Parteneriatul presupune o abordare participativă a relaţiei de către ambele părţi: trebuie dezvoltat un

dialog constructiv între părinţi şi profesori, caracterizat prin dorinţa acestora de a discuta despre
conţinutul învăţării, cît şi al educaţiei – cu respectarea deplină a rolului profesional al cadrelor didactice
şi a relaţiei personale, apropiate şi unice, între copil şi părinţi. Un parteneriat real între şcoală şi părinţi
reclamă un efort conştient, dar iniţiativa trebuie să vină de la şcoală, deoarece printre părinţi mai
persistă încă vechea mentalitate în conformitate cu care şcoala deţine monopolul, dar şi
responsabilitatea deplină asupra dezvoltării minţilor şi a caracterelor. Parteneriatul nu apare şi nu creşte
de la sine, ci trebuie altoit şi cultivat. Reînnoirea abordării tradiţionale cu privire la relaţia şcoală-părinte,
în care părinţii şi profesorii să se sprijine reciproc întru ameliorarea predării, învăţării şi educaţiei, prin
asumarea responsabilităţilor de către fiecare, este o stringenţă. Pentru aceasta, avem nevoie de: •
respect reciproc și recunoașterea importanţei rolurilor de profesor şi de părinte; • un dialog deschis
între părinţi şi profesori; • considerare pentru expertiza fiecărei părţi cu privire la copil; • spaţiu şi
context adecvat pentru angajamentul părinţilor faţă de şcoală; • nivel ridicat de informare. Trecerea la
parteneriate necesită o schimbare semnificativă de atitudine, atît în şcoli, printre profesori şi manageri
şcolari, cît şi în familii, în scopul de a crea relaţii în care subiecţii să se perceapă unii pe alţii ca aliaţi în
formarea copilului. De ce parteneriatul familie-şcoală este atît de valoros? Părinţii sînt cei mai
importanţi oameni din viaţa copiilor. Prin conversaţiile cu ei şi cu ceilalţi membri ai familiei, prin
activităţile de joacă şi rutinele familiale, copiii învaţă despre lume şi locul lor în ea. Familiile sînt primii
educatori ai copiilor: ele vor continua să le influenţeze învăţarea şi dezvoltarea în timpul anilor de şcoală
şi multă vreme după aceea. Şcolile au o misiune deosebită în a învăţa generaţiile tinere: oricît de
frumoasă şi eficientă ar fi o familie, aceasta nu le-ar putea garanta copiilor săi o instruire deplină.
Totodată, şcolile trebuie să recunoască rolul primordial al familiei în educaţie: oricît de multă atenţie ar
aloca educaţiei axiologice, dacă mediul familial nu împărtăşeşte aceste valori, copilul nu le va integra, şi
viceversa – motiv crucial pentru care familiile şi şcolile trebuie să lucreze împreună, în parteneriate.
Doar astfel părinţii şi practicienii şcolari pot îmbunătăţi învăţarea şi dezvoltarea copiilor. Cercetările
demonstrează că şcolile eficiente presupun un nivel ridicat de implicare a părinţilor şi a comunităţii, ceea
ce are un impact vital asupra învăţării elevilor, indiferent de contextul social sau cultural al familiei. Prin
urmare, acest aspect din activitatea de bază a şcolilor este unul esenţial pentru o educaţie de calitate.
Argumentele pro parteneriate eficiente dintre familie şi şcoală sînt următoarele:  Familiile şi şcolile
doresc tot ce e mai bun pentru copiii lor.  Toţi copiii au dreptul la șansa de a-şi atinge potenţialul
maxim.  Familiile sînt primii educatori ai copiilor lor.  Şcolile eficiente oferă, primo, un mediu de
învăţare şi, secundo, un mediu de educaţie.  Familiile valorizează predarea de calitate şi respectă
expertiza profesională a cadrelor didactice.  Şcolile valorizează diversitatea familiilor şi folosesc acest
lucru ca pe o resursă pentru parteneriatul cu ele.  Parteneriatele familie-şcoală se întemeiază pe
Parteneriatul familie-şcoală: unicul scenariu verosimil pentru un învăţămînt de calitate quo vadis?
responsabilitate reciprocă, respect şi încredere.  Leadershipul este esenţial pentru construirea,
întreţinerea şi reînnoirea parteneriatelor.  Parteneriatele familie-şcoală sporesc motivaţia elevilor şi
îmbunătăţesc învăţarea.  Parteneriatele familie-şcoală cimentează legăturile dintre şcoli şi comunităţi.
Dezvoltarea parteneriatului familie-şcoală nu este întotdeauna un proces uşor. Este nevoie de
angajament şi de timp. Din cauza anumitor presiuni şi circumstanţe, pentru a se implica activ în viaţa
şcolară a copiilor şi pentru a-i ajuta să beneficieze în deplină măsură de şcoală, multe familii vor avea
nevoie de aranjamente speciale sau de sprijin suplimentar. Rezultatele acestui efort sînt însă
considerabile. Familiile care înţeleg sistemul de învăţămînt şi funcţionarea instituției educaționale,
dificultăţile cu care se confruntă profesorii şi managerii şcolari sînt o sursă valoroasă de sprijin pentru
acest sistem. Participarea părinţilor în viaţa unei şcoli poate părea o acţiune dificilă şi împovărătoare
pentru profesori şi manageri, cărora li se cere să-şi asume mai multe responsabilităţi, decît doar
predarea şi gestionarea instituției. Am văzut multe şcoli care reuşesc să formeze parteneriate cu părinţii;
înţeleg că este cumplit de greu. Am constatat că, în unele cazuri, părinţilor le este uşor şi plăcut să se
implice, în timp ce în altele – par să ducă o luptă constantă. O altă diferenţă o constituie ciclurile
învăţămîntului: la treptele gimnazială şi liceală, activitatea de implicare a familiilor este, de multe ori,
mai complicată decît în şcoala primară. Este cunoscut faptul că cu cît sînt mai activi părinţii în derularea
procesului instructiv-educativ, cu atît mai bine performează elevul la şcoală. Copiii sînt foarte sensibili la
gradul de participare a părinţilor la şcolarizarea lor – fie că aceştia se rezumă doar la cunoaşterea
 progreselor la învăţătură, fie că decid să îşi asume un rol mai consistent şi să se implice în activitatea
şcolii. Oricum ar fi, angajamentul sporit al părinţilor motivează copilul să aibă o mai bună reuşită
academică. Dar pentru a stabili şi a menţine acest interes, între şcoală şi familii trebuie să existe o
comunicare sistematică, bazată pe încredere şi schimb de informaţii. Şcolile trebuie să creeze un
parteneriat eficient prin asigurarea unui mediu deschis cu comunitatea sa mai largă, formînd o legătură
între sala de clasă şi acasă, între şcoală şi familie. Recomandări pentru părinţi Puteţi sprijini învăţarea şi
dezvoltarea copilului dumneavoastră acasă în următoarele moduri:  Întrebaţi un psiholog care vă
cunoaşte copilul sau psihologul şcolar ce vă poate sugera cu privire la ceea ce puteţi face acasă cu
copilul.  Implicaţi copilul în activităţi de zi cu zi, cum ar fi gătitul, cumpărăturile, lucrul în grădină etc. 
Vorbiţi cu el despre ceea ce face, vede, simte şi modul în care se simte.  Oferiţi-i copilului oportunităţi
de a-şi utiliza simţurile (experienţe noi, pentru a vedea, mirosi, gusta, atinge şi auzi lucruri diferite). 
Citiţi-i copilului. Faceți un abonament pentru întreaga familie la o bibliotecă locală, ajutaţivă copilul să-şi
aleagă cărţi şi să se bucure de lectură.  Cîntaţi, povestiţi, organizaţi jocuri cu toţi membrii familiei.
Distraţi-vă împreună. Vorbiţi-i copilului, încurajaţi-l să adreseze întrebări. Lăsaţi-l să vadă că nici dvs. nu
ştiţi întotdeauna răspunsul.  Limitaţi timpul pe care copilul dvs. şi chiar dvs. îl petreceţi în faţa
televizorului. Aceste recomandări vă vor ajuta să aflaţi mai multe despre copilul dvs., despre modul în
care învaţă şi se dezvoltă; astfel, veţi şti cum anume îl puteţi ajuta în parcursul său şcolar, împărtăşind
aceste lucruri cu profesorii, într-un cadru securizant şi prietenos. Semne de întrebare: • Ce activități noi
de învăţare și de distracție pot desfășura cu copilul meu pentru a-l ajuta să se dezvolte intelectual și
spiritual? • Cît de mult știu despre ceea ce învață copilul meu în afara casei? • Cum pot afla mai multe
despre modalitățile de susținere a învățării și dezvoltării copilului meu? • Ce informații pot împărtăși cu
profesorii, care să-i ajute să-şi formeze o imagine mai clară privind personalitatea copilului meu,
interesele și punctele sale forte? • Cum folosesc feedback-ul scris și oral din partea profesorilor pentru
a-mi ajuta copilul în procesul de învățare? • Ce dificultăți din familie ar periclita procesul de învăţare a
copilului? • Ce aș putea face pentru a ajuta alți părinți să se implice în procesul instructiv-educativ din
școală? • Ce talente și abilități le-aş putea împărtăși elevilor din clasa în care învață copilul meu? • Cum
aș putea ajuta sau organiza de sine stătător o activitate tematică sau o excursie? Parteneriatul familie-
şcoală: unicul scenariu verosimil pentru un învăţămînt de calitate Didactica Pro..., nr.3 (79) anul 2013
quo vadis? Recomandări pentru practicieni Puteţi ajuta părinţii în susţinerea proceselor de învăţare şi
dezvoltare a copiilor lor în următoarele moduri:  Elaboraţi în colaborare cu părinţii un regulament-
cadru pentru consolidarea parteneriatului şcoală-familie, cu specificarea drepturilor și a
responsabilităţilor/sarcinilor etc., şi un plan de acţiuni pentru un an şcolar.  Oferiţi-le părinţilor
informaţii necesare despre curriculumul şcolar şi standardele educaţionale.  Utilizaţi notificările,
aducînd la cunoștința părinţilor activităţile realizate pe parcursul zilei/săptămînii.  Postaţi periodic
fotografii care reflectă activităţile desfăşurate de copii.  Creați o bază de date cu adresele electronice
ale părinților şi transmiteţi centralizat informaţii, denumiri de site-uri, titluri de cărţi despre educaţia
copiilor, fotografii, descriind succint ce reprezintă acestea.  Elaboraţi chestionare şi desfăşuraţi sondaje
de opinie printre părinţi cu diverse subiecte.  Invitaţi părinţii la activităţile din sala de clasă (pentru a
împărtăşi informaţii, tradiţii, noutăţi din domeniile în care deţin expertiza) şi la şedinţe de luare a
deciziilor cu privire la procesul didactic.  Organizaţi sesiuni de informare pentru părinţi. Unele dintre
acestea ar putea fi desfășurate în comun cu copiii – veţi reuşi să aflaţi mai multe despre interacţiunile
dintre membrii familiei. Realizați şedinţe tematice cu participarea unui specialist (psiholog, medic,
poliţist etc.), care să vorbească la o temă concretă.  Invitaţi părinţii să-şi petreacă timpul liber la şcoală,
să participe la activităţi şi să afle ce fac copiii lor.  Elaboraţi un buletin informativ al şcolii, care ar oferi
permanent: informaţii utile; date importante despre modificările intervenite la nivel de politici din
domeniu; secvențe de teorie a educației, idei/sugestii cu referire la activităţile ce pot fi realizate la
domiciliu (sînt distractive şi nu solicită pregătire specializată). Semne de întrebare: • Cum pot aduna de
la părinți informații și cum le pot folosi pentru a îmbunătăți experiența copiilor? • Ce măsuri pot lua
pentru a ajuta părinţii să sprijine învățarea și dezvoltarea copiilor lor? • Ce resurse aș putea împărtăși cu
ei? • Cum pot îmbunătăți comunicarea cu toți părinții în ceea ce privește prestația copiii lor? • Cum pot
eficientiza utilizarea feedback-ului și a informațiilor pe care le primesc de la părinți cu referire la copiii
lor? • În ce fel le pot împărtăși părinților cunoștințele mele despre modul în care învață și se dezvoltă
copiii? • Cînd invit părinții la eveniment? Cum pot favoriza participarea lor? Cum coordonăm ziua, ora,
 informațiile prezentate, condițiile de desfășurare etc.? • Cum pot identifica cunoștințele, abilitățile și
atitudinile părinților necesare stabilirii unui parteneriat viabil? • Ce aş putea face pentru a valoriza la
maximum ajutorul și contribuția părinţilor? REFERINŢE BIBLIOGRAFICE: 1. Clark L. SOS: Help for Parents.
Parents Press, 1996. 2. Levine M.E. Educational Care: A System for Understanding and Helping Children
With, 1994. 3. Learning Problems at Home and in School. Educators Publishing Service. 4. Rosemond J.
Ending the Homework Hassle: Understanding, Preventing, and Solving, 1990. 5. McNeel A. School
Performance Problems.

Familia și școala, parteneri în educația copilului

2 martie 2018 • Petruța-Gabriela Stolojanu • Școala Gimnazială Coțofenii din Dos (Dolj) •
România

Factorii de bază care ajută copilul în desăvârșirea propriei educaţii sunt şcoala şi familia. Funcţia
educativă a familiei constă în formarea priceperilor, deprinderilor de viaţă, sentimente. Rolul familiei
este important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral si estetic. Şcoala,
alături de familie, influenţează, prin condiţiile concrete în care se desfăşoară procesul de
învățământ, personalitatea copilului.

Şcoala eficientă realizează un parteneriat cu elevul, prin valorizarea si respectarea identităţii sale cu
familia, prin recunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în procesul didactic şi cu toate
resursele educative ale societaţii pe care le identifică şi le foloseşte activ. Este nevoie a se dezvolta
un nou concept care să întărească schimbarea în relaţiile şcoală-familie. Acest concept este
parteneriatul educaţional.

Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la

nivelul procesului educaţional. Acesta presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni
educative între factorii educaţionali.

Parteneriatul educaţional se realizează între:

 instituţiile educaţiei : familie, scoală si comunitate ;

 agenţii educaţionali : copil, părinţi, profesori, specialişti în rezolvarea unor probleme
educaţionale ;
 membrii ai comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării si dezvoltării copilului (medici,
factori de decizie, reprezentanţi ai bisericii, ai poliţiei) ;
 influentele educative  exercitate la anumite momente asupra copilului ;
 programele de creştere, îngrijire şi educare a copilului.

Părintii, copiii şi comunităţile se influentează puternic unii pe alţii.  Mediul în care trăiesc părinţii
poate sprijini sau devia vieţile lor, poate determina multe dintre valorile lor.  De asemenea , părinţii
pot influenţa comunitatea şi pot contribui la dezvoltarea valorilor comunităţii.  Activitatea educativă
ce se realizează în şcoală nu poate fi separată, izolată de alte influenţe educative ce se exercită
asupra copilului. Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţia pe care copilul o
primeşte în familie, în şcoală şi de la comunitate. Implicarea părinţilor joacă un rol important în
cadrul intervenţiei şcolare. Acţiunile care implică părinţii produc o schimbare în ambientul familiei şi
cresc aspiraţiile, atât ale părinţilor pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi. Ca prim factor educativ,
familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale ( despre plante, animale, ocupaţiile
oamenilor, obiecte casnice), familia este cea care ar trebui să dezvolte spiritul de observaţie,
memoria şi gândirea copiilor.  Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se
implică în procesul de învăţare, asigurându-i copilului cele necesare studiului.
Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament : respectul, politeţea,
cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudine, adică ,, cei şapte ani de acasă ’’.  Uneori părinţii
uită că trebuie să facă front comun cu profesorii, deoarece şi unii şi alţii nu doresc decât dezvoltarea
armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia.  Se întâmplă totuşi ca ceea
ce consideră părinţii a fi o măsură corectă pentru copilul lor într-o anumită situaţie, să nu fie tocmai
ceea ce are nevoie copilul în acel moment.  De aici apar conflictele, rupturile dintre membrii familiei,
renunţarea la intervenţii din partea părinţilor care sunt depăşiţi de situaţie . Între familie şi şcoală
trebuie să existe o permanentă colaborare care se poate realiza prin vizite reciproce , şedinţe şi
lectorate cu părinţii.

Un parteneriat familie – şcoală este relaţia cea mai profitabilă pentru toti cei ce participă la acest
demers. Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reţine că acelaşi subiect este copilul nostru
şi şcolarul nostru.  Cadrele didactice află cum este fiecare copil, în ce mod ajunge mai repede la
succes, ce îl interesează şi-l pasionează, iar părinţii vor cunoaşte în ce momente să-l susţină pe
şcolar, în ce fel să-l motiveze şi să-l ajute .  Şcoala este instituţia socială în care se realizează
educaţia organizată a tinerei generaţii .  Ea este factorul decisive şi pentru  formarea unui om apt să
contribuie la dezvoltarea societaţii, să ia parte activă la viaţa, să fie pregătit pentru muncă.  Procesul
de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Menirea şcolii nu este
numai de a înzestra  elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de
om.

Parteneriatul educaţional se aplică la nivelul tuturor acestor relaţii.  Colaborarea dintre şcoală şi
familie presupune o comunicare efectivă şi eficientă, o unitate de cerinţe şi o unitate de acţiune când
este vorba de interesul copilului.

Implicarea părinţilor în problemele şcolii se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie şi
şcoală .  Colaborarea şi cooperarea părinţilor cu şcoala sunt eficiente ambilor factori. Dacă ne
referim la optimizarea comunicării între profesori şi părinţi, se iau în calcul:

 calitatea celor doi poli ai colaborării (profesori şi părinţi);

 percepţiile fiecăruia;
 atitudinile care îi caracterizează;
 caracteristicile instituţiei şcolare;
 caracteristicile familiei;
 modul de comunicare.

Implicarea părinţilor în rezolvarea problemelor şcolare şi în sprijinirea procesului instructiv-educativ

are o serie de motivaţii, dintre care enumerăm : părinţii îşi cunosc copiii şi doresc să îi descopere ca
elevi, părinţii au nevoie de informaţii referitoare la îndeplinirea rolului de elev de către copilul lor.
Forme de colaborare a părinţilor cu şcoala:

 prezenţa la şedinţe şi lectorate ;

 asistarea elevilor în efectuarea temelor  ;
 participarea la activităţi cultural- artistice şi sportive  ;
 organizarea unor expoziţii, serbări, excursii ;
 organizarea unui colţ verde în şcoală  ;
 atragerea unor fonduri pentru şcoală  ;
 susţinerea bibliotecii prin donaţii de cărţi.

O comunicare optimă învăţător/ diriginte/ familie are rolul de a acţiona în mod pozitiv asupra copilului
şi de a stopa comportamentele negative. De multe ori apar dificultăţi de comunicare şi de dezvoltare
a relaţiei şcoală- familie. De aceea trebuie cunoscuţi factorii care favorizeaza  dar şi  blochează o
comunicare eficientă. Lipsa de comunicare din partea uneia dintre ele afectează evoluţia elevului,
rezultatele şcolare şi natura comportamentului.

Factori care favorizează comunicarea:

  transmiterea informaţiilor de către învăţător/ diriginte într-o formă accesibilă părinţilor  ;
 evitarea analizării critice sau blamării părintelui  ;
 mediul ambiant de discuţie să fie plăcut  ;
 capacitatea învăţătorului de a mobiliza părinţii să comunice şi să le asculte problemele
 evitarea subiectelor care privesc elevii problemă, se fac discuţii individuale cu aceştia;
 rezolvarea problemelor copiilor, implicarea în găsirea unor soluţii ;
 sprijinirea, încurajarea părinţilor pentru a schimba atitudinea negativă a elevului.

Există două teorii importante privind relaţia şcoală- familie : teoria profesionalismului şi teoria
schimbului. Teoria profesionalismului consideră ca un element esenţial serviciul făcut altora, fără a
se gândi la avantaje personale, având drept criterii competenţa, un cod de etică profesională. Teoria
schimbului consideră acţiunea umană în funcţie de un  câştig  personal , un salariu asigurat, o
competiţie restrânsă. Cooperarea cu familia poate fi un test profesional şi poate fi considerată ca
făcând parte din datoria profesională a profesorului deoarece : părinţii sunt parteneri ai şcolii ,
eficacitatea învăţământului poate fi ameliorată prin cooperarea între şcoală şi familie, părinţii sunt
responsabili legali de educaţia copiilor. Atât părinţii, cât şi cadrele didactice beneficiază de
avantajele unei astfel de colaborări. Influenţele pe care familia le exercită asupra copilului sunt
directe sau indirecte, determinând în mare măsură dezvoltarea personalităţii acestuia.  Modelul
moral-civic propus de şcoală ( comportament civilizat, demn, tolerant, bazat pe cinste ,
corectitudine)  găseşte un răspuns pozitiv în familiile unde aceste valori sunt  puse la loc de cinste.

Părinţii trebuie să vadă în şcoală un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate  ajuta  prin 
atitudinea  nepărtinitoare  pe  care  trebuie  să  o  afişăm.   Asadar,  e  o  sarcină  a  şcolii  să 
identifice  situaţiile  problemă,  din  familiile  copiilor,  să  dirijeze  pe  cât  posibil  strategiile 
educative  în  favoarea  elevului  şi  să  conştientizeze  că  relaţia  de  colaborare  şcoală-familie 
este  determinantă  în  educarea  copiilor.

Una  dintre  cele  mai  importante  preocupări  ale  familiei  şi  un  punct  comun  pe  care  îl  are 
aceasta  cu  şcoala  este  orientarea  şcolară  şi  profesională .  Cei  mai  mulţi  părinţi sunt  bine 
intenţionaţi  în  alegerea  unei  şcoli  pentru  copilul  lor  .  Dar ,  de  multe  ori,  buna  intenţie  şi 
buna  credinţă  sunt  tocmai  sursele  greşelilor  lor  deoarece  acestea  nu  ţin  loc  de  competenţă.

Greşelile  părinţilor  decurg  uneori  şi  din  prea  mare  dragoste  pe  care  o  poartă  copiilor.
De  aceea,  între  familie  şi  şcoală  trebuie  să  existe  o  permanentă  colaborare .  Un  parteneriat 
familie – şcoală  este  relaţia  cea  mai  profitabilă  pentru  toţi  cei  ce  participă  la  acest  demers.

Parteneriatul  va  fi  eficient  dacă  fiecare  parte  va  reţine  că  acelaşi  subiect  este  copilul  nostru 
şi  şcolarul  nostru.  Cadrele  didactice  află  cum  este  fiecare  copil,  în  ce  mod  ajunge  mai 
repede la  succes,  ce  îl  interesează  şi  îl  pasionează,  iar  părinţii  vor  cunoaşte în  ce  momente 
să  îl  sustină  pe  şcolar,  în  ce  fel  să-l  motiveze.   Şcoala  este  factorul  decisiv  pentru 
formarea  unui  om  apt  să  contribuie  la  dezvoltarea  societăţii.

Procesul  de  învăţământ  este  cel  care  conferă  şcolii  rolul  decisiv  în  formarea  omului. 
Misiunea  şcolii  este  aceea  de  a  contribui  la  realizarea  idealului  educativ  impus  de  cerinţele 
vieţii  sociale.

Menirea  şcolii  nu  este  numai  de  a  înzestra  elevii  cu  un  bagaj  de  cunoştiinţe  cât  mai  mare, 
ci  şi  de  a  stimula  calitatea  de  om .  Ora  de  dirigenţie  este  cea  în  care  ne  putem  apleca 
asupra  acestei  laturi  .  În  acestă  oră  se  urmăreşte  valorificarea  abilităţilor  de  interrelaţionare, 
de  asumare  a  responsabilităţii,  de  descoperire  a  propriilor  aspiraţii  spre  formarea  şcolară  si 
profesională.

Se  accentuează  azi  ideea   de  a  sprijini  părinţii  şi  nu  de  a-i  substitui.  Se identifică  tot  mai 
clar  ideea  unor  intervenţii  asupra  familiei  şi  deci,  în  primul  rând,  asupra  părinţilor  pentru  a-i 
ajuta,  forma  și  susține  în  sarcinile  lor  educative .
„Niciodată  familia  nu  a  fost  mai  solicitată  si  rolul  său  nu  a  fost  niciodată 
atât  de  mare  ca  azi” – Boutin  şi  During,  1994.
BIBLIOGRAFIE  SELECTIVĂ
1. Bunescu  Ghe.,  Alecu  G. ,  Badea  D.  – Educaţia  părinţilor .  Strategii  şi  programe, E.D.P., 
Bucureşti,  1997;
2. Ecaterina  Adina  Vrasmas  –  Consilierea  şi  educaţia  părinţilor ,  Editura  Aramis, 2002;
3. Nica  I.,  Ţopa  L.  –  Colaborarea  şcolii  cu  familia  elevilor  de  clasa  I , E.D.P. ,  Bucureşti, 
1974;
4. Stoian  M. –  Abecedarul  părinţilor,  E.D.P.,  Bucureşti, 1972.

Rolul colaborării familie-şcoală în dezvoltarea personalităţii copilului

de vârstă şcolară mică
20 februarie 2018 • Florentina Tudor • Școala gimnazială Aurel Vlaicu, Arad (Arad) • România

Relaţia şcoală – familie este un subiect des abordat în literatura de specialitate şi supus
atenţiei întregii societăţi, mai ales pe fondul schimbărilor sociale  din ultimul timp. Toţi vorbim astăzi
despre integrarea în Uniunea Europeană. Acest proces atrage după sine o serie de schimbări şi la
nivel şcolar. Una dintre aceste schimbări se referă la relaţia şcoală-familie.

Motto: „Iubirea este necesară, deoarece pentru fiecare dintre noi nu este suficient
faptul de a exista. Un copil  poate să trăiască fericit numai atunci când ştie că este
iubit. Numai atunci devine complet el însuşi.” Luigi Verdi

Dacă până în prezent acest parteneriat şcoală-familie a fost dezvoltat unilateral, fiind de multe ori
considerat  “responsabilitatea şcolii”, acest lucru trebuie să se schimbe pe viitor.  O educaţie de
calitate se realizează atunci când, la procesul de formare a micilor şcolari participă în mod armonios
toţi factorii educaţionali. Relaţia de colaborare permanentă cu familia este una dintre condiţiile
esenţiale care asigură succesul şcolar.

Copilul trăieşte un sentiment de mândrie atunci când părinţii  săi se implică în activităţile şcolii sau îi
sprijină în realizarea sarcinilor de învăţare. În mod sigur aceste fapte au ecouri pozitive în formarea
personalităţii copilului, în conştiinţa lui. Ca urmare îşi va respecta mai mult părinţii, va învăţa să
aprecieze munca celorlalţi, îi va fi asigurat succesul şcolar. Dăruirea, tinereţea, experienţa,
profesionalismul, puterea, curajul, interesul, dedicarea, perseverenţa, implicarea, sensibilitatea sunt
câteva din calităţile şi în acelaşi timp valorile unui mare pedagog care, prin implicarea eficientă a
părinţilor în dezvoltarea intelectuală a copiilor, asigură o educaţie de calitate.

Colaborarea  eficientă şcoală – familie reprezintă o reuşită a procesului educaţional. Educţia este o
acţiune la care îşi dau concursul şcoala, familia, întreaga societate, iar colaborarea este absolut
necesară. Şcoala trebuie să colaboreze cu familia :

 în domeniul învăţării elevului ;

 în domeniul comportamentului ;
 în domeniul dezvoltării fizice ;
 în domeniul dezvoltării intelectuale, morale şi estetice ;
 în domeniul deprinderilor şi priceperilor de muncă, deprinderilor igienico – sanitare;
 în domeniul activităţilor libere, angajării copilului în diferite domenii de activitate în afara
clasei şi a şcolii.

Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului, din următoarele puncte de vedere: fizic,
intelectual, moral, estetic. Pe parcursul mai multor ani de muncă la catedră mi-am pus mai multe
întrebări legate de relaţia dintre şcoală şi familie. O întrebare a fost aceasta: ,,Cum am  îmbunătăţit
eu  relaţia şcoală – familie?” Această relaţie s-a  îmbunătăţit  printr-un parteneriat adevărat între
şcoală şi familie. Acest parteneriat a urmărit să atingă următoarele obiective :

 realizarea unei comunicări optime între părinţi şi învăţător ;

 înlăturarea factorilor perturbatori în cadrul comunicării şcoală – familie ;
 creşterea gradului de implicare a parinţilor în toate activităţile şcolare şi extraşcolare ;
 schimbarea mentalităţii neadecvate a unor părinţi faţă de şcoală ;
 cunoaşterea de către părinţi a posibilităţilor şi nevoilor psiho-fizice ale copiilor ;
 învăţarea unor deprinderi şi tehnici de muncă intelectuală sub formă de activităţi comune :
elevi-părinţi-învăţători.

Numai implicând toţi  factorii  educaţionali în formarea personalităţii umane vom reuşi să atingem
toate aceste obiective. Un parteneriat eficient şcoală – familie este dorinţa oricărui învăţător. In
fiecare an, am încheiat astfel de  parteneriate eficiente cu părinţii elevilor, bazate pe principii de 
comunicare şi colaborare. Obiectivele propuse le-am urmărit pe tot parcursul anului, iar rezultatele
pozitive nu au întârziat să apară. Dacă vom reuşi să-i atragem pe părinţi de partea noastră într-o
colaborare eficientă, într-un parteneriat, sub deviza „Împreună vom reuşi”, se vor îmbunătăţi astfel
relaţiile ce se stabilesc între şcoală şi familiile elevilor, iar realizarea acestui obiectiv va avea un
impact pozitiv asupra formarii de caractere, personalităţi şi valori viitoare. Activităţile desfăşurate în
parteneriat facilitează înlăturarea barierelor de comunicare dintre participanţi, clarifică unele
probleme ivite la nivelul grupului de elevi, îndeamnă la autocunoaştere, la autodepăşire, la găsirea
acelei soluţii care să conducă la realizarea obiectivelor propuse. Am aplicat părinţilor elevilor pe care
îi îndrum o serie de chestionare, pentru a-mi da seama de interesul pe care-l manifestă fiecare
parinte pentru şcoală, pentru copilul său şi ce aşteptări au aceştia.

Analizând răspunsurile date de părinţi şi din discuţiile cu aceştia, am ajuns la concluzia că e nevoie
de implicare şi colaborare pentru o educaţie valorică din perspectiva afectivităţii, a cunoaşterii, a
trebuinţelor, atitudinilor, valorilor şi motivaţiei. Pentru ca parteneriatul să devină eficient, am propus o
serie de acţiuni comune la care să participe atât elevii, cât şi părinţii lor sau alţi parteneri educativi
din comunitate. În acest fel, activităţile au devenit benefice, finalizându-se printr-o evaluare ce a
vizat atingerea obiectivelor propuse. Forme concrete de colaborare cu părinţii în cadrul
parteneriatului încheiat :
a) lectorate şi consultaţii pe teme educative ;
b) activităţi extraşcolare ;
c) lecţii demonstrative pe teme educative ;
d) colaborarea cu alţi parteneri educativi ;

Implicându-i pe părinţi şi stabilindu-le responsabilităţi în acţiunea comună de educare a propriilor

copii, de supraveghere şi control al acestora, de participare la activităţile educative comune, am
reuşit să-i conving, să-i motivez, iar rezultatul a fost “aproape” de   cel aşteptat.

La finalul anului şcolar, am putut spune că am avut împliniri dar şi eşecuri. Am înţeles că atât părinţii,
cât şi noi, învăţătorii, avem de învăţat unii de la alţii. Am înţeles că au fost şi cazuri când nu am făcut
suficient, împiedicându-ne în propriile noastre prejudecăţi.  Sunt familii care trec prin situaţii
dramatice. Sunt copii care trăiesc  adevarate drame. Să îi descoperim, să îi ajutăm. Să apelăm mai
des la instituţiile statului abilitate în acest sens, să nu uităm că nepăsarea sau ignoranţa noastră şi a
părinţilor pot distruge destine. Sigur, nu este uşor. Uneori familia, din diverse motive, îşi face în jurul
ei un zid care nu este uşor de trecut. Alteori, lipsa de educaţie a părinţilor înşişi este atât de
profundă, încât ai impresia că nu mai poţi face nimic. Familia actuală nu mai este cea de acum 20
de ani, nici măcar cea  de acum 10 ani. Să ţinem seama de acest fapt, mai ales, să încercăm să
ţinem pasul, să nu ne lăsăm păcăliţi sau intimidaţi, pentru că noi suntem cei care putem aduce
speranţa şi cei care vom forma caracterele, personalităţile şi valorile viitoare.

Bibliografie:
1. Allport, G. W.,  Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura  Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1998.
2. Alb, G., Achim, V., Elevul – participant la propria formare, în Învăţământul primar, nr. 2-4, Editura
Miniped, Bucureşti, 2004.
3. Athanasiu, A.,  Elemente de psihologie medicală, Editura Medicală, Bucureşti, 1999.
4. Beznea, N., Familia şi şcoala în relaţie de parteneriat educaţional, în Învăţământul primar, nr. 1-2,
Editura Miniped, Bucureşti, 2005.

http://biblionline.md/uploads/pagina_dirigintelui/Bas_Vasile._Soroca._Familia-scoala-
comunitatea.a.pdf