1

PARINTELE IOANICHIE BALAN DESPRE TELEVIZORUL

Ce înseamnă televizorul pentru oameni? Astăzi, miliarde de oameni îşi petrec timpul
în faţa ecranului. Ce înseamnă aşadar televizorul pentru viaţa omului modern?

Televizorul ca tehnologie, ca invenţie şi ca mijloc nu poate fi acuzat. Poate fi acuzată reaua

lui întrebuinţare. Este asemenea unui cuţit. Cuţitul în sine este foarte folositor. Tai cu el pâinea,
fructele, cureţi ceva. Este o unealtă pe care o foloseşti zilnic, nu doar pentru a mânca, dar şi pentru
alte nevoi. Totuşi, cineva poate lua cuţitul şi merge să taie capul semenului său şi ajunge criminal.
Din cauza cuţitului oare? Este vinovată o simplă lamă de metal cu mâner? Omul care l-a
întrebuinţat rău e vinovat. Şi acest lucru e valabil nu numai în cazul cuţitului, ci a oricărui tip de
invenţie, a oricărui mijloc care, folosit în acest fel, îl transformă pe om într-un criminal.
Nu este vinovat, deci, televizorul, ci cei care produc programele. Ar fi putut să fie un lucru
foarte folositor şi un bun mijloc de educaţie, care să prezinte numai lucruri didactice. Din nefericire
însă la ora actuală, cel puţin în Grecia, televizorul a ajuns să fie o groapă de gunoaie. Şi nu-mi
retrag acest cuvânt. Aşa cum aruncăm gunoaiele într-un loc şi începe să duhnească, încât nici nu
mai poţi trece pe acolo fără să întorci capul în altă parte, tot aşa şi televizorul are înlăuntru multe,
multe gunoaie care put.
Când fiii mei duhovniceşti mă întreabă: „Ce să facem Părinte cu televizorul?”, le răspund:
„Cel mai bun post este postul ochilor.” Nu ştiu dacă v-a trecut prin mână o carte a Sfântului
Nicodim Aghioritul despre Paza celor cinci simţuri, în care se spune că omul are cinci simţuri
asemenea unor ferestre prin care poate intra ispita. Cea mai deschisă fereastră este cea a ochilor,
vederea. Şi ca să vă dau un alt indiciu, vechii greci spuneau că „din vedere se naşte pofta”. Toate
poftele omului se nasc prin vedere. Acest organ prin care intră ispitele este astăzi manipulat de
televizor care arată oamenilor lucruri foarte murdare şi nelegiuite, iar apoi fantezia lucrează, inima
se sălbăticeşte şi trupul se răzvrăteşte.
Îi întreb pe oameni de ce există astăzi o asemenea tendinţă spre păcatele trupeşti, spre
desfrâu, spre homosexualitate, spre lucruri ieşite din matca lor firească; fiindcă stau multe ore în
faţa televizorului şi văd astfel de necurăţii.
În ultima vreme, după cum ştiţi, s-a făcut mare vâlvă la noi în ţară pentru aceste două
emisiuni: Big Brother şi Barul. S-a întâmplat să fiu pentru câteva zile plecat din Sfântul Munte şi
m-au chemat să ţin câteva cuvinte la Mitropolie, iar cu această ocazie am intrat în contact cu lumea
şi din ce am auzit pot spune că e mai mult ca oricând Sodoma şi Gomora. Ce s-a întâmplat acolo?
Au mers doi îngeri la casa lui Lot şi s-au dus doi nelegiuiţi şi căutau să-şi satisfacă poftele cu
îngerii, după cum ne spune Vechiul Testament. Iar astăzi la televizor, în cadrul acestor două
emisiuni exact acelaşi lucru se întâmplă. Au dus lumea în adâncul iadului. Au adus viaţa lor intimă
pe un ecran. Pe un ecran de sticlă ca să poată vedea toată lumea.
Când Hristodoulos, Arhiepiscopul Greciei, a atras atenţia asupra acestor lucruri, şi pe bună
dreptate, s-au găsit alţii, printre care, din nefericire, şi oameni de ştiinţă, care au afirmat că în
democraţie nu este loc de interdicţii. Aceste lucruri murdare, prin urmare, sunt savante, iar dacă
este democraţie fiecare face ce vrea. Şi de aceea în conferinţa pe care am ţinut-o în oraş am fost
nevoit să dau un răspuns acestei situaţii prin două lucruri: laşi oare pe oricine să intre în casa ta? E
interzis să pui încuietoare la uşă? Cu siguranţă nu. De vreme ce este propria-ţi casă trebuie să fie
un loc în care se intră greu, nu laşi pe oricine vrea să intre înăuntru. Aşa ar trebui să fie şi cu
televizorul: să nu lăsăm ca prin acesta toate nebuniile şi prostiile să ne pătrundă în casă. Iar cel de-
al doilea aspect: oare poţi arunca oriunde gunoaiele pe care le scoţi din casă? Pe stradă? În piaţă?
Peste oameni? Am aflat, de pildă, că în Germania pentru o ţigară aruncată pe stradă poţi fi adus în
instanţă. Cum deci, dacă gunoaiele este interzis să le aruncăm în stradă, atunci nu ar trebui să se
interzică şi televiziunii a prezenta lucruri ce atacă demnitatea omului, ochiul, inima lui, trupul lui?
 2

Oare este bine ca oricine să fie liber să prezinte la televizor orice vrea? Iar aceasta se întâmplă, din
nefericire, în numele democraţiei.
Ei bine, ceea ce ne rămâne nouă celor credincioşi este să ştim când trebuie să-l oprim, să
nu ne mai uităm la el. Iar eu dau acest canon oamenilor pe care îi spovedesc. Mai ales când e
vremea Postului Mare. Să nu deschidă televizorul în acele cincizeci de zile. Ce poate fi aşa de
greu? Pentru cei care s-au obişnuit cu el poate să fie mai greu. Dar le spun că altfel nu-i împărtăşesc.
„Să nu vă uitaţi de loc!”
De ce aici în Sfântul Munte nu există televizor? Fiindcă nu este o privelişte potrivită. Cum
voi putea apoi să mă duc să mă rog, să slujesc Pavecerniţa, când mintea mea va fi numai la cele pe
care le-am văzut. Dacă un om vede astfel de lucruri la televizor, după aceea cum o să se mai poată
ruga.
Rugămintea noastră, sfatul nostru este ca cei care conduc aceste programe să ia aminte
asupra omului, să îl respecte. Şi în special pe copiii mici. Ce a zis Hristos despre copii? Cel care
va sminti un copil mai bine să-şi pună o piatră de gât, să se arunce în mare şi să se înnece. Astăzi
ceea ce se prezintă la televizor sminteşte pe copii. Ei pretind: să schimbăm ora, să le punem mai
târziu, când dorm copiii. Dar cine a zis că se culcă devreme copiii? Stau treji până la sfârşitul
emisiunilor. Tinerii sunt în baruri până dimineaţa. Nu se schimbă, deci, nimic dacă schimbăm ora.
Trebuie să nu lăsăm să ne intre asemenea lucruri în casă.
Să vă spun şi ce a spus acum 250 de ani Sfântul Cosma Etolianul despre televizor: „va veni,
a zis, o vreme, când diavolul îşi va lăsa coarnele pe acoperişul casei şi de acolo, pe fereastră, va
intra în casă.” Şi într-adevăr antena este pe acoperiş, iar cablul intră pe fereastră şi înaintea ochilor
stă diavolul. Sfântul Cosma a caracterizat televizorul ca fiind însuşi diavolul. Deci ne vom băga
diavolul în casă? Lasă să-l facă mai întâi înger şi apoi putem să-l băgăm în casă şi pe fereastră şi
pe uşă şi pe acoperiş; şi poate că l-ar putea folosi şi călugării. Dar, atâta vreme cât nu arată altceva
decât numai gunoaie, eu strig din toate puterile: să nu cumva să se gândească vreun călugăr să
privească la televizor! Acesta nu mai e vrednic să fie apoi călugăr. Din momentul în care va vedea
astfel de lucruri va intra în iad. Nu mai e vrednic să se roage. Nu pe acestea le vrea Dumnezeu!
Ţara noastră are foarte multe comori, cum este şi Sfântul Munte. De ce nu pot fi prezentate
acestea? Şi nu numai pentru a fi văzute în Grecia, dar chiar şi în lumea întreagă. Totuşi, pe acestea
nu le arătăm, ci pe cele ce smintesc. Mi s-a spus că şi la ştiri apar astfel de lucruri necuviincioase,
murdare. Şi atunci vă întreb: ce a mai rămas drept? Tocmai de aceea cred că nu numai în Grecia,
dar şi în alte ţări, oamenii nu ar trebui să fie receptivi la o televiziune care propune astfel de lucruri.
Poate asta ajută să se întâmple o schimbare, şi să se folosească televizorul doar în scopuri bune.

Este greu să se întâmple o astfel de răzvrătire, fiindcă oamenii astăzi sunt legaţi de
televizor. Putem spune că a devenit o patimă?

Fiindcă, după cum v-am spus deja, ochiul omului e satisfăcut. Spune într-o rugăciune a
Bisericii: „din tinereţe se alipeşte mintea omului de răutăţi”. Fiindcă aşa este omul după cădere.
Oare nu era frumos Raiul? Şi totuşi Adam şi Eva s-au dus tocmai la pomul care era oprit ca să se
mănânce din el. A fost dulce acel fruct. Au mâncat fructul neascultării şi au ieşit din paradis. Şi
acum se petrece exact acelaşi lucru. Şi avem această moştenire în noi de la cei care ne-au născut,
de la strămoşii Adam şi Eva; dacă e ceva bun, de la Dumnezeu, omul simte o mulţumire sufletească
şi apoi uită repede. Dar, dacă e ceva rău, viclean, îşi aduce aminte de el toată viaţa. Poţi să-ţi
aminteşti până la bătrâneţe o imagine pe care ai văzut-o în copilărie. Aceasta este alcătuirea
noastră, calitatea noastră, existenţa noastră: cele rele se prind cu mult mai uşor şi mult mai repede
ca cele bune. Dar trebuie să ne împotrivim acestor lucruri.
Demnitatea omului nu stă în a fi învins de ispite, ci să le stea împotrivă. Iar, dacă îi întrebăm
pe toţi Părinţii Bisericii, în special pe marii asceţi, vom vedea cât insistă să ne luptăm împotriva
simţurilor. Fiindcă altfel ce devine viaţa noastră? Un fulg purtat de vânt.
 3

Cel puţin noi credincioşii putem să ne luptăm împotriva televizorului. Nu ştiu ce să zic
despre cei din lume; să găsească alte soluţii. Noi însă, cei care credem în Dumnezeu şi ştim că e
interzis, trebuie să luptăm împotriva lui, să ne răzvrătim. Să închidem televizoarele, şi cred că va
fi o lecţie bună şi pentru ceilalţi, ca să se problematizeze.

Se poate tulbura creierul omului din cauza televizorului?

Numai tulbura? Eu aş zice că îl duce în adâncul iadului, „unde este plângerea şi scrâşnirea
dinţilor”. Căci se poate întărâta şi tulbura conştiinţa omului şi numai dintr-o imagine, până la faza
de a-l transforma într-un criminal. Am auzit, de pildă, că în Grecia au fost copilaşi care au văzut
astfel de imagini şi apoi s-au sinucis. Au văzut cum s-au sinucis cei din film şi pe urmă i-au imitat.
Alţii au văzut la televizor furturi şi au început să fure. Văd desfrâu, desfrânează. Prin urmare, după
ce le vezi nu mai este uşor să le dezlipeşti de acolo, dinlăuntrul minţii, de aceea e nevoie de o mare
atenţie.

Devine, aşadar, o şcoală a răului...

Nu numai o şcoală a răului, dar şi a crimei. Credeţi-mă ce vă spun, deşi nu mă uit la

televizor, dar aud necontenit nemulţumirile părinţilor, ale tinerilor, ale duhovnicilor. Toţi oamenii
sunt problematizaţi în această direcţie. Te întrebi de ce se uită? Tocmai fiindcă e o ispită. Se uită
şi devin neliniştiţi, se tulbură apoi. Cred că a sosit momentul în care noi, ca Biserică, trebuie să
dăm o mărturie. În ţara noastră se fac tot felul de greve, pentru alte motive, pentru salarii, pentru
produsele agricole, pentru pensii, pentru medicamente, dar pentru această problemă care este atât
de serioasă nu ar trebui să facem ceva?
Eu, cel puţin, cred că ne-a ajuns cuţitul la gât. Şi vom sta să ne taie gâtul?! Trebuie să
fugim, să scăpăm de cuţit! Televizorul este cuţitul care ne-a ajuns la gât. Vorbesc de ceea ce este
rău din ce se prezintă la televizor. Dacă e folosit în scopuri bune, nu zic că este rău televizorul. Dar
dacă se foloseşte pentru ceva rău, este un reziduu şi un blestem.

Pot fi transmise mesaje la nivelul subconştientului?

Sigur că da. Sută la sută. Aşa şi lucrează subconştientul. Chiar şi în timpul somnului, vedem
în vis ceea ce am văzut în timpul zilei. Subconştientul lucrează necontenit înlăuntrul omului.
Aceste fenomene psihice care se produc în lumea subconştientului, ca şi în majoritatea bolilor de
această natură, sunt cauzate în primul rând de ceea ce omul vede. Să nu vă mire ceea ce vă spun.
Am o mare experienţă în această direcţie, am discutat cu mulţi oameni care au afecţiuni psihice.
Fiindcă în Biserică, şi în vremea lui Hristos şi acum, intră cei suferinzi. Vin bolnavi şi suferinzi
care au ajuns aşa din cele ce au văzut, din cele ce au auzit, din mediul în care au trăit. Are o mare
importanţă subconştientul în lucrarea aceasta a televizorului. Acolo sunt înregistrate toate, ca într-
un depozit. Psihologii spun că subconştientul este un depozit. Şi nu numai că toate sunt depozitate
acolo, dar se şi petrec o mulţime de procese. Încât poţi vedea sub altă formă, în vis, lucruri pe care
le-ai văzut în realitate. Sunt mulţi oameni astăzi care din cauza la ceea ce au văzut la televizor, în
urma acestor fenomene ce ţin de subconştient s-au îmbolnăvit psihic. Unii au căzut în depresie
psihică în melancolie şi tristeţe profundă, iar alţii au devenit extrem de irascibili şi agresivi. Sunt
afectaţi în special copiii, chiar şi cei care se uită la desene animate. Căci nu mai sunt desenele
animate ce erau demult, acum sunt foarte provocatoare, agresive. Copiii se uită la ele şi apoi încep
să se certe cu părinţii. Nu îi mai ascultă, iar una din cauzele acestui fenomen este televizorul. Ne
aflăm în faţa unui mare pericol. O primejdie foarte mare!
 4

Cum influenţează televizorul relaţiile dintre oameni, viaţa de familie?

Viaţa de familie a ajuns în zilele noastre la o mare decădere. Merge înspre dizolvare. Când
eram tânăr, lucram la un birou care se numea Biroul încercării de împăcare. Înainte de a apărea
divorţul în Grecia, oamenii mergeau la Mitropolie şi un preot încerca să reunească cuplul ca să nu
ajungă la divorţ. Eu am lucrat ani de zile acolo şi mă întrebam de ce ajung cuplurile în faza de a se
despărţi. Ceea ce pot să spun este că televizorul conduce astăzi cuplurile la neînţelegere.
În multe case se ceartă din pricina programului pe care ar vrea să-l urmărească fiecare la
televizor. Şi aşa ajung să-şi cumpere în aceeaşi casă mai multe televizoare. Fiecare cameră are câte
un televizor. Unul stă într-o cameră, celălalt în alta, unul în salon, unul în bucătărie, astfel încât ei
înşişi au distrus familia. Nu poate exista familie acolo unde nu există comunicare, unde fiecare stă
izolat, mut şi oarecum prostit în faţa ecranului. Familie e acolo unde la sfârşitul zilei de lucru se
adună toţi şi discută, comunică, spun lucruri care îi bucură, fac planuri pentru a doua zi. Pe toate
acestea le-a scos din case televizorul şi a adus în locul lor cearta. În majoritatea cazurilor, femeia
e de acord cu programul la care se uită, dar nu e de acord bărbatul. Şi încep să se certe. Iar acest
lucru este distrugător pentru familie.
Odată, aici în Grecia, se termina programul de la televizor la ora 12 noaptea. Cântau şi
imnul naţional şi se încheia programul. Acum sunt programe până în zori, ba chiar şi satelit. Şi
câte crime se petrec în lume în următoarea oră sunt în casa ta prin televizor. Ştiţi cât de liniştiţi
erau oamenii când eram eu tânăr, când nu exista un asemenea mijloc de informare? Trăiau simplu,
adormeau seara liniştiţi, erau sănătoşi, paşnici. Acum au ajuns la o mare stare de nervozitate.
Fiindcă nu mai dorm noaptea. Sunt programe până dimineaţa. Deci, nu numai că se ceartă, dar nici
nu dorm. Iar omul care nu se odihneşte nu poate să fie sănătos. Noaptea este pentru somn, iar ziua
pentru lucru. Iar noi ce-am făcut în ziua de azi? Am făcut din noapte zi, iar din zi noapte. Oamenii
nu mai dorm, nu se mai odihnesc. Şi, drept rezultat, este afectat sistemul nervos al omului.
Nervii omului sunt foarte mult influenţaţi de ceea ce vede. Televizorul aduce cu sine crime,
ucideri, sinucideri, siluiri, şi, de îndată ce omul le vede, sufletul se aprinde, iar mintea se alienează,
se prosteşte. Tocmai de aceea intervenţia televizorului în viaţa omului este atât de distrugătoare la
ora actuală. Au mai rămas foarte puţine emisiuni bune. Aici, în Grecia, mă întreabă unii dacă pot
să vadă nişte programe mai vechi de divertisment cu comici greci. Le îngădui, măcar să se uite la
ceva care să-i facă să râdă. Căci celelalte programe sunt pline de crime, de ispite, de lucruri
necuvincioase, pe care nu trebuie să le vadă.

Poate omul să aibă discernământ când vede o emisiune, să ştie aleagă numai ce e bun?

Părinţii Bisericii spun că mai mare între virtuţi este dreapta judecată, discernământul. Dar
nu toţi oamenii au dreaptă judecată. Dacă ar fi avut, televizorul nu ar mai fi fost o problemă. Pentru
că, dacă omul cu discernământ ar vedea ceva rău la televizor, l-ar închide. În special tinerii care
sunt imaturi nu au nici un discernământ. La fel şi copiii, şi de aceea au drept supraveghetori pe
părinţi. Dar astăzi nici cei maturi nu mai au discernământ. Stau şi se uită la lucruri care nu le sunt
de nici un folos şi care îi şi vatămă. Mă întreabă mulţi ce să ceară la rugăciune. Sănătate? Iar eu le
spun: „Sănătate în ultimul rând să cereţi, întâi cereţi dreaptă judecată, fiindcă dacă omul o are pe
aceasta atunci nu mai e supus nevoii”. Îl închide şi a terminat cu televizorul. Dar, fiindcă acest
discernământ lipseşte, trebuie să se găsească o cale prin care să fie evitată prezentarea unor astfel
de lucruri la televizor.

Ne puteţi spune câteva cuvinte şi despre internet?

Atât computerul, cât şi internetul ar putea fi nişte invenţii folositoare, dacă ar fi

întrebuinţate într-o direcţie pozitivă. Din nefericire însă şi aici se face acelaşi abuz. Eu personal,
 5

vă pot spune că noi, de pildă, avem nevoie de o un mijloc de a tipări. Fiindcă scoatem broşuri,
publicaţiile noastre. Eu, care mă ocup cu cărţile şi cu publicaţiile, vă pot spune că şi la noi, aici,
avem un computer. Dar am dat poruncă ucenicilor mei, părinţilor de aici, să nu cumva să intre
cineva pe internet. Îl lipsesc de schima monahală. Va pleca din mânăstire.
Nu sunt de acord cu internetul, fiindcă din experienţa mea de duhovnic ştiu câte rele aduce.
Îmi spun oamenii că trebuie să treci prin toate necurăţiile ca să ajungi la subiectul care te
interesează. Deci, dacă trebuie să trec prin cele rele ca să ajung la cele bune, deja s-a transformat
în ceva rău. Să vă dau un exemplu de ce nu sunt de acord cu internetul şi de aceea nici nu ştiu cum
funcţionează. Am mers anul trecut, în Postul Mare undeva pentru a spovedi. A intrat la spovedit o
femeie. Stătea în picioare şi a început să plângă. Am poftit-o să se aşeze.
– Nu mi-a spus, eu mă spovedesc la alt părinte, vreau doar să vă întreb ceva.
– Dar nu l-ai întrebat pe duhovnicul tău, am zis eu.
– L-am întrebat şi mi-a dat un răspuns, dar vreau să primesc un răspuns şi de la Sfinţia
Voastră.
– Ce anume? am întrebat.
– Este binecuvântat sau blestemat internetul? a întrebat.
– E greu cuvântul acesta, binecuvântat sau blestemat. Spune-mi ce se întâmplă de fapt.
– Fiul meu, zice, a cunoscut prin internet o turcoaică, a fugit din Grecia, a găsit-o, iar ea i-
a cerut să-şi schimbe credinţa, dacă vrea să-l ia. A devenit musulman, şi l-am pierdut pe băiatul
nostru.
Aşadar, astfel de lucruri se petrec prin intermediul internetului. Se poate să aibă şi lucruri
bune, dar are şi foarte multe rele Dacă ar fi avut numai din cele bune, v-aş fi spus tuturor să vă
uitaţi. Dar sunt amestecate. Şi de aceea nici nu dau nimănui binecuvântare să intre pe internet.
Chiar dacă sunt acolo prezentate şi mânăstiri şi biblioteci întregi. Foarte bine au făcut. Ei au alte
criterii. Eu, părintele Ioanichie, cât timp voi trăi nu voi îngădui să fie băgat pe internet schitul pe
care îl conduc şi nici părinţilor de aici nu le voi îngădui vreodată să folosească internetul. Mai bine
să ducem lipsă de el, decât să păcătuim. E ca şi cum ai păşi pe un drum plin de noroi şi te-ai aştepta
să nu ţi se murdărească pantofii. Computerul, repet, e folositor doar pentru ceea ce avem de
publicat, pentru cataloage, pentru lucruri simple, fără să fim puşi în pericolul de a vedea ceva
murdar înlăuntrul lui.

Aveţi o mare experienţă ca duhovnic. Puteţi să ne povestiţi o situaţie legată de

problema televizorului?

Una numai? Mii. Din cele ce aud, desigur. Vă repet că e o mare problemă a familiei, a
tinerilor, a tuturor. Tocmai de aceea, dacă încep acum să vă povestesc ce mi-a zis unul şi altul, nu
o să mai termin. Nu are importanţă o situaţie anume. Există în Grecia nişte nesăbuiţi care nu numai
că prezintă aceste lucruri la televizor şi pe internet, le mai scriu şi în cărţi. Nu citiţi, aşadar, aceste
cărţi, nu vă uitaţi la televizor. Vă voi spune un exemplu, dacă tot aţi insistat. Într-o zi a venit un
copilaş de opt ani şi mi-a zis:
– Părinte, tatăl meu nu vorbeşte cu mine.
– De ce? L-am întrebat. E prima oară când aud aşa ceva, ca un tată să nu vorbească fiului
său în vârstă de opt ani. Ai stricat ceva în casă?
– Nu, mi-a zis. E vorba de altceva. Tatăl meu lucrează toată ziua…
– Foarte bine face, am zis, să fie binecuvântat.
– Da, dar seara vine şi se închide în cameră, mi-a zis copilul, şi ne spune să nu-l deranjeze
nimeni, fiindcă vrea să se odihnească. Totuşi, într-o seară, zice, a uitat uşa deschisă iar eu am intrat
din greşeală şi l-am văzut cu căştile pe urechi, privind la televizor ceva foarte nelegiuit. Am ieşit
şi am strigat-o pe mama. Iar el, fiindcă îl pârâsem, nu mai vorbeşte cu mine de o lună.
 6

Aţi auzit ce face televizorul? Există casete video pornografice. Iar tatăl le ţine în casă şi se
uită la ele pe furiş, ferit de ochii copilului şi ai soţiei. Pretinde că se odihneşte, pune căştile ca să
nu se audă, şi se uită la necurăţii. Şi a mai şi întrerupt orice comunicare cu propriul copil. Înţelegeţi
în ce fază poate ajunge cineva? A ajuns în conflict cu propriul copil, fiindcă l-a deconspirat soţiei.
Ce să-ţi spun ceva mai grav decât aceasta?

– Ce fel de creştere are un copil care are televizor în propria cameră?

Nici să scrie nu poate învăţa, nici să devină om. Copilul e copil, nu are judecată. Este
necopt. Dacă o familie a dat unui copil un ecran, acesta îl va duce din rău în mai rău, până când
într-o bună zi o să iasă nebun din cameră. O să deschidă uşa şi cei dintâi pe care îi va ucide vor fi
proprii părinţi. Avem şi astfel de probleme. Mai ales atunci când cineva are o predispoziţie. Un
copil care e afectat de schizofrenie, care are o astfel de moştenire în el. Dacă vede mereu lucruri
urâte, cu siguranţă va lua o unealtă şi va omorî un om. Iar autorul crimei este televizorul. Fiindcă
acest copil nu are judecată. Vai de părinţii care au pus televizor în camera copiilor! Vai de ei! E o
nenorocire.
Totuşi, eu ştiu mulţi – ca să nu vorbim numai despre cele rele – care mă ascultă, fac ceea
ce le spun, oameni care au renunţat să se mai uite la televizor. Sunt foarte mulţi în Grecia. Există
acum oameni credincioşi care au renunţat total la televizor. De vreme ce este cum este au încetat
să se mai uite la el. Ascultă ştirile la radio. Radioul poate să spună şi un lucru nepotrivit dar urechea
este o fereastră mai mică. Devine îngrijorător ceea ce vedem cu ochiul.
Aşadar, când îmi spun:
– Bine, părinte, dar să nu ascultăm ştirile? Să nu auzim cum va fi vremea mâine? Dacă va
ploua? Mergem la lucru a doua zi şi trebuie să ştim cum va fi vremea. Atunci eu le răspund:
– Da, la radio puteţi asculta, dar nu la televizor. Şi sunt nevoit să fac şi această pogorământ,
adică să asculte ştirile la radio. Ce să facem...
E bună şi muzica, există un gen de muzică prin care omul se linişteşte. Există, repet,
programe care ar putea să facă din om un sfânt, dar, din păcate, acestea nu sunt prezentate. Şi chiar
şi muzica, fiindcă am adus vorba despre radio, de cele mai multe ori nu este cea populară sau cea
clasică, cea cultă, care îl poate calma pe om, muzica marilor compozitori, spre exemplu. Muzica
ascultată acum e anonimă, din junglă, muzica fiarelor sălbatice. Această muzică rock şi pop şi
celelalte conţine un mesaj diavolesc care e transmis tinerilor. Şi îl vezi pe tânăr, cocoţat pe
motocicletă, cu walkman-ul la urechi: motocicleta face şi ea zgomot, iar el se chinuie să-şi asculte
muzica... nişte răcnete! Parcă latră un câine: ham, ham, ham, ham... Aceasta nu e muzică! Iar tinerii
asta ascultă în ziua de azi. Nici muzica nu e de calitate, nici ceea ce se prezintă la televizor.
Trebuie să se schimbe şi ceea ce auzim şi ceea ce vedem ca să se schimbe societatea şi să
devină după chipul îngeresc. Aşa cum spune un poet din Grecia: Lumea să devină plăsmuită după
chipul îngeresc. Cum poate însă să devină, de vreme ce noi facem asemenea lucruri urâte în
societate? Nu ştiu ce se prezintă la televizor în alte ţări, dar aici, în Grecia, se arată numai crime.
Orice crimă se întâmplă în lume iscă mii de comentarii. Iar dacă e un lucru bun, cât de mărunt,
vreo manifestare, vreun fapt istoric sau naţional, e trecut în registru foarte pe scurt. În timp ce
pentru celelalte se iscă mare vâlvă.
De ce fac aceasta?
Ca să scoată bani...
Părinte stareţ cu ce pot oamenii să înlocuiască televizorul?
Există şcoala, familia, există cărţi. Când îmi spun tinerii: „Părinte, dacă la televizor nu
avem voie să ne uităm, la radio să ascultăm, să mergem la discotecă, ce vom face atunci, vom fi în
afara acestei lumi?”, eu le răspund: „Dragii mei, există şi cărţi bune. Cartea e un foarte bun
prieten”. Din fericire, în Grecia, circulă foarte multe cărţi bune. Cărţi religioase sunt foarte multe,
traduse şi din limbi străine, încât le pot citi mulţi.
 7

„Există, le mai spun, şi o companie de prieteni folositoare, familia, o natură frumoasă, să

ieşi la o plimbare, să mergi pe munte, la mare, există atâtea flori frumoase şi atâtea stele pe cer”.
Odată, Sfântul Antonie a fost întrebat de nişte dascăli renumiţi din Egipt, care veniseră la locul lui
de sihăstrie:
– La şcoală nu te-ai dus, să te semnezi nu ştii, de unde ai învăţat literele ca să propovăduieşti
oamenilor?”. El i-a luat şi i-a dus pe un deal şi le-a zis:
– Priviţi jur împrejur la bogăţia făpturii, uitaţi-vă la cerul plin de stele. Aceasta este cartea
mea. Are mii de pagini această carte a naturii. O citesc şi de aici învăţ să grăiesc lumii cuvinte de
înţelepciune.
Aţi înţeles? Avem şi noi cu ce să ne îndeletnicim. Să nu se creadă că există numai
televizorul. E păcat de sărmanul om să stea ore în şir pe un scaun în faţa televizorului. Are
consecinţe şi asupra sănătăţii lui. Lipsa de mişcare şi tensiunea de a vedea cât mai multă informaţie
este catastrofală pentru sufletul şi pentru creierul omului. De aceea, lasă televizorul şi mai bine ieşi
la o plimbare; mergi la munte! Mergi în natură, să cânţi, să te joci cu alţi prieteni. Le spun tinerilor:
„Mai bine să jucaţi fotbal; mai bine să mergeţi şi să vă jucaţi cu prietenii diverse jocuri, ca să vă
petreceţi timpul altfel decât în faţa televizorului” . Este de o mie de ori mai periculos să stai cu
orele în faţa televizorului.
Un mare psihiatru din America, al cărui nume nu mi-l amintesc, a spus că un om, în special
unul tânăr, dacă se uită mai mult de două ore şi jumătate pe zi la televizor, începe să fie afectat şi
la nivel psihic şi la nivel somatic. Există oameni care nu au serviciu şi stau închişi în casă şi se uită
şi câte 7-8 ore la televizor. Opt ore şi nu s-ar gândi să-şi caute de lucru ca să-şi câştige o pâine! Ci
stau şi se uită la nişte lucruri necuviincioase timp de opt ore. Mai mult, periculoasă este tocmai
această sforţare de a privi, această activitate continuă. Hai, o oră, ştiu şi eu, şi tot nu te poţi sătura?
Ai nevoie de opt ore să stai în faţa unei cutii şi să te uiţi la ea? Şi dacă ai avea ce vedea!
Cercetătorii afirmă că televizorul pasivizează creierul.
Bineînţeles. Devine o obişnuinţă. Obişnuinţă înseamnă şi lucrurile bune şi cele rele. Omul
se obişnuieşte cu orice: Şi cu postul şi cu multa mâncare, de pildă. Şi cu plimbatul şi cu statul... Şi
televizorul devine o obişnuinţă şi, încet încet, creierul omului e prins în această plasă şi începe să
dorească acest lucru. Se obişnuieşte cu el. Ţigara nu e acelaşi lucru? Drogul? O dependenţă. Iar
televizorul este o dependenţă. Aşa cum este drogul, ţigara, băutura, care dau omului o dependenţă
de care nu se mai poate desprinde. Ce luptă duc unii să se lase de fumat şi nu pot! Ani de zile. Şi
la fel cu băutura, la care mulţi nu mai pot renunţa de vreme ce a devenit una cu firea lor. Iar
televizorul este acelaşi tip de obişnuinţă.
Putem spune că este o patimă?
Pentru mulţi este. Pentru alţii însă, nu. Cineva poate să privească puţin timp, se ridică şi
pleacă. Nu capătă o dependenţă, adică.
Cum pot oamenii să renunţe la televizor?
Să-şi asculte conştiinţa şi cuvântul lui Dumnezeu. Legea lui Dumnezeu este cea care ne
scapă de toate. Oamenii care au legea lui Dumnezeu înlăuntrul lor şi citesc Sfânta Scriptură, care
au un părinte duhovnic şi se spovedesc pot să fie cu adevărat liberi. Zice un mare psiholog grec, al
cărui nume vreau să-l păstrez sub tăcere, că în numai 20 de ani toţi grecii, în afară de cei care se
spovedesc şi trăiesc o viaţă în Biserică, vor lua pastile pentru boli psihice. Desigur, şi părintele
duhovnic este în felul lui un psihiatru, un psiholog. Şi, într-adevăr, fenomenul luării acestor pastile
se generalizează. Toţi iau astfel de pastile pentru calmare. Şi, ca să stopăm această generalizare,
trebuie să mergem pe calea lui Dumnezeu.
Aceasta este reţeta – dacă tot m-aţi întrebat – pe care am aflat-o din propria experienţă. Cel
care vrea să scape de aceste dependenţe, trebuie să găsească drumul lui Dumnezeu. Numai la
limanul Bisericii îşi află omul liniştea şi devine puternic. Ai văzut vreun om credincios să se
sinucidă? Niciodată! Poate să aibă nelinişti, să sufere, dar nu va ajunge la limita sinuciderii. În
 8

timp ce unul care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu, numai ce se nelinişteşte şi se îmbolnăveşte puţin,
se duce şi se îneacă în mare, ia pastile, se sinucide.
Aşadar, răspunsul meu la întrebare este: „Întoarce-te la Hristos, cunoaşte adevărul,
pătrunde tainele Bisericii, harul lui Dumnezeu şi atunci vei fi ferit de toate”.
Într-o oarecare măsură televizorul sprijină globalizarea. Prin emisiuni, din câte am aflat, ni
se prezintă o lume armonioasă, pe care trebuie să o păstrăm ca atare, iar nu în lipsă de unitate şi de
înţelegere. Nu e vorba aici de unitate între noi, ci de cum să fie mai uşor stăpânite popoarele. Să
aibă o singură armată, o singură limbă, o singură conducere politică, o singură religie şi să poată
guverna doar câţiva. Aceasta va însemna un mare creuzet, în care se vor amesteca popoarele,
devenind un ghiveci. Globalizarea înseamnă nivelare. Nu mai există idealuri etnice sau religioase,
valori şi principii, simboluri şi lucruri personale. Toate acestea sunt distruse prin globalizare. De
aceea, vedeţi, noi, oamenii Bisericii suntem foarte neliniştiţi din pricina globalizării.
Omul este o fiinţă liberă. Dumnezeu ne-a creat capabili de a fi stăpâni pe noi înşine. Iar
acum vine această nouă “ordine” a lucrurilor şi ne îndeamnă ca omul să fie un segment, un număr.
Prin urmare, nu mai poate fi liber omul!? Oare computerele vor stabili traseul omului? Tocmai de
aceea noi cei credincioşi ne cutremurăm la auzul acestei idei despre globalizare şi despre unirea
tuturor. La altceva s-a referit Hristos când a spus „ca toţi să fie una”(In 17;); adică să fim una în
credinţă, în dragoste şi în cinstirea lui Dumnezeu. Unde sunt toate acestea astăzi? Credinţa şi
dragostea şi cinstirea sunt cele care ne vor călăuzi la globalizare? Sau banul? Banul, desigur,
Satana, Mamona. Acesta îi uneşte pe toţi spre globalizare. Toate de la ban pleacă. De aceea a şi
început globalizarea din America. De la “puternicii lumii”!
Odinioară exista încă şi Uniunea Sovietică, despre care nu zic că era bună, căci erau mulţi
atei şi comunişti şi oameni care îl negau pe Dumnezeu; dar exista încă o oarecare oprelişte. Acum,
că au distrus-o, fac ce vor americanii. Toţi ceilalţi sunt doar nişte oi, iar ei stăpânul turmei şi fac
ce vor. Asta înseamnă comuniunea? O turmă? Ştiţi cum se numesc organizaţiile masonice de
detectivi? „Vite”. Noi numim vite boii şi oile, caprele, porcii. Iar ei numesc vite oamenii şi copiii,
iar văcar se numeşte cel care îi conduce. Prin urmare, nu au dreptate cei care spun că aceste
organizaţii au o tendinţă de a îndobitoci societatea? Căci globalizarea este o îndobitocire. Este
Sodoma şi Gomora.
Este şi televizorul un mijloc potrivit în acest scop?
Sigur că da! Ajută foarte mult la transmiterea acestui fel de mesaje. Din nefericire, cei care
sunt departe de Dumnezeu înghit toate acestea ca pe o bomboană. Ca pe ceva care îi satisface, îi
răcoreşte. În timp ce omul credincios se problematizează, se gândeşte. Şi cred că exact în aceasta
constă misiunea Bisericii. Să lumineze lumea spre a o feri de pericolele prin care trecem. Noi
suntem foarte neliniştiţi în privinţa acestor lucruri. În special noi, preoţii mai bătrâni, care am trăit
şi alte situaţii şi am văzut multe lucruri în ţara noastră, suntem foarte neliniştiţi. Acestea sunt cele
pe care le vrea antihristul, diavolul. Ca să-şi ducă şi el planul la îndeplinire. În spatele tuturor
acestor lucruri stă dascălul antihristului. Şi când vorbim de venirea antihristului, astfel de lucruri
se vor petrece încet, încet, aşa încât lumea să poată fi condusă de antihrist. Semnele vremii acestea
sunt. Nu aşa spune Apocalipsa, că va veni o zi în care antihristul va face asemenea semne? Le
vedem reale înainte ochilor noştri. Şi să nu ne neliniştim? Să nu ne doară sufletul? Oare lumea se
va duce în direcţia diavolului?...
Televizorul este pentru omul de azi amvonul de unde se spun fie bune, fie rele. Dar, din
nefericire, cu toate că televizorul ar trebui să fie un mijloc prin care informaţia cuvenită să ajungă
de-a lungul şi de-a latul pământului, a ajuns să fie un mod de a-l otrăvi pe om. De aceea şi Sfântul
Cosma Etolianul a profeţit înainte cu mulţi ani că diavolul va intra în case sub forma unei cutii
care are coarnele pe acoperiş. Iar aceasta este televizorul. Şi, din nefericire, astăzi televizorul a
şters personalitatea omului şi a ajuns să-l subjuge şi să-l conducă. Dacă s-ar prezenta şi lucruri
bune, ar fi o sursă folositoare. Dar realitatea ne arată foarte clar că astăzi omul se otrăveşte cu
televizorul.
 9

Oamenii de azi, din cauza stresului şi a nelinişti, pe care le au înlăuntrul lor din cauza lipsei
relaţiei cu Dumnezeu, se lasă în seama televizorului. Şi asta este ocupaţia lor continuă prin care se
delectează. De vreme ce în vechime se spunea: mintea vede, mintea aude, înseamnă că televizorul
a devenit ca o carte. Vederea minţii însemna odinioară cititul cărţilor duhovniceşti. Dar oamenii
nu mai citesc astăzi şi, potrivit unei statistici, în Grecia doar 7% mai citesc cărţi. Ceilalţi nu citesc.
Lumea de astăzi vrea să vadă imagini, nu mai are dispoziţie de a citi. Observăm chiar că şi studenţii
şi elevii se forţează să citească pentru a obţine o diplomă. L-a cuprins pe om o acedie, o trândăvie,
îl stăpâneşte o putere demonică şi neîncetat e predispus la curiozitate, curiozitate pe care i-o
satisface televizorul. De aceea s-a pierdut astăzi comuniunea până şi în familie. Nu mai există
dialog. Şi un motiv pentru care copiii au probleme psihice astăzi este că nu mai există o comunicare
în familie. Copilul nu mai poate să se exprime în faţa părinţilor lui, să le spună ce vrea, ce îl
problematizează. De aceea am şi ajuns să le spun creştinilor că, dacă vor să fie cu adevărat creştini,
să arunce televizoarele din casă. Numai aşa putem să ne izbăvim. Nu există altă soluţie.