Sunteți pe pagina 1din 1

Activitate 2.4.a.

Sinteză pentru activități metodice

În ceea ce privește metodele ca mijloace de dezvoltare a competențelor elevilor, au fost


discutate  o serie de practici stereotipe care blochează inovația curriculară la orele de limbi
moderne, cum ar fi: Manualul-Biblie; gramatica descriptivă ca garant al corectitudinii; traducerea
pentru verificarea înțelegerii; lectura cu voce tare; tema decontextualizată.
Manualul nu ar trebui să fie Biblia. Deși programa școlară reprezintă referința
fundamentală în proiectarea și organizarea învățării elevilor, manualul continuă să fie pentru
mulți profesori reperul de proiectare. Manualul este doar o resursă de învățare pentru elevi, una
importantă dar nu singura și, cu siguranță nu referința pentru proiectarea și organizarea
demersului didactic. Ce facem? Citim cu atenție programa și ne întrebăm ce putem face în mod
concret pentru a dezvolta respectivele competențe specifice la elevi.
Gramatica descriptivă reprezintă un element de conținut care consumă mult timp și oferă
puține ocazii de dezvoltarea a comunicării. Atunci când profesorul dedică un timp anume unor
elemente de construcție a comunicării ca scop în sine, pentru a evidenția un capitol de gramatică,
în cazul fericit va avea elevi care vor reproduce conținutul gramatical și poate îl vor recunoaște/
traduce la nivelul unor texte. La nivel de comunicare însă conținutul nu se transferă pentru că nu
a fost vizată comunicarea ca scop. Ce facem? In cadrul orelor propunem exerciții prin care
aplicăm structurile lingvistice în diferite situaţii uzuale de comunicare.
În urma utilizării unor metode care îi învață pe elevi să lucreze productiv cu ceilalți și
care le dezvoltă activități de colaborare și de ajutor reciproc, se remarcă următoarele:
-crește încrederea elevilor în propriile forțe;
-elevii se exprimă mai ușor oral dar și în scris;
-se asigura condițiile necesare dezvoltării capacității elevilor de a interacționa și de a comunica;
-se dezvoltă o atitudine pozitivă față de competențele specifice de studiu în școală.
Învățarea prin cooperare este stimulativă dacă se realizează în grupuri mici de elevi
deoarece le oferă elevilor posibilitatea să comunice, să-și exprime sentimentele, să joace diferite
roluri și să aibă anumite responsabilități.

Prof. Monica Maria-Magdalena Filimon

Prof. Maria-Magdalena Ciobaniuc

S-ar putea să vă placă și