Sunteți pe pagina 1din 2

Etapele:

 Inițierea deciziei
 Definirea obiectului decizional și a mijloacelor de realizare
 Documentarea
 Selectarea și analiza alternativelor decizionale
 Adoptarea deciziei
 Urmărirea aplicării și respectării deciziei
 Formularea concluziei aplicate după aplicarea deciziei

 Inițierea deciziei
După clasa a IX-a doream mai departe să învăț la un colegiu, pentru ca să am
peste 4 ani deja o profesie. Îmi plăcea profilul umanist și de asta am ales
specialitatea Secretariat- Birotică.

 Definirea obiectului decizional și a mijloacelor de realizare


Obiectul meu decizional este să învăț cât mai bine și să ma integrez în toate
activitățile colegiale și cât mai bine să studiez obiectele de specialitate care o să
îmi fie de folos pe viitor. Desigur că o reușesc dacă o să depun mult efort și o să
fiu activă și receptivă.

 Documentarea
M-am documentat despre această instituție din diferite surse : din
jurnalul ,, Abiturient ” , de la prieteni care de asemenea studiază în incinta
colegiului. De asemenea am căutat informații și pe internet.

 Selectarea și analiza alternativelor decizionale


Am selectat și am analizat mai multe informații despre acest colegiu pe
internet și în revista ,, Abiturientul ” .

 Adoptarea deciziei
Am adoptat această decizie după ce am fost și am vizitat mai multe colegii,
după ce am văzut toate profesiile.

 Urmărirea aplicării și respectării deciziei


Această decizie am plănuit-o de mai mulți ani și după ce am terminat
gimnaziul am decis să aplic la colegiu.

 Formularea concluziei aplicate după aplicarea deciziei


În present sunt anul 3 la colegiu și nu pot să formulez o concluzie referitor la
decizia pe care am aplicat-o.

S-ar putea să vă placă și