Îndreptar de lucrări practice de fiziologie - Aparatul cardiovascular 1

CATETERISMUL CARDIAC

Cateterismul cardiac este o metodă invazivă de investigaţie a aparatului cardiovascular, realizată prin
introducerea unor sonde (catetere) în cavităţile inimii. Calea de introducere poate fi o venă periferică,
pentru investigarea inimii drepte, sau o arteră periferică, pentru investigarea inimii stângi. Metoda
permite măsurarea presiunilor din vase şi cavităţile inimii, efectuarea angiocardiografiei, a oximetriei
sanguine şi obţinerea curbelor de diluţie pentru substanţe indicator. Folosind sondeelectrod pot fi
înregistrate potenţialele intracavitare.

 M Ă SURAREA PRESIUNILOR

 Tehnica. Măsurarea presiunilor se face conectând capătului extern al cateterului la un traductor

de presiune, care permite înscrierea continuă a curbelor de presiune în funcţie de ECG, care
reprezintă traseul de referinţă care este (fig.III-34). De pe aceste curbe se calculează apoi
presiunile maxime, minime şi medii corespunzătoare ciclului cardiac; valorile normale ale
acestora sunt reprezentate în fig.III-35.

AP VD ECG

AD

Figura III-34. Curba de presiune normală la retragerea sondei din artera

pulmonară (AP), în ventriculul drept (VD) şi apoi în atriul drept (AD). De
remarcat că nu există diferenţe de presiune sistolică între artera pulmonară şi
ventriculul drept şi nici diferenţe de presiune diastolică între ventriculul şi
atriul drept.
 Importanţa. Presiunile din cavităţile inimii se modifică caracteristic în cazul malformaţiilor
congenitale, funcţionării anormale a valvelor cardiace (stenoze sau insuficienţe) sau tulburărilor
de contractilitate miocardică; gradul acestor modificări are importanţă diagnostică şi
prognostică.

 ANGIOCARDIOGRAFIA

 Tehnica. Angiocardiografia se realizează prin injectarea pe cateter a unei substanţe de contrast

radioopace şi înregistarea imaginii obţinute pe film, cu ajutorul razelor Röntgen.
 Importanţa. Angiocardiografia permite studierea anatomiei radiologice a cordului şi marilor
vase, servind pentru diagnosticul malformaţiilor congenitale şi a funcţionării anormale a
valvelor cardiace. Pe baza imaginii radiologice a ventriculului stâng se pot calcula volumele
ventriculare (fig.III-36).
 VTD VTS
L
D
L
h

V= K x D 2 x L

Figura III-36. Schema imaginii angiografice a cavităţii ventriculului stâng la sfârşitul

diastolei şi respectiv a sistolei şi modul de calculare a volumelor ventriculare. K
reprezintă o constantă de proporţionalitate, în funcţie de distanţa la care se face
înregistrarea pe film.
 Valorile normale obţinute prin această metodă, raportate la suprafaţa corporală sunt:
 Volumul telediastolic (VTD): 70±20 ml/mp
 Volumul telesistolic (VTS): 24±13 ml/mp
 Volumul sistolic (VS): 45±13 ml/mp
 Fracţia de ejecţie (FE): 0.67  0.08
 Coronarografia reprezintă o variantă angiografiei care constă în injectarea selectivă a
substanţei de contrast în vasele coronare, în scopul aprecierii integrităţii acestora (fig.III-37).

OAD OAS

ADA ACD ACx

ADA
ACD

ACx

Figura III-37. Reprezentare schematică a aspectului angiografic a arterelor coronare în incidenţele

oblică anterioară dreaptă (OAD) şi oblică anterioară stângă (OAS); ACD = artera coronară dreaptă,
ADA = artera descendentă anterioară, ACx = artera circumflexă.

 OXIM ETRIA SANGUIN Ă

 Tehnica. Se recoltează pe cateter sânge din diferite sectoare circulatorii; din acest sânge se
determină saturaţia oxigenului prin metode chimice sau fotometrice. Rezultatele se exprimă fie
în ml de oxigen la 100 ml de sânge, fie procentual faţă saturaţia maximă a hemoglobinei în
oxigen; între cele două exprimări există o relaţie constantă, ştiind că 1 g de hemoglobină
complet saturată, fixează 1.34 ml oxigen.
  Valorile normale ale saturaţiei oxigenului din sângele recoltat din diverse teritorii sunt
reprezentate în fig. III-35.
 Importanţa. Saturaţia oxigenului se modifică în malformaţiile cardiace unde există o
comunicare între cavităţile inimii dreape şi cele ale inimii stângi. Pe baza modificării saturaţiei
oxigenului se poate calcula debitul sanguin de scurtcircuit, care traversează comunicarea
anormală.
 Metoda Fick permite calcularea debitului cardiac pe baza oximetriei sanguine, conform
principiului rerprezentat în fig.III-38.

Figura III-38. Reprezentare schematică a principiului calculării debitului cardiac pe

baza metodei Fick. La traversarea circulaţiei pulmonare, cantitatea de oxigen preluată
de sânge este egală cu produsul dintre debitul circulator în această circulaţie şi diferenţa
concentraţiei oxigenului între vena pulmonară (CO 2Vp) şi artera pulmonară (CO2Ap);
acestea pot fi determinate, recoltând sânge din aceste teritorii prin cateterism cardiac.
Contitatea de oxigen preluată reprezintă consumul de oxigen al organismului (VO 2) şi el
poate fi măsurat folosind sisteme de respiraţie în circuit închis sau estimat pe baza unor
tabele sau nomograme.

 C U R B E L E DE D I L U Ţ IE

 Tehnica. Curbele de diluţie se obţin prin injectarea unei substanţe indicator într-un anumit
sector circulator, urmată de recoltarea sângelui distal de locul de injectare; cu ajutorul unui
densitometru, bazat pe modificările densităţii optice a sângelui, se traseză continuu curba de
variaţie a concentraţiei substanţei respective în funcţie de timp.
concentraþia indicatorului

recirculaþie

ARIA

timp

Figura III-39. Curba de diluţie obţinută la injectarea rapidă a unui indicator în vena
cavă inferioară şi recoltarea lui din sistemul arterial. Debitul cardiac este invers
proporţional cu aria de sub curba de diluţie; cel de-al doilea vârf, reprezintă
recircularea indicatorului.
  Importanţa. Deoarece diluţia substanţei injectate este invers proporţională cu debitul circulator
în respectivul teritoriu metoda poate servi la calcularea debitului cardiac (fig.III-39).

 ELECTROCARDIOGRAM A INTRACAVITAR Ă

 Tehnica. Înregistrarea electrocardiogramei intracavitare se face prin tehnica cateteris-mului

cardiac, folosind sonde cu unul sau mai mulţi electrozi, conectate la un aparat de amplificare şi
înscriere grafică a variaţilor de potenţial. Geneza undelor electrocardiogramei intracavitare se
bazează pe aceleaşi principii ca şi la electrocardiograma de suprafaţă (fig.III-40).
 Importanţa. Înregistrarea electrocardiogramei intracavitare ajută la diagnosticul tulbu-rărilor de
ritm. Prin intermediul sondei intracavitare se poate practica şi stimularea cardiacă în scop
diagnostic sau terapeutic.

Figura III-40. Reprezentare a aspectului

unei electrocardiograme unipolare intra-
cavitare recoltate din diverse regiuni.
VCS=vena cavă superioară, VCI=vena
cavă inferioară, AD=atriul drept, VD=
ventriculul drept. a=potenţial de venă
cavă superioară, b=potenţial de venă
cavă inferioară, c=potenţial de AD supe-
rior, d=potenţial de AD mediu, e=
potenţial de AD inferior, f=potenţial de
VD.