INSTITUȚIA PUBLICĂ

LICEUL TEORETIC «MIHAI EMINESCU», MUNICIPIUL CAHUL

IANCU FLONDOR

realizat: BOISTEAN ALEXANDRU ,

elev în clasa a XII-a /profil real/
Verificat: Vrabie Silvia,
profesor de Istorie Universala

CAHUL 2021

Iancu Flondor (n. 3 august 1865, Storojineț, Ducatul Bucovinei, Imperiul Austriac
– d. 19 octombrie 1924, Cernăuți, România) a fost un om politic român din
Bucovina, care a militat pentru unirea acesteia cu Regatul României. Era membru
al familiei nobiliare Flondor.
Studii
Iancu cavaler de Flondor s-a născut la data de 16 august 1865 în orașul
Storojineț (pe atunci în Imperiul Austriac, astăzi în Ucraina) în familia
boierului român Gheorghe cavaler de Flondor (1828-1892). Tatăl lui Iancu
Flondor, Gheorghe cavaler de Flondor, mare proprietar la Storojineț era fiul
lui Nicolai cavaler de Flondor, născut în Milie (1795-1864) și căsătorit în
Storojineț cu Ecaterina von (de) Cârste, fiică a lui Teodor cavaler de Cârste
și a Smarandei (născută von Ralli).[2] Mama sa, Isabella născută von
Dobrowolschi de Buchenthal (1835- 1890), o cunoscută pianistă, provenea
din Rogojești. Isabella Dobrowolschi a avut o soră, Ludmila, căsătorită
Ianoș. Familia Dobrowolski a fost de origine poloneză, însă încă în secolul
XVIII s-a romanizat prin căsătorii.
Familia Dobrowolski a obținut la 1800 un titlu de noblețe polonez, iar mai
târziu, în Bucovina, titlul nobiliar austriac de Ritter (Cavaler) cu predicatul
"von Buchenthal".
Tatăl lui Iancu Flondor, Gheorghe Flondor a fost deputat al Corpului al
doilea electoral al Curiei (curie = corp electoral - pe timpul dominației
habsburgice) marii proprietăți în legislatura I (1861-1866) al Curiei
comunelor rurale (Storojineț), în legislatura a IV-a (1871-1877), a V-a (1878-
1883), a VI-a (1884-1889) și a VII-a (1890-1891).[3] A fost membru al
Partidei federalist-autonomiste, apoi al celei conservatoare și al Partidului
Național Român „Concordia.”[4]
Iancu Flondor este descendentul unei vechi familii boierești, care a deținut
dregătorii și a avut moșii în Țara de Sus a Moldovei. Familia Flondor era
înrudită din vechime cu familiile Balș, Buhuș, Ureche și alte familii mari ale
Moldovei. S-a căsătorit, la 11 februarie 1899, cu Elena de Zotta (n. 19
decembrie 1876- d. 1918), fiica lui Ioan (Iancu) cavaler de Zotta și a Elenei,
născută Hurmuzaki . Cei doi căsătoriți erau ortodocși după tată și catolici
după mamă.[5].Ei au fost cununați însă în rit ortodox de către preotul paroh
al localității Gogolina, districtul Cernăuți. De menționat că Elena de Zotta,
sora genealogistului Sever Zotta, a fost inițial căsătorită cu Emanoil Flondor
(deputat). Iancu și Elena Flondor au avut trei copii, Șerban (n.1900, d.
1971), Neagoe (n.1901, d. 1952) și Mircea (n.1908, d. 1927).[6][1] Iancu
Flondor a mai avut o fiică adoptivă, Maria, din prima căsătorie a soției sale.
Aceasta era poetă și în perioada 1933-1940 a publicat versuri în revista
„Cuget Moldovenesc” sub pseudonimul Maria Dela Cozia. Maria Flondor a
fost căsătorită cu profesorul Gheorghe A. Cuza. Versurile sale au fost
publicate postum în placheta de versuri Poezii, Iași, 1942.[7] O genealogie a
familiei Flondor a fost elaborată de Sever Zotta, director al Arhivelor
Statului din Iași și publicată în anul 1933[8] În Arhivele Statului, București,
fond Iancu Flondor[9] se găsesc diploma de absolvire a Universității din
Cernăuți și cea de doctor în Drept a celei din Viena, brevetul de locotenent
de rezervă al armatei austriece (1887), brevetul "Crucea comemorativă a
războiului din 1916-1918", brevetul de membru al Ordinului Coroana
României în grad de "Mare cruce", acordat de regele Ferdinand I (1918) etc.
[10] Trebuie precizat că în Arhivele Naționale ale României, București,
fondul personal Iancu Flondor conține 77 dosare, unde se găsesc documente
originale, adrese, scrisori referitoare la familia Flondor, pe de o parte, și la
viața Bucovinei de dinainte și de după Unirea din 1918, pe de altă parte.[11].
După absolvirea studiilor secundare la Liceul German din Cernăuți (k.k.
Ober-Gymnasium in Czernowitz) cu diplomă de bacalaureat (în 1884), a
studiat la Facultatea de Drept a Universității "Franz Joseph" din Viena
(1885-1888).[12] A obținut titlul științific de Doctor în Drept la
Universitatea din Viena (k.k.Universität zu Wien) (în 1894), sub numele
Flondor Johann, Ritter von (din) Storojineț.
În urma serviciului militar (efectuat într-un regiment de husari în Cernăuți) a
obținut brevetul de locotenent de rezervă.
În anul 1892, după moartea tatălui său se stabilește la moșia sa de la
Storojineț și ia conducerea moșiilor Storojineț, Ropcea, Milie și Broscăuți.
Se dedică activității politice, devenind un lider politic al românilor din
Bucovina și militând pentru unirea națională a tuturor românilor.
Pentru sprijinirea emancipării intelectuale și politice a țăranilor de pe moșia
sa (Storojineț), Iancu Flondor a susținut crearea în 1896 a Societății de citire
"Crai Nou". Această Societate depindea de asociația "Școala Română" din
Suceava.[13]
Începuturile carierei politice
Iancu Flondor s-a implicat în viața politică a Bucovinei încă de la sfârșitul
anilor '80 ai secolului al XIX-lea, făcând parte din gruparea politică a
"tinerilor" români, alături de George Popovici, Grigore Filimon, Florea
Lupu, Constantin Morariu, Zaharia Voronca, Constantin Isopescu-Grecul ș.a.
Această grupare a acționat în paralel cu organizațiile politice oficiale, nefiind
acceptați în rândul elitei politice românești o anumită perioadă.
Materializarea acestei colaborări s-a realizat prin organizarea unei mari
adunări politice a românilor în Cernăuți, la 7 martie 1892, care a decis
coagularea tuturor forțelor politice românești într-un partid național unit,
reprezentat prin societatea politică «Concordia». Această dată este
considerată de către istoriografi drept moment al creării Partidului Național
Român din Bucovina. Societatea Concordia a fost înființată de Modest de
Grigorcea din Carapciu pe Siret, viitorul președinte al Societății. Structura
respectivă urma să se întemeieze pe programul publicat cu un an mai
devreme în paginile "Gazetei Bucovinei", organ de presă care a fost susținut
și de Iancu Flondor. Deși "tinerii" s-au implicat activ în campania electorală,
reprezentanții "bătrânilor" lideri politici conservatori bucovineni au obținut
majoritatea mandatelor încredințate românilor, acest fapt conducând la
perpetuarea atitudinii moderate în rândurile clasei politice conducătoare
românești. „Tinerii” s-au declarat nemulțumiți și au început să-i acuze pe
membrii Dietei și ai Comitetului Țării de faptul că nu foloseau limba română
în aceste foruri, preferând germana și că nu serveau românismul în măsura
dictată de imperativele epocii.
În anul 1897, gruparea "tinerilor", nemulțumiți de politica pasivă promovată
de elita tradițională a bătrânilor boieri de la „Concordia”, de absența unor
acțiuni ferme și de accentuarea disensiunilor între membrii conducerii
societății "Concordia" și unii deputați ai Dietei și Parlamentului imperial, în
frunte cu Iancu Flondor și juristul Gheorghe Popovici (poetul Teodor
Robeanu), s-a constituit într-un comitet cu scopul de a contribui la
structurarea unui partid național puternic. Noua formațiune politică formată
(denumită ulterior Partidul Poporal Național Român sau Partidul Național
Radical Român) a încercat să preia conducerea Partidului Național Român
din Bucovina. Organul de presă al partidului a devenit ziarul "Patria" (1897-
1900), având ca principal finanțator pe Iancu Flondor, ziar editat de
transilvăneanul Valeriu Braniște.
Tânăra generație de politicieni susținea un radicalism în viața politică și în
atitudinea față de administrația Bucovinei, dorind spre deosebire de
conservatori, să emancipeze masele românești (țărani, meseriași, intelectuali
din lumea satelor și din orașe), conștientizând necesitatea formării unui
suport social pentru derularea luptei contra tendințelor ce aduceau prejudicii
întregii națiuni.
În august 1898, după retragerea lui Victor baron (1880) de Stârcea din viața
politică, în fruntea Partidului Național Român a fost ales Ioan Lupul,
căpitanul țării, iar liderii "tinerilor", Iancu Flondor și Modest Grigorcea au
devenit vicepreședinți. În toamna anului 1898 Iancu Flondor a fost ales
deputat în Dieta Bucovinei, cu unanimitate de voturi, din partea Colegiului
II al marilor proprietari. Cu prilejul inaugurării sesiunii Dietei Bucovinei la
28 decembrie 1898, Iancu Flondor a afirmat că va lupta pentru promovarea
dreptului autohtonilor la utilizarea limbii materne: „Voi lucra totdeauna într-
acolo ca limba noastră să domineze nu numai în cameră, ci să fie
întrebuințată și în actele oficiului". În toamna anului 1918 a fost primar al
orașului Storojineț.[14]

Retragerea sa din funcțiile deținute

Iancu Flondor s-a retras din toate funcțiile politice deținute la 15 aprilie 1919
(când a demisionat din guvernul Ion I.C.Brătianu, în urma unui conflict cu
Ion Nistor), dezamăgit de moravurile politice ce se instaurau. În concepția
lui Iancu Flondor, integrarea Bucovinei trebuia să urmărească
descentralizarea și crearea de autonomii provinciale. În schimb, Ion Nistor
era adeptul unei centralizări de tip liberal francez, promovând ideea
conducerii provinciei fără organe legislative și executive proprii. În locul lui
Flondor, este desemnat istoricul Ion Nistor. După spusele proprii, el a
demisionat din guvernul României, "atunci când ar fi trebuit să facă jertfe de
cinste", în fața "afacerilor veroase" pe care unii din colegii săi din guvern le
făceau în defavoarea Bucovinei și bucovinenilor.[37] Reacția lui Iancu
Flondor a fost generată de desemnarea lui I. V. Stârcea ca ministru delegat
pentru Bucovina în locul lui Ion Nistor (în guvernul Averescu), Stârcea fiind
acuzat de afaceri ilegale cu pădurile Fondului Bisericesc.
În anul 1920 a intrat în Partidul Poporului, condus de generalul Alexandru
Averescu[38][39], însă la 2 mai 1920 a demisionat din Partidul Poporului. În
anul 1921 Take Ionescu, care încerca să găsească o soluție pentru formarea
noului cabinet (ce urma să fie numit la 17 decembrie 1921) i-a contactat pe
Matei Cantacuzino și pe Iancu Flondor care avea reputația de om integru și
cu spirit practic, constructiv, pentru a sonda șansele includerii acestora în
viitorul său guvern.[40] Matei Cantacuzino a declinat oferta, iar Iancu
Flondor, deși sosit în capitală, a acționat spre găsirea unei soluții
independente de guvernul Take Ionescu.(Ion Bitoleanu, op. cit. p. 30)
La 2 iunie 1919, Iancu Flondor a organizat o adunare publică în sala
Primăriei din Cernăuți, la care au participat primarul Cernăuțiului Gh.
Șandru și alte personalități politice importante, alături de reprezentanții
comunităților germană, ucraineană și evreiască.[41] Scopul acestei adunări a
fost acela de a analiza activitatea depusă de către Iancu Flondor în calitatea
sa de fost ministru delegat pentru Bucovina și de a dezbate modul de
organizare a provinciei până la adoptarea unei constituții. Adunarea a
adoptat o Moțiune a cărei publicare în ziarul „Bucovina” a fost interzisă de
către cenzură. Acest document face referire la necesitatea înființării unui
consiliu administrativ care să gestioneze problemele provinciei, elaborarea
unei reforme electorale, garantarea drepturilor la întrunire și liberă
exprimare.
Retras la Storojineț, Iancu Flondor a urmărit îndeaproape evenimentele
politice din România, menținând relații strânse cu reprezentanții partidelor
aflate în opoziție față de PNL. Era dezamăgit de scandalurile politice,
abuzurile guvernanților și luptele politice. În martie 1923, îi scria lui Iuliu
Maniu: "Tot timpul am urmărit cu cel mai viu interes acțiunea
Dumneavoastră politică în vederea restabilirii dreptății și a legalității vieții
politice din România întregită fiind și eu convins că viitorul țării și nației
noastre este strâns legat de drept și legalitate, și că visul secular al unei
Românii întregite, prospere și puternice nu este realizabil decât numai pe
această cale" [42].
Iancu Flondor, decorat cu Marea Cruce a Ordinului Coroana României de
către Regele Ferdinand a trecut la cele veșnice la data de 19 octombrie 1924
în orașul Cernăuți. Vlad Gafița, în teza sa de doctorat[13] precizează că
Iancu Flondor s-a stins din viață în conacul său din Flondoreni (Storojineț).
Conform cumnatului său, Sever Zotta[43] "Moartea i-a provenit din
embolie, de care își dădea foarte bine sama, zicând adeseori că el nu va trăi
mult. Sâmbătă 18 0ctombrie s-a simțit destul de bine; a luat masa și s-a
retras la 9 ceasuri. Până la 10 oare sara a fost la el cumnatul său dl. Octavian
Zotta, fratele meu [al lui Sever Zotta] căruia i-a zis să-i salute pe ceilalți...A
doua zi, servitorul observând că până la 11.30 dimineața nu este chemat de
stăpân a intrat în cameră și l-a găsit mort în pat în o expresie foarte liniștită."
Un ziar din Franța, Journal des dėbats[44] a anunțat astfel decesul lui Iancu
Flondor: „La semaine dernière est mort, dans son château de Flondoreni, M.
Jean de Flondor, ancien ministre d'Etat et président du gouvernement
provisoire de Bucovine, lors de l'écroulement de l'empire d'Autriche-
Hongrie.”
Statul român i-a organizat funeralii naționale, reprezentanții regelui și ai
guvernului depunând coroane. A fost înmormântat în cripta familiei din
curtea bisericii "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril" din Storojineț în 23
octombrie 1924. După ocuparea sovietică a Nordului Bucovinei, mormântul
lui Iancu Flondor este profanat, iar monumentul funerar este distrus. La 28
noiembrie 1991 este sfințit un nou monument funerar, ridicat prin osârdia
Episcopiei Ortodoxe din Oradea și grija Societății pentru Cultura
Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți.

Alte activități sociale

A fost membru de onoare al Societății Academice Junimea din Cernăuți
(1897) și al Societății Academia Ortodoxă. A fost redactor-șef al ziarului
"Patria" (1897–1900), de asemenea coeditor și coproprietar al publicației de
propagandă românească în l. germană Bukowiner Journal (1902–1903). A
fost președinte al Partidului Poporal Național Român din Bucovina și al
Partidului Creștin Social Român din Bucovina (1908–1910). Din perspectiva
funcțiilor deținute, cea mai importantă rămâne activitatea pe plan politic.
Din documentele păstrate în fondul personal Iancu Flondor, menționat mai
sus, se constată preocuparea lui Flondor pentru organizarea Partidului
Național Român din Bucovina, fixându-i statutele lui, după care se
conturează principalele direcții din programul acestui partid: pe plan extern
-apropierea de țările vecine României din Peninsula Balcanică, pe plan
intern—reforme pentru clasa țărănească, crearea Casei Rurale, încurajarea
industriei casnice țărănești, crearea unui credit comercial și industrial pentru
întărirea clasei de mijloc, înființarea Casei Spitalelor la sate și orașe etc.