Pîșu Ramona – Sociologie

Anul 1 Grupa SC 11

RELIGIA CA FENOMEN SOCIAL. ANALIZA COMPARATIVĂ A DIFERITELOR TIPURI DE RELIGII

CÂND A ÎNCEPUT OMUL SĂ CREADĂ ?

Ce urme avem despre apariția unei prime forme de spiritualitate printre primii oamenii ? La
aceste întrebări este dificil de răspuns cu certitudine.Numeroase urme materiale dintre care cele mai
vechii datează din paleoliticul superior ce pot fi percepute ca un semn de îngrijorare metafizic

EXPERIENȚA DE SACRU

În anul 1917 teologul german Rudolf Otto a introdus conceptul "numinos" (din limba latină
care înseamă putere, voință divină, fenomene misterioase pe care nu le putem explica într-un mod
rațional și prin urmare sugerează că este relativă sau divină), pentru a desemna intuiția omului asupa
prezenței supranaturalului. Această întâlnire cu experiența " sacră "copleșitoare și terefiantă, este
inâscută din sentiment al nesiguranței față de forțele naturale. Credința decurge astfel din trecerea
de rațional prin experiența de "numinos "(numen)la puterea activă a divinității.

CONȘTIENTIZAREA MORȚII

Foarte devreme oamenii s-au întrebat despre "un dincolo "al vieții pământești. Aceste întrebări au
luat forma unor atenții speciale acordate rămășițelor morților.

Încetul cu încetul cultul strămoșilor câștigă importanță. În lumea primelor popoare de vânători,
culegători de la începutul umanității până în Neolotic, este asociată cu forme de șamanism (șamanul
este mijlocitorul privelegiat care permite comunicarea cu lumea spiritelor, a cărei credință este larg
răspândită în toate zonele civilizaționale.

PRIMELE SEMNE ALE UNEI SPIRITUALITĂȚI

În epoca Neolitică, în Europa, reprezentările antromorfe și zoomorfe mărturisesc o spiritualitate și de

culturi date divinitățiilor fertilității, apropiate de cele cunoscute în Orientul – Mijlociu. Semnele unei
spiritualități în curs de formare : (pietre ridicate reprezentări zoomorfe, ilustrează de preocupări
metafizice.

Religiile cu divinitățiile lor, preoții și dedicațiile lor, organizează viața societățiilor. Formele religioase
sunt multiple, de la politeism până la apariția progresivă a monoteismului. La sfârșitul Neoliticului
spiritele în care credeau primii oamenii erau înlocuite de mai multe divinități (zeități), legate de
forțele naturii. Astfel au apărut primele religii politeiste centrate pe ofrande și sacrificii, de o castă de
preoții, aranjamente de întreținere de ordine naturală și de organizație socială.

În zilele noastre, o foarte mare parte a populației lumii, spune că este atașată de o tradiție
religioasă, cel mai adesea moștenită. Implicarea actuală a religiilor subliniază greutatea istoriei dar
arată și dimamici mai recente. În contextul globalizării, religiile instituționalizate declin în profilul
unei diversificări a practicilor dar și a unei progresii a fundanentalismului.

Conflictele, inclusiv dimensiuniile religioase, ramân numeroase în lumea contemporană.

 RELIGIILE DIN LUME

Peste 80% din populația lumii sustine că este afiliată unei tradiții religioase, majoritatea
locuiesc în țări în care religia este majoritară. Filipine peste 80% sunt catolici, Thailanda peste 90%
sunt budiști

1.Majoritatea sunt creștini cu 31% prezenți pe toate continentele.

CREȘTINISMUL este una dintre cele trei religii monoteiste contemporane, alaturi de
iudaism,și islam. Considerând împreună catolicii, protestanții și ortodoxi sub eticheta globală de
"creștini", religia acestora este cea mai importantă din punct de vedere numeric. Creștinismul are
originea în iudaism. Creștinismul peretuează până în zilele noastre credințe și mituri născute pe
malurile Eufratului acum mai bine de 5000 de ani. Cuvântul" creștin "vine din limba latină populară
de la Christianus, derivat de la Hristos, deoarece Iisus /Isus din Nazareth este considerat în religia
creștină fiind MESIA și FIUL LUI DUMNEZEU. Cuvântul " HRISTOS " în limba greacă Christos "Cel Uns
"este traducerea din limba ebraică a cuvântului Mașiah. Inițial, cuvântul" creștin" a fost folosit o
poreclă la adresa celor care urmau învățăurile lui Iisus în Imperiu Roman. Instituția specifică
creștinismului este Biserica. Autoritatea doctrinală este SFÂNTA SCRIPTURĂ sau BIBLIA, la care se
adaugă în ortodoxie și catolicism,tradiția Bisericii ( în plus pentru catolicism se adaugă și Magisteriul
bisericesc,reprezentat de autoritatea papei.

ISUS HRISTOS, născut în Iudeea, Imperiul Roman de naționalitate evreu a trăit în Capernaum,
Nazaret, Galileea, născut prin Fecioara Maria, religie iudaism, a fost predicator, profet, vindecător,
tâmplar, a fost răstignit deși nu s-a găsit nici o vină în El.

EL ESTE MESIA RASCUMPĂRATORUL OMENIRII, PRIN MOARTEA SA PE CRUCE A LUAT ASUPRA

SA PACATELE ÎNTREGII OMENIRI PENTRU CA ORICINE CREDE ÎN EL SĂ NU MOARĂ CI SĂ AIBĂ VIAȚĂ
VEȘNICĂ.

Romano-catolicismul și creștinismul sunt aproximativ 1,2 miliarde de oamenii declarați

romano-catolici la nivel mondial. Cu toate că biserica romano-catolică a fost întotdeauna identificată
indentifică creștini, dar în scopul a distinge cele două viziuni al credinței creștine, adepții romano-
catolicismului sunt numiți aici catolici, iar adepții necatolici ai credinței creștine sunt numiți creștini.

Diferențele teologice între Biserica Romano – Catolică și Biserica Ortodoxă

Bazate pe punctele de vedere ale unor teologi ai Bisericii Ortodoxe și ai Bisericii Romano – Catolice
despre ceea ce interpretează aceștia fiind diferențele dintre teologiile lor, precum și diferențele lor
ecleziastrice. Deși prin cauzele schismei existente se numără factorii culturali și politici, diferențele
teologice continuă să fie motiv de dispută între bisericile occidentale îi cele răsăritene. Începând cu al
doilea Conciliu de la Vatican, Biserica Romano – Catolică consideră că schima este în primul rănd de
natură ecleziologică, că învățătura bisericilor ortodoxe este pe deplin orodoxă și că viziunea deplinei
comunicări care trebuie căutată este cea a unității într-o diversitate legitimă înainte de divizare,
deoarece primele concilii sunt o mărurile elocventă a acestei unități de durată în diversitate. În
această viziune, dificultatea principală este dezacordul privind rolul Papei. Cu toate acestea un număr
de teologi ortodoxi consideră că aceste diferențe sunt mult mai semnificative, adânc înrădăcinate și
ireconcișiabile. Acești teologii susțin că Biserica Romano – Catolică a fost iremediabil afectată de
arianism, teologia augustariană și scolasticism și nu poate fi reconciliată cu teologia ordotoxă cu
excepția cazului în care aceste erori sunt stârpite și abandonate. În prezent, principalele diferențe
sunt includera FILIOQUE în CREZ (și teoria aferentă a dublei purcederi de la TATĂL ȘI DE LA FIUL) și
sfera autorității papale.În plus Biserica Romano – Catolică a promulgat anumite dogme după Marea
schismă(cum ar fi Purgatoriu, Imaculată Concepție a Maicii Domnului și infaibilitatea papală) și alte
aspecte ale doctrinei (cum ar fi păcatul originar) care sunt considerate doctrinal greșite (sau mai
tranșat eretice )de către ortodoxi. Deși există diferențe între cele două bisericii, există de asemenea
unele puncte de acord asupra doctrinei. Acestea includ acceptarea în comun a deciziilor celor șapte
Sinoade Ecumenice al Bisericii nedivizate, și anume Conciliul de la Niceea, Primul Conciliu de la
Constantinopol, PRIMUL CONCILIU DE LA EFES, PRIMUL CONCILIU DE LA CALCEDON, al doilea conciliu
de la Constantinopol și al doilea Concilui de la Niceea.

IMPACTUL DIVERGENȚELOR LINGVISTICE

Cuvintele folosite într-o limbă și cele utilizate în altă limbă pentru a le traduce uneori nu corespund
excat, acest lucru putând avea o semnificație mai largă sau mai restrânsă. În secolul al VII-lea,
teologul răsăritean Maxim Mărturisitorul a aplicat acest aspect la diferențele aparente între Europa
de Vest și cea de-Est, remarând acestea au afectat eforturile depuse de vorbitorii occidentalii de
limba latină precum, de-a exprima o idee în limba greacă, și eforturile depuse de vorbitorii de greacă
din Orient să exprime o idee în latină : Ei nu-și pot reproduce ideea într-o limbă și în cuvinte care le
sunt străine la fel cum ar face-o în limba lor maternă. În secolul al XIII -lea teologul occidental sfântul
Toma de Aquino a remarcat în mod similar :" MULTE LUCRURI CARE SUNĂ DESTUL DE BINE ÎN LIMBA
GREACĂ,PROBABIL CĂ NU SUNĂ LA FEL DE BINE ÎN LATINĂ, prin urmare, latinii și grecii care declară
că au aceași credintă se manifestă prin cuvinte diferite.Printre grecii se spune în mod corect și catolic,
că TATĂL, FIUL ȘI DUHUL SFÂNT sunt trei "ipostaze"dar pentru latini nu sună corect să spunem că
există trei "substante " deși termenul " ipostas"în limba greacă înseamnă același lucru ca și
"substantia" în limba latină este folosit mai frecvent pentru a desemna esență.Și atât noi cât și grecii
susțin că în Dumnezeu există doar o singură esență Deci când grecii vorbesc de 3 "ipostase", noi
latinii vorbim de trei persoane "precum învață Augustin în a șaptea carte a Treimii și fară îndoială
există mai multe cazuri similare.Este deci sarcina unui bun traducător atunci când traduce un
material despre credința catolică,să păstreze sensul dar să adapteze modul de exprimare ,astfel încât
să fie în armonie cu graiul limbii în care traduce . În mod evident , atunci când ceva este spus într-un
mod literar în lomba latină este explicat în limbajul comun, explicația va fi inutilă dacă este redată
pur și simplu cuvânt cu cuvânt .Cu atât mai mult atunci când ceva este exprimat într-o limbă este
tradus doar cuvânt cu cuvânt într- o altă limbă, nu va fi nici o surpriză dacă uneori apare vre-o
confuzie în ceea ce privește sensul original.

Există aproape 900 de milioane de oamenii în toată lumea care se declară creștini necatolici.
Numele derivă de la faptul că primii urmași ai lui Isus din Nazaret au fost numiți creștini (Fapte
11 :26) care în mod literal înseamnă "mici Cristoși".Cristos e termenul grecesc pentru evreiescul
Mesia "Unsul".Cu toate că creștinii se identifică în mod frecvent cu denominații particulare cum sunt
baptiștii,metodiștii,nazarienii,prezbiterienii,luteranii,penticostalii,își atribuie și numele de
creștini.Creștinismul e adesea numit în mod colectiv "biserică" Acesta e un termen vag datorită
faptului că e folosit atât pentru congregații locale și clădirii cât și pentru denominați specifice.
 2. A doua confesiune religioasă în lume este Islamul, predomină în lumea arabă dar, arabii
reprezintă doar 20% din toți musulmanii. Cele mai mari țări din punct de vedere al populației se
găsesc în Asia, Indonezia, Pakistan, India.

Islamul supunere față de Allah, Creatorul tuturor lucrurilor. Religia a fost fondată în secolul al
VII-lea în Peninsula Arabă, pe teritoriul actual al Arabiei Saudite, de către profetul Muhammad și
bazată pe textul religios cunoscut sub numele de Coran. Pe parcursul timpului s-a răspândit pe un un
larg teritoriu care se întinde în Europa, Asia, Africa de Nord. Centrul religios se află în orașele sfinte
Mecca și Medina. Ziua de odihnă este vinerea. Musulmanii cred Islamul este ultimul din mesajele lui
Dumnezeu, și că Muhammed este ultimul profet și mesager a lui Allah. Ei cred în toti profeții și
apostolii care au fost trimiși pentru umanitate înainte de Profetul " lor "Muhammed. De asemenea
cred că ISUS HRISTOS a fost un profet dar ei neagă moartea sa la cruce . Religia musulmană se
bazează pe două fundamente scripturale Coranul cuvântul lui Dumnezeu revelav oamenilor de
profetul Mohamed și haditele care seamănă cu setul actelor și zicerilor atribuite acestuia din urma.
Cu toate acestea legiile și practicipe Islamului sunt opera teologiilor și a juriștilor din primele secole
împărțite în mai multe școli de interpretare.

Coranul caretea sacră a musulmanilor deorigine armeană, înseamnă recitare conține 114
sure clasificate în ordine descrescătoare a marimii. Fiecare sură conține un număr variabil de versuri,

uneori fară conexiune aparentă. Spre deosebire de Biblia ebraică (p.100) și de Evanghelii (p.128)
Coranul (spun ei) nu este considerat a fi deorigine umană ci cuvântul dictat de Dumnezeu lui
Mohamed. Cu toate acestea, erudiții (savanții) islamului clasic nu au încetat niciodată să dezbată
"circumstanțele revelației"și exegeza acesteia, punând bazele unei studiu istoric și critic al corpusului
fondator.

La moartea profetului în 632 (p.138) nu exista o versiune canonică a Coranului, conservarea

sa se bazează pe efortul de memorare a tovarășilor lui Mohamed, la care se adaugă scrierii parțiale.
Tradițiile din perioada Abbsid (p.150) se referă de asemenea la manuscrise complete, copii pentru
soțiile profetului, în special Hafsa sau pentru vărul și ginerelui lui Ali. Conștient de problema
circulației mai multor exemplare, al treilea Calif Othoman (644-656p. 114) a ordonat redactarea unei
versiuni oficiale unice și suprimarea copiilor concurente. Această decizie autoritară a stârnit opoziția
șiită (p. 145) care favoriza Coranul lui Ali și continuă până în secolul al XI-lea acuzând pe Othman de
mutilarea textului sacru. Lumea islamică este alcătuită din diferite popoare, atașate de limbile și
culturile lor a căror greutate politică și culturală s-a afirmat în secolul al XI -lea. De asemenea
găzduieste un număr mare de non-musulmani plasați sub protecția puterii și care continuă sa-și
practice religia.

LEGEA DIVINĂ ȘHARIA (CHARIA)

Lege pe care mulți fanaticii o înteleg cum vor ei, interpretând că au voie să ucidă. Literalmente Șharia
din Coran (5 :48) denotă calea dreaptă pe care Dumnezeu a indicat-o omului, adică direcția generală
și nu principiile legislative specifice.Acestea sunt de asemenea foarte puține în Coran ceea ce i-a
obligat pe juriști să le completeze recurgând la hadituri.

3.BUDISMUL rămâne o religie predominant asiatică. Budismul este o religie și o filozofie

orientală, își are originea în India și s-a răspândit într-o mare parte a Asiei centrale și în Sud-Est. Se
bazează pe învățăturile lui Guatama Siddhartha (Buddha Shakymuni) un gânditor indian care se crede
că ar fi trăit între 560 î.e.n. De-a lungul timpului budismul a suferit numeroase schimbări, în prezent
fiind o religie foarte divizată, fără o limbă sacră,clar formulată. Răspândit în China, Japonia, Sri Lanka,
Coreea, Mongolia Uniunea Myanmar, Thailanda, Vietnam și Malaezia. Budismul aparține grupului
,religios dharmice alături de hinduism și de jainism, păstrând o puternică influență a elementelor
constituente al acestor două religii. Mai este numit și "Buddha Dharma (ceea ce înseamnă în limbile
textelor antice budiste)" Învățăturile Celui Luminat "în sanscrită însemnând scopul vieții, un termen
religios indian. Cele trei giuvaiere al credinței sunt :Budda (cel trezit), un titul acordat celor care au
obținut iuminarea la fel ca buddha și care îi ajută și pe alți să o obțină.Termenul Buddha mai poate fi
înteles ca înțelpciunea care înțelege Drahma, în această viziune Buddha reprezentând cunoașterea
supremă a realității în adevărata sa formă.

Drahma este învățătura promovată de Buddha, cuvântul lui Guatama asa cum a gost
consemnat în scrierile budiste. De asemenea termenul înseamnă legea naturală bazată pe
comportamentul unei persoane și consecințele acestui comportament (acțiune și reacțiune).Poate
avea mai ales in budismul Mahayana conotația realității ultime.

Din Dharma izvorăsc armonia interioară și satisfacția durabilă. Ea presupune cunoașterea,

care este scopul vieții noastre și manifestarea acestei viziunii, concretizând-o, prin acțiune
perseverentă.

Shanga. Acest termen înseamnă literarl grup ,întrunire, congregație dar când este folosit în
învățăturile budiste se referă la unul din următoarele doă tipuri de grupuri : ori comunitatea
monahală,călugări și călugărițe, ori totalitatea oamenilor care au atins măcar prima treaptă
(Sotopanna) din drumul către iluminare. Conform unor budiști moderni shanga include și pe laicii
care au grijă de călugări și pe cei care au acceptatrespectarea unei părți din codul monastic, fără a fi
încă instituiți cu titlul de călugăr sau călugăriță.Cominitatea budistă ocupă un rol important în
mijlocirea eliberării credinciosului. Conform scrierilor, buddha s-a arătat discipolilor ca un model
implorându-le să aibă credință , în exemplul lor de om care s-a eliberat de durere și de pericolul
existenței.

Sensul vietii - este o întrebare filozofică privind semnificația vieții sau a existenței în general.
Această întrebare poate fi de asemenea exprimată în diferite forme cum ar fi :" De ce suntem aici, Ce
este viața în general ?","Care este scopul existenței ?"și Ce suntem noi ?" Acesta a fost subiectul
multor speculații filosofice, științifice și teologice de -a lungul istoriei. Sensul vieții care este perceput
derivă din contemplarea filosofică, religioasă,precum și din cercetările ștințiifice despre existență,
legături sociale, conștiință și fericire. Sunt implicate și alte aspecte cum ar fi semnificația simbolică,
ontologia, valoarea, scopul, etica, binele și răul, voința liberă, existența unuia sau a mai multor zei,
concepțiile despre Dumnezeu. suflet și viața de apoi.

STATISTICĂ MONDIALĂ

32% Creștini dintre care 50% catolici, 37% protestanți, 12% ortodoxi, 1% alte curente (2,168,
miliarde)

23% Musulmani dintre care 87 - 90% suniți și între 10 și 13 % știiți. (1,598 miliarde)

16% Persoane fară o afilieră religiosă (1,131 miliarde)

15% Hinduși (1,032 miliarde)

7% Budiști (487,76 milioane)

6% Religii tradiționale (404,69 milioane)

1% Alte mișcări religioase (58,15 milioane)

0,2% Evrei (13,86 milioane)

Cele 14 milioane de evrei au plecat 43% îm Israel și 39% în Statele Unite al Americii.

Vitatitatea religiilor nu împiedică securalizarea societățiilor occidentale. Declinul influenței

Bisericilor asupra practicilor, scăderea numărului de candidați la preoție în Biserica catolică cu toate
acestea bisericile nu renunță la afirmarea autorității lor morale în socitățiile care se confruntă cu
transformări majore legate atat de progresele științifice, cât și de evoluția moralei.

Laicitate și pluralism religios

Declarația Universală privind secularismul din secolul al XX-lea semnată în 2005 de 248 de
academicieni din aproximativ 30 de țări,definește secularismul pe baza a trei principii :

Respectarea libertății de conștiință și a practicii sale individuale și colective ; societatea politică și

civilă cu privire la anumite norme religioase și filozofice. În secolul al XX-lea un număr mare de state
democratice, au abandonat orice referire lao religie de stat, fie că secularismul a fost incorporat în
Constituție, precum în Statele Unite sau Franța, sau pentru că legea prevede libertatea credințelor și
drepturile egale.

Astăzi, mai mult de jumătate din țările lumii sunt laice (seculare), dar aplicarea lor poate da
naștere unor tensiuni între indivizi sau comunități din cauza religiilor.

ȚĂRI CU RELIGIE DE STAT :

43 dintre care 23 de State musulmane, 14 State crestine, 2 State budiste, 1 Stat evreu.

ȚĂRI ÎN CARE RELIGIA ESTE FAVORIZATĂ 

40 dintre care 5 State musulmane, 31 de State creștine,

ȚĂRI OFICIALE ATEE 10

ȚĂRI INDIFERENTE DIN PUNCT DE VEDERE RELIGIOS 106

DISCRIMINAREA ȘI PERSECUȚIILE

Există încă multe țări în care libertatea de credință este interzisă. Persecuția grupurilor religioase este
cel mai adesea comisă de State care profesează sau priveleligiază o religie oficială.

În Arabia Saudit, de exemplu dreptul de -a profesa o altă religie decât Islamul este interzisă
iar Coranul este singura Constituție din țară. În multe țări (Rusia, Germania, Polonia, India,
Algeria,Tunisia etc blasfemia este pedepsită cu închisoarea iar apostazia este pedepsită cu moartea în
Arabia Saudită, Afganistan și Pakistan. În China, o țară oficial ateistă, dar în care librertatea religioasă
este recunoscută, practiciile sunt reglementate de către stat. Grupurile religioase neoficiale, budiști,
tibetani, uiguri,sunniți, catolici (care îl urmeazăpe papa ) practicanți de Falun Gong sunt suprimate.În
Coreea de Nord religia este interzisă.

DINAMICA RELIGIOASĂ CONTEMPORANĂ

TEORIA DEZAMĂGIRII FAȚĂ DE LUME

În anul 1917, sociologul german Max Weber credea că detectează în evoluția spirituală
contemporană dispaiția credințelor, în profilul unei viziuni mai raționale și științifice. El evocă " o
dezamăgire față de lume". Această teorie însoțește secularizarea societățiilor occdidentale, adică
marginalizarea religiei în viața socială și culturală care a persistat dealungul secolului al XX-lea.

Dinamica actuală tinde să invadeze teza weberiană. Vitalitatea bisericilor prozelite creștine
(evanghelice și penticostale în special), dar și apariția fundamentalismului mărturisesc Omniprezența
problemei religioase în societate.

ASCENSIUNEA FUNDAMENTALISMULUI

In secolul al XX-lea lumea creștină (catolică, protestantă,și ortodoxă ) a văzut apariția

mișcărilor integriste în timp ce fundamentalismul islamic a fost exprimat în progresia wahhabismului
(p.274) și a salafismului. Aceste curente au în comun să denunțe corupția morală a societățiilor
moderne, pierdera solidarității, și a valorilor tradiționale și să susțină revenirea la" puritatea
originilor". Ele contestă inevitabilitatea securalizării și doresc să reînvie tradițiile sacre. Acesta este
cazul de exemplu al curentului tradiționalist al arhiepiscopului LEFEBVRE, o figură a opoziției față de
Vatican II (p.350), excomunicată în anul 1988. În protestantism fundamentalismul doctrinar al
anumitor curente evanghelice duce la o respingere a teoriilor moderne inclusiv a evoluției (p.349) în
favoarea unei lecturi liberare a Bibliei.

În India fundamentaliștii sikh și hinduși contestă natura laică a statului. (p.334)

INSTRUMENTAREA RELIGIEI

Religia este adesea mobilizată pentru a justifica o politică, o cere națională sau de identitate.

În Birmania, călugarul Ashin Wirathu este liderul religios al budismului radical și antimusulman, în
spatele persecuției minorității musulmane Rohingya forțată într-un exod în masă din 2016.

"Islamul " conceput ca și un proiect al societății care amestecă dismensiuniile religisoase

sociale și politice, se răspândește în diferite mișcări naționaliste din Afganistan, Liban și în Palestina.
Alimentează un dijhad globalizat (p.360)

În Orienul – Mijlociu din 2011, oragizația statului Islamic (El) ostil știiților, pretinde să
restabilească un califat sunnit care s-ar extinde din Africa de Nord până în Asia Centrală, atrage mii
de luptători străini, multi dintre ei din Vestul Europei.

În India,președintele Narenda Moli ales în anul 2014, pretinde a fi Hindutva (hindusă) care
caută să definească cultrura indiană în termenii valorilor hinduse.

Iudaimul din cuvântul grecesc Ioudaismos derivat din limba ebraică Yehudah " Iuda" : în ebraică
Yahadut, caracterele distinctive a iudaicului cunoscut și sub numele de religie mozaică (după
principalul profet evreu Mois) este religia poporului evreu. Perceptele iudaismului au stat la baza
religiilor monoteiste creștinism și islam.Termenul iudaism își are originea în numele regatului Iuda,
țara tribului Iuda descendenții celui de- al patrulea fiu al patriarhului Iacob secolul (XVIII finele
secolului XVII î.Hr.) cu capitala la Ierusalim, lăcașul MARELUI TEMPLU.

Istoria iudaismului este împărțită în trei perioade

1.Perioada Templului din Ierusalim

2.Perioada talmudică

3.Perioada rabinică din secolul al VI lea până ăn prezent.

Iudaismul contemporan ortodox s-a formar pe baza mițcărilor fariseilor din perioada
Macabeilor, el nu are o instituție sau o personalitate, acceptată universal,care ar avea autoritatea
dreptului, învățăturii sau puterii. Sursele dreptului HALAHA al iudaismului contemporan sunt :
TANAHUL (Tora scrisă) și TALMUDUL (Tora orală). HALAHA reglementează aspectele vieții evreilor
care nu sunt reflectate în codurile penale sau civile din sistemul secular, ci servesc doar ghid
obligatoriu pentru cei aparținând aceluiaș curent religios.

MESIANISM

MESIANISMUL este o mișcare caracterizată prin credința intr-un MESIA, un SALVATOR sau
RĂSCUMPĂRĂTOR. Multe religii au un conceptul de Mesia, inclusiv evreii mesianici, creștinii
Hristos ,musulmanii : Mahdi, budiștii Maitreya, hindușii Kalki și zoroastriștii Saoshyant.

IUDAISMUL MESIANIC

Este o mișcare religioasă sincretică moderă care combină Creștinismul și cel mai important, credința
că Isus este Mesia și îmbină elementele de iudaism și Tradiția Evreiască. Forma curentă actuală de
Iudaism Mesianic apare în SUA între anii 1960-1970. Iudaismul Mesianic este o mișcare a unei mici
minorități dintre evrei,care crede ca Ieșua (Isus în limba ebraică) este Mesia Evreu promis și
Măntuitor Israelului și-a Lumii.

Mesianicii sunt o categorie de evrei sau neevrei care cred că Yeshua (Isus) este Fiul lui
Dumnezeu .În România, Mesianicii sunt prezenți de foarte multi ani, încă din perioada secolului XIX,
în special în mediul rural,cunoscuți și sub alt nume.

ZONELE DE CONFLICT RELIGIOS DIN ÎNTREAGA LUME

IERUSALIMUL ORAȘUL SFÂNT

În centrul tensiunii Ierusalimului dobândeste o tensiune religioasă și politică fără precedent din
construcția Templului de către israeliți (p.44) Pentru creștini orașul este locul morții și inmormântării
lui Hristos (p.93) Pentru musulmani al-Qods (Quds) sfântul este al treilea oraș sfânt în care ar fi avut
loc experiența mistică a lui Mohamed (p.146). În 1950, Statul Israel a făcut din Ierusalimul de Vest
capitala sa. Palestiniei vor același lucru pentru Ierusalimul din Est.De la razboiul din 1967 (p.331)
orașul "unit "a ajuns sub controlul statului ebraic,care se angajează să mențină accesul liber la
locurile sfinte. Împletirea dimensiunilor religioase și politice a crescut. Ierussalimul se află în centrul
luptei naționale între israelieni și palestiniei. dimensiunea alegorică a acestuia contribuind la
scăderea conflictului din afara granițelor sale.

BIBLIOGRAFIE : BESCHERELLE

CHRONOLOGIE L'HISTOIRE DES RELIGIONS

DE LA PREHISTORIRE A NOTRE JOURS

HATIER ,PARIS 2018

RO.M.WIKIPEDIA.ORG