23.

Fenomenele de creștere,dezvoltare și reproducere în

regnul vegetal.
Generalități

 
CREŞTEREA PLANTELOR 
Creşterea este procesul de mărire stabilă şi ireversibilă a volumului şi

greutăţii celulelor, ţesuturilor şi organelor plantei, datorită sporirii

continue a cantităţii de substanţă uscată, ca urmare a unor
procese  biosintetice, de transformare şi depunere a substanţelor
organice proprii.Procesul de creştere începe de la o celulă ou,

care prin diviziune, mărire în volum şi greutate şi diferenţiere în

ţesuturi şi organe, formează caracterele speciei. În timpul

creşterii are loc morfogeneza organelor vegetative: rădăcina,
tulpina, frunzele etc.Creşterea plantelor poate avea loc în tot cursul
vieţii, datorită prezenţei unor puncte de creştere ce conţin ţesuturi
meristematice, care funcţionează continuu, formând organe noi.
Dezvoltarea reprezintă evoluţia ontogenetică a plantelor de la celula
nediferenţiată până la organul matur

şi include schimbări cantitative, structurale şi funcţionale ale celulelor,

ţesuturilor şi organelor plantei.

REPRODUCTIVĂ care respectiv include totalitatea proceselor

fundamentale de creştere şi diferenţiere ;

a organelor de reproducere - flori, seminţe şi fructe (în cazul înmulţirii

generative)
VEGETATIVĂ care respectiv include totalitatea proceselor
fundamentale de creştere şi diferenţiere:

a organelor specializate bulbi(în cazul înmulţirii vegetative)

Reproducerea este o formă a înmulțirii în cadrul unei specii. 
În reproducere, prin intermediul materialului genetic, caracterele
părinților sunt transmise mai departe urmașilor, fiind moștenite.
Din cauza diversității formelor de celule care iau naștere prin
reproducere, se face o diferențiere între o înmulțire pe cale
sexuată, având la bazăgameții (celulele sexuale), care are loc
prin procesul de meiozăși pe de altă parte prin procesul
de mitoză(diviziune celulară) care este o înmulțire asexuată,
caracteristică organismelor unicelulare, plantelor și la
unele animale.
Reproducerea, din punct de vedere biologic, reprezintă sensul
existenței organismelor vii. Această idee este subliniată și de
existența în cazul majorității speciilor vii a două forme de
existență: mascul/femelă
Reproducerea asexuată se realizează pe seama unei celule sau a unui
singur individ de la care se despart diferite porţiuni sau organe
specializate, capabile să dea naştere la noi organisme. Acest mod de
reproducere este caracteristic organismelor unicelulare, dar se
întâlneşte şi la o serie de specii cu organizare superioară.

Reproducerea asexuată a organismelor pluricelulare se înfăptuieşte pe

cale vegetativă sau prin spori.

Reproducerea vegetativă se realizează pe seama unor organe

specializate, care au capacitatea de a reface întregul organism:

tuberculi (cartof, topinambur),

bulbi (ceapă, crin,, lalea),
butaşi de tulpină (viţa-de-vie),
butaşi de rădăcină (zmeur, trandafir), butaşi de frunze (begonia) etc.
24. Tipuri de înmulțire la organisme vegetale.
Daca organele vegetative ale plantelor (radacina, tulpina, frunza)
asigura existenta plantelor ca individ, inmultirea asigura existenta
plantelor ca specie, adica perpetuarea speciilor, o caracteristica a tuturor
organismelor vii animale si vegetale. In evolutia speciilor, aceasta a
cunoscut o perfectionare continua.
In regnul vegetal sunt cunoscute urmatoarele 3 forme de inmultire:
      1. Inmultirea vegetativa                                                            
2. Inmultirea asexuata
3. Inmultirea sexuata.
1. INMULTIREA VEGETATIVA reprezinta o modalitate de inmultire
in care noile organismeiau nastere din parti ale plantei nespecializate
pentru inmultire. Aceasta inmultire se poate realiza in mai multe forme.
Asftel la plantele inferioare ea poate avea loc prin mai multe modalitati:
1. Diviziunea sau sciziparitatea; este modalitatea de inmulțire a
bacterilor a algelor și a ciupercilor unicelulare.
Diviziunea realizata prin amitoza adica fara formarea fusului de
diviziune, prin simpla gatuire a nucleului, este mult mai putin frecventa
decat se credea anterior. Aceasta conduce la o repartizare inegala a
materialului genetic intre cele doua celule nou formate si antreneaza o
degenerescenta a acestora.
2. Înmugurirease intalneste la celulele de drojdii (Saccharomyces) in
care peretele scheletic emite o evaginatie in care patrunde citoplasma si
un nucleu rezultat in urma unei diviziuni, dupa care se separa complet
de celula mama, de care poate ramane alipit (pe mediu solid) sau sa se
desprinda (pe medii lichide).
3. Fragmentarea talului consta in desprinderea unor parti din corpul
vegetativ, care vor da nastere la indivizi noi. La algele albastre-verzi se
intalnesc hormogoanele, fragmente din colonie care se desprind, la fel si
la algele verzi-pluricelulare filamentoase . 
La cleiul pamantului  fragmentarea are loc la nivelul unor celule
speciale numite heterociste. La licheni, aceste fragmente poarta
denumirea de soredii ce reprezinta cateva celule de alga incorporate de
hife miceliene, ce apar la suprafata talului si care se desprind ușor .
4. Formatiuni vegetative specializate care reprezinta forme de
rezistenta ce asigura inmultirea speciei. Asa sunt sclerotii de cornul
secarei, o impletire compacta de hife ale ciupercii parazite de culoare
neagra violet la exterior si alb-roz la interior. Pe acest sclerot care
asigura rezistenta ciupercii peste iarna, se formeaza primavara
sterigmele ce adapostesc ascele cu ascosporii ce vor realiza inmultirea
speciei. Sclerotii ce se dezvolta in locul ovarului florii de secara
reprezinta produse vegetale medicinale .
La plantele superioare înmulțirea vegitativă se poate realiza pe cale
naturală prin;
5. Organe vegetative :
– Rădăcini tuberizate''Dahlia,,
– Prin tulpini subterane ,,lăcrimioare''
–Prin bulbi,,crin,zambilă,lalea''
–Butași de tulpină,,
Inmultirea pe cale artificiala prin organe vegetative  se practica mai
ales la plantele de cultura la care inmultirea sexuata si producerea de
seminte este mai dificila. Se poate realiza prin:
- separarea tufelor ca
la bujor (Paeonia), roinita (Melissa), calapar (Chrysanthemum
balsamita), tarhon (Artemisia dracunculus) s.a.
- prin butasi, fragmente de tulpini, mentinute in conditii favorabile
inradacinarii sau prin tratarea lor cu biostimulatori sau substante
rizogene. Acest procedeu este raspandit in horticultura la inmultirea
vitei de vie, coacaze negre, muscate sau chiar butasi de frunze ca la
Begonia, Ficus s.a.

- prin marcotaj care se practica la plantele cu tulpini flexibile, care se

acopera partial cu pamant, pana la formarea unor radacini adventive,
dupa care se separa de planta mama. Se practica la vita de vie, coacaze
negre, gutui, mur.
- prin altoire care consta in grefarea unui mugure vegetativ sau ramuri
numite altoi pe o planta cu radacini numite portaltoi. Acest mod de
inmultire vegetativa se aplica in cazul unor soiuri valoroase pe care
dorim sa le multiplicam. Exista mai multe procedee de altoire (prin
alipire, prin ochi, prin despicare s.a.) practicata in horticultura la vita
de vie, pomi fructiferi . Dintre plantele medicinale s-a aplicat la specii
si hibrizi de Mentha. Inurma altoirii tesuturile celor doi parteneri se
sudeaza in calus. Altoiul primeste seva bruta de la portaltoi dar
substantele organice sunt sintetizate de altoi. Compatibilitatea
altoiului este mai frecventa in cazul speciilor apropiate filogenetic.
Propagarea in vitro se realizeaza prin biotehnologii ce se aplica si la
speciile medicinale care nu se pot inmulti prin seminte sau pentru
scurtarea perioadei de reproducere naturala. Acest mod de inmultire este
de data recenta si se poate realiza prin cultura pe medii artificiale sterile
ale tesuturilor si celulelor, care in conditii speciale, prin aport de
hormoni, vitamine, pot genera noi plante pe medii artificiale solide dupa
care sunt transplantate in sera sau camp. Se aplica si in horticultura si
floricultura. Acest procedeu are avantajul ca permite obtinerea de plante
devirozate sau in acelasi timp se pot efectua manipulari genetice, selectii
de mutante, obtinerea de clone si linii celulare valoroase.
INMULTIREA ASEXUATA se realizeaza prin germeni
specializati pentru inmultire dar acestia nu iau nastere in urma unui
proces sexuat. Acesti germeni asexuati se numesc spori si, la majoritatea
plantelor, reprezinta produsul generatiei sporofitice, ceea ce presupune o
alternanta de generatii cu cea gametofitica, producatoare de gameti. La
foarte putine plante, ca de exemplu Fungi imperfecti (Deuteromycete)
se cunoaste numai o generatie producatoare de spori. Exista o mare
diversitate de spori, ceea ce a impus si o clasificare a acestora.
Clasificarea sporilor se face dupa mai multe criterii. Astfel sporii pot
fi obligatorii si facultativi. Cei obligatorii sunt strict necesari pentru
inmultirea speciei. In aceasta categorie se incadreaza ascosporii,
bazidiosporii, teleutosporii, chlamidosporii precum si sporii de
la muschi si de la ferigi.
Sporii facultativi apar numai uneori in ciclul de dezvoltare a speciilor
ca de exemplu sporii bacteriilor in conditii nefavorabile de mediu. La
ciuperci se formeaza numai in anumite conditii favorabile ca de
exemplu conidiosporii sau uredosporii, care se formeaza numai in
timpul verii pe tulpinile si frunzele de grau atacate de Puccinia
graminis .
Dupa mobilitate sporii pot fi mobili si imobili. Sporii mobili se mai
numesc zoospori si sunt prevazuti cu cili sau flageli, se intalnesc la
unele alge si ciuperci inferioare. Sporii imobili sunt lipsiti de
elemente locomotoare si mai poarta numele de aplanospori.
Dupa forma si potenta, sporii pot fi izospori, identici ca forma,
marime si potenta (de ex. la Filicatae) si heterospori diferiti ca forma,
marime si potenta. Asa pot fi macrosporii din care se dezvolta
gametofitul femel si microsporii din care se dezvolta gametofitul mascul
la unele Lycopodiatae (Pteridophytae), Pinophytae si Magnoliophytae.
Dupa locul in care se formeaza sporii, acestia pot
fi externi sau exospori asa cum sunt conidiosporii (conidiile) ce se
formeaza la extremitatea unor hife miceliene ca de ex. la mana vitei de
vie (Plasmopara viticola) sau la mucegaiul verde-albastrui (Penicillium)
sau bazidiosporii la ciupercile cu palarie. Endosporii sau sporii endogeni
se formeaza in interiorul unor sporangii (mucegaiul comun- Mucor
mucedo) , in interiorul unor asce, ascosporii de la Ascomycete , dar si
cei de la muschi si ferigi.
 Dupa numarul de cromozomi, majoritatea sporilor sunt haploizi (n)
si iau nastere in urma unei diviziuni reductionale (meiotice) si numai in
unele cazuri, rare, iau nastere in urma unei mitoze si sunt diploizi.
Inmultirea asexuata artificiala se practica in cazul unor ciuperci cu
valoare economica ca de ex. la cornul secarei (Claviceps purpurea) sau
a ciupercilor cu palarie comestibile (Psaliota sau Agaricus campestris,
Pleurotus ostreatus).
In cazul cornului secarei, conidiosporii, obtinuti din scleroti mentinuti
pe medii artificiale, servesc pentru infectia unor lanuri cultivate de
secara, cu ajutorul unor masini si dispozitive speciale, cand inflorescenta
se gaseste in stadiul de “burduf”. Miceliul dezvoltat va infecta ovarul
florii de secara si se vor produce numerosi scleroti necesari industriei de
medicamente. In prezent cei dezvoltati spontan sunt mai putin frecventi
din cauza utilizarii fungicidelor si pe de alta parte a reducerii
suprafetelor cultivate cu secara. Se evita totodata si contaminarea fainii
de secara cu acesti scleroti toxici.
În cazul culturilor artificiale de mucegaiuri producatoare de antibiotice
(Penicillium s.a.) este vorba de o inmultire artificiala vegetativa prin
cultivarea miceliilor.
INMULTIREA SEXUATA (Reproducerea sexuata)
In acest tip de inmultire, noul organism rezulta in urma contopirii a doi
gameti de sex diferit intr-un proces de fecundare ce are ca urmare
formarea celulei ou sau zigot. Acest mod de inmultire reprezinta un
progres evolutiv deoarece organismul nou format (2n) rezulta din
contopirea a doua garnituri simple (n) de origine diferita (materna si
paterna) are deci un genofond nou rezultat al recombinarii genetice
intra- si intercromozomiale avand in vedere ca gametii ce participa la
fecundare rezulta in urma unei diviziuni reductionale
(meiotice). Deoarece de la celula ou, la embrion, pana la individul adult
se parcurg aceleasi faze de dezvoltare parcurse si de organismele
parentale, este justificata utilizarea notiunii de reproducere. Cu
exceptiabacteriilor si algelar albastre verzi (Cyanobacterii)
reproducerea se intalneste la toate celelalte grupe de plante.
 In functie de organele implicate in fecundare, 'inmultirea sexuata in
regnul vegetal poate fi:
-  gametogamie care consta in unirea gametilor.
- gametangiogamie care consta in unirea gametangiilor, organele
producatoare de gameti, intalnita la unele alge si ciuperci .
- somatogamie care consta in unirea unor celule somatice nediferentiate,
intalnita la ciupercile Bazidiomicete, alge verzi .
In cazul gametogamiei se poate intalni:
- Izogamia- unirea unor gameti identici morfologic, dar diferiti
fiziologic sau ca potenta, notati cu + si - sau femeli si masculi.  Acest tip
se intalneste la unele alge verzi unicelulare .
- Anizogamia (sau heterogamia) in cazul in care gametii sunt diferiti atat
morfologic cat si fiziologic. Gametul femel este de dimensiuni mai mari
si se numeste macrogamet in timp ce cel mascul este mai mic si se
numeste microgamet .
- Oogamia, in cazul in care gametul femel este mai mare si imobil,
purtand numele de oosfera, se formeaza in oogon sau arhegon, iar cel
mascul este mic si mobil, purtand numele de anterozoid si se formeaza
in anteridie. Se intalneste la muschi si ferigi.
In cadrul somatogamiei, amintim si hibridarea somatica care este o
fuziune artificiala intre doua celule somatice, care se aplica in cadrul
biotehnologiilor moderne, urmarind realizarea unor hibrizi somatici
intre organisme care au anumite incompatibilitati de reproducere
sexuata, dar se are in vedere realizarea de noi soiuri, varietati, hibrizi cu
caractere noi, superioare, mai cu seama la plantele de cultura,
ameliorarea, selectia ulterioara. Pentru fuziunea celulelor somatice este
necesar in primul rand indepartarea peretelui scheletic pectocelulozic,
prin tratarea cu enzimele celulaza si pectinaza apoi fortarea fuziunii prin
folosirea unor substante chimice (polietilenglicolul) sau procedee fizice
(electrofuziunea).
          In
regnul vegetal, exista 3 tipuri de plante , in functie de raportul
dintre cele 2 generatii:
1. Plante haplobionte , la care predomina generatia gametofitica, planta
propriuzisa apartine gametofitului se intalneste la muschi (Briophyta),
unele alge verzi (Spirogyra), unele alge rosii si brune.
2. Plante diplobionte  la care predomina generatia sporofitica si la care
cea gametofitica este redusa. Se intalneste la unele alge brune (Fucus)
la Pteridophytae, Pinophytae, Magnoliophytae.
3. Plante haplodiplobionte la care cele doua generatii dezvoltate si
echilibrate. Se intalneste la unele alge brune si rosii.
25.Fazele de creștere și dezvoltarea a celulelor.
Creșterea și dezvoltarea îincep de la o celulă și urmeaza trei faze:
1.Faza embrionară
2.Faza de extindere
3.Faza de diferențiere

1.Faza embrionară de pregătire acelulei pentru dublicare și însuși

procesul de multiplicare,,2–6,,ori.
Intesitatea creșterii nu este prea mare.
Concomitent are loc formarea organitelor celulei.
2. Faza de extindere –se caracterizează prin schimburi structurale și
fiologice:
–FORMAREA VACUOLEI CENTRALE
–HIDRATAREA COLOIZILOR PROTOPLASMATICI
–INTENSIFICAREA BIOSINTEZEI PROTEINELOR ȘI A
TUTUROR PROCESELOR METABOLICE.
3.Faza de diferențiere–etapa de stabilizarea structurii și formei
exterioare a celulei,caracterizându–se printr–o intensitate mică de
crestere. și se formează structurile specifice în funcție de localizarea
celulei.
26.Tipuri de creștere la plante.
Deosebim următoarele tipuri de creștere la plante:
Apicala–caracteristică creșterii rădăcinilor și tulpinilor.
Laterală–pentru plante cu structură anatomică secundară
Intercalară–sunt amplasate la baza nodurilor și a frunzelor.
Bazală–specifică frunzelor și fructelor.
Traumatică–Specifică tuturor organelor capabile de a-și restabili
țesuturile.
Meristema laterală la plante dicotiledonate formează straturi de celule în
jurul tuturor lăstarilor și rădăcinilor și includ:
Meristemele primare-procambiul
Meristemele secundare-cambiul
Meristema apicală se află la vârful lăstarilor și rădăcinilor.
Intercalare se întâlnesc la plantele graminee asupra nodurilor și
determină creșterea în lungime a internodurilor.
27.Specializarea funcțională și structurală a celulelor în țesuturi
vegetale.
Reprezintă un grup de celule ce au aceeași formă,structură,origine,o
anumită localizare în plantă și îndeplinesc aceleași funcții.
Dupa gradul de diferențiere a celulelor destingem:
Țesuturi embrionare:
-Meristematice
-generatoare
-formative
Țesuturi definitive //celule specializate care nu se mai divid//
Țesuturi embrionare:
După Poziția -pe care o ocupă în organele plantelor:
Apicale- în vârful rădăcinii,tulpinii,ramurilor,determinâ creșterea
acestora.
Intercalare-se întâlnesc la plantele graminee deasupra nodurilor și
determină creșterea în lungime a internodurilor.
Laterale-sunt dispuse în jurul auxului plantei,determină creșterea în
grosime.
Dupa origine:
Primordiale- sunt cele care apar din primele diviziuni ale zigotului și
alcătuiesc embrionul seminței.
Primare-iau naștere din cele primordiale.
Secundare-cambiul
Țesuturi definitive:
Țesuturi protectoare-formate din unul sau mai ulte straturi de celule care
acopera organele.
Organele tinere sunt acoperite cu epiderma,format de regula dintr-un
singur strat de celule.
Țesuturi fundamentale produc sau depozitează substanțe.
Unele țesuturi fundamentale depozitaerea apa-țesuturi acvifere(la plante
din zone secetoase)sau aer-'esuturi aerifere(la plante acvatice).
Țesuturile conducătoare –sunt alcatuite din vase liberiene(floemul),care
asigură cieculația sevei alaborate,și țesutul lemnos,care conduce seva
brytă spre corpul plantei.
Țesuturile mecanice sau de susținere-sunt formate din celule vii cu
pereți celulozici și celule alungite,ligniflcate,moarte.
Aceste țesuturi oferă tărie și soliditate plantelor.
Țesuturile secretoare sau glandulare-sunt grupări de celule care secretă
substanțele păstrate sau eliberate de plante în mediull extern.
28. Organogeneza la plante.
Morfogeneza –reprezintă formarea individuală aplantelor ce include
procese de creștere și dezvoltare:
A celulelor (citogeneza),țesuturilor(histogeneza),organelor,
(organogeneza).
Care sunt genetic programate și coordonate între ele.
Organogeneza la plante –apatiția,diferențierea,dezvoltarea organelor
vegetale.
Organogeneza constituie procesul de formare a germenilor, rădăcinilor
sau mugurilor vegetativi sau florali.
Organogeneza se subdivizează radiculară,de lăstari și florală,cu
formarea mugurilor florali.
29.Fazele decreștere și dezvoltare a plantei.
Dezvoltarea individuală la plante se împarte în perioade:
-embrionara
-juvenilă
-de reproducere
-senencența