1. *** - Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator ,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006. 2. *** - Legea 370/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 831 din 3 decembrie 2009. 3. *** - Legea nr. 286/2009 privind Codul penal publicat în Monitorul Oficial al României, Partea 1, Nr. 510 din 24 iulie 2009 4. *** - RECOMANDAREA NR. (98) 1 Privind medierea familială, adoptată de Comitetul Miniştrilor în 21 ian.1998, la a 616-a reuniune a delegaţilor miniştrilor 5. *** - Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi mandatului ad-hoc, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 870 din 14 decembrie 2009 6. *** - Rezoluţia 2002/12 a Organizaţiei Naţiunilor Unite 7. *** - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, DIRECTIVA 2008/52/CE 8. Medierea în Uniunea Europeană. Stadiu şi perspective, Editura Universitară, Bucureşti, 2011 9. ACLAND, A.F., A Sudden Outbreak of Common Sense: Managing Conflict through Mediation, Hutchinson, Londra, 1990 10. ALLAND, D., Droit international public, Éditions PUF, Paris, 2000 11. ATHANASIU, ALEXANDRU, DIMA, LUMINIŢA, Dreptul muncii, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005 12. AUERBACH, JEROLD S., Justice Without Law? Resolving Disputes Without Lawyers, Oxford University Press, New York, Oxford, 1983 13. ARTHUR W. ROVINE, Contemporary Issues in International Arbitration and Mediation, Publishers Martinis Nijhoff, New York, 2009 14. BLOHORN-BRENNEUR, BEATRICE, Justice et médiation : Un juge du travail témoigne, Editeur Le Cherche Midi, Paris, 2005 15. BONAFE-SCHMITT, JEAN-PIERRE, Médiation pénale en France et aux Etats- Unis, Editeur LGDJ, Paris, 2010 16. BONCU, ŞTEFAN, Negocierea şi Medierea, Perspective psihologice, Editura Institutul European, Iaşi, 2006. 17. BOTEZAT, E. A., DOBRESCU, E. M., TOMESCU, M., Dicţionar de comunicare, negociere şi mediere, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2007 18. Daniel Bowling, David A. Hoffman, Psihologia mediatorului, Editura Trei, Buc., 2012 19. CAUNE, JEAN, Cultură şi comunicare. Convergenţe teoretice şi locuri de mediere, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2000 20. Lempereur, Alain; Colson, Aurélien; Salzer, Jacques, Medierea, C.H. Beck, Buc., 2011 21. MOORE, CHRISTOPHER W., The mediation process: practical strategies for resolving conflict, Published by Josey Bass, USA, 2003 22. DAVID SPENCER, MICHAEL BROGAN, Mediation Law and Practice, Publisher, Cambridge University Press, New York, 2007 23. DUMITRU A. P. FLORESCU, ADRIAN BORDEA, Medierea, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010 24. Gherga, Eugen; Gherga, Gabriela – Medierea Conflictelor, lucrare tiparita in cadrul Pachetului antirasist in anul 2000 25. DUMITRU MAZILU, Drept Internaţional Public, Vol. 1, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001 26. DUMITRU MAZILU, Drept Internaţional Public, Vol. 2, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002 27. DUMITRU MAZILU Tratat privind teoria şi practica negocierilor, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002 28. FĂNUŢĂ LIŞMAN, Medierea în procesul civil, Editura Universitară, Bucureşti, 2011 29. ION DELEANU, Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul comparat, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006 30. JULIEN FREUD, Sociologie du conflit, Éditions, PUF, Paris, 1983 31. JEAN-LOUIS LASCOUX, Pratique de la Médiation : Une méthode alternative à la résolution des conflits, Editeur ESF, Paris, 2007 32. JEAN-PHILIPPE TRICOIT, La médiation judiciaire, Editeur: L'Harmattan, Paris, 2008 33. CRUYPLANTS, JEAN et WAGEMANS, MARC, Droit et pratique de la médiation, Editeur Emile Bruylant, Paris, 2008 34. SALLY ENGLE MERRY and NEAL MILNER, The Possibility of Popular Justice: A Case Study of Community -Mediation in the United States, Published by The University of Michigan Press, USA, 1995 35. ŞUŞTEC, ZENO, DANILET, CRISTI, IGNAT, CLAUDIU, Medierea : standarde şi proceduri, Editura Universitară, Bucureşti, 2009 36. RELIS, TAMARA, Perceptions in Litigation and Mediation - Lawyers, Defendants, Plaintiffs, and Gendered Parties, Published by Cambridge University Press, New York, 2009 37. WOOLFORD, ANDREW & RATNER, R.S., Informal Reckonings, Conflict resolution in mediation, restorative justice and reparations, Published by Routledge Cavendish, New York, 2005