Personalități
                                                       Epoca contemporană

Istoria românilor

1. Ferdinand I (1865-1927) - a fost rege al României din 1914 până la moartea sa în

1927. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1914 şi 1927
a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.

                                                        
           Rolul                                             Argumente:
personalității: 

În 1914, Ferdinand a devenit Rege al României, la 49 de ani, depunând

1. A colaborat cu juramântul solemn şi promiţând că va fi "un bun român". Deşi rudă cu
Antanta, familia imperială ce conducea Germania, Hohenzollern, Ferdinand a
întrând în hotărât, împreună cu Consiliul de Coroană din 14/27 August 1916 şi în
război special datorită reginei Maria, intrarea României în Primul Război
împotriva Mondial de partea Antantei împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei,
Germaniei: realizând astfel pasul cel mai important pentru realizarea idealului
României Mari.

În cursul anului 1918, anul de naştere al României Mari, Ferdinand s-a

întors triumfal la Bucureşti, în fruntea armatei sale eroice, trecând pe
sub Arcul de Triumf, întâmpinat fiind de populaţia entuziastă. Formarea
României Mari la 1918, recunoașterea ei internațională, a dus la faptul
că Ferdinand a fost încoronat rege al României Mari printr-o ceremonie
2. A contibuit la spectaculoasă, în ziua de 15 octombrie 1922 la Alba Iulia.  Formarea
nașterea statului unitar național român a fost consfințită prin Constituția de la
României 1923. 
Mari:  
A sprijinit reformele agrară, constitutională, administrativă, fiind un
veritabil monarh constitutional. Pe baza Constituției de la 1923, au fost
 adoptate legile  care au contribuit la organizarea unitară a statului
român:  Legea privind comercializarea și controlul întreprinderilor
economice ale statului (1924), Legea energiei (1924), Legea minelor
(1924), Legea învățămîntului primar (1924), acelui secundar (1928),
Legea și statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române (1925),
Legea pentru unificarea administrativă (1925) ș.a. 
    

3. A sprijinit
reformele
înfăptuite în
România:

2.  Ion Inculeţ (1884 – 1940) – a fost un om politic român,  PrImul Președinte al Sfatului
Țării , ministru al Basarabiei, ministru al sănătății publice, ministru de interne,
ministru al comunicațiilor, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri al României,
membru titular al Academiei Române.

                                                   
        Rolul personalității:                                         Argumente:

A participat activ la viața-social politică din Petersburg. A fost trimis

1. Președinte al în Basarabia ca emisar al Guvernului Provizoriu,  însă după revoluția
Sfatului Țării  care bolșevică din toamna anului 1917 viziunele sale politice se schimbă
a proclamat spre România. La 21 noiembrie 1917 este ales Președintele Sfatului
independența Țării, iar  la 2 decembrie 1917 – președinte al Republicii
Basarabiei  Democratice Moldovenești.  La 24 ianuarie 1918 Sfatul Țării a
față de Imperiul proclamat idependența Basarabiei. Astfel el a contribuit la
Rus: idenpendența Basarabiei și la scăparea de sub idependența politică
față de Rusia.
 La 27 martie 1918 Sfatul Țării decide  cu votul majoritar Unirea
Basarabiei cu   România.  Hotărârea Sfatului Țării din 27 martie 1918
de Unire a Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) cu
2. A votat Marea România, semnată de Ion Inculeț în calitate de Președinte al Sfatului
Unire din 1918: Țării și de Ion Buzdugan în calitate de secretar, este consfințită ca
stare de fapt prin decretul regal, semnat la 9 aprilie 1918 de Regele
Ferdinand.   A fost un adevărat patriot:  ”Dacă Dumnezeu ne va
ajuta ca odată cu Unirea să rezolvăm și radical și reforma agrară,
adică să dăm pământ țăranilor, voi fi cel mai fericit om”.

Și după Unire, a continuat să joace un rol semnificativ în viața

politică, deținînd înalte funcții: ministru al Basarabiei, ministru al
sănătății publice, ministru de interne, ministru al comunicațiilor,
vicepreședinte al Consiliului de Miniștri al României, condus de Ion
Gh. Duca (1933-1937).
3. După Unire a dus o
vastă activitate
politică:  

3. Nicolae Titulescu (1882-1941) - mare diplomat român, preşedinte al Adunării

Generale a Societăţii Naţiunilor (1930-1931), a ocupat, timp de aproape patru
decenii, un loc de frunte în viaţa publică a României şi a devenit, între cele două
războaie mondiale, PERSONALITATEA CEA MAI PRESTIGIOASĂ A VIEȚII POLITICE
INTERNAȚIONALE.

                                                       
          Rolul                                              Argumente:
personalității:

După studii strălucite la Paris, a fost profesor de drept civil la

1. Profesor universităţile din Iaşi şi din Bucureşti. A fost membru al Academiei
universitar,  om Române, doctor honoris causa al Universităţilor din Atena şi
de știință: Bratislava, preşedinte al Academiei diplomatice internaţionale. 
 A fost ministru de finanţe (1917 şi 1920-1921), delegat la Conferinţa
de pace de la Paris (1920), ministru plenipotenţiar la Londra (1922-
1927), ministru de externe (1927-1928 şi 1932-1936), delegat
permanent (1920-1936) al României la Liga Naţiunilor (al cărei
2. Om politic, preşedinte a fost ales în 1930 şi în 1931, singurul care a deţinut
diplomat: aceasta funcţie de două ori), remarcându-se printr-un strălucit talent
oratoric, servit de o documentaţie vastă şi o riguroasă argumentaţie.  
Titulescu a depus o vie activitate în direcţia întăririi colaborării
internaţionale, interesul păcii şi securităţii europene. Pe linia aceasta,
Titulescu a semnat la Londra, în 1933, în numele guvernului
României, convenţia de definire a agresorului şi a depus eforturi
remarcabile pentru încheierea în 1933 a Micii Înţelegeri şi pentru
încheierea în 1934 a Înţelegerii Balcanice, pacte regionale în care
vedea o protecţie împotriva agresiunii.

A fost un politician al pãcii, militand in favoarea bunelor relatii cu

vecinii. El a optat pentru restabilirea relatiilor cu Uniunea Sovieticã,
dar protejand granitele Romaniei.  De asemenea, a lansat idea unei
Europe unite introducand sintagma spiritualizarea frontierelor,
potrivit cãreia o abordare transfrontalierã a valorilor  cultural-
spirituale poate desfiinta imaginar granitele dintre state iar popoarele
tãrilor vecine devin mai unite.  Din nefericire, ideile lui au fost
anihilate de miscãrile fasciste din perioada interbelicã.
3. „Academicianul
păcii”, „tribunul
păcii”:  

    

4. Nicolae Iorga (1871 – 1940) – istoric, enciclopedist, critic literar, documentarist,

dramaturg, poet, memoralist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor
universitar și academician român. Asasinat de legionari în noiembrie 1940.

                                                       
            Rolul                                            Argumente:
personalității:

După studii elementare și gimnaziale în Botoșani, termină Liceul

 1. Profesor Național din Iași în 1888. Absolvă Universitatea din Iași într-un
universitar, singur an cu diploma "magna cum laude". Continuă studiile
om de știință: universitare la Paris, Berlin și Leipzig, obținînd doctoratul (1893) la
numai 23 de ani. Iorga devine in 1893, la numai 23 de ani, membru
corespondent al Academiei Române. În 1894, la 24 de ani, obține
prin concurs catedra de istorie la Universitatea din București. Din
1911 este membru activ al Academiei Române. Începînd din 1908
ține cursuri de vară la Vălenii de Munte, județul Prahova. Membru
al Academiilor română, franceză, iugoslavă, și poloneză, multe
universități din lume i-au acordat diploma de doctor honoris
causa.

A publicat circa 16000 lucrări științifice (sinteze, monografii,

colecții de izvoare istorice etc.), inclusiv sinteza ”Istoria Românilor”
în 10 volume, ”Studii și documente cu privire la istoria românilor”,
în 25 volume (1901-1913), ”Istoria imperiului otoman” în 5
volume.  A integrat istoria românilor în istoria universală.
2. Istoric:

A fost co-fondator al Partidului Naționalist-Democrat, în anii 1931-

1932 Prim-ministru și Ministru al Educației Naționale. Membru al
parlamentului în mai multe legislaturi, Iorga era un reputat orator,
temut de adversarii săi politici. S-a opus grupării fasciste Garda de
Fier și, după o perioadă de cumpănire, s-a hotărât să îl susțină pe
rivalul acesteia, Regele Carol al II-lea, întrând după dizolvarea
tuturor celoralte partide în partidul unic, Frontul Renașterii
Naționale. S-a pronunțat la 27 iunie 1940 în Consiliul de Coroană
3. Om politic:   împotriva acceptării ultimatumului sovietic.

5. Nicolae Ceauşescu (1918 – 1989) – a fost om politic comunist român, Secretar

general al PCR din 1965, șeful de stat al Republicii Socialiste România din 1967 până
în 22 decembrie 1989.

                               
                Rolul                                             Argumente:
personalității:

După cel de-al doilea război mondial, în timp ce controlul

1. Om politic, a sovietic asupra României devenea tot mai pronunțat,
ocupat diferite Ceaușescu a fost numit secretar al Uniunii Tineretului
funcții de Comunist – U.T.C. - (1944-1945). După preluarea puterii de
conducere: către comuniști, la 13 mai 1948, Nicolae Ceaușescu a fost
numit subsecretar de stat în ministerul Agriculturii  în
Guvernul Petru Groza.  A activat direct la cooperativizarea
forțată a agriculturii și a ordonat reprimarea sau arestarea
țăranilor care se împotriveau cooperativizării.  La 18 martie
1950, generalul-maior Ceaușescu a fost numit ministru
adjunct la Ministerul Apărării Naționale și Șef al Direcției
Superioare Politice a Armatei.  În 1952, devine membru al
Comitetului Central (CC) al Partidului Muncitoresc Român
(PMR). În 1954, Ceaușescu devine membru deplin al Biroului
Politic al PMR.  La 4 decembrie 1957, având gradul de
general-locotenent de armată (fiind șeful Direcției Superioare
Politice a Armatei și adjunct al Ministrului Forțelor Armate),
Ceaușescu a condus unitățile militare care au înăbușit
răscoala țăranilor din Vadu Roșca (jud. Vrancea) care se
împotriveau colectivizării forțate. În martie 1965, Ceaușescu
preia funcția de secretar general al Partidului Muncitoresc
Român. 

Elemente definitorii ale acestei perioade sunt promovarea în

funcțiile de conducere a membrilor familie Ceaușescu;
2. A promovat
reluarea industrializării forțate și realizarea marilor construcții
revoluția
cu scop propogandistic (Canalul Dunărea-Marea Neagră, Casa
culturală (1971-
Poporului) care determină secătuirea  resurselor țării și
1989), de
creșterea datoriilor externe a României; achitarea datoriei
inspirație chineză
prin restrângerea drastică a consumului populației (1980-
sau nord-
1989); scăderea accelerată a nivelului de trai;  politica de
coreeană:
teroare internă exercitată de securitate și de alte instituții ale
statului asupra populației; reprimarea drastică a revoltelor;
inițierea programului de sistematizare urbană și rurală, care a
condus la distrugerea bisericilor, a centrelor istorice urbane și
a satelor românești; încălcarea flagrantă a drepturilor omului;
izolarea țării în relațiile cu statele occidentale; respingerea
oricăror sugestii de schimbare a politicii interne (în special
după 1985).

A  adoptat un curs idependent față de URSS în anii ’60 și pune

 capăt participării active a României în Pactul de la Varșovia. Își
capătă autoritate în occident și România pe o perioadă de
timp, atunci când refuză să invadeze Cehoslovacia la 20
3. Prin politica sa
august 1968 conform Pactului de la Varșovia.  Întreține relații
externă a încercat
diplomatice bune cu statele europene, cu Israelul și RFG. 
să se elibereze de
România a fost vizitată  de  către doi președinți ai Statelor
influiența
Unite ale Americii (Nixon și Ford). A stabilit relații economice
sovietică:
cu Comunitatea Europeană, a beneficiat de unele
împrumuturi pentru finanțarea programelor sale economice,
astfel contribuind la dezvoltarea economiei.

Inspirat de cultul personalității lui Kim Il-sung din Coreea de

Nord, a început în 1971 prin Tezele din iulie care a schimbat
perioada de liberalizare din anii 1960 cu o ideologie
naționalistă strictă. Inițial cultul personalității era centrat în
jurul lui Nicolae dar, începând cu anii 1980, și soția sa Elena a
4. A fost subiectul început să fie subiectul acestui cult.
celui mai pronunțat
cult al personalității
din blocul
răsăritean (după
moartea lui Stalin):

5. Grigore Vieru (1935-2009) - a fost un poet moldovean. În 1993 a fost ales membru
corespondent al Academiei Române.

           
            Rolul
personalității:

                                             
                                             Argumente:

În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de

1. A debutat cu versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară.În 1958
versuri  se angajează ca redactor la redacţia unită revista pentru copii
pentru copii. „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”, şi ziarul "Tănărul
Scriitorul leninist", actualmente "Florile Dalbe" .
 copiilor: Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea
Moldovenească". Anul 1968 aduce o cotitură în destinul
poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu
o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară
drept cea mai originală apariţie poetică. În chiar anul apariţiei
devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură
naţională contemporană.  În 1988 i se acordă cea mai
prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii
pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. Este autorul
abecedarului.

La sfârşitul anilor '80, Grigore Vieru se găseşte în prima linie a

Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale
(inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în
deşteptarea conştiinţei naţionale a basarabenilor. Vieru este
unul dintre fondatorii Frontului Popular şi se află printre
2. Luptător
organizatorii şi conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27
pentru
august 1989.
Mișcarea de 
Eliberarea
Națională din Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem
Basarabia: din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială şi
trecerea la grafia latină.
  Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional
„Steaua României” în grad de Mare Cruce. Câteva şcoli din
Republica Moldova, un bulevard din Chişinău şi o stradă din Iaşi
poartă numele lui Grigore Vieru. Pe 11 februarie 2010, cu trei zile
înainte de ziua sa de naştere, a fost instalat bustul poetului în
3. Susținător al Aleea Clasicilor.
grafiei latine:

Istoria universală
1. Charles de Gaulle (1890-1970) – om de stat şi militar francez.  În 1940 a devenit șef al
guvernului francez din exil la Londra, iar în 1945 a fost ales prim-ministru de către
Parlamentul francez. Președinte al Franței (1958-1969).
 
             Rolul
personalității:

  
                                             Argumente:

Participant la Primul Război Mondial. În perioada interbelică

1. A fost un adevărat s-a manifestat printr-o serie de lucrări teoretice pe
militar:   problemele strategiei şi tacticii de război, “Dezacord
dușmanului” (1924), “Ascuțișul Sabiei” (1932), “Înarmarea ca
profesie“ (1934), “Franța și înarmarea ei” (1938), în care
pleda pentru crearea unei armate mecanizate profesioniste şi
pentru folosirea în masă în războiul contemporan a tancurilor
în interacţiune cu aviaţia şi infanteria.  Ultima carte provocă
un conflict cu Mareșalul Petain. Această lucrare denunță ca o
concepție “împietrită” și conservatoare concepția “războiului
de poziții“ dusă de Statul-Major.

După înfrîngerea Franţei, în 1940, s-a situat în fruntea

Mişcării de Rezistenţă a poporului francez. La 18 iunie 1940,
de Gaulle se adresează poporului francez prin Radio Londra,
2. A chemat poporul de la microfonul BBC, chemând francezii la rezistență.
la rezistență Cabinetul britanic se opune inițial ideii, care este însă
împotriva susținută de Winston Churchill. În Franța, apelul a putut fi
fascismului: auzit la ora 19.00. Acest discurs rămâne unul dintre cele mai
celebre din istoria franceză. Lucru interesant, cuvântarea
inițială a lui de Gaulle nu s-a păstrat decât în forma unei
înregistrări făcute la 22 iunie 1940. Cînd ţara a fost eliberată,
este ales prim-ministru al Guvernului Provizoriu.

La 1 iunie  1958, Adunarea Națională l-a numit prim-ministru,

împuternicindu-l să elaboreze proiectul noii Constituții, care
v-a intra în vigoare la 4 octombrie 1958, pentru ea votând
79% din cetățenii cu dreptul de vot. Astfel în Franța s-a
constituit Republica a V-a. Pe lângă reforma financiară din
3. Reformator:   anul 1958, Franța beneficia de efectul pozitiv al creșterii
economice din statele occidentale din perioada care a urmat
celui de-al doilea război mondial până la criza petrolului din
1973, precum și de perioada de creștere inițiată în cursul
celei de-a IV-a Republici. Structurile economice au fost
modernizate, iar nivelul de viață s-a ridicat. Dar creșterea nu
 a fost repartizată egal în interiorul societății, ceea ce a dus la
crearea unui sentiment de dezamăgire în fața blocajului
social. În aprilie 1969, după înfrîngerea la referendum (pe
problemele reorganizării Senatului şi reformei administrativ-
teritoriale a Franţei), care a reflectat nemulţumirea unei părţi
considerabile a populaţiei franceze de politica guvernului, de
Gaulle a demisionat benevol.

A promovat: integrarea economică europeană, apropierea de

Germania Federală, distanțierea de SUA și lichidarea
protectoratului acestora, ieșirea din blocul NATO,
normalizarea relațiilor cu URSS și alte state comuniste.

4. A promovat o
politică externă
bazată pe
interesele
fundamentale ale
Franței: 

 
2. I.V. Stalin (Djugaşvili)(1879-1953) – participant la mişcarea revoluţionară din Rusia.
Comisar al poporului pentru naţionalităţi (1917-1922), Secretar General/Prim
Secretar/ al CC al PCUS (1922-1953), Președinte al Sovietului Comisarilor Poporului
(În funcție 1941–1953), Generalisimus. 

           Rolul personalității:                                                 Argumente:

A înlocuit NEP-ul cu lansarea planurilor cincinale (întroduse

1. A dirijat infăptuirea în 1928), care aveau drept scop devansarea economică a
transformărilor statelor occidentale. A infăptuit o politică de industrializare a
socialiste în URSS: țării  și colectivizare a agriculturii. Politica de industrializare,
de colectivizare forţată, de lichidarea a păturii ţărănimii
 înstărite (culacilor) în 1929-1933 a fost însoţită de
exterminarea şi lichidarea a milioane de oameni în lagăre
pentru deţinuţi.

A dus o politică de centralizare excesivă. Cunoscîndu-l bine

2. A promovat o Stalin, Lenin a propus în scrisoarea către Congresul XII al P.C.
ploitică de teroare, (b).U. de a-l elibera din post, dar propunerea sa n-a fost
deportări, luptă sprijinită. Cînd moare Lenin (1924), prin intrigi, i-a înlăturat
împotriva bisericii: pe ceilalţi rivali la conducerea supremă a statului şi a
partidului, devenind către începutul anilor 30 dictator al
U.R.S.S. A întreprins acțiuni de politici represive, deportări,
epurări masive, crearea sistemului GULAG, deschaburire,
foamete în 1932-1933, ocuparea  conform prevederilor
protocolului adițional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov
a Basarabiei, Bucovinei de Nord, a Statelor Baltice etc, unde
a promovat aceeași politică. Înainte de moarte Stalin
pregătea un nou val de teroare, dar n-a reuşit.

Semnarea Pactului Ribbentrop- Molotov la 23 august 1939,

împărțirea sferelor de influiență între cei doi dictatori,
conform protocolului adițional secret  au dus la începutul
3. A contribuit la
celui de-al Doilea război Mondial.
declanșarea celui
de-al Doilea Război
Mondial: A fost unul din actorii principali în  cel de-al Doilea Război
Mondial, fiind învingătorul în Marele Război pentru Apărarea
Patriei.  Stalin s-a situat în fruntea apărării ţării, astfel
puterea şi autoritatea lui consolidîndu-se şi mai mult.
4. A  dirijat operațiile
militare în timpul A promovat o politică de expansiune a comunismului, după
celui de-al Doilea războui a extins influenţa soviectică asupra tuturor ţărilor
Război Mondial:   eliberate de Armata Roşie, politică care a contribuit la
declanșarea războiului rece.

5. A fost unul din

inițiatorii războiului
rece:

3. F.D.Roosevelt (1882-1945) – preşedinte al S.U.A. în anii 1933-1945. Este singurul

președinte din istoria Statelor Unite care a fost instituit în funcție patru mandate
consecutiv. 
          Rolul personalității:                                              Argumente:

După ce devine preşedinte al ţării, a luat măsuri extraordinare în

1. A lansat  „New  Deal” – vederea reglementării de stat a economiei naţionale, a realizat
„ noul curs”, program un şir de reforme sociale.  Lansând  „noul curs”, a recurs la
promovat în anii 1933- suspendarea convertibilității dolarului; controlul prețurilor, al
1936: creditului, al puterii de cumpărare. La inițiativa lui, statul a
subvenționat industria și a finanțat lucrări publice prin
împrumuturi de stat de la bănci, redresând și șomajul.  Aceste
acțiuni au mărit puterea de cumpărare a populației, au revigorat
activitatea bancară și au ajutat numeroase întreprinderi să-și
reea activitatea.

Livrările de armament american catre Anglia și creditele de

miliarde de dolari în cadrul legii de împrumut si închiriere a
2. A contribuit foarte armamentului au fost printre primele manifestari ale
mult la crearea şi colaborarii. Acordul anglo/sovietic de ajutor reciproc, închiat în
consolidarea coaliţiei iulie 1941, și mai ales Cartea Atlanticului (14 august 1941) - prin
antihitleriste: care Anglia și S.U.A. și-au declarat interese politice comune - au
grăbit încheierea oficiala a coalitiei prin Declarația Națiunilor
Unite, din 1 ianuarie 1942, semnată de 26 de state, la
Washintogn, care-și luau angajamentul de a colabora și de a nu
încheia pace separată cu agresorul.  Națiunile Unite reprezentau
o alianță a țărilor democratice, iubitoare de libertate, hotarâte
sa salveze omenirea.  Conferința de la Teheran din 28 noiembrie
- 1 decembrie 1943, care a reunit pentru prima dată pe
conducatorii celor trei mari puteri antifasciste: I.V. Stalin -
U.R.S.S., Fr.D. Roosevelt - S.U.A., W. Churchill - Anglia , a
elaborat masuri pentru ducerea războiului împotriva Germaniei,
a hotarât debarcarea în Franta în 1944, a grăbit sfârșitul
războiului..  

S-a implicat activ prin acțiuni diplomatice, acordare de ajutor

aliațilorîn al Doilea război Mondial.  Reprezentînd S.U.A. la
Conferinţele de la Teheran 1943 şi Ialta 1945, acordă o atenţie
3. Diplomat: deosebită dezvoltării colaborării postbelice internaţionale, fiind
adeptul organizării noi al lumii pe principii democratice , prin
 intermediul  ONU.

4. Winston Churchill (1874 – 1965) – a fost om politic britanic, prim-ministru al

Regatului Unit în al Doilea Război Mondial.  A fost ca prim-ministru în două mandate
(1940-1945 și 1951-1955). A fost ofițer în Armata Britanică, istoric, scriitor și artist.
Este singurul prim-ministru britanic laureat la Premiului Nobel  și a fost prima
persoană care a primit titlul onoforic de Cetățean de Onoare al Statelor Unite.

         Rolul
personalității:

                                                   Argumente:
1. A ocupat   Înainte de Primul Război Mondial, a îndeplinit funcțiile de
importante funcții Președinte al Comisiei de Comerț, Ministru al Afacerilor interne și
in stat, în anii Prim Lord al Admirități în cabinetul liberal al lui Asquith. A continuat
Primului Război în poziția de Prim Lord al Admirități până la Campania Gallipoli. A
Mondial și după luptat puțin pe Frontul de vest, la comanda celui de-al 6-lea batalion
terminarea al Infanteriei. S-a întors în guvern ca Ministru al Munițiilor, secretar
acestuia:  de stat pentreu război și secretar de stat al aviației. După război,
Churchill a fost din nou numit ministru de finanțe între anii 1924–
1929 în gurvernul conservator al lui Baldwin.

În anii '30, Churchill a avertizat parlamentul de pericolul reprezentat

de Germania Nazistă și campania sa de reînarmare. La izbucnirea
celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost numit din nou Prim Lord al
Admiralități. După demisia lui Neville Chamberlain la data de 10 mai
2.  A luptat 1940, Churchill a devenit prim-ministru. Refuzul constant de a
împotriva accepta înfrângerea, predarea, sau un compromis pentru pace a
fascismului, a ajutat Marea Britanie în prima parte a războiului când Marea Britanie
creat  marea era singura țară activ implicată împotriva lui Hitler. La 22 iunie 1940,
coaliție Churchill  respinge propunerea Germaniei de a încheia pace și de a
antifascistă:   ordona dezarmarea tuturor navelor franceze aflate în porturile
engleze, temându-se de un atac neașteptat. La 12 iunie 1941, s-a
încheiat acordul sovieto-britanic de luptă împotriva fascismului. Prin
acord părțile se angajau să nu încheie pace separată cu Germania și
se obligau să-și acorde ajutor reciproc. Acesta a fost primul acord
oficial al coaliției antihitleriste. La 14 august 1941, Marea Britanie și
SUA au publicat Carta Atlanticului, pact la care a aderat și URSS la 1
ianuarie 1942, în schimbul promisiunii deschiderii unui al doilea front
 în vest. A condus Marea Britanie ca prim-ministru până la asigurarea
victoriei împotriva Germaniei Naziste.

În 1953 i se decernează Premiul Nobel pentru literatură   „... pentru

măiestria descrierii istorice și biografice, precum și pentru strălucita
sa oratorie în apărarea înaltelor valori umane”. A fost un scriitor
istoric profilic, deși multe din lucrările lui erau dedicate să justifice
acțiunile trecute și locul său în istorie. Cele mai  faimoase lucrări sunt:
Criza lumii (4 volume), Viața mea timpurie, Al Doilea Război Mondial
(6 volume), Istoria Vorbitorilor de Limbă Engleză (4 volume).  

3. Laureat al În 2002 conform unui sondaj este numit de către britanici ca ”Cel mai
Premiului Nobel, mare britanic”.
istoric:  

4. ”Cel mai mare  

britanic”.

5. Margaret Thatcher (1925 - 2013) - a fost un om politic britanic, prim-ministru al

Regatului Unit între 1979 și 1990.

           Rolul                                                   Argumente:
personalității:

La 4 mai 1979, devine prima femeie prim-ministru din Europa si a patra din
1. Prim- lume, a dus o politică economică- socială dură, fiind supranumită  "Doamna
ministru al de fier”.  A fost primul premier britanic ales de trei ori consecutiv
Regatului (1979, 1983 și 1987), record politic pe care l-a egalat numai Tony
Unit: Blair în 2005.

Chiar de la începutul mandatului a promovat o politică  neoliberală,

acțiunea guvernului reducându-se la controlul monedei. Politica economică
s-a manifestat mai ales printr-o tentative de restructurare industrial
(privatizări, închiderea de întreprinderi nerentabile etc.) și printr-o atitudine
fermă față de sindicate. 
2. A întreprins A urmat o politică care viza reducerea impozitelor directe pe venit și
un șir de creșterea impozitelor indirecte, inclusive taxa pe valoarea adăugată. În
reforme:   lupta cu deficitul bugetar a folosit măsuri nepopulare: reducerea
subvențiilor întreprinderilor de stat, reducerea cheltuielilor sociale
(educație și locuințe). Pentru a controla cheltuielele din sfera educației, a
fost întemeiată Agenția consolidate școlară. Neoliberalismul thatcerist  a
reprezentat câteva succese: scăderea inflației, a șomajului, însă per
ansamblu a sporit disparitățile sociale și regionale.

A jucat un rol important în reglamentarea problemei rodeziene, care va

duce la întemeierea unui nou stat independent, in aprilie 1980, Zimbabve. 
A răspuns prin forță ocupării insulelor Malvine (Folklend) de către armata
argentiniană pe 2 aprilie 1982. Victoria militară a Regatului Unit, asporit
popularitatrea premierului M. Thatcher și succesul la alegerile din 1983.

3. A promovat
o politică
externă
activă:
 6. Mihail Gorbaciov ( 1931 – prezent) - a fost Secretar General al PCUS din 1985, primul
și ultimul președinte al URSS (1990-1991), laureat al premiului Nobel pentru Pace în
anul 1990.

                                           
                                                          Argumente:
         Rolul personalității:

   În 1985, Gorbaciov a declarat că sistemul economic sovietic

1. A inițiat un șir de era osificat și că reorganizarea lui era imediat necesară. La
reforme interne – început, reformele lui au fost cunoscute ca "uskorenie"
restructurarea (accelerare), dar, mai apoi, termenul "perestroika"
(perestroika):. (reconstrucție) a devenit mult mai popular. În viziunea lui
Gorbaciov, sistemul sovietic deviase de la teoria leninistă  și
avea nevoie de o restructurare pe baza reformelor  ce trebuiau
să fie realizate în domeniul politic, economic și social.
Obiectivul restructurării era demolarea consecințelor
stagnării. Reformele radicale au fost enunțate la Congresul al
XXVII-lea al PCUS, în februarie-martie 1986.  Plenara CC al PC
al URSS din ianuarie 1987 este considerată ca fiind începutul
maturității procesului de reforme al lui Gorbaciov: s-au propus
alegerile cu mai mulți candidați, numirea a nemembrilor de
partid în funcții guvernamentale și adâncirea reformei
economice prin dezvoltarea sistemului cooperatist în
economie. Reformele economice au ocupat tot restul anului
1987.

În 1988 a fost anul în care Gorbaciov a introdus glasnosti prin

care erau acordate noi libertăţi cetăţenilor sovietici, printre
2. A susținut care o mai mare libertate a cuvântului.  Controlul asupra
primele reforme
presei a scăzut, iar mii de prizonieri politici şi dizidenţi au fost
democratice: eliberaţi. Scopul lui Gorbaciov a fost ca, prin promovarea a
glasnostii, să exercite presiuni asupra conservatorilor din CC al
PCUS, care se opuneau activ reformelor politice şi economice.
Legea cooperativelor intrată în vigoare în mai 1988 a fost
poate cea mai radicală reformă economică de la începutul erei
Gorbaciov. Pentru prima dată de la NEP-ul lui Lenin, lege
 sovietică permitea dreptul privat de posesiune a afacerilor în
sectoarele serviciilor, manufacturier și comerțului extern. În
iunie 1988, la a XIX-a Conferință a Partidului, Gorbaciov a
lansat reforme radicale, care să reducă controlul partidului
asupra aparatului guvernamental. El a propus un nou executiv,
de forma sistemului prezidențial, ca și un nou element
legislativ – Congresul Sovietelor Alegerile pentru Congresul
Sovietelor au fost ținute în toate republicile unionale în martie
și aprilie 1989. Pe 15 martie 1990, a fost ales și
primul Președinte executiv al URSS în persoana lui Mihail
Gorbaciov.

După anul 1985 s-au schimbat concepţiile Kremlinului în

politica internaţională, la baza acesteia au fost puse tezele
fundamentale ale noii mentalităţi politice. M. Gorbaciov a
3. A contribuit la întreprins o politică de apropiere de Occident, a efectuat numeroase
sfârșitul vizite în statele occidentale, a încheiat tratate de limitare a
războiului rece: armamentului, a pus capăt razboiului în Afganistan, a îndemnat
statele socialiste să recurgă la propria „perestroică”. În cadrul primei
întâlniri sovieto-americane la nivel înalt de la Geneva, din 1985,
ambele părți au tras o importantă concluzie politică în spiritul noii
mentalități în acest domeniu: a) ... un război nuclear nu trebuie să
fie dezlănțuit nici odată, în el nu pot fi învingători; b) Uniunea
Sovietică și SUA nu vor tinde spre realizarea supremației militare. 
După  Geneva a urmat o nouă întrevedere a conducătorilor acestor
state în capitala Islandei.  A devenit posibilă semnarea Tratatului
sovieto-american cu privire la lichidarea rachetelor cu rază medie de
acțiune. Acest tratat, semnat în capitala SUA la 8 decembrie 1987, a
intrat în vigoare în iunie 1988 și a fost primul acord internațional ce
prevedea lichidarea a două clase de rachete nucleare sub un strict
control reciproc. În următorii trei ani, aceste rachete au fost distruse
și, ca rezultat, relațiile sovieto-americane s-au îmbunătățit
considerabil. La 2-3 decembrie 1989, pe insula Malta, a avut loc
întâlnirea dintre M. Gorbaciov și G. Bush, în cadrul careia liderul
sovietic a declarat că nu va folosi forța pentru menținerea
regimurilor comuniste  în țările din lagărul socialist, afectat de
mișcări revoluționare și urmat de dezintegrarea regimurilor
comuniste. Victoria forțelor democratice în fostele țări socialiste din
Europa  a dus la mijlocul anului 1991 la autodizolvarea CAER și OTV.
Odată cu dezintegrarea URSS, trecerea Rusiei la democrația
parlamentară, stabilirea colaborării reciproc avantajoase cu statele
lumii a încetat confruntarea ideologică, militară etc.  Astfel spus,
razboiul rece a luat sfârșit.