GLASUL PĂMÂNTULUI

 Capitolul 1
Romanul debutează prin descrierea drumului către satul Pripas, „pitit într-o scrântitură
de coline”, lângă orăşelul Armadia; „La marginea satului te întâmpină din stânga o
cruce strâmbă pe care răstignit un Hristos cu faţa spălăcită de ploi şi cu o cununiţă de
flori veştede agăţată de picioare.”. Intrând în localitate, se vede mai întâi casa familiei
învăţătorului Herdelea, „tăiată adânc în coasta unei coline, încinsă cu un pridvor, cu uşa
spre uliţă şi cu două ferestre care se uită tocmai în inima satului, cercetătoare şi
dojenitoare.”.
Este vară, iar la hora duminicală, „De tropotele jucătorilor se hurducă pământul. Zecile de perechi
bat Someşana cu atâta pasiune, că potcoavele flăcăilor scapără scântei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se
învâltoreşte, se aşează în straturi groase pe feţele brăzdate de sudoare, luminate de oboseală şi de mulţumire. ”.
Ion, flăcău din sat, fecior al lui Alexandru Pop, zis Glanetaşu, şi al Zenobiei, o curtează
pe Ana – fiica lui Vasile Baciu – având în priviri „ un vicleşug neprefăcut”; retraşi într-o livadă,
Ana se plânge de intenţia tatălui ei de a o căsători forţat cu George al lui Bulbuc.
Referitor la sentimentele flăcăului, naratorul arată că „ Nu-i fusese dragă Ana, şi nici acuma nu-şi dădea
seama bine dacă i-e dragă. Iubise pe Florica [fiica văduvei lui Maxim Oprea] şi, de câte ori o vedea sau îşi amintea de
ea, simţea că tot o mai iubeşte. Purta în suflet râsul ei cald, buzele ei pline şi umede, obrajii ei fragezi ca piersica, ochii ei albaştri ca cerul de
”.
primăvară. Dar Florica era mai săracă decât dânsul, iar Ana avea locuri, şi case, şi vite multe…
La horă se iveşte şi familia învăţătorului Zaharia Herdelea (soţia lui, Maria, fiică de ţăran
care „pentru că umblase totdeauna în straie nemţeşti şi mai ales că s-a măritat cu un învăţător, se simţea mult deasupra norodului”,
Laura, fiica lor, băiatul, Titu, lipsind doar cealaltă fiică, Ghighi, mezina familiei), însoţită
de preotul Ion Belciug. Aceştia privesc cu oarecare condescendenţă spectacolul, doar
Titu intrând în vorbă, degajat, cu prietenul său, Ion.
Pentru că George îl informase pe Vasile Baciu despre întâlnirea din livadă a fiicei sale
cu Ion, părintele înfuriat, şi beat pe deasupra, îl atacă fizic pe acesta din urmă, după
despărţirea celor doi tineri, reproşându-i faptul că, deşi este sărac, o vrea pe fiica lui de
soţie, dar intervin ţăranii şi îi despart.