Decolonizarea Africii

De Arfire Alexandru Valentin

Clasa a XI-a B

Sfârșitul perioadei coloniale in Africa este un eveniment foarte important

in istoria lumii, unul rar discutat de oamenii de rând in comparație cu alte
evenimente din acea perioada. In acest eseu voi evidenția cauzele si rezultatele
decolonizării, precum si de ce a fost un eșec.

In timpul colonizării masive a

Africii din sfârșitul secolul al XIX-lea
si începutul secolului al XX-lea,
Puterile Europene si-au extins
controlul asupra continentului de la
aproximativ 10% in anul 1870, la
90% in anul 1914. Africa fusese
ocupata in totalitate, cu excepția
Etiopiei (atunci numita Abisinia) si a
Liberiei. Împărțirea Africii in acest
mod avea ca scop prevenirea unui nou
război European, însa, așa cum am
aflat, nu a fost cazul, doua războaie
mondiale urmând in următorii ani.

Motivele pentru care Imperiile Europene și-au dizolvat imperiile

coloniale sunt variate, si pe numeroase planuri, fie ele economice sau social.
Doilea Război Mondial a devastat majoritatea economiilor europene, care nu
mai erau in stare sa mențină controlul pe o suprafața atât de mare precum
Africa. O alta influență puternica a fost opinia publica. Cetățenii europeni
puneau din ce in ce mai multa presiune pe guvernele lor sa acorde independenta
popoarelor africane, precum si o numeroase mișcări naționaliste, si de multe ori
anti-europene, ce au izbucnit in de-a lungul întregului continent, iar cetățenii
coloniilor simțeau ca merita sa fie tratați ca egali, având in vedere contribuția
lor in Al Doilea Război Mondial. Un alt motiv, des subestimat, este presiunea
americană pusa pe Aliați de către Președintele Roosvelt, Statele Unite fiind
noua Superputere Globală.
 Independența fostelor colonii a fost obținută in două moduri: pașnic, prin
intermediul referendumurilor si a alegerilor, precum Ghana, prima tara din
Africa sub-samariteană, care si-a câștigat independenta in anul 1957 sau violent,
prin intermediul războaielor, precum Algeria care a purtat un război îndelungat
împotriva metropolei din 1954 pana in 1962. Deși nu au fost in totalitate lipsite
de sânge, dovada fiind Revolta Mau Mau din Kenya ce a eșuat, coloniile
britanice au dus o lupta mai pașnica cu metropola decât cele franceze,
președintele francez De Gaulle a făcând tot posibilul sa mențină controlul
asupra teritoriilor africane franceze, mergând atât de departe incat sa promită
asimilarea coloniilor, ce ar însemna drepturi egale pentru populația indigena. De
asemenea este important sa subliniem ca abordarea britanica a administrării
coloniale era foarte diferita fata de cea franceza. In timp ce Marea Britanie
“conducea indirect” coloniile, dându-le un oarecare nivel de autonomie si
libertate de a protesta împotriva metropolei, Franța încerca sa oprească
propagarea sentimentelor anti-coloniale si a folosit cenzura. De asemenea, in
acel moment, Marea Britanie știa ca independența coloniilor era inevitabilă. In
perioada 1957-1962, 33 de state si-au obținut independența.

Atitudinea portugheza asupra decolonizării Africii a fost diferita de cea a

altor tari europene. Portugalia a refuzat sa renunțe la imperiul ei colonial pana in
anii ’70, când a fost schimbata administrația tarii. Aceasta perioada a fost
cauzata de refuzul metropolei de a ajunge la un consens cu coloniile ei. Acest
refuz a fost in mare parte cauzat de frica. Politicienilor le era frica de lipsa unei
strategii eficiente de a satisface nevoile economice ale tarii din cauza lipsei de
influenta, spre deosebire de Marea Britanie si Franța, care au reușit sa mentina
un fel de neo-colonialism.

Atitudinea Belgiana fata de coloniile sala a fost distincta fata de celelalte

puteri coloniale. Guvernul belgian nu a introdus reforme in teritoriile de peste
oceane pana in anul 1957, când o febra naționalista deja a cuprins populația, iar
oamenii cereau independenta țarii. Conducerea tarii nu a făcut eforturi majore
pana in anul 1959, după o serie de revolte, când au recunoscut independența
coloniilor ca scopul lor final, “fără a procrastina fatal, si fara a se grăbi fatal”.
Din păcate, agitația populației era prea ridicata pentru guvernul belgian, fiind
imposibil sa gestioneze următoarele evenimente dintr-o poziție de putere. Ca
urmare, Belgia a invitat un număr ridicat de organizații naționaliste congoleze la
o “Masa Rotunda” pentru a discuta transferul de putere. După 6 luni, o
“decolonizare instantanee” a avut loc. Pe data de 30 iunie 1960 Congo a devenit
independent, si nu multa după a erupt intr-un război civil dintre Primul Ministru
si Președintele tarii, efectele căruia sunt inca simțite in ziua de azi.

Totuși, cu excepția incidentelor ce s-au încheiat in violenta, decolonizarea

Africii este văzuta ca un eveniment monumental al progresului pe nivel global.
Însa astăzi Africa este cunoscuta, in mare parte, ca un continent al sărăciei si al
violentei. Cum este posibil ca o mișcare cu intenții nobile, precum
Autodeterminarea Popoarelor, sa aibă efecte atât de catastrofice asupra acestor
țari? Răspunsul nu este deloc simplu. Am putea spune ca realitatea de astăzi a
fost pusa in picioare de la începutul colonialismului. In timpul “Luptei Pentru
Africa” puterile colonial nu au luat in seama populațiile indigene. Grupuri de
oameni au fost despartiti de linii arbitrare, pe când alții au fost forțați sa trăiască
cu alții care nu aveau nimic in comun, cultural , religios sau ambele. Singurul
lucru care era important pentru Europeni erau resursele natural si interesele
strategice ale teritoriilor. Aceste acțiuni au dus, in prezent, la țari instabile, ce in
multe cazuri au culminat in războaie civile intre grupuri para-militare. Lipsa de
investiții in infrastructura coloniilor de către metropola a avut de asemenea un
impact asupra fostelor colonii de astăzi.

In ciuda acestor factori, Africa este plina de resurse, acesta este motivul
pentru care Europenii au dorit sa pună stăpânire peste continent. Nu ar trebui ca
tarile africane sa fie extrem de înstărite din cauza asta? Răspunsul scurt este nu.
Răspunsul lung este mai complicat. Economia unei tari este foarte asemănătoare
cu Piramida lui Maslow, conform căreia nevoile oamenilor au diferite priorități.
Economiile sunt asemănătoare. Așa cum o valiza plina cu miliarde de euro este
inutila pe o insula pustie, așa sunt si resursele unei tari precum Congo care nu
are bazele unei economii sănătoase: stabilitate si încredere. Lipsa infrastructurii
duce la lipsa investitorilor, care duce la inabilitatea tarii de a îmbunătății
infrastructura. De asemenea, ajutoarele economice externe ce Congo si multe
alte tari in dezvoltare primesc, este, ironic, unul din lucrurile ce împiedica
imbunatatirea economiei. Ajutoarele externe de multe ori sunt resurse de hrana,
haine sau medicamente, ce sunt distribuite populației pe gratis. Așa cum orice
persoana ce are o înțelegere de baza a economiei v-a spune, este imposibil sa
concurezi cu o afacere ce da un produs gratis atunci când tu îl vinzi, făcând
imposibila apararitia firmelor locale. Este una dintre cele mai grele decizii cea
de a opri ajutorul extern, caci ar însemna moarte a sute de oameni care nu au
acces la apa, hrana sau medicamente. Așa cum a spus si Thomas Sankara, fost
președinte a Burkina Faso: “Cei ce vin sa ne dea grâne, porumb si lapte nu ne
ajută. Cei care chiar vor sa ne ajute ne vor trimite pluguri, tractoare, insecticide,
fertilizante si sisteme de irigație. Asta este definiția mea a ‘ajutorului
alimentar’”.

Nu toate tarile Africii au problem atât de majore. Unele tari, precum

Rwanda, au o economie funcționala si un nivel de trai relativ ridicat, in ciuda
istoriei recente a tarii, care e îmbibata in sânge. Astăzi este o democrație, ce-i
drept, una autoritara, cu un nivel ridicat de stabilitate economica in Africa.

Ce însemna toate aceste lucruri? Este un întreg continent plin de oameni

condamnat sa trăiască intr-o lume instabila creata de puterile coloniale europene
acum sute de ani din motive egoiste? Nu. Lucrurile se imbunatatesc, in
majoritatea tarilor africane in curs de dezvoltare. Pasi mici se iau in fiecare zi.
Unul dintre cei mai importanti este crearea African Continental Free Trade
Area, care este foarte asemănătoare cu începuturile Uniunii Europene, si ar
putea fi începutul unei dezvoltări economice, infrastructurale si culturale in
toata Africa.
 BIBLIOGRAFIE
1. https://link.springer.com/
2. https://www.britannica.com/
3. https://history.state.gov/
4. https://www.cvce.eu/en
5. https://oxfordre.com/africanhistory/