Opera literara “Moara cu noroc” este scrisa de Ioan Slavici si publicata in

volumul “Novele din popor” in anul 1881 si are ca personaj principal pe

“Ghita”, un personaj complex ale carui trasaturi sunt bine evidentiate pe
parcursul intregului subiect, atat prin intermediul caracterizarii in mod direct
cat si prin portretul moral al personajului. (citește Eseu literar Moara cu
noroc)

Tipologizare
Ca personaj principal in nuvela, Ghita se inscrie in categoria personajelor
realiste, nuvela lui Slavici fiind prin tematica, o nuvela realista. Ca personaj
realist el ilustreaza un erou tipic intr-o situatie tipica, reprezentand tipul
carciumarului dominat de lacomia pentru bani, trasatura definitorie care va
marca profund evolutia acestui personaj. Este un personaj rotund, complex,
reprezentand totodata tipul taranului naiv, dar dornic de mai bine,
aspiratie ce devine obsesiva si ce il va distruge psihic si emotional,
evidentiindu-se astfel consecintele distrugatoare pe care le are setea de
avere asupra omului.
Personajul principal al carui statut social si moral se schimba pe parcursul
nuvelei, se abate de la norma morala enuntata la inceputul nuvele “omul sa
fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, bogatia si linistea colibei tale
te face fericit”, la inceputul operei aparand in ipostaza de cizmar cinstit, dar
sarac, dornic de a se imbogati. Ca urmare devine hangiu, la inceput el este
apreciat datorita onestitatii, dar este dominat de obsesia banului in
continuare. Se transforma astfel caracterial in tipul parvenitului, omul care
decate atat spiritual cat si sufleteste, nuvela urmarind degradarea morla ain
toate etapele. Ultima ipostaza a decaderii il infatiseaza ca sot ucigas al
propriei sotii, dominat de frica, de obsesia pentru bani, fiind exploatat moral
de Lica.

Moduri de caracterizare
Ghita este caracterizat in mod direct de catre narator, iar autocaracterizarea
si opiniile celorlalte personaje subliniaza atat trasatura dominanta a
personajului – dorinta de castig, cat si alte trasaturi. In mod indirect,
portretul moral al personajului se evidentiaza tot mai bine pe parcursul
nuvelei, totodata faptele si vorbele acestuia evidentiind din nou trasatura lui
principala. Portretul lui fizic nu este evidentiat, accentul cazand pe cel
moral.

Caracterizarea directa
Prin caracterizarea in mod direct, trasaturile personajului sunt in primul
rand, evidentiate de narator, prin intermediul caruia sunt evidentiate cele
doua ipostaze ale personajului: cea a taranului muncitor si iubitor al familiei
sale (“un om harnic si sarguitor, era mereu asezat si pus pe ganduri, se
bucura cand o vedea pe dansa vesela”) si cea a omului dominat de bani si
de avere, evidentiindu-se schimbarile prin care acesta trece din momentul
in care acesta gusta averea ce il va transofmra in alt om (“acum el se
facuse de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucr de nimic, nu mai zambea
ca inainte, ci radea cu hohot incat iti venea sa te sperii de el”, “cand mai se
harjonea cateodata cu dansa isi pierdea lesne cumpatul si lasa urma vinete
pe brate”). De asemenea, cele doua ipostaze ale personajului sunt
evidentiate si prin afirmatiile celorlalte personaje, in special prin opiniile
Anei care, ca sotie, observa cel mai bine schimbarile prin care sotul
acesteia trece, fiind victima schimbarilor lui. La inceput, Ana era loiala lui
Ghita si avea deplina incredere in el si in deciziile lui (“Ghita este un om
drept si bland la fir, dar e un om cuminte si nu voieste nici sa auda, nici sa
vada, nici sa stie nimic, nu voieste sa atate mania oamenilor rai”), insa
odata cu transformarea sotului ei, ea isi schimba atitudinea fata de
situatie, vazandu-si linistea familiei amenintata de Ghita (“Esti un om
netrebnic si grozav; trebuie sa te fi tialosit tu in tine, pentru ca sa imi spui
ceea ce nu crezi nici tu insuti, zise ea si se indeparta fara zgomot. Tu esti
acela care pleaca inaintea lui ca o sluga, iar nu eu Ghita!”). Vorbele Anei
demonstreaza in final dezamagirea acestea fata de sotul sau, fata de care
nu mai avea respect sau admiratie, din contra, il considera las si
nedemn (“Tu esti om Lica, iara Ghita nu e decat o muiere imbracata in
haine barbatesti, ba chiar mai rau de atat.”).
Totodata, vorbele exprimate in mod direct de Lica Samadaul, ce intentiona
in permanenta sa atraga pe Ghita de partea banilor, incercand mereu sa-i
hraneasca orgoliul prezinta cateva trasaturi ale cizmarului (“Tu esti om
Ghita, om cu multa ura in sufletul tau, si esti om cu minte: daca te-as avea
tovaras pe tine as rade si de dracul si de muma-sa, ma simt chiar eu mai
vrednic cand ma stiu alaturea de un om ca tine”). lica alimenteaza in
permanenta mandria lui Ghita, atrangandu-l in cursa lui bine planificata a
afacerilor necurate.

Autocaracterizare
Propriile afirmatii ale lui Ghita intr-un monolog interior evidentiaza in acelasi
timp slabiciunile lui, dar si un mijloc de autoaparare prin victimizare (Ei! Ce
sa-mi fac?…Asa m-a lasat Dumnezeu!… Ce sa-mi fac daca e in mine ceva
mai tare decat vointa mea? Nici cocosatul nu e insasi vinovat ca are
cocoasa in spinare.”)
Slabiciunea pentru bani este punctata si de narator ce surprinde reactia
lui Ghita la zarirea banilor, acesta fiind foarte insistent asupra evidentierii
placerii de a avea multi bani.
Caracterizarea directa a personajului surprinde astfel opiniile personajelor
despre Ghita, interventiile naratorului asupra caracterului lui Ghita si
autocaracterizarea acestuia ce apare in pozitia de victima a propriei minti si
constinte.

Caracterizarea indirecta
Caracterizarea in mod indirect este realizata prin faptele personajului,
aspiratia obsesiva la avere si bani, ce se va transforma in patima, conflictul
interior si exterior cu celelalte personaje si relatia cu ele.
Ghita se abate de la norma morala enuntata la inceputul operei, fapt ce are
sa conduca la un final tragic, nefericit. Personajul considera ca saracia
echivaleaza cu lipsa demnitatii asa ca alege sa se mute la Moara cu
noroc impreuna cu familia sa, in cautarea unei vieti mai bune, mai bogate.
Cizmarul ajunge din pacate dupa scurt timp dupa mutare, rob al patimilor
banilor, sacrificandu-si familia si linistea in favoarea averii, fiind in
permanenta influentat de Lica Samadaul, stapanul locurilor care fiind un
bun cunoscator al psihologiei umane, exploateaza slabiciunile lui Ghita,
transformandu-l intr-un om diferit fata de cel care era cand a ajuns la
moara.
Odata ce afacerea la Moara incepe sa dea roade, Ghita gusta din
satisfactia castigului, moment in care apare si Samadaul, prima intalnire a
acestora reprezentand un schimb de replici aspre, Ghita incercand sa se
impuna personajului ce-i era superior. Apare dorinta de egalitate a lui Ghita
fata de Lica (“Oamenii ca mine sunt slugi priejdioase, dar prieteni
nepretuiti”) , fapt prin care probabil Lica devine un model al lui Ghita, demn
de urmat, insa nu doreste sa i se supuna acestuia, dar nu are de ales.
Lica si Ghita sunt prezentati in opozitie in ipostazele stapanului si
supusului invins de autoritatea stapanului, neavand posibilitatea de a se
impune, fiind amenintat de Samadau, stapan al locurilor din zona Morii cu
noroc (“Ori imi vei face pe plac, ori imi fac rand de alt om la moara cu
noroc”).
Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala incertitudinea si
nesiguranta care-l domina, teama si suspiciunea instalate definitiv in
sufletul lui. Desi Ghita incearca sa isi asigure cateva masuri de protectie in
momentul in care devine oficial aliatul lui Lica, probabil doar din dorinta
subconstienta de siguranta, frica si smeneria fortat de Samadau nu dispare.
Ghita devine constient in legatura cu faptul ca Samadaul ii controleaza
existenta, suferind o drama psihologica, unde se dezvolta conflictul interior
al personajului intre omul bun care era, omul ec a devenit, dorinta de
impunere si dragostea pentru bani. Faptele lui Lica reflecta slabiciunile lui
Ghita, si acesta, desi era cu sufletul incarcate refuza sa il tradeze pe Lica
datorita amenintarilor lui, astfel nu-l denunta si lasandu-i pe oamenii lui sa
fie arestati pentru afacerile lui Lica. Totodata personajul principal refuza sa
dea amanunte despre afacerile lui Lica si se indeparteaza de familia sa in
favoarea lui Lica si a afacerilor lui. Ghita isi face reprosuri si are remuscari
sincere si dureroase, manifestate prin autocaracterizari. Acesta isi cere
iertare in fata Anei, probabil pentru nevoie disperata de sprijin, insa in
interiorul sau totul se destrama (“Iarta-ma Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu
n-am sa ma iert cat oi trai pe fata pamantului”). Drama emotionala prin care
trece Ghita este alimentat in acelasi timp si de frica de Samadau, Ghita fiind
constient de ce ar putea pati in cazul in care nu i s-ar supune acestuia, dar
care este distrusa de obsesia pentru bani care, la randul ei, este umbrita
usor de omul cinstit si bun care era el de fapt. O foloseste pe Ana drept
momeala pentru a-l demasca pe Lica, nu numai pentru ca il mustra
constinta pentru ceea ce devenise el, dar si pentru gelozia ajunsa la
paroxism. Finalul nuvelei accentueaza setea de razbunare a lui GHita
izvorata din demintatea lui calcata in picioare, singurlui lui gand fiind acela
de a-l prinde pe Lica pentru care ajunge sa-si nesocoteasca nevasta.
Patima pentr bani il dezumanizeaza si Ghita decada prada propriului sau
destin caruia nu i se poate opune, prabusindu-se incet, dar sigur de la omul
cinstit si harnic la statutul de complice in afaceri necurate si crima pana a
deveni chiar el ucigas, omorandu-si propria sotie, ajungand in felul acesta
pe deplin copia lui Lica, crima fiind considerata ultima treapta a
dezumanizarii lui Ghita.
Ghita ajunge ucigajul distrus psihic si emotional si inca fiind insetat de bani
este omorat de Raut pentru faptele sale, in timp ce Lica se sinucide,
iar focul ce cuprinde hanul purifica locul de nelegiuri, minciuni si alte
crime, nelasand vreo urma a celor inamplate.
Relatiile lui Ghita cu personajele din opera variaza in functie de ipostaza
morala in care se afla acesta si evidentiaza trasaturile caracteriale ale
acestuia. In prima parte a nuvelei, Ghita se dovedeste a fi un sot credincios,
intelegator si grijuliu in timp ce in cea de-a doua parte devine un om ursuz,
inchis in sine, apasat sufleteste din pricina constiintei incarcate si in cele
dinurma ucigas. Relatia cu sotia sa se destrama si si se raceste pe
parcursul subiectului, el devenind violent in timp ce ea devine dezamagita
de propriul sot. Ea incepe sa il aprecieze pe Lica tot mai mult pentru ca ii
acorda mai multa atentie decat sotul ei, fiind mai sigur pe sine, inspirandu-i
protectie si siguranta, iar in final ea i se daruieste Samadaului.

Concluzie
In concluzie, Ghita, personajul principal al nuvele psihologice “Moara cu
noroc” de Ioan Slavici este conturat in mod realistic tipic nuvelei
psihologice, al carui statut social si moral se schimba pe parcursul operei.