalentă.

Exemple prototipice
Piesa este jucată de un excelent trio actoricesc.
Un mod de a efectua aceasta este de a crea un câmp definit de utilizator.

Caracteristici:
1. tip special de complement prepoziţional;
2. realizare la nivel propoziţional prin nominal însoţit de prepoziţiile de/de către;
3. prototipic, are ca regent un pasiv;
4. este adjunct în grupurile verbale şi adjectivale.

Termeni regenţi:
1. în grupurile verbale:
a. verbe la moduri personale, la diateza pasivă cu operatorul a fi: Gramatica a fost
elaborată/întocmită de un colectiv minunat.
b. verbe la moduri nepersonale cu operatorul pasiv:
A reuşit performanţa de a fi căutat de poliţie pentru o poezie. (infinitiv pasiv)
A început baschetul la 15 ani, fiind îndrumat de profesorul de sport. (gerunziu pasiv)
c. verbe la moduri nepersonale fără operator pasiv:
Trebuie înţeles de către toţi comercianţii locali şi operatorii de turism că succesul
constă în preţuri rezonabile. (participiu)
 Fenomenul Ultras e greu de înţeles de către suporterii de fotoliu. (supin)
c. verbe la moduri personale şi nepersonale, la diateza pasiv-reflexivă:
Se arată de către oficiali/ de către instanţă/ de către apărători
Deja sunt oferite binecuvântări pentru aceste cupluri în SUA şi Canada, afirmându-
se de către unii prelaţi că este un mod de viaţă acceptabil pentru creştini.(Internet)
2. în grupul adjectival
Complementul de agent are ca elemente regente adjective provenite din participii,
inerent pasive, şi adjective postverbale, derivate cu sufixul –bil:
O a treia şi ultimă piesă cunoscută de noi a fost publicată.
Se dovedeşte a fi un factor coruptibil de către factorul de
putere. Amendamentul a fost considerat inacceptabil de către
Comisie.
Nu numai agentul (+Animat/+Voinţă) este considerat a îndepli funcţia de
complement de agent. Forţa sau Instrumentul pot îndeplini acest rol:
Fereastra este lovită de vânt.
Brazda este întoarsă de plug. (GALR: 435)

Clasa de substituţie:
Nivel propoziţional:
Nominal în acuzativ cu prepoziţia de sau de către.
a. substantive comune sau proprii:
Doctorul este auzit de pacienţi. Daniel a fost ajutat de medici.
b. pronume:
Mă temeam să nu fiu părăsit de tine /de ceilalţi/ de
acesta. Meciul se joacă de toţi.
c. numerale:
Am fost întâmpinată de primul
d. construcţii cu demonstativele semiindependente al şi
cel: Am fost umiliţi de ai noştri.
Refuzat de cel de-al doilea/cei doi, s-a întors mânios acasă.

Nivel frastic
Propoziţie relativă fără antecedent, introdusă prin pronume relativ precedat de prepoziţia
de sau de către.
A fost autorizat de /de către cine a implementat programul/ de oricine a folosit
programul.

Complementul comparativ
Definiţie:
Funcţie sintactică specifică, realizată în grupul adjectival sau adverbial care codifică o comparaţie
referitoare la la caracteristicile graduale ale unui obiect sau proces.

Exemple prototipice:
Este mai bun decât el.
Vorbeşte la fel de bine ca
tine. Este cel mai bun dintre
toţi.
 41

Trăsături sintactico-semantice:
1. adjunct în grupurile adjectivale sau adverbiale în care, de regulă, centrii au
mărcile comparaţiei;
2. indică reperul, cel faţă de care se realizează comparaţia;
3. are ocurenţă obligatorie sau facultativă;
4. este de mai multe tipuri:
a. comparativ de inegalitate;
b. comparativ de egalitate;
c. comparativ partitiv (în GALR este tratat drept complement prepoziţional,
interpretat ca complement indirect de Corneliu Dimitriu, şi complement de relaţie
de Iordan şi Robu);
d. comparativul proporţional;
e. comparativul ireal.

Termeni regenţi:
a. Adjective şi adverbe aflate la diferite grade de comparaţie.
E mai mic decât/ca mine. La fel de bun ca
mine. A venit mai devreme decât Andreea.
b. Adjective sau adverbe al căror grad de comparaţie se poate
reconstitui : O poveste frumoasă ca o reclamă la detergenţi. (la fel de
frumoasă)

Clasa de substituţie:
1. complementul comparativ de inegalitate:
Nivel propoziţional
a. prepoziţia decât urmată de un nominal (substantiv, pronume, numeral) în
acuzativ: Teatrul e mai interesant decât Bursa. Unul e mai interesant
decât altul. Al treilea e mai interesant decât primul.
b. Prepoziţia decât urmată de construcţie cu pronumele semiindependente
cel sau al: Criza văzută de analişti, mai rea decât cea a guvernului Boc.
Alocaţia câinilor, mai mare decât cea a copiilor. Criza apei, mai mare
decât a petrolului. Sfinţirea celor adormiţi, mai mare decât a celor vii.
c. prepoziţiile decât şi ca (GALR le numeşte „adverbe de comparaţie”)
urmate de grupuri prepoziţionale, adverbe, verbe: o călătorie mai
frumoasă ca în ianuarie. Vorbeşte mai bine ca ieri. A gândi este mai
interesant decât a şti, dar mai puţin interesant decât a privi. (Goethe)
d. ca şi decât urmate de construcţii complexe: Mă comport mai bine decât
tine la teatru. (<Mă comport mai bine decât te comporţi tu la teatru);
Maşina merge pe nisip mai încet decât trenurile pe un pod neconsolidat.

Nivel frastic
1. propoziţie relativă introdusă prin decât urmat de un pronume sau adverb relativ:
Cine e stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.
2. propoziţie conjuncţională introdusă prin
a. decât urmat de conjuncţie (GALR): E mai bine decât să doarmă. (marcă
a potenţialului), Ajunge mai repede decât dacă ar merge cu trenul.
b. decât cu rol conjuncţional: Piesa lui Shakespeare e mai citită decât au
fost Moromeţii.
 Complementul comparativ de egalitate (CCE):
Nivel propoziţional:
a. prepoziţiile ca, precum, cât urmate de nominal (substantiv, pronume, numeral):
marile adevăruri ne sunt prezentate tot aşa de clar ca lumina zile. Vorbeşte la fel
de mult ca mine./primul. Şi-a văzut dosarul gros cât o Biblie, Nu se uită la filme
proaste precum acesta.
b. prepoziţiile ca, precum, cât urmate de construcţii cu pronumele demonstrative
semiindependente: cartea mea e la fel de importantă ca a ta/cea de acolo. Ei sunt
mândri ca cei doi:
c. prepoziţiile ca, precum, cât urmate de grupuri prepoziţionale, adverbe, adjective
sau verbe la moduri nepersonale: o călătorie la fel de frumoasă ca în ianuarie
(GALR), tot atât de frumoase cât şi de discrete. Azi a fost la fel de frumos ca ieri.
E tot atât de bună cât şi frumoasă. Genul ăsta de muzică e la fel de interesant ca
a da cu aspiratorul prin casă. Învaţă la fel de mult ascultând ca şi citind.
d. prepoziţiile ca, precum, cât urmate de construcţii complexe: Aerul e tot aşa de
rarefiat ca la tabăra de pe Eerest. E liniştită ca tine la examen.

Nivel frastic:
a. propoziţie relativă introdusă prin prepoziţiile specifice urmate de pronume şi
adverbe relative: E la fel de trist ca cine l-a trimis. Cum îţi speli mâinile e la fel
de important precum când îţi speli măinile.
b. Propoziţia conjuncţională introdusă fie prin conectorii specifici însoţiţi de
conjuncţii (Ajunge tot atât de repede precum dacă ar merge cu trenul.), fie prin
conectorii specifici cu rol conjuncţional (Mănâncă la fel de bine precum doarme.
E curată cum e zăpada.)
Comparativul partitiv
Are ca regent un adjectiv sau adverb la gradul superlativ relativ. Clasa de substituţie surprinde doar nivelul
propoziţional:
1. prepoziţie cu nominal:
Câinele meu e cel mai deştept din lume.
Parlamentui European se vede cel mai bine din
Romania. Vor mai supravieţui cei mai inteligenţi dintre
ei /toţi.
2. prepoziţie şi construcţie cu pronumele semiindependente:
Cel mai interesant personaj dintre cei doi/ai voştri./ai lui Caragiale.
Complementul comparativ proporţional

Are obligatoriu un element corelativ (pe atât din construcţia pe cât ... pe atât sau cu cât
din construcţia cu cât ...cu atât).

Clasa de substituţie
Nivel propoziţional
1. adjectiv precedat de elementul de relaţie pe cât (e prepoziţie compusă sau
locuţiune conjuncţională?): Încunună culturile cu un nimb pe cât de
fatal, pe atât de fermecător. (cf. GALR) sau de cu cât (din construcţia cu
cât... cu atât): Îmi pare cu cât mai tristă, cu atât mai înţeleapă. Cu cât
mai multe astfel de iniţiative, cu atât mai multe animale salvate.
 43

2. adverb precedat de elementul de relaţie pe cât: Conduce pe cât de

repede, pe atât de periculos. Sau cu cât... Cu cât conduce mai repede, cu
atât mai bine.
Nivel frastic
Prin propoziţii conjuncţionale introduse prin locuţiunile conjuncţionale pe cât sau cu atât: Întâlnirea
cu Noica, pe cât de benefică mi-a fost în plan cultural, pe atât de nefastă mi-a fost în planul vibraţiei de fiinţă.
(v. GALR)
Cu cât e mai scump, cu atât e mai bine.

Comparativul ireal

Se realizează doar la nivelul frastic, prin propotiţie conjuncţională introdusă prin locuţiunile ca şi cum, ca şi
când, de parcă, sau doar prin conjuncţia provenită din adverb, parcă:
Era (atât de -suprimabil) necăjită de parcă cineva i-a furat buna-dispoziţie.
Fuge repede parcă zboară. Fuge parcă zboară. (comparaţie realizată între acţiuni)
Merge repede ca şi cum/ca şi când l-ar goni cineva.
Funcţiile sintactice în GN. Atributul
Funcţie sintactică specifică, atributul este component obligatoriu sau omisibil într-un grup cu centru nominal.
GBLR, insistând pe valoarea sintactico-semantică pe care o are componentul dependent în structura unui grup,
renunţă la termrnul tradiţional de atribut şi reţine următoarele funcţii: modificatorul, determinantul, posesivul,
complementul.
Exemple prototipice:
Casă de lemn.
Exemple
bune.

Termeni regenţi:
Nominale de toate tipurile:
1. substantive: Singura lucrare care mi-a plăcut a fost a lui Dragoş.
2. pronume: Toate acelea s-au spus de mult. Aceasta ultimă a apărut acum două
săptămâni. Ala mic vine mâine.
3. numeral: Am văzut două superbe.

Tipologie şi clasă de substituţie

Nivel propoziţional
A. potrivit clasei gramaticale prin care se realizează
1. Atributul substantival: se exprimă prin substantiv, o parte de vorbire
substantivizată şi substantiv provenit din altă parte de vorbire:
a. atributul substantival genitival se exprimă prin a.1. substantive şi substitute în
genitiv (Iată dar cum arată privit în zare filigranul neştanţatei legitimaţii de
maghiar- CTP Nobelul românesc, p. 41; Nu mă bazez pe ajutorul aproapelui);
a.2. construcţii analitice, sinonime cu genitivul: atunci când atributele sunt
precedate de numerale sau adjective la plural (diferit, numeros/mulţi, destui,
puţini): părerea a numeroşi / a doi /câţiva/mulţi profesori.

Deşi observaţia nu apare în capitolul dedicat atributului, GALR consideră, atunci

când discută complementul indirect, că în construcţiile sportiva deţinătoare a titlului,
om iubitor al cărţilor, echipa câştigătoare a turneului, cele subliniate sunt atribute,
fapt datorat calităţii nominale a regentului în -tor.

b. atribut substantival prepoziţional: b.1. în genitiv: Dezbateri asupra proiectelor

europene s-au mai făcut. Copilul din faţa uşii mă întreabă ceva.; b.2.în acuzativ
bazarea pe salariaţi, întâlnirea cu colegii, relele de după război, transformarea
nisipului în perlă. (prepoziţia specific atributivă este de) b.3. în dativ:
neînţelegerile datorită grabei, rezultatele conform aşteptărilor.
c. Atribut substantival în nominativ: c.1. când un substantiv cu funcţie generică îşi
adaugă un substantiv în nominativ pentru identificare: Oraşul Craiova, râul Olt,
ora zece, pagina cinci.; c.2. provine din transformarea unui grup cu complement
predicativ al obiectului sau cu predicativ suplimentar prin substantivarea
regentului: numirea acestui om ministru, angajarea ei secretară; Nedeclararea
oraş a Băileştiului.
d. Atribut substantival datival: d.1. de natură livrescă: preot deşteptării noastre,
vameş vieţii; d.2. trimiterea de ajutoare străinilor, oferirea de premii
câştigătorilor;
e. Atribut substantival acuzatival: provine dintr-un complement circumstanţial:
renunţarea o vreme la fumat, lăsarea un timp a cererilor deoparte, neachitarea
taxelor un an.
2. Atributul pronominal se exprimă prin pronume şi numerale şi are aproape
aceleaşi subtiburi cu cel substantival:
a. atribut pronominal genitival: se exprimă prin pronume (personale, relative,
interogative, demonstrative, nehotărâte, negative) şi prin unele numerale cu
formă cazuală de genitiv sau prin construcţii echivalente cu prepoziţia a şi
pronume/numeral în acuzativ: Exemple: vorbele lor, vorbele ale căror ecouri se
mai aud, vorbele celorlalţi, vorbele fiecăruia, vorbele nimănui, vorbele
amândurora, respectiv, vorbele a doi dintre ei, găsirea a ceva important. Poate fi
exprimat şi prin construcţie cu semiindependentul al şi adjectiv pronominal:
opinia alor noştri/săi/voştri.
b. Atributul pronominal prepoziţional: se exprimă prin b.1. pronume personal,
reflexiv, posesiv, demonstrativ, relativ, interogativ, nehotărât, negativ precedate
de prepoziţie sau b.2. prin construcţii formate din semiindependentul al sau cel şi
adjectiv posesiv, respectiv un numeral. Cele mai multe exemple se regăsesc în
construcţii comparative (student ca el), partitive (case dintre ale mele, unul dintre
noi, câţiva dintre aceia) sau in grupuri verbale transpuse, prin substantivarea
verbului (plecarea fără aceştia., gândul la cei doi). Poate fi exprimat şi prin clitic
personal precedat de o locuţiune prepoziţională (pădurea din faţa-i, de jur
împreşuru-mi).
c. Atributul pronominal în dativ: c.1. se exprimă prin clitice de pronume personal
şi reflexiv în dativ: mâna-ţi stă pe masă, ochi-şi învârte prin cameră. C.2. poate
fi adjunctul unui substantiv nearticulat cu semnificaţia „grad de rudenie /relaţie
socială” sau apare ca adjunct al unui abstract verbal: nepot acestuia, şef ţie,
conferirea de medalii unora.
3. atributul adjectival se exprimă prin diferite tipuri de adjective sau cuvinte
aparţinând altor clase gramaticale, dar care au un comportament adjectival:
 45

a. atributul adjectival exprimat prin adjectiv propriu-zis, locuţiuni adjectivale, alte

părţi de vorbire adjectivizate: Vocile vagi, indistincte, nu încetau; un bărbat în
stare de orice; frunze verzi şi galbene, bărbat bine, o asemenea lege, câini
bărbaţi.
b. exprimat prin participiu: o scrisoare otrăvită către Mitică Dragomir; bloguri
văzute din profil, copiii instituţionalizaţi, ajutaţi de Nestle.
c. exprimat prin gerunziu adjectivizat: ordine crescândă, coşuri fumegânde, răni
sângerânde.
d. exprimat prin numerale: efort înzecit, amândoi copiii sau prin construcţii cu cel şi
numerale ordinale: cel de-al doilea copil, cea de-a zecea foaie; douăzeci de lei.(!
interpretarea lui douăzeci ca atribut adjectival)
e. exprimat prin adjective pronominale (posesive, interogative, relative,
demonstrative, nehotărâte, negative, de întărire): copilul meu, care copil trece
strada, acelaşi copil, fiecare copil, niciun copil, însuşi copilul.
4. atributul verbal:
a. exprimat prin verb la infinitiv, însoţit de prepoziţiile de, fără sau pentru: un mod
de a privi, problema, tipărirea fără a corecta este catastrofală, privitul pentru a
înţelege.
b. exprimat prin verb la supin: fier de călcat, stare de plâns, curaj de invidiat,
mersul la cules de mure.
c. exprimat prin verb la gerunziu: Mă întristează o mamă plângând. Este uşor de
recunoscut la feminin sau la plural pentru că se remarcă lipsa acordului cu
regentul. Un gerunziu care determină un substantiv la masculin sau neutru
singular este încadrat în aceeaşi clasă.
5. atributul adverbial se exprimă prin adverbe singure, în special când însoţeşte
sbstantive de natură verbală, sau însoţite de prepoziţii mersul pe acolo; căderea de
sus. venitul târziu., aşezatul aşa. Poate să fie exprimat şi prin numerale cu valoare
adverbială (cardinale, ordinale adverbiale, multiplicative): mărirea de două ori a
salariului., venirea pentru prima dată; creşterea îndoit a dobânzii.
Unele adverbe ca aievea, alene, anevoie pot fi interpretate şi ca atribute adjectivale, datorită apariţiei constante
neprepoziţionale şi comportamentului de adj. invariabil.
6. atributul interjecţional: Halal treabă! O tipă wow!

Nivel frastic
1 atributive relative: introduse prin pronume şi adjective relative, nehotărâte-
relative, adverbe relative. Pronumele şi adjectivele realtive pot să aibă sau nu
antecedent în regentă:
Cred că era vorba de sticla cu tuş, pe care o ascunsesem eu nu ştiu unde ... (Mihail
Sebastian)
În 1945, printr-o decizie la care nu am fost părtaşi, ne-am trezit extra-europeni,
europeni injectaţi experimental cu un extras de dictatură asiatică. (“Aspirina săracului”)
Dintre atâţia prieteni, câţi am invitat, n-a venit
niciunul. Datoria oricui participă e să-şi păstreze
calmul.
Ajutorul pentru oricine îl solicita, îl oferea M.
Călătoria în orice ţară străină doreşti e
costisitoare. Locul unde m-am născut mi-e drag.
 Modul cum m-a abordat nu mi-a
plăcut. A trecut timpul când făcea ce-şi
dorea.

2 atributive conjuncţionale: sunt introduse prin conjuncţii şi locuţiuni

conjuncţionale: că, să, ca .. să, dacă, cum că, precum că:
Întrebarea dacă un calculator gândeşte este la fel cu întrebarea dacă un submarin
înoată.
Croaţia neagă faptul că împiedică aderarea Sloveniei la UE.
Există posibilitatea ca unul dintre noi să se retragă, dar nu voi fi
eu. Îi bate gândul cum că orasul nu e prea bun pentru ei.(Internet)

Care sunt atributele corespunzătoare funcţiilor sintactice specifice GN, potrivit

GBLR?

2. potrivit formei de realizare:

a. simplu: Mă întristează o mamă plângând.
b. multiplu: O vreme rece, mohorâtă. Vin douăzeci sau cinci elevi?:
c. complex: o şosea între Bucureşti şi Craiova, cearta dintre mine şi tata; Distanţa de la
Pământ la Lună.

3. potrivit gradului de dependenţă faţă de regent

1. atribute izolate: sunt marcate grafic prin virgulă şi intonaţional prin pauză. În
acest fel prezenţa lor este facultativă în enunţ. Cele exprimate prin gerunziu, în momentul
în care sunt izolate îndeplinesc funcţia de circumstanţiale:
Copilul suferind vine la spital.
Copilul, suferind, vine la
spital.
2. atribute neizolate (tipice): prin gradul de sudură faţă de un centru nominal,
acestea au un rol extrem de important în comunicare, ajutând la identificarea denotatului
sau a referentului (referenţializare).
Circumstanţialele
Numite şi complemente circumstanţiale în gramaticile tradiţionale, acestea sunt compliniri ale grupului verbal
care codifică precizările suplimentare („de circumstanţă”), referitoare la cadrul discursiv. Circumstanţialele
alcătuiesc o clasă eterogenă, diferenţiată, în general, semantic.

GALR II deosebeşte potrivit criteriului semantico-pragmatic, patru mari grupe de circumstanţiale:

1. circumstanţiale situative: circumstanţialul de loc şi de timp, care codifică
la nivelul enunţului coordonatele spaţiale şi temporale;
2. circumstanţiale procesuale: circ de mod, cantitativ şi instrumental –
starea, evenimentul sau acţiunea sunt evaluate sau se precizează mijlocul
de realizare;
3. circumstanţiale ale raportului logico-semantic stabilit de locutor: de
cauză, de scop, condiţional, concesiv, consecutiv;
4. circumstanţiale ale corelaţiei secvenţiale (Dumitru Irimia (2008) le
numeşte corelative): opoziţionalul, cumulativul, de excepţie, sociativul şi
circumstanţialul de relaţie. Acestea codifică o nouă informaţie în relaţie
 47

cu anumite componente ale enunţului.

Trăsături sintactice:
Spre deosebire de complementele studiate, a căror prezenţă este în general obligatorie în grupurile verbale,
circumstanţiale sunt, în general, facultative. Există şi excepţii, în cazul verbelor matricial circumstanţiale:
Oraşul datează din sec.
I Eu locuiesc aici.
Ea procedează
corespunzător/bine. El se
comportă incorect.

Elemente regente: verbe şi grupuri verbale (Uneori ne certă. Sunteţi toţi pedepsiţi acum.), interjecţii (Iată-l
acolo.), adverbe (E bine cu sănătatea.), adjective (albă la faţă).

Clasa de substituţie: 1. adverbe, 2. nominale cu sau fără prepoziţii, 3. verbe sau grupuri verbale la moduri
nepersonale, 4. propoziţii.

Circumstanţialul de timp

Definire: constituent al enunţului care fixează coordonatele temporale ale actului

enunţării.

Exemple prototipice:
Acum plouă. Nu ştiu când vine. Îl cunoaşte din copilărie.

Trăsături:
1. se realizează definitoriu prin adverbul când,
2. are ocurenţă în general facultativă,
3. este nesuprimabil în cazul unui grup restrâns de verbe (a dura, a dăinui,
a ţine, a programa, a sosi, a junge, a pleca etc.).

Regenţi:
1. verbe şi locuţiuni verbale la moduri personale şi nepersonale: Rămâne acum la
mine. Ajungând devreme la gară, a aşteptat. Sosit târziu, a pierdut trenul.
Obiceiul de a veni târziu i-a adus numai necazuri. A ţinut minte atunci, apoi a
uitat.;
2. interjecţii: Hai acum. La uşă ţârrr! Atunci.
3. adjective şi locuţiuni adjectivale: Era capabil/în stare atunci de orice.

Clasa de substituţie
Nivel propoziţional
1. adverbe şi locuţiuni adverbiale, adverbe provenite din alte părţi de vorbire şi
numerale cu valoare adverbială:
A rezolvat problema
atunci. Când te întorci?
A pregătit bagajele din timp. Doarme de nu ştiu când. Ziua se plimbă şi noaptea
 doarme. Am ascultat-o prima oară la operă. (numeral cu vaoarel adverbială). Eu am
venit la trei, tu după. (adverb provenit din prepoziţie)
2. nominale şi construcţii echivalente în acuzativ (cu sau fără regim prepoziţional):
a. În concediu plec în Moldova. A ajuns după tine/acela/unul/cineva/al treilea.
După cine ai ajuns? Ne vedem la anul!
b. Cel şi al urmate de diverse părţi de vorbire: Vine după al meu. Ajunge după cel
de-al doilea/de acolo.
c. Substantive care redau momente sau intervale de timp (secundă, minut, oră, zi,
săptămână, lună, an/ dimineaţă, seară/ iarnă, vară, toamnă) precedate de
determinanţi cantitativi (tot, întreg, câtva) sau de adjective (următor, viitor,
precedent, acesta, trecut): Cocoşul a cântat toată noaptea. A rămas câtva timp.
Munceşte ore întregi. În anul următor a plecat la munte. Luna aceasta munceşte
din greu.

înainte de, aproape de, departe de nu sunt considerate locuţiuni, ci adverbe urmate de grupuri prepoziţionale
(complemente prepoziţionale), ca atare, în exemplul Înainte de petrecere a venit la mine., înainte de petrecere
este interpretat drept grup adverbial cu funcţie de circumstanţial de timp.
3. nominale şi construcţii echivalente în genitiv: A venit înaintea profesorului / lui
/celor doi /celui de-al doilea.
4. nominale şi construcţii echivalente în dativ, ca excepţie de la genitiv: A venit
înaintea-ţi/în urmă-ţi.
5. verbe la moduri nepersonale (infinitiv, gerunziu, supin):
a. Până a schimba foile, l-a observat profesorul. Mai durează până la a soluţiona
conflictul.
b. Găsind răspunsul, a renunţat la căutare.
c. Până la semănat mai este ceva timp. Trebuie uscat după spălat.
6. construcţii gerunziale şi participiale (cu subiect sau nume predicativ propriu):
Ajungând Maria, toată lumea s-a ridicat. O dată ora încheiată, Maria a ieşit din
sală.
7. construcţii prepoziţionale corelative: A citit de dimineaţa până seara. Rămân
acolo de luni până sâmbătă.
8. structuri eliptice: De când lumea şi pământul, de când lumea lumea, de copii, de
mici, în exemplul Ne cunoaştem de...

Nivel frastic
1. propoziţii relative (introduse prin adverbe relative şi nehotărâte, când, oricând,
orişicând): Banca Naţională a greşit când a permis explozia creditării în
România.
Răspunde oricând
suni. Atenţie, atunci
când!
În exemple de tipul Ce se întâmplă în creier (atunci) când îţi dai seama că ai făcut o
greşeală? se impun două interpretări:
a. Când secevenţa atunci când este nedislocată prin virgulă, P2 este circumstanţială
de timp.
b. Dacă între atunci şi când este virgulă, se consideră că propoziţia introdusă prin
când este apoziţie, funcţia circumstanţială fiind preluată doar de atunci.
 49

2. propoziţii conjuncţionale (introduse prin conjuncţii nespecifice ca până, că, unde,

cum şi locuţiuni conjuncţionale specifice îndată ce, imediat ce, după ce, până ce,
de cum, ori de câte ori, odata ce, cât timp, câtă vreme, în timp ce, în vreme ce):
Imediat ce/îndată ce/de cum voi deveni preşedinte, voi aborda direct această criză.
(Obama)
Eşti nemuritor cât timp/câtă vreme înveţi.
Un bărbat a fost internat după ce a băut o bere. Românii folosesc electrocasnicele
până se strică.
Nici nu se opri trenul, că Olguţa sărise de pe
scară. (De) Cum îl scoli, cere demâncare.
Unde îl scoli, cere demâncare.
Tipologie:
1. din punct de vedere formal:
a. simplu: exprimat printr-o singură parte de propoziţie sau o singură propoziţie.
b. multiplu: exprimat prin două sau mai multe părţi de propoziţie sau mai multe
propoziţii.
c. complex: exprimat prin construcţii eliptice (de când lumea şi pământul, de când
lumea), prin construcţii care arată durata, adică fie prin substantive specifice
duratei însoţite de cuantificatori (Râde tot timpul.), fie prin construcţii corelative
care arată limitele intervalului temporal (A rămas între 10 şi 3/ de la 10 la 3.).
2. din punct de vedere semantic:
A. circumstanţialul de plasare temporală: situează acţiunea faţă de un reper
temporal, identificând raporturile temporale
a. circumstanţialul de simultaneitate codifică coincidenţa procesuală. Se exprimă, la
nivel propoziţional, prin adverbe şi construcţii de tipul: acum, în acest moment, în
luna aceasta, în prezent, în această dimineaţă/lună/săptămână/zi/clipă. La nivel
frastic, circumstanţiala este introdusă prin marcatorii când, tocmai când, în timp
ce, în vreme ce, cât timp, câtă vreme: El scrie când tu eşti plecat. Bate fierul
până-i cald.
b. circumstanţialul de anterioritate: se exprimă prin adverbe şi locuţiuni adverbiale
specifice (ieri, odinioară, alaltăieri, aseară, demult, pe vremuri, azi-noapte), prin
construcţiile specifice: (acum trei luni, acum câtva timp, în acel an, un an mai
târziu). La nivel frastic, conectorul specific este după ce. Alţi conectori sunt:
imediat ce, de îndată ce, cum, unde, în Cum venea se repezea la mâncare, unde-
şi auzea, din curteni ieşea, domnului vorbea. După ce te studiază, te pictează.
c. circumstanţialul de posterioritate: situează procesul după reperul temporal.
Realizarea specifică este locuţiunea odată şi odată. Alte adverbe şi locuţiuni
adverbiale specifice ca mâine, răspoimâine, construcţii corelative, de acum într-o
oră/săptămână/lună, primîvara voiitoare, peste două zile etc. La nivel frastic,
conectorii specifici sunt până, până să: Până să se întoarcă, am plecat.: Nu am
ezitat, până nu a intrat.
B. circumstanţialul de proximitate codifică „în apropierea reperului
temporal”: acum, într-o clipă, în câteva minute, curând.
C. circumstanţialul de aproximaţie codifică un reper vag: pe luni, spre
seară, în jurul lui orei zece, în preajma Crăciunului, cître miezul nopţii.
La nivel frastic apare în enunţuri de tipul: A stat cât a stat/ce a stat şi aplecat.
D. circumstanţialul intervalului temporal, durata (câteva ore, toată ziua, de
 la nouă la două, de trei ani, începând cu ora 5).
E. circumstanţialul generic: întotdeauna, niciodată, mereu.
F. circumstanţialul iterativ: periodic, săptămânal, lunar, anual sau
construcţiile o dată pe an, de două ori pe zi; se poate exprima şi prin
structuri repetitive: zi de zi, oră de oră, din oră în oră.

Cumul de semnificaţii:
1. cantitativ: Durează 10 ore.
2. de loc: Pe drum au decis ce să facă. La arat i-am povestit totul.
3. mod: Zilnic se întreabă asta.
4. sociativ: A răspuns odată cu tine.
5. cauzal: Sunând clopoţelul, a intrat la ore.
6. concesiv: Nu-l ajuţi când poţi s-o faci?
7. condiţional: Când nu reuşeşti, renunţi.
8. consecutiv: A învăţat atâta, până a juns ce trebuia.
9. instrumental: Cu alocuţiunea şi-a terminat datoria.
10. opoziţional: Câtă vreme / în timp ce eşti la lucru, ea citeşte.

Circumstanţialul de loc

Definire:
Este un constituent al enunţului care indică reperele spaţiale ale actului enunţării.
Exemple prototipice:
Am ajuns acolo. Nu ştiu unde s-a ascuns.

Trăsături:

Elemente
regente
1. are ca realizare definitorie
adverbul unde,
2. se realizează ca adjunct în
grupuri verbale, adverbiale,
adjectivale şi interjecţionale,
3. are ocurenţă în general
facultativă,
4. este obligatoriu pe lângă
verbe ca a locui, a sta, a
pleca, a amplasa, a se
plasa, a se refugia, a izvorî,
a se aciua, a sălăşui.
 51

1. verbe şi locuţiuni verbale la moduri personale şi nepersonale: A rămas la teatru.

A luat-o la sănătoasa pe câmp. Locuind acolo, nu trebuia să plătească chirie.
2. interjecţii: Hai acasă! Marş acasă!
3. adjective propriu-zise sau provenite din participii: Ele sunt murdare pe mâini;.
Fetele, murdărite pe mâini, au renunţat.; Friptura, făcută pe grătar, a fost
delicioasă.

Clasa de substituţie
Nivel propoziţional
1. adverbe de loc, singure sau însoţite de prepoziţii (acolo, de parte, aproape,
dedesubt, sus, jos, de acolo, aici, încotro etc.), locuţiuni adverbiale (în faţă, în
dos, peste to, nu ştiu unde, te miri unde, peste : Pădurea se întinde de jur
împrejur, peste tot.)
2. nominale în acuzativ precedate de prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale, respectiv
de construcţii echivalente cu semiindependentele al şi cel: Merge la serviciu. S-a
ascuns în dulap/sub pat. Merga la el/la toţi/la nimeni/amândoi. Merge spre nu
ştiu unde/la al tău/la cei doi.
3. nominale şi construcţii cu semiindependentele al şi cel în genitiv cu prepoziţii şi
locuţiuni prepoziţionale specifice: înaintea, înapoia, în faţa, în spatele: în faţa
casei/lui/dvs/amândurora_/fiecăruia se află o farfurie. Înaintea alor tăi /celui de-
al treilea se găseşte Mihai.
4. nominale în dativ, fără prepoziţie: Stă locului, se aşterne drumului. Înaintea-mi
se află casa.
5. verbe la supin: Vine de la cules.

Nivel frastic:
Se realizează prin propoziţii relative. Conectorii obişnuiţi sunt: unde, până unde, de unde,
încotro, dincotro, oriîncotro, oriunde, de oriunde: A ajuns unde l-ai trimis. Vine de
oriunde se duce.
Oriunde priveşti, vezi cerul.
Circumstanţiala de loc mai poate fi introdusă de pronume şi adjective relative însoţite de
prepoziţiile şi locuţiunile prepoziţionale: spre, înspre, lângă, în faţa, în jurul, în spatele,
înaintea, înapoia:
S.a îndreptat spre cine a venit. S-a aşezat lângă ce invitat a poftit.

Tipologie:
Simplu: Oriunde priveşti, vezi cerul.
Multiplu: Merge la munte şi la mare.
Complex (construcţii prepoziţionale): S-a aşezat între primul şi al doilea. Ţara se întinde
de la munte la mare.

Valori circumstanţiale cumulate:

1. de timp: A decis în parc ce să facă.;
2. de scop: Se duce la muncă.;
3. cantitativ: Merge doi kilometri.
Circumstanţialul de mod
Definire:
 Este componentul enunţului care exprimă caracterizarea calitativă a modului de
desfăşurarea al unei acţiuni sau arată modul în care este evaluat enunţul sau o
componentă a enunţului. În funcţie de aceste două caracteristici, se împarte în
circumstanţial de mod propriu-zis şi circumstanţial de modalitate.
Exemple prototipice:
El vorbeşte repede. Anunţă tare rezultatul.
Mănâncă, sigur, tot. Pleacă probabil mâine. Din păcate, vorbeşte prea mult.

Trăsături definitorii:
1. circumstanţialul de mod
a. are realizare prototipică prin adverbul cum;
b. codifică o caracteristică sau circumstanţa unui proces;
c. Spre deosebire de alte circumstanţiale sau în prezenţa lor, se plasează imedial lângă
verb (Vede bine noaptea. vs. Vede noaptea bine);
d. are în general o prezenţă facultativă; puţine verbe cer complinere obligatorie modală: a
se purta, a se comporta, a proceda, a arăta „a avea aspect”.
2. circumstanţialul de modalitate (de evaluare) caracterizează o
acţiune/proces sub mai multe aspecte, al certitudinii desfăşurării, al
obligativităţii, al modului de realizare din punctul de vedere al
locutorilor. Astfel, este, din punct de vedere semantic, de mai multe
tipuri: de modalitate epistemică, deontică, apreciativă. Rodica Zafiu
adaugă un circumstanţial al enunţării şi un pseudocircumstanţial
conector. (v. GALR: 499)

Complementul de mod propriu-zis

Elemente regente:
1. verbe şi locuţiuni verbale la diferite moduri: Cântă frumos. Mergând repede la
doctor, nu a văzut groapa din asfalt. A luat-o la sănătoasa imediat.;
2. interjecţii: Ţârrr! Deodată la uşă. Hai repede la şcoală!

Clasa de substituţie:
Nivel propoziţional
1. adverb de mod, demonstrativ, relativ, interogativ, provenit din substantiv:
Sare uşor din maşină şi porneşte agale. Munceşte aşa/cumva/astfel/. Nu cântă deloc.
Treaba merge strună. Porneşte glonţ. Priveşte ţintă la mine. Cea mică s-a strâns
ghem. Cum cântă?;
2. adverbe derivate cu sufixe: -eşte, -iş, -âş (bărbăteşte, vitejeşte, bătrâneşte,
prosteşte, şmechereşte, ştrengăreşte, tinereşte, băieţeşte; morţiş, cruciş, pieptiş,
târâş, chiorâş, făţiş): Înfruntă vitejeşte/bărbăteşte/pieptiş adversarul. Se uită
chiorâş la mine.;
3. substantiv cu prepoziţie în acuzativ (cu fără, în, după): Citeşte cu pasiune / mare
interes la vârsta lui. Nu îmi amintesc să fi făcut ceva fără chef. Coboară în
linişte. A organizat totul după recomandările mele /gustul meu.
Alte grupări, de tipul cu greu, cu drag, cu grijă, cu nerăbdare, cu teamă, fără teamă,
fără sfială, fără ezitare, fără greş, după plac, pe plac, pe merit, la întâmplare tind să
devină locuţionale.
4. prepoziţie + substantiv de tipul mod, fel, chip, cu determinanţi: A ordonat actele
 53

într-un mod logic. Într-un fel natural, în chip necunoscut etc.;

5. construcţii de tipul după voia sa, după bunul plac, în voia sorţii, la voia
întâmplării, după placul său care tind să devină locuţionale.
6. locuţiuni adverbiale: a. după modelul prepoziţia pe + verb la supin sau participiu:
pe furate, pe apucate, pe alese, pe dibuite, pe negândite, pe nemâncate, pe
nepregătite, pe neştiute, pe nevăzute, pe neobservate (cunoaşte drumul pe
nevăzute) sau b. pe modelul structurilor repetitive: faţă-n faţă, picior peste picior,
nas în nas, umăr la umăr, mână în mână, ochi în ochi. (Merg braţ la braţ.; Dau
nas în nas.).
7. verbe la gerunziu: Vine fugind, mânâncă înfulecând. (atunci când gerunziul
exprimă o caracteristică a procesului codificat prin verb).
8. interjecţii: Intră lipa-lipa, pâş-pâş.
Nivel frastic
Propoziţii relative introduse prin adverbul relativ cum, adverbul învechit precum şi
locuţiunea adverbială după cum:
Dacă jucăm cum am făcut-o cu Olanda şi Franţa, îi batem pe sârbi.
(precum) Guvernul joacă după cum cântă omul lui cocoş.

Tipologie:
Simplu: Vine fugind.;
Multiplu: Citeşte cu pasiune şi în linişte.;
Complex: A decis în mod corect.. Lasă totul în voia sorţii.

Circumstanţialul de modalitate

Are rol de modificator, la nivelul întregului enunţ sau doar la nivelul unei
componente a enunţului. Caracterizează, astfel, fie întregul enunţ (Sigur, nu se aştepta să
vii.), fie doar un component (A sunat şi a spus că se întoarce, cu siguranţă duminica
viitoare.). Are ocurenţă în grupul verbal (Se scuză, exagerând desigur, că am avut o
problemă.), adjectival (Vă vor oferi o explicaţie probabil bună.) sau adverbial (Aţi ajuns,
parcă mai repede).

Tipologie şi clasă de substituţie:

Din punct de vedere semantic, c de modalitate este de mai multe tipuri:
1. de modalitate epistemică, cel care exprimă certitudinea sau incertitudinea, în diferite
grade. Se exprimă prin adverbe şi locuţiuni adverbiale sau prin substantivele mod/chip
însoţite de prrepoziţia în însoţite de determinanţi: desigur, evident, bineînţeles, sigur, de
bună seamă, cu siguranţă, fără îndoială, în mod sigur, în mod evident – poate, probabil,
parcă.: Fireşte, te voi primi mâine. Poate te voi primi mâine.:
2. de modalitate deontică (exprimă obligativitatea sau permisiunea). Se exprimă prin
adverbe şi locuţiuni adverbiale (obligatoriu, neapărat, necesar, musai, cu necesitate,
eventual) şi prin grupuri cu substantivul mod/chip însoţite de prepoziţia în şi determinanţi
care arată obligativitatea (în mod/chip/fel obligatoriu, necesar): Vreau neapărat să mai
aveţi răbdare. Să-mi aduci o lucrare, musai bună.;
3. apreciativ exprimă o evaluare subiectivă; se exprimă prin locuţiuni adverbiale şi
grupuri cu mod, chip, fel şi determinanţi: din fericire, dn păcate, din nenorocire, în chip
bizar, straniu, într-un fel nefericit, înduioşetor.
 La nivelul frazei, se realizează prin propozişii identice cu cele modale, introduse prin
adverbul cum: Cum se ştie, n-au plecat. Cum spuneam, n-aţi greşit. (propoziţii
interpretate şi ca incidente)
Circumstanţialul cantitativ
Definire: component al enunţului care exprimă o cuantificare, o caracterizare cantitativă a unei acţiuni, a unui
proces sau a unei stări.

Exemple prototipice:
Cântăreşte enorm. (cantitativ propriu-zis)
Cântăreşte 2 kilograme. (cantitativ de măsură)

Trăsături definitorii:
1. codifică o evaluare cantitativă;
2. este o complinire adesea facultativă, în relaţie cu verbele care
desemnează activităţi cuantificabile (a lucra, a învăţa, a desena), dar
apare ca actant în relaţie cu anumite verbe, de tipul: a costa, a cântări;
3. din punct de vedere semantic, exprimă cuantificarea globală (mult, puţin,
tot, destul, prea, destul duficient), cuantificarea aproximativă (oarecum,
cumva, mai mult sau mai puţin), cuantificarea globală progresivă (tot
mai, mereu mai..., din ce în ce), prin indicarea măsurii trei lei, doi bani,
prin raportarea procesului la un altul luat ca reper (cheltuieşte cât
câştigă, cântăreşte cât un geamantan).
Termeni regenţi
1. verbe de tipul a cântări, a măsura, a valora, a face, a se întinde, a avea (Cartofii
cântăresc 10 kg. Drumul măsoară 10 km. Valorează 2 dolari. Terenul face 100
euro, se întide pe trei hectare.;
2. adjective: extraordinar de frumoasă, atât de frumoasă, bilete mult mai scumpe;
3. adverbe: vorbeşte extraordinat de mult, atât de mult,

4. întregul enunţ: marea înaintează spre ţărm cu 2 centimetri anual.

Clasa de substituţie
1. adverbe, cu sau fără prepoziţii,: mult, puţin, enorm, cât, atât, suficient, ultimele
patru urmate de obicei de prepoziţia de când intră în grupuri adjectivale şi
adverbiale: Vorbeşte mult. Vorbeşte atât de mult. (într-o relaţie de subordonare
unul faţă de altul).
2. adverbe provenite din substantive: îngheţat tun, bocnă; deştept foc, pahar plin
ochi;
3. adjective cu valoare adverbială: slabă moartă.
4. locuţiuni adverbiale: cât mai mult, mai mult sau mai puţin, de ajuns, nevoie
mare, din cale-afară: e deştept din cale-afară.
5. numerale adverbiale, multiplicative: câştigă dublu, triplu, înzecit: E de zece ori
mai rapid.
6. nominal însoţit de determinanţi numerici sau nonnumerici care arată cantitatea:
Valorează 2 euro, 10 lei., câteva milioane., Terenul de la Băneasa se întinde pe
200 de hactare.
7. nominal cu prepoziţie, însoţit de determinanţi numerici: E mai mare de 3 metri.,
 55

S-a îngrăşat cu 20 de kilograme.

Nivel frastic
Subordonată relativă introdusă prin adverbe, adjective sau pronume relative sau
nehotărâte, compuse cu ori-:
Trage cât poate la serviciu, apoi ajunge
acasă. Doarme oricât poate. Citeşte câte ore e
liber. Cumpără cu câţi bani are.
Circumstanţialele (sociativ, instrumental, opoziţional, cumulativ, de excepţie)
Circumstanţialul sociativ

Definire:
Constituent facultativ al enunţului care exprimă asocierea sau absenţa acesteia în desfăşurarea sau suportarea
unei acţiuni cu subiectul, exprimat sau neexprimat.

Exemple prototipice:
Vine împreună cu / cu mama.
Trăsături specifice:
1. din definiţie rezultă: prezenţa facultativă şi legătura cu subiectul;
2. poate fi însoţit şi de alte adverbe: laolaltă cu, cu tot cu, care au rolul de
intensificatori.
Termeni regenţi:
1. verbe şi locuţiuni verbale la diferite moduri: Mergând împreună cu el, a ajuns
unde dorea., Lavinia merge cu Ioana la gară.
2. interjecţii predicative: Hai cu mine.
3. adjective participiale şi postverbale: hoţul prins împreună cu complicele, casă
cumpărată cu tot cu pământ., Situaţie previzibilă cu urmări .

Clasa de substituţie:
Nivel propoziţional
Nominale în acuzativ, construcţii echivalente precedate de prepoziţiile cu şi fără şi de
locuţiunile prepoziţionale împreună cu, laolaltă cu, la un loc cu, cu tot cu , cot la cot cu,
dimpreună cu:
A venit cu/fără Maria.
A venit/plecat împreună cu acela/prima /cel de acolo/al meu.
Nivel frastic
Subordonată relativă întrodusă prin pronume şi adjective relative şi nehotărâte
însoţite de prepoziţiile specifice:
A plecat fără cine / fără ce tovarăş
dorea. A plecat cu oricare doreşte.
Rămâne impreună cu orice copil vrea.
Cumul de semnificaţii:
Locuieşte cu părinţii. (circumstanţial de loc)
! Tata împreună cu sora au aterizat. (subiect, v. acordul)
Tata a aterizat împreună cu sora.
Am vorbit cu el. (complement prepoziţional - nu acceptă împreună cu)
Scrie cu pixul. (instrumental - nu acceptă împreună cu)
 Circumstanţialul instrumental

Definire:
Constituent al enunţului care codifică mijlocul prin care se realizează un proces.

Exemple prototipice (nume cu prepoziţia cu)

Deschide uşa cu cheia. Dă cu piatra în
geam.

Termeni regenţi:
- verbe şi locuţiuni verbale: Merge cu bicicleta. Îşi dă seama citind.
- interjecţii predicative: Pac/zvârrr cu piatra.
- adjective şi locuţiuni adjectivale: E sănătoasă/cu scaun la cap datorită grijii
noastre. Vin obţinut prin zdrobirea strugurilor.

Clasa de substituţie:
Nivel propoziţional
- substantive şi substitute precedate de prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale în
genitiv (cu ajutorul, prin intermediul, prin mijlocirea, prin bunăvoinţa), acuzativ
(cu, prin, din, la, în) şi dativ (graţie, mulţumită, datorită):
E ţinut la închisoare cu ajutorul armatei/celor de acolo/alor mei de
avocaţi. Recapătă-ţi energia prin intermediul alimentaţiei!
Fotografie obţinută prin bunăvoinţa
părinţilor. A învins graţie/mulţumită unui gol.
- verbe şi locuţiuni verbale la moduri nepersonale:
Elena Udrea le răspunde pe blog detractorilor, citând din
Iorga. Adunând polen din flori, albinele produc miere.
Am început prin a trăi printre
nebuni. Prea puţine trăiesc bine din
cântat.

Nivel frastic:
Subordonate relative introduse prin diferite pronume şi adjective pronominale relative însoţite de
prepoziţiile specifice nominalelor cu funcţie de circumstanţial instrumental: Nu ştim cu ce bate Clujul
provincia.
Contează prin ce priveşti./ În această seară, datorită a ceea ce am făcut astăzi,
schimbarea a sosit în America.

Observaţii
1. circumstanţial de cauză vs. circumstanţial instrumental:
În special circumstanţialele cu relatorul datorită oscilează între a fi interpretate drept
cauzale sau instrumentale: s-a convenit ca datorită să fie utilizat când sensul enunţului
este favorabil (A reuşit datorită muncii.) Totuşi, regula este adeserori încălcată şi
prepoziţia este utilizată şi în construcţii cu sens negativ (Datorită ploii, nu am ajuns când
trebuia., în loc de din cauza---). Adesea, sunt cumulate semnificaţiile: Am ajuns aşa
datorită ţie (bine sau rău).
 57

2. circumstanţial de mod vs. predicativ suplimentar:

Se joacă luptându-se cu săbiile. Se înţeleg privindu-se în ochi..
3. complement instrumental vs. complement de agent:
Când este introdus prin de, este greu de diferenţiat de complementul de agent:
Imaginea înlocuită de (prin) muzică..

Circumstanţialul opoziţional

Definire:
Constituent facultativ al enunţului care codifică o situaţie contrară altui component al enunţului.

Exemple prototipice (nominale cu locuţiunea în loc de):

În loc de x, vine y.
Pleacă în loc să se oprească.

Caracteristici:
1. apariţia în striucturi binare, atunci când verbele-predicat aflate în regentă
şi subosrdonată sunt interpretate antonimic: Doarme în loc să mănânce.;
2. este component al unei structuri ternare atunci când, prin intermediul
verbului regent se angajează într-o relaţie opozitivă cu alt component al
enunţului: În loc de ciocolată, am cumpărat mere.;
3. termenii angajaţi în relaţia opozitivă îndeplinesc în cadrul propoziţiei
funcţii sintactice diferite: subiect, predicat, complemente, atribut,
circumstanţiale.

Termeni regenţi:
- verbe şi locuţiuni verbale la moduri personale şi nepersonale: Mănâncă fructe în
loc de carne. Ţine minte ce vrea în loc de ceea ce trebuie.;
- interjecţii predicative: Hai la mine în loc de a merge în parc.;
- adjective: Nepotrivit în loc de binevenit, studiul a încins spiritele.;
- adverbe: Mâine in loc de azi, termen prea îndepărtat pentru mine.

Clasa de substituţie
Nivel propoziţional
1. locuţiunile prepoziţionale în locul, în loc de însoţind nominale şi substitute: „În
loc de asta, mă uit la spectacolul dizgraţios al câinilor care se reped la ciolan.”,
Îi laşi pe alţii să voteze în locul tău?, În loc de cei de aici, au venit vecinii., În
locul celor doi au venit alţii.;
2. locuţiunile prepoziţionale specifice cu adverbe: În loc de mâine, e mai bine să vii
acum.;
3. locuţiuni prepoziţionale specifice şi verbe la moduri nepersonale: În loc de a
depune mărturie, a preferat să fugă.; În loc de strâns mâna oricui, s-a apucat de
treabă.

Nivel frastic:
Subordonate conjuncţionale introduse fie prin locuţiunea conjuncţională specifică în loc
să, fie prin conectori nespecifici: câtă vreme, în timp ce, în vreme ce, pe când, când,
 dacă, de unde, pentru ca să:
În loc să ne dea bani nouă, Dacia sponsorizează o echipă din Italia.

Observaţii:
1. confuzii
În timp ce/în vreme ce/câtă vreme/pe când unii muncesc din greu, ei se bucură în insule
exotice.
În lumea virtuală este erou, când în realitate este şomer. Când ei devin vedete, alţii
muncesc să le întreţină imaginea. (falsă temporală)
Dacă la Craiova plouă, acolo e soare. (fals condiţional)
De unde ieri plâgea după ţinuturile natale, azi nu mai vrea să
audă. L-au ţinut închis mai mult timp, pentru ca apoi să îl
elibereze.

Subordonatele relative sunt introduse prin pronume şi adjective relative însoţite de

locuţiunile prepoziţionale specifice: în loc de cine/în locul cui se aştepta să vină, a sosit
Maria. În loc de câţi invitaţi s-au anunţat, a venit poliţia.
2. Este acceptat ca tip periferic şi opoziţionalul marcat de adverbul decât, atunci
când acesta are semnificaţia „în loc de/în locul”. Se regăseşte în enunţuri pozitive în care
există pronumele / adjectivele/ adverbele nehotărâte: altul, alta, altcineva, altceva, altcumva, altundeva: A
ajuns altul decât el., S-a trezit altundeva decât în România.

Circumstanţialul cumulativ

Definire:
Component facultativ al enunţului care codifică o informaţie adiţională, relaţionată cu altă informaţie
conţinută de un alt component al enunţului.

Exemple prototipice: (în afară de/în afara)

În afară de X, a venit şi
Y. Pe lângă X, a venit şi
Y.

Caracteristici:
1. relaţionarea cu alt component al enunţului,
2. apariţia în construcţii binare atunci când verbele(-predicat) sunt cele relaţionate.
În afară că dansează(în afară de a dansa), mai şi cântă.;
3. cele mai frecvente construcţii cu circumstanţial cumulativ sunt cele în construcţii
ternare, în care cumulativul este relaţionat cu poziţii sintactice din grupul
predicatului (A devenit şi altceva, decât medic.), respectiv cu subiecte (Pe lângă
Ion, vine şi frate-său.), complemente (În afară de pâine, a luat şi covrigi.) sau
circumstanţiale (În afară de acolo, vine şi aici.).

Termeni regenţi:
- verbe şi locuţiuni verbale la moduri personale şi nepersonale: A servit şi tort,pe
lângă prăjituri., Şi-a adus aminte/aducându-şi aminte şi de alte aspecte, pe lângă
cele declarate, a sunat la Poliţie.;
 59

- interjecţii predicative: Na/Poftim şi astea pe lângă celelalte.;

- adjective postverbale: învelită şi cu folie, pe lângă pânză.

Clasa de substituţie:
Nivel propoziţional:
- nominale însoţite de prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale peste, decât, pe lângă,
în afară de, în afara, dincolo de:
Peste cadouri, a mai primit şi o invitaţie la
teatru. A primit şi altceva decât cadouri.
Pe lângă cei de acolo au venit şi alţii.
În afară de frumuseţe e nevoie şi de inteligenţă.
Dincolo de (alături) frumuseţe trebuie să fie şi inteligenţă.
- adverbe însoţite de conectorii specifici: În afară de ieri, a venit şi săptămâna
trecută., I-am dat şi altădată, nu numai azi.
- adjective însoţite de conectorii specifici: Pe lângă frumoasă, e şi inteligentă.
- verbe la moduri nepersonale însoţite de conectorii specifici: Pe lângă învăţat,
munceşte foarte mult.; În afară de a vorbi, reînvaţă şi a merge.;
- locuţiuni adverbiale pe deasupra, în plus, în afară de asta, mai mult, mai presus
de asta:
Pe deasupra, vorbeşte prea
mult. În afară de asta, mai şi
minte.
Nivel frastic:
- subordonate conjuncţionale introduse prin locuţiunile conjuncţionale: după ce că,
pe lângă că, în afară că, plus că, lasă că, necum că:
După ce că/pe lângă că/în afară că e nepoliticoasă, mai şi
întârzie. Lasă că vine târziu, mai şi minte.
Nici nu-l văzuse, necum să vorbească.
- subordonate relative introduse de pronume şi adjective relative însoţite de
prepoziţiile şi locuţiunile prepoziţionale specifice:
Doreşte să facă şi altceva decât să se oprească
aici. Pe lângă ce a cumpărat, a mai primit şi bonus.
Pe lângă cine fusese invitat, au mai venit şi alţii.
1. Observaţi utilizarea corelativelor, adverbele şi, mai, încă şi, nici:
Pe lângă ei au mai venit încă doi.
Pe lângă că e nepoliticos, nici inteligent nu e.
2. Adesea, din cauza marcatorilor comuni circumstanţiala de excepţie este
confundată cu circumstanţiala cumulativă. În delimitare, trebuie să se ţină seama de
semantica diferită.
Circumstanţialul de excepţie

Definire:
Componentul facultativ al enunţului care codifică o excludere din sfera unei predicaţii
semantice (entitate sau însuşire).

Exemple prototipice:
Toţi veniseră, cu excepţia Mariei/în afară de
Maria. Nu vrea altceva decât asta.
Trăsături:
1. este în relaţie sintactică cu un regent verbal şi în relaţie semantică cu un alt
termen al enunţului, în sfera căruia operează excepţia.
2. al doilea termen poate fi pronume / adjectiv / adverb nehotărât (cu ori-, alt-, fie-,
vre-: oricare, altceva, fiecare, vreunul, vreodată) şi negative (niciunul, nimic,
nicicând), sau cuvinte cu sentul de „tot”, „întreg”: tot, totdeauna, întregime, mult,
mulţime.
3. codifică o excepţie de la ceea ce exprimă subiectul, numele predicativ,
complementele sau alte circumstanţiale.
4. are o istorie derivativă de tipul: Toţi învaţă, tu nu înveţi. vs. Toţi învaţă cu
excepţia ta.

Termeni regenţi:
1. verbe şi locuţiuni verbale la moduri personale şi nepersonale:
Au ajuns toţi, în afară de tine.
Venind toţi în afară de tine, n-am mai aşteptat.
Nu-şi aduce aminte de nimic decât/în afară de tinereţe.
2. interjecţii predicative:
Iată-ne pe toţi, în afară de Liviu.
Clasa de substituţie:
Nivel propoziţional
- nominale (substitut) însoţite de prepoziţiile decât, fără sau de locuţiunea
prepoziţională în afară de / afară de sau G + în afara, D + decât:
Nu văzuse nimic altceva decât filmul/pe cei de acolo/pe cei doi / pe
ei. Nu dorea nimic, fără numai o carte.
În afară de mine, nu a spus nimeni nimic.
În afara acestora/lui/ a tuturor, a celor doi, n-a fost nimeni
chemat. Nu i-a spus nimănui, decât mamei sale.
- adverbe şi conectori specifici:
În afară de ieri, nu a venit
nicicând. Nu a mai venit nicicând,
decât azi.
- verbe la moduri nepersonale:
În afară de învăţat, nu ştie a face
nimic. În afară de a învăţa...
- construcţii cu excepţia / cu excepţie + determinanţi:
Cu excepţia mea, nu s-a prezentat nimeni.
Analog în construcţii cu gerunziul: Exceptând / excluzând-o pe Maria, n-a venit
nimeni.
- îmbinări cu locuţiunea adverbială mai puţin:
A vorbit cu toţi, mai puţin cu tine.
Nivel frastic
a. Propoziţii relative: introduse prin pronume şi adjective relative însoţite de
elementele de relaţie specifice:
În afară de cine ai spus, nu mai ştiu pe
nimeni. În afara cui ştii tu, nu am fost cu
nimeni.
 61

A spus tuturor, mai puţin cui trebuia.

b. Propoziţii conjuncţionale: În afară că doarme, altceva nu mai face.
Observaţi funcţiile sintactice ale nominalelor însoţite de decât: E
mai mare decât tine. (comparativ)
N-a venit decât Maria. (subiect)
N.a venit nimeni, decât Maria. (circumstanţial de excepţie).
A mai primit şi altceva decât cadouri. (circumstanţalcumulativ)
 Bibliografie generală

*** (1963). Gramatica limbii române, vol. II, Bucureşti: Editura Academiei.
*** (2008). Gramatica limbii române, vol. II, Enunţul, Bucureşti: Editura Academiei.
*** (2010). Gramamatica de bază a limbii române, Bucureşti: Univers Enciclopedic.
Avram, Mioara (1997). Gramatica pentru toţi, Bucureşti: Humanitas.
Bidu-Vrănceanu et al. (2001). Dicţionarul de ştiinţe ale limbii, Bucureşti: Nemira.
Căpăţînă, Cecilia (2007). Sintaxa limbii române, Craiova: Editura Universitaria.
Irimia, Dumitru (2008).Gramatica limbii române, Iaşi: Polirom.
Pană-Dindelegan, Gabriela (2003). Elemente de gramatică, Bucureşti: Humanitas
Educaţional.

62