Hanu-Ancuței

"FÂNTÂNA DINTRE PLOPI"

Mihail Sadoveanu
Supranumit „Ceahlăul Prozei Romanești”, Mihail Sadoveanu a fost un scriitor deosebit de
prolific, lăsând posterității o operă monumentală care se întinde pe o jumătate de secol.
Contemporan cu trei generații de scriitori (antebelică, interbelică și postbelică) este autor a
peste o sută de titluri. In perioada interbelica dăruiește mai multe capodopere, devenind
creatorul romanului istoric in literatura romana. Anul 1928 marchează maturizarea artistică a
autorului, prin apariția ciclului de povestiri Hanu Ancuței. Este echivalentul romanesc al celor
“1001 de nopți” arabe , apropierea aceasta fiind dictata de tipul poveștilor, istorii felurite
adunate din toate mediile sociale, însă unite sub numitorul comun al excepționalului si sub cel
al timpului de mult trecut( aproape mitic, legendar) in care s-au petrecut.
Locul Șeherazadei este luat de diverși naratori, majoritatea si protagoniști ai întâmplărilor
descrise, sau cel puțin martori, colportori, care, intra-un grai moldovenesc de o savoare
deosebita recreează lumea din tinerețile lor aventuroase .
Opera „Fântâna dintre plopi” face parte din volumul de povestiri „Hanul Ancuței”, fiind cea de-a
patra povestire.
Povestirea este o specie a genului epic în proză de scurtă întindere, cu o acțiune simplă, lineară,
cu personaje puține în care se prezintă o întâmplare din viața unui personaj. Aceasta este
caracterizata de narațiune subiectiva, in care nu se focalizează asupra personajului, ca in
nuvela, ci asupra atmosferei, întâmplărilor care au, de regula, caracter neobișnuit si sunt
prezentate cronologic, urmărind un singur fir epic. Naratorul este necreditabil datorita implicării
nemijlocite in diferite grade -protagonist, martor sau colportor- in acțiunile relatate.
Tema surprinsa in aceasta povestire este cea a iubirii, o iubire tragica , născuta intre o țiganca
tânăr, pe nume Marga si căpitanul de mazili, Neculai Isac. Această iubire este surprinsă în mai
multe ipostaze. Una dintre ele ar fi dragostea la prima vedere. Urmează întâlnirile pe ascuns,
iubirea cu obstacole, imposibilă și cea tragică. Între cei doi existau impedimente precum
diferența de rang social, de etnie și religie, ce făceau acea iubire imposibilă.
Titlul operei, format din două cuvinte semnificative, „Fântâna”, în care apa sugerează viață,
iubire (eros), dar și moartea (thanatos) și plopul, considerat arborele singurătății, copac
blestemat, de crengile căruia s-a spânzurat Iuda, desemnează locul de întâlnire al celor doi:
„Fântâna dintre plopi”. Numărul plopilor din jurul fântânii – patru, sugerează tot moartea,
prezenta locului sugerând predestinarea pentru un loc tragic, tainic, singuratic.
Sadoveanu folosește procedeul compozițional al povestii in poveste sau al povestirii in rama.
Prezenta structurii de povestire în ramă atrage multiplicarea vocilor narative. Mai întâi, apare
un narator fără nume, ca voce a scriitorului integrat grupului de la han și recunoscut de ceilalți
ca aparținând acestei comunități speciale. Prezenta sa este marcată în text prin persoana I a

FANTANA DINTRE PLOPI Page 1 of 5

verbelor și a pronumelor care susțin subiectivitatea relatării. Totodată, perspectiva lui narativă
se bazează pe o omnisciență limitată, prin deschiderea căreia el evocă timpurile depărtate,
legându-le de timpul narațiunii sale. Pe parcurs, acest narator devine ascultător, iar la final reia
rolul de a unifica cele 9 istorisiri. Rând pe rând, se integrează în spațiul povestirii cele 9 voci
narative aparținând unor naratori foarte diverși în privința condiției sociale. Toți naratorii au în
comun harul istorisirii și capacitatea de a selecta din trecut fapte extraordinare, pilduitoare.
Rama este reprezentata prin discursul naratorului care oferă informații despre hanul unde
poposeau drumeții, despre identitatea acestora. Povestirea propriu-zisa schimba perspectiva
narativa: ea se încadrează in rama. In „Fântâna dintre plopi” naratorul este căpitanul N. Isac.
Incipitul narațiunii trasează reperele spațio-temporale: „într-o toamnă aurie am auzit multe
povesti la hanul Ancuței”; timpul, marcat aici printr-o primă sintagmă „într-o toamnă aurie”,
este unul nedeterminat, străvechi.
Spațiul e întruchipat, în imaginea hanului, având semnificația unui loc privilegiat în care, odată
intrați, oamenii pătrund miraculos într-o altă dimensiune a lumii. Hanul este topos specific
sadovenian alături de moara, crâșma, prilejuind întâlnirea celor care deapănă povesti si amintiri.
Hanul este o proiecție in miniatura a Moldovei, dar a celei neatinsa de înnoirile civilizatoarea,
este un spațiu conservator, scos din timp, dar stabil prin valorile perene. In incinta hanului se
adăpostesc drumeți proveniți din toate paturile sociale ale Moldovei: pastori, negustori, țărani,
călugări, militari, boieri, domnitori, haiduci, vagabonzi.
Organizata clasic, urmărind momentele subiectului, povestirea căpitanului Neculai Isac are
menirea sa impresioneze si sa dea o lecție despre iubire si trecerea neîndurătoare a timpului
celor prezenți.
Narațiunea debutează cu reîntâlnirea după un sfert de veac la hanul Ancuței celei tinere, dintre
comisul Ioniţă de la Drăgănești si căpitanul N. Isac. Cu finețe epica, autorul prelungește trecutul
in prezent stabilind o legătura afectiva intre timpul real si cel legendar. Comisul Ioniţă si N. Isac
s-au îmbrățișat bucuroși, cel dintâi întrebând-l de împrejurările in care si-a pierdut lumina
oculara. Căpitanul N. Isac istorisește drama petrecuta ascultat de ceilalți drumeți poposiți ala
han. Pentru crea interesul celor din jur, momentul povestirii este intenționat amânat sub
pretextul așezării la adăpostul grajdului a calului.
Locul întâmplărilor evocate este, și aici, hanul, marcat de aceeași prezentă a hangiței
întruchipată atunci de cealaltă Ancuța. De altfel, hangița cea tânără creditează autenticitatea
relatării lui Neculai Isac, amintindu-și că a auzit de la mama ei o poveste înfricoșată.
Naratorul evocă o întâmplare trăită de el în tinerețe, în urmă cu peste 25 de ani, „pe aceste
meleaguri”. În povestire se relatează un singur fir epic, o tristă poveste de iubire care a avut rol
de inițiere pentru tânărul de odinioară.

FANTANA DINTRE PLOPI Page 2 of 5

În expozițiune se precizează timpul și locul, arătându-se că totul s-a petrecut „într-o toamnă ca
asta” la hanul Ancuței, pe când Neculai Isac negustorea vinuri în ținutul Sucevei. Atunci a făcut
popas la han și a întâlnit pe malurile Moldovei un grup de țigănci între care a remarcat o fată de
vreo 18 ani.
Intriga precizează faptul că tânărul se îndrăgostește de frumoasa țigancă.
Desfășurarea acțiunii redă într-un ritm alert evenimente dramatice. După o noapte petrecută la
locul numit Fântâna dintre plopi, tinerii își stabilesc o altă întâlnire la întoarcerea lui Neculai Isac
din ținuturile Pașcanilor. Revederea a avut, însă, un final tragic. Fata i-a mărturisit că țigăncii
plănuiesc să-l omoare pentru a-i lua banii.
Punctul culminant este marcat de momentul când, avertizat, Neculai Isac încearcă să scape din
încăierare, dar este rănit la un ochi și își pierde vederea.
Deznodământul impresionant arată că, reîntors la fântână cu ajutoare, tânărul găsește urme de
sânge și înțelege că fata a fost omorâtă și aruncată în fântână.
Naratorul Neculai Isac poate fi apreciat în structura de ansamblu a cărții, ca ipostază a
povestitorului romantic, fascinat de întâmplări care țin de experiențe interioare, sufletești. El nu
face numai evocarea evenimentelor trăite în tinerețe, ci evaluează întâmplările ca om matur,
recunoscând că le-a trăit cu sentimentul aventurii și al nesăbuinței. De aici, tonul nostalgic
marcat de regretul că n-a putut stăvili faptele tragice petrecute odinioară.
In aceasta povestire întâlnim doua coordonate ale vieții rurale evidențiate de narator: pasiunea
erotica si conștiința demnității umane. Sentimentele trăite de protagoniști sunt grave, ajungând
pana la sacrific ca in tragediile lui Shakespeare. Vânzând-o prima oara pe Marga, căpitanul simți
ceva in el de parca ar fi băut o băutură tare. Apoi dorința de a o revedea ii provoacă o neliniște
asemănata de erou cu pojarul.
Marga este o adolescenta de 18 ani, obligata de conducătorul șatrei sa mimeze dragostea pe
care ea nu o trăise încă. Deși o fata simpla, Marga suferă din pricina condiție de obiect erotic
vândut in scopuri criminale sau de jaf. Totuși accepta nu numai de teama represaliilor, dar si
pentru ca ii disprețuiește pe cei bogați poposiți la han si amatori de aventuri; aceștia văzând in
femeie un simplu obiect al plăcerilor.
Marga se îndrăgostește sincer de N. Isac, pentru ca acesta o respecta ca pe o ființa egala cu el șu
nu o jignește cumpărând-i intimitatea.
După ce vinde vinul in ținutul Sucevei, se întoarce la han cu o suma mare de bani, înainte
tovarășilor săi, nerăbdător sa-si reîntâlnească iubita. Marga învățase din experiențele anterioare
ca bărbații care o căutau, nu mai doreau s-o cunoască in zilele următoare. Gestul lui N. Isac de
întoarcere la ea aducând-i scurteica de vulpe promisa o determina sa devina sensibila la glasul
inimii si-i promite ca-l va aștepta Oana va muri lângă fântâna iubirii lor. Pentru întâia oara,

FANTANA DINTRE PLOPI Page 3 of 5

Marga se revolta împotriva condiției sale si nu mai accepta sa fie complice la acte rușinoase.
Pentru gestul ei va plăti cu viată, găsind-si sfârșitul in fântâna dintre plopi.
Finalul povestirii readuce cititorul in lumea hanului, unde moș Leonte zodierul comentează cu
nostalgie ca fântâna dintre plopi nu mai este, s-a dărâmat ca toate ale lumii. Aceasta constatare
sugerează ideea ca odată cu trecerea timpului, chiar si întâmplările cele mai dramatice își pierd
acuitatea(impactul). Singurul care continua sa fie obsedat de imaginea fetei este bătrânul N.
Isac, care privește cu ochiul rămas teafăr in neagra fântâna a trecutului. Fântâna cu adâncurile
ei simbolizează viată si moartea reunite in amintirea unei femei care a dat dovada de
devotament absolut in numele iubirii.
Personajele ce apar in cadrul narațiunii sunt schematizate, ele servind rolului de executori, fiind
folosite pentru a reliefa o acțiune extraordinara ;nu se insista decât asupra acelor caracteristici
strict necesare in context.
Protagonistul, căpitanul Neculai Isac este un erou tipic sadovenian, aparținând unei atmosfere
specifice, romantice, fiind un erou excepțional in situații excepționale.
Apariția sa la han , parca de pe “ tărâmuri depărtate”, prilej de caracterizare directa de către
narator ”om care arata încă frumusețe si bărbăție” cu “nas vulturesc si sprâncene întunecoase”
care indica vitejie, cutezanța, acțiune , iar faptul ca in ciuda vârstei “se tine drept si sprinten pe
cal” arata calitățile unui om deosebit, care vor fi demonstrate de istorisirea lui.
Stigmatul pe care îl poarta, cel al ochiului “stins si închis” care ii da ceva “trist si straniu” ,arata
indirect firea sa aventuroasa si incita comesenii, ii face curioși sa afle împrejurările in care s-a
întâmplat nenorocirea.
Tot caracterizarea directa, de data aceasta făcută de comisul Ioniţă, personaj emblematic al
seriei, indica un profil romantic: “pentru o muiere care ii era draga își punea totdeauna capul”.
Autocaracterizarea urmărind aceeași idee: “îmi erau dragi ochii negrii si pentru ei calcam multe
hotare” indica un personaj îndrăgostit de viată si plăcerile acesteia dar si firea tinereasca
,nechibzuita ,de “om buiac si ticălos”.
Modalități de caracterizare indirecta sunt de asemenea prezente; printre acestea menționam
vestimentația personajului care indica statutul social înalt “nasturi de argint, ”blănița de jder”
etc.
Tot indirect îl definesc pe erou si acțiunile sale :tresărirea la vederea fetei frumoase “parca as fi
înghițit o băutură tare”, indica o fire romanțioși, căreia nu ii lipsesc, sensibilitatea “i-am
mângâiat ochii”, generozitatea “ceru pentru sine si soți vin vechi in oale noua” si spiritul
cavaleresc (își tine promisiunea fata de fata).
“Ochiul mare si neguros care privea in fântâna trecutului” este semnul suferinței încă vii.

FANTANA DINTRE PLOPI Page 4 of 5

Talentul de narator al lui Neculai Isac este anticipat de sosirea lui la han, ascultătorii sunt
atenționați de firea excepționala a acestui om prin introducerea pe care i-o face “maestrul de
ceremonii”, comisul Ioniţă care îl recomanda ca “prietin vechi”, „tovarăș de tinerețe” , deci om
de aceeași valoare morala si spirituala, căruia ii cedează rândul la istorisirea unei povesti ,
recunoscând-i astfel calitățile.
Comisul Ioniţă, personaj omniprezent in cadrul volumului, alături de Ancuța este cel care oferă
ocazia unei povestiri extraordinare. Personajele secundare sunt schematice, reduse la câteva
trăsături, sau descrise unidimensional.
Astfel, Marga este tânără, frumoasa si cu suflet bun, fără a-i lipsi misterul si viclenia , tipic
feminine; Hasanache este tipul bătrânului profitor si uneltitor , iar cealaltă Ancuța are atributele
bunei gazde , la fel ca si cea din prezent , o continuare fireasca a mamei sale.
Textul se sprijină pe narațiunea dominantă combinată cu secvențe descriptive și cu dialogul.
Relatarea personajului-narator se încheie cu deznodământul povestirii, dar narațiunea are un
epilog care constă în dialogul ascultătorilor și în comentariile naratorului anonim, care
înregistrează efectul actului narării asupra povestitorului: întoarcerea spre sine și în trecut.
Lectura aceste povestiri nu impresionează neapărat prin redarea fidela a particularităților
limbajului regional moldovenesc, deloc de neglijat, ci prin nivelul la care ajunge acest limbaj.
Expresia este tipic populara, de o savoare lirica deosebita, care captivează prin oralitate si
impresionează prin seva folclorica . Odată rostite, cuvintele trăiesc singure, prind si dau viată
unei vechi lumi, recreate prin zicere.
Arhaismele prezente(“arnăut”, „scurteica”)sunt numeroase însă folosite cu naturalețe, in mod
tipic pentru discursul taranului roman, caracterizat de eufonie si muzicalitate.
Per total, narațiunea se remarca prin sobrietatea stilului, impusa de subiect.
Pe drept cuvânt una dintre cele mai frecventate opere sadoveniene, Hanu Ancuței este mai
mult decât o culegere de povestiri, așa cum G Călinescu afirma in „Istoria Literaturii Romane” :
Hanu Ancuței reprezintă „ o capodopera a idilicului jovial si a subtilității barbare” . Este o
opera unica prin valoarea, cu subiect nemaiîntâlnit in literatura romana.

FANTANA DINTRE PLOPI Page 5 of 5