Tema 3. Fiziologia generală a sistemelor senzoriale.

Sensibilitatea mucoasei bucale, analizatorul

gustativ. Sensibilitatea dureroasă generală şi stomatognată.

1. Notiune de sistem senzorial. Rolul fiecărui compartiment al analizatorului. Receptorii,

clasificarea lor, mecanismul de excitare, Legea lui Weber - Fehner. Adaptarea receptorilor,
mecanismul adaptării.

Sistemul senzorial cuprinde organe care recepționează diferiți excitanți din mediul înconjurător, care
sub forma de impulsuri bioelectrice este transmis de la receptor pe traiectul nervilor la sistemul nervos
central care poate fi măduva spinării sau creierul. Transformarea excitantului din afară la nivelul
organului receptor într-un impuls nervos are loc prin o serie de procese fizico-chimice, fiind apoi din
nou interpretat la nivel central.
Funcția senzorială a sistemului maxilofacial constă în formarea senzațiilor
gustative,tactile,termice,dureroase,precum și în reacționarea la vibrații,la presiune în parodont și
articulații temporo-mandibulare,în masticație și vorbit ,la excitația proprioreceptorilor mușchilor
masticatori,mimetici și ai limbii.
Analizatorul(sistemul senzorial) conține trei compartimente.
Primul(periferic) ,transformă energia stimulului în excitație,adică percepe informația și o codifică în
sens bioelectric.
Al doilea compartiment(conductor),prezintă neuroni aferenți și intercalari din formațiunile
subcorticale ale SNC,care propagă biocurenții de la receptori spre cortexul cerebral.În formațiunile
subcorticale are loc amplificarea și dublarea excitațiilor,aici se produce transcodificarea și filtrarea
informațiilor.
Al treilea compartiment(central sau cortical)reprezintă zona senzorială a cortexului cerebral,aici are
loc analiza și sinteza supremă a excitațiilor aferente și formarea senzațiilor respective.

După caracterul informației avem 6 tipuri de senzații-gustativă,pentru rece,pentru cald

,dureroasă,proprioreceptivă și tactilă.

După specificul lor,numeroși receptori ai cavității bucale se împart în 3 grupuri-

1.Somatosenzoriali-tactili,termici(cald/rece)și nociceptivi-dureroși
2.Chemoreceptori-gustativi
3.Proprioreceptori
Receptorii organelor regiunii maxilofaciale se excită concomitent,ca elementele unui analizator
complex.La aprobarea hranei și în procesul masticației se excită și receptorii
parodonțiului,proprioreceptorii mușchilor maseteri și ai ATM.Datorită excitabilității diferite a
receptorilor și particularității de prelucrare a informațiilor în segmentul conductor al sistemelor
senzoriale,anumite impulsuri nervoase sosesc în centrul cortical superior cu diferită viteză și durată de
timp.

Receptorii tactili primii reacționează prin generarea descărcărilor bioelectrice nervoase.Aceste

descărcări au o amplitudine mare,durata mică și se propagă rapid prin fibrele nervului lingual.Ei
prezintă informația despre momentul atingerii,despre consistența și forma substanței alimentare
indiferent de proprietățile sale chimice.
Apoi,urmează impulsurile de la receptorii termici,care au amplitudine înaltă,se propagă repede și
informează despre nivelul de încălzire a acestei substanțe.
Cel mai tarziu apar impulsurile de la receptorii chimici,de o amplitudine joasă, frecvență
mică,impulsurile aferente au un caracter lent.
Dispersia în timp a impulsurilor de la receptorii tactili,termici și chimici constituie 0,1-0,2 s,ceea ce
cauzează sosirea consecutivă în SNC a informațiilor despre proprietățile hranei.

La excitarea receptorilor cavității bucale se declanșează reflexe de secreție

salivară,gastrică,pancreatică.Masticația,deglutiția,motilitatea stomacului,de asemenea se realizează în
mod reflex la excitarea receptorilor regiunii maxilofaciale.De asemenea la excitarea acestor receptori
se observă reflexe din partea sistemului cardiovascular-la clătirea gurii cu soluții dulci se dilată vasele
extremităților,iar cu cele acre si amare-se contractă.
Impulsurile de la receptorii cavității bucale inflențează metabolismul,tonusul muscular,sistemul
hematopoietic.Analizatorul oral asigură reacții reflexe stimulatoare a organismului.

LEGEA WEBER - FECHNER

Pragul diferential se defineste prin cantitatea minima de energie (intensitate) ce trebuie sa fieadaugata
stimularii initiale pentru a produce o noua senzatie constientizata de catre subiect.
Formula matematica a acestei legi este: E = k log X + C
unde E =este senzatie; X = valoarea stimulului; k si C sunt constante ale analizatorului. Cu alte
cuvinte,daca dorim sa determinam o crestere a intensitatii senzatiei trebuie sa multiplicam valoarea
energetica a stimulului cu o câtime constanta.

2. Sensibilitarea tactilă oro-facială si termica. Receptorii tactili statici şi fazici, receptorii pentru
cald şi rece. Segmentele conductor şi central ale analizatorului tactil.

Recepția tactilă a mucoasei bucale asigură senzația de atingere,presiune și vibrația.

La atingere reacționează corpusculii Meyssner,situați în straturile superficiale. La amplificarea
excitării mecanice reacționează discurile Merkel cu sediu mai profund în epiteliul mucoasei.Senzația
de presiune,reacția la vibrație apar la excitarea corpusculilor Paccini,din straturille profunde a
mucoasei.

După particularitățile funcționale,receptorii tactili se împart în statici și fazici

Receptorii tactili statici-se excită mai ales la acțiunea statică îndelungată(în aplicarea protezelor
mobile).Ei au sensibilitate mai joasă decat cei fazici,au o perioadă latentă mai lungă,se adaptează
încet.

Receptorii tactili fazici- se excită la acțiune dinamică,sunt extrem de sensibili ,au perioada latentă
scurtă,se adaptează rapid.

Pe fața dorsală a limbii,funcția tactilă aparține papilelor filiforme ,care au formă conică,aderă strans
una la alta.
Receptorii tactili sunt repartizați neuniform.Densitatea lor e mai mare pe varful limbii,pe mucoasa și
pe marginea roșie a buzelor(aici are loc analiza inițială a proprietăților mecanice a substanțelor).Buza
superioară e mai sensibilă decat cea inferioară față de excitațile mecanice.
Sensibilitatea tactilă a mucoasei palatului dur e destul de înaltă.
Cea mai mică sensibilitate tactilă o posedă mucoasa supraveței vestibulare a gingiilor.În regiunea
papilelor gingivale se observă gradientul descendent al sensibilității spre dreapta și stanga de la
centrul arcadei alveolare,sensiblitatea din dreapta fiind mai înaltă din cauza nr mai mare de receptori.

Segmentul conductor al analizatorului tactil e prezentat prin faptul că de la majoritatea

mecanoreceptorilor informația spre sistemul nervos central se propagă prin fibre nervoase mielinice
A-beta.Primul neuron se află în ganglionii senzitivi respectivi,cel de-al doilea în bulb rahidian ,iar al
treilea în talamus.Viteza -30-70m/s

Segmentul central e localizat în circomvoluția postcentrală(neuronul 4) -în zonele senzoriale I și II a

cortexului
Receptorii pentru cald sunt prezentați prin corpusculii Ruffini,iar pentru rece-corpusculii
Krause.Receptorii pentru rece sunt situați în epiteliu sau direct sub el,cei pentru cald-straturile inferior
al acestuia și superior al mucoasei,din care cauza mucoasa e mai sensibilă la rece,decat la cald.
Sensibilitatea pentru cald se caracterizează prin gradientul ascendent de la regiunile anterioare a cav
bucale spre cele posterioare,iar pentru rece-prin gradientul descendent în aceeași
direcție.Predominarea receptorilor pentru rece în regiunile anterioare a cav bucale,iar a celor pentru
cald în regiunile posterioare e determinată de specificul funcțional și de însemnătatea lor în procesele
de termoreglare.Sistemul senzorial pentru rece,care inițiază termoreglarea organismului,mai rapid și
mai adecvat reacționează la schimbările termice a ambianței,pe cand aderanța pentru cald
semnalizează în primul rând despre homeostazia termică a organismului.
Mucoasa obrajilor e puțin sensibilă la rece și mai puțin la cald,percepția căldurii lipsește complet în
centrul palatului dur,iar centrul suprafeței dorsale a limbii nu percepe senzația de rece ,nici cea de
cald.Varful limbii și marginea roșie a buzelor posedă sensibilitate termică înaltă.

Segmentul conductor și central al analizatorului termic.De la receptorii pentru rece pornesc fibre
nervoase mielinice Adelta,cu diametru 1-4nanometri ,viteza 5-15m/s,iar de la receptorii pentru cald
pornesc fibrele nervoase amielinice de tip C cu diametru 0.5-1 nanometri,viteza 0,5-2m/s,ganglionii
senzitivi cu primul neuron se referă la nervii cranieni respectivi.Localizarea neuronilor 2,3,4, al
analizatorului termic corespunde analizatorului tactil.
Cercetarea sensibilității termice se face prin metoda termoesteziometriei la rece sau la cald,prin
determinarea pragurilor diferențiale,precum și prin metoda mobilității funcționale.
3.Recepţia gustativă şi aspectul funcţional al organului de gust. Mugurile gustativ, segmentele
conductor şi central ale analizatorului gustativ. Mecanismul recepţiei gustative. Metodele de
cercetare a sensibilităţii gustative. Tulburări de gust. Legăturile funcţionale ale analizatorilor
gustativ şi olfactiv.

Organ de gust e considerată limba.Limba e o formațiune senzorială polimodală. Mucoasa ei reprezintă

un camp receptiv complicat,care asigură analiza nu numai a excitanților chimici gustativi,dar și a celor
tactili,termici,nociceptivi.Limba e un organ muscular,datorită activității sale motrice,limba prima
contactează cu excitantul și aproba hrana la comestibilitate. Limba deplasează hrana în cavitatea
bucală pentru masticație,împinge bolul alimentar spre sectoarele posterioare,participă la
deglutiție.Mobilitatea limbii asigură o informație bogată despre calitatea hranei ingerate.Elementele
contractile se găsesc în papilele gustative,în mugurii gustativi.Limba e un organ
polifuncțional,deoarece participă în formarea senzorială,digestie,vorbire.

Mugurile gustativ
Element funcțional tipic al organului de simț poate fi considerată papila gustativă a limbii.Unitățile
structural-funcționale a organului de simț gustativ sunt celulele receptoare din componența mugurilor
gustativi a limbii.Mugurii gustativi sunt formațiuni heterocelulare,situate în epiteliul care acoperă
papila gustativă.Polul apical a mugurelui comunică cu cavitatea bucală,iar polul bazal e așezat pe
membrana bazală.Celula receptoare gustativă are forma unui fus ,al cărui capăt apical e înzestrat cu
excrescențe subțiri a membranei.Din nr total de celule a mugurelui gustativ(13-80),celulele receptoare
constituie doar 10%(2-6 celule).În mugurele gustativ se află celule bazale cu rol de
mecanoreceptori.Aici se află și sustenocitele(celule de sprijin),care sunt orientate ca celulele
receptoare,au dimensiuni mai mari,de formă cilindrică ,inzestrate cu microvilozități,care nu pătrund în
porul mugurelui.Spre deosebire de celulele receptoare(întunecate), acestea sunt celule deschise.Ele
îndeplinesc funcția secretoare,participă la formarea masei amorfe cu proprietăți de cementare,la
crearea stratului premembranar a glicocalexului(procesele recepției gustative).
În componența mugurilor gustativi se găsesc celule de forma unei haltere,care conțin amine
biogene,cotecolamine,serotonină cu rol de neurotransmițători,favorizand mecanismele de apariție a
excitației în aparatul receptiv.Aceste substanțe participă in reglarea microcirculației regionale.
Mugurul gustativ e o celulă heterogenă,cu inervație aferento-eferentă,iar sistemul de ultracirculare
poate fi socotit ca element funcțional primar,papila gustativă fiind element secundar.Mugurul gustativ
îndeplinește o funcție specifică,participă la formarea senzației gustative ca un simț polimodal,cu
ajutorul chemoreceptorilor.Stimulii gustativi sunt percepuți de receptorii specifici, particularitățile
mecanice a hranei-celulele bazale ,caracteristicile termice=de terminațiile nervoase libere.
Celulele receptive gustative se localizează în mugurii gustativi(circa 2000),concentrate îndeosebi în
papilele limbii-fungiforme,foliate,calciforme.Papilele fungiforme sunt localizate mai ales pe varful
limbii,cele foliate în formă de 3-8 plici paralele cu lungimea de 2-5mm-la baza suprafeței laterale a
limbii.Papilele calciforme 9-15-se află în regiunea rădăcinii limbii,are formă inversă a cifrei V.Pilierul
mucoasei care înconjoară fiecare papilă calciformă,e separat de ea prin fisură adancă,în care se deschid
ducturile glandelor seroase mici,localizate la buza papilelor în țesutul interstițial. Secreția acestor
glande umectează și dizolvă substanțe gustative,nimerite pe suprafața papilelor,contribuind la
înlăturarea de pe papile a resturilor alimentare ,mărind posibilitatea contactului ei cu porțiile
excitantului alimentar.
Mugurii gustativi solitari sunt localizați în palatul moale,peretele posterior al faringelui si epiglotă.

Segmentele conductor şi central ale analizatorului gustativ

În fiecare mugure gustativ pătrund fibrele nervoase care formează sinapsele receptoaferente. Mugurii
gustativi din diferite sectoare a cavității bucale sunt atașați fibrelor de la diferiți nervi.Mugurii
gustativi din treimea anterioară a limbii- de la coarda timpanului(ramura n.facial).Mugurii din palatul
moale și dur, amigdalele(n.glosofaringian),mugurii din faringe,epiglotă,laringe-(n.laringian superior-
ramură a n.vag). Aceste fibre nervoase reprezintă prelungirile periferice a neuronilor bipolari,situați în
ganglionii senzitivi(neuronul 1).Prelungirile centrale a primului neuron intra în fasciculul
solitar,nucelii căruia reprezintă neuronul 2.De aici intră în componența lemniscului medial ajunge la
nucelii talamici (neuronul 3).Prelungirile centrale a acestor neuroni pleacă spre cortex ,unde e situat
neuronul 4.
Centrul cortical(principal) are sediul în partea inferioară a zonei somatosenzoriale,unde e limba,dar și
în sectorul inferior al circumvoluției precentrale.Receptorii gustativi se află în cortexul insulei și
împrejurul ei,majoritatea neuronilor din aceste arii e polimodală,reacționand la excitările
gustative,termice,mecanice și nociceptive.

Mecanismul recepției gustative

Substanța gustativă dulce sau amară ,dizolvată în salivă,pătrunde prin porii mugurilor
gustativi,interacționează cu glicocalexul și e absorbită de membrana microvilozităților ,în care sunt
montate proteinele receptive pentru dulce si pentru amar.La acțiunea sărurilor și acizilor se schimbă
concentrația electroliților langă celula gustativă.Crește permeabilitatea membranei celulei gustative
,urmează difuziunea ionilor și depolarizarea membranei,apare potențialul receptor.Potențial receptor se
răspândește prin membrană,prin sistemul microtubular al celulei spre polul bazal al acesteia.
În celula gustativă se formează mediatorul(acetilcolina,serotonina,subst hormonoide de natură
protetică),care în sinapsa receptoroaferentă provoacă apariția potențialului postsinaptic excitant,apoi a
potențialelor de acțune în porțiunile extrasinaptice ale fibrei nervoase,care se propagă mai departe.
În fibra nervoasă,la acțiunea diferitor excitații gustative,apar impulsuri nervoase de o anumită
frecvență,durată și configurație care determină senzația gustativă.

Metoda de cercetare
Cercetarea se efectuează prin metoda de determinare a pragului senzației gustative (gustometria) și
prin metoda de mobilitatea funcțională.
Metoda pragului gustometric permite de a determina pragul senzației gustative separat pentru fiecare
substanță gustativă-dulce,sarată,acră sau amară.Astfel,pentru dulce pragul concentrației se considera
soluția hidrică de 0,1% a zahărului ,pentru acru- soluția acidului hidric de 0,0025% ,pentru sărat-
soluția NaCl de 0,05%,pentru amar-soluția chininei de 0,00001%.Suprafețele laterale a limbii sunt
cele mai sensibile la sarat și acru,varful-la dulce,iar radacina limbii-la amar.
Metoda de mobilitate funcțională-permite determinarea numărului papilelor gustative active a limbii
în diferite stări funcționale a organismului(in foame sau sațietate).
Metode indiferente-examenul percepției gustative după parametrii obiectivi a salivației,reacției
vasculare,a cheltuielilor energetice
Metode electrofiziologice,biochimice,biofizice și histochimice.

Tulburări de gust

Unele boli stomatologice -glosalgia(dureri de limbă),glosita(inflamația mucoasei limbei) apar în

patologiile tubului digestiv,manifestandu-se prin pierderea gustului și denaturarea reflexului
gastrolingual.
Tulburările de gust se manifestă în pierderea sensibilității gustative(ageuzia), scăderea
ei(hipogeuzia),creșterea(hipergeuzia) și deformarea (parageuzia). Există tulburări de recunoaștere fine
a substanțelor gustative(disgeuzia), dar și halucinații și agnozii gustative,care se întâmplă în afecțiunile
unor regiuni a creierului,cand omul cu pragurile gustative păstrate nu poate recunoaște substanța
gustativă.

4.Sensibilitatea dureroasă stomatognată. Sistemul nociceptiv al nervului trigemen. Tracturile

ascendente ale complexului trigemenial. Durerea de dinţi (dentalgia). Durerea reflectată în
practica stomatologică.

NB!Teorii a durerii
1.Teoria intensității durerii-durerea nu are receptori specifici.Excitanții care trec un anumit prag
,avand intensitatea aproape de agresivitatea tisulară,provoacă senzația durerii.
2.Teoria specificității durerii-durerea ca senzație specifică,care are aparat receptor propriu,fibre
aferente de conducere și structuri nervoase specifice de analiză și integrare
3.Teorii contemporane -bazate pe teoria specificității.Receptorii specifici pentru perceperea căldurii
reacționează prin impulsație de la temperatura de 38 grade pana la 41 grade Celsius.Receptorii
nociceptivi-se vor include cu apariția impulsației nervoase de la temperatura de 44 grade Celsius și
crește pana la 55grade Celsius.
Astfel sunt depistați receptorii algici,numărul și densitatea lor fiind de 10 ori mai mare în tegment.În
regiunea inghinală aproximativ 100-200/cm2, pe palmă,nas,ureche-sub 40-70/cm2 ,iar în pulpa
dentară,la hotarul smalț-dentină sunt 75000/cm2.Distribuția nociceptorilor în mucoasa bucală e
deosebită(în unele zone sunt absenți-regiunea mucoasei de pe suprafața internă de la molarul secund
pînă la comisura labială,în altele sensibilitatea e exagerată-la nivelul premolarilor superiori și
incisivului lateral,caninului inferior).
Receptorii durerii au un prag de excitare mai mare,dar reacționează în prezența stimulilor nocivi,fiind
numiți nociceptori.Nociceptorii se găsesc în aproape toate organele,tendoane,mușchi,submucoasa
viscerelor,cornee,membrane seroase, peritoneu, pleura, în straturile superficiale a dermei.Ei sunt
polimodali(excitați de diverși factori-termici,mecanici,chimici).
Durerea poate fi provocată atat în țesuturile prevăzute cu terminații libere
nervoase(pulpa,cornee,timpanul),în organe situate în profunzime(periost, os spongios,
mușchi,tendoane,fascii,articulații, pereți vasculari,peritoneu parietal).În parenchimul organelor
viscerale(ficat,plamani,rinichi,intestin)-lipsesc.

Receptorii algici se adaptează foarte lent,din care cauză durerea e o senzație persistentă în timp.
Pragurile durerii au 2 aspecte-perceperea durerii și reacția la durere
Perceperea durerii-fenomen neurologic,pragul perceperii durerii fiind cea mai mică intensitate a unui
stimul,apreciată de individ ca durere.
Reacția la durere-ansamblu de fenomene-vegetative,somatice și psihice.Pragul reacției la durere
reprezintă intensitatea senzației dureroase,care declanșează fenomene somatice(contracția unor
mușchi),vegetative(modificări de puls,TA, respirație,transpirație,apariția hiperglicemiei) și
psihice(anxietate,agitație, dimiuarea atenției,a puterii de concentrație și a voinței,tensiune
psihică).Acest prag depinde de temperamentul persoanei-e scăzut la nevrotici și ridicat la flegmatici.
Factorii care stimulează receptorii algici sunt de origine exogenă sau endogenă. Receptorii algici
conform proprietăților excitanților exogeni se împart în receptori mecanici,termici și chimici.Factorii
endogeni,sunt de natură chimică,fiind rezultantele unor modificări metabolice-amine
biogene(histamina,serotonina, bradichina,substanța P,prostaglandinele,unii ionii-H,K).În reacțiile de
inflamație ,durerea apare ca urmare a activării nociceptorilor cu subst chimice(algogene) ce activează
în egală măsură nociceptorul și membrana acestui neuron senzitiv.
Substanțele algogene sunt de natură sangvinică(prin pătrunderea plasmei în spațiul interstițial
catalizează mecanismele de producere a chininelor- kalidinei, bradichininei).

Mecanoreceptorii-asigură controlul integrității pielii,mucoaselor,burselor articulare

,periodonțiului,suprafeței mușchilor.Se excită la deplasările mecanice a membranei
citoplasmatice,permit influxul ionilor de Na,provoacă depolarizarea.Excitațiile se transmit prin
neurofibrilele Adelta
Termonciceptorii- activați la t inalte și joase,mai inalte de 45 grade,mai joase de 15 grade.Se transmit
prin neurofibrilele Adelta
Chemonociceptorii-situați mai profund,excitant fiind algogenul.Algogenul poate fi
tisular(acetilcolina,serotonina,histamina,prostaglandinele,ionii de Na,K-asupra terminațiunilor
nervoase libere), plasmatic(bradichinina,kalidina-cresc sensibilitatea),eliminați prin terminațiuni
nervoase(subst P).

Durerea ca stare a organismului-o unitate a mai multe componente-fiziologică, psihologică și

socială.Durerea poate îndeplini funcția de semnalizare,poate fi consecința evoluției proceselor
patologice în organele regiunii maxilofaciale- pulpă,periodont,limbă,glande salivare.Impulsația de la
aceste organe poate deveni cauza apariției generatorului excitațiilor patologice amplificate la diferite
niveluri a SNC,inclusiv în complexul de nuclei trigeminali,cauzand dureri cronice.

Reacția organismului la durere include cateva componente

1.Componenta perceptuală-senzația durerii apare pe baza excitațiilor aferente , sosite în SNC de la
nociceptori
2.Reacția motorie reflexă de apărare-înlăturarea factorului nociv
3.Stimularea dureroasă a cortexului legată de activarea formațiunii reticulate
4.Motivația de înlăturare a senzațiilor dureroase duce la formarea unui comportament pentru
tratamentul leziunii
5.Emoția negativă,formată la excitația zonelor negativ-emotive a hipotalamusului,formațiunii
reticulate,zonei limbice,provoacă reacții vegetative, procese hormonale și metabolice a organismului
6.Activarea mecanismelor de memorie -memorarea și ulterior evitarea factorului nociv respectiv.

După criteriul apariției durerii,avem durere somatică și durere viscerală. Durerea cutanată e numită
durere somatică superficială.
Durere somatică profundă=prezentă în muschi,articulații ,ligamente ,structuri osoase,dinți.
Durerea viscerală-cauzată de ischemie tisulară(acumularea metaboliților reziduali prin afectarea
respirației tisulare),extruziunea conținutului viscerelor în cavitatea peritoneală,contracții tonice .
În funcție de durată-durere acută,subacută, cronică.Durerea acută în practica
stomatologică=momentul zonării cav carioase a dintelui cu sondă metalică. Durerea acută e o
semnalizare de agresiune,iar cea cronică e o durere persistentă, de lungă durată.Durerea
cronică=cefalee,dureri spinale în osteocondroză, dureri de origine oncologică. Durerea
subacută=durere gradată,incidentală,continuă, pulsativă,
După cauzele apariției-durere fizică și durere psihică.Prima apare în urma acțiunii directe asupra
țesutului a unor factori fizici de origine externă sau internă.Durerea psihică e determinată de dereglări
psihice axate asupra funcției unui organ afectat.
Durerea fizică poate fi divizată în 3-cauzată de acțiuni din exterior, cauzată de procesele
interne,cauzată de afecțiunile SNC și periferic.
Durerea fizică acută poate fi crea 2 tipuri de senzații dureroase
-durere primară(inițială) ,epicritică,o senzație de durere clară cu latență scurtă, bine localizată
-durere secundară,protopatică-durere surdă,cu latență lungă,prost localizată ,sâcâietoare

Hiperalgezie primară-senzitivarea aferenților primari ai nociceptorilor după lezarea pielii

Hiperalgezie secundară-intensificare senzațiilor dureroase în pielea normală neafectată.
Alodinie- durere provocată de stimuli tactili,termici,altădată inofensivi.
Durere reflectată-durere ce se manfestă în regiunea corpului indepărtată de focarul adevărat al durerii-
stenocardie(provocată de ischemia miocardului,simțită pe suprafața mediană a mainii stangi).Ea apare
în formațiunile profunde,muschi sau organe viscerale,de aceea e greu localizată.Apariția acestei dureri
constă în faptul că neuronii tractului spinotalamic primesc informații de la piele,dar și de la
mușchi,organele interne.Dermatomul e inervat de aceleași segmente a măduvei spinării.Activitatea
celulelor spinotalamice poate fi percepută în structurile somatice înca din experiențele din copilărie.În
caz de activare a acestor neuroni de către informații patologice sosite de la nociceptorii
viscerali,durerea poate fi greșit simțită ca originară.

Durerile în zona feței apar în maladiile dentare,în patologiile organelor interne din cauza iradierii
excitațiilor care pornesc de la organul afectat și prin fibrele nervului vag și frenic,ajung la neuronii
nucleului nervului trigemen.În afecțiunile premolarului 2,molarului 1,durerile se localizeazp pe
obraz,iar zona durerii maximale se află în fosa temporală centrală.În maladiile molarului 2 și 3 durerea
se simte în regiunea mandibulară,punct maxim de durere fiind antitragusul urechii.
În patologia dinților mandibulari ,zonele de durere reflectată pentru incisivi,canini și premolarii I se
află în regiunea mentonieră.Dacă imaginar se trage o linie de la unghiul gurii în jos pana la intersecția
cu marginea mandibulei-aceasta va indica punctul durerii maximale.Pentru premolarul 2 zone nu e
strict determinată.Molarii 1,2 proiectează durerile în regiunea sublinguală,punctul maxim de durere-
mai jos și posterior de unghiul mandibulei sau în regiunea conductului auditiv extern.În maladiile
molarului 3-durerea maximală e localizată anterior de m.sternocleidomastoidian.
Durerile reflectate dispar după tratamentul adecvat al dinților.Uneori după extracția dintelui poate
apărea o durere falsă,o durere a dintelui inexistent,numită durere-fantomă,cauzată de excitarea
îndelungată a alveolei dentare prin inflamație sau sub acțiunea bucăților de os sau a tartrului
dentar.Impulsurile aferente ajung în ariile de proiecție dentară pe cortex și aici se formează focarul de
excitație stagnantă,fiind izvorul durerii-fantomă.În acest caz ,manoperele locale nu sunt suficiente și e
necesar de intervenit cu anumite remedii cu acțiune asupra SNC.
Nociceptorii pielei obrajilor și a mucoasei bucale reprezintă terminațiile nervoase nonîncapsulate
libere ,care au diferite forme-cili,spirale,plăcuțe.Sensibilitatea dureroasă exprimată se remarcă în
sectorul mucoasei pe suprafața vestibulară a mandibulei în regiunea incisivilor laterali.Suprafața orală
a mucoasei gingivale poseda cea mai joasă sensibilitate algezică.Pentru papilele gingivale ,pragul
excitării dureroase mecanice variază de la 35-65g/mm2.Sensibilitatea nociceptivă cea mai înaltă se
constată la papilele gingivale frontale.La papilele gingivale a molarilor ea se micșorează.Pragul
excitării dureroase a mandibulei e mai mic.Din partea dreaptă sensibilitatea e mai înaltă față de cea
stangă,inervația feței din dreapta fiind mai bogată.Pe suprafața internă a obrajilor se găsește un sector
îngust,lipsit de sensibilitate dureroasă.
În țesutul periodontal se afla atat terminații nervoase libere cat și receptori de tipul corpsculilor
Meyssner.În rețelele terminațiilor nervoase sunt afundate fibre conjunctive a periodonțiului,aceasta
organizare permițând activarea receptorilor periodonțiului la apăsarea dintelui sau atingerea de el.
Cel mai mare nr de nociceptori se află în țesuturile dentare.Astfel întru-un centimetru pătrat al dintelui
găsim 15000-30000 de nociceptori,la hotarul dintre smalț-dentină nr lor ajunge la circa 75 000 .

Sistemul nociceptiv al n.trigemen- fibrele aferente primare de la nociceptori și termoreceptorii regiunii

capului pătrund în trunchiul cerebral în componența nervului trigemen(unele din fibre-prin nervii
facial,glosofaringian,vag)coboară prin tractul spinal al acestuia la segmentul cervical superior al
măduvei spinării.În componența tractului spinal găsim aferenții unor mecanoreceptori.Axonii lor
formează terminații sinaptice pe neuronii de ordinul 2(deutoneuroni) în nucleul spinal al nervului
trigemen.Acești neuroni transmit prin tractul trigeminotalamic informațiile despre semnalele
dureroase și termice de la față,cav bucală și pahimeninge la nucleul ventromedial posterior al
talamusului(VMP).VMP trimite proiecțiile la cortexul somatosenzorial.Neuronii nucleului spinal se
proiectează de asemenea spre nucleul central lateral al complexului intralamelar al nucleilor talamici.
Un rol esențial are tractul trigeminoreticulotalamic,care transmite excitația de la pulpa dentară și
nociceptorii altor structuri maxilofaciale-prin nucleii nespecifici a talamusului(parafascicular,central
lateral, central median,grupul intralaminar). Acești nuclei conțin neuroni polimodali care răspund la
diferiți stimuli.Aici sunt și neuroni care răspund numai la afecțiuni dureroase.Încadrarea formațiunii
reticulare,nucleilor specifici și nespecifici ai talamusului în procesul de transmitere a informațiilor
nociceptive de la org maxilofaciale determină prezența acestora în zonele senzoriale a cortexului,în
aria lui orbitofrontală și structurile limbicohipotalamice.
În zonele senzoriale a cortexului se observă organizarea topică a structurilor maxilofaciale,în special a
dinților.Celulele corticale care răspund la excitarea pulpei dinților se împart în 2 grupuri
1.neuronii grupului F(FAST)-raspund la excitarea pulpei dinților 1,2 ,cu perioada latentă
scurtă.Informația spre ei sosește prin tracturile trigeminotalamice,care se termină pe neuronii nucleului
ventromedial posterior al talamusului,formand proiecții directe în zona senzorială orală a cotexului.
2.neuronii grupului 2-S(Slow)-raspund la excitarea pulpei dinților 4-8,cu perioada latentă lungă.
Acești neuroni sunt activați prin caile trigemino-reticulo-talamice,care se termină în nucleii nespecifici
ai talamusului,formand proiecțiile talamocorticale vaste.
Zona senzorială 1 formează un sistem senzorodiscriminativ care determină calitatea,localizarea
spațială,intensitatea durerii dentare,reglează actele motorii,formează senzația ddurerii primare
epicritice.,
Zona senzorială 2 receptează info nu doar de la nucleii specifici ai talamusului dar și de la nucleii lui
nespecifici.Această zonă e responsabilă pentru percepția durerii ca o excitație de tip senzitiv ,stabilirea
acțiunilor care pot fi periculoase și formarea reacțiilor protectoare adecvate,pentru declanșarea
mecanismelor sist antinociceptiv.
Aria infraorbitală a cortexului participă la formarea manifestărilor emotiv-afective complexe a durerii
și trăirilor psihice legate de ea,mai ales în cazul lezărilor și deformărilor în regiunea
maxilofacială.Generalizarea excitațiilor nociceptive prin nucleii intralaminari ai talamusului asigură
antrenarea structurilor limbice în procesul de prelucrare a informației nociceptive sosite și formarea
portretului vegetativ,a componentelor motivațională și emotivă a reacției dureroase,precum și
prelungirea reacțiilor adaptive.După sosirea excitațiilor în porțiunile centrale a creierului,se formează
senzațiile de durere urmate de reacțiile comportamentale,emotiv-afective și vegetative,îndreptate spre
păstrarea integrității țesuturilor regiunii maxilofaciale.

Durerea de dinți(dentalgia)-se referă la durerea cea mai atroce și apare în afectarea dintelui de către
procesul patologic.tratarea dintelui intrerupe și înlătură durerea.Tratamentul uneori reprezintă o
manoperă dureroasă,în protezare e necesară intervenția și la nivelul dintelui sănătos,ceea ce provoacă
senzații dureroase.
Dentina neprotejată de smalț e frt sensibilă față de excitanții polimodali-termici ,chimici(soluții de
diferite concentrații), mecanici(presiune).Excitarea receptorilor dentinei provoacă durere,deoarece în
c3analiculele dentinare se află terminațiile nervoase libere.Există și teoria hidrodinamică a
sensibilității dentare, conform căreia creșterea presiunii hidrostatice a lichidului sau a temperaturii lui
în canaliculele dentinare provoacă deplasarea prelungirii odontoblastelor,care au legături cu
terminațiile nervoase a pulpei.Una din funcțiile receptorilor dentinei e identificarea canaliculelor
dentinare deschise dinafară în urma lezării prin intervenția unor factori nocivi-
toxine,enzime,microorganisme.
Excitarea receptorilor pulpei dentare chiar și la o atingere ușoară provoacă senzația de durere extrem
de puternică,datorită inervației.În partea coronară a pulpei dentare fibrele nervoase și terminațiile
nervoase libere formează o rețea subodontoblastică bogată.O parte din fibrele nervoase subțiri pătrund
prin canaliculele dentinare în dentină,ajungand la hotarul smalțodentinar. Pe langa fibrele amelinice
subțiri,în pulpă există și fibre moniliforme,terminații amielinice perivasculare.Fibrele aferente a pulpei
dentare se referă la grupul A-beta,A-delta și C.Fibrele A-beta sunt activate de stimulii mecanici
aplicați pe țesuturi dure a dintelui,A-delta transmit excitația la acțiunea factorilor mecanici și
termici,fibrele C sunt excitate la acțiunea unui stimul termic foarte puternic.
Dentalgia e însoțită de convergența la neuronii corticali ai semnalelor analgezice de la aferenții pulpei
dentare și a țesuturilor adiacente,ce determină iradierea vastă a excitației și dificultatea localizării
durerii.Dentalgiile se proiectează nu doar în focarul procesului patologic,dar și la distanță de
el(cap,gat,față)-durere reflectată.La baza aparițieizonelor proiecționate se află interacțiunea stransă
dintre neuronii nociceptivi și nonnociceptivi din nucleii complexului trigeminal dar și cu nucleii
formațiunii reticulate.Un rol important joacă reprezentarea fină a pielii în scoarța cerebrală,care ocupă
o suprafață mare în aria senzorială,ce determină convergența excitațiilor nociceptive și nonnociceptive
pe neuronii corticali,care controlează sensibilitatea pielii diferitor sectoare a feței,capului,gatului.În
unele cazuri in urma extirparii apar dureri fantomă din cauza deaferentației.Extirparea dintelui duce la
creșterea excitabilității odată cu deficitul concomitent al proceselor inhibitoare în neuronii
SNC.Aferentația nociceptivă care a precedat extirparea,creează un fond de circulație continuă a
excitației.Aferentația suplimentară în timpul extirpării dintelui declanșează circulația ,creând
generatorul excitațiilor patologic amplificate,percepute de neuronii corticali ca dureri de lungă
durată,deseori permanente.Antrenarea în procesul de circulație a excitațiilor patologic amplificate
,percepute de neuronii corticali ca dureri de lungă durată,desoeri permanente.
Antrenarea în procesul de circulație a excitațiilor patologic amplificate din cateva structuri encefalice
formează sistemul algezic patologic.În durerile fantomă măsurile curative locale nu duc la dispariția
sau reprimarea durerii,deoarece focarul acestora se află în structurile encefalice ,asupra cărora trebuie
de acționa prin amplificarea mecanismelor de inhibiție ,inclusiv psihoterapeutice.

5.Sistemul antinociceptiv în modularea durerii. Nivelele sistemului antinociceptiv. Mecanismele

endogene (urgent, de scurtă şi lungă durată, tonic) ale modulării durerii. Bazele fiziologice ale
analgeziei în practica stomatologică. Anestezia

Sistemul antinociceptiv-sistem endogen de control și de reglare a sensibilității algezice,ce prezintă

receptori opiați specifici în neuronii creierului și a compușilor morfinoase-mănători
endorfinelor,encefalinelor,dinarfinelor ,elaborați în creier.Acest sistem e constituit din mai multe
componente și include multe structuri ale SNC,care formează diferite niveluri.
Primul nivel-integrază structurile bulbului rahidian și a mezencefalului-subst. cenușie
periapeductuală(SCPA),nucleii rafeului(NR) și formațiunii reticulare. Stimularea acestora provoacă
efectul numit analgezie de stimulare. Mecanismele neurochimice a sistemului SCPA-NR sunt opioide
și serotoninergice.Cel serotoninergic asigură dezvoltarea efectului analgezic de scurtă durată,iar
mecanismul opioid dezvoltă efectul analgezic de lungă durată.Nucleii formațiunii reticulare(nucleul
reticular lateral)asigură inhibiția neuronilor nociceptivi din coarnele posterioare a măduvei spinării,a
porțiunilor interpolare și caudale a nucleilor complexului trigeminal,realizate prin mecanismul
neurochimic adrenergic.
Analgezia e parțial slăbită la distrugerea SCPA
Structurile primului nivel se integrează în sistemul morfofuncțional de control inhibitor descendent.
Principiul funcționării sale-excitările nociceptive din exterior activează SCPA-NR și nucleii
reticulari,care prin proprietăți inhibitoare reprimă activitatea neuronilor nociceptivi convergenți din
coarnele posterioare a măduvei spinării și din nucleii nervului trigemen,aceasta duce la slăbirea
fluxurilor dureroase spre nivelurile superioare a encefalului.
Un rol important îl au nucleii dorsali ai rafeului,care sunt capabili să limiteze inhibiția descendentă a
SCPA-NR și a structurilor reticulospinale.
Acest nivel funcționează ca un filtru supraspinal,izoland semnalele nociceptive din afluxul impulsației
aferente somatice.

Al doilea nivel=structurile nucleilor ventromedial și dorsomedial al hipotalamusului.Au legătură

directă cu formațiunea reticulară și cu sistemul SCPA-NR.Nucleul ventromedial al hipotalamusului e
zona emoțiogenă negativă, provoacă stresul.
Acest nivel realizează diferențierea reacțiilor organismului la excitanții utili și cei nocivi din mediul
extern și intern.

Al treilea nivel-scoarța cerebrală,anume zona senzorială 2.Această regiune a cortexului primește

informația despre acțiunile extremale mai rapid decat celelate,fiind capabilă să moduleze activitatea
structurilor sistemului antinociceptiv ,formand reacția adecvată contra factorilor lezanți.Zona
senzorială 2 influențează cel mai pronunțat asupra SCPA,stimularea ei provocand un efect analgezic
puternic.Extirparea acestei zone corticale face imposibilă analgezia prin acupunctură.
Sist antinociceptiv mai prezintă și alte formațiuni=nucleul roșu,nucleul caudat, macula caeruleae.

Mecanismele endogene (urgent, de scurtă şi lungă durată, tonic) ale modulării durerii.

Se deosebesc prin durata acțiunii,origine neurochimică,asigurare neurofiziologică.

Mecanismul urgent- activat de stimularea dureroasă deviată.Durata acțiunii lui corespunde timpului de
acțiune a excitantului dureros(nu are postacțiune).E realizat de 1 nivel antinociceptiv SCPA-NR și
nucleii formațiunii reticulare. După origine e un mecanism heterochimic.Acțiunea lui e realizată prin
neuronii serotoninergici și opioidergici.Acest mecanism limitează afluxul nociceptiv la nucleul
neuronilor-releu din coarnele posterioare a măduvei spinării și porțiunilor caudale a nucleilor
complexului trigeminal. Datorită acestui mecanism se desfășoară analgezia concurentă-deprinderea
răspunsului la un stimul dureros în caz de excitare a organismului cu un alt stimul algezic mai
puternic aplicat pe altă zonă receptivă

Mecanismul de scurtă durată- declanșat în caz de acțiune asupra organismului a factorilor lezanți și
stresogeni în scurt timp.Centrul e localizat în hipotalamus,în nucleul ventromedial.Acest mecanism e
realizat prin activarea structurilor adrenergice a hipotalamusului.În asigurarea neurochimică se includ
structurile serotoninergice și opioidergice din sistemul controlului inhibitor descendent.Antrenarea
acestui sistem se datorează efectorilor activatoare descendente din nucleul ventromedial al
hipotalamusului și SCPA.Efectul postacțiunii e scurt .Funcția mecanismului-limitarea afluxului
nociceptiv ascendent la nivel segmentar și suprasegmentar

Mecanismul de lungă durată-se activează cand asupra organismului acționează mult timp factori
lezanți,care provoacă stresul.Centrul lui e constituit din nucleii motivațiogeni ai
hipotalamusului(lateral,supraoptic).După origine neurochimică,acest mecanism e opioid.În realizarea
lui sunt atrase mecanismele serotoninergice și adrenergice a structurilor controlului inhibitor
descendent,datorită legăturii dintre hipotalamus și sistemul SCPA-NR. Astfel,analgezia continua si
după încetarea acțiunii factorului stresogen,fiind un evedențiat efectul postacțiunii.Funcțiile
mecanismului-limitarea afluxului nociceptiv,reglarea activității în structurile controlului inhibitor
descendent ,de informație-culegerea excitațiilor nociceptive din întregul flux aferent,colorația lor
emoțională,asigurand reacția generalizată rapidă contra stimulilor lezanți.

Mecanismul tonic=se află în stare de activitate permanentă.Centrii sunt situați în regiunea

orbitofrontală a cortexului cerebral și in hipotalamus.

Mecanismele neurochimice sunt cel opioid și peptidergic.Funcția-influența inhibitoare permanentă

asupra activității sistemului nociceptiv la toate nivelurile SNC.Această inhibiție există permanent(in
comp cu cel de urgență) chiar și in lipsa excitărilor nociceptive.

Modularea endogenă a odontalgiilor

1 nivel- structurile mezencefalului și bulbului rahidian integrate în sistemul SCPA-NR.Stimularea
electrică determină reprimarea reflexelor de apărare ce apar la excitarea pulpei dintelui.Totodată apare
inhibiția activității neuronilor nociceptivi din complexul trigemen și activarea neuronilor nucleului
magnus a rafeului.Influențele inhibitoare a SCPA-NR sunt lipsite de selectivitate-reprimă raspunsul
neuronal atat la excitarea nociceptivă,cat si cea nonnociceptivă.Inhibiția selectivă numai la excitarea
nociceptivă se observă la activarea nucleilor formațiunii reticulate.Rolul principal il au nucleul lateral
și paragigantocelular,care provoacă reprimarea selectivă a raspunsurilor neuronale din complexul
trigeminal la excitările dureroase cu păstrarea reacțiilor la stimuli inofensivi.

2 nivel-structurile sist limbic,nucleii hipotalamusului si ai amigdalei.Stimularea acestor nuclei

provoacă reprimarea selectivă a reacțiilor neuronilor complexului trigeminal.La limitarea afluxului
algezic ascendent de la nucleii trigeminali participă direct hipotalamusul,complexul amigdalian
participand indirect la reglarea fluxului excitațiilor nociceptive prin influențe modulatoare asupra
structurilor antinociceptive.

3 nivel(superior)-regiunea somatosenzorie a cortexului,modulator central ce reglează activitatea

intrării aferente la diferite niveluri ale snc. Funcția modulatoare a cortexului e asigurată de influențele
descendente asupra structurilor antinociceptive subiacente.

Bazele fiziologice ale analgeziei.

Analgezia poate fi obținută prin acțiune asupra sistemului nociceptiv dar si asupra celui antinociceptiv
al organismului.
-Asupra sist nociceptiv-se obține prin deconectarea în el a diferitor porțiuni.De exemplu anestezia
infiltrativă locală se obține prin blocul temporal al nociceptorilor și fibrelor nervoase preterminale cu
ajutorul subst farmacologice. Un astfel de exemplu e anestezia intraligamentară ce intrerupe
sensibilitatea aparatului ligamentar al dinților.Anestezia trunchiulară se obține prin blocul trunchiurilor
nervoase ce conțin fibre conductoare de excitații de la nociceptori la oricare sector din regiunea
maxilofacială. Anestezia generală-prevede folosirea mijloacelor narcotice pentru narcoză
inhalatoare,dar și a analgeticelor narcotice și nenarcotice nininhalatorii.O acțiune produce pierdea
cunoștinței sau blochează percepția informației nociceptive fără pierdea acesteia.Limitarea afluxului
excitațiilor nociceptive poate fi obținută prin metode de distrucție chirurgicală a diferitor porțiuni din
sistemul nociceptiv,prin intervenții neurochirugicale(în cazul durerilor îndelungate și foarte
puternice).De exemplu o metodă de tratare a nevralgiilor n. Trigemen e distrugerea porțiunii
ganglionului nervului trigemen.
Electroanalgezia poate fi provocată prin acțiunea curentului electric continuu asupra nociceptorilor si
conductorilor nervoși în scopul dezvoltării polarizării lor îndelungate.Excitarea conductorilor nervoși
Adelta provoaca rapid inhibiția primilor neuroni ai sensibilității nociceptive a SNC
Audioanalgezia e bazată pe inhibiția neuronilor nociceptivi din porțiunile caudale a complexului
trigeminal de nuclei de către excitațiile nucleilor cohleari și a ariei auditive corticale.Acestea apar sub
acțiunea zgomotului alb-melanjul semnalelor acustice cu aceeași exprimare a frecvențelor întregului
diapazon sonor,perceput de sistemul auditiv al omului.

-Asupra sist.antinociceptiv-pe calea măririi nivelului de activitate a sist antinoceptiv.Subst

farmacologice(analgetice narcotice și nonnarcotice)stimulează diferite porțiuni a Sistemului
antinociceptiv,scazand afluxul excitațiilor dureroase în centrii superiori ai encefalului.Este cunoscută
metoda electroanalgeziei transcraniene-curenții electrici provoacă pierderea cunoștinței,procesele de
percepție și apreciere a acțiunii dureroase fiind înlăturate.Efectele dispar după administrarea
blocantului specific al receptorilor opiați noloxon
Activitatea sist.antinociceptiv crește în acupunctură și electropunctură.Analgezia devine atat de
profundă ,permitand efectuarea intervențiilor chirugicale de amploare.Analgezia de electropunctură se
realizează si datorită mobilizării opiaților endogeni,deoarece e sensibilă față de noloxon.
Analgezia (din latină analgesia - fără durere) este înțeleasă în medicină ca o scădere sau pierdere a
sensibilității la durere. Ea poate fi provocată intenționat prin introducerea în organism a unei substanțe
analgezice sau poate fi în cazuri foarte rare o boală a sistemului nervos, numită analgezie congenitală.
În cazurile de boală survenită, persoana afectată trebuie să urmeze un program special pentru a
observa starea organismului său, fiind nevoită să viziteze medicul pentru a preveni dezvoltarea bolii.
Este vorba în acest caz de oameni obișnuiți care sunt diagnosticați că au pierdut sensibilitatea de
durere.
În cazurile când analgezia este provocată în scop terapeutic de către medici, se vorbește de obicei de
o anestezie.