Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Studiile care se ocupă de cercetarea conștientizării fonemice arată că, într-o primă etapă,
copiii devin conștienți doar de primul sunet (fonem) dintr-un cuvânt, mai ales dacă este o
consoană. Dacă au învățat literele și li se cere să scrie un cuvânt în această etapă,
probabil că vor scrie doar prima litera din cuvânt. Deci, cuvântul „sat” va fi scris „s.”
În a treia etapa, copiii devin conștienți si de vocale, deci vor începe să le reprezinte în
scris prin litere.
copiii învaţă să rostească litere sau grupuri de litere și să sintetizeze (lege) aceste
sunete pentru a forma cuvinte cunoscute
copiii învaţă să analizeze relaţia literă-sunet în cuvinte cunoscute
copiii învaţă să despartă cuvinte în sunete și să formeze cuvinte prin scrierea
literelor care corespund sunetelor respective
copiii învaţă să folosească o parte dintr-un cuvânt cunoscut pentru a identifica un
cuvânt necunoscut care conţine o parte din cel cunoscut (de exemplu prin
substituirea literei sau silabei inițiale/finale)
Mai puţin răspândit este însă demersul de a-i învăţa pe copii să decodeze citind cuvinte
care apar într-un text întreg (vezi cursul Dezvoltarea literației timpurii – metoda ABEL).
Vocabularul este, de asemenea, foarte important pentru înțelegerea celor citite. Cititorii
nu pot înţelege ce citesc fără să știe ce înseamnă majoritatea cuvintelor. Pe măsură ce
copiii învaţă să citească texte mai complicate, trebuie să învețe sensul cuvintelor noi care
nu fac parte din vocabularul lor.
Folosesc zilnic limbajul oral. Copiii mici învață semnificațiile cuvintelor prin
conversații, în special cu adulții. Când participă la conversații, copiii aud adesea
adulții repetând cuvinte de mai multe ori. De asemenea, pot auzi adulții folosind
cuvinte noi și interesante. Cu cât mai multe experiențe de limbaj oral au copiii, cu
atât învață mai multe semnificații ale cuvintelor.
Ascultă adulții sau alți cititori competenți citindu-le. Copiii învață semnificațiile
cuvintelor ascultând cum citește un cititor competent (adulții din jur). Citirea cu
voce tare este deosebit de utilă atunci când cititorul face o pauză în timpul citirii
pentru a explica un cuvânt necunoscut și, după citire, inițiază o conversație despre
carte. Conversațiile despre cărți îi ajută pe copii să învețe cuvinte și concepte noi
și să le raporteze la cunoștințele și experiențele lor anterioare.
Citesc mult singuri. Copiii învață multe cuvinte noi citind pe cont propriu. Cu cât
mai mult citesc singuri, cu atât mai multe cuvinte întâlnesc și învaţă.
2) Deși multe cuvinte se învață indirect, o parte a vocabularului trebuie predată direct.
Instruirea directă îi ajută pe elevi să învețe cuvinte dificile, cum ar fi cuvintele care
reprezintă concepte complexe care nu fac parte din experiențele cotidiene ale elevilor.
Predarea pentru dezvoltarea vocabularului relevant pentru a înţelege un text dat duce la
o mai bună înțelegere a celor citite.
Cititorii fluenți citesc cu voce tare fără efort și cu expresivitate - citirea lor sună natural, ca
și cum ar vorbi, cu intonația corectă. Cititorii care nu și-au dezvoltat fluența citesc rar,
cuvânt cu cuvânt, chiar cu pauze între cuvinte. Citirea lor cu voce tare este lipsită de
expresivitate.
Fluența este importantă din mai multe motive. În primul rând, citirea fluentă este unul
dintre fundamentele unei bune înțelegeri a textului citit. Deoarece cititorii fluenți nu
trebuie să se concentreze pe decodarea cuvintelor pe care le recunosc instantaneu, își
pot concentra atenția asupra sensului textului. Ei pot face legături între ideile din text și
cunoștințele lor anterioare. Cu alte cuvinte, cititorii fluenți recunosc cuvintele și înțeleg în
același timp.
Fluența citirii afectează, de asemenea, motivația copilului de a citi. Copiii (la fel ca
adulții!) de regulă fug de activitățile care sunt prea dificile. Când citirea nu este fluentă,
adesea nu le place să citească și sunt mai puțin înclinați să exerseze cititul, ceea ce poate
împiedica pe mai departe dezvoltarea competențelor de citire.
În plus, deprinderea citirii fluente îi ajută pe copii să se pregătească mai bine pentru
cerințele claselor mai mari. La gimnaziu și la liceu, elevii au mult de citit. Chiar dacă
citesc corect, cu acuratețe, dacă nu au suficientă fluență, finalizarea sarcinilor care
necesită citire va dura mai mult.
Citirea fluentă presupune abilități foarte bune de decodare. Cititorii mai puțin fluenți
trebuie să își concentreze atenția pe decodarea cuvintelor, ceea ce le lasă mai puțină
atenție de investit în înțelegerea textului. Fluența este importantă, așadar, deoarece
ajută elevii să înțeleagă ceea ce citesc.
Abilitatea de a decoda nu e suficientă, însă, pentru o citire fluentă. Chiar și atunci când
elevii recunosc multe cuvinte în mod automat, citirea orală poate fi încă lipsită de
expresivitate. Pentru a citi expresiv, cititorii trebuie să poată împărți textul în bucăți cu
sens. Ca atare, fluența necesită abilități foarte bune de înțelegere a limbajului. Cititorii
trebuie să știe când să facă pauză în interiorul și la sfârșitul propozițiilor / frazelor și să
folosească adecvat accentul si intonația.
COMPREHENSIUNEA
Comprehensiunea este scopul final al citirii. Dacă citim cuvintele, propozițiile, frazele,
paragrafele și textul întreg, dar nu înţelegem cele citite, citim fără rost. Cititorii buni citesc
cu un scop clar și sunt implicaţi activ în procesul citirii și procesării celor citite.
Cititorii buni urmăresc un scop. Pot citi instrucțiuni pentru a afla cum să folosească un
aparat, pot citi părți relevante dintr-un ghid turistic pentru a se informa despre parcuri
naționale, un manual pentru a se pregăti pentru un curs, o revistă pentru divertisment sau
un roman pentru a gusta frumusețea literaturii.
Cititorii buni sunt implicaţi activ. Ei se gândesc la cele citite în timp ce citesc. Pentru
a înțelege ceea ce citesc, cititori buni intră într-un proces cognitiv complicat. Folosind
experiențele și cunoștințele lor despre lume, totalitatea cuvintelor, noțiunilor pe care le
cunosc, cunoştinţele despre structura limbajului și strategii de citire, cititorii
buni construiesc activ sensul textului și știu cum să extragă din el ceea ce caută.
De asemenea, ei știu când au probleme cu înţelegerea, ce creează problemele și cum să
le rezolve pentru a-și atinge scopul urmărit.
Studiile efectuate pe parcursul ultimelor decenii, multe dintre ele în țările anglofone, au
arătat că instruirea specifică pentru dezvoltarea comprehensiunii ajută elevii să înțeleagă
ceea ce citesc, să rețină și să comunice despre cele citite.
1. Monitorizarea propriei înțelegeri. Un bun cititor știe când înţelege cele citite și
când nu, și știe cum să procedeze pentru a rezolva problema întâmpinată atunci
când nu înţelege (foloseşte metacogniția), de exemplu, utilizând contextul și/sau
structura morfologică a unui cuvânt necunoscut pentru a-i deduce sensul, sau, pur
si simplu, recitind propoziția pentru a-i clarifica sensul.
2. Folosirea organizatorilor grafici și semantici. Un bun cititor își organizează
mintal conceptele, ideile din text și relaţiile dintre ele. Elevii pot fi ajutaţi să dezvolte
această abilitate organizând conceptele/ideile și relaţiile dintre ele într-un text sub
formă grafică (hartă, ciorchine, schemă etc.) Această strategie este utilă mai ales
în cazul textelor informative.
3. Răspuns la întrebări. Profesorii folosesc întrebările adresate elevilor ca formă de
ghidare a comprehensiunii. Întrebările adresate elevilor stabilesc un scop pentru
citire, îi ajută să se concentreze pe anumite aspecte ale textului și să se implice
activ în căutarea de răspunsuri, să-și monitorizeze propria înțelegere și să rezume
conţinutul citit, stabilind care sunt noțiunile sau ideile noi și cum se leagă ele de
cele știute înainte de a citi textul.
4. Generarea de întrebări. Când îi învăţăm pe elevi să-și pună propriile întrebări,
creștem şansele de procesare activă si, implicit, de înţelegere a textului. Prin
generarea de întrebări, elevii conștientizează dacă pot răspunde la întrebările
proprii și dacă înțeleg ce citesc. Elevii învață să formuleze întrebări care necesită
integrarea de informații din diferite părți ale textului. De exemplu, elevii pot învăța
să pună întrebări despre ideile principale din text sau despre semnificaţia unor
detalii.
5. Recunoașterea structurii unui text. Structura poveștii / povestirii se referă la
modul în care sunt organizate conţinutul și evenimentele dintr-un text narativ. Elevii
care recunosc structura textului înțeleg și își amintesc mai bine povestea. În
procesul de învăţare care vizează recunoaşterea structurii, elevii învață să
identifice categoriile de conținut (locul și timpul acţiunii, șirul de întâmplări, scopul,
acţiunile și gândurile personajelor etc.) și cum este organizat acest conținut în
povestire. Adesea, elevii învață să recunoască structura poveștii prin utilizarea
unor organizatori grafici (de exemplu, harta povestirii, harta personajelor,
succesiunea evenimentelor). Când încep să citească texte informaţionale,
organizatorii grafici pot fi folosiți pentru a-i ajuta pe elevi să înţeleagă cum e
organizată informaţia în astfel de texte (de exemplu, dacă textul compară doua
obiecte/fenomene, dacă enumeră etapele unui proces, dacă explică cauzele și
efectele unui fenomen etc.)
6. Rezumarea. Rezumarea necesită identificarea ideilor importante dintr-un text,
sintetizarea informațiilor și exprimarea în propriile cuvinte. Pentru a învăţa să
rezume, elevii învaţă să localizeze sau să formuleze ideea principală, să
stabilească legături între ideile importante, să elimine informațiile redundante și
să-și amintească ce au citit.