EX CATHEDRA
Parteneriatul şcoală-familie:
calitate şi Þabilitate
Rima BEZEDE
doctorandă,Universitatea de Stat din Moldova
Parteneriatul şcoală-familie este unul dintre subiec-
tele tot mai des abordate în literatura de specialitate, un
subiect care prezintă interes atît pentru părţile direct
implicate, cît şi pentru publicul larg. Familia şi şcoala
sînt cei doi piloni de rezistenţa ai educaţiei între care pen-
dulează copilul – actorul ei principal. Familia constituie
primul factor şi mediul natural care exercită o inßuenţă
imensă în formarea personalităţii într-o perspectivă
multidirecţională, iar şcoala este cel mai important factor
al educaţiei sistematice şi continue [4; p. 48]. Astăzi,
obiectivele educaţiei şi procesele educaţionale sînt atît
de complexe, încît dezvoltarea armonioasă a copilului
poate Þ asigurată numai prin efortul comun şi susţinut
al familiei şi şcolii.
Deşi sînt lucruri arhicunoscute de părinţi şi profesori,
relaţia şcoală-familie are totuşi „o prestaţie modestă”, de
cele mai multe ori reducîndu-se la prezenţa părinţilor la
şedinţe, la discuţiile conÞdenţiale directe sau prin tele-
fon cu profesorii şi la contribuţii Þnanciare în sprijinul
instituţiei. Dacă pînă nu demult perceperea unilaterală a
acestui tip de parteneriat, ca Þind doar responsabilitatea
şi grija şcolii, era acceptată şi satisfăcea ambele părţi,
astăzi atitudinea respectivă urmează să se schimbe, în
special în contextul reformelor operate atît la nivel de
sistem de învăţămînt, în particular, cît şi la nivel de
politică educaţională, în general. Documentele recent
emise de Consiliul Europei lansează o nouă optică
asupra dezvoltării parteneriatului educaţional. Conform
acestora, în cadrul colaborării şcolii cu familia accentul
trebuie pus pe un angajament mutual clar stabilit între
părinţi şi profesori. Aceasta presupune constituirea unei
echipe de cadre didactice şi părinţi în vederea conjugării
inßuenţelor educative. Un astfel de parteneriat asigură
instituirea şi funcţionarea unui sistem de obligaţii reci-
proce şi presupune colaborarea părinţilor nu numai sub
aspect Þnanciar, ci şi sub aspect educaţional-cultural,
prin acţiuni concrete întru atingerea Þnalităţilor edu-
caţionale.
Din literatura de specialitate şi din analiza rezultate-
lor unor studii recente, derulate în mai multe instituţii de
învăţămînt, conchidem că în evoluţia sa relaţia şcoală-
familie parcurge trei etape principale:
1. etapa şcolii autosuÞciente;
2. etapa de incertitudine profesională;
3. etapa de dezvoltare a încrederii mutuale profe-
sori-părinţi. [2; p. 21]
La faza iniţială, şcoala se consideră o instituţie edu-
caţională închisă, care nu inßuenţează mediul familial
şi, totodată, nu se lasă inßuenţată de el. Părinţii acceptă
fără rezerve ideea că intervenţia lor în demersurile
şcolii este inoportună. Ei nu participă la consiliile de
administrare, formarea asociaţiilor de părinţi neÞind
încurajată de conducerea şcolii, iar în cadrul informării
şi formării viitorilor profesori subiectul parteneriatului
şcoală-familie este neglijat.
În a doua etapă, profesorii încep să recunoască in-
ßuenţa factorilor familiali asupra reuşitei elevilor, dar
părinţii continuă să creadă că şcoala este autosuÞcientă.
Astfel se manifestă tendinţa de acuze aduse de familie
şcolii, pentru proastele rezultate şcolare ale elevilor,
atunci cînd e cazul. Managerii şcolari nu renunţă la
a conserva atitudinea din etapa anterioară, contactele
cu familiile elevilor fiind încă, în general, formale.
Totodată, încep să se dezvolte diverse iniţiative: o mai
bună comunicare a profesorilor cu părinţii; fondarea de
31
 EX CATHEDRA
organizaţii voluntare de părinţi şi consilii de gestiune
şcolară în care însă participarea părinţilor are un rol
minor, nedecizional.
În a treia etapă, părinţii şi profesorii descoperă împre-
ună că, treptat, neîncrederea este înlocuită cu încrederea
unora faţă de alţii. Relaţia cu familia este încurajată de
şcoală din ce în ce mai mult; consiliul şcolar include
reprezentanţi ai (asociaţiilor) părinţilor, aceştia avînd
un rol decizional în toate problemele educaţionale;
organizaţiile de părinţi sînt acceptate şi promovate în
activitatea şcolară; profesorii specializaţi (consilierii)
se preocupă de problemele excepţionale ale colaborării
cu familiile elevilor; organizaţiile de profesori recunosc
statutul şi rolul asociaţiilor de părinţi; formarea profe-
sorilor include şi componenta relaţie şcoală-familie ca
Þind una de maximă importanţă; se organizează cursuri
pentru profesori şi părinţi.
În cadrul proiectului de cercetare Optimizarea
participării şi a calităţii educaţionale în ţările Euro-
pei de Sud-Est, sprijinit Þnanciar de Institutul pentru
o Societate Deschisă Budapesta, Educational Support
Program, CEPS Ljubljana, au fost realizate sondaje,
focus grupuri cu părinţi şi profesori şi cercetări în
baza unei activităţi concrete. [5; p. 4] Studiind relaţia
şcoală-părinţi constatăm, fără prea mare diÞcultate,
că majoritatea şcolilor din R. Moldova sînt la etapa
de incertitudine profesională. Deşi cadrele didactice
conştientizează necesitatea inßuenţei pozitive a fami-
liei, atît pentru randamentul academic al elevilor, cît şi
pentru funcţionarea eÞcientă a şcolii, părinţii consideră
în continuare că şcoala este autosuÞcientă şi implica-
rea în alte activităţi decît cele obişnuite este limitată.
Participarea în cadrul consiliilor de administraţie şi, în
special, la luarea de decizii este, de obicei, formală. În
32
unele instituţii educaţionale se constituie asociaţii de
părinţi, însă funcţia de bază a acestora este gestionarea
fondurilor Þnanciare colectate şi nu participarea la lu-
area de decizii. Aşadar, parteneriatul şcoală-familie se
aßă într-un stadiu rudimentar de dezvoltare, progresul
acestuia Þind posibil doar sporind interesul şi unind
efortul părţilor – profesori şi părinţi.
În acelaşi context, analiza dinamicii relaţiei şcoală-
părinţi denotă faptul că entuziasmul şi interesul părinţilor
faţă de tot ce se întîmplă în şcoală scade. Dacă pentru
părinţii elevilor din clasele primare aceasta pare a Þ
o instituţie atractivă şi ei sînt deschişi să participe la
evenimentele ei de zi cu zi, în clasele gimnaziale şi
liceale situaţiile de interrelaţionare şcoală-părinţi sînt
foarte rare. De ce motivaţia şi interesul părinţilor se
transformă pe parcursul şcolarităţii copiilor atît de mult?
Cum reuşim să păstrăm şi chiar să ampliÞcăm interesul
şi dorinţa acestora de a Þ parteneri devotaţi ai şcolii, de
a se implica în activităţile instituţiilor în care copiii îşi
petrec util o bună parte de timp? Care ar Þ oportunităţile
de consolidare a relaţiei şcoală-părinţi? Cum poate Þ ea
consolidată? Un lucru este cert – un mediu favorabil con-
struirii unui parteneriat durabil poate Þ asigurat doar prin
cooperarea constructivă dintre părinţi şi profesori.
În această ordine de idei, am încercat să identiÞcăm
aşteptările actorilor parteneriatului educaţional, intenţi-
onînd să prezentăm o imagine clara, atît din punctul de
vedere al părintelui, dar şi al cadrului didactic. Ambele
părţi au menţionat necesitatea şi importanţa unei cola-
borări eÞciente şi au scos în evidenţă un şir de aşteptări
şi recomandări pentru parteneri, care, considerăm, pot
contribui substanţial la eficientizarea acestei relaţii.
Astfel, în urma acţiunilor de cercetare în proiectul no-
minalizat mai sus, s-a constatat că profesorii aşteaptă de
la părinţi o implicare activă şi conştientă în viaţa şcolii
şi asumarea responsabilităţii faţă de educaţia propriilor
copii, inclusiv prin: participare în cadrul şedinţelor cu
părinţii; iniţiativă (să nu aştepte să Þe invitaţi la şcoa-
la); preocupare nu doar pentru randamentul şcolar al
copilului; contacte mai numeroase cu şcoala (nu numai
în situaţii excepţionale, de comportament problematic
al copilului); reacţii pozitive şi deschidere pentru idei
noi etc.
Reieşind din cele expuse mai sus şi în baza datelor
furnizate de multiple cercetări în domeniu, am putea
recomanda părinţilor, pentru o mai bună funcţionare a
parteneriatului, următoarele:
• să se simtă adevăraţi parteneri ai şcolii;
• să contribuie la deciziile cu referire la educaţia
copiilor lor;
• să înţeleagă şi să sprijine planurile de dezvoltare
ale şcolii;
• să se implice în organizarea activităţilor extraş-
colare;
PARTENERIATUL ŞCOALĂ-FAMILIE: CALITATE ŞI FIABILITATE
 EX CATHEDRA

• să utilizeze zilnic un caiet de corespondenţă în

care să Þe trecute informaţiile legate de progra-
mul şi comportamentul copilului;
• să participe la şedinţele semestriale pentru pă-
rinţi;
• să participare la probele de evaluare a copiilor
şi la Þxarea obiectivelor de dezvoltare, cel puţin
de două ori pe an;
• să viziteze şcoala din proprie iniţiativă sau la
invitaţia profesorilor;
• să accepte vizita profesorilor şi a dirigintelui la
domiciliul elevilor;
• să participare la activităţi şcolare (asistarea la ore)
şi extraşcolare (excursii, serbări, vizite etc.);
• să participe la activităţile ştiinţifice: cursuri,
sesiuni de comunicări etc.
Pe de altă parte, expectanţele părinţilor se axează
în principal pe necesitatea de a avea o relaţie echitabilă
cu şcoala, de a Þ trataţi ca parteneri. Printre cele mai
frecvente aşteptări enunţate de părinţi Þgurează: diversi-
Þcarea formelor de implicare a părinţilor în viaţa şcolii;
schimbarea algoritmului de desfăşurare a şedinţelor cu
părinţii, care, de obicei, se axează pe discutarea proble-
melor legate de reuşită şi disciplină şcolară; competenţă
profesională în comunicarea cu părinţii; responsabilitate
şi deschidere din partea echipei manageriale şi profeso-
rale la sugestiile părinţilor etc.
Astfel, pentru sporirea calităţii relaţiei şcoală-părinţi bine însă ca ambele părţi să conştientizeze importanţa
şi asigurarea unui parteneriat Þabil, propunem profesori- propriei implicări şi să pornească de la sine, luînd în
lor şi şcolii, în general, următoarele recomandări: consideraţie, desigur, şi aportul partenerului. De cele
• să extindă colaborarea cu familia la toate aspec- mai dese ori, miezul problemelor de ordin atitudinal şi
tele care pot contribui la realizarea unităţii de comportamental în relaţia şcoală-familie, elementele
cerinţe şi acţiune pedagogică; lipsă, dar cruciale în crearea şi menţinerea unei relaţii
• să ia în consideraţia opinia părinţilor în procesul productive, sînt reciprocitatea şi încrederea mutuală.
de planiÞcare a tematicii şedinţelor cu părinţii; De aceea, şcoala şi familia vor izbuti să dezvolte un
• să asigure oportunităţi de participare şi implicare parteneriat viabil şi să realizeze cu succes obiectivele
a părinţilor; educaţionale doar avînd încredere una în cealaltă şi
• să stimuleze activitatea Comitetului de părinţi conjugîndu-şi eforturile.
şi implicarea sa în elaborarea, implementarea şi Didactica Pro..., Nr.5-6(57-58) anul 2009
monitorizarea planului de dezvoltare a şcolii; REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:
• să organizeze activităţi de consiliere pentru părinţi; 1. Bezede, R., Parteneriatul şcoală-familie. Iniţia-
• să implice părinţii în activităţile administrative; tive locale, Ch., 2009.
• să implice părinţii în procesul didactic; 2. Bunescu, G., Educaţia părinţilor. Strategii ţi
• să creeze condiţii şi să diversiÞce formele de programe, Buc., Ed. Didactică şi Pedagogică,
comunicare cu părinţii (cutia poştală a părinte- 1997.
lui, caietul de corespondenţă, şedinţe, activităţi 3. Călin, M., Teoria educaţiei, Buc., ALL, 1996.
cultural-artistice etc.); 4. Cucoş, C., Pedagogie, Buc., Ed. Polirom,
• să iniţieze programe de educaţie pentru părinţi, 2006.
în rezultatul identiÞcării aşteptărilor acestora faţă 5. Goraş-Postică, V., (coord.), Parteneriatul şcoa-
de şcoala şi a nevoilor lor de formare etc. lă-familie în viziunea managerilor şcolari, Ch.,
Bucură faptul că atît profesorii, cît şi părinţii recu- 2009.
nosc necesitatea unei colaborări reale între şcoală şi Recenzenţi:
familie şi, totodată, vin cu remedii concrete în acest dr., conf. univ. Maria VASILIEV,
sens (sugestii şi recomandări pentru parteneri). Ar Þ dr., conf. univ. Viorica GORAŞ-POSTICĂ

PARTENERIATUL ŞCOALĂ-FAMILIE: CALITATE ŞI FIABILITATE

33