Ministerul Sănătății,Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova

Colegiul de medicină Orhei

Specialitatea îngrijirea bolnavilor

Calificarea asistent medical

Studiu independent la bazele reabilitarii pe tema:

’’FIZIOBALNEOTERAPIE’’

A elaborat:Chirilov Luciana gr.59

Profesor:Bulgac Liliana

2021
 FIZIOBALNEOTERAPIE
1.Factorii fizici curativi, clasificarea lor după origine şi natură.
După origine:
-naturali sau adevăraţi: apa, aerul, soarele, clima, mineralele;
-artificiali (performanţi):curent electric, energia mecanică, lumină, sunet, ş.a;
După mecanismul predominant de acţiune curativă:
a) reacţii generale adaptive(prin mecanisme neuro-endocrine şi vegetative)
b) reacţii reflexe segmentare
c) acţiune locală(metabolică)
d) modificarea fizico-chimică a mediului intern

După modul de aplicare:

a)generală
b)locală

După zona de acţiune a factorului fizioterapeutic:

a)înveleşurile corpului(pielea,mucoasa,ţesutul celuloadipos subcutanat)
b)sistemul muscular şi osteo –articular
c)organele interne

2. Mecanismul de acţiune a factorilor fizici curativi asupra organismului.

3.
Acţiunea factorilor fizici
- poate fi explicată prin teoriile fiziologice ale lui I.Pavlov,V.Uhtomschii şi alţi fiziologi.
- factorii fizici prin intermediul receptorilor pielii, mucoaselor şi ţesuturilor subdiacente
declanşează un şir de reacţii reflectorii, neuro-reflectorii, umorale, imune
- aceste mecanisme explică şi efectele terapeutice ale factorilor fizici.
Mecanismele fiziologice a factorilor fizici:

I. Mecanism neuro-reflector dezvoltă reacţii de tip:

1. local (direct)
2. segmentar (neorometamer: dermatom, sclerotom, vazotom, miotom, splancotom)
3. generalizat(metabolică, ş.a)
Reacţiile reflectorii locale prevalează asupra altor tipuri de reacţii neuro-reflectorii (răspunsul în
zona de acţiune a factorilor fizici)
Reacţiile neuroreflectorii complexe au caracter segmentar de tipul reflexelor somato-simpatice
modificări vasculare şi metabolice (trofice)
Reacțiile reflectorii generelizateexcitaţiile din zona de aplicare a factorilor fizici aferenteaza spre
structurile superioare ale SNC declanșînd un raspuns general
II. Mecanismul umoral şi neuro-umoral
formarea în ţesuturile organismului a substanţelor biologice active ca histamina,
neuromediatorilor – noradrenalina, dopamina şi acetilcolina etc.. aceste substanţe măresc
eliberarea hormonilor hipofizări, suprarenali, tiroideni şi a altor glande cu secreţie internă, prin
intermediul cărora se realizează acţiunea fiziologică şi curativa.
III Mecanismul sistemului funcţional
- elaborat de către acad. Anohin P.
- factorii fizici sunt capabili direcţionat să modifice răspunsurile imune ale organismului,
să corecteze reactivitatea imună a acestuia.
Factorii fizici pot dezvolta atât acţiuni nespecifice cât şi specifice, iar tipul acestora depinde de
zona de acţiune, durată, intensitate şi de natura factorilor fizici.

3.Bazele teoretice şi principiile în aplicarea FFC.

Principii de aplicare a factorilor fizici:

-Principiul etiologic,patogenetic şi simptomatic
-Principiul individual
-Principiul tratamentului optimal
-Principiul tratamentului dinamic
-Principiul tratamentului pe cursuri
-Principiul universal de utilizare
-Principiul tratamentului complex

4. Metodicile de aplicare a FFC şi proprietăţile lor în dependenţă de procesul patologic

acut, subacut şi cronic. Compatibilitatea şi incompatibilitatea FFC.
Fizioterapia si-a conturat obiectivele si a stabilit metodologia utila in recuperarea medicala a
urmatoarelor categorii sau domenii de patologie:
• Afectiunile aparatului neuromioartrokinetic (NMAK) de origine neurologica, ortopedico-
traumatica si reumatologica (reumatism cronic degenerativ sau inflamator sau
abarticular).
• Afectiunile cardiovasculare.
• Afectiunile respiratorii cronice.
• Afectiunile psihice, inclusiv tulburarile de vorbire.
• Afectiunile senzoriale (vazul, auzul), inclusiv surdo-mutitatea.
• Limitat, afectiunile dermatologice, digestive, metabolice, renourinare, endocrine, inclusiv
obezitatea etc.
Mijloacele si metodele fizioterapiei sunt adaptate patologiei careia i se adreseaza si sunt
reprezentate de:
• Termoterapie.
• Electroterapia, diatermia (curenti terapeutici de inalta frecventa).
• Masajul terapeutic.
• Kinetoterapia.
• Laserterapia.
• Hidroterapia.
• serie de modalitati terapeutice adjuvante, precum biofeedback-ul, terapia ocupationala,
tehnicile de facilitare neuroproprioceptiva, protezarea auzului, vederii, psihoterapia,
terapia educationala etc.
 Compatibilitatea şi incompatibilitatea FFC.

5. Particularităţile fiziobalneoterapiei în pediatrie.

Conform ord. nr. 432 din 25.05.11 cu privire la organizarea si functionarea RMF din
RM, Asistenţa de reabilitare specializată a copiilor sau adolescenţilor:
a) Medicul coordonator este medicul reabilitolog, cu calificare în reabilitarea pediatrică
generală sau în una din domeniile specializate pediatrice.
b) Echipa multidisciplinară include cel puţin un kinetoterapeut, masor, terapeut ocupaţional,
la necesitate psihomotrician, logoped, psiholog. Membrii echipei trebuie să posede
competenţe de educator pentru copii mici (pînă la 6 ani), şi pentru copii cu necesităţi speciale,
deprinderi de evaluare şi îngrijire a copilului sau adolescentului.

6. Particularităţile fiziobalneoterapiei în gerontologie.

Readaptarea persoanelor virstnice, in viziunea expertilor O.M.S., are in vedere trei actiuni:
- reactivarea (persoana virstnica, pasi, imobilizata, trebuie incurajata sa reia o viata cotidiana in
mediul sau normal);
- rein-sertia sociala (dupa boala sau in timpul bolii virstnicul reia contactul cu familia, prietenii,
vecinii, incetand sa mai fie izolat);
-reintegrarea (individul virstnic isi reia. locul in societate, participa din plin la viata normala, isi
reia adesea activitatea profesionala sau alte activitati corespunzatoare capacitatii restante).

Pentru o mai buna aplicare a terapiei recuperatoare trebuie cunoscute unele particularitati ale
subiectului virstnic. Astfel, pentru reabilitare sint importante doua particularitati fundamentale:
diminuarea capacitatilor de adaptare si cresterea variatiilor individuale.
Scaderea capacitatii de adaptare are la baza deficitul biologic invo-lutional, adaptarea deficitara
fiind tipica si definitorie pentru batrini. Pe acest fond de involutie si reducere progresi a
capacitatii de adaptare care caracterizeaza senescenta, pot surveni imbolnaviri si accidente care
lasa infirmitati, sechele handicapante, in biologic general, fizic, psihic si intelectual. Aceasta face
ca in silirea unui program de reabilitare la virstnic, in afara de deficientele functionale
determinate do boala care a handicapat bolnavul, sa se tina seama de declinul fiziologic obisnuit
in senescenta.
Astfel, din acest punct de vedere, la orice virstnic sint intilnite trei deficite mari:
-un deficit, pulmonar, care consta in modificari ale functiei pulmonare scaderea ventilatiei
pulmonare si cresterea volumului re-;
-deficitul cardiac functional, care consta in principal in dificultatea inimii batrinului de a face
fata unei sarcini suplimentare, ceea ce se traduce prin scaderea posibilitatilor de adaptare la efort;
- al treilea deficit important il constituie scaderea conducerii nervoase cu aproximativ 15% care
determina un timp de reactie prelungit, o viteza de miscare semnificativ redusa si o scadere a
fortei musculare.
Aceste deficite sint factorii limitativi importanti pentru terapia recuperatoare, la deficitele
amintite adaugindu-se si polimorbiditatea, care impune in plus limite functionale unor aparate,
sisteme si functii (singe, tensiune arteriala, capacitate respiratorie, excretie, mecanisme
reglatoare nervoase si umorale, starea aparatului locomotor etc. ). Majoritatea autorilor gasesc 4-
5 afectiuni concomitente la un subiect virstnic.

In concluzie, iata, rezumativ, particularitatile reabilitarii geriatrie:

1- se intinde pe o durata mai lunga, fiind mai grea, deoarece subiectii virstnici sint mai fragili,
mai putin cooperanti, mai fatigabili;
2-desi este mai putin eficace raportata la obiectivele ideale, este totdeauna mult mai
indispensabila, pentru ca angajeaza de fiecare data prognosticul vital;
3- este mai putin tehnica (in sensul a ceea ee a fost denumit "reabilitarea renila", adica
reabilitarea care utilizeaza mijloacele clasice conventionale fizioterapie, mecanoterapie)
4-si mai bogat psihologica, impunind ca reeducatorii sa fie integrati in echipa generala de
ingrijire.
5-fiindca nu este suficient, in cazul subiectilor virstnici, sa se obtina numai cele mai bune
posibilitati functionale musculare si articulare, ci si sa fie intati, sa retraiasca sau sa traiasca
altfel, sa li se stimuleze tonusul vital, gustul pentru viata; este mai polilenta, cuprinzind
interventia kineziterapeutilor, cr-goterapeutilor, psihologilor-psihoterapeuti, ortofonislilor,
animatoarelor (persoane cu functie importanta in unitatile de asistenta pe termen lung, care au in
sarcina organizarea timpului liber al asistatilor, a vietii intra-institutionale aspectele culturale,
recreative, informationale);
6-implica o tripla necessitate tehnica, psihologica si sociala, componente obligatorii ale
reabilitarii geriatrice;
7- in general, nu se urmareste recuperarea aptitudinilor de munca, care cuprind si exercitii
corespunzatoare, ci a aptitudinilor de viata independenta, autonoma, a autoservirii, care inseamna
utilizarea unor gesturi corecte, apartinind acestui domeniu.

Conform ord. nr. 432 din 25.05.11 cu privire la organizarea si functionarea RMF din RM,
Asistenţa de reabilitare specializată în geriatrie, se efectueaza dupa urmatoarele principii:
a) Medicul coordonator este medicul reabilitolog, calificat în reabilitarea
geriatrică.
b) Echipa multidisciplinară include cel puţin un masor, kinetoterapeut, terapeut
ocupaţional, dietician şi psiholog. Membrii săi sunt instruiţi în managementul
persoanelor vîrstnice cu multiple patologii, dependente, sau cu risc de dependenţă, în
special pacienţilor cu boala Alzheimer sau boli asociate.
c) Membrii echipei asigură evaluarea pacienţilor geriatrici, asistenţă psihologică
raţională.
d) Sălile/cabinetele de reabilitare includ trusa medicală de urgenţă, aparat
electrocardiograf, aparate şi dispozitive pentru antrenarea cardio-respiratorie la efort,
menţinerea posturii aliniamentului, mobilităţii articulare şi tonusului muscular

7. Aparatajul fizioterapeutic şi clasificarea lui.

Fizioterapia foloseste in scopul recuperarii pacientilor, cea mai moderna aparatura. Aparatura de
ultima generatie, folosind agentii artificiali, combina electroterapia prin utilizarea curentilor de
joasa, de medie si de inalta frecventa, a razelor ultrascurte si a microundelor cu fototerapia
(razele infrarosii, ultraviolete, sonoterapia, vibroterapia, ultrasunetele), cu magnetoterapia si
leserterapia.

Aparatele moderne de electroterapie, avand o gama larga de curenti, permit operatorului sa

efectueze orice tratament impreuna cu toate celelelalte solutii tehnologice.

Aparatele de leserterapie, avand protocoale terapeutice preprogramate, ofera o importanta

actiune antiinflamatorie de biostimulare si o actiune antalgica prin emisie continua sau
pulsatorie. Domeniile de utilizare sunt urmatoarele:
- in stomatologie: aceste tipuri de aparatura se folosesc in tratarea stomatitelor, gingivitelor,
abceselor, granuloamelor, etc;
- in dermatologie: acneea, ulcerul varicos, arsurile de gradul I si II, ulcerul diabetic, celulita,
herpesul, pot fi combatatute cu usurinta prin folosirea celor mai sofisticate aparaturi de
laserterapie.
- in ortopedie: aceasta aparatura este indicata in nevralgiile cervicale, lumbago, sciatica, artrite,
osteoartrite, periartrite, etc
- O.R.L.-otitele externe precum si sinuzitele sunt cele mai frecvente afectiuni care pot beneficia
de efectele aparaturii de laserterapie.
- aparatul de laserterapie este extrem de eficient si in medicina sportiva si traumatologie, in
dizlocarile incheieturilor, bursite, epicondilite, periostite, osteite, etc.

Aparatura de magnetoterapie, destinata in general magnetoterapiei de joasa frecventa, este

capabila sa genereze si curenti de inalta frecventa. Aparatul de magnetoterapie este indicat in
tratamentul tuturor patologiilor sistemului locomotor, prin generarea unui camp magnetic
modulat sau oscilator.

Aparatura destinata magnetoterapiei, are de asemenea diverse domenii de aplicare:

- este folosita in dermatologie, in ulcerul varicos, in edeme, in herpes Zoster, in arsuri si in
cicatrizarea tesuturilor;
- este folosita in ortopedie, in tratarea nevralgiilor cervicale, lumbago, sciatica, artrite,
osteoartrite, osteoporoza, coxartroza, etc;
- este utilizata indeosebi in medicina sportiva si in traumatologie. Cele mai frecvente suferinte
pentru care aparatura de magnetoterapie este solicitata, sunt dislocarile incheieturilor si
epicondilitele.
- de mare folos, aparatura destinata magnetoterapiei, este in tulburarile neuro-endocrine.
Fizioterapia moderna, promoveaza o cale eficienta de asigurare a accelerarii reparatiei tisulare
intr-o multitudine de situatii patologice. De asemeni, de efectele benefice ale fizioterapiei
beneficiaza si sistemul circulator, prin imbunatatirea circulatiei perifierice si cresterea debitului
sanguin. Anumite proceduri ale fizioterapiei, favorizeaza procesul de excretie al glandelor
sudoripare, ajutand astfel la detoxifierea organismului

17. Principiul tratamentului fizioterapeutic complex

Recuperarea medicala este o specialitate ce promoveza colaborarea multidisciplinara, are o
abordare complexa asupra unei persoane, de la atitudinea pasiva, la participare activa, de la
caracterul profilactic la cel curativ si de recuperare medicala, utilizeaza un limbaj comun,
international, pornind de la modul de apreciere a gradului de difunctionalitate, trecand prin
modalitatile de evaluare dinamica ale acestui grad de deficit functional instalat, criteriile de
apreciere fiind unitare, reproductibile si obiective, si ajungand pana la aplicarea unor programe
adaptate, complexe, interactive, uneori asistate de echipamente inteligente, care furnizeaza si un
raspuns de tip feed-back.
Persoana aflata in suferinta este in centru atentiei unei echipe complexe (medicul specialist de
recuperare medicala, specialistul in ortopedie-traumatologie, neurologul, neurochirurgul,
reumatologul, specialistul geriatrie-gerontologie, specialistul urolog, chirurgul specializat in
chirurgie plastica si reparatorie, specialistul in boli de nutritie, metabolism si diabet zaharat,
chirurgul cardiovascular sau specialistul cardiolog, specialistul in medicina muncii si ergonomia
locului de munca, specialistul psihiatru, dieteticianul, fiziokinetoterapeutul, kinetoterapeutul,
psihologul, logopedul, ergoterapeutul, specialistul in terapie ocupationala, osteopatul, asistentele
medicale de specialitate dar si cele sociale, specialistul in ortezare-protezare etc), eforturile sunt
sustinute de ambele parti, pacient-terapeut, programele de recuperare dureaza de la cateva
saptamani pana la cativa ani, uneori toata viata si se face referire al intretinerea functionala.
Toate eforturile complexe si de lunga durata prezentate sunt menite sa implineasca asteptarile
pacientului in ceea ce priveste nivelul performantelor functionale ale acestuia, in raport cu
propria persoana dar si cu mediul ambiental, cu referire la mediul social, profesional si familial.
Altfel spus, atingerea unui numit nivel al calitatii vietii pacientului.

18. Balneologia. Principiile generale de selectare şi îndreptare a pacienţilor la tratamentul

balnear. Clasificarea staţiunilor balneare.

Balneologia este o ramură a ştiinţei, care se ocupă cu studierea proprietăţilor factorilor

balneologici (climatul, apele minerale, nămolurile medicinale şi al.), organizarea şi prelucrarea
metodelor lor de aplicare asupra organismului în condiţii de staţiune balneară, precum şi în
instituţii de tip sanatorial şi fizioterapeutic cu scop de tratare, recuperare şi profilactic.

Metodele balneoclimatologiei aparţin metodelor terapeutice ce acţionează asupra organismului

uman prin intermediul proceselor de reglare neurovegetative. Studii clinico-experimentale au
subliniat existenţa unor modificări periodice ale reactivităţii neurovegetative după curele
balneoclimatice cu durată de 10 zile (decade de reacţie). Procesele de reglare neurovegetativă,
prezintă în mod normal o funcţionalitate alternativă prin faze caracterizate de procese diametral
opuse şi ritmicitate, într-o succesiune de aproximativ 20 de zile. Iată deci, cum terapia balneară
poate influenţa şi optimiza chiar, un sistem cu o funcţionalitate prestabilită, conducând la
modificări periodice ale unor funcţii ale organismului.
Factorii naturali reuniţi într-o cură balneoclimatică sunt:
• Apele minerale naturale;
• Apa lacurilor şi nămolurile terapeutice;
• Apa Mării Negre;
• Gazele naturale (mofete, sulfatarii);
• Climatul.
Curele în staţiunile balneare pot fi diferenţiate, în funcţie de obiectivele urmărite, în trei grupe:
• Cure profilactice;
• Cure terapeutice;
• Cure de recuperare medicală.
• Curele balneare profilactice au drept scop principal creşterea capacităţii adaptative a unor
funcţii ale organismului, a organismului în ansamblul său sau eventuala reglare a unor
tulburări neuroendocrine ale organismului. Alături de profilaxia primară vom regăsi şi
aspecte ale profilaxiei secundare: profilaxia recidivelor, a decompensărilor sau a
complicaţiilor bolii.
• Acestea vor fi recomandate unei largi categorii de persoane sănătoase, aflate în stare de
oboseală fizică şi psihică şi care prezintă obiceiuri nutriţionale neraţionale, solicitante ale
tractului gstrointestinal şi urinar. Crenoterapia cu ape minerale va asigura pe durata curei
balneoclimatice o reglare a funcţionalităţii diferitelor aparate şi sisteme.
• Curele balneoclimatice profilactice se bazează pe rolul jucat de factorii naturali caracteristici
staţiunii balneare şi care se vor constitui într-un complex terapeutic profilactic. Acest
complex terapeutic are scop preventiv şi de reglare a eventualelor disfuncţionalităţi apărute.
Nu se va uita nici aspectul particular al profilaxiei secundare, al recidivelor bolilor cronice,
precum diabetul zaharat, boli reumatismale, cardiovasculare, o serie de boli digestive etc.
• Curele balneare terapeutice sau curative se adresează bolnavilor cu afecţiuni prezente şi
care necesită tratament complex, în condiţii de sanatorizare. Pacienţii sunt purtătorii unui
diagnostic complet, realizat pe baza datelor clinice şi paraclinice. Diagnosticul este de boală,
al stadiului şi/sau fazei evolutive. Specialistul va stabili indicaţia de cură, condiţiile de
repaus, metodologia tratamentului igieno-dietetic, medicamentos şi balneofizical. Pacienţii
sunt atent şi permanent supravegheaţi, beneficiind de control medical periodic.
• Curele balneare de recuperare se referă la bolnavi cronici, cu incapacitate de muncă,
precum şi la unele categorii de persoane care prezintă grade diferite de disfuncţii.
Necesita baza materială şi cadre medicale specializate precum şi factorii naturali adecvaţi
crenoterapiei recuperatorii a pacienţilor cu boli de nutriţie şi metabolism în general şi a celor
cu diabet zaharat în special.

19.Fizioprofilaxia. Metodele şi mijloacele .

Fizioterapia are un important caracter profilactic. Acesta terapie se adreseaza terenului pe care
apare si se dezvolta boala. La fel de cunoscuta este si actiunea de calire a organismului sub
actiunea factorilor naturali bine utilizati. Aplicarea factorilor fizici este traditional o parte
componenta importanta in prevenirea diferitelor boli. Promovarea profilaxiei bolilor prin
fizioterapie, este alaturi de kinetoprofilaxie, un act absolut necesar in epoca actuala, in conditiile
in care morbiditatea prin boli cronice este precumpanitoare.

In acest sens, eforturile trebuiesc orientate atat in scopul prevenirii bolilor cat si in scopul
incetinirii evolutiei acestor boli, caci tratarea lor este inoperanta. Este adevarat, cu ajutorul
procedurilor de fizioterapie pot fi tratate anumite afectiuni, insa, mult mai usor este de prevenit
decat de tratat.

Lista grupajelor patologice sau a bolilor care beneficiaza de profilaxie prin intermediul
fizioterapiei, este lunga, insa se enumera principalele afectiuni ce pot fi prevenite cu ajutorul
fizioterapiei.

Fizioprofilaxia poate fi folosita ca mijloc de prevenire a unor boli ale aparatului locomotor:
- afectiunile reumatismale cronice, in special suferintele mecanice lombare, cele ale
articulatiilor portante, ca si suferintele abarticulare.
- sechelele aparatului mioartrokinetic, beneficiaza de asemenea de profilaxie prin fizioterapie

Unele boli ale aparatului cardiovascular, si in primul rand ateroscleroza beneficiaza de

fizioterapie in scop de profilaxie.

Unele boli de nutritie si metabolism, diabetul, obezitatea beneficiaza de asemenea de profilaxie.

Anumite afectiuni ale aparatului respirator pot fi prevenite prin fizioterapie.

Prin intermediul fizioterapiei pot fi prevenite si anumite afectiuni ale sistemului nervos.

Folosirea curentului electric in scop terapeutic (electroterapia), prin proprietatile sale fizice,
chimice si biologice, are actiune asupra pielii, musculaturii, asupra sistemului nervos central
(SNC) si asupra sistemului nervos vegetativ (SNV), ducand la obtinerea de efecte termice,
vasodilatatorii, excitomotorii, nutritive (trofice) si un efect echilibrant al SNV prin utilizarea
curentului galvanic.

Folosirea energiei radiante luminoase (fototerapia), duce la obtinerea urmatoarelor efecte: efecte
vasodilatatorii, efecte trofice, antiinflamatorii, stimuleaza circulatia locala si fagocitoza. Prin
activarea ergosterolului si transformarea lui in vitamina D, se previne astfel aparitia
osteoporozei. Folosirea razelor ultraviolete are actiune bactericida, cresc Ca si Ph in sange,
stimuleaza hematopoieza, stimuleaza sistemul reticuloendotelial si deci capacitatea de aparare a
organismului.

Folosirea apei (hidroterapia), are actiune asupra cordului, imbunatatind activitatea acestuia, si
prevenind astfel afectiunile lui, asupra sangelui, respiratiei, prevenind afectiunile respiratorii,
musculaturii, asupra sistemului nervos, asupra metabolismului, termoreglarii si asupra
secretiilor: sudorala, renala, gastrica si biliara.

31.Inductotermia ( difiniţie)=diatermia cu unde scurte.

32.Terapia (diatermia) cu unde scurte .( difiniţie)
Inductotermie( diatermie de unde scurte) este o metodă fizioterapeutica de acţiune a cîmpului
magnetic de înaltă frecvenţă(13,56 MHz) asupra unor zone ale corpului în urma căreia în ţesuturi
se generează căldură (inductio — aducere, introducere, therme — căldură).
33.Magnetoterapie ( difiniţie)
MAGNETOTERAPIA DE FRECVENŢĂ JOASĂ
Se realizează prin aplicarea cîmpului magnetic alternativ sau continuu în regim întrerupt sau
pulsativ cu frecvenţă joasă.
O aplicare mai răspîndită în ultimii ani o are cîmpul magnetic întrerupt sau pulsativ la frecvenţa
de 50 Hz şi o inductivitate la poluri mai mare de 35 mT.

34.Terapia supratonală ( difiniţie)=ultratonoterapie

Ultratonoterapia este o metodă de electroterapie prin care organismului bolnavului i se aplică
curent sinusoidal alternativ de frecvenţă suprasonoră (22 kHz), tensiune înaltă (3-5 kV) cu puterea
maximală de 10 W.

35.Darsonvalizarea ( difiniţie) metoada in care se utilizeaza current alternative cu

frecventa(110KHz) si tensiune inalta(20-25kV), intensitate mica cu modularea impulsurilor de 50-
100mcs ce pot fi alternate cu pauza in timp de 50 in o sec.
36.Microundele : decimetrice lungi, centrimetrice, milimetrice ( difiniţie )
Unde decimetrice lungi în această metodă de tratament asupra regiunii bolnave se aplică undele
electromagnetice de frecvenţă foarte înaltă în limitele de 460 MHz, adică cu lungimea de 65 cm.
Puterea maximală la acţiunea distantă este de cca 100 W.
Tratamentul cu microunde decimetrice scurte constă în aplicarea pe anumite regiuni ale
corpului bolnavului a undelor electromagnetice de frecvenţă foarte înaltă. în standardul rusesc sînt
utilizate frecvenţa de 2375 MHz, lungimea de undă este de 12,6 cm. Capacitatea maximală la
acţiunea distantă este de 70-100 W.
Tratamentul cu unde milimetrice Actualmente se fac probe pentru aplicarea cîmpului
electromagnetic cu lungimea de undă milimetrică (5,6-7,1 mm) de intensitate acalorică.
37.Franclinizarea şi aeroionoterapia ( difiniţie)
Franklinizarea (cîmp electric static de tensiune înaltă).sau „duşul electric“ este una din cele
mai vechi metode de electroterapie. Cîmpul electric static în aplicările generale poate atinge
tensiunea de 50 kV, iar în acţiunile locale cca 15-20 kV.
Aeroionoterapia este o metodă de tratament prin utilizarea moleculelor cu sarcină electrică
a substanţelor în stare gazoasă (aero- ionii) sau în combinaţie cu moleculele apei (hidroaeroionii).
In acest scop cu ajutorul unor aparate speciale (ionizatoare) sînt generaţi aeroionii sau
hidroaeroionii cu semn negativ sau pozitiv. Gradul de ionizare a aerului este determinat de
cantitatea ionilor cu semn pozitiv şi negativ. Raportul dintre numărul ionilor pozitivi şi numărul
ionilor negativi într-un cm3 de aer este numit coeficientul unipolarităţii (CU). în condiţiile naturale
acest coeficient al unipolarităţii depăşeşte cu mici variaţii valoarea de 1,1-1,2. Tratamentul cu
aeroioni se realizează predominant prin ionii cu semn negativ pînă la valoarea coeficientului
unipolarităţii de 0,1 -0,2.

38.Aerosol- şi electroaerosolterapia ( difiniţie )

Aerosolterapia este o metodă de introducere în organism prin respiraţie a substanţelor
dispersate în aer. Acesta este un procedeu curativ foarte vechi numit inhalaţie.
Introducerea medicamentelor în căile respiratorii de clanşează efecte locale,
humorale şi reflectoare. Inhalaţia poate fi naturală (în staţiunile balneare
marine, montane şi silvice) şi artificială.
Inhalaţiile artificiale se realizează prin inspiraţia aerului saturat cu substanţe medicamentoase
în formă de fum, aburi, gaz, ceaţă umedă sau uleioasă, praf uscat în amestec cu aer, aburi sau
oxigen. După gradul de dispersiune aero solii se împart în aerosoli cu grad mare de dispersie (r<4
mkm) şi cu grad mic de dispersie (r>5-25 mkm). Aerosolii cu grad mare de dispersie în timpul
inspiraţiei pătrund în alveoale. Aerosolii cu grad mic de dispersie sînt fixaţi în căile respiratorii
superioare: trahee, faringe, cavitatea bucală.
Electroaerosolterapia este o metodă complexă de tratament prin care asupra ţesuturilor orga-
nismului se acţionează concomitent cu sarcină electrică şi particule active de substanţe
medicamentoase. Este stabilit că semnul electric unipolar asigură sedimentarea particulelor
electrice pe întreaga suprafaţă a mucoasei căilor respiratorii. Fenomenul de adeziune este mai puţin
pronunţat, iar particulele cu dimensiuni fine nu se evaporă rapid. Sarcinile electrice unipolare ale
picăturilor de aerosol influenţează pozitiv asupra proceselor fiziologice şi patologice din ţesuturi
şi celule, muşchilor netezi, permeabilităţii membranelor celulare, metabolismului ATP, funcţiei
epiteliului ciliar. între timp aerosolii exercită o acţiune generală asupra sistemului nervos central,
activităţii fizice, presiunii arteriale, metabolismului bazai, hemogramei etc.
Respingerea particulelor cu semn identic susţine stabilitatea aerosolului. Diferite sisteme ale
organismului reacţionează diferit la acţiunea ionilor pozitivi sau negativi. De exemplu, acţiunea
ionilor negativi amplifică utilizarea oxigenului şi eliberarea bioxidului de carbon. Sarcinile
negative ameliorează acţiunea farmacoterapeutică a aerosolului cu substanţe medicamentoase.
Prin aceasta se explică efectul terapeutic pronunţat al unor remedii în doze infime la introducerea
acestora prin inhalaţii.
Acţiunea favorabilă a aerosolului cu sarcini negative sic contestată în cazul astmei bronşice,
bronşitei, pneumoniei cronice, tusei convulsive, bolii hipertonice, cardioscle- to/.ci aterosclerotice
etc
39.Razele infraroşii şi vizibile ( difiniţie )
Razele infraroşii numite termice sînt iradiate de electronii externi de provenienţă atomică
sau chiar şi moleculari în urma mişcării rotaţionale şi ondulatoare.
în fizioterapie este aplicată iradiaţia infraroşie în diapazonul undelor scurte (780-1400 nm).
Această radiaţie pătrunde la adîncimea de 3-4 mm în ţesuturile organismului şi numai parţial
(25-30%) pînă la 3-4 cm. Undele infraroşii cu lungimea mai mare de 1400 mm nu pătrund prin
piele, deoarece sînt absorbite de apa tisulară.
Cuantumul de lumină infraroşie adsorbit de ţesuturile organismului se transformă în
energie termică. în aceste condiţii apare reacţia vasculară la acţiunea termică directă şi excitarea
termoreceptorilor, care generează impulsuri aferente spre centrul de termoreglare şi în aşa mod
declanşează reacţii termoregulatoare.
Reacţia vasculară se manifestă în două faze. Iniţial se desfăşoară o fază de scurtă durată de
spasm vascular, care este înlocuită de faza de hiperemie (dilatarea tonică activă). In consecinţă
creşte vascularizarea locală a ţesuturilor, creşte de cîteva ori cantitatea de sînge în
ţesuturi.Căldura este catalizatorul proceselor biochimice în ţesuturi. Sub influenţa radiaţiei se
ameliorează metabolismul, activitatea tisulară, se accelerează procesele oxidoreductive.
Acţiunea analgetică a radiaţiei infraroşii este determinată de modificarea sensibilităţii
receptorilor, excluderea produselor finale ale metabolismului, micşorarea tonusului muscular,
dispariţia spasmei. Acţiunea terapeutică a razelor infraroşii este dependentă de dilatarea activă
a vaselor organelor şi ţesuturilor inervate prin segmentul cutanat supus radiaţiei.
Apariţia leucocitozei locale şi a fagocitozei, activizarea proceselor imunologice, adsorbţia
şi extracţia produselor finale metabolice, acţiunea analgetică, creşterea permeabi-B lităţii
vaselor asigură integral efectul antiinflamator. în pro-B cesul inflamator acut reacţia vasculară
se poate agrava prin hiperemie, amplificarea circulaţiei sangvine, creşterea pre-1 siunii
intratisulare.

Iradiaţia vizibilă are lungimea de undă mai mică faţă de cca infraroşie şi cuantele acestea posedă
o energie mai mare. Concomitent cu acţiunea termică, radiaţia vizibilă este capabilă să extragă
electronii din atom, transferîndu-i tic pe o orbită pe alta, provocînd o stare de excitare şi creşterea
capacităţii substanţelor de a interacţiona chimic.
Radiaţia vizibilă pătrunde în ţesuturile organismului la o adîncime mică (1-2 mm). De regulă
organismul nu este supus acţiunii pure a razelor vizibile deoarece spectrul lămpii de incandescenţă,
utilizată pentru tratament, conţine cca 85% de raze infraroşii. Din aceste considerente efectele
radiaţiei vizibile şi radiaţiei infraroşii nu pot fi separate, din care cauză indicaţiile şi
contraindicaţiile sînt identice.
Tratamentul cu lumină a unor dereglări neuropsihice. E sugerata ipoteza că lumina albă are o
acţiune anestetică şi calmantă, iar cea violetă are un efect calmant pronunţat. Actualmente este
stabilit că lumina roşie şi portocalie excită activitatea corticală, lumina verde şi galbenă
echilibrează procesele de excitare şi inhibiţie, culoarea albastră inhibă activitatea neuropsihică.
Se fac unele probe de a trata icterul nou-născuţilor cu lumină albastră. Se presupune că lumina
albastră contribuie la scindarea bilirubinei, care provoacă icterul.

40.Razele ultraviolete ( difiniţie )

Radiatia ultravioleta-spectru oscilatiilor electromagnetice in diapazonul 180-400nm. Este divizată
în 3 benzi (A, B, C) cu lungimea de undă de la 400 nm pînă la 100 nm (v. tab.7).
Banda A include radiaţia ultravioletă de mare lungime de undă (400-315 nm) şi posedă o acţiune
de melanogeneză (formarea pigmentului). Sînt aplicate împreună cu preparatele
fotosensibilizante în tratamentul psoriazisului etc. Banda B a radiaţiei ultraviolete de lungime
medie de undă (315- 280 nm) se utilizează mai frecvent prin efectul curativ pronunţat. Energia
actinică a acestei benzi posedă o acţiune 1 eritemică şi antirahitismică. Banda C cuprinde radiaţia
ultravioletă de mică lungime de undă (mai mică de 280 nm) din care cauză cuantele posedă o
energie mare. Sînt utilizate în scopuri de dezinfectare (bactericide) şi mai rar în tratament
41.Laserterapia de joasa putere promoveaza o cale eficienta de producere a analgeziei si de
asigurare a accelerarii reparatiei tisulare intr-o multitudine de situatii patologice. Laserele
utilizate sunt cu He-Ne sau cu diode cu RIR. Principiul terapeutic este de crestere a temperaturii
locale cu augmentare circulatorie si metabolica locoregionala. Modalitatile terapeutice si tehnica
de aplicare, precum si indicatiile si contraindicatiile terapiei cu laser de joasa putere sunt
adaptate domeniului terapeutic caruia i se adreseaza. Acesta este foarte larg, incluzand, printre
altele si patologia locoregionala oro-bucomaxilara.
Laserul este o noua aplicatie a undelor electromagnetice in scop terapeutic. Un factor important
al efectului biostimulativ al activitatii laser este lipsa efectului de caldura, ceea ce permite
utilizarea in afectiuni acute. Laserul terapeutic accelereaza considerabil procesul de recuperare
fara efecte secundare.

Care sunt beneficiile terapiei cu laser

Imbunatatirea micro-circulatiei
Stimularea angiogenezei
Cresterea in amplitudine ale potentialelor de activitate in fibrele nervoase
Cresterea activitatii ebzimelor
Modificarea potentialului membranelor celulare
Modificarea secretiilor neurotransmitatorilor
Accelerarea schimbului de electroliti intre celule si mediu
Cresterea activitatii biologice
Cresterea sintezei de colagen si protein
Reduce considerabil timpul necesar recuperarii

42.Ultrasonoterapia
 = vibraţii mecanice pendulare – λ=800kHz – obţinute prin efect piezoelectric inversat
Efecte biologice :
 micromasaj tisular : antialgic + ↑ permeabilitatea membranelor
 vasodilataţie locală + la distanţă (efect simpaticolitic)
 resorbtiv şi trofic metabolic
 fibrolitic
 decontracturant muscular
Mod de aplicare :
 prin proiector – strat uleios – zonă tegumentară
 ultrasonoforeză – se introsduce un medicament
 în mediul de contact
 - în regim: continuu sau în impulsuri
Dozaj : 0,3-0,5 (max 1) W/cm2 suprafaţă a proiectorului
 Max 5-6 minute/şedinţă


 Indicaţii :
 af. reumatice
 af. posttraumatice
 cicatrici cheloide, fibroze
 sdr. aderenţiale
 otoscleroză
 Contraindicaţii :
 cartilaje de creştere
 grefe osoase recente
 endoproteze ortopedice
 diateze hemoragice
 graviditate
varice

reprezinta aplicarea terapeutica a campului electric de inalta frecventa asupra organismului uman
iar modul de actiune este dependent de proprietatile fizice ale acestuia.
Terapia cu ultrasunete se bazeaza pe utilizarea aparatelor de fizioterapie.
Ultrasunetele pot fi folosite in camp continuu, producandu-se asa numitul efect de micromasaj
endotisular (in profunzimea tesuturilor pe care se aplica terapia) sau prin utilizarea ultrasunetului
cu impulsuri.
Principalele efectele fiziologice ale ultrasonoterapiei sunt: analgezic, miorelaxant si hiperemiant
sau vasculotrofic. Efectelor fiziologice principale ale ultrasunetelor li se asociaza cele derivate,
precum cele fibrolitice si cele antiinflamatorii.
Terapia cu inalta frecventa, precum ultrasunetele, prezinta domenii de actiune diferite, printre care:
ultrasonoterapia, meloterapia, aerosoloterapia, precum si ecografia si utilizarea ultrasunetelor in
medicina dentara.
De aceasta terapie beneficiaza:
• artrozele cu diferite localizari (spondiloza, gonartroza, coxartroza etc).
• suferintele tesuturilor moi (mialgii, tendinite, PSH, epicondilite, sindromul algoneurodistrofic etc).
• afectiunile de natura ortopedico-traumatica (scurtarea perioadei de vindecare posttraumatism,
accelerarea calusarii fracturilor, contuzii, entorse, luxatii, hematoame).
• sindromul de deposturare insotit de durere, precum posturi algice vicioase, scolioze, cifoze sau
deformari ale piciorului.
• afectiunile dermatologice: cicatrici cheloide, plagi atone, ulcere trofice ale membrelor.
• afectiunile neurologice: nevralgii si nevrite, inclusiv dupa post herpes zoster.
• afectiunile ginecologice.
Contraindicatiile generale ale ultrasonoterapiei sunt reprezentate de urmatoarele:
• afectiunile tegumentare de natura infectioasa, inflamatorie sau tulburari de sensibilitate cutanata,
• tulburarile de coagulabilitate sanguina, fragilitatea capilara.
• starea generala alterata.
• tumorile in toate stadiile evolutive, pre si postoperator.
• tuberculoza activa, in orice stadiu si orice localizare.
• starile febrile acute, indiferent de cauza.
• insuficienta cardiocirculatorie, boala cardiaca ischemica, tulburarile de ritm cardiac.
• afectiunile venoase periferice.
• ateroscleroza cu calcificarea progresiva a peretilor arteriali.
Alaturi de contraindicatiile absolute ale ultrasonoterapiei se inscriu si cele speciale, precum:
aplicatia la nivelul capului sau deasupra nivelului vertebrei C3, la nivelul maduvei spinarii,
ficatului, splinei, uterului gravid, la nivelul glandelor sexuale, plamani, cord, marile vase. Nu se
fac aplicatii cu ultrasunete la nivelul zonelor de crestere osoasa la copii si adolescenti

43.Masajul terapeutic reprezinta un grupaj de manevre de tip manual sau mecanic, prin care se
actioneaza asupra straturilor tisulare subiacente tegumentului. Tegumentul este si el influentat
sau stimulat, producandu-se locoregional sau la distanta reactii cu efect sedativ sau excitant,
tonicizant si biotrofic. Tehnicile, indicatiile, limitele sau contraindicatiile tractiunilor,
manipularilor si masoterapiei vor fi prezentate detaliat la capitolul respectiv.
Masajul terapeutic este una dintre cele mai eficiente si apreciate forme de tratament in cazul
multor afectiuni locomotorii. Masajul terapeutic, sau masajul medical, consta in prelucrarea
manuala a tesuturilor moi cu scopul de a stimula vindecarea unor afectiuni. Pentru efectuarea
masajului se folosesc uleiuri sau creme de masaj speciale care lubrifiaza bine zona masata.

1. Care sunt efectele masajului terapeutic

Masajul terapeutic actioneaza direct asupra organismului, iar efectele sale sunt multiple. Cateva
dintre cele mai importante efecte ale masajului terapeutic sunt:
- Stimuleaza secretia de lichid sinovial intraarticular
- Stimuleaza circulatia sangelui
- Imbunatateste considerabil nutritia si oxigenarea structurilor anatomice masate
- Intervine direct asupra durerii, avand un considerabil efect antialgic
- Imbunatateste amplitudinea articulara si elasticitatea structurilor moi periarticulare
- Imbunatateste metabolismul local

2. Cum actioneaza masajul terapeutic

Corpul omenesc este un organism complex care are capacitatea de a se adapta la conditiile in
care traieste. Stimulii externi stimuleaza sau indiba unele functii ale organismului. De exemplu,
daca este supus la efort fizic, corpul omenesc sufera numeroase modificari: apare transpiratia,
vasele sanguine se dilata, creste tensiunea arteriala, creste cantitatea de oxigen la nivel cerebral,
etc. Cu alte cuvinte, corpul "se pune pe treaba" pentru a face fata noilor conditii. Daca noii
stimuli persista mai mult timp, capacitatea organismului de a se adapta creste si ea.

Masajul stimuleaza multe functii ale organismului contribuind astfel la cresterea randamentului
acestora.

3. Cui se adreseaza masajul terapeutic

Masajul terapeutic se adreseaza atat persoanelor care sufera de o afectiune cat si celor care
doresc sa-si pastreze starea de sanatate. Vom enumera in continuare cateva dintre situatiile cele
mai frecvente in care masajul terapeutic poate aduce beneficii considerabile:
- Hernie de disc, discopatie si lombosciatica
- Coxartroza si gonartroza
- Spondiloza cervicala
- Contracturi, intinderi si rupturi musculare
- Dureri articulare si musculare
- Circulatie periferica deficitara
- Dureri de spate, solduri, picioare, ceafa sau maini
- Redoare articulara
4. Contraindicatiile masajului terapeutic
Masajul terapeutic este o forma sigura si naturala de tratament, motiv pentru care nu are prea
multe contraindicatii. Este bine insa sa se evite masajul terapeutic in urmatoarele situatii:
- Afectiuni la nivelul pielii (afectiuni dermatologice, tumefieri, iritatii, rani, etc.)
- Tromboze (exista riscul de a pune in circulatie cheaguri de sange)
- Boli ale vaselor sanguine
- Boli infectioase
- Ulcere
- Hemoragii
- Tumori maligne
- Sifilis
- Inflamatii respiratorii acute

44.VibroterapiaPresupune folosirea in scop terapeutic a undelor mecanice. Ultrasunetele

reprezinta cea mai cunoscuta si evaluata aplicatie a acestei modalitati de tratament, ele fiind unde
produse de vibratia unui cristal de cuart atunci cand acesta este strabatut de un curent de inalta
frecventa (800.000 Hz).
Efectele terapeutice ale ultrasunetelor

Efecte termice. In contact cu tesuturile, energia mecanica se transforma in caldura. Acest efect
se manifesta in profunzime, ultrasunetele avand o mare forta de penetrare. Trebuie insa ca timpul
de actiune sa depaseasca 3 minute pentru ca incalzirea sa se produca.
Efecte vasomotorii. Se refera la vasodilatatia subcutanata produsa de ultrasunete, efect asociat
cu o crestere a temperaturii tisulare, dar si a permeabilitatii membranelor. Efecte fibrolitice. In
dozele utilizate in clinica medicala, ultrasunetele au avantajul de a produce o alungire a fibrelor
tesutului conjunctiv. Pot contribui astfel la tratamentul aderentelor subcutanate sau al
hipertrofiilor cicatriceale – sechele destul de deranjante ale traumatismelor si arsurilor.
Efecte analgetice. Prin actiunea directa de micromasaj, ultrasunetele poseda o puternica actiune
analgetica.
Efect antiinflamator. Acest efect este produs, probabil, de modificarea permeabilitatii
membranelor si de vasodilatatie. Efectul poate fi amplificat prin folosirea unor geluri
antiinflamatorii (de exemplu diclofenac), a caror absorbtie este facilitata de actiunea de
micromasaj a ultrasunetelor. Toate aceste efecte fiziologice indica folosirea ultrasunetelor in
tratamentul urmatoarelor afectiuni:
- edeme de tip inflamator sau posttraumatic (entorse, periartrita scapulo-humerala etc.);
- dureri intalnite in lumbago, lombosciatica, nevralgii cervicobrahiale;
- cicatrice hipertrofice, reactii aderentiale profunde;
- capsulite retractile;
- in asociere cu electroterapia, orice tip de proces inflamator sau dureros.
Contraindicatii:
- boli infectioase in evolutie (TBC etc.);
- aplicarea pe traiecte nervoase (poate cauza sectiuni) sau la nivelul ochilor;
- folosirea la nivelul cartilajelor de crestere la copii;
- grefe tisulare recente;
- rupturi musculare cu hematom important (poate provoca calcificarea hematomului);
- regiunile lombare sau abdominale la femeia gravida.
Vibroterapia=Este aplicarea în scop terapeutic a ondulaţiilor mecanice de frecvenţă joasă (
de la 1 pînă la 20 Hz).
Acţiunea curativă a vibraţiilor de frecvenţă joasă se realizează prin excitarea şi extinderea
ţesuturilor. Frecvenţa adecvată şi intensitatea ondulaţiilor de la 16.104 pînă la 9.IO5 kPa la o durată
optimală a procedurii de vibroterapie asigură ameliorarea stării funcţionale a sistemului nervos
central, tonusului vascular în ţesuturile periferice, stării sistemului simpatoadrenalinic, circulaţiei
sangvine, proceselor metabolice, precum şi apariţia efectului analgezic. Vibro- terapia se poate
efectua prin aplicarea directă a vibratorului pe corpul pacientului sau prin intermediul mediului
acvatic în cădiţe în timpul procedurilor hidroterapeutice.

45.Termoterapiaeste o metoda de tratament nespecific, care utilizeaza drept agent fizical

terapeutic factorul termic, cald sau rece, vehiculat de catre diversi vectori, precum: apa in diferite
stari de agregare si aplicata extern, lumina, aerul, parafina, namolul, nisipul. Termoterapia face
parte din mijloacele si modalitatile fizioterapiei, constituind o modalitate terapeutica cu efecte
fiziologice, fiziopatologice si terapeutice cunoscute, cu tehnica de aplicare bine pusa la punct dar
si cu indicatii si contraindicatii binecunoscute si prestabilite.
Raspunsul terapeutic este in deplina concordanta atat cu tipologia individuala a pacientului si
reactivitatea acestuia, cu tehnica de aplicare a termoterapiei, metoda aleasa si dozarea procedurii
sau a factorului terapeutic, cat si cu indicatiile si contraindicatiile cunoscute.
Aplicarea termoterapiei stimuleaza procesele de termoreglare ale organismului uman in vederea
mentinerii homeostaziei mediului intern.
Prezentare, clasificari. In ceea ce priveste vectorul aplicat, procedurile de termoterapie se pot
clasifica dupa cum urmeaza:
• Procedurile umede (hidrotermoterapia), care utilizeaza apa drept vehicul, agent sau
vector termic. Acestea reprezinta cea mai mare parte a termoterapiei si se prezinta sub
forma de comprese, impachetari, bai, dusuri etc.
• Procedurile uscate utilizeaza vectori care prezinta o conductibilitate termica mai mica
decat a apei, si anume parafina, namolul, aerul, lumina, nisipul.
In functie de gradul de penetrare in tesuturi al energiei calorice, sunt descrise doua tipuri de
termoterapie:
• Termoterapia profunda (diatermia, care prezinta efect caloric pana la 3,5-7 cm).
• Termoterapia superficiala (aplicatiile de parafina, lampile de lumina, impachetarile,
aplicatiile de comprese).
Acest tip de clasificare tine cont de faptul ca se poate realiza o conversie a altor forme de energie
in caldura, asa numita termoterapie de conversie, cum sunt RIR, curentul electric de inalta
frecventa sau ultrasunetele.
In privinta suprafetei pe care se aplica procedura de termoterapie, clasificarea cuprinde:
• Proceduri locale, aplicate pe suprafete limitate ale corpului, si anume compresele,
cataplasmele, baile sau afuziunile locale.
• Proceduri partiale, aplicate pe suprafete mai extinse ale corpului sau pe un hemicorp, si
anume impachetari, bai partiale, aplicatii partiale de parafina, bai alternante.
• Proceduri generale, aplicate pe toata suprafata corpului, precum baia generala,
impachetari generale, afuziuni generale.
Referitor la temperatura utilizata in cadrul procedurii de termoterapie, se poate vorbi despre:
• Proceduri de crioterapie, ce utilizeaza agentul termic cu o temperatura aflata sub 0°C.
• Proceduri reci, clasificate la randul lor in proceduri reci propriu-zise, cu temperaturi de
pana la 20°C si proceduri racoroase, cu temperaturi de pana la 32°C.
• Proceduri calde, cu temperaturi cuprinse intre 36-45°C, reprezentate de baile calde, cu
temperaturi cuprinse intre 36-37°C, baile hiperterme, cu temperaturi cuprinse intre 38-
39°C si baile intens hiperterme, cu temperaturi de peste 40°C.
• Proceduri de termoterapie propriu-zisa, care utilizeaza temperaturi cuprinse intre 45-80-
100°C, incluzand aplicatiile de parafina, de namol sau nisip, baile de lumina, sauna.
 • Proceduri alternante, cu aplicatii alternative de cald si rece, vizand, in principal,
stimularea circulatiei locoregionale. Procedurile sunt multiple, pot fi locale, partiale sau
generale, utilizand diferite valori de temperatura ale vectorului termic (sauna, izvoare
calde, dusuri reci, baie de namol).
• Proceduri ascendente, la care temperatura vectorului termic este crescuta progresiv, cu
rolul de calire a organismului.
• Proceduri de terapie contrastanta (efectele sunt datorate reflexului hiperemic, ce apare la
expunerea alternativa a organismului sau a unor segmente la agentul termic cald si rece,
in cadrul unei singure proceduri, precum baia sau dusul, de exemplu). Baia contrastanta
este utila, in special in programele terapeutice ale poliartritei reumatoide si in distrofia
reflexa simpatica sau algoneurodistrofia.
Reguli de aplicare a termoterapiei. Aplicarea procedurilor de termoterapie se supune unor
reguli generale, fundamentate experimental si stiintific, dupa cum este prezentat in cele ce
urmeaza:
• Orice prescriere a unei proceduri de termoterapie este obligatoriu precedata de un
examen clinic complet, pentru a se depista si diagnostica eventualele leziuni tegumentare,
bolile infecto-contagioase intercurente, afectiunile cardiovasculare, sau respiratorii,
endocrino-metabolice, neoplazia etc.
• Termoterapia se aplica la minimum 30 minute postprandial.
• Procedurile generale se recomanda sa se aplice dimineata.
• Procedurile succesive de termoterapie necesita respectarea unui interval de timp liber (2
ore) intre ele.
• Numarul de aplicatii zilnice, recomandate unui pacient trebuie sa fie limitat.
• Eforturile fizice exagerate, perioadele de stress sau insomnie, alte afectiuni precum cele
de tip colicativ etc, contraindica aplicarea procedurilor de termoterapie.
• Procedurile de termoterapie generala seintrerup pe perioada ciclului menstrual.
• Pacientul isi va goli vezica urinara si intestinul inainte de aplicarea
procedurilor.Aplicarea unor excitanti mai puternici necesita avizul medicului specialist.
• Pacientilor cu tulburari circulatorii periferice, aplicarea procedurilor reci se face dupa o
incalzire prealabila.
• Procedurile calde prelungite sau intens hiperterme sunt urmate de o perioada de racire, in
vederea combaterii atoniei vasculare periferice.
• Medicul specialist stabileste parametrii de temperatura, durata a procedurii, intensitate,
topografie cutanata etc, indicatii ce trebuie respectate
• Pacientul este supravegheat pe tot parcursul procedurii iar aplicatia se intrerupe la
aparitia oricaror manifestari de intoleranta aparute, pentru prevenirea accidentelor.
Obiectivele termoterapiei se definesc in legatura cu mecanismele sale de actiune. Ele vizeaza:
• Reechilibrarea verigilor fiziologice ale termoreglarii,
• Interceptarea verigilor fiziopatologice implicate in afectiunile localizate, in special la
nivelul aparatului locomotor,
• Modularea reactivitatii organismului la mediu prin cresterea capacitatii de aparare
imunitara specifica si nespecifica a acestuia,
• Cresterea capacitatii de adaptare a organismului la variatiile termice ale mediului.
Factorul termic actioneaza la nivelul aplicatiei, deci locoregional, cat si la nivelul intregului
organism.
Domeniile de patologie in care este indicata termoterapia se afla, dupa cum aratam, in legatura
cu reactia organismului la aplicarea factorului termic (cald-rece). Aceasta este caracterizata prin
reactia dermovasculara, modificarea frecventei cardiace, a frecventei respiratiilor si intensitatea
reactiei subiective a pacientului la aplicarea stimulului.
Efectele aplicatiei locoregionale a factorului termic (cald-rece) sunt:
• Miorelaxant-antispastic,
• Analgezic,
• Vasculoactiv-hiperemic, antiinflamator-resorbtiv,
• Biotrofic prin modularea proceselor metabolice,
• Modularea elasticitatii tesutului conjunctiv.
Efectele generale ale aplicatiei factorului termic sunt:
• Cresterea performantelor aparatului NMAK (neuromioartrokinetic) la nivelul tuturor
structurilor sale componente, prin cresterea debitului circulator, cresterea elasticitatii
fibrelor musculare si a eficientei contractiei musculare si ameliorarea elasticitatii
colagenului apartinand tesutului conjunctiv,
• Inducerea efectului vasoactiv superficial si de profunzime,
• Antrenarea mecanismelor de termoreglare (pe calea termoterapiei cu factori contrastanti
cald-rece),
• Inducerea efectului analgezic (pe cale directa, cu scaderea sensibilitatii si excitabilitatii
fusurilor neuromusculare si prin mecanismul controlului portii, cat si indirect, prin
modularea circulatiei, efectul mioralaxant-decontracturant si antiinflmator, secundar).
Contraindicatiile majore ale termoterapiei, regasite si in literatura de specialitate, sunt:
• Sindromul inflamator acut,
• Hemoragia acuta,
• Sindromul ischemic acut,
• Discraziile sanguine,
• Tulburarile de sensibilitate,
• Leziunile tegumentare,
• Neoplaziile.

46.Crioterapia este o modalitate terapeutica aparte, reprezentand aplicarea locoregionala a unor

temperaturi aflate sub 0 grade, principalii vectori fiind cei prezentati anterior, in special gheata,
aerul rece si apa cu o temperatura aproape de cea de inghet. De mentionat si faptul ca scaderea
temperaturii locoregionale se poate obtine si chimic, pe calea terapiei topice
medicamentoase.Beneficiile terapeutice sunt mult mai consistente in contextul patologiei
inflamatorii si algice, in comparatie cu alte metode clasice, cunoscute si frecvent utilizate.

47.Fangoterapia
Namolurile reprezinta substante care se formeaza in mod natural (in urma unor procese geologice) in
anumite regiuni geografice. Acestea se folosesc in practica medicala sub forma de bai, impachetari
sau aplicatii locale. Namolurile contin o faza lichida, o faza solida si unele dintre ele pot sa contina si
o faza gazoasa. Namolurile contin un ameste de substante anorganice (hidrosulfura de fier, carbonati,
fostati) si substante organice care pot fi active metabolic: substante estrogenice sau progesteronice,
rasini si uleiuri eterice si acizi humici.
Aceasta forma de terapie este foarte mult folosita deoarece: activeaza circulatia, excita terminatiile
nervoase de la nivel cutanat (efect foarte important in tratarea paresteziilor) si influenteaza functia
ovariana. Namolurile sunt des indicate in insuficientele ovariene si in inflamatiile cronice
nespecifice ale aparatului genital feminin. Acestea insa reprezinta cateva dintre nenumaratele cauze
de infertilitatea. Efectul namolurilor in infertilitate in general (de toate cauzele), nu a fost complet
evaluat. Namolurile sunt de asemenea foarte utile in tratamentul afectiunilor posttraumatice si
reumatice cronice. In fazele acute ale reumatismului (in fazele de inflamatie activa) nu se poate
aplica decat namolul rece.

Terapia cu namol se aplica de foarte mult timp. Ca sa va convingeti de acest lucru, va prezint o
metoda de terapie care se folosea inca de pe vremea egiptenilor. Acestia, dupa ce stateau sa se
incalzeasca la soare, faceau aplicari cu namoluri reci. Aceste aplicari erau urmate de baie in lac sau
in apa marii. Ultimul pas al terapiei era uscarrea prin expunere la briza. Aceasta este
hidrotermoterapia contrastanta folosita si astazi pentru antrenarea mecanismelor de termoreglare si
reglarea consecutiva a metabolismului.

Alte metode de terapie cu namol sunt reprezentate de: impachetarile calde, impachetarile reci,
cataplasmele sau baile de namol. Cataplasmele reprezinta aplicarea locala a namolului la o
temperatura ridicata, de 45-50 de grade C. La noi in tara sunt importante 3 feluri de namoluri:
sapropelic, care se formeaza pe fundul lacurilor si limanelor (in Lacul Sarat, Techirghiol, Turda), de
turba (in Mangalia, Covasna) si de izvor sau namolul mineral (Baile Govora). Medicul
dumneavoastra va poate recomanda si alte locatii cu agenti fizici (namoluri, curenti de aer,
temperaturi, si asa mai departe) care sunt cel mai potriviti pentru afectiunea pe care o aveti.

48.Hidroterapia se refera la o serie de proceduri care utilizeaza apa simpla aflata la diferite
temperaturi, ele concretizandu-se prin bai generale sau partiale in care sunt imersate segmente
sau intreg corpul uman. Ca si procedurile de termoterapie, baile se clasifica in functie de
temperatura apei, de durata procedurii, de suprafata corpului tratata si se supune unor reguli
metodologice, tinand cont de o serie de indicatii si contraindicatii.
Utilizarea în scop profilactic, curativ şi de recuperare a apei la diferite presiuni şi
temperaturi, sub diferite stări dc agregare, aplicată direct sau cu ajutorul a diverse procedee tehnice
este numită hidroterapie.
Apa posedă un şir de proprietăţi fizice (capacitate termică, termoconductibilitate, temperatura
de indiferenţă), care asigură utilizarea ei largă în medicină. Capacitatea termică a apei este mare,
deoarece cantitatea de căldură necesară pentru a ridica temperatura unui gram de apă pură cu un
grad (1 cal) este suficientă pentru încălzirea în aceleaşi condiţii, de exemplu, a 8 kg fier. Apa poate
prelua sau ceda într-o unitate de timp o cantitate mare de căldură, deci posedă
termoconductibilitate sporită. De exemplu, apa încălzită la 50°C provoacă o senzaţie de arsură pe
tegument. Aerul la această temperatură este uşor de suportat, deoarece aerul conduce căldura de
25 ori mai puţin în comparaţie cu apa. Valoarea calorică a apei, care aplicată pe tegument nu
provoacă nici o senzaţie termică, variază în funcţie de mediul fizic şi este determinată de primele
2 proprietăţi ale ei. Această proprietate a apei, numită temperatură de indiferenţă, este pentru
persoanele sănătoase în limitele de 34-35°C.
Procedurile hidroterapeutice antrenează obligator sistemul de termoreglare care are menirea
de a menţine ho- mcostazia termică a organismului. Termoreglarea se efectuează prin mecanismele
de termogeneză şi termoliză, inter-
i optate de procedurile hidrotermice.
Termogeneză se realizează prin intensificarea reacţiilor de ardere metabolică şi creşterea
cantităţii de căldură (ter- mogeneza chimică), precum şi prin frisonul termic (eonii acţii
musculare), care poate determina creşterea tempe- i.iturii cu 3-4°C (termogeneză fizică).
Termoliză se realizează prin conducţie directă, confecţie, evaporare şi iradiere. Conducţia
directă este trecerea din aproape în aproape a căldurii prin contactul direct dintre icgumente şi
mediul extern. Convecţia se produce prin con- vccţia externă, cînd căldura se pierde prin mişcarea
mediului imediat din jurul tegumentului sau prin convecţie internă, căldura tinde la egalizare între
temperatura internă ,i nucleului organismului mai mare şi temperatura mai mică
ii tegumentelor. Ea este condiţionată de fluxul sangvin. Evaporarea este unul din cele mai eficiente
mecanisme din termoliză şi include evaporarea directă a apei la nivelul tegumentului supraîncălzit
sau la nivelul mucoaselor apa- latului respirator.
Iradierea este pierderea căldurii sub formă de iradiaţie electromagnetică îndeosebi din zona
infraroşie, care constituie pentru un subiect dezbrăcat în condiţii de neutralitate termică 60% din
cheltuielile energetice.
Hidrotermoterapia se bazează pe interacţiunea apei cu tegumentul. Funcţiile principale ale
tegmentului sînt de recepţie a excitanţilor termici, de contribuţie la procesul de termoreglare, de
reglare a raportului între circulaţia pe- i iferică şi cea centrală a sîngelui, de influenţare a metabo-
lismului hidromineral, de elaborare a mediatorilor chimici şi substanţe active, absorbţia
transcutanată a unor substanţe sau gaze.
50.Baile minerale

Băile minerale sînt efectuate prin utilizarea apei minerale naturale cu mineralizarea mai mare de
2 gA cu conţi-nut de diverse gaze, microelemente, substanţe biologic active etc., precum şi în
varianta de pregătire artificială a acestor băi.
Spre deosebire de băile cu apă dulce, care exercită asupra organismului o influenţă termică
şi mecanică, băile minerale au concomitent şi o acţiune chimică. Aceasta este percepută de
exteroreceptorii pielii, iar în cazul pătrundem în organism a microelementelor şi substanţelor
biologic active se includ interoreceptorii vaselor sangvine ai organelor interne. Substanţele
chimice îşi exercită acţiunea direct asupra structurilor celulare ale organismului.
Băile sulfidice se pregătesc din apă minerală naturală Sn care sulfidele se găsesc în formă
moleculară (H2S) sau în formă ionică (HS) sau în combinarea ambelor forme. Raportul dintre
acestea va determina pH-ul apei. Deoarecoi sulfura de hidrogen exercită o acţiune considerabilă
asupra organismului, apele sulfurice se împart în:
1) sulfuroase ( pH< 6,5, conţinutul H2S mai mare de 75% din conţinutul total de sulfide);
2) hidrogen sulfuroase-sulfuroase ( pH de la 6,5 pînă la 7,0 cînd H2S>HS);
3) sulfuroase - hidrogen sulfuroase ( pH de la 7,0 pînă la 7,5 cînd HS>H2S);
4) hidrogen sulfuroase ( pH>7,5 cînd HS constituie mai I mult de 60% din totalul de
sulfide).
In natură se întîlnesc foarte rar ape cu conţinut exclusiv j de sulfură de hidrogen sau de
hidrogenosulfură. Factorul 1 principal al acţiunii apelor sulfidice este sulfura de hidrogen I în stare
liberă. Deoarece această substanţă posedă o so- I lubilitate pronunţată, ea nu se degajă în formă
gazoasă şi astfel aceste băi sînt raportate predominant la cele de ori- I gine minerală.
în funcţie de conţinutul total al sulfurii de hidrogenl apele se împart în :
1) slabe (0,3-1,5 mM/1; 10-50 mg/1);
2) medii (1,5-3,0 mM/1; 50-100 mg/1);
3) concentrate (3,0-7,5 mM/1; 100-250 mg/1);
4) saturate (cu o concentraţie mai mare de 7,5 mMl;> 250 mg/1).
Băile cu concentraţia mai mare de 50-70mg/l provoacă hiperemia pielii în urma dilatării
capilarelor, arteriolelor, accelerării fluxului sangvin, apariţiei substanţelor vasoactive tn piele.
Sulfura de hidrogen pătrunde în organism pe cale tegu- mentară şi pe cale inhalatoare în
timpul băii. Sub influenţa apei sulfuroase creşte excitabilitatea receptorilor pielii, ceea ce
modifică impulsaţia aferentă a nervilor cutanaţi. Se excită angioreceptorii cu modificarea
tensiunii arteriale, vitezei de circulaţie a sîngelui, creşte conţinutul adrenalinei în suprarenale
în urma activării biosintezei monoaminelor.
 Băile sulfidice excită selectiv hemoreceptorii carotidi- cni prin intermediul cărora cu
includerea S. N. C. în final se influenţează asupra glandelor endocrine şi a metabolismului.
Sulfura de hidrogen prin intermediul sîngelui trece bariera hematoencefalică şi influenţează
asupra activităţii scoarţei cerebrale, structurilor subcorticale, hipofizei şi hi- potalamusului.
Băile cu concentraţie mai ridicată de nivelul de 300 mg/1 se utilizează foarte rar din cauza
pericolului acţiunii toxice a sulfurii de hidrogen din aerul inspirat.
Băile sînt aplicate la bolnavii cu dereglări ale sistemului nervos periferic, cu afecţiuni
reumatice cronice, hipertensiuni arteriale, diabet zaharat, arterite şi endoarterite. în unele boli
dermatologice se observă efecte terapeutice (psoriazis, dermite pruriginoase, sclerodermie,
eczeme etc.).
Băile sulfidice în concentraţii de la 50 pînă la 150-200 mg/1, la temperatura de 36-37°C
cu durata de 8-15 min. se aplică în serie de 12-15 şedinţe.
Contraindicaţiile terapiei cu băi sulfidice includ în afara celor generale ale hidroterapiei,
boala ischemică a inimii de clasa funcţională de gradul IV, insuficienţa car-
diacă de gradul III, boala hipertonică în stadiul IIB, insuficienţa circulatoare mai mare de stadiu
I, hepatite cronice sau acutizarea lor.
Băile de clorură de sodiu (saturate) sînt pregătite din apă naturală sărată şi mai rar pe cale
artificială. Apa de clorură de sodiu se întîlneşte în natură foarte frecvent în formă de apă de
mare, apa diverselor lacuri sărate sau la scurgere din sondele artificiale. Mineralizarea acestor
ape este foarte diferită (de la 2 pînă la 600 g/1) şi are o componenţă chimică diversă. Pe lîngă
ionii de sodiu şi clor se identifică în cantităţi minime ionii de potasiu, magniu, calciu etc. în
unele din aceste ape se constată prezenţa ionilor de brom sau iod.
Apele de clorură de sodiu utilizate în formă de băi au un efect curativ care în mare măsură
este dependent de concen traţia, temperatura apei şi starea iniţială a organismului. S-a constatat
faptul că în afara influenţei pe cale reflexă compo nenţa chimică a apei asigură acţiunea locală
asupra receptorilor, vaselor, componentelor celulare ale pielii. Concomitent se obsrvă o
influenţă asupra metabolismului tisular, care la mineralizarea băii de 60 g/1 se manifestă prin
creşterea compuşilor fosfatici macroergici şi a creatinfosfatei în miocard, ficat şi muşchii
scheletici. Băile cu concentraţie medie modifică excitabilitatea structurilor creierului, inte-
racţiunea dintre scoarţa creierului şi hipotalamus. în ultimul caz predomină activitatea porţiunii
anterioare (parasimpati- ce) asupra celei posterioare (simpatice). Consecinţele efectelor
curative ale aplicării unei cure complete pot fi evidenţiate timp de 4-6 luni.
în sens balneofiziologic apele de clorură de sodiu pot fi aplicate în limitele mineralizării
pînă la nivelul de 80 g/1. în felul acesta de la 10 g/1 pînă la nivelul de 80 g/1 băile pot fi aplicate
în 3 variante:
1) concentraţie mică — de la 10 pînă la 20 g/1;
2) concentraţie medie — de la 20 pînă la 40 g/1;
3) concentraţie crescută — de la 40 pînă la 80 g/1.
Concentraţiile mai ridicate pot provoca leziunea tegumentului. Mai frecvent în scopuri
curative se utilizează concentraţia de 30 g/1, care asigură o influenţă regulatoare asupra
sistemului nervos central, modifică starea imună a organismului, circulaţia sangvină, procesele
trofice în ţesuturi etc.
Efectele antiflogistic, desensibilizant şi analgetic ale băilor sărate sînt observate la bolnavii
cu leziuni articulare. Influenţa favorabilă asupra activităţii sistemului cardiovascular contribuie
la normalizarea stării funcţionale a acestuia la bolnavii cu distonie neurocirculatoare de formă
hiper- tonică, boala hipertonică, vicii de provenienţă reumatică etc.
Băile sărate artificiale se pregătesc prin dizolvarea sării de mare în cantităţi pînă la
concentraţia totală de 10-40 g/1.
Băile de clorură de sodiu se aplică la temperatura de 35- 38°C cu durata de la 10 pînă la 20
min. peste o zi sau 2 zile la rînd cu întrerupere în ziua a treia. Cura include 12-15 şedinţe.
Indicaţii: maladii ale sistemului cardiovascular — boala hipertonică în stadiul I şi II, boala
hipotonică în stadiul I şi II, procesele obliterante ale vaselor membrelor în faza iniţială, dilataţia
varicoasă a venelor fără ulcere cronice; dereglările aparatului locomotor — artrite şi poliartrite,
spondiloza, spondilartrite (b. Behterev), spondiloartroză, diverse leziuni de origine traumatică
a ţesutului osos şi muscular; afecţiuni ale sistemului nervos periferic şi central; inflamaţii
 cronice ale organelor genitale; unele dermatite etc.
Contraindicaţii: în afara celor generale pentru hidro- lerapie o atenţie deosebită se acordă
la diverse manifestări de tromboflebită aseptică în perioada de la 2-3 luni pînă la 1 an din
momentul normalizării temperaturii şi în absenţa probabilităţii recidivelor.
Băile bromidice se pregătesc din ape minerale naturale sau artificiale. în natură ape
bromidice pure nu se întîlnesc. Mai frecvent ionii de iod şi brom se găsesc în apele de clorură
de sodiu.
Microelementele (iodul şi bromul) pătrund în timpul băii prin piele şi căile respiratorii şi
în aşa mod exercitn influenţă asupra proceselor metabolice în organism. în can titate
predominantă ionii de iod se acumulează în glandu tiroidă iar bromul în hipofiză. Astfel iodul
ameliorează procesele metabolice prin intermediul hormonilor glandei tiro- idie. Bromul se
include în reglarea excitabilităţii neuronilor sistemului nervos central.
Maladiile sistemului nervos central şi periferic cu sin- droame nociceptive (nevrite,
ischialgie) sînt tratate prin efectul analgetic al băilor bromidice în urma stabilirii balanţei dintre
procesele de excitaţie şi inhibiţie în favoarea amplificării inhibiţiei. Modificările activităţii
sistemului vegetativ asigură şi restructurarea reglării umorale prin includerea neuromediatorilor
şi hormonilor.
Băile bromidice se aplică la temperatura de 35-37°C cu durata de 10-15 min. peste o zi sau
2 zile la rînd cu o zi odihnă. Seria include 15-20 şedinţe.
Indicaţii: maladiile sistemului cardiovascular (anumite forme de boala ischemică a
cordului, boala hipertonică de stadiul I-II etc.), ateroscleroza cerebrală, boli posttrauma- tice
ale sistemului nervos central şi periferic, leziunile inflamatoare şi degenerative ale sistemului
locomotor, afecţiunile ginecologice; obezitatea exogeno-constituţională; dermatoze alergice
etc.
Contraindicaţiile sînt limitate numai la cele generale pentru hidroterapie.
Băile minerale combinate sînt aplicate în practica bal- neoterapeutică în cazul afecţiunilor
sistemului cardiovascular, aparatului locomotor, bolilor asociate etc.
Printre băile combinate mai frecvent sînt utilizate băile carbogazoase-sulfidice şi sulfidice-
carbogazoase-nămol. Primele se fac prin adaosul sulfurii de sodiu în baia carbo- gazoasă. Prin
modificarea cantităţii de bioxid de carbon şi sulfurii de sodiu se asigură combinaţia dintre
concentraţia sulfurii de hidrogen şi bioxidului de carbon. A doua formă de baie combinată se
efectuează prin amestecul minuţios al nămolului terapeutic cu apă caldă sau a saramurii naturale
încălzite pînă la o temperatură stabilă. înaintea aplicării băii se adaugă acid sulfuric diluat.
Bioxidul de carbon şi hidrogenul sulfurat, care se degajă în aceste condiţii, formează cu coloizii
nămolului o spumă fină şi foarte stabilă. Aceste băi au un miros pronunţat de hidrogen sulfurat
şi sînt stabilite în 3 straturi: inferior în formă de nămol şi reziduuri mecanice insolubile; mediu
în formă lichidă de culoare brună constituit din amestecul de gaze, nămol şi saramură. Corpul
bolnavului este predominant cufundat în acest strat. Ultimul strat în formă de spumă apare în
urma reacţiei dintre acidul sulfuric şi componentele saline ale nămolului. Băile combinate cu
temperatura de 35-37°C şi durata de 10-15 min. sînt aplicate peste o zi sau 2 zile încontinuu cu
odihnă în a treia. Cura include 12-15 şedinţe.

52.Helioterapia

Baia de soare reprezinta expunerea completa sau partiala a corpului la actiunea directa a razelor
solare, cu o durata progresiva, in functie de varsta pacientului starea sa fiziologica, afectiunile
tratate si cele asociate, sensibilitatea cunoscuta la radiatiile spectrului solar, anotimp, prezenta
simultana a altor factori meteorologici. Actiunea bailor de soare este complexa, bazandu-se pe
efectul termic al RIR, pe efectul radiatiilor luminoase si al celor ultraviolete (RUV) si pe
actiunea celorlalti factori meteorologici. Indicatiile sunt reprezentate de: rahitismul, reumatismul
cronic degenerativ, psoriazisul, tuberculoza osteoarticulara si ganglionara, afectiunile
ginecologice inflamatorii cronice, hipotiroidismul. Contraindicatiile sunt reprezentate de HTA,
bolile cardiace, ateroscleroza avansata, tuberculoza pulmonara, neoplaziile, hipertiroidism,
reumatismul inflamator cronic, in puseu.

51.CLIMATOLOGIA MEDICALĂ

Climatologia medicală este o ramură a biometeorolo- giei care studiază influenţa factorilor fizici
ai mediului extern activ asupra organismului uman şi elaborează metode de apreciere a efectelor
curative şi profilactice. Principalii factori ai mediului extern sînt cei de origine atmosferică
(meteorologici), cosmică (radiari) şi telurici. Obiectul bio- metrologiei este studierea influenţei
directe şi indirecte a factorilor helio-, geofizici şi geochimici asupra organismelor biologice
(plante, animale, om). Dezvoltarea climatologiei medicale se bazează pe investigaţiile în
climatofiziologie, climatopatologie şi climatoterapie.

Climatologia medicală studiază proprietăţile activităţii solare, cîmpului geomagnetic, variaţiilor

meteorologice şi factorilor genetici ai climei. Dintre acestea fac parte balanţa termică a radiaţiei
solare, suprafaţa subiacentă (relieful, flora, bazinul acvatic) şi circulaţia generală atmosferică.

Totalitatea acestor factori determină clima regiunii geografice care este descrisă prin principalele
elemente ale climei, care se împart în:
1. Elemente cosmice (radiaţia solară, radiaţia cosmică).
2. Elemente meteorologice (temperatură atmosferică, presiune atmosferică, electricitate
atmosferică, umiditate şi vînt).
3. Elemente telurice (factori geofizici, factori geologici, factori geografici).
Caracteristicile unui climat sînt:
a) temperatura şi variaţiile de temperatură;
b) umezeala aerului;
c) nebulozitatea;
d) durata strălucirii soarelui;
e) precipitaţiile atmosferice;
f) presiunea atmosferică;
g) vîntul.
Aceste caracteristici ale climatului depind de zonele geografice ale regiunii şi de particularităţile
de ionizare ale aerului, cîmpului electric terestru, compoziţiei aerului (C02, CO, ozon, aerosoli etc),
petei bacteriologice, caracteristicile solului şi subsolului zonei.

53. Talasoterapia
Talasoterapia (de la grec. thalassa — mare, therapeia — tratament) este o metodă de
climatoterapie, care în sensul larg include aplicarea în scopul fortificării şi curaţiei diverşi factori
climaterici, balneologiei şi hidroterapeutici în staţiunile balneare de pe litoralul maritim. în acest
sens talasoterapia este o formă a climatoterapiei care aplică, pe lîngă băile de mare, nămoluri, ape
minerale şi factorii naturali ai bioclimatului, aero- şi helioterapia. Aeroterapia pe litoralul maritim
are particularităţile sale prin influenţă asupra organismului cu prezenţa sărurilor de mare şi
aeroionilor, precum şi prin forma de organizare. în sens mai îngust talasoterapia se reduce la băile
de mare.
Băile de mare. Acţiunea fiziologică a băilor de mare asupra organismului este determinată
de prezenţa factorilor termici, mecanici şi chimici. Influenţa termică depinde de refrigerarea
corpului din cauza temperaturii mai mici a apei mării. în funcţie de temperatura apei creşte
termoliza şi acţiunea fiziologică a băilor de mare. Acţiunea mecanică se manifestă prin presiunea
valurilor mării asupra corpului şi în aşa mod se efectuează hidromasajul tegumentului cu
ameliorarea elasticităţii pielii. înotătorul se împotriveşte torentelor de apă şi valurilor, ceea ce
necesită o activitate fizică intensă. Influenţa chimică este condiţionată de conţinutul de săruri în
apa mării, care se sedimentează pe piele, excită receptorii şi prelungeşte reacţiile organismului la
baia de mare. Această acţiune excitatoare depinde de componenţa calitativă şi cantitativă a apei de
mare. Ea conţine cationi de sodiu, potasiu, magniu, calciu şi anioni de clor, brom, iod etc. Este
importantă şi influenţa florii bacteriale şi a fitonci- delor produse de algele marine. O acţiune
pronunţată asupra organismului în timpul băilor de mare are atmosfera aeriană şi radiaţia solară,
în special spectrul razelor ultraviolete, care pătrund în apă pînă la 1 m adîncime, precum şi
ionizarea pronunţată a aerului. Este importantă şi acţiunea psihoemotivă a băilor de mare.
Băile marine contribuie la antrenamentul mecanismelor neuroumorale, cardiovasculare ale
termoreglării, stimulează sistemul simpatoadrenalinic, metabolismul energetic, funcţia
respiratoare, procesele oxidative, amplifică tonusul vital al organismului şi capacităţile adaptive,
fortifică organismul.
Reacţia organismului la baia de mare cunoaşte două faze principale. Prima fază (refrigerarea
primară) este neu- ro-reflexă şi coincide cu răcirea bruscă a organismului. Ea se manifestă prin
spasmul vaselor sangvine profunde cu afluxul sîngelui spre organele interne, apare contracţia
fibrelor musculare netede ale pielii, adică „pielea de găină“ (reflexul pilomotor) şi frisonul. în urma
excitaţiei reflexe a nervului vagus se reduce frecvenţa cardiacă şi ritmul respiraţiei odată cu
creşterea profunzimii inspiraţiei şi micşorarea tensiunii arteriale. Această fază este de scurtă
durată, iar la persoanele fortificate destul de transparentă.
Faza secundă (reactivă) se manifestă prin senzaţia căldurii, înroşirea pielii prin hiperemie.
Pentru a-şi menţine echilibrul termic, organismul se adaptează la aceste modificări prin
amplificarea proceselor de termogeneză, în special al termoreglării chimice. Respiraţia se
adînceşte şi creşte frecvenţa ei, deoarece concomitent se amplifică utilizarea oxigenului pe baza
ventilaţiei pulmonare. Datorită creşterii coeficientului de utilizare a oxigenului se amplifică
activitatea proceslor oxidative. în durata mare de expoziţie a băii de mare poate apărea faza a treia
(frison secundar), care este consecinţa epuizării mecanismelor de termoreglare. Apare pareza
vaselor tegumentului, hiperemia pasivă cu cianoză, refrigerarea bruscă şi alte fenomene
patologice.
După regimul termic băile de mare se împart în:
foarte reci (mai jos de 14°C);
reci (14-26°C);
răcoroase (17-19°C);
călduroase (20-22°C);
calde (23-25°C);
foarte calde (mai sus de 25°C).
După starea bazinului acvatic băile de mare se împart în: hidrostatice (scăldat în mare caldă
şi agitată pînă la 1 bal); puţin dinamice (agitaţia mării pînă la 1-2 baluri); dinamice (agitaţia
mării pînă la 3 baluri).
Băile de mare sînt interzise la agitaţia mării mai mare de 3 baluri cînd înălţimea valurilor
depăşeşte valoarea de 1,25 m.
Dozarea băilor de mare se realizează după valoarea solicitării termice (în kCal/m2), iar durata
băii (în minute) este determinată de asistentă pe litoral după tabela dozime- trică conform
temperaturii apei.
Băile de mare sînt prescrise bolnavilor după 3-5 zile de adaptare la condiţiile staţiunii
balneare. în cazul apariţiei reacţiilor negative de adaptare baia poate fi indicată numai după
dispariţia acestor manifestări. Baia se combină cu înotul şi poate fi aplicată numai peste 1-1,5 ore
după ingerarea hrănii. Reacţiile bolnavilor la băile de mare sînt considerate ca o reacţie fiziologică,
fiziologică cu încordare şi patologică. Acestea pot fi estimate prin determinarea frecvenţei
pulsului, presiunii arteriale şi ritmului respiraţiei.
Reacţia fiziologică este în limita accelerării pulsului cu 10-15% de la valoarea iniţială (cu 6-
15 bătăi), creşterii tensiunii arteriale maxime cu 5-15 mm Hg, iar cea minimă scade cu 5-10 mm
Hg sau nu se modifică. Respiraţia se accelerează cu 4-8 inspiraţii pe minut. Reacţia fiziologică cu
încordare a rezervelor de adaptare se caracterizează prin accelerarea pulsului cu 20-30% (cu 15-
25 bătăi), tensiunea arterială maximă creşte cu 20-30 mm Hg, iar respiraţia cu 10-15 pe minut.
Bolnavul are senzaţia de oboseală, dispnee şi palpitaţie. Perioada de restabilire are durata de 20-
30 min.
Reacţia patologică se manifestă prin accelerarea pulsului mai mare de 30% (cu 30-45 bătăi),
poate apărea aritmia. Tensiunea arterială maximă creşte cu 40-50 mm Hg, minimală cu 10-20 mm
Hg. Respiraţia se accelerează cu 15 insp./ min. Bolnavii au senzaţia de oboseală, frison, dispnee,
palpitaţie etc. Perioada de restabilire este mai mare de 30 min. Atestarea reacţiei fiziologice cu
încordare necesită micşorarea dozei de baie, iar a celei patologice va fi însoţită de excluderea băilor
şi prescrierea regimului sedativ.
Indicaţiile pentru băile de mare sînt determinate în dependenţă de caracterul bolii şi condiţiile
microclimatice ale mediului extern, în special temperatura apei şi aşa- numita temperatură
echivalent-efectivă (T.E.E.), care reflectă confortul termic al pacientului în funcţie de temperatura,
umiditatea şi circulaţia aerului. Astfel, pacienţilor cu boala hipertonică de gradul I şi II baia de
mare este indicată în doza de 25 kCal/m2 la temperatura apei mai mare de 19°C şi T.E.E. mai mare
de 16°C. Bolnavilor cu hipertonie de gradul IIB băile de mare li se prescriu individual în doză de
pînă la 25 kCal/m2 la temperatura apei mai mare de 21°C şi T.E.E. mai mare de 20°C.
Bolnavii cu boala ischemică a inimii pot profita de baia de mare pînă la vîrsta de 55-60 ani,
cu crize de stenocardie foarte rare şi insuficienţă cardiovasculară de gradul I. Doza poate fi de 25
kCal/m2 la temperatura apei mai superioară de 19°C şi T.E.E. mai mare de 16°C. Bolnavilor cu
ateros- cleroză cerebrală baia de mare le este indicată în stările nevrostenice, în prezenţa
dereglărilor vegetative şi diencefa- lice, dereglări metabolice şi distrofice în regiunea cervicală,
toracală şi sacrală a coloanei vertebrale. Doza optimală va fi de 25-35 kCal/m2 la temperatura apei
mai marc de 19°C şi T.E.E. mai înaltă de 16°C.
Bolnavii cu viciu cardiac de origine reumatică în remisie pot aplica băile de mare în doze de
25-35 kCal/m2 la temperatura apei mai mare de 21°C şi T.E.E. mai înaltă de 19°C.
în cazul viciilor combinate băile de mare pot fi aplicate fără exerciţii de înot.
Bolnavii cu pneumonie cronică, bronşită cronică în faza de remisie vor aplica băile de mare
în doze de 15-25 kCal/m2.
Contraindicaţii pentru băile de mare: stări febrile, acuti- zarea proceselor reumatice, afecţiuni
acute ale sistemului nervos periferic (radiculite etc), astm bronşic cu crize frecvente, maladii
renale cu simptome de insuficienţă, epilepsie, caşexie, insuficienţe cardiovasculare şi
cardiorespiratorii, boala ischemică cu anevrism, aritmii, dereglări ale circulaţiei sangvine
craniale şi funcţiei rinichilor, ateroscleroza vaselor creierului, astenizarea psihică etc.