Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2
de capital trebuie cercetată sub două aspecte interdependente: după sursele şi
metodele de finanţare.
Structura de finanţare a investiţiilor se bazează pe finanţarea internă şi pe
finanţarea externă.
Finanţarea internă se bazează pe resursele generate de agentul economic
investitor, şi anume: o parte din profitul net destinat a fi investit, rezerve formate
în urma repartizării profitului, sume din valorificarea rezultatelor casării
mijloacelor fixe, sume din vânzarea şi cesiunea unor imobilizări.
Practica a demonstrat că la întreprinderile care deja activează investiţiile
pot fi finanţate din următoarele surse:
Rezervele sunt constituite din profitul pe care întreprinderea îl
capitalizează în scopul autofinanţării activităţii. Rezervele se creează din profitul
rămas la dispoziţia întreprinderii, adică din profitul net după plata dividendelor
către acţionari. Sunt de mai multe feluri de rezerve:
rezerve prevăzute de legislaţie;
rezerve prevăzute de statut;
alte rezerve.
Amortizarea activelor imobilizate în perioada de realizare a
investiţiilor. Amortizarea este epuizarea valorii imobilizărilor pe durata
funcţionării utile ale acestora. Amortismentul este suma de resurse băneşti (o parte
a valorii imobilizărilor) ce trebuie recuperată din încasările rezultate de pe urma
realizării producţiei şi prestării serviciilor, în conformitate cu normele uzurii fizice
şi morale ale activelor imobilizate. Amortizarea serveşte ca modalitate de
recuperare treptată a valorii de intrare a imobilizărilor, prin asigurarea resurselor
necesare finanţării înlocuirii mijloacelor fixe uzate, cât şi modernizării acestora.
Astfel, amortizarea este în acelaşi timp atât un element important al cheltuielilor
de exploatare, cât şi o sursă indirectă de finanţare a investiţiilor.
Cesiunea activelor constituie o sursă de finanţare internă ocazională, care
survine mai ales atunci când întreprinderea îşi reînnoieşte activele fixe prin
vânzarea sau casarea celor vechi. Evaluarea acestei resurse poate avea loc înainte
sau după impozitare. Fluxul valoric din cesiunea activelor se supune impozitării.
Încasările din vânzarea utilajelor scoase din funcţiune alimentează fondul
de dezvoltare din care se finanţează investiţiile. Este important ca aceste sume să
fie luate în consideraţie la aprecierea necesarului de capital pentru achiziţia noului
utilaj. Pentru aceasta ele se scad din preţul de achiziţie al noului utilaj.
Sume din reduceri oferite la impozitul pe profitul reinvestit. Acestea
sunt alocate dezvoltării activităţilor economice şi realizării de profituri
suplimentare.
Profitul net (profitul care rămâne la dispoziţia întreprinderii după
achitarea impozitului pe venit) destinat a fi reinvestit. Profitul net se formează
din diferenţa pozitivă a veniturilor obţinute asupra cheltuielilor suportate în
activităţile de antreprenoriat. Pentru investiţii, de obicei, se repartizează numai o
parte din profitul net, deoarece el poate fi distribuit şi pentru alte destinaţii:
dividendele acţionarilor, prime pentru salariaţi etc.
Finanţarea realizată numai cu sprijinul unic al surselor interne prezintă o
serie de avantaje şi dezavantaje.
Avantajele sunt:
conferă un grad mai mare de independenţă şi control asupra
întreprinderii, deoarece acţiunile întreprinse nu se cer a fi justificate cuiva;
reprezintă un mijloc sigur de acoperire a necesităţilor financiare ale
întreprinderii;
menţine independenţa şi autonomia financiară, deoarece nu creează
obligaţii suplimentare (dobânzi, garanţii);
fondurile investite nu necesită a fi rambursate.
Dezavantajele surselor interne de finanţare a investiţiilor constau în
următoarele:
volumul limitat al resurselor financiare;
lipsa posibilităţilor de extindere a activităţii investiţionale într-o
conjunctură favorabilă a pieţei investiţionale;
restrângerea capacităţii întreprinzătorului de a dezvolta afacerea;
posibilitatea de a pierde anumite oportunităţi de investiţii datorită
indisponibilităţii de resurse financiare la momentul potrivit;
acceptarea de către investitor a unui nivel sporit de risc personal etc.
În cazul iniţierii unui proiect nou întreprinzătorul trebuie să dispună de un
capital al său. În condiţiile actuale aceasta este indispensabil, deoarece în luarea
deciziilor în vederea susţinerii unui proiect, băncile, cât şi autorităţile publice,
înaintează ca condiţie volumul minim al resurselor proprii. Investiţia
întreprinzătorului şi a partenerilor săi este cea mai importantă şi mai utilizată
sursă de finanţare. Mărimea acestea depinde de originalitatea şi eficienţa ideii de
afacere, economiile proprietarului, natura şi valoarea bunurilor sale personale, ce
pot fi ipotecate, capacitatea proprie de împrumut.
În practica internaţională investiţia proprie, în companiile medii şi mari,
constituie 2/3 din totalul finanţării. Această regulă este justificată din următoarele
aspecte:
1. dacă proprietarul nu va contribui, în mod substanţial, cu capitalul său
propriu în proiect, potenţialii investitori nu vor putea fi convinşi să-şi rişte banii.
Un întreprinzător puţin angajat financiar într-o afacere nu prezintă garanţia că este
suficient de motivat să lupte pentru succesul acesteia;
2. cu cât investiţia întreprinzătorului acoperă o parte mai mare din capitalul
necesar afacerii, cu atât mai mari vor fi şi drepturile sale de control şi de
proprietate asupra firmei; de asemenea, un număr mai mic de investitori va
conduce la o parte mai mare, din profiturile realizate, ce va reveni proprietarului;
3. furnizarea de către întreprinzător a unui capital cu volum mic poate
însemna că întregirea resurselor financiare, necesare pentru realizarea proiectului
se va face prin credite şi împrumuturi cu sume mari; acest lucru va avea drept
consecinţă directă - un calendar intens al rambursărilor cu efect nefavorabil asupra
fluxului de trezorerie al proiectului.
2. Surse externe de finanţare a investiţiilor
Costul capitalului propriu este, în linii mari, costul pe care firma îl suportă
pentru plata dividendelor către acţionari.
Finanţarea întreprinderii, inclusiv în scopuri investiţionale, din fonduri
proprii cuprinde:
a) finanţarea din surse proprii interne, formate din:
- profitul reinvestit;
- amortizare (uzură – pentru activele fixe);
- rezerve;
b) finanţarea din surse proprii atrase, respectiv:
- emisiunea de acţiuni;
- aporturi noi de numerar;
- conversia obligaţiunilor în acţiuni.
Chiar dacă sursele de finanţare care se formează în cadrul firmei par
gratuite, ele reprezintă un cost, deoarece, în linii mari, aparţin acţionarilor, iar
aceştia ar putea să le plaseze pentru o anumită remuneraţie pe piaţa financiară.
Deoarece angajamentele luate faţă de proprietari sunt formale, estimarea
costului capitalului propriu este destul de dificil de efectuat, în comparaţie cu
estimarea costului capitalului împrumutat (pentru care există angajamente clare de
remunerare a creditorilor).
În cele ce urmează, se va analiza costul capitalului propriu pentru diferite
surse de finanţare a investiţiilor, cum ar fi:
- amortizarea (uzura),
- acţiunile preferenţiale,
- acţiunile ordinare (simple);
- profitul reinvestit.
2.1. Costul sursei de finanţare a capitalului „amortizare” („uzură”)
Rezolvare:
kD)i (5.2.),
D
P0 k
`
p P`
kp 0
unde:
Rezolvare:
Comentariu:
unde:
Di - dividendul aferent perioadei “i” (Astfel, pentru i= 1, spre ex., formula va lua
forma:D1 = D0(1+g));
g - rata de creştere constantă a dividendelor.
n
1 1
g1 1g k 1g 1k D 1 g D
D
D
c
0
1
0
1kc 1 0
1 kc kc kc kc g
1g
g g
1
kc
kc D1 g (5.5.),
P0
unde:
D1/P0 reprezintă randamentul cerut al dividendului.
Rezolvare:
kc D1 g (5.6.),
0
P (1 E
k)
unde:
kE – costul, în mărime relativă, a emisiunii de noi acţiuni.
Rezolvare:
În conformitate cu formula (5.6.), costul sursei de capital „acţiuni simple” va
D k g=
1
constituii:
P (1 0E
c
k) …………………………………………………………….
= 0,1711 sau 17,11%.
Comentariu:
Cheltuielile adiţionale ale companiei, rezultate din contul emisiunii adăugătoare
de acţiuni simple, au influenţat costul sursei „acţiuni simple” în direcţia majorării
acestuia de la 16% la 17,11%, fapt ce va genera, la rîndul său, majorarea
indicatorului „costul mediu ponderat al capitalului”.
ki rf (rm (5.7.),
unde: rf ),
Aplicaţie practică:
Rezolvare:
Comentariu:
Din costul sursei de capital „acţiuni simple” de 17,5%, mai mult de jumătate o va
constituii prima de risc – 10,5%.
β (rm - rf) =.......................................................................= 10,5%.
kpr D1 g (5.8.),
P0
unde:
kpr - costul profitului reinvestit (pentru companie);
D1 - dividendul anticipat, calculat pe baza ratei de creştere a acestuia. Astfel: D 1
= D0(1+g);
Rezolvare:
Comentariu:
Comentariu:
Cheltuielile adiţionale, aferente obţinerii creditului, au influenţat costul sursei
„capital împrumutat” în direcţia majorării acestuia de la 21,25% la 21,91%, fapt
ce va genera, la rîndul său, majorarea indicatorului „costul mediu ponderat al
capitalului”.
Rezolvare:
Rezolvare:
unde:
Ki - costul sursei „i” a capitalului, exprimat în procente;
Wi - ponderea sursei „i” a capitalului în totalul capitalurilor destinate finanţării.
Aplicaţie practică:
Să presupunem că compania a făcut apel la diferite surse de finanţare a
investiţiilor, spre ex., la:
Rezolvare:
Managerii prin poziţia lor pot decide structura capitalului şi îşi pot exercita
preferinţa pentru anumite surse de capital. Aceştia preferă, în interes propriu, ca
firma să utilizeze preponderent surse interne de finanţare, mai degrabă decât să
distribuie dividende, precum şi menţinerea unui nivel scăzut al îndatorării. Astfel,
se poate explica evitarea emisiunii de acţiuni prin menţinerea unei rate relativ
scăzute de distribuire a dividendelor. În plus, spre deosebire de emisiunea de
capital, apelarea la credite nu necesita aprobarea Consiliului de administraţie,
respectarea anumitor proceduri de votare şi permite abaterea de la disciplina pieţei
de capital privind raportarea permanentă de informaţii financiar-contabile.
Comentariu: după cum se observă, cel mai mic cost mediu ponderat al
capitalului (8,04%) poate fi obţinut în cazul structurării capitalului propriu şi
împrumutat în proporţii de 50:50.
1
O atare structură permite, în condiţii similare, maximizarea valorii de piaţă
a companiei.
3
Orice decizie investiţională presupune sacrificiul unui consum prezent în
perspectiva unui consum viitor mai sporit.
Deciziile investiţionale pot fi optime numai atunci, când investitorii au
posibilitatea să evalueze în perioada curentă care sunt implicaţiile viitoare ale
deciziilor luate.
Altfel spus, un investitor trebuie să dispună de posibilitatea de a cuantifica o
decizie din punct de vedere al efectelor ei peste un număr T de perioade de timp.
Deci, la evaluarea corectă a veniturilor generate de o investiţie este necesar
de a lua în consideraţie că veniturile se obţin în viitor. Aceste sume monetare
trebuiesc exprimate în termenii valorii prezente pentru a aprecia rentabilitatea
investiţiei.
Conceptul de valoare prezentă este crucial în teoriile financiare, inclusiv in cea a
finanţelor firmei. Investitorii încredinţează resursele lor acum (în prezent) în
aşteptarea obţinerii unor profituri viitoare.
Se ştie că banii au o valoare diferită în timp.
Un flux monetar viitor Fh este întotdeauna considerat ca depreciat în raport
cu un flux prezent F0 de aceeaşi sumă. Această depreciere în viitor ţine de faptul că
o încasare obţinută mai târziu privează beneficiarul de posibilităţile de utilizare pe
care i le-ar permite o încasare imediată. În acelaşi context, inflaţia erodează puterea
de cumpărare a oricărei unităţi monetare în decursul timpului dacă este păstrată sub
formă lichidă (dacă nu este investită).
Astfel, fluxurile de numerar efectuate la diferite date pe scara timpului nu
sunt comparabile direct decât folosind un anumit procedeu ce poartă numele de
tehnica actualizării şi presupune transferarea tuturor valorilor dispersate în timp
la un singur moment, care, de regulă, este cel actual.
Aceasta este una din cele mai importante tehnici folosite în finanţe, de
aceea este absolut vital ca ea să fie înţeleasă în întregime.
În activitatea practică, indicatorii care se actualizează – profitul, costurile etc.
Una din componentele principale ale analizei valorii în timp a banilor este axa
temporală, care ne permite să vizualizăm în timp ceea ce se petrece într-o anumită
situaţie ce vizează investirea banilor.
Pentru a ilustra conceptul de axă temporală, se va analiza ca exemplu
următoarea diagramă:
Timp 0 1 2 3 4 5
Aplicația practică nr.1: Se presupune, că 1000 u.m. sunt investite sub forma
depunerii banilor într-un cont bancar, la o rată a dobânzii de 8% anual. Care va fi
suma ce se va obține peste 5 ani, dacă se va utiliza tehnica compunerii?
Rezolvare: Se va folosi în acest caz relația (1.1). Conform acesteia:
VV VP(1 a) ; VV VV (1 a) VP(1 a)(1 a) VP(1 a)2 ş.a.m.d.
1 2 1
Tabelul 1
Calcularea VV, aplicînd dobânda compusă
Astfel: VV5
1000(1 0,08)5 1469,33
8%
Timp
0 1 2 3 4 5
Valoarea
VV V V V
investiţiei - 1000 1 VV
5
Valoarea sumei V V V
pe ade
la sf.fiecărei rio
1080 ,4 1259,71 1360,49 1469,33
1166
1 2 3 4 5 6 7% 8 9 10
% % % % % % % % %
1 1.0 1.0 1.0 1.0 1.0 1.0 1.070 1.0 1.0 1.1
10 20 30 40 50 60 80 90 00
2 1.0 1.0 1.0 1.0 1.1 1.1 1.14 1.1 1.1 1.2
20 40 61 82 02 24 5 66 88 10
3 1.0 1.0 1.0 1.1 1.1 1.1 1.225 1.2 1.2 1.3
30 61 93 25 58 91 60 95 31
4 1.0 1.0 1.1 1.1 1.2 1.2 1.31 1.3 1.4 1.4
41 82 26 70 16 62 1 60 12 64
5 1.0 1.1 1.1 1.2 1.2 1.3 1.40 1.4 1.5 1.6
51 04 59 17 76 38 3 69 39 11
6 1.0 1.1 1.1 1.2 1.3 1.4 1.50 1.5 1.6 1.7
62 26 94 65 40 19 1 87 77 72
Deoarece ecuaţia (1.1) se poate scrie, utilizând factorul de compunere, după cum
urmează:
VV VP * FCa,h (1.1a),
iar VP, conform datelor din aplicaţia practică nr.1 reprezintă 1000 u.m., rezultatul
se va obţine printr-o simplă substituţie şi anume:
VV=1000 x FC8%, 5 = 1000 x 1,469 = 1469 u.m.
Determinarea valorii prezente a unui flux de numerar viitor este, pur şi simplu,
inversul operaţiei de compunere. După cum a fost menţionat, valoarea prezentă -
VP (present value) este valoarea de astăzi a unei plăţi (încasări) sau a unor serii de
plăţi (încasări) viitoare, actualizate cu o rată de actualizare corespunzătoare.
Altfel spus, valoarea prezentă a unui flux de numerar, generat după h ani în viitor,
este reprezentată de suma care, dacă ar fi disponibilă în momentul prezent va creşte
cu o rată de actualizare corespunzătoare, astfel încît să atingă valoarea respectivă
în viitor.
Pentru a determina ecuația de actualizare, se va porni de la ecuațiile:
(1.1) şi (1.1a) , adică : VV VP(1 a)h VP * FC a,
h
VP 1000$ * 1
783.53$
(1
0.05)5
După cum a fost menţionat, şi pentru factorul de actualizare (FA) există tabele
speciale (tabele cu factori de actualizare (discontare) FA a,h = 1/(1+a)h). Astfel, din
aceste tabele se poate extrage valoarea FA pentru a = 5% şi h = 5, care este de
0,783526 (vezi tabelul 4).
Tabelul 4
Tabel cu factori de actualizare (discontare) FA a,h= 1/(1+a)h
(varianta prescurtată a tabelului)
1% 2% 3 4% 5% 6 7 8% 9% 10
% % % %
1 0.990 .980 . .962 .952 . . . .917 .
9 9 9 9 9
7 4 3 2 0
1 3 5 6 9
2 .980 .961 . .925 .907 . . . .842 .
9 8 8 8 8
4 9 7 5 2
3 0 3 7 5
3 .971 .942 . .889 .864 . . . .772 .
9 8 8 7 7
1 4 1 9 5
5 0 6 4 1
4 .961 .924 . .855 .823 . . . .708 .
8 7 7 7 6
8 9 6 3 8
8 2 3 5 3
5 .951 .906 . .822 . . . . .650 .
8 7835 7 7 6 6
6 26 4 1 8 2
3 7 3 1 1
În exemplele prezentate mai sus, s-a pornit de la ipoteza unei rate anuale a
dobânzii. Însă formulele prezentate mai sus pot fi aplicate, prin modificare, şi în
cazul în care dobânda se compune la intervale mai mici decât un an de zile
(semestru, trimestru, lună).
Dacă compunerea are loc la perioade mai mici decât un an, atunci formulele (1.1)
şi (1.2) vor avea următoarea formă:
anom
VV VP(1 ) (1.3)
hm
m
şi respectiv:
1
VP VV
anom (1.4)
(1 hm )
m
aef anom
(1 ) 1
(1.5)
m
m
unde: aef . - rata anuală efectivă a dobânzii
anom - rata anuală nominală a dobânzii
1
3%
2 3 Ani
Timp 0 1 2 3 4 5 6 Semestre
-1000$ 1194.05$
anom
a) Dată fiind formula ratei anuale efective: (1 ) 1
aef , se va obţine
m
m
0.06
prin substituţie aef (1 )2 1.0 (1.03)2 1.0 1.0609 1.0 6.09% ;
2
b) Dată fiind formula de calcul a valorii viitoare a unei sume (1.1),
VV VP1
, se va obţine prin substituţie
a
h
sau:
VVA C * (1.6a)
FCAa,h
(1 a)h 1
a .
Utilizarea formulei de calcul pentru valoarea viitoare a unei anuități simple,
se propune prin următoarea aplicație practică nr.8.
Aplicația practică nr.8: Se presupune, că o anuitate de 1000 u.m. va fi
primită la sfârșitul fiecărui an pe o perioadă de 4 ani ce urmează. Fiecare din
sumele primite va fi depusă imediat în contul bancar şi va aduce o dobândă de 6%
anual. Să se determine, care va fi suma disponibilă la sfârșitul perioadei de 4 ani?
Așa dar, trebuie găsită valoarea viitoare a unei anuități ordinare peste 4 ani.
Fiecare plată este supusă procedeului de compunere până la sfârșitul anului 4, iar
suma plăților, astfel constituite, va forma valoarea viitoare a anuității.
Valoarea viitoare a anuității se deduce cu ajutorul formulei (1.6) sau (1.6a).
VVA 1000(1 0.06.)3 1000(1 0.06)2 1000(1 0.06)1 1000
(1 0.06)4 1
1000 *4.37462 4374.62$
0.0
1000
6
Valoarea
compunere factorului
pentru de
anuitate
(1 a)h 1
de
1000
1000 1000 1000
1060
1123.6
1191.02
Valoarea viitoare a anuitatii = 4374.62
În aplicația practică nr.9 se vor prelua datele enunțului din aplicația practică
nr.8, cu condiția că anuitățile de 1000 u.m. vor fi primite şi reinvestite imediat la
fiecare început de an pe aceeași perioadă de 4 ani la o rată a dobânzii de 6%,
adică vom avea de a face cu o anuitate cuvenită.
Se va determina valoarea viitoare a anuității speciale, modificând formulele
(1.6) şi (1.6a) după cum urmează:
VVA(anuit. spec.) C * FCAa,h *(1 Astfel,
a) pentru
exemplul analizat se va obține: (1.7)
VVA(anuit.spec.) 1000u.m. 4.374621.06 4637.1u.m.
Pentru ilustrare se va folosi aceeași axă temporală, numai că fiecare plată se va
deplasa spre stânga.
6%
Timp 0 1 2 3 4
1000
1000 1000 1000
1060
1123.6
1191.02
1262.48
Valoarea viitoare a anuitatii cuvenite = 4637.1
ş.a.m.d.
Astfel, valoarea prezentă a unei anuități pentru h perioade va fi următoare:
C C C C
VPA (1 (1 .......
1 a)2 a)3 . (1
a a)h
1 1 1
VPA C ...... (1.8)
1 a (1 (1 a)h
a)2
h 1
VPA C t
t 1 (1 a)
De asemenea, se poate demonstra, că expresiile de mai sus sunt similare cu:
1 1 (1 a)h 1 sau
VPA C a(1 a)h
C a a(1 a)h
1
1 -
VPA = C x [(1+a)h- 1/a(1+a)h] = C x (1
a)h
(1.8a)
a
1
1 -
(1
Expresia (1+a)h- 1/a(1+a)h sau a)h poartă denumirea de factor de
a
discontare multiplă.
Regăsită în tabelul cu valori de factori, valoarea acestei expresii serveşte la
determinarea sumei totale actualizate a unei valori constante pe un număr de h ani
viitori la o rată de actualizare a.
Dacă se va lua în consideraţie faptul, că parantezele de mai sus reprezintă
factorul de actualizare pentru anuitate, atunci formulele (1.8) şi (1.8a) pot fi scrise:
VPA C * FAAa,h (1.8b)
unde:
C–
anuitatea;
FAAa,h - factorul de actualizare a anuităţii pentru o rată a dobînzii a şi pentru h
perioade (în literatura de specialitate acest factor mai poartă denumirea de factor
de discontare multiplă).
Valorile FAA se pot extrage, de asemenea, din tabele speciale.
Timp 6% 1 2 3 4
0
1000 1000 1000 1000
943.40
889.99
839.62
792.09
3465.1
Valoarea prezenta a
anuitatii
Soluţiile numerice din partea stângă a axei temporale sunt obţinute în urma
determinării valorii prezente a fiecăreia dintre plăţi şi în final prin însumarea
acestor valori.
7.2.4. Valoarea prezentă a unei anuități speciale (cuvenite)
889.99
839.62
3673.01
Valoarea prezenta a
anuitatii speciale
Acest surplus de valoare se poate calcula prin înmulțirea valorii prezente a
unei anuități obișnuite cu factorul (1+a):
VPA(anuit. spec.) C * FAAa.h *(1 a)
Deoarece plăţile sunt efectuate mai repede, o anuitate specială este mai valoroasă
decît una ordinară.
Bibliografie
1. Caraganciu A., Domenti O., Ciobu S., Bazele activităţii investiţionale,
Editura A.S.E.M., Chişinău, 2004, pag.102-119.
2. Vasilescu I., Românu I., Cicea C., Investiţii, ed. Economica, 2000, pag.183-
218.
3. Stoian M., Gestiunea investiţiilor, ed. ASE Bucureşti, 2003.
4. Колтынюк Б.А., Инвестиционные проекты, изд. В.А. Михайлова,
Санкт-Петербург, 2002.
5. Золотогоров В.Г. , Инвестиционное проектирование, изд.
Экоперспектива, Минск, 1998.
6. Hîncu R., Suhovici A., Luchian I. Основы инвестиционной деятельности,
Ed. ASEM. – Chişinău, 2008, pag.138-161.
TEMA 8. EFICIENŢA ECONOMICĂ A INVESTIŢIILOR
1. Conceptul de eficienţă economică şi cel de eficienţă economică a investiţiilor
2. Indicatori de evaluare a eficienţei economice a investiţiilor la nivel microeconomic
2.1. Graficele procesului investiţional
2. 2.Indicatorii eficienţei economice a obiectivelor de investiţii
Prin eficienţa economică a investiţiilor se înţelege relaţia care se stabileşte între nivelul
rezultatelor economice în urma desfăşurării procesului investiţional, pe de o parte, şi
cantitatea şi structura efortului, ca generator de efecte, pe de altă parte.
Efectele economice ale procesului investiţional (ca de altfel, ale oricărei activităţi
economice) se mai pot clasifica în:
- efecte brute (spre ex., valoarea producţiei, veniturile anuale);
- efecte nete (spre ex., profiturile).
Caracteristicile de bază ale eficienţei economice a investiţiilor:
1. Eficienţa economică a investiţiilor nu poate fi tratată izolat de celelalte activităţi economice.
Ea este o parte componentă, o latură esenţială a întregii activităţi economice şi are o relevanţă
deosebită în modul de concepere şi de realizare a lucrărilor ce contribuie la evoluţia
produsului social.
2. Eficienţa economică a investiţiilor se determină printr-o abordare complexă şi sistemică,
urmărind multiplele legături şi interdependenţe ale proceselor economice.
3. Activitatea investiţională se află în strânsă corelaţie cu cererea pieţei. Fundamentarea
investiţiilor trebuie să se axeze pe perioadele trecute, pentru a asigura o durată cât mai lungă
şi cât mai eficientă a obiectului investiţiei. De aici reiese legătura strânsă cu factorul timp.
4. Eficienţa economică a investiţiilor, deşi capătă o formă absolută, necesită, însă, şi un calcul
sub formă relativă, pentru a asigura posibilitatea unei comparări cu alte variante de proiecte
de investiţii.
5. Eficienţa economică a investiţiilor urmăreşte obţinerea unor rezultate optime (dat fiind
raportul dintre „eficient” şi „optim”:
ef = E/e,---max. ;
’
ef = e/E,----min.) etc.
Făcând parte din totalul proceselor economice, investiţiile sunt estimate în
mod similar. Diferenţa apare din faptul că cheltuielile sunt divizate în trei faze ale
procesului de investiţii. Iar veniturile provin numai dintr-o fază – faza de
exploatare. Spre deosebire de cheltuielile procesului de producţie, aici apare o
gamă mult mai vastă de cheltuieli. Trebuie ţinut cont de cheltuielile fazelor
anterioare fazei investiţionale. Tot aici apare un alt specific al proceselor de
investiţii – intervale mari de timp între momentul cheltuielilor şi apariţia primelor
venituri.
Evaluarea eficienţei economice a investiţiilor se realizează, ca şi eficienţa
economică în general, cu ajutorul unui sistem de indicatori. Acest sistem este
diferit dacă evaluarea se face:
- la nivel microeconomic (la nivelul agentului economic sau la nivelul obiectivului de investiţii)
sau
- la nivelul macroeconomic (la nivelul economiei naţionale).
c) Cazul conjunctural
Decizia de investire depinde de evoluţia producţiei şi a costurilor, precum şi
de durata de funcţionare a obiectivului. Iar determinarea corectă a acestora permite
sporirea eforturilor făcute, a efectelor obţinute şi, nu în ultimul rând, a eficienţei
economice. În cazul precedent s-a presupus că indicatorii de volum sunt constanţi,
iar în cazul dat aceştea vor fi consideraţi fluctuanţi.
Dacă în cazul precedent termenul de recuperare era T, acum, ca rezultat al
influenţei preţului şi nu numai a acestuia, termenul de recuperare a devenit T 1 (T 1
T ), iar durata de funcţionare a obiectivului a scăzut ( D D ). În consecinţă, şi
1
După sfera de cuprindere (şi de referinţă), indicatorii de eficienţă a investiţiilor se împart în:
1) indicatori care reflectă efectele economice;
2) indicatori care cuantifică eforturile economice pentru realizarea obiectivului de investiţii
şi funcţionării capacităţilor de producţie, cum sunt: investiţiile totale, structura investiţiilor
totale etc.;
3) indicatori care se referă la perioada de realizare şi funcţionare a obiectivului
investiţional (durata de execuţie a obiectivului, durata de execuţie până la punerea parţială în
funcţiune a unor capacităţi de producţie, durata pînă la atingerea parametrilor proiectaţi,
durata de funcţionare fizică şi eficientă a capacităţilor de producţie etc.).
După cum a fost deja menţionat pentru cazul indicatorilor de eficienţă a activităţii
economice, indicatorii 1)-3) nu sunt indicatori propriu-zişi de eficienţă economică a
investiţiilor, pentru că nu asigură comparabilitatea între efectul obţinut şi efortul care a
generat rezultatul respectiv.
4) indicatori ai eficienţei economice a investiţiilor sunt consideraţi acei
indicatori care au ca caracteristică principală realizarea unei comparaţii între
rezultatele investiţionale obţinute şi resursele investiţionale consumate, ţinând
cont, în acelaşi timp, şi de alte elemente definitorii ale eficienţei economice a
investiţiilor (cum ar fi spre ex., influenţa factorului timp etc.). Printre aceşti
indicatori, se pot menţiona:
- investiţia specifică;
- termenul de recuperare a investiţiei;
Un alt criteriu de clasificare îl constituie nivelul la care se face evaluarea şi analiza
economică, şi anume:
a) indicatorii stabiliţi la nivel macroeconomic, care se referă la evaluarea eficienţei
economice a investiţiilor la nivelul ramurilor sau pe ansamblul economiei
naţionale;
b) indicatorii calculaţi la nivel microeconomic, care se referă, în principal, la
evaluarea eficienţei economice a obiectivelor de investiţii la nivel de agent
economic.
La rîndul lor, indicatorii din această grupă se mai pot clasifica în 4 grupe de indicatori:
I. Indicatori cu caracter general, care sunt comuni oricărei sfere de activitate (producţie,
investiţii, comerţ etc.);
II. Indicatori de bază, care se referă la eforturile şi efectele investiţionale şi exprimă eficienţa
economică a investiţiilor. Printre indicatorii de bază, pot fi menţionaţi:
1. Valoarea investiţiei;
2. Durata de realizare a lucrărilor de investiţii;
3. Durata de funcţionare a capitalului fix;
4. Cheltuieli echivalente sau recalculate;
5. Investiţia specifică;
6. Termenul de recuperare a investiţiei (sau durata de recuperare a investiţiilor);
7. Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor sau rata de rentabilitate;
8. Randamentul economic al investiţiei etc.
III. Indicatori suplimentari, care completează sistemul de informaţii, în scopul evaluării cît
mai corecte a eficienţei economice a investiţiilor şi se referă la aprecierea activităţii
desfăşurate în domenii adiacente (bilanţul contabil al AE, care urmează să fie modernizat
prin investiţii; structura salariaţilor; randamentul utilajului de bază etc.);
IV. Indicatori specifici, care prezintă anumite particularităţi în dependenţă de sfera de
activitate, ramură sau domeniul de activitate în evaluarea eficienţei economice a investiţiilor.
În cele ce urmează, se vor analiza detaliat indicatorii menţionaţi mai sus (în
special, cei din grupul 1 şi 2).
I. Indicatorii cu caracter general contribuie la formarea unei viziuni globale asupra efectelor
şi eforturilor ce caracterizează activitatea viitoare a obiectivului economic, precum şi a
eficienţei economice. În această grupă se cuprind:
- capacitatea de producţie, care exprimă cantitatea maximă de producţie ce se poate
obţine, într-o perioadă, în condiţii normale de funcţionare impuse de utilizarea deplină a
capitalului fix şi a resurselor umane, organizarea judicioasă a producţiei şi a muncii.
Capacitatea de producţie se exprimă în tone, bucăţi, metri etc. În cazul obiectivelor din
sfera socială sau culturală – în numărul de paturi la un spital sau numărul de locuri la o
unitate culturală etc.;
- numărul de salariaţi de care va avea nevoie viitorul obiectiv;
- cheltuieli de producţie;
- valoarea producţiei;
- profitul (beneficiul), indicator deosebit de important în aprecierea efectului net al unităţii
sau e fiecare produs în parte. Cu ajutorul acestui indicator se calculează cel mai sintetic
indicator de apreciere a eficienţei activităţii economice – rata profitului (rata
rentabilităţii);
- productivitatea muncii;
- consumurile specifice de materii prime, materiale, combustibil şi energie. Aceşti
indicatori au o importanţă deosebită în aprecierea eficienţei economice a investiţiilor
deoarece influenţează în mod direct costul producţiei şi, respectiv, rentabilitatea viitorului
obiectiv.
II. Printre indicatorii de bază pot fi menţionaţi, prin detaliere, următorii indicatori:
1. Valoarea investiţiei
Mărimea fondurilor necesare pentru realizarea unui obiectiv constituie unul
dintre indicatorii de volum principali, folosit în adoptarea deciziei de investiţie,
ce caracterizează eforturile procesului investiţional. În principiu, investiţiile
însumează totalitatea resurselor ce se consumă pentru edificarea obiectivului,
până la punerea lui în funcţiune. Prin extensie, în volumul investiţiei se includ
stocul de mijloace circulante necesar la prima dotare a obiectivului economic,
precum şi o serie de cheltuieli care nu măresc valoarea capitalurilor fixe, precum
cheltuielile pentru pregătirea salariaţilor viitoarei unităţi economice, cu
supravegherea desfăşurării lucrărilor etc. Acest efort investiţional se calculează
cu ajutorul relaţiei:
It = I + MO + CS , unde:
It reprezintă investiţia totală;
I – reprezintă investiţia calculată conform devizului general;
MO – reprezintă necesarul iniţial de mijloace circulante pentru începerea funcţionării
obiectivului;
CS – reprezintă alte cheltuieli (cu pregătirea cadrelor, supravegherea lucrărilor etc.).
4. Investiţia specifică
Acest indicator asigură comparabilitatea dintre efortul investiţional depus
pentru realizarea unui obiectiv şi rezultatele obţinute, exprimate prin capacitatea de
producţie. Relaţiile de calcul se stabilesc diferenţiat, pentru:
- obiective noi
- şi pentru dezvoltări, modernizări şi retehnologizări, astfel:
Indicatorul astfel calculat exprimă efortul investiţional depus pentru obţinerea unei
unităţi monetare-producţie.
Dacă este nevoie, această relaţie de calcul poate fi aplicată şi în cazul producţiei
eterogene.
b) Pentru activitatea de modernizare, dezvoltare, retehnologizare a obiectivelor existente,
investiţia specifică se calculează astfel:
sm Im
q , unde:
q
m o
Astfel calculat, indicatorul arată care este efortul de capital investit, exprimat în unităţi
monetare, ce se cheltuieşte pentru a spori capacitatea de producţie cu o unitate fizică, ca
rezultat al modernizării, dezvoltării, retehnologizării.
În acest caz, ca şi în cazul noilor construcţii, indicatorul respectiv se poate
calcula şi în funcţie de sporul realizat la valoarea producţiei:
Im
sm , unde:
Qm
Qo
Qm - reprezintă capacitatea de producţie, exprimată valoric, după modernizare, retehnologizare
sau dezvoltare,
Q0 – capacitatea de producţie, exprimată valoric, înainte de modernizare,
dezvoltare, retehnologizare.
În cazul dat, indicatorul reflectă cheltuielile investiţionale pentru sporirea
capacităţii de producţie, exprimată valoric printr-o unitate monetară.
Când se compară între ele mai multe variante de investiţie, va fi preferată varianta în care
indicatorul amintit are valoarea cea mai mică.
Indicatorul investiţie specifică cuprinde o sferă largă de aplicabilitate şi are un
grad înalt de relevanţă, ceea ce, practic, face ca acesta să fie prezent în multe
calcule de argumentare a eficienţei economice a investiţiilor.
Acest indicator are, însă, anumite limite, impuse de faptul că efortul
investiţional total depus se compară cu efectul de capacitate obţinut numai la
nivelul unui an, din care motiv indicatorul investiţie specifică trebuie completat cu
alţi indicatori pentru fundamentarea deciziilor investiţionale.
T It It
E sau CF , unde:
It reprezintă investiţia totală;
h T h
b) Profitul total ( Pt ), care reprezintă profitul realizat în perioada din momentul punerii în
funcţiune a obiectivului şi până la expirarea duratei de funcţionare a acestuia:
Pt Ph De , unde:
c) Profitul de recuperare ( Pr ), care reprezintă partea din profitul total destinată recuperării
investiţiilor alocate. Prin urmare, profitul de recuperare este profitul obţinut până la expirarea
termenului de recuperare a investiţiei.
Deci, Pr It .
d) Profitul final (Pf), care reprezintă partea din profitul total obţinut după expirarea termenului
de recuperare a investiţiilor. Astfel:
Pf Pt sau Pt It , unde:
P indică profitul final; Pr P f
f
Pt – profitul total;
Pr profitul ce urmează să fie recuperat;
It – valoarea capitalului investit.
Randamentul economic al investiţiei se determină din raportul dintre profitul final şi
capitalul investit:
Pf
R
It , unde:
R indică randamentul economic al investiţiei;
Pf – profitul final;
It – valoarea capitalului investit.
Acest indicator exprimă profitul final în unităţi monetare, ce se va obţine pe unitate
monetară de capital investit.
În practică, randamentul economic al investiţiilor se mai calculează şi în
funcţie de profitul total, astfel:
P t It
R It
De unde rezultă, că:
Pt
R 1
It
Indicatorul respectiv reflectă o situaţie cu atât mai convenabilă, cu cât nivelul său este mai
ridicat.
d D
VN
h1
Vh reprezintă venitul obţinut în anul
h; Ih – investiţia anuală;
Ch – cheltuieli anuale de
producţie; a - coeficientul de
actualizare;
d – durata de realizare a o9biectivului de
investiţii; D – durata de funcţionare a obiectivului;
h – 1,2,3,4,…..d+D.
În funcţie de acest indicator, sub raportul eficienţei, pot fi acceptate numai proiectele
investiţionale care se caracterizează prin VAN>0.
It It
PI reprezintă indicele de profitabilitate;
CFt’– fluxul de numerar total actualizat;
It’ – investiţia totală actualizată;
VNAt – valoarea netă actuală totală.
CF (1
n
n
PI r)n1
I0
Exemplu de calcul al indicelui PI este specificat în aplicaţia practică ce urmează:
compania trebuie să decidă asupra unui proiect de investiţii, care prevede generarea de venituri
la sfârşitul anului, după cum urmează: primul an – 30 mii u.m.; al doilea an – 35 mii u.m.; al
treilea an – 40 mii u.m. Investiţia iniţială se estimează la 60 mii u.m. Proiectul va fi finanţat
printr-un credit bancar cu rata de 15%. Justificaţi decizia de a participa la acest proiect,
bazîndu- vă pe calculul indicelui PI.
Rezolvare: aplicând formulă de calcul pentru PI, se va obţine:
PI =......................................................................................................................= 1,31
La stabilirea RIR, este important să se ţină cont de faptul ca diferenţa admisă dintre amin şi
amax să nu depăşească 5 puncte procentuale.
I , unde:
Eh h
h1 h1
'
T reprezintă durata sau termenul de recuperare dinamic;
E h' – valoarea actualizată a avantajelor economice
anuale; I ' – valoarea actualizată a investiţiilor anuale.
h